UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

SECŢIA PSIHOLOGIE, ANUL IV, ZI

PROIECT DE INTERVENŢIE PSIHOLOGICĂ ÎN CAZUL

BOLNAVELOR CU CANCER DE COL UTERIN

ALOMAN DANIELA
MOGOSAN GABRIELA
PSIHOLOGIE, AN IV, ZI

1
I. Cadrul teoretic

În ţările dezvoltate, cancerul este a doua cauză majoră de mortalitate. Formele de cancer
sunt multiple şi includ condiţii medicale diferite. Există o varietate de factori biologici care
contribuie la diferite forme ale cancerului:factori genetici, dieta, fumatul, infecţia cu virus,
expunerea la diverse chimicale, hormonii, iradierea, şi expunerea excesivă la soare. Aceştia
acţionează probabil în combinaţie unul cu celălalt pe o perioadă lungă de timp. Unele cazuri pot
fi prevenite prin evitarea acestor factori de risc însă există variabile psihologice care contribuie
direct la cauzarea cancerului şi care sunt încă necunoscute. Datorită diversităţii formelor de
cancer, acesta nu poate fi considerat ca şi condiţie medicală singulară. Atât rata creşterii cât şi
viteza cu care se răspândeşte variază de la caz la caz, în funcţie de tipul de cancer, de rezistenţa
pacientului şi de tratament. Deşi cancerul reprezintă pentru mulţi oameni arhetipul bolii fizice şi
al suferinţei umane fiind echivalat cu durerea extremă ,agonie prelungită şi moarte inexorabilă,
aproximativ o treime din cazurile de adulţi si mai mult de jumătate din cele de copii pot fi
vindecate.
Multe din efectele psihologice ale cancerului pot fi înţelese în termeni de reacţie la
pierdere sau ameninţarea pierderii pe viitor. Nu la fel de evident este însă faptul că, cancerul
prezintă uneori oportunităţi de schimbare constructivă.
Pierderea forţei psihice şi a stării de bine este cel mai des resimţită chiar şi în faza primară
a bolii. Aceasta este urmată de pierderea independenţei, majoritatea pacienţilor simţindu-se
frustraţi de lipsa activităţii, sau vinovaţi pentru că se consideră o povară pentru rude sau prieteni.
Pierderea relaţiilor interpersonale datorită barierelor în comunicare care apar odată cu aflarea
diagnosticului. Pierderea funcţiilor sexuale poate fi o sursă de distres la orice vârsta mai ales la
tineri care îşi pierd fertilitatea. De asemenea, pierderea integrităţii fizice include modificări
evidente în aspect şi in funcţionarea normală a corpului, pierderea expectanţelor de la viaţa poate
induce tristeţe sau furie chiar şi pentru pacienţi mai în vârstă. Scopurile pentru viitor trebuie sa fie
înlocuite cu unele mai modeste. Unii pacienţi pot discuta despre acest aspect, în schimb ce alţii
încearcă să ascundă această teama. Pierderea controlului şi a integrităţii mentale - emoţii
necunoscute până acum, comportament diferit, pierderea puterii intelectuale par a ameninţa
esenţa personalităţii.

2
Răspunsul la boala

Răspunsul depinde de percepţia individuală faţă de ameninţarea cancerului, determinată

fiind de caracteristicile persoanei preocupate. Factorii care influenţează răspunsul sunt, la rândul
lor, de natura diferită. Semnificaţia personală pe care o acordă bolii – majoritatea interpretărilor
sunt negative : o pierdere, o ameninţare, pedeapsă. Un asemenea impact se întâlneşte mai ales la
persoanele cu o adaptare psihologică slabă.: izolare socială, sărăcie, alcool sau droguri, tulburări
psihiatrice în trecut, sau tendinţa de a fi rigid şi pesimist. Mulţi pacienţi însă văd aspectele
pozitive ale bolii dar şi pe cele negative. De asemenea vârsta, sexul sunt alţi factori care
contribuie la modul de percepţie Depresia sau simptomele psihiatrice apar mai ales la femeile
bolnave de cancer, pe când suicidul mai mult la bărbaţi. Credinţa religioasă – încrederea în ea
duce la o buna adaptare la boală , oamenii crezând că suferinţa lor este pentru un anumit scop sau
asta a fost soarta lor; dar poate conduce deasemenea la pierderea credinţei în D-zeu.
Experienţa trecută a cancerului, precum şi atitudinile culturale, condiţiile actuale de viaţă şi
personalitatea sunt toţi factori de care depinde adaptarea bolnavului de cancer.

Importanţa stilului de coping

Stilul de coping influenţează adaptarea emoţională la boală . Pacienţii cu un coping pasiv,

cu niveluri ridicate de evitare şi de neajutorare - disperare se află într-un risc crescut de a
manifesta anxietate sau depresie în următoarea perioada. Interesul pentru posibilitatea ca stilul de
coping să influenţeze prognosticul medical a fost susţinut de unul dintre primele studii realizate
de Steven Greer în Londra care a descoperit pacienţii cu cancer de sân ce adoptau o reacţie de
lupta şi care au reuşit să supravieţuiască o perioada mai lungă de timp la boală. Femeile care au
folosit un coping de evitare, precum şi grupul care a acceptat stoic boala s-au descurcat foarte
bine în comparaţie cu cei care au fost clasificaţi ca neajutoraţi - disperaţi şi care au avut prognoza
medicală cea mai slabă.

Problemele emoţionale în reacţia la cancer

Majoritatea pacienţilor cu cancer, folosind diferite strategii de coping, se descurcă destul
de bine în adaptarea la emoţii. Alţii sunt însă incapabili să se adapteze, dezvoltând în schimb

3
reacţii slab adaptative, ceea ce duce la creşterea propriei suferinţe psihice, influenţează negativ
relaţiile cu ceilalţi şi îi lipseşte de obţinerea beneficiilor de pe urma tratamentului. Cercetările au
arătat următoarele cauze ale tulburărilor emoţionale (s-ar putea însă foarte bine ca aceste cauze să
nu apară deloc în cazul pacienţilor).
- Ameninţarea fizică, emoţională, mentală, spirituală, socială.
- Trăsăturile de personalitate: stima de sine scazută, inflexibilitate şi o mare sensibilitate la
stres
- Factorii biologici afectează direct creierul: tumori primare, secundare, infecţii etc.
- Relaţiile slabe cu profesioniştii în îngrijirea sănătăţii: lipsa comunicării, frica de a fi
abandonat, progresul bolii.
- Lipsa încrederii suportive în relaţiile cu familia şi prietenii.
Prevenirea problemelor emoţionale se poate realiza şi prin contribuţia unei practici clinice
bune. Astfel ca pacienţii ar trebui să fie informaţi despre boală şi tratament, să permită pacienţilor
sa participe la luarea deciziilor în ceea ce priveşte tratamentul, permiterea exprimării distresului
emoţional, arătându-li-se că nu este nici o ruşine în a te exprima emoţional, precum şi oferirea
unei îngrijiri din partea specialiştilor care să fie lângă ei şi să monitorizeze atât progresul fizic cât
şi starea emoţională de-al lungul manifestării bolii.
Legat de comunicarea cu pacientul în oncologie, astăzi tot mai mulţi specialişti arată
beneficiile comunicării oneste a diagnosticului şi a oferirii de informaţii suplimentare, acurate
despre boală şi şansele de a fi vindecat, despre procedurile de tratament şi investigaţie, despre
evoluţia bolii. Cercetările efectuate asupra consecinţelor comunicării diagnosticului, a oferirii de
informaţii detaliate şi a implicării pacientului în procesele de decizie au indicat o creştere
semnificativă a complianţei la tratament, reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei şi
radioterapiei, mobilizarea resurselor personale de luptă cu boala şi o încredere crescută faţă de
medicul curant. Un studiu a arătat că 80% din pacienţii cărora nu li s-a comunicat diagnosticul
dar li s-a prescris radioterapia au intuit diagnosticul de cancer. Nesiguranţa, sentimentul de
însingurare şi lipsă de comunicare, uneori simularea de către pacient în faţa familiei a
necunoaşterii adevărului nu fac decât să complice şi mai mult tablou psihic. Absenţa unei
informaţii clare din partea medicului este echivalată oricum de pacient cu un răspuns negativ,
frustrându-l în acelaşi timp de sentimentul de încredere în medicul curant.

4
 Argumentele implicării psihologiei în oncologie
 Celulele canceroase sunt prezente la majoritatea persoanelor dar nu toată lumea dezvoltă
boala malignă.
 Bolnavii de cancer cunosc procese evolutive foarte diferite.
 Nu toţi bolnavii de cancer mor din cauza acestei boli.
 Boala determină o reactivitate emoţională semnificativă.

În ţara noastră, situat pe locul întâi în cadrul cancerelor genitale feminine, cancerul de
col uterin constituie a doua cauză de deces prin cancer la femei, după cancerul mamar,
reprezentând 50% din cancerele genitale feminine afectând femeile la vârsta de 45 - 55 ani.
În ultimii ani se constată o scădere a vârstei de apariţie, tot mai multe imbolnaviri survenind
intre 25 - 35 de ani.
Cancerul de col uterin reprezintă a doua cauză de deces prin cancer la femei în lumea
întreagă, fiind precedat doar de cancerul mamar.
Incidenţa şi rata de mortalitate au o distribuţie geografic variată. Astfel ele sunt mai
crescute în ţările în curs de dezvoltare, respectiv cu nivel socio-economic scazut, unde apar
aprox. 80% din cazuri. Incidenţa şi rata de deces sunt crescute în America Latina, Africa, India
si Europa de Est, iar ratele cele mai scazute sunt în Israel, Kuweit, Finlanda, Spania, China şi
Canada.
Statisticile intemaţionale elaborate de OMS arata ca România se clasează pe primul loc
în Europa în ce priveşte incidenţa şi mortalitatea prin cancer de col.

Diagnosticul cancerului ce col uterin

Diagnosticul precoce al cancerului de col uterin este foarte important. Screeningul

citologic permite evidenţierea leziunilor precursoare şi implicit diagnosticul precoce. Este
necesară o anumită secvenţă diagnostică optimă: examenul clinic, examenul citologic,
colposcopia şi biopsia.
Diagnosticul şi bilanţul pre terapeutic în cancerul de col uterin presupun:
1. examenul clinic complet: anamneza, examen obiectiv cu valve, tuseu vaginal, tuseu rectal;

5
 2. procedee diagnostice: examen citologic Babeş.-Papanicolau, colposcopie, conizaţie
(tumori subclinice), biopsie, dilatare cervicală şi chiuretaj;
3. examen radiologie radiografie toracică, urografie intravenoasă, tranzit baritat pentru
stadiile III, IV şi cele precoce dacă există simptomatologie din partea colonului şi rectului;
4. examinări complementare : limfografia, tomografia computerizată, cistoscopia ,rectoscopia.
5. laborator: examen de sânge complet, examen sumar de urină.

Tratamentul acncerului de col uterin

Pentru tratarea cancerului de col uterin exista doua metode terapeutice de baza: chirurgia
si radioterapia, la care in ultimul timp se adauga chimioterapia

Desfăşurarea proiectului de intervenţie

II. Grupul ţintă:

Grupul ţintă este alcătuit din 6 bolnave cu cancer de col uterin avansat loco- regional,
cu vârsta cuprinsă între 45 si 55 de ani.

III. Durata proiectului de intervenţie:

Şedinţele se vor realiza pe o perioadă de 2 luni, câte 2 ore pe săptămână. Perioada de
intervenţie va fi aceeaşi cu şedinţele de chimoterapie.

IV. Evaluarea iniţială:

Evaluarea iniţială a grupului ţintă se va realiza în funcţie de convingerile legate de boală;
modul în care pacientul îşi percepe viitorul şi de atitudinea sa faţă de boală, semnificaţia bolii şi
reacţiile emoţionale la aceasta.
Se va realiza o lista cu probleme, pe baza căreia s-au stabilit obiectivele.

V. Obiectivul general:
Prevenirea şi reducerea tulburărilor emoţionale ca răspuns la cogniţiile dezadaptative
datorate modului în care îţi reprezintă boala şi a atitudinii faţa de aceasta.

6
VI. Obiective specifice:
1) Oferirea de informaţii legate de boală şi tratament.
2) Construirea coeziunii grupului şi a motivaţiei de implicare.
3) Identificarea şi modificarea cogniţiilor dezadaptative relaţionate cu problemele
emoţionale generate de boală.
4) Folosirea noilor metode de coping în situaţii reale.
5) Promovarea suportului social.

VII. Strategii de intervenţie şi structurarea intervenţiei:

1) In cadrul primului obiectiv se urmăreşte în primul rând o îmbunătăţire a comunicării medic-
pacient:
Se stabilesc întâlniri cu medicul săptămânal, în care se discută despre nelămuriri ale
pacienţilor legate de tratament, diagnostic şi se prezintă informaţii legate de :
- esenţa bolii
- simptomele acestei boli
- posibiltăţi de reabilitare şi drumul spre reabilitare.
- informarea asupra persoanelor care sunt capabile să le ajute în acea problemă
De asemenea acolo unde pacienţii cer vor participa la deciziile privind diagnosticul şi
tratamentul lor.
În grup se discută despre:
- experienţa din clinicile frecventate anterior, dacă aceasta există.
- despre ajutor şi serviciul de ajutor în situaţii de criză.
- despre punctul de vedere al medicilor, psihologilor în această problemă.
- despre problemele aparţinătorilor.
- despre noi metode în terapia bolnavelor de cancer de col uterin.
După oferirea acestor informaţii se discută
- despre cum şi-a trăit evoluţia legată de boala din punct de vedere psihic
- în ce fel de mediu social trăieşte
- ce fel de probleme sau tulburări sociale au avut
- ce afecţiuni organice ştie ca are
- cât de interesată este fiecare dintre ele în a colabora pentru însănătoşirea sa.

7
 Pe fondul acestor informaţii se poate solicita prezentarea problemelor emoţionale , sociale
cu care se confruntă persoana după diagnosticarea sa cu cancer .

2) Activităţile realizate in cadrul celui de-al doilea obiectiv au ca scop crearea unui context
adecvat modalităţilor de intervenţie precum şi cunoaşterea şi interacţiunea membrilor
grupului.
Se prezintă fiecare, individual , spunând câteva cuvinte despre propria persoana.
Se cere ca fiecare persoană să discute cu cea pe care nu o cunoaşte timp de 3 minute încercând
să afle cât mai multe lucruri despre ea. Astfel încât fiecare să poată descrie cel puţin 2
caracteristici importante ale fiecărui membru al grupului. La sfârşitul introducerii, se vor discuta
similarităţi între ele.
Discuţii în perechi legate de problema pe care o au şi cum se simte fiecare în momentul de
faţă. Astfel încât se va putea identifica îngrijorări sau probleme care pot fi împărtăşite şi de
ceilalţi membrii ai grupului.
Va creste astfel nivelul de comfort între toţi membrii.
Un alt aspect care se urmăreşte este exprimarea stării de moment a membrilor grupului,
înainte de a se începe discutarea propriu-zisă a problemelor.
Pe parcursul întregii şedinţe terapeutul va motiva fiecare persoana prin susţinerea
importanţei participării acesteia în rezolvarea şi oferirea unui sprijin pentru sine cât şi pentru
ceilalţi membrii ai grupului. Se pune accentul pe interacţiunea şi interdependenţa dintre nevoile
individuale, nevoile generate de temă şi cele ale grupului.
Dinamica discuţiilor în grup trebuie să se supună unor anumite reguli, de exemplu:
- sunt interzise atacurile la persoana sau negarea capacităţilor unei persoane
- fiecare are dreptul sa spună ceea ce gândeşte şi simte
- fiecare membru trebuie tratat cu toată seriozitatea
- dacă se discută pe o anumită temă , este important ca fiecare membru să încerce să nu se
abată de la tema respectivă.

3) In cadrul acestei tehnici se va urmări identificarea reacţiilor emoţionale negative,

exprimarea şi analiza gândurilor dezadaptative care declanşează aceste reacţii. Tehnica
urmarită în cadrul acestui obiectiv este următoarea :

8
 - Identificarea situaţiei de distres şi starea subiectivă declanşată de aceasta.
Exerciţiul in cadrul acestui sub obiectiv vizează expunerea de către fiecare membru a
principalelor surse care îi generează stări emoţionale, afective neplăcute. Fiecare membru va
trebui sa-şi exprime câte cel puţin o stare emoţională sau tot ceea ce simte şi identifică ca fiind o
problemă pentru situaţia în care se află.
- Identificarea conţinuturilor informaţionale dezadaptative:
Fiecare membru al grupului îşi va expune sau va descrie pe o tăbliţă problemele sale
legate aspectul bolii.
Aceste conţinuturi informaţionale pot fi verbalizate de către pacient prin discuţii deschise
si întrebări directe legate la ceea ce se gândeşte înainte cât şi în momentul în care experienţează o
stare emoţională negativă.
Daca pacienta are probleme de interacţiune socială şi nu reuşeşte să conştientizeze
conţinutul informaţional dezadaptativ, în acest caz terapeutul, va juca rolul unei persoane cu care
pacientul are dificultăţi de relaţionare, iar pacientul propriul rol. Această tehnică îl va ajuta pe
pacient să-şi conştientizeze conţinuturile informaţionale dezadaptative ce îi însoţesc performanţa
şi realizarea activităţilor.
- Modificarea conţinuturilor informaţionale dezadaptative.
Se foloseşte tehnica listei:
Pacienta este rugată ca în baza experienţei sale actuale legata de boala să identifice şi să
noteze evenimentele care susţin conţinutul informaţional dezadaptativ şi evenimentele care
infirmă acest conţinut. După ce observă că lista care infirmă conţinutul dezadaptativ este mai
mare decât lista evenimentelor care îl confirmă ,considera conţinutul informaţional dezadaptativ
ca fiind fals . Această tehnică depinde de experienţa terapeutului care înainte de exerciţiu va intui
ca fiind mai numeroase cogniţiile dezadaptative.
Chiar daca nu se atacă direct conţinutul informaţional dezadaptativ, pacientul e ajutat să
înţeleagă că acesta era adaptativ pentru o anumită perioadă a vieţii sale, acum e necesar
elaborarea unui conţinut informaţional care să-l ajute la adaptarea noilor condiţii de viaţă.
Terapeutul ajută pacienta în găsirea unor noi perspective asupra realităţii, asupra
descoperirii unei noi identităţi, care este mult mai adaptativă pentru ea în situaţia de viaţă actuală.
Astfel se pot realiza jocuri de rol prin care pacienta să fie pusă în situaţia unor experienţe noi,
trăiri emoţionale noi.

9
 Pentru realizarea acestui joc se folosesc toţi membrii grupului dacă e necesar. Persoana în
cauză este rugată să-şi imagineze o situaţie concretă de viaţa în care are probleme de adaptare de
exemplu, la situaţia noua creată de boală:
Ex: experienţează afecte negative legate de viitoarea ei activitate sexuală – teama de a nu putea
sa comunice cu partenerul, frica de a nu fi înţeleasă de acesta.
Astfel se creează o situaţie concretă de dialog între cei doi în care se pune în discuţie
problema prezentată.
Personajul principal e jucat de pacienta care a expus problema iar prezenţa partenerului
poate fi aleasă tot de ea printr-un membru al grupului. Se discută problema şi pacienta este
încurajată să-şi exprime trăirile afective legate de acest subiect adresându-se partenerului şi
făcându-l să înţeleagă situaţia ei şi starea emoţională resimţită. Iar persoana cu care stă de vorba îi
va da răspunsuri adecvate. Rolurile pot fi schimbate astfel încât chiar pesonajul principal să-şi
poată oferi răspunsurile de care are nevoie, experienţând astfel o trăire emoţională nouă, mult mai
adaptativă noii situaţii.
Prin acest exerciţiu se poate identifica şi analiza autodialogul negativ ( ex. Nu ştiu cum să-i
spun, n-o sa mai aibă nevoie de mine, n-o sa fiu pe măsura aşteptărilor lui etc).
Acest autodialog poate fi blocat şi înlocuit cu unul pozitiv, care sa ajute persoana să-şi exprime
temerile şi să poată comunica pe acesta tema. Identificare acestor gânduri duce la stoparea lor în
momentul în care subiectul le generează şi încurajarea de a se gândi la ceva plăcut Terapeutul va
înclina discuţia în direcţia unor modalităţi diferite de reacţie la situaţie.
Membrii grupului pot oferi şi ei sugestii sau pot să-şi exprime ideile referitoare la ce ar fi
făcut ei, sau cum s-ar fi adaptat ei la acesta situaţie, ce modalităţi de coping ar fi folosit. Astfel
încât pacientei i se va oferi şi un alt model de gândire şi comportament la problema ei.
- Daca confruntarea este eficienta, se realizează generalizarea strategiilor in noi
situaţii stresante posibile.
După jocul de rol se va cere ca membrii grupului ce au avut rol de auxiliar să relateze ce au
simţit în rolul respectiv ( ca partener sau ca persoană identificată cu personajul principal) şi care
cred ei că este soluţia cea mai bună de adaptare la o astfel de situaţie. Feedbackul va fi oferit de
fiecare membru al grupului indiferent că a luat sau nu parte printr-un rol în cadrul şcenetei.

10
 La finalul şedinţei membrii îşi vor împărtăşii ceea ce simt în momentul de faţă, dacă cred în
posibilitatea adoptării unor noi modalităţi de adaptare la situaţiile concrete de viaţă şi li se cere
implementarea noilor cogniţii şi afecte în situaţii concrete.
4) Posibilitatea de folosire a noilor metode de coping în situaţii reale implică în primul rând
necesitatea stabilirii concrete şi specifice a unei probleme care trebuie implementată. Este o
problema exterioară individului, la interfaţa cu mediul înconjurător, dar care rezulta din lipsa
abilităţilor sale de a face fata situaţiei.
- se va identifica problema
- se vor stabili scopurile – Cum doresc sa stea lucrurile?
- Generarea soluţiilor alternative - Ce pot face pentru a atinge scopurile?
- Considerarea consecinţelor - Ce s-ar putea întâmpla
- Decizia pentru cea mia buna alternativă
- Implementarea
- Evaluarea : se va urmări dacă tehnica a funcţionat şi dacă totul a fost bine.
Presupunem că , reuşita folosirii în practică a unei modalităţi de coping activ, de implicare în
încercarea de reabilitare psihică creată de boală va fi mult mai uşoară după această primă etapă.
Încrederea în sine şi în posibilitatea de a face faţă noilor situaţii va creşte.
5) Se vor identifica barierele care apar în comunicarea cu familia şi în solicitarea ajutorului din
partea acestora precum şi îmbunătăţirea acestor aspecte.
Pentru a putea identifica barierele care apar se vor face discuţii libere pe această temă
realizându-se o lista de probleme .
Se va solicita ajutorul din partea familiei care va fi informată despre:
- ceea ce trebuie sa se aştepte pe viitor
- despre efectele tratamentului
- modalităţi de a face faţă lipsei de energie a pacientului
- informaţii legate de medicamente şi efectele adverse
- informaţii despre necesităţile psihologice
- modalităţi de a fi mai răbdător
- modalităţi de a menţine o viaţă familială normală.
În acelaşi timp pacienţii vor beneficia de consiliere privind aceasta problema.

11
VIII. Evaluarea intervenţiei

Această evaluare se va realiza în urma administrării unui chestionar care va cuprinde următorii
itemi:

a) atitudinea faţă de boală şi semnificaţia bolii pentru pacient , atitudinea faţa de familie.
 cancerul îmi conduce viaţa
 Cancerul mi-a schimbat viaţa total
 A fi bolnav este o sentinţă la moarte
 Nu mai am control asupra vieţii mele de când sunt bolnavă
 Nu pot să uit că am cancer şi că orice as face voi muri
 Cancerul m-a schimbat complet ca persoană
 Cancerul nu poate fi controlat
 Nu este drept să fiu tocmai eu bolnavă
 Nu am făcut nimic rău în viaţa care să merite să am cancer
 Nu mă pot baza pe sprijinul familiei
 Nu pot discuta cu familia despre boală
 Nu mă simt înţeleasă de către familie
 Aş vrea să pot discuta cu familia mea despre ceea ce mă frământă
 Mă simt neputincioasa în faţa bolii

b) percepţia bolii
 voi fi bolnavă toată viaţa
 O să mă vindec foarte repede
 Boala are consecinţe majore asupra vieţii mele
 Boala mea nu are un mare impact asupra vieţii
 Boala mea influenţează modul în care alţii mă privesc
 Boala mea a cauzat dificultăţi pentru cei care îmi sunt apropiaţi
 Nu pot face nimic pentru a o controla
 Boala nu este o problemă pentru mine
 Modul în care va evolua depinde de mine

12
  Orice aş face nu pot influenţa boala
 Tratamentul îmi controlează boala
 Nu se poate face nimic pentru boala mea
 Mă simt tristă când mă gândesc la boala
 Devin depresivă când mă gândesc la ea
 Când mă gândesc la boala devin supărată
 Boala mea mă face să mă simt nervosă
 Boala nu mă îngrijorează
 Aceasta boala mă face anxioasă
 Mi-e frică de boală
Cauze ale bolii:
 Stresul
 Ereditatea
 Dieta sau obiceiurile de mâncare
 Şansa sau ghinionul
 Îngrijire medicală proastă în trecut
 Propriul meu comportament
 Problemele de familie
 Starea mea emoţională: sentimente de singurătate, anxietate
 Personalitatea mea
 Imunitatea slaba
 Viata sexuala neadecvată

Variantele de răspuns:
1Dezacord
2Nici acord nici dezacord
3Acord
3Acord total

13
Bibliografie:
Şuteu O., Ghilezan N., Todor N. - Epidemiologia cancerului de col uterin în România , 1959-
1999, Radioterapie si Oncologie Medicala,
Popa O., Roman V., Oprea N.- Cancerul de col uterin în România. Studiu
epidemiologic, Oncologie, 1989
Cancer and Emotion ( A practical guide to Psycho- Oncology) – Jennifer Barraclough
Oncology nursing – Shirley E. Otto, USA,1994
Psihoterapie şi hipno-terapie cognitiv- comportamnetală - D. David, I. Holdevic, Cluj- Napoca,
1998.

14