Cap. 1

“HIDRAULICA TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu
1
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1.1 Generalităţi despre cursurile de apă. Definiţii
1.1.1 Clasificare şi proprietăţi
1.1.2 Caracteristici geometrice
1.1.3 Forme tipice ale canalelor (artificiale)
1.2 Mărimi hidraulice caracteristice în curgerea cu suprafaţă liberă
1.2.1 Sarcina hidrodinamică şi pierderea de sarcină
1.2.2 Pante caracteristice
1.2.3 Tipuri de curgere. Clasificare.
1.2.4 Numere caracteristice adimensionale. Regimuri de curgere.
1.3 Repartiţia vitezelor în secţiune.
1.3.1 Măsurarea vitezelor
1.3.2 Coeficienţii distribuţiei de viteze în secţiune
1.4 Repartiţia presiunilor în secţiune
1.5 Probleme
1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Def. 1.1 Hidraulica este ramura Mecanicii fluidelor ce se ocupă cu aplicaţiile

inginereşti legate de statica şi de dinamica lichidelor (în special apă).
Def. 1.2 Hidraulica mişcărilor cu suprafaţă liberă sau Hidraulica râurilor
reprezintă partea Hidraulicii care studiază curgerea apei curate (fără a lua în considerare
transportul de sedimente sau poluanţi) în cursuri de apă naturale şi artificiale cu geometrie
stabilă (neerodabile), având suprafaţa liberă la presiune atmosferică.
Def. 1.3 Hidraulica tehnică include şi studiul curgerilor peste/pe sub/prin
structuri hidrotehnice de tipul deversoarelor, stavilelor, canalelor de măsură a debitului,
galeriilor, etc., care în general echipează Centralele hidroelectrice.
1.1 GENERALITĂŢI DESPRE CURSURILE DE APĂ. DEFINIŢII

Def. 1.4 Se numeşte curs de apă un sistem de transport al apei la presiunea
atmosferică (cu suprafaţă liberă).
1.1.1 CLASIFICARE ŞI PROPRIETĂŢI

Clasif. 1.1 Din punct de vedere al originii lor, cursurile de apă se pot clasifica în:
a) cursuri naturale, în albii sau canale naturale (Fig. 1.1)
b) cursuri artificiale, în canale3 construite de om.

În engleză – Engineering Hydraulics, sau Open Channel Flow / Hydraulics; în franceză Hydraulique
à surface libre

În engleză – channel, în franceză – canal naturel
3
În engleză – canal, în franceză – canal artificiel
13
1
a) Cursurile naturale în albii includ toate corpurile curgătoare de apă care există
în natură (pe suprafaţa pământului sau subterane): torenţi, râuri, pâraie, fluvii, estuare,
galerii subterane.
a) b)
Fig. 1.1 Tipuri de cursuri de apă descoperite (deschise) şi acoperite

(închise): a) naturale, b) artificiale
Caracteristici: Albiile (naturale) sunt complexe şi dinamice. Ele îşi modifică
rugozitatea patului, panta, adâncimea, lăţimea, (morfologia) ca răspuns la activităţile
omului, variaţiile climatice, modificările geologice şi regimurile hidrologice. Aceste
variaţii, respectiv schimbări, pot fi rapide sau lente, depinzând de sursa şi natura forţelor
care le generează. Când un curs de râu se modifică local, această modificare va iniţia
schimbări geometrice şi ale curgerii ce se vor propaga atât în amonte, cât şi în aval de locul
respectiv, pe distanţe mari, schimbări care persistă perioade mari de timp.
Cele mai rapide și relativ ușor de sesizat sunt modificările datorate acțiunilor
oamenilor (antropice). De exemplu, în cazul amplasării unui baraj pe cursul unui râu,
regimul natural al sedimentelor este perturbat. Astfel, în amonte de baraj va exista un
proces de depunere de sedimente, iar în aval de acesta – un proces de eroziune a albiei. De
asemenea, în cazul râurilor din zonele carpatice sau precarpatice pe cursul cărora au fost
executate lucrări de apărări de maluri (din beton sau cu gabioane), s-a constatat un proces
de incizare (adâncire) a albiei. De aceea, studiul și aplicațiile Hidraulicii trebuie să țină
cont și de protecția mediului, de principiile dezvoltarii durabile și ale
reconstrucției/reabilitării ecologice a cursurilor de apă4.
Def. 1.5 O albie ale cărei caracteristici geometrice nu variază în lungul curgerii se
numeşte albie prismatică (are generatoarele/malurile paralele sau cu aceeaşi rază de
curbură; altfel spus, are forma constantă în lungul curgerii). Dacă însă caracteristicile
geometrice ale secţiunii se modifică în lungul curgerii, albia este neprismatică.
Fig. 1.2 Albii prismatice şi neprismatice
4
În engleză Environmental Hydraulics; în franceză Hydraulique Environnementale
14
Canalele artificiale sunt de cele mai multe ori prismatice, iar cursurile naturale de apă
- neprismatice. În anumite cazuri însă, se pot aproxima ca fiind prismatice unele tronsoane
de râuri pentru care există contracţii/lărgiri neglijabile ale secţiunii şi pantă aproximativ
constantă a patului albiei.
Forma secţiunii albiilor este în general foarte neregulată (este oarecare, sau – pentru
simplificare - se poate considera ca fiind compusă din mai multe forme geometrice
simple). Prin urmare, caracteristicile geometrice şi hidraulice nu se pot pune sub forma
unui set de ecuaţii. Pentru a putea aplica anumite relaţii ale teoriei Hidraulicii trebuie
făcute ipoteze simplificatoare în urma cărora se pot obţine pentru mărimile hidraulice doar
rezultate aproximative.
În zonele de câmpie, în care râurile pot inunda frecvent, forma secţiunii acestora este
compusă atât dintr-o albie minoră5 (notată prescurtat am), limitată de nivelul debitului de
umplere (debitul albiei pline6), cât şi dintr-o albie majoră sau luncă7 (notată prescurtat
AM), situată de o parte şi de alta a albiei minore (uneori asimetrică), pentru deversarea
debitelor maxime în situaţii de viituri (Fig. 1.3).
Nivel la inundaţii
Nivel în condiţii
de secetă
Albie majoră Albie majoră

(luncă) stângă (luncă) dreaptă
(AMs) (AMd)
Albia minoră (Am)
Fig. 1.3 Albie compusă, formată dintr-o albie minoră şi albia majoră. Albiile
majore sunt inundate în situații de viitură, la deversarea debitelor
mari.
Raportul dintre suprafaţa şi lăţimea albiei majore şi ale celei minore variază foarte
mult de la un curs de apă la altul şi chiar de la un sector la altul, pe acelaşi râu. Astfel,
râurile româneşti Siret, Olt, Ialomiţa, etc., care au pe sectorul mijlociu albii minore late de
numai câteva zeci de metri, prezintă în sectorul lor inferior albii majore cu lăţimi de 1-10
km. Sectoarele superioare ale râurilor Someş, Cerna, defileul Oltului la Turnu-Roşu −
Cozia, Dunărea la Cazane, etc. nu au albii majore.
5
În engleză main channel (uneori doar channel); în franceză lit mineur
6
In engleză bankfull flow / discharge; în franceză debit de débordement
7
În engleză floodplain sau overbank; ); în franceză lit majeur
15
1
Un studiu complex al comportării acestor curgeri în albii naturale necesită cunoştinţe

din alte domenii, cum ar fi: hidrologie, geomorfologie, transportul sedimentelor, ecologie,
toate acestea putându-se constitui într-un domeniu complex, numit Hidraulica râurilor,
sau în cazul fluviilor (cu estuare, delte), Hidraulica fluvială. Un capitol special în cadrul
acestor discipline se ocupă de antrenarea materiilor solide în curgerea apei, tratat de obicei
independent sub numele de Morfologia cursurilor de apă și t ransportul sedimentar.
Cartea de faţă se va limita doar la curgerea apei curate prin albii cu geometrie stabilă
în timp (fără fenomene de depuneri de sedimente sau de eroziune), ceea ce reprezintă o
idealizare față de cazul curgerilor din natură, indispensabilă studiului teoretic aprofundat.
b) Cursurile de apă artificiale sunt canalele construite sau dezvoltate printr-un
efort omenesc în scopul transportului apei (rareori sunt folosite pentru transportul altor
lichide). La rândul lor, canalele artificiale pot fi clasificate în: (a) descoperite (deschise),
cum ar fi apeductele, canalele de navigaţie, de aducţiune, de fugă, de irigaţie, de evacuare,
de by-pass, deversoarele, canalele/rigolele de drenare (a drumurilor), jgheaburile, canalele
de testare la scară în laborator, etc., sau (b) acoperite (închise): tuneluri hidraulice, galerii
de evacuare (pe sub drumuri, linii de cale ferată, rambleuri), canalizări urbane (de ape
pluviale sau menajere), etc. În cazul debitelor mari, întreaga secțiune a canalelor acoperite
poate ajunge să fie ocupată de apă, ajungând să intre sub presiune. Din punct de vedere
constructiv, canalele artificiale pot fi executate în umplutură (rambleu), în săpătură
(debleu) sau mixt (rambleu/debleu).
Caracteristici: Forma secţiunii canalelor artificiale este regulată iar proprietăţile
geometrice şi hidraulice respectă un anumit set de ecuaţii; secţiunea lor este de obicei de
formă dreptunghiulară, triunghiulară, trapezoidală, circulară, etc.), şi deci pot fi proiectate
astfel încât să îndeplinească anumite cerinţe. Plecând de la ipotezele admise, prin aplicarea
relaţiilor Hidraulicii se obţin rezultate foarte apropiate de realitate. Canalele sunt în
general prismatice, întrucât caracteristicile lor geometrice rămân constante în lungul
curgerii.
1.1.2 CARACTERISTICI GEOMETRICE

Pentru a defini şi explica mărimile caracteristice ale curgerii în canale se consideră
un curent aflat în mişcare permanentă (neperturbată în timp) în profil longitudinal (profil
în lung) şi în profil transversal (secţiune transversală sau transect) (Fig. 1.4).
Def. 1.6 Punctul cel mai coborât al secţiunii albiei, P, se numeşte talveg (la canale
planul cel mai coborât se numeşte radier). Linia care uneşte în profil longitudinal punctele
cel mai coborâte ale secţiunilor râului sau canalului se numeşte linia talvegului (LT),
(respectiv linia radierului).
Unui punct P de pe talveg i se ataşează un sistem de referinţă tri-ortogonal, cu axele
Px, Py şi Pz’ orientate respectiv: în lungul curgerii, perpendicular pe direcţia curgerii, în
plan orizontal, (adică pe direcţia care uneşte cele două maluri) şi de-a lungul verticalei
ascendente dusă prin talveg. Astfel, în planul Pxz’ se poate obţine cu aproximaţie,
perpendicular pe liniile (medii) de curent, o secţiune curentă
transversală/vie/normală/dreaptă S’. Pentru majoritatea cursurilor de apă din natură,
unghiul  , format de linia talvegului cu un plan orizontal, este foarte mic ( < 4), astfel
încât liniile de curent sunt aproape orizontale iar secţiunea transversală poate fi aproximată
cu o secţiune verticală; prin urmare, axa normală pe patul albiei, Pz’ se poate lua ca fiind
axa verticală Pz. Astfel, pentru albiile/canalele cu pantă mică, secţiunea verticală se poate
considera ca fiind aceeaşi cu cea transversală. Prin urmare, din motive de simplificare a
scrierii, pe parcursul întregii cărţi va fi utilizată denumirea mai simplă, de secţiune.
16
PROFIL LONGITUDINAL PROFIL TRANSVERSAL

(SECŢIUNE TRANSVERSALĂ)
Linia suprafeţei libere a apei (LSL)
Jp Mal stâng Mal drept
z z’ B(h)
Amonte S
h / cos  ≈ h’ Dh(h) h
J Q
Aval
A(h)

P(h)
P x
pat albie y
Linia talvegului (LT)
talveg
z
O Nivel orizontal de referinţă/geodezic (ex. N. Mării Negre)
Fig. 1.4 Profile longitudinal şi transversal ale unei albii. Caracteristicile

geometrice de bază.
Def. 1.7 Adâncimea reprezintă distanţa de-a lungul unei verticale de la suprafaţa
liberă la patul albiei. într-o anumită secţiune, adâncimea se defineşte ca fiind cea mai mare
dintre aceste distanţe, adică distanţa de la suprafaţa apei până la talveg.
Întrucât distanţa se măsoară pe direcţia cea mai scurtă, perpendiculară pe liniile de
curent din secţiunea transversală, aceasta este h' x  . Aşa cum s-a menţionat însă mai sus,
pentru majoritatea cursurilor de apă aceasta se poate aproxima ca fiind egală cu h(x),
măsurată în secţiunea verticală.
În practica inginerească, adâncimile râurilor se măsoară în campanii batimetrice cu
ajutorul tijelor sau cablurilor lestate gradate (pentru râurile mai mici) sau cu ajutorul
sonarului (bazat pe efectul Doppler), instalat pe o ambarcaţiune (pentru râuri mai mari). În
ultimii ani, există aparate care măsoară adâncimile tuturor punctelor dintr-o secțiune
transversală (practic întreg profilul transversal) odata cu vitezele și debitul curentului.
Aceste aparate se numesc ADCP (Acoustic Doppler Current Profiler) și se amplasează pe
ambarcațiuni mici, ce sunt trase de la un mal la altul.
Def. 1.8 Se numeşte cotă (geodezică/de nivel) distanţa pe verticală de la orice punct
din teren faţă de un Nivel naţional de referinţă/geodezic. Cota talvegului, z(x), reprezintă
distanţa de la talveg la nivelul de referinţă orizontal. Cotele exprimate în raport cu un
sistem de referinţă geografic se numesc altitudini.
Fiecare ţară are propriul nivel de referinţă pentru raportarea cotelor. În România
majoritatea construcţiilor (drumuri, poduri, căi ferate, etc.) şi a construcţiilor hidrotehnice
s-au proiectat având cotele/altitudinile exprimate în raport cu nivelul Mării Negre (Sulina).
Câteva mai sunt încă raportate la nivelul Mării Baltice, iar cele de importanţă
internaţională pot avea drept al doilea referenţial Mărea Adriatică. Pe teritoriul României
există (mai ales în vecinătatea construcţiilor mai importante) borne topometrice ale căror
cote sunt cunoscute cu exactitate şi cartografiate. Pentru aflarea cotei unui punct geografic
oarecare, topometrii pleacă de la o astfel de bornă de cotă cunoscută, prin măsurători cu
staţia totală din aproape în aproape, până în punctul de interes iar apoi se întorc pe altă
cale în poziţia iniţială, pentru verificarea cotei de la care s-a plecat (această tehnică se
17
1
numeşte drumuire). În prezent există instrumente foarte precise şi rapide de determinare a

tuturor celor 3 coordonate geografice ale unui punct (latitudine, longitudine şi altitudine),
prin poziţionarea în raport cu unul/mai mulţi sateliţi, instrumente denumite GPS
(Geographical Positioning System). Erorile de măsurare depind de direcţie şi pot fi de
ordinul a 5 mm-10 cm pe direcţiile orizontale şi de 5 mm-20 cm pe verticală. Aplicațiile de
Hidraulică și Hidrologie au progresat foarte mult o dată cu introducerea sistemelor de baze
de date de tip GIS (Geographical Information System), care utilizează datele în coordonate
geografice reale (georeferenţiate).
Def. 1.9 Pentru suprafața liberă (considerată orizontală), se numește cota (nivelului)
apei y(x) - distanţa de la nivelul de referinţă ales până la nivelul suprafaţei libere (Fig. 1.4).
Ea reprezintă suma dintre cota talvegului şi adâncimea, într-o secţiune, y = z + h. În cazul
albiilor naturale, la care adâcimea şi cota talvegului au variaţii mari în lungul curgerii (de-a
lungul lui Ox), în ecuaţiile hidrodinamice se foloseşte cota suprafeţei libere, întrucât
aceasta nu are variaţii importante cu x.
Cota apei se măsoară la o stație hidrometrică (SH) prin citirea nivelului apei la o
miră hidrometrică în raport cu un nivel de referință propriu („ 0” miră). Această miră poate
fi fixată pe orice baraj, picior de pod, stalp de sustinere, taluz din beton, etc. În caz de
viitură, conform STAS-ului, există trei nivele de avertizare: cota de atenție (CA), cota de
pericol (CP) și cota de inundație (CI).
Def. 1.10 Se defineşte panta talvegului (panta longitudinală, panta geometrică,
a fundului/patului albiei sau a radierului canalului) i, prin denivelarea dz a liniei
talvegului în raport cu un plan orizontal pentru un tronson elementar de lungime dx , adică:
z1  z 2 z z z  dz  z dz
i  tg  sin    2 1   ( 1.1 )
x2  x1 x2  x1 x  dx  x dx
unde  este unghiul format de linia talvegului cu un nivel orizontal (Fig. 1.5) pe tronsonul
elementar considerat. Din relaţia ( 1.1 ) se poate observa că panta i = 0 corespunde
canalelor/albiilor orizontale, însă pot exista tronsoane de râuri pe care panta talvegului să
fie şi negativă (Fig. 1.6). Ea este o mărime asociată unei secțiuni sau tronson elementar,
fiind tangenta la nivelul talvegului.
1 2
x 
i
x+dx
z
1 z+dz 2
Fig. 1.5 Calculul pantei longitudinale (geometrice, a talvegului), i pentru un

sector elementar de canal de lungime dx, pentru care talvegul
coboară cu cota dz
Panta longitudinală este o mărime adimensională şi datorită valorii ei foarte mici, se
exprimă de obicei în m/km, sau în miimi (‰).
18
Obs. 1.1 Se poate spune că semnul minus apare în relaţia ( 1.1 ) dintr-o convenţie
de reprezentare a pantelor pozitive, negative şi nule (Fig. 1.6). Astfel, pentru o pantă
pozitivă, la o creştere a lui x, corespunde o scădere a lui z dz / dx < 0, iar pentru o pantă
negativă (contrapantă), la o creştere a lui x, corespunde o creştere a lui z dz / dx > 0.
i>0 i<0
i=0
a) b) c)
Fig. 1.6 Convenţia de reprezentare a pantelor longitudinale pozitive (a), nule
(b) şi negative (c). (Sensul curgerii este întotdeauna de la stânga
spre dreapta.)
Obs. 1.2 Aşa cum s-a menţionat anterior, pentru majoritatea cursurilor de apă
(artificiale şi naturale), excepţie făcând albiile râurilor (sectoarelor de râuri) de munte şi
0
torentelor, panta longitudinală este de obicei foarte mică, de ordinul miimilor (< 4 – 6 /00,
 < 4), astfel încât sin   tg   iar cos   1 . În cazurile în care pantele geometrice
sunt mai mari, în calculul proiecţiei pe verticală a adâncimii reale se ţine seama de
unghiul  .
Obs. 1.3 Este lesne de înţeles că dacă un canal artificial prismatic poate avea panta
longitudinală, i, constantă pe toată lungimea sa, pentru un râu se defineşte câte o pantă
medie (mărime locală) pentru fiecare tronson de lungime x .
Următoarele caracteristici geometrice ale unui profil transversal vor fi definite pentru
curgeri permanente (neperturbate în timp) cu suprafaţă liberă.
Def. 1.11 Aria suprafaţei/secţiunii udate, A reprezintă aria porţiunii din secţiune
ocupate de lichid, S. Unitatea de măsură a ariei secţiunii udate este [A]SI = 1 m2
Obs. 1.4 Este evident că dacă într-o secţiune adâncimea curentului creşte, va
creşte şi aria suprafeţei udate, adică A | x ct .  Ah  . Pentru albiile neprismatice, A = A(h, x),
adică aria secţiunii udate depinde atât de adâncime, cât şi de coordonata în lungul curgerii
(x), iar pentru canalele prismatice aria secţiunii udate depinde doar de adâncime, A = A(h)
(acest tip de cursuri de apă păstrându-şi forma în lungul lui x). Întrucât adâncimea depinde
ea însăşi de distanţa faţă de o secţiune de referinţă, x (v. Def. 1.7), vom avea
A  Ah x , x  , respectiv A  Ah x .
Def. 1.12 Perimetrul udat (muiat), P, este lungimea liniei de contact a apei cu
patul albiei, în planul suprafeţei udate, deci fără a include şi suprafaţa liberă. [P]SI = 1 m.
Ca şi aria secţiunii udate, pentru canalele neprismatice, P = P (h(x), x) , iar pentru
cele prismatice, P = P (h).
Def. 1.13 Raza hidraulică, R, reprezintă raportul dintre aria suprafeţei udate şi
perimetrul udat:
A
R , [R]SI = 1 m. ( 1.2 )
P
19
1
Analog, pentru canalele neprismatice, raza hidraulică este o funcţie R(h(x), x), iar
pentru cele prismatice, R = R(h).
Obs. 1.5 Pentru albiile/canalele foarte largi (B > 10h), a căror secţiune poate fi
A Bh h
aproximată cu una dreptunghiulară, Rh     h , întrucât B >> h. De
P B  2h h
1 2
B
asemenea, P  B .
Def. 1.14 Lăţimea la suprafaţa liberă (la oglinda apei), B, reprezintă lărgimea
albiei/canalului măsurată într-o secţiune, la contactul apei cu atmosfera. Evident, [B]SI = 1
m.
dA B(h)
dh
Dh(x)
h
A(h)
Fig. 1.7 Lăţimea unei albii/unui canal la suprafaţa liberă, B(h), într-o secţiune
a acestuia (x = ct.)
Într-o secțiune (x = ct.) a unui canal prismatic această mărime se poate obţine astfel:
considerând o creştere infinitezimală a adâncimii apei, dh (Fig. 1.7), aria udată va creşte
cu dA. Aproximând suprafaţa infinitezimală nou creată, de arie dA, cu un dreptunghi
(haşurat în Fig. 1.7), lăţimea acestuia, B = B(h) se poate obţine din formula:
dAh( x) 
Bh( x)   ( 1.3 )
dh
În cazul canalelor neprismatice, la care A=A(h(x), x), relaţia de definiţie a lui B(h(x),
x) devine:
Ah( x), x 
Bh( x), x   ( 1.4 )
h
Def. 1.15 Adâncimea hidraulică/medie a (al) curentului, Dh, se defineşte ca fiind

adâncimea curentului printr-un canal dreptunghiular echivalent (trasat punctat în Fig. 1.4
și 1.7), de aceeaşi arie a secţiunii udate şi aceeaşi lăţime la suprafaţa liberă cu cea a albiei
considerate. Astfel, vom avea:
A ( 1.5 )
Dh 
B
Evident, pentru cazul general al unui canal neprismatic Dh = Dh(h(x), x), iar pentru un
canal prismatic dependenţa de x va dispărea, Dh = Dh(h(x)). [Dh]SI = 1 m.
Această mărime este foarte utilă, mai ales în cazul secţiunilor neregulate, întrucât dă
informaţii despre o adâncime medie, care poate fi mult diferită de adâncime (maximă).
Def. 1.16 Debitul specific, q, reprezintă debitul Q al curentului, pe unitatea de
lăţime a albiei la suprafaţa liberă (Fig. 1.8), adică:
20
Q
q . ( 1.6 )
B
1 1 1 1 1 1 1 1
q q q q q q q q
Fig. 1.8 Semnificaţia debitului specific : debit corespunzător unităţii de

lăţime la oglinda apei (vedere în plan a unei albii prismatice)
Şi această mărime, poate fi în cazul canalelor neprismatice o mărime dependentă de
două variabile, q = q(h(x), x), iar în cazul canalelor prismatice o mărime dependentă doar
de adâncime, q = q(h(x)).
[q]SI = 1 m2/s sau 1m3/sm.
Def. 1.17 Panta taluzului, m, reprezintă cotangenta unghiului  (raportul
dimensiunilor pe orizontală, H şi pe verticală, V) format de linia taluzului (peretele lateral
al albiei/canalului, până la mal) cu un plan orizontal (Fig. 1.9).
[m]SI = 1m/m.
H ( 1.7 )
m  ctg
V
Panta taluzului se obişnuieşte să se reprezinte grafic sub forma unui triunghi

dreptunghic cu ipotenuza pe taluz, triunghi ale cărui catete verticală şi orizontală sunt: 1 şi
respectiv, m. Se notează de obicei ca raport 1:m pe taluz, sau V:H (de ex. 1V:2H sau 1:2).
Panta taluzului depinde de unghiul taluzului natural sub care se aşează materialul
sedimentar al albiei. Astfel, un taluz nisipos va avea un unghi mai mic decât unul din
pietriș și mai mic decât un taluz din rocă. În Tab. 1.1 este figurată panta taluzului pentru
secţiunea trapezoidală şi cea triunghiulară.
V
H

Fig. 1.9 Definiţia şi notaţia pantei taluzului, m
21
1
1.1.3 FORME TIPICE ALE CANALELOR (ARTIFICIALE)

Canalele artificiale sunt în general proiectate având secţiunile geometrice de forme
regulate (denumite mai simplu secţiuni regulate). Formele cele mai întâlnite în practică
pentru secţiunile canalelor sunt prezentate în Tab. 1.1. Dintre acestea, trapezul este cel mai
comun pentru canalele din pământ cu maluri (taluzuri) necăptuşite cu beton sau
anrocamente, deoarece conferă malurilor stabilitatea maximă. Secţiunea dreptunghiulară
este de regulă folosită la canale construite din materiale stabile, cum ar fi din zidărie,
piatră, metal sau lemn. Secţiunea triunghiulară se foloseşte numai pentru şanţuri mici,
rigole de pe margimea drumurilor şi lucrări de laborator. Secţiunea parabolică se foloseşte
ca o aproximare a albiilor cu secţiuni de dimensiuni mici şi medii. Secţiunea circulară este
cea mai întâlnită formă în cazul canalelor închise de drenare şi/sau a canalizărilor urbane
(de ape pluviale sau menajere). Alte forme geometrice de secţiuni ale canalelor închise
(având dimensiuni suficient de mari astfel încât prin ele să poată pătrunde un om) se
întâlnesc în cazul galeriilor de aducţiune ale centralelor hidroelectrice de mare cădere şi
pot fi: dreptunghi, pătrat, oval, elipsă, potcoavă, etc.
1.2 MĂRIMI HIDRAULICE CARACTERISTICE ÎN CURGEREA

CU SUPRAFAŢĂ LIBERĂ
1.2.1 SARCINA HIDRODINAMICĂ ŞI PIERDEREA DE SARCINĂ
În Fig. 1.10 se prezintă comparativ curgerea permanentă sub presiune într-o
conductă şi respectiv cu suprafaţă liberă pe un curs de apă.
 1V12  2V 22  1V12  2V 22
hr12 hr1 2  E1  E 2
2g 2g 2g 2g
 N.E.   N.E. 
L.E. (Je)
L.E. L.P. (Jp)
p1 p1 
L.P. h1= V1
g g
 
V1 E1 V2 h2
 p2
E1 Hp1 L.C. V2 E2 Hp1 (i) L.T. Hp2 E2
g
z1 z2 Hp2 z1 z2
Nivel orizontal de referinţă Nivel orizontal de referinţă

   
a) b)
Fig. 1.10 Comparaţie între curgerea permanentă sub presiune printr-o
conductă (a) şi cu suprafaţă liberă pe un curs de apă (b)
S-au considerat două secţiuni succesive învecinate, în sensul curgerii, 1-1 şi 2-2
pentru care s-au făcut următoarele notaţii:
22
Tab. 1.1 Caracteristicile geometrice şi hidraulice pentru cele mai întâlnite tipuri de secţiuni de formă regulată ale canalelor artificiale
Dreptunghi Trapez Triunghi Cerc
d
h h
1 h h
1  
m 
m
b
b (m = ctg)
(m = ctg)
(Date: fie d şi h, fie d şi )

Aria suprafeţei udate 1
A
bh b  mh h mh 2   sin  d 2
8
Perimetrul udat 1
b  2h b  2h 1  m 2 2h 1  m 2 d
P 2
Raza hidraulică bh b  mh h mh 2 1  sin  
1  d
R b  2h b  2h 1  m 2 2h 1  m 2 4  
Lăţimea albiei la suprafaţa 
liberă b b  2mh 2mh d sin sau 2 hd  h 
B 2
 
 
Adâncimea hidraulică b  mh h 1
h    sin  d
h
Dh b  2mh 2   8
 sin 
 2 
23
1
z – Cotele (înălţimile de poziţie) ale axei conductei, respectiv liniei talvegului albiei
în cele două secţiuni

p, V – presiunea şi viteza medie pe secţiunile 1 şi 2
p
Hp – Cota piezometrică, H p  z  (suma dintre cotă şi înălţimea piezometrică).
g
În cazul curgerilor cu suprafaţă liberă Hp coincide cu cota suprafeţei libere, y.
E – Energie totală (energia unităţii de greutate a fluidului) sau sarcina hidrodinamică,
p V 2
Ez  (suma dintre cotă, înălţimea piezometrică şi înălţimea/sarcina cinetică).
g 2 g
De asemenea, s-au notat simplificat cu:
L.C. – Linie de curent (axa conductei)

L.T. – Linia Talvegului
L.P. – Linie Piezometrică (care coincide cu Linia Suprafeţei libere a apei, LSA)
L.E. – Linie Energetică
N.E. – Nivel Energetic.
 – coeficientul lui Coriolis de repartiţie neuniformă a vitezei pe secţiune
Din figură se observă că atât pentru curgerea prin conductă, cât şi pentru curgerea cu
suprafaţă liberă se respectă relaţia lui Bernoulli (pentru mişcarea permanentă a unui lichid
real) între secţiunile 1-1 şi 2-2, adică:
p1 V1 2 p V 2 ( 1.8 )
z1    z 2  2  2  hr 1 2 , sau E1  E 2  hr 1 2
g 2g g 2g
În cazul în care secţiunile 1-1 şi 2-2 sunt foarte apropiate, rezultă:
dE  E 2  E1  E1  E 2    hr1 2  0 ( 1.9 )
întrucât orice lichid real pierde energie în curgere.

Presupunând că în secţiunea curentă a canalului, S, liniile (medii) de curent pot fi
aproximate prin drepte paralele, rezultă (consecinţă a relaţiei lui Bernoulli) că pe S
presiunea are o repartiţie hidrostatică, deci înălţimea piezometrică într-o secţiune curentă
este egală cu adâncimea curentului în acea secţiune, prin urmare:
p ( 1.10 )
h
g
iar sarcina hidrodinamică devine pentru curgerile cu suprafaţă liberă:
V 2 ( 1.11 )
E  zh
2g
Prin urmare, în cazul curgerilor cu suprafaţă liberă pe albii/canale cu pantă mică,
linia suprafeţei libere coincide cu linia piezometrică (LSL  LP).
24
1.2.2 PANTE CARACTERISTICE

Def. 1.18 Panta suprafeţei libere a apei (piezometrică), Jp, reprezintă panta liniei
liniei piezometrice (LP) în raport cu un plan orizontal, pentru un tronson elementar de
albie/canal, de lungime dx, adică:
H p1  H p 2 H p 2  H p1 H p  dH p  H p dH p
Jp     . ( 1.12 )
x 2  x1 x 2  x1 x  dx  x dx
Panta piezometrică, J, poate fi pozitivă (când LP coboară în sensul curgerii), sau nulă
(când este orizontală). Se va vedea la paragraful 5.6 că pe distanţe scurte (în aval de
curgerea pe sub o stavilă, de exemplu) se poate ca panta piezometrică să fie negativă. Într-
o secțiune transversală, panta piezometrică reprezintă tangenta la linia piezometrică.
Def. 1.19 Panta energetică, Je, reprezintă panta liniei energetice (LE) în raport cu
nivelul orizontal de referinţă, pentru un tronson elementar de albie/canal, dx, adică:
E1  E 2 E  E1 E  dE  E dE hr1 2
Je   2    . ( 1.13 )
x 2  x1 x 2  x1 x 2  x1 dx dx
unde pierderile totale de energie specifică, hr12 reprezintă suma pierderilor distribuite de
energie specifică, hd  h f (care apar datorită frecărilor rugoase cu patul albiei, vâscoase şi
turbulente) şi a celor locale hl (care apar la îngustări şi lărgiri ale secţiunii de curgere,
praguri de fund, etc.)  hr12  h f  hl .
Întrucât pierderea totală de energie specifică este totdeauna o mărime pozitivă pentru
lichidele reale (vâscoase), panta energetică va fi totdeauna o mărime pozitivă (iar LE
scade întotdeauna în lungul curgerii).
Def. 1.20 Panta de frecare (panta hidraulică), Jf, este dată prin definiţie de
pierderile distribuite de energie specifică în lungul curgerii, adică:
hf ( 1.14 )
Jf  .
dx
Evident, întrucât pierderea distribuită de energie specifică este totdeauna o mărime
pozitivă pentru lichidele reale, şi panta de frecare va fi totdeauna o mărime pozitivă.
Pentru tronsoanele râurilor la care pierderile locale sunt neglijabile (lipsite de
contracţii/lărgiri importante; în principiu - cazul albiilor prismatice) în comparaţie cu
pierderile distribuite prin frecări, rezultă hr12  h f , iar panta energetică devine egală cu
cea de frecare, J e  J f .
Def. 1.21 Pierderile de sarcină locale, hl, datorate contracţiilor şi lărgirilor de
secţiune se exprimă în curgerile cu suprafaţă liberă prin produsul dintre un coeficient al
pierderilor locale de sarcină,  , şi modulul diferenţei sarcinii cinetice, hV , considerate
înainte şi după rezistenţa hidraulică locală respectivă:
V 22 V12 ( 1.15 )
hl      hV .
2g 2g
25
1
În expresia anterioară se foloseşte modulul şi nu paranteza simplă, întrucât pierderile de

sarcină trebuie să fie întotdeauna pozitive, chiar dacă pe tronsonul divergent respectiv,
mişcarea este încetinită (V2 < V1).
Obs. 1.6 De obicei valorile lui  sunt foarte mici (neglijabile) pentru sectoarele
convergente, atunci când viteza medie creşte în lungul curentului, deci hV > 0. Pentru
sectoarele divergente, pentru care hV < 0, coeficientul pierderilor de sarcină locale,  , nu
se mai poate neglija, valori de 0,5  1 fiind obişnuite.
Obs. 1.7 Toate pantele caracteristice sunt mărimi adimensionale. Având valori
foarte mici, de obicei ele se exprimă ca şi panta talvegului, în m/km sau unităţi la mie (‰).
1.2.3 TIPURI DE CURGERI. CLASIFICARE.

Clasif.1.2 Curgerile cu suprafaţă liberă pot fi clasificate după mai multe criterii şi
descrise în diferite feluri. În cele ce urmează se va face o clasificare după variaţia
adâncimii h x, t  în timp şi în spaţiu. Evident şi celelalte caracteristici geometrice ale
secţiunii (viteză, arie a secţiunii, perimetru udat, lăţime a albiei la suprafaţa liberă,
diametru hidraulic, etc.) depind de h. Pentru simplificarea notaţiilor pe desene, de aici
înainte, pe tot parcursul cursului se vor utiliza prescurtări ale tipurilor de mişcări definite
mai jos.
a) După variaţia în timp (Fig. 1.9) mişcarea poate fi:

a.1 Mişcare permanentă / staţionară (MP) sau
a.2 Mişcare nepermanentă / nestaţionară (MnP).
a.1 Def. 1.22 Mişcarea este permanentă dacă adâncimea hx, t   hx  , adică
pentru o secţiune dată (x = ct.), rămâne invariabilă în intervalul de timp considerat; prin
urmare şi celelalte mărimi geometrice şi hidraulice (arie, perimetru udat, viteză, etc.) pot
varia de la o secţiune la alta, dar rămân constante în timp. În sens strict, curgerile pe cursuri
de apă naturale sunt rareori permanente. Cu toate acestea, există cazuri în care, pe un
anumit interval de timp, acestea să poată fi aproximate ca permanente. Un exemplu de
acest fel se consideră a fi curgerea râurilor în regim de etiaj (pe timp de secetă).
LP LP2 h2(x,t1)
LP1
J h(x) h1(x,t2)
J
a) b)
Fig. 1.9 Exemple de mişcare permanentă (staţionară) (a) şi nepermanentă
(nestaţionară) (b)
a.2 Def. 1.23 Mişcarea este nepermanentă, dacă adâncimea se modifică în

intervalul de timp considerat, adică h  h x, t  ; prin urmare, pentru o anumită secţiune (x =
ct.), adâncimea curentului variază în timp odată cu toate celelalte caracteristici geometrice
şi hidraulice ale secţiunii dependente de adâncime.
26
Exemple de mişcări nepermanente cu suprafaţă liberă sunt: undele de viitură, undele

de şoc gravitaţionale (produse la închiderea/deschiderea bruscă a unor stavile pe un canal),
undele de flux în estuare, unda produsă de ruperea unui baraj, pentru care adâncimea
curgerii într-o secţiune se modifică pe măsură ce unda/perturbaţia trece, iar elementul timp
devine indispensabil în proiectarea construcţiilor de protecţie.
b) După variaţia în spaţiu mişcarea poate fi

b.1 uniformă (MU) sau
b.2 neuniformă (variată) (MV).
b.1. Mişcarea este uniformă dacă adâncimea h(x) a curgerii este constantă în
lungul curgerii, deci în orice secţiune a cursului de apă, h  ct. În mod evident, această
condiţie nu poate fi îndeplinită decât pentru albii prismatice.
Pentru acest tip de albii prismatice, în cazul mişcării uniforme, toate mărimile
hidraulice dependente de adâncime: arie, viteză, perimetru udat, lăţime la oglinda apei,
etc., vor rămâne constante în lungul curgerii. Astfel, adâncimea şi înălţimea cinetică fiind
constante în lungul curgerii, linia energetică devine paralelă cu suprafaţa liberă şi cu linia
talvegului (LE  LP  LT), iar pantele energetică, piezometrică şi geometrică devin egale:
Je  J p  J . ( 1.16 )
La rândul ei, o curgere uniformă ar putea fi (Fig. 1.10):

b.1.1 uniformă permanentă, dacă adâncimea rămâne constantă în timp şi
spaţiu, sau
b.1.2 uniformă nepermanentă, dacă adâncimea variază în timp, dar nu în
spaţiu (se va vedea mai jos că aceasta este posibilă doar teoretic, nu şi în
natură).
LE Je
LP Jp LP2 Jp1
LP1 Jp2
L.T. h = ct.
J h(t)
J
Fig. 1.10 Mişcarea uniformă (uniformă permanentă) (a) şi uniformă

nepermanentă (b) într-un canal prismatic.
Def. 1.24 Mişcarea uniformă permanentă este cel mai simplu tip de curgere în
cadrul Hidraulicii curgerilor cu suprafaţă liberă. Adâncimea h nu variază nici în timp, nici
în lungul curgerii, deci h = ct., linia suprafaţei libere rămânând mereu paralelă cu cea a
talvegului, pe toată lungimea canalului, iar J e  J p  J .
În mişcarea uniformă nepermanentă ar trebui ca suprafaţa apei să fluctueze în timp
(adâncimea să varieze în timp), dar să continue să rămână paralelă cu linia talvegului în
lungul curgerii, adică h  ht  (Fig. 1.10 b). Evident, o astfel de condiţie este foarte greu de
obţinut în practică, această mişcare fiind aproape imposibilă. Prin urmare, este unanim
acceptat că termenul de mişcare uniformă (MU) se referă numai la mişcarea permanentă
şi uniformă.
27
1
Obs. 1.8 Un curent pe o albie prismatică, lipsit de perturbaţii, va ajunge după un

anumit timp să curgă în mişcare uniformă. Prin urmare, aceasta este mişcarea spre care
tinde orice curent aflat în echilibru.
Mişcările uniforme apar rareori pe cursuri de apă naturale (râuri). Dacă viteza creşte
foarte mult (la valori > 6 m/s), in afara faptului că în curgere se transportă aluviuni,
curentul începe să antreneze şi aerul de la suprafaţă, iar curgerea devine nestaţionară şi
pulsatorie. Astfel, curenţii foarte rapizi nu se pot găsi în MU. Doar în canale artificiale
prismatice, cu rugozitate şi pantă longitudinală constante ce transportă un curent ce a rămas
neperturbat pentru un timp îndelungat, poate fi întâlnită o mişcare uniformă.
Cu toate acestea, fiind o mişcare foarte uşor de pus în ecuaţii, ea reprezintă prima
aproximaţie folosită în calcule sau modelări hidraulice, înainte de a trece la calcule mai
complicate.
Def. 1.25 Se defineşte adâncimea normală într-un canal/albie, hn, la un debit dat,
ca fiind adâncimea curentului în mişcare uniformă (pentru care linia suprafaţei liberă este
paralelă cu linia talvegului). Conform Obs. 1.10, aceasta este adâncimea spre care tinde
după un anumit timp orice curent care curge pe o albie prismatică.
b.2. Def. 1.26 Mişcarea este neuniformă (variată, MV) dacă toţi parametrii
hidraulici şi geometrici caracteristici ai curgerii, deci şi adâncimea h a curgerii se modifică
în lungul cursului de apă. Această modificare se poate datora fie variaţiilor de secţiune, fie
variaţiilor de pantă longitudinală, fie prezenţei unei structuri hidraulice în calea curgerii,
cum ar fi un deversor sau o stavilă (Fig. 1.11). În acest caz LT, LP şi LE nu mai sunt
paralele. Şi mişcarea variată poate fi la rândul ei permanentă sau nepermanentă.
Întrucât s-a arătat mai sus că mişcarea uniformă nepermanentă este practic
imposibilă, termenul de mişcare variată MV se foloseşte în cazul mişcării permanente
variate iar termenul de mişcare nepermanentă MnP se foloseşte în cazul mişcării
nepermanente variate.
La rândul ei, mişcarea variată se poate clasifica în:
b.2.1 Mişcare rapid variată (MRV) şi
b.2.2 Mişcare gradual variată (MGV).
MRV MGV MRV MGV MRV MGV MRV MU
Curgere peste
Salt hidraulic un deversor
Contracţie inerţială
pe sub stavilă
(vena contracta) Cădere hidraulică
Fig. 1.11 Diferite tipuri de mişcări permanente pe un sector de albie

regularizată: mişcare uniformă (MU), mişcare neuniformă (gradual
variată GV şi rapid variată RV)
28
Def. 1.27 Mişcarea este rapid variată, MRV dacă modificările adâncimii
curentului în lungul curgerii survin pe distanţe scurte (uneori chiar cu discontinuităţi ale
suprafeţei libere) iar curbura suprafeţei libere este vizibilă cu ochiul liber. Aceste
modificări ale adâncimii apar în vecinătatea unei singularităţi cum ar fi: un baraj deversor,
un salt hidraulic, o cădere hidraulică (Fig. 1.13).
Def. 1.28 Mişcarea este gradual variată, MGV dacă adâncimea şi ceilalţi
parametri geometrici şi hidraulici ai curgerii variază lent de la o secţiune la alta, pe distanţe
lungi (kilometri), iar curbura suprafeţei libere nu este vizibilă cu ochiul liber (Fig. 1.11).
Astfel:
 curbura liniilor de curent este mică (liniile de curent sunt aproximativ rectilinii)
 unghiul de divergenţă al lor este mic (liniile sunt aproximativ paralele)
 secţiunile vii (transversale, perpendiculare pe liniile de curent) sunt secţiuni
plane.
Obs. 1.9 În general, în mişcarea gradual variată pierderile locale datorită
contracţiilor şi lărgirilor bruşte de secţiune pot fi considerate neglijabile, ( hl  0 ) ceea ce
face ca pierderile totale de sarcină să se datoreze în principal frecărilor hr  h f . Prin
urmare, pantele energetică şi de frecare sunt aproximativ egale: J e  J f .
Exemple de MnPGV şi MnPRV (Fig. 1.12) sunt undele de viitură şi respectiv

undele de maree (flux) ce se propagă în estuare înspre amonte, pe cursul fluviilor ce se
varsă în oceane, sau undele abrupte solitare (de translaţie) produse de închiderea sau
deschiderea bruscă a unor stavile pe canale.
Din punctul de vedere al variaţiei vitezei în lungul curgerii, mişcările neuniforme
gradual variate pot fi:
dV dh
 accelerate, dacă  0 , sau  0 şi
dx dx
dV dh
 decelerate, dacă  0 , sau  0.
dx dx
 
c c

v

v
Fig. 1.12 Tipuri de mişcări nepermanente pe un sector de albie; MnPGV (undă

de viitură) şi MnPRV (undă creată de o stavilă închisă brusc)
Concluzie Clasificarea mişcărilor se reduce la următoarea schemă:

MUP  MU (mişcare uniformă)
MUnP  practic inexistentă
MVP  MV (mişcare permanentă variată) 
 MGV
 MRV

în engleză floods; în franceză crues

în engleză tidal bores, în franceză mascaret

în engleză surges, în franceză ondes de translation
29
1
MVnP  MnP (mişcare nepermanentă variată) 

 MnPGV
 MnPRV.
1.2.4 NUMERE CARACTERISTICE ADIMENSIONALE.

REGIMURI DE CURGERE
Aşa cum s-a văzut la cursul de Mecanica fluidelor, curgerea unui fluid real într-un
canal este supusă mai ales următoarelor tipuri de forţe:
 forţe de inerţie,
 forţe gravitaţionale
 forţe de frecare.
Pentru caracterizarea mişcării, se utilizează diferite numere caracteristice
adimensionale. Cele mai importante dintre acestea în curgerile cu suprafaţă liberă sunt
numărul lui Reynolds, Re şi numărul lui Froude, Fr.
Def. 1.29 Numărul lui Reynolds reprezintă raportul dintre forţele de inerţie şi cele
F
de frecare vâscoasă R e  i , ţinând astfel cont de efectul vâscozităţii asupra curgerii.
Fv
Dacă pentru un prototip şi un model este valabilă similitudinea Reynolds, înseamnă că:
Fi Fi ' Fi Fv 1
      l2 2v     v l  v l  1 (1.17)
Fv p Fv' m Fi '
Fv
'
unde  , v ,  , l sunt scările mărimilor: densitate, viteză, vâscozitate cinematică şi

lungime (raportul mărimilor în cele două sisteme – prototip şi model). Prin urmare,
numărul caracteristic Reynolds se poate defini sub forma
Vc Lc (1.18)
Re  ,

unde
Vc – o viteză caracteristică, de obicei viteza medie pe secţiune;
 - viscozitatea cinematică a lichidului.
Lc – o lungime/distanţă caracteristică; aceasta poate fi raza hidraulică sau adâncimea
hidraulică, ducând la:
VR V Dh ( 1.19)
R e1  sau R e2  .
 
Dacă se foloseşte prima formă, Re1, clasificarea regimurilor de curgere cu suprafaţă

liberă din punctul de vedere al numărului Reynolds se poate face aproximativ astfel:
 regim laminar, pentru Re1 < 500
 regim tranzitoriu, pentru 500 < Re1 < 2000
 regim turbulent, pentru Re1 > 2000.
30
Dacă se foloseşte cea de-a doua formă, Re2, clasificarea regimurilor de curgere cu
suprafaţă liberă din punctul de vedere al numărului Reynolds devine:
 regim laminar, pentru Re2 < 2000
 regim tranzitoriu, pentru 2000 < Re2 < 8000
 regim turbulent, pentru Re2 > 8000.
Se observă că valorile critice peste care regimul de curgere devine turbulent sunt, în
cele două cazuri: Re1cr  2000 şi respectiv Re2cr  8000.
Obs. 1.10 Spre deosebire de curgerea în conducte însă, regimul laminar pe cursurile
de apă este foarte rar întâlnit în natură, doar la valori foarte mici ale razei/adâncimii
hidraulice, în principiu numai în cazul curgerilor în peliculă (şiroirilor). Pentru acestea,
forţele de vâscozitate sunt mult mai mari decât cele de inerţie. În cazul curgerilor la
presiune atmosferică, faptul că suprafaţa liberă a unui curent apare netedă unui observator,
nu reprezintă o indicaţie că mişcarea este laminară.
Def. 1.30 Se defineşte pătratul numărului Froude ca fiind raportul dintre forţele
F
de inerţie şi cele gravitaţionale Fr 2  i , ţinând astfel cont de efectul atracţiei
Fg
gravitaţionale asupra curgerii. Dacă pentru un prototip şi un model este valabilă
similitudinea Froude, aceasta înseamnă că
Fi Fi ' Fi Fg 2 1 1
      l2 2v    l 3  g   v  g l 1 (1.20)
Fg
p
Fg' Fi '
Fg '
m
unde  g , v , l sunt scările mărimilor acceleraţie gravitaţională, viteză, şi lungime. Prin
urmare, numărul caracteristic Froude se poate defini sub forma :
Vc
Fr  . ( 1.21 )
gLc
unde
Vc – este o viteză caracteristică, de obicei viteza medie pe secţiune;
Lc – este o lungime caracteristică: În cazul curgerilor cu suprafaţă liberă, aceasta este
adâncimea medie/hidraulică, Dh.
Obs. 1.11 În mecanica undelor de suprafaţă (a se vedea Cap. 7) mărimea din
formula lui Lagrange
gDh = c ( 1.22 )
se numeşte celeritate şi reprezintă viteza micii perturbaţii (undei gravitaţionale de mică

adâncime, sau a valului plan călător izolat) ce apare în curgeri cu suprafaţă liberă ca
urmare a unei modificări bruşte a adâncimii apei. O astfel de modificare se poate datora de
exemplu unei pietre aruncate în apă.
Astfel,

în engleză shallow water wave
31
1
V V
Fr   . ( 1.23)
gDh c
Obs. 1.12 Conform acestei relaţii se poate observa că:

 O undă gravitaţională se poate propaga spre amonte dacă V < c , respectiv, Fr < 1;
 O undă gravitaţională nu se poate propaga spre amonte dacă V > c, Fr > 1
(Fig. 1.13, curentul “spală” perturbaţia).
c V<c c V<c c V=c
a) b) c)
Fig. 1.13 Propagarea unei perturbaţii mici pe suprafaţa unei albii în regim
lent/subcritic, Fr < 1 (a), rapid/supracritic, Fr > 1 (b) şi critic Fr = 1 (c)
Clasif. 1.3 Prin urmare, în funcţie de numărul Fr mişcarea în canale poate avea loc
în :
 Regim subcritic (lent, fluvial), dacă Fr < 1, deci V < c
 Regim supracritic (rapid, torenţial), dacă Fr > 1, deci V > c
 Regim critic, dacă Fr = 1, deci, V = c.
Obs. 1.13 Prin urmare, posibilitatea sau imposibilitatea propagării unei unde
gravitaţionale spre amonte poate fi folosită drept criteriu pentru distingerea între regimul
subcritic şi supracritic într-o curgere cu suprafaţă liberă.
Def. 1.31 Se numeşte adâncime critică într-o albie, hcr adâncimea curentului în
regim critic (pentru care numărul Froude este egal cu 1, iar viteza curentului devine critică,
V = Vcr= c = gDh cr ). Se va vedea la paragraful 4.4 că această definiţie se va completa
cu alte două caracteristici foarte importante.
1.3 REPARTIŢIA VITEZELOR ÎN SECŢIUNE

În acest capitol se vor menţiona doar aspectele mai importante legate de distribuţia
de viteze într-o secţiune a unei albii, întrucât acestea sunt studiate în detaliu la cursul de
Hidrologie.
Datorită faptului că frecarea dintre curentul de apă şi aerul de la suprafaţa liberă este

diferită de cea dintre apă şi patul albiei, viteza locală, v , a unui curent nu este distribuită

uniform într-o secţiune; astfel, v este nulă la patul albiei (particulele aderă la suprafaţa
solidă) şi creşte rapid spre suprafaţa liberă.
În Fig. 1.14 a) se prezintă aspectul general al distribuţiei de viteze de-a lungul mai
multor verticale şi orizontale ale secţiunii transversale a unui canal dreptunghiular şi
curbele de egală viteză (izotahe) în această secţiune. Deşi ar fi de aşteptat ca viteza maximă
să se găsească într-o secţiune pe suprafaţa liberă, unde efortul de frecare este aproape
neglijabil, experienţa a demonstrat că în canalele obişnuite valoarea maximă se atinge la
32
0,05-0,25 din adâncime sub suprafaţa liberă; cu cât malurile sunt mai apropiate, cu atât
maximul se atinge mai jos (Fig. 1.14, b).
D E F
A A
B B
C C 2
D, E F
A 1,2 A 1,6
B B 1
C 0,8 C 0,8
0,4
D, E F D E F
a) b)
Fig. 1.14 Distribuţia de viteze într-un canal dreptunghiular lat (a) şi îngust (b).
(Numerele de pe curbele de egală viteză reprezintă valoarea vitezei
în m/s)
Distribuţia de viteze într-o secţiune depinde şi de alţi factori cum ar fi: forma
neregulată a secţiunii, rugozitatea patului albiei/canalului şi prezenţa meandrelor. Într-un
curent suficient de lat, rapid şi de adâncime mică, sau într-o albie foarte netedă, viteza
maximă se atinge de cele mai multe ori la suprafaţa liberă. Rugozitatea mare a
albiei/canalului va duce la creşterea curburii distribuţiei de viteze pe o verticală (Fig.
1.15). Contrar aşteptărilor, viteza vântului nu influenţează prea mult distribuţia de viteze
(sub 10% din viteza locală pe suprafaţa liberă).
Canal rugos
Canal neted
Fig. 1.15 Influenţa rugozităţii asupra distribuţiei de viteze pe o verticală a unei

secţiuni transversale
În general pe toate cursurile de apă, dar mai cu seamă pe albiile a căror lăţime la
oglinda apei este mai mică de trei ori decât adâncimea, (B < 3h, iar influenţa taluzurilor
asupra vitezei locale se face simţită în orice punct din secţiune), viteza locală este variabilă
de-a lungul tuturor celor trei direcţii spaţiale, adică distribuţia de viteze este
tridimensională (mişcare 3D), iar v  v( x, y, z ) , în cazul mişcărilor permanente (Fig.
1.16, a).
y
z
B < 3h

v
vy
vx(z,y) Q
B > 5h vx Q
h(x) Vx x x
insulă V x 
y
a) b) c)
33
1
Fig. 1.16 Vitezele locale în cazul curgerilor permanente 3D (a), 2D (b) şi 1D (c).
Într-o secţiune (x = ct.) există deci o mişcare spirală secundară/transversală care se
suprapune peste mişcarea longitudinală, viteza medie pe secţiune în cazul permanent, V(x),
obţinându-se astfel:
B h y 
1
V ( x)    v( y, z ) dy dz . ( 1.24 )
A0 0
În cazul canalelor largi, a căror lăţime la oglinda apei este mare, B > (5 10)h, şi la
care se simte mai puţin influenţa patului albiei asupra curgerii, componenta verticală a
vitezei este neglijabilă, v z  0 , iar viteza locală se poate considera că suferă o variaţie doar
pe direcţia transversală şi în lungul curgerii, v  v( x, y, t ) . Astfel, distribuţia de viteze se
poate aproxima ca fiind bidimensională/plană (2D) (Fig. 1.16, b). Componentele mediate
pe adâncime ale vitezei dea lungul celor două direcţii orizontale, V x şi V y sunt:
1 h x  1 h x 
Vx  
h 0
v x dz ; V y   v y dz
h 0
( 1.25 )
Cel mai simplu caz este însă cel al mişcărilor ce se pot considera ca fiind în
aproximaţia unidimensională/uniaxială, pentru care viteza locală nu variază decât
(ipoteză simplificatoare) pe direcţia curgerii (Fig. 1.16, c), iar viteza locală într-o secţiune
este egală cu viteza medie, deci:
V ( x)  v . ( 1.26 )
Dat fiind caracterul didactic al prezentei cărţi, toate ecuaţiile hidrodinamice din
capitolele următoare se vor scrie doar în aproximaţia mişcării unidimensionale, fără a se
mai preciza neapărat acest lucru de fiecare dată ca ipoteză simplificatoare. Prin urmare,
atât adâncimea, hx, t  , cât şi viteza V x, t  , reprezintă mărimi asociate unei secţiuni, ele
modificându-se în spaţiu (lungul curgerii) şi în timp. Toate celelalte mărimi geometrice şi
hidraulice definite la paragrafele 1.1.2 şi 1.2.2 reprezintă mărimi medii asociate secţiunii.
Acesta este cazul tronsoanelor lungi de râuri (zeci de km), pentru care se
studiază/analizează variaţia mărimilor geometrice şi hidrodinamice în lungul acestora.
 
V V
a.1 a.2
 
V V
b.1 b.2
34
Fig. 1.17 Comparaţie între profilul vitezelor în secţiune într-o conductă

circulară (a) şi într-un canal (b) în mişcare laminară (1) şi turbulentă
(2)
Obs. 1.14 Influenţa numărului Re asupra curgerii de la curgerea sub presiune în

conducte se păstrează şi la curgerea în canale: cu cât numărul Re este mai mare, cu atât
profilul de viteze de-a lungul unei verticale este mai aplatizat (Fig. 1.17).
1.3.1 MĂSURAREA VITEZELOR

Viteza se măsoară cu morişti hidrometrice mecanice clasice sau, mai nou, cu
instrumente acustice, bazate pe efectul Doppler: ADV (Acoustic Doppler Velocimeter),
care măsoară viteza locală sau ADCP (Acoustic Doppler Current Profiler), care măsoară
viteza medie a unor celule rectangulare în care se împarte secţiunea transversală.
În curgerea tridimensională (Fig. 1.16 a) s-au dedus empiric formule de calcul a
vitezei medii de-a lungul unei verticale (Fig. 1.18) în funcţie de:
a) viteza de la suprafaţa liberă,
b) vitezele locale măsurate la 0,2h şi 0,8h de la suprafaţa liberă, v0, 2 şi v0,8 , sau
c) viteza locală măsurată la 0,6h de la suprafaţa liberă, v0,6 (c).
Când la suprafaţa liberă există gheaţă doar formula a doua mai dă rezultate satisfăcătoare.
Conform standardului de măsurare a vitezelor, în curgerile cu suprafaţă liberă
secţiunea canalului se împarte într-un număr de fâşii delimitate de linii verticale. Viteza
medie pe fiecare verticală se determină ca şi cum mişcarea ar fi unidimensională. Debitul
prin fâşia/aria situată între două verticale succesive se obţine ca fiind egal cu aria fâşiei
înmulţită cu media aritmetică a vitezelor medii de pe cele două verticale. Suma debitelor
prin toate fâşiile verticale reprezintă debitul total iar viteza medie pe secţiune se obţine ca
fiind raportul dintre debitul total şi aria secţiunii de curgere. De remarcat că aceasta este o
metodă simplificată şi aproximativă. Pentru măsurători de precizie în Hidrometrie se
folosesc metode mai sofisticate.
vs 0,2h
V  0,8  0,9 vs V  0,5v0,8  v0, 2  0,6h V  v0, 6
0,8h
Fig. 1.18 Relaţii aproximative pentru determinarea vitezei medii în secţiune,

pentru curgerea unidimensională/uniaxială
1.3.2 COEFICIENŢII DISTRIBUŢIEI DE VITEZE ÎN SECŢIUNE

Ca urmare a repartiţiei neuniforme a vitezelor pe secţiunea canalului, în expresia
înălţimii cinetice din relaţia lui Bernoulli şi în expresia cantităţii de mişcare din Teorema
impulsului apar coeficienţi de corecţie ai vitezei medii pe secţiune: coeficientul lui
Coriolis, , şi coeficientul lui Boussinesq, .
35
1
Se ştie de la Mecanica fluidelor că expresia lui  este:
 v dA
3
( 1.27 )
 3
V A
iar expresia lui  este:
v
2
dA ( 1.28 )
 2
.
V A
Experimentele au demonstrat că valorile lui  variază între 1,03 şi 1,36 iar cele ale
lui  între 1,01 şi 1,12, pentru canale de secţiune simplă, regulată. Aceste valori cresc în
cazul secţiunilor complexe şi/sau neregulate până la 1,6 (uneori chiar 2) şi respectiv 1,2.
Obs. 1.15 Pentru simplificare, în cazul canalelor prismatice cu secţiuni de forme
regulate sau simple (fără albie majoră), aceşti coeficienţi se pot considera cu aproximaţie
că au valoarea 1.
Deşi valoarea acestor coeficienţi este caracteristică unei secţiuni, pe parcursul cărţii
de faţă, din motive de simplificare a scrierii, se va renunţa la indicele coeficienţilor care
specifică notaţia secţiunii. Astfel, de exemplu, în loc de  iVi 2 se va nota doar Vi 2 .
Determinarea coeficienţilor distribuţiei de viteze pe secţiune
Se împarte aria A a secţiunii în zone de arie Ai ce au vitezele medii Vi.. Coeficienţii

 şi  se obţin prin aproximarea integralelor cu sume, astfel:
Vi 3 Ai Vi 2 Ai ( 1.29 )

i i
 3
, respectiv   2
,
V A V A
Q
Vi Ai
i
unde V   este viteza medie pe întreaga secţiune de arie A.
A A
Fig. 1.19 Descompunerea în subsecţiuni pentru calculul coeficienţilor

Coriolis () şi Boussinesq () ai distribuţiei neuniforme a vitezei pe
secţiune.
36
1.4 REPARTIŢIA PRESIUNILOR ÎN SECŢIUNE

Presiunea în orice punct al unei secţiuni transversale a unui canal de pantă mică
pentru care liniile de curent se consideră aproximativ drepte şi paralele poate fi măsurată
cu un tub piezometric ce se ataşează la adâncimea la care este situat acel punct. Este
evident că apa se va ridica în tubul piezometric până la nivelul suprafaţei libere din
secţiunea canalului, respectiv până la linia suprafeţei libere (LP) (Fig. 1.20).
LP
h
p = gh
Fig. 1.20 Distribuţia de presiuni aproximativ hidrostatică într-o secţiune

transversală a unui canal cu pantă mică
Prin urmare, presiunea relativă din orice punct al unei secţiuni este direct
proporţională cu adâncimea punctului, şi egală cu presiunea hidrostatică ce corespunde
acestei adâncimi, p  gh . Cu alte cuvinte, distribuţia de presiuni într-o secţiune
transversală a unui canal pentru care liniile de curent sunt aproximativ drepte şi paralele
este aceeaşi ca şi distribuţia de presiuni hidrostatică.
Obs. 1.16 Uneori, pentru simplificare, se poate considera că repartiţia de presiuni
hidrostatică se poate extinde şi în mişcarea gradual variată, pentru care liniile de curent nu
mai sunt drepte paralele. Această distribuţie de presiuni însă este imposibilă în mişcarea
rapid variată, pentru care curbura liniilor de curent este foarte importantă.
În cazul în care liniile de curent nu mai sunt drepte şi paralele, apar componente ale
acceleraţiei normale pe direcţia de curgere care vor afecta distribuţia de presiune
hidrostatică din secţiune. Un astfel de exemplu îl reprezintă curgerea într-o zonă convexă
sau concavă a patului albiei (Fig. 1.21), când presiunea pe acesta scade, respectiv creşte în
comparaţie cu cazul unei albii orizontale datorită componentei centrifuge a acceleraţiei.
Forţa Forţa
centrifugă centrifugă
h
p < gh h
p > gh
Fig. 1.21 Distribuţia de presiuni într-o secţiune a unei albii în care apar
componente ale acceleraţiei - normale pe direcţia curgerii ; curent
convex (a) şi concav (b)
Pentru explicaţii şi demonstraţie, trebuie făcut apel la cursul de Mecanica Fluidelor.
Ecuaţiile de mişcare ale lui Euler pentru un lichid (fluid incompresibil) pot fi scrise fie într-
un sistem de referinţă cartezian (x, y, z), fie într-unul de coordonate polare (r, z, ), fie într-
unul de coordonate sferice (r, , ).
37
1

z
z’ = n
h
h’
r
P
Fig. 1.22 Curgerea într-o albie cu pat concav de rază de curbura, r;
adâncimea de-a lungul normalei la pat, h şi de-a lungul verticalei, h’
In cazul unui curent curbiliniu în care patul albiei are o curbură cu raza r, se
obişnuieşte să se scrie ecuaţiile de mişcare într-un sistem de coordonate polare. Ecuaţia de
mişcare de-a lungul direcţiei normale pe patul albiei, n (≡ z’) poate fi scrisă pentru cazul
mişcării permanente după cum urmează (a se vedea cursul de Mecanica fluidelor):
V2 1   p  gz ' ( 1.30 )


r  n
V2
în care este componenta centrifugală a acceleraţiei pentru unitatea de masă de lichid în
r
mişcare de-a lungul unei linii (medii) de curent, cu raza de curbură, r (Fig. 1.22).
Dacă se integrează această relaţie de-a lungul direcţiei normale, n, se obţine:
z'
V2 V2
p  gz     dn  ct.    z ' ct. ( 1.31 )
0
r r
Pentru a determina constanta de integrare şi presiunea pe patul albiei, în punctul P, se

particularizează relaţia anterioară pentru punctul de la suprafaţa liberă şi cel de pe pat,
adică se consideră valorile extreme de-a lungul axei z (şi respectiv z’):
Pentru z’ = 0 (z = 0): p  p P  ct. întrucât viteza pe patul albiei este nulă;
V2 V2
Pentru z’ = h (z = h): p a  gh    h' ct.    h' p P
r r
Prin urmare, presiunea relativă pe patul albiei concave devine:
V2 V2 ( 1.32 )
p P  p a  gh   h'  gh' cos    h'
r r
relaţie în care se observă că al doilea termen reprezintă contribuţia datorată acceleraţiei

centrifuge. Pentru un canal cu pat convex, în mod similar se poate obţine relaţia:
38
V2 V2 ( 1.33 )
p P  p a  gh   h'  gh' cos    h' .
r r
1.5 PROBLEME
.
1.1 Să se deducă expresia caracteristicilor geometrice ale canalelor artificiale de
formă regulată din Tab. 1.1.
.
1.2 Să se determine expresiile următoarelor funcţii şi să se traseze graficele lor
pentru un canal prismatic de secţiune circulară având diametrul d şi adâncimea apei, h < d:
B D P A R
, , , şi ,
d d Pmax Amax Rmax
unde Pmax , Amax şi Rmax sunt perimetrul udat, aria secţiunii udate şi raza hidraulică
pentru cazul în care canalul este umplut la maximum, adică h = d.
39

Cap. 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap. 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

“HIDRAULICA TEHNICĂ”

D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

Def. 1.1 Hidraulica este ramura Mecanicii fluidelor ce se ocupă cu aplicaţiile

1.1 GENERALITĂŢI DESPRE CURSURILE DE APĂ. DEFINIŢII

1.1.1 CLASIFICARE ŞI PROPRIETĂŢI

Fig. 1.1 Tipuri de cursuri de apă descoperite (deschise) şi acoperite

Fig. 1.2 Albii prismatice şi neprismatice

Albie majoră Albie majoră

Albia minoră (Am)

Un studiu complex al comportării acestor curgeri în albii naturale necesită cunoştinţe

1.1.2 CARACTERISTICI GEOMETRICE

PROFIL LONGITUDINAL PROFIL TRANSVERSAL

O Nivel orizontal de referinţă/geodezic (ex. N. Mării Negre)

Fig. 1.4 Profile longitudinal şi transversal ale unei albii. Caracteristicile

numeşte drumuire). În prezent există instrumente foarte precise şi rapide de determinare a

Fig. 1.5 Calculul pantei longitudinale (geometrice, a talvegului), i pentru un

Def. 1.15 Adâncimea hidraulică/medie a (al) curentului, Dh, se defineşte ca fiind

Fig. 1.8 Semnificaţia debitului specific : debit corespunzător unităţii de

Panta taluzului se obişnuieşte să se reprezinte grafic sub forma unui triunghi

Fig. 1.9 Definiţia şi notaţia pantei taluzului, m

1.1.3 FORME TIPICE ALE CANALELOR (ARTIFICIALE)

1.2 MĂRIMI HIDRAULICE CARACTERISTICE ÎN CURGEREA

Nivel orizontal de referinţă Nivel orizontal de referinţă

Dreptunghi Trapez Triunghi Cerc

(Date: fie d şi h, fie d şi )

L.C. – Linie de curent (axa conductei)

În cazul în care secţiunile 1-1 şi 2-2 sunt foarte apropiate, rezultă:

dE  E 2  E1  E1  E 2    hr1 2  0 ( 1.9 )

întrucât orice lichid real pierde energie în curgere.

1.2.2 PANTE CARACTERISTICE

În expresia anterioară se foloseşte modulul şi nu paranteza simplă, întrucât pierderile de

1.2.3 TIPURI DE CURGERI. CLASIFICARE.

a) După variaţia în timp (Fig. 1.9) mişcarea poate fi:

a.2 Def. 1.23 Mişcarea este nepermanentă, dacă adâncimea se modifică în

Exemple de mişcări nepermanente cu suprafaţă liberă sunt: undele de viitură, undele

b) După variaţia în spaţiu mişcarea poate fi

La rândul ei, o curgere uniformă ar putea fi (Fig. 1.10):

Fig. 1.10 Mişcarea uniformă (uniformă permanentă) (a) şi uniformă

Obs. 1.8 Un curent pe o albie prismatică, lipsit de perturbaţii, va ajunge după un

MRV MGV MRV MGV MRV MGV MRV MU

Fig. 1.11 Diferite tipuri de mişcări permanente pe un sector de albie

Exemple de MnPGV şi MnPRV (Fig. 1.12) sunt undele de viitură şi respectiv

Fig. 1.12 Tipuri de mişcări nepermanente pe un sector de albie; MnPGV (undă

Concluzie Clasificarea mişcărilor se reduce la următoarea schemă:

MVnP  MnP (mişcare nepermanentă variată) 

1.2.4 NUMERE CARACTERISTICE ADIMENSIONALE.

unde  , v ,  , l sunt scările mărimilor: densitate, viteză, vâscozitate cinematică şi

Dacă se foloseşte prima formă, Re1, clasificarea regimurilor de curgere cu suprafaţă

se numeşte celeritate şi reprezintă viteza micii perturbaţii (undei gravitaţionale de mică

Obs. 1.12 Conform acestei relaţii se poate observa că:

c V<c c V<c c V=c

1.3 REPARTIŢIA VITEZELOR ÎN SECŢIUNE

Fig. 1.15 Influenţa rugozităţii asupra distribuţiei de viteze pe o verticală a unei

Fig. 1.17 Comparaţie între profilul vitezelor în secţiune într-o conductă

Obs. 1.14 Influenţa numărului Re asupra curgerii de la curgerea sub presiune în

1.3.1 MĂSURAREA VITEZELOR

V  0,8  0,9 vs V  0,5v0,8  v0, 2  0,6h V  v0, 6

Fig. 1.18 Relaţii aproximative pentru determinarea vitezei medii în secţiune,

1.3.2 COEFICIENŢII DISTRIBUŢIEI DE VITEZE ÎN SECŢIUNE

Se ştie de la Mecanica fluidelor că expresia lui  este:

Determinarea coeficienţilor distribuţiei de viteze pe secţiune

Se împarte aria A a secţiunii în zone de arie Ai ce au vitezele medii Vi.. Coeficienţii

Vi 3 Ai Vi 2 Ai ( 1.29 )

Fig. 1.19 Descompunerea în subsecţiuni pentru calculul coeficienţilor