UNIVERSITATEA " VALAHIA " DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ III

SERVICII PUBLICE LOCALE ÎN ROMANIA, SPANIA ȘI FRANȚA.

ASPECTE DE DREPT COMPARAT

COORDONATOR:

Lector universitar dr. Mihai GRIGORE

STUDENT:

Alina-Roxana CÎRNECI

2021
 CUPRINS

CAPITOLUL I- NOȚIUNII GENERALE PRIVIND SERVICIILE PUBLICE.........3

Secțiunea I. Considerații generale asupra serviciilor publice..............................................3

Secțiunea II. Noțiunea serviciilor publice în Uniunea Europeană.......................................5

Secțiunea III. Principiile aplicabile serviciilor publice în ,,lumina” Codului Administrativ

din România.........................................................................................................................8

CAPITOLUL II- SERVICII PUBLICE LOCALE........................................................9

Secțiunea I. Considerații asupra serviciilor publice locale.................................................9

Secțiunea II. Principiile care guvernează organizarea și funcționarea serviciilor publice de

utilități publice...................................................................................................................10

CAPITOLUL III- SERVICIILE PUBLICE LOCALE ÎN ROMÂNIA, SPANIA ȘI

ITALIA.......................................................................................................................... 11

1. Servicii publice locale în România........................................................................12

2. Servicii publice locale în Spania............................................................................14
3. Servicii publice locale în Franța.............................................................................16

CONCLUZII....................................................................................................................19

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………….........…….............21

1
 Abrevieri

Alin – alineatul.

Art. – Articol.

C.U.E. -Consiliul Uniunii Europene.

C. E. – Comunitatea Europeană.

Comisia – Comisia Uniunii Europene.

Disp. – dispoziţii.

ed. – ediţia.

Ed. – editura.

Lit. – litera.

M. Of. – Monitorul Oficial al României.

O.U.G - Ordonanță de urgență.

p. – pagina.

Parag. – Paragraf.

Prev. – prevederi, prevederilor.

S.I.E.G- Servicii de interes economic general.

T.F.U.E- Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

U.E. – Uniunea Europeană.

2
 CAPITOLUL I- NOȚIUNII GENERALE PRIVIND SERVICIILE PUBLICE

Secțiunea I. Considerații generale asupra serviciilor publice.

Nevoile omului sunt numeroase și variate, acestea se amplifică în funcţie de

nivelul de dezvoltare al unei societăţi și de gradul de cultură al fiecăreia. 1

De aceea dezvoltarea serviciilor publice și diversificarea acestora au fost favoriate

de progresul general al societăţii care a determinat noi trebuinţe pentru populaţie,
trebuinţe pe care puterea publică a fost tentată să le satisfacă din motive de interes
general. În numele interesului general statul intervine pentru a asigura satisfacerea unor
nevoi prin prestarea directă a unor servicii publice foarte importante sau deficitare sau
intervine pentru a stimula și susţine sectorul privat. Din aceste motive, interesul general,
interesul public sau binele comun pot avea înţeles diferit de la un stat la altul sau chiar în
cadrul aceluiași stat, de la o etapă la alta de dezvoltare. 2

Serviciile publice s-au diversificat și s-au etins în toate domeniile vieţii sociale, cu
toate că au fost supuse unor constrângeri majore, îndeosebi prin aplicarea principiului
libertăţii comerțului și industriei.3

Ideea de serviciu public răspunde faptului că anumite activităţi sociale trebuie, în

funcţie de natura obiectivelor și intereselor urmărite, să iasă de sub regulile pieţei și ale
căutării profitului pentru a fi gestionate după criterii specifice. Astfel, se facilitează
accesul tuturor la anumite bunuri și servicii și se aduce o contribuţie importantă la
echilibrul coeziunea economică, socială și culturală a societăţii.

Serviciul public- în accepţiunea modernă a termenului- a apărut la începutul

secolului XX, sub influenţa juriștilor, ca bază a fondării dreptului public. Treptat,
noțiunea s-a îmbunătățit cu alte semnificații, intrând în sfera de analiză a economiștilor,
sociologilor, ecologiștilor, etc.
1
Se consideră că numărul serviciilor publice este în raport direct proporţional cu gradul de
civilizaţie și într-un raport invers proporţional cu iniţiativa particulară (Văraru M, ,,Tratat de drept
administrativ român”, Ed. Socec, București, 1928, p.91.)
2
Ionescu C, ,,Drept constituţional și instituţii politice. Teoria generală a instituţiilor politice’’
vol. I, Ed.Lumina Lex, 1997, p 90-91.
3
Chevallier J, ,,Le service public’’. Que sais-je, Presses Universitaires de France, Paris, 1987,
p.57.
3
 Serviciul public, așa cum a fost definit de către juriștii în urmă cu mai bine de un
secol, cuprinde trei elemente specifice:

 satisfacerea nevoilor cu caracter publice;

 o activitate concretă căreia i se aplică un regim juridic derogatoriu de la dreptul
comun: regimul serviciului public inspirat din trei principii( egalitate, continuitate,
mutabilitate), activitate adesea protejată prin monopol;
 existenţa unui organism care îl pune în aplicare.4

Conturarea noţiunii clasice a serviciului public a avut numeroase consecinţe: a marcat

distincţia dintre public și privat, a transformat imaginea statului care se legitimează mai
ales prin prestaţiile pe care le asigură definirea sistemului de legitimare a agenţilor
publici și a sectorului public.

Serviciile publice trebuie să ofere o varietate largă de servicii către comunitate.

Sunt necesare îmbunătăţiri radicale pentru prestarea acestor servicii. Calitatea şi vitez
a de prestare a serviciilor sunt cruciale; politeţea şi eficienţa trebuie să fie simultane.5

Existenţa fiecărui individ este influenţată zilnic de serviciile publice, dezvoltarea

acestora afectând direct nivelul de trai prin gradul de satisfacere al unor nevoi
recunoscute de colectivitate ca fiind de interes general și a căror realizare nu este la
îndemâna iniţiativei private, nevoi care pot viza garantarea drepturilor și libertăţilor
fundamentale.

Din această perspectivă, statul este responsabil de conturarea cadrului care să

asigure dezvoltarea serviciilor publice, implicit cele ale colectivităţilor locale, cele mai
apropiate de fiecare individ.

Secțiunea II. Noțiunea serviciilor publice în Uniunea Europeană.

4
Grozelier B, ,,La rente dans les services publics industriels et commerciaux’’ , Association
Internationale de Techniciens- Experts et Chercheurs, 1995, p. 2.
5
Matei I, ,,Servicii publice’’, Ed.Economică, București, 2004, p.29.
4
 Serviciile publice sunt consacrate în acquis-ul comunitar şi literatura juridică de la
nivelul Uniunii Europene sub denumirea de servicii de interes general.

În practica Uniunii Europene, termenul de servicii de interes general se referă la

servicii, cu sau fără caracter economic, pe care Statele Membre le consideră ca fiind de
interes general şi pe care le supun în consecinţă unor obligaţii de serviciu public
specifice.

Sintagma de „obligaţii de serviciu public” se referă la anumite cerinţe care sunt

impuse de autorităţile publice prestatorului serviciului pentru a se asigura că anumite
obiective de interes public sunt îndeplinite. În anexa la Cartea Verde a Serviciilor de
Interes General6 sunt prevăzute anumite obligaţii de serviciu public care au putut fi
derivate din legislaţia sectorială specifică la nivelul Uniunii Europene, respectiv: serviciul
universal, continuitatea, calitatea serviciului, suportabilitatea, protecţia utilizatorului şi a
consumatorului. Obligaţiile sunt aplicabile la nivelul Uniunii Europene, la nivel naţional
sau la nivel regional.

Se remarcă faptul că la nivel comunitar practica a adoptat o abordare funcţională

în ce priveşte definirea serviciilor publice, elementul central fiind reprezentat de noţiunea
de „interes general”.

Conceptul de servicii de interes general cuprinde atât serviciile de interes

economic general, care intră în sfera de aplicare a T.F.U.E, cât şi serviciile de interes
general fără caracter economic pentru care normele T.F.U.E nu sunt aplicabile
(Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general, art. 2).

Noțiunea de „serviciu public” este utilizată la articolul 93 7 din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene în domeniul transporturilor. Cu toate acestea, în afara
domeniului respectiv, termenul este uneori utilizat într-un mod ambiguu: se poate referi
la faptul că un serviciu este oferit publicului larg și/sau în interes public sau poate fi
utilizat în scopul de a caracteriza activitatea entităților aflate în proprietate publică.
Pentru evitarea ambiguității, prezenta comunicare nu utilizează acest termen, ci folosește
expresiile „serviciu de interes general” și „serviciu de interes economic general”.
6
Comisia Europeană, 2003, pp. 35-44.
7
,,Sunt compatibile cu tratatele ajutoarele care răspund necesităților de coordonare a
transporturilor sau care constituie compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public”
5
 Tratatul de la Lisabona, Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general 8 și
articolul 36 din Carta drepturilor fundamentale9 subliniază în mod clar importanța
serviciilor de interes general în UE și stabilesc principiile care ghidează abordarea UE cu
privire la serviciile respective. Acestea oferă o bază solidă pentru urmărirea unei abordări
flexibile și pragmatice care este esențială în acest domeniu, având în vedere diferențele în
materie de necesități și preferințe care rezultă din circumstanțe geografice, sociale și
culturale diferite.

În conformitate cu articolul 14 din TFUE 10, „Uniunea și statele membre, fiecare în

limita competențelor care le revin și în limita domeniului de aplicare a tratatelor,
asigură funcționarea serviciilor respective pe baza principiilor și în condiții, în special
economice și financiare, care să le permită îndeplinirea misiunilor lor.” Acest articol
creează posibilitatea ca Uniunea să legifereze în domeniul serviciilor de interes economic
general, prin stabilirea unor principii și condiții, în special condiții economice și
financiare, care să le permită îndeplinirea misiunilor lor, printr-un regulament și prin
procedura legislativă ordinară.

În ţările membre ale Uniunii Europene, există o mare diversitate de servicii

publice:

 Servicii comunale;
 Regii municipale sau intercomunale;
 Întreprinderi publice naționale;
 Societăți private în proprietate publică, mixtă sau private;
 Delegarea de servicii sau parteneriate public-privat.

Această diversitate reprezintă rezultatul istoriei, culturii, economiei și alegerilor

politice specifice fiecărei ţări. Nu se poate identifica o organizare ,,tip”, ci doar reguli și
principii general aplicabile, adaptate contextului naţional, urmând logica subsidiarităţii.

8
https://eur-lex.europa.eu/ ( site-ul oficial Eur-Lex)
9
Idem.
10
Idem.
6
 Potrivit unui sondaj recent11 , calitatea serviciilor publice ale unei țări se corelează
cu nivelul încrederii în administrația publică, cu ușurința cu care pot fi desfășurate
activitățile economice și cu nivelul de bunăstare a societății. Calitatea serviciilor publice
reprezintă, de asemenea, un bun indicator privind buna funcționare generală a unui stat.

Figura nr.1 arată că există diferente importante în ceea ce privește modul de

percepție a serviciilor publice la nivelul UE.

Figura nr.1- Percepția asupra calității serviciilor publice

Secțiunea III. Principiile aplicabile serviciilor publice în ,,lumina” Codului

Administrativ din România.

Înființarea, organizarea și prestarea serviciilor publice se realizează potrivit

principiilor transparenței, egalității de tratament, continuității, adaptabilității,
accesibilității, responsabilității și al furnizării serviciilor publice la standarde de
calitate.
11
A se vedea Portalul de Date Deschise al UE, Eurobarometru standard 85, volumul de date A din
2016.

7
 Principiul transparenței reprezintă respectarea de către autoritățile administrației
publice a obligației de a informa cu privire la modul de stabilire a activităților
componente și a obiectivelor, la modul de reglementare, organizare, funcționare,
finanțare, prestare și evaluare a serviciilor publice, precum și la măsurile de protecție a
utilizatorilor și la mecanismele de soluționare a reclamațiilor și litigiilor.

Principiul egalității de tratament în prestarea serviciilor publice reprezintă

eliminarea oricărei discriminări a beneficiarilor serviciilor publice bazate, după caz, pe
criterii de origine etnică sau rasială, religie, vârstă, gen, orientare sexuală, dizabilitate,
precum și asigurarea aplicării unor reguli, cerințe și criterii identice pentru toate
autoritățile și organismele prestatoare de servicii publice, inclusiv în procesul de delegare
a serviciului public.

În prestarea serviciilor publice, autoritățile administrației publice și instituțiile

publice, precum și organismele prestatoare de servicii publice au obligația de a asigura
continuitatea, în condițiile prevăzute de lege.

Principiul adaptabilității serviciului public reprezintă faptul că, în vederea

îndeplinirii obiectivelor sale, administrația publică are obligația de a răspunde nevoilor
societății.

Principiul accesibilității presupune asigurarea accesului la serviciile publice

pentru toți beneficiarii, în special la acele servicii care răspund unor nevoi de bază ale
acestora; accesibilitatea impune luarea în considerare, încă din faza de fundamentare a
înființării serviciului public, a aspectelor referitoare la cost, disponibilitate, adaptare,
proximitate.

Principiul responsabilității asigurării serviciului public reprezintă existența unei

autorități a administrației publice competente cu asigurarea serviciului public,
independent de modalitatea de gestiune și de furnizare/prestare a acestuia către
beneficiar.

Principiul furnizării serviciilor publice la un nivel ridicat de calitate reprezintă

stabilirea și monitorizarea indicatorilor de calitate pentru fiecare serviciu public, pe toată
durata de furnizare a acestora. Autoritățile administrației publice și organismele

8
prestatoare de servicii publice sunt obligate să respecte standardele de calitate și/sau de
cost stabilite pentru serviciile publice.

CAPITOLUL II- SERVICII PUBLICE LOCALE

Secțiunea I. Considerații asupra serviciilor publice locale

Într-un stat democratic principala activitate a administraţiei nu este numai

controlul, decizia, ordinul, ci şi prestaţia prin serviciile oferite colectivităţii.

Prin activitatea sa administraţia trebuie să urmărească satisfacerea intereselor

generale comunitare. În acest scop, pentru a rezolva cerinţele publicului, administraţia
organizează servicii administrative cu misiunea de a satisface cerinţa respectivă. Se
consideră că doar administraţia poate satisface în mod corespunzător cerinţele publicului,
activităţile serviciilor publice având, în general, un caracter obligatoriu. Aşa sunt de
exemplu prestaţiile asigurate de primării (înregistrarea căsătoriilor, naşterilor ori a
deceselor) sau de organele de poliţie (evidenţa populaţiei ori circulaţia rutieră). 12

O categorie distinctă de servicii publice o reprezintă serviciile publice locale.

Acestea au apărut ca rezultat al descentralizării şi aplicării principiului subsidiarităţii, în
sensul că nevoile unei colectivităţi locale trebuie să fie satisfăcute prin servicii organizate
de către acea colectivitate.

Pentru existenţa unor astfel de servicii este necesar un cadru legislativ care să
definească:

 autorităţile organizatoare ale serviciului;

 modalităţile posibile de organizare;
 obligaţiile de tip serviciu public care trebuie satisfăcute de operatorii care le au
însarcină (de exemplu, întreţinerea serviciului în anumite condiţii);
 modalităţile de finanţare;

12
Pavelescu Tiberiu, Gabriel Moinescu, ,,Drept administrativ român’’, Editura Tritonic,
Bucureşti, 2004, pag. 124;
9
  modul de exercitare a actului de reglare și, în special, existenţa unei autorităţi
independent, cu misiuni clar precizate în ceea ce privește reglarea
serviciului( cum se împart responsabilităţile la anumite niveluri: puteri centrale,
autorităţi locale, autorităţi regulatoare, oficii ale concurenţei);
 modalităţile de informare ale beneficiarilor și ale autorităţilor publice.

Serviciile publice de interes local sunt serviciile publice care răspund în principal
nevoilor colectivităţilor locale şi care sunt realizate în mod optim prin acţiunea
autorităţilor administraţiei publice locale.13

Organizarea serviciilor publice locale este o datorie a autoritățiilor publice locale.

Pentru a satisface nevoile societăţii, serviciile publice trebuie să fie bine organizate şi
conduse într-un modul corespunzător.

Secțiunea II. Principiile care guvernează organizarea și funcționarea serviciilor de

utilități publice.

Serviciile de administrare a domeniului public și privat se organizează și

funcționează cu respectarea următoarelor principii14:

a) autonomiei locale;

b) descentralizării serviciilor publice;

c) responsabilității și legalității;

d) corelării cerințelor cu resursele;

e) dezvoltării durabile;

f) asocierii intercomunale;

g) parteneriatului public-privat;
13
A se vedea Art. 588 , alin (2) din Codul Administrativ, Text publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 555 din 05 iulie 2019.
14
O.U.G nr. 71 din 29 august 2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de
administrare a domeniului public și privat de interes local. Publicată în M.Of. nr. 648 din 31 august 2002.
10
 h) liberului acces la informații și consultarea cetățenilor;

i) economiei de piața și eficientei economice.

CAPITOLUL III- SERVICIILE PUBLICE LOCALE ÎN ROMÂNIA, SPANIA ȘI

FRANȚA

Pentru a putea înţelege importanţa serviciilor publice în spaţiul Uniuni Europene

este strict necesar un demers de prezentare a serviciilor publice locale din România,
Spania și Franța, precum şi a diferenţelor care se reliefează de la o ţară la alta.

Aspectele analizate se referă la modul de organizare serviciilor, implicarea

autorităţilor, monitorizarea şi controlul calităţii serviciilor, etc.

Serviciile publice locale din ţările UE constituie un sector economic deosebit

de puternic, cuprinzând cca. 12 mii de operatori, aproape un milion de locuri de muncă
şi în jur de 120 de miliarde de euro ca cifră de afaceri. În general, Ţările Uniunii
Europene dispun de organizaţii specializate însărcinate de către colectivităţile
locale să asigure total sau parţial serviciile publice necesare populaţiei. De cele mai multe
ori, aceste entităţi sunt organizate prin reglementări speciale caracteristice autorităţilor
locale, fiind însă, aproape totdeauna, înfiinţate din punct de vedere juridic ca societăţi
comerciale.

1. Serviciile publice locale în România.

Potrivit Codului Administrativ serviciile publice de interes local sunt ,,serviciile

publice care răspund în principal nevoilor colectivităţilor locale şi care sunt realizate în
mod optim prin acţiunea autorităţilor administraţiei publice locale”. 15

15
A se vedea Art. 588 , alin (2) din Codul Administrativ , Text publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 555 din 05 iulie 2019.
11
 Potrivit art. 581, alin(2), Titlul I din Codul administrativ 16,,serviciile publice de
interes local sunt serviciile publice care răspund în principal nevoilor colectivităților
locale și care sunt realizate în mod optim prin acțiunea autorităților administrației
publice locale.”

Actul normativ prin care se reglementează un serviciu public trebuie să conțină cel
puțin următoarele elemente:

a) activitatea sau activitățile care constituie serviciul public respectiv;

b) obiectivele serviciului public;

c) tipul de serviciu public

d) obligațiile de serviciu public, dacă este cazul;

e) structura responsabilă pentru prestarea serviciului public;

f) modalitățile de gestiune;

g) sursele de finanțare;

h) modalități de monitorizare, evaluare și control a modului de furnizare a

serviciului public;

i) sancțiuni;

j) standarde de calitate și de cost, în cazul în care acestea sunt stabilite potrivit

legii;

k) alte elemente stabilite prin lege.

Autoritățile administrației publice locale, prin acte administrative, au competența

de înființare/organizare a structurilor responsabile pentru prestarea serviciilor care
răspund în principal nevoilor specifice colectivității locale.

Serviciile locale fac parte din sfera serviciilor publice de interes general şi au
următoarele particularităţi:

16
A se vedea art. 581, alin(2), Titlul I , Codul administrative , Text publicat în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 555 din 05 iulie 2019.
12
  au caracter economico-social;
 răspund unor cerinţe şi necesităţi de interes şi utilitate publică;
 au caracter tehnico-edilitar;
 au caracter permanent şi regim de funcţionare continuu;
 regimul de funcţionare poate avea caracteristici de monopol;
 presupun existenţa unei infrastructuri tehnico-edilitare adecvate;
 aria de acoperire are dimensiuni locale: comunale, orăşeneşti, municipale
sau judeţene;
 sunt înfiinţate, organizate şi coordonate de autorităţile administraţiei
publice locale;
 sunt organizate pe principii economice şi de eficienţă;
 pot fi furnizate/prestate de către operatori care sunt organizaţi şi
funcţionează fie în baza reglementărilor de drept public, fie în baza
reglementărilor de drept privat;
 sunt furnizate/prestate pe baza principiului "beneficiarul plăteşte";
 recuperarea costurilor de exploatare ori de investiţii se face prin preţuri,
tarife sau taxe speciale.

Din lista atribuţiilor consiliului local, reţinem că această autoritate are atribuţii ce
privesc gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni.17 În exercitarea acestor atribuţii,
consiliul local este obligat să asigure, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii,
cadrul necesar pentru furnizarea serviciile publice locale.

În ceea ce priveşte atribuţiile Primarului privind serviciile locale asigurate

cetăţenilor, acestea se referă în special la:

 coordonarea realizării serviciilor publice de interes local, prestate prin

intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor
prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;
 luarea de măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice,
inspecţiei şi controlului efectuării serviciilor publice de interes local,

17
A se vedea Art 129, alin(2) din Codul Administrativ.
13
 precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii
administrativ-teritoriale;
 numirea, sancţionarea şi dispunerea suspendării, modificării şi încetării
raporturilor de serviciu sau a raporturilor de muncă, în condiţiile legii,
pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru
conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;
 emiterea de avize, acorduri şi autorizaţii date în competenţa sa prin lege şi
alte acte normative;

Potrivit autorilor Ioan Alexandru şi Lucica Matei, un serviciu public local poate fi
gestionat sub trei forme:

1. Gestiunea directă, reprezentată în acele situaţii în care colectivitatea locală,

prin autorităţile sale reprezentative, asigură ea însăşi serviciul public local sau îl transferă
unei instituţii aflate în subordinea sa.

2. Gestiunea delegată reprezintă procesul de încredinţare a administrării

serviciului public local de către autoritatea administrativă a unei întreprinderi, de regulă,
din sectorul privat. În acest sens, un serviciu public poate fi concesionat.

3. Gestiunea semi-directă reprezintă un proces de administrare a serviciului

public local, alături de prestarea unei părţi din serviciul public de către o persoană
privată.18

2. Serviciile publice locale în Spania.

Făcând parte din familia romană, dreptul spaniol cunoaşte de asemenea noţiunea
de serviciu public, chiar dacă aceasta nu este definită în mod expres în legislaţie. Rămâne
în sarcina doctrinei să definească noţiunea de serviciu public în cadrul mai larg al
funcţiilor publice îndeplinite de stat.

Doctrina spaniolă se aliniază doctrinei franceze în ceea ce priveşte activităţile

serviciului public de activităţile private de interes general 19. Doctrina distinge între

18
Alexandru I., Matei L. ,,Servicii publice. ,,Abordare juridico-administrativă”. Bucureşti:
Economica, 2000, p 102.
19
A se vedea Rosa Junient şi Josep Bernis în “La gestion des services publics locaux”, p. 99-
121.
14
serviciile publice de asistenţă (de binefacere, sănătate, educaţie) care nu se exercită sub
un regim de monopol, lăsând loc iniţiativei private, şi serviciilor publice economice, pe
de altă parte.

Astfel “Ley de Bases de Regimen local 7/1985” prevede că anumite activităţi sau
servicii esenţiale (colectarea gunoiului menajer, furnizarea de gaze, pieţele, transportul
public de călători, pompele funebre) sunt rezervate colectivităţilor locale, fără a fi
influenţată prin aceasta, modalitatea de gestiune. Percepţia noţiunii de serviciu public
local în Spania este influenţată semnificativ de teoria franceză referitoare la serviciul
public, şi înţelege serviciu public local ca activitate administrativă ce vizează prestaţii
către public prin intermediul unei organizaţii create din raţiuni de interes general.

În cadrul principiilor care guvernează serviciul public local în Spania noţiunea de

“serviciu public”, conţinută în art. 282 din Constituţie vizând limitarea exercitării
dreptului la grevă, este o expresie a principiului de continuitate care apare de asemenea în
legislaţia referitoare la contractele de gestiune a serviciilor publice.

În sistemul juridic spaniol se face distincţia între gestiunea directă, ce implică

patrimoniul de stat, gestiunea indirectă, ce implică capitalul privat şi gestiunea mixtă, ce
implică atât sectorul public cât şi pe cel privat20. În cazul gestiunii directe exemplul cel
mai evident este cel al “gestion indiferenciada” ce echivalează noţiunea de regie din
dreptul francez.

În cadrul unui mod de gestiune mai elaborat, administraţia conferă gestiunea

serviciilor unor structuri specializate din organigrama proprie, fără a le acorda însă
personalitate juridică. Această modalitate de gestiune este adesea folosită pentru
serviciile de asistenţă şi se regăseşte şi în cazul serviciilor locale.

Locul şi importanţa serviciilor publice locale în societate sunt similare celor din
Franța. Conceptul de „servicii publice locale” poate fi întâlnit foarte des, atât în doctrină,
cât şi în legislaţia spaniolă (de exemplu, Legea telecomunicaţiilor din 1987 şi 1992,
Legea privind serviciile de radio şi televiziune din 1980).

20
Idem.
15
 În Spania, ca şi în Franța serviciile publice locale au primit o consacrare
constuţională prin art.128, aln. (2) al Constituţiei din 1987. În acest articol, într-o
formulare similară celei a art.43 al Constituţiei Franței, sunt menţionate anumite ,,servicii
fundamentale”, ca fiind rezervate unei gestionări sub control public”. Asemănător
Franței, şi în Spania s-a putut observa o evoluţie spre anumite forme juridice în
administrarea serviciilor publice, constând într-o „tendinţă de privatizare” vizibilă de la
începutul anilor 80.

Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl reprezintă domeniul telecomunicaţiilor,

care a intrat, în baza unei legi speciale din 1983, într-un „program de demonopolizare”
menit să înlăture monopolul companiei „Telefonia”. Tot în această tendinţă se încadrează
şi legea care introduce o nouă reglementare privind infrastructura şi transportul pe căile
ferate, care a permis preluarea liniilor secundare de către întreprinzătorii privaţi. Un
aspect specific dreptului spaniol în acest domeniu îl constituie organizarea serviciilor
publice pe regiuni, având la bază existenţa unor „comunităţi independente”.

3. Servicii publice locale în Franța.

Serviciul public local poate fi definit ca acoperind „ toate serviciile de interes

general care fac parte din atribuțiile comunităților locale, fie în aplicarea legii și a
reglementărilor, fie pentru că faptele au condus aceste comunități pentru a le asigura
” .21

Serviciile publice locale sunt, de asemenea, abundente. Unele sunt obligatorii prin

lege, cum ar fi colectarea deșeurilor, iar comunitățile locale trebuie să le
asigure. Majoritatea sunt opționale: existența lor este autorizată prin lege dacă
comunitatea dorește să le înființeze sau este legată de un interes local care determină
comunitatea să înființeze un anumit serviciu public. 

Din aceste considerente, se menţionează cinci mari domenii ale serviciilor publice
locale:

a) igiena publică;

b) comunicaţiile;

21
F. Torger ,,Services publics: faire ou délégeur?”, Ed. Vuibert , Paris, 1995, p 5.
16
 c) furnizarea energiei;

d) activitatea cu caracter economic;

e) protecţia mediului.

În primul şi ultimul domeniu se înscriu serviciile de furnizare a apei menajere şi

industriale, salubrizarea şi administrarea cimitirelor.

În al doilea domeniu se includ toate comunicaţiile inginereşti (apeductele,

sistemele de evacuare a apelor menajere etc.)

În cel de al treilea domeniu se numără serviciul de furnizare a gazului natural, a

energiei electrice şi termice, serviciul de administrare a parcărilor şi proprietatea publică
locală.

În domeniul „activităţilor cu caracter economic”, se includ pieţele şi târgurile,

precum şi alte servicii, cum ar fi cele de petrecere a timpului liber: pârtii de schi, băi
termale etc. Există cazuri în care porturile sau aeroporturile sunt în administrarea
comunităţilor locale pe al căror teritoriu se află şi, în aceste situaţii, se consideră că ele
constituie obiectul unui serviciu public de interes general.

Se poate observa că toate activităţile menţionate au o natură economică, fără să

înţelegem prin aceasta că ele sunt menite să aducă profit. Activităţile cu caracter cultural
sau social, cum ar fi teatrele, muzeele, bibliotecile, nu sunt amintite.

Uniunea Europeană recunoaște noțiunea de serviciu public local, iar în 1996 a

adoptat principii directoare care afirmă că serviciile publice locale „ sunt una dintre cele
mai concrete expresii ale autonomiei comunităților locale și un mijloc puternic la
dispoziția lor servește interesului general ”. Orientările europene nu au stabilit o listă a
serviciilor considerate de interes general. Aceștia susțin, totuși, că unul dintre obiectivele
serviciilor publice locale este „ consolidarea legăturilor dintre locuitori, evitarea
ruperii țesutului social și menținerea solidarității în comunitățile locale, grație calității
bunurilor pe care le furnizează. populația și în special categoriile defavorizate ".
Serviciul public local trebuie să „ reconcilieze cerințele economiei cu cele de protecție a
mediului ”.

17
 Serviciul public local trebuie, de asemenea, să respecte principiile generale ale
serviciului public privind continuitatea serviciului, egalitatea și adaptabilitatea.

Serviciile publice locale pot fi gestionate în moduri diferite, cu două moduri

principale de management, managementul direct (sau guvernanță) și managementul
delegat. În cadrul managementului, comunitatea gestionează direct serviciul public într-
un cadru legal oferit de reglementările publice. În gestiunea delegată, gestionarea
serviciului public este asigurată de o persoană juridică, alta decât autoritatea
organizatoare, de multe ori o persoană guvernată de dreptul privat .

Un autor francez22 califică serviciile publice locale franceze drept al doilea model
de serviciu public, primul model fiind format din companii naționale de rețea. El observă
că managementul delegat a avut tendința de a se extinde; autoritățile municipale au fost
adesea înlocuite cu delegarea unei companii private, în special în sectorul de distribuție a
apei . Potrivit acestuia, actuala organizație se suprapune prea mult asupra intereselor
politice și economice. Principiile de gestionare a serviciilor publice locale nu sunt
întotdeauna clare.

În concluzie noţiunea de serviciu public local este foarte extinsă, îndeosebi în

ţările care au o puternică tradiţie în acest sens. Foarte multe persoane îl asimlează cu
noţiunea de serviciu indispensabil vieţii individuale.

În cadrul statelor analizate, concepţia privind rolul şi locul serviciilor publice

locale în ansamblul activităţii de administraţie publică locală, precum şi reglementarea lor
juridică prezintă diferenţe de abordare, uneori semnificative, în cadrul acestor state. 23

CONCLUZII

Pentru înțelegerea aprofundată a serviciului public local , am "detaliat" serviciul

public al României, Spaniei și Franței. Analiza a relevat variații distincte, dar și

C. Stoffaes, ,,Services Publics’’ , Editions O. Jacob, Paris, 1995. p.47.

22

23
Ion Paladi, ,, Rolul şi locul serviciilor publice în statele Uniunii Europene’’ , Revista
Economică, nr.4 (60) 2007 , p .12 .
18
asemănătoare de abordare a serviciului public local de la stat la stat. Din cercetarea
realizată s-au desprins mai multe concluzii:

- Necesitatea organizării unui serviciu public local în cele 3 țări se impune numai
atunci când realitatea socială evidenţiază o nevoie generală, comună unei
colectivităţi recunoscute de stat, cu alte cuvinte numai atunci când se poate
constata existenţa unei cerinţe sociale mai de amploare.
- Constituirea serviciului public local al statelor se realizează, însă, în drept numai
dacă voinţa autorităţilor abilitate de lege a-l înfiinţa este exprimată ca atare prin
norme juridice.
- Putem spune că, serviciul public local, în state analizate, ca activitate este legat
indisolubil de ideea de interes general şi de voinţa autorităţilor publice locale care
decid la ce moment şi în ce modalitate se va satisface acel interes. Modalitatea de
satisfacere a interesului public se referă şi la variantele de gestiune (directă sau
delegată) pe care le vor stabili pentru un serviciu public sau altul.
- Asemănările cele mai evidente dintre legislaţiile României, Spaniei și Franței
privind activităţile de interes public constau în natura bunurilor şi serviciilor care
se încadrează în această categorie şi în conţinutul reglementărilor incidente în
materie. Astfel, sectoarele controlate sau administrate prin intermediul autorităţilor
publice sunt în esenţă aceleaşi; este vorba în toate cele 3 ţările despre serviciile de
furnizare a apei, a diferitelor tipuri de energie, poştă, transport, telecomunicaţii,
etc.
- De asemenea, există reglementări asemănătoare în ceea ce priveşte activităţile de
interes care necesită folosirea unei infrastructuri; legislaţiile ţărilor în discuţie
stipulează reguli precise cu privire la exploatarea acestei infrastructuri (care face
parte din domeniul public), la facilităţile de care se bucură operatorii de astfel de
servicii, precum şi la principiile pe care aceştia trebuie să le respecte în
exploatarea acestor servicii (egalitatea beneficiarilor în ce priveşte accesul la ele şi
utilizarea acestora, tarife suportabile social, continuitate etc.)
- Pot fi reliefate şi anumite tendinţe comune în apariţia şi dezvoltarea serviciilor
publice începând cu secolul al XX-lea, odată cu edificarea statelor de drept în
Europa şi crearea primelor reţele cu caracter economic. În ceea ce priveşte
fundamentul apariţiei serviciilor publice, acesta constă în faptul că statele
19
 europene au considerat că anumite activităţi şi servicii, din raţiuni de interes
public, nu pot fi lăsate să se desfăşoare doar pe baza legilor pieţei libere şi a
concurenţei şi că prin natura lor nu sunt susceptibile de o administrare pur privată.
- Asemănări regăsim și în legătură cu modalitățiile de gestiune a serviciilor publice
locale. România, Spania și Franța dispunând de gestiunea directă, indirectă și
mixtă.
- Nu în ultimul rând, motivele intervenţiei statului în aceste sectoare sunt similare:
existenţa unor monopoluri naturale, a unor domenii în care iniţiativa privată este
prea lentă sau insuficientă, caracterul ,,strategic” al anumitor bunuri şi servicii,
asigurarea unei prestări constante şi sigure etc.
- Există şi deosebiri între cele 3 state în ceea ce priveşte importanţa serviciilor
publice şi reglementarea lor în diferitele legislaţii europene care, fără a fi de
esenţă, individualizează şi deosebesc sfera şi conţinutul acestora, în fiecare stat în
parte.

Așadar, în contextul în care serviciile publice locale sunt foarte ample, este evident
faptul că problemele cetăţenilor precum şi exigenţele acestora în ceea ce priveşte
eficacitatea serviciului public local şi promptitudinea cu care se răspunde solicitărilor
crescut ca număr şi s-au acutizat.

În acest context autorităţile publice locale vor trebui să identifice „formula” cea
mai potrivită pentru a face faţă acestei situaţii, astfel încât serviciile publice locale să
funcţioneze într-un mod eficient și armonios.

BIBLIOGRAFIE

I. TRATATE, MONOGRAFII, CURSURI UNIVERSITARE ȘI ALTE

LUCRĂRI DE SPECIALITATE:

20
 1. Alexandru I., Matei L. ,,Servicii publice. ,,Abordare juridico-administrativă”.
Bucureşti: Economica, 2000.

2. C. Stoffaes, ,,Services Publics’’ , Editions O. Jacob, Paris, 1995

3.. Chevallier J, ,,Le service public’’. Que sais-je, Presses Universitaires de

France, Paris, 1987.

3. Grozelier B, ,,La rente dans les services publics industriels et commerciaux’’ ,

Association Internationale de Techniciens- Experts et Chercheurs, 1995.

4. F. Torger ,,Services publics: faire ou délégeur?”, Ed. Vuibert , Paris, 1995.

5. Ionescu C, ,,Drept constituţional și instituţii politice. Teoria generală a

instituţiilor politice’’ vol. I, Ed.Lumina Lex, 1997.

6. Ion Paladi, ,, Rolul şi locul serviciilor publice în statele Uniunii Europene’’ ,

Revista Economică, nr.4 (60) 2007 .

7. Matei I, ,,Servicii publice’’, Ed.Economică, București, 2004.

8. Pavelescu Tiberiu, Gabriel Moinescu, ,,Drept administrativ român’’, Editura

Tritonic, Bucureşti, 2004.

9. Rosa Junient şi Josep Bernis în “La gestion des services publics locaux”, Paris.

10. Văraru M, ,,Tratat de drept administrativ român”, Ed. Socec, București, 1928.

II. ACTE NORMATIVE:

1. Codul Administrativ. Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 555 din
05 iulie 2019.
2. O.U.G nr. 71 din 29 august 2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor
publice de administrare a domeniului public și privat de interes local. Publicată
în M.Of. nr. 648 din 31 august 2002.

III. SURSE INTERNET:

1. https://eur-lex.europa.eu/ ( site-ul oficial Eur-Lex)

21