INVESTIGAREA TULBURĂRILOR METABOLISMULUI PROTEIC

Investigarea proteinelor plasmatice se realizează prin:

I. Teste screening
1. Dozarea proteinelor totale
2. Teste de disproteinemie
3. V.S.H. (viteza de sedimentare a hematiilor)
II. Teste analitice
1. Electroforeza proteinelor plasmatice
2. Imunelectroforeza
3. Determinarea proteinelor specifice (proteine de fază acută)
4. Determinarea unor enzime plasmatice
I.1. Dozarea proteinelor totale:
Ansamblul proteinelor plasmatice constituie proteinemia. Oscilaţiile fiziologice variază
între 6,5 - 8,5 g/100 ml.
Raportul normal albumine/globuline variază între 1,5-2. Inversarea raportului
albumine/globuline (scăderea sub 1,5-1) – disproteinemie.
Variaţiile patologice pot fi:
a. hipoproteinemii: în carenţe de aport, tulburări de absorbţie, scăderea sintezei proteice,
pierderi renale, pierderi intestinale;
b. hiperproteinemii: în boli însoţite de intensificarea sintezei proteice.

I.2. Teste de disproteinemie (labilitate coloidală a serului)

Principiul acestor reacţii se bazează pe precipitarea proteinelor cu sărurile unor metale
grele. Aceste teste nu sunt specifice pentru o anumită boală, în prezent utilizarea lor fiind foarte
redusă.
I.3. VSH este metoda care face parte din schema de investigare a unei disproteinemii.
VSH este un test nespecific pentru inflamaţia simplă, ca fiind accelerată şi în afecţiuni
degenerative, neoplazii, boli de sistem, infarct miocardic etc.
Valori normale 1 oră 2 ore
Bărbat 1-10 mm 7-15 mm
Femeie 2-13 mm 12-17 mm
Copii mici 9-12 mm

Factorii care influenţează VSH sunt eritrocitari şi plasmatici.

1
 O modificare a compoziţiei proteice a plasmei, caracterizată prin scăderea raportului
albumine/globuline (disproteinemie), va duce la modificarea stabilităţii electrice a hematiilor,
care îşi vor accelera sedimentarea sub forţa de atracţie a gravitaţiei.
II.1. Electroforeza proteinelor plasmatice

a. SERUMALBUMINELE sau serine1e - au valori de 4-5 g/100 ml sau în medie

60% din proteinemie.
Consecinţele hipoalbuminemiei: formarea de edeme sau acumulări de lichide în cavităţi
preformate (pleură, pericard, peritoneu) prin scăderea presiunii coloid-osmotice; creşterea
concentraţiei de medicamente libere (nelegate de albumină) şi deci riscul unui răspuns exagerat
sau a unei toxicităţi crescute a medicamentelor.
b. SERUMGLOBULINELE - au valori de 2,5-3 g/100 ml sau în medie 40% din
totalul proteinelor serice. Cele mai frecvente modificări sunt caracterizate prin scăderea
albuminelor şi prin creşterea globulinelor.
Disproteinemiile interesând globulinele sunt foarte des întâlnite, creşterile putând fi globale
sau interesează numai unele fracţiuni.
Hiperglobulinemiile pot fi de tip reactiv, determinate de boli infecţioase acute sau cronice
sau de tip compensator, când sinteza albuminelor este deficitară (hepatopatii cronice).
Alfa şi beta globulinele cresc în afecţiuni inflamatorii acute.
Gama globulinele cresc în boli hepatice cronice, ciroze hepatice, în afecţiuni inflamatorii
cronice, în neoplazii şi boli autoimune.

II.2. Imunelectroforeza evidenţiază variaţiile fracţiunilor proteice imune, respectiv

imunoglobulinele, ce alcătuiesc gama globulinele totale.

2
 II.3. Proteinele de fază acută (APP) - proteine a căror concentraţie plasmatică se
modifică în reacţiile inflamatorii. Acestea pot fi clasificate în două categorii: pozitive(+) şi
negative (-).
a) APP+ (a căror concentraţie creşte în inflamaţie):
b) APP- (a căror concentraţie scade în inflamaţie)
Dintre APP, frecvent se dozează: CRP, fibrinogenul şi haptoglobina.

II.4. Determinarea unor enzime plasmatice

CK (creatinfosfokinaza) – enzimă prezentă în celulele musculare (CK-MM), celulele
miocardice (CK-MB) sau în creier (CK-BB). În situaţia producerii unor distrugeri celulare
(necroză), enzima etse eliberată din celulă şi nivelul ei plasmatic creşte.
Astfel, CK-MB este un marker foarte fidel al infarctului miocardic acut.
LDH (lacticodehidrogenaza) - enzimă prezentă în celulele hepatice (LDH izonezimele
3,5), celulele miocardice (LDH izonezimele 1,2). În infarctul miocardic acut nivelul LDH 1,2
creşte, indicând necroza celulelor miocardice.
TGO (transaminaza glutam-oxalacetică) – un alt marker de necroză miocardică, folosit
pentru diagnosticul pozitiv al IMA, dar mai puţin specific comparativ cu CK-MB sau LDH.
Derivaţi azotaţi ai catabolismului proteinelor şi nucleoproteine1or
Ureea - produsul final al catabolismului proteic, se sintetizează la nivelul ficatului şi se
elimină în cea mai mare parte prin urină. Concentraţia fiziologică a ureei în sânge este de 15-45
mg/100 ml, fiind dependentă de vârstă, alimentaţie, diureză.
Valori crescute se întâ1nesc în urma unui regim hiperproteic, a unui catabolism proteic
exagerat (hipertiroidism, stări febrile, leucemii), sau în faza oligoanurică a insuficienţei renale
acute.
Creatinina este produsul azotat a cărei concentraţie sanguină nu este influenţată de
aportul alimentar de proteine, aşa cum este nivelul ureei sanguine. Nivelul creatininei serice este
un indicator foarte fidel al funcţiei renale (creatinina serică creşte în deficitul de eliminare renală
din insuficienţa renală cronică), clearance-ul creatininei fiind utilizat pentru stadializarea
insuficienţei renale cronice.
Acidul uric este principalul metabolit al bazelor purinice. Creşterea patologică a eliminării
de acid uric: producţie endogenă crescută (gută, leucemii), reabsorbţie tubulară crescută
(tratament cu corticoizi).