Sunteți pe pagina 1din 24

Ê  


   
 
‘
‘‘
  ‘
   ‘
Fotbalul, disciplina sportivă care se bucură de cea mai largă răspândire în
lume, a parcurs de la apariţia lui şi până astăzi o lungă perioadă de dezvoltare şi
progres. Acest adevărat fenomen social, numit "jocul de fotbal", a determinat
realizarea de numeroase studii şi cercetări abordând cele mai variate aspecte
ale sale, de la cele de ordin metodic, până la cele de ordin fiziologic şi
psihologic.
Că fotbalul feminin şi-a câştigat un loc sigur între sporturile de
performanţă o dovedeşte atât faptul că rata practicării fotbalului în rândul
fetelor a crescut considerabil în ultimii ani, cât şi numeroasele competiţii
internaţionale (campionate europene, campionate mondiale, jocuri olimpice)
organizate pentru diferite categorii de vârstă-jucătoare sub 17 ani, sub 19 ani,
senioare.
Inceputurile fotbalului feminin sunt semnalate între anii 960 şi 1297 în
China sub dinastia Tang şi Song. Anii 1970 pot fi consideraţi începutul
practicării fotbalului feminin în Europa şi Noua Zeelandă. Multe ţări, pentru a
ridica nivelul competiţional au recurs la introducerea fotbalului feminin în şcoli,
organizând competiţii la acest nivel şi făcând apel la antrenori calificaţi, lărgind
sfera selecţiei până la 11-12 ani.
Astăzi, SUA - campioana mondială în 1991, are peste 6 milioane de
jucătoare legitimate care activează în campionatul naţional pe trei regiuni
geografice. Suedia - are peste 33 mii jucătoare legitimate, iar fotbalul feminin
ocupă locul I ca popularitate. China - din 1980 devine o forţă internaţională în
fotbalul feminin. Divizia lor naţională cuprinde 12 echipe. Restul activităţii
fotbalistice se desfăşoară în diviziile a 2-a, a 3-a şi a 4-a. Germania - a oficiat
fotbalul feminin în 1970 şi are peste 520 de mii jucătoare legitimate ce

c
activează în peste 3000 de echipe. Campionatul naţional cuprinde două serii a
câte 11 echipe. Pentru fetiţe şi junioare sunt organizate campionate regionale
(Motroc, I. 1995) 1.
In România. Federaţia Română de Fotbal Feminin s -a înfiinţat în anul
1990, şi a avut afiliate peste 40 de cluburi, (aproximativ 1000 de jucătoare
legitimate), organizate într-o serie de divizia A, cu 12 echipe, şi trei serii de
divizia B, tot cu câte 12 echipe. Ca urmare a dificultăţilor de selecţie şi instruire,
numărul echipelor participante la Campionatul Naţional s-a redus în mod
dramatic. între anii 2000 şi 2005 nu erau afiliate decât 8 echipe (deci,
aproximativ 200 de jucătoare) iar campionatul intern de fotbal feminin se
desfăşura pe zone geografice. Practic existau două grupe: sud şi nord, fiecare
cu cate 4 echipe, campioana României decizându-se în urma disputării
play-off-ului. Din anul competiţional 2005-2006, odată cu afilierea a încă 4
echipe, s-a decis trecerea la sistemul tur-retur, existent şi în fotbalul masculin.
Totuşi, campioana României, se decide tot în urma disputării play -off-ului
(Gidu, D.V., 2006) 2.
In prezent, fotbalul feminin este sport olimpic ce dispune de un sistem
competiţional internaţional foarte bine pus la punct, atât la nivelul senioarelor,
cât şi la nivelul junioarelor.
Deşi jocul de fotbal nu necesită aptitudini mult diferite comparativ cu
alte jocuri sportive, "fotbaliştii buni apar cu precădere acolo unde famil ia,
cercul de cunoştinţe şi colectivitatea mai largă din care face parte individul,
cred în utilitatea, în oportunitatea fotbalului, manifestând un adevărat cult
pentru această activitate" (M. Epuran, E. Horn, 1985) 3.
In ţările în care fotbalul feminin a o bţinut succese notabile pe plan
internaţional (Olanda, Franţa, Germania, Norvegia, SUA) selecţia primară se
realizează în jurul vârstei de 6- 7 ani. Nivelul actual al jucătoarelor din fotbalul
c
  c

             !"
!
# $% !&&' $  ()      * 
+ + ,  -
.
   / c
0      1   2 3
   0"

-
internaţional se plasează între coordonatele înalte ale îndemân ării, forţei şi
vitezei, cu tendinţe continue de creştere a virtuozităţii tehnice şi pe
fundamentul unei dezvoltări psio-fizice armonioase.

  ‘‘‘
De la apariţia sa şi până astăzi, jocul de fotbal a cunoscut progrese
considerabile, fără să se întrevadă limite în acest sens. Dacă ţinem cont că în
aproape toate ţările din lume se desfăƕoară un campionat naţional de fotbal,
putem concluziona că acesta - jocul de fotbal - este disciplina sportivă cu cea
mai răspândită arie de dezvoltare din lume.
Dar, obţinerea unor performanţe superioare în fotbalul feminin este
condiţionată de depistarea cât mai timpurie a fetelor cu reale calităţi pentru
practicarea jocului de fotbal, de aplicarea unor criterii ştiinţifice în
selecţionarea acestora şi nu în ultimul rând, de o instruire de calitate,
particularizată (individualizată), în acelaşi timp.
Deoarece până în momentul de faţă, la noi în ţară nu există un model de
selecţie pentru fotbalul feminin, considerăm că demersul nostru ştiinţific va
pune ͣpiatra de temelie'' necesară realizării orientării şi selecţiei în practica
acestui joc.
Fotbalul în lume a devenit un fenomen social. Nu întâmplător ei este
denumit "Sportul rege" si atrage foarte mulţi adepţi atât pentru al practica cat
si pentru spectacolul sportiv pe care ii realizează. Din fotbalul romanesc,
fotbalul feminin este practicat oficial de curând odată cu Hotărârea conducerii
Ministerului Sportului si a Federaţiei Romane de Fotbal din 05.04.1990.
Fotbalul feminin s-a practicat si înaintea acestei date, astfel in perioada
1972-1990 fetele au disputat jocuri amicale demonstrative de fotbal ia nivel
judeţean in special in deschiderea jocurilor masculine din cadrul campionatului
National de Seniori. I

‰
Un lucru cert este faptul ca in spectacolul sportiv oferit de fete,
jucătoarele ambelor echipe ƕtiu sa transforme forţa, inteligenta si eleganta
propriilor mişcări în adevărate opere de arta a mişcării. întrecerea dura a
fetelor de pe terenul de fotbal se încarcă de gratie, supleţe, creativitate ,
meritându-si cu prisosinţa reputaţia de ͣ spectacol care a substituit teatrul"
Daca fotbalul masculin , in afara de spectacol, a ajuns o afacere, ne
dorim ca fotbalul feminin sa fie o arta a mişcării si a fair-play-ului în întrecere.

  ‘‘‘‘
Fotbalul este în primul rând, un joc colectiv, de echipă, care presupune
contactul direct cu adversarul, şi care solicită multilateral sportivul, atât prin
complexitatea acţiunilor, cât şi datorită condiţiilor variate de lucru. în jocul de
fotbal feminin, nivelul de măiestrie corespunde unei execuţii ce se bazează în
principal pe deprinderi automatizate, cu elemente de originalitate, de risc, care
conferă execuţiei un calificativ înalt. Toate acestea sunt valabile şi pentru
tinerele care doresc să practice fotbalul de performanţă. De aceea şi în cazul
fetelor practicante ale fotbalului trebuie să se implementeze idea potrivit
căreia, fără o orientare, selecţie şi o instruire adecvată, la noi în ţară, nu poate
exista fotbal feminin de calitate, care să se ridice la nivelul competiţional
internaţional.
Din acest motiv, demersul ştiinţific întreprins de noi doreşte să aducă în
prim plan nevoia‘ ‘  ‘ !‘ "‘  care să completeze şi să se
constituie într-un model de selecţie la nivelul debutantelor în fotbalul feminin
prin‘#‘ ‘!‘$‘ % care să ţină cont de particularităţile
psio-fiziologice ale fetelor de 10-12 ani, debutante în fotbal, dar şi de modelul
jucătoarei de fotbal la care ar trebui să se ajungă după selecţia finală.
In programele şcolare, parte extrem de importanta a curriculum-ului
scris, fotbalul reprezintă jocul sportiv care a fost practicat in special de băieţi,

·
puţine fiind cadrele didactice care au introdus învăţarea acestui joc si in rândul
fetelor.
In ultimi ani procesul de revizuire a programelor şcolare care presupu ne
o proiectare in interacţiunea lor, a competentelor in locul obiectivelor, a
conţinuturilor , activităţilor de învăţare a principiilor si metodelor de evaluare
reuƕesc ca proiectarea cadrelor didactice sa fie făcuta după opţiunea elevilor si
a realităţii materiale. Fotbalul feminin având tot mai multe opţiuni la eleve.
In condiţiile învăţământului modern al creşterii rolului educaţiei fizice in
formarea personalităţii elevului, al realizării competentei de practicare
independenta a exerciţiilor fizice, procesul instructiv-educativ trebuie sa
cuprindă metode moderne, euristice pentru o eficienta maxima a învăţării.
Tipul de învăţare care se recomanda pentru obţinerea acestor
competente este învăţarea inteligent motrica care consta in descoperirea unui
concept sau principiu al antrenorului sportiv in condiţii variate de prezentare si
deosebite ca opţiune.

 & ‘! ‘!‘


a nivel naţional s-a încercat in anii precedenţi o competiţie şcolara de
fotbal feminin ͣCupa iceelor͟ in anul internaţional al sportului (2005).
Jocul s-a desfăƕurat la Târgoviƕte pe teren de handbal, cu ecou deosebit
in rândul fetelor, competiţie care apoi a rămas tradiţionala in judeţul
Dâmboviţa in anii următori dar si la nivelul învăţământului gimnazial si primar.
Fotbalul in şcoala poate fi practicat atât in ora de educaţie fizica, la orele de
curs opţional, de cerc sportiv sau de pregătire a echipelor reprezentative a
scolii.
In cadrul Clubului Sportiv Târgoviƕte exista o secţie de fotbal fete cu
rezultate foarte bune la nivel naţional atât la junioare cat si la senioare
obţinând ca performante notabile: Campioana naţionala la junioare si senioare
in anul 2008.

Î
Practicarea jocului de fotbal in rândul fetelor prin formele de organizare
ale educaţiei fizice reprezintă atât un mijloc de selecţie a acestora pentru
sportul de performanta, precum si de îndeplinire a competentelor precizate în
programele şcolare.

‘
‘‘‘
  ‘ $‘ ! $‘  %‘  ‘ !‘ ' ‘ ‘‘
(%‘$ ‘

ÿ
Tehnica jocului de fotbal se manifesta practic in fotbalul debutantelor
prin identificarea principalelor procedee tehnice necesare acestui sport de
echipa.
Din punct de vedere al conţinutului jocului de fotbal la debutante pe
baza literaturii de specialitate si a experienţei personale consideram necesar sa
formam atât acţiunile de joc individuale (pasa, driblingul, trasul la poarta etc.)
cat si acţiunile de joc colective (pase in doi cu schimbul de locuri, pase cu
învăluire, pase urmate de preluare si tras la poarta, schimb de locuri intre
jucătoare care presupun circulaţii de jucătoare precum si circulaţii de minge ,
etc.
Detalierea implicaţilor finalităţilor invatamantului gimnazial pentru aria
curriculara educaţie fizica si sport alături de competentele specifice prevăzute
de programa de educaţie fizica pentru fiecare clasa si in special pentru jocul de
fotbal, constituie un sport conceptual consistent care sa determine un demers
didactic modern si eficient.
‘$‘$‘‘!‘‘‘‘ ‘$‘  #) ‘
1. Metoda studiul bibliografic
2. Observaţia pedagogica
3. Metoda testelor si probelor de control
4. Experimentul atât sub forma constatativa cat si cea formativa
5. Metode statistico-matematice si alte metode de punere in valoare a
problematicii abordate
6. Metoda grafica si tabelara
7. Metoda analizei si sintezei

Experimentul se va organiza la şcolile generale din judeţul


Dâmboviţa, vârsta 11-12 ani

Ñ
)‘
-consolidarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice de bază şi a
mijloacelor tehnico-tactice de atac şi apărare subordonate dinamicii jocului;
-formarea şi consolidarea deprinderilor tehnice pentru realizarea jocului
direct, în continuă mişcare.
D )‘
-îmbunătăţirea şi perfecţionarea preluărilor şi transmiterea în toate
direcţiile, cu traiectorii variate şi la distanţe diferite, din alergare şi săritură;
-îmbunătăţirea şi perfecţionarea şutului la poartă, cu ambele picioare sau
cu capul, direct, în forţă şi plasat, din poziţii şi unghiuri diferite;
-îmbunătăţirea şi perfecţionarea conducerii mingii (cu variaţii de ritm şi
schimbări de direcţie), fentelor, driblingului şi depăşirilor (în condiţii de schimbări
de motricitate specifică şi adversitate);
-îmbunătăţirea tuturor procedeelor regulamentare de deposedare şi a
deprinderilor de închidere a unghiului şi de blocare a şutului;
-dezvoltarea combinaţiilor în 2-3-4 jucătoare ( din aceeaşi linie şi linii
diferite ) prin: ͣun- doi-uri", încrucişare, interferenţă, cu şi fără finalizare (după
pasă de angajare, înainte, înapoi, din întoarcere)
Aşadar, o bună pregătire tehnică implică modelarea permanentă a
exerciţiilor folosite, începându-se cu exerciţii efectuate liber, cu intensitate
scăzută, continuându-se cu apariţia adversarului semiactiv şi activ şi încheindu-se
cu execuţii efectuate în condiţii de criză de timp, criză de spaţiu şi adversitate. în
acest scop sistematizarea tehnicii reprezintă o condiţie pentru elaborarea unor
sisteme de acţionare care să vizeze perfecţionarea pregătirii tehnice.

  ‘   ‘!‘‘* ‘+‘$‘(‘

 
Prin tactica jocului înţelegem totalitatea acţiunilor individuale şi colective
organizate şi coordonate unitar şi raţional, atât în apărare cât şi în atac, în
limitele regulamentului de joc şi al eticii sportive, în scopul obţinerii victoriei,
valorificând calităţile şi particularităţile jucătoarelor proprii precum şi lipsurile
din pregătirea adversarelor (Motroc I., )4. în sfera noţiunii de tactică se include
deci întreaga activitate raţională a jucătoarelor, desfăşurată într-o succesiune
impusă de jocul în sine (faze de joc) prin anumite forme de manifestare, variate
de aşezări în teren (sisteme de joc), cu ajutorul mijloacelor de realizare şi anume:
acţiunile tactice individuale şi colective, specifice atacului şi apărării.
Antrenamentul tactic este mijlocul prin care jucătoarele îşi însuşesc
metode şi posibile căi de pregătire şi de organizare a acţiunilor ofensive sau
defensive, în scopul îndeplinirii unor anumite obiective. Pregătirea teoretică
legată de tactică îşi are rolul său deosebit în vederea dezvoltării gândirii
jucătoarelor. Jucătoarele şi echipele adoptă acţiuni ofensive sau defensive în
funcţie de planurile tactice stabilite anterior, iar aceste acţiuni ar trebui să facă
parte din bagajul strategic al jucătoarelor.
Tactica jocului a fost mereu într-o strânsă corelaţie cu pregătirea fizică şi
tehnică şi de aceea o acţiune tactică nouă va fi precedată de o pregătire fizică şi
tehnică adecvată.
Simţul tactic, este calitatea care permite jucătoarelor să găsească în
diversitatea fazelor de joc, a multiplelor soluţii posibile, pe aceea care are o
eficacitate sporită. Simţul tactic se referă şi la capacitatea jucătoarei de a anticipa
desfăşurarea acţiunilor, de a întrevedea reacţiile partenerilor şi adversarelor.
Tactica cuprinzând în general şi simţul tactic, declanşează actul tactic, unitatea
de bază şi concretă prin care jucătoarele interpretează jocul dându-i rezolvări
fizice şi tehnice corespunzătoare.
"
  c

'       $+  4))+    c"-

è
Actul tactic reprezintă un proces de mare complexitate, cu un conţinut
psihic, fizic şi tehnic bogat. El poate cuprinde calităţi motrice, vedere largă şi
rapidă periferică, capacitate de apreciere optico-motorie, cunoştinţe şi
deprinderi tactice, viteză de reacţie, atenţie, concentrare, voinţă, motivaţie.
Actul tactic se exprimă în joc printr-o succesiune de faze: perceperea de către
jucătoare a situaţiei, analiza şi interpretarea ei, găsirea soluţiei mentale, găsirea
soluţiei motrice. Actele tactice învăţate şi cele spontane au o pondere
aproximativ egală în exprimarea tactică a jucătoarei în cadrul unui joc. Variaţiile
cantitative sunt date de nivelul tehnic al jucătoarei şi de cel al cunoştinţelor
teoretice şi tactice.
Actul tactic în sine este un act de gândire, el neavând în structura sa
internă componente fizice. Pe măsura dezvoltării unor capacităţi de rezistenţă,
viteză, forţă, îndemânare, pe măsura perfecţionării prin aceste capacităţi a căilor
neuromotorii, actul tactic capătă o exprimare fizică. Gândul tactic devine acţiune
tactică. Actul tactic adecvat cerinţelor jocului, dar fară capacităţi fizice
corespunzătoare care să-l exprime, rămâne un simplu gest mental, o soluţie
corectă dar inaplicabilă.
egătura dintre tactică şi tehnică apare în momentul adoptării unui sistem
de joc şi al organizării sale după o anumită idee tactică. Astfel, gradul de
perfecţionare tehnică stabileşte eficacitatea sistemului şi concepţiei de joc.
Această relaţie este dată de capacitatea jucătoarelor de a-şi dirija actele tehnice
pentru soluţionarea aspectelor puse de joc şi adversare, şi deasemeni de a
realiza acte tehnice conforme cu solicitările tactice ale sistemului.
Tactica este un factor de joc cu un conţinut predominant psihic şi este
direct dependentă de gradul de funcţionare al proceselor psihice de bază
(percepţia, reprezentarea, memoria), de calitatea şi promptitudinea gândirii.

c
Totodată nivelul tactic mai depinde şi de conţinutul trăsăturilor de caracter şi de
personalitate, de atitudinea pe care o are jucătoarea faţă de scopurile echipei.
Pregătirea tactică nu trebuie abordată cu superficialitate, ea trebuie să fie
ritmică şi serioasă pentru că reprezintă o necesitate stringentă a
antrenamentului multilateral, menit să dezvolte jucătoare complete, în spiritul
fotbalului actual.

  ‘ $‘ ! $‘  %‘ * ‘ !‘ ‘ ‘


(%‘$ ‘
)‘
-consolidarea depinderilor tactice individuale şi colective, în atac şi apărare
în spiritul concepţiei actuale de joc;
-formarea deprinderii atenţiei permanente şi concentrării asupra tuturor
acţiunilor de joc;
-stimularea inteligenţei de joc şi a iniţiativei în acordul disciplinei tactice,
care să contribuie la realizarea cerinţelor jocului modern;
-formarea unor jucătoare polivalente, capabile să realizeze în aceeaşi
măsură situaţiile de atac şi apărare a echipei.
D )‘‘
 ‘)
1. Formarea şi consolidarea deprinderii de mişcare în teren, prin:
-schimbarea rapidă a plasamentului din atac în apărare;
-desprinderea de adversar în scopul demarcării eficiente, pe zone libere şi
creării traseelor sigure de transmitere;
-cunoaşterea şi respectarea zonelor de acţionare, a relaţiilor de colaborare
între coechipiere în schimbarea traseelor;

cc
-acoperirea raţională a terenului în adâncime şi lăţime prin multiple
deplasări în zonele vecine şi depărtate celei de circulaţie a mingii;
-ţâşnire după-pasă în zonă libereă şi avansată pentru reprimire.
2. Formarea şi consolidarea deprinderii de mişcare pentru crearea
zonelor libere:
-deplasare laterală faţă de coechipiera ͣcu mingea" pentru realizarea unor
culoare şi a ͣun- doi-urilor";
-demarcări avansate ale jucătoarelor din linia ofensivă sau a celor aflate
temporar în această zonă;
-demarcări false în scopul revenirii pe zona creată.
3. Formarea şi consolidarea deprinderilor de joc cu mingea:
-transmiterea mingii în timp util, precis şi rapid;
-orientare paselor în adâncime, pe culoare sau lateral şi înapoi pe zonele
libere în scopul păstrării colective a mingii în echipă;
-consolidarea deprinderilor de întâmpinare a mingii, a preluării pe zone
libere şi a transmiterii'"in mod util nu la întâmplare;
-formarea deprinderii de a nu pasa coechipierei strâns marcate, mai ales
static.
4. Formarea deprinderilor de participare şi finalizare la jucătoarele din
linia alia şi allla.
5. Stabilirea şi specializarea a 3-4 jucătoare pentru asigurarea unei
eficienţe crescute la momentele fixe ale jocului, însuşirea unor combinaţii la:
loviturile de începere, aruncarea mingii de la margine, lovitura de colţ şi loviturile
libere directe şi indirecte.

c-
 ‘!)‘
1) Consolidarea deprinderii pentru schimbarea rapidă a plasamentului
din atac în apărare (între adversar şi poarta proprie).
2) Consolidarea deprinderilor tactice individuale şi colective pentru
realizarea: marcajului (în zonă şi strict) şi presingului, a dublajului şi închiderea
culoarelor (pentru pătrundere şi transmitere) şi pentru blocarea şuturilor.
3) Formarea şi consolidarea deprinderilor necesare (plasament,
marcaj) pentru asigurarea porţii la fazele fixe

‘‘


‘  ‘D‘' ,‘%‘' ‘"‘ $ ‘' ‘* ‘(‘$ ‘
‘
Tehnica are un caracter individual, datorat particularităţilor de ordin fizic şi
psihic ale jucătorului.
Jucătoarele care stăpânesc mişcările până la măiestrie impun de multe ori o
notă personală mai accentuată în executarea procedeelor tehnice. Această notă
personală, cunoscută sub denumirea de stil, se datorează particularităţilor
jucătorului, tipului de activitate superioară, calităţilor motrice, celor de ordin
morfologic etc. (Predescu T., Grădinaru C., 2002)5
Dragnea A. şi Teodorescu M.S. (2002) 6 afirmă că stilul constituie modul
particular amprenta personală) de efectuare a unui procedeu tehnic,
In momentul în care particularităţile individuale (dimensiunile corporale -
antropometrice, calităţile motrice, atitudini, trăsături de personalitate) intervin şi se
impun cu pregnanţă în una, mai multe sau în toate secvenţele modelului de
execuţie, respectivul procedeu devine stil tehnic.
Uneori stilul unui jucătoare reprezintă variante noi ale unui procedeu tehnic.
Acestea datorită eficacităţii şi utilizării lor tactice, sunt preluate şi de alte jucătoare.
Ca urmare, stilul respectiv devine o necesitate în procesul de joc şi se încadrează,
treptat, în rândul procedeelor tehnice. Jucătoarea sau antrenorul căruia i se
adresează noul procedeu tehnic contribuie astfel,in mod creator, la dezvoltarea
tehnicii jocului respectiv.
Predescu T. afirmă că, deşi teoretic face parte din domeniul tacticii (fiind
vorba de o ,actiune individuală), sub denumirea de stil mai este cunoscută şi
înlănţuirea tipică (sau complexul) a mai multor procedee tehnice sau a mai multor


fragmente de procedee tehnice utilizate de acelaşi sportiv, în aşa fel încât aceasta,
prin automatizare, devine unitară şi caracteristică jucătorului respectiv.
In munca de instruire, antrenorii nu trebuie să confunde stilul cu mişcările
incorecte pe care unele jucătoare le folosesc în execuţia procedeelor tehnice. Stilul
presupune o structură şi o formă corectă a mişcării, cărora li se adaugă nota
personală datorită particularităţilor individuale a jucătoarelor.
Ca orice sport, fotbalul are un standard acceptat de perfecţiune tehnică, la
care trebuie să se conformeze orice jucătoare şi antrenor. Tehnica standardizată
este considerată un model, care este folosit în învăţarea sau perfecţionarea unei
deprinderi. Deşi jucătoarele au mereu modelul şi încearcă să-l imite factorii
individuali (somatici şi motrici) pot adesea să modifice uşor modul în care modelul
este transpus în practică. Caracteristicile individuale care fac ca modelul să fie uşor
modificat sunt denumite stil (T.O. Bompa, 2003)7.
Definiţiile specialiştilor pentru stilul tehnic înregistrează atât puncte comune
cât şi păreri diferite. Conform surselor studiate cele mai sugestive definiţii ale stilului
tehnic sunt:
 maniera proprie de a efectua un procedeu tehnic cu eficienţă,
accesibilitate, expresivitate şi randament sporite, Alexe N. (1993)8;
 modul particular (amprenta personală) de efectuare a unui procedeu
tehnic; mecanismul de bază al procedeului este respectat, dar particularităţile
morfologice, funcţionale, psihice se întipăresc asupra execuţiei, Dragnea A. (1996)9;
 stilul tehnic apare atât în efectuarea actelor motrice simple cât şi în cele
decât un stil tehnic care se adevereşte că este foarte eficient şi care este supus
analogiei şi modelării în procesul de instruire de către fiecare complexe iar modelul

-
 35 !&&. 4 1  6 3  )  7 4
   c&"
0
87 9 c

. 8 6       c."

$) 8 c

' 8 6  $+  4))+    c.!


de execuţie a unui procedeu tehnic nu este altceva sportiv în parte, Colibaba-Evuleţ
D., Bota I. (1998)10.
Criteriile după care se poate aprecia măiestria tehnică sunt după Dragnea A.,
Mate-Teodorescu S. (2002) următoarele:
 numărul de elemente şi procedee tehnice stăpânite şi uşurinţa cu
care sunt aplicate în rezolvarea sarcinilor de joc;
 priceperea de a alege, regla şi schimba structuramotrică a
procedeelor tehnice sau a fazelor de execuţie în funcţie de reacţiile adversarului;
 acurateţea cu care sunt executate procedeele tehnice în condiţiile
apariţiei unor factori perturbatori: oboseala; încordarea nervoasă, opoziţia
adversarului, presiunea psihică, stresul; precizia şi eficienţa cu care sunt executate
procedeele tehnice în condiţii de concurs;
 stăpânirea şi siguranţa cu care sunt executate procedeele tehnice care
necesită fineţe şi precizie şi care decid de multe ori rezultatul final.
Conform unor autori (Herbin Rͣ Rethacker J.P. 198511; Stănculescu V. 200312)
tendinţele jocului conduc către presupunerea că tehnica jocului va continua să se
dezvolte datorită următoarelor aspecte:
 creşterea utilizării mişcărilor înşelătoare;
 manevrarea mingii în funcţie de anumite planuri;
 manevrarea si transmiterea mingii în condiţii de criză de timp şi de
spaţiu (micşorarea amplitudinii mişcărilor);
 creşterea numărului procedeelor de finalizare;
 creşterea stabilităţii tehnice în momentele de decizie ale jocului;
 evoluţia către tehnica totală fără minimalizarea importanţei sarcinilor
pe posturi;
c&
, 6 $   c

0 : 6 3  +  8  


cc
/  (; :4 c
0  * (<  < =1   * 4
c!
2+ % !&&. #(      87     cc! c!-

cÿ
 ridicarea continuă a măiestriei tehnice individuale şi subordonarea ei
echipei;
 însuşirea şi aplicarea unui număr sporit de procedee tehnice în funcţie
de particularităţile sportivelor.
Ţinând cont de cele prezentate mai sus se poate afirma că pregătirea tehnică
trebuie să fie adaptată prin raţionalizarea şi standardizarea mijloacelor în funcţie de
particularităţile jucătoarelor, de stilurile personale şi de măiestria acestora.
Astfel tehnica jocului a fost şi rămâne o mare problemă a fotbalului de
performanţă, căci oricare ar fi argumentele unei echipe (tactice, fizice, psihologice,
organizatorice sau de altă natură), în final va reuşi să se impună aceia care posedă
cea mai bună tehnică, bineînţeles la condiţii egale de pregătire a celorlalţi factori ai
antrenamentului şi jocului (P, Comăniţă, 200413).
Pentru ca în viitor fotbalul să nu rămână la stadiul actual, fără a mai evolua,
zilnic, în practica curentă internă şi internaţională se caută ͣnoul" care să ridice
valoarea individuală şi colectivă a echipei, care să asigure măiestria sportivă
necesară obţinerii supremaţiei în sport.
In realizarea unei pregătiri tehnice superioare, considerăm că trebuie să se
asigure toate condiţiile pentru ca sportivii să-şi însuşească această tehnică în condiţii
similare competiţiilor.
Din acest considerent, cele mai importante aspecte ale pregătirii tehnice sunt:
 însuşirea corectă a actului motric specific fiecărui element şi procedeu
tehnic;
 lărgirea fondului motric prin însuşirea a cât mai multor procedee
tehnice şi executarea
lor sub formă de structuri tehnico-tactice;

c.
,++ 4 !&&" ,  1++      > 
      8 9 '  ?8  @ .! .'


 execuţii tehnice în condiţii variate;
 perfecţionarea exerciţiilor tehnico-tactice în condiţii de adversitate;
 învăţarea tehnicii se face fără pauze mari;
 execuţiile se fac la început în ritm lent, urmând să ajungă mai apoi la
ritmul jocului;
 totdeauna instruirea tehnică se face pe un fond de organism odihnit, cu
repetări, adaptat la particularităţile de vârstă, sex şi pregătire;
 densitatea antrenamentelor poate fi adaptată la colectivul de instruit;
 verificarea se face prin aprecieri sau note, dar şi prin norme şi probe de
control;
 alternanţa exerciţiilor uşoare cu cela mai dificile/complexe.
 fiecare şedinţă tehnică va cuprinde exerciţii individuale, exerciţii cu 2-3
jucători, exerciţii în grupe de joc pe posturi şi compartimente, jocuri 2X2, 3X3, 4X2;
jocuri şcoală la o poartă sau bilateral.

‘
‘-‘

.‘‘


Pe baza studierii literaturii de specialitate s-a constatat că sunt foarte puţine
materiale care pot îndruma activitatea antrenorilor cu privire la selecţia şi instruirea
fetelor de 11-13 ani, debutante în fotbal.
In urma anchetei tip chestionar, care s-a adresat profesorilor care se ocupă de
echipele de fotbal feminin din ţară, s-au desprins următoarele concluzii:
 principala componentă a antrenamentului la acest nivel o
reprezintă pregătirea tehnică urmată de cea fizică;
 metodele de pregătire preferate de antrenori la acesta vârstă
sunt jocurile de mişcare(ştafete, circuite cu diverse elemente tehnice etc.);
 evaluarea nivelului fizic şi tehnic al jucătoarelor are o frecvenţă
mulţumitoare la începutul şi sfârşitul fiecărei perioade pregătitoare; ^ cele
mai importante măsuri ce ar trebui aplicate pentru ca fetele ce aleg să se
îndrepte către fotbal să nu renunţe la antrenamente după doar câteva
săptămâni sunt: selecţia pe baze ştiinţifice, pe rezultate reale obţinute în
urma aplicării testelor şi probelor şi. aplicarea în cadrul antrenamentelor a
unor metode moderne şi atractive (metoda Coerver)

&  ‘  #‘! ‘ (‘!#‘


In urma aplicării programei experimentale în cadrul experimentului pedagogic
şi în ma analizei statistice a rezultatelor obţinute s-au constatat următoarele:
1. a probele de motricitate generală analiza comparativă realizată între
testarea iniţială şi cea finală a evidenţiat progrese semnificative în cadrul grupei
experiment la 5 din cele 6 probe (alergare de rezistenţă (600m), detentă pe
verticală, pentasalt, abdomene şi mobilitate coxo-femurală). Singura probă la care
nu au fost înregistrate diferenţe semnificative din punct de vedere statistic a fost
cea de alergare de viteză pe 30 m.


2. Grupa martor, a obţinut progrese semnificative între testarea iniţială şi
testarea finală la probele: alergare de viteză pe 30 m, detentă pe verticală şi
abdomene. a celelalte probe, diferenţele înregistrate între testarea iniţială şi cea
finală nu au fost semnificative din punct de vedere statistic;
3. Aplicarea programelor de pregătire special concepute pentru
fotbalistele debutante, a condus la obţinerea de rezultate semnificativ mai bune la
grupa experiment faţă de grupa martor, la indicatorii de pregătire tehnică. Astfel,
din cele 5 probe evaluate, grupa experiment a obţinut rezultate semnificativ mai
bune la 4 dintre ele, şi anume: menţinerea balonului, precizia pasei, şutul la distanţă
şi dribling printre jaloane. Proba la care diferenţele nu au fost semnificative între
cele două testări a fost cea de conducere a balonului în viteză, pe linie dreaptă.
4. Grupa martor obţinut rezultate semnificativ mai bune la testarea finală,
faţă de cea iniţială, doar la probele menţinerea balonului şi precizia şutului. a
celelalte trei probe, rezultatele înregistrate la testarea finală au fost nesemnificative
statistic, faţă de cele de la testarea iniţială.
5. Comparând rezultatele obţinute la probele psihologice între testarea
iniţială şi testarea finală s-au constatat progrese evidente atât la grupa experiment,
cât şi la cea martor, la probele de atenţie şi memorie. în schimb, la nivelul probei
motivaţie, rezultatele nu au fost semnificative din punct de vedere statistic la nici
una dintre grupe.
6. Având în vedere cele reliefate considerăm că investigaţiile efectuate au
confirmat ipotezele formulate la începutul cercetărilor noastre experimentale.

&  ‘! ‘"‘ $‘!‘

-
 în procesul de selecţie al fetelor pentru jocul de fotbal, antrenorii
trebuie să ţină seama de existenţa şi de gradul de manifestare a aptitudinilor
ereditare, aptitudini care au o stare manifestă încă de la vârstă timpurie.
 Adoptarea de către antrenori a unei atitudini riguroase faţă de procesul
de selecţie şi instruire al fetelor care doresc să practice jocul de fotbal.
 Programul de instruire al începătoarelor trebuie să se desfăşoare pe
baza unor proiecte didactice în cadrul cărora să se ţină seama de particularităţile de
vârstă şi de posibilităţile motrice şi funcţionale ale copiilor.
 în antrenamentele debutantelor în fotbal (10-12 ani), pregătirea
tehnică trebuie să aibă o pondere de cel puţin 50%.
 în jocul de fotbal jucătoarele trebuie să fie foarte mobile în teren.
Această mobilitate se realizează prin deplasări înainte, înapoi, lateral, sărituri,
sprinturi, opriri, întoarceri, driblinguri, şuturi etc. Programul de antrenament trebuie
să urmărească dezvoltarea îndemânării şi puterii de a executa aceste mişcări cu
eficienţă maximă.
 Procesul de pregătire la echipele de începători trebuie să aibă un
caracter cât mai variat, emulativ şi atractiv, pentru a preveni plictiseala şi oboseala
care pot apărea în timpul efectuării efortul
 Pe baza analizei, propunem următoarele probe si norme pentru selecţia
fetelor in jocul de fotbal: alergare de viteza pe 30 m, alergare de rezistenta (600 m),
pentasalt, detenta pe verticala, menţinerea mingii cu piciorul îndemânatic,
conducerea balonului in viteza pe linie dreapta (20m), precizia pasei, ƕut la distanta
si dribling printre jaloane

uu/ 0 ‘

-c
1. Alexe, N, (1993) - Antrenamentul sportiv modern, Ed. Editis, Bucureşti.
2. Angelo, N., (2002) - Corelaţia factorilor antrenamentului - culegere de
lucrări tehnico- metodice, FRE-Şcoala Naţională de antrenori, Bucureşti.
3. Apolzan, D., (1999) - Fotbal 2010, Federaţia Română de Fotbal,
Bucureşti.
4. Apolzan, D., (2002) - Selecţia la copii şi juniori culegere de lucrări
tehnico- metodice, FRF-Şcoala Naţională de antrenori, Bucureşti.
5. Ardelean, T., (1982) - Particularităţile dezvoltării calităţilor motrice în
atletism, Ed. Stadion, Bucureşti.
6. Avram, S., (1980) - Fotbal, exerciţii pentru pregătirea fizică şi tactică,
Edit. Sport- Turism, Bucureşti.
7. Avramoff E., (1980) - Probleme fiziologice ale antrenamentului sportiv.
I.E.F.S., Bucureşti.
8. Badiu, T., Mereuţă, C., (1998) - Teoria şi metodica educaţiei fizice şi
sportului - Culegere de teste, Ed. Evrika, Brăila.
9. Badiu, T., Ciorbă, C., Badiu, G., (1999) - Educaţia fizică a copiilor şi
şcolarilor (metode şi mijloace), Ed. Garuda-Art, Chişinău.
10. Balint, G., (2007) - Consideraţii privind selecţia în jocul de fotbal,
Analele Univ. "Ovidius", Constanţa, Seria Educaţie Fizică şi Sport, Vol VII, Seria VII,
Ovidius University Press, Constanţa. P259
11. Bangsbo, J., (1993) - The physiology of soccer - with special
reference to intense intermittent exercise, Journal of Sport Sciences.
12. Beswick, B., (2001) - Focused for soccer - develop a winning mental
approach, Human Kinetics, P.O. Box 5076, Champaign, Illinois.
13. Bompa, T.O., (2001) - Periodizarea: Teoria şi metodica antrenamentului,
Ex Ponto, Bucureşti.

--
14. Bompa, T.O., (2002) - Periodizarea Teoria şi metodologia
antrenamentului sportiv, ExPonto CNFPA, Bucureşti.
15. Bompa, T.O., (2002) - Teoria şi metodologia antrenamentului, Ed. EX
Ponto, SNA Bucureşti.
16. Bompa, T.O., (2003) - Performanţa în jocurile sportive. Teoria si
metodologia antrenamentului, Ex Ponto, Bucureşti.
17. Bontaş, I., (1998) - Pedagogie, Edit. BIC A., Bucureşti


› 

‘‘‘‘ !‘‘‘‘ ‘‘
1.1.Introducere
1.2. Actualitatea temei
1.3. Motivaţia alegerii temei
1.4. Importanta practica
‘‘‘‘ !‘ ‘
2.1.Particularitati metodice privind instruirea in pregatirea tehnica a
fotbalistelor debutante.
2.2. Conţinutul pregătirii tactice în jocul de fotbal
2.3.Particularitaţi metodice privind instruirea în pregătirea tactică la
fotbalistele debutante
‘‘‘‘ !‘ ‘
3.1.Stilul tehnic, măiestria tehnică şi tendinţele tehnicii în fobalul modern.
‘‘‘‘ !‘‘- ‘‘
4.1. Concluzii pentru confirmarea ipotezelor
4.2. Propuneri şi recomandări practice
‘‘‘‘‘‘‘‘‘‘‘‘‘‘‘‘u(

S-ar putea să vă placă și