Intervenții psihologice / Factori care faciliteaza menţinerea

cuplului în situaţii de viaţă dificile

Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației,

Domeniul Psihologie, Specializarea Psihologie Judiciară

Psihologia familiei și cuplului - aplicații judiciare

Costina - Ruxandra Păsărelu

Proiect realizat de:

Victor-Laurenţiu Bene, Tamara-Adrienn Cseh, Daiana-Florina Lung, Sorina-Maria Sindrestean

25 Mai 2021
I. Definirea problemei și operaționalizarea termenilor utilizați

INTRODUCERE:

Cuplul reprezintă unitatea de bază a perpetuării vieții. Dincolo de asigurarea

reproducerii, cuplul presupune coexistența a doi indivizi. În perioada actuală relațiile maritale
au luat forme diferite: fie că e vorba de concubinaj, relații „deschise” sau căsătorie propriu-
zisă, relațiile în cuplul marital pot fi umbrite de o comunicare deficitară, de urme ale
insatisfacției maritale sau pur și simplu de plictiseală sau rutină diadică.

DEFINIREA PROBLEMEI ȘI OPERAȚIONALIZAREA TERMENILOR

UTILIZAȚI :

Iolanda Mitrof (1998, p.4) definește cuplul ca fiind „o structură bipolară, de tip
biopsihosocial, bazată pe interdeterminism mutual ( partenerii se satisfac, stimulează, se
dezvoltă și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul prin intermediul
celuilalt. Din perspectivă psihologică, căsătoria înseamnă o „relație psihologică” între doi
oameni conștienți, ea fiind „o construcție complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date
subiective și obiective, având indiscutabil o natură foarte eterogenă” (C.G. Jung, 1994, p. 63).
Ea este „ un proces interpersonal al devenirii și maturizării noastre ca personalități de
conștientizare, redirecționare și fructificare a tendințelor, pulsiunilor și afinităților
inconștiente, de autocunoaștere. Concubinajul repezintă relația de fidelitate dintre două
persoane de sex opus, adulte care își manifestă dragostea reciprocă și angajamentul individual
pentru atingerea unor scopuri de viață comune, prin aceea că, locuind împreună și folosind
împreună bunurile pe care le dețin, ei se comportă în societate ca șoț și soție. O relație
deschisă este aceea în care două persoane aflate într-o relație monogamă iau o decizie
consensuală de a explora non-monogamia. Acest lucru poate include o mulțime de lucruri,
inclusiv introducerea de noi parteneri sexuali în cuplu – împreună sau separat – sau
dezvoltarea de alte relații romantice în afara cuplului. O relație deschisă e lipsită de
constrângeri și poate fi „configurată” după bunul plac al partenerilor. Familia este înţeleasă
ca sistem social, compus din mai multe subsisteme: (1) subsistemul cuplului, (2) subsistemul
părinţi-copii, şi (3) subsistemul fraţilor (i.e., copii care au părinţi comuni). Toate aceste
subsisteme se influenţează reciproc. Dintre cele trei subsisteme ale sistemului „familie”,
relaţia de cuplu este cel cu impact maxim asupra calităţii vieţii de familie. Familia ca sistem
este inserată, la rândul său, în macrosistemul socio-cultural.
SITUAȚII DE VIAȚĂ DIFICILE:

Viața conjugală nu poate evita apariția anumitor conflicte sau perioade de criză.
Familii în dificultate: divorțul, arestarea partenerului, infidelitate, recăsătoriile și efectele
acestora.

Prevenție și intervenție:

1.1 Consiliere parentală în cazul divorțului:

 Înainte de divorț (prevenție)
Psihoeducația:
 Prevenția consecințelor negative
1. Centrarea asupra nevoilor copiilor
2. Creșterea sentimentului de control: viitorului copilului, relației cu copilul
Ce putem face pentru o adaptare ușoară/un impact pozitiv?
 Decentrarea de pe conflictul parental
a. Rolul conflictului parental
 efecte negative independent de divorț/ aranjament custodie
 Interferența cu abilitățile parentale proprii
 probleme internalizare, externalizare, relaționare, academice
 termen lung: stimă de sine, încredere în ceilalți, relația de cuplu
 modalitate de rezolvare a conflictelor: violență verbală și/sau fizică

b. Modalitati de reducere a acestuia 

• Relația nu mai există – nu contează cine ce a făcut:
• Calitățile celuilalt – ca părinte
• Evaluat stilulul de co-parenting
• Stabilirea stilului de co-parenting dorit
• Comunicarea asertivă a nevoilor, set de reguli
c. Conștientizarea provocărilor care pot apărea
 Copiii se pot adapta mult mai ușor la schimbare dacă părinții au o
relație respectuoasă & de colaborare unul cu celălalt (Golden și
Henderson, 2007).
Pregătirea copiilor pentru divorțul parental și gestionarea reacțiilor posibile. Principalele
temeri & reacții ale copiilor de luat în calcul:
1.Teama de abandon – esențială reasigurarea
2.Autoblamarea – inclusiv la vârste mai mari
3.Dificultăți în acceptarea permanenței separării
4.Anxietate – relaționată loialității față de părinți
5. Frustrare că sentimentele nu sunt luate în considerare
6. Dacă părintele stare de distres – eveniment traumatic pentru copil (Hannibal, 2002)
Întâlnire cu copilul stabilită într-o etapă de liniște în relație și lipsa conflictului
 Prezența ambilor părinți
 Intro – decizia asumată a ambilor cu oferirea unei explicații generale
 Sinceritate în explicații - am încercat dar...
 Asigurarea prezenței amândurora în viața copilului pt totdeauna – necondiționat
 Validarea emoțiilor + Luarea deciziei – amândoi (lipsa control – copil)
 Pregătire prealabilă pentru întrebări
Învățarea de competențe parentale specifice:
Practici parentale specifice post-divorț cu efecte nocive: 
(1) responsabilizarea copilului
(2) Gatekeeping – strategii de împiedicare a relației cu părintele nonrezident
(3) Obstrucționarea legăturilor importante pre-divorț (familia extinsă)
(4) Defăimarea celuilalt părinte
(5) Forțarea – atitudine duplicitară (ambii părinți – cer implicit să le țină partea)
(6) Manipularea copilului - o atitudine părtinitoare față de un părinte
(7) Folosirea copilului ca „mesager” – mesaje ostile 2-7: Copiii cu un astfel de aranjament:
incidență mai mare – anxietate, depresie, agresivitate, performanță școlară scăzută + chiar
simptome fizice: astm, probleme digestive.

Învățarea de competențe parentale specifice:

• Efectele asupra copilului
• (re)înțelegerea importanței & încurajarea relației cu celălalt părinte
• Înțelegerea importanței & depunerea efortului pt co-parenting cooperant
• Comunicarea asertivă a nevoilor
• Efectul de modelare!

1.2. Consiliere individuală - Perspectiva copilului - elementele identificate de cercetători în

discursul copiilor referitor la divorţ: 
■ Lipsa sensului: copiii nu înţeleg motivele pentru care părinţii lor s-au despărţit.
– Vinovăție, iminența abandonului
– Confuzie şi furie. 
 Adoptarea unor poziţii inflexibile.
 Obstacole: Loialitate tacită – dificultate de a vorbi despre relația părinților lor
 Şcoala - loc sigur, care oferă continuitate în momente de schimbare.
Obiective:
■ Crearea unei povești coerente referitoare
– Abordarea sentimentelor de vinovăție, confuzia și teama de abandon
■ Abordarea speranței că părinții se vor împăca
• realizarea: nu au un control asupra lucrurilor
■ Stabilirea unor activități specifice, țintite dacă se identifică unele probleme.
– refuzul de a comunica cu un părinte
– înțelegerea perspectivei
– Refuzul de a-și exprima emoțiile
– Agresivitate – relații, față de părinți
– Probleme de internalizare
Jocuri terapeutice: Coping with Divorce Game (Lowenstein, 2006, 2014).
Strategii de coping activ & restructurare cognitivă – cresc reziliența copiilor (Sandler, Tein,
Mehta, Wolchik, & Ayers, 2000).

1.3 Programe de prevenție/intervenție în grupuri

Suportul social - la baza procesului de grup din cadrul programului. ■ Inițierea unei
legături cu copiii care au avut experiențe similare – reducerea sentimentele de izolare, este
promovată încrederea și acceptarea. 
■ De la prima la ultima sesiune de grup – atmosferă în care copiii să împărtășească
experiențe personale și să se simtă în siguranță (respect și confidențialitate). 
■ Diferite tehnici - utilizate pt a încuraja comunicarea în funcție de vârsta copiilor
Principalul obiectiv – gestionarea stresorilor apăruți în urma divorțului prin dezvoltarea
abilităților cognitiv-comportamentale.
Identificarea și exprimarea emoțiilor
■ Programul se focalizează asupra îmbunătățirii abilității de identificare și exprimare
a unei game largi de emoții.
■ Sunt utilizate diferite tehnici de joc pt a-i învăța pe copii să își identifice corect
emoțiile și să și le exprime.
Dezvoltarea stimei de sine & acceptarea Accent pus asupra calităților copiilor –
diferite activități. Exemplu: Fiecare copil primește de la ceilalți copii din grup un feedback
care incorporează calitățile sale unice și contribuția sa la grup.

 După divorț - efecte negative (intervenţie)

2. Consiliere individuală (cu copiii)
3. Programe de prevenție/intervenție în comunitate restrânsă (la nivel de grup).
În trecut, programele de intervenție care vizează relația interparentală / de cuplu s-au
concentrat pe:
(a) violența în familie
(b) divorțul părinților
Pentru cuplurile care au întâmpinat problema divorțului, Harold & Sellers (2018) prezintă
următoarele programe care s-au concentrat asupra conflictului în cadrul relației
interparentale:

· Tați pe viață (DfL, Cookston et al., 2007); Obiectivul acestui program este
de a îmbunătăți relația tată-copil și abilitățile parentale ale taților. Opt sesiuni
de grup cu tați, fiecare durând 1 oră 45 de minute și două sesiuni de 45 de
minute. Mama avea custodia primară a copiilor. Pentru copii cu vârste
cuprinse între 4 și 12 ani .
· Proiect colaborativ de divorț (CDP, Pruett et al., 2005); Program voluntar,
mai intensiv, bazat pe instanțe pentru familii. Pentru copii cu vârsta ≤ 6 ani
· Copii în divorț și separare (K.I.D.S., Shifflett & Cummings, 1999);
II. Prevalență

Este evident faptul că relațiile de cuplu nu se bucură întodeauna doar de momente bune,
iar dificultăți care să interfereze cu funcționarea optimă a unei relații pot apărea din varii
motive. În lucrarea de față, am încercat să identificăm, prin intermediul studiilor de
specialitate, care sunt principalele și cele mai întâlnite probleme care apar în viața unui cuplu.

Studiul intitulat ”Problems that couples bring to therapy: A view across the family life
cycle” (Miller et al., 2003) arăta că problemele primare în cuplu sunt probleme legate de
comunicare, intimitate emoțională, separare/divorț, probleme financiare, violență, probleme
legate de viața sexuală, aventuri și altele. De asemenea, tot în cadrul acestei cercetări s-a
demonstrat că există diferențe de gen în raportarea problemelor, spre exemplu femeile
raportează mai multe probleme la 6 din 14 domenii (creșterea copiilor, intimitate, probleme
sexuale, comunicare, luare de decizii). Alte studii confirmă același lucru cum că femeile
raportează mai multe probleme în relație comparativ cu bărbații, și că bărbații raportează mai
multe probleme din domeniul comunicare, sex și petrecerea timpului liber (Storaasli &
Markman, 1990).

După cum am amintit mai sus, una dintre problemele frecvente pe care cuplurile le
întâmpină pe durata relației se referă la separare sau divorț. Datele furnizate de Institutul de
Statistică au arătat că în anul 2019, în România, 1/5 căsnicii s-a încheiat prin divorț. Printre
cauzele de divorț invocate s-au identificat probleme legate de infidelitatea conjugală, violența
fizică, alcoolismul, acordul părților etc. Repartizarea pe grupe de vârstă şi sexe a persoanelor
care au divorţat în anul 2019 prezintă următoarele aspecte:

· în medie, divorţul apare cu cea mai mare frecvenţă în rândul bărbaţilor din grupa de
vârstă 40-44 ani (20,0% dintre divorţuri)
· în cazul femeilor din grupa de vârstă 30-34 ani (19,2% dintre divorţuri), urmată, în
cazul bărbaţilor de grupa de vârstă 35-39 ani (17,6% dintre divorţuri) şi în cazul
femeilor, grupa de vârstă 40-44 ani (18,0% dintre divorţuri).

De asemenea, este de precizat faptul că în jumătate dintre cazuri au fost implicați copii.
 Infidelitatea, la fel ca și separarea sau divorțul, este o situație dificilă cu care multe
cupluri se confruntă. Studiile de specialitate internaționale, au demonstrat că în ceea ce
privește diferențele de gen, acestea nu există, bărbații și femeile cu vârste cuprinse între 40-
45 de ani prezintă rate similare de infidelitate (Atkins et al., 2001), iar în ceea ce privește
religia, infidelitatea este mai crescută la indivizii care nu au nicio afiliere religioasă.

Chiar dacă problema infidelității apare la orice cuplu, fie el căsătorit sau nu, totuși
cuplurile care se confruntă cel mai mult cu această situație sunt cele necăsătorite cu o
incidență de 70% (Allen & Baucom, 2006). Un alt studiu, publicat în anul 2017 în Archives
of Sexual Behavior spune că odată ce am fost infideli într-o relație, avem de trei ori mai multe
șanse să fim din nou infideli în viitor, comparativ cu persoanele care nu au acest
comportament în istoria lor de viață (Knopp K et al., 2017).

III. Aspecte Legislative

Noţiunea de familie nu este definită legal, însă în literatura de specialitate găsim

diferite definiţii şi accepţiuni atribuite acestui raport familial. Aşadar una dintre accepţiuni se
referă la faptul că recunoaşterea juridică a relaţiilor dintre anumite persoane este liantul care
uneşte acele persoane în cadrul aceleiaşi familii şi, în funcţie de natura şi proximitatea
relaţiei, membrii grupului familial se aşează într-o structură concentrică: cercul interior,
restrâns, format din soţi cu sau fără copii, numită uneori în literatura juridică “familie
nucleară”, şi cercul exterior, ce cuprinde persoanele unite prin rudenie în linie dreaptă şi
colaterală, aşa-zisa “familie extinsă”. În această parte vom vorbi despre înţelesul de familie
restrânsă – formată din soţi.

Din punct de vedere legislativ, relevant pentru această temă găsim în literatura de
specialitate următorii factori ce pot menţine viaţa de cuplu în situaţii de viaţă dificile:
a. Căsătoria – starea de căsătorie dobândită prin încheierea căsătoriei conferă soţilor un
statut bine definit juridic – aceasta spre deosebire de situaţia cuplului necăsătorit,
cvasiignorat de lege. “Căsătoria” oficiată numai religios nu are nici măcar semnificaţia
unei aparenţe juridice de căsătorie, în consecinţă este inaptă a furniza beneficiul
putativităţii căsătoriei. Instituţia căsătoriei este reglementată în cuprinsul Noului Cod
Civil de la articolul 258 până la articolul 395. De ce căsătoria este un factor legal ce
facilitează menţinerea cuplului în situaţii de viaţă dificilă? Căsătoria având implicaţii
juridice în momentul întămpinării unor dificultăţi de viaţă, partenerii nu sunt dispuşi să
 renunţe uşor unul la celălalt, însă într-un cuplu nerecunoscut de lege, să zicem că la
primele greutăţi întâmpinate, viaţa de cuplu nu se mai menţine, uneori partenerii
regretând alegerea făcută. Aşadar, credem că cea mai importanta pârghie legislativă care
stă în calea renunţării la viaţa de cuplu la primele situaţii dificile, este căsătoria cu toate
consecinţele acesteia, de aceea poate în zilele noastre se evită pe cât posibil oficierea
căsătoriilor după o scurtă durată de convieţuire împreună a partenerilor, fiind o mai
pronunţată lipsă a asumării răspunderii problemelor din cuplu de către aceştia.
b. Regimul matrimonial al separaţiei de bunuri - pentru situaţia în care, spre exemplu,
unul dintre soţi este dependent de jocuri de noroc, adicţii de tot felul şi este predispus la
a cheltuii “banii familiei”, legiuitorul are o soluţie în această direcţie prin reglementarea
unui regim matrimonial al separaţiei de bunuri (unul din cele trei regimuri existente –
regimul comunităţii legale, regimul comunităţii convenţionale, regimul separaţiei de
bunuri), acest regim asigură independenţa patrimonială a soţilor, astfel cum legiuitorul
exprimă: „fiecare dintre soţi este proprietarul exclusiv în privinţa bunurilor dobândite
înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu
după această dată [art. 360 alin (1) C.civ.] şi “niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de
obligaţiile născute din acte săvârşite de celălalt soţ” [art.364 alin. (1) C.civ.]. Acest
regim poate fi asumat de soţi prin convenţie matrimonială (să se pună de acord), de
asemenea poate fi consecinţa unei hotărâri judecătoreşti pronunţată la cererea unuia
dintre soţi pentru motivul că celălalt soţ încheie acte care pune în pericol interesele
patrimoniale ale familiei [art.370 alin. (1) C.civ.], ce protejează de la falimentarea
patrimoniului familial, din cauza nesăbuinţei unuia dintre ei.
O concluzie la acest subpunct ar fi, ca pe perioada separaţiei de bunuri, în exemplul
nostru cu unul dintre soţi predispus la adicţii (jocuri de noroc, substanţe, etc.), cei doi să
nu rişte patrimoniul familiei, şi prin încercarea de reabilitare a soţului aflat în nevoie,
prin diferite terapii şi tratamente, să reuşească să menţină viaţa de cuplu aducând-o la
normal.
c. În cazul divorţului prin acordul soţilor prin procedură notarială – notarul public
înregistrează cererea de divorţ şi acordă soţilor un termen de reflecţie de 30 de zile
(art.267 şi art.271 din Ordinul nr.2.333/C/2013). Acum, la ce se referă acest termen de
30 de zile, declarat “de reflecţie”? Oferă un răgaz soţilor pentru a cumpăni asupra
intenţiei reale de a desface mariajul, cântărind la “rece” avantajele şi dezavantajele
acestei decizii, poate de multe ori luată sub imperiul impulsului de moment nefast
relaţiei de cuplu.
 IV. Cercetări relizate până în prezent

Experiențele legate de stres sunt inevitabile în relațiile de cuplu, însă pot afecta negativ
calitatea acesteia.

Conform Vedes (2016), factorii determinanți în menținerea relației în situații dificile,

sunt: love style-ul, și dyadic copyngul. Love style-ul constă în perceperea persoanei față de
sentimentul iubirii, asociată de suportul acordat partenerului. Putem deosebi șase astfel de
stiluri, cum ar fi: eros, storge, agape, ludus, pragma, şi mania. În situații dificile este
important, ca în fiecare cuplu să se găsească o armonie între stilurile de iubire. Eros se referă
la frumusețea corporală, atracție fizică, intensitate emoțională. Storge implică o bună
înțelegere amicală. Agape se referă la poziționarea partenerului în centrul atenției și grijei.
Ludus se referă în intensitate emoțională, care implică parteneri multiplii, manifestă
manipulare și gelozie. Pragma pune în mijlocul atenției obiectivele viitorului, dependent
emoțional și gelos, față de partener. Dintre aceste stiluri, numai eros, agape se asociează cu
satisfacția emoțională în cuplu.

Dyadic coping, conform Bodenmann (2005), se referă la rezolvarea problemelor, în care

unul dintre parteneri este stresat (partenerul A) și intră în intereacțiune cu partenerul calm
(partenerul B). În situația dată partenerul B poate reacționa în mai multe feluri: poate să
ignore, dar nu este cea mai bună abordare, în continuare, partenerul B poate să se focuseze
asupra problemei cu empatie față de partener, acesta numind supportive dyadic coping. Mai
există tipul de coping, în care persoana B se concentrează pe rezolvarea problemei și se
confruntă împreună cu partenerul (ex: ies împreună la o plimbare).

Rezultatele studiului Vedes (2016), relevă faptul că, persoanele de tip eros și agape sunt
mai eficiente în rezolvarea situațiilor dificile, decât celelalte tipuri de persoane. Persoanele de
tip ludus sunt mai puțin satisfăcute de relația lor. Persoanele feminine cu agape ridicat și
ludus scăzut fac față mai ușor stresului, și își pot ajuta partenerii în a se confrunta cu situații
de stres. Ca o ultimă idee, persoanele care se caracterizează prin common dyadic coping, fac
față cu succes situațiilor dificile din viață și au o relație sănătoasă de cuplu.
 Bodenmann (2010) este de aceeași părere, că stresul afectează în mod negativ viața de
cuplu și duce la cauzele divorțurilor. De asemenea evidențiează faptul că dyadic copingul,
adică contribuția împreună pentru a reduce stresul, prevestește modul de funcționare în viitor
al acestei relații. Mai multe studii au arătat că stresul exterior se asociează cu o calitate mai
slabă a comunicării și duce la agresivitate verbală, de asemenea în multe situații reprezintă o
cauză a divorțului. De asemenea, Bodenmann (2005) a arătat, că dyadic copingul este în mod
semnificativ diferit de suportul social reprezentat de prieteni, sau colegi de muncă.

Pentru a îmbunătăți stilul de comunicare în cazul cuplurilor care se confruntă cu dificultăți, se

folosesc anumite intervenții psihologice, cum ar fi: traditional behavioral couple therapy,
cognitive- 28 behavioral couple therapy, integra- 29 tive behavioral couple therapy,
emotionally 30 focused couple therapy, integrated systematic couple therapy 31, and insight-
oriented marital therapy. În zonele europene, metodele cele mai frecvent folosite sunt
behavioral and cognitive-behavioral 34 couple therapies. În cadrul acestor terapii, persoanele
învață mai multe tehnici de comunicare, prin care pot îmbunătăți dyadic copingul, respectiv:

1. Ascultarea activă: tehnică de conversație prin care comunicăm, importanța pe care

o acordăm mesajului

2. Aserțiunea: EU este o frază prin care se începe discuţia sau procesul mai îndelungat
de rezolvare a unei situaţii mai problematice sau a unui conflict. Prin această aserţiune
comunicăm ceva altei persoane referitor la modul cum ne simţim în acea situaţie , fără să
blamăm şi fără să impunem modalitatea de soluţionare. În aserţiunea EU totul este centrat
pe ,,eu'' , de aceea voi evita categoric pronumele ,,tu''

3. Încurajarea stimei de sine. Stima de sine este o trăsătură afectiv-atitudinală a

personalităţii. Din păcate, sensibilitatea persoanei la mesajul atitudinal şi evaluativ negativ pe
care îl emite.

Intervențiile respective pot fi folosite în situații de criză, cum ar fi o boală severă (ex.
Cancer, AIDS), pierderea unui copil, sau dependența de droguri sau de alcool. În aceste
cazuri de cele mai multe ori putem vorbi și de apariția depresiei, care poate fi slăbită în cazul
în care îmbunătățim relația de cuplu.

Bodenmann (2005) a inventat o terapie numită ,,Coping-Oriented Couple Therapy,

care constă în mai multe etape, respectiv: prima parte a terapiei este bazată pe ajutarea
partenerului care se confruntă cu stres, pentru a înţelege mai bine cauzele și funcțiile
psihologice cu care se confruntă. Partea doua a terapiei constă în îmbunătățirea comunicării
între persoanele afectate. Acesta se realizează în trei etape:

1. îmbunătățirea abilității de a comunica senzația de stres cu partenerul

2. adaptarea după nevoile speciale ale partenerului
3. îmbunătățirea dyadic copingului pe baza feedbackului partenerului.

V. Limite și direcții viitoare

Din punct de vedere legislativ limite există, întotdeauna va exista “loc de mai bine”,
însă contar acestora în România factori care să menţină viaţa de cuplu există, în acest proiect
au fost prezentate sumar câteva „pârghii” legilative ce îi va determina pe viitorii parteneri să
nu renunţe uşor unul la celălalt atunci când vor întâmpina dificultăţi în viaţă, ba chiar să îşi
consolideze relaţia de cuplu.

O altă limită pe care am identificat-o se referă la lipsa cercetărilor orientate spre

cuplurile aflate în concubinaj sau într-o relaţie deschisă, pe care nici legea nu le ocroteşte în
măsura în care o face pentru cuplurile căsătorite.

Se recomandă ca studiile viitoare de cercetare să se axeze pe populaţia din România,

întrucât literatura de specialitate pe acest domeniu în momentul actual deţine majoritatea
studiilor efectuate pe eşantioane internaţionale, dat fiind faptul că rezultatele sunt influenţate
de cultura respectivă.
BIBLIOGRAFIE:

1. Allen, E. S., & Baucom, D. H. (2006). Dating, marital, and hypothetical extradyadic
involvements: How do they compare?. Journal of sex research, 43(4), 307-317.
2. Atkins, D. C., Baucom, D. H., & Jacobson, N. S. (2001). Understanding infidelity:
Correlates in a national random sample. Journal of Family Psychology, 15(4), 735.

3. Bodenmann, G. (2005) Dyadic Coping and Its Significance for Marital Functioning;
https://doi.org/10.1037/11031-002;

4. Bodenmann, G. (2010). New Themes in Couple Therapy The Role of Stress,

Coping, and Social Support. DOI:10.5167/uzh-40100;

5. Chistruga-Sinchevici, I. (2009). Factorii care influenţează relaţiile din cadrul familiei

tinere din Republica Moldova. Studia Universitatis (Seria Ştiinţe Sociale), 28(8),
227-230;
6. Corcevoi, M. (2020). Efectul optimizării relației de cuplu prin asumarea rolurilor
maritale. In Psihologia în mileniul III–provocări și soluții (Vol. 1, pp. 76-81);

7. Emese, F. (2016). Dreptul Familiei (ed. C.H. Beck), Bucureşti;

8. Gancearuc, V. (2014). Concubinajul–viziuni ale studentului contemporan. In

Interuniversitaria (pp. 79-83) ;
9. GEORGETA GHEBREA (1999) - FACTORI CE AFECTEAZĂ STABILITATEA
CUPLULUI MARITAL;
10. Harold, G. T., & Sellers, R. (2018). Annual research review: Interparental conflict and
youth psychopathology: An evidence review and practice focused update. Journal of
Child Psychology and Psychiatry, 59(4), 374-402;

11. https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/evenimente_demografice_in_an
ul_2019.pdf;
12. Ilicciev, M. (2017). Impactul comunicării în conflict asupra satisfacției în
căsnicie. Buletinul ştiinţific al Universităţii de Stat" Bogdan Petriceicu Hasdeu" din
Cahul, Seria" Stiinte Umanistice", 5(1), 74-91;

13. Knopp, K., Scott, S., Ritchie, L., Rhoades, G. K., Markman, H. J., & Stanley, S. M.
(2017); Once a cheater, always a cheater? Serial infidelity across subsequent
relationships. Archives of sexual behavior, 46(8), 2301-2311;

14. Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă;

15. Legea nr.287/2009 privind Codul Civil;

16. Melinda, V. E. MODALITĂŢI DE INTERVENŢIE ÎN CAZURILE FAMILIILOR

CU COPII, AFLATE ÎN DIFICULTATE. EDITURA UNIVERSUL ŞCOLII, 5;

17. Miller, R. B., Yorgason, J. B., Sandberg, J. G., & White, M. B. (2003). Problems that
couples bring to therapy: A view across the family life cycle. The American Journal
of Family Therapy, 31(5), 395-407;

18. Ordinul nr.2.333/C/2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii

notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995;

19. Rusu, I., & Platon, C. (2008). Abordarea constructivă a conflictului în cuplurile tinere.
Studia Universitatis (Seria Ştiinţe ale Educaţiei), 15(5), 151-154;

20. Storaasli, R. D., & Markman, H. J. (1990). Relationship problems in the early stages
of marriage: A longitudinal investigation. Journal of Family Psychology, 4(1), 80;

21. Ţapu, G. (2016). Impactul caracterului asupra relatiei de cuplu. In Preocupări

contemporane ale științelor socio-umane (pp. 122-127) ;
22. Vasile, D. L. (2007). Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie. Editura
Fundaţiei" România de Mâine;

23. Vedes, A., Hilpert, P., Nussbeck, F., Randall, A., Bodenmann, G. (2016) Personal
Relationships, 23, 84–97. DOI: 10.1111/pere.12112;

24. Vîrlan, M. (2009). Factorii adaptării partenerilor în cuplul conjugal. Psihologie,

revista ştiinţifico-practică, (4), 11-19;