VIOLETA ISAI

BAZELE CONTABILITĂŢII
 CUPRINS
CAPITOLUL 1
SISTEMUL CONTABIL – PARTE A SISTEMULUI INFORMAŢIONAL ECONOMIC------------------ 4
1.1. Cadrul general de reglementare a contabilităţii în România -------------------------------------------------------- 4
1.2. Rolul contabilităţii în cadrul întreprinderii ----------------------------------------------------------------------------- 5
1.3. Organizarea evidenţei contabile la nivel microeconomic ------------------------------------------------------------- 6
Rezumat --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 8
Teste grilă ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 8
Întrebări --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 8
CAPITOLUL 2
OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII ----------------------------------------------------------------------- 9
2.1. Patrimoniul întreprinderii------------------------------------------------------------------------------------------------------ 9
2.1.1. Activul patrimonial ---------------------------------------------------------------------------------------------------------- 10
2.1.2. Pasivul patrimonial ---------------------------------------------------------------------------------------------------------- 15
2.2. Cheltuielile şi veniturile întreprinderii -------------------------------------------------------------------------------------- 25
2.3. Procedeele metodei contabilităţii --------------------------------------------------------------------------------------------- 27
2.3.1. Procedee generale ----------------------------------------------------------------------------------------------------------- 28
2.3.2. Procedee comune ştiinţelor economice ----------------------------------------------------------------------------------- 29
2.3.3. Procedee specifice contabilităţii ------------------------------------------------------------------------------------------- 30
2.4. Principiile contabile conform IAS-------------------------------------------------------------------------------------------- 31
Rezumat -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 33
Teste grilă ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 34
Întrebări -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 35
CAPITOLUL 3
EVALUAREA PATRIMONIULUI ŞI CALCULAŢIA------------------------------------------------------------ 36
3.1. Importanţa şi principiile evaluării ------------------------------------------------------------------------------------------- 36
3.2. Metodele de evaluare ----------------------------------------------------------------------------------------------------------- 37
3.3. Principiile şi clasificarea calculaţiilor --------------------------------------------------------------------------------------- 43
3.4. Calculaţia preţurilor şi tarifelor ---------------------------------------------------------------------------------------------- 44
Rezumat -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 46
Teste grilă ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 46
Întrebări -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 47
CAPITOLUL 4
DOCUMENTELE DE EVIDENŢĂ CONTABILĂ ---------------------------------------------------------------- 48
4.1. Importanţa documentelor în cadrul întreprinderii ----------------------------------------------------------------------- 48
4.2. Clasificarea documentelor contabile----------------------------------------------------------------------------------------- 49
4.3. Verificarea, circuitul şi păstrarea documentelor -------------------------------------------------------------------------- 51
4.4. Completarea documentelor pentru principalele operaţiuni economico-financiare--------------------------------- 53
Rezumat -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 61
Teste grilă ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 61
Întrebări -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 62
CAPITOLUL 5
INVENTARIEREA PATRIMONIULUI------------------------------------------------------------------------------ 63
5.1. Clasificarea şi funcţiile inventarierii----------------------------------------------------------------------------------------- 63
5.2. Etapele inventarierii--------------------------------------------------------------------------------------------------------- 65
5.3. Înregistrarea diferenţelor de inventar--------------------------------------------------------------------------------------- 71
Teste grilă ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 77
CAPITOLUL 6
BILANŢUL CONTABIL ŞI DUBLA REPREZENTARE ------------------------------------------------------- 78
6.1. Funcţiile bilanţului contabil --------------------------------------------------------------------------------------------------- 78
6.2. Forma şi structura bilanţului patrimonial---------------------------------------------------------------------------------- 80
6.3. Modificarea posturilor bilanţiere -------------------------------------------------------------------------------------------- 85
6.4. Contul de profit şi pierdere şi anexele--------------------------------------------------------------------------------------- 89
Rezumat -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 95
Teste grilă ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 96
Întrebări -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 97

2
 CAPITOLUL 7
CONTUL ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 98
7.1. Definiţia, forma şi structura contului---------------------------------------------------------------------------------------- 98
7.2. Regulile de funcţionare a conturilor --------------------------------------------------------------------------------------- 101
7.3. Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor ------------------------------------------------------------------------- 103
7.4. Analiza contabilă, formula contabilă şi articolul contabil------------------------------------------------------------- 106
7.5. Sistemul de conturi. Planul General de Conturi.------------------------------------------------------------------------ 109
Rezumat ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 118
Întrebări ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 119
Teste grilă ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 119
Temă --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 120
CAPITOLUL 8
BALANŢA DE VERIFICARE---------------------------------------------------------------------------------------121
8.1. Conţinutul şi clasificarea balanţelor de verificare ---------------------------------------------------------------------- 121
8.2. Etapele întocmirii balanţei de verificare ---------------------------------------------------------------------------------- 123
Rezumat: ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 125
Întrebări ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 125
Temă --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 125

3
CAPITOLUL 1
SISTEMUL CONTABIL – PARTE A SISTEMULUI
INFORMAŢIONAL ECONOMIC
Realităţile societăţii moderne ne arată că informaţia economică este prezentă în toate domeniile de
activitate, constituind un element fundamental al progresului economic şi social.
Ea ne ajută să analizăm aspectele favorabile şi nefavorabile ale activităţii desfăşurate, modul în care
alocarea resurselor se corelează cu rezultatele obţinute şi să adoptăm cele mai bune măsuri pentru perioadele
următoare.
Informaţia economică poate fi pe deplin utilizată numai în cadrul unui sistem informaţional
economic, a cărui principală sursă de date o constituie contabilitatea.
Ştiinţa contabilităţii datează oficial din secolul al XV-lea când italianul Luca Paciolo a elaborat
prima lucrare imprimată de contabilitate, în 1494, intitulată „Summa de l’arithmetica, geometria, proportioni
e proportionalita”.
Ulterior acestui moment fundamental în istoria contabilităţii, au apărut diverşi alţi autori, care prin
lucrările lor şi-au exprimat punctele de vedere.
Prin urmare, contabilitatea reprezintă o componentă esenţială în cadrul sistemului informaţional
economic, având rol de sursă a acestuia.

1.1. Cadrul general de reglementare a contabilităţii în România

Dezvoltarea economiei de piaţă în contextul accelerării procesului de privatizare, a impus
dezvoltarea continuă a sistemului contabil românesc, în armonie cu prevederile Directivelor Europene şi cu
Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Atât pe plan european cât şi internaţional, există tendinţa asigurării unui cadru comun de prezentare
a situaţiilor financiare, care să asigure informaţii utile utilizatorilor (investitori, instituţii bancare, organe de
control, etc).
În acest sens, evoluţia sistemului contabil din România a fost corelată cu cele înregistrate în ţările
Uniunii Europene, tocmai pentru a furniza informaţii de calitate.
Dezvoltarea unui sistem contabil compatibil pe plan european şi internaţional într-o ţară de tranziţie
cum este România, conduce la creşterea încrederii utilizatorilor şi implicit la asigurarea unei pieţe de capital
corespunzătoare1.
Având în vedere aceste obiective, începând cu anul 2001, societăţile comerciale s-au împărţit în două
mari categorii, care au impus şi o legislaţie diferită.
Prima categorie este reprezentată de societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital şi de
celelalte societăţi comerciale sau naţionale mari, companii naţionale şi regii autonome, care sunt interesate
atât în atragerea investiţiilor de capital, cât şi a împrumuturilor interne şi externe.
Pentru aceste societăţi, reglementările contabile cuprind:
- Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a şi cu Standardele Internaţionale
de Contabilitate aprobate prin OMF nr. 94/2001;
- Standardele Internaţionale de Contabilitate emise de Comitetul pentru Standarde.
A doua categorie o reprezintă societăţile comerciale mijlocii şi mici (IMM-urile), pentru care
informaţia contabilă se adresează unui număr mai restrâns de utilizatori.
Pentru aceste societăţi, reglementările contabile cuprind:
- Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin
OMF nr. 306/2002.
Societăţile comerciale care aplică prevederile OMF 94/2001 întocmesc situaţii financiare anuale
compuse din: bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de
trezorerie, politici contabile şi note explicative.

1
Ministerul Finanţelor Publice – Reglementări contabile pentru agenţi economici, Ed. Economica, Bucureşti, 2002
4
 Societăţile comerciale care aplică prevederile OMF 306/2002 întocmesc situaţii financiare anuale
simplificate, compuse din: bilanţ, cont de profit şi pierdere, politici contabile şi note explicative.
De asemenea, Planul de Conturi General aplicabil celor două categorii de societăţi se diferenţiază
prin gradul de detaliere a conturilor utilizate, astfel încât planul pentru societăţile mari este mai amănunţit
decât cel pentru societăţile mijlocii şi mici.
Reglementările OMF 94/2001, împreună cu Legea Contabilităţii şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate s-au aplicat începând cu situaţiile financiare ale anului 2000, iar pentru perioada 2001 – 2005,
programul de implementare este următorul:
- Societăţile comerciale cu bunuri înregistrate în anul anterior de peste 4,5 mil. euro, cifră de afaceri
de peste 9 mil. euro şi 250 angajaţi – începând cu situaţiile financiare ale anului 2001;
- Cele cu peste 4 mil. euro, respectiv peste 8 mil. euro şi 200 angajaţi, începând cu anul 2002;
- Cele cu peste 3,5 mil. euro, respectiv peste 7 mil. euro şi 150 angajaţi, începând cu 2003:
- Cele cu peste 3 mil. euro, respectiv peste 6 mil. euro şi 100 angajaţi, începând cu 2004;
- Cele cu peste 2,5 mil. euro, respectiv 5 mil. euro şi 50 angajaţi, începând cu 2005.
Cifră de afaceri Total active
Termen Număr angajaţi
(euro) (euro)
31.12.2001 > 9.000.000 > 4.500.000 > 250
31.12.2002 > 8.000.000 > 4.000.000 > 200
31.12.2003 > 7.000.000 > 3.500.000 > 150
31.12.2004 > 6.000.000 > 3.000.000 > 100
31.12.2005 > 5.000.000 > 2.500.000 > 50
Reglementările OMF 306/2002, împreună cu Legea Contabilităţii se aplică începând cu 01 ianuarie
2003, societăţilor care îndeplinesc cel puţin două din următoarele criterii:
- cifra de afaceri sub 5 mil. euro;
- total active sub 2,5 mil. euro;
- număr mediu de salariaţi sub 50.
Începând cu anul 2005, dacă două dintre aceste criterii sunt depăşite doi ani consecutivi, societatea
respectivă va aplica prevederile OMF 94/2001, fără a mai putea reveni la reglementările contabile
simplificate.

1.2. Rolul contabilităţii în cadrul întreprinderii

Întreprinderea reprezintă veriga organizatorică de bază a economiei naţionale, în cadrul căreia au loc
activităţi cu caracter productiv, comercial, de prestări servicii, organizatoric şi social.
Desfăşurarea acestor activităţi în cadrul întreprinderii are drept scop final obţinerea de profit.
În acest scop, ea antrenează o serie de mijloace materiale şi umane, numite factori de producţie,
precum: terenuri, clădiri, utilaje şi maşini de lucru, mijloace de transport, materii prime, materiale, produse,
mărfuri, ambalaje, sume de bani, dar şi lucrători direct sau indirect implicaţi în procesul de producţie2.
Toate aceste elemente materiale, umane sau financiare se combină în cadrul unor structuri precum:
secţii, ateliere, depozite, ferme, magazine – ce constituie componente ale întreprinderii ca sistem complex.
În România, întreprinderile se pot clasifica după următoarele criterii:
1) După mărime:
- întreprinderi mari
- întreprinderi mijlocii şi mici (IMM-uri)
2) După obiectul de activitate:
- întreprinderi industriale;
- întreprinderi agricole;
- întreprinderi comerciale;
- întreprinderi cu profil de transport;
- întreprinderi cu profil de construcţii;
- întreprinderi prestatoare de servicii etc.
3) După forma de proprietate:
- întreprinderi cu capital de stat;
- întreprinderi cu capital privat;

2
O. Bojian – Contabilitatea întreprinderilor, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
5
 - întreprinderi cu capital mixt.
Desfăşurarea activităţii în cadrul întreprinderii presupune, indiferent de mărime, obiect de activitate,
sau formă de proprietate – derularea unor operaţiuni referitoare la: cumpărări de bunuri, plata datoriilor către
furnizori, consum de materii prime, obţinere de produse finite, vânzare de produse şi mărfuri către clienţi,
încasare de la clienţi a contravalorii bunurilor vândute, plata salariilor către angajaţi, plata impozitelor către
stat, obţinerea de credite de la bancă, plata dobânzilor bancare etc.
Toate aceste operaţiuni şi multe altele trebuie consemnate în documente şi mai apoi înregistrate în
contabilitate, pentru a face dovada înfăptuirii lor şi pentru a determina rezultatul activităţii (profit sau
pierdere).
Prin urmare, contabilitatea deţine în cadrul întreprinderii un rol fundamental, ea furnizând atât
utilizatorilor interni (conducere, salariaţi, acţionari etc.) cât şi celor externi (furnizori, clienţi, bancă,
investitori etc.) informaţiile necesare privind activitatea desfăşurată şi rezultatul acesteia.
Pe baza acestor informaţii, se adoptă măsurile ce se impun pentru perioadele următoare.

1.3. Organizarea evidenţei contabile la nivel microeconomic

Conform Legii Contabilităţii nr. 82/1991, întreprinderile au obligaţia să organizeze şi să conducă
contabilitate proprie, în limba română şi în moneda naţională. Organizarea contabilităţii reprezintă deci, nu
numai o necesitate, aşa cum am arătat anterior, dar şi o obligaţie impusă prin reglementările legale în
vigoare.
De altfel, întreprinderea ca sistem complex economico-social şi administrativ-organizatoric,
îndeplineşte o serie de funcţii, în cadrul cărora un rol esenţial îl are funcţia financiar-contabilă.
Pentru îndeplinirea acestei funcţii şi în acelaşi timp pentru respectarea legii, în cadrul întreprinderii
se organizează şi funcţionează un compartiment specializat, financiar-contabil.
În cadrul acestui compartiment lucrează persoane cu studii de specialitate (medii şi superioare),
având atribuţii distincte în domeniul evidenţei contabile operative şi generale.
Compartimentul financiar-contabil se subordonează contabilului şef, care are studii superioare în
finanţe-contabilitate.
Aici se consemnează zilnic (operativ) şi lunar, toate operaţiunile economico-financiare ce au loc în
întreprindere, respectiv: cumpărări, vânzări, consumuri, salarii, încasări, plăţi etc., conducând în final la
determinarea rezultatului activităţii şi la întocmirea situaţiilor financiare anuale de sinteză şi raportate
contabilă.
Luna calendaristică poartă denumirea de perioadă de gestiune, iar anul calendaristic, de exerciţiu
financiar.
În baza datelor furnizate de evidenţa contabilă, se pot efectua analize economico-financiare privind
corelarea resurselor alocate cu rezultatele obţinute, se pot calcula diverşi indicatori şi se poate determina
evoluţia diverselor fenomene în timp, cu factorii pozitivi şi negativi care le-au generat.
Modul de organizare a circuitului contabil şi de prelucrare a datelor în scopul obţinerii informaţiilor
contabile este pus în evidenţă prin formele de contabilitate aplicate astfel:
1. Forma maestru-şah utilizează ca instrumente: documentele justificative, Registrul jurnal, fişele
de conturi, Balanţele de verificare, Registrul inventar şi bilanţul.
Circuitul este următorul:
Datele din documentele justificative sunt preluate în Registrul Jurnal, din care sunt înscrise în fişele
de cont, cu ajutorul cărora se întocmesc balanţele de verificare analitice, apoi balanţa sintetică, iar în baza
acesteia şi cu ajutorul Registrului Inventar, se obţine bilanţul contabil.
Schematic avem:

2. Forma pe jurnale utilizează ca instrumente: documentele justificative, Registrul Cartea Mare,

balanţa de verificare, Registrul inventar şi bilanţul.
Circuitul este următorul:
Datele din documentele justificative sunt preluate în jurnale deschise pentru fiecare cont, din jurnale
se preiau sumele în Registrul Cartea Mare, pe baza căruia se întocmeşte balanţa de verificare sintetică, iar cu
ajutorul acesteia şi a Registrului Inventar, se obţine bilanţul contabil.

6
 Schematic avem:

3. Forma informatică utilizează documentele justificative care se prelucrează automat rezultând

jurnalele, Registrul Cartea Mare şi balanţa de verificare. Registrul inventar se întocmeşte manual, iar pe baza
acestuia şi a balanţei, se întocmeşte bilanţul contabil.
În acest caz, din ce în ce mai utilizat, documentele contabile justificative necesită o codificare
prealabilă, în vederea preluării informatice.
Schematic avem:

În cadrul întreprinderii, contabilitatea se organizează pe două circuite paralele: contabilitate

financiară şi contabilitate de gestiune.
• Contabilitatea financiară (generală) – este reglementată prin norme unice pe ţară şi are drept
scop reflectarea patrimoniului întreprinderii şi calcul rezultatului activităţii într-o formă sintetică, globală.
Are drept rezultat întocmirea documentelor de sinteză şi raportare contabilă: bilanţ, cont de profit şi
pierderi şi note explicative.
Informaţiile sale servesc utilizatorilor externi: furnizori, clienţi, bănci, investitori etc.
• Contabilitatea de gestiune (internă sau managerială) este la latitudinea fiecărei întreprinderi,
fiind organizată în raport cu obiectul de activitate şi particularităţile procesului tehnologic.
Are drept scop reflectarea circuitului intern al întreprinderii, a modului de alocare a resurselor pe
secţii, ateliere şi locuri de muncă, calculaţia costurilor de producţie, urmărirea realizării programelor de
producţie şi elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli.
Are drept rezultat calculul rentabilităţii pe produs şi analiza activităţii prin intermediul costurilor.
Informaţiile sale servesc conducerii întreprinderii, deci utilizatorilor interni, pentru a analiza aspectele
pozitive şi negative ale activităţii, precum şi cauzele ce le-au generat, şi pentru adoptarea deciziilor ce se
impun în perioada următoare.
• Comparativ pentru cele două circuite contabile avem3:

Contabilitatea financiară Contabilitatea de gestiune

1) Este reglementată prin norme unitare
2) Oferă o viziune globală asupra activităţii
3) Are un obiectiv financiar – reflectarea imaginii
fidele a patrimoniului
4) Generează fluxuri de informaţii şi documente
externe
5) Aplică reguli normative
6) Oferă date utilizatorilor externi (furnizori, clienţi,
bănci, investitori, organe de control etc)
7) Se referă la perioade încheiate (lună şi an)
8) Clasifică cheltuielile după natura lor
1) Este la latitudinea fiecărei întreprinderi
2) Oferă o viziune detaliată asupra activităţii
3) Are un obiectiv economic- supravegherea şi
controlul activităţii prin intermediul costurilor
4) Generează fluxuri de informaţii interne
5) Aplică reguli stabilite în cadrul întreprinderii
6) Oferă date conducerii întreprinderii
7) Se referă la prezent şi viitor (previziuni)
8) Clasifică cheltuielile după locul de realizare şi
destinaţia lor.

3
Violeta Isai – Contabilitate de gestiune, Ed. Didactică şi Pedagogică, ediţie actualizată, Bucureşti, 2004
7
Rezumat
Contabilitatea reprezintă o parte componentă fundamentală a sistemului informaţional economic,
constituind principala sursă de date a acestui sistem. Evoluţia sistemului contabil din România este corelată
cu tendinţele europene şi internaţionale, în scopul de a crea un cadru legislativ favorabil investiţiilor de
capital.
Întreprinderile se structurează pe două categorii: întreprinderi mari, care aplică legislaţia armonizată
cu Directiva a IV-a şi Standardele Internaţionale de Contabilitate şi întreprinderi mijlocii şi mici, care aplică
norme simplificate.
Importanţa contabilităţii în cadrul întreprinderii este dată de reflectarea tuturor operaţiunilor
economico-financiare ce se produc şi calculul rezultatelor activităţii.
Forma de contabilitate aleasă poate fi: maestru-şah, pe jurnale sau informatică.
La nivel de întreprindere, contabilitatea se organizează conform legii în cadrul unui compartiment
specializat, pe două circuite paralele: contabilitate financiară (generală) şi contabilitate de gestiune (internă).

Teste grilă

1. Informaţia economică reprezintă:

a) un rezultat al activităţii economice;
b) un element al progresului economico-social;
c) o componentă a sistemului informaţional.
2. Armonizarea sistemului contabil românesc cu cel european şi internaţional are drept scop:
a) creşterea încrederii utilizatorilor;
b) accelerarea procesului de privatizare;
c) schimbarea legislaţiei existente.
3. Importanţa contabilităţii în cadrul întreprinderii este dată de :
a) reflectarea obiectului de activitate;
b) reflectarea formei de proprietate;
c) reflectarea tuturor operaţiunilor economico-financiare ce se produc.
4. În cadrul compartimentului financiar-contabil se consemnează operaţiunile economico-
financiare:
a) zilnic;
b) anual;
c) semestrial.
5. Organizarea evidenţei contabile pe două circuite paralele presupune:
a) întocmirea bilanţului şi calculaţia costurilor de producţie în contabilitatea de gestiune;
b) elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi analiza modului de alocare a resurselor în
contabilitatea financiară;
c) determinarea rezultatului sintetic în contabilitatea financiară şi a rentabilităţii pe produs în
contabilitatea de gestiune.
Întrebări:
1) Ce reprezintă contabilitatea pentru sistemul informaţional economic?
2) Care sunt obiectivele armonizării cu legislaţia europeană?
3) Cum se clasifică întreprinderile?
4) Care sunt tipurile de operaţiuni ce au loc în cadrul întreprinderii?
5) În ce constă forma de contabilitate maestru-şah?
6) Care este circuitul documentelor în cadrul formei pe jurnale?
7) Care este importanţa codificării documentelor în cadrul prelucrării automate a datelor?
8) Care sunt deosebirile dintre contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune?

8
CAPITOLUL 2
OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII
Contabilitatea ca ştiinţă are atât un obiect de studiu bine definit, cât şi o serie de procedee de lucru
utilizate în reflectarea obiectului de studiu, procedee ce alcătuiesc metoda contabilităţii.

2.1. Patrimoniul întreprinderii

Obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie patrimoniul întreprinderii, definit ca totalitatea
bunurilor acesteia, dobândite în cadrul relaţiilor de drepturi şi obligaţii în raport cu terţii.
Structura de ansamblu a patrimoniului este următoarea:

Bunurile economice se concretizează în bunuri materiale (terenuri, clădiri, utilaje, mijloace de

transport, stocuri de materii prime etc.) şi nemateriale (proiecte, programe informatice etc) formând averea
întreprinderii.
Relaţiile de drepturi se referă la faptul că întreprinderea îşi procură o parte din avere din surse
proprii, iar bunurile procurate îi aparţin de drept.
Relaţiile de obligaţii se referă la faptul că întreprinderea îşi procură o parte din avere din surse
împrumutate, fiind obligată să restituie terţilor contravaloarea bunurilor procurate.
Contabilitatea se ocupă cu reflectarea în expresie valorică a patrimoniului, ea înregistrează
circuitul elementelor patrimoniale în condiţii concrete de timp şi spaţiu, calculează mărimea acestor elemente
şi reflectă mişcarea patrimoniului prin operaţiuni de intrări şi ieşiri4.
Contabilitatea studiază modul de gestionare a patrimoniului, fundamentează deciziile referitoare la
finanţarea şi utilizarea elementelor patrimoniale, controlează realizarea deciziilor şi stabileşte răspunderi
privind integritatea şi dezvoltarea patrimoniului.
De asemenea, contabilitatea studiază echilibrul global al patrimoniului, prin respectarea ecuaţiei
patrimoniale:

Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

cu derivatele sale:
Drepturi = Bunuri economice – Obligaţii
şi
Obligaţii = Bunuri economice – Drepturi
În consecinţă, întreprinderea reprezintă o unitate patrimonială, al cărei patrimoniu poate fi privit
sub dublu aspect: al mijloacelor economice (bunurile/averea) şi al surselor de procurare a acestor mijloace
(capitalul) proprii şi străine.
Mijloacele economice definesc activul patrimonial iar sursele definesc pasivul patrimonial.
În derularea operaţiunilor economico-financiare, apar şi o serie de procese economice, sub forma
veniturilor şi cheltuielilor, care ajută la înregistrarea creşterii sau diminuării patrimoniului.
În acest context, ecuaţia patrimonială de mai sus, devine:

AVERE = CAPITAL

4
Ghe. Talaghir, Ghe. Negoescu – Contabilitatea pe înţelesul tuturor, Ed. All, Bucureşti, 1998
9
2.1.1. Activul patrimonial
Este format din totalitatea mijloacelor economice (bunurile întreprinderii), destinate bunei
desfăşurări a activităţii.
Elementele patrimoniale de activ (activele patrimoniale) se pot clasifica: după modul de valorificare
şi după gradul de lichiditate5.
Modul de valorificare vizează felul în care bunurile participă la procesul de producţie, având:
- bunuri care se consumă şi se valorifică în mod treptat, participând la mai multe cicluri de
exploatare (de ex. clădiri, utilaje etc.);
- bunuri care se consumă dintr-o dată, fiind reînnoite la fiecare ciclu de exploatare (de ex: materii
prime, mărfuri etc.).
Gradul de lichiditate vizează capacitatea bunului de a fi transformat în bani, având:
- bunuri (active) fixe – cu grad de lichiditate redus (de ex.: terenuri, clădiri, mijloace de transport
etc.);
- bunuri (active) circulante – cu grad de lichiditate ridicat (de ex.: materii prime, materiale,
produse, mărfuri, disponibilităţi băneşti etc.).
Se observă că, după ambele criterii se conturează două mari categorii de active patrimoniale: active
imobilizate şi active circulante:
I. Activele imobilizate (imobilizările) sunt active fixe ce se consumă şi se valorifică în mod treptat,
pe parcursul mai multor cicluri de exploatare, având un grad de lichiditate scăzut. Ele cuprind următoarele
grupe, în funcţie de natura lor: imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.
1) Imobilizările necorporale – sunt active fixe nemateriale, reprezentate prin documente juridice
sau comerciale ce conferă întreprinderii anumite drepturi.
Cuprind: cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare – dezvoltare, concesiuni, brevete, licenţe de
fabricaţie, mărci de fabrică, fond comercial, programe informatice şi altele.
a) Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile efectuate de întreprindere la înfiinţarea ei: cheltuieli
de înscriere la Registrul Comerţului, taxe de publicare la Monitorul oficial, cheltuieli cu emisiunea de acţiuni
şi părţi sociale etc.
b) Cheltuielile de cercetare – dezvoltare sunt cheltuieli efectuate pentru achiziţionarea sau
realizarea în producţie proprie a unor proiecte de cercetare ce urmează a fi aplicate în procesul de producţie,
în scopul obţinerii de profit.
c) Concesiunile sunt convenţii prin care întreprinderea dobândeşte, în schimbul unei sume, dreptul
de a exploata pe o anumită perioadă, bunuri proprietate a statului (terenuri, clădiri etc).
d) Brevetele sunt actele prin care se recunoaşte unei persoane dreptul de a exploata exclusiv un
produs al cărui autor este.
e) Licenţele de fabricaţie sunt drepturi câştigate de întreprindere, de a exploata un brevet, prin
cumpărarea acestuia (pentru un anumit produs).
f) Mărcile de fabrică sunt sume investite de întreprindere pentru ca produsele sale să se
deosebească de produse similare existente pe piaţă (de ex.: OPEL, COCA-COLA, KODAK etc).
g) Fondul comercial reprezintă dreptul suplimentar cuvenit întreprinderii, peste valoarea bunurilor
materiale, datorită existenţei unor condiţii deosebite precum: vadul comercial, clientela etc.
h) Programele informatice reprezintă partea soft a echipamentului electronic, ce permite efectuarea
diverselor operaţiuni cu ajutorul tehnicii de calcul.
Datorită utilizării lor pe durată îndelungată, imobilizările necorporale se supun uzurii în timp.
Expresia valorică a uzurii imobilizărilor o reprezintă în contabilitate amortizarea.
Amortizarea presupune trecerea eşalonată pe cheltuielile întreprinderii, a cote-părţi din valoarea
imobilizărilor, numită valoare de intrare (Vi), în funcţie de durata de utilizare a imobilizărilor (D) exprimată
în ani.
Vi
Amortizarea anuală A se calculează conform relaţiei: A = , iar prin împărţirea la 12 luni, se
D
obţine amortizarea lunară.

5
Violeta Isai – Contabilitate financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, ediţie actualizată, Bucureşti, 2003
10
 Întrucât rezultă cote de amortizare egale, spunem că amortizarea se calculează linear.
În cazul imobilizărilor necorporale, durata de utilizare D este de maxim 5 ani, cu excepţia
concesiunilor, brevetelor, licenţelor şi mărcilor – care se amortizează pe toată durata de exploatare a
drepturilor respective (de ex.: dacă avem o concesiune asupra unui teren pe 50 de ani, amortizarea
concesiunii se va face în D = 50 ani) şi a programelor informatice care se amortizează în D = 3 ani.
2) Imobilizările corporale – sunt active fixe materiale reprezentate prin două categorii de bunuri:
terenurile şi mijloacele fixe.
a) Terenurile – se clasifică după destinaţie, în: terenuri agricole, silvice, pentru construcţii etc.
În funcţie de intervenţia factorului uman avem:
a1) Terenurile fără amenajări – care sunt achiziţionate în scopul vânzării lor ulterioare.
Acestea nu se supun amortizării, în schimb se supun actualizării periodice, în funcţie de evoluţia
preţurilor pieţei. Această actualizare a valorii se numeşte în contabilitate reevaluare.
a2) Amenajările de terenuri – care au presupus intervenţia omului, în scopul derulării unor
activităţi profitabile (îndiguiri, desecări, asanări etc).
Ele intră în patrimoniu prin achiziţie de la furnizori sau prin realizare în producţie proprie. Se
amortizează prin trecerea pe cheltuieli lunar şi anual a cote-părţi din valoarea lor de intrare, în funcţie de
durata de folosinţă D prevăzută de lege.
De asemenea, se reevaluează, actualizându-şi permanent valoarea, conform reglementărilor legale.
Ies din evidenţă la data amortizării integrale, sau prin vânzare către clienţi.
b) Mijloace fixe – sunt imobilizări corporale ce îndeplinesc simultan două condiţii:
- valoare de intrare (Vi) ≥ 18 milioane lei (1.800 RON);

Această sumă se actualizează periodic, prin lege.

- durată de folosinţă (D) ≥ 1 an calendaristic.
Ele cuprind următoarele categorii:
b1) Clădiri şi construcţii;
b2) Utilaje şi maşini de lucru;
b3) Aparate de măsură şi control;
b4) Mijloace de transport;
b5) Animale de muncă şi plantaţii (inclusiv coloniile de albine)
b6) Calculatoare, mobilier şi altele.
Intră în evidenţă prin: aport în natură la capitalul social, prin achiziţie de la furnizori, prin realizare în
producţie proprie, prin donaţii primite sau plusuri de inventar.
Mijloacele fixe se amortizează în funcţie de duratele de folosinţă (D) prevăzute de Legea amortizării
nr. 15/1994 cu modificările şi completările ulterioare, aferente grupei respective (de ex.: pentru clădiri D =
20 ani, pentru mijloace de transport D = 5 ani, pentru animale de muncă D = 7 ani, pentru calculatoare D = 5
ani etc).
Exemplu: Presupunem un mijloc de transport a cărui valoare de intrare
Vi = 90.000.000 lei (preţul la care a fost cumpărat). Durata de folosinţă conform legii este D = 5 ani.
Vi 90.000.000 lei
Calculăm amortizarea anuală: A = = = 18.000.000 lei/an.
D 5 ani
Amortizarea lunară va fi: Al = 18.000.000 lei = 1.500.000 lei/lună.
12 luni
Deci întreprinderea, timp de 5 ani de la achiziţia mijlocului de transport, va înregistra pe cheltuieli
câte 1.500.000 lei/lună. După 5 ani, mijlocul de transport integral amortizat, se va scoate din evidenţă,
considerându-se a fi uzat.

În cazul mijloacelor fixe, uzura poate fi fizică şi morală. Uzura fizică se referă la
deteriorarea lor în timp, ca urmare a participării la procesul de producţie. Uzura morală se referă la
rămânerea în urmă a mijloacelor fixe din punctul de vedere al performanţelor tehnice în raport cu bunuri
similare existe pe piaţă, chiar dacă fizic sunt în bună stare de funcţionare.
Există în contabilitate metode ce amortizare care ţin cont şi de uzura morală.
11
 Mijloacele fixe îşi actualizează periodic valoarea, conform legii, deci se supun reevaluării, ca şi
terenurile.
Ele ies din evidenţă la data amortizării integrale, prin vânzare către clienţi, prin donaţii, minusuri de
inventar sau prin casare.
4) Imobilizările financiare sunt active fixe de natura investiţiilor financiare în cadrul altor
întreprinderi, efectuate pe termen mediu şi lung, în scopul obţinerii de venituri.
Cuprind două categorii: titluri imobilizate şi creanţe imobilizate.
a) Titlurile imobilizate reprezintă acţiuni/părţi sociale cumpărate de întreprindere la alte
întreprinderi, pe termen mediu şi lung, în scopul de a obţine la sfârşitul fiecărui an venituri sub formă de
dividende, cu sau fără drept de decizie în activitatea întreprinderii respective.
Ele pot fi: titluri de participare, titluri sub forma intereselor de participare, alte titluri imobilizate.
Titlurile imobilizate nu se amortizează, dar îşi actualizează valorarea periodic, prin reevaluare.
Exemplul 1: Întreprinderea a achiziţionat titluri în valoare de 10.000.000 lei, pentru care la sfârşitul
anului a încasat dividende în valoare de 2.000.000 lei.
Dividendele încasate de întreprindere la sfârşitul fiecărui an, proporţional cu titlurile obţinute, se
scad din profit, diminuând impozitul pe profit pe care întreprinderea îl datorează la bugetul statului.
Exemplul 2: Dacă întreprinderea a obţinut un profit de 50.000.000 lei, impozitul pe profit se va
aplica la 50.000.000 – 2.000.000 = 48.000.000 lei.
Titlurile imobilizate ies din evidenţă prin vânzare către terţi la bursa de valori la un preţ de vânzare
mai mare decât preţul la care au fost cumpărate.
b) Creanţele imobilizate reprezintă împrumuturi pe termen mediu şi lung pe care întreprinderea le
acordă altor întreprinderi, în scopul de a obţine lunar şi anual, pe durata contractului, venituri sub formă de
dobânzi.
Ele pot fi: creanţe legate de participaţii, sume datorate de filiale etc.
Exemplu: Întreprinderea a acordat unei alte întreprinderi un împrumut de 10.000.000 lei, cu dobândă
10% pe an şi termen de încasare 5 ani. Timp de 5 ani ea va încasa de la firma respectivă dobânda de
1.000.000 lei/an (10.000.000 × 10%) iar după 5 ani, i se vor restitui cele 10.000.000 lei.

Creanţele imobilizate pot fi atât în lei, cât şi în devize. Pentru cele în devize, întreprinderea
înregistrează fluctuaţiile de curs valutar intervenite între momentul acordării împrumutului şi momentul
recuperării lui, astfel:
- dacă cursul la încasare creşte, avem venituri din diferenţe de curs valutar (situaţie favorabilă);
- dacă cursul la încasare scade, avem cheltuieli din diferenţe de curs valutar (situaţie nefavorabilă).
Exemplu: Se acordă un împrumut de 1.000 Euro la cursul de 40.000 lei/Euro (se înregistrează
creanţa imobilizată).
Cursul la momentul încasării:
- creşte la 40.500 lei/€ ⇒ un venit de 1.000 € × 500 lei/€ = 500.000 lei;
- scade la 39.500 lei/€ ⇒ o cheltuială de 1.000 € × 500 lei/€ = 500.000 lei.
Creanţele imobilizate nu se amortizează şi nici nu se reevaluează.
II. Activele circulante sunt active ce se consumă şi se valorifică dintr-o dată, fiind reînnoite la
fiecare ciclu de exploatare şi având un grad de lichiditate ridicat. Ele îşi schimbă în permanenţă forma bani-
marfă-bani, în funcţie de stadiul circuitului economic pe care îl parcurg (aprovizionare, producţie, desfacere).
Cuprind următoarele grupe în funcţie de natura lor: active circulante materiale, active circulante în
decontare şi active circulante băneşti.
1) Activele circulante materiale – sunt reprezentate prin stocurile şi producţia nedeterminată ce se
regăsesc în întreprindere.
Cuprind: materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, produse
animale, mărfuri şi ambalaje.
Intră în patrimoniu prin: cumpărare, producţie proprie, aport în natură la capitalul social, donaţii
primite, plusuri de inventar.
Ele participă la procesul de producţie fie pentru a fi consumate, fie pentru a fi vândute ca atare, după
caz.
Ies din evidenţă prin: consum,. vânzare, donaţii efectuate, minusuri de inventar.
Se clasifică după următoarele criterii:
1) După provenienţa lor avem:
12
 - stocuri cumpărate (materie primă, materiale, obiecte de inventar, animale, mărfuri, ambalaje
etc);
- stocuri fabricate(produse finite, semifabricate, produse reziduale, producţie neterminată etc).
2) După apartenenţa la patrimoniu avem:
- stocuri ce aparţin unităţii
o aflate în unitate;
o aflate temporar la terţi pentru prelucrare sau păstrare (în custodie);
- stocuri ce aparţin terţilor , aflate temporar în unitate pentru prelucrare sau păstrare (în custodie).
a) Materiile prime sunt stocuri cumpărate în scopul de a fi consumate în procesul de producţie. Ele
participă în mod direct la realizarea produsului finit şi se regăsesc în acesta, în stare iniţială sau transformată
(de ex.: pielea pentru fabricarea încălţămintei, ţesăturile pentru fabricarea hainelor, oţelul pentru fabricarea
tablei etc).
b) Materialele consumabile sunt stocuri cumpărate ce participă la realizarea produselor finite, fără
a se regăsi în acestea. Cuprind următoarele categorii: materiale auxiliare, combustibili, materiale de ambalat,
piese de schimb, seminţe, furaje, alte materiale.
c) Materialele de natura obiectelor de inventar sunt bunuri cumpărate ce nu îndeplinesc simultan
cele două condiţii pentru a fi mijloace fixe. Prin urmare, au fie Vi ≥ 15 mil. lei dar D sub un an, fie D ≥ 1 an,
dar Vi sub 15 mil. lei (de ex.: scule, dispozitive, verificatoare, echipament de protecţie, sape, lopeţi etc).
d) Produsele sunt stocuri fabricate în scopul vânzării lor către clienţi. Cuprind: produse finite,
semifabricate şi produse reziduale.
- Produsele finite – sunt produsele ce au parcurs integral stadiile procesului tehnologic şi
îndeplinesc condiţiile calitative pentru a fi vândute (de ex.: tabla în industria siderurgică, preparatele
din carne în industria alimentară etc);
- Semifabricatele – sunt produsele ce au parcurs parţial stadiile procesului tehnologic, dar
care pot fi vândute ca atare (de ex.: alumina în industria metalelor neferoase).
- Produsele reziduale – sunt produsele ce au parcurs în întregime procesul tehnologic, dar
nu îndeplinesc condiţiile calitative ale produsului finit (rebuturi), sau rezultă pur şi simplu ca urmare
a aplicării procesului tehnologic (de ex.: şpanul în industria constructoare de maşini, talaşul în
industria prelucrării lemnului, zerul în industria prelucrării laptelui etc).
e) Producţia neterminată – este producţia aflată în curs de execuţie, ce a parcurs parţial procesul
tehnologic, fără a ajunge la stadiul de semifabricat sau produs finit.
f) Animalele sunt stocurile achiziţionate în scopul reproducţiei sau vânzării pentru consumul
populaţiei (de ex.: porcul, vaca, găina etc).
g) Mărfurile sunt stocuri cumpărate în scopul vânzării lor ca atare (de ex.: produse alimentare,
textile, încălţăminte, cosmetice, aparatură electrică etc).
h) Ambalajele sunt stocuri cumpărate şi utilizate în scopul depozitării şi transportului produselor
finite şi mărfurilor. De regulă ele se vând odată cu acestea (de ex.: lăzi, navete, saci etc).
2) Activele circulante în decontare – sunt reprezentate prin creanţele întreprinderii, respectiv
sumele pe care întreprinderea le are de încasat de la clienţi în schimbul bunurilor vândute acestora.
Exemplu: Dacă întreprinderea a vândut unui client mărfuri în valoare de 10.000.000 lei, spunem că
înregistrează faţă de acesta o creanţă de 10.000.000 lei.

Aşa cum vom vedea într-un capitol următor, creanţele se înregistrează pe baza facturilor pe
care întreprinderea le emite faţă de client, cu ocazia vânzării de bunuri şi servicii.
Creanţele pot fi şi în devize, atunci când exportăm bunuri şi servicii unui client din altă ţară.
În acest caz se înregistrează fluctuaţiile de curs valutar dintre momentul vânzării bunurilor şi cel
al încasării creanţei.
Exemplu: Se exportă produse finite în valoare de 1.000 € la 42.000 lei/€. Cursul în momentul
încasării:
- creşte la 42.100 lei/€ ⇒ un venit de 1000 € × 100 lei/€= 100.000 lei
- scade la 41.900 lei/€ ⇒ o cheltuială de 1000 € × 100 lei/€ = 100.000 lei
3) Activele circulante băneşti – se mai numesc şi elemente de trezorerie şi cuprind: investiţii
financiare pe termen scurt, conturile la bănci, casa, alte valori, acreditive, avansuri de trezorerie, cecuri de
încasat etc.
13
 Ele desemnează în esenţă disponibilităţile băneşti ale întreprinderii, fiind activele cu cel mai ridicat
grad de lichiditate.
a) Investiţiile financiare pe termen scurt (plasamentele financiare) – sunt hârtii de valoare sub
forma acţiunilor, obligaţiunile şi bonurilor de tezaur cumpărate de întreprindere la bursa de valori, pentru a fi
revândute în termen scurt, în scopul obţinerii de câştiguri.
Exemplu: Întreprinderea cumpără la bursă acţiuni în valoare de 5 mil. lei pe care le revinde la bursă
la preţul de 6 mil. lei, obţinând un câştig de 1 mil. lei.
Plasamentele financiare cuprind: acţiuni proprii, acţiuni, obligaţiuni emise şi răscumpărate,
obligaţiuni, alte investiţii pe termen scurt (bonuri de tezaur, etc).
Întreprinderea poate pretinde clientului căruia i-a vândut acţiunile şi dobânzi, care se înregistrează ca
venituri.
b) Conturile la bănci – cuprind disponibilităţile băneşti existente în contul curent deschis de
întreprindere la una sau mai multe instituţii bancare. Sumele pot fi în lei sau în devize (de ex.: întreprinderea
are în contul în lei un disponibil de 50 mil. lei, iar în contul în devize, 2000 $).
În cazul devizelor, sumele se înregistrează în lei, transformând devizele în funcţie de cursul valutar
al zilei respective.
Exemplu: Se efectuează o plată faţă de furnizori de 100$, cursul zilei fiind de 33.000 lei/$. Plata se
va înregistra: 100 $ × 33.000 lei/$ = 3.300.000 lei.
Încasările şi plăţile prin cont se reflectă prin extrasul de cont întocmit zilnic de bancă. El cuprinde:
disponibil la începutul zilei; încasările şi plăţile din timpul zilei şi disponibil la sfârşitul zilei, calculat
conform relaţiei:
disponibil la disponibil la
= + încasări - plăţi
sfârşitul zilei începutul zilei
c) Casa – surprinde disponibilităţile băneşti aflate în casieria întreprinderii (numerarul existent) în lei
dau în devize (de ex.: întreprinderea are în casierie un disponibil de 10 mil. lei, sau de 500$). În cazul
devizelor sumele se înregistrează în lei, transformând devizele în funcţie de cursul valutar al zilei respective.
Exemplu: Se încasează de la client 100$ la cursul zilei de 32.000 lei/$. Încasarea se va înregistra:
100 $ × 32.000 lei/$ = 3.200.000 lei.
Încasările şi plăţile prin casierie se înregistrează în baza Registrului de casă întocmit de
întreprindere, care cuprinde: disponibil la începutul zilei; încasările şi plăţile din timpul zilei; disponibilul la
sfârşitul zilei calculat conform relaţiei:
disponibil la disponibil la
= + încasări - plăţi
sfârşitul zilei începutul zilei
d) Alte valori – cuprind: timbre fiscale şi poştale, bilete de odihnă şi tratament, tichete de călătorii,
bonuri de consum fix pentru benzină şi motorină etc. – bunuri achiziţionate de întreprindere în scopul
consumului în activitatea curentă (transport, corespondentă, concedii, angajaţi etc.).
Exemplu: Se cumpără bonuri de benzină de 1 mil. lei, care se consumă pentru achiziţionarea de
combustibil.
e) Acreditivele reprezintă sume rezervate din contul bancar şi puse la dispoziţia furnizorilor, pentru
plata unor datorii.
Exemplu: Se deschide un acreditiv de 1000 €, din care se achită o datorie faţă de furnizor de 800 €.
Acreditivul neutilizat de 200 € se închide prin restituirea sumei în contul bancar.
f) Avansurile de trezorerie reprezintă sume plătite prin casieria întreprinderii, delegaţilor angajaţi ai
firmei, care se deplasează în interesul serviciului.
La întoarcerea din deplasare, delegatul justifică suma cheltuită prin: transport, cazare la hotel, diurnă,
plata unor furnizori etc.
Suma rămasă necheltuită (nejustificată prin documente), se restituie la casieria întreprinderii.
Exemplu: La plecarea în deplasare, un delegat primeşte suma de 1 mil. lei. La întoarcere el justifică:
bilete de tren – 200.000 lei, bonuri de cazare – 300.000 lei şi diurnă 100.000 lei, total 600.000 lei. Diferenţa
nejustificată de 400.000 lei se restituie la casierie.
g) Cecurile de încasat – sunt file de CEC primite de întreprindere de la clienţii cărora le-a vândut
anterior bunuri. În momentul primirii filei de CEC, întreprinderea o depune la bancă şi încasează prin cont
suma înscrisă pe fila respectivă

14
 Exemplu: Întreprinderea a vândut unui client mărfuri în valoare de 3 mil. lei, pentru care a primit de
la acesta o filă de CEC în valoare de 3 mil. lei, pe care a încasat-o).
Schematic, Activul patrimonial se prezintă astfel:

2.1.2. Pasivul patrimonial

Este format din totalitatea surselor întreprinderii destinate procurării mijloacelor economice
(bunurilor) prezentate anterior.
Elementele patrimoniale de pasiv (pasivele patrimoniale) se pot clasifica: după modul de finanţare şi
după gradul de exigibilitate6.
Modul de finanţare se referă la felul în care bunurile au fost procurate, având:
- finanţare proprie, care asigură procurarea bunurilor din surse proprii (de ex.: din capitalul social
constituit la înfiinţarea întreprinderii);
- finanţare străină care asigură procurarea bunurilor din surse precum: credite bancare,
împrumuturi primite de la alte întreprinderi, sau datorii în curs de decontare (neachitate încă faţă
de: furnizori, creditori etc).
Gradul de exigibilitate se referă la termenul de scadenţă (de plată) a surselor, având:
- surse permanente – cu grad de exigibilitate redus, reprezentate prin capitalurile întreprinderii (de
ex.: capital social, credite bancare pe termen mediu şi lung).
- surse curente – cu grad de exigibilitate ridicat (de ex.: datoriile faţă de furnizori).
Se observă că, după ambele criterii, se conturează două mari categorii de pasive patrimoniale:
capitaluri şi datorii pe termen scurt.
6
Violeta Isai – Contabilitate financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, ediţie actualizată, Bucureşti, 2003
15
 I. Capitalurile sunt surse permanente care asigură procurarea bunurilor prin finanţare proprie sau
din împrumuturi pe termen mediu şi lung, având grad de exigibilitate scăzut. Ele cuprind următoarele grupe,
în funcţie de natura lor: capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi capitaluri străine
(împrumutate).
1) Capitalurile proprii sunt surse proprii constituite de întreprindere pe cont propriu, fără a apela la
împrumuturi din afară.
Ele cuprind: capitalul social, prime legate de capital, rezerve din reevaluare, rezerve, rezerve din
conversie, rezultatul reportat, rezultatul curent şi subvenţiile pentru investiţii.
a) Capitalul social – reprezintă sursa proprie permanentă a întreprinderii, constituită la înfiinţarea
acesteia şi lichidată la încetarea activităţii prin dizolvare sau faliment.
Este format din acţiuni (în cazul societăţilor pe acţiuni) sau părţi sociale (în cazul societăţilor cu
răspundere limitată), fiecare având o valoare de înregistrare în contabilitate, numită valoare nominală (Vn).
Acţiunea este o hârtie de valoare ce conferă posesorului său acţionarul drept de proprietate
asupra unei părţi din capitalul social şi dreptul de a obţine dividende la sfârşitul anului, proporţional
cu numărul acţiunilor deţinute.
În scopul constituirii capitalului social, întreprinderea emite acţiuni (număr acţiuni emise × Vn =
valoare capital social) pe care le vinde acţionarilor sau asociaţilor.
Exemplu: Se constituie capitalul social al unei societăţi pe acţiuni prin emisiunea a 1000 acţiuni cu
Vn=100.000 lei/buc⇒valoare capital social 100.000.000 lei.
Constituirea capitalului social se realizează prin operaţiunile de subscriere şi vărsare.
Subscrierea – reprezintă angajamentul scris al acţionarilor/asociaţilor de a participa la formarea
capitalului social cu aporturi în bani sau în natură.
Vărsarea – reprezintă realizarea de către acţionari/asociaţi a aporturilor în bani sau în natură
subscrise.
În urma acestor operaţiuni, acţionarii primesc acţiunile, iar întreprinderea cu capitalul social
constituit (subscris şi vărsat), primeşte banii şi bunurile aduse ca aport.
Pe măsura desfăşurării activităţii, capitalul social constituit se poate majora sau diminua după nevoi,
prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA).
I. Căile de majorare a capitalului social sunt:
• Majorare prin emisiunea de noi acţiuni/părţi sociale, care determină aducerea de noi aporturi
de către acţionari.
Exemplu: Se majorează capitalul social prin emisiunea a 100 noi acţiuni la un preţ de emisiune (Pe)
de 110.000 lei/buc şi Vn = 100.000 lei/buc. Aportul se realizează în bani, prin contul bancar.
> Întreprinderea va încasa de la acţionari: 100 acţ. × 110.000 lei/acţ. = 11.000.000 lei
> Capitalul social se majorează cu 100 acţ. × 100.000 lei/acţ = 1.000.000 lei
> Diferenţa dintre Pe şi Vn = 100 acţ. × 10.000 lei/acţ = 1.000.000 lei se numeşte primă
de emisiune şi reprezintă, de asemenea o sursă proprie a întreprinderii.
• Majorare prin operaţii interne, care constă în încorporarea la capitalul social a: primelor de
capital, rezervelor sau cotelor – părţi din profitul curent sau reportat.
Pe această cale, averea întreprinderii nu se modifică, deoarece nu se realizează noi aporturi.
Exemplu: Se majorează capitalul social prin încorporarea următoarelor structuri: prime de capital
500.000 lei, rezerve 1.000.000 lei, cotă de profit 500.000 lei. Prin urmare, capitalul social creşte cu
2.000.000 lei.
• Majorare prin conversia obligaţiunilor în acţiuni
Această modalitate este posibilă atunci când întreprinderea a emis obligaţiuni pe care le-a vândut în
scopul obţinerii unui împrumut.
Obligaţiunea este hârtia de valoare ce conferă posesorului ei obligatarul, dreptul de creditor
asupra unei sume şi dreptul de a obţine dobândă. Ea are o valoare de înregistrare în contabilitate numită
valoare nominală (Vn).
La scadenţă, întreprinderea trebuie să restituie împrumutul, primind în schimb înapoi obligaţiunile.
Este posibil ca ea să păstreze banii şi să transforme obligaţiunile pe care trebuia să le primească, în acţiuni,
majorându-şi astfel capitalul social.
Exemplu: Întreprinderea a contractat un împrumut prin emisiunea a 100 obligaţiuni cu Vn = 120.000
buc.
La scadenţă, ea transformă cele 100 obligaţiuni în 100 acţiuni cu Vn = 100.000 lei/buc.

16
 Prin urmare:
- se lichidează împrumutul de
100 obligaţiuni × 120.000 lei/acţ. = 12.000.000 lei,
fără a restitui suma.
- se majorează capitalul social cu
100 acţ. × 100.000 lei/buc. = 10.000.000 lei
Diferenţa dintre cele două valori nominale de:
100 buc. × 20.000 lei/buc = 2.000.000 lei
se înregistrează ca primă de conversie a obligaţiunilor în acţiuni şi o constituie o sursă proprie a
întreprinderii.
II. Căile de diminuare a capitalului social sunt:
• Diminuare prin retragerea unor acţionari, care solicită restituirea aporturilor anterior depuse.
Exemplu: O parte dintre acţionari se atrag din întreprindere solicitând restituirea prin casierie a
aportului lor de 5.000.000 lei (50 acţ. × 100.000 lei/buc).
> Se diminuează capitalul social cu 5.000.000 lei.
> Se achită acţionarilor datoria de 5.000.000 lei, diminuând disponibilul din casierie.
• Diminuare prin acoperirea unor pierderi din anii anteriori dacă alte surse nu există (rezerve
legale sau cote din profitul curent).
Exemplu: Se acoperă o pierdere precedentă de 2.000.000 lei prin diminuarea capitalului social (20
acţ. × 100.000 lei/buc.).
• Diminuare prin răscumpărarea şi anularea acţiunilor proprii
Această modalitate se aplică atunci când capitalul social constituit la înfiinţarea întreprinderii este
supradimensionat în raport cu volumul de activitate actual. Întrucât raportul dintre capital şi volumul de
activitate este un indicator de eficienţă important, AGA hotărăşte diminuarea capitalului social pe măsura
volumului de activitate.
Această diminuare se produce prin răscumpărarea acţiunilor proprii (întreprinderea solicită
acţionarilor să restituie acţiunile pe care le deţin, plătindu-le acestora în schimb, un preţ de răscumpărare).
Acţiunile proprii răscumpărate se anulează, diminuând capitalul social.
Exemplul 1: Se răscumpără prin cont 100 acţiuni proprii la un preţ de răscumpărare = Vn = 100.000
lei/buc şi se anulează.
Se plătesc acţionarilor: 100 acţ. × 100.000 lei/buc = 10.000.000 lei
Se diminuează capitalul social cu: 100 acţ. × 100.000 lei/buc. = 10.000.000 lei
Exemplul 2: Se răscumpără prin cont 100 acţiuni proprii la un preţ de răscumpărare Pr = 110.000
lei/buc. şi se anulează la Vn = 100.000 lei/buc.
Se plătesc acţionarilor: 100 acţ. × 110.000 lei/buc = 1.000.000 lei.
Se diminuează capitalul social cu 100 acţ. × 100.000 lei/buc = 10.000.000 lei
Diferenţa nefavorabilă de: 100 acţ. × 10.000 lei/buc. = 1.000.000 lei se acoperă din alte rezerve sau,
dacă întreprinderea nu are aceste rezerve, se trece pe cheltuieli.
Exemplul 3: Se răscumpără prin cont 100 acţ. proprii la Pr = 90.000 lei/buc şi se anulează la Vn =
100.000 lei/buc.
Se plătesc acţionarilor: 100 acţ. × 90.000 lei/buc = 9.000.000 lei
Se diminuează capitalul social cu 100 acţ. × 100.000 lei/buc = 10.000.000 lei
Diferenţa favorabilă de: 100 acţ. × 10.000 lei/buc = 1.000.000 lei se înregistrează ca primă de
emisiune sau ca venit.
b) Primele legate de capital – reprezintă surse proprii constituite cu ocazia emisiunii de noi acţiuni
în cazul majorării de capital sau al fuziunii de întreprinderi.
Ele reprezintă diferenţa dintre preţul de emisiune mai mare şi Vn mai mică.
Pot fi: prime de emisiune, prime de aport, prime de fuziune şi prime de conversie a obligaţiunilor în
acţiuni.
Exemplu: Se emit 100 acţ. noi la Pe = 130.000 lei/buc, ştiind Vn = 100.000 lei/buc.
Vom avea prime de emisiune de:
100 acţ. × (130.000 – 100.000) = 3.000.000 lei.
Ele se utilizează pentru majorarea capitalului social prin operaţii interne, sau pentru constituirea altor
rezerve.
c) Rezervele din reevaluare reprezintă surse proprii constituite cu ocazia reevaluării imobilizărilor
din patrimoniu.
17
 Ele reprezintă diferenţa dintre valoarea actuală (reevaluată) şi valoarea de înregistrare a
imobilizărilor.
Exemplu: Se reevaluează un mijloc de transport înregistrat la Vi = 100.000.000 lei, obţinând o
valoare actuală de 110.000.000 lei. Rezultă o rezervă din reevaluare pozitivă de 10.000.000 lei.
Dacă valoarea actuală ar fi fost de 95.000.000 lei, ar fi rezultat o rezervă din reevaluare negativă de
5.000.000 lei.
Rezervele din reevaluare trec asupra rezultatului reportat reprezentând surplusul realizat din
reevaluare, la data ieşirii din patrimoniu a imobilizărilor respective.
Se supun reevaluării următoarele categorii de imobilizări: imobilizările corporale şi titlurile
imobilizate.
d) Rezervele - reprezintă surse proprii constituite la sfârşitul anului din profitul obţinut, în scopul
conservării capitalului social.
Se mai numesc profituri capitalizate. Cuprind rezerve legale, rezerve pentru acţiuni proprii, rezerve
statutare şi alte rezerve.
• Rezervele legale – se constituie anual obligatoriu în proporţie de 5% din profitul brut, până când
ating 20% din capitalul social.
Exemplu: Se constituie rezerva legală, ştiind profitul brut obţinut de 100 mil. lei . Rezultă rezerva
legală de: 100 mil. × 5% = 5.000.000 lei.
Rezerva legală se scade din profit, diminuând impozitul pe profit datorat de întreprindere la bugetul
statului (în cazul nostru, impozitul se va aplica la 95 mil. lei).
Se utilizează pentru acoperirea unor pierderi înregistrate în anii anteriori.
• Rezervele pentru acţiuni proprii – se constituie din profitul net şi se utilizează pentru
acoperirea diferenţei nefavorabile apărute cum ocazia răscumpărării de acţiuni proprii la un preţ de
răscumpărare mai marte decât valoarea nominală.
Exemplu: La sfârşitul anului se constituie din profitul net rezerve în valoare de 2.000.000 lei.
Rezervele se utilizează pentru acoperirea diferenţei nefavorabile cu ocazia răscumpărării şi anulării a
100 acţiunii proprii la Pr = 120.000 lei/buc şi Vn = 100.000 lei/buc.
- Rezerve constituite – 2.000.000 lei
- Răscumpărare acţiuni: 100 acţ. × 120.000 lei/buc = 12.000.000 lei
- Anulare acţiuni = 100 acţ. × 120.000 lei/buc. = 12.000.000 lei
- Diminuare capital social = 100 acţ. × 100.000 lei/buc = 10.000.000 lei
Diferenţă nefavorabilă acoperită din rezerve = 100 acţ.×20.000 lei/buc. = 2.000.000 lei
• Rezervele statutare se constituie anual din profitul net, în procentul prevăzut prin statutul
societăţii. Se utilizează pentru majorarea capitalului social.
• Alte rezerve – se constituie din profitul net în mod facultativ şi se utilizează pentru acoperirea
unor pierderi din anii anteriori sau pentru majorarea capitalului social.
e) Rezultatul reportat reprezintă profitul/pierderea înregistrate în anii anteriori.
• Profitul reportat se numeşte profit nerepartizat şi se repartizează în anii următori pentru:
constituire de rezerve, majorare de capital social sau dividende cuvenite acţionarilor.
Exemplu: Întreprinderea repartizează profitul reportat de 10.000.000 mil. lei: 5.000.000 lei pentru
majorarea capitalului social şi 5.000.000 lei pentru dividende.
• Pierderea reportată se numeşte pierdere neacoperită şi se acoperă în anii următori din: profitul
curent, rezerva legală existentă sau prin diminuarea capitalului social.
Exemplu: Întreprinderea acoperă pierderea reportată de 10.000.000 lei din profitul anului curent.
f) Rezultatul curent reprezintă profitul/pierderea înregistrate în anul curent.
• Profitul curent – reprezintă diferenţa dintre totalul veniturilor mai mare şi totalul cheltuielilor
mai mic.
Fiind un profit brut, el se supune impozitării cu 16%, după scăderea rezervei legale.
Diferenţa dintre profitul brut şi impozitul pe profit se numeşte profit net şi se supune
repartizării conform destinaţiilor legale: constituire de rezerve, majorare de capital social, dividende cuvenite
acţionarilor, acoperire de pierderi precedente. Diferenţa nerepartizată se reportează în anul următor ca profit
nerepartizat (reportat).
Exemplu: La sfârşitul anului avem:
- total venituri = 300.000.000 lei ⎫
⎬ ⇒ profit brut contabil = 100.000.000 lei
- total cheltuieli = 200.000.000 lei⎭

18
 - rezerva legală = 100.000.000 lei × 5 % = 5.000.000 lei
- profit impozabil = 100.000.000 lei – 5.000.000 lei = 95.000.000 lei
- impozit pe profit = 95.000.000 lei × 16% = 15.200.000 lei (se virează din cont la bugetul statului)
- profit net = 100.000.000 lei – 15.200.000 lei = 84.800.000 lei
- repartizare profit net:
- pentru rezerva legală = 5.000.000 lei
- pentru alte rezerve = 1.000.000 lei
- pentru majorarea capitalului social = 20.000.000 lei
- pentru dividende = 50.000.000 lei
total repartizări = 76.000.000 lei
- profit nerepartizat = 84.800.000 – 76.000.000 = 8.800.000 lei (se reportează în anul următor pentru
o repartizare ulterioară).

• Pierderea curentă – reprezintă diferenţa dintre totalul cheltuielilor mai mare şi totalul
veniturilor mai mic.
Se reportează în anul următor.
Exemplu: La sfârşitul anului avem:
- total cheltuieli = 300.000.000 lei⎫
⎬ ⇒ pierdere = 100.000.000 lei (se reportează pentru o acoperire
- total venituri = 200.000.000 lei ⎭
ulterioară).

g) Subvenţiile pentru investiţii – sunt surse primite de la bugetul statului în scopul realizării unor
obiective de investiţii de interes naţional (drumuri, poduri, baraje etc.).
Având caracter nerambursabil, subvenţiile se înregistrează ca venituri în mod eşalonat (lunar şi
anual), pe măsura amortizării investiţiei. Ele se asimilează surselor proprii.
Exemplu: Se încasează prin cont de la bugetul statului o subvenţie pentru investiţii de 1.000.000.000
lei. Suma se utilizează pentru realizarea unui obiectiv de investiţii amortizabil pe o durată D = 10 ani. Prin
urmare, subvenţia pentru investiţii se înregistrează anual ca venit cu câte:
1.000.000.000 lei
= 100.000.000 lei/an (lunar, se împarte cota anuală la 12 luni).
10 ani

Se includ în categoria subvenţiilor pentru investiţii şi donaţiile primite şi plusurile de

inventar constatate la mijloace fixe.
Exemplu: Se constată un aparat de măsură în valoare de 20.000.000 lei plus la inventar, amortizabil
în D = 4 ani. Subvenţia pentru investiţii de 20.000.000 lei trece la venituri cu câte 20.000.000 lei/4 ani =
5.000.000 lei/an.

2) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli – sunt surse constituite de întreprindere la sfârşitul

anului, pentru a evita posibile pierderi generate de producerea unor fenomene de risc în perioada următoare
precum: litigii cu alte întreprinderi, garanţii acordate clienţilor, dezafectări de imobilizări, restructurări de
personal etc.
Provizioanele se constituie pe seama cheltuielilor, determinând o diminuare a profitului şi implicit a
impozitului pe profit.
În perioada următoare, după producerea fenomenului de risc, provizionul rămas fără obiect se
anulează pe seama veniturilor.
a) Provizioanele pentru litigii – se constituie dacă întreprinderea se află în litigiu cu altă firmă,
pentru prevenirea riscului de a pierde litigiul.
Exemplu: La sfârşitul anului, întreprinderea constituie pe cheltuieli un provizion pentru litigii de
5.000.000 lei.
În anul următor pierde litigiul, efectuând prin cont cheltuieli de judecată de 5.500.000 lei.
Provizionul rămas fără obiect se anulează prin venituri cu suma de 5.000.000 lei.
Diferenţa dintre venit şi cheltuială reprezintă o pierdere de 500.000 lei, deci provizionul a fost
subdimensionat în raport cu riscul.

19
 b) Provizioanele pentru garanţii acordate clienţilor – se constituie dacă întreprinderea vinde
bunuri aflate în termen de garanţie, pentru prevenirea riscului ca respectivii clienţi să reclame defecţiuni în
perioada de garanţie (reparaţiile trebuie suportate pe cheltuiala întreprinderii).
Exemplu: La sfârşitul anului se constituie pe cheltuieli un provizion pentru garanţii acordate
clienţilor de 5.000.000 lei. În anul următor se efectuează cheltuieli cu reparaţii (piese de schimb, salarii
muncitori, service etc) de 4.800.000 lei.
Provizionul rămas fără obiect se anulează prin venituri cu suma de 5.000.000 lei. Diferenţa dintre
venit şi cheltuieli reprezintă un profit de 200.000 lei, deci provizionul a fost supradimensionat în raport cu
riscul.

c) Provizioanele pentru dezafectări de imobilizări – se constituie dacă întreprinderea va efectua în

perioada următoare dezafectări de clădiri sau construcţii speciale.
Exemplu: La sfârşitul anului se constituie pe cheltuieli un provizion pentru dezafectări de 5.000.000
lei. În anul următor se efectuează cheltuieli cu dezafectarea unei clădiri în valoare de 5.000.000 lei.
Provizionul rămas fără obiect se anulează pe seama veniturilor cu 5.000.000 lei. Venitul şi cheltuiala sunt
egale, deci provizionul a fost corect dimensionat.

d) Provizioanele pentru restructurări – se constituie pentru a preveni riscul de restructurare a

personalului, căruia întreprinderea trebuie să-i plătească salarii compensatorii.
Exemplu: La sfârşitul anului se constituie pe cheltuieli un provizion pentru restructurări de
5.000.000 lei. În anul următor se efectuează restructurarea, plătind angajaţilor disponibilizaţi salarii
compensatorii de 5.200.000 lei.
Provizionul rămas fără obiect se anulează pe seama veniturilor cu 5.000.000 lei. Diferenţa dintre
venit şi cheltuieli de 200.000 lei reprezintă o pierdere, deci provizionul a fost subdimensionat în raport cu
riscul.

Putem concluziona că provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli ajută întreprinderea în

depăşirea unei situaţii de risc, prin plata unui impozit pe profit mai mic în anul premergător riscului.
3) Capitalurile străine (împrumutate) – sunt surse împrumutate de întreprindere de la alte firme
sau bănci, în vederea completării surselor proprii insuficiente.
Au caracter rambursabil la termen (mediu – între 2 şi 5 ani şi lung peste 5 ani) şi sunt purtătoare de
dobândă. Pentru întreprinderea care beneficiază de împrumut, dobânda plătită reprezintă o cheltuială.
Cuprind următoarele categorii: împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, credite bancare pe termen
mediu şi lung, datorii ce privesc imobilizările financiare şi alte împrumuturi asimilate.
a) Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni (credite obligatare)
Se derulează pe bază de contract între două societăţi pe acţiuni – una numită emitent, iar cealaltă
obligatar.
Au la bază obligaţiunea ca hârtie de valoare ce conferă posesorului său calitatea de creditor asupra
unei sume şi dreptul de a obţine dobândă.
În scopul obţinerii împrumutului, emitentul emite un număr de obligaţiuni având o valoare nominală
Vn (număr obligaţiuni emise × Vn = valoare împrumut).
Emitentul vinde obligaţiunile către obligatar, încasând împrumutul în schimbul acestora.
Pe durata contractului, lunar şi anual, el plăteşte obligatarului prin cont o dobândă calculată ca
procent din valoarea nominală a împrumutului.
La scadenţă emitentul restituie împrumutul şi primeşte înapoi obligaţiunile, operaţiune numită
răscumpărarea şi anularea obligaţiunilor.
Obligaţiunile pot fi:
- obligaţiuni ordinare cu preţul de emisiune (Pe) = Vn ;
- obligaţiuni cu primă de rambursare (cu Pe < Vn).
Exemplul 1: Întreprinderea (emitentul) emite 1000 obligaţiuni ordinare cu Pe = Vn = 25.000 lei/buc,
încasând prin cont împrumutul la Vn 25.000.000 lei (1000 × 25.000 ). Rata dobânzii este de 10% pe an ⇒
dobânda anuală de 2.500.000 lei/an (25.000.000 × 10%).
Emitentul plăteşte obligatarului dobânda, pe durata contractului de 5 ani (lunar prin împărţire la 12).
După cinci ani, el răscumpără şi anulează cele 1000 obligaţiuni, restituind împrumutul.
• Dacă preţul de răscumpărare (Pr) = Vn avem:

20
 - răscumpărare obligaţiuni = 1000 × 25.000 = 25.000.000 lei
- anulare obligaţiuni = 1000 × 25.000 =25.000.000 lei
• Dacă Pr > Vn (Pr = 26.000 lei/buc) avem:
- răscumpărare obligaţiuni = 1000 × 26.000 = 26.000.000 lei
- anulare obligaţiuni:
o stingere datorie = 1.000 × 25.000 = 25.000.000 lei
o cheltuieli = 1000 × 1000 = 1.000.000 lei (dezavantaj)
• Dacă Pr < Vn (Pr = 24.000 lei/buc) avem:
- răscumpărare obligaţiuni = 1000 × 24.000 = 24.000.000 lei
- anulare obligaţiuni:
o stingere datorie = 1000 × 25.000 = 25.000.000 lei
o venituri = 1000 × 1000 = 1.000.000 lei (avantaj).
Exemplul 2: Întreprinderea emite 1000 obligaţiuni cu primă la pe = 17.000 lei/buc, Vn = 20.000
lei/buc, încasând prin cont împrumutul la Pe 17.000.000 lei (1000 × 17.000).
Prima de rambursare este: 20.000.000 – 17.000.000 = 3.000.000 lei.
Rata dobânzii 10% pe an ⇒ dobânda anuală calculată la Vn:
20.000.000 × 10% = 2.000.000 lei
Anual, pe durata contractului de cinci ani, emitentul plăteşte obligatarului dobânda de 2.000.000 lei
(: 12 luni).
De asemenea, amortizează prima de rambursare cu câte: 3.000.000 lei = 600.000 lei/an, prin trecere
5 ani
pe cheltuieli. După cinci ani, emitentul răscumpără şi anulează obligaţiunile la Pr = Vn = 25.000 lei/buc,
restituind împrumutul.

b) Creditele bancare pe termen mediu şi lung

Sunt împrumuturi primite de la bănci, în baza unor contracte de creditare şi a unor garanţii materiale.
Exemplu: Întreprinderea primeşte de la bancă un credit de 100.000.000 lei, rata dobânzii 20% pe an,
termen de rambursare 4 ani.
Anual plăteşte băncii o dobândă de 100.000.000 × 20% = 20.000.000 lei/an.
După patru ani restituie creditul prin contul bancar.

Creditele bancare se pot acorda şi în devize. În acest caz, în momentul restituirii creditului,
se compară cursul valutar din momentul plăţii cu cel din momentul primirii creditului.
• Dacă cursul a crescut ⇒ cheltuieli din diferenţe de curs valutar (situaţie nefavorabilă).
• Dacă cursul a scăzut ⇒ venituri din diferenţe de curs valutar (situaţie favorabilă).
Exemplu: Se primeşte un credit bancar de 1000 $ la cursul de 30.000 lei/$.
În momentul rambursării:
- cursul a crescut la 31.000 lei/$ ⇒ o cheltuială de 1.000 $ × 1.000 lei/$ 1.000.000 lei
- cursul a scăzut la 29.000 lei/$ ⇒ un venit de 1.000 $ × 1.000 lei/$ = 1.000.000 lei.
c) Datoriile ce privesc imobilizările financiare
Sunt împrumuturi primite de la alte firme, la care întreprinderea deţine titluri imobilizate (acţiuni pe
termen lung).
Anual ea achită firmei respective dobânda, iar la scadenţă, restituie împrumutul din contul bancar.
d) Alte împrumuturi – respectă acelaşi procedeu de plată a dobânzii şi de restituire a creditului.
II. Datoriile pe termen scurt sunt surse curente, care asigură finanţare din datorii în curs de
decontare, având un grad de exigibilitate ridicat.
Cuprind: datorii comerciale, datorii salariale, datorii sociale, datorii fiscale, datorii faţă de
acţionari/asociaţi, datorii financiare etc.
a) Datoriile comerciale – se înregistrează faţă de furnizori, cu ocazia cumpărării de bunuri şi
servicii, reprezentând contravaloarea acestora.
Exemplu: Întreprinderea cumpără mărfuri cu factură de la furnizor în valoare de 10.000.000 lei. Ea
va înregistra o datorie faţă de furnizor de 10.000.000 lei, care, întrucât nu este achitată, este în curs de
decontare.

21
 Datoriile comerciale pot fi şi în devize, atunci când cumpărăm bunuri şi servicii din import,
furnizorul fiind dintr-o altă ţară.
În acest caz, înregistrăm fluctuaţiile de curs valutar dintre momentul cumpărării şi cel al plăţii
datoriei.
Exemplu: Se importă materii prime de 1000 $ la 33.000 lei/$. Cursul în momentul plăţii datoriei:
- creşte la 33.400 lei/$ ⇒ o cheltuială de 1.000 $ × 400 lei/$ = 400.000 lei
- scade la 32.600 lei/$ ⇒ un venit de 1.000 $ × 400 lei/$ = 400.000 lei.

b) Datoriile salariale şi sociale – reprezintă salariile pe care întreprinderea le datorează angajaţilor

în schimbul activităţii prestate şi cotele aferente salariilor pe care întreprinderea le plăteşte la Bugetul
Asigurărilor Sociale.
Fiecare angajat semnează un contract individual de muncă în care este prevăzut salariul de bază
negociat pentru postul pe care-l ocupă (nu mai mic decât salariul minim pe economie).
Lunar el realizează un salariu mai mare sau mai mic decât cel negociat, în funcţie de forma de
salarizare aplicată (în regie = pentru timpul lucrat, în acord = în funcţie de gradul de îndeplinire a normelor
de muncă, în cote procentuale = procent din volumul vânzărilor).
La salariul realizat, se adaugă o serie de îndemnizaţii şi sporuri precum: indemnizaţii de conducere,
spor de vechime, spor de noapte, spor de toxicitate etc.
Rezultă venitul brut realizat de angajat.
Din venitul brut se scad următoarele:
- contribuţia angajatului la asigurările sociale (9,5% × venitul brut);
- contribuţia angajatului la Fondul de şomaj (1% × salariul de bază);
- contribuţia angajatului la Fondul asigurărilor de sănătate (6,5% × venitul brut);
- impozitul pe venitul din salarii, 16% din venitul impozabil.

Venitul impozabil se obţine scăzând din venitul brut primele trei contribuţii, deducerea
personală de bază, cheltuielile profesionale şi o serie de deduceri suplimentare dacă angajatul are în
întreţinere soţ/soţie, copii sau persoane cu handicap:
- avansul plătit la data chenzinei I;
- alte reţineri: rate locuinţă, imputaţii, garanţii materiale, chirii, popriri etc.
Restul de plată reprezintă datoria rămasă de achitat angajaţilor la data chenzinei a II-a.
Dacă însumăm la nivel de întreprindere veniturile brute ale tuturor angajaţilor, obţinem fondul de
salarii brut. Asupra acestui fond se calculează o serie de cote care constituie datorii ale întreprinderii faţă de
Bugetul Asigurărilor Sociale:
- CAS (contribuţia unităţii la asigurările sociale) = 19,5%;
- contribuţia unităţii la Fondul asigurărilor de sănătate = 6%;
- contribuţia unităţii la Fondul de şomaj = 2%;
- contribuţia unităţii la Fondul de risc şi boală = 0,5%;
- comisionul datorat Camerei de Muncă = 0,75%.
- contribuţia unităţii la Fondul pentru concedii medicale = 0,85 %;
- contribuţia unităţii la Fondul pentru garantarea creanţelor salariale = 0,25%.
Toate datoriile aferente salariilor (reţinerile angajaţilor + cotele unităţilor) se virează la Bugetul
Asigurărilor Sociale, cu excepţia impozitului pe venit care se virează la bugetul statului şi a altor reţineri care
se virează la instituţiile respective (de ex.: garanţiile materiale se virează la CEC).
Plata se face la data chenzinei a II-a.
Exemplu: La sfârşitul lunii avem un fond de salarii brut de 10.000.000 lei (9.000.000 lei salarii de
bază + 1.000.000 lei sporuri).
- cotele unităţii:
o CAS: 10.000.000 lei × 19,5% = 1.950.000 lei
o Fond sănătate: 10.000.000 lei × 6% = 600.000 lei datorii
o Fond şomaj: 10.000.000 lei × 2% = 200.000 lei sociale
o Fond risc: 10.000.000 lei × 0,5% = 50.000 lei
o Comision C.M.: 10.000.000 lei × 0,75 = 75.000 lei

22
 o Fond concedii medicale
= 10.000.000 lei × 0,85 % = 85.000 lei datorii
o Fond garantare creanţe salariale: sociale
10.000.000 × 0,25 % = 25.000 lei.
- reţinerile angajaţilor:
o contribuţie la asigurări sociale:
= 10.000.000×9,5%=950.000 lei
o contribuţii la Fond şomaj datorii
= 9.000.000 × 1% = 90.000 lei sociale
o contribuţii la Fond asigurări de sănătate
= 10.000.000 × 6,5% = 650.000 lei
o impozit pe venit = 2.000.000 lei - datorie fiscală
o avans plătit la chenzina I-a = 3.000.000 lei alte
o alte reţineri (garanţii materiale) = 210.000 lei. datorii
Întreprinderea virează din cont toate datoriile, cu excepţia avansului chenzinal.
Rest plată = Fond salarii - reţineri angajaţi = 10.000.000 – 6.900.000 = 3.100.000 lei
c) Datorii fiscale – reprezintă impozitele şi taxele datorate de întreprindere la bugetul statului:
impozit pe venitul din salarii, impozit pe profit, impozit pe dividende; taxe vamale; accize; TVA etc.
c1) Impozitul pe profit – se calculează aplicând cota legală de 16% asupra profitului impozabil
realizat de întreprindere (în cazul întreprinderilor mari).
Exemplu: La sfârşitul perioadei avem total venituri 100.000.000 lei şi total cheltuieli = 70.000.000
lei.
Profit brut contabil = 100.000.000 – 70.000.000 = 30.000.000 lei
Rezervă legală = 30.000.000 × 5% = 1.500.000 lei
Profit impozabil = 30.000.000 – 1.500.000 = 28.500.000 lei
Impozit pe profit = 28.500.000 × 16% = 4.560.000 lei.

În cazul microîntreprinderilor, impozitul se calculează aplicând cota legală de 3 % la total

venituri trimestriale.
Exemplu: O microîntreprindere înregistrează la sfârşitul trim. I venituri totale de 10.000.000 lei.
Impozitul pe profit (venit) = 10.000.000 × 3% = 300.000 lei
c2) Impozitul pe dividende se calculează în cotă de 16% asupra dividendelor brute ce se cuvin
acţionarilor.
Exemplu: Întreprinderea datorează acţionarilor dividende brute de 50.000.000 lei.
Impozit pe dividende = 50.000.000 × 16% = 8.000.000 lei
c3) Taxele vamale se calculează în procente diferenţiate în funcţie de natura bunurilor importate,
aplicate asupra valorii bunurilor în vamă.
Exemplu: Se importă mărfuri în valoare de 1.000 $ la 33.000 lei/$ = 33.000.000 lei, taxe vamale
10%.
Taxele vamale = 33.000.000 × 10% = 3.300.000 lei.
c4) Accizele (taxele de consumaţie) – se calculează în procente diferenţiate asupra următoarelor
categorii de bunuri: ţigări, cafea, băuturi, autoturisme, combustibili, arme de vânătoare, blănuri, bijuterii,
parfumuri, aparatură electronică etc.
Producătorii calculează accizele asupra preţului de vânzare a bunurilor şi le plătesc la buget în
momentul vânzării.
Exemplu: Întreprinderea vinde produse finite supuse accizelor în valoare de 100.000.000 lei,
accize 25%.
- Accize = 100.000.000 lei (preţ vânzare) × 25% = 25.000.000 lei.
Importatorii calculează accizele asupra valorii bunurilor în vamă (inclusiv taxa vamală şi
comisionul vamal) şi le plătesc la buget în momentul importului.
Exemplu: Întreprinderea importă aparatură electronică de 2.000 Euro la 40.000 lei/€, taxă
vamală 5%, comision vamal 0,5%, accize 50%.
- valoare mărfuri = 2.000 € × 40.000 lei/€ = 80.000.000 lei
- taxă vamală = 80.000.000 × 5% = 4.000.000 lei
- comision vamal = 80.000.000 × 0,5% = 400.000 lei
23
 - valoare în vamă = 84.400.000 lei
- accize = 84.400.000 × 50% = 42.200.000 lei
c5) Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – se calculează în cota de 19% asupra cumpărărilor şi
vânzărilor de bunuri şi servicii.

Pentru anumite activităţi (de ex.: editare de cărţi) se aplică cota redusă de 9%, iar pentru
export se aplică cota zero.
Exemplul 1: Întreprinderea cumpără mărfuri în valoare de 10.000.000 lei, cu TVA 19% şi vinde
mărfuri în valoare de 15.000.000 lei cu TVA 19%.
- TVA aferent cumpărării = 10.000.000 × 19% = 1.900.000 lei
- TVA aferent vânzării = 15.000.000 lei × 19% = 2.850.000 lei
- Diferenţa dintre TVA pentru vânzări mai mare şi TVA pentru cumpărări mai mic: 2.850.000 –
1.900.000 = 950.000 lei, constituie datorie faţă de bugetul statului (se va plăti).
Exemplul 2: Întreprinderea cumpără materii prime în valoare de 10.000.000 lei cu TVA 19% şi
vinde produse finite în valoare de 8.000.000 lei, cu TVA 19%.
- TVA aferent cumpărării = 10.000.000 × 19% = 1.900.000 lei
- TVA aferent vânzării = 8.000.000 × 19% = 1.520.000 lei
- Diferenţa dintre TVA pentru cumpărări mai mare şi TVA pentru vânzări mai mic: 1.900.000 –
1.520.000 = 380.000 lei, constituie creanţă faţă de bugetul statului (se va încasa).
d) Datoriile faţă de acţionari sau asociaţi – reprezintă dividendele pe care întreprinderea le
datorează acestora.
Exemplu: Se repartizează din profit suma de 50.000.000 lei pentru dividende. După reţinerea
impozitului pe dividende de 8.000.000 lei (16%), se plătesc acţionarilor dividendele nete de 42.000.000 lei.

Datoriile faţă de acţionari se pot înregistra şi atunci când acţionarul acordă întreprinderii un
împrumut rambursabil la termen şi purtător de dobândă.
e) Datoriile financiare – reprezintă creditele bancare cu termen de rambursare sub un an, purtătoare
de dobândă.
Exemplu: Întreprinderea primeşte de la bancă un credit pe terme scurt de 10.000.000 lei, dobândă
10% pe an, termen de rambursare 1 an.
Lunar se plăteşte dobânda de: 10.000.000 × 10% = 83.333 lei/lună, iar la scadenţă restituie creditul
12 luni
prin contul bancar.
Schema Pasivului patrimonial este următoarea:

24
2.2. Cheltuielile şi veniturile întreprinderii
Pe parcursul desfăşurării activităţii, în întreprindere se produc în permanenţă operaţiuni economico-
financiare care determină modificarea patrimoniului, prin majorarea sau diminuarea elementelor de activ şi
de pasiv prezentate anterior.
Modificările elementelor patrimoniale într-un sens sau altul sunt posibile cu ajutorul proceselor
economice.
Acestea sunt reprezentate prin structurile de venituri şi cheltuieli pe care întreprinderea le
înregistrează şi care conduc în final la determinarea rezultatului activităţii, sub formă de profit sau pierdere.
Exemplu: Diminuarea stocului de materii prime cu 3.000.000 lei prin consum în producţie se
înregistrează ca o cheltuială cu materii prime de 3.000.000 lei.
Creşterea creanţei faţă de un client căruia i-am vândut mărfuri de 10.000.000, se înregistrează ca un
venit din vânzări de mărfuri de 10.000.000 lei.
Atât veniturile cât şi cheltuielile se clasifică în contabilitate pe trei mari activităţi pe care se
consideră că întreprinderea le desfăşoară: activitate din exploatare, activitate financiară şi activitate
extraordinară.
Activitatea din exploatare este activitatea curentă ce generează operaţiuni obişnuite (consumuri,
vânzări, amortizări, salarii etc), activitatea financiară este activitatea strict legată de partea financiară ce
generează operaţiuni privind diferenţe de curs valutar, tranzacţii cu plasamente financiare, încasări şi plăţi de
dobânzi etc.), iar activitatea extraordinară vizează evenimente deosebite precum calamităţi sau subvenţii
primite de la buget cu ocazia calamităţilor.
1. Cheltuielile şi veniturile din exploatare
a) Cheltuielile din exploatare cuprind următoarele categorii:
a1) Cheltuieli privind stocurile – reflectă consumul stocurilor de: materii prime, materiale
consumabile, obiecte de inventar, materiale nestocate (rechizite de birou), energie şi apă, animale, mărfuri,
ambalaje.

În cazul stocurilor care se vând, cum ar fi: animalele, mărfurile şi ambalajele – aceste
cheltuieli se înregistrează în urma vânzării, reflectând preţul la care stocurile au fost cumpărate.
a2) Cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi – reflectă cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţia
utilajelor, cu chiriile, cu asigurările şi cu studii şi cercetări – facturate de către furnizorii care au prestat
întreprinderii aceste servicii.
a3) Cheltuieli cu alte servicii executate de terţi – cuprind: cheltuieli cu indemnizaţii datorate
colaboratorilor, cu diverse comisioane, cu protocol, reclamă şi publicitate, cu transportul de bunuri şi
personal, cu deplasările delegaţilor, cheltuieli cu telefonul şi cu comisioanele bancare.
a4) Cheltuieli cu impozite şi taxe – cuprind cheltuieli cu impozite şi fonduri speciale datorate la
bugetul statului sau la bugetele locale.
a5) Cheltuieli cu personalul – cuprind cheltuieli cu salariile datorate angajaţilor şi cu cotele aferente
salariilor datorate la Bugetul Asigurărilor Sociale (CAS, şomaj, fond sănătate etc).
a6) Alte cheltuieli din exploatare – cuprind cheltuieli generate de neîncasarea unor creanţe de la
clienţi, cheltuieli cu amenzi şi penalităţi, cu donaţii şi subvenţii acordate, cheltuieli ocazionate de vânzarea
imobilizărilor şi altele.
a7) Cheltuieli din exploatare privind amortizări şi provizioane – cuprind cheltuieli cu
amortizarea imobilizărilor şi constituirea provizioanelor pentru activitatea de exploatare.
b) – Veniturile din exploatare cuprind următoarele categorii:
b1) Venituri din vânzări (cifra de afaceri a întreprinderii) cuprind veniturile ocazionate de vânzarea
bunurilor şi serviciilor: produse finite, semifabricate, produse reziduale, servicii prestate, studii şi cercetări,
chirii, mărfuri, alte activităţi.
Ele reflectă preţul de vânzare al bunurilor, respectiv tariful serviciilor.
b2) Variaţia stocurilor - cuprinde veniturile din producţia de stocuri (produse finite, semifabricate,
produse reziduale) şi producţie neterminată.
Reflectă valoarea acestor bunuri aflate pe stoc.

25
 b3) Venituri din producţia de imobilizări cuprind veniturile din producţia de imobilizări
necorporale şi corporale, respectiv valoarea acestor imobilizări realizate în producţie proprie.
b4) Venituri din subvenţii de exploatare – cuprind subvenţiile încasate de la bugetul statului în
scopul de a sprijini activitatea curentă a întreprinderii.
b5) Alte venituri din exploatare cuprind: venituri din amenzi şi penalităţi percepute terţilor, din
donaţii şi subvenţii acordate, din vânzări de imobilizări, venituri din subvenţii pentru investiţii etc.
b6) Venituri din provizioane pentru activitatea de exploatare – cuprind veniturile ocazionate de
anularea provizioanelor pentru activitatea de exploatare
Comparând veniturile din exploatare cu cheltuielile din exploatare, obţinem rezultatul din
exploatare, respectiv:
• Profit din exploatare (+) = când veniturile din exploatare > cheltuieli din exploatare
• Pierdere din exploatare (-) = când cheltuielile din exploatare > veniturile din exploatare.

2) Cheltuielile şi veniturile financiare

a) Cheltuielile financiare cuprind următoarele categorii:
- pierderi din creanţe legate de participaţii (ocazionate de neîncasarea unor creanţe imobilizate);
- cheltuieli ocazionate de vânzarea titlurilor imobilizate şi a plasamentelor financiare pe termen
scurt (reflectă preţul la care acestea au fost cumpărate);
- cheltuieli din diferenţe de curs valutar (ocazionate de plata datoriilor la un curs mai mare şi
încasarea creanţelor la un curs mai mic);
- cheltuieli cu dobânzi plătite;
- cheltuieli cu amortizări şi provizioane privind activitatea financiară (cuprind cheltuieli cu
amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor şi cheltuieli cu constituirea provizioanelor
pentru activitatea financiară).
b) Veniturile financiare – cuprind următoarele categorii:
- venituri din imobilizări financiare (reflectă dividende încasate de la alte firme în schimbul
titlurilor imobilizate deţinute în cadrul acestora);
- venituri din creanţe imobilizate (dobânzi încasate pentru împrumuturi acordate altor firme);
- venituri din vânzarea titlurilor imobilizate şi a investiţiilor financiare pe termen scurt (reflectă
preţul de vânzare al acestora);
- venituri din diferenţe de curs valutar (ocazionate de plata datoriilor la un curs mai mic şi
încasarea creanţelor la un curs mai mare);
- venituri din dobânzi încasate;
- venituri din provizioane pentru activitatea financiară (cuprind veniturile ocazionate de anularea
provizioanelor pentru activitatea financiară).
Comparând veniturile financiare cu cheltuielile financiare obţinem rezultatul financiar, respectiv:
• Profit financiar (+) = când veniturile financiare > cheltuieli financiare
• Pierdere financiară (-) = când cheltuielile financiare > veniturile financiare.
Cumulând rezultatul din exploatare (profit +, pierdere -) cu rezultatul financiar (profit +, pierdere -)
obţinem Rezultatul curent al exerciţiului, respectiv: Profit curent (+) sau Pierdere curentă (-).
3) Cheltuielile şi veniturile extraordinare
a) Cheltuielile extraordinare – cuprind cheltuielile ocazionate de calamităţi şi alte evenimente
extraordinare.
b) Veniturile extraordinare – cuprind veniturile din subvenţii primite cu ocazia unor evenimente
extraordinare.
Comparând veniturile extraordinare cu cheltuielile extraordinare, obţinem rezultatul extraordinar,
respectiv:
• Profit extraordinar (+) = când veniturile extraordinare > cheltuielile extraordinare
• Pierdere extraordinară (-) = când cheltuielile extraordinare > veniturile extraordinare.
Cumulând rezultatul curent (profit + , pierdere -), cu rezultatul extraordinar (profit +, pierdere -),
obţinem rezultatul brut al exerciţiului, respectiv:
• Profit brut contabil (+), când total venituri > total cheltuieli
• Pierdere (-), când total cheltuieli > total venituri

26
 • Profitul brut contabil se supune impozitării. Prin urmare, cheltuiala cu impozitul pe profit apare
distinct de cele trei grupe de cheltuieli prezentate.
• Profitul net = Profitul brut contabil – Cheltuieli cu impozitul pe profit
(rezultatul net al exerciţiului) (rezultatul brut al exerciţiului)
Structura proceselor economice ale întreprinderii este următoarea:

2.3. Procedeele metodei contabilităţii

Contabilitatea ca ştiinţă are ca obiect de studiu, aşa cum am arătat anterior, patrimoniul
întreprinderii, prin urmare trebuie să posede şi o metodă proprie de cercetare a acestui obiect.
Deoarece patrimoniul se caracterizează prin complexitate şi o continuă transformare, metoda
contabilităţii cuprinde o serie de tehnici şi procedee cu ajutorul cărora se analizează elementele patrimoniale
şi se formulează concluziile corespunzătoare.
27
 Ea se caracterizează prin următoarele7:
- analizează patrimoniul întreprinderii sub dublu aspect – al bunurilor (mijloacelor economice) şi
al surselor de finanţare a acestor bunuri;
- analizează corelaţia dintre mijloacele economice şi procesele economice (venituri şi cheltuieli)
pe de o parte şi dintre procesele economice şi sursele de finanţare pe de altă parte.
Întrucât elementele patrimoniale de activ şi de pasiv se află într-o continuă mişcare, dar îşi păstrează
echilibrul permanent, metoda contabilităţii respectă acest echilibru prin dubla înregistrare a operaţiunilor
economico-financiare.
Acest principiu al dublei înregistrări permite controlul permanent al corectitudinii înregistrărilor
efectuate în contabilitate.
Metoda contabilităţii cuprinde trei categorii de procedee:
• procedee generale, comune tuturor ştiinţelor;
• procedee comune ştiinţelor economice;
• procedee specifice contabilităţii.

2.3.1. Procedee generale

Cuprind următoarele categorii: observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analiza şi sinteza.

1) Observaţia – reprezintă prima etapă a cercetării patrimoniului. Ea se utilizează pentru
cunoaşterea fenomenelor şi proceselor economice exprimate valoric. Putem spune că, prin observaţie se
asociază cantitatea, calitatea şi valoarea.
Poate fi: directă, indirectă, totală, parţială sau statistică8.
• observarea directă presupune contactul nemijlocit al observatorului cu fenomenele economice;
Exemplu: Se observă consumul de materii prime în procesul de producţie, în cadrul secţiei.
• observarea indirectă presupune preluarea datelor din surse care au consemnat anterior
fenomenul într-un document;
Exemplu: Se observă cumpărarea de mărfuri cu ajutorul notei de recepţie (documentul de intrare) ce
atestă înfăptuirea ei.

• observarea totală presupune înregistrarea tuturor elementelor aparţinând patrimoniului, fără

excepţie (cumpărări de mărfuri, consumuri de materii prime, vânzări de produse finite, încasări
de la clienţi, plata către furnizori, plata salariilor către angajaţi, plata TVA către bugetul statului
etc.);
• observarea parţială presupune înregistrarea unei părţi din patrimoniu (de exemplu: vânzările de
bunuri şi servicii către clienţi);
• observarea statistică presupune selectarea informaţiilor referitoare la elementele patrimoniale
după criterii riguros stabilite.
Exemplu: Înregistrarea salariilor în funcţie de forma de salarizare aplicată.
2) Raţionamentul – presupune ca, pornind de la fenomenele economice observate, să se ajungă la
concluzii privind modul de reflectare a acestor fenomene în contabilitate.
El face posibilă înţelegerea dublei reprezentări a patrimoniului – sub formă de mijloace economice şi
surse de finanţare, precum şi a dublei înregistrări privind creşterea sau descreşterea elementelor patrimoniale.
Exemplu: Cumpărarea de mărfuri presupune pe de o parte creşterea stocului de mărfuri, iar pe de
altă parte creşterea datoriei faţă de furnizori.
Consumul de materiale presupune pe de o parte diminuarea stocului de materiale, iar pe de altă parte
creşterea cheltuielilor cu materialele.
Plata salariilor către angajaţi presupune pe de o parte diminuarea datoriei salariale faţă de angajaţi,
iar pe de altă parte, diminuarea disponibilului din casieria întreprinderii.
3) Comparaţia – presupune alăturarea a două sau mai multe elemente patrimoniale sau procese
economice în scopul de a determina asemănările şi deosebirile dintre ele.
Exemplu: Se compară valoarea producţiei programate cu valoarea producţiei efectiv realizate, în
scopul determinării abaterilor de cost.
Se compară veniturile cu cheltuielile, pentru a stabili profitul sau pierderea.

7
Octavian Bojian – Bazele contabilităţii, Ed. Eficient, Bucureşti, 1997
8
Ghe. Talaghir, Ghe Negoescu – Contabilitatea pe înţelesul tuturor, Ed. All, Bucureşti, 1998
28
 4) Clasificarea – presupune structurarea fenomenelor economice, a elementelor patrimoniale şi
proceselor economice pe clase şi grupe ce prezintă caracteristici comune. Acest procedeu permite
repartizarea raţională a elementelor patrimoniale.
Exemplu:
- Clasificarea imobilizărilor în: necorporale, corporale şi financiare, în funcţie de natura lor
(nematerială, materială şi financiară);
- Clasificarea capitalurilor în: capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi capitaluri
străine, în funcţie de modul de finanţare (proprie, străină);
- Clasificarea veniturilor şi cheltuielilor în funcţie de cele 3 activităţi ce le-au generat: din
exploatare, financiară şi extraordinară.
5) Analiza – presupune studierea detaliată a fenomenului economic pe fiecare element component în
parte şi stabilirea rolului acestuia în ansamblul din care face parte.
Exemplu:
- Creşterea cifrei de afaceri s-a datorat atât creşterii volumului de vânzări, cât şi creşterii preţurilor
de vânzare.
- Diminuarea cheltuielilor cu salariile s-a datorat reducerii numărului de personal prin
disponibilizare.
- Diminuarea profitului s-a datorat scăderii veniturilor, concomitent cu creşterea cheltuielilor.
6) Sinteza – asigură trecerea de la particular la general, de la simplu la complex, de la analitic la
sintetic. Ea presupune generalizarea concluziilor rezultate în urma analizei fenomenelor economice.
Generalizarea se poate efectua atât la nivel de întreprindere, cât şi la nivelul economiei naţionale, caz în care
determină stabilirea politicilor economice şi financiare pentru perioadele următoare.
Exemplu: Creşterea cifrei de afaceri concomitent cu diminuarea cheltuielilor salariale, a condus la
creşterea profitului întreprinderii.

2.3.2. Procedee comune ştiinţelor economice

Cuprind următoarele categorii: documentaţia, evaluarea, calculaţia şi inventarierea.

1) Documentaţia – reprezintă procedeul prin care orice operaţiune economico-financiară ce reflectă
creşterea sau descreşterea elementelor patrimoniale, se consemnează într-un document ce atestă înfăptuirea
ei.
Documentul reprezintă un act scris sau tipărit prin care se adevereşte un fapt real prezent sau trecut.
Prin urmare, documentele furnizează informaţia contabilă, ca sursă a sistemului informaţional economic din
întreprindere.
Înscrierea operaţiunilor economico-financiare în documente se realizează respectând reguli şi criterii
bine definite, în funcţie de necesităţile practice şi de legislaţia în vigoare.
Documentele se pot completa manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul.
Documentele stau la baza înregistrării operaţiunilor economice în contabilitate, reflectând creşteri şi
diminuări ale activelor şi pasivelor patrimoniale şi procese economice. Ele reflectă: mijloace economice,
surse de finanţare, drepturi şi obligaţii generate de acestea, precum şi venituri, cheltuieli şi rezultate ale
activităţii.
Prin urmare, documentele diferă în funcţie de natura operaţiilor economice şi a elementelor
patrimoniale pe care le consemnează.
Exemplu: Cumpărarea de materii prime de la furnizor se consemnează prin Nota de intrare-recepţie
(NIR), consumul de materii prime în producţie se consemnează prin bonul de consum (BC), vânzarea
produselor finite către clienţi se consemnează prin factura fiscală, salariile datorate angajaţilor, prin statul de
plată al salariilor etc.

Detaliile privind clasificarea, întocmirea şi păstrarea documentelor vor fi prezentate în

ultimul capitol al manualului.
2) Evaluarea – reprezintă procedeul prin care se asigură exprimarea valorică a elementelor
patrimoniale (mijloace şi surse) şi a proceselor economice (venituri şi cheltuieli), pentru a facilita culegerea
şi prelucrarea informaţiilor în scopul generalizării lor. Acest procedeu face posibilă înregistrarea
operaţiunilor în contabilitate, dar şi aplicarea celorlalte procedee. Atât rezultatul activităţii (profit/pierdere),
cât şi indicatorii economico-financiari ce permit analiza activităţii întreprinderii şi adoptarea de măsuri
29
pentru perioada următoare, trebuie exprimate valoric. La baza evaluării stă moneda naţională. Ea permite
transformarea unităţilor naturale (kg, to, m3, l etc.) în unităţi valorice, pentru a permite cumularea datelor.
3) Calculaţia – reprezintă procedeul prin care se utilizează operaţiuni matematice în scopul de a
determina diverse valori ale fenomenelor şi proceselor economice care urmează a fi înregistrate în
contabilitate. Ea se regăseşte în strânsă legătură cu evaluarea.
Exemplu: Calculul valorii mărfurilor cumpărate, înmulţind cantitatea cu preţul de cumpărare unitar.
Calculul amortizării anuale a unui utilaj, împărţind valoarea acestuia de intrare la durata de
funcţionare.
Calculul TVA-ului din factura emisă către client, înmulţind valoarea mărfurilor la preţ de vânzare,
cu cota legală de 19%.
Calculul profitului ca diferenţă între venituri şi cheltuieli.

Detaliile privind principiile şi metodele evaluării, precum şi calculaţia preţurilor şi tarifelor

vor fi prezentate în capitolul următor.
4) Inventarierea – reprezintă procedeul prin care se constată faptic la o anumită dată, existenţa
elementelor patrimoniale din punct de vedere cantitativ, calitativ şi valoric.
Apariţia acestui procedeu s-a datorat existenţei în timp a unor neconcordanţe între datele scriptice
(din contabilitate) şi cele faptice (din teren). Cauzele sunt multiple:
¾ gestionarea defectuoasă a bunurilor, care poate conduce la lipsuri în gestiune (sustrageri),
dar şi la plusuri de inventar;
¾ pierderea în greutate a stocurilor datorită temperaturii sau umidităţii, dar şi creşterea în
greutate în cazul animalelor pentru reproducţie şi consum;
¾ producerea unor calamităţi naturale (cutremure, inundaţii, alunecări de teren etc.);
¾ slaba pregătire sau neatenţia personalului de la compartimentul financiar-contabil, care
poate înregistra eronat în contabilitate mişcările elementelor patrimoniale
Exemplu:
- descărcarea gestiunii de materiale cu o cantitate mai mare decât în realitate, conduce la plusuri
de inventar, în sensul că stocul din teren va fi mai mare decât stocul din contabilitate;
- descărcarea gestiunii cu o cantitate mai mică decât în realitate, conduce la minusuri de inventar,
adică stocul din teren va fi mai mic decât stocul din contabilitate.
Importanţa inventarierii constă în două aspecte:
• Determinarea situaţiei faptice a elementelor patrimoniale conduce la o cuantificare corectă a
informaţiilor contabile şi implicit la întocmirea unor situaţii financiare de sinteză corecte.
• Inventarierea elementelor patrimoniale în mod periodic permite exercitarea unui control
permanent asupra modului de gestionare a patrimoniului şi de păstrare a integrităţii sale. Ea permite
depistarea situaţiilor de: sustrageri, risipă, delapidare şi adoptarea măsurilor ce se impun în acest sens, dar şi
a stocurilor degradate şi greu vandabile ce pot fi reintroduse în circuitul economic prin recondiţionare sau
vânzare la preţ redus.

2.3.3. Procedee specifice contabilităţii

Cuprind următoarele categorii: bilanţul, contul şi balanţa de verificare.

1) Bilanţul – reprezintă procedeul specific prin care se evidenţiază în expresie valorică la un
moment dat relaţia de echilibru dintre mijloacele economice şi sursele de finanţare, precum şi rezultatele
obţinute ca urmare a investirii surselor şi utilizării mijloacelor. El asigură informaţii sintetice (generale)
privind situaţia economico-financiară a întreprinderii şi relaţiile acesteia cu terţii (furnizori, clienţi, bancă,
acţionari etc.).
Bilanţul asigură de asemenea dubla reprezentare a patrimoniului cu ajutorul structurilor bilanţiere
de activ şi pasiv.
Activul bilanţier cuprinde mijloacele economice ale întreprinderii la un moment dat, sub aspectul
utilităţii şi funcţionalităţii lor (averea întreprinderii).
Pasivul bilanţier cuprinde sursele economice ale întreprinderii la un moment dat, care asigură
procurarea bunurilor, sub aspectul raporturilor de proprietate (relaţii de drepturi şi obligaţii).

30
 Bilanţul contabil va fi detaliat ca istoric, importanţă şi structură într-un capitol următor.
2) Contul – reprezintă procedeul specific prin care se înregistrează şi se urmăreşte creşterea sau
diminuarea fiecărui element patrimonial de activ sau de pasiv.
În acest scop, pentru fiecare element patrimonial trebuie să avem un cont distinct. Întrucât
elementele patrimoniale interacţionează în permanenţă, făcând posibilă desfăşurarea activităţii întreprinderii
şi conferind patrimoniului un caracter unitar, este evidentă legătura reciprocă dintre conturile care le reflectă.
Contul ca procedeu, funcţionează pe principiul dublei înregistrări, asigurând astfel verificarea
corectitudinii înregistrărilor şi echilibrul permanent al patrimoniului. Dacă bilanţul prezintă informaţia
economică în mod sintetic (general), contul face acest lucru detaliat, la nivelul fiecărui element patrimonial.
Contul este instrumentul care face posibilă prelucrarea informaţiilor economice. El preia din
documentele contabile (justificative) informaţiile sub formă valorică şi le prezintă în mod ordonat, în vederea
centralizării lor în balanţa de verificare şi bilanţ.
3) Balanţa de verificare – reprezintă procedeul specific prin care sumele sunt preluate din conturi,
centralizate şi transpuse în bilanţ.
Practic, balanţa de verificare este un instrument care asigură legătura dintre cont şi bilanţ. Ea se
întocmeşte la sfârşitul fiecărei luni, sub forma unui tabel enumerativ al conturilor utilizate, cu sumele
înregistrate în fiecare cont. Sumele se cumulează de fiecare dată de la 01. ianuarie până la luna curentă
inclusiv. Prin urmare, anual la compartimentul financiar-contabil al întreprinderii se întocmesc 12 balanţe de
verificare (la 31.01., 28.02, …, 31.12.).
Cu ajutorul balanţei de verificare, ce cuprinde în mod centralizat sumele înregistrate în conturi,
putem avea o imagine de ansamblu pentru:
- mijloacele economice (intrate, ieşite, existente);
- sursele economice (create, utilizate, existente);
- veniturile obţinute, cheltuielile efectuate şi, respectiv, rezultatele realizate (profit/pierdere).
Aşa cum îi spune şi numele, balanţa asigură verificarea periodică (lunară) a corectitudinii
înregistrărilor efectuate în conturi, pentru respectarea echilibrului permanent impus de dubla înregistrare şi
pentru întocmirea unui bilanţ contabil corect şi real.

2.4. Principiile contabile conform IAS

În contextul armonizării legislaţiei şi creării unui cadru comun de prezentare a situaţiilor financiare,
Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS) stabilesc pentru agenţii economici următoarele principii
contabile ce trebuie respectate9:
a) Principiul continuităţii activităţii
9
Ministerul Finanţelor Publice – Reglementări contabile pentru agenţi economici, Ed. Economică, Bucureşti, 2002
31
 Presupune că întreprinderea îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a
intra în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea semnificativă a acesteia. Dacă conducerea
întreprinderii are cunoştinţă de unele evenimente ce pot conduce al oprirea activităţii, acestea trebuie
menţionate în notele explicative care se întocmesc odată cu bilanţul contabil. Acest aspect prezintă
importanţă, deoarece la sfârşitul fiecărui an evaluarea patrimoniului prin bilanţ se face la valoarea actuală. În
cazul necontinuităţii, evaluarea se va face la valori lichidative (mai mici decât valoarea actuală), care să
permită valorificarea cât mai rapidă a bunurilor prin vânzare (este cazul întreprinderilor aflate în faliment).
b) Principiul permanenţei metodelor
Presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea stocurilor, calculul
amortizării imobilizărilor, înregistrarea elementelor patrimoniale şi rezultatelor, în scopul de a asigura
compatibilitatea în timp a informaţiilor contabile.
Exemplu: Dacă întreprinderea a aplicat în exerciţiul financiar curent metoda de amortizare lineară,
ea trebui să aplice şi pe viitor aceeaşi metodă. De asemenea, dacă produsele finite s-au evaluat la cost efectiv,
în anul următor nu se pot evalua la preţ standard.
c) Principiul prudenţei
Presupune ca valoarea fiecărui element patrimonial să fie determinată având în vedere toate
pierderile posibile şi deprecierile ce s-ar putea produce. Prin urmare, evaluarea patrimoniului trebuie făcută
cu precauţie, pentru a nu denatura rezultatul financiar, astfel:
• la închiderea exerciţiului financiar se înscrie în bilanţ doar profitul realizat şi nu cel probabil;
• trebuie să se ţină seama de deprecierea activelor care se înregistrează pe seama provizioanelor de
depreciere (dacă este reversibilă), sau pe seama amortizării (dacă este ireversibilă).
Cu alte cuvinte, evaluarea patrimoniului trebuie făcută în aşa fel încât elementele de activ şi
veniturile să nu fie supraevaluate, iar elementele de pasiv şi cheltuielile să nu fie subevaluate. Întreprinderea
trebuie să ia în considerare toate riscurile şi pierderile posibile la care ar putea fi supusă în viitor, datorită
unor cauze prezente.
Exemplu: Dacă întreprinderea are în stoc mărfuri înregistrate la o anumită valoare, iar prin inventar
se determină o valoare actuală mai mică, trebuie să constituie un provizion de depreciere a mărfurilor.
Dacă se află în litigiu cu o altă firmă, există riscul pierderii litigiului şi trebuie să constituie un
provizion pentru riscuri şi cheltuieli (pentru litigii).
d) Principiul independenţei exerciţiului
Presupune luarea în considerare a tuturor veniturilor şi cheltuielilor corespunzătoare exerciţiului
financiar pentru care se face raportarea, fără a ţine seama de data încasării sumelor sau efectuării plăţilor. Cu
alte cuvinte, trebuie separate veniturile şi cheltuielile în avans, care se referă la exerciţiul următor şi care ar
denatura rezultatul exerciţiului încheiat.
Exemplu: Dacă întreprinderea a înregistrat o factură de energie şi apă de la furnizor pe următoarele
6 luni, se majorează în mod artificial cheltuielile şi se diminuează implicit profitul.
Dacă s-a înregistrat o factură de chirie emisă către client pentru următoarele 6 luni, se majorează în
mod artificial veniturile şi se majorează implicit profitul.
e) Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv
Presupune ca, în vederea stabilirii valorii totale a unei poziţii din bilanţ, să se determine separat
valoarea fiecărui element individual de activ sau de pasiv, care intră în componenţa valorii totale.
Exemplu: Pentru a stabili valoarea totală a poziţiei din Bilanţ „Imobilizări corporale” – trebuie
stabilite separat valorile pentru elementele de activ: terenuri, clădiri, utilaje, aparate de măsură, mijloace de
transport, animale de muncă şi plantaţii, calculatoare, mobilier şi altele. Prin însumarea lor va rezulta
valoarea totală.
f) Principiul intangibilităţii
Presupune ca bilanţul de deschidere al unui exerciţiu să corespundă cu bilanţul de închidere al
exerciţiului precedent. Cu alte cuvinte, soldurile conturilor la 01. ianuarie trebuie să coincidă cu cele de la 31
decembrie anul precedent. Astfel se asigură integritatea patrimonială şi garanţia informării corecte a
utilizatorilor externi (furnizori, clienţi, bănci, investitori etc.).
g) Principiul necompensării
Presupune că valorile elementelor de activ nu pot fi compensate cu valorile elementelor de pasiv şi
nici veniturile cu cheltuielile.

32
 Exemplu: Dacă întreprinderea înregistrează creanţe (elemente de activ) de 5 mil. lei şi datorii
(elemente de pasiv) de 8 mil. lei, nu putem înregistra în Bilanţ compensarea lor, astfel încât să avem creanţe
= Ø şi datorii = 3 mil. lei (8 mil. – 5 mil.).
h) Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
Presupune ca informaţiile prezentate în situaţiile financiare să reflecte realitatea economică a
evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.
i) Principiul pragului de semnificaţie
Conform acestuia, orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul
situaţiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative, dar care au aceeaşi natură sau funcţie, trebuie
însumate.
Exemplu: La poziţia din Bilanţ „Casa şi conturi la bănci” se includ şi alte valori de trezorerie
(tichete de călătorie, timbre fiscale, BCF-uri etc.) precum şi valori de încasat (file de CEC, efecte de încasat
etc.) ele neapărând distinct în bilanţ, ci fiind cumulate.

Principiile contabile au un caracter general făcând referire la întocmirea situaţiilor financiare

de sinteză. Abaterile de la aceste principii sunt permise numai în cazuri excepţionale şi vor fi prezentate în
notele explicative care se întocmesc odată cu bilanţul. În note vor fi prezentate motivele abaterilor precum şi
efectul acestora asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi rezultatului întreprinderii.

Rezumat
Contabilitatea are ca obiect de studiu patrimoniul întreprinderii privit sub dublu aspect – al bunurilor
economice (activul patrimonial) şi al surselor de finanţare (pasivul patrimonial). Patrimoniul întreprinderii
respectă principiul dublei reprezentări.
Activele se clasifică după modul de valorificare şi gradul de lichiditate în: active imobilizate şi active
circulante. La rândul lor, activele imobilizate cuprind: imobilizări necorporale, corporale şi financiare.
Activele circulante cuprind: active circulante materiale (stocuri), active circulante în decontare (creanţe) şi
active circulante băneşti.
Pasivele se clasifică după modul de finanţare şi după gradul de exigibilitate în: capitaluri şi datorii
curente. Capitalurile cuprind: capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi capitaluri străine
(împrumuturi pe termen mediu şi lung). Datoriile curente cuprind: datorii comerciale, salariale, sociale,
fiscale, financiare etc.
Elementele patrimoniale de activ şi de pasiv se transformă în cadrul operaţiilor economice care au
loc în întreprindere, păstrând o relaţie de echilibru permanent, ca dovadă a caracterului unitar al
patrimoniului. Creşterea sau descreşterea elementelor patrimoniale de activ şi de pasiv se realizează cu
ajutorul proceselor economice, respectiv veniturile şi cheltuielile întreprinderii. Acestea se clasifică pe
activităţile din exploatare, financiară şi extraordinară şi conduc la determinarea rezultatului exerciţiului
(profit/pierdere).
Elementele patrimoniale diferă ca pondere şi ca structură de la o întreprindere la alta, în funcţie de
obiectul de activitate, mărimea întreprinderii şi forma de proprietate asupra capitalului investit.
Pentru studierea patrimoniului, contabilitatea dispune de o metodă proprie, care cuprinde un set de
procedee clasificate în: procedee generale, procedee comune ştiinţelor economice şi procedee specific
contabile.
Procedeele generale sunt: observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analiza şi sinteza.
Procedeele comune ştiinţelor economice sunt: documentaţia, evaluarea, calculaţia şi inventarierea.
Procedeele specific contabile sunt: bilanţul, contul şi balanţa de verificare. Fiecare dintre ele au o
formă şi o structură proprie. Contul ajută la reflectarea fiecărui element patrimonial ce participă la
operaţiunile economico-financiare, balanţa de verificare centralizează lunar informaţiile înregistrate în
conturi, iar bilanţul preia informaţiile din balanţă, reflectând patrimoniul întreprinderii şi rezultatul activităţii,
într-o formă sintetică.
În vederea realizării unui cadru comun de prezentare a situaţiilor financiare, întreprinderile trebuie să
respecte o serie de principii contabile generale, prevăzute de Standardele Internaţionale de Contabilitate şi
anume: principiul continuităţii activităţii, principiul permanenţei metodelor; principiul prudenţei, principiul
independenţei exerciţiului, principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv, principiul

33
intangibilităţii, principiul necompensării, principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, principiul
pragului de semnificaţie.

Teste grilă
1. Averea întreprinderii este formată din:
a) Totalitatea bunurilor dobândite în cadrul relaţiilor de drepturi şi obligaţii;
b) Totalitatea mijloacelor economice;
c) Totalitatea mijloacelor economice dobândite prin surse proprii.
2. Activele imobilizate reprezintă:
a) active fixe cu grad de lichiditate ridicat;
b) active fixe care îşi transmit valoarea dintr-o dată asupra produselor realizate;
c) active fixe cu grad de lichiditate redus şi cu mod de valorificare treptat;
3. Activele circulante în decontare reprezintă:
a) sume încasate de la clienţi;
b) sume de încasat de la clienţi;
c) active cu gradul de lichiditate cel mai ridicat.
4. Se supun amortizării următoarele active:
a) mijloace de transport;
b) titluri imobilizate;
c) amenajări de terenuri.
5. Alte valori de trezorerie (timbre, tichete, BCF-uri) se includ în categoria:
a) activelor circulante materiale;
b) activelor circulante băneşti;
c) avansurilor de trezorerie.
6. Capitalurile reprezintă:
a) surse proprii permanente cu grad de exigibilitate redus;
b) surse curente asigurate prin finanţare proprie;
c) surse curente asigurate prin finanţare străină.
7. Veniturile şi cheltuielile reprezintă:
a) elemente patrimoniale;
b) operaţiuni economico-financiare;
c) procese economice.
8. Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni reprezintă:
a) datorii financiare curente;
b) capitaluri străine;
c) plasamente financiare pe termen mediu şi lung.
9. Salariile angajaţilor se includ în categoria:
a) datoriilor curente;
b) veniturilor salariale;
c) drepturilor cuvenite pentru activitatea prestată.
10. Cunoaşterea patrimoniului se poate realiza prin:
a) comparaţie urmată de raţionament;
b) analiză, urmată de clasificare şi comparaţie;
c) observaţie, urmată de analiză şi sinteză.
11. Determinarea plusurilor de inventar presupune:
a) o valoare de inventar mai mare decât valoarea de înregistrare;
b) o cantitate faptică mai mare decât cantitatea scriptică;
c) o valoare de înregistrare mai mare decât valoarea de inventar.
12. Bilanţul contabil se întocmeşte după principiul:
a) dublei înregistrări;
b) dublei reprezentări;
c) echilibrului dintre activul şi pasivul bilanţier.
13. Rulajul contului reprezintă:
a) existentul la începutul lunii + sumele înregistrate în timpul lunii;
b) sumele înregistrate în timpul lunii – existentul final;
c) sumele înregistrate în timpul lunii;
34
 14. Creşterile elementelor de activ se înregistrează:
a) în creditul conturilor de activ;
b) în debitul conturilor de activ;
c) în debit sau în credit, dacă contul este bifuncţional.
15. Operaţiunea de cumpărare de materiale de la furnizor determină:
a) o creştere de activ a elementului „materiale” şi o diminuare de pasiv a elementului
„furnizori”;
b) o creştere de activ a elementului materiale şi o diminuare de activ a numerarului din casierie;
c) o creştere de activ a elementului materiale şi o creştere de pasiv a elementului „furnizori”.
16. Formula contabilă compusă presupune:
a) mai multe conturi care se debitează în corespondenţă cu un cont care se creditează;
b) mai multe conturi care se creditează în corespondenţă cu mai multe conturi care se
debitează;
c) un cont care se debitează în corespondenţă cu mai multe conturi care se creditează.
17. Operaţiunea de utilizare a primelor de capital pentru majorarea capitalului social presupune:
a) o diminuare de pasiv a primelor şi o creştere de pasiv a capitalului;
b) o diminuare de pasiv a primelor şi o creştere de activ a disponibilului din cont;
c) o diminuare de pasiv a primelor şi o creştere de activ a creanţei faţă de acţionari.
18. Operaţiunea de încasare a unei creanţe de la clienţi prin cont presupune:
a) o creştere de activ a creanţei şi o scădere de activ a numerarului din cont;
b) o scădere de activ a creanţei şi o creştere de activ a numerarului;
c) o scădere de activ a creanţei şi o scădere de activ a numerarului.
19. Balanţa de verificare asigură:
a) detalierea sumelor înscrise în bilanţ;
b) preluarea sumelor din conturi;
c) centralizarea sumelor în vederea întocmirii bilanţului.
20. Provizioanele se constituie pentru a respecta:
a) principiul permanenţei metodelor;
b) principiul prudenţei;
c) principiul independenţei exerciţiului.

Întrebări
1) Ce reprezintă patrimoniul întreprinderii?
2) În ce constă principiul dublei reprezentări?
3) Care este structura activului patrimonial şi criteriul de clasificare a elementelor de activ?
4) Care este structura pasivului patrimonial şi criteriul de clasificare a elementelor de pasiv?
5) Prin ce se deosebesc activele imobilizate de cele circulante?
6) Care sunt elementele ce compun capitalurile împrumutate?
7) Care este diferenţa dintre acţiune şi obligaţiune?
8) Care sunt datoriile fiscale?
9) Cum se formează rezultatul curent?
10) Cum se clasifică procesele economice?
11) În ce constă raţionamentul?
12) Care este rolul inventarierii?
13) Care sunt funcţiile contului?
14) Ce reprezintă rulajul contului?
15) Cum se clasifică balanţele de verificare?
16) În ce constă principiul permanenţei metodelor?
17) Cum se calculează impozitul pe profit?
18) Ce reprezintă amortizarea?
19) Când se înregistrează rezervele din reevaluare?
20) Cum se calculează rezervele din conversie?

35
CAPITOLUL 3
EVALUAREA PATRIMONIULUI ŞI CALCULAŢIA
Până acum am prezentat structura patrimoniului întreprinderii şi mijloacele de cunoaştere şi analiză a
elementelor patrimoniale. Întrucât patrimoniul se află într-o continuă transformare sub incidenţa
operaţiunilor economico financiare ce au loc în întreprindere, este absolut necesară exprimarea valorică a
elementelor de activ şi pasiv şi a veniturilor şi cheltuielilor ce se produc, în scopul de a permite înregistrarea
lor în contabilitate.
De altfel, preluarea informaţiilor din documentele contabile (justificative) şi înregistrarea lor în
conturi nu este posibilă decât sub formă valorică. De asemenea, centralizarea informaţiilor cu ajutorul
balanţei de verificare şi, mai departe, întocmirea situaţiilor financiare de sinteză, sunt posibile numai sub
formă valorică. În acest scop, contabilitatea utilizează două procedee comune disciplinelor economice:
evaluarea şi calculaţia.

3.1. Importanţa şi principiile evaluării

Evaluarea asigură exprimarea valorică a elementelor patrimoniale, prin cuantificarea şi măsurarea
sub formă bănească a mărimii stocurilor, imobilizărilor, creanţelor, datoriilor, plasamentelor financiare,
veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor. Ea asigură legătura pe parcursul întregului flux de culegere,
prelucrare şi informare contabilă, permiţând trecerea de la informaţii individuale exprimate în unităţi
naturale, la informaţii de sinteză, exprimate valoric.
Evaluarea reprezintă o condiţie a cunoaşterii patrimoniului, stând la baza celorlalte procedee ale
metodei contabilităţii10. Evaluarea este prezentă în măsurarea elementelor patrimoniale, în vederea grupării şi
sistematizării lor într-o formă care să permită înregistrarea în conturi. De asemenea, se utilizează în cadrul
metodelor şi procedeelor de calculaţie a costurilor, de verificare şi control a înregistrărilor prin intermediul
balanţei şi de verificare a echilibrului patrimonial prin intermediul bilanţului contabil.
Evaluarea se utilizează pentru calculul indicatorilor economico-financiari, care servesc conducerii
întreprinderii în analiza situaţiei economico-financiare şi adoptarea deciziilor ce se impun pentru perioadele
următoare. Având în vedere importanţa evaluării în evidenţa contabilă a întreprinderii şi în analiza
economico-financiară a activităţii acesteia, trebuie respectate o serie de reguli şi principii după cum urmează:
a) Principiul stabilirii obiectului evaluării
Conform acestui principiu, evaluarea se face în mod diferit, în funcţie de natura elementului
patrimonial şi de categoria din care acesta face parte.
Exemplu: Evaluarea imobilizărilor (terenuri, mijloace fixe etc.) se face analitic, individual pe fiecare
imobilizare în parte.
Evaluarea activelor circulante materiale (stocuri) se face sintetic, global, pentru fiecare tip de stoc
aflat în gestiune (materii prime, materiale, produse, mărfuri, ambalaje etc.).
Evaluarea bunurilor care se vând terţilor (produse finite, mărfuri) se face la preţ de vânzare.
Evaluarea bunurilor aflate pe fluxul intern al procesului tehnologic se face la cost de producţie (cazul
producţiei neterminate).
b) Principiul evaluării la un preţ real
Conform acestui principiu, elementele patrimoniale trebuie exprimate în funcţie de valoarea lor de
utilitate (capacitatea bunurilor de a satisface o anumită trebuinţă), pentru o reflectare reală a patrimoniului
întreprinderii. El se aplică la sfârşitul exerciţiului, în cadrul lucrărilor pregătitoare pentru întocmirea
bilanţului contabil.
Exemplu: Pentru imobilizările supuse amortizării (necorporale, terenuri cu amenajări, mijloace
fixe), valoarea de utilitate este dată de valoarea rămasă neamortizată (diferenţa dintre valoarea de intrare şi
amortizarea înregistrată până în acel moment).
Pentru imobilizările neamortizabile avem:
- la terenuri fără amenajări – preţul pieţei;
- la titluri imobilizate – cotaţia bursieră la 31 decembrie.
Pentru stocuri avem – costul de achiziţie al ultimului lot cumpărat, respectiv costul de producţie al
ultimului lot fabricat.

10
Octavian Bojian – Bazele contabilităţii, Ed. Eficient, Bucureşti, 1997
36
 Pentru creanţe şi datorii în devize avem cursul oficial înregistrat la 31.12. etc.
c) Principiul alegerii formei de evaluare în funcţie de scopul urmărit
Conform acestui principiu, elementele patrimoniale se pot exprima în costuri efective, dacă scopul
evaluării este de a determina mărimea reală a patrimoniului sau în preţuri standard (prestabilite), dacă scopul
evaluării este de a urmări abaterile (diferenţele de preţ) dintre preţul standard şi costul efectiv.
Exemplu: În cazul produselor finite, când cheltuielile efectuate pentru realizarea producţiei se
cunosc abia la sfârşitul lunii, evaluarea se face la un preţ standard, la care se înregistrează atât intrările cât şi
ieşirile din gestiune. La sfârşitul lunii, când se determină costul de producţie efectiv, se înregistrează
diferenţele de preţ (abaterile) dintre preţul standard şi costul efectiv, aferente intrărilor şi ieşirilor din
gestiune.
În cazul materiilor prime, materialelor, obiectelor de inventar şi ambalajelor, evaluarea se face la
cost efectiv de achiziţie.
d) Principiul completării evaluării băneşti cu cea a etalonului natural
Acest principiu se aplică în cazul stocurilor, când pentru o evidenţă contabilă şi gestionară corectă şi
completă aceasta se realizează cantitativ-valoric.
Exemplu: În cazul gestiunii de materii prime, atât la magazie cât şi la compartimentul financiar-
contabil se ţine evidenţa atât cantitativ, în kg, to, ml, m3 etc., cât şi valoric, pe fiecare categorie de materie
primă şi pe preţuri de cumpărare.
Gestionarul completează fişele de magazie pe tipuri de materii prime, care cuprind:
- cantitate existentă la începutul lunii;
- cantităţi intrate în timpul lunii;
- cantităţi ieşite în timpul lunii;
Stoc la sfârşitul lunii = Stoc iniţial + Intrări – Ieşiri
Contabilul completează fişele cantitativ-valorice pe tipuri de materii prime, care cuprind:
- cantitate şi valoare existentă la începutul lunii;
- cantităţi şi valori intrate;
- cantităţi şi valori ieşite.
Stoc şi valoare (sold) la sfârşitul lunii = Stoc şi sold iniţial + Cantităţi şi valori intrate – Cantităţi şi
valori ieşite

Valorile se obţin înmulţind cantităţile cu preţurile de cumpărare. La sfârşitul lunii, se

efectuează confruntarea (punctajul) celor două evidenţe, urmărind punerea lor de acord.
e) Principiul cuantificării influenţei factorului timp asupra valorii elementelor patrimoniale
Conform acestui principiu, pentru anumite categorii de elemente patrimoniale sensibile la influenţa
factorului timp (mijloace fixe, stocuri, credite bancare), trebuie actualizată permanent valoarea acestora.
Exemplu: În cazul imobilizărilor se înregistrează reevaluări periodice (actualizări ale valorii
acestora în sensul creşterii sau descreşterii sale, cupă caz).
În cazul stocurilor de mărfuri se majorează sau se diminuează preţurile de vânzare, prin modificarea
adaosului comercial.
În cazul creditelor bancare se aplică diverşi indici de actualizare sau se recalculează dobânzile.

3.2. Metodele de evaluare

Transpunerea valorică a elementelor patrimoniale vizează patru momente importante şi anume11:
- la data intrării în patrimoniu;
- la data inventarierii;
- la închiderea exerciţiului financiar (31 decembrie);
- la data ieşirii din patrimoniu.
a) Evaluarea elementelor patrimoniale la data intrării în patrimoniu se realizează la valoarea de
intrare, numită şi valoare contabilă, stabilită diferenţiat în funcţie de natura şi provenienţa bunurilor astfel:
- pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social, la valoare de aport, stabilită în funcţie de
preţul pieţei, starea şi utilitatea bunurilor;
- pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit (donaţii), la valoare de utilitate, stabilită în funcţie de
preţul pieţei şi starea bunurilor;
11
Ministerul Finanţelor Publice – Reglementări contabile pentru agenţi economici, Ed. Economică, Bucureşti, 2002
37
 - pentru bunurile cumpărate (procurate cu titlu oneros), la cost de achiziţie, stabilit în funcţie de
preţul de cumpărare şi cheltuielile de transport-aprovizionare facturate de furnizor;
- pentru bunurile realizate în producţie proprie, la cost de producţie, stabilit în funcţie de
totalitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea bunurilor (produse finite).

Întrucât costul de producţie se determină abia la sfârşitul lunii, intrările în gestiune în cazul
stocurilor fabricate se înregistrează de regulă la un preţ standard (prestabilit), urmând ca la sfârşitul lunii să
se determine abaterile faţă de costul de producţie (efectiv).
b) Evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoare actuală (de
inventar), stabilită în funcţie de preţul pieţei, starea şi utilitatea bunului. Această valoare se stabileşte diferit
în funcţie de natura elementului inventariat, astfel:
- pentru imobilizări amortizabile – valoarea rămasă neamortizată;
- pentru imobilizări neamortizabile:
o terenuri – preţul pieţei;
o titluri imobilizate – cotaţia bursieră;
o creanţe imobilizate în lei – valoarea probabilă de încasat;
o creanţe imobilizate în devize – valoarea la cursul valutar oficial;
- pentru stocuri:
o cumpărate – costul de achiziţie al ultimului lot intrat;
o fabricate – costul de producţie al ultimului lot fabricat
- pentru creanţe:
o în lei – valoarea probabilă de încasat, înscrisă în factura emisă către client;
o în devize – valoarea la curs valutar oficial;
- pentru disponibilităţi:
o în lei – soldul din cont sau casierie;
o în devize – soldul la cursul valutar oficial;
- pentru plasamente financiare – cotaţia bursieră;
- pentru credite pe termen mediu şi lung:
o în lei – valoarea probabilă de plată;
o în devize – valoarea la curs valutar oficial;
- pentru datorii curente:
o în lei – valoarea probabilă de plată înscrisă în factura furnizorului;
o în devize – valoarea la curs valutar oficial;
c) Evaluarea elementelor patrimoniale la închiderea exerciţiului se face la valoarea de intrare
(contabilă) pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest scop, valoarea de intrare se compară cu
valoarea de inventar, respectând următoarele reguli:
- pentru elementele de activ (bunuri inventariate):
o diferenţele constatate în plus (valoare de inventar > valoare de înregistrare), nu se
înregistrează, elementele rămânând la valoarea lor de intrare;
o diferenţele constatate în minus (valoare de inventar < valoare de înregistrare), se
înregistrează pe seama amortizării (dacă deprecierea este ireversibilă) sau pe seama
provizioanelor de depreciere (dacă deprecierea este reversibilă), elementele
menţinându-se de asemenea la valoarea lor de intrare.
- pentru elementele de pasiv (datorii inventariate):
o diferenţele constatate în minus (valoare de inventar < valoare de înregistrare) nu se
înregistrează, elementele menţinându-se la valoarea lor de intrare;
o diferenţele constatate în plus (valoare de inventar > valoare de înregistrare) se
înregistrează pe seama provizioanelor, elementele menţinându-se la valoarea de
intrare;
- pentru elementele monetare în devize (disponibilul în cont sau casierie la 31 decembrie) se
înregistrează:
o diferenţele favorabile (plus), drept venituri din diferenţe de curs valutar;
o diferenţele nefavorabile (minus), drept cheltuieli din diferenţe de curs valutar;
- pentru elementele nemonetare în devize (creanţe şi datorii):
o diferenţele favorabile (plus) se înregistrează pe seama rezervelor din conversie pasiv;
o diferenţele nefavorabile (minus) se înregistrează pe seama rezervelor din conversie activ.
38
 Exemplu: La 31 decembrie se cunosc următoarele date:

Nr. Elemente Valoare de Valoare de Diferenţe

crt. patrimoniale înregistrare inventar (+/–)
1. Utilaje 20.000.000 22.000.000 + 2.000.000
2. Mărfuri 10.000.000 9.000.000 – 1.000.000
3. Furnizori 5.000.000 4.000.000 – 1.000.000
4. Împrumuturi din 25.000.000 27.000.000 + 2.000.000
emisiuni de
obligaţiuni
5. Creanţe în devize 3.300.000 3.400.000 + 100.000
(100 $ × 33.000 lei/$) (100 $ × 34.000 lei/$)
6. Creanţe imobilizate 4.000.000 3.900.000 – 100.000
în devize (100 € × 40.000 lei/€) (100 € × 39.000 lei/€)
7. Contul în devize 33.000.000 34.000.000 + 1.000.000
(1.000 $ × 33.000 lei/$) (1.000 $ × 34.000 lei/$)
8. Casa în devize 40.000.000 39.000.000 – 1.000.000
(1.000 € × 40.000 lei/€) (1.000 € × 39.000 lei/€)

Vom avea:
- pentru utilaje (elemente de activ) – plusul de 2 mil. lei nu se înregistrează;
- pentru mărfuri (elemente de activ) – pentru minusul de 1 mil. lei se înregistrează constituirea
unui provizion pentru deprecierea mărfurilor;
- pentru furnizori (element de pasiv) – minusul de 1 mil. lei nu se înregistrează;
- pentru împrumutul din emisiuni de obligaţiuni (element de pasiv) – plusul de 2 mil. lei se
înregistrează prin constituirea unui provizion pentru riscuri şi cheltuieli;
- pentru creanţele în devize, plusul de 100.000 se înregistrează ca o rezervă din conversie pasiv
(favorabilă);
- pentru creanţele imobilizate în devize, minusul de 100.000 lei se înregistrează ca o rezervă din
conversie activ (nefavorabilă);
- pentru contul în devize, plusul de 1 mil. lei se înregistrează ca venit din diferenţe de curs valutar
(favorabilă);
- pentru casa în devize, minusul de 1 mil. lei se înregistrează drept cheltuială din diferenţe de curs
valutar (nefavorabilă).
d) Evaluarea elementelor patrimoniale la data ieşirii din patrimoniu se face la valoarea de intrare.
¾ În cazul costului de achiziţie, întrucât în timpul lunii el poate fi diferit de la o intrare la alta, la
data ieşirii se utilizează la alegere una din metodele:
- cost mediu ponderat (CMP);
- primul intrat – primul ieşit (FIFO);
- ultimul intrat – primul ieşit (LIFO).
Metoda CMP – presupune evaluarea cantităţilor ieşite la un cost mediu, calculat ca raport între
valoarea stocurilor şi cantităţile aferente, conform relaţiei:
Valoare stoc iniţial + Valoare stocuri intrate în timpul lunii
CMP =
Stoc iniţial + Stocuri intrate în timpul lunii
Întrucât CMP se poate calcula atât după fiecare intrare cât şi o singură dată la sfârşitul lunii, metoda
se poate aplica în două variante:
- varianta CMP al ultimei intrări;
- varianta CMP global (lunar).
Metoda FIFO – presupune evaluarea cantităţilor ieşite la costul celor mai vechi loturi intrate în
gestiune, în ordinea epuizării loturilor.
Metoda LIFO – presupune evaluarea cantităţilor ieşite la costul celor mai noi loturi intrate în
gestiune, în ordinea epuizării loturilor.
Exemplu: Întreprinderea are pe stoc la 01.04. 500 kg materiale evaluate la cost achiziţie (ca) =
2.000 lei/kg = 1.000.000 lei. În timpul lunii se produc următoarele mişcări în gestiunea materialelor:
05.04 – cumpărare 3.000 kg la ca = 4.000 lei/kg = 12.000.000 lei
10.04. – consum în producţie 2.500 kg
15.04 – cumpărare 1.500 kg la ca = 5.000 lei/kg = 7.500.000 lei
39
 25.04 = consum în producţie 2.300 kg
Stoc la 30.04. = Stoc la 01.04 + Intrări – Ieşiri = 200 kg
Să se evalueze ieşirile prin metodele CMP, FIFO şi LIFO şi să se determine valoarea stocului final.
I. Metoda CMP
1. Varianta CMP al ultimei intrări:
- pentru ieşirea din 10.04. calculăm:
1.000.000 lei + 12.000.000 lei
CMP1 = = 3.714 lei/kg
500 kg + 3.000 kg
Valoare ieşire = 2.500 kg × 3.714 lei/kg = 9.285.000 lei
- pentru ieşirea din 25.04 calculăm:
1.000kg × 3.714 lei/kg + 7.500.000 lei
CMP2 = = 4.486 lei/kg
1.000 kg + 1.500 kg
unde:
1.000 kg = Stocul rămas după ieşirea precedentă;
3.714 lei/kg = CMP1
Valoare ieşire = 2.300 kg × 4.486 lei/kg = 10.317.800 lei
Valoare stoc final = 200 kg × 4.486 lei/kg = 897.200 lei
(CMP2 )
sau: 1.000.000 lei + 12.000.000 lei – 9.285.000 lei + 7.500.000 lei – 10.317.800 lei = 897.200 lei
2. Varianta CMP global (lunar)
La sfârşitul lunii calculăm:
1.000.000 lei + 12.000.000 lei + 7.500.000 lei
CMPg = = 4.100 lei/kg
500 kg + 3.000 kg + 1.500 kg
Valoarea cumulată a celor două ieşiri = (2.500 kg + 2.300 kg) × 4.100 lei/kg = 19.680.000 lei
Valoare stoc final = 200 kg × 4.100 lei/kg = 820.000 lei
(CMPg )
sau: 1.000.000 lei + 12.000.000 lei + 7.500.000 lei – 19.680.000 lei = 820.000 lei
II. Metoda FIFO
- pentru ieşirea din 10.04 avem:
2.500 kg 500 kg × 2.000 lei/kg = 1.000.000 lei (Si)
2.000 kg × 4.000 lei/kg = 8.000.000 lei (I1)
valoare ieşire = 9.000.000 lei
- pentru ieşirea din 25.04 avem:
2.300 kg 1.000 kg × 4.000 lei/kg = 4.000.000 lei (I1)
1.300 kg × 5.000 lei/kg = 6.500.000 lei (I2)
valoare ieşire = 10.500.000 lei
Valoare stoc final = 200 kg × 5.000 lei/kg = 1.000.000 lei
(costul lui I 2 )
sau: 1.000.000 lei + 12.000.000 lei – 4.000.000 lei + 7.500.000 lei – 6.500.000 lei = 1.000.000 lei
III. Metoda LIFO
- pentru ieşirea din 10.04 avem:
2.500 kg × 4.000 lei/kg = 10.000.000 lei (I1)
- pentru ieşirea din 25.04 avem:
2.300 kg 1.500 kg × 5.000 lei/kg = 7.500.000 lei (I2)
500 kg × 4.000 lei/kg = 2.000.000 lei (I1)
300 kg × 2.000 lei/kg = 600.000 lei (Si)
valoare ieşire = 10.100.000 lei
Valoare stoc final = 200 kg × 2.000 lei/kg = 400.000 lei
(costul lui Si )
sau: 1.000.000 lei + 12.000.000 lei – 10.000.000 lei + 7.500.000 lei – 10.100.000 lei = 400.000 lei

40
 ¾ În cazul preţului standard, întrucât intrările s-au evaluat la preţ fix şi ieşirile se vor evalua la
acelaşi preţ, calculând separat diferenţele de preţ (abaterile) dintre preţul standard şi costul efectiv.
Aceste diferenţe pot fi:
1. favorabile – dacă costul efectiv < preţul standard (întrucât semnifică o economie de cheltuieli,
se înregistrează în contabilitate în roşu, având semnificaţia „minus”).

Sumele în roşu se scriu cu pastă roşie, sau cu albastru dar încadrate într-un
chenar.
2. nefavorabile dacă costul efectiv > preţul standard (întrucât semnifică o depăşire de cheltuieli,
se înregistrează în contabilitate în negru, având semnificaţia „plus”)

Diferenţele de preţ se calculează separat pentru intrări şi separat pentru ieşirile din gestiune, având
rolul de a corecta în +/– valorile la preţ standard deja înregistrate
• diferenţele de preţ pentru intrări se calculează comparând valoarea intrărilor la preţ standard cu
valoarea aceloraşi intrări la cost efectiv.
• diferenţele de preţ pentru ieşiri se calculează la sfârşitul lunii cu ajutorul unui coeficient de
repartizare,
Diferenţe de preţ aferente stocului iniţial + Diferenţe de preţ aferente intrărilor
k= = +/–
Valoare stoc iniţial la preţ standard + Valoare intrări la preţ standard

Deoarece la numărător putem avea sume în roşu sau negru, valoarea lui k poate fi pozitivă
sau negativă.
Aplicând coeficientul k asupra valorii ieşirilor la preţ standard, obţinem diferenţele de preţ aferente
ieşirilor (în roşu, dacă avem k negativ sau în negru dacă avem k pozitiv).
Exemplu: Întreprinderea are pe stoc la începutul lunii 1.000 buc. produse finite înregistrate la preţ
standard 5.000 lei/buc. = 5.000.000 lei, cu diferenţe de preţ favorabile de 1.000.000 lei (în roşu).
În timpul lunii se realizează în producţie proprie 3.000 buc. la preţul standard 5.000 lei/buc =
15.000.000 lei. Întrucât se vând clienţilor 2.000 buc., se descarcă gestiunea la preţul standard 5.000 lei/buc =
10.000.000 lei. La sfârşitul lunii se determină costul de producţie efectiv de 5.500 lei/buc şi se înregistrează
diferenţele de preţ pentru intrările şi ieşirile din gestiune.
• diferenţe de preţ pentru intrări:
- valoare intrare la preţ standard:
3.000 buc × 5.000 lei/buc = 15.000.000 lei
- valoare intrare la cost de producţie efectiv:
3.000 buc × 5.500 lei/buc = 16.500.000 lei
- diferenţă de preţ aferentă intrărilor = 1.500.000 lei,
nefavorabilă (în negru), deoarece costul efectiv > preţul standard
• diferenţele de preţ pentru ieşiri:
1.000.000 + 1.500.000
- calculăm k = = + 0,02
5.000.000 + 15.000.000
- aplicăm k asupra ieşirilor la preţ standard:
0,02 × 10.000.000 = 2000.000 lei, diferenţe de preţ nefavorabile (în negru).
Stoc final = Si + intrări – ieşiri = 1.000 buc + 3.000 buc – 2.000 buc. = 2.000 buc
Valoare stoc final la preţ standard = 2.000 buc × 5.000 lei/buc = 10.000.000 lei
sau: 5.000.000 + 15.000.000 – 10.000.000 = 10.000.000 lei
Diferenţe de preţ aferente stocului final = 1.000.000 + 1.500.000 – 200.000 = 300.000 lei,
nefavorabile (în negru).

Dacă vrem să calculăm valorile la cost efectiv (de producţie) vom avea: valoare la preţ
standard ± diferenţa de preţ aferentă.
- pentru stocul iniţial: 5.000.000 + 1.000.000 = 4.000.000 lei;
- pentru intrări: 15.000.000 + 1.500.000 = 16.500.000 lei
- pentru ieşiri: 10.000.000 + 200.000 = 10.200.000 lei
- pentru stocul final:
41
 o 10.000.000 + 300.000 = 10.300.000 lei sau
o 4.000.000 + 16.500.000 – 10.200.000 = 10.300.000 lei
¾ Există posibilitatea evaluării stocurilor cumpărate la preţ de factură, cu înregistrarea distinctă a
cheltuielilor de transport-aprovizionare pentru intrările şi ieşirile din gestiune.
Asemănător cazului anterior, la sfârşitul lunii se calculează coeficientul de repartizare:
Cheltuieli de transport aferente stocului iniţial + Cheltuieli de transport aferente intrărilor
k=
Valoare stoc iniţial la preţ de factură + Valoare intrări la preţ de factură
• Aplicând k asupra valorii ieşirilor la preţ de factură, vom determina cheltuielile de transport-
aprovizionare aferente ieşirilor din gestiune.
Exemplu: Întreprinderea are pe stoc la începutul lunii obiecte de inventar 1.000 buc înregistrate la
preţ de factură de 3.000 lei/buc = 3.000.000 lei. Cheltuielile de transport-aprovizionare aferente stocului
iniţial = 100.000 lei. În timpul lunii se cumpără 5.000 buc. la preţ factură 4.000 lei/buc = 20.000.000 lei, cu
cheltuieli de transport-aprovizionare de 500.000 lei.
Se dau în consum 5.300 buc la preţ de factură (presupunem că pentru ieşiri se aplică metoda FIFO).
Vom avea:
5.300 buc 1.000 buc × 3.000 lei/buc = 3.000.000 lei (Si)
4.300 buc × 4.000 lei/buc = 17.200.000 lei (I1)
valoare ieşire = 20.200.000 lei
100.000 + 500.000
La sfârşitul lunii calculăm k = = 0,0261
3.000.000 + 20.000.000
Aplicăm k asupra ieşirilor la preţ de factură:
0,0261 × 20.200.000 = 527.220 lei (cheltuieli de transport-aprovizionare aferente ieşirilor)
Stoc final = Stoc iniţial + Intrări – Ieşiri = 1.000 + 5.000 – 5.300 = 700 buc
Valoare stoc final la preţ de factură = 700 buc × 4.000 lei/buc. = 2.800.000 lei: (preţul lui I1) sau
3.000.000 + 20.000.000 – 20.200.000 = 2.800.000 lei
Cheltuielile de transport-aprovizionare aferente stocului final sunt de: 100.000 + 500.000 – 527.220
= 72.780 lei

Dacă vrem să calculăm valorile la cost efectiv (de achiziţie) vom avea:
Valoare la preţ de factură + Cheltuieli de transport-aprovizionare aferente
- pentru stocul iniţial: 3.000.000 + 100.000 = 3.100.000 lei
- pentru intrări: 20.000.000 + 500.000 = 20.500.000 lei
- pentru ieşiri: 20.200.000 + 527.220 = 20.727.220 lei
- pentru stocul final: 2.800.000 + 72.780 = 2.872.780 lei sau
3.100.000 + 20.500.000 – 20.727.220 = 2.872.780 lei

Schematic, avem:

42
3.3. Principiile şi clasificarea calculaţiilor
În strânsă corelaţie cu evaluarea elementelor patrimoniale se află un alt procedeu al metodei
contabilităţii şi anume calculaţia.
Calculaţia respectă o serie de principii şi anume12:
a) Determinarea obiectului calculaţiei – se face în funcţie de specificul activităţii.
Exemplu: În sectorul aprovizionare, obiectul calculaţiei îl constituie materia primă, iar în sectorul
producţie, produsul finit.

b) Alegerea metodei de calculaţie se face în funcţie de organizarea activităţii şi de procesul

tehnologic.
Exemplu: Dacă producţia are un caracter omogen, se aplică metoda globală.
c) Organizarea calculaţiei în funcţie de previziunile statistice urmăreşte ca datele să aibă un caracter
unitar şi omogen, atât cele contabile (efective) cât şi cele statistice (previzionate), astfel încât să poată fi
comparate.
Exemplu: Dacă valoarea producţiei programate s-a determinat folosind metoda globală, valoarea
producţiei efective trebuie determinată folosind aceeaşi metodă.
d) Determinarea pe feluri de activităţi a indicatorilor ce fac obiectul calculaţiei - se face în scopul
de a determina corect veniturile, cheltuielile şi rezultatele pe fiecare activitate, pentru aprecierea corectă a
eficienţei fiecărei activităţi.
Exemplu: Nu putem compara veniturile activităţii de desfacere cu cheltuielile activităţii de
producţie, întrucât se referă al activităţi diferite.
e) Delimitarea în timp a datelor ce stau la baza calculaţiei presupune ca veniturile şi cheltuielile să
provină din aceeaşi perioadă, pentru a nu denatura rezultatele (veniturile şi cheltuielile în avans se
înregistrează separat, fără a influenţa rezultatul perioadei).
Exemplu: Nu putem lua în calculul perioadei venituri sau cheltuieli înregistrate anticipat pentru
perioadele următoare. Pe de o parte s-ar denatura profitul, iar pe de altă parte, costul producţiei realizate.

f) Delimitarea în spaţiu a datelor ce stau la baza calculaţiei – presupune ca datele să se evidenţieze

distinct pe locuri de efectuare: secţii, ateliere, depozite, magazine, ferme etc.
Exemplu: Nu putem lua în calculul costului producţiei unei secţii, cheltuieli efectuate în secţia
vecină.
g) Separarea cheltuielilor aferente producţiei finite de cele aferente producţiei neterminate –
vizează direct calculaţia costurilor de producţie.
Exemplu: Pentru a calcula costul aferent producţiei finite dintr-o lună, nu putem include cheltuieli
aferente producţiei neterminate.
Clasificarea calculaţiilor se realizează după următoarele criterii:
1. După momentul elaborării, avem:
o antecalculaţii – calculaţii cu caracter previzional (de ex. costul producţiei programate,
antecalculaţie de deviz în construcţii etc.);
o postcalculaţii – calculaţii efective (de ex. costul efectiv al producţiei realizate);
2. După sfera de cuprindere a cheltuielilor în costuri, avem:
o calculaţii totale – ce includ totalitatea cheltuielilor efectuate;
o calculaţii parţiale – ce includ în costuri doar cheltuielile considerate esenţiale (materii
prime, materiale, salarii muncitori, cote salarii etc.);
3. După intervalul de timp la care se întocmesc avem:
o calculaţii periodice – întocmite anual (de ex. elaborarea Bugetului de Venituri şi
Cheltuieli al întreprinderii, cu defalcare pe trimestre);
o calculaţii neperiodice – care se întocmesc de câte ori este nevoie (de ex. elaborarea
calculaţiilor de deviz în construcţii);
4. După natura indicatorilor calculaţi, avem:
o calculaţii contabile – ce au ca rezultat indicatori în mărimi absolute (de ex. valoare
producţie, valoare cifră de afaceri, profit, amortizare etc.);

12
Violeta Isai – Contabilitate de gestiune, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, ediţie actualizată, 2004
43
 ocalculaţii statistice – care au ca rezultat indicatori în mărimi absolute şi relative (de ex.
productivitatea muncii şi indicele productivităţii muncii pe 2 ani consecutivi)
o calculaţii de analiză şi control – care au ca rezultat indicatori în mărimi absolute şi
relative cu caracter de abatere a indicatorilor de la nivelul previzionat (de ex. abaterile
dintre preţul standard şi costul efectiv al producţiei realizate);
5. După particularităţile procesului tehnologic, avem:
o calculaţii pentru un singur produs sau serviciu;
o calculaţii pentru mai multe produse sau servicii;
6. După modul de evaluare a costurilor, avem:
o calculaţii ale costurilor efective;
o calculaţii ale costurilor standard (normate) pentru consum de materii prime, manoperă
etc.;
7. După modul de structurare a costurilor, avem:
o calculaţii pe elemente de cheltuieli primare: materii prime, salarii, combustibili, energie,
apă etc.;
o calculaţii pe articole de calculaţie: cheltuieli directe, cheltuieli indirecte, cheltuieli
generale şi cheltuieli de desfacere.

3.4. Calculaţia preţurilor şi tarifelor

Evaluarea permite determinarea valorii elementelor patrimoniale folosind sistemul de preţuri şi
tarife. Acest sistem constituie baza evaluării patrimoniului şi cuprinde următoarele categorii: preţul
producătorului, preţul de vânzare cu ridicata, preţul de vânzare cu amănuntul şi tarifele serviciilor.
¾ Preţul reprezintă categoria economică ce conferă expresie bănească valorii bunurilor. El se
referă la unitatea de măsură a bunului respectiv (buc. kg., m3 etc.) fiind direct influenţat de raportul cerere-
ofertă. Preţul creşte când oferta de bunuri pe piaţă scade în raport cu cererea şi scade când oferta creşte în
raport cu cererea.
În continuare vom prezenta şi vom exemplifica principalele categorii de preţuri utilizate de către
agenţii economici:
1. Preţul producătorului – este preţul la care întreprinderea producătoare îşi vinde produsele
finite către clienţi. El se compune din următoarele elemente:
a. Costul complet (comercial) – totalitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea
produselor finite, având caracter de:
i. cheltuieli directe: cheltuieli cu materii prime şi materiale directe, cheltuieli cu
salariile muncitorilor direct productivi şi cotele aferente salariilor directe etc.;
ii. cheltuieli indirecte: cheltuieli cu energie şi apă, cheltuieli cu amortizarea
utilajelor, cheltuieli cu salariile muncitorilor indirect productivi şi cotele
aferente salariilor indirecte, cheltuieli cu întreţinere şi reparaţii utilaje etc.
iii. cheltuieli generale de administraţie: cheltuieli cu chirii, cheltuieli cu telefonul,
cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe cu caracter neproductiv (clădiri,
mobilier, calculatoare etc.), cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate,
cheltuieli cu deplasări, cheltuieli cu salariile personalului TESA şi cote aferente
salariilor TESA etc.
iv. cheltuieli de desfacere: cheltuieli cu ambalarea, cheltuieli cu etichetarea,
cheltuieli cu manipularea, depozitarea şi transportul produselor finite.
Deci, prin însumarea tuturor acestor cheltuieli rezultă costul complet (comercial) al produsului finit.
b. Marja producătorului – cota de profit pe care producătorul o adaugă la preţ, prin
aplicarea unui procent asupra costului complet (reprezintă de fapt câştigul
producătorului).
Prin însumarea celor două elemente rezultă preţul producătorului.
Exemplu: Pentru realizarea unui produs finit, întreprinderea efectuează următoarele cheltuieli:
- cheltuieli directe = 50.000.000 lei
- cheltuieli indirecte = 10.000.000 lei
- cheltuieli generale de administraţie = 5.000.000 lei
- cheltuieli de desfacere = 5.000.000 lei
44
 Total cheltuieli efectuate = 70.000.000 lei
Producţia realizată în timpul lunii = 1.000 buc
70.000.000 lei
- Costul unitar complet (pe bucată) = = 70.000 lei/buc
1.000 buc
- Marja producătorului = 10%
Prin urmare vom avea marja unitară = 70.000 × 10% = 7.000 lei/buc
Preţul unitar al producătorului = 70.000 + 7.000 = 77.000 lei/buc

În momentul facturării produsului finit către client, asupra preţului producătorului,

considerat preţ de vânzare, se aplică TVA 19%, respectiv:
77.000 ×19% = 14.630 lei/buc
Rezultă total factură = 77.000 + 14.630 = 91.630 lei/buc
2. Preţul de vânzare cu ridicata – este preţul la care depozitul de mărfuri îşi vinde marfa către
clienţi (către magazin). El se compune din următoarele elemente:
a. costul de achiziţie al mărfurilor – preţul de cumpărare facturat de furnizor
(producător) + eventuale cheltuieli de transport-aprovizionare.
b. adaosul comercial practicat de depozit (câştigul acestuia), calculat prin aplicarea unui
procent asupra costului de achiziţie
Prin însumarea celor două elemente rezultă preţul de vânzare cu ridicata.
Exemplu: Un depozit de mărfuri cumpără de la producătorul din exemplul anterior marfa, la cost de
achiziţie de 77.000 lei/buc (preţul la care producătorul şi-a vândut produsul finit). Depozitul practică un
adaos comercial de 40%.
Vom avea:
- costul unitar de achiziţie = 77.000 lei/buc
- adaos comercial unitar = 77.000 × 40% = 30.800 lei/buc
preţ unitar de vânzare cu ridicata = 77.000 + 30.800 = 107.800 lei/buc

În momentul facturării mărfii către client, asupra preţului de vânzare cu ridicata se aplică
TVA 19%, respectiv: 107.800 × 19% = 20.482 lei/buc.
Rezultă total factură = 107.800 + 20.482 = 128.282 lei/buc
3. Preţul de vânzare cu amănuntul – este preţul la care magazinul îşi vinde marfa către clienţi
(populaţie). El se compune din următoarele elemente:
a. Costul de achiziţie al mărfurilor – preţul de cumpărare facturat de furnizor (depozitul)
+ eventuale cheltuieli de transport aprovizionare;
b. Adaosul comercial practicat de magazin (câştigul acestuia), calculat prin aplicarea
unui procent asupra costului de achiziţie;
c. TVA neexigibilă – TVA aferentă mărfii existente pe stoc, care devine exigibilă în
momentul vânzării mărfii. Se calculează:
19% × (costul de achiziţie + adaosul comercial)
Prin însumarea celor 3 elemente rezultă preţul de vânzare cu amănuntul.
Exemplu: Un magazin cumpără de la depozitul din exemplul anterior marfa, la cost de achiziţie
107.800 lei/buc (preţul la care depozitul şi-a vândut marfa). Magazinul practică un adaos comercial de 30%.
Vom avea:
- costul unitar de achiziţie = 107.800 lei/buc
- adaos comercial unitar = 107.800 × 30% = 70.825 lei/buc
- TVA neexigibil pe bucată = 19% (107.800 + 70.825) = 33.940 lei/buc
Preţ unitar de vânzare cu amănuntul = 107.800 + 70.825 + 33940 = 212.565 lei/buc

În momentul vânzării mărfii direct cu numerar către client, magazinul va încasa de la acesta,
prin casierie suma de 212.565 lei
Pentru toate exemplele prezentate, am efectuat calculul pentru o bucată. În practică se rulează
cantităţi mari. Pentru a determina valoarea facturată, respectiv încasată de către fiecare întreprindere ce
participă la circulaţia mărfii, se înmulţeşte preţ unitar cu cantitatea respectivă.
45
 ¾ Tariful reprezintă o categorie specială de preţ ce se referă la contravaloarea serviciilor prestate
de către întreprinderi specializate, către alte întreprinderi sau populaţie.
Exemplu: Servicii de transport de bunuri şi persoane, servicii de reparaţii utilaje, servicii de
închirieri de mijloace fixe, servicii de telecomunicaţii, distribuţie de energie termică şi electrică etc.
După natura lor, serviciile se clasifică în:
- servicii productive: gospodărire comunală, furnizare de apă curentă, gaze naturale, energie
termică, electricitate etc.;
- servicii neproductive: serviciile administraţiei publice.
Tarifele se stabilesc diferenţiat în funcţie de serviciile prestate, astfel:
- tarife pentru servicii cu caracter de masă: transporturi, telecomunicaţii, distribuţie de energie şi
apă etc.;
- tarife pentru turism şi alimentaţie publică – practicate în hoteluri, restaurante, cofetării etc.;
- tarife pentru servicii personale: frizerie, coafură, reparaţii şi comenzi încălţăminte, comenzi
confecţii şi tricotaje, reparaţii de uz gospodăresc etc.

Calculul tarifelor pentru prestări servicii este asemănător cu cel al preţului producătorului,
cu menţiunea că marja (câştigul) unităţii de prestări servicii este de regulă mai mare.

Rezumat
Evaluarea reprezintă procedeul prin care se asigură exprimarea valorică a elementelor patrimoniale,
în scopul prelucrării şi înregistrării lor în conturi. Ea respectă o serie de principii: stabilirea obiectului
evaluării, evaluarea la un preţ real, alegerea formei de evaluare în funcţie de scopul urmărit, completarea
evaluării băneşti cu etalonul natural şi cuantificarea influenţei factorului timp.
Evaluarea patrimoniului se efectuează în patru momente importante, la data intrării în patrimoniu, la
data inventarierii, la închiderea exerciţiului financiar şi la data ieşirii din patrimoniu, utilizând diverse
metode de calcul al valorii elementelor patrimoniale.
În strânsă corelaţie cu evaluarea se găseşte calculaţia, care face posibilă determinarea mărimii
indicatorilor ce fac obiectul înregistrărilor contabile. Calculaţiile respectă o serie de principii: determinarea
obiectului calculaţiei, alegerea metodei de calculaţie, delimitarea în timp, în spaţiu şi pe feluri de activităţi a
datelor ce stau la baza calculaţiei. Calculaţiile se clasifică: după momentul elaborării, după sfera de
cuprindere, intervalul de timp. natura indicatorilor sau particularităţile activităţii.
La baza evaluării şi calculaţiei se află sistemul de preţuri şi tarife, care cuprinde: preţul
producătorului, preţul de vânzare cu ridicata, preţul de vânzare cu amănuntul şi tarifele pentru serviciile
prestate.
Preţul producătorului se calculează însumând costul complet al produsului finit cu marja
producătorului.
Preţul de vânzare cu ridicata se calculează însumând costul de achiziţie al mărfii cu adaosul
comercial practicat de depozit.
Preţul de vânzare cu amănuntul se calculează însumând costul de achiziţie al mărfii cu adaosul
comercial practicat de magazin şi cu TVA-ul neexigibil.
Tarifele reprezintă o categorie specială de preţ, ce se diferenţiază în funcţie de natura serviciilor a
căror contravaloare o reprezintă.

Teste grilă
1. Evaluarea stocurilor în mod global corespunde principiului:
a. evaluării la preţ real;
b. stabilirii obiectului evaluării;
c. alegerii formei de evaluare.
2. Cu ocazia inventarierii, mijloacele fixe se evaluează:
a. la preţul pieţei;
b. la valoarea probabilă de încasat;
c. la valoare rămasă.
3. La închiderea exerciţiului, diferenţele constatate în plus pentru elementele de activ:
a. nu se înregistrează;

46
 b. se înregistrează ca provizioane;
c. se înregistrează ca venituri.
4. La închiderea exerciţiului diferenţele constatate în plus pentru creanţe şi disponibilităţi în devize
se înregistrează ca:
a. rezerve din conversie pasiv, respectiv venituri;
b. rezerve din conversie activ, respectiv cheltuieli;
c. nu se înregistrează.
5. Evaluarea stocurilor la preţ standard presupune:
a. înregistrarea intrărilor şi ieşirilor la un preţ fix;
b. aplicarea la ieşire a metodelor CMP, FIFO, LIFO;
c. calculul diferenţelor faţă de costul efectiv.
6. Metoda FIFO presupune evaluarea ieşirilor:
a. la un cost mediu;
b. la costurile primelor loturi intrate;
c. la costurile ultimelor loturi intrate.
7. Calculul valorii materiei prime în sectorul aprovizionare respectă principiul:
a. delimitării în spaţiu a datelor;
b. determinării obiectului calculaţiei;
c. determinării indicatorilor pe feluri de activităţi.
8. Întreprinderea înregistrează cheltuieli totale de 100 mil. lei, practicând o marjă de 20%. Valoarea
producţiei la preţul producătorului facturată clienţilor va fi:
a. 120.000.000 lei;
b. 142.800.000 lei;
c. 80.000.000 lei.
9. Depozitul cumpără marfă la cost achiziţie 100 mil. lei, practicând un adaos comercial de 50%.
Valoarea mărfii la preţ cu ridicata, facturată magazinului, va fi:
a. 119.000.000 lei;
b. 150.000.000 lei;
c. 178.500.000 lei.
10. Magazinul cumpără marfă la cost de achiziţie de 100.000.000 lei, practicând un adaos de 40%.
Valoarea mărfii la preţ cu amănuntul încasată de la clienţi va fi:
a. 166.600.000 lei;
b. 147.600.000 lei;
c. 159.000.000 lei.

Întrebări
1) Ce reprezintă evaluarea?
2) În ce constă stabilirea obiectului evaluării?
3) Cum se realizează evaluarea la un preţ real?
4) Care sunt momentele evaluării patrimoniale?
5) Care sunt costurile efective?
6) Cum se stabileşte valoarea de inventar pentru stocuri?
7) Când se constituie provizioane de depreciere?
8) În ce constă metoda LIFO?
9) Ce reprezintă calculaţia?
10) Ce cuprinde sistemul de preţuri şi tarife?

47
CAPITOLUL 4
DOCUMENTELE DE EVIDENŢĂ CONTABILĂ

Arătam într-un capitol anterior că toate operaţiunile economico-financiare ce au loc în întreprindere

pe parcursul unui exerciţiu financiar, se consemnează în documente de evidenţă.
Întocmirea documentelor contabile la locul şi la data înfăptuirii fenomenelor şi proceselor
economice, în scopul de a atesta producerea lor, este o cerinţă impusă prin Legea contabilităţii nr.82/1991.
Pentru a răspunde acestei cerinţe, dar şi din necesitatea reală a evidenţei operative (zilnice),
contabilitatea utilizează ca procedeu documentaţia.

4.1. Importanţa documentelor în cadrul întreprinderii

Înregistrarea operaţiunilor economico-financiare în conturi nu este posibilă fără consemnarea
acestora prealabilă în documente ce atestă înfăptuirea lor.
O cerinţă de bază a evidenţei contabile o reprezintă fundamentarea şi justificarea tuturor
informaţiilor contabile pe bază de documente de evidenţă.
Fără procedeul documentării,celelalte procedee de: evaluare, calculaţie şi înregistrare în conturi nu s-
ar putea înfăptui.
Informaţiile economice dobândite pe calea observării fenomenelor şi proceselor economice, se culeg
şi se înscriu în documente, primind astfel forma care să permită prelucrarea, vehicularea,prezentarea,
modificarea şi păstrarea lor ulterioară.
Culegerea informaţiilor şi consemnarea lor în documente se poate face manual sau cu ajutorul
tehnicii de clacul, documentele fiind obligatoriu semnate de către persoanele care le-au întocmit. Acest fapt
atrage şi răspunderea în întocmirea corectă a documentelor.
În întreprindere,întocmirea corectă şi la timp a documentelor pentru fiecare operaţie economico-
financiară constituie o condiţie fundamentală pentru cunoaşterea reală a activităţii şi pentru exercitarea
controlului asupra integrităţii şi modului de gestionare a patrimoniului şi asupra fiecărei operaţii în parte.
Documentaţia cuprinde, prin urmare, totalitatea documentelor ce intervin în evidenţa activităţii
întreprinderii, unele având un caracter primar, altele un caracter specific.
Documentele reprezintă acte scrise ce conţin informaţii letrice şi numerice, care se întocmesc la locul
şi în momentul producerii operaţiilor economice13.
Ele au un caracter general aplicabil în evidenţa contabilă, întrucât reflectă toate operaţiile privind
existenţa şi mişcarea mijloacelor economice, a surselor de finanţare şi a proceselor economice (venituri şi
cheltuieli), relaţiile de drepturi şi obligaţii ale întreprinderii, precum şi rezultatul activităţii acesteia.
Documentele constituie baza întregului sistem de evidenţă al întreprinderii.
Importanţa lor rezultă din următoarele aspecte:
¾ Documentele atestă producerea operaţiilor economice, stând la baza înregistrării acestora în
contabilitate. Ele influenţează direct operativitatea obţinerii informaţiilor contabile,
exactitatea acestora precum şi modul de organizare a evidenţei contabile în cadrul
întreprinderii. Documentele asigură legătura dintre compartimentele întreprinderii, întrucât
ele nu circulă strict numai în cadrul compartimentului financiar-contabil.
Exemplu: Operaţia de încasare a unei sume (creanţe) de la clienţi presupune întocmirea unei
chitanţe de casă către client. Chitanţa se întocmeşte la casierie. Un exemplar se înmânează clientului, iar altul
se anexează la Registrul de casă, la compartimentul contabilitate.
Operaţia de cumpărare de materii prime presupune întocmirea unei Note de intrare – recepţie la
magazia de materii prime. Un exemplar rămâne la magazie, iar altul se predă la compartimentul contabilitate.

¾ Documentele permit înfăptuirea controlului economic şi financiar în vederea păstrării

integrităţii patrimoniului şi a respectării disciplinei financiare.
Exemplu: Cu ajutorul documentelor se pot depista diverse nereguli precum: lipsuri şi sustrageri de
bunuri, încasări şi plăţi ilegale – şi se pot stabili răspunderile materiale pentru cei vinovaţi.

13
Ghe. Talaghir, Ghe. Negoescu – Contabilitatea pe înţelesul tuturor, Ed. All, Bucureşti, 1998
48
 ¾ Documentele constituie probă în instanţă,atunci când întreprinderea se află în litigiu cu o altă
firmă.
Exemplu: Dacă obiectul litigiului îl constituie lipsa de materii prime în momentul recepţiei de la un
anumit furnizor, se cer în instanţă Facturile fiscale, Notele de intrare-recepţie şi Fişele de magazie.

Întrucât operaţiunile economico-financiare care se produc în întreprindere au un caracter extrem de

divers, este de la sine înţeles că şi documentele de evidenţă care reflectă aceste operaţii sunt diverse ca
formă, conţinut şi modalitate de întocmire.
Totuşi, documentele prezintă şi o serie de elemente comune, după cum urmează:
- denumirea întreprinderii ce l-a emis, adresa acesteia şi compartimentul în cadrul căruia s-a
întocmit documentul;
- data întocmirii documentului (în principiu, ea coincide cu data efectuării operaţiei);
- explicaţia operaţiei pe care documentul o reflectă şi baza legală în temeiul căreia a fost
întocmit documentul (actul normativ);
- informaţiile cantitative şi valorice (cantitate, preţ unitar, valoare etc);
- semnăturile persoanelor care au întocmit documentul şi care răspund pentru informaţiile
înscrise în document.
Elementele specifice ale documentelor explică şi detaliază informaţiile consemnate, ele diferind de la
o operaţie la alta.
Prelucrarea informaţiilor din documentele de evidenţă se face în general cu ajutorul tehnicii de
calcul, asigurând corectitudine şi operativitate în gruparea şi centralizarea acestora, în vederea înregistrării
lor.

4.2. Clasificarea documentelor contabile

Întreprinderea utilizează în cadrul evidenţei contabile numeroase documente de evidenţă, care se pot
clasifica după următoarele criterii:
a) După natura elementelor patrimoniale a căror mişcare o reflectă prin operaţiile economice,
avem:
9 Documente ce reflectă imobilizări corporale şi necorporale (active imobilizate).
Exemplu: Proces verbal de punere în funcţiune a mijloacelor fixe; Proces verbal de
predare-primire a mijloacelor fixe; Proces verbal de scoatere din funcţiune a mijloacelor fixe.
9 Documente ce reflectă stocuri (active circulante materiale)
Exemplu: Notă de intrare – recepţie, Bon de consum, Fişă limită de consum; Notă de
predare la magazie; Bon de transfer-restituire etc.
9 Documente ce reflectă vânzările (creanţe/active circulante în decontare).
Exemplu: Dispoziţii de livrare, Aviz de expediere, Factură fiscală etc.
9 Documente ce reflectă disponibilităţile băneşti (active circulante băneşti-încasări şi plăţi).
Exemplu: Chitanţă de casă, ordinul de plată, dispoziţia de încasare/plată prin casierie, fila
de CEC etc.
9 Documente ce reflectă salariile şi alte drepturi de personal
Exemplu: Lista de avans chenzinal, Statul de plată, Ordinul de deplasare, Decontul de
cheltuieli etc.
b) După locul de întocmire, avem:
9 Documente interne – se întocmesc în cadrul întreprinderii şi circulă în interiorul
întreprinderii sau în afara ei.
Exemplu:
ƒ Documente interne care circulă în incinta întreprinderii: Notă de intrare-recepţie,
Bon de consum, Bon de predare la magazie, Bon de transfer, Listă de avans
chenzinal, Stat de plată etc.
ƒ Documente interne care circulă în afara întreprinderii: Factura fiscală emisă
către client, chitanţa de casă emisă către client, Ordinul de plată emis către
furnizor etc.
9 Documente externe – se întocmesc de către terţi şi sunt adresate întreprinderii.
Exemplu: Factura fiscală primită de la furnizor; chitanţa de casă primită de la furnizor;
Ordinul de plată primit de la client etc.
49
 Documentele interne şi externe atestă relaţiile întreprinderii cu terţii (furnizori, clienţi etc.).
c) După modul de întocmire, avem:
9 Documente primare – în care se consemnează pentru prima dată operaţiile economice.
Exemplu: Notă de intrare-recepţie, Bonul de Consum, Factura fiscală, Statul de plată etc.
9 Documente centralizatoare – în care se grupează şi se cumulează datele înscrise în
documentele primare, cuprinzând operaţii de acelaşi fel, în scopul înregistrării lor în conturi.
Exemplu: Centralizatorul Notelor de intrare-recepţie (intrărilor), centralizatorul Bonurilor
de consum (ieşirilor), centralizatorul Statelor de plată (salariilor), centralizatorul Facturilor
fiscale (vânzărilor) etc.
d) După funcţia pe care o îndeplinesc, avem:
9 Documente de dispoziţie – prin care se transmite ordinul de a executa o anumită operaţie
economică.
Exemplu: Dispoziţia de plată prin casierie – prin care se transmite casierului ordinul de
a plăti o anumită sumă unei persoane, pentru un scop determinat.
Nota de comandă – prin care se transmite furnizorului necesarul de
bunuri pe care întreprinderea urmează a le achiziţiona de la acesta.
9 Documente de execuţie – care fac dovada înfăptuirii unei operaţii.
Exemplu: Bonul de consum – dovedeşte utilizarea materiilor prime şi materialelor în
procesul de producţie.
Chitanţa de casă – dovedeşte efectuarea unei încasări de la client,
sau a unei plăţi către furnizor.
Nota de intrare – recepţie – dovedeşte încărcarea gestiunii de
stocuri, prin cumpărare.
Factura fiscală emisă către client – dovedeşte vânzarea de bunuri
către client.
9 Documente mixte – care reunesc caracteristicile documentelor de dispoziţie şi de execuţie.
Exemplu: Fişa limită de consum – reflectă simultan ordinul de utilizare a materiei
prime în procesul de producţie şi consumul efectiv al acestuia.
Dispoziţia de livrare – Aviz de expediţie – reflectă simultan ordinul de
livrare şi expedierea bunurilor către client.
e) După regimul de tipărire şi utilizare, avem:
9 Documente cu regim special – pentru care există dispoziţii legale privind modul de
completare, circulaţie şi păstrare.
Exemplu: Avizul de expediere, Factura fiscală, Chitanţa de casă, Fila de CEC numerar.
Aceste documente sunt înseriate din tipografie şi necesită numerotarea şi ştampilarea
lor de către întreprindere. Carnetele ce le conţin se şnuruiesc şi se sigilează, înscriind pe ultima
filă, numărul de file existente.
Evidenţa lor operativă are un caracter special, în sensul că se realizează cu ajutorul
unor fişe de evidenţă în care se înscriu zilnic:
- cumpărarea lor (cantitate, serii şi preţ unitar) – respectiv numărul şi data Notei de intrare –
recepţie;
- darea lor în consum (cantitate, serii şi preţ unitar) – respectiv numărul şi data Bonului de
consum;
- stocul la sfârşitul fiecărei luni.
9 Documente fără regim special – care se folosesc respectând normele generale de întocmire,
circulaţie şi păstrare.
Exemplu: Bon de consum, Stat de plată, Dispoziţie de încasare/plată prin casierie, Notă de
intrare – recepţie etc.
f) După sfera de aplicare, avem:
9 Documente de uz general – utilizate în toate domeniile de activitate.
Exemplu: Factura fiscală, Chitanţa de casă, Statul de plată, Ordinul de plată etc.
9 Documente specifice – utilizate numai în anumite domenii de activitate.
Exemplu: Fişa consumului de furaje, Actul de fătare – în zootehnie;
Devizul de lucrări – în construcţii.
g) După rolul lor în cadrul sistemului informaţional al întreprinderii, avem:

50
 9 Documente justificative – sunt documentele primare ce se întocmesc la locul şi în
momentul înfăptuirii operaţiei economice. Ele stau la baza înregistrărilor contabile. Au
formă de imprimate tipizate.
Exemplu: Notă de intrare – recepţie, Bon de consum, Factură fiscală, Chitanţă de casă, Stat
de plată etc.
9 Registre contabile – sunt registrele ce consemnează operaţiile economice în conturi, cu
ajutorul formulelor contabile.
Exemplu: Registrul jurnal, Registrul Cartea Mare şi Registrul inventar.
9 Documente de sinteză şi raportare – sunt documente prin care se centralizează şi se
transmit informaţiile sintetice către utilizatorii interni şi externi.
Exemplu: Bilanţul contabil, Contul de profit şi pierderi, Notele explicative.
Aceste documente furnizează utilizatorilor informaţii privind structura mijloacelor şi surselor
întreprinderii, structura veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor, precum şi o serie de situaţii anexă privind:
imobilizările, provizioanele, creanţele şi datoriile, repartizarea profitului etc.

Întrucât pentru operaţii de acelaşi tip se folosesc documente de acelaşi fel, legislaţia
stabileşte tipuri unitare de documente ca: mărime, conţinut, formă şi destinaţie (tipizarea documentelor).

4.3. Verificarea, circuitul şi păstrarea documentelor

După cum am arătat, documentele se întocmesc de către compartimentele în cadrul cărora au avut
loc operaţiile economice.
Completarea rubricilor cerute de formularul tipizat se face manual sau pe calculator, cu informaţiile
corecte, clare şi sub semnătura persoanelor care le-au întocmit.
Un document nu se întocmeşte niciodată într-un singur exemplar, existând posibilitatea pierderii lui.
Prin urmare, documentele de evidenţă se întocmesc în 2 – 3 exemplare, după caz, în funcţie de importanţa şi
circuitul acestora.
Pentru a avea convingerea că documentele au fost corect întocmite, înainte de înregistrarea
informaţiilor în conturi, se procedează la verificarea documentelor. Ea constă în controlul de formă şi de
fond al condiţiilor pe care documentele trebuie să le îndeplinească conform legii.
a) Verificarea de formă
Se referă la următoarele aspecte:
- folosirea tipului de document adecvat operaţiei consemnate (de ex.: pentru evidenţierea salariilor
vom folosi statul de plată etc);
- completarea tuturor rubricilor cerute de formular (de ex.: denumire bunuri, cantitate, preţ unitar,
valoare etc);
- existenţa semnăturilor peroanelor ce au întocmit documentul;
- existenţa numerelor de ordine pe fiecare exemplar (de ex.: Nota de intrare –recepţie se
întocmeşte în trei exemplare – toate trei trebuie să poarte acelaşi număr de ordine etc);
- exactitatea sumelor înscrise şi corectitudinea calculelor (de ex.: valoarea trebuie să rezulte prin
înmulţirea cantităţii cu preţul).
b) Verificarea de fond
Se referă la următoarele aspecte:
- legalitatea operaţiei (de ex.: încasările sau plăţile să se facă conform reglementărilor legale);
- necesitatea şi oportunitatea operaţiei (de ex.: cumpărarea unei materii prime trebuie să se facă
numai dacă stocul vechi s-a epuizat);
- realitatea operaţiei (de ex.: consemnarea unui consum trebuie să reflecte utilizarea efectivă în
producţie);
- rentabilitatea operaţiei (de ex.: cumpărarea de bunuri la preţuri avantajoase – mici, dar păstrând
raportul preţ - calitate; vânzarea de bunuri la preţuri avantajoase).
Conform legii, verificarea documentelor trebuie să se efectueze de către alte persoane decât cele ce
le-au întocmit, pentru eficienţa operaţiei.
Erorile constatate se aduc la cunoştinţa persoanelor ce au întocmit documentul şi se corectează prin
tăierea textului/sumei eronate şi înscrierea alăturată corect, însoţită de semnătura corectorului.
51
 Documentele ce reflectă disponibilităţi băneşti nu pot fi corectate (chitanţa de casă, ordin de plată,
filă de CEC).
Acestea se anulează prin tăierea cu o linie oblică şi înscrierea cuvântului „Anulat”. Ele rămân ataşate
la carnet şi se completează un nou document.
Odată verificate şi corectate, documentele de evidenţă intră în circuitul contabil al întreprinderii,
care trebuie să fie un traseu prestabilit, cât mai clar şi mai scurt posibil.
În acest sens, se stabilesc documentele ce trebuie întocmite de fiecare compartiment, persoanele cu
atribuţii în întocmirea documentelor, termenul de întocmire şi compartimentul căruia se adresează.
Circuitul documentelor diferă în funcţie de: mărimea întreprinderii; structura ei organizatorică;
operaţiile consemnate şi mijloacele de întocmire şi prelucrare.
Exemplu: Factura fiscală se întocmeşte la compartimentul financiar-contabil în 3 exemplare:
originalul se trimite clientului, o copie rămâne la contabilitate şi o copie la depozitul de produse finite sau
mărfuri.
Statul de plată se întocmeşte la biroul salarizare în 2 exemplare: originalul se trimite
la compartimentul contabilitate, iar copia rămâne la salarizare.
Ordinul de plată se întocmeşte la compartimentul financiar în 3 exemplare:
originalul rămâne la bancă, o copie se trimite clientului, iar o copie rămâne la întreprindere.
Chitanţa de casă se întocmeşte la casierie în 3 exemplare: originalul se înmânează
clientului la încasarea sumei; o copie se trimite la compartimentul contabilitate, iar o copie rămâne la
casierie.
Nota de intrare – recepţie se întocmeşte la depozit în 3 exemplare: originalul se
trimite la compartimentul contabilitate, o copie la compartimentul aprovizionare, iar o copie rămâne la
depozit.
Bonul de consum – se întocmeşte la depozit în 2 exemplare: originalul se trimite la
compartimentul contabilitate iar copia rămâne la depozit.
Păstrarea documentelor se realizează prin îndosariere şi aşezare în rafturi, într-o ordine bine
stabilită după următoarele criterii:
- după natura operaţiilor pe care le reflectă:
o documente privind intrări de bunuri (note de intrare – recepţie, procese verbale de
punere în funcţiune a mijloacelor fixe, rapoarte de fabricaţie pentru produse finite etc.);
o documente privind consumuri (bonuri de consum, fişe limită de consum);
o documente privind vânzări (avize de expediţie, facturi fiscale);
o documente privind salarii (liste de avans chenzinal, state de plată);
o documente privind încasări şi plăţi prin casierie (registrul de casă la care se anexează:
chitanţe de casă, foi de vărsământ, dispoziţii de plată/încasare etc);
o documente privind încasări şi plăţi prin contul bancar (extrasul de cont la care se
anexează ordinele de plată etc).
- după data întocmirii – pe luni şi ani calendaristici;
- după alfabet – conform denumirii întreprinderilor colaboratoare;
- după amplasarea geografică – conform localităţilor în care se află întreprinderile
colaboratoare.
În practică se utilizează combinaţia primelor două criterii (de ex.: Documente lunare şi anuale
privind: intrări, consumuri, vânzări, salarii, casa, banca etc).
Documentele se păstrează în arhiva curentă, iar după un an calendaristic, se predau la arhiva
generală a întreprinderii, unde se păstrează pe termene diferite, în funcţie de natura lor şi de reglementările
legale.
Exemplu: Documentele justificative se păstrează timp de 10 ani de la încheierea exerciţiului
financiar pentru care au fost întocmite. Fac excepţie statele de plată a salariilor care se păstrează în arhivă 50
ani.

Conform legii, documentele pierdute, sustrase sau distruse din diverse motive (calamităţi,
furturi etc) – trebuie reconstituite în maxim 30 zile de la constatare.

52
4.4. Completarea documentelor pentru principalele operaţiuni economico-
financiare
Ne vom referi în acest ultim subcapitol la documentele justificative uzuale, care reflectă operaţiunile
economico-financiare cel mai des întâlnite în activitatea întreprinderii, prezentând şi macheta acestora.
1) Bonul de consum
Reprezintă documentul ce consemnează ieşirea prin consum în producţie a stocurilor de: materii
prime, materiale consumabile, obiecte de inventar.
Se întocmeşte la magazia de materiale în 2 exemplare.
Circulă: originalul la compartimentul contabilitate, o copie la magazie, unde gestionarul o înscrie în
fişa de magazie.
Se arhivează la compartimentul contabilitate.

0,8 0,8

2) Nota de intrare – recepţie

Reprezintă documentul ce consemnează intrarea în gestiune prin cumpărare a stocurilor de: materii
prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, mărfuri sau ambalaje având la bază factura fiscală primită
de la furnizori.
Se întocmeşte la magazia de materiale, în 3 exemplare.
Circulă: originalul la compartimentul contabilitate, o copie la compartimentul aprovizionare şi o
copie la magazie, unde gestionarul o înscrie în fişa de magazie.
Se arhivează la compartimentul contabilitate.

53
 3) Chitanţa de casă
Reprezintă documentul ce consemnează încasarea cu numerar a creanţei de la clienţi.
Se întocmeşte la casierie în 3 exemplare.
Circulă: originalul se trimite clientului, o copie rămâne la casierie, o copie la contabilitate.
Se arhivează la compartimentul contabilitate.

4) Factura fiscală
Reprezintă documentul ce consemnează vânzarea de bunuri către clienţi.
Se întocmeşte la compartimentul financiar-contabil în 3 exemplare.
Circulă: originalul se trimite clientului, o copie rămâne la contabilitate şi o copie se trimite la
depozit.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

54
 5) Ordinul de plată
Ordinul de plată este un instrument emis de către plătitor pentru a achita diverse datorii faţă de terţi
dând dispoziţie băncii unde are contul deschis să plătească sumele înscrise pe formularul întocmit în trei
exemplare.
Circulă: la plătitor care îl emite pentru achitarea datoriilor salariale; la unitatea bancară unde are
întreprinderea deschis contul; la banca beneficiarului care va pune suma respectivă la dispoziţia clientului
său.
Pe drumul parcurs de OP de la plătitor la beneficiar se pot interpune mai multe societăţi bancare,
acestea efectuând succesiv operaţiuni de recepţie, autentificare, acceptare si executare a OP.
Se arhivează:la întreprinderea plătitoare; la beneficiar.
Macheta ordinului de plată de trezorerie se prezintă astfel:
14.000.000

6) Cecul numerar
Este emis de către compartimentul financiar – contabil, într-un singur exemplar şi serveşte pentru
ridicarea numerarului din cont în scopul efectuării diverselor plăţi prin casierie (salarii, furnizori etc.)
Circulă: la departamentul financiar – contabil care îl emite; la unitatea bancară unde are
întreprinderea contul deschis;
Cecul este plătibil numai la vedere.
Macheta cecului numerar se prezintă astfel:

55
 Simbol

Simbol
P.C.

P.C.

B.I. Seria GL Nr. 254258 Eliberat de Pol. Mun.

la data de 23.10.2000 Bucureşti
50

50

Semnătura beneficiarului POPESCU MARIA

COD CONT

COD CONT

(cincizecişicincimilioane lei
5069

5069

55.000.000

(în litere)
(în cifre)
55.000.000

55.000.000
SUMA

SUMA

Am primit suma de lei

2. chelt. materiale şi servicii

2. chelt. materiale şi servicii

Avans de plată - martie

Avans de plată - martie

1. Chelt. de personal

1. Chelt. de personal
SCOPUL PLĂŢII

SCOPUL PLĂŢII

Data 25.04.2004
materiale

materiale
7) Monetar
Monetarul se utilizează numai în cazul vânzării mărfurilor cu amănuntul. Valoarea înscrisă în
monetar trebuie să corespundă valorii înscrise în raportul de gestiune.
În condiţiile utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma înscrisă în monetar trebuie să
coincidă cu suma din registrul de casă emis de aceste aparate, inclusiv suma înregistrată de mână în registrul
de casă, în cazul defectării aparatelor de marcat electronice fiscale.
Serveşte ca:
- document justificativ pentru evidenţierea la sfârşitul zilei a numerarului existent în casierie,
corespunzător mărfurilor comercializate;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate;
- document justificativ pe baza căruia se predă contribuabilului numerarul încasat prin casă de
către casieri, respectiv de vânzător.
Se întocmeşte în două exemplare de către casier sau de persoana împuternicită la sfârşitul zilei, prin
inventarierea numerarului pe categorii de bancnote şi de monede.
Circulă: exemplarul 1, pentru înregistrarea în Registrul de casă şi exemplarul 2 rămâne la carnet.

8) Registrul de casă
În Registrul de casă se înregistrează numai operaţiunile în numerar.
Serveşte ca:
- document de înregistrare a încasărilor şi plăţilor;
- document de stabilirea a situaţiei financiare a întreprinderii;
- probă în litigii.
Se întocmeşte într-un singur exemplar de către contribuabili, persoane fizice, făcându-se
înregistrarea operaţiunilor efectuate pe baza documentelor justificative, distinct pe fiecare operaţiune, fără a
lăsa rânduri libere, după ce a fost numerotat, şnuruit şi parafat.
Se arhivează împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.
Faţa:
Nr. pagină ………
56
 REGISTRUL DE CASĂ
Nr. Documentul Felul operaţiunii Încasări Plăţi
crt. Data (felul, nr.) (explicaţii) numerar numerar
1 2 3 4 5 6
1 Sold la începutul zilei 3.000.000
2 25.04 Listă de avans chenzinal Plată avans 2.000.000
3 25.04 Monetar nr. 1234 Vânzare produse 15.650.000

De reportat:
Verso:
Nr. Documentul Felul operaţiunii Încasări Plăţi
crt. Data (felul, nr.) (explicaţii) numerar numerar
1 2 3 4 5 6
Report:

Total: 18.650.000 2.000.000

Sold la sfârşitul zilei 16.650.000

9) Lista de avans chenzinal

Se întocmeşte lunar în două exemplare, de către compartimentul care are această atribuţie, pe baza
documentelor de evidenţă a muncii, a timpului efectiv lucrat, a certificatelor medicale prezentate şi se
semnează pentru confirmarea exactităţii calculelor de către persoana care a calculat avansurile chenzinale şi a
întocmit lista.
Lista de avans chenzinal serveşte ca:
¾ document pentru calculul drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor ca avansuri chenzinale;
¾ document pentru reţinerea în statul de salarii a avansurilor chenzinale plătite;
¾ document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Circulă:la persoanele autorizate să exercite controlul financiar şi să aprobe plata (exemplarul 1); la
casieria unităţii pentru plata avansurilor cuvenite (exemplarul 1); la compartimentul financiar – contabil, ca
anexă la exemplarul 2 al registrului de casă, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1); la
compartimentul care a întocmit lista de avans pentru a servi la întocmirea statelor de salarii la sfârşitul lunii
(exemplarul 2).
Se arhivează: la compartimentul financiar-contabil, ca anexă la exemplarul 2 al registrului de casă
(exemplarul 1); la compartimentul care a întocmit lista de avans (exemplarul 2).

Macheta listei de avans chenzinal se prezintă astfel:

.......... SC Alfa SA ………………………
(Unitatea)
.......... Biroul financiar-contabil………………
(secţia, serviciul etc.)
LISTĂ DE AVANS CHENZINAL
pe luna …aprilie…anul …2004 .........

Timp efectiv
Nr. Numele şi Salariul Avans de
Marca Concediu
crt. prenumele de bază Lucrat plată
medical
0 1 2 3 4 5 6
1 Oprea Ştefan 6.000.000 22 2.000.000

.
.
.

Conducătorul unităţii, Conducătorul compartimentului Întocmit

financiar-contabil

10) Statul de salarii

Se întocmeşte în două exemplare, lunar, pe secţii, ateliere, servicii etc. de compartimentul care are
această atribuţie, pe baza documentelor de evidenţă a muncii şi a timpului lucrat efectiv, pe baza fişelor de

57
evidenţă a salariului, a documentelor privind reţinerile legale, listelor de avans chenzinal, certificatelor
medicale etc. şi se semnează pentru confirmarea exactităţii calculelor de către persoana care determină
salariul cuvenit şi întocmeşte statul de salarii.
Pentru centralizarea la nivelul unităţii a salariilor, se utilizează aceleaşi formulare de state de salarii.
Plăţile făcute în cursul lunii, cum sunt: avansul chenzinal, lichidările, indemnizaţiile de concediu
etc., se includ în statele de salarii, pentru a cuprinde astfel întreaga sumă a salariilor calculate şi toate
reţinerile legale din perioada de decontare respectivă.
Statul de salarii serveşte ca:
¾ document pentru calculul drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor, precum şi al contribuţiei
privind protecţia socială şi a altor datorii;
¾ document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Circulă: la persoanele autorizate să exercite controlul financiar şi să aprobe plata (exemplarul 1); la
casieria unităţii, pentru plata sumelor cuvenite (exemplarul 1); la departamentul financiar-contabil ca anexă
a exemplarului 2 al registrului de casă, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1 împreună cu
exemplarul 1 al borderoului de salarii neridicate); la compartimentul care a întocmit statele de salarii
(exemplarul 2).
Se arhivează: la compartimentul financiar-contabil, separat de celelalte acte justificative (exemplarul
1); la compartimentul care a întocmit statele de salarii (exemplarul 2).
Macheta documentului este următoarea:

58
 11) Ordinul de deplasare
Se întocmeşte într-un exemplar, pentru fiecare deplasare a delegaţilor în interesul serviciului, precum şi
pentru justificarea avansurilor acordate în vederea procurării de valori materiale în numerar.
Serveşte ca: dispoziţie către persoana delegată să efectueze deplasarea; document pentru decontarea
de către titularul de avans a cheltuielilor efectuate; document pentru stabilirea diferenţelor de primit sau de
restituit de către titularul de avans; document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Circulă: la persoana împuternicită să dispună deplasarea pentru semnare; la persoana care efectuează
deplasarea; la persoanele autorizate de la unitatea unde s-a efectuat deplasarea, pentru a confirma sosirea şi
plecarea persoanei delegate; la compartimentul financiar contabil pentru cerificarea decontului, pe baza actelor
justificative anexate la acesta de către titular la întoarcerea din deplasare sau cu ocazia procurării materialelor,
stabilind diferenţa de primit sau de restituit, avându-se în vedere eventualele penalizări şi semnând pentru
verificare; la persoana autorizată să exercite controlul financiar preventiv, pentru viză; la conducătorul unităţii
pentru aprobarea cheltuielilor efectuate.
Se arhivează: la departamentul financiar-contabil.

59
Macheta ordinului de deplasare se prezintă astfel:

Faţă:
… SC Alfa SA… Depus decontul (numărul şi data)
(Unitatea) …….23/03.04.2004……….

Ordin de deplasare (delegaţie) nr. …15…

Dl. (D-na) ..............................Popescu Marian............................................................................................................................

având funcţia de ........................................maistru .....................................................................................................................................
este delegat pentru .............................achiziţii materii prime ........................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................................
la ..........................Bucureşti .......................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................................
Durata deplasării de la ..................... 15.04.2004 ........la ................. 17.04.2004 .........................................................................................
Se legitimează cu .......... BI ...... Seria....GN ...nr. ...... 684314 ..................................................................................................................
Ştampila unităţii şi semnătura
Data ........................... 03.04.2004 ...........................

Sosit*..........15.04................ ora .....1530 ............. Sosit*................. ................ ora .......... .............

Plecat* ........15.04................ ora .....1530 ..........
Cu (fără) cazare .................................................
Ştampila unităţii
şi semnătura
Sosit*................. ................ ora ........... .............
Plecat* ............... ................ ora ........... .............
Cu (fără) cazare .................................................
Ştampila unităţii
şi semnătura
Plecat* ............... ................ ora .......... .............
Cu (fără) cazare .................................................
Ştampila unităţii
şi semnătura
Sosit*................. ................ ora .......... .............
Plecat* ............... ................ ora .......... .............
Cu (fără) cazare .................................................
Ştampila unităţii
şi semnătura

Verso:
Ziua şi ora plecării ........... 30.04......1130 .............. Avans spre decontare:
Ziua şi ora sosirii02.05 ....... 1330 ............ .............. Primit la plecare ....................1.000.000...........lei
Data depunerii decontului...............03.05 ............ Primit în timpul
Penalizări calculate.............................................. deplasării ....................................................... lei
TOTAL................................ 1.000.000 ........... lei
Decont de cheltuieli efectuate conform documentelor anexate
Nr. şi data
Felul actului şi emitentul Suma
actului
Chitanţă cazare 15/15.04 300.000
Bilet tren 15.04; 17.04 300.000
Diurna 2 zile × 90.800 181.600

TOTAL CHELTUIELI 781.600

primit
Diferenţa de restituit s-a depus
Diferenţă de ............................. 218.400......lei
cu chitanţa nr. ......... 16 ... din .......30.04
restituit
Se aprobă, Control financiar Verificat decont Şef compartiment Titular Avans
conducătorul unităţii preventiv
Semnăt.

60
 12) Dispoziţia de plată prin casierie
Se întocmeşte în două exemplare la compartimentul financiar.
Serveşte ca: dispoziţie către casierie pentru a plăti delegatului suma necesară în efectuarea
deplasării; document pentru stabilirea diferenţelor de primit/restituit de către delegat; document justificativ
de înregistrare în contabilitate .
Circulă: la casierie, pentru efectuarea plăţii către delegat; la controlul financiar-preventiv pentru
viză; la conducătorul unităţii pentru aprobare.
Se arhivează: la compartimentul financiar-contabil
Macheta este următoarea:

Rezumat
Documentaţia reprezintă procedeul contabil prin care fiecare operaţiune economico-financiară ce are
loc în cadrul întreprinderii, este consemnată într-un document de evidenţă ce atestă înfăptuirea ei.
Documentul reprezintă un act scris întocmit la locul şi în momentul producerii operaţiei respective.
Importanţa documentelor în evidenţa contabilă a întreprinderii se reflectă sub trei aspecte:
- documentele dovedesc producerea operaţiilor economice, stând la baza înregistrării lor în
contabilitate;
- documentele permit înfăptuirea controlului economico-financiar;
- documentele constituie probă în instanţă.
Documentele sunt extrem de diverse, pe măsura operaţiunilor pe care le reflectă. Ele se clasifică
după mai multe criterii: natura operaţiunilor, locul de întocmire, modul de întocmire, funcţia lor, regimul de
tipărire şi utilizare, sfera de aplicare şi rolul în cadrul sistemului informaţional.
După acest ultim criteriu, reţinem că documentele pot fi: documente justificative, registre contabile
şi documente de sinteză (bilanţul contabil).
În vederea unei înregistrări corecte în conturi, documentele se supun verificărilor de formă şi de
fond, fiind corectate dacă este cazul.
Circuitul contabil al documentelor diferă în funcţie de mărimea şi structura întreprinderii, dar şi de
natura operaţiilor efectuate.
Ele se păstrează în arhiva întreprinderii, pe tipuri de operaţiuni şi pe exerciţii financiare.
Termenul de păstrare diferă în funcţie de natura şi importanţa documentului.
Principalele operaţiuni economico-financiare se reflectă prin documente precum: Note de intrare-
recepţie (pentru cumpărări), Bonuri de consum (pentru ieşiri), Facturi fiscale (pentru vânzări) şi Chitanţe de
casă sau Ordin de plată (pentru încasări şi plăţi).

Teste grilă
1) Documentaţia reprezintă:
a) o sursă de date pentru evaluare şi calculaţie;
b) o consecinţă a evaluării;
c) o consecinţă a observării fenomenelor economice.
2) Documentul contabil se întocmeşte:
a) după producerea fenomenului economic;
b) la locul şi la data producerii fenomenului;
c) anterior producerii fenomenului.
3) Bonul de consum reprezintă:

61
 a) un document de dispoziţie cu caracter specific;
b) un document intern de uz general;
c) un document primar fără regim special.
4) Factura fiscală reprezintă:
a) un document mixt ce reflectă vânzări;
b) un document de execuţie cu regim special;
c) un document intern cu caracter specific.
5) Registrul jurnal reprezintă:
a) un document specific cu caracter justificativ;
b) un registru contabil;
c) un document de sinteză.
6) Nota de comandă reprezintă:
a) un document mixt;
b) un document de dispoziţie;
c) un document centralizator.
7) Ordinul de plată reprezintă:
a) un document extern;
b) un document intern;
c) un document primar.
8) Devizul de lucrări reprezintă:
a) un document primar;
b) un document specific;
c) un document extern.
9) Verificarea de fond presupune urmărirea:
a) realităţii operaţiei şi corectitudinii calculelor;
b) exactităţii sumelor înscrise şi necesităţii operaţiei;
c) realităţii şi rentabilităţii operaţiei.
10) Circuitul documentelor ţine seama de:
a) obiectul de activitate al întreprinderii;
b) tipul documentelor;
c) mărimea şi structura întreprinderii.

Întrebări
1) La ce serveşte întocmirea documentului contabil?
2) Care sunt elementele comune ale documentelor?
3) Cum se clasifică documentele după locul de întocmire?
4) Care este diferenţa dintre un document cu regim special şi unul fără regim special?
5) În ce constă verificarea de formă?
6) Care sunt criteriile de păstrare a documentelor?
7) Ce documente întocmim pentru cumpărarea de materii prime şi consumul acestora în producţie?
8) Pe baza căror documente înregistrăm vânzarea produselor finite către clienţi şi încasarea
contravalorii produselor prin contul bancar. Dar prin casierie?
9) Care sunt documentele justificative pentru plata avansului chenzinal şi a lichidării?
10) Ce documente întocmim la plecarea delegaţilor în deplasare? Dar la întoarcerea lor?

62
CAPITOLUL 5
INVENTARIEREA PATRIMONIULUI
În categoria procedeelor contabile, inventarierea ocupă un loc însemnat, datorită rezultatelor pe care
le furnizează societăţii comerciale.
Ea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa faptică şi starea
elementelor patrimoniale de activ şi pasiv, sub formă cantitativ-valorică, la o anumită dată.
Inventarierea se poate efectua ori de câte ori este nevoie, dar obligatoriu la sfârşitul exerciţiului
financiar (la data de 31 decembrie), în scopul întocmirii bilanţului contabil.
Prin intermediul acesteia se stabileşte situaţia reală a patrimoniului privind atât bunurile ce aparţin
societăţii comerciale, cât şi bunurile aparţinând altor persoane fizice/juridice, aflate temporar în societate.
Constatarea faptică a acestor bunuri se face prin metode diferite, în funcţie de natura elementelor
patrimoniale: numărare, cântărire, măsurare, calcule tehnice – pentru bunuri corporale (materiale), sau pe
bază de acte justificative şi registre pentru cele necorporale (nemateriale).
Deci, momentul obligatoriu de efectuare a inventarierii este 31 decembrie al fiecărui an.
Există şi alte situaţii care necesită efectuarea obligatorie a inventarierii, şi anume: la înfiinţarea
societăţii comerciale, la primirea-predarea de gestiuni, la data fuziunii cu alte societăţi, sau la încetarea
activităţii comerciale prin dizolvare sau faliment.

5.1. Clasificarea şi funcţiile inventarierii

Avem două criterii de clasificare a inventarierii:
™ După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale:
• inventariere generală – care cuprinde întregul patrimoniu al întreprinderii, dar şi bunurile ce
aparţin altor întreprinderi şi care se găsesc temporar în gestiunea acesteia (de ex.: clienţii pot lăsa
temporar în gestiunea întreprinderii stocuri în scopul prelucrării sau pentru păstrare, din lipsa
spaţiului de depozitare);
• inventariere parţială – care cuprinde numai o parte a patrimoniului (o secţie, un magazin, un
depozit etc.) sau o anumită categorie de elemente patrimoniale (de ex.: inventarierea stocurilor
sau a mijloacelor fixe, a numerarului din casierie etc.);
™ După intervalul de timp la care se efectuează:
• inventariere anuală – care se efectuează obligatoriu la sfârşitul anului, având caracter general.
Are drept scop stabilirea situaţii reale a elementelor patrimoniale, în vederea preluării acestora în
situaţiile financiare de sinteză (bilanţul anual);
• inventariere periodică – se efectuează la anumite intervale stabilite de lege, pentru a control
existenţa în teren a anumitor categorii de elemente patrimoniale. Se efectuează în scopul întăririi
controlului gestionar şi a disciplinei financiare (de ex.: stocurile se inventariază de 2-3 ori pe an,
numerarul din casierie cel puţin o dată pe lună, iar clădirile anual);
• inventariere ocazională – se efectuează în timpul anului, când apar următoarele situaţii:
modificări de preţ la stocuri, predări-primiri de gestiune prin schimbarea gestionarului, fuziuni
sau divizări de întreprinderi, faliment sau dizolvare de întreprinderi, sustrageri din gestiune,
cazuri de forţă majoră (incendii, inundaţii etc.);
• inventariere inopinată – se efectuează de regulă la cererea organelor de control sau a conducerii
întreprinderii, fără anunţarea prealabilă a gestionarului.
Inventarierea îndeplineşte în cadrul societăţii comerciale trei funcţii importante.
1. Funcţia de control al concordanţei dintre evidenţa scriptică şi situaţia reală.
Cunoaştem că evidenţa scriptică se bazează pe înregistrarea cu exactitate şi pe bază de documente
contabile, a operaţiunilor economico-financiare ce afectează patrimoniul, deci a mijloacelor, surselor şi
proceselor economice.
Ne punem atunci întrebarea, de ce mai este nevoie de inventariere?
Pentru că, oricât de riguros ar fi organizată evidenţa contabilă (scriptică), pot apărea diferenţe în
realitate, care nu se pot consemna contabil la data producerii lor: modificări cantitative şi calitative ale
produselor pe timpul transportului, manipulării şi depozitării lor, ca urmare a diverselor reacţii chimice
(dilatare, îngheţ etc).

63
 De asemenea, pot apărea diferenţe datorită proastei gospodăriri a bunurilor şi neglijenţei
gestionarilor; unele date înscrise în documentele primare pot fi omise a se înregistra în contabilitate sau se
pot înregistra eronat.
Pot apărea anulări de comenzi prin renunţarea unor clienţi şi sortimente de bunuri greu vandabile sau
fără mişcare datorită unor aprovizionări ineficiente.
Nu în ultimul rând, pot interveni cazuri de forţă majoră sau calamităţi naturale, care generează lipsuri
în gestiune.
* Toate aceste situaţii pot fi identificate, preîntâmpinate sau limitate prin măsuri corespunzătoare –
cu ajutorul inventarierii.
2. Funcţia de stabilire a situaţiei nete a patrimoniului şi a rezultatului economico-financiar.
Cu ajutorul inventarierii se determină situaţia reală a activelor pe de o parte şi a datoriilor pe de altă
parte.
Aceste elemente inventariate conduc la stabilirea situaţiei nete a patrimoniului, numită Activ net
contabil (ANC).
Relaţia de calcul a acestui indicator este:
Activ net contabil = Total Active inventariate – Datorii inventariate
El ajută la analiza situaţiei economico-financiare a societăţii comerciale, permiţând printre altele
determinarea valorii matematice contabile a unei acţiuni (valori reale a acţiunii).
Rezultatul net al exerciţiului se determină conform relaţiei14:

Rezultatul net = Activ net la – Activ net la

sfârşitul exerciţiului începutul exerciţiului

Determinarea corectă a acestor indicatori este posibilă numai cu ajutorul inventarierii.

3. Funcţia de calcul şi evidenţă a stocurilor, consumurilor şi vânzărilor
Această funcţie se exercită având în vedere metoda de contabilitate a stocurilor aplicată de societatea
comercială. Astfel, aşa cum ştim din anul precedent, există două metode de contabilitate a stocurilor:
- metoda inventarului permanent;
- metoda inventarului intermitent.
Metoda inventarului permanent se aplică obligatoriu în unităţile mari.
Ea permite cunoaşterea stocului în orice moment din lună, întrucât stocul iniţial, intrările şi ieşirile
din timpul perioadei se înregistrează cronologic în conturile de stocuri. Stocul final se determină conform
relaţiei:
Stoc final = Stoc iniţial + Intrări – Ieşiri
Prin această metodă, inventarierea lunară nu este necesară.
Inventarierea anuală compară stocul faptic cu cel scriptic înregistrat în contul de stocuri şi determinat
conform relaţiei de mai sus.
Prin această metodă, evidenţa analitică a stocurilor se realizează cu ajutorul a trei procedee:
- procedeul operativ-contabil (pe solduri):
Evidenţa stocurilor se ţine la magazie, pe fişe de magazie, deci cantitativ, iar la compartimentul
contabilitate – valoric, cu ajutorul fişelor de cont pentru operaţii diverse.
Lunar, verificarea concordanţei dintre cele două evidenţe se realizează astfel:
- se evaluează cantităţile din fişele de magazie şi se transcriu în Registrul stocurilor;
- se punctează valorile din registrul stocurilor cu cele din fişele de cont pentru operaţii
diverse
- procedeul cantitativ-valoric:
Evidenţa stocurilor se ţine cantitativ la depozit, pe fişe de magazie, iar la compartimentul
contabilitate, cantitativ-valoric, pe fişe de cont analitic pentru valori materiale.
Lunar, verificarea concordanţei dintre cele două evidenţe se realizează astfel:
- se punctează cantităţile din fişele de magazie cu cele din fişele de cont analitic pentru
valori materiale;
- se evaluează cantităţile din fişele de magazie şi se punctează cu valorile din fişele de
cont analitic pentru valori materiale.
- procedeul global-valoric:

14
Ioan Oprean şi colectivul – Întocmirea şi auditarea bilanţului contabil – Editura Intelcredo, Deva, 1997
64
 Evidenţa stocurilor se ţine valoric atât la depozit cât şi la compartimentul contabilitate prin
intermediul fişelor de cont pentru operaţii diverse.
Lunar, se punctează valorile din cele două fişe, verificând concordanţa dintre cele două evidenţe.

Metoda inventarului intermitent se aplică opţional în unităţile mijlocii şi mici.

În acest caz, inventarierea lunară este obligatorie.
La începutul lunii se anulează stocul iniţial determinat prin inventar la sfârşitul lunii precedente,
intrările din timpul lunii se înregistrează direct pe cheltuieli, iar stocul final determinat prin inventar se
înregistrează în conturile de stocuri.
Ieşirile din timpul lunii se determină la sfârşitul lunii conform relaţiei:
Stoc iniţial inventariat Stoc final inventariat
Ieşiri = la sfârşitul lunii + Intrări - la sfârşitul lunii
precedente curente

La începutul lunii următoare, stocul final din luna curentă devenit stoc iniţial, se va anula, în ipoteza
că se va consuma sau se va vinde în această perioadă.
Deci, prin această metodă, cu ajutorul inventarierii lunare se stabilesc, cantitativ şi valoric,
consumurile de stocuri.

5.2. Etapele inventarierii

Inventarierea generală a patrimoniului este o lucrare complexă, mai ales în societăţile comerciale
mari, ea presupunând parcurgerea următoarelor etape:
- pregătirea inventarierii;
- inventarierea propriu-zisă;
- stabilirea rezultatelor inventarierii.
I. Pregătirea inventarierii
Această primă etapă condiţionează eficienţa derulării inventarierii şi implicit corectitudinea
întocmirii unui bilanţ contabil real.
Cuprinde două categorii de măsuri:
- de natură organizatorică;
- de natură contabilă.
Măsurile organizatorice se referă la următoarele aspecte:
a) Numirea prin decizia conducerii a Comisiei Centrale de Inventariere şi a comisiilor pe gestiuni
(este vorba de gestiunile ce urmează a fi inventariate).
Comisiile pe gestiuni trebuie să fie formate din cel puţin două persoane şi îşi vor desfăşura
activitatea sub coordonarea Comisiei Centrale.
Persoanele numite în comisiile de inventariere pot avea studii economice şi tehnice, dar nu pot fi
gestionari ai depozitelor/secţiilor inventariate şi nici contabilii care ţin evidenţa gestiunilor respective.
Membrii comisiei trebuie să fie persoane competente, apte de a efectua inventarierea şi de a semna
documentele finale.
Membrii comisiei, odată numiţi, pot fi înlocuiţi numai pentru motive întemeiate şi numai prin decizia
conducerii.
b) Crearea condiţiilor optime pentru buna desfăşurare a activităţii comisiilor de inventariere,
concretizate în:
- depozitarea bunurilor grupate pe sortimente şi tipo-dimensiuni, codificarea şi etichetarea lor pe
rafturi;
- asigurarea personalului necesar pentru manipularea bunurilor pe durata inventarierii;
- dotarea gestiunii inventariate cu mijloace de identificare a bunurilor (mostre, cataloage etc.) şi cu
aparatură adecvată de cântărire, măsurare etc.;
- dotarea comisiei cu calculatoare şi mijloace de sigilare a spaţiilor inventariate, precum şi cu
dispozitive sigure de închidere pe timp de noapte.
c) Efectuarea operaţiunilor pregătitoare de către comisia de inventariere, constând din:
- luarea unei Declaraţii de inventar din partea gestionarului din care să rezulte dacă gestionează
bunuri aflate şi în alte spaţii de depozitare, dacă gestionează bunuri aparţinând terţilor sau primite fără
documente; dacă are cunoştinţă de plusuri sau minusuri în gestiune, dacă a primit sau eliberat bunuri fără
65
documente legale; dacă are documente de primire sau eliberare de întocmit, sau întocmite şi neoperate în
fişele gestiunii, respectiv nepredate în contabilitate; dacă deţine numerar din vânzarea bunurilor:
- identificarea tuturor locurilor în care există bunuri de inventariat;
- închiderea şi sigilarea căilor de acces, în prezenţa gestionarului;
- verificarea numerarului din casierie, solicitând întocmirea monetarului şi depunerea lui la casieria
centrală;
- solicitarea predării la magazie a produselor finite şi celor reziduale existente în secţiile de
producţie;
- controlul stării de funcţionare a aparatelor de măsură.

DECLARAŢIE DE INVENTAR
…………..
(Unitatea)

Subsemnatul ………………………gestionar al ……………… numit prin decizia nr. ………………. din data de …………………
declar:

1. Toate valorile materiale şi băneşti aflate în gestiunea subsemnatului se găsesc în încăperile

(locurile)………………………………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
2. Posed (nu posed) valori materiale şi băneşti aparţinând terţilor ………………….................................................................................
…………………………………………………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………………………………………….
3. Am (nu am) cunoştinţă de existenţa unor plusuri sau minusuri în valoare (cantitate) de
…………………………………………………………………………………………………………………………………………….
4. Am (nu am) eliberat valori materiale şi băneşti fără documente legale.
Beneficiar …………………………….………………………………………………………………………………………………….
Beneficiar …………………………………………………………………………………………………………………………………
5. Am (nu am) valori materiale nerecepţionate sau care trebuie expediate, pentru care s-au întocmit documentele aferente în cantitate
de ……………………………...…………………………………………………………………………………………
6. Am (nu am) documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidenţa operativă sau nu au fost predate la contabilitate
……………………………………...……………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………………………………………….
7. Deţin (nu deţin) numerar din vânzarea mărfurilor aflate în gestiune, de lei …………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
8. Ultimele documente de intrare sunt:
fel ……………………………….nr. …………………din data de ………………………………………………………………………
fel ……………………………….nr. …………………din data de ………………………………………………………………………
9. Ultimele documente de ieşire sunt:.
fel ……………………………….nr. …………………din data de ……………………………………………………………………..
fel ……………………………….nr. …………………din data de ………………………………………………………………………
10. Ultimul raport de gestiune a fost încheiat la data de …………………………………………………………………………………
……………………………………… pentru perioada …………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………………………………………….
11. Dacă mai aveţi ceva de adăugat ………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Semnături DATĂ ÎN FAŢA NOASTRĂ GESTIONAR

Data ……….. …..ora……

Măsurile contabile se referă la următoarele aspecte:

- asigurarea înregistrării tuturor operaţiunilor economico-financiare, atât în evidenţa sintetică şi
analitică – ca compartimentul contabilitate, cât şi în evidenţa operativă – la gestiune (depozit);
- verificarea concordanţei înregistrărilor la compartimentul contabilitate şi la depozit, prin punctajul
celor două evidenţe şi întocmirea balanţelor de verificare sintetice şi analitice;

66
 - bararea şi vizarea (semnarea) tuturor fişelor de magazie şi după caz, a benzilor de la casele de
marcat, după ultima operaţiune efectuată înainte de începerea inventarierii.

S.C. XXXX S.A FIŞĂ DE MAGAZIE Pagina ……1……

(Unitatea)
Magazia Materialul (produsul), sort, calitate, marcă, profil, dimensiune
50 ZAHĂR
U/M Preţ unitar
Cod
kg 14.000 lei
Document Data şi semnătura de
Intrări Ieşiri Stoc
Dată Număr Fel control

15.05 1575 NIR 20.000 20.000

18.05 325 BC 8.000 12.000
.
..

Deci, atât conducerea unităţii, cât şi comisiile de inventariere şi întregul personal angajat, pregătesc
condiţiile pentru buna desfăşurare a inventarierii şi stabilire a rezultatelor acesteia.
II. Inventarierea propriu-zisă
Această etapă are ca scop constatarea faptică, descrierea elementelor inventariate şi completarea
listelor de inventar.
Constatarea faptică se face prin: numărare, cântărire, sondaj (pentru bunurile ambalate), calcule
matematice (pentru bunurile depozitate vrac: ciment, cărbune, cherestea etc.).
Cantităţile constatate faptic se înscriu în liste de inventar separate pentru fiecare gestiune, fiecare loc
de depozitare, fiecare sortiment de bunuri.
De asemenea, se înscriu în liste separate următoarele categorii:
- bunuri aflate la angajaţi (obiecte de inventar de natura echipamentelor de protecţie);
- bunuri ale terţilor aflate temporar în gestiune pentru prelucrare sau păstrare (custodie);
- creanţe sau datorii incerte în privinţa încasării sau plăţii lor (în litigiu);
- bunuri necorespunzătoare calitativ, degradate sau cu mişcare lentă, caz în care se anexează
la lista de inventar o „Notă de constatare” din care să rezulte caracterul şi gradul
deteriorării, cauza nefolosirii şi eventualii vinovaţi.
Există şi elemente ce nu pot fi inventariate conform celor menţionate şi anume:
- disponibilul din cont care se inventariază la nivelul extrasului de cont din data de 31
decembrie, care se confruntă cu soldul din contabilitate.
- producţia neterminată care se inventariază prin descrierea stadiului de prelucrare în care se
află şi determinarea valorii ei pe baza documentaţiilor tehnice şi soldurilor din
contabilitate;
- creanţele şi datoriile faţă de terţi care se inventariază prin confruntarea soldurilor din
contabilitate cu sumele confirmate de clienţi şi furnizori la 31 decembrie.
Listele de inventar cuprind următoarele elemente:
- denumirea şi codul elementului inventariat;
- unitatea de măsură;
- cantitatea constatată faptic;
- preţul unitar de înregistrare în contabilitate;
- valoarea stocului faptic (cantitate faptică × preţ de înregistrare);
- observaţii privind aspectul sau utilitatea bunului.
Listele de inventar se semnează filă cu filă de către comisia de inventariere.
Listele ce cuprind bunuri ale terţilor se întocmesc în mai multe exemplare, unul fiind trimis
proprietarului. Pe ultima filă a listelor de inventariere se înscriu: data începerii şi data terminării ei, precum şi
menţiunea gestionarului că toate bunurile au fost măsurate, numărate, cântărite în prezenţa sa, iar bunurile se
află în păstrarea şi pe răspunderea sa. De asemenea, gestionarul menţionează dacă mai are bunuri
neinventariate şi eventualele obiecţiuni referitoare la desfăşurarea inventarierii.

67
Unitatea LISTĂ DE INVENTARIERE GESTIUNEA Pagina
Magazia Loc de depozitare
DATA 31.12.2007
VALOAREA
Denumirea Codul sau CANTITĂŢI Valoarea Deprecierea
Nr. PREŢ CONTABILĂ
bunurilor numărul de U/M de
crt. Stocuri Diferenţe UNITAR Diferenţe Motivul
inventariate inventar Valoarea inventar Valoarea
Faptice Scriptice Plus Minus Plus Minus (cod)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
1 VOPSEA 31572 Kg 97 100 3 52.000 5.200.000 156.000 5.000.000 44.000
2 ARACET 47853 Kg 55 50 5 110.000 5.500.000 550.000 6.600.000 -
3 LAC 35481 kg 80 80 - - 75.000 6.000.000 - - 5.900.000 100.000

Numele şi Comisia de inventariere Gestionar (Responsabil mijloace fixe) Contabilitate

prenumele

69
 III. Stabilirea rezultatelor inventarierii
Listele de inventariere completate conforma rubricilor, se supun în continuare unor operaţiuni de
prelucrare prin compararea datelor faptice cu cele scriptice din contabilitate, în vederea stabilirii diferenţelor
de inventariere.
Pot exista două categorii de diferenţe15:
a) Diferenţe cantitative: plusuri sau minusuri de inventar:
- plusuri cantitative – când avem cantitate faptică evaluată la preţul de înregistrare în contabilitate
mai mare decât cantitatea scriptică evaluată la preţul de înregistrare în contabilitate.
- minusuri cantitative (lipsuri la inventar) – când avem cantitate faptică evaluată la preţul de
înregistrare în contabilitate mai mică decât cantitatea scriptică evaluată la preţul de înregistrare în
contabilitate.
Atât plusurile cât şi minusurile cantitative se datorează unei gestionări defectuoase a bunurilor, sau
unor înregistrări eronate în evidenţa operativă a depozitului, respectiv în evidenţa sintetică şi analitică la
compartimentul contabilitate.
b) Diferenţe valorice – care rezultă prin compararea cantităţilor faptice la valoarea de
înregistrare în contabilitate, cu aceleaşi cantităţi evaluate la valoare actuală (valoare de inventar).
Ce reprezintă valoarea de inventar?
Reprezintă o valoare actualizată, stabilită pentru fiecare categorie de element patrimonial inventariat
în funcţie de preţul pieţei şi de starea şi utilitatea elementului respectiv.
Stabilirea valorii de inventar se face în mod diferit, în funcţie de natura elementului patrimonial,
astfel:
- pentru activele imobilizate care se supun amortizării (necorporale şi corporale: cheltuieli de
constituire, mijloace fixe, amenajări de terenuri etc.):
Vinv = valoarea rămasă neamortizată, numită şi valoare netă contabilă
(valoarea de înregistrare – amortizarea înregistrată pe cheltuieli)
Observaţie: În cazul în care imobilizările au fost reevaluate, se consideră valoarea rămasă reevaluată
(actualizată).
- pentru activele imobilizate care nu se supun amortizării (terenuri fără amenajări şi imobilizări
financiare):
- terenuri:
Vinv = preţul pieţei pentru categoria de teren respectivă;
- titluri imobilizate (de participare, de portofoliu):
Vinv = cotaţia bursieră la 31 decembrie;
- pentru stocuri:
- cumpărate (materii prime, materiale, mărfuri, obiecte de inventar, ambalaje etc.):
Vinv = costul de achiziţie al ultimului lot cumpărat
- fabricate (produse finite, reziduale, semifabricate):
Vinv = costul de producţie al ultimului lot fabricat
- pentru creanţe şi datorii în lei (pe termen lung, mediu şi scurt):
Vinv = valoarea nominală înscrisă în facturi şi contracte, ţinând cont de probabilitatea de încasare sau
plată
- pentru creanţe şi datorii în devize (pe termen lung, mediu şi scurt):
Vinv = valoarea calculată în funcţie de cursul oficial comunicat de BNR la 31 decembrie.
- pentru titlurile de plasament (acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur etc):
Vinv = cotaţia bursieră la 31 decembrie
- pentru disponibilităţile în lei (în contul curent, casierie, alte valori de trezorerie):
Vinv = valoarea nominală înscrisă în documente (registru de casă, extras de cont, filă CEC etc)
- pentru disponibilităţile în devize (casă bancă, acreditive, etc):
Vinv = valoarea calculată în funcţie de cursul oficial comunicat de BNR la 31 decembrie
Comparând valoarea de înregistrare a elementelor inventariate cu valoarea de inventar (actuală),
putem constata:
- plusuri valorice – când valoarea de inventar este mai mare decât valoarea de înregistrare;

15
Violeta Isai – Contabilitate financiară – EDP, Bucureşti, 2000
70
 Acestea se înregistrează pentru elementele de pasiv şi nu se înregistrează pentru elementele de activ
(conform principiului evaluării, bunurile rămân la valoarea lor de intrare, mai mică).
- minusuri valorice – când valoarea de inventar este mai mică decât valoarea de înregistrare
Acestea se înregistrează pentru elementele de activ (ca deprecieri) şi nu se înregistrează pentru
elementele de pasiv (conform principiului evaluării, datoriile rămân la valoarea lor nominală, mai mare).
Deprecierile elementelor de activ se înregistrează în funcţie de natura lor: ireversibile (definitive) şi
reversibile (temporare).
Diferenţele constatate cu ocazia inventarierii se înscriu în listele de inventariere.
În final, Comisia Centrală de Inventariere întocmeşte Procesul verbal privind rezultatele
inventarierii ce cuprinde: data întocmirii, componenţa comisiei, numărul deciziei de numire a comisiei,
gestiunea inventariată, rezultatele constatate, concluziile şi propunerile comisiei privind diferenţele de
inventar, volumul stocurilor depreciate şi fără mişcare, cu propuneri pentru reintegrarea lor în circuitul
economic, concluzii privind păstrarea, depozitarea şi conservarea bunurilor.
Procesul verbal este prezentat conducerii unităţii, care decide privind soluţionarea problemelor şi
concretizarea propunerilor făcute.
Rezultatele inventarierii se consemnează obligatoriu la 31 decembrie în Registrul Inventar, unde se
înscriu elementele patrimoniale inventariate, grupate pe structura bilanţului, în baza listelor de inventar şi a
Procesului verbal – menţionând pentru fiecare element: valoarea de înregistrare (contabilă); valoarea de
inventar (actuală); diferenţele de înregistrat, cu cauzele lor. Diferenţele constatate trebuie înregistrate în
contabilitate în cel mult 5 zile de la data terminării inventarierii.
………………………..… Nr. pagină …………
(Unitatea)
REGISTRUL-INVENTAR
la data de 31.12.2007 a
Diferenţe de evaluare (de
Nr. Recapitulaţia elementelor Valoarea Valoarea de
înregistrat)
crt. inventariate contabilă inventar
Valoarea Cauze diferenţe
0 1 2 3 4 5
1 VOPSEA 5.044.000 5.000.000 44.000
2 ARACET 6.050.000 6.600.000 -
3 LAC 6.000.000 5.900.000 100.000

.
.
.

Intocmit, Verificat,

5.3. Înregistrarea diferenţelor de inventar

Aşa cum am arătat în subcapitolul anterior, în urma inventarierii elementelor patrimoniale putem
avea diferenţe cantitative şi diferenţe valorice.
I. Înregistrarea în contabilitate a plusurilor şi minusurilor de inventar
Diferenţele cantitative (plusuri/minusuri) rezultă prin compararea cantităţilor faptice stabilite la
inventariere cu cele scriptice din contabilitate, ambele evaluate la preţuri de înregistrare în contabilitate16.
a) Plusurile de inventar – se înregistrează ca intrări în gestiune, în funcţie de natura bunurilor
pentru care s-a constatat stoc faptic mai mare decât stocul scriptic.
1) În cazul imobilizărilor plusul se înregistrează pe seama subvenţiilor pentru investiţii.
2) În cazul stocurilor, plusul se înregistrează pe seama veniturilor excepţionale din operaţii de
gestiune, sau ca o corecţie a descărcării de gestiune (cu suma în roşu).
3) În cazul numerarului din casierie plusul se înregistrează ca încasare, pe seama veniturilor
excepţionale din operaţii de gestiune.

16
Violeta Isai – Aplicaţii de contabilitate financiară – EDP, Bucureşti, 2000
71
 b) Minusurile de inventar se înregistrează ca ieşiri din gestiune, în funcţie de natura bunurilor
pentru care s-a constatat stocul faptic mai mic decât stocul scriptic.
În acest caz, în funcţie de stabilirea persoanei vinovate, avem:
- lipsuri imputabile;
- lipsuri neimputabile.
• Dacă lipsurile sunt imputabile, vom înregistra şi imputaţia faţă de persoana care se face
răspunzătoare, pe baza „Deciziei de imputare” emisă de compartimentul financiar-contabil şi semnată de
conducerea unităţii. Imputaţia se face la un preţ de imputaţie mai mare decât preţul de înregistrare în
contabilitate al bunului respectiv şi este purtătoare de TVA colectată (ca şi o vânzare de bunuri către terţi).
Recuperarea sumei de la vinovat, constând din preţul de imputaţie + TVA, se face fie prin încasarea
sumei prin casierie de la acesta, eliberându-i în schimb o chitanţă de casă, fie prin reţinerea sumei din salariul
vinovatului, pe statul de plată (integral/eşalonat, în funcţie de mărimea imputaţiei).

72
 ………………….
(Unitatea)

DECIZIE DE IMPUTARE
Nr..…..din data de………….

Având în vedere actul de constatare (proces-verbal, referat etc.) nr. …. din data de ……………..…întocmit de
…………………………………….. în calitate de …………………………………………………..din care rezultă că s-a produs o
pagubă în valoare de lei ……………………………………………….reprezentând
…………………………………………………………………………………………

Paguba s-a produs în perioada ………………………………………………. fiind adusă la cunoştinţa conducerii prin actul
de constatare sus-arătat.

Răspunzătoare pentru producerea pagubei se fac persoanele care, în perioada analizată, au lucrat la gestiunea verificată
……………………………………………
…………………………………………………………………………………………

Având în vedere temeiurile de drept şi de fapt care determină angajarea răspunderii materiale, valoarea totală a pagubei de
………………………………. lei se suportă de persoanele vinovate, după cum urmează:
lei ……………………..de domnul(a) ……………………………………….
lei ……………………..de domnul(a) ……………………………………….
lei ……………………..de domnul(a) ……………………………………….
lei ……………………..de domnul(a) ……………………………………….

Calculul s-a făcut aşa cum rezultă din actul de constatare.

În nota(ele) explicativă(e) dată(e) cu ocazia constatării pagubei, domnul …..

…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
(verso)
………………………….. a susţinut că ………………………………………………
…………………………………………………………………………………………

Susţinerile s-au dovedit neîntemeiate deoarece:

…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………

În baza prevederilor legale …………………………………………………...

…………………………………………………………………………………………

DECIDE:

Se impută d-lui (d-nei) …………………………., având funcţia de ………...

…………………………………... locul de muncă …………………………….…….
domiciliat în …………………………………….., suma de …………………………
………………….. lei, adică ………………………………………………………….

Prezenta decizie de imputare constituie titlu executoriu de la data comunicării.

Decizia poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicarea la ………

…………………………………………………………………………………………

DIRECTOR, VIZĂ DE CONTROL FINANCIAR VIZĂ JURIST,

PREVENTIV,

DOVADA DE COMUNICARE

Subsemnatul …………………….domiciliat în ……………………………..

…………………………… am primit decizia de imputare nr. ………………………
…………………………din data de …………………… emisă de …………………
………………….. în valoare de lei ………………………………………………….
(în cifre şi litere)

Semnătura,

Data …………………..
73
 Conform legii, gestionarul încheie cu societatea comercială un contract de garanţie, în baza căruia i
se reţine suma necesară pentru constituirea garanţiei sau depune această sumă la casierie. În cazul
minusurilor de inventar de care se face vinovat, contravaloarea lipsei + TVA se reţine din garanţia
constituită.
………………….
(Unitatea)

CONTRACTDE GARANŢIE ÎN NUMERAR

Nr..…….………..data de………………………

1. Între ……………… din ……………………. reprezentată prin ……………...

…………………… în calitate de ………………………………………………….şi
domiciliat în ……………………………. buletin de identitate seria ……………….
nr. …………eliberat de …………………. născut în …………… la data de ………
…………. prenumele tatălui …….…………. al mamei …………………. încadrat la …………………. cu locul de muncă la
………………………………………..s-a încheiat prezentul contract de garanţie în numerar, conform prevederilor …………...
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………privind încadrarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în
legătură cu gestionarea bunurilor.

2. Subsemnatul ……………. având în vedere că îndeplinesc funcţia de …………

……………………………………………cu un salariu tarifar lunar (câştig mediu lunar) de ……………lei, declar că, pentru
garantarea acoperirii eventualelor pagube constatate în gestiunea ce mi-a fost încredinţată, constitui o garanţie în numerar în sumă de
……………………. lei.
(verso)
Constituirea acestei garanţii se va face prin:
- depunerea sumei de ………………….. lei la casieria unităţii până la data de ……………………..(când garanţia se depune
integral la angajare);
- reţineri lunare reprezentând 1/10 din salariul meu (câştig). dacă, din cauza altor reţineri, ratele în contul garanţiei în numerar nu
pot fi reţinute, mă oblig a le depune în numerar în ziua plăţii salariului (câştigului).
3. Unitatea ……… se obligă să depună la bancă, potrivit legii, pe numele gestionarului, sumele depuse drept garanţie în numerar.
Prezentul contract s-a încheiat în două exemplare, azi ………………, localitatea …………………….. din care un exemplar a
fost luat de ……………………………

CONDUCĂTORUL UNITĂŢII, GESTIONAR,

………………………………………. ………………….

COMPARTIMENTUL JURIDIC,
…………………………………………..

CONTRACT DE GARANŢIE SUPLIMENTARĂ

Nr. ………………din data de ………………………

1. Între ……………………………………….din …………………reprezentat prin ……………………………în calitate de,

……………………………..şi ………
…………………………domiciliat în ………………………………………………..
buletin de identitate seria ………… nr. ……… eliberat de ……………… urmând a fi încadrat la unitatea sus-menţionată în funcţia
de ……………………..…cu locul de muncă la …………………………….s-a încheiat prezentul contract de garanţie suplimentară,
conform prevederilor …………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………
privind încadrarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor.

2. Subsemnatul …………………………………urmând a fi încadrat la unitatea susmenţionată în funcţia de

………………………. cu un salariu tarifar lunar (câştig mediu lunar) de ……………. lei, declar că, pentru garantarea acoperirii
eventualelor pagube constatate în gestiunea ce urmează a mi se încredinţa, constitui o garanţie suplimentară de
……………………………………. lei.

Constituirea aceste garanţii se face prin:

a) depunerea de către subsemnatul a sumei de lei ……………………. la casieria unităţii (chitanţa nr. …………………………
din …………………………….);
b) bunuri mobile de folosinţă îndelungată, acceptate de conducerea unităţii, proprietatea mea, arătate în lista de identificare şi
evaluare anexată la acest contract, pentru suma de ………………….. lei;
c) bunuri imobile, proprietatea mea, asupra cărora s-a luat inscripţia ipotecară conform actului nr. ………………………emis de
……………. anexat la prezentul contract pentru suma de ………………… lei.

74
 (verso)
d) bunuri mobile de folosinţă îndelungată, proprietate a terţilor, acceptate de conducerea unităţii, arătate în declaraţia de garanţie
anexată, pentru suma de ………
lei;
e) bunuri imobile, proprietate a terţilor, asupra cărora s-a luat inscripţia ipotecară, conform actului nr. ………………… emis de
…………………………. anexat prezentului contract, pentru suma de ………………… lei;
f) depunerea sumei de ………………….. lei la casieria unităţii (chitanţa nr. ……………. din ……………….) numerar adus în
garanţie de către ……………….
……………………… în calitate de terţ garant, potrivit declaraţiei anexate.
g) declaraţii de garanţie personale, anexate, date de …………… …din ………. şi de ……………………. din ………………….
pentru suma de ……………… lei.

3. Unitatea se obligă să consemneze la bancă sumele depuse drept garanţie suplimentară, carnetul de consemnare rămânând la
unitate, pe care îl predă deponenţilor în cazul schimbării din funcţie gestionară sau a încetării contractului de muncă al titularului
prezentului contract. Prezentul contract, care conţine ………………………….. anexe, s-a încheiat azi ………………….. localitatea
………………….. din care un exemplar a rămas la unitate, iar un exemplar a fost luat de
………………………………………………..

CONDUCĂTORUL UNITĂŢII, GESTIONAR,

………………………………………. ………………….

COMPARTIMENTUL JURIDIC,
…………………………………………..

Dacă lipsurile sunt neimputabile, legislaţia prevede în majoritatea cazurilor calculul TVA colectată
aferentă şi nedeductibilitatea cheltuielilor (cheltuielile respective se adună la profit şi se impozitează,
determinând creşterea impozitului pe profit datorat la bugetul statului). Spunem astfel, că lipsurile
neimputabile prezintă implicaţii fiscale în gestiunea financiară a societăţii comerciale.
Iată suficiente motive pentru ca societăţile comerciale să evite minusurile de inventar!
Totuşi, dacă ele se constată, se vor înregistra astfel:
1) În cazul imobilizărilor trebuie să ţinem cont de valoarea deja amortizată şi de valoarea rămasă.
2) În cazul stocurilor înregistrăm minusul pe seama cheltuielilor excepţionale din operaţii de
gestiune.
3) În cazul numerarului din casierie înregistrăm minusul ca o plată, pe seama cheltuielilor
excepţionale din operaţii de gestiune.
Casierul se înregistrează ca debitor (fără TVA) şi depune banii în casierie, stingându-se creanţa.
II. Înregistrarea în contabilitate a deprecierilor
Deprecierile rezultă prin compararea cantităţilor faptice evaluate la preţ de înregistrare în
contabilitate cu cantităţile faptice evaluate la valoare de inventar (vezi subcapitolul precedent).
Când se constată o valoare de inventar mai mică decât valoarea de înregistrare, avem o depreciere
valorică a bunului inventariat.
Cum înregistrăm această depreciere?
1) Dacă deprecierea este reversibilă (temporară) contabilitatea oferă posibilitatea înregistrării
acesteia prin intermediul provizioanelor pentru depreciere.
Astfel, pentru fiecare categorie de active patrimoniale, există provizionul adecvat: pentru imobilizări,
pentru stocuri, pentru creanţe şi pentru titluri de plasament (elemente de trezorerie).
Provizioanele se constituie pe seama cheltuielilor de exploatare, financiare şi excepţionale, după caz.
În exerciţiul următor, dacă deprecierea se accentuează suplimentăm provizionul constituit; dacă
deprecierea se micşorează, diminuăm provizionul iar dacă deprecierea dispare, anulăm provizionul
constituit.
Dacă constituirea şi suplimentarea provizionului se înregistrează pe seama cheltuielilor, diminuarea
şi anularea provizioanelor se înregistrează pe seama veniturilor de exploatare, financiare şi excepţionale,
după caz.
A) Provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor
Se constituie la sfârşitul exerciţiului financiar, când pentru imobilizările din patrimoniu se constată la
inventariere o depreciere reversibilă (valoare de inventar mai mică decât valoarea de înregistrare).
Observaţie: Pentru imobilizările amortizabile, valoarea de inventar se compară cu valoarea rămasă.

75
 De regulă, se supun acestui fenomen activele imobilizate care nu se amortizează (imobilizări în
curs de execuţie, terenuri fără amenajări şi imobilizări financiare).
Activele imobilizate care se supun amortizării (imobilizări corporale, amenajări de terenuri,
mijloace fixe) pot cunoaşte deprecieri reversibile numai în cazuri de excepţie, precum:
- apariţia unor deprecieri de care nu s-a ţinut cont cu ocazia amortizării;
- la reevaluările anterioare, mijloacele fixe au fost supraevaluate;
- în momentul inventarierii se află trecute în conservare sau neutilizate temporar.
De regulă, imobilizările amortizabile se supun unei deprecieri ireversibile, înregistrată în
contabilitate prin intermediul amortizării.
B. Provizioanele pentru deprecierea stocurilor
Se constituie la sfârşitul exerciţiului financiar, când, pentru stocurile din gestiune se constată la
inventariere o valoare de inventar mai mică decât valoarea de înregistrare.
C. Provizioane pentru deprecierea creanţelor
Se constituie la sfârşitul exerciţiului financiar, când pentru creanţele neîncasate se consideră
termenul de încasare expirat (creanţele sunt incerte).
Provizionul se constituie la nivelul creanţei incerte fără TVA şi ţinând cont de probabilitatea de
încasare (care poate fi şi mai mică de 100%, în funcţie de informaţiile pe care societatea comercială le deţine
în legătură cu clientul). Constituirea se înregistrează pe seama cheltuielilor.
În exerciţiul următor, dacă creanţa incertă se încasează, sau dacă, datorită falimentului clientului,
suma se trece pe cheltuieli – provizionul rămas fără obiect se anulează – pe seama veniturilor.
D. Provizioanele pentru deprecierea investiţiilor financiare pe termen scurt (titlurilor de
plasament)
Elementele de trezorerie supuse deprecierii reversibile sunt titlurile de plasament, respectiv acţiunile
şi obligaţiunile tranzacţionate de societatea comercială la bursa de valori, în scopul obţinerii de câştiguri
imediate.
Provizioanele se constituie la sfârşitul exerciţiului financiar, când, pentru titlurile deţinute se constată
la inventariere o valoare de inventar mai mică decât valoarea de înregistrare.

Rezumat
Inventarierea este procedeul metodei contabilităţii, prin care se constată faptic existenţa şi starea
elementelor patrimoniale de activ şi pasiv şi se compară situaţia reală cu cea scriptică (din evidenţa
contabilă).
Inventarierea este o lucrare complexă ce se desfăşoară pe mai multe etape, necesitând existenţa unor
condiţii de natură organizatorică şi contabilă.
În urma inventarierii se pot constata: plusuri şi minusuri de inventar şi deprecieri valorice.
Plusurile de inventar se înregistrează ca intrări în gestiune pe seama veniturilor.
Minusurile de inventar se înregistrează ca ieşiri din gestiune pe seama cheltuielilor. Dacă sunt
imputabile, minusurile se impută persoanelor vinovate de la care se recuperează sumele. Dacă sunt
neimputabile, minusurile reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal.
Deprecierile valorice pot avea caracter ireversibil sau reversibil. Cele ireversibile se înregistrează ca
amortizări excepţionale, fiind cheltuieli nedeductibile fiscal. Cele reversibile se înregistrează prin
constituirea de provizioane pentru deprecieri. Provizioanele se majorează sau se diminuează după caz, iar
când deprecierea dispare, se anulează rămânând fără obiect.

Întrebări
1) Ce reprezintă inventarierea?
2) Care sunt momentele efectuării ei? Justificaţi necesitatea inventarierii la momentele respective.
3) Care sunt funcţiile inventarierii? Definiţi conţinutul lor.
4) Care sunt etapele inventarierii şi cum se derulează acestea?
5) Care este diferenţa dintre minusul de inventar şi deprecierea valorică? Dar dintre plusul cantitativ
şi cel valoric?

76
Teste grilă
1) Plusurile de inventar se înregistrează ca subvenţii pentru investiţii în cazul:
a. stocurilor
b. imobilizărilor
c. disponibilului din casierie
2) Valoarea de inventar în cazul investiţiilor pe termen scurt se determină în funcţie de:
a. costul de achiziţie al ultimului lot cumpărat
b. valoarea rămasă neamortizată
c. cotaţia bursieră în ultima zi a anului
3) Minusurile cantitative se înregistrează atunci când:
a. cantitatea faptică × preţul de înregistrare < cantitatea scriptică × preţul de înregistrare
b. cantitatea scriptică × preţul de înregistrare < cantitatea faptică × preţul de înregistrare
c. valoarea de inventar < valoarea de înregistrare
4) Imputarea lipsei la inventar se face:
a. la preţ imputaţie = preţul de înregistrare
b. la preţ imputaţie > preţul de înregistrare, împreună cu TVA aferentă
c. la preţ de înregistrare împreună cu TVA aferentă
5) Lipsurile neimputabile în gestiune se înregistrează drept:
a. cheltuieli de exploatare deductibile, împreună cu TVA aferentă;
b. cheltuieli de exploatare nedeductibile, cu TVA aferentă;
c. nu se înregistrează, neavând vinovat căruia să i se impute
6) Deprecierile valorice rezultă comparând:
a. cantitatea faptică evaluată la preţ înregistrare cu cantitatea faptică evaluată la valoare de
inventar
b. cantitatea scriptică evaluată la valoare de inventar cu cantitatea faptică evaluată la valoare de
inventar
c. cantitatea scriptică evaluată la preţ de înregistrare cu cea faptică evaluată la valoare de
inventar
7) Dacă se constată o depreciere valorică în cazul stocurilor înregistrăm:
a. anularea unui provizion pentru deprecierea stocurilor
b. constituirea unui provizion pentru deprecierea stocurilor
c. descărcarea gestiunii stocurilor
8) Dacă se constată o diminuare a deprecierii unei imobilizări faţă de anul anterior, înregistrăm:
a. diminuarea provizionului de depreciere a imobilizărilor; existent
b. încărcarea gestiunii stocurilor
c. anularea provizionului existent
9) Relaţia: Stoc final = Stoc iniţial + Intrări – Ieşiri este caracteristică
a. inventarului intermitent
b. inventarului anual
c. inventarului permanent
10) Activul net contabil se determină cu ajutorul inventarierii conform relaţiei:
a. Total active inventariate – Datorii curente inventariate
b. Total active inventariate – Datorii inventariate
c. Total active imobilizate inventariate – Datorii pe termen lung inventariate

77
CAPITOLUL 6
BILANŢUL CONTABIL ŞI DUBLA REPREZENTARE
După cum am arătat în capitolele precedente, contabilitatea înregistrează prin procedee specifice,
existenţa şi mişcarea tuturor elementelor patrimoniale antrenate în derularea operaţiunilor economico-
financiare.
Pentru a putea fi puse la dispoziţia utilizatorilor, informaţiile înregistrate trebuie prezentate într-o
formă sintetică (generală), care să reflecte echilibrul patrimoniului ca un tot unitar.
Procedeul specific contabil care serveşte acestui scop este bilanţul.

6.1. Funcţiile bilanţului contabil

Noţiunea de bilanţ este foarte veche. Etimologic, ea corespunde noţiunii de cântar cu două talere
aflate în echilibru, derivând din latinul Bilanx (cu două talere), care datează încă din secolul al V-lea şi
ulterior din Billancium, cu sensul de „cântar”.
Există autori care susţin apariţia bilanţului din cele mai vechi timpuri, sub formă de inventar pe
plăcuţe de ceramică sau papirusuri, ca instrument de închidere periodică a gestiunii.
În mod oficial, primele forme de bilanţ datează din secolul al XIV-lea în Italia, considerată „patria
contabilităţii”, sub forma registrelor comerciale în care negustorii îşi consemnau: cifra de afaceri, încasările
de la clienţi şi creditele (este vorba de cetăţile: Milano şi Roma din 1308, Florenţa din 1336, Genova din
1340 şi Treviza din 1341)17.
În secolul al XV-lea, când s-a impus contabilitatea în partidă dublă odată cu lucrarea lui Luca
Paciolo amintită în primul capitol, bilanţul se întocmea numai la data încheierii (lichidării) afacerilor, cu
scopul de a determina mărimea averii.
Ulterior, în secolul al XVII-lea, când un mare număr de societăţi comerciale din Europa (îndeosebi
Franţa) au început să dea faliment, s-a impus întocmirea inventarierilor periodice pentru a cunoaşte situaţia
reală a bunurilor, precum şi creanţele şi datoriile existente la data falimentului. În aceste condiţii a apărut
necesitatea ca bilanţul să fie întocmit cu regularitate.
În zilele noastre, activitatea întreprinderii şi evidenţa contabilă a patrimoniului acesteia sunt de
neconceput fără întocmirea periodică a bilanţului contabil.
Pentru a satisface cerinţele informaţionale ale analizei financiare şi ale managementului
întreprinderii, bilanţul constituie modelul ce caracterizează patrimoniul în totalitatea sa şi asigură informaţiile
sintetice referitoare la integritatea resurselor şi la eficienţa economică a folosirii lor.
Putem spune că bilanţul redă imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei economico-financiare şi a
rezultatului exerciţiului.
La nivel de întreprindere el reprezintă un model de sintetizare valorică la un moment dat, a relaţiilor
de echilibru dintre activele şi pasivele patrimoniale, respectiv dintre mijloacele economice şi sursele de
finanţare.
Bilanţul are rolul de a centraliza periodic datele furnizate de contabilitatea curentă, fapt ce permite
calculul unor indicatori economico-financiari sintetici, necesari în efectuarea analizei economico-financiare a
activităţii întreprinderii.
El reprezintă atât un model contabil şi informaţional, cât şi un model de gestiune a valorilor
materiale şi băneşti ce compun patrimoniul.
Evidenţiind raportul de cauzalitate dintre valorile materiale şi cele băneşti, dintre alocarea şi
finanţarea lor şi dintre utilizarea şi reproducţia acestora, bilanţul permite exercitarea unui control riguros
asupra relaţiilor de echilibru privind starea şi mişcarea patrimoniului.
Pe baza informaţiilor pe care bilanţul le furnizează, conducerea întreprinderii poate adopta deciziile
optime de alocare, utilizare şi recuperare a surselor întreprinderii şi poate stabili răspunderi cu privire la
gospodărirea, conservarea şi dezvoltarea (reproducţia) patrimoniului.
Întrucât reflectă echilibrul patrimoniului în ansamblul său, bilanţul respectă egalitatea fundamentală:

ACTIV BILANŢIER = PASIV BILANŢIER

17
Violeta Isai – Teoria şi practica bilanţului contabil, Ed. Valinex, Chişinău, 2002
78
 În timp, s-au conturat mai multe concepţii în privinţa modului de fundamentare şi exprimare a
acestei egalităţi18.
a) Concepţia economico-juridico-patriomonială
Consideră că egalitatea bilanţieră are la bază relaţia:

Valori economice = Capital + Obligaţii

(obiecte de drept) (drepturi + angajamente)

b) Concepţia economico-juridică – consideră că egalitatea bilanţieră are la bază relaţia:

Realităţi = Resurse
(elemente concrete + activ formal) (abstracţii juridice)

c) Concepţia economică – consideră că egalitatea bilanţieră are la bază relaţia:

Avere = Capital
(activ) (pasiv)
Fiecare concepţie a avut contribuţia sa la fundamentarea în timp a schemei bilanţului, impusă ulterior
prin acte normative.
Importanţa bilanţului în cadrul întreprinderii rezultă explicit din funcţiile pe care acesta le
îndeplineşte:
1) Funcţia de generalizare
Conform acesteia, bilanţul preia informaţiile din fiecare cont, centralizate în balanţa de verificare
întocmită la 31 decembrie.
El grupează aceste informaţii, le sistematizează şi le centralizează după natura lor, oferind informaţii
de sinteză privind: mijloacele economice, sursele economice, veniturile, cheltuielile şi rezultatele
întreprinderii.
Din acest punct de vedere, bilanţul reprezintă un document de sinteză.
2) Funcţia de informare
Conform acesteia, bilanţul furnizează informaţii deosebit de importante referitoare la patrimoniul
întreprinderii, la situaţia economico-financiară şi la rezultatul exerciţiului.
Cu ajutorul acestor informaţii, utilizatorii interni sau externi îşi pot forma o imagine reală şi precisă
asupra gospodăririi mijloacelor şi surselor, eficienţei activităţii, modului de finanţare a acesteia din surse
proprii sau din credite etc.
Prin urmare, utilizatorii interni (conducerea întreprinderii) pot adopta deciziile şi strategiile pentru
perioadele următoare, iar utilizatorii externi (furnizori, clienţi, bănci) pot hotărî dacă pe viitor mai
colaborează cu întreprinderea (de ex.: dacă banca mai acordă credite, dacă furnizorii şi clienţii mai încheie
contracte de vânzare-cumpărare):
Nu în ultimul rând, pe baza informaţiilor din bilanţ, investitorii sunt informaţi asupra modului în care
le-au fost utilizaţi banii şi decid dacă pe viitor vor mai investi în întreprindere.
Din punctul de vedere al celor prezentate, bilanţul reprezintă un document de raportare contabilă.
3) Funcţia de analiză
Conform acesteia, datorită corelaţiilor obligatorii care există între elementele patrimoniale şi
capitolele bilanţului, se pot calcula la sfârşitul anului o serie de indicatori sintetici care reflectă activitatea
economico-financiară a întreprinderii.
Pe baza acestor indicatori se determină factorii de influenţă asupra fenomenelor şi proceselor
economice şi se pot calcula şi mărimile acestor influenţe.
Din acest punct de vedere, bilanţul reprezintă un document de analiză contabilă.
Exemplu: Pe baza informaţiilor conţinute în bilanţ putem calcula ponderea mijloacelor fixe în
totalul activelor întreprinderii, ponderea creditelor bancare în totalul surselor, evoluţia cifrei de afaceri şi

18
Nicolae Georgescu – Analiza bilanţului contabil, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
79
structura ei pe categorii de venituri, productivitatea muncii, ponderea salariilor în total cheltuieli de
exploatare etc.
În consecinţă, prin modul în care participă la circuitul „informaţie – analiză – decizie”, bilanţul
constituie o bază de referinţă în procesul conducerii întreprinderii.
El constituie cel mai reprezentativ instrument de înregistrare şi control folosit în contabilitate pentru
a furniza date de analiză a situaţiei economico-financiare a întreprinderii. Bilanţul reflectă politica financiară
a întreprinderii la un moment dat şi evoluţia ei pe o perioadă determinată.
Există mai multe tipuri de bilanţuri contabile:
1. După statutul juridic al întreprinderii avem:
o bilanţ iniţial – întocmit la înfiinţarea întreprinderii, pentru a reflecta pe de o parte bunurile
aduse ca aport de către acţionari, iar pe de altă parte capitalul social constituit;
o bilanţ curent – întocmit semestrial şi anual, pe parcursul activităţii;
o bilanţ final – întocmit la încetarea activităţii, pentru a reflecta mijloacele, sursele şi
rezultatele existente la data lichidării.
2. După mărimea întreprinderii avem:
o bilanţ în sistem de bază – întocmit de întreprinderile mari, ce cuprinde toate posturile de
activ şi de pasiv, detaliate;
o bilanţ în sistem simplificat – întocmit de întreprinderile mijlocii şi mici, ce cuprinde doar
posturile importante, nedetaliate.
3. După termenul legal de întocmire avem:
o bilanţ semestrial – întocmit la 30.06, ce conţine informaţii cumulate pentru prima jumătate a
anului, fără efectuarea prealabilă a inventarierii;
o bilanţ anual – întocmit la 31.12, cu efectuarea în prealabil a inventarierii patrimoniului, ce
conţine informaţii cumulate pentru întregul exerciţiu financiar.
4. După sfera de cuprindere a informaţiilor avem:
o bilanţ primar – întocmit la nivel de întreprindere;
o bilanţ centralizator – întocmit la nivel de ramură de activitate şi economie naţională, pe baza
datelor preluate şi centralizate din bilanţurile primare ale întreprinderilor; are ca scop
obţinerea unor informaţii de sinteză ce servesc analizei macroeconomice.

6.2. Forma şi structura bilanţului patrimonial

Întrucât constituie modelul de bază pentru reflectarea fenomenelor şi proceselor economice, bilanţul
are o structură deosebită şi un conţinut propriu, fiind alcătuit din bilanţ patrimonial, cont de profit şi pierdere,
politici contabile şi note explicative. Ele formează situaţiile financiare anuale.
Bilanţul patrimonial respectă principiul dublei reprezentări a patrimoniului, prin urmare în
conţinutul său se vor regăsi atât mijloacele economice (bunurile) cât şi sursele de finanţare a acestor
mijloace, aflate într-un echilibru permanent.
Bilanţul trebuie să asigure prin forma şi structura sa urătoarele informaţii:
¾ Situaţia netă a patrimoniului (capitalurile proprii) conform relaţiei:
Situaţie netă = Total activ - Datorii
(capitaluri proprii)

¾ Determinarea rezultatului net, conform relaţiei:

Rezultat net = Capitaluri proprii la - Capitaluri proprii la +/- Modificări de capital
(bilanţier) sfârşitul exerciţiului începutul exerciţiului în cursul exerciţiului
¾ Determinarea unor date privind:
ƒ situaţia activelor imobilizate;
ƒ situaţia stocurilor şi producţie neterminate;
ƒ situaţia creanţelor şi datoriilor;
ƒ situaţia provizioanelor;
ƒ determinarea rezultatului şi repartizarea profitului net.
Forma şi conţinutul bilanţului trebuie să respecte principiile Comunităţii Europene privind
următoarele aspecte:
- fundamentarea înregistrărilor contabile pe bază de documente justificative;
80
 - consemnarea înregistrărilor în registre contabile complet, corect şi la timp;
- înregistrarea zilnică a încasărilor şi plăţilor;
- prezentarea informaţiilor pe înţelesul terţilor, într-o formă cât mai explicită, astfel încât
utilizatorii, chiar şi persoane neautorizate, să-şi poată forma o imagine clară şi concisă asupra
activităţii întreprinderii, stării patrimoniale şi rezultatelor economico-financiare obţinute.
În România, forma şi structura bilanţului sunt standardizate în concordanţa cu normele europene şi
internaţionale, informaţiile prezentate nefiind influenţate de particularităţile obiectului de activitate sau de
ramura de care aparţine întreprinderea.
Principalele prevederi ale Directivei a IV-a a Comunităţii Economice Europene cuprind următoarele
elemente:
- bilanţul trebuie să ofere o imagine fidelă a situaţiei financiare a întreprinderii;
- interpretarea activităţilor trebuie făcută conform conceptului juridico-economic al patrimoniului;
- evaluarea elementelor patrimoniale în bilanţ trebuie să se realizeze la costuri istorice (valori de
intrare);
- întreprinderile mijlocii şi mici trebuie să prezinte bilanţul în sistem simplificat.
Bilanţul contabil poate fi prezentat în format orizontal (în cont) sau vertical (în listă).
Teoretic, schema pentru bilanţul în format orizontal este următoarea:
ACTIV PASIV
- Active imobilizate - Capitaluri proprii
- Active circulante - Provizioane pentru riscuri şi
- Conturi de regularizare cheltuieli
(cheltuieli în avans) - Datorii
- Conturi de regularizare
(venituri în avans)
- Rezultatul exerciţiului
(profit + /pierdere -)
TOTAL ACTIV BILANŢIER TOTAL PASIV BILANŢIER

Schema pentru bilanţul în format vertical este următoarea:

• Active imobilizate
• Active circulante
• Cheltuieli în avans
• Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an (datorii curente)
• Active circulante, respectiv datorii curente nete (active circulante + cheltuieli în avans – datorii
curente – venituri în avans)
• Total active – Datorii curente nete (active imobilizate + active circulante nete)
• Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (împrumuturi pe termen mediu şi
lung)
• Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
• Venituri în avans
• Capital şi rezerve

Fiecare poziţie din bilanţ se numeşte post bilanţier. Acesta reflectă un element patrimonial de activ
sau pasiv, sau un grup de elemente ce prezintă caracteristici anume.
Exemplu: Postul bilanţier „Cheltuieli în avans” reflectă doar cheltuielile efectuate de
întreprindere cu caracter anticipat, fără a influenţa rezultatul financiar.
Postul bilanţier „Casa şi Conturi la bănci” grupează următoarele elemente
patrimoniale: casa, contul curent, CEC-uri de încasat, timbre fiscale, bilete de odihnă şi tratament, tichete de
călătorie, bonuri de consum combustibil şi avansuri de trezorerie.
Toate aceste elemente se reunesc într-un singur post bilanţier întrucât prezintă caracteristica de a fi
active circulante băneşti de natura disponibilităţilor şi valorilor de trezorerie.
Aşa cum am arătat, ca expresie a dublei reprezentări a patrimoniului, bilanţul cuprinde mijloacele
economice ale întreprinderii (activul bilanţier) pe de o parte, iar pe de altă parte sursele de finanţare (pasivul
bilanţier).
81
 Prin urmare, în Activul bilanţier vom regăsi posturi bilanţiere de activ, iar în Pasivul bilanţier,
posturi bilanţiere de pasiv.
I. Activul bilanţier
În cadrul acestuia, elemente patrimoniale de activ sunt prezentate după natura lor şi destinaţie, în
ordinea crescătoare a lichidităţii lor.
Am arătat într-un capitol anterior că lichiditatea reprezintă capacitatea bunurilor de a se transforma
în bani.
Vom avea:
1) Active imobilizate, cu gradul cel mai redus de lichiditate, din care:
a) Imobilizări necorporale (nemateriale): cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare-
dezvoltare, concesiuni, brevete, licenţe, mărci de fabrică şi alte valori, fond comercial, alte imobilizări
necorporale.
b) Imobilizări corporale (materiale): terenuri, clădiri şi construcţii, instalaţii tehnice şi maşini,
mijloace de transport, aparate de măsură şi control, animale de muncă, plantaţii, echipament electronic,
mobilier, alte imobilizări corporale.
c) Imobilizări financiare: investiţii financiare pe termen mediu şi lung de natura:titlurilor de
participare de diverse tipuri şi creanţelor imobilizate (împrumuturile acordate pe terme mediu şi lung).
2) Active circulante, cu grad ridicat de lichiditate în ordinea creşterii acestuia:
a) Stocuri – active circulante materiale de natura: materiilor prime, materialelor consumabile
(materiale auxiliare, combustibili, materiale de ambalat, piese de schimb, seminţe, furaje, alte materiale),
materialelor de natura obiectelor de inventar, produselor (produse finite, semifabricate, produse reziduale),
producţiei neterminate, animalelor şi păsărilor, mărfurilor şi ambalajelor.
b) Creanţe – active circulante în decontare de natura: creanţelor comerciale (faţă de clienţi), a
creanţelor faţă de acţionari/asociaţi, a creanţelor fiscale (TVA de recuperat de la bugetul statului, alte
impozite şi taxe de recuperat) etc.
c) Active circulante băneşti, grupate în ordinea lichidităţii lor astfel:
c1) Investiţii financiare pe termen scurt (plasamente financiare) sub formă de acţiuni şi
obligaţiuni tranzacţionate la bursa de valori, de diverse tipuri.
c2) Disponibil în casierie, contul curent şi alte valori de trezorerie (timbre, tichete, BCF-
uri), CEC-uri,avansuri, acreditive etc.
3) Cheltuieli în avans (active de regularizare) ce cuprind cheltuieli anticipate înregistrate, de
natura: chiriilor, întreţinerii (energie, sapă), reparaţii utilaje, dobânzi aferente unor perioade ulterioare
întocmirii bilanţului.
II. Pasivul bilanţier
În cadrul acestuia, elementele patrimoniale de pasiv sunt prezentate după natura şi provenienţa lor,
în ordinea descrescătoare a exigibilităţii lor.
Am arătat într-un capitol anterior că exigibilitatea reprezintă capacitatea unei surse de a deveni
scadentă sau rambursabilă la un anumit termen.
Vom avea:
1) Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an (datorii curente) – cu termenul de
exigibilitate cel mai ridicat.
Aici se includ: datorii comerciale (faţă de furnizori), datorii sociale (faţă de bugetul A.S. privind
cotele de asigurări sociale şi şomaj aferente salariilor), datorii fiscale (impozite şi taxe datorate la bugetul
statului: TVA, impozit pe profit, impozit pe venit etc), datorii salariale (salariile datorate angajaţilor), datorii
faţă de acţionari/asociaţi (dividende şi alte împrumuturi), datorii financiare (credite bancare pe termen scurt)
etc.
2) Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an – cu termen de exigibilitate mai
redus, de natura împrumuturilor pe termen mediu şi lung: împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, credite
bancare pe termen mediu şi lung, datorii ce privesc imobilizările financiare şi alte împrumuturi asimilate.
3) Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – surse cu termen de exigibilitate redus, pentru: litigii,
garanţii acordate clienţilor, dezafectări de imobilizări, restructurări de personal etc.
82
 4) Capital şi rezerve (capitaluri proprii) – surse cu cel mai redus grad de exigibilitate; prezentate
în ordinea constituirii lor, astfel:
- capital social (vărsat şi nevărsat);
- prime de capital;
- rezerve din reevaluare (favorabile şi nefavorabile);
- rezerve: rezerve legale, rezerve pentru acţiuni proprii, rezerve statutare şi alte rezerve;
- rezultat reportat (profit nerepartizat/pierdere neacoperită);
- rezultatul exerciţiului (profit net/pierdere), cu repartizarea profitului net.

Bilanţul conţine ca posturi distincte şi o serie de indicatori derivaţi din elementele

prezentate, care ajută la efectuarea analizei economico-financiare a situaţiei patrimoniului şi anume:
• active circulante, respectiv datorii curente nete;
• total active minus datorii curente nete.
Structurând cele prezentate, rezultă forma şi schema Bilanţului patrimonial încheiat la 31 decembrie:
- mii lei -
Sold la:
Nr.
începutul sfârşitul
rd.
anului anului
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire 01
2. Cheltuieli de dezvoltare 02
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori 03
similare şi alte imobilizări necorporale
4. Fondul comercial 04
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs 05
TOTAL (rd. 01 la 05) 06
II. Imobilizări corporale
1. Terenuri şi construcţii 07
2. Instalaţii tehnice şi maşini 08
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier 09
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs 10
TOTAL (rd. 07 la 10) 11
III. Imobilizări financiare
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul 12
grupului
2. Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului 13
3. Titluri sub formă de interese de participare 14
4. Creanţe din interese de participare 15
5. Titluri deţinute ca imobilizări 16
6. Alte creanţe 17
7. Acţiuni proprii 18
TOTAL (rd. 12 la 18) 19
ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL 20
(rd. 06+11+19)
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. Stocuri
1. Materii prime şi materiale consumabile 21
2. Producţia în curs de execuţie 22
3. Produse finite şi mărfuri 23
Avansuri pentru cumpărări de stocuri 24
TOTAL (rd. 21 la 24) 25
II. Creanţe
1. Creanţe comerciale 26
2. Sume de încasat de la societăţile din cadrul grupului 27
3. Sume de încasat din interese de participare 28
4. Alte creanţe 29
5. Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat 30
TOTAL (rd. 26 la 30) 31
III. Investiţii financiare pe termen scurt
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul 32
grupului
83
 2. Acţiuni proprii 33
3. Alte investiţii financiare pe termen scurt 34
TOTAL (rd. 32 la 34) 35
IV. Casa şi conturi la bănci 36
ACTIVE CIRCULANTE – TOTAL 37
C. CHELTUIELI ÎN AVANS 38
D. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ
DE UN AN
1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 39
2. Sume datorate instituţiilor de credit 40
3. Avansuri încasate în contul comenzilor 41
4. Datorii comerciale 42
5. Efecte de comerţ de plătit 43
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului 44
7. Sume datorate privind interesele de participare 45
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi alte datorii pentru 46
asigurările sociale
TOTAL (rd. 39 la 46) 47
E. ACTIVE CIRCULANTE, RESPECTIV DATORII 48
CURENTE NETE
(rd. 37+38-47-62)
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE NETE (rd. 49
20+48)
G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ
MAI MARE DE UN AN
1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 50
2. Sume datorate instituţiilor de credit 51
3. Avansuri încasate în contul comenzilor 52
4. Datorii comerciale 53
5. Efecte de comerţ de plătit 54
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului 55
7. Sume datorate privind interesele de participare 56
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru 57
asigurările sociale
TOTAL (rd. 50 la 57) 58
H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI
1. Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare 59
2. Alte provizioane (ct. 151) 60
TOTAL PROVIZIOANE (rd. 59+60) 61
I. VENITURI ÎN AVANS 62
J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. Capital (rd. 64 la 66) 63
din care:
− capital subscris nevărsat 64
− capital subscris vărsat 65
− patrimoniul regiei 66
II. PRIME DE CAPITAL 67
Sold C 68
III. REZERVE DIN REEVALUARE
Sold D 69
IV. REZERVE (rd. 71 la 74) 70
1. Rezerve legale (ct. 1061) 71
2. Rezerve pentru acţiuni proprii 72
3. Rezerve statutare sau contractuale 73
4. Alte rezerve 74
Sold C 75
V. REZULTATUL REPORTAT
Sold D 76
Sold C 77
VI. REZULTATUL EXERCIŢIULUI
Sold D 78
Repartizarea profitului 79
TOTAL CAPITALURI PROPRII 80
(rd. 63+67+68-69+70+75-76+77-78-79)
Patrimoniul public 81
TOTAL CAPITALURI (rd. 80+81) 82

Observăm că bilanţul patrimonial este prezentat în formă verticală (sub formă de listă), cuprinzând
posturile bilanţiere în ordinea anterior amintită.

84
 Corelaţia care se respectă este aceea că:

TOTAL DATORII TOTAL CAPITALURI PROPRII

- (curente şi împrumuturi pe termen = (inclusiv provizioanele pentru riscuri şi
ACTIVE
mediu şi lung) cheltuieli)

Această relaţie defineşte activul net contabil al întreprinderii.

Conform schemei prezentate în subcapitolul anterior, bilanţul cuprinde soldurile la începutul

anului şi respectiv la sfârşitul anului, pentru toate elementele patrimoniale de activ şi de pasiv grupate în
posturile bilanţiere.
Aceste solduri reprezintă de fapt, existentul iniţial şi final al fiecărui cont ce reflectă elementele
patrimoniale, sume ce sunt centralizate în balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi întocmită pentru
anul încheiat.
Deci, datele în bilanţul patrimonial sunt preluate din balanţa de verificare.
Pentru a satisface necesităţile de informare, dar şi pentru o reflectare corectă a patrimoniului prin
bilanţ, preluarea soldurilor din balanţă se face după anumite reguli bine delimitate. La data închiderii
exerciţiului, elementele patrimoniale se evaluează şi se reflectă în bilanţ la valoarea de intrare, pusă de acord
cu rezultatele inventarierii.

6.3. Modificarea posturilor bilanţiere

Pe parcursul exerciţiului financiar în cadrul întreprinderii se produc în permanenţă operaţiuni
economico-financiare care modifică elementele patrimoniale în sensul creşterii sau diminuării lor.
Aceste operaţiuni se referă la activitatea curentă: cumpărări de bunuri, consum de materii prime şi
materiale, realizare de produse finite, vânzare de produse finite şi mărfuri, plăţi către furnizori, încasări de la
clienţi, plata salariilor către angajaţi, a impozitelor şi taxelor către stat, amortizarea utilajelor etc.
Se produc de asemenea operaţiuni care ţin de activitatea financiară: încasare de dividende, plăţi sau
încasări de dobânzi bancare şi de asemenea operaţiuni cu caracter extraordinar (înregistrări de pagube în
urma calamităţilor sau încasări de subvenţii de la buget pentru acoperirea daunelor).
Toate aceste operaţiuni produc modificări atât în volumul cât şi în structura elementelor patrimoniale
la care se referă, modificând implicit valoarea posturilor bilanţiere. Indiferent de modificările produse,
egalitatea bilanţieră fundamentală se menţine:
Total pasiv
Total activ bilanţier =
bilanţier
Vom prezenta în continuare tipurile de modificări ce se produc asupra posturilor bilanţiere şi
anume19:

I. Modificări de structură a elementelor patrimoniale de activ şi de pasiv

Acest tip de modificări influenţează structura elementelor patrimoniale, prin intermediul unor
mişcări permutative.
1) Operaţiuni ce influenţează structura elementelor de activ, în sensul creşterii unui element
patrimonial cu o sumă, concomitent cu diminuarea altui element cu aceeaşi sumă.
# Exemplu: Se încasează de la un client prin casierie, suma X. Această operaţiune determină
concomitent:
- o creştere a numerarului din casierie (element de activ);
- o diminuare a creanţei faţă de client (element de activ).
Schematic, menţinerea egalităţii bilanţiere se reflectă astfel:
A+X–X=P
2) Operaţiuni ce influenţează structura elementelor de pasiv, în sensul creşterii unui element
patrimonial cu o sumă, concomitent cu diminuarea altui element cu aceeaşi sumă.

19
Ghe. Talaghir, Ghe. Negoescu – Contabilitatea pe înţelesul tuturor, Ed. All, Bucureşti, 1998
85
 Exemplu: Se utilizează primele de capital existente în sumă X pentru majorarea de rezerve.
Această operaţiune determină concomitent:
- o diminuare a primelor de capital (element de pasiv);
- o creştere a rezervelor (element de pasiv).
Schematic, menţinerea egalităţii bilanţiere se reflectă astfel:
A=P–X+X
II. Modificări de volum al elementelor patrimoniale de activ şi de pasiv
Acest tip de modificări influenţează volumul elementelor patrimoniale, prin intermediul unor
mişcări opuse.
1) Operaţiuni ce influenţează volumul elementelor patrimoniale prin creşterea unui element de activ
cu o sumă, concomitent cu creşterea unui element de pasiv cu aceeaşi sumă. Astfel, totalul activului şi
pasivului se modifică corespunzător.
Exemplu: Se cumpără mărfuri de la furnizor, în valoare X. Această operaţiune determină
concomitent:
- o creştere a stocului de mărfuri (element de activ);
- o creştere a datoriei faţă de furnizor (element de pasiv).
Schematic, menţinerea egalităţii bilanţiere se reflectă astfel:
A+X=P+X
2) Operaţiuni ce influenţează volumul elementelor patrimoniale prin diminuarea unui element de
activ cu o sumă, concomitent cu diminuarea unui element de pasiv cu aceeaşi sumă. Astfel, totalul activului
şi pasivului se modifică corespunzător.
Exemplu: Se achită prin cont datoria faţă de furnizor, în sumă X. Această operaţiune determină
concomitent:
- o diminuare a datoriei faţă de furnizor (element de pasiv);
- o diminuare a disponibilului din contul bancar (element de activ).
Schematic, menţinerea egalităţii bilanţiere se reflectă astfel:
A–X=P–X
Exemplu: Pentru a reflecta tipurile de modificări prezentate, vom considera un bilanţ iniţial, pe care
îl vom transforma sub influenţa celor patru tipuri de operaţiuni:
BILANŢ INIŢIAL
- lei -
ACTIV PASIV
Sume iniţiale Sume iniţiale
Posturi de activ Posturi pasiv
(solduri) (solduri)
1. Clădiri 30.000.000 1. Capital social 50.000.000
2. Mărfuri 10.000.000 2. Prime de capital 10.000.000
3. Clienţi 20.000.000 3. Alte rezerve 15.000.000
4. Casă 5.000.000 4. Furnizori 25.000.000
5. Contul curent 35.000.000
TOTAL ACTIV 100.000.000 TOTAL PASIV 100.000.000
Soldurile din bilanţul iniţial au următoarea semnificaţie:
- postul „Clădiri” = întreprinderea are în patrimoniu clădiri în valoare de 30.000.000 lei;
- postul „Mărfuri”= întreprinderea are în gestiune mărfuri în valoare de 10.000.000 lei;
- postul „Clienţi” = întreprinderea înregistrează o creanţă faţă de clienţi (are de încasat) de
20.000.000 lei;
- postul „Casa” = numerarul existent în casierie este de 5.000.000 lei
- postul „Cont curent” = disponibilul din contul bancar este de 35.000.000 lei;
- postul „Capital social” = întreprinderea dispune de un capital social constituit de 50.000.000 lei;
- postul „Prime de capital” = întreprinderea are ca sursă proprie prime constituite de 10.000.000
lei
- postul „Alte rezerve” = rezervele constituite sunt de 15.000.000 lei;
- postul „Furnizori” = întreprinderea are datorii faţă de furnizori de 25.000.000 lei.
Operaţia 1) Se încasează de la clienţi prin casierie suma de 12.000.000 lei.
În bilanţul iniţial se produc următoarele modificări:
86
 - se diminuează postul de activ „Clienţi” cu 12.000.000 lei şi se majorează postul de activ „Casa”
cu 12.000.000 lei.
Mişcarea este de forma: A + X – X = P , având caracter permutativ, iar modificarea se produce în
structura activului bilanţier.
Faţă de soldurile iniţiale ale celor două posturi, vom avea următoarele solduri finale:
- în postul „Clienţi” (Ì) = 20.000.000 – 12.000.000 = 8.000.000 lei
- în postul „Casa” (Ê) = 5.000.000 + 12.000.000 = 17.000.000 lei

Soldurile finale = Soldurile iniţiale +/- Modificările

Bilanţul contabil după operaţia 1 va fi de forma:
ACTIV PASIV
Modificări Modificări
Posturi Solduri iniţiale Solduri finale Posturi Solduri iniţiale Solduri finale
(+/-) (+/-)
1. Clădiri 30.000.000 - 30.000.000 1. Capital social 50.000.000 - 50.000.000
2. Mărfuri 10.000.000 - 10.000.000 2. Prime de capital 10.000.000 - 10.000.000
3. Clienţi 20.000.000 -12.000.000 8.000.000 3. Alte rezerve 15.000.000 - 15.000.000
4. Casa 5.000.000 + 12.000.000 17.000.000 4. Furnizori 25.000.000 - 25.000.000
5. Cont curent 35.00.000 - 35.000.000
Total activ 100.000.000 - 100.000.000 Total pasiv 100.000.000 - 100.000.000

Pe total, modificările se anulează, iar totalul activului şi pasivului rămâne neschimbat.

Operaţia 2) Se utilizează prime de capital în valoare de 6.000.000 lei pentru majorarea altor rezerve.
Se diminuează postul de pasiv „Prime de capital” cu 6.000.000 lei şi se majorează postul de pasiv „Alte
rezerve” cu 6.000.000 lei.
Mişcarea este de forma: A = P – X +X, având caracter permutativ, iar modificarea se produce în
structura pasivului bilanţier.
Faţă de soldurile iniţiale ale celor două posturi, vom avea următoarele solduri finale:
- în postul „Prime de capital” (Ì) = 10.000.000 – 6.000.000 = 4.000.000 lei
- în postul „Alte rezerve” (Ê) = 15.000.000 + 6.000.000 = 21.000.000 lei
Bilanţul contabil după operaţia 2 va fi de forma:

ACTIV PASIV
Modificări Modificări
Posturi Solduri iniţiale Solduri finale Posturi Solduri iniţiale Solduri finale
(+/-) (+/-)
1. Clădiri 30.000.000 - 30.000.000 1. Capital social 50.000.000 - 50.000.000
2. Mărfuri 10.000.000 - 10.000.000 2. Prime de capital 10.000.000 -6.000.000 4.000.000
3. Clienţi 8.000.000 - 8.000.000 3. Alte rezerve 15.000.000 + 6.000.000 21.000.000
4. Casa 17.000.000 - 17.000.000 4. Furnizori 25.000.000 - 25.000.000
5. Cont curent 35.00.000 - 35.000.000
Total activ 100.000.000 - 100.000.000 Total pasiv 100.000.000 - 100.000.000

Soldurile iniţiale reprezintă soldurile finale din bilanţul precedent. Pe total modificările se
anulează, iar totalul activului şi pasivului rămâne neschimbat.

Operaţia 3) Se cumpără mărfuri de la furnizor, în valoare de 5.000.000 lei.

Se majorează postul de activ „Mărfuri” cu 5.000.000 lei şi se majorează postul de pasiv „Furnizori”
cu 5.000.000 lei. Mişcarea este de forma: A + X = P + X, având un caracter opus, iar modificarea se produce
atât în volumul activului bilanţier cât şi al pasivului bilanţier, totalurile modificându-se în acelaşi sens
(creştere).
Faţă de soldurile iniţiale ale celor două posturi, vom avea următoarele solduri finale:
- în postul „Mărfuri” (Ê) = 10.000.000 lei + 5.000.000 lei = 15.000.000 lei
- în postul „Furnizori” (Ê) = 25.000.000 lei + 5.000.000 lei = 30.000.000 lei.

Bilanţul contabil după operaţia 3 va fi de forma:

87
 ACTIV PASIV
Modificări Modificări
Posturi Solduri iniţiale Solduri finale Posturi Solduri iniţiale Solduri finale
(+/-) (+/-)
1. Clădiri 30.000.000 - 30.000.000 1. Capital social 50.000.000 - 50.000.000
2. Mărfuri 10.000.000 + 5.000.000 15.000.000 2. Prime de capital 4.000.000 - 4.000.000
3. Clienţi 8.000.000 - 8.000.000 3. Alte rezerve 21.000.000 - 21.000.000
4. Casa 17.000.000 - 17.000.000 4. Furnizori 25.000.000 + 5.000.000 30.000.000
5. Cont curent 35.00.000 - 35.000.000
Total activ 100.000.000 +5.000.000 105.000.000 Total pasiv 100.000.000 +5.000.000 105.000.000

Soldurile iniţiale reprezintă soldurile finale din bilanţul precedent. Totalul activului şi
pasivului se majorează cu modificarea de 5.000.000 (100.000.000 + 5.000.000 = 105.000.000 lei),
menţinându-se egalitatea bilanţieră
Operaţia 4) Se achită prin cont furnizorilor o datorie de 26.000.000 lei.
Se diminuează postul de pasiv „Furnizori” cu 26.000.000 lei şi se diminuează postul de activ „Cont
curent” cu 26.000.000 lei. Mişcarea este de forma: A – X = P – X, având un caracter opus, iar modificarea se
produce atât în volumul activului bilanţier cât şi al pasivului bilanţier, totalurile modificându-se în acelaşi
sens (diminuare).
Faţă de soldurile iniţiale ale celor două posturi, vom avea următoarele solduri finale:
- în postul „Furnizori” (Ì) = 30.000.000 – 26.000.000 = 4.000.000 lei
- în postul „Cont curent” (Ê) = 35.000.000 - 26.000.000 = 9.000.000 lei
Bilanţul contabil după operaţia 4 va fi de forma:
ACTIV PASIV
Modificări Modificări
Posturi Solduri iniţiale Solduri finale Posturi Solduri iniţiale Solduri finale
(+/-) (+/-)
1. Clădiri 30.000.000 - 30.000.000 1. Capital social 50.000.000 - 50.000.000
2. Mărfuri 15.000.000 - 15.000.000 2. Prime de capital 4.000.000 - 4.000.000
3. Clienţi 8.000.000 - 8.000.000 3. Alte rezerve 21.000.000 - 21.000.000
4. Casa 17.000.000 - 17.000.000 4. Furnizori 30.000.000 -26.000.000 4.000.000
5. Cont curent 35.000.000 - 26.000.000 9.000.000
Total activ 105.000.000 - 26.000.000 79.000.000 Total pasiv 105.000.000 -26.000.000 79.000.000

Soldurile iniţiale reprezintă soldurile finale din bilanţul precedent. Totalul activului şi
pasivului se diminuează cu modificarea de 26.000.000 lei (100.000.000 – 26.000.000 = 79.000.000 lei),
menţinându-se egalitatea bilanţieră.
După cele 4 etape parcurse, vom întocmi bilanţul final, care cuprinde: Soldurile din bilanţul iniţial;
Modificările însumate (+/-); Soldurile finale = Solduri iniţiale ± Modificări (acestea vor coincide cu
soldurile finale din Bilanţul întocmit după operaţia 4).

BILANŢ FINAL

ACTIV PASIV
Modificări Modificări
Posturi Solduri iniţiale Solduri finale Posturi Solduri iniţiale Solduri finale
(+/-) (+/-)
1. Clădiri 30.000.000 - 30.000.000 1. Capital social 50.000.000 - 50.000.000
2. Mărfuri 10.000.000 +5.000.000 15.000.000 2. Prime de capital 10.000.000 -6.000.000 4.000.000
3. Clienţi 20.000.000 -12.000.000 8.000.000 3. Alte rezerve 15.000.000 +6.000.000 21.000.000
4. Casa 5.000.000 +12.000.000 17.000.000 4. Furnizori 25.000.000 +5.000.000 4.000.000
5. Cont curent 35.000.000 - 26.000.000 9.000.000 -26.000.000
Total activ 100.000.000 - 21.000.000 79.000.000 Total pasiv 100.000.000 -21.000.000 79.000.000
În concluzie:
În Activul bilanţier:
- postul „Clădiri” – cu sold iniţial de 30.000.000, nu a suferit nici o modificare, rămânând cu sold
final 30.000.000 lei;
- postul „Mărfuri” – cu sold iniţial 10.000.000, s-a majorat prin cumpărare cu 5.000.000,
înregistrând un sold financiar de 15.000.000 lei;
- postul „Clienţi” – cu sold iniţial de 20.000.000, a suferit o diminuare prin încasarea de
12.000.000 lei, rezultând un sold final de 8.000.000 lei;
88
 -postul „Casa” – cu sold iniţial de 5.000.000 a suferit o majorare prin încasare cu 12.000.000 lei,
rezultând un sold final de 17.000.000 lei;
- postul „Cont curent” – cu sold iniţial de 35.000.000, a suferit o diminuare prin plata a
26.000.000 lei, rezultând un sold final de 9.000.000 lei;
În Pasivul bilanţier:
- postul „Capital social” – cu sold iniţial de 50.000.000 lei nu a suferit nici o modificare,
rămânând cu sold final de 50.000.000 lei;
- postul „Prime de capital” – cu sold iniţial 10.000.000 lei, a suferit o diminuare, cu 6.000.000 lei,
prin utilizarea primelor, rezultând un sold final de 4.000.000 lei;
- postul „Alte rezerve” – cu sold iniţial 15.000.000 lei, a suferit o majorare de 6.000.000 lei, prin
încorporarea primelor şi a rezultat un sold final de 21.000.000 lei;
- postul „Furnizori” – cu sold iniţial de 25.000.000 lei a înregistrat întâi o majorare de 5.000.000
lei prin cumpărare, după care o diminuare de 26.000.000 prin plata datoriilor, rezultând un sold
final de 4.000.000 lei.
După toate aceste modificări, egalitatea bilanţieră se menţine:
TOTAL ACTIV (79 .000.000 lei) = TOTAL PASIV (79.000.000 lei)

Modelul prezentat este pur teoretic. În practică, se produc concomitent o diversitate de

operaţii care determină modificări, unele de structură, altele de volum, fără a fi nevoie să întocmim bilanţ
după fiecare operaţiune. Ele se înregistrează în contabilitate lunar prin conturile aferente şi se centralizează
în balanţa de verificare, urmând ca la 31. decembrie, să se întocmească bilanţul în funcţie de soldurile
existente la acea dată.

6.4. Contul de profit şi pierdere şi anexele

După cum am arătat în subcapitolul precedent, bilanţul patrimonial este modelul de bază care
reflectă în expresie generală, echilibrul elementelor patrimoniale de activ şi de pasiv.
Dar necesităţile de informare impun şi existenţa unor date privind rezultatul economico-financiar pe
total şi pe tipuri de activităţi. În acest scop, situaţiile financiare anuale cuprind pe lângă modelul de bază
(bilanţul propriu-zis) şi un model derivat numit „Cont de profit şi pierdere”. Acesta asigură informaţiile
privind determinarea rezultatului net conform relaţiei:
Rezultat net
= Venituri - Cheltuieli
(bilanţier)
Prin urmare, conţine veniturile, cheltuielile şi rezultatele pe fiecare tip de activitate (din exploatare,
financiară şi extraordinară) şi pe total.
Conform prevederilor Directivei a IV-a a Comunităţii Europene Contul de profit şi pierdere poate fi
prezentat în format orizontal (în cont) sau în format vertical (în listă)20.
Teoretic, schema „Contului de profit şi pierdere” în format orizontal este următoarea:

CHELTUIELI VENITURI
1. Reducerea stocului de produse finite şi în curs de fabricaţie 1. Cifra de afaceri
2. a) Cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile 2. Creşterea stocului de produse finite şi în curs de fabricaţie
b) Alte cheltuieli externe
3. Cheltuieli de personal 3. Lucrări efectuate de întreprindere pe cont propriu, sub
a) Salarii formă de imobilizări
b) Cheltuieli sociale
4. a) Cheltuieli privind imobilizările corporale sau necorporale 4. Alte venituri din exploatare
b) Cheltuieli privind activele circulante
5. Alte cheltuieli din exploatare 5. Venituri din participaţii
6. Cheltuieli privind imobilizările financiare şi investiţiile financiare 6. Venituri din participaţii
pe termen scurt
7. Cheltuieli cu dobânzi 7. Venituri din dobânzi
8. Cheltuieli extraordinare 8. Venituri extraordinare
9. Cheltuieli cu impozitul pe profit 9. Rezultatul exerciţiului

20
Nicolae Georgescu – Analiza bilanţului contabil, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
89
10. Rezultatul exerciţiului

Schema „Contului de profit şi pierderi” în format vertical este următoarea:

1. Cifra de afaceri netă
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi lucrări în curs
3. Lucrări efectuate de întreprindere în producţie proprie (imobilizări)
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli de personal
a) Salarii
b) Cheltuieli sociale
7. a) Cheltuieli privind imobilizări corporale şi necorporale
b) Cheltuieli privind active circulante
8. Alte cheltuieli din exploatare
REZULTAT DIN EXPLOATARE
9. Venituri din participaţii
10. Venituri din creanţe imobilizate
11. Venituri din dobânzi
12. Cheltuieli privind imobilizări financiare şi investiţii financiare pe termen scurt
13. Cheltuieli cu dobânzi
REZULTAT FINANCIAR
REZULTAT CURENT
14. Venituri extraordinare
15. Cheltuieli extraordinare
REZULTAT EXTRAORDINAR
REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI
16. Impozit pe profit
REZULTAT NET

Indiferent de formatul în care este prezentat, Contul de profit şi pierderi (contul de rezultate)
sintetizează performanţele întreprinderii, prezentând într-o formă sintetică fluxurile economice care se
produc în cadrul acesteia, prin prisma echilibrului dintre venituri şi cheltuieli. Cheltuielile şi veniturile sunt
evidenţiate conform principiului independenţei exerciţiului (numai cele aferente anului încheiat), la
înregistrarea lor, indiferent de data plăţii cheltuielilor sau încasării veniturilor. Atât cheltuielile cât şi
veniturile se clasifică în „Contul de profit şi pierderi” după natura lor.
I. Cheltuielile – reprezintă consumuri de mijloace economice. Ele se reflectă prin următoarele
posturi:
A. Cheltuielile din exploatare
• Cheltuieli cu materii prime şi materiale
Aici se includ cheltuielile privind consumurile de materii prime şi materiale, corectate cu veniturile
din subvenţii de exploatare pentru materii prime şi materiale.

Corecţia se face întrucât subvenţiile primite de la bugetul statului pentru cumpărări de

materii prime şi materiale diminuează cheltuielile.
• Alte cheltuieli materiale
Se înscriu cheltuielile cu consumul de materiale de natura obiectelor de inventar, cheltuielile cu
materiale nestocate (de ex.: rechizite de birou), cheltuieli cu animalele şi păsările vândute precum şi
cheltuieli cu ambalajele vândute.

Consumul stocurilor reflectă costul de achiziţie al acestora şi se înregistrează pe cheltuieli la

data ieşirii stocurilor din gestiune.
• Alte cheltuieli din afară
Se înscriu cheltuielile cu energie şi apă facturate de furnizori, corectate cu veniturile din subvenţii de
exploatare pentru cheltuieli din afară.
• Cheltuieli privind mărfurile
Se înscriu cheltuielile privind costul de achiziţie aferent mărfurilor vândute.

90
 • Cheltuieli cu personalul, însumează două categorii:
o Cheltuieli cu salarii – se înscriu cheltuielile cu salariile brute datorate angajaţilor,
corectate cu veniturile din subvenţii de exploatare pentru plata personalului;
o Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială – se includ cheltuielile cu cotele datorate
de întreprindere privind: asigurările sociale, şomajul şi asigurările de sănătate, corectate
cu veniturile din subvenţii de exploatare pentru asigurări şi protecţie socială.
• Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale – reflectă diferenţa:
Cheltuieli privind provizioane Venituri din provizioane
Cheltuieli cu
+ pentru deprecierea – pentru deprecierea
amortizări
imobilizărilor imobilizărilor
• Ajustarea valorii activelor circulante – reflectă diferenţa:
Cheltuieli privind Venituri din
Cheltuieli privind provizioane de Venituri din provizioane de
+ – –
pierderi din creanţe depreciere a creanţe reactivate depreciere a
activelor circulante activelor circulante
• Alte cheltuieli din exploatare – însumează următoarele elemente:
o cheltuieli privind prestaţiile externe – se înscriu cheltuielile cu întreţinere şi reparaţii
utilaje, cheltuieli cu chirii, cheltuieli cu prime de asigurare, cheltuieli cu studii şi
cercetări, cheltuieli cu colaboratorii, cheltuieli cu comisioane, cheltuieli cu protocol,
reclamă şi publicitate, cheltuieli de transport, cheltuieli cu deplasări, cheltuieli poştale,
cheltuieli cu servicii bancare, cheltuieli cu servicii terţi, corectate cu veniturile din
subvenţii de exploatare pentru alte cheltuieli din exploatare.
o cheltuieli cu alte impozite şi taxe – se înscriu cheltuielile cu fonduri speciale, accize,
impozite pe bunuri proprietatea statului etc.
o cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi active cedate – se înscriu cheltuielile cu donaţiile
de bunuri efectuate, precum şi valoarea rămasă neamortizată a imobilizărilor scoase din
evidenţă.
o ajustări privind provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – reflectă diferenţa:
Cheltuieli privind constituirea provizioanelor Venituri din anularea provizioanelor pentru
–
pentru riscuri şi cheltuieli riscuri şi cheltuieli
B. Cheltuieli financiare:
• Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare pe termen scurt
- reflectă diferenţa:
Cheltuieli financiare Venituri financiare
-
privind amortizări şi provizioane privind anularea provizioanelor
• Cheltuieli privind dobânzile
Se înscriu cheltuielile cu dobânzile datorate băncilor sau altor firme, corectate cu veniturile din
subvenţiile de exploatare pentru dobânda datorată.
• Alte cheltuieli financiare
Se înscriu cheltuieli privind pierderi din creanţe imobilizate, cheltuieli privind imobilizări financiare
şi plasamente financiare vândute (costul de achiziţie ala cestora), cheltuieli privind diferenţele de curs
valutar, cheltuieli privind sconturile acordate şi alte cheltuieli financiare.
C. Cheltuieli extraordinare
Se înscriu cheltuieli privind calamităţi şi alte evenimente extraordinare.

II. Veniturile – reprezintă câştigurile provenite din: vânzări de bunuri şi servicii, producţia de
stocuri şi imobilizări, anulări de provizioane, dobânzi de încasat etc.
Ele se reflectă prin următoarele posturi:
A. Veniturile din exploatare
• Cifra de afaceri netă - reflectă totalitatea veniturilor din vânzări şi rezultă prin însumarea
următoarelor posturi:

91
 ¾ Producţia vândută – cuprinde veniturile din vânzări de: produse finite,
semifabricate, produse reziduale (preţuirile de vânzare), prestări servicii, studii şi cercetări,
chirii şi activităţi diverse.
¾ Venituri din vânzarea mărfurilor – cuprind preţul de vânzare al mărfurilor
vândute;
¾ Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri – sume
nerambursabile, primite de la buget pentru activitatea curentă.
• Variaţia stocurilor – se înscrie creşterea stocului de produse la cost de producţie (sold creditor),
sau reducerea stocului de produse la cost de producţie (sold debitor).
• Producţia imobilizată
Cuprinde veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale
(costul de producţie ala cestora).
• Alte venituri din exploatare
Cuprind: venituri din despăgubiri, amenzi şi penalităţi, venituri din donaţii şi subvenţii primite,
venituri din vânzarea activelor şi alte operaţii de capital, venituri din subvenţii pentru investiţii
şi alte venituri din exploatare + venituri din subvenţii de exploatare pentru alte venituri.
B. Veniturile financiare:
• Venituri din interese de participare – se înscriu dividendele primite de la alte firme.
• Venituri privind imobilizări financiare – se înscriu veniturile din vânzarea de imobilizări
financiare.
• Venituri din dobânzi – se înscriu veniturile din dobânzile ce urmează a fi încasate.
• Alte venituri financiare – se înscriu veniturile din creanţe imobilizate (dobânzi de încasat
pentru împrumuturile acordate), veniturile din imobilizări financiare şi plasamente financiare vândute (preţul
de vânzare al acestora), venituri din diferenţe de curs valutar, venituri din sconturi obţinute, alte venituri
financiare.
C. Veniturile extraordinare:
Se înscriu veniturile din subvenţii pentru evenimente extraordinare. Pentru fiecare activitate se
compară veniturile cu cheltuielile, obţinând rezultatul activităţii: din exploatare (profit +, pierdere –),
financiară (profit +, pierdere –) şi extraordinară (profit +, pierdere –).

Dacă însumăm rezultatul din exploatare cu rezultatul financiar obţinem Rezultatul curent.
Dacă la Rezultatul curent adăugăm Rezultatul extraordinar, obţinem Rezultatul brut.
Întrucât profitul brut se impozitează, avem un post distinct „Impozit pe profit”, în care se înscriu
cheltuielile cu impozitul datorat.
Rezultatul brut – Impozitul pe profit = Rezultatul net (profit +/pierdere –)
care se înscrie ca post în Contul de profit şi pierderi.
Structurând cele prezentate rezultă forma şi schema contului de profit şi pierderi:
Nr. Exerciţiul financiar:
DENUMIREA INDICATORULUI
rd. precedent încheiat
1. Cifra de afaceri netă (rd. 02 la 04) 01
Producţia vândută 02
Venituri din vânzarea mărfurilor 03
Venituri din subvenţii de exploatare aferente 04
cifrei de afaceri nete
Sold C 05
2. Variaţia stocurilor
Sold D 06
3. Producţia imobilizată 07
4. Alte venituri din exploatare 08
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL 09
(rd. 01+05-06+07+08)
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materiale consumabile 10
Alte cheltuieli materiale 11
b) Alte cheltuieli din afară (cu energia şi apa) 12
Cheltuieli privind mărfurile 13
6. Cheltuieli cu personalul (rd. 15+16) 14
a) Salarii 15
92
 Nr. Exerciţiul financiar:
DENUMIREA INDICATORULUI
rd. precedent încheiat
b) Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială 16
7. a) Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale (rd. 18-19) 17
a.1) Cheltuieli 18
a.2) Venituri 19
7. b) Ajustarea valorii activelor circulante (rd. 21-22) 20
b.1) Cheltuieli 21
b.2) Venituri 22
8. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 24 la 26) 23
8.1) Cheltuieli privind prestaţiile externe 24
8.2) Cheltuieli cu alte impozite şi taxe 25
8.3) Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate 26
Ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli (rd. 28-29) 27
Cheltuieli 28
Venituri 29
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL 30
(rd. 10 la 14+17+20+23+27)
REZULTATUL DIN EXPLOATARE
- Profit (rd. 09-30) 31
- Pierdere (rd. 30-09) 32
9. Venituri din interese de participare 33
- din care, în cadrul grupului 34
35
10. Venituri din alte investiţii financiare şi creanţe imobilizate
- din care, în cadrul grupului
36
11. Venituri din dobânzi 37
- din care, în cadrul grupului 38
Alte venituri financiare 39
VENITURI FINANCIARE – TOTAL 40
(rd. 33+35+37+39)
12. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare pe termen scurt (rd. 42-43) 41
Cheltuieli 42
Venituri 43
13. Cheltuieli privind dobânzile 44
- din care, în cadrul grupului 45
Alte cheltuieli financiare 46
CHELTUIELI FINANCIARE – TOTAL 47
(rd. 41+44+46)
REZULTATUL FINANCIAR:
- Profit (rd. 40-47) 48
- Pierdere (rd. 47-40) 49
14. REZULTATUL CURENT:
- Profit (rd. 31+48) 50
- Pierdere (rd. 32+49) 51
15. Venituri extraordinare 52
16. Cheltuieli extraordinare 53
17. REZULTATUL EXTRAORDINAR:
- Profit (rd. 52-53) 54
- Pierdere (rd. 53-52) 55
VENITURI TOTALE (rd. 09+40+52) 56
CHELTUIELI TOTALE (rd. 30+47+53) 57
REZULTATUL BRUT:
- Profit (rd. 56-57) 58
- Pierdere (rd. 57+56) 59
18. IMPOZITUL PE PROFIT 60
19. Alte cheltuieli cu impozite 61
20. REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI FINANCIAR:
- Profit 62
- Pierdere 63
21. Rezultatul pe acţiune
- de bază 64
- diluat 65
Contul de profit şi pierdere este prezentat în formă verticală (sub formă de listă), cuprinzând pentru
fiecare post de venituri, cheltuieli şi rezultate – atât sumele înregistrate în exerciţiul anterior, cât şi cele
înregistrate în exerciţiul încheiat, în scopul comparării datelor.
93
 Sumele în Contul de profit şi pierderi se preiau din Balanţa de verificare întocmită la 31
decembrie, reprezentând totalul sumelor din conturile de venituri şi cheltuieli.

Totalul sumelor cumulează veniturile şi cheltuielile pe întregul exerciţiu financiar, permiţând

o analiză în timp (în dinamică) prin comparaţie cu cele din anul anterior.
De asemenea, informaţiile cuprinse în Contul de profit şi pierderi permit şi o analiză structurală a
veniturilor şi cheltuielilor pe total şi pe fiecare activitate în parte (de ex.: ponderea veniturilor din vânzări de
mărfuri în cifra de afaceri, ponderea salariilor în cheltuielile de exploatare etc.).
Politicile contabile şi Notele explicative
Pentru întreprinderile mari, OMF 94/2001 prevede pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale, pe
lângă bilanţ şi cont de profit şi pierderi, şi următoarele situaţii:
a) Situaţia modificării capitalului propriu – cuprinde pentru fiecare element al capitalurilor
proprii: capital social, prime de capital, rezerve din reevaluare, rezerve (pe feluri), rezerve din conversie,
rezultat reportat (profit/pierdere), rezultat curent (profit/pierdere), următoarele informaţii:
- soldurile la începutul exerciţiului financiar (existentul iniţial);
- creşterile şi descreşterile înregistrate în timpul anului, din care, prin transfer.
# Exemplu:
o Creşterea capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni.
o Utilizarea primelor de capital pentru constituirea altor rezerve (prin transfer).
- soldurile la sfârşitul exerciţiului financiar (existentul final) calculate conform relaţiei:
Sold final = Sold iniţial + Creşteri – Descreşteri
b) Situaţia fluxurilor de trezorerie – cuprinde: numerarul la începutul perioadei, încasările şi
plăţile din timpul anului şi numerarul la sfârşitul perioadei. Încasările şi plăţile în numerar se referă la:
activitatea de exploatare, activitatea de investiţii şi activitatea de finanţare.
Astfel:
• pentru activitatea din exploatare avem:
o încasări din vânzări de bunuri şi prestări servicii, din comisioane etc.;
o plăţi către furnizori, către salariaţi, către buget etc.
• pentru activitatea de investiţii avem:
o încasări din vânzări de active (terenuri şi mijloace fixe) sau elemente de capital propriu
(acţiuni proprii);
o plăţi pentru achiziţionarea de active sau elemente de capital propriu;
• pentru activitatea de finanţare avem:
o încasări din emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni;
o plăţi pentru răscumpărarea acţiunilor şi obligaţiunilor
Numerarul la sfârşitul perioadei = Numerarul la începutul perioadei + Încasări – Plăţi
c) Notele explicative: Active imobilizate; Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; Repartizarea
profitului; Analiza rezultatului din exploatare; Situaţia creanţelor şi datoriilor; Acţiuni şi Obligaţiuni;
Informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii; Principalii indicatori economico-financiari şi Alte
informaţii.
• Situaţia „Activele imobilizate” cuprinde pentru fiecare tip de imobilizări:
I. Valoarea brută – Sold la 01 ianuarie, creşteri şi reduceri, sold la 31 decembrie;
II. Amortizări şi provizioane (deprecieri) – sold la 01 ianuarie, creşteri şi reduceri, sold la 31
decembrie
• Situaţia „Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli” cuprinde pentru fiecare tip de provizion: sold la
01 ianuarie, majorări şi diminuări, sold la 31 decembrie;
• Situaţia „Repartizarea profitului” cuprinde profitul net repartizat şi suma alocată fiecărei
destinaţii prevăzute de lege (rezerve, dividende, acoperire de pierderi precedente) precum şi
profitul nerepartizat;
• Situaţia „Analiza rezultatului din exploatare” cuprinde: cifra de afaceri netă; costul bunurilor
vândute; rezultatul brut al cifrei de afaceri;alte venituri din exploatare; cheltuieli generale;
cheltuieli de desfacere; rezultatul din exploatare – în exerciţiul precedent şi cel curent (în scopul
de a analiza cum a evoluat structura veniturilor şi cheltuielilor pentru activitatea din exploatare)
94
 • „Situaţia creanţelor şi datoriilor” cuprinde, pe tipuri de creanţe şi datorii, soldul la 31 decembrie,
defalcat:
o pentru creanţe – pe termene de lichiditate (sub 1 an şi peste 1 an);
o pentru datorii – pe termene de exigibilitate (sub 1 an, 1 – 5 ani şi peste 5 ani);
• Situaţia „Acţiuni şi obligaţiuni” cuprinde numărul şi valoarea acţiunilor emise; emisiuni şi
răscumpărări în timpul anului etc.;
• Situaţia „Informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii” cuprinde: numărul de salariaţi,
salariile aferente exerciţiului, cheltuielile cu asigurările sociale etc.;
• Situaţia „Principalii indicatori economico-financiari” cuprinde: indicatori de lichiditate,
indicatori de activitate, indicatori de profitabilitate şi indicatori privind rezultatul pe acţiune;
• Situaţia „Alte informaţii” cuprinde: datele de prezentare a întreprinderii, relaţiile cu diverse
filiale, impozitul pe profit, cifra de afaceri etc.

Conform celor prezentate, politicile contabile şi notele explicative detaliază informaţiile din
bilanţ şi din contul de profit şi pierderi, în scopul efectuării unei analize economico-financiare complete
asupra activităţii întreprinderii.
Notă: Conform legii, agenţii economici întocmesc situaţiile financiare anuale în 3 exemplare, sub
semnătura directorului şi contabilului şef. Un exemplar se depune în termenul legal la Administraţia
Finanţelor Publice, unul la Registrul comerţului, iar ultimul rămâne la întreprindere.
Situaţiile trebuie depuse împreună cu Raportul administratorilor elaborat de Consiliul de
Administraţie al întreprinderii, care trebuie să conţină:
- o analiză fidelă a evoluţiei întreprinderii pe anul încheiat şi situaţia la sfârşitul anului;
- valoarea dividendelor cuvenite acţionarilor/asociaţilor;
- informaţii privind evenimente deosebite;
- informaţii privind evoluţia probabilă a activităţii în perioada următoare;
- informaţii privind activitatea de cercetare – dezvoltare;
- politica de protecţie a mediului;
- informaţii privind: achiziţionarea, vânzarea sau anularea de acţiuni (numărul şi valoarea
acestora);
- numele şi pregătirea fiecărui administrator.
Raportul se aprobă de către C.A. şi se semnează de către preşedintele consiliului.

Rezumat
Bilanţul reprezintă un instrument contabil ce datează din cele mai vechi timpuri, care s-a perfecţionat
pe măsura creşterii cerinţelor de informare. El preia datele înregistrate în conturi – prin intermediul balanţei
de verificare – şi le prezintă într-un mod sintetic.
Bilanţul funcţionează pe principiul dublei reprezentări a patrimoniului, exprimând echilibrul dintre
mijloacele economice şi sursele de finanţare, conform relaţiei:
Activ bilanţier = Pasiv bilanţier
Sub incidenţa diverselor operaţiuni economico-financiare ce au loc în întreprindere, elementele
patrimoniale suportă modificări de structură (prin mişcări permutative) sau de volum (prin mişcări opuse),
dar echilibrul exprimat prin egalitatea bilanţieră se menţine.
Bilanţul îndeplineşte o serie de funcţii (de generalizare, de informare şi de analiză), care exprimă
importanţa acestuia în cadrul întreprinderii.
În funcţie de mărimea întreprinderii, de momentul existenţei acesteia, de termenul legal de întocmire
şi de nivelul informaţiilor pe care le conţine, există mai multe tipuri de bilanţ.
Întreprinderea întocmeşte, la sfârşitul fiecărui exerciţiu, situaţiile financiare anuale, formate din:
Bilanţ, Cont de profit şi pierderi, Politici contabile şi Note explicative.
Bilanţul (patrimonial) cuprinde posturi de activ, enumerate în ordinea crescătoare a lichidităţii lor şi
posturi de pasiv, enumerate în ordinea descrescătoare a exigibilităţii lor. El preia informaţiile din balanţa de
verificare, din soldurile debitoare şi creditoare ale conturilor de activ şi de pasiv. Acestea reprezintă valorile
de intrare ale elementelor patrimoniale, puse de acord cu rezultatele inventarierii.

95
 Contul de profit şi pierderi cuprinde veniturile, cheltuielile şi rezultatele pe tipuri de activităţi (din
exploatare, financiară şi extraordinară), precum şi rezultatul total al activităţii. El preia informaţiile din
balanţa de verificare, din totalul sumelor debitoare şi creditoare existente în conturile de cheltuieli şi venituri.
Politicile contabile şi Notele explicative cuprind situaţii ce vin să detalieze informaţiile din Bilanţ şi
din Contul de profit şi pierderi, în scopul efectuării analizei economico-financiare.
Întocmirea situaţiilor financiare anuale şi depunerea lor la organele în drept este impusă prin lege.
Întreprinderile mari întocmesc: Bilanţ, Cont de profit şi pierderi, Politici contabile şi Note
explicative.
Întreprinderile mijlocii şi mici întocmesc Bilanţ şi Cont de profit şi pierderi.

Teste grilă
1. Posturile bilanţiere de activ sunt enumerate:
a. în ordinea descrescătoare a lichidităţii lor;
b. în ordinea crescătoare a lichidităţii lor;
c. în ordinea crescătoare a exigibilităţii lor.
2. Posturile bilanţiere de pasiv sunt enumerate:
a. după natura şi destinaţia lor;
b. în ordinea crescătoare a exigibilităţii lor;
c. în ordinea descrescătoare a exigibilităţii lor.
3. Transpunerea datelor în bilanţ se realizează:
a. la valorile de inventar;
b. la valorile contabile;
c. la valorile de intrare puse de acord cu rezultatele inventarierii.
4. Sumele conţinute în posturile bilanţiere de activ şi de pasiv se preiau din:
a. conturile de activ şi pasiv;
b. balanţa de verificare;
c. formulele contabile.
5. Operaţiunea de utilizare a rezervelor pentru majorarea capitalului social reprezintă:
a. o mişcare opusă care determină o modificare de volum a posturilor bilanţiere;
b. o mişcare opusă care determină o modificare de structură a posturilor bilanţiere;
c. o mişcare permutativă care determină o modificare de structură a posturilor bilanţiere.
6. Operaţiunea de rambursare a unui credit bancar prin cont reprezintă:
a. o mişcare permutativă ce determină o modificare de volum a posturilor bilanţiere;
b. o mişcare opusă ce determină o modificare de volum a posturilor bilanţiere;
c. o mişcare permutativă ce determină o modificare de structură a posturilor bilanţiere.
7. Operaţiunea de încasare a unei creanţe de la debitori prin casierie, reprezintă:
a. o mişcare permutativă ce determină o modificare de structură a posturilor bilanţiere;
b. o mişcare opusă ce determină o modificare de volum a posturilor bilanţiere;
c. o mişcare opusă ce determină o modificare de structură a posturilor bilanţiere.
8. Operaţiunea de cumpărare a unui mijloc de transport de la furnizori reprezintă:
a. o mişcare opusă ce determină o modificare de structură a posturilor bilanţiere;
b. o mişcare opusă ce determină o modificare de volum a posturilor bilanţiere;
c. o mişcare permutativă ce determină o modificare de volum a posturilor bilanţiere.
9. Contul de profit şi pierdere conţine veniturile şi cheltuielile structurate după:
a. locul lor de efectuare;
b. natura lor;
c. scadenţa lor.
10. Informaţiile în Contul de profit şi pierderi se preiau din:
a. rulajele conturilor de venituri şi cheltuieli;
b. balanţa de verificare;
c. totalul sumelor din conturile de venituri şi cheltuieli.
11. Rezultatul curent al exerciţiului reflectă:

96
 a. Rezultatul din exploatare;
b. Rezultatul brut – Rezultatul extraordinar
c. Rezultatul din exploatare + Rezultatul financiar.
12. Notele explicative conţin:
a. informaţii detaliate din Contul de profit şi pierderi;
b. informaţii detaliate din bilanţ şi contul de profit şi pierderi;
c. informaţii detaliate privind echilibrul patrimonial.

Întrebări
1) Ce cuprinde Activul bilanţier?
2) Care sunt elementele Pasivului bilanţier?
3) Ce reprezintă lichiditatea şi exigibilitatea?
4) În ce constau modificările de structură?
5) Care este diferenţa dintre mişcările permutative şi cele opuse?
6) Care este structura Contului de profit şi pierderi?
7) Cum se formează Rezultatul brut al exerciţiului?
8) Ce cuprinde situaţia Modificării capitalului propriu?
9) Ce cuprinde Situaţia fluxurilor de trezorerie?
10) Care este rolul Notelor explicative?

97
CAPITOLUL 7
CONTUL
Existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial - ca efect al modificărilor produse de operaţiile
economice în cadrul întreprinderii - trebuie să se reflecte printr-un procedeu specific contabil.
Acesta este contul.

7.1. Definiţia, forma şi structura contului

Contul reprezintă un instrument care evidenţiază şi urmăreşte, într-o formă ordonată, informaţiile
economice, permiţând prelucrarea acestora în continuare.
Fiecare element patrimonial - de activ şi de pasiv - se reflectă printr-un cont distinct, în care se
înregistrează mişcările succesive la care este supus elementul respectiv, pe parcursul desfăşurării activităţii
economice.
Înregistrarea informaţiilor în conturi se realizează sub formă valorică şi numai pe bază de
documente justificative.
Vom avea deci: conturi ce exprimă mijloace economice (terenuri, clădiri, mijloace de transport,
materii prime, produse finite, mărfuri etc); conturi ce exprimă surse de finanţare (capital social, rezerve,
credite bancare, furnizori etc); conturi ce exprimă procese economice generatoare de venituri şi cheltuieli
(consumul de materii prime, vânzări de mărfuri, executări de lucrări, prestări de servicii etc.) şi, în sfârşit,
conturi ce exprimă rezultatele financiare (profit sau pierderi).
Conturile îndeplinesc o serie de funcţii - ce conferă acestora o importanţă fundamentală în procesul
cunoaşterii contabile şi anume:
a) Funcţia de înregistrare, grupare, ordonare şi sistematizare a informaţiilor. Conform acesteia,
fiecare cont ajută la înregistrarea ordonată şi sistematizată a operaţiilor economice referitoare la elementul
patrimonial respectiv.
Exemplu: Prin contul „Mărfuri" se înregistrează toate operaţiile legate de stocurile de mărfuri: intrări
în gestiune prin cumpărare, ieşiri din gestiune în urma vânzării, modificări de preţ etc.
b) Funcţia de cuantificare - conform căreia, cu ajutorul conturilor - respectiv al sumelor înregistrate
în conturi - se poate dimensiona mărimea fenomenelor economice.
Exemplu: Cu ajutorul sumelor înregistrate în conturile de cheltuieli şi venituri - se poate determina
costul producţiei realizate, pe de o parte - şi rezultatul financiar obţinut (profit/pierderi), pe de altă parte.
c) Funcţia de informare - constă în faptul că - sumele înregistrate în conturi constituie sursa
principală de informaţii pentru cunoaşterea activităţii întreprinderii din punct de vedere financiar - contabil.
Pe baza lor, conducerea întreprinderii poate adopta deciziile necesare activităţii viitoare.
Exemplu: Cu ajutorul sumelor înregistrate în conturi aflăm nivelul cheltuielilor cu salariile, ponderea
lor în totalul cheltuielilor - şi cum au influenţat ele mărimea profitului în perioada care a trecut. Se pot lua
decizii de reducere a personalului, sau de o mai bună utilizare a timpului de lucru - dacă influenţa asupra
rezultatului financiar a fost negativă sau, dimpotrivă, de creştere a salariilor, dacă aceasta nu afectează
negativ rezultatul financiar şi dacă există resurse disponibile.
d) Funcţia de control - constă în faptul că, sumele înregistrate în conturi permit exercitarea unui
control riguros privind respectarea integrităţii patrimoniului, a disciplinei financiare şi contractuale.
Exemplu: Contul „Materii prime" - permite controlarea permanentă a modului în care sunt gestionate
stocurile de materii prime, reflectând, pe de o parte intrările în gestiune prin cumpărare, iar pe de altă parte,
ieşirile din gestiune prin consum în producţie - şi implicit, valoarea stocului la sfârşitul perioadei.
Se pot identifica, astfel, eventualele lipsuri în gestiune, pierderile datorită neglijenţei gestionarului
etc.
e) Funcţia contabilă - conform căreia - fiecare cont aparţine activului, respectiv pasivului unităţii
patrimoniale - şi prin urmare, se utilizează după reguli riguros stabilite - ce permit înregistrarea corectă a
sumelor şi respectiv determină faptul ca informaţiile din cont să reflecte realitatea.

98
 Modificările determinate de operaţiile economice - şi evidenţiate cu ajutorul conturilor deschise
pentru fiecare element patrimonial, pot fi: creşteri şi micşorări ale elementului respectiv.
Pornind de la această realitate, este absolut necesar ca fiecare cont să apară sub o formă care să
permită înregistrarea separată a creşterilor şi micşorărilor.
Această formă este aceea de cântar cu două talere, prezentată schematic sub forma literei T.
Contul are deci o formă bilaterală, ce permite cunoaşterea separată a creşterilor şi totalului acestora,
precum şi a micşorărilor şi totalului acestora, permiţând astfel determinarea sumei finale existente în cont (a
existentului final).
Exemplu: Situaţia valorică a stocului de ambalaje în luna ianuarie 2005, se prezintă astfel:
EXISTENT + CREŞTERI MICŞORĂRI
Existent iniţial (la 01.01) 1.000.000
lei
10.01 intrare 2.000.000 lei 12.01 ieşire 1.500.000 lei
20.01 intrare 500.000 lei 15.01 ieşire 1.000.000 lei
25.01 intrare 3.000.000 lei 28.01 ieşire 3.500.000 lei
TOTAL CREŞTERI 5.500.000 lei TOTAL MICŞORĂRI 6.000.000 lei
TOTAL CREŞTERI + 6.500.000 lei
EXISTENT INIŢIAL
EXISTENT FINAL 500.000 lei (la
31.01) (6.500.000 lei-6.000.000 tei)
Observăm că în cazul elementului de activ „Ambalaje" - existentul iniţial şi creşterile s-au evidenţiat în partea
stângă, iar micşorările în partea dreaptă.
Exemplu: Situaţia valorică a rezervelor pe luna martie 2005, se prezintă astfel:
MICŞORĂRI EXISTENT + CREŞTERI
EXISTENT INIŢIAL 2.000.000 lei
(01.03)
18.03 Diminuare 1.000.000 lei 15.03 Majorare 500.000 lei
25.03 Diminuare 3.500.000 lei 20.03 Majorare 3.000.000 lei
TOTAL TOTAL CREŞTERI 3.500.000 lei
MICŞORĂRI 4.500.000 lei
TOTAL CREŞTERI + 5.500.000 lei
EXISTENT INIŢIAL
EXISTENT FINAL 1.000.000 lei
(31.03)
(5.500.000 lei - 4.500.000 lei)

Observăm că în cazul elementului de pasiv „Rezerve" existentul iniţial şi creşterile s-au evidenţiat
în partea dreaptă, iar micşorările în partea stângă.
În concluzie, pentru a reflecta diversitatea elementelor patrimoniale, contul trebuie să posede o
structură proprie care să-i permită individualizarea tuturor elementelor prezentate în exemplele anterioare.
Aceste elemente sunt:
- titlul (denumirea contului);
- debitul şi creditul contului;
- rulajul contului;
- totalul sumelor;
- soldul contului.
99
 a) Titlul (denumirea contului) = defineşte elementul patrimonial de activ sau de pasiv pentru care
s-a deschis contul respectiv şi a cărui evidenţă o ţine. în exemplele noastre: „Ambalaje" şi respectiv
„Rezerve".
Acest element trebuie să exprime clar conţinutul economic al elementului patrimonial - el permiţând
identificarea şi utilizarea cu uşurinţă a contului respectiv.
Deci, cont fără titlu (denumire), nu există.
Titlul contului este însoţit de simbolul contului - stabilit prin Planul General de Conturi (detalii spre
sfârşitul capitolului).
În exemplele noastre vom avea:
381 „Ambalaje" şi 106 „Rezerve".
b) Debitul şi creditul contului = denumirile celor două părţi opuse ale contului, respectiv ale celor 2
talere - care permit înregistrarea separată a creşterilor şi micşorărilor.
Indiferent de elementul patrimonial pe care îl reflectă, cele 2 părţi ale contului sunt:
- partea stângă - numită întotdeauna DEBIT
- partea dreaptă - numită întotdeauna CREDIT
Semnificaţia debitului şi a creditului unui cont - diferă însă, în funcţie de conţinutul economic al
contului. Astfel:
- pentru conturile ce reflectă elemente de activ (mijloace economice):
DEBITUL reflectă existentul şi creşterile;
CREDITUL reflectă micşorările, (vezi exemplul cu „Ambalajele").
- pentru conturile ce reflectă elemente de pasiv (surse de finanţare):
CREDITUL reflectă existentul şi creşterile;
DEBITUL reflectă micşorările, (vezi exemplul cu „Rezervele").
c) Rulajul contului = sumele înregistrate succesiv în debitul şi creditul unui cont pe parcursul lunii
(perioadei de gestiune).
Sumele înregistrate în debitul contului formează RULAJUL DEBITOR, iar sumele înregistrate în
creditul contului formează RULAJUL CREDITOR.
In exemplele noastre:
- pentru „Ambalaje" avem:
- rulaj debitor = 5.500.000 lei (reflectă creşteri);
- rulaj creditor = 6.000.000 lei (reflectă micşorări);
- pentru „Rezerve" avem:
- rulaj creditor = 3.500.000 lei (reflectă creşteri);
- rulaj debitor = 4.500.000 lei (reflectă micşorări).
d) Totalul sumelor = reprezintă totalul efectuat între existentul iniţial şi rulajul debitor/creditor al
contului.
Totalul sumelor înregistrate în debitul contului se numeşte TOTAL SUME DEBITOARE, iar
totalul sumelor înregistrate în creditul contului se numeşte TOTAL SUME CREDITOARE (dacă nu avem
existent iniţial, totalul sumelor coincide cu rulajul).
In exemplele noastre:
- pentru „Ambalaje" avem:
- Total sume debitoare = 6.500.000 lei (existent iniţial 1.000.000 lei + rulaj debitor 5.500.000 lei);
- Total sume creditoare = 6.000.000 lei (coincide cu rulajul creditor).
- pentru „Rezerve" avem:
- Total sume creditoare = 5.500.000 lei (existent iniţial 2.000.000 lei + rulaj creditor 3.500.000 lei);
- Total sume debitoare = 4.500.000 lei (coincide cu rulajul debitor).
e) Soldul contului = existentul valoric la un moment dat, în cont. El se determină ca diferenţa dintre
totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare, sau invers.
Astfel: Dacă Total sume debitoare > Total sume creditoare, diferenţa reflectă SOLD DEBITOR.
Este cazul conturilor ce reflectă elemente patrimoniale de activ (vezi exemplul cu „Ambalaje" unde soldul
debitor este de 500.000 lei, obţinut ca diferenţă: 6.500.000 lei - 6.000.000 lei).
Dacă Total sume creditoare > Total sume debitoare, diferenţa reflectă SOLD CREDITOR. Este
cazul conturilor ce reflectă elemente patrimoniale de pasiv (vezi exemplul cu „Rezerve", unde soldul creditor
este de 1.000.000 lei şi s-a obţinut ca diferenţă: 5.500.000 lei - 4.500.000 lei).

100
 Æ Există şi varianta în care, TOTAL SUME DEBITOARE = TOTAL SUME CREDITOARE,
diferenţa fiind 0 - respectiv soldul contului este 0. In acest caz contul se numeşte cont soldat sau balansat.
Soldurile conturilor se stabilesc de regulă la sfârşitul lunii (perioadei de gestiune)
- fapt pentru care se numesc SOLDURI FINALE.
Acestea devin, la începutul lunii imediat următoare, SOLDURI INIŢIALE (existent iniţial).
În exemplele noastre:
- pentru „Ambalaje" - avem sold final (debitor) de 500.000 lei la 31.01.2005, care la data de
01.02.2005 va deveni sold iniţial (debitor) de 500.000 lei.
Prin analogie, existentul iniţial (soldul iniţial) debitor la 01.01.2005 - este clar că reprezintă soldul
final al contului la 31.12.2004.
- pentru „Rezerve" - avem sold final (creditor) de 1.000.000 lei la 31.03.2005, care la data de
01.04.2005 va deveni sold iniţial (creditor) de 1.000.000 lei.
Prin analogie, existentul iniţial (soldul iniţial) creditor la 01.03.2005 - este clar că reprezintă soldul
final al contului la 28.02.2005.
Pentru a concluziona cele arătate, vom prezenta în continuare schematic, situaţia celor 2 conturi din
exemplul nostru:

Unde:
D = debitul contului; C = creditul contului; SiD= sold iniţial debitor; SiC = sold iniţial creditor;
SfC = sold final creditor. SfD = sold fmal debitor;Rc = rulaj creditor;Rd = rulaj debitor;
TSD = total sume debitoare; TSC = total sume creditoare.

7.2. Regulile de funcţionare a conturilor

Acestea stabilesc riguros modul de utilizare a conturilor ce exprimă elementele de activ şi elemente
de pasiv, respectiv modul de înregistrare a sumelor pe debitul şi creditul conturilor.
Operaţiunea de înregistrare a unei sume pe debitul unui cont se numeşte debitarea contului, iar
aceea de înregistrare a unei sume pe creditul unui cont se numeşte creditarea contului.
Întrucât conturile pot reflecta atât elemente de activ, cât şi elemente de pasiv, diametral opuse prin
conţinutul lor economic - este de la sine înţeles că funcţionarea conturilor respective este şi ea diametral
opusă.
Noi am anticipat deja această idee prin exemplele de la subcapitolul anterior, în care am prezentat
modul de utilizare a două conturi ce reflectă un element de activ şi un element de pasiv.
Æ Conform exemplului, pentru contul „Ambalaje" - ce reflectă elementul de activ, am înscris
existentul iniţial (soldul iniţial) în partea stângă a contului, deci pe debit - iar pentru contul „Rezerve" - ce
reflectă elementul de pasiv, am înscris existentul iniţial (soldul iniţial), în partea dreaptă a contului, deci pe
credit.

101
 Am respectat astfel prima regulă de funcţionare a conturilor şi anume: Conturile de activ încep
să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu existenţele iniţiale de activ, iar conturile de pasiv
încep să funcţioneze prin a se credita şi se creditează cu existenţele iniţiale de pasiv.
Conform exemplului, pentru contul „Ambalaje" - de activ - am înscris creşterile în partea stângă a
contului, deci pe debit, iar pentru contul „Rezerve" - de pasiv – am înscris creşterile în partea dreaptă a
contului, deci pe credit.
Am respectat astfel, a doua regulă de funcţionare a conturilor şi anume:
Conturile de activ se debitează în continuare cu creşterile elementelor de activ, iar conturile de
pasiv se creditează în continuare cu creşterile elementelor de pasiv.
Conform exemplului, pentru contul „Ambalaje" - de activ - am înscris micşorările în partea dreaptă
a contului, deci pe credit, iar pentru contul „Rezerve" - de pasiv, am înscris micşorările în partea stângă a
contului, deci pe debit.
Am respectat astfel, a treia regulă de funcţionare a conturilor şi anume:
Conturile de activ se creditează cu micşorările elementelor de activ, iar conturile de pasiv se
debitează cu micşorările elementelor de pasiv.
Conform exemplului, pentru contul „Ambalaje" de activ, am determinat sold final debitor, pe care l-
am înscris în partea stângă a contului, deci pe debit, iar pentru contul „Rezerve" de pasiv, am determinat
sold final creditor, pe care l-am înscris în partea dreaptă a contului, deci pe credit.
Am respectat astfel, a patra regulă de funcţionare a conturilor şi anume:
Conturile de activ prezintă sold final debitor sau nu prezintă sold (dacă Total sume creditoare
= Total sume debitoare), iar conturile de pasiv prezintă sold final creditor, sau nu prezintă sold (dacă
Total sume creditoare = Total sume debitoare).
Pentru simplificarea celor prezentate şi în scopul reţinerii lor cu uşurinţă, vom separa regulile de
funcţionare pe cele două tipuri de conturi - de activ şi de pasiv - astfel:
I. Regula de funcţionare a conturilor de activ:
Conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita, se debitează cu existentul iniţial şi cu
creşterile de activ, se creditează cu micşorările de activ, iar în final prezintă sold debitor sau nu
prezintă sold.
II. Regula de funcţionare a conturilor de pasiv:
Conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se credita, se creditează cu existentul iniţial şi cu
creşterile de pasiv, se debitează cu micşorările de pasiv, iar în final prezintă sold creditor sau nu
prezintă sold.
Schematic, cele două reguli de funcţionare a conturilor se prezintă astfel:
Pentru conturile de activ:

Pentru conturile de pasiv:

Æ În practică, există conturi care prezintă întotdeauna acelaşi tip de sold final debitor sau creditor -
numite conturi monofuncţionale, dar şi conturi care au un comportament variabil în privinţa soldului final
(prezintă în unele cazuri sold debitor, iar în altele sold creditor) - acestea se numesc conturi bifuncţionale.
Este de la sine înţeles că, în cazul conturilor monofuncţionale se aplică întotdeauna numai una dintre
cele două reguli de funcţionare - fie regula de activ, fie regula de pasiv.
În cazul conturilor bifuncţionale se poate aplica, în unele cazuri regula de activ şi pentru acelaşi cont,
în alte cazuri, regula de pasiv.

102
 Un exemplu de cont bifuncţional este contul 121 „Profit şi pierdere". Acesta funcţionează după
regula de pasiv când reflectă profitul activităţii şi respectiv după regula de activ când reflectă pierderea.
Presupunem că firma înregistrează pentru o perioadă venituri totale în valoare de 50.000.000 lei şi
cheltuieli totale în valoare de 45.000.000 lei. Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli în valoare de 5.000.000 lei
reflectă profitul perioadei.
Reprezentarea grafică a contului 121 în acest caz va fi:
D 121 „Profit si pierdere" C
RD =45.000.000 (total cheltuieli) Rc = 50.000.000 (total
venituri)
TSD = 45.000.000 TSC = 50.000.000
Sfc = 5.000.000
Prin urmare, profitul se regăseşte în soldul final creditor al contului 121, fiind aplicată regula de
pasiv.
Presupunem că firma înregistrează pentru o perioadă cheltuieli totale în valoare de 50.000.000 lei şi
venituri totale în valoare de 46.000.000 lei. Diferenţa dintre cheltuieli şi venituri în valoare de 5.000.000 lei
reflectă pierderea perioadei.
Reprezentarea grafică a contului 121 în acest caz va fi:
D 121 „Profit si pierdere" C
Rd = 50.000.000 (total cheltuieli) Rc =45.000.000 (total venituri)

TSD = 50.000.000 TSC = 45.000.000

SfD = 5.000.000 (Pierdere)

Prin urmare, pierderea se regăseşte în soldul final debitor al contului 121, fiind aplicată regula de
activ.

7.3. Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor

Aşa cum am arătat, conturile reflectă elementele patrimoniale ale întreprinderii.
Reflectarea în contabilitate a elementelor de patrimoniu se bazează pe principiul dublei reprezentări.
Aceasta înseamnă că fiecare operaţie economică ce afectează patrimoniul se va consemna în conturi printr-o
dublă înregistrare - concomitent şi cu aceeaşi sumă. Astfel, se reflectă, pe de o parte, existenţa concret
materială a mijloacelor economice, iar pe de alta, sursele care stau la baza finanţării acestora.
Ce este dubla înregistrare?
- înregistrarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii economice - în debitul unui cont şi în
creditul altui cont.
Legătura care se stabileşte între cele două conturi se numeşte corespondenţa conturilor, iar conturile
respective poartă numele de conturi corespondente.
În practică, există operaţii economice care pot modifica simultan - mai multe elemente patrimoniale
de activ şi de pasiv - prin urmare, presupunând înregistrări concomitente în mai multe conturi (pe debit şi pe
credit).
Pentru a exemplifica dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor, vom considera câteva operaţii
economice simple, după cum urmează:
1) Se încasează prin cont un credit bancar pe termen lung în valoare de 10.000.000 lei.
Această operaţie economică se referă simultan la două elemente patrimoniale:
- „Disponibil în cont" - element de activ, care înregistrează o creştere prin încasarea creditului (creşte
suma de bani din contul curent al întreprinderii).
- „Credite bancare pe termen mediu şi lung" - element de pasiv, care înregistrează de asemenea o
creştere (creşte datoria întreprinderii faţă de Bancă).
Întrucât ambele elemente patrimoniale se reflectă printr-un cont distinct, rezultă că operaţia se
înregistrează simultan cu aceeaşi sumă în cele două conturi corespondente (contul „Conturi la bănci în lei" şi
contul „Credite bancare pe termen lung").
Problema care se pune este - care cont se va debita şi care cont se va credita?
103
 Contul „Conturi la bănci în lei" - de activ, înregistrând o creştere, se va debita, întrucât funcţionează
conform Regulii de activ (vezi subcapitolul 1.2.), iar contul „Credite bancare pe termen mediu şi lung" - de
pasiv, înregistrând o creştere, se va credita, întrucât funcţionează conform Regulii de pasiv (vezi subcapitolul
1.2.)
Pentru a reflecta legătura dintre contul care se debitează (înscris în partea stângă) şi contul care se
creditează (înscris în partea dreaptă) se pune semnul „=" (egal).
Corespondenţa celor două conturi va arăta astfel:
"Conturi la bănci în lei" = "Credite bancare pe termen mediu şi lung"
+A +P
unde: +A = arată creşterea de activ a disponibilului în cont;
+P = arată creşterea de pasiv a datoriei faţă de bancă.
Pentru a plasa operaţia exemplificată - în cadrul modificărilor bilanţiere intervenite în patrimoniul
întreprinderii, vom observa că ea se circumscrie relaţiei:
A+X=P+X.
Iată cum se reflectă schematic operaţia economică amintită, simultan în cele două conturi
corespondente:

2) Se achită o datorie către furnizori, în valoare de 5.000.000 lei, din casieria întreprinderii.
Această operaţie economică se referă simultan la două elemente patrimoniale:
- „Furnizori" - element de pasiv, care înregistrează o micşorare prin plata datoriei (se diminuează
datoria întreprinderii faţă de furnizori).
- „Disponibil în casă" - element de activ, care înregistrează o micşorare prin plata efectuată (se
diminuează suma existentă în casierie).
Întrucât ambele elemente patrimoniale se reflectă printr-un cont distinct, rezultă că operaţia se
înregistrează simultan cu aceeaşi sumă în cele două conturi corespondente (contul „Furnizori" şi contul
„Casa în lei").
De asemenea, ne punem întrebarea, care cont se va debita şi care cont se va credita?
Contul" Furnizori" - de pasiv, înregistrând o micşorare, se va debita, întrucât funcţionează după
Regula de pasiv, iar contul „Casa" - de activ, înregistrând o micşorare, se va credita, întrucât funcţionează
după Regula de activ.
Corespondenţa celor două conturi va arăta astfel:
"Furnizori" = "Casa în lei" , unde:
-P -A
-P = arată micşorarea de pasiv a datoriei faţă de furnizori
-A = arată micşorarea de activ a disponibilului în casierie
• Pentru a plasa operaţia exemplificată - în cadrul modificărilor bilanţiere intervenite în patrimoniul
întreprinderii, vom observa că ea se circumscrie relaţiei:
A-X=P-X.
Iată cum se reflectă schematic operaţia economică amintită, simultan, în cele două conturi
corespondente:

3) Se consumă alte rezerve pentru majorarea capitalului social - pentru acordarea primelor către
salariaţi, în sumă de 3.000.000 lei.
Această operaţie economică se referă simultan la două elemente patrimoniale: - „Alte rezerve" -
element de pasiv, care înregistrează o micşorare prin consum (se diminuează pentru a majora capitalul
social).
- „Capitalul social" - element de pasiv, care înregistrează o creştere prin incorporarea de rezerve.

104
 Întrucât ambele elemente patrimoniale se reflectă printr-un cont distinct, rezultă că operaţia se
înregistrează simultan cu aceeaşi sumă în cele două conturi corespondente (contul „Fondul de participare la
profit" şi contul „Participarea salariaţilor la profit").
Care cont se va debita şi care se va credita?
Contul „Alte rezerve" - de pasiv, înregistrând o micşorare, conform Regulii de pasiv, se va debita, iar
contul „Capitalul social" - de pasiv, înregistrând o creştere, conform Regulii de pasiv, se va credita.
Corespondenţa celor două conturi va fi:
„Alte rezerve" = „Capitalul social"
-P +P
unde:
-P = arată micşorarea rezervelor
+P = arată creşterea de pasiv capitalului social
• Pentru a plasa operaţia exemplificată - în cadrul modificărilor bilanţiere intervenite în patrimoniul
întreprinderii, vom observa că ea se circumscrie relaţiei:
A=P-X+X.
Iată cum se reflectă schematic operaţia economică amintită, simultan, în cele două conturi
corespondente:

4) Se încasează de la clienţi, prin casierie, suma de 4.000.000 lei.

Această operaţie economică se referă simultan la două elemente patrimoniale:
- „Disponibil în casa" - element de activ, care înregistrează o creştere prin încasarea sumei (creşte
disponibilul din casieria întreprinderii)
- „Clienţi" - element de activ, care înregistrează o micşorare prin încasarea sumei (se diminuează
creanţa faţă de clienţi).
Întrucât ambele elemente patrimoniale se reflectă printr-un cont distinct, rezultă că operaţia se
înregistrează simultan cu aceeaşi sumă în cele două conturi corespondente (contul „Casa în lei" şi contul
„Clienţi").
Care cont se va debita şi care se va credita?
Contul „Casa în lei" - de activ, înregistrând o creştere, conform Regulii de activ se va debita, iar
contul „Clienţi" - de activ, înregistrând o micşorare, conform Regulii de activ se va credita.
Corespondenţa celor două conturi va fi:
"Casa în lei" = "Clienţi", unde:
+A -A
+A = arată creşterea de activ a disponibilului din casierie
-A = arată micşorarea de activ a creanţei faţă de clienţi

Pentru a plasa operaţiunea exemplificată - în cadrul modificărilor bilanţiere intervenite în

patrimoniul întreprinderii, vom observa că ea se circumscrie relaţiei:
A + X - X = P,
deci este o mişcare permutativă care generează o modificare de structură a activului.
Iată cum se reflectă schematic, operaţia economică amintită, simultan, în cele două conturi
corespondente:

Pentru a concluziona, avem următoarele definiţii:

* Utilizarea contului este determinată de existenţa sau apariţia unei structuri patrimoniale.
* A debita un cont înseamnă a înscrie o sumă în debitul lui, aceasta devenind sold iniţial debitor sau
sumă debitoare.
* A credita un cont înseamnă a înscrie o sumă în creditul lui, aceasta devenind sold iniţial creditor
sau sumă creditoare.
105
 * Debitarea unui cont se face în corespondenţă cu creditarea unui alt cont (sau mai multor conturi),
cu aceeaşi sumă (conform principiului dublei înregistrări)
* Creditarea unui cont se face în corespondenţă cu debitarea altui cont (sau mai multor conturi), cu
aceeaşi sumă (conform principiului dublei înregistrări).

7.4. Analiza contabilă, formula contabilă şi articolul contabil

Este cunoscut faptul că - analiza reprezintă o metodă ştiinţifică de cercetare a unui fenomen - având
la bază descompunerea întregului şi examinarea fiecărui element component.
In mod particular, analiza contabilă a unei operaţii economice constă în cercetarea detaliată a
acestuia pe bază de documente, prin descompunerea ei în elemente componente, în vederea stabilirii
modificărilor pe care le produce (creşteri sau micşorări ale elementelor patrimoniale) şi a conturilor
corespondente (debitoare şi creditoare), în care urmează a se înregistra operaţia concomitent şi cu aceeaşi
sumă.
Efectuarea analizei contabile presupune parcurgerea următoarelor etape:
1) Stabilirea naturii şi conţinutului operaţiei care se supune analizei (Ia ce se referă operaţia: plată,
încasare, cumpărare de bunuri, vânzare de bunuri, realizare de produse finite, consum de materie primă etc);
2) Precizarea modificărilor pe care le produce operaţia (elementele de activ şi de pasiv care se
modifică, sensul modificării - creştere sau micşorare, conţinutul economic al modificărilor - creştere de
stocuri, diminuare de creanţe, creştere de datorii, diminuare de disponibil în cont, creştere de disponibil în
casă etc);
3) Stabilirea conturilor corespondente care să reflecte modificarea elementelor patrimoniale (conturi
de activ, de pasiv sau ambele);
4) Aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor, pentru a putea stabili ce conturi se debitează şi ce
conturi se creditează.
Exemplu: Se plătesc angajaţilor, prin casieria întreprinderii, salariile în valoare de 8.000.000 lei.
Să supunem această operaţie economică analizei contabile, conform etapelor prezentate:
1) operaţia se referă la efectuarea unei plăţi:
- plata salariilor către angajaţi, efectuată prin casierie.
2) operaţia afectează două elemente patrimoniale:
- datoria întreprinderii faţă de angajaţi privind salariile cuvenite acestora (element de pasiv);
- disponibilul în casieria întreprinderii (element de activ).
Cele două elemente patrimoniale se modifică astfel:
- elementul de pasiv înregistrează o micşorare: prin plata salariilor către angajaţi, scade datoria
întreprinderii faţă de aceştia;
- elementul de activ înregistrează o micşorare: prin plata salariilor către angajaţi, scade disponibilul
din casieria întreprinderii.
3) operaţia se reflectă prin două conturi corespondente, specifice fiecărui element patrimonial:
- contul „Personal - remuneraţii datorate" - de pasiv;
- contul „Casa în lei" - de activ.
4) Pentru a stabili care dintre cele două conturi se va debita şi care se va credita, aplicăm regulile de
funcţionare a conturilor:
- contul de pasiv „Personal - remuneraţii datorate" - întrucât elementul de pasiv înregistrează o
micşorare, conform Regulii de pasiv, se va debita.
- contul de activ „Casa în lei" - întrucât elementul de activ înregistrează o micşorare, conform
Regulii de activ, se va credita.
Astfel, din punct de vedere contabil, operaţia economică se va înregistra:
„Personal - remuneraţii datorate" = „Casa în lei" 8.000.000
-P = -A
Tocmai am scris o formulă contabilă!
Deci, scopul final al analizei contabile a unei operaţii economice - îl constituie transcrierea
acesteia prin intermediul unei formule contabile.
Ce este, de fapt, o formulă contabilă?
Este modalitatea de prezentare grafică a fiecărei operaţii economice prin conturile corespondente, pe
baza dublei înregistrări şi sub formă de egalitate valorică.
106
 Elementul de noutate, faţă de exemplele de Ia subcapitolul anterior (când, de fapt, am scris tot
formule contabile), îl constituie, scrierea în partea dreaptă a egalităţii dintre conturile corespondente - a
sumei care se înregistrează simultan în conturi, prin producerea operaţiei economice.
Aşa cum se observă, contul care se debitează se trece în partea stângă a egalităţii, iar contul care se
creditează se trece în partea dreaptă a egalităţii.
Evident, suma - deşi se scrie o singură dată - se va înregistra atât în debitul unui cont, cât şi în
creditul celuilalt cont.
Trebuie menţionat faptul că semnul „=" evidenţiază corespondenţa dintre cele două conturi în care se
înregistrează operaţiunea economică bazată pe principiul dublei înregistrări şi faptul că între cele două părţi
ale formulei contabile există egalitate, indiferent câte conturi intervin în prezentarea acestuia.
Schematic, înregistrarea operaţiei exemplificate, în cele două conturi corespondente, va arăta astfel:

Formulele contabile se pot clasifica după două criterii: 1. După numărul conturilor corespondente
din care sunt formate, avem:
- formule contabile simple;
- formule contabile compuse.
Formula contabilă simplă - este aceea în care corespondenţa conturilor se stabileşte între un singur
cont care se debitează (cont debitor) şi un singur cont care se creditează (cont creditor).
Formula contabilă din exemplul anterior este o formulă contabilă simplă.
Formula contabilă compusă - este aceea în care corespondenţa se stabileşte fie între un singur cont
debitor şi mai multe conturi creditoare, fie între mai multe conturi debitoare şi un singur cont creditor.
Ea este specifică acelor operaţii economice care afectează simultan mai mult de două elemente
patrimoniale.
In acest caz, pentru a reprezenta grafic faptul că pe debit sau pe credit, există mai multe conturi, se
utilizează semnul „%" - care se citeşte „următoarele" (în sensul că, urmează mai multe conturi care se
debitează sau se creditează).
Exemplu: Se achită din contul bancar următoarele datorii - către furnizori 2.000.000 lei, impozit pe
profit 3.000.000 lei şi taxa pe valoare adăugată 1.000.000 lei.
TOTAL PLĂŢI = 6.000.000 lei.
Să efectuăm analiza contabilă a acestei operaţii economice:
a) Natura operaţiei: plata unor datorii din contul bancar.
b) Elementele patrimoniale afectate:
- datoria către furnizori - în sensul micşorării ei (pasiv);
- datoria către bugetul statului privind impozitul pe profit - în sensul micşorării ei (pasiv);
- datoria către bugetul statului privind TVA - în sensul micşorării ei (pasiv);
- disponibilul în cont-în sensul micşorării lui (activ).
c) Conturile utilizate: „Furnizori" (pasiv); „Impozit pe profit" (pasiv); „TVA de plată" (pasiv) şi
„Conturi la bănci în lei" (activ).
d) Se debitează cele 3 conturi de pasiv şi se creditează contul de activ.
Deci, vom avea:

107
 Din formula contabilă compusă, observăm că - în dreptul fiecărui cont se înscrie suma ce produce
modificarea elementului patrimonial respectiv, astfel încât - şi în acest caz, egalitatea valorică se menţine!
Similar, putem avea formule contabile compuse - în care avem mai multe conturi creditoare:
Cont debitor = % Suma totală
Cont creditor Suma parţială
Cont creditor Suma parţială
etc etc
2) După scopul pentru care se întocmesc, avem:
- formule contabile de înregistrare curentă;
- formule contabile de stornare.
Formula contabilă de înregistrare curentă - este aceea care se întocmeşte pentru înregistrarea
operaţiilor economice obişnuite - şi care are cea mai mare frecvenţă în evidenţa contabilă.
Formulele din exemplele anterioare (simple şi compuse) se încadrează în această categorie.
Caracteristic acestor formule este faptul că înscrierea sumelor şi înregistrarea lor în conturi se face în negru.
Ce înţelegem prin sumă în negru?
In contabilitate, suma în negru se scrie cu culoare obişnuită (pix albastru sau cerneală) - şi are
semnificaţia unei sume care se adună (cu semnul imaginar „+").
Sumele înscrise în formulele contabile din exemplele prezentate, sunt sume în negru.
Formula contabilă de stornare - este aceea care se întocmeşte în situaţii deosebite, atunci când se
doreşte corecţia (rectificarea) unor sume anterior înregistrate în conturi. Anularea unei înregistrări anterioare
se realizează de asemenea printr-o înregistrare de stornare.
Deci, aceste formule reflectă operaţii economice cu caracter special.
Stornarea (corecţia) se poate face fie cu sume în negru, fie cu sume în roşu.
a) Stornarea cu sume în negru (care se adună, aşa cum am văzut mai sus) - are loc atunci când -
formula contabilă anterioară - se anulează, deci, se inversează - contul debitor devenind creditor, iar contul
creditor devenind debitor. Efectul constă în dispariţia sumei respective din conturi.
Exemplu: Se înregistrează cumpărarea de materii prime de la furnizori în valoare de 1.000.000 lei.
Conform analizei contabile, parcurgând etapele necesare, ajungem la formula contabilă simplă:
I. „Materii prime" = „Furnizori" 1.000.000
Ulterior, se constată că formula contabilă a fost eronat stabilită, dorindu-se anularea ei. Contul
„Materii prime" se va credita, iar contul „ Furnizori" se va debita, cu aceeaşi sumă în negru:
II. „Furnizori" = „Materii prime" 1.000.000
Schematic, pentru a vedea efectul formulei contabile de stornare în negru, vom avea:

Cele două linii paralele evidenţiază soldarea (închiderea) celor 2 conturi. Deci, prin formula
contabilă de stornare în negru, sumele înregistrate iniţial, au fost anulate, aşa cum am dorit.
a) Stornarea cu sume în roşu
Ce înţelegem prin sumă în roşu?
în contabilitate, suma în roşu se scrie cu coloare roşie, sau cu culoare obişnuită (albastru) - dar
încadrată în chenar - şi are semnificaţia unei sume care se scade (cu semnul imaginar „-").
In acest caz, anularea unei formule contabile anterioare se face prin transcrierea ei identică (contul
debitor rămâne debitor, iar cel creditor rămâne creditor), dar cu suma în roşu!
Exemplu: Considerăm că formula anterioară,
I. „Materii prime" = „Furnizori" 1.000.000
fiind eronată, se stornează cu suma în roşu.
Vom avea:
II „Materii prime" = „Furnizori" 1.000.000
Schematic, pentru a vedea efectul formulei contabile de stornare în roşu, vom avea:

108
 Constatăm că, şi în acest caz, cele două conturi se soldează (se închid).
Şi în cazul formulei contabile de stornare în roşu, sumele înregistrate iniţial se anulează, aşa cum am
dorit.
De preferat este ca, prin aplicarea unei analize contabile corecte, să se ajungă la scrierea unor
formule contabile corecte şi implicit la înregistrarea corectă a sumelor în conturi, fără a apela la formulele
contabile de stornare.
Există şi operaţii, care prin natura lor economică - necesită formule contabile de stornare.
Înregistrarea unei operaţii economice cu ajutorul formulei contabile poartă numele de înregistrare
cronologică, întrucât fiecare operaţie economică se înregistrează în conturi la data înfăptuii ei.
Înregistrarea unei operaţii economice schematic, cu ajutorul T-urilor se numeşte înregistrare
sistematică şi serveşte la întocmirea Balanţei de verificare (ea completează înregistrarea cronologică).
Ce reprezintă Articolul contabil?
Reprezintă un instrument de lucru - cu ajutorul căruia se identifică în timp şi spaţiu o operaţie
economică ce produce modificarea patrimoniului sau a structurii acestuia.
El vine, de fapt, să completeze formula contabilă, adăugându-i elemente suplimentare:
- data efectuării înregistrării contabile - respectiv anul, luna şi ziua în care a avut loc operaţia
economică.
- explicaţia operaţiei economico-financiare - redată prin cuvinte, în mod concis, având în vedere
felul operaţiei şi documentul justificativ ce a stat la baza acesteia.
Exemplu: Cumpărarea de materii prime în valoare de 3.000.000 lei.

Dacă formula contabilă este simplă, vorbim de un articol contabil simplu, iar dacă este compusă, de
un articol contabil compus.
În acelaşi mod putem avea:
- articole contabile curente (pentru operaţii obişnuite);
- articole contabile de stornare (pentru operaţii de stornare). Schematic, etapele analizei contabile
sunt:

7.5. Sistemul de conturi. Planul General de Conturi.

Aşa cum am arătat, fiecare cont reflectă un singur element patrimonial sau mai multe elemente
patrimoniale de aceeaşi natură. Având în vedere - multitudinea elementelor patrimoniale, apare necesitatea
ordonării lor pe clase, grupe şi subgrupe, care să facă posibilă realizarea unei evidenţe contabile clare.
Există astfel, mai multe criterii de clasificare a conturilor:
a) După conţinutul lor economic avem:

109
 - conturi de mijloace economice;
- conturi de surse economice (inclusiv rezultate financiare);
- conturi de procese economice (cheltuieli şi venituri).
b) După funcţia lor contabilă, avem:
- conturi de activ, ce funcţionează după regula de activ;
- conturi de pasiv, ce funcţionează după regula de pasiv.
c) După sfera lor de cuprindere avem:
- conturi sintetice;
- conturi analitice (care vin să detalieze conturile sintetice).
d) După finalitatea informaţiilor pe care le furnizează, avem:
- conturi de gestiune externă, ce furnizează informaţii pentru întocmirea bilanţului, destinate terţilor
(organe de control, bănci, furnizori, clienţi etc.)
- conturi de gestiune internă, ce furnizează informaţii cu caracter intern, conducerii întreprinderii.
Cele mai importante criterii de clasificare sunt primele două, fapt pentru care le vom detalia.
I. Conturile de mijloace economice sunt clasificate astfel:
1) conturi de active imobilizate - reprezentate prin clasa de conturi nr.2.
- conturi de imobilizări necorporale (activ);
- conturi de imobilizări corporale (activ);
- conturi de imobilizări financiare (activ);
- conturi rectificative privind imobilizările - ce reflectă amortizări şi provizioane de depreciere
(pasiv).
2) conturi de active circulante:
- conturi de stocuri (mijloace circulante, materiale) - reprezentate prin clasa de conturi nr.3 (activ);
- conturi de creanţe (mijloace economice în decontare) - reprezentate prin clasa de conturi nr.4
(activ);
- conturi de trezorerie (mijloace circulante băneşti) - reprezentate prin clasa de conturi nr.5 (activ);
- conturi rectificative privind activele circulante - ce reflectă, diferenţe de preţ şi provizioane de
depreciere (pasiv) - reprezentate prin conturi de clasele 3,4,5.
II. Conturile de surse economice
1. conturi de surse proprii - reflectate prin clasa de conturi nr.l (pasiv);
2. conturi de surse străine (împrumuturi pe termen mediu şi lung) - reflectate prin clasa de conturi
nr. l (pasiv);
3. conturi de surse temporare (datorii pe termen scurt) - reflectate prin clasa de conturi nr.4
(pasiv).
III. Conturile de procese economice.
1. conturi de cheltuieli - reflectate prin clasa de conturi nr.6 (activ);
2. conturi de venituri - reflectate prin clasa de conturi nr.7 (pasiv).
• Toate categoriile de conturi enumerate se reunesc într-un tabel general – utilizat obligatoriu de
către agenţii economici - numit Planul General de Conturi.
Acesta se structurează pe 9 clase de conturi, după conţinutul lor economic, astfel:
Clasa 1 = Conturi de capitaluri. Cea mai mare parte dintre ele funcţionează după regula de pasiv.
Conturile se creditează la constituirea surselor şi majorarea lor, se debitează la utilizarea surselor şi
diminuarea lor, iar soldul creditor reflectă sursele existente, neutilizate încă.
Clasa 2 = Conturi de active imobilizate. Cea mai mare parte dintre ele funcţionează după regula de
activ. Conturile se debitează la intrarea imobilizărilor în patrimoniu şi la creşterea valorii acestora, se
creditează la ieşirea lor din patrimoniu şi la diminuarea valorii acestora, iar soldul debitor reflectă
imobilizările existente în patrimoniu.
Clasa 3 = Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie. Cea mai mare parte dintre ele
funcţionează după regula de activ. Conturile se debitează la încărcarea gestiunii, se creditează la descărcarea
gestiunii, iar soldul debitor reflectă stocurile existente în gestiune.
Clasa 4 = Conturi de terţi. Funcţionează parţial după regula de activ, parţial după regula de pasiv.
Conturile de creanţe sunt conturi de activ, care se debitează la înregistrarea creanţelor, se creditează la
încărcarea lor, iar soldul debitor reflectă creanţele neîncasate. Conturile de datorie sunt conturi de pasiv care
se creditează la înregistrarea datoriilor, se debitează la plata lor, iar soldul creditor reflectă datoriile neplătite.

110
 Clasa 5 = Conturi de trezorerie. Cea mai mare parte dintre ele funcţionează după regula de activ.
Conturile se debitează cu încasările, se creditează cu plăţile, iar soldul debitor reflectă disponibilităţile
băneşti existente.
Clasa 6 = Conturi de cheltuieli. Funcţionează după regula de activ. Conturile se creditează în timpul
lunii cu cheltuielile efectuate, iar la sfârşitul lunii se închid prin contul de rezultate, creditându-se cu aceleaşi
sume. Ele nu prezintă niciodată sold.
Clasa 7 = Conturi de venituri. Funcţionează după regula de pasiv. Conturile se creditează în timpul
lunii cu veniturile realizate, iar )a sfârşitul lunii se închid prin contul de rezultate, creditându-se cu aceleaşi
sume. Ele nu prezintă niciodată sold.
Clasa 8 = Conturi speciale, denumite şi conturi în afara bilanţului
Clasa 9 = Conturi de gestiune
• Clasele de conturi de la 1 la 7 inclusiv, se reflectă periodic în balanţa de verificare şi bilanţul
contabil, ele conţinând aşa-zisele conturi de gestiune externă.
Acestea funcţionează pe principiul dublei înregistrări (în partidă dublă), iar datele furnizate de ele
sunt destinate utilizatorilor din afara întreprinderii (bănci, acţionari, organe de control etc).
Prin urmare, ne vom referi - prin aplicaţiile pe care le vom parcurge, la aceste conturi.
• Clasa de conturi nr.8 - conţine drepturi şi conturi speciale - care nu apar în balanţă şi în bilanţul
contabil, ele reflectând obligaţiile extrapatrimoniale ale întreprinderii.
• Clasa de conturi nr.9 - conţine conturi de gestiune internă, care furnizează informaţii conducerii
întreprinderii - neapărând în balanţă şi bilanţ.
Cum este structurat Planul General de Conturi pentru a putea fi utilizat cu uşurinţă?
Fiecare cont are atribuit un simbol format din mai multe cifre, astfel:
- prima cifră indică clasa din care face parte;
- a doua cifră indică grupa aparţinând clasei;
- a treia cifră indică simbolul contului aparţinând grupei din cadrul clasei respective;
- a patra cifră indică simbolul subcontului - aparţinând contului, din cadrul grupei, din cadrul clasei
respective.

Exemplu: Simbolul contului „Maşini, utilaje şi instalaţii de lucru" este:

Scrierea formulelor contabile ce reflectă operaţiile economice care modifică patrimoniul se

realizează obligatoriu utilizând de o parte şi de alta a semnului „=", simbolul conturilor corespondente
debitoare şi creditoare.

PLANUL DE CONTURI GENERAL

10 CAPITAL SI REZERVE
101 Capital
1011 Capital subscris nevărsat
1012 Capital subscris vărsat
1015 Patrimoniul regiei
1016 Patrimoniul public
104 Prime de capital
1041 Prime de emisiune
1042 Prime de fuziune/divizare
1043 Prime de aport
1044 Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni
105 Rezerve din reevaluare
106 Rezerve
1061 Rezerve legale
1063 Rezerve statutare sau contractuale
1064 Rezerve de valoare justă

111
 1065 Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare
1068 Alte rezerve
107 Rezerve din conversie
108 Interese minoritare
1081 Interese minoritare - rezultatul exerciţiului financiar
1082 Interese minoritare - alte capitaluri proprii
109 Acţiuni proprii
1091 Acţiuni proprii deţinute pe termen scurt
1092 Acţiuni proprii deţinute pe termen lung
11 REZULTATUL REPORTAT
117 Rezultatul reportat
1171 Rezultatul reportat reprezentând profirul nerepartizat sau pierderea neacoperită
1172 Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29
1174 Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile
1176 Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva
a patra a Comunităţilor Economice Europene
12 REZULTATUL EXERCIŢIULUI FINANCIAR
121 Profit sau pierdere
129 Repartizarea profirului
13 SUBVENŢII PENTRU INVESTIŢII
131 Subvenţii guvernamentale pentru investiţii
132 împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii pentru investiţii
133 Donaţii pentru investiţii
134 Plusuri de inventar de natura imobilizărilor
138 Alte sume primite cu caracter de subvenţii pentru investiţii
15 PROVIZIOANE
151 Provizioane
1511 Provizioane pentru litigii
1512 Provizioane pentru garanţii acordate clienţilor
1513 Provizioane pentru dezafectare imobilizări corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea
1514 Provizioane pentru restructurare
1515 Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare
1516 Provizioane pentru impozite
1518 Alte provizioane
16 ÎMPRUMUTURI ŞI DATORII ASIMILATE
161 Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni
1614 Împrumuturi externe din emisiuni de obligaţiuni garantate de stat
1615 Împrumuturi externe din emisiuni de obligaţiuni garantate de bănci
1617 Împrumuturi interne din emisiuni de obligaţiuni garantate de stat
1618 Alte împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni
162 Credite bancare pe termen lung ,
1621 Credite bancare pe termen lung
1622 Credite bancare pe termen lung nerambursate la scadentă
1623 Credite externe guvernamentale
1624 Credite bancare externe garantate de stat
1625 Credite bancare externe garantate de bănci
1626 Credite de la trezoreria statului
1627 Credite bancare interne garantate de stat
166 Datorii care privesc imobilizările financiare
1661 Datorii fată de entităţile afiliate
1663 Datorii fată de entităţile de care compania este legată prin interese de participare
167 Alte împrumuturi şi datorii asimilate
168 Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate
1681 Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni
1682 Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen lung
1685 Dobânzi aferente datoriilor fată de entităţile afiliate
1686 Dobânzi aferente datoriilor fată de entităţile de care compania este legată prin interese de participare
1687 Dobânzi aferente altor împrumuturi şi datorii asimilate
169 Prime privind rambursarea obligaţiunilor
20 IMOBILIZĂRI NECORPORALE
201 Cheltuieli de constituire
203 Cheltuieli de dezvoltare
205 Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare
207 Fond comercial
2071 Fond comercial pozitiv
2075 Fond comercial negativ
208 Alte imobilizări necorporale
21 IMOBILIZĂRI CORPORALE
211 Terenuri şi amenajări de terenuri
2111 Terenuri
2112 Amenajări de terenuri
212 Construcţii
213 Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii
2131 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)
2132 Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare

112
 2133 Mijloace de transport
2134 Animale şi plantaţii
214 Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor materiale şi umane şi alte active corporale
23 IMOBILIZĂRI IN CURS ŞI AVANSURI PENTRU IMOBILIZĂRI
231 Imobilizări corporale în curs de execuţie
232 Avansuri acordate pentru imobilizări corporale
233 Imobilizări necorporale în curs de execuţie
234 Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale
26 IMOBILIZĂRI FINANCIARE
261 Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
263 Interese de participare
264 Titluri puse în echivalentă
265 Alte titluri imobilizate
267 Creanţe imobilizate
2671 Sume datorate de entităţile afiliate
2672 Dobânda aferentă sumelor datorate de entităţile afiliate
2673 Creanţe legate de interesele de participare
2674 Dobânda aferentă creanţelor legate de interesele de participare
2675 împrumuturi acordate pe termen lung
2676 Dobânda aferentă împrumuturilor acordate pe termen lung
2678 Alte creanţe imobilizate
2679 Dobânzi aferente altor creanţe imobilizate
269 Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare
2691 Vărsăminte de efectuat privind acţiunile deţinute la entităţile afiliate
2692 Vărsăminte de efectuat privind interesele de participare
2693 Vărsăminte de efectuat pentru alte imobilizări financiare
28 AMORTIZĂRI PRIVIND IMOBILIZĂRILE
280 Amortizări privind imobilizările necorporale
2801 Amortizarea cheltuielilor de constituire
2803 Amortizarea cheltuielilor de dezvoltare
2805 Amortizarea concesiunilor,, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale, drepturilor şi activelor
similare
2807 Amortizarea fondului comercial
2808 Amortizarea altor imobilizări necorporale
281 Amortizări privind imobilizările corporale
2811 Amortizarea amenajărilor de terenuri
2812 Amortizarea construcţiilor
2813 Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
2814 Amortizarea altor imobilizări corporale
29 AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIEREA SAU PIERDEREA DE VALOARE A IMOBILIZĂRILOR
290 Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale
2903 Ajustări pentru deprecierea cheltuielilor de dezvoltare
2905 Ajustări pentru deprecierea concesiunilor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale, drepturilor şi
activelor similare
2907 Ajustări pentru deprecierea fondului comercial
2908 Ajustări pentru deprecierea altor imobilizări necorporale
291 Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale
2911 Ajustări pentru deprecierea terenurilor şi amenajărilor de terenuri
2912 Ajustări pentru deprecierea construcţiilor
2913 Ajustări pentru deprecierea instalaţiilor, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
2914 Ajustări pentru deprecierea altor imobilizări corporale
293 Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuţie
2931 Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale în curs de execuţie
2933 Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs de execuţie
296 Ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare
2961 Ajustări pentru pierderea de valoare a acţiunilor deţinute la entităţile afiliate
2962 Ajustări pentru pierderea de valoare a intereselor de participare
2963 Ajustări pentru pierderea de valoare a altor titluri imobilizate
2964 Ajustări pentru pierderea de valoare a sumelor datorate de entităţile afiliate
2965 Ajustări pentru pierderea de valoare a creanţelor legate de interesele de participare
2966 Ajustări pentru pierderea de valoare a împrumuturilor acordate pe termen lung
2968 Ajustări pentru pierderea de valoare a altor creanţe imobilizate
30 STOCURI DE MATERII PRIME ŞI MATERIALE
301 Materii prime
302 Materiale consumabile
3021 Materiale auxiliare
3022 Combustibili
3023 Materiale pentru ambalat
3024 Piese de schimb
3025 Seminţe şi materiale de plantat
3026 Furaje
3028 Alte materiale consumabile
303 Materiale de natura obiectelor de inventar
308 Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale
33 PRODUCŢIA ÎN CURS DE EXECUŢIE

113
 331 Produse în curs de execuţie
332 Lucrări şi servicii în curs de execuţie
34 PRODUSE
341 Semifabricate
345 Produse finite
346 Produse reziduale
348 Diferenţe de preţ la produse
35 STOCURI AFLATE LA TERŢI
351 Materii şi materiale aflate la terţi
354 Produse aflate la terţi
356 Animale aflate la terţi
357 Mărfuri aflate la terţi
358 Ambalaje aflate la terţi
36 ANIMALE
361 Animale şi păsări
368 Diferenţe de preţ la animale şi păsări
37 MĂRFURI
371 Mărfuri
378 Diferenţe de preţ la mărfuri
38 AMBALAJE
381 Ambalaje
388 Diferenţe de preţ la ambalaje
39 AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR ŞI PRODUCŢIEI ÎN CURS DE EXECUŢIE
391 Ajustări pentru deprecierea materiilor prime
392 Ajustări pentru deprecierea materialelor
3921 Ajustări pentru deprecierea materialelor consumabile
3922 Ajustări pentru deprecierea materialelor de natura obiectelor de inventar
393 Ajustări pentru deprecierea producţiei în curs de execuţie
394 Ajustări pentru deprecierea produselor
3941 Ajustări pentru deprecierea semifabricatelor
3945 Ajustări pentru deprecierea produselor finite
3946 Ajustări pentru deprecierea produselor reziduale
395 Ajustări pentru deprecierea stocurilor aflate la terţi
3951 Ajustări pentru deprecierea materiilor şi materialelor aflate la terţi
3952 Ajustări pentru deprecierea semifabricatelor aflate la terţi
3953 Ajustări pentru deprecierea produselor finite aflate la terţi
3954 Ajustări pentru deprecierea produselor reziduale aflate la terţi
3956 Ajustări pentru deprecierea animalelor aflate la terţi
3957 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor aflate la terţi
3958 Ajustări pentru deprecierea ambalajelor aflate la terţi
396 Ajustări pentru deprecierea animalelor
397 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor
398 Ajustări pentru deprecierea ambalajelor
40 FURNIZORI ŞI CONTURI ASIMILATE
401 Furnizori
403 Efecte de plătit
404 Furnizori de imobilizări
405 Efecte de plătit pentru imobilizări
408 Furnizori - facturi nesosite
409 Furnizori - debitori
4091 Furnizori - debitori pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor
4092 Furnizori - debitori pentru prestări de servicii şi executări de lucrări
41 CLIENŢI ŞI CONTURI ASIMILATE
411 Clienţi
4111 Clienţi
4118 Clienţi incerţi sau în litigiu
413 Efecte de primit de la clienţi
418 Clienţi - facturi de întocmit
419 Client-creditori
42 PERSONAL ŞI CONTURI ASIMILATE
421 Personal - salarii datorate
423 Personal - ajutoare materiale datorate
424 Prime reprezentând participarea personalului la profit
425 Avansuri acordate personalului
426 Drepturi de personal neridicate
427 Reţineri din salarii datorate terţilor
428 Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul
4281 Alte datorii în legătură cu personalul
4282 Alte creanţe în legătură cu personalul
43 ASIGURĂRI SOCIALE, PROTECŢIA SOCIALĂ ŞI CONTURI ASIMILATE
431 Asigurări sociale
4311 Contribuţia unităţii la asigurările sociale
4312 Contribuţia personalului la asigurările sociale
4313 Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate
4314 Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate

114
 437 Ajutor de şomaj
4371 Contribuţia unităţii la fondul de şomaj
4372 Contribuţia personalului la fondul de şomaj
438 Alte datorii şi creanţe sociale
4381 Alte datorii sociale
4382 Alte creanţe sociale
44 BUGETUL STATULUI, FONDURI SPECIALE SI CONTURI ASIMILATE
441 Impozitul pe profit/venit
4411 Impozitul pe profit
4418 Impozitul pe venit
442 Taxa pe valoarea adăugată
4423 TVA de plată
4424 TVA de recuperat
4426 TVA deductibilă
4427 TVA colectată
4428 TVA neexigibilă
444 Impozitul pe venituri de natura salariilor
445 Subvenţii
4451 Subvenţii guvernamentale
4452 împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii
4458 Alte sume primite cu caracter de subvenţii
446 Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
447 Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate
448 Alte categorii şi creanţe cu bugetul statului
4481 Alte datorii fată de bugetul statului
4482 Alte creanţe privind bugetul statului
45 GRUP SI ACŢIONARI/ASOCIAŢI
451 Decontări între entităţile afiliate
4511 Decontări între entităţile afiliate
4518 Dobânzi aferente decontărilor între entităţile afiliate
453 Decontări privind interesele de participare
4531 Decontări privind interesele de participare
4538 Dobânzi aferente decontărilor privind interesele de participare
455 Sume datorate acţionarilor/asociaţilor
4551 Acţionari/asociaţi - conturi curente
4558 Acţionari/asociaţi - dobânzi la conturi curente
456 Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul
457 Dividende de plată
458 Decontări din operaţii în participare
4581 Decontări din operaţii în participaţie - pasiv
4582 Decontări din operaţii în participaţie - activ
46 DEBITOR1 ŞI CREDITORI DIVERŞI
461 Debitori diverşi
462 Creditori diverşi
47 CONTURI DE REGULARIZARE ŞI ASIMILATE
471 Cheltuieli înregistrate în avans
472 Venituri înregistrate în avans
473 Decontări din operaţii în curs de clarificare
48 DECONTĂRI IN CADRUL UNITĂŢII
481 Decontări între unitate şi subunităţi
482 Decontări între subunităţi
49 AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIEREA CREANŢELOR
491 Ajustări pentru deprecierea creanţelor - clienţi
495 Ajustări pentru deprecierea creanţelor - decontări în cadrul grupului şi cu acţionarii/asociaţii
496 Ajustări pentru deprecierea creanţelor - debitori diverşi
50 INVESTIŢII PE TERMEN SCURT
501 Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
505 Obligaţiuni emise şi răscumpărate t
506 Obligaţiuni
508 Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate
5081 Alte titluri de plasament
5088 Dobânzi la obligaţiuni şi titluri de plasament
509 Vărsăminte de efectuat pentru investiţiile pe termen scurt
5091 Vărsăminte de efectuat pentru acţiunile deţinute la entităţile afiliate
5092 Vărsăminte de efectuat pentru alte investiţii pe termen scurt
51 CONTURI LA BĂNCI
511 Valori de încasat
5112 Cecuri de încasat
5113 Efecte de încasat
5114 Efecte remise spre scontare
512 Conturi curente la bănci
5121 Conturi la bănci în lei
5124 Conturi la bănci în valută
5125 Sume în curs de decontare
518 Dobânzi

115
 5186 Dobânzi de plătit
5187 Dobânzi de încasat
519 Credite bancare pe termen scurt
5191 Credite bancare pe termen scurt
5192 Credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadentă
5193 Credite externe guvernamentale
5194 Credite externe garantate de stat
5195 Credite externe garantate de bănci
5196 Credite de la trezoreria statului
5197 Credite interne garantate de stat
5198 Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt
53 CASA
531 Casa
5311 Casa în lei
5314 Casa în valută
532 Alte valori
5321 Timbre fiscale şi poştale
5322 Bilete de tratament şi odihnă
5323 Tichete şi bilete de călătorie
5328 Alte valori
54 ACREDITIVE
541 Acreditive
5411 Acreditive în lei
5412 Acreditive în valută
542 Avansuri de trezorerie
58 VIRAMENTE INTERNE
581 Viramente interne
59 AJUSTĂRI PENTRU PIERDEREA DE VALOARE A CONTURILOR DE TREZORERIE
591 Ajustări pentru pierderea de valoare a acţiunilor deţinute la entităţile afiliate
595 Ajustări pentru pierderea de valoare a obligaţiunilor emise şi răscumpărate
596 Ajustări pentru pierderea de valoare a obligaţiunilor
598 Ajustări pentru pierderea de valoare a altor investiţii pe termen scurt si creanţe asimilate
60 CHELTUIELI PRIVIND STOCURILE
601 Cheltuieli cu materiile prime
602 Cheltuieli cu materialele consumabile
6021 Cheltuieli cu materialele auxiliare
6022 Cheltuieli privind combustibilul
6023 Cheltuieli privind materialele pentru ambalat
6024 Cheltuieli privind piesele de schimb
6025 Cheltuieli privind seminţele si materialele de plantat
6026 Cheltuieli privind furajele
6028 Cheltuieli privind alte materiale consumabile
603 Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar
604 Cheltuieli privind materialele nestocate
605 Cheltuieli privind energia si apa
606 Cheltuieli privind animalele si păsările
607 Cheltuieli privind mărfurile
608 Cheltuieli privind ambalajele
61 CHFLTUIELI CU LUCRĂRILE SI SERVICIILE EXECUTATE DE TERŢI
611 Cheltuieli cu întreţinerea si reparaţiile
612 Cheltuieli cu redevenţele, locaţiile de gestiune si chiriile
613 Cheltuieli cu primele de asigurare
614 Cheltuieli cu studiile si cercetările
62 CHELTUIELI CU ALTE SERVICII EXECUTATE DE TERŢI
621 Cheltuieli cu colaboratorii
622 Cheltuieli privind comisioanele si onorariile
623 Cheltuieli de protocol, reclamă si publicitate
624 Cheltuieli cu transportul de bunuri si personal
625 Cheltuieli cu deplasări, detaşări si transferări
626 Cheltuieli poştale si taxe de telecomunicaţii
627 Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate
628 Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi
63 CHELTUIELI CU ALTE IMPOZITE, TAXE ŞI VARSAMINTE ASIMILATE
635 Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
64 CHELTUIELI CU PERSONALUL
641 Cheltuieli cu salariile personalului
642 Cheltuieli cu tichetele de masă acordate salariaţilor
645 Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială
6451 Contribuţia unităţii la asigurările sociale
6452 Contribuţia unităţii pentru ajutorul de şomaj
6453 Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate
6458 Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială
65 ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE
654 Pierderi din creanţe şi debitori diverşi
658 Alte cheltuieli de exploatare

116
 6581 Despăgubiri, amenzi şi penalităţi
6582 Donaţii şi subvenţii acordate
6583 Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital
6588 Alte cheltuieli de exploatare
66 CHELTUIELI FINANCIARE
663 Pierderi din creanţe legate de participaţii
664 Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate
6641 Cheltuieli privind imobilizările financiare cedate
6642 Pierderi din investiţiile pe termen scurt cedate
665 Cheltuieli din diferenţe de curs valutar
666 Cheltuieli privind dobânzile
667 Cheltuieli privind sconturile acordate
668 Alte cheltuieli financiare
67 CHELTUIELI EXTRAORDINARE
671 Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare
68 CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE, PROVIZIOANELE ŞI AJUSTĂRILE PENTRU DEPRECIERE SAU PIERDERE DE
VALOARE
681 Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere
6811 Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor
6812 Cheltuieli de exploatare privind provizioanele
6813 Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor
6814 Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante
686 Cheltuieli financiare privind amortizările şi ajustările pentru pierdere de valoare
6863 Cheltuieli financiare privind ajustările pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare
6864 Cheltuieli financiare privind ajustările pentru pierderea de valoare a activelor circulante
6868 Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor
69 CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT ŞI ALTE IMPOZITE
691 Cheltuieli cu impozitul pe profit
698 Cheltuieli cu impozitul pe venit şi cu alte impozite care nu apar în elementele de mai sus
70 CIFRA DE AFACERI NETĂ
701 Venituri din vânzarea produselor finite
702 Venituri din vânzarea semifabricatelor
703 Venituri din vânzarea produselor reziduale
704 Venituri din lucrări executate şi servicii prestate
705 Venituri din studii şi cercetări
706 Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii
707 Venituri din vânzarea mărfurilor
708 Venituri din activităţi diverse
71 VARIATIA STOCURILOR
711 Variaţia stocurilor
72 VENITURI DIN PRODUCŢIA DE IMOBILIZĂRI
721 Venituri din producţia de imobilizări necorporale
722 Venituri din producţia de imobilizări corporale
74 VENITURI DIN SUBVENŢII DE EXPLOATARE
741 Venituri din subvenţii de exploatare
7411 Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri
7412 Venituri din subvenţii de exploatare pentru materii prime şi materiale consumabile
7413 Venituri din subvenţii de exploatare pentru alte cheltuieli externe
7414 Venituri din subvenţii de exploatare pentru plata personalului
7415 Venituri din subvenţii de exploatare pentru asigurări şi protecţie socială
7416 Venituri din subvenţii de exploatare pentru alte cheltuieli de exploatare
7417 Venituri din subvenţii de exploatare aferente altor venituri
7418 Venituri din subvenţii de exploatare pentru dobânda datorată
75 ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE
754 Venituri din creanţe reactivate şi debitori diverşi
758 Alte venituri din exploatare
7581 Venituri din despăgubiri, amenzi şi penalităţi
7582 Venituri din donaţii şi subvenţii primite
7583 Venituri din vânzarea activelor şi alte operaţii de capital
7584 Venituri din subvenţii pentru investiţii
7588 Alte venituri din exploatare
76 VENITURI FINANCIARE
761 Venituri din imobilizări financiare
7611 Venituri din acţiuni deţinute la entităţile afiliate
7613 Venituri din interese de participare
762 Venituri din investiţii financiare pe termen scurt
763 Venituri din creanţe imobilizate
764 Venituri din investiţii financiare cedate
7641 Venituri din imobilizări financiare cedate
7642 Câştiguri din investiţii pe termen scurt cedate
765 Venituri din diferenţe de curs valutar
766 Venituri din dobânzi
767 Venituri din sconturi obţinute
768 Alte venituri financiare
77 VENITURI EXTRAORDINARE

117
 771 Venituri din subvenţii pentru evenimente extraordinare şi altele similare
78 VENITURI DIN PROVIZIOANE ŞI AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE SAU PIERDERE DE VALOARE
781 Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare
7812 Venituri din provizioane
7813 Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor
7814 Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor circulante
7815 Venituri din fondul comercial negativ
786 Venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare
7863 Venituri financiare din ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare
7864 Venituri financiare din ajustări pentru pierderea de valoare a activelor circulante
80 CONTURI ÎN AFARA BILANŢULUI
801 Angajamente acordate
8011 Giruri şi garanţii acordate
8018 Alte angajamente acordate
802 Angajamente primite
8021 Giruri şi garanţii primite
8028 Alte angajamente primite
803 Alte conturi în afara bilanţului
8031 Imobilizări corporale luate cu chirie
8032 Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare
8033 Valori materiale primite în păstrare sau custodie
8034 Debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare
8035 Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosinţă
8036 Redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate
8037 Efecte scontate neajunse la scadentă
8038 Alte valori în afara bilanţului
804 Amortizarea aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe
8045 Amortizarea aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe
805 Dobânzi aferente contractelor de leasing şi altor contracte asimilate, neajunse la scadenţă
8051 Dobânzi de plătit
8052 Dobânzi de încasat
89 BILANŢ
891 Bilanţ de deschidere
892 Bilanţ de închidere
90 DECONTĂRI INTERNE
901 Decontări interne privind cheltuielile
902 Decontări interne privind producţia obţinută
903 Decontări interne privind diferenţele de preţ
92 CONTURI DE CALCULATIE
921 Cheltuielile activităţii de bază
922 Cheltuielile activităţilor auxiliare
923 Cheltuieli indirecte de producţie
924 Cheltuieli generale de administraţie
925 Cheltuieli de desfacere
93 COSTUL PRODUCŢIEI
931 Costul producţiei obţinute
933 Costul producţiei în curs de execuţie

Rezumat
Contul reprezintă un procedeu specific contabil cu formă şi structură bine definite, care reflectă un
anumit element patrimonial de activ sau de pasiv.
Funcţiile contului sunt de: înregistrare, grupare şi sistematizare a informaţiilor, cuantificare,
informare, control şi funcţia contabilă.
Contul se reprezintă schematic sub forma literei T (cântar cu două talere), reflectând creşterile şi
micşorările elementului patrimonial respectiv.
Partea stângă a contului se numeşte debit, iar partea dreaptă se numeşte credit.
Conturile pot fi: de activ şi de pasiv, după elementul patrimonial pe care îl reflectă, funcţionând după
două reguli distincte (conturile de activ reflectă pe debit soldul iniţial şi creşterile, iar pe credit micşorările,
având sold final debitor; conturile de pasiv reflectă pe credit soldul iniţial şi creşterile, iar pe debit
micşorările, având sold final creditor).
Operaţiile economice se înregistrează în conturi pe principiul dublei înregistrări - conturile devenind
corespondente şi dând naştere formulelor contabile (simple şi compuse).
Pentru scrierea formulelor contabile în mod corect este necesară efectuarea analizei contabile, prin
parcurgerea unor etape logice.
Multitudinea conturilor care reflectă elementele patrimoniale în diversitatea lor, se structurează,
pentru a putea fi uşor utilizate, în Planul General de Conturi - cuprinzând nouă clase, din care primele şapte
cuprind conturi bilanţiere (reflectă elementele patrimoniale, apărând în balanţa de verificare şi bilanţ):
118
 > clasa I: conturi de capitaluri;
> clasa a II-a: conturi de imobilizări;
> clasa a III-a: conturi de stocuri;
> clasa a IV-a: conturi de terţi;
> clasa a V-a: conturi de trezorerie;
> clasa a VI-a: conturi de cheltuieli;
> clasa a VII: conturi de venituri.
Ele funcţionează pe principiul dublei înregistrări, deci, în partidă dublă.

Întrebări
¾ Ce este contul?
¾ În ce constă importanţa contului?
¾ Care este structura contului?
¾ Precizaţi cele 2 reguli de funcţionare a conturilor.
¾ În ce constă principiul dublei înregistrări?
¾ Care sunt etapele analizei contabile?
¾ Ce reprezintă formula contabilă şi articolul contabil?
¾ Care este diferenţa dintre formula simplă şi cea compusă?
¾ Care sunt criteriile de clasificare a conturilor?
¾ Ce reprezintă planul general de conturi?

Teste grilă
1. Soldul final al contului este dat de:
a) diferenţa între rulajul debitor şi cel creditor; •
b) totalul sumelor debitoare sau creditoare;
c) existentul valoric la un moment dat;
d) diferenţa dintre totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare;
e) soldul iniţial-rulaj.
2. În cadrul analizei contabile avem:
a) stabilirea conţinutului operaţiei urmată de aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor;
b) stabilirea elementelor, urmată de stabilirea conturilor;
c) precizarea elementelor urmată de sensul modificării;
d) stabilirea conturilor urmată de sensul modificării;
e) stabilirea naturii operaţiei urmată de precizarea elementelor ce se modifică.
3. Un cont de creanţe face parte din categoria:
a) surse economice;
b) active imobilizate;
c) procese economice;
d) active circulante;
e) capitaluri proprii.
4. Plata impozitului pe profit din cont generează:
a) diminuarea datoriei la buget şi creşterea disponibilului din cont;
b) creşterea datoriei şi diminuarea disponibilului;
c) diminuarea datoriei şi diminuarea disponibilului;
d) creşterea datoriei şi creşterea disponibilului;
e) creşterea cheltuielilor şi diminuarea disponibilului.
5. Cumpărarea de materii prime de la furnizor generează:
a) creşterea stocului şi creşterea datoriei la furnizor;
b) creşterea stocului şi diminuarea disponibilului;
c) diminuarea datoriei şi diminuarea disponibilului;
d) creşterea stocului şi diminuarea datoriei;
e) diminuarea stocului şi creşterea datoriei.
6. Totalul sumelor unui cont se obţine:
a) însumând soldul iniţial cu rulajul;
b) scăzând din soldul final, soldul iniţial;
c) scăzând din rulaj, soldul final.
7. Debitul contului reflectă:
119
 a) partea dreaptă a contului;
b) partea stângă a contului;
c) rulajul contului.
8. Conform regulii de activ funcţionează:
a) conturile de datori;
b) conturile de imobilizări;
c) conturile de venituri.
9. Conform regulii de pasiv funcţionează:
a) conturile de stocuri;
b) conturile de trezorerie;
c) conturile de capitaluri.
10. Un cont bifuncţional prezintă sold final:
a) zero;
b) debitor/creditor;
c) debitor şi creditor.

Temă
I. Determinaţi elementele patrimoniale afectate şi sensul modificărilor pe care le produc următoarele
operaţiuni:
- încasarea de la clienţi a unei sume prin casierie;
- plata prin cont a unei datorii către furnizori;
- consumul de materii prime în producţie;
- cumpărarea de mărfuri de la furnizori;
- utilizarea rezervei pentru acoperirea unor pierderi din anul precedent.
II. Precizaţi elementele de structură a conturilor, cunoscând următoarele date:
- stoc de marfă la începutul lunii în valoare de 1.000.000 lei,cumpărări în timpul lunii de 3.000.000
lei, vânzări în timpul lunii de 3.800.000 lei, stoc de marfă la sfârşitul lunii în valoare de 200.000 lei.
- datorie către furnizori existentă la începutul lunii = 2.000.000 lei, majorare datorie prin cumpărare
de la furnizori = 5.000.000 lei şi plată datorii în valoare de 700.000 lei.
III. Parcurgând etapele analizei contabile, să se scrie formula contabilă şi articolul contabil în cazul
următoarelor operaţiuni:
- cumpărare de materiale consumabile de la furnizor, în valoare de 10.000.000 lei;
- plata datoriei de 10.000.000 lei către furnizor, prin casierie;
- vânzare de produse finite către client, în valoare de 15.000.000 lei;
- încasarea creanţei de 15.000.000 lei de la client, prin contul bancar;
- utilizarea primelor de capital în valoare de 1.000.000 lei pentru creşterea capitalului social.

120
CAPITOLUL 8
BALANŢA DE VERIFICARE
După înregistrarea operaţiunilor în conturi, apare necesitatea unui instrument care să asigure
preluarea rapidă şi centralizată a informaţiilor, pentru a le transpune în bilanţul contabil. Acest instrument
este Balanţa de verificare.
Deci, balanţa de verificare asigură legătura dintre cont şi bilanţ.

8.1. Conţinutul şi clasificarea balanţelor de verificare

Balanţa de verificare este un procedeu specific al metodei contabilităţii, care permite verificarea
corectitudinii sumelor înregistrate în conturi, în timpul lunii.
Ea se întocmeşte la sfârşitul fiecărei luni sub forma unui tabel enumerativ al conturilor utilizate, cu
sumele înregistrate în fiecare cont.
Caracteristic balanţei este faptul că sumele se cumulează de fiecare dată de la începutul anului, până
la luna de calcul inclusiv.
Anual, societatea comercială întocmeşte, deci, 12 balanţe de verificare cu caracter obligatoriu, la
sfârşitul fiecărei luni, având o imagine de ansamblu asupra mijloacelor economice (intrate în patrimoniu,
ieşite din patrimoniu şi existente) asupra surselor de finanţare (constituite, utilizate şi existente) şi asupra
cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare.
Balanţa de verificare asigură respectarea echilibrului permanent impus de dubla înregistrare
în conturi.
În funcţie de natura conturilor pentru care se întocmesc, avem balanţe:
- ale conturilor sintetice;
- ale conturilor analitice.
In funcţie de numărul de egalităţi pe care le conţin, avem balanţe ale conturilor sintetice:
- cu două serii de egalităţi;
- cu trei serii de egalităţi;
- cu patru serii de egalităţi;
- cu cinci serii de egalităţi (este standardul, fiind cele mai utilizate).
a) Balanţa de verificare cu o serie de egalităţi poate fi întocmită în două variante:
- pe bază de Total sume (debitoare şi creditoare) din conturi;
Balanţa de verificare cu o serie de egalităţi (sume)
Simbol conturi Denumire conturi TOTAL SUME
Debitoare Creditoare
- - - -

TOTAL TSD TSC

Egalitatea este următoarea: TSD = TSC
- pe bază de Solduri finale ale conturilor (debitoare şi creditoare).
Balanţa de verificare cu o serie de egalităţi (solduri finale)
Simbol conturi Denumire conturi SOLDURI FINALE
Debitoare Creditoare
- - - -

TOTAL TSfD TSfC

Egalitatea este următoarea: TSfD = TSfC

b) Balanţa de verificare cu două serii de egalităţi, combină cele două variante de la punctul a).
Balanţa de verificare cu două serii de egalităţi

121
 Denumire TOTAL SUME SOLDURI FINALE
Simbol conturi
conturi Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
- - - - - -

TOTAL TSD TSC TSfC TSfD

TSD = TSC Sf D = TSD − TSC .

Cele două egalităţi sunt: ⎧
⎨ , unde avem următoarele corelaţii: ⎧
⎨
⎩ TSfd = TSfc ⎩Sf C = TSC − TSD

c) Balanţa de verificare cu trei serii de egalităţi conţine: solduri iniţiale, rulaje şi solduri finale.
Balanţa de verificare cu trei serii de egalităţi
Simbol Denumire Solduri iniţiale Rulaje Solduri finale
conturi conturi Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
- - - - - - - -

TOTAL TSiD TSiC TRD TRC TSfD TSfC

⎧ TSi D = TSi C Sf D = Si D + RD − RC .
Cele trei egalităţi sunt ⎪ TRD = TRC unde avem următoarele corelaţii: ⎧
⎨
⎨
⎪TS D = TS C ⎩Sf C = Si C + RC − RD
⎩ f f
d) Balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi conţine: Sume precedente, Rulaj lună, Total
sume şi Solduri finale, fiind o combinaţie a primelor trei tipuri.

Balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi

Simbol Denu-mire
conturi conturi SUME PRECEDENTE RULAJ LUNA TOTALSUME SOLDURI FINALE

Debitoare Creditoare Debitor Creditor Debitoare Creditoare Debitoare Credi-toare

-

TOTAL TSpD TSpC TRD TRC TSD TSC TSfD TSfC

⎧TS p D = TS p C
Cele patru egalităţi sunt: ⎪ TRD = TRC unde există următoarele corelaţii:
⎪
⎨
⎪ TSD = TSC
⎪⎩TSf D = TSf C
⎧Sf D = (SpD + RD) − (SpC + RC) .
⎨
⎩Sf C = (SpC + RC) − (SpD + RD)
Observăm că gradul de informare al balanţelor de verificare creşte o dată cu numărul de egalităţi pe
care acestea le conţin. Evident că balanţa cu patru serii de egalităţi este cea mai completă balanţă de
verificare, întrucât conţine cel mai mare număr de informaţii, ea stând la baza întocmirii bilanţului contabil
(este vorba de Balanţa de verificare la 30 iunie, pentru bilanţul semestrial şi Balanţa de verificare la 31
decembrie, pentru bilanţul anual).
Ea conţine:
- sume precedente (debitoare şi creditoare) = înregistrate în conturi cumulat pe 11 luni (1 ianuarie -
30 noiembrie).
- rulaj lună (debitor şi creditor) = sume înregistrate în conturi pe luna decembrie.
- total sume (debitoare şi creditoare) = rezultate prin însumarea sumelor precedente cu rulaj lună.
Rezultă sumele (debitoare şi creditoare) pe întregul exerciţiu financiar (01. Ianuarie - 31 decembrie).
- solduri finale (debitoare şi creditoare) la 31 decembrie, calculate astfel:

122
 Sold final debitor = Total sume debitoare - Total sume creditoare; Sold final creditor = Total sume
creditoare - Total sume debitoare.
Observaţie: Pentru fiecare cont sintetic, se poate întocmi o balanţă de verificare analitică, ce
detaliază soldul iniţial, rulajul şi soldul final pe elemente componente (de exemplu: Balanţa analitică a
contului 401 „Furnizori" cuprinde toţi furnizorii societăţii comerciale cu datoriile existente la începutul lunii,
datoriile înregistrate în timpul lunii, datorii achitate în timpul lunii, datoriile existente la sfârşitul lunii, pentru
fiecare furnizor în parte).
Corelaţiile existente între contul sintetic şi balanţa analitică a contului sunt:
- total sume debitoare ale conturilor analitice din balanţă = total sume debitoare ale contului sintetic;
- total sume creditoare ale conturilor analitice din balanţă = total sume creditoare ale contului
sintetic;
- total solduri ale conturilor analitice din balanţă = soldul contului sintetic (şi de acelaşi sens,
debitor/creditor).
Pe exemplul contului 401 „Furnizori", balanţa analitică va avea următoarea schemă:
Balanţă de verificare analitică a contului 401 „Furnizori"
Conturi analitice Denumirea Total sume Sold (creditor)
Debitoare Creditoare
401.1 S.C. ALFA S.R.L. 2.000.000 3.000.000 1.000.000 13.000.000
401.2 S.C. BETA S.A. 15.000.000 10.000.000 15.000.000 23.000.000
401.3 S.C. GAMA S.A.
. .
..(401.n) ..
TOTAL 27.000.000 41.000.000 14.000.000
Contul sintetic „Furnizori" 27.000.000 41.000.000 14.000.000

8.2. Etapele întocmirii balanţei de verificare

Balanţa de verificare se întocmeşte parcurgând următoarele etape:
- se preiau operaţiunile din Registrul jurnal în Cartea Mare (se înregistrează sistematic);
- se totalizează sumele înregistrate sistematic în debitul şi creditul fiecărui cont, determinând rulajele
lunii;
- se preiau sumele precedente din balanţa anterioară, se înscriu rulajele lunii, se calculează total sume
şi soldurile finale;
- se adună toate coloanele, determinând egalitatea între coloanele debitoare şi creditoare.
Trebuie să avem corelaţia:
TOTAL RULAJ LUNĂ din balanţe de verificare = TOTAL RULAJ LUNĂ din Registrul Jurnal
Exemplu: O societate comercială are la 01. 05.2007 următoarele sume precedente (cumulate pe 4
luni):
Simbol cont SpD SpC
ct. 1012 - 12.000.000
ct. 121 7.000.000 8.000.000
ct.2121 20.000.000 -
ct. 2811 - 15.000.000
ct. 300 3.000.000 1.000.000
ct.401 8.000.000 15.000.000
ct.411 10.000.000 4.000.000
ct. 5121 6.000.000 2.000.000
ct. 5311 4.000.000 1.000.000
ct.600 2.000.000 2.000.000
ct.6811 5.000.000 5.000.000
ct. 701 8.000.000 8.000.000
TSD = 73.000.000 TSpC = 73.000.000
• În timpul lunii se înregistrează cronologic următoarele operaţiuni (în Registrul jurnal):
1. se înregistrează amortizarea clădirii de 2.000.000 lei:
6811 „Cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor” A + D
2812 „Amortizarea clădirii” P +C
123
 6811= 2811 2.000.000
2. se înregistrează încasarea de la clienţi a creanţei în sumă de 3.000.000 tei, prin cont: 5121=411
3.000.000
411 „Clienţi” A - C
5121 „Conturi la bănci în lei” B/A + D
5121 = 411 3.000.000
3. se înregistrează plata prin casierie a unei datorii faţă de furnizori de 2.000.000 lei
401 „Furnizori” P - D
5311 „Casa în lei” A - C
401 =5311 2.000.000
4. se înregistrează consum de materii prime de 1.000.000 lei
601 „Cheltuieli cu materii prime” A + D
301 „Materii prime” A- C
601=301 1.000.000
5. se închid conturile de cheltuieli prin contul 121
121 „Profit şi pierdere” B/A + D
6811 „Cheltuieli privind amortizarea imobilizărilor” A - C
601 „Cheltuieli cu materii prime” A - C
• Se preiau sumele din Registrul jurnal în Cartea Mare (se înregistrează sistematic):

D 6811 C D 1011 C
RD = 2.000.000 RC=2.000.000 RC=2.000.000

D 5121 C D 411 C
RD = 3.000.000 RC=3.000.000

D 401 C D 5311 C
RD = 2.000.000 RC=2.000.000

D 601 C D 301 C
RD = 1.000.000 RD=1.000.000 RC=1.000.000

• Se preiau în balanţă, total sume precedente şi rulaj lună, se calculează total sume şi soldurile finale.
Balanţa de verificare la 31. mai 2007
Simbol Sume precedente Rulaj lună Total sume Sold final
cont Denumire cont D C D C D C D C

1012 Capital social - 12.000.000 - - - 12.000.000 - 12.000.000

121 Profit-pierdere 7.000.000 8.000.000 3.000.000 - 10.000.000 8.000.000 2.000.000 -
2121 Clădiri 20.000.000 - - - 20.000.000 - 20.000.000 -
2811 Amortizare clădiri - 15.000.000 - 2.000.000 - 17.000.000 - 17.000.000
301 Materii prime 3.000.000 1.000.000 - 1.000.000 3.000.000 2.000.000 1.000.000 -
401 Furnizori 8.000.000 15.000.000 2.000.000 - 10.000.000 15.000.000 - 5.000.000
411 Clienţi 10.000.000 4.000.000 - 3.000.000 10.000.000 7.000.000 3.000.000 -
5121 Banca 6.000.000 2.000.000 3.000.000 - 9.000.000 2.000.000 7.000.000 -
5311 Casa 4.000.000 1.000.000 - 2.000.000 4.000.000 3.000.000 1.000.000 -
601 Cheltuieli materii 2.000.000 2.000.000 1.000.000 1.000.000 3.000.000 3.000.000 - -
prime
6811 Cheltuieli cu 5.000.000 5.000.000 2.000.000 2.000.000 7.000.000 7.000.000 - -
amortizarea
701 Venituri vânzări 8.000.000 8.000.000 - - 8.000.000 8.000.000 - -
prod. finite
TSpD= 73.000.000 TSpC= TRD= TRC= 11.000.000 TSD= 84.000.000 TSC= 84.000.000 TSfD= 34.000.000 TSfC=
TOTAL
73.000.000 11.000.000 34.000.000
Se observă respectarea egalităţilor:

124
 TSpD = TSpC = 73.000.000
TRD = TRC = 11.000.000
TSD = TSC = 84.000.000 (73 mii + 11 mii)
TSfD = TSfC = 34.000.000
Notă:
Balanţele de verificare, prin intermediul egalităţilor pe care le conţin, îndeplinesc funcţia de control
şi identificare a erorilor de înregistrare.
Existenţa unei inegalităţi între 2 coloane (debitoare şi creditoare) dovedeşte o eroare de înregistrare
ce trebuie depistată şi corectată.
• Erorile ce pot fi descoperite cu ajutorul balanţei sunt:
- erori de întocmire a balanţei;
- erori de înregistrare în Cartea Mare;
- erori de stabilire a sumelor din formulele contabile.
• Erorile ce nu pot fi descoperite cu ajutorul balanţei sunt:
- omisiunile - constau în faptul că operaţiunea nu a fost deloc înregistrată, iar identificarea acestei
erori este posibilă numai prin verificarea documentelor de evidenţă primară;
- erorile de compensaţie - constau în preluarea greşită a sumelor din documentele justificative în
Registrul-jurnal, sau din Registrul-jurnal în Cartea Mare (s-a trecut o sumă în plus într-o parte a unui cont, şi
aceeaşi sumă în minus în aceeaşi parte a altui cont, în aşa fel încât plusul şi minusul se compensează).
Identificarea acestei erori este posibilă numai prin apariţia unor solduri finale anormale la unele conturi.
- erorile de imputaţie - constau în preluarea corectă a sumelor din Registrul - jurnal în Cartea Mare,
dar nu în conturile corecte, ci în alte conturi, neadecvate operaţiunii respective;
- erorile de înregistrare - constau în înregistrarea eronată a operaţiunilor în Registrul jurnal, prin
stabilirea greşită a conturilor corespondente, înregistrarea unei operaţiuni de două ori etc.
Aceste erori pot fi identificate numai prin balanţa-şah, care reflectă pe lângă seriile de egalităţi şi
corespondenţa conturilor.

Rezumat:
Balanţa de verificare este procedeul contabil ce asigură preluarea sumelor din conturi în bilanţul
contabil.
Ea îndeplineşte funcţia de control a corectitudinii dublei înregistrări. Totuşi, există şi tipuri de erori
ce nu se pot identifica cu ajutorul balanţei, necesitând verificări suplimentare.
Balanţele se pot clasifica după natura conturilor şi după numărul egalităţilor pe care le conţin.
Se întocmesc lunar, oferind informaţii centralizate asupra surselor, mijloacelor şi proceselor
economice înregistrare în conturi.

Întrebări
1. Ce reprezintă balanţa de verificare?
2. Care este deosebirea între o balanţă sintetică şi o balanţă analitică?
3. Care este cea mai completă balanţă de verificare?
4. Care sunt tipurile de erori ce se pot identifica cu ajutorul balanţei de verificare?
5. Care sunt etapele de întocmire a balanţei de verificare sintetice?
6. Care sunt corelaţiile dintre un cont sintetic şi balanţa analitică a contului respectiv?
7. Cum se obţin sumele precedente în balanţa cu 4 serii de egalităţi?
8. Care sunt formele balanţei de verificare cu o serie de egalităţi?
9. Care sunt egalităţile în cazul balanţei de două serii de egalităţi?
10. Cum se obţin soldurile finale în balanţa cu 4 serii de egalităţi?

Temă
I. Se cunosc datele de la 01.01.N:
SiD 2124 = 20.000.000 SiC = 42.000.000
SiD 300 = 5.000.000 SiC 2814 = 2.000.000
SiD 411 = 8.000.000 SiC = 401 = 6.000.000
125
 SiD 5121 = 20.000.000 SiC 444 = 2.000.000
53.000.000 53.000.000

În timpul lunii se înregistrează operaţiile:

a) cumpărare de mărfuri cu factură de la furnizor în valoare de 5.000.000 lei, cu achitarea datoriilor
prin cont;
b) vânzare de mărfuri cu factură către clienţi în valoare de 10.000.000 lei, cu încasarea creanţei prin
cont şi descărcarea gestiunii la 3.000.000 lei;
c) facturarea către clienţi de prestări servicii în valoare de 8.000.000 lei, cu încasarea creanţei prin
cont;
d) plata prin cont a datoriilor existente la începutul anului;
e) închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli prin contul de rezultate.
Să se înregistreze cronologic şi sistematic, în Registrul Jurnal şi Cartea Mare. Să se întocmească
balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi la 31.01.N.

II. Să se întocmească balanţa analitică a contului 411 „Clienţi” pe luna ianuarie 2006, cunoscând cî
societatea comercială are 4 clienţi, despre care deţinem următoarele informaţii:
Clientul X: creanţa de la 01.01. 2006 = 5.000.000 lei
vânzări în valoare de 10.000.000 lei
încasări în valoare de 13.000.000 lei
Clientul Y: vânzări în valoare de 12.000.000 lei
încasări în valoare de 11.000.000 lei
Clientul Z: creanţa de la 01.01.2006 = 2.000.000 lei
vânzări în valoare de 20.000.000 lei
încasări în valoare de 22.000.000 lei

126