V. RAPORTURI ÎNTRE INSTITUłII ŞI ORGANIZAłII.

FACTORI ŞI
CONDIłII CARE FAVORIZEAZĂ SAU INIłIAZĂ SCHIMBAREA
SOCIALĂ

InstituŃiile şi organizaŃiile sunt spaŃii sociale generoase ca

întindere/cuprindere cât şi ca varietate şi complexitate „arhitecturală”, în care
indivizi şi grupuri sociale vieŃuiesc şi interacŃionează, generând seturi de
comportamente şi manifestări ce dau sens şi consistenŃă existenŃei umane. În
esenŃă, ele diminuează incertitudinile individuale şi conferă un supliment de
încredere cadrelor sociale care structurează activităŃile diurne ale oamenilor:
comportamente individuale şi interacŃiunile dintre acestea atât în incidenŃa
normelor şi respectului lor cât şi a abaterilor/devierilor de la norme, ce provoacă
tensiuni şi contradicŃii sociale; gruparea şi regruparea oamenilor pentru
atingerea unor obiective ce vizează resurse, condiŃii existenŃiale,
schimburi/tranzacŃii avantajoase în spaŃiul performanŃelor etc.
InstituŃiile şi organizaŃiile au favorizat şi favorizează atât instituirea
constrângerilor normative cât şi crearea unui sistem stimulativ pentru atingerea
performanŃelor prin recompense şi premieri de cele mai diverse tipuri,
constituind un teren propice inclusiv pentru schimbare socială şi, pe un plan mai
cuprinzător, pentru schimbarea societăŃilor. Studierea mecanismelor şi
proceselor structurării vieŃii cotidiene umane care se desfăşoară în spaŃiul
acestora precum şi urmărirea derulării lor de-a lungul timpului a devenit
esenŃială pentru discernerea evoluŃiei istorice a grupurilor mici sau mari de
oameni, a umanităŃii, în general.

1. Raporturi între instituŃii şi organizaŃii

Studiul comparat al instituŃiilor şi organizaŃiilor şi implicit al raporturilor
dintre acestea nu are o vechime care să impresioneze. Sunt unii universitari sau
cercetători care consideră că cercetarea în această perspectivă a instituŃiilor şi

1
organizaŃiilor este „recentă”, deşi debutează, este adevărat, relativ timid, la
începutul deceniului al 4-lea al secolului trecut. Important a fost că din acel
„moment“ asistăm la demararea, cu mai multă vigoare, a cercetărilor sistemului
organizaŃional precum şi a raporturilor dintre instituŃii şi organizaŃii. „Studiile
instituŃionale – relevă W. Richard Scott – au început să fie asociate cu studiile
organizaŃionale datorită activităŃii lui Merton şi studenŃilor săi, în special
Selznick, a lui Parsons şi a lui Simon şi March”1.
CondiŃiile noi conferite investigaŃiilor asupra instituŃiilor şi organizaŃiilor,
pe lângă faptul că pun un accent mai motivat şi hotărât pe analiza organizaŃiilor
şi câmpurilor orgnizaŃionale (mai recent), relevă un prim şi important element de
raportare între acestea: instituŃiile au o vechime ce se pierde în epocile cele mai
îndepărtate, în timp ce organizaŃiile au o evoluŃie care este apreciată ca fiind
mult mai redusă din punct de vedere al „întinderii” temporale.
Un alt aspect, la fel de relevant, în perspectivă istorică, constă în aceea că
nu toate cadrele instituŃionale generează structuri organizaŃionale sau nu pot să
le menŃină în stare de funcŃionare perpetuă.
Aceste distincŃii nu trebuie să fie interpretate ca opozante obiectivelor pe
care le urmăresc instituŃiile şi organizaŃiile. În fond, simplificând la maximum
raŃiunea de a fi a acestora, şi unele şi altele urmăresc satisfacerea unor exigenŃe
(cerinŃe, nevoi) umane. Mijloacele pot fi identice sau diferite, actorii sociali însă
au altă „statură” şi implicit alte performanŃe. Dacă înainte de reconsiderarea
poziŃiei specialiştilot faŃă de studiul organizaŃiilor, strategiile de acŃiune,
organizarea resurselor şi utilizarea lor în beneficiul scopului propus, erau
centrate pe demersurile agenŃilor sociali individuali, după parcurgerea primelor
etape ale aprofundării studiilor asupra sistemului organizaŃional în perspectiva
teoriilor instituŃionaliste din sociologie, cercetările acordau atenŃie cu prioritate,
agenŃilor/actorilor sociali colectivi, adică „organizaŃi”. Mai explicit, atenŃia era
concentrată asupra instituŃiilor/interacŃiunilor umane. Se poate spune, astfel, că

1
W. Richard Scott, InstituŃii şi organizaŃii, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 67.

2
organizaŃiile, în perspectiva noului curs al cercetărilor asupra instituŃiilor şi
organizaŃiilor au apărut în condiŃiile când s-a produs intersectarea strategiilor de
acŃiune colectivă cu acŃiunile „individuale aregate”, organizaŃiile devenind cu
timpul, aşa după cum remarcă R. Scott, „vehicule omniprezente ale acŃiunii
colective”2. InteracŃiunea trebuie privită în dinamica evoluŃiei atât a instituŃiilor,
mai ales sub aspectul rolurilor lor sociale şi aşteptărilor actorilor sociali, cât şi a
organizaŃiilor, într-o dublă perspectivă: cadrul instituŃional este „generatorul” de
reguli şi norme, iar organizaŃia „executantul” (actorul colectiv), care iniŃiază,
modelează şi promovează acŃiuni/interacŃiuni în spaŃiul instituŃional respectiv.
Structura „normativă instituŃională, apreciază Mihaela Vlăsceanu, oferă baza de
construcŃie a organizaŃiilor (sub în text – n.n.)”3.
ConcepŃiile instituŃionale, ca şi evoluŃia sistemelor instituŃionale şi
organiazaŃionale, ne relevă o diversitate de poziŃii şi situaŃii. ConcepŃiile
reliefează sursele de ordine şi stabilitate socială, dar şi pe cele de schimbare
socială (A. Giddens), în timp ce evoluŃia instituŃiilor şi organizaŃiilor relevă
diversificarea şi expansiunea lor în toate spaŃiile sociale, complexitatea
acŃiunilor şi interacŃiunilor, sursele schimbării sociale şi efectele lor asupra
capacităŃii acestora de adaptare la noi contexte socio-politice, economice,
culturale etc.
Raporturile dintre instituŃii şi organizaŃii, indiferent de cum evoluează
fiecare în parte şi cum sunt fixate în „parametri” teoretici, este important să se
cunoască. În afara celor prezentate deja, menŃionăm că:
• organizaŃiile, potenŃial şi real, sunt agenŃi ai schimbării
instituŃionale (experienŃe dobândite în activitatea unei organizaŃii în
raport de reguli şi nome, pot să conducă la schimbarea acestora şi
cristalizarea altora noi, cu efecte în planul schimbării
instituŃionale);

2
Ibidem, p. 115.
3
Cf. OrganizaŃii şi comportament organizaŃional, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 90.

3
 • organizaŃiile reproduc, dar şi schimbă instituŃiile, întrucât acestea
(organizaŃiile) nu sunt dependente numai de oportunităŃi şi
constrângeri instituŃionale, ci şi de oportunităŃi şi constrângeri
relaŃionate distribuŃiei veniturilor, a avuŃiei, orientărilor şi
intereselor politice, dezvoltării ştiinŃifice şi tehnologice ş.a.m.d.;
• capacitatea de acŃiune a unor instituŃii se limitează la nivelul
subunităŃilor organizaŃionale, în timp ce capacitatea altora se
extinde la niveluri diverse, ajungând chiar la nivelul sistemelor
globale;
• organizaŃiile sau câmpurile organizaŃionale pot exercita presiuni
asupra instituŃiilor producând astfel de schimbări în mediul
instituŃional întrucât au capacitatea să iniŃieze procese de
dezinstituŃionalizare sau de restructurare.

2. Factori şi condiŃii care favorizează sau iniŃiază schimbarea socială

ÎnŃelegerea proceselor schimbării (dinamicii) sociale implică prioritar
identificarea factorilor, cauzelor, determinaŃilor etc. care declanşează sau întreŃin
trendul schimbării. „Din punct de vedere cauzal – apreciază Bernard Valde -, în
cadrul unui sistem social, distincŃia dintre factori structurali şi factori culturali,
dintre cauze interne şi cauze externe este clasică. Pe de o parte, se încearcă
măsurarea factorilor materiali sau aprecierea rolului ideilor şi valorilor în
dinamica socială, pe de altă parte, se pun întrebări legate de caracterul endogen
sau exogen al schimbării”4.
Sociologul englez, Morris Ginsberg, care a întreprins o analiză riguroasă a
teoriilor schimbării sociale, clasează, este adevărat în urmă cu mai multe
decenii, factorii invocaŃi ca generând schimbare în 8 categorii: aspiraŃiile
conştinete şi deciziile indivizilor (1); acŃiunile individuale provocate de
schimbarea condiŃiilor (2); schimbările structurale şi relaŃiile structurale (3);
4
Tratat de sociologie (sub coordonarea lui Raymond Boudon), Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 366.

4
influenŃele externe (4); rolul personalităŃilor şi a „grupurilor remarcabile” (5);
convergenŃa unor factori care au surse diferite (6); evenimente şi/sau împrejurări
neprevăzute/întâmplătoare (7) şi configurarea unor scopuri comune (8)5.
Îl invocăm pe Ginsberg pentru ca să evidenŃiem vehicularea în literatura
de specialitate a numeroşi factori identificaŃi ca fiind cauzatori de schimbare
socială şi deopotrivă pentru ca să relevăm şi tendinŃele de „ordonare” a acestora
în „categorii” distincte, dată fiind mulŃimea teoriilor schimbări sociale şi a
diversităŃii opiniilor exprimate.
Autorul englez nu este singurul care întreprinde un astfel de demers. În
jumătatea de secol care a trecut de la apariŃia studiului său, teoriile schimbării
sociale au proliferat spectaculos, concomitent cu alte încercări de „clasificare” a
factorilor, cauzelor schimbării. În prezent, acestea au în vedere o paletă foarte
mare „de fenomene, inclusiv schimbările pe termen lung şi cele pe termen scurt,
schimbările la scară largă şi cele la scară restrânsă, de la nivelul societăŃii
globale, la cel al familiei”6. Se au în vedere, de asemenea, schimbările care
afectează normele, valorile, comportamentul, semnificaŃiile şi relaŃiile sociale.
Unii factori acŃionează mai estompat asupra instituŃiilor sau organizaŃiilor,
sau mai accentuat, generând ritmuri diverse ale schimbării; alŃii sunt pasageri, în
timp ce unii dintre aceştia pot acŃiona pe perioade medii sau mari.
În general, se consideră că factorii care concură la schimbarea socială sunt
preponderent de natură socială şi culturală, acŃionând asupra instituŃiilor şi
organizaŃiilor fie singualri, fie conexaŃi, ceea ce generează explicaŃii
unifactoriale sau mai complexe, când se identifică acŃiunea concomitentă a mai
multor determinanŃi cauzali.
Specialiştii în domeniu, îndeosebi în ultimile două decenii, se dovedesc a
fi extrem de activi în tentativa de înŃelegere şi explicare a schimbărilor
instituŃionale la intersecŃia cu schimbarea organizaŃională. Studiile lui Joel A.C.

5
Morris Ginsberg, Social Change, în „British Journal of Sociology”, IX, nr. 3/1958.
6
Oxford. DicŃionar de sociologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, p. 507.

5
Baum, Jitendra V. Singh, Walter W. Powell, Edward E. Jones7 precum şi a altor
teoreticieni şi cercetători, apărute în ultimul deceniu al secolului trecut sau
imediat după anul 2000, evidenŃiază necesitatea şi utilitatea realizării diferenŃei
între procesele şi factorii exogeni în raport cu sistemul instituŃional studiat, care
declanşează schimbarea, pe de o parte, şi forŃele interne ale sistemului, pe altă
parte. Cu cât domeniul în care este inclus sistemul este mai restrâns, cu atât mai
mari sunt şansele implicării unor factori externi (R. Scott). Cu aceasta am ajuns
la un punct de la care este inevitabilă perspectiva analitică a „mediului” în care
atât instituŃiile, cât şi organizaŃiile acŃionează sau se interacŃionează.
2.1. Mediul „intern” şi „extern” al instituŃiilor şi organizaŃiilor
La fel ca şi cercetarea raporturilor dintre instituŃii şi organizaŃii,
investigarea relaŃiilor dintre acestea şi mediu este o preocupare relativ recentă.
Asta nu presupune că în deceniul 4 al secolului trecut n-au fost semnalate, totuşi,
unele încercări, orientate mai ales asupra studiului mediului intern. Numai la
mijlocul anilor '60 asistăm la consacrarea cercetărilor asupra relaŃiilor
organizaŃiilor cu mediul intern şi extern, exponenŃi ai noului curent de cercetare
numit „al contingenŃei structurale”, fiind îndeosebi specialişti anglo-saxoni şi
germani8. Îi urmează, o perioadă mai prolifică în teorii, dintre care, în
perspectivă sociologică, cele mai importante sunt: teoria sistemică; teoria
contingenŃei; teoria dependenŃei de resurse; teoria ecologiei populaŃiei; unele
teorii instituŃionale (încadrate în teoriile de natură substanŃială); teoria instituirii
– constructivistă; teoria tranzacŃională (teorii interpretativ simbolice); teorii
destructiviste (cum sunt cele formulate de Michel Foucault, Rosabeth Kanter
Moss)9.

7
Joel A.C. Baum, Jitendra V. Singh (eds), Evolutionary Dinamics of Organizations, Oxford University Press,
New York, 1994; Walter W. Powel, Paul J. DiMaggio (eds), The New Institutionalism in Organizational
Analysis, Chicago, University of Chicago Press, 1991.
8
Erhard Friedberg, OrganizaŃia, în Tratat de sociologie (sub coordonarea lui Raymond Boudon), Editura
Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 416. În legătură cu acest aspect, Oscar Hoffman este de părere că „la începutul
anilor '60” se configurează prima etapă a analizei intensive „a relaŃiilor dintre organizaŃii şi mediu” (Sociologia
organizaŃiilor, Editura Economică, Bucureşti, 2004, p. 171).
9
Oscar Hoffman, op. cit., p. 172.

6
 Teoriile menŃionate, ca şi altele de altfel, relevă că organizaŃiile şi
instituŃiile nu pot să funcŃioneze suspendate, izolate sau ostracizate. Ele
evoluează într-un mediu care exercită influenŃe atât asupra indivizilor
(membrilor acestora), cât şi asupra structurilor, proceselor, practicilor,
mecanismelor lor de funcŃionare, performanŃelor etc.
Aspectul semnalat este corect, dar nu reflectă complexitatea
situaŃiei/situaŃiilor, întrucât numai în raport de înŃelegerea cât mai exactă a
mediului instituŃional şi organizaŃional şi a particularităŃilor sale precum şi a
modului în care este proiectată şi acŃionează organizaŃia în propriul său mediu,
putem discerne şi evalua, comparativ, atât organizaŃia respectivă cât şi
managerul/managerii săi. De altfel, pentru a simplifica demersul nostru, ne vom
referi în continuare numai la mediul organizaŃional, precizând totodată că pentru
înŃelegerea raporturilor organizaŃiilor cu mediul mai este necesar, în prealabil, să
se cunoască şi alte aspecte:
- organizaŃiile promovează relaŃii între ele, pe de o parte, şi cu mediul
lor specific, pe de alta, producându-i schimbări;
- organizaŃiile îşi crează propriul lor mediu specific, care interferează
cu mediul general (inclusiv cu cel instituŃional);
- mediul, la rândul său, poate influenŃa adoptarea unor decizii
referitoare la reactivarea unei structuri organizaŃionale precum şi
performanŃele sau contraperformanŃele organizaŃiei.
O definiŃie a mediului organizaŃional este dificil de prezentat, dată fiind
marea lor diversitate. Practic fiecare din teoriile care atacă şi analizează raportul
dintre organizaŃie şi mediu (enunŃate anterior) susŃine un punct de vedere
propriu cu privire la definirea mediului. Şi totuşi, un modus operandi, în acest
orizont este necesar. Mediul, potrivit unor aprecieri, „include lucruri, persoane,

7
condiŃii (de exemplu, resurse, constrângeri) sau influenŃe (culturale, politice,
legislative etc.) care interferează cu funcŃionarea sa” (Mihaela Vlăsceanu)10.
Desigur, definiŃia, aşa cum susŃine şi autoarea ei, are un caracter general,
poate mult prea general pentru a sintetiza întreaga complexitate a mediului
organizaŃional, motiv pentru care propune să se opereze cu pluralul conceptului
de mediu, adică medii, în acest sens, distingându-se mai multe tipuri de medii.
Pentru A. Giddens şi M. Foucault mediul (cadrul) fizic al organizaŃiilor
are o importanŃă considerabilă, întrucât majoritatea organizŃiilor funcŃionează în
cadre fizice special concepute (spitale, şcoli, uzine etc.) Michel Foucault a
demonstrat că arhitectura unei organizaŃii este intim relaŃionată la structura ei
socială şi sistemul de autoritate11. „Clădirile firmelor mari sunt construite uneori
chiar în sensul fizic ca o ierarhie, în care cu cât poziŃia cuiva în ierarhia
autorităŃii este mai înaltă, cu atât biroul său se află mai sus; sintagma «etajul de
sus» este folosită uneori pentru a desemna pe cei care deŃin puterea în
organizaŃie” – aprecia A. Giddens, referitor la demonstraŃia lui Foucault,
relevând în continuare: „În multe alte sensuri, geografia unei organizaŃii
afectează funcŃionarea ei, mai ales acolo unde sistemele se bazează
esenŃialmente pe relaŃiile informale. Proximitatea fizică facilitează formarea
grupurilor primare, în timp ce distanŃarea fizică poate polariza grupurile, ducând
la o atitudine de opoziŃie între «ei» şi «noi» între departamente”12.
Gary Johns corelează schimbarea organizaŃională cu mediul, pe care îl
divizează în: mediu extern şi mediu intern.
Prin mediu extern, universitarul canadian, înŃelege „Evenimente şi condiŃii
din jurul organizaŃiei care îi influenŃează activităŃile”13, mediu care, după
propriile afirmaŃii, are o influenŃă uriaşă asupra organizaŃiilor. Şi această

10
Op. cit., pp. 139-140.
11
Michel Foucault, The Order of Things: An Archeology of the Human Sciences, Tavistok, London, 1970;
Discipline and Punish, Harmondsworth, Penguin, 1979.
12
Anthony Giddens, Sociologie, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2001, p. 318.
13
Gary Johns, Comportament organizaŃional. ÎnŃelegerea şi conducerea oamenilor în procesul muncii, Editura
Economică, Bucureşti, 1998, p. 490.

8
influenŃă este datorată faptului că organizaŃiile sunt sisteme deschise, care îşi iau
„intrările” din mediul extern, transformă o parte din acestea şi le expediază
înapoi în mediul extern ca ieşiri din sistem. Intrări pot fi: capital, energie,
materiale, informaŃii, tehnologie şi oameni, iar ieşirile iau forma produselor şi
serviciilor. Unele intrări suferă transformări, cum este, de exemplu, materia
primă, în timp ce altele sprijină procesul de transformare (personal calificat).
Astfel, universitatea, ca organizaŃie ia din mediul extern specialişti (profesori),
tineri care devin studenŃi, masteranzi şi/sau doctoranzi şi înapoiază „mediului
extern” (comunităŃii, societăŃii) indivizi educaŃi, cu pregătire academică sau
postuniversitară.
Schimbarea poate fi provocată şi de surse de presiune din mediul intern
(productivitate scăzută, conflicte, greve, sabotaje, absenteism, pasivitate,
fluctuaŃii de personal, incapacitate managerială etc.) Toate acestea ca şi
numeroase altele atenŃionează asupra faptului că este necesară o schimbare
organizaŃională pentru a face faŃă presiunilor externe (concurenŃei, progresului
ştiinŃific, tehnic şi tehnologic, crizelor economice, financiare sau politice etc.).
În afara acestora se mai disting: mediul economic (pieŃe de bunuri şi
servicii, pieŃe ale forŃei de muncă); mediul social (structuri de clasă şi etnice,
statusuri şi poziŃii sociale, instituŃii tradiŃionale, practici religioase, stiluri de
viaŃă ş.a.m.d.); mediul juridic (reglementări legale şi practici juridice); mediul
politic (natura şi esenŃa sistemelor politice, modul de concentrare şi/sau
distribuire a puterii); mediul cultural (tradiŃii, istorie, valori ale societăŃii în care
funcŃionează societatea în care îşi desfăşoară activitatea organizaŃia); mediul
tehnologic; mediul natural (factori geografici, climaterici, resurse etc.)14

14
Gary Johns, op. cit., pp. 486 şi urm.; Mihaela Vlăsceanu, op. cit, p. 140; Sergiu Tămaş, Management politic.
Elaborarea politicilor şi guvernarea, Editura Universitară, Bucureşti, 2006, pp. 119-128.

9
 BIBLIOGRAFIE

Raymond Boudon Tratat de sociologie, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997,

(sub coordonarea), pp. 415 şi urm.
HoraŃiu Dragomirescu, OrganizaŃiile bazate pe cunoaştere, în Societatea
informaŃională – Societatea Cunoaşterii, Editura Expert,
Bucureşti, 2001
Peter F. Drucker, InovaŃia şi sistemul antreprenorial, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 1993
Amitai Etzioni, Modern Organizations, Englewood Cliffs, Pretince Hall,
1964
Robert E. Goodin, Hans- Manual de ştiinŃă politică, Editura Polirom, Iaşi, 2004, pp.
Dieter Klingemenn 251-264.
(coordonatori),
Antoine Heemeryek, La Roumaine entre stigmatisasion et reabilitation.
Democratie, État société et production de soi (Thése de
doctorat de traisième cycle réalisée sous direction de
Monsieur Bernard Hours), École des Hautes Études en
Sciences Sociales, Paris, 2007, pp. 182-247
Hans J. Morgenthau, Politica între naŃiuni. Lupta pentru putere şi lupta pentru
pace, Editura Polirom, Iaşi, 2007, cap. III („Puterea
naŃională), pp. 143-200.
Dumitru Sandu, SpaŃiul social al tranziŃiei, Editura Polirom, Iaşi, 1999.
Yvan Tellier, Resurse umane şi dezvoltarea organizaŃională, Editura
RovenŃa Frumuşanu (editori), Cavallioti, Bucureşti, 1999

10