F rancis X. Walton Pli.D - Kobert I, Power» M .A.

W IN N fN G CI III. DRI N O V I.K A nmminl lo r teachers, counselors, principals

and parents
© P racticai Psychology A n n o u ii U n , I *>74

FRANCIS X. W ALTON este psiholog in practicft privată în Columbia-SC

şi de asemenea conferenţiar şi consultant In ş c o li ş i agenţii din Statele l Inite şi
Canada. Este preşedintele Centrelor Adlerienc de Ocrotire a copiilor, fost
preşedinte al Societăţii Nord Amerlounfl tic Psihologie Adlerianâ, membru al
corpului profesoral din Institutul Internaţional Adlerian de Varft şi a l Scolii
Adlerienc de Psihologie Profesionala. I ste e A silto ril şi tata a patru tineri. Poate fi
contactat la:

P.O . Box 210206

C olum bia, SC 292221
Tel. 803-798-0300

ROBERT L. POWERS s a retras din activitatea sa ca psiholog clinic

licenţiat p racticată în C hicago. A fost m em bru al centrului doctoral al Şcolii
A dleriene de Psihologie Profesională şi consultant în şcolile publice din C hicago
şi alte agenţii şi organizaţii de educaţie şi serviciu public. Este fost preşedinte a
Societăţii N o rd A m ericane de Psihologie A dleriană şi al A sociaţiei de Psihologie
din C hicago. E ste ta tă /ta tă v itreg a şase copii. P oate fi con tactat la:

675 R oot St
P O R T T ow nsend, W A 98368
T e l 360-37 9 -9 0 6 6

Traducere de: ROXANA FLORESCU

Lectorat de: Prof. Drd. AMBRUS ZOLTAN,
consilier de psihologie individuală

ISSN 0-9601216-2-5
CUPRINS
IN T R O D U C E R E .................................................................................................................... fy
ÎN Ţ E L E G E R E A C O P IIL O R ............................................................................................. S
COMPORTAMENTUL URMĂREŞTE UN SC O P....................................................... 5
UN COPIL CU PROBLEME DE COMPORTAMENT ESTE UN COPIL
DESCURAJAT...................................................................................................................... fi
CELE PATRU SCOPURI COMUNE ALE COM PORTAMENTULUI DEVIANT..&
ÎNVAŢAŢI SĂ RECUNOAŞTEŢI SCOPUL CARACTERISTIC AL
COMPORTAMENTULUI D EV IA N T..............................................................................7
UN COPIL NU SE VA SCHIMBA DACĂ NU ÎNŢELEGE CĂ DIFICULTĂŢILE PE
CARE LE ARE SUNT DIN CAUZA COM PORTAMENTULUI SĂU DEVIANT..P
COPILUL POATE ÎNVĂŢA SĂ RECUNOASCĂ SCOPUL COMPOR­
TAMENTULUI SĂU D E V IA N T ......................................................................................8
CU M A JU TĂ M C O P IL U L SĂ SE SC H IM B E ...............................................................J «
ÎNCETATI A FACE COMPORTAMENTUL DEVIANT RENTABIL PENTRU
C O P IL .......................................................................................................................................! I
SCOPUL 1: A tenţia................................................................................................................ <<
SCOPUL 2: Puterea...............................................................................................................J.3
SCOPUL 3: Răzbunarea....................................................................................................... '3
SCOPUL 4: N eputinţa.......................................................................................................... J/i
M UNCA C U CLA SA CA ŞI G R U P ....................................................................................i.1?
UNIŢI CLASA.......................................................................................................................lh
FOLOSIŢI ORELE DE CURS PENTRU A-I AJUTA PE ELEVI SĂ-ŞI ÎNŢELEA­
GĂ COM PORTAM ENTUL...............................................................................................l £
CANALIZAŢI DISCUŢIA PE SCOPURILE COMPORTAMENTULUI DEVIANT

ALTE BENEFICII ALE DISCUŢIEI DE GRUP.............................................................!.6

G R E Ş E L I ÎN M OD U L D E ABO RD A RE A L C O P IIL O R ................................... l£>
PROTECŢIA EXAGERATĂ ŞI RĂ SFĂ ŢA R EA ..........................................................1.7
AUTORITATEA EXCESIVĂ ŞI SUFOCANTĂ...........................................................1.7
RELAŢIILE DE SUPERIORITATE-INFERIORITATE...............................................1.8
D EZV O L T A R E A R E SP O N SA B IL IT Ă Ţ II ŞI C O O P E R Ă R II...............................J.8
A FI GATA PENTRU ŞCOALA CONSTĂ ÎN PRIMUL RĂND ÎN A FI GATA
SĂ-ŢI ASUMI RESPONSABILITĂŢI ŞI SĂ COOPEREZI......................................J.» .
CE POATE FACE UN PR O FESO R ...............................................................................19
CE POATE FACE UN D IR E C T O R .............................................................................. .1?
CE POATE FACE UN PĂ R IN T E .................................................................................W
MODUL DE A DEZVOLTA RESPONSABILITATEA....................................... 2P
TEMELE PENTRU ACASĂ ŞI CARNETUL DE NOTE..................................... %-}
D ISC IPL IN A ....................................................................................................................ZJ
M O D A L IT Ă Ţ I DE ÎN Ţ E L E G E R E C U A D O L E SC E N Ţ II...........................
ÎN C O N C L U Z IE ..............................................................................................................
M A I P U T E Ţ I C I T I ..............................................................................................................Z b

3
 INTRODUCERE

Consilierii şi profesorii ajută. Copiii vin la şcoală cu valori şi

atitudini pe care şi le-au însuşit în familie şi cu o uşurinţă de a juca
diferite roluri sociale cu părinţii exersată de-a lungul copilăriei lor. Copiii
vin la profesor să-şi însuşească abilităţile care îi vor face capabili să-şi
joace rolurile în societate şi istorie. Sunt puţine profesii cărora li se
încredinţează sarcini de o asemenea importanţă.
Consilierii şi profesorii au şi ci nevoie de ajutor. Atragerea
copiilor spre sarcinile pe care educaţia le are de îndeplinit, probabil nu a
fost niciodată mai dificilă decât este acum. Dezvoltarea continuă, fermă a
ideilor democratice a subminat multe din concepţiile noastre tradiţionale,
dar nu întotdeauna ne-a permis să realizăm o înţelegere nouă şi
funcţionabilă a sinelui şi a copiilor noştri.
Multe teorii concurează pentru atenţia profesorilor şi consilierilor.
Conform unora dintre ele, copiii cu probleme sunt văzuţi ca şi victime ale
neajunsurilor, lipsurilor sociale sau organice. Cu un asemenea mod de
abordare, profesorii şi consilierii pot deveni atât de preocupaţi în căutarea
neajunsurilor încât descurajează copilul. Copilul ajunge să simtă că “ceva
este în neregulă” cu el. Sigur că este. Este ceva în neregulă cu fiecare
persoană şi cu fiecare situaţie. Dar observarea nu trebuie să domine felul
în care gândim despre noi şi viată.
Alte teorii propun modele complicate de “întărire” calculate
pentru a “produce” un comportament social acceptabil. In orice caz, foarte
des, copiii devin la fel de calculaţi precum profesorii când se folosesc
asemenea scheme şi s-ar putea să “intre în grevă” când “recompensa”
pentru care au lucrat le este retrasă sau işi pierde din atractivitate.
Datorită situatiei istorice actuale, nici o teorie a comportamentului
uman nu este complet adecvată iar discuţiile privind modul de influenţare
al copiilor tinde să avanseze obiceiuri ca “permisivitatea”, “pedeapsa” şi
aşa mai departe.
Teoria care stă la baza acestei broşuri susţine ideea conform căreia
permisiunea şi pedeapsa sunt la fel- prerogativele regilor şi tiranilor care
“permit” subiecţilor să se bucure de anumite libertăţi în anumite condiţii
şi care “pedepsesc” subiecţii când consideră că felul în care libertatea este
trăită constituie o ameninţare la adresa superiorităţii lor.
Intr-o democraţie în care fiecare membru al societăţii are
demnitate şi este îndreptăţit să se considere pe sine de aceeaşi valoare cu
ceilalţi, nici pedeapsa, nici permisivitatea nu au sens. Pedeapsa duce la
opunere, răzbunare, rebeliune iar permisivitatea este resimţită ca şi
devalorizare şi insultă. Participarea este cuvântul cheie în democraţie.
De fapt capacitatea sau abilitatea de a participa la un efort comun, de a
coopera în rezolvarea unor probleme comune se află la baza vieţii sociale
şi este o caracteristică a tuturor indivizilor sănătoşi şi fericiţi. Este o
abilitate esenţială pentru supravieţuire şi dezvoltare viitoare.
Alfred Adler a cărui înţelegere a psihologiei umane s-a sprijinit pe
aceste concepţii şi Rudolf Dreikurs a cărui întreagă viaţă a fosţ dedicată
descoperirii modurilor funcţionabile de a preda şi a aplica această
înţelegere, au fost mentorii noştri. Ca o continuitate a ceea ce ei au făcut,
noi încercăm acum să oferim un sprijin profesorilor, consilierilor,
directorilor şi părinţilor în eforturile pe care le fac pentru a menţine relaţia
cu elevii pe care îi învaţă. Nu pretindem autoritate finală pentru modul în
care tratăm subiectul sau că va “funcţiona” în felul în care noi spunem că
va funcţiona în fiecare situaţie. Nici o teorie nu poate înlocui
corectitudinea, dragostea caldă, grija sau prietenia în câştigarea
cooperării copiilor. Dar indiferent câtă bunăvoinţă sau afecţiune se oferă,
o mai bună înţelegere a copiilor este necesară. Fără aceasta, afecţiunea
este adesea răpusă de descurajarea şi amărăciunea profesorilor care se
simt neapreciaţi pentru eforturile lor.
Prin urmare, iată o introducere spre o înţelegere mai bună. Sperăm
că se va lega cu lucrurile pe care deja le faceţi cu succes şi că o veţi găsi
folositoare.

ÎNŢELEGEREA COPIILOR
COMPORTAMENTUL URMĂREŞTE UN SCOP. Copiii ca şi
adulţii, vor să se simtă importanţi. A avea un loc între ceilalţi, a aparţine,
a conta pentru ceva, a fi cineva printre ceilalţi- este important pentru noi
toţi. Intr-un fel sau altul, fie că reuşim asta sau nu, ne comportăm în
5
modul pe care noi îl considerăm cel mai potrivit pentru a atinge acest
scop: a avea un loc al nostru şi sentimentul că suntem importanţi pentru
cei din jur. Indiferent de piedici, încercăm să păstrăm şi să evităm
pierdera acelui loc sau sentiment pe care l-am câştigat.
Să ai un loc anume şi acest sentiment de importanţă nu este greu
de obicei pentru oamenii care şi-au valorificat interesele sociale şi care
contribuie la dezvoltarea vieţii cotidiene. Asemenea oameni sunt de obicei
o companie plăcută, iar demnitatea lor este protejată de cei care îi
înconjoară şi îi apreciază pentru contribuţia lor.

UN COPIL CU PROBLEME DE COMPORTAMENT ESTE

UN COPIL DESCURAJAT. Adesea, copiii sunt crescuţi cu credinţa că
ei nu trebuie în mod necesar să contribuie la bunăstarea şi prosperitatea
familiei şi a comunităţii. Sunt lăsaţi să simtă ca munca serioasă poate fi
îndeplinită doar de către părinţi, alţi adulţi sau fraţi mai în vârstă.
Copilul este din aceasta cauză nesigur de locul lui între ceilalţi şi nesigur
de capacitatea lui de a-şi menţine un loc într-un mod productiv pe plan
social. Ajunge astfel să se simtă nefolositor şi adoptă un comportament
negativ pentru a se asigura că este totuşi important sau cel puţin să evite
sentimentul pierderii importanţei care i se acordă. Un copil cu un
comportament deviant este întotdeauna un copil descurajat.

CELE PATRU SCOPURI COMUNE ALE COMPOR­

TAMENTULUI INDEZIRABIL au fost descrise de Rudolf Dreikurs.
Comportamentul indezirabil al copiilor, poate fi tratat într-un mod
inteligent când este înţeles ca fiind direcţionat spre unul sau mai multe
dintre aceste patru scopuri.

SCOPUL 1: Atenţia “Nu simt în frunte dar cel puţin nu voi fi neobservat
dacă pot obţine atenţie deosebită, importanţă sau servicii din partea
celorlalţi”

SCOPUL 2: Puterea “Nu sunt tocmai învingător, dar cel puţin le pot
arăta oamenilor că nu mă pot împiedica sau opri să fee ceea ce vreau eu
sau să mă convingă să fac ce vor ei.”

6
SCOPUL 3: Răzbunarea “Oamenilor nu le pasă de mine, dar cel puţin
pot face lucruri prin care să ripostez atunci când eu sunt rănit.”

SCOPUL 4: Neputinţa “Nu voi fi în stare să fac faţă dar cel puţin dacă
nu fac nimic,'poate mă vor lăsa în pace.”

Atenţia şi puterea sunt până acum cele mai obişnuite scopuri ale
comportamentului deviant. Comportamentul direcţionat spre atenţie şi
spre putere este întâlnit deseori în fiecare clasă şi acasă.

ÎNVĂŢAŢI SĂ RECUNOAŞTEŢI SCOPUL CARACTE­

RISTIC AL COMPORTAMENTULUI DEVIANT luând în
considerare diferitele tipuri de indicii. Aceste indicii implică
comportamentul obişnuit al copilului, răspunsul lui când încercăm să-l
corectăm şi sentimentele pe care le resimţim noi în lupta cu
comportamentul negativ.*

INDICIUL 1: PRIN COMPORTAMENTUL COPILULUI

Atenţia: este gălăgios, neliniştit, face pe grozavul, vorbeşte

mult, este puţin răutăcios, se dă în spectacol, “hiperactiv”.
Puterea: este agresiv, vrea autoritatea, insolent, refuză să
lucreze, minte, nu ascultă, încearcă să conducă el, este
bosumflat, plânge când ceva nu este cum vrea el.
Răzbunarea: este violent, brutal, supărat. Răneşte fizic
şi/sau verbal pe cei de vârsta lui şi pe adulţi.
Neputinţa: nu face nimic, nici nu încearcă, şi dacă încearcă
abandonează uşor. Se izolează, este supus, blând, de obicei
nici nu pare a fi o problemă de disciplină.

INDICIUL 2: PRIN RĂSPUNSUL COPILULUI LA CORECŢIE

Atenţia: copilul se opreşte pentru puţin timp.

* Aceste idei aparţin ca origine lui Alfred Adler şi Rudolf Dreikurs şi au fost dezbătute
de numeroşi scriitori adepţi ai acestor teorii , autori ale căror opere sunt citate la
sfârşitul acestei broşuri

7
 Puterea: comportamentul negativ continuă, se accentuează
chiar când este corectat.
Răzbunarea: copilul devine şi mai violent când este
corectat, caută să acţioneze împotriva celuilalt.
Neputinţa: nu răspunde când este corectat.

INDICIUL 3: PRIN REACŢIILE PROPRII

Atenţia: te enervezi. Tinzi să vezi copilul ca o sursă de

enervare sau cel puţin consideri că îţi fură prea mult timp.
Puterea: te simţi înfrânt, frustrat, nervos. Simţi chiar că
autoritatea ta este ameninţată.
Răzbunarea: te simţi rănit. Poate chiar să consideri
copilul rău sau extrem de dificil.
Neputinţa: te simţi neajutorat, gata să renunţi. “Ce pot
face cu el?” Srar putea chiar să-l vezi un visător sau prost.

UN COPIL NU SE VA SCHIMBA DACĂ NU ÎNŢELEGE CĂ

DIFICULTĂŢILE PE CARE LE ARE SUNT DIN CAUZA
COMPORTAMENTULUI SĂU DEVIANT. Copiii nu sunt
întotdeauna conştienti de scopul urmărit de comportamentul lor negativ.
Este de aceea de două ori mai important pentru profesor să cunoască cele
patru scopuri ale comportamentului deviant şi să fie capabil să recunoască
comportamentul direcţionat spre unul dintre aceste scopuri. Dacă
realizează aceste aspecte, profesorul poate folosi următoarele practici:
1. Ajută copilul să înţeleagă scopul comportamentului lui
deviant.
2. încetează a face comportamentul negativ rentabil pentru copil.
3. Caută modalităţi de încurajare a copilului.
4. Foloseşte clasa ca grup pentru a atrage copiii spre prietenie şi cooperare.

COPILUL POATE ÎNVĂŢA SĂ RECUNOASCĂ SCOPUL

COMPORTAMENTULUI SĂU INDEZIRABIL. Profesorul sau
consilierul poate ajuta copilul să recunoască scopul comportamentului său
deviant fie prin discuţii individuale, fie prin discuţii de grup. (Folosirea
corectă a dinamicii grupului este vitală pentru o clasă productivă şi
8
fericită. Se va reveni asupra acestui subiect mai târziu.) Este absolut
esenţial ca descoperirea scopurilor să se facă intr-un mod prietenos. Dacă
eşti supărat sau nervos, aşteaptă până vei găsi o altă ocazie mai potrivită
pentru asta. Folosirea următoarelor secvenţe s-a dovedit de asemenea a fi
foarte folositoare:

1. “Mary, ştii de ce (denumirea comportamentului

deviant specific) în clasă?” Aproape întotdeauna, copilul va
da acelaşi răspuns: ”Nu”. în puţinele cazuri în care copilul
răspunde “Da”, eforturile pe care le va face pentru a-şi explica
atitudinea sunt pure invenţii şi nu vor opri adultul din a
continua şirul de întrebări după cum sunt schiţate aici.
2. “Pot să-ţi spun care e părerea mea?” (Nu acuzăm
copilul de nimic ci simplu îi cerem permisiunea pentru a ne
exprima părerea. Fără îndoială, copilul va spune “Da” şi va fi
interesat de ceea ce îi spui.).
3. [Atenţia] “Poate pentru că ai crezut că nu te
observ?” Această întrebare diferă în funcţie de scopul concret
al copilului: “Poate pentru că ai vrut să mă ocup cu tine
mai mult?”, “...să ne uităm la tine?” Este bine să se înceapă
cu întrebări care vizează primul scop. Dacă nu există răspuns
sau doar încearcă să pară a fi de acord, se continuă cu întrebări
ce vizează următoarele scopuri.

[Puterea] “Poate pentru că ai vrut să îmi arăţi că poţi face

ce vrei şi nimeni nu te poate convinge să faci altceva?”

[Răzbunarea] “Poate pentru că ai vrut să mă răneşti?’(sau

poate să-şi rănească colegii)

[Neputinţa] “Poate pentru că ai crezut că nu poţi face ceea

ce ţi-am cerut atât de bine pe cât aşteptam eu şi astfel ai
preferat să nu încerci deloc?” sau “Poate că vrei ca lumea
să te lase în pace?”

9
Când te afli pe drumul cel bun, vei observa un Reflex de Recunoaştere pe
faţa copilului. Acest Reflex este un zâmbet subit, copilul te priveşte în
ochi dând câteodată impresia unui răspuns involuntar care nu poate fi
evitat. Din acest moment nu mai este nevoie de alte întrebări. Pe de altă
parte, dacă îţi dai seama mai târziu că nu ai descoperit scopul exact,
măcar ai conştientizat asta şi poţi începe să verifici următoarele scopuri.
Când vei descoperi zâmbetul de recunoaştere sau un alt semn de acord din
partea copilului, nu-i va mai fi atât de uşor să continue comportamentul
deviant. Aceasta pentru că îşi dă seama de două aspecte: felul în care
comportamentul deviant îi creează dificultăţi şi feptul că tu ai descoperit
scopul comportamentului său deviant.

în mâinile unui adult prietenos, această tehnică este o adevarată putere.

Fără îndoială este încurajator pentru copil să descopere că este înţeles de
cineva care vrea să-l ajute în dificultăţile pe care le are. Datorită
importanţei acestei tehnici, cel care speră să o valorifice trebuie să ţină
cont de trei aspecte:

Primul, nu-ţi folosi cunoştinţele despre “scopuri” sau alte cunoştinţe de

înţelegere psihologică pentru a eticheta sau acuza. Copilul nu este un
“căutător de atenţie”. El este descurajat şi caută atenţia în sensul
recâştigării încrederii în sine. Dacă lupţi împotriva lui în această privinţă
şi dacă îţi foloseşti cunoştinţele superioare în sensul înfrângerii copilului,
acuzele tale şi etichetările tale vor fi resimţite de el ca umilitoare. Această
atitudine va dăuna mult relaţiei dintre tine şi acel copil şi poate chiar
distruge încrederea copilului în orice adult.

Al doilea, identificarea scopului urmărit de comportamentul negativ al

copilului, trebuie să fie urmată întotdeauna de discuţii despre ceea ce
putem face împreună pentru a găsi o modalitate de schimbare a
comportamentului. în zadar îl ajuţi pe copil să descopere scopul ascuns al
problemei sate de comportament dacă nu îl ajuţi mai departe în a rezolva
problema pe care o are.

Al treilea, dacă aştepţi să câştigi cooperarea copilului cu adevărat,

asigură-te că discuţia ta cu copilul nu ia forma unei povestiri pentru
copil. Discuţia trebuie să fie prietenoasă şi cooperantă în stil şi
consistenţă. Trebuie să-i exprimi copilului încrederea că “ împreună
putem rezolva toate lucrurile”. Cu siguranţă te afli acum pe drumul cel
bun în stabilirea unei relaţii mult mai apropiate cu copilul.

CUM AJUTĂM COPILUL SĂ SE SCHIMBE

ÎNCETAŢI A FACE COMPORTAMENTUL DEVIANT

RENTABIL PENTRU COPIL. Din moment ce ai descoperit scopul
urmărit de copil, nu mai poţi fi xomplice fie şi neintenţionat, în
perpetuarea greşelii prin căi alese de copil pentru a atinge scopul. Odată
ce ai stabilit legătura dintre comportamentul copilului şi urmărirea unui
anumit scop, vei avea poate nevoie şi de următoarele sugestii:

SCOPUL 1: Atenţia

în orice situaţie concretă, ignoră comportamentul deviant. De fiecare dată

minimalizează atenţia direcţionată către comportamentul deviant. Iată
câteva tehnici care s-au dovedit a fi folositoare:

• Pe parcursul unei discuţii prietenoase, intime, poţi spune: “David,

ştim amândoi că nu este prea plăcut în clasă când încerci să atragi
atenţia aşa. Fiecare copil are nevoie de atenţie. Ce părere ai dacă noi
doi am fkce o înţelegere secretă? Putem hotărî împreună de câte ori ai
vrea să-ţi strig numele în fiecare zi. în acest fel îţi voi putea arăta că îţi
acord atenţie şi nu deranjăm întreaga clasă.” Se poate sugera iniţial să
fie strigat de zece ori şi se aplică înţelegerea timp de o săptămână.
După o asemenea discuţie, fără cuvinte, se acordă puţină atenţie
comportamentului manifestat de David, fără a exagera. Poţi zâmbi
simplu copilului şi să ridici un deget spunându-i:”Asta e o dată!” şi
cotinui activitatea cu întreaga clasă. Nimeni în afară de tine şi copil nu
trebuie să ştie ce se întâmplă. Atenţia oferită lui, se reduce iar copilul
nu doar că înţelege de ce se comportă aşa, el realizează faptul că tu îl
înţelegi şi ştii care e scopul urmărit de el, că îl accepţi ca şi cooperator
în efortul de a schimba comportamentul indezirabil.

11
• Poţi să nu mai spui nimic, pur şi simplu te opreşti din explicaţii şi
aştepţi să se facă linişte.
• O altă posibilitate ar fi să pui copilul faţă în faţă cu consecinţele
comportamentului său deviant. “Jenny, lecţia noastră este deranjată
când faci asta. Ti-ar plăcea să stai aici şi să ne ajuţi sau crezi că ţi-ar
plăcea mai mult să mergi la (într-un loc de relativă izolare) unde nu
mai trebuie să te gândeşti cum să ne întrerupi?” Dacă copilul pleacă,
nu uita să adaugi:”Te rog întoarce-te când vrei să lucrezi cu noi.” (Nu
avem intenţia să pedepsim copilul ci vrem să-i schimbăm
comportamentul. Nu el este o problemă ci comportamentul lui.
Pedeapsa aduce doar descurajare şi opunere în timp)
• Ai putea chiar dacă vrei să stabileşti o înţelegere cu un alt profesor sau
doi şi să muţi copilul în clasa acestuia pînă când copilul se va decide
să lucreze cu clasa din care provine.
“Juanita, mă gândeam dacă nu te superi cumva dacă Tommy stă la
tine în clasă pentru un timp.”
“Sigur, Alice dar ce s-a întâmplat?”
“A fost tare dificil pentru copii să lucreze astăzi de dimineaţă în timp
ce Tommy le distrăgea atenţia prin (făcea zgomote, le lua foile sau ce
altceva a făcut)
“îmi pare tare rău să aud asta Alice! îmi dau seama cât te-a supărat
pentru că ştiu cât de mult ţii la Tommy...mi-ai spus cât de mult îţi
place de el.”
“Da, îmi place foarte mult de Tommy şi a lucrat atât de bine în ultimul
timp! De fapt chiar ieri (exemplifică o atitudine pozitivă a lui Tommy
cu o zi înainte. Trebuie să existe ceva cât de mic!)
“Sunt sigură că va fi totul bine în scurt timp! De ce nu te aşezi acolo
Tommy şi să mă anunţi când eşti pregătit să te întorci în clasa ta.”
• Nu spune nimic despre atitudinea copilului dar evidenţiază
comportamentul pozitiv al altui copil.
• După ce se stabileşte o tradiţie în clasă din a discuta împreună
problemele apărute, inclusiv cele de comportament şi se organizează
regulat discuţii în grup, poţi să întrerupi activitatea pe care a deranjat-
o şi să te adresezi întregii clase: “Copiii, ce credeţi că se întâmplă
aici?’(Aceasta se fiice doar într-un mod prietenos, chiar cu o tentă de
glumă). Nu trebuie cu nici un chip să intimidăm sau să descurajăm
12
 copilul.
Amintiţi-vă că un copil care încearcă să atragă atenţia asupra
lui, este un copil care vrea recunoaştere. Găsiţi o modalitate
folositoare pentru el prin care să câştige recunoaşterea.

SCOPUL 2: Puterea

înainte de toate, scoateţi-vă din lupta pentru putere. Recunoaşteţi-vă

limitele. Nu puteţi obliga un copil să facă ceva şi nici să-l opriţi pentru
prea mult. timp. El ştie asta. Adulţilor nu le place să o recunoască.
Comportamentul este astfel construit ca să nu putem comanda cuiva ceva.
Este nevoie de cooperarea lui. Trebuie câştigată, nu poţi forţa copilul.

• (după descoperirea scopului) “Ştii Billy, tu ai dreptate. Nu te pot

obliga să faci ceva dar am nevoie de ajutorul tău. Ai fii dispus să mă
ajuţi?”
• Acest copil este obişnuit să fie doborât prin forţă. Arată-i respect şi
încearcă cooperarea cu el.
• Este un copil care îşi doreşte să fie important. Găseşte un mod util
prin care să se simtă important. Poate îl rogi să aibă grijă de un alt
copil sau să supravegheze o activitate de grup.

SCOPUL 3: Răzbunarea

De cele mai multe ori, acest copil nu crede că poate fi iubit sau
acceptat, caută o şansă să-l câştigi de partea ta. De exemplu, roagă-1 să
facă ceva util, dar special pentru tine. Roagă-1 să te ajute în a aborda un
coleg descurajat sau speriat. Arată-i că apreciezi sensibilitatea lui.

• încearcă să ajungi prin cineva la părinţi care cu siguranţă folosesc

metode care rănesc copilul fizic sau verbal pentru a-1 disciplina.
• Aşteaptă-te ca copilul să te testeze când tu încerci să îl câştigi. S-ar
putea să te provoace pentru a-ţi demonstra că viaţa este exact cum a
crezut el - nimănui nu-i pasă cu adevărat de el.
• Când eşti provocat direct de un copil care urmăreşte răzbunarea, s-a
dovedit eficient un răspuns de genul : “Am senzaţia că vrei să mă
13
 răneşti şi îmi pare rău pentru asta. Vreau să ştii că nu vreau să te
rănesc. Cred că ai fost rănit îndeajuns de viaţă.” . O asemenea
conversaţie necesită mult tact şi un ton cald şi prietenos imprimând
încredere copilului.

SCOPUL 4: Neputinţa

Foloseşte-ţi imaginaţia pentru a ajuta copilul să se “împiedice” de

faptul că poate face unele lucruri bine. Fii convins că va refuza efortul în
mod constant pentru a se sustrage de la muncă. Va aştepta să-i recunoşti
şi să-i sublimezi neputinţa. Nu-i îndeplini aşteptările. Fixeză standarde
îndeajuns de joase în asa fel încât copilul să le poată şi depăşi. Recunoaşte
orice contribuţie pozitivă din partea copilului fără nici o înfloritură şi fără
zarvă care i-ar putea lăsa sentimentul neputinţei de a se ridica la nivelul
aşteptărilor tale.

MUNCA CU CLASA CA ŞI GRUP

UNIŢI CLASA. Ca profesori auzim atât de des de susţinerea diferenţelor
individuale, încât câteodată subestimăm importanţa folosirii dinamicii
grupului în clasele noastre. Prea des profesorii, neintenţionat, intră în
conflict cu clasa. Un exemplu concret ar fi efortul de a “formula legea” la
începutul anului. Prin aceasta, profesorii comunică o idee greşită: “Eu
sunt împotriva voastră iar voi va trebui să vă conformaţi limitelor
impuse.” Datorită neînţelegerii comportamentului grupului, ne întâlnim
des cu situaţia în care copilul- problemă şi clasa sunt uniţi împotriva
noastră în loc să fim noi uniţi cu clasa împotriva copilului problemă. A
nni clasa şi a ocupa un loc ca şi membru al acestui grup unit este baza
pentru formarea unui comportament pozitiv sau pentru corectarea unui
comportament negativ.
Direcţionarea efortului spre unitatea clasei începe din primul
minut al primei ore din anul şcolar. Poţi începe prin a spune: “Vom
petrece mult timp împreună acest an. Aceasta este clasa noastră. S-ar
putea câteodată să ne întâlnim şi cu probleme. Ce fel de probleme credeţi
că am putea avea?” în timp ce ei răspund, poţi întocmi o listă cu
problemele anticipate de ei iar apoi să întrebi: “Ce ar trebui să facem dacă
ne întâlnim cu această problemă sau cu aceasta?” Este o metodă de a-i
învăţa pe copii ca ceea ce se întâmplă în clasă nu este numai
responsabilitatea profesorului ci este responsabilitatea tuturor celor care
fee parte din colectiv. Membrii clasei pot stabili împreună reguli pe care
să le respecte. Dacă regulile nu funcţionează sau nu sunt potrivite, grupul
ar putea să le schimbe la următoarea întâlnire.
în nici un caz nu limitaţi discuţia la problemele de comportament.
Se pot discuta activităţile sau proiectele clasei în aceeaşi măsură la
întâlniri. Aceste întâlniri ar trebui să aibă loc cel puţin de două ori pe
săptămână. Dacă conduceţi un grup cu care aveţi dificultăţi, ar trebui să
purtaţi aceste discuţii mult mai des, chiar şi câte puţin în fiecare zi dacă
este nevoie pentru a uni clasa.
Profesorii sau învăţătorii ar putea protesta în privinţa acestei idei,
considerând că s-ar pierde prea mult timp dar dacă lucraţi cu o clasă
dezbinată nu veţi reuşi să valorificaţi prea bine timpul pentru lecţii. Chiar
dacă petreceţi o singură oră pe zi cu acea clasă- cum se întâmplă la liceu-
măcar o dată pe săptămână trebuie să găsiţi timp şi pentru aceste discuţii.

FOLOSIŢI ORELE DE CURS PENTRU A-I AJUTA PE

ELEVI SĂ-ŞI ÎNŢELEAGĂ COMPORTAMENTUL. Există câteva
metode pe care profesorul sau consilierul le poate folosi pentru a ajuta
grupul sau elevii să înţeleagă scopurile comportamentului lor.

• Poţi spune povesti despre comportamentul negativ al animalelor.

• Poţi folosi cazul ipotetic al unui elev care poate corespunde chiar cu
un caz real din clasă. Pe măsură ce elevii se obişnuiesc să discute
despre scopurile urmărite de comportament, îi poţi lăsa să analizeze
singuri comportamentul unuia dintre colegi. “Se pare că Alice strigă
totuşi foarte des în clasă. Mă întreb de ce face asta?” Sau când încerci
să le explici că un copil cu un comportament deviant este un copil
descurajat, poţi formula întrebarea astfel: “Raymond pare tare
nefericit aici. Ce credeţi că putem face să schimbăm acest lucru?”

CANALIZAŢI DISCUŢIA PE SCOPURILE COMPORTA­

MENTULUI INDEZIRABIL. Un scop care este înţeles, este un scop
care poate fi reconsiderat şi schimbat. Este de aceea neapărat nevoie ca
15
elevii să devină conştienţi de scopurile comportamentului lor deviant.
Prin urmare, profesorul trebuie să se concentreze asupra scopului şi nu
asupra cauzelor care determină comportamentul deviant.
“Doamna învăţătoare, Betty vine dintr-o familie săracă. Poate de
aceea se comportă aşa.” Nu este corect pentru că nu explică ce a urmărit
Betty prin comportamentul ei şi nici nu ţine cont de faptul că mulţi elevi
care provin din familii sărace, se comportă foarte bine.

Nu după mult timp, elevii vor putea să identifice scopurile urmărite prin
propriul lor comportament. Unii elevi ar putea chiar să vină singuri la
profesor şi să spună că au recunoscut un scop al comportamentului lor de
care nu au fost conştienţi până atunci. Aceasta constituie o contribuţie
substanţială la sănătatea mentală a elevilor. Elevii vor fi conştienţi că pot
alege singuri felul în care vor să se comporte. De aceea îşi vor asuma
altfel responsabilitatea pentru urmările comportamentului lor. Dacă
profesorul sau părintele învaţă copilul aceste lucruri încă din copilărie, nu
ne mai izbim de situaţia în care un terapeut trebuie să-l înveţe acestea.

ALTE BENEFICII ALE DISCUŢIEI DE GRUP sunt

experimentate în multe feluri. Iată doar câteva exemple:

• Elevii pot participa ca egali în discuţiile de grup. Unii elevi au

sentimentul că nu pot contribui prea mult la rezolvarea exerciţiilor
primite la diverse materii dar în cadrul întâlnirilor de clasă se pot
implica în discuţie prezentându-şi punctul de vedere.
• Accentul cade pe întrajutorarea şi nu pe competiţia între elevi.
• Grupul formează valori. Elevii sunt cei care duc mai departe aceste
valori. Sunt purtătorii valorilor. în cadrul acestor discuţii de grup,
profesorii şi elevii contribuie împreună la dezvoltarea acestor valori.

GREŞELI ÎN MODUL DE ABORDARE AL

COPIILOR

Practic sunt două moduri de abordare greşite pe care atât părinţii cât
şi profesorii le pot adopta în tratarea copiilor. Unul dintre ele este
răsfăţarea sau grija excesivă iar celălalt- autoritatea sufocantă. Dincolo de
16
a recunoaşte inutilitatea şi chiar efectul păgubitor al acestor moduri de
apropiere, profesorii şi consilierii pot învaţa să recunoască un copil ai
cărui părinţi nu cunosc metode mai bune de a influenţa copilul. în
asemenea cazuri, părinţii pot fi ajutaţi individual sau în «grupuri pentru a
descoperi cum anume creează copiilor dificultăţi.
(Un consilier poate ajuta mult copiii, profesorii şi părinţii luând
iniţiativa înfiinţării unor grupuri de studiu pentru părinţi prin care să se
prezinte metode eficiente în creşterea copilului. Asemenea grupuri de
studiu, s-au dovedit a fi o importantă sursă de informaţii, încurajare şi
sprijin pentru mii de părinţi.)

PROTECŢIA EXAGERATĂ ŞI RĂSFĂŢAREA nu reprezintă

bunătatea. Nu avem respect pentru copii şi îi privăm de posibilitatea de a-
şi descoperi propriile puteri atunci când intervenim pentru a rezolva
problemele lor. A-ţi fi milă sau a-ţi părea rău pentru ceea ce a păţit
copilul, nu este un ajutor pentru el. înţelegerea se exprimă prin
solidaritate şi spijin. Mila este un mod de a privi în jos la cineva ca
neputincios de a-şi descurca propria viaţă.
Când ne pare rău pentru copil, când facem nişte servicii
nepotrivite copilului sau când încercăm să-l protejăm, să-l ferim de
consecinţele greşelilor pe care le face, transmitem copilului sentimentul
că nu este destul de puternic pentru a se descurca cu problemele vieţii.
Aceste moduri de abordare, determină copilul să desprindă două
concluzii: 1) Oamenii ar trebui să intervină şi să-mi rezolve problemele;
2) Lăsat singur, nu mă descurc să rezolv bine problemele.
AUTORITATEA EXCESIVĂ ŞI SUFOCANTĂ este la fel de
inutilă ca şi răsfăţarea. Suntem nerespectuoşi în aceeaşi măsură când
privăm copilul de posibilitatea de a învăţa să-şi asume responsabilitatea
ca şi când insistăm şi îi forţăm deciziile pentru binele lui Această
apropiere transmite copilului impresia că: “Nu te vei descurca, de aceea
trebuie să te determin să te comporţi cum e bine.”
De asemenea, poate duce la opunere din partea copilului. Când îi
transmitem copilului ideea că ‘T e voi face să te comporţi cum vreau eu”,
copilul are tendinţa să răspundă cu un comportament care spune “Poate că
nu sunt la fel de puternic ca tine dar îţi voi demonstra că nu mă poţi
obliga să fee ce vrei tu.”
17
 RELAŢIILE DE SUPERIORITATE-INFERIORITATE sunt
supărătoare şi instabile. Cele două tipuri de abordare tratate mai sus, duc
la asemenea relaţii. Prin aceste moduri de abordare transmitem ideea că:
“Nu poţi sau nu vei putea. De aceea trebuie să fee eu pentru tine sau să te
fee să te comporţi cum e nevoie.” Nimănui nu-i face plăcere să se afle în
poziţia de inferioritate. Copilul răspunde la această încercare de a-1
supune încercând să câştige puţină superioritate. Astfel, copilul răsfăţat
are satisfacţie când ne foloseşte pentru mici servicii iar cel asuprit se
simte bine când ne demonstrează că nu-1 putem obliga.

DEZVOLTAREA RESPONSABILITĂŢII ŞI
COOPERĂRII
r

A FI GATA PENTRU ŞCOALĂ CONSTĂ ÎN PRIMUL

RÂND ÎN A FI GATA SĂ-ŢI ASUMI RESPONSABILITĂŢI ŞI SĂ
COOPEREZI. Dacă un copil vine la şcoală cu atitudinea că munca
şcolară este “treaba lui” şi nu a profesorului sau a părinţilor atunci ia un
start bun. De asemenea dacă vine la şcoală cu dorinţa de a se împărtăşi cu
ceilalţi şi de a le recunoaşte drepturile mai curând decât cu dorinţa de a fi
el în centrul atenţiei, de a se afirma, atunci va lua un start şi mai bun.
Aceste caracteristici sunt mult mai importante decât cunoaşterea
alfabetului sau numărătoarea până la o sută înainte de începerea şcolii.
Un copil care îşi asumă responsabilitatea şi cooperează foarte
bine, se va descurca şi cu sarcinile învăţării. In cazul în care aşteaptă ca
altcineva să-şi asume responsabilitatea de a-1 supraveghea cum lucrează
şi îşi va pierde timpul şi energia căutând să atragă atenţia, refuzând în
acelaşi timp cooperarea, copilul va rămâne în urmă. Eventual ar putea fi
etichetat ca “dislexic”, incapabil să citească sau cu disabilităţi de învăţare,
suferind de “disfuncţii minore ale creierului” ş.a.m.d. Desigur nu putem
omite influenţele externe asupra comportamentului şi realizărilor. în orice
caz, fectorii atitudinali descrişi mai sus, s-au dovedit a avea o mult mai
puternică influenţă negativă asupra realizărilor şcolare decât profesorii,
părinţii, consilierii, şi psihologii au crezut în trecut. Meditaţiile sau
munca suplimentară de care ar fi nevoie ca un copil să recupereze ce
nu a învăţat, nu vor avea un efect de durată dacă copilul nu este
ajutat deopotrivă să-şi schimbe atitudinea descurajată şi părerea
18
greşită pe care o are despre modul în care îşi poate găsi rostul tn
viaţă.

CE POATE FACE UN PROFESOR

• Uneşte clasa prin procedurile de grup.

• Solicită ajutorul grupului în luarea de decizii cu privire la modul
- de organizare şi activităţi
• Analizează-ţi propriile modele de negociere cu copiii şi încetează
a mai face comportamentul deviant rentabil pentru copil.
• Canalizează-ţi atenţia asupra realizărilor, nu asupra nerealizărilor.
• Ajută elevii descurajaţi să descopere cum pot contribui la binele
clasei, şcolii şi familiei lor.
• Foloseşte elevii care progresează rapid ca şi valori ale clasei care
să-i ajute pe ceilalţi şi să contribuie cu idei la bunul mers al clasei
• Consideră temele ca fiind sarcina copilului şi nu a părinţilor. Dacă
părinţii insistă implicându-se, copilului îi va fi mai bine dacă nu i
se mai dau teme pentru acasă.
• Arată-le părinţilor cum pot ajuta copiii în dezvoltarea atitudinilor
de responsabilitate şi cooperare.
• Fă tot ce poţi pentru a demonstra că studiul de grup cu părinţii este
folositor comunităţii.
• încearcă să diminuezi relaţiile de superioritate- inferioritate, luând
chiar prânzul uneori cu copiii, invitându-i în loc să te separi de e i
Este un fept mult apreciat de adolescenţi. Prin faptele tale
transmiţi:
ÎNŢELEGERE: “înţeleg că îţi este greu.”
\ ÎNCREDERE: “Cred că te poţi descurca.”
ÎNCURAJARE FĂRĂ FORŢARE: “Vrei să încerci?”

CE POATE FACE UN DIRECTOR Ca director, eşti în măsură

să stabileşti o atmosferă plăcută în şcoală mai mult decât oricine
altcineva. Dacă simţi că este necesar să abordezi o relaţie strictă cu reguli
pentru toţi cei din jur, atât profesorii cât şi elevii ar putea ajunge să se
simtă uniţi împotriva ta chiar dacă se tem de autoritatea şi puterea ta.
Urmările experimentate sunt de rumoare, conflict, neînţelegere, rebeliune
19
atât în mod deschis cât şi în ascuns.
Pe de altă parte ai putea să te apropii, să strigi elevii şi profesorii
pe nume când te adresezi lor. Poţi fii deschis pentru sugestii şi propuneri
din partea lor înainte de a acţiona şi să arăţi interes în a ajuta elevii,
profesorii şi părinţii în găsirea de soluţii la problemele lor. Cu toţii vor
răspunde acestor initiative cu loialitate şi devotament. Rezultatele
experimentate sunt caracterizate de o atmosferă de entuziasm şi
cooperare.
Când evaluezi regulamentul şcolii, încearcă să te limitezi la reguli
cât mai puţine şi esenţiale. Experienţa pe care ai acumulat-o ca persoană
adultă este cel mai bun reper pentru a decide dacă o regulă este necesară
sau nu. De exemplu gândeşte-te ce se întâmpla dacă un adult şi-a uitat un
stilou sau o carte, a mestecat gumă sau a fumat în timpul programului? De
ce să nu acordăm elevilor acelaşi respect?

CE POATE FACE UN PĂRINTE

MODUL DE A DEZVOLTA RESPONSABILITATEA este de

a acorda o sarcină, nu de a discuta despre ea.

• în loc să critici comportamentul copilului, analizează şi

îmbunătăţeşte propriul tău comportament. Este mai uşor să
schimbi ce faci tu decât să lupţi în bătălii pierdute pentru a-1
determina pe copil să schimbe ceea ce face.
• S-ar putea să descoperi că prin critică, transmiţi descurajare
copilului. în acest caz înseamnă că în încercarea ta de a-1 ajuta
pe copil, ai făcut lucrurile mai rele decât erau.
• S-ar putea să descoperi că ai încurajat comportamentul deviant
al copilului, dându-i importanţă şi fâcându-1 să pară rentabil
pentru el. Fără să vrei, răspunzi cu supărare şi zarvă în situaţii în
care ar fi mai bine dacă te-ai ocupa cu problemele tale.
• încercând să faci ceva pentru copilul tău sau în locul lui, îi iei
şansa de a-şi descoperi propriile puteri. Un principiu care ar
trebui respectat este să nu faci pentru copil nimic din ceea ce
poate face singur.

20
 TEMELE sunt responsabilitatea copilului tău. Nu te implica mai
mult decât prin a răspunde la o întrebare ocazională pe care o poate pune.
Decideţi împreună cu copilul o oră pentru scrierea temelor. Odată ce s-a
stabilit acest aspect, este datoria copilului şi interesul lui să îl respecte.
Dacă uită d£ teme sau nu vrea să le scrie, lăsaţi-1 să descopere că nu-i va
fi bine la şcoală. Este o alegere pe care el trebuie să o ia. Dacă îi aminteşti
de fiecare dată să-şi scrie temele, îl obişnuieşti cu ideea că este
responsabilitatea celorlalţi să verifice dacă temele lui sunt gata. Dacă
încerci să îl forţezi să lucreze prin restricţii şi pedepse, îl privezi de şansa
de a-şi asuma responsabilitatea pentru faptele sale. De asemenea îi creezi
ocazii în care să se simtă satisfăcut demonstrându-ţi că nu poţi face nimic
ca el să ia note mai mari. Lasă-1 să înţeleagă că are o datorie a lui aşa cum
mama şi tata le au fiecare pe ale lor. Un părinte care îl întreabă mereu pe
copil dacă şi-a făcut temele pentru a doua zi, este echivalent cu o soţie
care îşi verifică soţul dacă s-a pregătit pentru ziua următoare de lucru. în
ambele cazuri răspunsul ar fi la fel.
Când copilul aduce carnetul de note acasă este cel mai bine să /
discutaţi singuri. Discuţia trebuie să fie scurtă şi pozitivă. Când ia note
bune, spune-i că tot ceea ce a învăţat n va folosi în viitor. Întreabă-l dacă
are ceva de spus despre note. Nu face o grozăvie din notele mici,
imprimă-i încrederea că le va corecta. Dă-i un sărut sau o mângâiere şi
aici se încheie subiectul. Nu ar trebui să dureze nici cinci minute. Nu
oferiţi recompense financiare, va trebui să-l “mituiţi” pentru note mai
bune.

DISCIPLINA este cel mai bine însuşită când nu se confundă cu

ideea de recompensă sau pedeapsă. Recompensa şi pedeapsa sunt ca două
Icţe ale aceleiaşi monede. Nu există cale de mijloc între ele. Copiilor le
place disciplina şi s-ar putea chiar să tânjească după ea atunci când
lipseşte dar pedeapsa şi recompensa nu o procură. Recompensa spune:
eşti bun dacă te porţi aşa” şi implică “nu eşti bun dacă nu te porţi cum
spun..” De asemenea, recompensa sugerează: “Nu cred că găseşti
satisfacţie în ceea ce faci, de aceea îţi voi oferi eu satisfacţia prin ce îţi pot
da.” Aceasta înseamnă a fura copilului sensul realizării. Adultul smulge
încrederea în realizare pentru el însuşi şi se înalţă pe sine fiind cel care
oferă recompensa. Recompensând copilul, îl înveţi să lucreze doar pentru

21
acea recompensă în loc să lucreze pentru binele lui, pentru realizările lui.
Mai grav este când copilul ajunge să aştepte ca cineva să-l recompenseze
şi s-ar putea să refuze să mai lucreze dacă recompensa nu se arată.
Pedeapsa spune: “Ceva nu e în regulă cu tine.” Când pedepseşti un
copil, îl descurajezi şi pui baza unei opuneri din partea lui. Pedeapsa
fizică provoacă amărăciune şi dorinţa de răzbunare. Nu stimulează
cooperarea.

Foloseşte consecinţele logice şi naturale pentru a oferi şansa copilului să

descopere ineficienţa comportamentului neadecvat. Dacă un copil nu se
trezeşte şi nu se îmbracă destul de repede dimineaţa, s-ar putea să nu mai
aibă timp să mănânce sau chiar să întârzie la şcoală. Aceasta este o
problemă dar se va descurca mai bine dacă îl lăsăm să aleagă singur
soluţia. Nu trebuie să îl cicălim sau să ne asumăm răspunderea în locul
lui. Nu este nevoie nici de pedeapsă, nici de recompensă. Nu copilul este
problema ci coportamentul lui nu funcţionează cum ar trebui. Când
părinţii nu se implică să-şi asume responsabilităţile lui şi îl lasă să simtă
consecinţele faptelor sale, copilul va înţelege necesitatea schimbării
comportamentului pe care îl adoptă.
Oferă posibilitatea alegerii acolo unde ai întâlnit conflicte. Orice
alegere este mai bine venită decât niciuna. A-1 întreba pe copil dacă
preferă să meargă la culcare la ora 9:00 sau la ora 9:30 are o cu totul altă
nuanţă decât a-1 anunţa “Ora de culcare este 9:30.”
Puteţi organiza CONSILIUL FAMILIEI pentru a câştiga cooperarea
copiilor. Este contextul în care fiecare membru al familiei învaţă să
împartă şi să-şi asume responsabilităţi. îţi oferă posibilitatea de a arăta
respect copiilor tăi şi de a le solicita părerile în probleme importatnte
pentru familie. Acest consiliu al familiei se întruneşte la intervale stabilite
de comun acord. Scopul pe care îl urmăreşte este de a se ajunge la decizii
cu care toţi membrii familiei sunt de acord. Fiecare membru al familiei
are posibilitatea să-şi exprime părerea în probleme de familie dar şi să
deschidă discuţiei o problemă care îl priveşte direct.

22
 MODALITĂŢI DE ÎNŢELEGERE CU
ADOLESCENŢII

Peste tot în lume, un număr foarte mare de profesori şi părinţi se

află în “război” cu adolescenţii. Aceasta pentru că nu conştientizează
faptul că prin răspunsurile lor, dau adolescenţilor impresia că este
folositor comportamentul deviant pe care îl adoptă. Scopul pe care
adolescenţii îl urmăresc prin comportamentul deviant, este de cele mai
multe ori puterea iar calea cea mai simplă de a se simţi puternici este de a
se răzvrăti.
Adolescenţii sunt extrem de sensibili când sunt trataţi ca şi
inferiori. Când comunicăm adolescenţilor ideea că punctul lor de vedere
nu este important pentru că noi ştim mai bine şi le vom spune cum ar
trebui să-şi petreacă timpul , ce prieteni să-şi aleagă, la ce oră să vină
seara acasă, ratăm posibilitatea înţelegerii şi cooperării. Aceasta nu
înseamnă că nu avem responsabilitatea de a ghida adolescenţii sau că
toate eforturile pentru a le influenţa comportamentul nu sunt bine-venite.
înseamnă pur şi simplu că un adolescent nu va alege să urmeze o cale pe
care se simte forţat să o aleagă. Adolescenţii apreciază sfaturile prieteneşti
ale adulţilor pe care îi vor respecta dar în acelaşi timp sunt dispuşi să
acţioneze în moduri care chiar nu le plac doar pentru a le demonstra
adulţilor că nu-i pot controla sau conduce. Puterea refuzului este absolută.
Trebuie să câştigi cooperarea pentru a primi un accept. Adolescentul
poate demonstra că nimic nu-1 va convinge să facă ceva dacă el alege să
nu facă. Milioane de adulţi nu au înţeles asta. Prin urmare multe licee şi
multe case sunt ca nişte câmpuri de luptă. Profesorii şi părinţii refiiză
ocazia de a influenţa în mod pozitiv comportamentul adolescentului în
momentul în care intră în “război “ cu acesta.
Adultul trebuie să iasă din această luptă pentru putere, să aibă
curajul să înceteze a-şi mai apăra statutul şi să comunice adolescentului:
“Ai dreptate, Jerry, nu-ţi pot impune nimic. Există vreo modalitate pe care
să o alegem împreună pentru a rezolva aceste probleme?’
Atât în clasă cât şi acasă, modul de abordare al acestei sutuaţii
este de a sta împreună cu adolescenţii, de a discuta problemele şi de a
decide “ce putem face în cazul respectiv.” Uneori un grup poate schimba
prea puţin când este vorba de aspecte precum politica sistemului şcolar.
23
Totuşi ceva este schimbat pe parcursul acestor discuţii iar acest ceva este
atmosfera. Adolescenţii simt că sunt trataţi cu respect, simt că părerea lor
este apreciată, simt că nu sunt aruncaţi într-o poziţie de inferioritate. Sunt
dispuşi mtr-o mai mare măsură să coopereze cu adulţii în asemenea
condiţii. Secretul succesului este simplu: Nu va certaţi dar nici nu
cedaţi. Uneori aceste discuţii s-ar putea încheia Iară a se ajunge la un
acord. în această situaţie ei ar putea alege o altă zi pentru a discuta când
poate au mai multe informaţii sau alte opinii. Este bine să se încheie
spunând: “Se pare că nu putem ajunge la un acord astăzi. Ce aţi spune
dacă ne-am aduna mâine din nou să vedem dacă reuşim să rezolvăm
problema?”
Discuţiile cu grupuri mici sunt în cele mai multe cazuri mai
eficiente decât discuţiile individuale cu adolescenţii deoarece aceştia sunt
preocupaţi mai mult cu valori specifice vârstei lor decât cele ale adulţilor.
Un grup mic arată mai clar unui membru care este scopul urmărit de
comportamentul său.
Atât directorii cât şi profesorii vor descoperi că este posibil să
schimbi atmosfera în şcoală foarte uşor participând la discuţiile de grup
ale elevilor.
Stabilirea unor Camere Comune în licee poate fi un real sprijin în
combaterea relaţiilor de superioritate- inferioritate. Camera Comună este
o cameră amenajată în scopul de a aduce în contact direct ca şi oameni
elevii şi cadrele didactice. Este o cameră în care profesorii şi elevii pot sta
de vorbă, pot bea împreună un suc sau o cafea.
Consiliul Elevilor îşi poate îmbunătăţi statutul şi eficienţa prin
dezvoltarea principiilor cere guvernează relaţiile dintre membri. Aceasta
face Consiliul cu adevărat reprezentativ pentru corpul elevilor. în prezent,
mulţi reprezentanţi ai consiliului elevilor sunt văzuţi de majoritatea
elevilor ca ce inamici inferaţi între ei. Nu este o glumă când se
sugerează ca o parte din membrii consiliului să fie din rândul elevilor care
au rămas corigenţi sau au fost eliminaţi temporar. O modificare şi mai
bună, ar fi înlocuirea Consiliului Elevilor cu Consiliul Şcolii. Consiliul
Şcolii ar include reprezentanţi din conducere, corpul didactic şi al
elevilor, administraţie şi personalul cantinei.

24
 ÎN CONCLUZIE

în lumea afacerilor dacă un vânzător nu reuşeşte să facă faţă

clienţilor, vânzătorul este concediat. Prea des în învăţământ, când un
profesor nu reuşeşte să facă faţă rezistenţei copilului, copilul este cel
sancţionat. Cu toţii spunem că nu este corect. Totuşi, puţini profesori sunt
ujutaţi să descopere căi mai eficiente de a le “vinde” copiilor educaţia, de
a câştiga copiii de partea sarcinilor şcolare.
Tehnicile descrise în această cărticică sunt propuse pentru că s-au
dovedit a fi utile în câştigarea cooperării tinerilor. Acei dintre noi care
caută să influenţeze tineretul trebuie să-şi folosească ingeniozitatea pentru
a inventa şi alte tehnici care să ne apropie de ei. Aceste tehnici se pot
prezenta la întâlnirile de grup ale profesorilor şi ale părinţilor.
Organizarea regulată a acestor întâlniri de grupuri restrânse în acest scop,
reprezintă o sursă extraordinară de informare şi încurajare.
Autorii vă sfătuiesc să nu abandonaţi principiile descrise în
această cărticică dacă o tehnică abordată nu vă oferă rezultatul aşteptat. în
Nchimb, vă sugerăm să reevaluaţi modelele voastre de negociere cu tinerii
pentru a decide dacă aţi încetat să faceţi comportamentul deviant rentabil
pentru copil sau dacă păstraţi o relaţie de superioritate în relaţia cu ei.
Ziua stăpânului inclusiv în şcoală, a dispărut pentru totdeauna.
Pentru a fi un lider eficient trebuie să câştigăm cooperarea tinerilor. Pur
şi simplu nu pot fi forţaţi. Nu este un lucru uşor dar este datoria noastră ca
şi educatori şi părinţi.

25
 MAI PUTEŢI CITI

Adler, Alfred. The Problem Child, New York: Capricorn Books, 1963.
Stilul de viaţă al copilului dificil este analizat în diverse situaţii, cu o
introducere de Kurt A. Adler. Adler a stabilit primele Centre de orientare ale
copiilor în sistemul şcolar din Viena. Lucrarea sa originală răm âne cea mai
bună introducere în psihologia copilului.

Dinkmeyer, Don şi Dreikurs, Rudolf. Encouraging Children to Learn: The

Encouragement Process. Englewood Clifls, N. J: Pretince-Hall, 1963
O echipă de educatori îm preună cu un psihiatru , cel mai puternic susţinător al
operei adleriene, editează un ghid practic pentru profesori şi consilieri.

Dreikurs, Rudolf şi Goldman, Margaret. The A BC ’s o f Guiding a Child. Chicago:

Rudolf Dreikurs Unit o f Family Education Association, n.d.
Indispensabil. Distribuit în întreaga lume în şcoli, asociaţii de sănătate m intală
etc. Acest tratat, care nu este scump deloc, a schimbat vieţi şi fiecare profesor şi
părinte ar trebui să-l citească.

Dreikurs, Rudolf; Gould, Shirley şi Corsini, Raymond. Family Council: The Dreikurs
Technique for Putting an End to War between Parents and Children. Chicago,
Regnery, 1974.
Teorie combinată cu studii de caz, demonstrează importanţa îm părţirii sarcinilor
de luare a deciziilor şi arată cum se poate realiza acest lucru.

Dreikurs, Rudolf şi Grey, Loren. Logical Consequences: A New Approach to

Discipline. New York: M eredith Press, 1968
Metoda rezolvării problemelor elim inând acuzările şi duşmănia.

Dreikurs, Rudolf; Grunwald, Bronia şi Pepper, Floy C. Maintaining Sanity în the

Class- room: Illustrated Teaching Techniques, New York: Harper and Row, 1971.
Echipa de psihiatrii îm preună cu doi profesori cu experienţă, demostrează cum
educatorii pot învăţa să-şi păstreze cumpătul.

Dreikurs, Rudolf şi Soltz, Vicki. Children: The Challenge. New York: Hawthrone
Books, 1964
Este cartea părinţilor. Este publicată în întreaga lume şi este textul de bază
pentru educaţia în familie.

Spiel, Oskar. Discipline Without Punishment: An Account o f a Sehooi în Action.

Tradusă de Edward Fitzgerald, editată cu o introducere de Lewis Way. London: Faber
and Faber, (1947) 1962

26
 Oferă cu adevărat inspiraţie, lucrare ce descrie aplicările psihologiei lui Adler în
viaţa a ceea ce probabil s-ar numi şcoală “ţâră speranţe” cu elevi
“dezavantajaţi”

Aceste lucrări precum şi alte cărţi de interes pentru profesori, consilieri,

lhologi şi părinţi, pot fi comandate prin Alfred Adler Institute o f Chicago, 11 OS.
K ■itiborii, Suite 1400, Chicago, Illinois 60603.

Pentru informaţii şi m ateriale privind educaţia familială (cum se porneşte un

Hrup de studiu)etc, scrieţi pe adresa:
Nortb American Society o f Adlerian Psychology
65 East Wacker Place #1710
Chicago, IL 60601-7298

l'n m ii tipărire 1974 10.000 exemplare

\ iln ii.i tipărire 1975
A Irciu tipărire 1978 50.000 exemplare
Trftduccre în limba germană 1984 5.000 exemplare
I rnducere în limba spaniolă 1985 1.000 exemplare
A p itir ii lipărire 1989 20.000 exemplare
A tincea tipărire 1993 10.000 exemplare
I rmlucere în limba spaniolă 1995 2.000 exemplare
I i nducere în limba lituaniană 2000 500 exemplare
I ruduccre în limba letonă 2000 500 exemplare
I r m l u c e r e în limba română 2001 500 exemplare

27
Au apărut:

în limba maghiară: Câştigarea adoiescenţiiior de partea noastră acasă

şi Ia şcoală
în limba română: Câştigarea copiilor de partea noastră

Vor apărea:

în limba română: Câştigarea adoiescenţiiior de partea noastră acasă

şi Ia şcoală
în limba maghiară: Câştigarea copiilor de partea noastră

Comenzile se primesc la:

R04000-Sf.Gheorghe, Covasna
Bd. Gen. Grigore Bălan nr.39, B1.28-C-3
Tel: 067-325930
095-024476
E-mail: florescu@cii.educv.ro

ISBN 0 -9601216-2-5