manual

1. A pune problema condiției umane, înseamnă a încerca să găseşti în primul

rând un răspuns la întrebarea despre natura umană. De unde venim, ce
suntem şi mai ales pentru ce suntem au fost întrebări care au frământat
întotdeauna mintea umană, fie că acest lucru s-a realizat în ordinea
mitologiei, a religiei sau a rațiunii. Giovanni Pico della Mirandola,
reprezentant tipic al umanismului renascentist, identifică aceste răspunsuri în
cadrele creştinismului, chiar dacă se îndepărtează de dogma creştină oficială,
iar ele nu fac decât să reafirme idealul unui homo universalis propriu
Renaşterii.

2. Giovanni Pico della Mirandola (1463-1494) a fost fiul suveranului unui mic
principat din Italia, Miran dola. Intră în contact, la Padova, cu israelitul Elia
del Medigo, care îi predă ebraica, araba, caldeeana şi-l inițiază în tradiția
ezoterică ebraică. În 1484 îl întâlneşte pe Marsilio Ficino, care îl îndreaptă
spre studierea lui Plotin, a cărţilor ermetice şi a scrierilor lui Pseudo Dionisie
Areopa gitul. În 1486, după o întâlni re cu un specialist al Kabbalei proclamă
la universitatea din Roma că aceasta este un fragment al revelației. Decla rat
eretic, fuge în Franţa, iar după aceea la Florența. În 1489, protejat de
Lorenzo Magnificul, îşi termină principala operă, Heptaplus (,,carte
septuplă, expozeu cu şapte aspecte ale creației").
3. Concepţia lui Pico della Mirandola asupra omului este formulată în
interiorul imaginii despre lume schiţate de gândirea greacă, iar după aceea
formulată în întreaga sa amploare de gândirea evului mediu creştin. Astfel,
lumea era concepută ca având o unitate inteligibilă şi o formă definită, cea
mai simplă şi perfectă formă, ca şi toate corpurile care o compuneau, ceea ce
însemna o imagine deosebit de potrivită pentru a da omului un sentiment
înalt al importanţei şi demnității sale universale. Locul omului este
Pământul, iar Pământul reprezintă centrul universului, țintuit acesta de
pretutindeni de privirea lui Dumnezeu. Supus acestuia, omul reprezenta
totuşi mult mai mult decât toate celelalte creaturi.
Această imagine a lumii se destramă progresiv, pe măsură ce, în Renaştere,
se face trecerea de la lumea închisă, în care fiecare lucru îşi are locul său
propriu, la universul infinit, în care Pământul îşi pierde centralitatea.
Exaltarea demnităţii umane, în care se poate aprecia că umanismul
renascentist excelează, va conduce în cele din urmă la destrămarea vechii
imagini a lumii, la trecerea de la un cosmos ce evoluează după legi cel mai
adesea necunoscute omului, la un univers accesibil cunoaşterii şi experienţei
umane.

net

4. Pico introduce o nouă antropologie în comparație cu predecesorii și

contemporanii săi (adică Marsilio Ficino). Pico pune accentul pe acțiunea
umană liberă, în măsura în care omul, în opinia sa, se autocreează pe sine și
își decide propriul loc în ierarhia creației. Astfel, dacă ființa umană trăiește
în conformitate cu nevoile și simțurile, el trăiește o viață animală nedemnă
să fie numită umană. Prin urmare, demnitatea nu se referă la întreaga
omenire, deoarece mulți rămân într-o stare de degradare, o stare animală.
Dimpotrivă, demnitatea este legată de o stare evoluată a umanității, ca
potențial, o sămânță, o provocare. Conceptul renașterii al lui Pico nu este
potrivit pentru discursul modern despre drepturile omului și demnitatea
umană, deoarece Pico consideră demnitatea prototipului uman, a lui
"Adam", a arhetipului creat. La fel cum Jan Amos Comenius a făcut după el,
 Pico face ferm diferențierea între terestru, ceresc și suprem
(ultramundanum).
Pico oferă astfel și o concluzie la gândurile sale:
"Omului îi este permis să fie orice alege să fie! … omul, când a intrat în viață,
Tatăl i-a dat semințe de toate felurile și orice mod de viață posibil.
Orice semințe pe care omul le alege și le cultivă vor crește și îşi vor purta roadele
lor. Dacă aceste semințe sunt vegetative, va fi ca o plantă. Dacă aceste semințe sunt
sensibile, el va fi ca un animal. Dacă aceste semințe sunt intelectuale, el va fi un
înger și fiul lui Dumnezeu. Și dacă, nemulțumit fiind de orice lucru creat, el se
îndepărtează pe sine din centrul propriei unități, sufletul său spiritual, unit cu
Dumnezeu, singur în întunericul lui Dumnezeu, care este mai presus de toate, el va
depăși orice lucru creat. Cine nu ar admira acest mare schimbător de forme? De
fapt, cum ar putea admira altceva?"
https://www.logon.media/ro/node/486
https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/10/10/demnitatea-omului-
giovanni-pico-della-mirandola/