HARAP ALB-----TEMA SI VIZIUNE-----

de I. Creanga (1877)

Epoca Marilor Clasici careia ii apartin M. Eminescu, I. Creanga, I.L Caragiale si Ioan Slavici, este una
foarte importanta in evolutia literaturii romane prin modelele literare propuse. In proza acestor
scriitori se remarca o varietate atat la nivel tematic cat si la nivel stilistic si al orientarilor estetice.

Basmul este specia genului epic, in proza, de intindere mica sau mijlocie, in care realitatea este
transfigurata in fabulos, iar personajele poarta valori simbolice. In basm, se prezinta confruntarea
dintre bine sir au, binele triumfand intotdeauna.

Basmul cult respecta tiparul narativ al basmului popular, insa poarta marci ale originalitatii autorului,
fiind o marca specifica stilului sau. Astfel, se remarca limbajul, caracterizat prin oralitatea stilului, arta
povestirii, umanizarea fabulosului, umorul, dar si eruditia paremiologica.

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un basm cult, publicat in revista “Convorbiri literare” in
anul 1877.

O prima trasatura a basmului cult este data de prezenta fantasticului/fabulosului, care mai apoi este
umanizat prin faptul ca, autorul construieste tipuri a caror viata se desfasoara conform unor
deprinderi si obiceiuri specific omenesti. Prezenta fantasticului/fabulosului este data de cele cinci
personaje hilare cu care se imprieteneste eroul: Setila, care prezinta capacitatea de a bea peste
masura, Flamanzila, taran lacom si mancau, Ochila, ce intruchipeaza tipul de om care vede tot chiar si
peste gandurile oamenilor, oricum s-ar ascunde acestia de ochii lumii, Gerila care este omul care
umbla vara infofolit si tot ii este frig, si ultimul, Pasari-Lati-Lungila, cel ce se latea atat de tare incat
“cuprindea tot pamantul in brate”.

O alta trasatura a basmului cult o reprezinta formulele adoptate si particularizate de autor. Se

remarca formule initiale, mediane si finale. Formula initiala: “Amu cica era odata” are rolul de a
introduce cititorul in lumea fictiunii, atragand caracterul imaginar al intamplarilor. Formulele
mediane:”Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste inainte mult mai este” si “mai merge el cat
mai merge” au rolul de a realiza trecerea de la o secventa la alta si de a intretine suspansul cititorului.
Formula finala este cu totul originala:”si-a tinut ani intregi si acum mai tine inca”, “cine are bani
mananca si bea, iar cine nu, se uita si rabda”, unde se pune accentul pe ospatul de la nunta. Astfel,
acestea au rolul de a marca iesirea cititorului din lumea fictiunii, sugerandu-se o nota de umor amar
intre cele doua lumi, cea a fabulosului si cea a realului.

Tema basmului este reprezentata de lupta dintre bine si rau, finalizata intotdeauna prin triumful
binelui. Victoria binelui asupra raului este o supratema frecventa in epica populara a fabulosului, ea
fiind dublata de tema initierii si a maturizarii treptate a eroului. Astfel, basmul poate fi considerat un
bildungsroman in regimul fabulosului. Se observa cum moare identitatea nobila a mezinului si se
remarca identitatea umila.

O prima scena reprezentativa este cea a coborarii in fantana. Pe drum, omul span se intalneste cu
Harap-Alb si se ofera ca sluga acestuia. Mezinul accepta, in ciuda faptului ca tatal acestuia l-a
avertizat in privire cu omul ros si cel span. Cand Harap-Alb ajunge la o fantana, Spanul il pacaleste pe
fiul craiului sa intre inauntru ca sa se racoreasca, apoi arunca capacul peste gura fantanii si il
ameninta ca, daca nu ii va povesti despre el si incotro merge, ii vor putrezi oasele acolo. Datorita
amenintarilor Spanului, feciorul craiului jura pe ascutisul palosului ca va pastra taina numelui “Harap-
Alb” pana va muri si iar va invia. Aceasta scena evidentiaza relatia initiala a acestora, Harap-Alb fiind
naiv, usor influentabil si credul, “boboc in felul sau la trebi de aieste”. Spanul este viclean si il
ademeneste pe fiul craiului cu vorbele sale, acesta avand un caracter deja format.

O a doua secventa reprezentativa este intalnirea cu furnicile. Pe un pod, Harap-Alb se intalneste cu o

nunta de furnici si, pentru a nu le risca viata acestor mici vietati, trece prin apa, riscand sa se inece el
si calul sau. Vazand acestea, regina furnicilor ii da lui Harap-Alb drept recompensa o aripa, careia sa-i
dea foc atunci cand vac rede ca are nevoie de ajutor. Aceasta secventa reprezinta caracterul
moralizator al operei literare si calitatea innascuta a lui Harap-Alb de a ocroti fiintele ce ii apar in cale.
Aceasta intamplare il pregateste ca viitor imparat, dovedindu-se credincios si drept. Scena reprezinta
procesul de maturizare a tanarului si de asemenea pune in prim-plan calitatea atributa a acestuia.

Un prim element de structura si compozitie il reprezinta titlul. Acesta este alcatuit dintr-un substantiv
comun articulat “povestea”, ce are rolul de a introduce cititorul in lumea fictiunii, urmat de termenul
“harap”, ce desmneaza un om cu pielea si parul de culoare neagra, avand si sensul de “rob”. De
asemenea, adjectivul “alb” semnifica puritatea mezinului, surprins in procesul de evolutie. Numele
este un oximoron, Spanul fiind cel care ii atribuie acest nume in scena coborarii in fantana. Mezinul
craiului isi asuma numele si dovedeste fidelitate si loialitate fata de stapan, deoarece a jurat pe
ascutisul palosului.

Un alt element de structura si compozitie il reprezinta conflictul. Acesta este unul dublu, fiind vorba
pe de o parte de un conflict general, specific basmului, si anume lupta dintre bine sir au, iar pe de
alta parte de un conflict particular intre Harap-Alb si Span. Conflictul incepe in momentul intalnirii
celor doi, atunci cand fiul craiului este pacalit de Span si ii cere sa devina sluga acestuia, fiind
constrans de situatie. Evolutia conflictului se bazeaza pe toate probele la care este supus Harap-Alb,
menita sa-l aduca la decadere, dar care, in ciuda asteparilor, il fac mai puternic. Conflictul se
finalizeaza intr-un mod pozitiv, doarece Harap-Alb, desi este decapitate de Span, este apoi readus la
viata de catre fata Imparatului Ros. Spanul sfarseste a fi omorat de calul lui Harap-Alb.

In concluzie, “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un basm cult avand ca particularitati
umanizarea fantasticului/fabulosului si individualizarea personajelor.De asemenea, basmul popular
pune in evidenta idealul de dreptate, de adevar si de cinste.