1.

MARCHIȘ (nume de origine poloneză < Markisz)1 Name

Meaning

„Sistemul antroponimic românesc seamănă, în linii mari, cu al tuturor popoarelor care nu s-

au lăsat conduse, în condiții social-politice speciale, de criterii mai mult ori mai puțin
artificiale.”2. Dacă romanii au creat binecunoscutul sistem onomastic tripartit, cu tria nomina
(Caius Iulius Caesar, Marcus Tulius Cicero etc.)3, model extrem de prolific și actual în
prezent, cu predilecție din a doua jumătate a secolului al XX-lea, inclusiv în cazul
subsemnatului (Pomian Ionuț-Adonis), în cazul predecesorilor familiei mele, opțiunea era cea
a sistemului bipartit, ale căror nume constau dintr-un praenomen și un nomen, deci [nume+
prenume], acesta din urmă fiind cel mai adesea tot un praenomen, corespunzător numelui de
familie.

Am consultat, în acest sens, dicționare și studii de specialitate (Iorgu Iordan, Dicționar al

numelor de familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică,București, 1983 sau
Kázmér Miklós, Régi Magyar családnevek szótár XIV-XVII.Század, Magyar Nyelvtudományi
Társaság, Budapest, 1993)
În dicționarul onomastic maghiar al lui Kázmér Miklós (1993)4, se regăsesc numai numele
de familie Márkus și Márkos. Prima consemnare este din 1341 din județul Sătmar. Originea
numelui este biblică (Márk, rom. Marcu) cu sufix latinesc (-u(s)) sau sufix diminutival
maghiar (tot -us/-os). A doua teorie spune că numele ar veni din adjectivul maghiar markos
(„puternic”, mai precis cu pumni mari, magh. marok însemnând „pumn”). Varianta Marchiș s-
a dezvoltat în română prin transformarea.evoluția vocalei „u” în „-is/iș/”și cu inserarea lui h
epentetic, probabil prin menținerea acestei consoane din forma maghiară. Acest lucru îl
confirmă și o listă a numelor din Maramureș, unde numele Marchiș sau Mărchiș apar numai la

1
Vezi Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică,București,
1983, p. 291.
2
A se vedea Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești, București, Editura Științifică și
Enciclopedică, 1983, p.9 .
3
Vezi și Ioan Pătruț, Originea și structura antroponimeolor românești, în DACOROMANIA, serie nouă, VII-VIII,
2002-2003, Cluj-Napoca, p. 159-163.
4
Informații extrem de utile în privința acestei teme se regăsesc în: Adatbázis családfa-kutatáshoz (, în traducere:
Baza de date pentru cercetarea arborelui genealogic”https://csaladfa.faczan.hu/index.php?letter=UA%3D%3D)
persoane de etnie română.5 În mod asemănător s-au format nume precum: Sarkis, Narcissus,
Paris, Harris, Parrish, Martis.
Nu știu foarte multe despre străbunicul matern, Petru Marchiș. Poate ca știa să scrie și să
citească ori poate că nu. Cu multă emoție și grijă aduc în prim-plan datele pe care le am cu
privire la cea mai veche generație a familiei mele despre care am găsit anumite informații.
Mai exact, este vorba despre străbunicii materni, spun materni, întrucât dintotdeauna am fost
și am rămas un om care și-a idolatrizat MAMA și o mare parte din rudeniile acesteia la modul
superlativ.
MARCHIȘ PETRU, DECEDAT ÎN 29 IANUARIE 1935, PĂRINȚI: IOAN MARCHIȘ
ȘI IULIANA, ULTIMUL DOMICILIU MOARA BANFI NR. 3. 51 DE ANI, NASCUT
15 IULIE 1883 vasile.marchis@gmail.com
PETRE MARCHIȘ A FOST FRATE CU IOAN MARCHIȘ, (tatăl lui Marchiș Victor,
cu fiii Vasile-SUA și Mircea-ORADEA). Frații Marchiș (străbunicul meu) a avut ca frați
pe: IOAN, GHEORGHE ȘI VASILE. Deci Veturia Marchiș a fost vară primară cu
unchiul Victor din Valea Morii. (MARCHIȘ VICTOR: n. 18.06.1914-d. 20.06.2003)

2. ARDELEAN(U)/ ÁRGYELÁN
< nume topic. Ardeal, cu suf. (toponimic) –eanu.6
Bunica maternă, căsătorită pe 22 februarie 1941 (cu Véső György din localitatea Santău) s-a
născut pe data de 31 ianuarie 1921, în orașul Tășnad, județul Satu Mare, din părinții
MARCHIȘ PETRU/ MARKIS PETER și MARCHIȘ (n. ARGYILAN JULIÁNNA, a
decedat pe 6 septembrie 1981, cunoscută fiind ca suferind de astm bronșic. Din curiozitate și
pasiune încercăm să stabilim și originea acestor nume de familie, dar și a prenumelor. Am
consultat în acest sens, dicționare de specialitate (Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de
familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică,București, 1983 sau Kázmér Miklós,
Régi Magyar családnevek szótár XIV-XVII.Század, Magyar Nyelvtudományi Társaság,
Budapest, 1993).
Tiberiu Mocan și Ioan Erdei din Valea Morii
Privind etimologia numelui Ardelean, am găsit explicații detaliate, cu precădere în
dicționarele onomastice maghiare. Cel mai probabil, este un nume de familie românesc
provenit dintr-un toponim, cunoscând numeroase variante/variații de-a lungul timpului
5
A se vedea și http://adatbank.transindex.ro/html/alcim_pdf3409.pdf
6
Vezi Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică,București,
1983, p.35.
(Árgyelán, Argyelán, Árgyellán, Argyellán, Árgyilán, Árdelán, Ardelán, Árdeleán, Ardeleán,
Ardelean) și alte versiuni înregistrate după anul 1162.
Originea termenului este foarte veche, fiind menționat încă înaintea cuceririi de către
maghiari a Bazinului Panonic în secolul al IX-lea (cu forma maghiară „erdő elő, erdő előtti”
rom. „pădure înainte de pădure/înaintea pădurii”. Înșiși unii istorici și etnografi maghiari
recunosc prezența milenară a românilor în zona împădurită a Transilvaniei: „Strămoșii
românilor de azi nu au încetat niciodată de la Traian să locuiască în fosta Dacie, adică în
Transilvania, Moldova și Valahia” (Paul Hunyfalvy, 1886); „Transilvania era populată de
români când ungurii și-au făcut apariția în Panonia” (Michael Horvath, 1851).
Numele este de certă origine maghiară, fiind predominant în spațiul intracarpatic, mai precis
dincolo de pădurile carpatice. În unele dintre graiurile secuiești, cuvântul apare cu vocala
inițială deschisă „á”, corespondent al românescului „a” (Ardeal). În timp, consoana „d” s-a
palatalizat (de unde formele Ardilan, Árgyelán, Árgylyillán). De aici derivă existența a
numeroase forme/ variante de scriere și de pronunție din Transilvania. În română se remarcă
și sufixarea frecventă a numelui Ardeal cu sufixele vechi de origine slavă „-ean/-an/-eanu”,
cu semnificația „de acolo”.
Lingvistul clujean Ștefan Pașca s-a ocupat îndeaproape de domeniul onomasticii. Astfel, în
capitolul „ARTICOLE MĂRUNTE” (din volumul „DACOROMANIA. BULETINUL
«MUZEULUI LIMBEI ROMÂNE»”, condus de Sextil Pușcariu, Anul VII, 1931-1933),
redactează subcapitolul „Sufixe care indică apartenența locală” (p. 154 ș.urm.), pe parcursul
căruia afirmă: „Cele mai numeroase derivate *dela nume de localități indicând originea sau
apartenența sunt făcute cu ajutorul sufixului –ean, cu plur. –eni (˂ slav). Sufixul e foarte
răspândit în Ardeal – fiind înlocuit totuși, în unele regiuni, cu forma –an- și e aproape
general în Vechiul Regat, în Bucovina și Basarabia.”.
Nu excludem versiunea ca, în cazul numelor Horotan și Pomian,
În perioada ulterioară formării/ apariției acestui nume, a avut loc și o largă răspândire pe
teritoriul Ungariei, cu precădere în zona de sud a județului Csongrád și în partea estică a
județului Békés, unde se înregistrează o frecvență ridicată a acestui etnonim. În concluzie,
argumentele istorice și lingvistice demonstrează că maghiarilor, odată cu cucerirea
Transilvaniei, după retragerea slavilor le-au convenit denumirile de Ardeal și Transilvania,
pentru că acestea sugerează fonetic zona împădurită a acestei regiuni.
3. VIȘEU
 Numele de familie Vișeu nu credem să aibă nicio legătură cu maghiara Véső (în prezent,
există mult prea rar acest nume de familie în maghiară și forme asemănătoare, precum Visö).
O legătură posibilă ar fi relația cu etimologia denumirii râului Vișeu, probabil un termen
provenit din numele maghiar Visó
Václav (Czech pronunciation: [ˈvaːtslaf]) is a Czech male first name of Slavic origin,
sometimes translated into English as Wenceslaus or Wenceslas. These forms are derived
from the old Slavic/Czech form of this name: Venceslav.
Nicknames are: Vašek, Vašík, Venca, Venda. Wenceslaus and Wenceslas (and other
similar) are Latinized forms of the Slavic name (in different
forms) Czech: Václav, Polish: Wacław,Więcesław, Russian: Vyacheslav, Croatian: Vjenceslav
, among others. It originated as a Latin spelling for West Slavic rulers. It is a Slavic
dithematic name (of two lexemes), derived from the Slavic
words veli/vyache/więce/više ("great(er), large(r)"), and slava ("glory, fame"), both very
common in Slavic names. It roughly means "greater glory". It may refer to:
4. HOROTAN (< nume topic Horoat (Ardeal), cu suf. -an7
Râul Horoatu Cehului este un curs de apă, afluent al râului Someș. The Horoat is a
left tributary of the river Someș in Romania. It discharges into the Someș in Benesat

Horoatu Cehului (în maghiară Olahhorvat Cseh) este un sat ce aparține orașului Cehu

Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Numele Horoatu Cehului pare să vină de
la White Croats (Byelohravati)- "horvat" însemnând în ungureste "croat" și "olah" însemnând
"român" (sub acest nume apare zona aceasta în Cronica Gesta Hungarorum- document despre
istoria ungarilor, scris în jurul anului 1200 A.D.). Aici este harta [1] ce reflectă datele din
Cronica alcătuită de istoricul maghiar Marki Sandor. Harta reprezintă regatele medievale ale
lui Braslav, Salan (Zalan), Glad, Menumorut (Marót) și Gelou (Gyelo)", și de
asemenea khazarsși szekelyek. Numele orașelor și râurilor de pe hartă folosite de autorii
Cronicii și reproduse de Sandor sunt cele folosite încă de pe vremea Daciei și încă în uz
curent în România. Szekelyek ori Székely au fost găsiți de ungurii migratori în drumul lor la
trecerea spre est spre Panonia.
5. POMIAN
Numele de familie POMIAN este cel mai probabil un derivat de la numele localității Pomi,
cu sufixul –an. Pomi (în maghiară: Remetemező), în traducere pustnic/sihastru(l) [remete] de
pe câmp [mező]) este o comună în județul Satu Mare, Transilvania, România, formată din

7
Vezi Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică,București,
1983, p. 246.
satele Aciua, Bicău, Borlești și Pomi (reședința). În amplul studiu al lui Coriolan Suciu (1968
II: 54)8 se consemnează că localitatea făcea parte din raionul Șomcuta Mare, Regiunea
Maramureș, cu denumiri diverse (1407 Remethe, 1424 Remethemezew, 1461 possessio
Valahalis Remethemeze, 1828 Remete Mező, Pom, 1851 Remetemező, [Fényes rom.
„luminos”]). Comuna este străbătută de râul Someș.
Cele mai numeroase nume de familie derivate de la nume de localități, indicând originea sau
apartenența, sunt create cu ajutorul sufixului –ean, cu pluralul (-eni ˂slav). Sufixul este foarte
răspândit în Ardeal, fiind înlocuit totuși, în unele regiuni, cu forma –an și –e, aproape general
în Vechiul Regat, în Bucovina și Basarabia.
După anul 900 zona în care se află comuna Pomi a făcut parte din voievodatul condus
de Menumorut, care se întindea între Mureș și Someș. După anul 1200 zona a făcut parte
din comitatul Satu-Mare, condus de urmașii lui Dragoș din Maramureș. În Evul Mediu satele
comunei au gravitat din punct de vedere economic, politic și militar între districtele
menționate în secolul al XIII-lea, Ardud și Medieșu Aurit.
În anii 1848-1849, documentele arată ample mișcări în zonă, care au avut loc în timpul
luptelor dintre români, sași, secui și maghiari, când românii doreau să-și revendice drepturile
asupra pământurilor.
Un document emis de la Borlești pe data de 10 noiembrie 1918 (Arhivele Naționale, Jud.
Maramures) reprezintă Procesul-verbal al adunării de constituire a Consiliului Național
Român comunal Borlești. Prin acesta se manifestă dorința neclintită pentru unire. De atunci
comuna Pomi a făcut parte din România, mai puțin din anul 1940 până la sfârșitul celui de Al
Doilea Război Mondial.

Cele mai numeroase derivate dela nume de localităţi indicând

originea sau apartenenţa sunt făcute cu ajutorul sufixului -ean, cu
plur. -eni (< slav.). Sufixul e foarte răspândit în Ardeal — fiind
înlocuit totuşi, în unele regiuni, cu forma -an — şi e aproape general
în Vechiul Regat, în Bucovina şi Basarabia. Iată o seamă
de derivate în -ean: Arineni (Arini) *I90, Bârsânean (Bârsanu) 801,
Borşân (Borşa) *363, Beşinovean (Beşinova) 46, Călinean 803, Copăcenean
433, Drăjnean (Drajna) 742, Fântănean *i64, Gârcinean
(Gârcina), Goşmănean (Goşmani) 550/a, Groşâni (Groşi) 68, Hobean
(Ohaba) 178/b, Iorcânean (Iorcani) 377, Lidişorean2) (Ludişor)
8
Suciu 1967-1968 = Coriolan Suciu, Dicționarul istoric al localităților din Transilvania, vol I (1967), (A-N),
vol II (1968), (O-Z), Editura Academiei Române, București, 1968
175/g, Miclăuşeni 546/b, Poinărean (Poenari) 778, Râuşorean 176/d,
Râzânean (Rezina) 452, Surănean (Surani) 448, Segiştelean (Segiştel)
91, Vărârean (Vărarea) 270, Zârneştean 179, Zlănean (Zlana) 101,
etc, etc.
Davidean 394, Lupeştean 68, Postolâchean (Apostolache) 448, Sărătean
(Sărata) 171/a 1).
Sunt numeroase cazurile de metateză: Cârţoroşan (Cârţişoara)
170, Lidoroşeni (Lidişor, Ludişor) 174/b, Lidroşan 175/b, dar şi
Lidişorean, cum am văzut mai sus. Forme cu disimilare în radical:
Beclerean (< Beclenean) 166, Ciocmărean (< Ciocmănean) 273,
Hârsereni (< Hârseneni) 178/f, Ilerean (< Ilenean < Ileni) 176/a,
Mârgindrean (Mărgineni) 176/g, Vlădărean (Vlădeni) 178/a. Remarcabil:
Iosăşenei (Iosăşel) 66/a, cu disimilare de pe vremea când
se rostea încă / muiat: losăşelel'.
Interesante pentru chipul cum s'au format numele noastre
topice derivate cu acest sufix sânt: Bâlăsean (Bălăseana, nume de
localitate, de formaţie mai târzie, din Bălăceni) *376, Boştean
(Boşteni) 542/b, Davidean (Davideni) 394, Grigorean (Grigoreni)
433, Lehecean (Leheceni) 9 1 , Proscurean (Proscureni) 426, Tritean
(Triteni) 252, Valean (Văleni) 161, Voivodean (Voivodeni) 174/b
Săvăstreni 174/c.
Când numele locale sunt considerate, sau sunt de fapt derivate
cu un sufix, acesta se omite la o nouă derivare cu sufixul -ean2).
Această omisiune pare a fi numai aparentă. De fapt ne găsim în
faţa unor derivate vechi dela numele local, când acest nume avea
o altă formă, sau nu era derivat cu un sufix. Astfel: Bâlceni (Baltele)
66/a, e derivat dela forma Bălţi; Bonţan (Bonţ, dar azi Bonţeşti)
66/a, Chiojdean (Chiojdeanca) 448, Copăcean (Copăcel) 174/f, Honcean
(Honţişor, dar mai vechiu Honţ) 66/b, Măgurean (Măgurele)
501, Râureau (Râuşor) 176/a, Rognean (Rona) 273, Roşian (Roşiuţa)
846, Voitinean (Voitinelul) 387, tot aşa precum Chişcohan
(Chişcău) 91, Răhovean (Răhău) 132, Sălăuan (Salva) 262,
Zârnovean (Zârneşti) 178/b, prezintă un stadiu mai vechiu
Des, în anumite regiuni, sau chiar în aceeaşi regiune, dar în
cazuri diverse, elementul palatal al sufixului alterează ultima consonantă
din radical. Astfel cităm: Coroncean (Coronca) 232, Măciucean
(Măciuca) 808, N'icloşlăcean 139, Porumbăcean 171/a; în
acelaşi timp avem Borsâchean (Borsec) 571; Chişodzan (Chişoda)
42, Iclănzean (Icland şi Iclănzel) 244, Iezan (Iedul) 232 3 ) ; — Bdrcuţean
161, Bogăţean (Bogata) 164, Căciulăţean 164, Fundâţeni (Fundata)
*772, Pojorţean (Pojorâta) 174/a, Sâcădăţan (Sacadate) 1 7 1 / 1 ; —
Băicean (Băiţa), dar şi Bâitan 109, Budincean (Budeniţa) 394, Ponicean
(Poeniţa) 273, Todericean (Toderiţa) 176/a, Volovicean (Volovăţ)
386, dar Suciviţan (Suceviţa) 386; —Roboşan (Rodbav) 162,
166, Dridişan (Dridif) 1664);—dar şi Brâdătean (Brădet) 91,
în forma Porcegan 548, cu care se numesc azi locuitorii din
comuna Porceşti, avem un radical *Purceaga, nume local, care a
putut să existe alături de forme ca Purceaua, Purcei, Purcel, nume
topice cunoscute la noi, şi mai ales alături de Poarca din aceeaşi
regiune (cf. Marele Dicţionar Geografic al României, s. v.). Am
văzut mai sus şi vom mai întâlni cazuri, când consonanta din radical
nu se palatalizează2). Trecerea u > o se datoreşte apropierii
de forma mai târzie, Porceşti. Forma Costihean 426 (locuitor din
Costeşti) şe explică în acelaşi fel, din Costică, de unde derivatul
Costichean (cf. mai sus, Borsechean). Locuitorii din comuna Turbuţa
sunt numiţi Turbucecani 273, formă explicabilă din *Turbucucean
(< Turbucuţean) 3), cu metateza c -c > c - c, presupunând că
a existat forma *Turbucuţa, numire dată satului de locuitorii din.
jur, în mod ironic. Nu putem explica forma Musteşani 66/a, dată
locuitorilor din Musteşti.
2. Funcţiune şi origine identică are şi forma -an (cu plur. -ani),
rezultată din -ean, din derivate ca Ieşean, Chişodzean, Iezean, Bogâţean,
Lăcădăţean, Băiţean, rostite Ieşan, Chişodzan, Iezan, Bogătan,
Lăcădăţan, Băiţan*). Răspândirea sufixului -an, aproape pretutindeni
dincoace de Carpaţi, se datoreşte în mare măsură faptului
că serveşte ca instrument prohibitiv alterării consonantelor finale
din radical. Iată exemple: Aleşdan (Aleşd) 296, Bârbosan (Bărbos)
29, Braşcan (Braşca) 376, Calboran (Calbor) 166, Cărpânâtani
(Cărpinet) 91, Căţălan (Căţălu) 273, Cigan (Cig) 236, Cioclovan
22, Ciubăncan 282, Criştelecan 299, Fintogan 86, Glodan 86 (dar
şi Glodean), Gridan 177/c, Honţâşoran 66/a, Inocan 139, Mâscan
70, Peţălcani 137, Petcan 159, Pojogan 86, Repsigan 62, Sâlcivan 86,
Şâmlecan 49, Sârândan 236, Sohodolani 91, Tăşnâdan 236,
Zălăhan (Zalău) 281, Zăman 86. Chiar derivatele dela o formă
de plural în -i, atestă sufixul -an: Ghighişenan (Ghighişeni)
91, Sârban (Sârbi) 350, Selegenan (Selegeni) 62, Zăvoenan (Zăvoeni)
91.
E de remarcat că în cele mai numeroase cazuri forma -an se
adaugă unor radicale susceptibile alterării.