UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS,, DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

MASTERAT – SPECIALIZAREA : EXEGEZĂ BIBLICĂ
ANUL DE STUDII : II-sem I

LUCRARE:

SOCIOLOGIA CONFLICTULUI RELIGIOS

COORDONATOR:
PR. CONF. UNIV. DR. COSMIN CIOCAN

MASTERAND :
PUIU ALEXANDRU NICOLAE

CONSTANȚA
2021
 SOCIOLOGIA CONFLICTULUI RELIGIOS

Religia este unul dintre elementele fundamentale de natura identitară, motiv pentru care am
abordat acest subiect ,,conflictele religioase”.
Religia corespunde unei forme de identitate, cu un puternic impact în societate şi chiar în viaţa
politica a unui stat sau regiuni, cu precadere în contextul unui conflict cultural. Ce a dus la
creşterea religiozităţii şi a conflictelor religioase în multe ţări
Daca luam în calcul ultimii ani, putem observa cu uşurinţa o creştere a influenţei religiei asupra
politicii în multe regiuni de pe glob. Credinţele religioase pot lua forme politice, prin sprijinul
puternic pe care îl aduc etnicităţii şi prin asocierea lor cu valori transcendentale, prin care
societatea ar capata o direcţie şi o stabilitate. Folosirea valorilor religioase poate duce însa la
manifestari cu caracter fundamentalist, la stabilirea unor strategii prin care credincioşii tind sa-şi
conserve identitatea ca grup sau popor, în faţa unui real sau presupus atac al celor care aparent îi
ameninţă. Uneori asemenea atitudini defensive se pot transforma în acţiuni politice ofensive care
duc la alterarea mediului social, politic şi chiar a celui economic. Trebuie evidentiat, rolul foarte
important pe care îl poate avea religia asupra stabilităţii statelor şi a relaţiilor internaţionale în
ceea ce priveşte instituţiile, practica vieţii politice, dar şi rolul Bisericii. Pentru că, asemenea
religiei, Bisericile pot deveni instrumente ale mişcărilor naţionaliste, prin intermediul „bisericilor
naţionale” sau „bisericilor patriei.
Crestinii au avut opinii diverse asupra violentei si non-violentei de-a lungul timpului.In prezent
si istoric au existat patru puncte de vedere si practici in crestinism fata de violenta si razboi:non-
rezistenta,pacifismul,razboiul just si razboiul preventiv.Biserica timpurie din imperiul Roman a
adoptat o pozitie nonviolenta atunci cand a venit vorba de razboi deoarece era preferabila
imitarea vietii jertfiitoare a lui Iisus Hristos.
Teoria razboiului just este o doctrina a eticii militare de origine filozofica si catolica romana
studiata de teologi morali,eticieni si decidenti politici intetionali care sustin ca un conflict poate
si ar trebui sa indeplineasca criteriile justtiei filosofice religioase sau politice cu conditia ca
aceasta sa urmeze anumite criterii.
Terorismul crestin cuprinde acte teroriste care sunt comise de persoane sau grupari care folosesc
motivatii sau obiecte crestine ca justificare a actiunilor lor, ca si in cazul altor forme de terorism
religios teroristii crestinii s-au bazat pe interpretari ale principiilor credintei lor (Biblia ) astfel de
grupari au citat scrierile Vechiului Testament si Noul Testament pentru ajustifica violenta si
uciderea sau pentru a cauta sa aduca ,,vremurile sfarsitului “descrise in Noul Testament.
Toleranţa este capacitatea de a asculta. Acest lucru înseamna sa te pui în locul celuilalt, sa te
expui în faţa eficacităţii şi forţei altei raţiuni. Putem afirma faptul că tolerantule cel care înţelege
raţiunea celuilalt sau, cel puţin, înceraca însa acest lucru înseamna ca toleranţa devine virtute
intelectuala,nu etica.
Toleranţa este amintita şi în Biblie, unde Dumnezeu ne spune: „sa iubeşti pe domnul Dumnezeul
tau din toata inima ta şi din tot sufletul tau”, o iubire totala, necondiţionata, absoluta acestei
prime îndatoriri a creştinului îi urmează o a doua: „Sa-l iubeşti pe aproapele tau ca pe tine
însuţi!”. Trebuie sa-l iubeşti, sa-l accepţi, sa-l respecţi pe celalalt, aşa cum şi Iisus a iubit
omenirea. Iubirea sa a fost fara limite, a cuprins martirajul, sacrificiul, e una absoluta şi eterna
Iubindu-l pe Dumnezeu, trebuie sa iubeşti şi creaţia sa, omul, pe aproapele, aşa cum ne îndeamna
şi Iisus.
De asemenea referitor la toleranta religioasa insa din punct de vedere al crestinismului ne
vorbeste si parintele Nicolae Achimescu amintind de faptul ca toate fiintele umane impartasesc
un viitor comun fiind astef deschisi spre activitatea Duhului Sfant. Acest lucru insa nu implica o
credinta sau o religie universala ciun dialog ca si cunoastere a credintelor celuilalt. Parintele
Nicolae Achimescu vorbeste despre conceptiile unor religii necrestine care pot fi apropiate de
invatatura crestina a Sfintei Scripturi. Aminteste de asemenea faptul ca dialogul cu evreii,cu
mozaismul sa aiba loc intr-un spirit de respect si deschidere reciproca se mai afirma in acelasi loc
faptul ca Dumnezeu il conduce atat pe crestin cat si pe mozaici spre plinirea adevarului Sau.
Totusi exista si o anumita limita a tolerantei dincolo de care se impune si intoleranta .In
momentul in care un cult intra in contradictie cu inatatura lui Dumnezeu trebuie sa se acorde
importanta exprimarii nereligioase a spiritualitatii trebuie sa existe o deschidere spre
dimensiunile simbolismului religios, insa atunci cand acesta e batjocorit sau profanat intervine
intoleranta .
Referitor la toleranta religioasa Parintele Achimescu ne prezinta o viziune pornind de la care se
face o distinctie intre religia crestina ca fiind religia adevarata si deplina dar si religiile lumii ca
fiind religii inferioare,nedepline dar carora teologii ortodocsi ramoani le recunosc insemnatatea
pozitiva in cadrul planului divin al mantuirii neamului omenesc cazut in pacat.In acest caz
toleranta ar putea reprezenta o acceptare dar descalificare fara a recunoaste egalitatea intre religia
crestina si celelalte religii

Ca o consecinţă a toleranţei religioase, putem aminti de:

1. Pluralismul american: în declaraţia Americană a drepturilor Omului, în 1791, se vorbeşte

depsre libertatea cultului; în acest context, pluralismul religios are aspectul unei economii
libere de piaţă, neexistând sancţiuni în legătură cu credinţa;
2. Libertatea religioasa in Australia: toleranţa şi manifestarea liberă a credinţei devin
drepturi ale cetăţeanului; în acest context, Constituţia Australiei interzice elaborarea
vreunei legi preferenţiale sau care să interzică practicarea liberă a vreunei religii;
3. Pluralismul francez prin edictul de a Nantes, în 1598, Henric al IV-lea, catolic, acordă
drepturi cetăţeneşti şi protestanţilor; excesele Inchiziţiei devin limitate. În 1905 se
instaurează un „pluralism deschis” şi se garantează „exerciţiul liber al cultelor”; totuşi, în
1995 apare o listă cu 173 mişcări religioase periculoase din punct de vedere social.
4. Cunoasterea reciproca: depăşirea barierelor şi deschiderea disponibilităţii pentru toleranţă
5. Respectul reciproc: fiecare îşi păstrează dogma şi doctrina, recunoscând că, teoretic, şi
celălalt are dreptate; este acceptat pluralismul religios; ca şi consecinţe: acordul
înlăturării prozelitismului, neatragerea adepţilor de la alte religii.

Analiza moderna de securitate recurge la o gama diversificata de indicatori, metode şi

tehnici de diagnoza şi prognoza locala, regionala şi globala. În contextul sau pe langa
coerenţa economico-sociala, raporturile de putere şi de amiciţie/inamiciţie, cunoaşterea
factorului etnico-religios este esenţiala pentru stabilitatea starii de securitate în anumite
spaţii, în diferite momente ale derularilor internaţionale.
Faptul ca un conflict implica o minoritate etnoreligioasa schimba dinamica conflictului.
În conflictele religioase, nivelul discriminarilor şi al revendicarilor de natura politica şi
culturala este ridicat, fiecare dintre acestea putand constitui cauzele unui protest etnic sau
ale mobilizarii grupului. Un alt aspect implicat este acela al autodeterminarii, care poate
constitui cauza primara a conflictului etnico-religios.

Factorii care stimuleaza şi agraveaza conflictele religioase: polaritatea sistemului politic

(cristalizarea şi funcţionarea unei puteri centrale omnipotente şi exclusiviste) instituţii
politico-administrative slabe, ineficiente, corupte, nefuncţionale; gradul slab de
materializare a coerenţei socialeconomice (decalaje sociale periculoase, regionalism,
antagonisme etno-culturale şi religioase); diferenţe de status slabiciunile regimului
democratic, ale societăţii civile şi anemica dezvoltare a spiritului public; un grad sporit
de inamiciţie între gruparile etno-religioase din frontierele unui stat sau între state ori
între provincii din state diferite; orizonturi de aşteptare lipsite de realism ale unor grupuri
religioase ori etno-culturale şi religioase, cu percepţii nejuste ale oportunităţilor şi
ameninţărilor; degradarea sau prabuşirea aşteptarilor unor grupuri etno-culturale şi
religioase; intervenţii externe (armate, politice, religioase, teroriste, fundamentaliste) în
state sau complexe regionale de securitate; tradiţia istoria voinţa de conflict.
Exista însa, şi factori inhibatori ai unor potenţiale conflicte etnico-religioase. Dintre
aceştia, se cuvine sa menţionam: existenţa unui regim politic democratic, a pluralismului
etnic, religios şi cultural; a unei puteri centrale democratice şi, de asemenea, a unei
administraţii publice eficiente; spirit public dezvoltat, societate civila maturizata coerenţa
social-economica, status social stabil; grad scazut de inamiciţie între grupurile sociale din
stat şi dintre state; tradiţia istorica; lipsa voinţei de conflict.

Consesnul dintre crestini cu privire la utilizarea violentei s-a schimbat radical de cand au
fost lupte cu cruciade.Justa teorie a razboiului predominanta in majoritatea ultimelor
doua secole violenta este un rau, in anumite situatii,poate fi tolerata ca fiind cel mai mic
dintre rele –este relativ tanara. Desi a mostenit unele elemente (criterile autoritatii
legitime,cauza justa intentia corecta)din vechea teorie de razboi care a evoluat pentru
prima oara in jurul anului 400 a respins doua premise care au stat la baza tuturor
razboaielor medievale inclusiv cruciade: in primul rand violenta ar putea fi angajat in
numele inentiilor lui Hristos pentru omenire si ar putea fi chiar autorizat direct din el, si
in al doilea rand, ca a fost o forta neutra din punct de vedere moral care a extras orice
culoare etica din intentiile faptasilor.