Ştefan S.

Gorovei – Întemeierea Moldovei

- comentariu bibliografic –

Fragmentul ce l-am avut ca bibliografie, din lucrarea lui Ştefan Gorovei, se opreşte asupra
formaţiunilor existente la est de Carpaţi înainte de venirea lui Dragoş şi asupra problemei
descălecatului.
În ceea ce priveşte formaţiunile preexistente, autorul face chiar apel la bunul-simţ al cititorilor,
cărora le cere ca plecând de la premisa evoluţiei neamului românesc în cele două ramuri extracarpatice
unitar şi relativ sincron, să admită existenţa unor formaţiuni similare celor semnalate în Diploma
Ioaniţilor şi la est de Carpaţi.
Însă într-o lucrare istorică orice afirmaţie trebuie dovedită; de aceea, în continuare, autorul îşi
susţine opinia prin semnalarea unor astfel de formaţiuni specifice: câmpurile. Sunt amintite mai multe
documente din diferite perioade, o parte din ele fiind comentate; ni se atrage atenţia asupra importanţei
citirii izvoarelor si interpretării informaţiilor cu multă prudenţă, pentru a evita erorile grave.
Se face o legătură care mie mi se pare logică, între urmaşii vechilor stăpâni, anteriori
“descălecatului” şi boierii indicaţi ulterior în documente cu formula “de la”. Acesta este doar unul
dintre argumentele invocate de autor în încercarea sa de demonstrare a unei continuităţi la est de
Carpaţi.
Un alt argument prezentat în paginile următoare, semnalează supravieţuirea unor vechi
formaţiuni în cadrul Moldovei medievale – exemplu: vechiul ţinut al Hârlăului apare pe harta lui
Cantemir cuprinzând nu doar Cotnarii, ci şi Botoşanii (reminiscenţe ale trecutului, în opinia autorului).
Existenţa mai multor Valahii pe teritoriul viitorului principat moldav (una la nord şi una la sud)
este o altă afirmaţie ce se încearcă a fi dovedită prin apelul la titulatura lui Roman I, dar şi la faptul că
tezaurul Moldovei păstra şi o coroană a Ţării de Jos (document din 1562).
Trecând la problema “descălecatului”, autorul îşi propune să insiste mai mult asupra sensurilor
acestui cuvânt, dar şi a eventualelor confuzii care ar putea apărea. Sunt lansate şi unele ipoteze, care
mie mi se par interesante (exemplu: faptul că unificarea impusă de “descălecători” elementului
autohton nu ar fi fost acceptată fără opoziţie), mai ales ţinând cont de suportul pe care îl au (pentru
acelaşi exemplu: săpăturile de la Baia – urmele unui incendiu databil numismatic spre mijlocul sec
XIV).
În prezentarea sensurilor cuvântului “descălecat”, am observat tendinţa de a accentua ideea de
acţiune organizată, mai ales când e vorba de primele două sensuri (adică, de întemeiere, organizare,
aşezare ŞI colonizare, populare, fixarea taberei). Pentru fiecare dintre sensuri ne sunt prezentate
fragmente din documente, pentru ca să ne convingem de motivul pentru care autorul a extras un anumit
sens pentru acest cuvânt controversat.
În încheiere, se face o încadrare în plan extern a momentului “descălecatului” lui Dragoş.
Autorul chiar contrazice ipoteza altora, conform căreia momentul descălecatului ar putea fi plasat în
1324-1325 sau 1339, dovedind cititorilor că momentul nu era prielnic (Carol Robert a fost învins în
1330, iar Hoarda de Aur era condusă de marele Uzbek-han); el propune perioada 1343-1354, în care au
loc transformări importante pe plan extern.
Lucrarea mi s-a părut nu doar interesantă, ci şi convingătoare, pentru că împleteşte apelul la
logică cu dovezi extrase din surse sau cercetări arheologice.

Mădălina-Valeria Vereş
Istorie-Istorie
Grupa III, Linia română