Psihologia – noțiuni introductive

1. Noțiuni generale despre psihic și psihologie

2. Ramurile psihologiei
3. Metode de cercetare în psihologie
4. Importanța studierii psihologiei

1. Noțiuni generale despre psihic și psihologie

În viața cotidiană, ființele umane, de la apariția conștiinței lor rationale, au observat manifestări
și fenomene psihice, ale căror denumiri abundă lexical. Fiecare dintre noi operează adesea cu
noțiuni psihologice: memorie, capacități, gândire, voință, emoții etc., fără să cunoască
caracterizarea lor științifică. Multe fenomene psihice le observăm sistematic în conduita noastră
– în acțiuni, comentarii verbal, iar altele se manifestă în interiorul ființei noastre prin idei,
dorințe, sentimente etc. Ele toate reflectă lumea internă a omului, atitudinea față de sine și față de
alții, motivul comportamentului etc., adică psihicul, iar știința ce studiază aceste și alte fenomene
psihice este psihologia.

Termenul psihologie provine de la două cuvinte din limba greacă: psyche (suflet) și logos
(știință, vorbire, cunoaștere) – deci știința despre suflet sau cunoașterea sufletului. Încă din
antichitate, sufletul era perceput ca ceva veșnic, fără de moarte, o ființă astrală care, pentru o
perioadă de timp, mai precis, până în momentul morții, trăiește în corpul fizic al omului. În acele
timpuri se considera că fenomenele psihice sunt manifestări ale sufletului. Cuvântul psyche mai
avea și semnificația de produs al activității creierului. Cu acest din urmă sens cuvântul „psihic”
s-a păstrat și până în zilele noastre.

Termenul de psihologie datează din timpurile lui Aristotel, care l-a folosit în tratatul său „Despre
suflet”. În sec. al XVIII-lea, filosoful german Christian Wolff preia acest termen în lucrările sale
„Psihologia empirică” (1732) și „Psihologia rațională” (1734). Cu toate acestea, psihologia este o
știință relativ tânără, deoarece cercetări științifico-experimentale în domeniul ei s-au inițiat de
abia la mijlocul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea. Psihologia se dezvoltă și devine o
știință independentă concomitent cu dezvoltarea științelor pe care se bazează ea: fiziologia,
filosofia, sociologia, logica, etica, etc.

Psihicul prezintă o formă specifică de reflectare a realității realizată de activitatea nervoasă

superioară. Cu psihic sunt înzestrate animalele și oamenii. Psihicul animalului se deosebește de
cel al omului printr-o structură relativ simplă. Numai omul posedă forma superioară a psihicului
– conștiința. Conștiința se reflectă în activitatea noastră orientate spre atingerea unui scop, în
planificarea unui tip de conduită în raport cu anumite circumstanțe sau în modificarea activității
pentru realizarea celor propuse, în capacitatea de a ne imagina produsul final al activității.
Psihicul omului evoluează și se manifestă în procesul activității sale. Produsele activității omului
pot confirma nivelul de dezvoltare al psihicului.

În fiecare zi, suntem cu toții implicați în diverse activități și relații interumane. În timp ce citiți
aceste rânduri, percepeți cele citite prin intermediul văzului. Pentru a înțelege și a memora
conținutul textului vă străduiți să vă concentrați atenția la cele citite, să vă distrageți de la alți
excitanți. Memorarea informației noi necesită reamintirea unor cunoștințe căpătate anterior,
imaginarea celor sesizate, asocierea ei cu informația asimilată deja. De asemenea, pentru
perceperea celor citite aveți nevoie de insistență, interes, dorința de a cunoaște ceva nou, trebuie
să posedați un vocabular corespunzător. Realizarea cu succes a unei activități depinde în mare
măsură de activismul omului, de atitudinea lui față de îndeplinirea celor propuse, de
responsabilitatea și dragostea de muncă de care dă dovadă însuși subiectul și de alte capacități,
mai mult sau mai puțin, proprii acestuia. Studierea acestor și altor fenomene, a corelației dintre
ele o realizează psihologia.

Psihologia se ocupă cu descrierea și explicarea fenomenelor psihice și a relațiilor interumane.

Fenomenele psihice specifice ajută omul să cunoască lumea înconjurătoare, să relaționeze cu alte
persoane, să manifeste diverse emoții, să realizeze un scop. Ambianța se cunoaște prin
intermediul: senzației, percepției, reprezentărilor, atenției, memoriei, imaginației, gândirii,
limbajului. Aceste fenomene psihice facilitează asimilarea cunoștințelor despre lume, însușirea
profesiei, realizarea unor descoperiri și prognosticuri etc. Procesele cognitive evoluează de la
formele lor inferioare la cele superioare concomitent cu vârsta, sub influența comunicării și
implicării subiectului în procesul educațional.

În viața cotidiană omul comunică, își expune părerea, se bucură de anumite evenimente, realizări
sau se indispune. Aspirând să obțină ceva, el devine insistent, curajos, manifestă putere de
voință. Fiecare își subliniază individualitatea sa prin anumite aptitudini, prin felul de a se
manifesta: unul dansează foarte bine, altul cântă, al treilea pictează sau croșetează frumos. Unul
este liniștit, retras, supărăcios, altul sociabil, energic, vesel, conflictual. Astfel de fenomene
psihice ca: temperamentul, caracterul, aptitudinile, afectivitatea, motivația, voința determină
acțiunile și conduita omului. Ele poartă denumirea de însușiri de personalitate.

Procesele psihice, însușirile de personalitate și stările psihice se manifestă în procesul

comunicării omului cu alte persoane și în timpul activității lui. De aceea, psihologia studiază
activitatea, relațiile interpersonale, interacțiunea fenomenelor psihice și posibilitățile de
ameliorare a lor. Evoluția normală a tuturor fenomenelor psihice contribuie la formarea și
dezvoltarea personalității care, de asemenea, este obiect de studiu al psihologiei.

Obiectul de studiu al psihologiei este omul cu calitățile sale concrete, cu un anumit stil al
conduitei, în anumite condiții sociale, cu problemele sale de rezolvat.

2. Ramurile psihologiei

Psihologia include mai multe ramuri relativ independente în care se stabilesc legături reciproce.
Ramurile psihologiei pot fi repartizate în generale (fundamentale) și speciale (aplicative).

* Ramurile generale ale psihologiei au drept obiectiv comun explicarea și înțelegerea

comportamentului uman, studiat din punct de vedere teoretic și în mod analitic, indiferent de
domeniul de activitate de care este preocupat individul. Ele au menirea să doteze cu cunoștințe
psihologice și generale pe toți acei care se interesează de psihologie. Aceste cunoștințe sunt
reunite în psihologia generală.
 Psihologia proceselor cognitive (Senzația, Percepția,
Reprezentările, Atenția, Memoria, Imaginația, Limbajul, Gândirea)

Psihologia generală Psihologia relațiilor umane

Psihologia însușirilor de personalitate (Temperamentul, Caracterul,

Aptitudinile, Motivația, Voința, Emoțiile)

* Ramurile aplicative ale psihologiei s-au delimitat în urma dezvoltării impetuoase a cercetărilor
științifice din secolul al XX-lea vizând optimizarea activității omului în diferitele tipuri de
îndeletniciri și domenii: pedagogie, medicină, jurisprudență, sociologie etc.

Vom menționa cele mai dezvoltate ramuri aplicative ale psihologiei contemporane.

Psihologia comparată, ramură a psihologiei care caută să scoată în evidență similitudinea sau
diferențele psihologice, punând în paralel omul și animalul, oamenii sau grupurile umane în
funcție de rase, medii culturale, niveluri socio-economice, vârste etc.

Psihologia genetică explorează mecanismele dezvoltării mentale a copilului și conduitei lui,

transformarea lui în adult, stadiile prin care trece, explicând semnificația lor funcțională,
dependența lor de genotip.

Psihologia vârstelor studiază legitățile dezvoltării și evoluția particularităților individuale și de

vârstă ale omului, procesul de formare a personalității, schimbările individului la fiecare
perioadă de vârstă. De asemenea, ea reliefează manifestările comportamentale în perioadele de
criză.

Psihologia pedagogică cercetează modalitățile de organizare eficientă a procesului educațional

și psihologia pedagogului. Psihologia pedagogică se axează pe selectarea celor mai bune metode
și procedee de realizare a procesului educațional. De asemenea, ea studiază personalitatea
pedagogului, relațiile reciproce dintre elevi și pedagogi.

Psihologia socială examinează manifestările psihice ale maselor, grupurilor sociale, colectivelor,
fenomenele ce evoluează în procesul comunicării, corelația dintre oameni la nivel de grup
(familie, universitate, grup de studenți…)

Psihologia judiciară valorifică însușirea și respectarea de către om a normelor juridice, de

conduită în societate, cercetează psihologia infractorilor, criminalilor etc.

Psihologia clinică, inclusiv patopsihologia și psihoterapia, se ocupă de analiza abaterilor

produse în psihicul și conduita omului bolnav. Sarcina acestor domenii de studiu este de a
explica conduita bolnavilor, de a evidenția factorii declanșatori ai acestor tulburări și de a elabora
metode eficiente de profilaxie și terapie a lor.

Psihologia muncii studiază bazele psihologice ale activității de muncă a omului, motivația lui
față de activitatea căreia i se consacră.
Psihologia artei explorează psihologia comportamentului uman în procesul activității îndreptate
spre crearea operelor de artă, dezvăluie legile de percepere a acestor opere de către om,
cercetează legitățile apariției și manifestării diferitelor emoții, trezite de operele de artă.

Psihologia sportului elaborează bazele psihologice ale pregătirii sportivilor, legitățile de

formare a calităților morale și volitive necesare pentru obținerea succesului în competițiile
sportive, studiază metodele formării deprinderilor și priceperilor sportive.

Psihologia militară investighează psihicul și conduita omului în timpul serviciului militar și în

situație de luptă.

Psihologia cosmică examinează psihologia omului în condiții de aflare în spațiul cosmic.

Studierea științelor psihologice începe cu psihologia generală, fapt ce facilitează însușirea

terminologiei psihologice și a cunoștințelor profunde într-un domeniu anumit de activitate fără
de care este imposibil a asimila și înțelege conținutul celorlalte ramuri speciale ale psihologiei.

3. Metode de cercetare în psihologie

Cunoaşterea psihologică este una dintre cele mai complexe forme ale cunoaşterii umane, pentru
că obiectul ei se diferenţiază extrem de mult de obiectul altor forme de cunoaştere. Dacă în
fizică, chimie, biologie faptul cercetat este obiectiv, material, în psihologie el este subiectiv,
ideal, aparţine subiectului, este dependent de stările lui de moment, de istoria vieţii sale
personale. Este mai uşor să cunoşti forma, mărimea, culoarea, asperitatea, duritatea, greutatea
unui obiect fizic, decît atitudinile în sentimentele unui om, intenţiile şi motivaţiile, aspiraţiile,
concepţiile şi convingerile sale. Specificul cunoaşterii psihologice provine şi din faptul că ea nu
se realizează direct, ca în celelalte forme de cunoaştere, ci indirect, manifestările exterioare,
comportamentele fiind considerate ca indicatori ai stărilor şi relaţiilor interne, subiective. Ea
depinde atît de capacitatea de exteriorizare a subiectului, cît şi de cea de evaluare şi interpretare a
cercetătorului. În vederea realizării cît mai adecvate a cunoaşterii psihologice, psihologia pune la
dispoziţia cercetătorului un ansamblu de metode.

- Metoda observaţiei
- Metoda experimentului
- Metoda convorbirii
- Metoda anchetei
- Metoda biografică
- Metoda analizei produselor activităţii
- Metodele psihometrice (teste psihologice)

Sarcini:
Completați lista ramurilor psihologiei cu 4-5 puncte

Argumentați într-un eseu de ½ pag importanța studierii psihologiei pentru dezvoltarea dvs
personală, dar și pentru formarea ca viitor profesionist.