TRADIȚ IONALISMUL

Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat
Tradiționalismul este orientarea culturală și literară manifestată în prima jumătate a secolului al XX-lea
ca o reacție împotriva modernismului. Dacă moderniștii propuneau o eliberare a artei de orice fel de canoane,
tradiționalismul promova inspirația din lumea rurală, din folclor și istorie, optând pentru o întoarcere la primitiv în
detrimentul civilizației, care era percepută ca un factor de corupere a sentimentului național. De asemenea, într-o
altă direcție a tradiționalismului românesc, religia ortodoxă era concepută drept coordonata esențială a
românismului.
Poemul Aci sosi pe vremuri este scris în anul 1918 și va apărea pentru prima dată în volumul Grădina
între ziduri. Autorul consideră însă că din punct de vedere tematic acest text a fost încadrat greșit în volum și îl va
republica în volumul Pe Argeș în sus din anul 1923. Volumul Pe Argeș în sus este volumul cel mai important al
autorului, în care substanța liricii lui Ion Pillat se axează pe pastelul psihologic, specie care îi permite o meditație
profundă asupra efemerității ființei umane și asupra trecerii timpului („fugit irreparabile tempus”).
Titlul poeziei, anticipativ, este format dintr-o propoziție, fapt destul de rar întâlnit în literatură. Meditația
asupra timpului, cât și paralela trecut-prezent pot fi regăsite în forma regională a adverbului de loc „aci”, dar și în
perfectul simplu al verbului „sosi”. Tot în titlu regăsim și substantivul „vremuri” precedat de prepoziția „pe” , care
conturează un prim termen al comparației trecut-prezent .
În plan superficial, tema poeziei o reprezintă o suavă poveste de dragoste regăsită în două planuri
temporale: în trecut – povestea de dragoste dintre bunici și în prezent dintre eul liric și iubita lui. Tema iubirii, de
factură romantică, se împletește cu tema satului, un spațiu protector și intrat în atemporalitate, casa bunicilor fiind
acel loc „al amintirii”, idealizat, asupra căruia timpul nu-și lasă amprenta. În profunzime însă, poemul este o
meditație solemnă asupra timpului, insistându-se pe caracterul său ciclic și repetabil. Lumea poeziei lui Ion Pillat
este una încremenită în timp, satul primordial, la fel ca sentimentul iubirii, rămânând neschimbate în ciuda trecerii
ireversibile a timpului. Tema timpului se conturează prin intermediul celor 2 planuri lirice: primul plan este
reprezentat de strofele 1-13, iar cel de-al doilea plan de următoarele 8 strofe .
Primul plan al textului conturează imaginea din trecut a poveștii de dragoste dintre bunic și bunică, o
poveste de dragoste desavârșită într-un cadru romantic. Incipitul poemului fixează un cadru spațial supus trecerii
devastatoare a timpului, însă care mai păstrează ecoul unor vremuri apuse demult „de când luptară-n codru și
poteri și haiduci“. Acest spațiu capătă coordonate mitice în memoria eului liric și reprezintă pretextul introducerii
în scenă a scenariului poveștii de dragoste. Aceasta va debuta cu sosirea fetei, Calyopi, acasă la bunicul eului liric,
astfel începând emoționanta poveste de dragoste care va fi apoi reluată în planul prezentului de către eul liric.
Detaliile poveștii de dragoste fac trimitere la principiile romantismului european: luna, lacul, umbra, satul,
moartea, antiteza nuntă-moarte. Iubirea romantică dintre cei doi reconstituie un sentiment aproape dispărut,
rememorat însă de eul liric, care readuce la viață acea atmosferă romantică și veselă care a ghidat viața bunicilor
săi. Tot în acest plan apare portretul celor doi protagoniști ai poveștii de dragoste – bunicul „nerăbdator”, cavaler și
romantic incurabil, iar bunica tânără, subțire, „cu ochi de peruzea”, ascultându-l vrăjită. Decorul descris, alături de
portretele celor doi îndrăgostiți, refac un trecut privit cu nostalgie de către eul liric, un trecut idilic, care reprezintă
în același timp un model al prezentului.
În continuare, eul liric realizează o meditație melancolică asupra trecerii timpului, meditație care
reprezintă o punte de legătură între cele două dimensiuni temporale. Revenind în planul prezentului, poetul
exclamă amar „De mult e mort bunicul, bunica e batrână…”. Timpul ireversibil are capacitatea de a distruge ființa
umană individuală , însă nu are puterea de a ucide amintirea. Motivul central al acestei secvențe este acela al
clopotului, care are rol de mesager al veștilor bune (nunta) și al celor rele (moartea).
Meditația asupra timpului implacabil este realizată de către eul liric folosindu-se persoana a II-a, ceea ce
semnifică un grad mare de generalitate, trecerea timpului influențându-ne pe fiecare în parte. Motivul antitezei
trup-suflet, la fel ca și acela al tabloului reprezintă inovații moderniste în această poezie tradiționalistă. Motivul
portretului simbolizează înfrângerea timpului și adâncirea nemuririi prin intermediul dublului imagistic.
Cea de-a doua secvență conturează planul prezentului, în care în mare parte povestea este aceeași, dar
protagoniștii sunt diferiți. Între planul trecutului și planul prezentului putem observa atât asemănări, cât și
deosebiri. Simetric, sosirii bunicii îi corespunde în prezentul eului liric sosirea iubitei. În același timp, simetria se
regăsește și în versurile finale ale acestor două secvențe „De nuntă sau de moarte în turnul vechi din sat”. În
opoziție sunt prezente caracteristicile celor două mari curente literare cu valoare de simbol: romantismul, simbol al
trecutului și simbolismul prezentului. Dacă bunicul îi recita bunicii versuri din Lamartine și Ion Heliade
Rădulescu, eul liric îi recită iubitei versuri simboliste din Horia Furtună sau Francis Jammes. Paralelismul dintre
cele două coordonate temporale se realizează în plan sintactic prin intermediul complementului circumstanțial de
mod comparativ „ca dânsa”. Diferențele la nivel fizic dintre cele două femei nu sunt definitorii , ci se manifestă
doar la nivelul ochilor „ochi de peruzea ” și „ochi de ametist” .
Caracterul tradiționalist al poeziei este dat de temele și motivele de factură romantică, dar și de prozodia
de factură clasică. Strofele sub forma unor distihuri au rima împerecheată, ritm iambic, iar măsura versurilor este
de 13-14 silabe. De asemenea, se remarcă prezența cezurii care, alături de refren „De nuntă sau de moarte în turnul
vechi din sat”, au rolul de a spori muzicalitatea textului poetic.
Considerată de Călinescu capodopera liricii lui Ion Pillat, „o grațioasă, mișcătoare și indivizibilă paralelă
între veacuri”, Aci sosi pe vremuri este o poezie tradiționalistă prin tematică și imaginar poetic, care valorifică
teme precum iubirea, timpul sau satul, insistând asupra ciclicității vieții umane în relație cu timpul necruțător.