IOAN SLAVICI 

: MOARA CU NOROC (1881)

- nuvelă psihologică/ nuvelă realistă/ text aparținându-i lui I. Slavici –

I. În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip de realism, și
anume cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori. Nuvela Moara cu noroc (inclusă în
volumul Novele din popor, 1881) se înscrie în acest curent prin obiectivarea perspectivei narative,
veridicitate, tema realistă, specificul descrierilor, capacitatea anticipativă a vocii naratoriale.
De asemenea, opera este o nuvelă psihologică prin surprinderea pesonajelor în transformare,
utilizarea monologului interior și a monologului interior adresat, notarea gesturilor și a mimicii,
folosirea stilului indirect liber.
Nuvela aparține realismului prin temă - efectele dezumanizante ale dorinței de înavuțire.
Teza etică, deși prezentă, nu alterează realismul nuvelei, în special prin construirea unor eroi puternic
reliefați, surprinși progresiv în drama luptei interioare (Ghiță, Lică).

II. Din punctul de vedere al structurii, remarcăm că nuvela conţine 15 capitole, cărora li se
adaugă un prolog şi un epilog. Deci opera este organizată practic în 17 capitole şi are un caracter
circular, deoarece începe și se sfârșește prin intervenția bătrânei, soacra lui Ghiţă. Aceasta își
averrtizează fiica și ginerele că fericirea familiei este mai importantă decât condițiile materiale
(incipitul), concluzionând apoi, pe un ton resemnat, că tinerii nu s-au putut lupta cu destinul (finalul).
Perspectiva narativă este obiectivă, narațiunea realizându-se la persoana a III-a, de
către un narator omniscient și omniprezent. Narațiunea este dinamizată și dramatizată prin dialog
(începutul nuvelei), apoi ritmul este încetinit prin prezența secvențelor descriptive, cu rol în
prezentarea cadrului și în conturarea portretelor.
Subiectul este construit clasic, organizat pe momentele subiectului, însă evitând liniaritatea,
deoarece acțiunea se dezvoltă pe mai multe planuri. Conflictele interioare și exterioare alternează,
potențându-se reciproc. Ele își au punctul de plecare în apariția lui Lică la Moara cu noroc: astfel se
conturează atât conflictul exterior, dintre Lică și Ghiță, cât și cel interior, din conștiința
cârciumarului.
Setea de înavuțire își pune amprenta din ce în ce mai mult asupra lui Ghiță, care este văzut
într-o continuă involuție, îndepărtându-se de familie și luând parte la afacerile necurate ale
Sămădăului. Când își dă seama de gravitatea faptelor, eroul merge la Pintea pentru a-l demasca pe
Lică, dar este prea târziu: degradarea morală îl împinge să-și ucidă soția, pe Ana.

1
 Pentru a dramatiza scena și a accentua ideea de final grandios, autorul utilizează metafora
focului purificator, care cuprinde moara, ștergând urmele fărădelegilor. Astfel, toate conflictele
nuvelei se mistuie în foc alături de protagoniști, lăsând loc vocii bătrânei, care prezintă
deznodământul cu valoare de sentință finală: „așa le-a fost data.”

III. Un episod din care reiese specificul temei nuvelei (consecințele dorinței de înavuțire)
este acela al înfruntării între Ghiță și Lică, ce are loc în capitolul al V-lea. Ghiță își cumpără câini,
pistoale și îl angajează pe Marți, un ungur înalt ca un brad. Când Lică revine la Moară însoțit de
oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși
acceptă să i se ia banii din casă, își impune, la rândul său, condițiile. Naratorul notează: „Câtva timp
ei steteră tăcuți, față în față, hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din
această scenă-cheie a nuvelei reiese că lupta necruțătoare în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu
sine însuși este pierdută, prin acceptarea tovărășiei cu Lică, primul gest dintr-o serie de
compromisuri.
Alt episod semnificativ este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a pierdut autoritatea
morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat
fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând din cauza suspiciunii comunității, deoarece,
așa cum observa Magdalena Popescu referitor la nuvela lui Slavici: „Relația dintre individ și
colectivitate reprezintă cel mai important factor de coerență interioară a individului”. Lică este cel
care domină acum întreaga situație, prin promptitudinea reacțiilor și prin capacitatea diabolică de a
dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, îl
trece sub bănuială pe Ghiță, îl dezarmează și îl face ridicol pe Pintea. Mai mult, el adâncește ruptura
dintre Ghiță și Ana.

IV. Consider că opera lui Slavici este una dintre cele mai valoroase nuvele psihologice ale
literaturii române. Elementele specifice acestui text sunt monologul interior de factură tradiționalistă,
ce redă gândurile personajului, și monologul interior adresat (Ghiță vorbește cu sine, imaginând-o pe
Ana ca interlocutor). Datorită acestor inserții, dar și grație tehnicii flash-back-ului, narațiunea capătă
un aspect discontinuu, dând impresia că ezitările personajului se imprimă discursului narativ și
ajutând lectorul să vibreze la situația descrisă.
În concluzie, fiind realizată în manieră realistă, cu accente clasice, Moara cu noroc reține
atenția prin complexitatea sa și prin personajele pregnant conturate (Ghiță, Lică, Ana). Prin
includerea ideilor moralizatoare, tipice pentru viziunea lui Slavici, nuvela capătă valoare de parabolă
a cumpătării, a moderației.
2