LUCRARE:

Fundamente morale in Vechiului Testament si Noul Testament

COORDONATOR:
PR. CONF. UNIV. DR. COSMA MITU

MASTERAND :
PUIU ALEXANDRU NICOLAE

CONSTANȚA
2021
 Ce cuprinde legea Vechiului Testament?

Legea Vechiului Testament cuprinde porunci morale, ceremoniale şi

civile, date cu scopul de a întreţine comuniunea dintre credincios şi
Dumnezeu şi a pregăti pe credincioşi pentru răscumpărarea lor prin
Hristos.
Poruncile ceremoniale, cultul religios al poporului evreu, care numai
preînchipuiau lucrarea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos,
fiind - cum spune Sfânta Scriptură - numai „umbra bunurilor viitoare"
(Evr. 10, 1), au încetat odată cu venirea Mântuitorului.
în privinţa lor, Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe spune:
«După cum umbra se retrage când soseşte adevărul, tot aşa au trecut şi
ele, şi creştinii nu au îndatorirea să le împlinească»[2].
Tot aşa au încetat şi poruncile civile, fiindcă ele priveau numai buna
ocârmuire a poporului evreu, al cărui stat a fost distrus de poporul
roman, la anul 70 după Hristos.
Au rămas însă poruncile morale, care formează partea cea mai însemnată
a legii Vechiului Testament. Acestea au fost descoperite de Dumnezeu
treptat, prin diferiţi aleşi ai Lui şi îndeosebi prin poruncile date lui
Moise. De aceea, legea morală a Vechiului Testament se mai numeşte şi
legea mozaică. Legea aceasta este cuprinsă pe scurt, în cele 10 porunci
dumnezeieşti - Decalogul - descoperite de Dumnezeu lui Moise, pe
muntele Sinai (Ieşire 20).
Poruncile au fost scrise de însuşi Dumnezeu, pe două table de piatră.
Prima tablă cuprinde cele dintâi patru porunci, despre datoriile către
Dumnezeu, iar a doua tablă cuprinde celelalte şase porunci, despre
datoriile faţă de aproapele.
Legea morală a Vechiului Testament începe, deci, cu Dumnezeu şi cu
datoria de a-L iubi, şi se încheie cu pofta rea a inimii şi cu datoria de a
nu o lăsa să prindă stăpânire în om. Cu aceasta se spune că toată plinirea
legii pleacă din dragostea către Dumnezeu, iar călcarea ei, din pofta rea
a inimii care uită de Dumnezeu.
Decalogul este cea dintâi lege scrisă a Vechiului Testament şi, totodată,
cea mai înaltă lege morală dată până la Domnul nostru Iisus Hristos. Ea
rămâne valabilă pentru toate timpurile, fiindcă cele 10 porunci sunt
poruncile legii fireşti, pe care Dumnezeu le aduce la cunoştinţa
credincioşilor într-un chip mai limpede şi mai hotărât.

Ce este legea morală a Noului Testament?

Ea este legea descoperită de Domnul nostru Iisus Hristos, prin care se

aduce la cunoştinţa credinciosului, în chip desăvârşit, voia lui
Dumnezeu. Cu legea Noului Testament, Domnul nostru Iisus Hristos
desăvârşeşte legea Vechiului Testament, precum însuşi spune: „N-am
venit să stric (legea), ci să împlinesc" (Matei 5, 17).
Legea Vechiului Testament era „sfântă şi dreaptă şi bună" (Rom. 7, 12),
dar numai „călăuza spre Hristos" (Gal. 3, 24). Rostul ei era de a trezi în
credincios conştiinţa stării de păcat şi dorinţa după mântuire. Ea a
deschis ochii credinciosului ca să vadă mai limpede păcatul, să cunoască
mai bine starea păcătoasa în care se află şi i-a făcut mai vie dorinţa după
Mântuitorul, Care avea să-l izbăvească din starea atât de nefericită în
care se găsea. Ea dă deci cunoştinţa păcatului, dar nu şi puterea de a-l
birui şi de a ne îndrepta înaintea lui Dumnezeu. Citim în Sfânta
Scriptură: „Din faptele Legii nici un om nu se va îndrepta înaintea Lui,
căci prin Lege vine cunoştinţa păcatului" (Rom. 3, 20). De aceea legea
morală a Vechiului
Testament avea nevoie de desăvârşirea adusă de Mântuitorul, prin legea
morală a Noului Testament legea Evangheliei sau legea creştină).
Desăvârşirea aceasta se cuprinde, pe scurt, în următoarele:
1)    Legea Noului Testament, prin jertfa Mântuitorului de pe Cruce, a
adus omenirii mântuirea, pe care legea Vechiului Testament numai a
pregătit-o;
2)    Sfintele Taine împărtăşesc harul dumnezeiesc, dând credinciosului
puterea de a birui păcatul şi de a împlini toată legea morală, spre a-şi
dobândi mântuirea: „Evanghelia lui Hristos este putere a lui Dumnezeu
spre mântuirea a tot celui ce crede" (Rom. 1, 16);
3)     Se ridică peste îngustimea legii Vechiului Testament şi cheamă la
mântuire toate popoarele pământului: „Nu mai este iudeu, nici elin...
pentru că voi toţi una sunteţi întru Hristos Iisus" (Gal. 3, 28);
4)    Aduce porunca dragostei celei mai desăvârşite. Pe când în legea
Vechiului Testament dragostea era restrânsă numai la poporul iudeu, în
legea Noului Testament dragostea cuprinde pe toţi oamenii, fără nici un
fel de deosebire: „Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi
avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe
fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?
Fiţi dar voi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este"
(Matei 5, 46-48). Asemenea şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu te lăsa
biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele" (Rom. 12, 21);
5)   Pe temelia dragostei, legea Noului Testament stabileşte între
credincios şi Dumnezeu legătura dintre fiu şi părinte, înlăturând starea
de frică ce stăpânea în legea Vechiului Testament;
6)    Legea Noului Testament cere ca aprecierea faptelor să nu se facă
după partea lor exterioară, ci şi după gândul din care pornesc ele. Fapta
bună să nu fie făţarnică, ci să izvorască din inima curată. între gând şi
faptă să fie cea mai deplină potrivire;
7)    Legea Noului Testament desăvârşeşte legea Vechiului Testament şi
prin sfaturile evanghelice, care aduc o stare mai înaltă de viaţă
creştinească;
8)   Legea Noului Testament este veşnică, fiindcă Mântuitorul spune:
„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece„ (Matei 24,
35).
Legea lui Dumnezeu trebuie împlinită în întregime, căci ea este una şi
toate poruncile ei sunt date de Dumnezeu. Credinciosul nu trebuie să
aleagă ce i se pare lui mai însemnat sau mai folositor din ea, căci atunci
ar înlocui legea lui Dumnezeu cu o lege a sa. Sfânta Scriptură spune:
„Cine va păzi toată Legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut
vinovat faţă de toate poruncile" (Iacov 2,10). Pentru o singură vină,
Moise a fost pedepsit să nu intre în pământul făgăduit. Pentru o singură
minciună, Anania şi Safira au fost pedepsiţi cu moartea (Fapte 5, 1-10).
Legea lui Dumnezeu trebuie, apoi, împlinită necontenit, adică în toate
împrejurările vieţii, fiindcă numai aşa îşi dovedeşte credinciosul
dragostea sa puternică faţă de Dumnezeu, binefăcătorul său cel mai
mare.
Şi, în sfârşit, ea trebuie împlinită cu toată bucuria. Fapta, oricât de bună
ar fi, dacă e făcută împotriva inimii şi cu cârteală, nu are nici un preţ.

Care e cuprinsul legii Noului Testament?

Cuprinsul ei, pe scurt, îl arată tot Mântuitorul când spune: „Să iubeşti pe
Domnul Dumnezeu tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot
cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca
aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. în aceste două
porunci se cuprind toata Legea şi proorocii" (Matei 22, 37-40).
Acelaşi lucru îl spune Mântuitorul şi cu alte cuvinte: „Toate câte voiţi să
vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi
proorocii" (Matei 7,12). „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unul pe
altul, precum v-am iubit Eu" (Ioan 15,12); „Porunca nouă dau vouă: Să
vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă
iubiţi unul pe altul" (Ioan 13, 34); „Cel ce are poruncile Mele şi le
păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi
iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta Lui" (Ioan 14, 21).
Deci legea Noului Testament sau legea creştina e cuprinsă în porunca
dragostei. Dragostea de Dumnezeu, arătată prin dragostea de aproapele,
aceasta cere Mântuitorul prin legea Noului Testament, spre a se împlini
voia lui Dumnezeu. De aceea, cu drept cuvânt, creştinismul este numit
religia dragostei.

1. Porunca dragostei nu o găsim şi în legea Vechiului Testament?

Porunca dragostei o găsim şi în legea Vechiului Testament (Deut.
6, 5; Lev.19,18), dată chiar cu aceleaşi cuvinte ca în legea Noului
Testament. Totuşi, în Noul Testament porunca aceasta este nouă
prin duhul şi viaţa ce se cuprind în ea. Căci dragostea cerută de
Mântuitorul trebuie să fie curată şi jertfelnică faţă de fiecare om,
chiar şi faţă de necunoscuţi, după pilda dragostei arătate de El faţă
de oameni (Ioan 15,13). Cu dragostea aceasta creştinul trebuie să
dezrădăcineze din sufletul său orice urmă de mânie şi de ură faţă
de semenul său şi să răsplătească răul cu binele (Rom. 12, 21).
2. Ce sunt legile omeneşti despre care s-a vorbit mai înainte?

Am vorbit până acum despre legile morale dumnezeieşti, adică despre

legile prin care Dumnezeu Şi-a făcut în chip direct cunoscută voia Sa
omului, ca îndreptar pentru cugetele şi faptele lui.
Dar Dumnezeu Şi-a făcut cunoscută voia Sa omului şi în chip indirect, şi
anume prin legile omeneşti, care se împart în: bisericeşti şi civile.