Elaborarea metodică nr.

3
Tema: Anatomia chirurgicală (topografică) a maxilarului superior
și inferior.

Întrebări de control:

1. Particularităţile anatomo-morfologice ale maxilarului

superior.

Maxila - este un os pereche și neregulat, situat în centrul feței, făcând parte din
viscerocraniu. Are un corp (cu 4 fețe: anterioară,
infratemporală, orbitară, nazală) și 4 procese(zigomatic,
frontal, alveolar, palatin); conține sinusul maxilar și canale ce
străbat maxilla (canalul suborbitar, canale
alveolare).Fiecaremaxilă este formată din două oase care s-au
sudat în timpul dezvoltării
embrionare: maxila propriu-zisă și
osul incisive (Os incisivum).
Uneori, cele două părți pot fi separate prin sutura
incisivă (Sutura incisiva) sau pot fi complet izolate
(cheiloschizis sau buza de iepure).
Componentele
Corpul maxilei (Corpus maxillae) prezintă o bază și
un vârf și are 4 fețe:
Fața anterioară (Facies anterior)
 Fața posterioară sau infratemporală (Facies infratemporalis)
Fața superioară sau orbitară (Facies orbitalis)
Fața nazală (Facies nasalis)
 
 4 procese (apofize)
Procesul zigomatic (Processus zygomaticus)
Procesul frontal (Processus frontalis)
Procesul alveolar (Processus alveolaris)
Procesul palatin (Processus palatinus)
Structurile interioare:
 Sinusul maxilar (Sinus maxillaris)
Canale ce străbat maxila:
Canalul infraorbital (Canalis infra-orbitalis)
Canale alveolare (Canalis alveolaris)
Fața anterioară (Facies anterior) 
Fața anterioară (Facies anterior) este ușor concavă și situată anterolateral. Ea
prezintă: 
Gaura suborbitară (Foramen infraorbitale), aflate de desubtul marginii
orbitale – unde se deschide canalul infraorbital.
Fosa canină (Fossa canina) o mică depresiune aflată sub gaura suborbitară,
în care își are originea mușchiul ridicător al unghiului gurii (musculus
levator anguli oris) 
Incizura sau scobitura nazală (Incisura nasalis) o scobitură concavă largă,
semiovalăaflată medial și anterior. Incizurele nazale ale ambelor maxile
participă la delimitareaaperturii piriforme (apertura piriformis) ce duce în
cavitatea nazală.
Fața posterioară sau infratemporală (Facies infratemporalis)
Fața posterioară sau infratemporală (Facies infratemporalis) este concavă și
rugoasă și privește posterolateral formând peretele anterior al fosei
infratemporală (Fossainfratemporalis). Esre separată de fața anterioară prin
procesul zigomatic. În partea inferioară ea se articulează cu osul palatin și cu
procesul pterigoid.
Pe fața posterioară se află : 
Tuberozitatea maxilei (Tuber maxillae sau Eminentia maxillaris) o
convexitate aflată pe partea inferioară a feței posterioare a maxilei 
Orificii alveolare (Foramina alveolaria) în număr de 2-3 situate pe
tuberozitatea maxilei. Orificiile alveolare se continuă în grosimea osului cu
canalele alveolare(Canales alveolares) prin care trec ramurile nervoase și
arteiale (rami alveolares superiores posteriores nervi maxillaris, arteria
alveolaris superior posterior) pentrumolari
Fața superioară sau orbitară (Facies orbitalis)
Fața nazală (Facies nasalis)

Funcții 
Procesul alveolar al maxilei prezintă cavitățile de recepție pentru rădăcinile
dinților, numite alveole dentare (Alveoli dentales).
Maxila ia parte la formarea a trei cavității:
o plafonului cavității bucale
o planșeului și peretelui lateral al foselor nazale
o planșeului orbitei
 
Parțial ia parte la formarea a două fose: infratemporală și pterigopalatină, și a două
fisuri: orbitară inferioară și pterigomaxilară.
 Articulații 
 Maxila are articulații cu 9 oase:
  2 oase ale neurocraniului: frontal și etmoid
 7 oase ale viscerocraniului: maxila de partea opusă, zigomatic,
lacrimal, oasele nazale, vomer, cornetul inferior, palatin

2. Anatomia dinţilor şi raportul rădăcinilor cu tablele osoase

(corticala).

Dintii sunt structurile cele mai dure din organismul uman, fiind folositi la
muscarea, sfasierea si mestecarea alimentelor, ca un prim pas in digestie. Dintii au
un rol si in vorbire, un proces controlat prin directionarea fluxului de aer in gura,cu
ajutorul dintilor, limbii si a buzelor. Fiecare dinte are doua parti principale –
coroana dintelui – partea Vizibila de la suprafata - si radacina situata in maxilar.
Aceste doua parti se intalnesc la gatul dintelui (colet),situat chiar sub marginea
gingiei.

Coroana - Aceasta este partea vizibila a dintelui, situata deasupra marginei

gingivale si acoperita cu smalt. Cu cat inaintam in varsta, dintii pot parea mai
lungi.Acest fapt se datoreaza bolilor parodontale, care produc retragerea gingiei si
dezgolirea dintelui. De asemenea, dintii pot parea mai mici, datorita tocirii
smaltului. Dintii incisivi au coroana cu capatul lat si ascutit, in forma unei dalte, iar
caninii au capatul ascutit ca o sageata. Molarii si premolarii prezinta o suprafata
mai plata, cu ridicaturi si adancituri.

Gatul dintelui - Numit si colet, este locul in care coroana intalneste radacina.
Radacina dentara - Radacina dintelui se extinde in osul maxilarului, iar forma sa
depinde de tipul dintelui. Incisivii si caninii au o singura radacina, premolarii au o
radacina sau doua, iar molarii pot avea doua sau trei radacini, in functie de locatie.
Radacinile sunt acoperite de ciment si sunt sustinute cu ajutorul
ligamentului periodontal. La capatul fiecarei radacini se afla un orificiu, numit
foramen apical, prin care ies vase de sange si nervi.

Smaltul este invelisul exterior, dur, al coroanei dentare. Smaltul poate rezista
fortei de mestecare, muscare si zdrobire, insa poate fi si foarte fragil. Este
predispus la fisurare. Lezarea smaltului nu este dureroasa.

 Dintele nu poate repara singur smaltul, asa cum oasele rupte se

sudeaza,prevenirea deteriorarii fiind esentiala. Smaltul este translucid (permite
trecerea luminii)insa nu este transparent. Desi smaltul se afla la exterior, stratul de
sub acesta - dentina -este responsabil de culoarea dintilor.

Smaltul  poate fi patat de cafea, ceai, tutun si din cauza igienei deficitare. Medicul
poate rezolva aceasta probema prin abraziunea smaltului sau prin alte metode ce
implica afectarea dentinei.
Cimentul dentar - Asa cum smaltul acopera coroana, cimentul acopera radacina.
Nu este la fel de alb sau dur precum smaltul, insa este atasat de mici fibre
(ligamentele periodontale), care ajuta la ancorarea dintelui in maxilar.

 Dentina este o substanta asemanatoare cu osul, aflata sub smalt si care alcatuieste
cea mai mare parte a dintelui. Pentru a schimba culoarea dintelui, este necesara
schimbarea culorii dentinei. Culoarea dentinei este gri-alba sau galbuie, nu un alb
pur. Petele pot fi produse de diverse boli, fluor, sau antibiotice, administrate in
perioada de dezvoltare. Dentina inconjoara si protejeaza nervii si vasele de sange -
pulpa - din coroana si radacina. Dentina este un tesut viu si transmite impulsuri
dureroase. Se poate repara singura.

 Pulpa dentara - In mijlocul dintelui se afla pulpa dentara, o cavitate ce contine

vase de sange, nervi si tesut conector - pulpa. Pulpa hraneste dintele si asigura
vitalitatea sa. Partea pulpei situata in radacina se numeste canal radicular, iar partea
situata in coroana se numeste camera pulpara. Atunci cand este expusa infectiei,
pulpa transmite durere severa si formeaza un abces dentar. In acest caz, pentru
salvarea dintelui, este necesara extractia pulpei si obturarea canalului radicular.

 Ligamentul periodontal - Radacina dintelui este atasata de osul alveolar prin

ligamentul periodontal. Acest ligament contine vase de sange si nervi, constituind
o zona de amortizare flexibila intre dinte si os.

 Foramenul apical - Deschizatura mica de la capatul fiecarei radacini, care

permite trecerea vaselor de sange si a nervilor.

Raporturile intime ale sinusului maxilar cu rădăcinile dentare variază în funcţie

de mai mulţi parametri: vârstă, dezvoltarea sistemului dentar, a maxilarului şi
sinusului, morfologia individuală a acestei cavităţi,  precum şi de prezenţa sau
absenţa dinţilor. Sinusurile maxilare cu dezvoltare obişnuită au planşeele în raport
devecinătate cu premolarul secund şi primii doi molari permanenţi, mai rare fiind
situaţiile în care această cavitate are raporturi cu premolarul prim şi molarul trei, de
obicei, distanţa dintre apexurile rădăcinilor dinţilor laterali superiori şi planşeul
sinual maxilar este de 2-4 mm

Distanţele medii (în milimetri) dintre apexurile unor dinţi permanenţi maxilari şi

peretele inferior al sinusului maxilar sunt următoarele (după Von Bondsdorff):
- molarul second – 1,3;
- molarul trei –  2,3;
- molarul prim –  2,6;
- premolarul second  –  2,9;
- caninul –  7,1;
- premolarul prim  –  7,5.
3. Vascularizarea.

Vascularizaţia maxilarului superior este realizatǎ printr-un aport dublu: extern şi

intern, existând numeroase anastomoze la nivelul mucoasei palatine.
Arterele care asigurǎ vascularizaţia sunt ramurile osoase ale arterei sub-orbitale,
jugale şi palatine posterioare
Aportul sanguin extern este asigurat de artera suborbitalǎ, jugalǎ, sfenopalatine şi
artera palatine posteriorarǎ.
Vascularizaţia intraosoasǎ este datǎ de arterele suborbitale, jugale, antro-alveolare
şi sfenopalatine.

4. Inervația.

Inervaţia este asiguratǎ de nervul trigemen prin: nervul dentar superior, nervul
infraorbital şi nervul lacrimal.
Nervul trigemen este cel de-al cincilea și cel mai mare nerv cranian și este un nerv
mixt (motor și senzitiv). După cum sugerează și numele (tri- trei și -geminus
gemeni), este alcătuit din trei ramuri: nervul oftalmic (V1), nervul maxilar (V2) și
nervul mandibular (V3).
Ramura maxilara, formata tot numai din fibre senzitive, paraseste cavitatea
craniana prin gaura rotunda, impartindu-se in mai multe ramuri (n. infraorbital, n.
zigomatic) care se distribuie la maxilar (dintii superiori), palatul moale, mucoasele
nazala si respiratorie, precum si la pielea regiunii temporale, malare, a buzelor si a
pleoapei inferioare.

5. Particularităţile anatomo-morfologice ale sinusului maxilar.

Funcțiile acestuia.
Sinusul maxilar este o cavitate pneumatica situata in corpul osului maxilar si
inconstant in procesele acestuia. Este cel mai voluminos dintre sinusurile
paranazale. Sinusul maxilar ia nastere in saptamâna 10 de viata intrauterina, când
are loc prima pneumatizare a acestuia dintr-un mugure localizat la nivelul meatului
nazal mijlociu, extinzându-se apoi spre cartilajul etmoidal. In saptamâna 20 de
viata intrauterina are loc cea de-a doua pneumatizare a sinusului, care se dezvolta
in corpul maxilei, participând in acest fel si la modelarea acesteia.

La adult, sinusul maxilar ocupa aproape in totalitate osul maxilar, având un volum
mediu de aproximativ. Are forma unei piramide triunghiulare cu vârful orientat
lateral spre osul zigomatic si i se descriu cinci pereti: superior, inferior, anterior,
posterior si medial.

 Peretele superior formeaza partial podeaua orbitei si contine in grosimea lui

santul, canalul si manunchiul vasculonervos infraorbitar.

 Peretele inferior sau podeaua sinusala este format din osul alveolar
corespunzator alveolelor molarilor si premolarilor, uneori extinzându-se
pâna la nivelul caninului. La adult in 70 % din cazuri podeaua sinusala este
situata la aproximativ 4-5 mm sub nivelul planseului foselor nazale , iar in
absenta dintilor laterali extinderea sinusului poate ajunge pâna la nivelul
crestei alveolare reziduale.

 Peretele anterior corespunde fosei canine, este subtire si strabatut de canalele

dentare superioare si anterioare. Reprezinta alaturi de peretele inferior, locul
de electie in abordarea chirurgicala a sinusului maxilar in scop
implantologic.

 Peretele posterior este cel mai gros si corespunde tuberozitatii maxilare. Prin
intermediul sau, sinusul maxilar vine in raport cu fosa pterigomaxilara.
Peretele medial corespunde peretelui lateral al foselor nazale si contine ostiumul
sau hiatul semilunar, orificiu de comunicare intre sinus si cavitatea nazala care se
deschide la nivelul meatului nazal mijlociu, asigurând astfel drenajul fiziologic al
secretiilor sinusale in cavitatea nazala.

Functiile sinusului maxilar sunt multiple acesta fiind implicat in

respiratie, prin umidifierea, incalzirea si filtrarea aerului inspirat, in
reglarea presiunii intranazale, in apararea imuna nespecifica, in special
prin sinteza de monoxid de azot, considerat un mediator al inflamatiei
pentru caile aeriene superioare.

5. Particularităţile anatomo-morfologice ale maxilarului

inferior.
Mandibula  este unicul os mobil al craniului, fiind constituit din corp dispus
orizontal, pe care sunt fixaţi dinţii şi două ramuri orientate vertical, care servesc la
formarea articulaţiei temporomandibulare şi inserţia muşchilor masticatori. Aceste
două porţiuni se unesc sub un unghi, form‰nd unghiul mandibulei, pe
faţa externă a căruia se află tuberozitatea maseterică,iar pe cea
internă –  tuberozitatea pterigoidă.

Corpul mandibulei are forma unei potcoave şi i se descriu două feţe – una externă
şialta internă, o margine inferioară bazală şi una superioară alveolară.

 Pe partea anterioară a corpului mandibulei, pe linia medie, se

află protuberanţa mentală, mărginită lateral de o proeminenţă, numită
tubercul mental. Posterior de tubercul, la nivelul spaţiului dintre molarii unu
şi doi,se află orificiul mental, ce prezintă orificiul de deschidere a canalului
mandibular, prin care trece artera şi nervul omonim.
 Pe faţa internă a corpului mandibulei proeminează spinul mental, lateral de
care se află fosa digastrică, locul de inserţie a muşchiului omonim. Sub spina
mentală  începe linia milohioidiană, care are o direcţie postero-superioară şi
laterală, ce împarte faţa internă a corpului mandibulei în doua fosete: una
superioară –  foseta sublinguală, pentru glanda sublinguală, şi una inferioară
–  foseta submandibulară pentru glanda salivară cu acelaşi nume.

 Ramurile mandibulei.
Pe faţa internă observăm orificiul mandibular situat la 2 cminferior de incizura
mandibulei, care duce ”n canalul mandibulei . Canalul trece ”n profunzimea
mandibulei şi se termină pe faţa ei externă cu orificiul mental. Posterior de orificiul
mandibular trece şanţul milohioidian determinat de traiectul mănunchiului vasculo-
nervos milohioidian.Ramura mandibulei se termină cu două apofize –  una
anterioară, apofiza coronoidă, şi alta posterioară, apofiza condilară . Între ele se
află incizura mandibulei . De la baza apofizei coronoide trece creasta buccinatorie.

 Apofiza condilară este alcătuită din cap şi col; pe faţa anterioară a colului se află
foseta pterigoidiană pentru inserţia muşchiului
pterigoid lateral.

6. Anatomia dinţilor şi raportul

rădăcinilor cu tablele osoase (corticala).
7. Elementele anatomice principale ale
ATM.
Este singura diartroză a craniului şi are rol în masticaţie, vorbire şi mimică.
Prezintă o articulaţie elipsoidală,combinată şi datorită discului articular este şi
complexă. Este formată de următoarele suprafeţe osoase: faţa articulară a
condilului mandibulei şi fosa mandibulară cu tuberculul articular al temporalului.
Întrucât cele două feţe articulare, temporală şi
mandibulară, sunt convexe, ele sunt incongruente; în
articulaţiile de acest gen este prezent discul intraarticular
care echilibrează incongruenţa feţelor articulare.

Discul prezintă o formaţiune fibrocartilaginoasă

biconcavă, pe marginea căreia se fixează capsula articu-
lară, astfel încât cavitatea articulară este împărţită în
două etaje, de cele mai multe ori complet izolate, fiecare
având sinoviala sa:
- un etaj superior, discotemporal;
- un etaj inferior, discomandibular.
Ele reprezintă două spaţii distincte morfologic şi funcţional.

Spaţiul superior are o poziţie antero-superioară şi în el se face alunecarea

anterioară a discului împreună cu capul mandibular în cursul deschiderii gurii, al
mişcărilor de propulsie şi de lateralitate ale mandibulei.

Spaţiul inferior are o poziţie postero-inferioară şi aici condilul face mişcări de

rotaţie în jurul axului său. Datorită faptului că discul articular prezintă inserţii
musculare, articulaţia temporomandibulară este cea mai diferenţiată, cea mai
evoluată din organism; nici o altă articulaţie cu disc nu are inserţii musculare.
Fineţea mişcărilor necesare vorbirii şi realizării sunetelor muzicale, artistice,
impune un mecanism articular fin.

Capsula articulară este laxă, anterior fiind mai fină decât posterior, şi este
concrescută pe tot perimetrul cu discul articular. Ea este întărită de ligamentele
capsulare colaterale, iar la distanţă de capsulă se găsesc ligamentele sfeno-
mandibular, pterigo-mandibular şi stilo-mandibular. Ele poartă numele oaselor
pe care se inseră. Toate aceste ligamente frânează o prea mare deschidere a
orificiului bucal.

8. Funcţiile de bază ale ATM.

În articulaţia temporomandibulară se produc următoarele mişcări:

 de ridicare şi coborâre a mandibulei;
 deplasarea mandibulei înainte (propulsie) şi înapoi (retropulsie);
 mişcări de lateralitate (mişcarea mandibulei în dreapta şi în stânga)
participând astfel la realizarea funcţiilor aparatului stomatognat: masticaţie,
fonaţie, deglutiţie, mimică.

9. Vascularizarea.

Aportul vascular extern este asigurat de artera submentalǎ, maseterinǎ,

pterigoidianǎ, facialǎ şi lingualǎ.
Vascularizaţia internǎ, endoosoasǎ este datǎ de artera dentarǎ inferioarǎ şi de artera
condilianǎ.

10.Inervația.

Ramura mandibulara(a nervului mandibular) este alcatuita atat din fibre

senzitive cat si motorii. Dupa ce paraseste cavitatea craniana prin gaura ovala,
ea se imparte in doua trunchiuri, anterior si
posterior, care la randul lor se subimpart in mai
multe ramuri (n. alveolar inferior, n. lingual,
n.auriculotemporal etc.).
Fibrele senzitive ale aeestui nerv se
distribuie la mandibula, glandele salivare
submandibulare si sublinguale, partea
anterioara a limbii, la pielea tamplelor, a
pavilionului urechii, a fruntii, obrajilor si
buzei inferioare.
Fibrele motorii ale nervului mandibular se distribuie la muschii
masticatori, la o parte din muschii suprahioidieni, la muschiul tensor al
timpanului si la muschiul tensor al valului palatin. in afara fibre lor
senzitive si motorii, nervul trigemen mai contine si fibre vegetative
parasimpatice.

Bibliografie:
https://www.academia.edu/35206835/168160491_Anatomia_Chiru
rgicala_a_Fetei_pdf
http://www.umft.ro/data_files/documente-atasate-
sectiuni/4524/anatomie_20vi_20cap_20si_20gat.pdf
Google foto.