Sunteți pe pagina 1din 3

TRANSFORMAREA MACHETEI COMPONENTEI METALICE

IN STRUCTURA METALICǍ

Transformarea machetei în schelet metalic se realizează prin operaţiile de


pregătire pentru ambalare (cu aplicarea machetelor canalelor de turnare,
aplicarea canalelor de evacuare a gazelor, degresarea şi detensionarea machetei),
ambalarea propriu-zisă, topirea şi turnarea aliajului dentar în tipar,
dezambalarea şi prelucrarea mecanică.
Ambalarea: este operaţiunea de învelire a machetei într-un material refractar
(masă de ambalat specifică aliajului din care se toarnă componenta metalică) şi
se realizează cu scopul obţinerii tiparului.
Operaţiunea de ambalare cuprinde 2 etape:
1) pregătirea machetei pentru ambalare, care constă în:
- Realizarea machetei canalului de turnare a aliajului: se utilizează o tijă din
ceară, metalică sau din plastic, acoperită cu un strat subţire de ceară. Tija are
rolul de a crea canalul prin care curge aliajul fluid în tipar. Diametrul tijei este de
1,7-2,5 mm. Tija se aplică perpendicular pe suprafaţa machetei, fie pe feţele
laterale ale machetei, fie pe cuspizii de ghidaj ai acesteia, într-o zonă
nefuncţională. Pentru machetele mandibulare tijele sunt aşezate pe versantul
lingual al unui cuspid lingual, iar pentru machetele maxilare pe versantul
vestibular al unui cuspid vestibular. Tija de turnare este fixată, faţă de suprafaţa
machetei, într-un unghi mai mare de 900 pentru a elimina posibilitatea turbionării
aliajului fluid. La machetele coroanelor care vor fi elemente de agregare, tijele se
fixează pe feţele proximale spre spaţiul edentat, aproape de faţa ocluzală.
- Realizarea machetei rezervorului de aliaj topit: în acest scop, la distanţa de 1,5
mm de machetă, la nivelul tijei se realizează o sferă de ceară cu diametrul de 3
mm. Porţiunea dintre machetă şi sfera de ceară se îngroaşă pentru a facilita
curgerea aliajului. Rolul sferei de ceară este de a realiza un rezervor de metal
topit necesar în timpul turnării.
- Realizarea machetei canalelor de evacuare a gazelor: presupune utilizarea unor
fire din păr de cal, fire de nylon, fire de bumbac pentru a forma nişte canale
secundare necesare evacuării gazelor din tipar.
- Detensionarea machetei: se face cu scopul de a reduce contracţia şi tensiunile
interne ce apar în interiorul machetei; se obţine prin introducerea machetei 30
min. în apă, la 350C.
- Degresarea machetei: se face pentru a obţine suprafeţe curate, de pe care se
îndepărtează toate impurităţile şi urmele de acizi graşi. Procesul de degresare
favorizează aderenţa masei de ambalat la suprafaţa machetei şi obţinerea unui
tipar cu fidelitate şi exactitate crescută; se utilizează: alcool, eter, cloroform,
acetonă, toluen, neofalină.

1
2) ambalarea propriu-zisă: se realizează cu masă de ambalat specifică aliajului.
Acest material se caracterizează prin faptul că se dilată cu acelaşi coeficient de
contracţie a aliajului după turnare, cu scopul obţinerii unei piese exacte.
Ambalarea - în chiuvete speciale, cilindrice, din metal căptuşite cu azbest
(favorizează dilatarea termică a masei de ambalat). Prezintă un capac de formă
conică prevăzut cu nişte caneluri concentrice la 5 mm, şi profunzime de 2 mm.
Există două tehnici de ambalare:
- tehnica clasică, în doi timpi, cu două mase de ambalat;
- tehnica modernă, într-un timp, cu o singură masă de ambalat.

Tiparul: reprezintă negativul machetei. Acesta este o cavitate delimitată de


pereţi groşi, rigizi, care comunică cu exteriorul prin canalul de turnare. Se obţine
prin tratamentul termic al machetei ambalate.
Realizarea tiparului parcurge următoarele două etape:
- etapa de preîncălzire, ce se realizează în cuptoare speciale, la care
temperatura se ridică lent până la 350-4000C, timp de 30 de minute.
- etapa de încălzire propriu-zisă, se realizează în cuptoare speciale, electrice,
prevăzute cu temperatură reglabilă, ce se ridică lent, timp de 45 de minute, de
la 4000C la 760 -8000C.

Turnarea: este operaţiunea de introducere a aliajului topit în tiparul pregătit


în prealabil. Turnarea se realizează în două etape:
- topirea aliajului: se realizează utilizând diferite surse de căldură — surse
electrice tip arc voltaic, cuptoare electrice cu rezistenţa de platină, curenţi de
înaltă frecvenţă, surse gazoase tip flacăra oxiacetilenică, flacăra oxihidrică,
flacăra oxigaz, alte surse tip chimice, laserul, plasma.
- turnarea propriu-zisă: constă în introducerea aliajului topit în tipar. Pentru
turnare se folosesc forţe generate de diverse dispozitive — tip dispozitive
Rotax centrifuga semiautomată Schlloder, centrifuga automată acţionată
electric prin curenţi de inducţie, compresoare, dispozitive cu pompa de vid.

Dezambalarea: constă în îndepărtarea piesei protetice din tipar, şi se


realizează prin spargerea pereţilor tiparului. Dezambalarea este marcată de
evidenţierea pieselor turnate care fac corp comun cu tijele de turnare şi conul de
turnare. Răcirea lentă (în tipar sau cuptor) după turnare, măreşte rezistenţa la
frecare şi duritatea. Îndepărtarea totală se efectuează mecanic, prin acţionarea
spatulei la locul unde persistă sau prin sablare. După dezambalare, scheletele
metalice se sablează şi se decapează. Deoarece nu toţi oxizii de la suprafaţa
componentei metalice turnate sunt îndepărtaţi astfel, aceasta trebuie prelucrată
mecanic.

2
În etapa de prelucrare mecanică, o operaţie importantă este cea de sablare ce se
realizează prin proiectarea unui jet de granule de trioxid de aluminiu, cu
granulaţie de 50-110-250 microni, mai mare pentru aliajele mai dure şi cu modul
de elasticitate mai mare. Presiunea este cuprinsă între 4-6 bari. Sablarea se
realizează la o distanţă medie de 30mm, sub un unghi de 45 0. Timpul de sablare
variază în funcţie de duritatea aliajului, aproximativ 5-6 secunde pentru fiecare
porţiune sablată.

S-ar putea să vă placă și