NOTITA DIN CLASA, BASMUL

ndiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice, precum nuvela,

prin aceea că prezintă evenimente și persona
Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria
mitologică, teoria antropologică, teoria ritualistă și teoria indianistă. Mitul,
istoria sacră, înscrisă în timpul „circular, reversibil și recuperabil”, vorbește
despre zei, despre ființe fantastice cu abilități pentru călătorii cosmice și
terestre. Basmul induce și ideea de lume repetabilă, existentă în tipare arhaice,
atemporale, încă de la începutul începuturilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar
fi scuipatul de trei ori în urmă; la fel, petele de sânge de pe batistă pot arăta
că fratele de cruce este mort. Plantele pot adăposti copii: un dafin are în el o
fată care iese doar noaptea pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii aleargă după
carne de om sau o miros de departe când se întorc acasă și aruncă buzduganul de la
distanță. Unele pedepse, cum ar fi aceea de a decapita persoana și a o arde,
aruncând cenușa în patru direcții, sunt de certă inspirație arhaică, din
comunitățile primitive.[2]

Relația dintre basm și mit a fost stabilită de frații Grimm, de Wesselski și de

Propp: basmul are ca sursă certă de inspirație mitul, iar cele două specii au
existat de la început la popoarele arhaice, uneori confundându-se. Cu timpul, însă,
mitul a pierdut importanța pe care o avea prin „degradarea sacrului” și
transformarea lui în profan[3], zeii și eroii mitici fiind înlocuiți cu personaje
umane, cu puteri însă supranaturale, în basmul fantastic, sau cu personaje comune,
în cel nuvelistic. Pe această pantă a desacralizării, zeitatea supremă a pădurii
devine Strâmbă-Lemne, adică un personaj cu puteri specifice mediului în care
trăiește; foarte băutor, devine Setilă, în timp ce zeul ubicuu, uriașul care
pășește de pe un munte pe altul, devine Munte Vânăt, având capacitatea de a fi
peste tot, de a sta cu picioarele pe lună și cu capul sub un stejar, calități pe
care le întâlnim la Păsări-Lăți-Lungilă. Teoriile moderne vorbesc de poligeneza
basmelor, de originea multiplă, de influențele reciproce, ca și de structurarea
unei tipologii coerente a acestei specii literare.
Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria
mitologică, teoria antropologică, teoria ritualistă și teoria indianistă. Mitul,
istoria sacră, înscrisă în timpul „circular, reversibil și recuperabil”, vorbește
despre zei, despre ființe fantastice cu abilități pentru călătorii cosmice și
terestre. Basmul induce și ideea de lume repetabilă, existentă în tipare arhaice,
atemporale, încă de la începutul începuturilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar
fi scuipatul de trei ori în urmă; la fel, petele de sânge de pe batistă pot arăta
că fratele de cruce este mort. Plantele pot adăposti copii: un dafin are în el o
fată care iese doar noaptea pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii aleargă după
carne de om sau o miros de departe când se întorc acasă și aruncă buzduganul de la
distanță. Unele pedepse, cum ar fi aceea de a decapita persoana și a o arde,
aruncând cenușa în patru direcții, sunt de certă inspirație arhaică, din
comunitățile primitive.[2]

Relația dintre basm și mit a fost stabilită de frații Grimm, de Wesselski și de

Propp: basmul are ca sursă certă de inspirație mitul, iar cele două specii au
existat de la început la popoarele arhaice, uneori confundându-se. Cu timpul, însă,
mitul a pierdut importanța pe care o avea prin „degradarea sacrului” și
transformarea lui în profan[3], zeii și eroii mitici fiind înlocuiți cu personaje
umane, cu puteri însă supranaturale, în basmul fantastic, sau cu personaje comune,
în cel nuvelistic. Pe această pantă a desacralizării, zeitatea supremă a pădurii
devine Strâmbă-Lemne, adică un personaj cu puteri specifice mediului în care
trăiește; foarte băutor, devine Setilă, în timp ce zeul ubicuu, uriașul care
pășește de pe un munte pe altul, devine Munte Vânăt, având capacitatea de a fi
peste tot, de a sta cu picioarele pe lună și cu capul sub un stejar, calități pe
care le întâlnim la Păsări-Lăți-Lungilă. Teoriile moderne vorbesc de poligeneza
basmelor, de originea multiplă, de influențele reciproce, ca și de structurarea
unei tipologii coerente a acestei specii literare.je ce posedă caracteristici
supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt reale sau seamănă cu realitatea,
miraculosul din basme purtând, astfel, numele de fabulos și reprezentând, de fapt,
un fantastic convențional, previzibil, ce vine în contrast cu fantasticul autentic
modern, unde desfășurarea epică și fenomenele prezentate sunt imprevizibile,
insolite și se manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.