Sunteți pe pagina 1din 11

9.

Introducere în metabolismul
substanţelor şi energiei

9.1. Aspecte generale

Organismele vii realizează un schimb continuu de energie şi informaţie cu mediul


extern, ele fiind, din punct de vedere termodinamic, sisteme deschise. Ansamblul
reacţiilor chimice care asigură acest proces poartă denumirea de metabolismul
substanţelor şi al energiei.
Termenul de metabolism intermediar (interior) se referă la căile metabolice şi
semnifică faptul că metabolismul are loc prin secvenţe de reacţii, cu un număr
mare de produşi intermediari.
Pătrunderea substanţelor în organism şi eliminarea produşilor lor de transformare
reprezintă metabolismul general (exterior).
Compuşii chimici transformaţi în cursul acestor reacţii poartă denumirea de
metaboliţi.
Metabolismul substanţelor şi energiei cuprinde, în primul rând, refacerea
permanentă a componentelor organismului pierdute ca urmare a activităţii sale
vitale şi, în al doilea rând, asigurarea energiei necesare pentru formarea unei serii
întregi de substanţe proprii organismului, pentru mişcare, secreţie, excreţie,
fenomene electrice şi alte forme de manifestare a vieţii.
Metabolismul substanţelor reprezintă, în sine, un ansamblu de multe procese
diverse şi contrare: fiziologice (alimentaţie, înmulţire etc.), fizico-chimice (absorbţie,
difuziune etc.), chimice (descompunerea şi sinteza substanţelor). Ele alcătuiesc un
Biochimia produselor alimentare

iureş permanent, autoperfecţionabil şi autoreglabil de substanţe în organismele vii,


care este însoţit de o permanentă autoreînnoire a materii vii.
Metabolismul substanţelor are loc în condiţiile şi ca rezultat al interacţiunii
permanente dintre materia vie şi cea nevie, a organismului cu mediul; de aceea
procesul şi însăşi caracterul acestui metabolism este în strânsă dependenţă de
condiţiile mediului exterior. Mecanismele moleculare de transformare a compuşilor
organici specifici (proteine, acizi nucleici, lipide, zaharuri etc.) acţionează numai în
intervale determinate de temperatură, presiune, radiaţie şi alţi parametri. Tipul
metabolismului substanţelor se constituie în procesul activităţii vitale a
organismului ca unitate între factorii interni ţi externi. În aceasta şi constă unitatea
dintre organism şi mediu.
Acea parte a metabolismului general al substanţelor care constă în absorbţia,
acumularea, asimilarea de către organism a substanţelor din mediul înconjurător,
în crearea, sinteza pe seama lor a compuşilor săi structurali poartă denumirea de
anabolism.
Acea parte a metabolismului general al substanţelor care constă în
descompunerea substanţelor ce alcătuiesc organismul , în eliminarea produşilor
acestei descompuneri din organism, poartă denumirea de catabolism. Asocierea
acestor două părţi constituie un proces unitar al metabolismului substanţelor.
În consecinţă, metabolismul substanţelor este unitatea proceselor contrare de
alimentaţie şi eliminare, absorbţie şi degradare, sinteză şi descompunere etc.,
adică unitatea proceselor de asimilaţie şi dezasimilaţie.
Catabolismul reprezintă, în primul rând, descompunerea enzimatică a
macromoleculelor hranei (proteine, lipide, glucide) care se desfăşoară cu
precădere, pe seama reacţiilor de hidroliză şi oxidare.
Pe parcursul catabolismului se formează mai multe molecule mici (acid lactic, acid
acetic, CO2, NH3 etc.) ceea ce determină o eliminare de energie liberă care se
înmagazinează sub forma legăturilor macroergice din ATP.
Anabolismul reprezintă sinteza enzimatică a moleculelor relativ mari şi a
complexelor supramoleculare din precursori simpli (sinteza polizaharidelor din
monozaharide etc.), ceea ce necesită un aport de energie furnizată de ATP.
Catabolismul şi anabolismul decurg simultan în celule şi sunt strâns legate între
ele; de exemplu, în descompunerea glucozei, prima reacţie o reprezintă sinteza
unui compus mai complex – glucozo-6-fosfatul.
Există o mare varietate de căii anabolice şi catabolice: căile liniare, cele mai
simple, unde produsul fiecărei reacţii catalizate de o enzimă este substrat pentru
următoarea; căile ciclice, care presupun cuplarea compusului A cu M, substanţa
rezultată fiind transformată pe parcursul mai multor etape în aşa fel încât A este
degradat la X, iar M se regenerează şi poate să reacţioneze cu o nouă moleculă de
A; căi ciclice care se întrepătrund prin intermediul unui compus; căi cu una sau mai
multe bifurcaţii (fig. 9.1).
Caracteristic pentru procesele catabolice ale glucidelor, lipidelor şi proteinelor este
faptul că ele converg spre o cale finală comună. Căile anabolice prezintă,
10
Introducere în metabolismul substanţelor şi energiei

dimpotrivă ,numeroase ramificări, ceea ce permite formarea dintr-un număr mic de


compuşi iniţiali a unui număr foarte mare de compuşi celulari. Aceste caracteristici
ale catabolismului şi anabolismului reflectă un principiu fundamental al organizării
materiei vii, respectiv o economie maximă a compuşilor şi reacţiilor.

A P X (a)
X A
M
(b)
A Q
P
X
Y P R (c) A P (d)
Y

X S
Fig. 9.1. Tipuri de căi metabolice: a) liniară; b) ciclică;
c) întrepătrunse; d) cu bifurcaţii

În virtutea principiului maximei economii ar fi de aşteptat ca şi succesiunea de


reacţii ale unei căi anabolice să fie parcurse în sensul invers al căii catabolice
corespunzătoare, ceea ce presupune ca toate reacţiile să fie reversibile. Această
situaţie nu se întâlneşte însă decât în mod parţial. Faptul are mai multe explicaţii.
În primul rând, unele reacţii caracteristice din catabolism sunt energetic imposibile
pentru anabolism. În al doilea rând, procesele de degradare şi sinteză decurg în
compartimente celulare diferite (de exemplu, degradarea în mitocondrii şi sinteza
în citoplasmă); această compartimentare permite desfăşurarea simultană a celor
două procese . In al treilea rând, căile de sinteză şi cele de degradare diferă în ce
priveşte reglarea prin mecanisme genetice şi allosterice.

9.2. Principiile bioenergeticii

Fiecare reacţie enzimatică de transformare a unei substanţe într-un proces


metabolic este însoţită de o transformare de energie. În unele etape ale
catabolismului energia chimică este depozitată (de regulă sub formă de ATP), iar
în anumite etape ale anabolismului, ea este consumată. Relaţiile energetice sunt
strâns condiţionate de interacţiunea proceselor anabolice şi catabolice: de fiecare
dată când are loc sinteza unor substanţe mai complexe care necesită consum de
energie, concomitent cu aceasta trebuie să aibe loc procese care furnizează
energie – procese de descompunere sau oxidare. Procesele care decurg cu
eliberarea de energie se numesc exergonice, iar procesele care decurg cu
consum de energie, endergonice.
11
Biochimia produselor alimentare

La plantele verzi energia pătrunde în organism sub formă de cuante de lumină.


Organismele care sunt capabile să-şi sintetizeze compuşii organici proprii
organismului lor din compuşi anorganici, se numesc organisme autotrofe.
Pe cea mai înaltă treaptă de autotrofism se găsesc plantele şi algele verzi al căror
metabolism este bazat pe fotosinteza clorofiliană. În categoria organismelor
autotrofe intră şi bacteriile nitrificatoare fixatoare de azot şi alte microorganisme de
mai mică importanţă: bacterii feruginoase, sulfuroase etc.
Celelalte organisme, şi în primul rând animalele, care necesită compuşi organici
gata sintetizaţi se numesc heterotrofe. Acelaşi caracter îl au şi majoritatea
microorganismelor (bacterii, drojdii, mucegaiuri). În aceste organisme, energia
pătrunde, în special, sub forma energiei legăturilor chimice ale compuşilor organici.
Formarea substanţelor proprii heterotrofelor decurge pe calea chimosintezei, adică
a sintezei pentru care energia se procură pe seama energiei compuşilor chimici,
care, de regulă, sunt de natură organică, în procesul descompunerii cărora se şi
eliberează energia necesară sintezei.
Fiecare compus organic care intră în constituţia materiei vii posedă un anumit
potenţial energetic total (H), care grupează energia de legătură a atomilor (energia
electronică), precum şi energiile de vibraţie, de rotaţie, de translaţie. Biochimia se
interesează mai puţin de energia internă a unei molecule, dar mai mult de variaţia
de energie în cursul unei reacţii sau unui proces metabolic.
Ca urmare, din energia totală, numai o parte (G) este disponibilă şi poate fi utilizată
pentru a efectua un travaliu. Această energie se numeşte energie liberă.
Modificarea energiei libere a sistemului (∆ G) la trecerea sa dintr-o stare în alta
reprezintă criteriul de apreciere a transformării chimice în conformitatea cu legile
termodinamicii.
Relaţia dintre aceste mărimi se poate prezenta astfel:
∆ H = ∆ G + T∆ S
unde:
T – este temperatura absolută;
∆ S – variaţia entropiei sistemului;
∆ H – variaţia entalpiei sistemului care corespunde variaţiei
energiei totale măsurabilă experimental pe cale calorimetrică, sub
forma căldurii degajate sau absorbite.
Termenul T∆ S exprimă variaţia energiei legate a sistemului, adică a acelei părţi
din energia totală care nu poate fi transformată într-o formă oarecare de travaliu util
(mecanic, chimic, electric, etc.), ci rămâne numai sub formă de căldură şi se
disipează.
Din relaţia de mai sus, variaţia energiei libere este:
∆ G = ∆ H - T∆ S

12
Introducere în metabolismul substanţelor şi energiei

Când variaţia energiei libere are loc în condiţii standard (temperatura 25°C,
presiunea 1 atm, concentraţia 1 M şi pH=7,0) se foloseşte termenul dG°, iar
energia liberă pentru un compus dat se notează ΔGs.
Pentru un proces chimic:
ΔG°=RT ln K
în care R este constanta gazelor (8,31 J/mol), iar K-constanta de reacţie.
Relaţia dintre entropie (S) şi energia liberă arată sensul desfăşurării unei reacţii.
Pentru reacţiile spontane ∆ S>0 şi ∆ G<0, pentru cele de echilibru (procesul nu
mai are loc), ∆ G=0 şi ∆ S=0, iar pentru cele care nu se petrec spontan şi este
necesară energia din afara sistemului pentru a le induce, ∆ S<0 şi ∆ G>0.
Toate reacţiile în care creşte entropia (∆ S) şi scade energia liberă (∆ G) se petrec
exergonic, adică sistemul cedează energie. Cu cât ΔS are o valoare mai mare, cu
atât gradul de ireversibilitate al reacţiei respective este mai mare.
Reacţiile în care ΔS scade şi ΔG creşte vor fi endergonice şi vor necesita energie
din afara sistemului pentru a se produce. Acest tip de procese nu sunt posibile din
punct de vedere termodinamic dacă ele nu sunt legate de un sistem exergonic în
care entropia corespunzătoare (ΔS) creşte atât încât să compenseze micşorarea ei
în sistemul endergonic.
Energia liberă şi potenţialul chimic apar în acest fel ca o măsură a afinităţii chimice
şi ca indicatori ai sensului de desfăşurare a reacţiilor biochimice. Sistemul care nu
se găseşte în echilibru suferă modificări spontane numai dacă prin aceasta
energia liberă se micşorează (ia naştere o energie liberă negativă). La echilibru nu
au loc nici un fel de modificări spontane ale energiei libere, iar scoaterea sistemului
din echilibru necesită o energie suplimentară. Principalii purtători de energie liberă
în compuşii organici sunt legăturile chimice dintre atomi. De aceea, la formarea
legăturilor chimice într-o moleculă, nivelul energiei libere a compusului se modifică.
În general, nivelul energetic al unei legături chimice care se formează sau se rupe
într-o moleculă ce se transformă se evaluează prin modificarea nivelului energiei
libere, care este egal cu aproximativ 3 kcal/mol (12,5kj/mol). Un asemenea nivel al
energiei libere se constată la modificările majorităţii legăturilor compuşilor organici.
Sunt şi cazuri, însă, în care la formarea sau ruperea unor legături, nivelul energiei
libere din molecula unor tipuri de compuşi organici poate ajunge la 6 kcal/mol şi
chiar mai mult. O modificare sensibilă a energiei libere standard (∆ G°) de hidroliză
se întâlneşte, de exemplu, la unii compuşi fosforilaţi:

Compuşii KJ / mol Kcal / mol


Fosfoenol piruvat - 61,9 - 14,8
1,3 – difosfoglicerat - 49,4 - 11,8
Creatinfosfat - 43,1 - 10,3
Acetilfosfat - 42,0 - 10,1
ATP - 30,4 - 7,3
Glucozo-1-fosfat - 21,0 - 5,0
13
Biochimia produselor alimentare

Fructozo-6-fosfat - 15,8 - 3,8


Glucozo-6-fosfat - 13,8 - 3,3
Glicerol-1-fosfat - 9,2 - 2,2
Compuşii ale căror molecule conţin legături ce dau prin hidroliză o cantitate
importantă din energia liberă se numesc compuşi macroergici, iar legăturile la a
căror transformare au loc puternice modificări ale balanţei energetice a substanţei
se numesc legături macroergice.
Legăturile macroergice sunt în primul rând legăturile esterice (printre care şi
tiosterice), fosfoamidice şi anhidridice. Ca urmare, aproape toţi compuşii cu legături
macroergice conţin atomi de fosfor şi sulf, după locul cărora în moleculă sunt
localizate şi legăturile macroergice.
Energia care ia naştere la ruperea legăturilor macroergice este absorbită de
sinteza unor compuşi organici cu un nivel al energiei libere mult mai înalt decât cel
iniţial. În acelaţi timp, rezervele de compuşi macroergici din organism sunt mereu
completate pe seama energiei acumulate şi care se eliberează prin scăderea
nivelului energetic al substanţelor ce se descompun. În felul acesta, compuşii
macroergici îndeplinesc funcţia şi de donori şi de acceptori de energie în
metabolismul substanţelor.
Poziţia centrală între compuşii macroergici o ocupă ATP. Capacitatea ATP de a
stoca şi ceda energie, adică de a forma sistemul ATP-ADP, ocupând o poziţie
intermediară pe scara termodinamică a compuşilor fosforilaţi, determină funcţia
acestui sistem de intermediar, transportor al grupărilor fosfat bogate în energie de
la compuşii fosforilaţi cu conţinut înalt de energie, situaţi pe scara termodinamică
mai sus de ATP, la compuşi mai puţin bogaţi în energie, care, acceptând fosfatul,
se activează. În felul acesta, ATP are un rol esenţial în procesele bioenergetice.
ATP intervine şi în metabolismul unor compuşi macroergici. Sinteza în organism a
multor altor asemenea substanţe decurge prin intermediul ATP. Un rol important în
acest metabolism îl are şi formarea altor nucleozidtrifosfaţi (5'-guanozintrifosfat, 5'-
uridintrifosfat, 5'-citidintrifosfat) care pot, ca şi ATP, să servească ca surse de
energie în procesele de biosinteză.
Ca urmare, metabolismul substanţelor şi energiei reprezintă un proces unitar,
continuu, în care modificarea unei substanţe este însoţită întotdeauna de o
eliberare sau absorbţie de energie şi în care se eliberează sau se absoarbe
aceeaşi cantitate de energie care asigură descompunerea sau sinteza legăturilor
chimice, adică în fond modificarea acelei substanţe.
Trebuie avut în vedere că energia liberă care se produce prin descompunerea
compuşilor macroergici şi pe seama căreia se poate efectua un anumit travaliu se
foloseşte nu numai pentru sinteza chimică. Ea poate servi în organism pentru
formarea căldurii, acumularea de electricitate, efectuarea unor activităţi mecanice
etc. În aceste cazuri energia chimică se transformă, prin participarea obligatorie a
compuşilor macroergici (în special a ATP), în căldură, electricitate, energie
mecanică etc.
Interacţiunea descrisă poate fi redată astfel:

14
Introducere în metabolismul substanţelor şi energiei

Interacţiunea poate fi, de asemenea, ilustrată sub forma „inelului


energetic”(figura 9.2.).

Fig. 9.2. Schema interacţiunii dintre procesele


exergonice şi endergonice care au loc
cu participarea ATP.

9.3. Caracteristica metabolismului intermediar

Funcţiile specifice ale metabolismului intermediar constau în:


- absorbţia din mediul exterior a energiei, care pătrunde sau sub forma
energiei chimice a compuşilor organici din hrană (la heterotrofe), sau sub formă de
energie solară (la autotrofe);
- sinteza biomoleculelor necesare pentru îndeplinirea diferitelor funcţii
specifice ale celulei;
- descompunerea biomoleculelor celulare pentru formarea energiei
necesare diferitor funcţii specifice ale celulei.

15
Biochimia produselor alimentare

Metabolismul intermediar cuprinde sute de reacţii enzimatice diferite, deoarece


produşii unei reacţii enzimatice servesc ca substrat al altei reacţii, care reprezintă
următoarea etapă a metabolismului. Existenţa unei asemenea succesiuni este
legată de faptul că, în reacţiile enzimatice are loc o rupere a unor grupări
funcţionale de la un substrat şi transferul lor la moleculele acceptorului, care la
rândul său devin substrat pentru următoarea reacţie. În calitate de grupări
funcţionale, în majoritatea reacţiilor metabolismului intermediar, iau parte grupările
amino, acetil, fosfat, formil, carboxil sau chiar atomi de hidrogen.
În felul acesta, reacţiile enzimatice care decurg în celulă reprezintă un proces în
mai multe trepte, unitar, precis organizat în spaţiu şi timp. Succesiunea acestui
proces metabolic este uimitor de identic la toate formele de viaţă, îndeosebi în
partea centrală a căilor metabolice.
În catabolismul compuşilor macromoleculari se disting trei stadii principale.
În primul stadiu proteinele, acizii nucleici, lipidele, glucidele se descompun prin
hidroliză în părţi componente, cu masă moleculară relativ mică, care servesc fie ca
„elemente de construcţie” pentru sinteza biomoleculelor celulare, fie ca substrat
energetic : proteinele - în aminoacizi, acizii nucleici – în nucleotide; lipidele – în
acizi graşi, glicerină şi alţi componenţi, polizaharidele – în monozaharide.
Aceste transformări au loc, îndeosebi, în tractul gastrointestinal al animalelor, dar
se pot produce şi intracelular.
În al doilea stadiu catabolic, produşii care se formează în primul stadiu, pe calea
oxidării anaerobe, se transformă în molecule mai simple, al căror număr nu este
mare. Astfel, acizii graşi, glicerina, monozaharidele se descompun până la acetil-
CoA, iar aminoacizii - până la acetil-CoA şi acid α-cetoglutaric, acid succinic, acid
fumaric şi acid oxalacetic.
Produşii care se formează în stadiul II, trec în stadiul III, care pentru toţi este
comun şi în care ei se oxidează aerob până la dioxid de carbon şi apă. Acest, al III-
lea stadiu comun constituie aşa numitul ciclul acidului citric sau ciclul acizilor
tricarboxilici, cuplat cu lanţul transportorilor de electroni sau prescurtat lanţul
respirator (catena de respiraţie).
Procesul de anabolism, care are loc în celule simultan cu catabolismul, include de
asemenea, trei stadii. Substanţele iniţiale pentru procesele de sinteză sunt
furnizate de stadiul III al catabolismului. În felul acesta, ciclul acidului citric
reprezintă, în acelaşi timp, al treilea stadiu al catabolismului şi primul, stadiu iniţial,
al anabolismului. Acest ciclu furnizează α-cetoacizii pentru sinteza proteinelor,
acetil-CoA şi CO2 pentru sinteza acizilor graşi şi glucidelor. În stadiul II al
anabolismului din aceste substanţe iniţiale se formează aminoacizi, monozaharide,
acizi graşi şi alte „elemente de construcţie”, din care în stadiul III al anabolismului
se sintetizează proteine, lipide, glucide etc. (fig. 9.3).
Deşi anabolismul şi catabolismul au loc în celule în mod simultan şi există o
reversibilitate naturală a reacţiilor catalizate de enzime, nu există o deplină
coincidenţă între căile catabolice şi anabolice ale unui anumit precursor şi produsul
său corespunzător datorită unei deosebiri esenţiale între etapele enzimatice ale
acestor căi, diferenţei de localizare intracelulară a sistemelor enzimatice ale
16
Introducere în metabolismul substanţelor şi energiei

Fig. 9.3. Schema stadiilor catabolismului şi anabolismului


(liniile continui – căile catabolice; liniile punctate – căile anabolice)

catabolismului şi anabolismului şi, în sfârşit, deosebirii între mecanismele de


reglare a lor.
Căile catabolice şi anabolice ale metabolismului sunt legate de un stadiu comun,
reprezentat de ciclul acidului citric, însoţit de catena de respiraţie, care este
definit ca fiind calea centrală sau calea amfibolică a metabolismului. Calea
amfibolică, pe de o parte este utilizată pentru finalizarea degradării moleculelor

17
Biochimia produselor alimentare

care se formează în stadiul II al catabolismului şi, în acelaşi timp, această cale


furnizează moleculele ce reprezintă precursorii pentru stadiul II al anabolismului.
Concomitent cu transformarea substanţelor în reacţiile enzimatice ale
metabolismului intermediar, se produce eliberarea şi utilizarea energiei, adică are
loc metabolismul energetic. Eliberarea energiei chimice prin catabolism decurge cu
grade diferite în cele trei etape ale sale.
Prin descompunerea hidrolitică a compuşilor macromoleculari se eliberează o
cantitate foarte mică de energie (mai puţin de 1% din energia de oxidare a acestor
compuşi). O cantitate apreciabilă de energie se eliberează în reacţiile de glicoliză,
de oxidare a acidului lactic, a glicerinei, acizilor graşi, aminoacizilor etc., adică în
stadiul de descompunere a „elementelor de construcţie” a proteinelor, acizilor
nucleici, polizaharidelor, lipidelor. În finalul acestor reacţii se formează trei produşi
de bază care au importanţă deosebită sub aspect energetic: acetil-CoA, acidul
α-cetoglutaric şi acidul oxalacetic. Aceste substanţe sunt supuse oxidării
ulterioare în ciclul acidului citric care funcţionează însoţit de catena de respiraţie.
Ca rezultat al acestei etape se eliberează 2/3 din întreaga energie de
descompunere a substanţelor. Energia eliberată este parţial transformată în
căldură, iar aproximativ 40% din ea se acumulează pe calea sintezei compuşilor
macroergici- în special sub formă de energie a legăturilor fosfat din ATP, precum şi
din GTP, UTP, CTP.
ATP se sintetizează pe cale enzimatică, in prezenţa kinazei, din ADP şi fosfor
anorganic:
ADP + Pi → ATP (conservarea şi stocarea energiei)
Reacţiile enzimatice în care are loc transferul grupărilor fosfat cu formarea ATP
sunt însoţite în anumite etape de eliberarea energiei în reacţiile de oxidare ale
procesului de catabolism.
Moleculele de ATP pot fi transferate în acele componente celulare care necesită
energie. Altfel vorbind, în sistemele vii, energia eliberată intr-un anumit punct,
poate fi cedată sub forma compuşilor macroergici în alt punct, unde ea este
utilizată direct pentru desfăşurarea unei reacţii chimice.
La transferul grupării fosfat terminale de la ATP la un anumit acceptor se produce
eliberarea energiei chimice a ATP, prin care ATP se transformă în ADP, iar
acceptorul, primind energie, are posibilitatea de a efectua un anumit lucru.
ATP → ADP + P (generare de energie)
Conversia ATP la ADP este un proces exergonic în care se eliberează o mare
cantitate de energie chimică utilă (7,3 Kcal/mol) (fig. 9.4).
Însă, ATP utilizat în reacţiile de biosinteză poate ceda nu numai gruparea
ortofosfat, ci şi gruparea pirofosfat, formându-se AMP şi eliberându-se o cantitate
şi mai mare de energie:
ATP → AMP + PPi

18
Introducere în metabolismul substanţelor şi energiei

Fig. 9.4. Conversia ATP la ADP


Pirofosfatul rezultat este hidrolizat rapid sub acţiunea pirofosfatazei:
PPi + H2O → 2 Pi
reacţie în care se eliberează aproximativ aceeaşi cantitate de energie ca la
hidroliza ATP. Această energie suplimentează energia eliberată prin scindarea
ATP în AMP şi PPi.
În felul acesta energia care se eliberează în procesul de catabolism prin reacţiile
de oxidare şi care se acumulează în legături macroergice, poate fi folosită în
diferite reacţii de sinteză în procesele metabolice.
Asemănător transferului energiei sub forma energiei legăturilor fosfaţilor există un
transfer al energiei sub forma transferului de electroni.
Electronii scoşi în catabolism prin reacţiile de oxidare, sunt cedaţi grupărilor reduse
în reacţiile metabolice cu ajutorul coenzimelor care îndeplinesc rol de transportori
de electroni. Cel mai important transportor al electronilor bogaţi în energie în
aceste reacţii este NADP, care ia parte, de exemplu, la transferul energiei ce se
eliberează prin oxidarea glucidelor pentru reacţia de sinteză a acizilor graşi.

19