Curs nr: 9.

LOTR

9.1.Exploatarea comercială a autovehiculelor. Noțiuni de bază

9.2. Procesul de transport
9.3. Organizarea transporturilor auto
9.4. Programarea transporturilor
9.5.Aplicarea normelor matematice de calcul în programarea
transporturilor auto

9.1.Exploatarea comercială a autovehiculelor. Noțiuni de bază

Exploatarea comercială a autovehiculelor se referă la probleme cu caracter
organizatoric şi probleme comerciale.
Problemele cu caracter organizatoric sunt:
 planificarea şi programarea autovehiculelor pentru efectuarea
transporturilor;
 controlul activităţii autovehiculelor în procesul de transport;
 evidenţa realizării.
Probleme cu caracter comercial sunt:
 stabilirea de relaţii cu beneficiarii pe bază de legi, instrucţiuni, contracte de
prestaţii şi alte documente;
 urmărirea procesului de transport la beneficiar şi pe parcurs pentru
respectarea condiţiilor stabilite de transport;
 taxarea transporturilor efectuate şi întocmirea facturilor;
 folosirea capacităţii de încărcare a automobilelor, semiremorcilor şi
remorcilor.
Exploatarea autovehiculelor se realizează cu eficiență maximă dacă se iau
următoarele:
 desfășurarea activității autovehiculelor se execută pe bază de plan;
 concentrarea parcului în întreprinderi specializate;
 folosirea integrală a capacității autovehiculelor, semiremorcilor și
remorcilor;
 repartizarea autovehiculelor la transport după caracteristicile lor tehnice și
de exploatare și folosirea la maximum a forței de tracțiune;
 eliminarea transporturilor iraționale;
 stabilirea și urmărirea îndeplinirii unor indicatori corespunzători de
utilizare;
 organizarea permanenței activității de transport în orice anotimp, ziua și
noaptea, în zile de lucru și de sărbători;
 reducerea continuă a prețului de cost și a tarifelor transportului auto.

9.1.1.Desfășurarea activității autovehiculelor

Transporturile cu autovehicule urmăresc în principal deservirea celorlalte
ramuri ale economiei naționale.
 Planificarea transporturilor auto este necesară de asemenea și pentru a realiza
o bună organizare și coordonare a acestei activități precum și pentru faptul că de
planul de transport sunt legate o serie de sarcini dependente de volumul, ritmul și
repartizarea transporturilor în timp cum este aprovizionarea cu combustibili, piese
și materiale.
Planificarea transporturilor permite oragnizarea unei activități ritmice,
preîntâmpinarea timpilor morți sau stagnarea procesului de transport și asigură
volumul sporit de trafic în perioadele de vârf.
Planificarea pornește de la cunoașterea din timp a sarcinilor de transport atât
ca volum cât și ca repartiție în timp și pe beneficiari. Pe baza cunoașterii acestor
sarcini se iau măsuri tehnico-organizatorice de îndeplinire și se concretizează
planul tehnic, planul de aprovizionare, planul forțelor de muncă și al fondului de
salarii, planul prețului de cost și al reducerii, etc.
Planul de transport constitue deci baza întregii activități a întreprinderii de
transport, autobazei, atelierului și fiecărui autovehiculului în parte, trebuind să fie
elaborat cu multă grijă ținând cont de necesitatea folosirii la maximum a
posibilităților parcului de autovehicule de date obținute prin legătura cu
beneficiarii de experiență acumulată în perioadele precedente și de toate resursele
tehnico-oranizatoricea ale unității de transport auto.

9.1.2. Concentrarea parcului autovehicule în întreprinderi specializate de

transporturi auto.
Dispersarea parcului autovehiculelor la diferite organizații și întreprinderi
economice duce la utilizarea nerațională a acestora.
Autovehiculele dispersate nu sunt folosite decât în cazuri rare cu întreaga lor
capacitate în decursul zilei de lucru iar parcursurile neproductive sunt mari. Din
acestă cauză în condițiile existenței parcului auto dispersat se pot parcurge anual
sute de milioane de kilometri fără încărcătură. Autovehiculele dispersate nu li se
pot asigura întreținerea tehnologică și reparațiile corespunzătoare în unitățile
nespecifice de transport decât cu cheltuielile pentru efectuarea transportului sunt
mult mai mari decât pentru autovhiculele din unități specializate.
Pentru evitarea acestor inconveniente este necesar ca autovehiculul să fie
grupate în unități de exploatare specializate care au posibilitatea:
 să efectueze transporturile pe bază de plan urmărind folosirea maximă a
caracteristicilor autovehiculeleor în cdrul zilei de muncă și realizând
indicatorii de utilizare planificați;
 să satisfacă la cerere toate nevoile de transport;
 să elimine transporturile iraționale;
 să asigure întreținerea, parcarea ș repararea autovehiculelor în condiții
optime;
 să realizeze un cost cât mai redus al transporturilor auto.
9.1.3.Folosirea capacității de încărcare a autovehiculelor, semiremorcilor
și remorcilor.
 Exploatarea rațională și economică a autovehiculelor urmărește folosirea
integrală a capacității de transport a întregului parc. Cu cât autovehiculele sunt
mai aproape de capacitatea lor nominală și nu au parcursuri fără încârcătură, deci
cu cât coeficientul de utilizare a capacității este mai ridicat cu atât volumul
transporturilor efectuate este mai mare iar prețul de cost al transportului mai redus.
Practic este greu a realiza un coeficient de utilizare a tonajului egal cu unitatea.
Este însă necesar ca potrivit condițiilor specifice în care se lucrează să se
folosească posibilitățile maxime.
Capacitatea de încărcare a automobilelor se referă la greutatea şi volumul
mărfii încărcate în vederea transportului. Fiecare marfă are o greutate volumetrică
proprie astfel că dacă greutatea volumetrică este mai mică, automobilul nu poate
fi încărcat cu sarcina utilă corespunzătoare capacităţii nominale, chiar dacă întreg
volumul al caroseriei este ocupat cu mărfuri.
Prin greutatea volumetrică se înţelege greutatea unui metru cub de marfă.
În deosebi în unele cazuri pentru mărfurile de masă care se predau neambalate la
transport, greutatea mărfii se calculează direct prin cântărirea sau prin stabilirea
greutății volumetrice.
Pentru alte mărfuri greutatea acestora cuprinde:
 la mărfurile ambalate: greutatea mărfii plus greutatea ambalajului;
 la mărfurile perisabile: greutatea mărfii propriu-zisă, a ambalajului și a
gheții;
 la mărfurile fragile: grutatea mărfii, ambalajului, și a materialelor de
protecție.
Capacitatea volumetrică a autovehiculului se determină înmulțind suprafața
interioară a platformei caroseriei cu înălțimea obloanelor pentru mărfurile care se
încarcă numai până la înălțimea pereților caroseriei iar pentru încărcăturile care
depășesc înălțimea caroseriei se înmulțește suprafața interioară a platformei
caroseriei cu înălțimea de încărcare admisă prin reglementările de circulație.
Folosirea integrală a capacității materialului rulant auto se realizează prin
repartizarea autovehiculelor de tipuri, capacități și amenajări corespunzătoare
mărfurilor care se transportă.

9.1.4.Repartizarea autovehiculelor de transport după caracteristicile lor

tehnice și folosirea la maximum a forței de tracțiune.
În parcurile auto există de multe ori vehicule de diferite capacități și cu diferite
amenajări Repartizarea autovehiculelor la beneficiari trebuie făcută ținând cont
de caracteristicile mărfurilor care se transportă, de condițiile de transport și starea
drumurilor pe care va efectua trasportul.
Pentru transportul pe drumuri grele se repartizează automobile mai puternice
cu scopul de a realiza încărcături suficiente şi o viteză satisfăcătoare, fără riscul
rămânerii în pană.
În ceea ce priveşte folosirea forţei de tracţiune a automobilelor este necesar
ca acestă forţă să fie utilizată astfel încât să se obţină maximum de randament.
 Forța de tracțiune este calculată pentru fiecare tip de autovehicul ca să
corespundă unui scop precis. Mărimea ei este funcţie de: puterea motorului,
randamentul motorului şi al transmisiei, felul şi raportul de transmitere, greutatea
autovehiculului şi a sarcinii, etc.
Forţa de tracţiune este calculată pentru condiţii grele de exploatare: drumuri
rele, timp nefavorabil, declivităţi mari. Pentru realizarea forţei de tracţiune
stabilită se produce un consum de energie. Folosirea incompletă a forței de
tracțiune duce la utilizarea nerațională la indicatori scăzuți de exploatare la
productivitate mică și consum nejustificat de combustibil.
Pentru evitarea acestor acestor evidențe se iau următoarele măsuri:
 repartizarea autovehiculelor mai puternice la locurile mai grele de muncă
și a celor mai uzate la locuri cu condiții mai ușoare de muncă cum sunt:
drmuri bune, încărcătură care folosește capacitatea volumetrică însă nu
întregul tonaj;
 folosirea de semiremorci și remorci cu încărcături corespunzătoare
capacității de tracțiune;
 așezarea mărfii cu centrul de greutate pe roțile motoare pentru o bună
aderență, etc.
Ținând cont de carcateristicile tehnice ale autovehiculelor se realizează o mai
bună utilizare a lor și o mai bună deservire a beneficiarilor în paralel cu rezultatele
economice.

9.1.5.Eliminarea transporturilor iraţionale

Transporturile iraţionale sunt transporturi care duc la o sporire nejustificată a
preţului de cost şi la utilizarea neeficientă a autovehiculelor.
Transporturile iraţionale pot avea aspectele următoarele:
 deplasarea mărfurilor cu mijloace auto pe distanţe prea lungi, atunci când
există posibilitatea deplasării lor cu alte mijloace de transport cu cheltuieli
mai reduse sau când mărfurile respective pot fi livrate de la centre sau surse
mai apropiate.
 transporturi încrucişate;
 transporturi repetate;
 parcursuri goale.
În procesul de transport se nasc curenţi de mărfuri care au în general sensuri
bine determinate, îndreptate în majoritatea cazurilor de la locurile de producţie
spre locurile de consum.
Transporturile prea scurte nu sunt indicate, deoarece productivitatea
mijloacelor de transport este mică, timpul de imobilizare a mijloacelor de
transport pentru încărcare-descărcare fiind mare în raport cu timpul de circulaţie.
Transporturile repetate sunt acelea care se efectuează între două puncte
diferite în ambele sensuri, deplasând aceleaşi produse sub diferite forme, pe unul
din sensuri autovehiculul fiind gol.
 Transporturile încrucişate constituie de regulă greşeli de organizare. Dacă
între aceleaşi localităţi se transportă în ambele sensuri aceeaşi marfă, aceasta
constituie o greşeală.
Parcursurile goale ale autocamioanelor, semiremorcilor și remorcilor se
produc:
 la deplasare materialului rulant auto de la garaj la beneficiar și înapoi;
 la deplasare autovehiculelor la stația de alimentare sau la stația de
întreținere când acestea nu se află în incinta garajului, etc;
 la deplasarea autobuzelor de la garaj la autogară și înapoi;
 la deplasarea autovehiculelor de la sediul beneficiarului la depozite și
locurile de încărcare și de la acestea înapoi;
 între diferite depozite când nu au fost organizate încărcarea și descărcarea;
 de la locul de descărcare a mărfurilor înapoi la punctul de încărcare, etc.
Deplasarea autovehiculelor goale de la autobaze la beneficiari și înapoi se
poate evita printr-o justă amplasare a autobazelor în cadrul localității și prin
repartizarea de autovehicule de la autobazele cele mai apropiate.
Productivitatea mijloacelor de transport este cu atât mai mare, cu cât
coeficientul de utilizare a parcursului este mai mare, respectiv cu cât ponderea
curselor goale este mai mică în parcursul total al automobilelor.

9.1.6.Realizarea unor indicatori înalți de utilizare.

O condiție importantă pentru realizarea unui volum mare de trasnportatori cu
mijloace strict necesare și cu un preț de cost redus constă în luarea măsurilor
tehnico-organizatorice pentru îmbunătățirea indicatorilor de utilizare a
autovehiculelor.
Pe baza evidenței realizărilor se analizează zilnic îndeplinirea fiecărui
indicator și în cazul când se constă neîndeplinirea se determină cauzele, luându-
se imediat necesare. Pe timpul activității se pot descoperi noi căi pentru
îmbunătățirea indicatorilor de utilizare care pot duce la reorganizarea unor
transporturi pentru a mări productivitatea pe fiecare autovehicul, semiremorcă sau
remorcă luate separat și a parcului auto în întregime.

9.1.7.Permanența activității de transport.

Aprovizionarea continuă a industriei și populației cu materiale și mărfuri
impune ca transporturile auto să se poată desfășura în permanență în numeroase
cazuri ziua și noaptea în zilele de lucru și de sărbători în orice anotimp.
Desfășurarea permanentă a transporturilor prezintă următoarele avantaje:
 utilizarea maximă a parcului autovehicule;
 realizarea unui volum de transport mare cu un parc redus;
 deservirea optimă a beneficiarilor;
 productivatatea și rezultatele economice bune;
 ritmicitate în provizionări.
 În mod deosebit trebuie organizat serviciul de noapte pentru a se obține un
timp maxim de exploatare a autovehiculelor.
Dintre transporturile care se efectuează în mod obișnuit în timpul nopții fac :
 transportul mărfurilor și materialelor sosite cu trenul în stațiile de cale
ferată;
 transportul legumelor, zarzavatelor și fructelor proaspete pentru
aprovizionarea populației;
 transporturile interurbane și internaționale pe distanțe mari;
 transportul laptelui și produselor lactate la centrele de desfacere;
 transporturi de materiale de intervenție la căile de comunicații, conducte de
apă, canal, lumină, etc.
Pentru asigurarea continuității transporturilor este necesar a se lua următoarele
măsuri:
 programarea judicioasă a autovehiculelor potrivit nevoilor beneficiarilor;
 repartzarea șoferilor necesari organizându-se lucrul cu schimbul ;
 organizarea cu prioritate a întreținerilor și reparațiilor la autovehicule
programate pentru lucru continuu;
 rotația materialului rulant care lucrează permanent în exploatare pentru a se
putea asigura întreținerea și repararea;
 organizarea controlului activității materialului rulant auto în timpul orelor
din afara programului;
 organizarea serviciului de depnare pentru intervenția în ajutorul
autovehiculelor rămase în pană;
 oraganizarea repausului și odihnei șoferilor care lucrează în schimburi.

9.1.8.Reducerea prețului de cost și a tariferelor. Măsurile tehnico-

organizatorice care se iau pentru buna desfășurare a transporturilor auto trebuie
să urmărească în paralel cu realizarea volumului de prestațiiplanificat și reducerea
continuă a prețului de cost.
Reducerea prețului de cost creează posibilități de acumulări și de reducere a
tarifelor.

9.2 Procesul de transport

Producţia transporturilor este concretizată în prestaţii, iar procesul de producţie
în societăţile de transport este echivalent cu procesul de transport.
Procesul de transport cuprinde:
 pregătirea autovehiculelor pentru plecarea în cursă;
 încărcarea mărfurilor sau îmbarcarea călătorilor în autovehicule;
 asigurarea încărcăturilor pentru a nu cădea sau a nu se lovi pe timpul
circulaţiei;
 deplasarea mărfurilor sau a călătorilor între punctul de expediţie şi punctul
de destinaţie;
 descărcarea mărfurilor sau debarcarea călătorilor;
  reîncărcarea autovehiculelor şi deplasarea (încărcate sau goale) la noul loc
de descărcare sau încărcare.
Particularităţile procesului de transport sunt:
 realizarea indicatorilor specifici transporturilor auto;
 desfăşurarea activităţii în locuri diferite, la o mare depărtare unele de altele,
cu posibilităţi reduse de control şi fără continuitate.
Procesul de transport se împarte în cicluri. Prin ciclu se înţelege activitatea
automobilului de la ieşire până la înapoierea în garaj. De obicei, ciclul se împarte
în mai multe curse.
Cursa este activitatea de transport în care autovehiculul efectuează drumul
între 2 puncte în ambele sensuri.
În condițiile unui parc auto numeros de autovehicule care lucrează dispersat
urmărirea procesului de transport necesită organizarea minuțioasă și un personal
specializat.

9.3 Organizarea transporturilor auto.

Pe baza planului de transport se iau măsuri organizatorice care se referă la

fiecare din fazele procesului de transport.
Traseele sunt căi de comunicaţii pe care autovehiculele circulă după un anumit
program, având caracterul de permanenţă şi regularitate într-o anumită perioadă.
Se pot stabili trasee de circulaţie şi fără program de deplasare permanentă şi
constantă a autovehiculelor. La alegerea traseelor se ţine seama de lungimea, felul
şi starea drumurilor şi declivităţile drumurilor, precum şi de gradul de încărcare a
autovehiculelor.
Circulaţia pe traseele auto poate fi:
 circulaţie directă - când autovehiculul parcurge întreg traseul de la punctul
de încărcare la punctul de descărcare şi înapoi;
 circulaţie pe secţiuni - se poate aplica în special la transportul cu remorci
sau semiremorci, când traseul este împărţit în porţiuni numite secţii, pe
fiecare din ele lucrând alte vehicule de tracţiune.
Timpul total de circulație pe un traseu se stabilește în funcție de timpii de
mers,timpul de încărcare-descărcare, timpul pentru repausul șoferilor și pentru
necesități tehnice:

2𝐿
𝑇𝑐𝑖𝑟 = + 𝑇𝑖𝑑 + 𝑇𝑠
𝑉𝑡
în care:
𝑇𝑐𝑖𝑟 – este timpul de circulație în h;
L – lungimea traseului în km;
𝑉𝑡 – viteza tehnică în km/h;
𝑇𝑖𝑑 – timpul de încărcare-descărcare în h;
𝑇𝑠 – timpul de staționare pentru odihna șoferului și necesități tehnice în h.
 Mersul curselor regulate de mărfuri și călători cuprinde:
 traseele împărțite în secții de circulație cu stațiile de oprire;
 lungimea traseului și distanța cumulată până la fiecare stație în ambele
sensuri;
 numărul de curse și orarul de mers al acestora pe traseu;
 indicații suplimentare privind circulația curselor.
Traseele și cursele regulate de mărfuri și călători se numerotează conform
metodologiei de întocmire a mersurilor. Punerea în circulațieși suspendarea
definitivă a curselor regulate de mărfuri sau călători se face în modul și în
condițiile stabilite prin dispoziții și hotărâri.

9.4. Programarea transporturilor

Transporturile de mărfuri având o mare diversitate atât în ceea ce privește
felul și ambalarea mărfurilor transportate cât și traseele care se utilizează se
programează în baza planurilor operative trimestriale și lunare.
Proiectele planurilor operative cuprind următoarele date:
 județul de expediție;
 felul mărfurilor expediate;
 volumul de transport în t;
 numărul de autivehicule necesar pentru volumul de transport efectuat;
 distanța medie de transport;
Planul operativ se aduce la cunoștința expeditorilor după aprobare și aceștea
au obligația de a depune o cerere în care se precizează:
 felul mărfii transportată;
 repartizarea pe zile a volumului de transportat;
 felul și numărul de autovehicule necesare;
 localitățile de încărcare ți descărcare;
 distanța medie de transport.
Pentru executarea planului operativ expedtorii au obligația să ia toate măsurile
organizatorice pentru ca la ora și data prevăzută în comandă să efectueze
operațiile de expediție în bune condiții și să asigure:
 prezența delegatului împuternicit pentru a dispune asupra efectuării
transportului cu autovehicule puse la dispoziție;
 locul de încărcare amenajat care să facă posibilitatea manevrarea
autovehiculelor inclusiv a semiremorcilor și remorcilor;
 mijloace de cântărire amplasate în aproierea locului de încărcare;
 marfa pregătită în condiții care să asigure rezistența calitativă pe toată
durata transportului;
 forțele de muncă și utilajele necesare pentru încărcarea sau descărcarea
mărfii.
Înainte de deplasare autovehiculele se supun unei revizii tehnice amănunțite și
se aleg pe cât posibil autovehiculele cu trasee reduse de la ultima reparație capitală
sau de la darea în exploatare.
 La locul de activitate se organizează puncte de exploatare sau coloane auto.
Coloana auto este o formă de exploatare subordonată autobazei dotată cu
parcul și personalul necesar asigurării realizării sarcinii de transport și a
indicatorilor de utilizare a parcului planificați.
Conducerea coloanei este realizată de către șeful de coloană. Șeful de coloană
este angajatul autobazei care organizează, coordonează și răspunde de modul de
desfășurare a activității de transport și de rezultatele obținute pentru întregul parc
al coloanei auto.
Dotarea coloanei auto cu parc inventar auto se face lunar în conformitate cu
sarcinile ce îi revin din planul operativ al autobazei.
Parcul inventar di dotarea unei coloane este cuprins între 15 – 60 autovehicule.
Alegerea locului de amplasare acoloanei se face astfel încât să asigure:
 o distanță cât mai redusă de la locurile de muncă la sediul coloanei;
 spațiul necesar de parcare;
 posibilități de alimentare cu apă și energie electrică;
 posibilități de hrană și cazare pentru personal;
 asigurarea integrității și securității bunurilor materiale și a documentelor
de evidență a coloanei;
 posibilități de comunicare cât mai rapide cu autobaza de reședință;
Coloanele se organizează pentru următoarele categorii de transporturi:
 coloane pentru transporturi ciclice;
 coloane pentru transporturi locale și interurbane;
 coloane mixte.
Stabilirea parcului inventar și orgnizarea lui pe coloane pentru transporurile de
șantiere și transporturile ciclicese face pe baza procesului verbal de verificare a
pozițiilor de plan a normelor de timp pentru încărcare – descărcare și specificul
total al locului de muncă.
Pentru stabilirea exactă a numărului de curse și a normelor de consum pe
fiecare poziție de lucru se întocmește fișa de cronometrare și normare a numărului
de curse în care se stabilește:
 durata de timp a parcursului între locul de încărcare și locul de descărcare
pentru fiecare poziție de plan în parte;
 timpul de staționare pentru efectuarea operațiilor de încăracre – descărcare;
 durata timp a unui parcurs complet (dus – întors) și a consumului de
combustibil pentru fiecare poziție de plan;
 numărul curselor posibile de realizat în timpul unei zile de lucru în funcție
de regimul de lucru a locului de muncă, etc.

9.5.Aplicarea normelor matematice de calcul în programarea

transporturilor auto
 Optimizarea pocesului de transport cu autovehicule se realizează prin
folosirea metodelor matematice care permit a se stabili efectele diferitelor soluții
posibile și a alege soluția cea mai corespunzătoare pentru anumite condiții.
Una dintre metodele de matematice larg utilizate în ultimul timp pentru
realizarea unei eficiențe maxime a transportului auto este programarea lineară
care în cazul problemelor mai complexe de optimum poate fi utilizată acolo unde
se admite existența relațiilor liniare, adică a ecuațiilor sau inecuațiilor de gradul I.
Programarea liniară care poate fi utilizată în toate problemele a căror
complexitate justifică folosirea ei, prezintă avantaje evidente cu cât problema este
mai complicată iar numărul necunoscutelor este mai mare. Metoda mai prezintă
avantajul că în cazul problemelor cu un număr mai mic de necunoscute acestea
pot fi rezolvate manual cu destulă ușurință.
Aplicarea metodei matematice în programarea liniară se poate face prin
probleme variate privind planificarea economică operativă, curentă și de
perspectivă, organizarea și conducerea procesului de transport, repartizarea
sarcinilor și mijloacelor de muncă, etc.
Prin aplicarea metodei programării liniare se stabilesc soluțiile optime în
problemele de raționlizare a transporturilor și se pot preciza unele măsuri practice
care conduc la cât mai buna utilizare a capacității de transport.
Dintre problemele care pot fi rezolvate fac parte:
 repartizarea materiilor prime, a amaterialelor și mărfurilor din centrele de
producție sau de depozitare, pe centre de consum, astfel ăncât deplasare
acestora să se poată face cu un volum minim de transporturi respectiv să
rezulte cele mai mici cheltuieli de transport;
 amplasarea unităților de exploatare pe rețeaua auto și stabilirea parcurilor
de autovehicule necesare astfel încât transporturile planificate să poată fi
satisfăcute cu folosirea optimă a capacității de transport;
 repartizarea autovehiculelor pe diverse tipuri, asemiremorcilor și a
remorcilor pe autobaze și puncte de lucru astfel încât parcurile neproductive
să fie cât mai mici;
 repartizarea personalului pe atuovehicule pentru ca duratele de imobilozare
a autovehiculelor să fie minime.
Programarea liniară folosește funcții de scop (de obiectiv, de eficiență) și
ecuații sau inecuații de condiții.
În programarea liniară se aplică noțiuni de algebră liniară în special cele
privind matricele și transformările elementare aplicate acestora.
În cazul expediției mărfurilor de același fel din mai multe centre de producție
către diferite centre de consum prin aplicarea programării liniare se urmărește
obținerea unei soluții optime pentru a se realiza toate transporturile cu deplasări
și imobilizări minime ale mijloacelor de transport ceea ce în final conduce la:
 satisfacerea integrală a tuturor sarcinilor de deplasare a mărfurilor cu
numărul cel mai mic de autovehicule posibil;
 repartizarea optimă a parcului de autovehicule pe puncte de lucru;
  reducerea la minim a cheltuielilor de transport.
În condițiile transportului auto centralizat principalele probleme în care
metoda programării liniare își află latga utilizare sunt cele care privesc raporturile
optime de livrare a mărfurilor de același fel, repartizarea optimă a autovehiculelor
pe autobaze, planul de mers al atuvehiculelor pentru transporturile speciale de
mărfuri, efectuarea în condiții raționale a curselor de circuit.