Relații sintactice

Prof. dr. Mihaela Bălan

 Propoziții – Enunțuri
Relații sintactice

Propoziția este o comunicare cu un singur 3. După aspectul verbului:

predicat.
 Afirmativă
Felul propozițiilor:
 Negativă
1. După alcătuire:
4. După structură:
 simplă (S+P): Maria lucrează.
 Principală: Ana merge
 dezvoltată (S+P+C+A): Maria lucrează la
 Subordonată: să cumpere rodii
firma de telecomunicații.
2. După scopul comunicării:
 Asertivă – (.) Vine.
 Interogativă – (?) Vine?
 Exclamativă – (!) Vine!
 Imperativă – verb la modul Imperativ: Vino!

Enunțul este o comunicare cu
înțeles unitar formată din cel puțin
un predicat.
1. Ana citește. / Colega mea, Ana, citește o carte de fizică.
2. Ana vrea/ să cumpere rodii,/ dar nu găsește,/ de aceea
ia kaki.
PP; CD; PP; PP

 Enunțul structurat - analizabil: Enunțul neanalizabil:

1. Enunț simplu: propoziție simplă sau Atenție! Jos! Vai!
dezvoltată
Elipsa:
2. Enunț complex: frază (cel puțin două
predicate) - Verbală – omiterea predicatului:
 Enunțul nestructurat – neanalizabil –
comunică o informație izolată sau Ex. Ana citește, iar Dan, nu.
fragmentară:
Ce ai mâncat? - Supă.
- Interjecția/ substantivul/ adverbul (rol
de profrază) Vii la film? – Da.
- Elipsa - un fenomen sintactic specific - Nominală – omiterea unui substantiv:
oralității care constă în omisiunea
voluntară sau involuntară, din structura Ex. Eu am vrut plăcintă de afine, iar el de mere.
unei construcții exprimate, a unuia sau a
mai multor elemente recuperabile
semantic.
 Ex.:
Construcții incidente
Lumea este – sunt sigură – nedreaptă când judecă.
Descoperea, fericită și înspăimântată, toae
Construcțiile incidente sunt un fenomen de misterele grotei.
discontinuitate sintactică.
Știam, desigur, tot ce era de știut.
- Reprezintă intervenții (comentarii, explicații)
ale celui care comunică; Pe lângă aceasta, ea îl certă (nici nu se putea altfel,
când de fiecare dată întârzia) și apoi îl iertă.
- Au o topică liberă, întrerupând enunțul
principal; Unde pleci? întrebă el neliniștit.
- Pot fi propoziții principale/ subordonate, fraze Aoleu, de bună seamă, a uitat!
sau cuvinte (interjecții, adverbe), automatisme
(fără rol semantic) Ei, frate, ce știi tu?
- Raportează vorbirea directă (partea în care Toate vizitele, mă înțelegi, sunt permise doar în
apare verbul declarativ aparține tot vorbirii acest interval oral.
directe);
- Au punctuație specifică: sunt izolate prin
virgule, linii de pauză, paranteze de enunțul de
bază.

Apoziția
Apoziția nu este o funcție sintactică, ci o relație
sintactică de echivalență discursivă.
Ex:
Vecinul meu de bloc, Andrei, are talent la pictură.
Andrei, vecinul meu de bloc, e talentat.
Am vorbit cu Ana, prietena ta. (N)/ cu prietena ta. (Ac)
I-am dat florile Anei, prietena ta. (N)/ prietenei tale. (D)

Este izolată prin virgule, lini de pauză sau alte I-am făcut cadou o carte, adică ce îi place mai mult.
semne de punctuație, nerealizând nicio relație Știu care e persoana potrivită: tu.
sintactică.
Mama și, totodată, profesoara mea, m-a învățat.
Poate fi simplă sau complexă.
În cadrul celei complexe, un singur termen este
apoziția fără funcție sintactică, respul cuvintelor ***Atributul substantival în Nominativ:
organizându-se sintactic în jurul aceluia.
Domnul Popescu a venit.
Poate fi semnalizată cu ajutorul unor adverbe
explicative (apozeme): adică/ respectiv/ și Orașul Brașov e magnific.
anume/ mai exact, etc.
 Relații sintactice
1. Relații de coordonare – se realizează între
părți de propoziție sau propoziții de același fel.
Mijloace de realizare:
a. Prin juxtapunere: semne de punctuație:
Ana, Ioana vor dansa, vor cânta, se vor distra.
b. Prin joncțiune: conjuncții coordonatoare:
- copulative: și, nici,nici; precum și, ca și
- adversative: dar, iar, însă, ci, or; numai că, doar
că
- disjunctive: sau, ori, fie
- conclusive: deci, așadar, vasăzică; prin urmare,
așa că, în concluzie
Ana și Ioana vor dansa și vor cânta, deci se vor
distra.
!! Relația de echivalență – prin juxtapunere – între
bază și apoziție
Ioana, fiica, e leită mamei.
2. Relații de subordonare – se realizează între părți de propoziție sau
propoziții diferite.
Mijloace de realizare:
a. Prin flexiune – la nivel intrapropozițional, între centru și adjunct:
Casa bunicilor este mare.
!!! Relația de interdependență dintre subiect și predicat - în număr și
persoană cu verbul/ în număr și gen cu numele predicativ.
b. Prin joncțiune:
- la nivel intrapropozițional, prin prepoziții:
Casa cu arici e fabuloasă.
- la nivel interpropozițional, prin:
1. conjuncții și locuțiuni conjuncționale subordonatoare: că, să, ca să,
dacă, de, deși, încât, deoarece, fiindcă/ pentru că, de vreme de, odată
ce, din cauză că, pentru ca să, cu toate că, de aceea...
2. Pronume și adjective pronominale relative: cine, ce, care, cât, cui
3. Pronume și adjective pronominale nehotărâte: oricine, orice, oricare,
oricât, oricui
4. Adverbe relative și nehotărâte: und, când, cum, cât; oriunde, orcând,
oricum, oricât
 Analiză de frază – regent și subordonat/ centru și adjunct
Coordonare
Maria și Iulia cântă la chitară sau nu?
Cutreiera munții, dar nu-i lipsea nimic,
totul era perfect.
Conjuncția coordonatoare leagă doi
termeni centri sau adjuncți de același
fel, fie cuvinte, fie propoziții.
Subordonare
Dorea să învețe toată gramatica pe care o
avea în față, să nu se teamă de ceea ce va
veni când anul se va fi scurs fără ca ea să fi
dat tot ce putea.
Elementele subordonatoare de relație leagă o propoziție
subordonată de cuvântul regent/ centru din propoziția regentă.
!! Centru este cuvântul de care depinde un alt cuvânt/propoziție.
(dorea – centru/ regent pentru prop. 2)
!! Adjunct este cuvântul care depinde de un centru. (prop. 2 este
adjunct pentru „dorea”)
Ex.: gramatica – centru pentru prop. 3, dar și adjunct pentru „să
învețe”.