Alexandru Lăpușneanul

de Costache Negruzzi

Deși face parte din programa pentru examenul de Bacalaureat, nu acesta este motivul principal
pentru care vreau să vorbesc despre „ Alexandru Lapusneanul”. Si inainte sa incep, tin sa zic ca desi sunt
de parere ca programa pentru examen ar trebui sa fie actualizata, asta e una din operele care ar trebui
cu siguranta sa ramana.

Poate la prima vedere n-ati zice, dar aceasta opera se incadreaza in ROMANTISM. In ziua de azi, toata
lumea cand se gandeste la romantism, vorbeste despre dragoste, flori, filme, etc, dar uite ca in anii 1800
asa era vazut.

Mai mult ca sigur multi dintre voi cand ati auzit despre ce este vorba ati zis „cool, pe asta sigur o
citesc” dar v-ati plictisit dupa primele doua propozitii si ati ales sa luati rezumatul si comentariul de pe
net si sa mai ascultati in clasa si cam asta a fost toata pregatirea voastra pentru bac in ce consta aceasta
opera; sau doar eu am facut asta? Oricum, cert e ca opera e super misto, fie ca ati cititi-o sau ati ales
partea mai usoara.

Aici nu o sa fac un comentariu complet, dar o sa va dau o scurta descriere a romantismului, o sa va

zic cate ceva despre autor si un mic rezumat al operei. Acest articol nu te va ajuta sa iei 10 la romana sau
sa iei bacul, dar macar vei intelege putin mai bine despre ce este vorba.

Romantismul a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută în Europa pe la

sfârșitul secolului XVIII, atingând apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte, romantismul a fost
o reacție împotriva Revolutiei Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului.
Romantismul a influențat artele vizuale, literatura și muzica, dar de asemenea a avut un impact și asupra
istoriografiei, educației și istoriei naturale (științele naturii).
Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis romantic înainte de răspândirea sa
efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco Goya și Manuel Maria
Barbosa du Bocage.
Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania (mișcarea a avut și ea o importanță
fundamentală în unificarea germană prin mișcarea Sturm und Drang) și în Anglia.
Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în special literatura și muzica
(deși romantismul s-a manifestat în aceste arte mai târziu decât în altele). Când curentul a ajuns în școli,
au apărut critici împotriva idealizării de către acesta a realității. Datorită acestor critici a apărut mișcarea
care va da naștere realismului.
În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul scriitorilor pașoptiști (Ion Heliade
Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo ș.a.). Influențele curentului persistă mult
timp după declinul său în culturile vest-europene, atingând punctul culminant în opera lui Mihai
Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.
Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:
 1. preromantismul (cunoscut și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de tip Biedermeier)
2. romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)
3. romantismul posteminescian

Ca sa va umplu si mai tare capul cu lucruri pe care oricum nu o sa le retineti, o sa va dau toti
reprezentantii romani: Mihail Kogalniceanu, Constantin (Costache) Negruzzi, Vasile Alecsandri, Dimitrie
Bolintineanu, Mihai Eminescu, George Cosbuc, Octavian Goga, Alexandru Macedonski, Barbu Stefanescu
Delavrancea.

Daca tot am ales sa vorbesc despre “Alexandru Lapusneanul”, hai sa spun ceva si despre scriitorul lui.
Constantin (Costache) Negruzzi s-a născut în anul 1808 la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu), din
apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruț[1], de origine răzășească, ajuns boier în rang
de paharnic, și al Sofiei Hermeziu, fiica logofătului dreptății Iorgu Hermeziu. În anul 1809 mama sa s-a
stins din viață.
Costache Negruzzi și-a început învățătura în greacă cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în
Iași, iar să citească românește a învățat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuși mărturisește
într-un articol intitulat Cum am învățat românește, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra
metodelor întrebuințate de profesorii din acea vreme.
Izbucnind revoluția din 1821, s-a refugiat în Basarabia cu tatăl său. La Chișinău face cunoștință cu poetul
rus Pușkin, care-i trezește interesul pentru literatură și cu un emigrant francez de la care ia lecții de
limba și literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele mele
din Basarabia în anii 1821, 1822.
După moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viața politică, cum făceau mulți fii de
boieri pe atunci.
În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de Marmontel), și
câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioților de peste munți, studiază istoria și
dă la lumină poemul Aprodul Purice ca un fel de protest indirect la adresa domnului și a boierilor din
timpul său.
Ales, în 1837, deputat de Iași în Obșteasca obișnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi
ca funcționar superior și ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri), se
arată pătruns de idei liberale și doritor de progres. În 1840 este ales primar al orașului Iași.
Negruzzi nu ia parte la mișcarea din 1848 și mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând mai
târziu ca judecător, membru în Divanul domnesc (1857) și apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al
departamentului finanțelor, deputat și epitrop la Sf. Spiridon.
Se stinge din viață la 24 august 1868, și este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi.
Asa cum cred ca stiti deja, toata povestea asta este despre un tiran care vrea cu orice pret sa
conduca, lucru pentru care se si casatoreste cu Ruxanda, fiica lui Petru Rares, fost domnitor.
In opera care ii poarta numele, este prezentata a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul, perioada in
care a tinut sa se razbune pe toti cei care i-au gresit inainte, perioada scaldata in sange. Opera este
impartita in 4 capitole, atat structura cat si felul in care este scrisa, facand-o sa semene cu o piesa de
teatru. Dar hai sa nu mai palavragim atat si sa va dau si rezumatul.

1) „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”

  Alexandru Lăpuşneanul revine în ţară, „întovărăşit de şepte mii spahii şi de vro trei mii oaste de
strânsură”, pentru a lua scaunul domniei de la Ştefan Tomşa. Mai înainte fusese înlăturat din domnie şi
înlocuit de către Iacob Eraclidul, cunoscut sub numele Despot Vodă; iar acesta „perise ucis de
buzduganul lui Ştefan Tomşa”. Lângă Tecuci, unde oastea face popas într-o dumbravă, patru boieri;
Vornicul Moţoc, Postelnicul Veveriţă, Spătarul Spancioc şi Stroici, sunt primiţi, la cererea lor, de către
Lăpuşneanul în cort. Unde Moţoc comunică pretendentului la domnie că „obştia ne-au trimis pre noi
să-ţi spunem că norodul nu te vrea, nici te iubeşte”, însă „– Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu, răspunde
Lăpuşneanul, a cărui ochi scânteiară ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi, şi voi
merge ori cu voia, ori fără voia voastră”. Apoi viitorul domn întreabă, referindu-se la perioada cât a
condus ţara: „Cum a fost oblăduirea mea? Ce sânge am vărsat? Care s-au întors de la uşa mea, fără să
câştige dreptate şi mângâiere? Şi însă, acum nu mă vreţi, nu mă iubiţi?”.
Pleacă Spancioc, Veveriţă şi Stroici dar Moţoc rămâne, propunându-i lui Lăpuşneanul să renunţe la
oştile turceşti, căci îl vor sprijini boierii cu oamenii lor în lupta pentru tron. Ca răspuns, Lăpuşneanul îşi
arată neîncrederea: „învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toţi domnii, ai vândut pre Despot, m-ai
vândut şi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa; spune-mi, n- aş fi un nătărău de frunte, când m-aş încrede în
tine?”. Dar îi făgăduieşte lui Moţoc să nu îl ucidă („sabia mea nu se va mânji în sângele tău”) căci va avea
nevoie de el „ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului”.

2) „Ai să dai samă, doamnă!...”

  Tomşa părăseşte tronul şi se refugiază în Valahia, în timp ce pe Lăpuşneanul poporul „îl întâmpina cu
bucurie şi cu nădejde, aducându-şi aminte de întâia lui domnie, în care el nu avusese vreme a- şi dezvăli
urâtul caracter”.
Noul domn pune să fie umplute cu lemne şi arse toate cetăţile Moldovei, cu excepţia Hotinului,
cetăţile fiind locuri de rezistenţă şi comploturi ale boierilor împotriva domnitorului.
Pentru ca „să stârpească cuiburile feudalităţii, îi despoia pe boieri de averi sub diferite pretexte,
lipsindu- i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni şi corumpe pre norod”. În plus,
execută boierii la „cea mai mică greşală regătorească, la cea mai mică plângere ce i se arăta” iar
capetele celor ucişi sunt atârnate de poarta curţii domneşti.
În sala tronului intră Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul şi fiica lui Petru Rareş („avea acea
frumuseţă, care făcea odinioară vestite pre femeile României.”); soţul ei o ia „ca pe o pană” şi şi-o aşează
pe genunchi. Ruxanda îşi imploră soţul să cruţe pe boieri, spunându-i şi motivul ce a îndemnat-o să i se
adreseze: „– De- aş şti că mă vei şi omorî, nu pot să tac. Ieri, când voiam să întru, o jupâneasă cu cinci
copii s- au aruncat înaintea rădvanului meu şi m-au oprit arătându-mi un cap ţintuit în poarta curţii. «Ai
să dai seamă, doamnă, îmi zise, că laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii... Uită-te,
doamnă, acesta- i bărbatul meu, tatăl copiilor acestora, care au rămas săraci! Uită-te!»”. După ce
Doamna îi cere să înceteze omorurile, Lăpuşneanul îi promite că îi va îndeplini dorinţa „de poimâine”,
zice el, după ce îi va da Doamnei, a doua zi „un leac de frică”.

3) „Capul lui Moţoc vrem...”

  Sunt anunţaţi boierii „să se adune a doua zi, fiind sărbătoare, la mitropolie, unde era să fie şi
domnul, ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prânzească la curte”. După slujbă, Lăpuşneanul se
adresează boierilor, spunându-le că îi pare rău pentru că a „arătat asprime” faţă de ei, apoi îşi motivează
actele crude prin „dorinţa de a vedea contenind gâlcevirile şi vânzările unora şi altora, care ţinteau la
răsipa ţării şi la peirea mea”. Adăugând că vrea să trăiască alături de boieri „de acum în pace, iubindu-ne
ca nişte fraţi”, îşi cere iertare de la ei şi de la norodul adunat în biserică. La cuvântarea „deşănţată” a
domnitorului asistaseră Spancioc şi Stroici, care decid că nu vor participa la masa oferită de domn, din
neîncredere.
Boierii sosind la casa domnească, în număr de 47, observă prezenţa lefegiilor înarmaţi în
curte, şi a patru tunuri îndreptate spre poartă, dar nu dau atenţie faptului.
Masa ce s-a servit era simplă, conform obiceiurilor vremii: „Cel mai mare ospăţ se cuprindea în câteva
feluri de bucate. După borşul polonez, veneau mâncări greceşti ferte cu verdeţuri, care pluteau în unt;
apoi pilaful turcesc şi, în sfârşit, fripturile cosmopolite. Pânza mesii şi şervetele erau de filaliu ţesute în
casă, tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerele şi tipsiile erau de argint”.
Aproape de încheierea ospăţului, un boier, Veveriţă, închină un pahar urând lui Vodă ca să-l
întărească Dumnezeu în gândul bun „de a nu mai strica pe boieri şi a bântui norodul...”. Sub pretextul că
în urare s-ar ascunde o jignire adusă domnitorului, armaşul ordonă uciderea boierilor care, „neavând
nici o grijă, surprinşi mişăleşte pe din dos, fără arme, cădeau făr- a se mai împotrivi”, cu excepţia unora
dintre cei tineri, care transformă în arme tacâmurile, vasele si scaunele. Sunt ucise şi slugile boierilor,
aflate în curte, dar câteva scapă fugind peste ziduri şi poartă vestea despre cele întâmplate.
În faţa porţii palatului domnesc se adună „tot oraşul” şi oamenii, întărâtaţi, încep să lovească în
poartă cu topoarele. Lăpuşneanul cere armaşului să-i întrebe ce doresc, iar ca răspuns, după un moment
de ezitare, gloata se hotărăşte: „– Capul lui Moţoc vrem!”, arătând şi motivul, „–
Am rămas săraci!/– N-avem bani!/– Ne i-au luat toţi Moţoc!”. Auzind cele transmise de armaş în
legătură cu cererea mulţimii, vornicul Moţoc solicită domnitorului să îl apere : „Pune să deie cu tunurile
într-înşii... Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti!”, dar acesta refuză : „Proşti, dar mulţi,
răspunse Lăpuşneanul cu sânge rece”, şi vornicul este aruncat de pe zid mulţimii, „care într-o clipală îl
făcu bucăţi”, apoi „gloata”, „mulţămindu-se de această jertfă, se împrăştie”.
Vodă ordonă să se reteze capetele boierilor ucişi, le aşează pe masa de ospăţ în formă de
piramidă, „puind pe ale celor mai mici boieri dedesupt şi pe ale celor mai mari deasupra”; o aduce pe
Doamna Ruxanda ca să vadă priveliştea, care leşină, ceea ce prilejuieşte un comentariu soţului: „–
Femeia tot femeie, zise Lăpuşneanul zâmbind”. Trimişi să-i aducă pe Spancioc şi pe Stroici, oamenii
armaşului îi ajung pe fugari când tocmai treceau hotarul de pe Nistru şi cei doi boieri îi trimit lui
Lăpuşneanul vorbă că îl vor „vedea păn- a nu muri”.

4) „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...”

După patru ani de la uciderea celor 47 de boieri, Lăpuşneanul se mută în cetatea Hotinului, pentru a-i
putea supraveghea pe Spancioc şi Stroici, refugiaţi în Polonia. Îi era teamă de faptul că cei doi vor veni cu
oaste polonă în Moldova. În acest timp îşi ţinuse promisiunea făcută Doamnei Ruxanda, în sensul că nu
mai omora, dar „Scotea ochi, tăia mâni, ciuntea şi seca pe care avea prepus”.
Îmbolnăvindu-se, cere mitropolitului, episcopilor şi boierilor pe care îi chemase lângă el să îl
călugărească, dacă îl vor vedea că se apropie de moarte. Deoarece face o criză puternică, este călugărit
şi primeşte numele de Paisie, doamna Ruxandra este numită regentă iar fiul său, Bogdan, noul domn.
Sosesc Spancioc şi Stroici, ajung în faţa camerei unde se afla Lăpuşneanul bolnav şi, ascultând la uşă, aud
acuzele aduse de către acesta mitropolitului şi călugărilor care se aflau acolo, ca urmare a călugăririi
sale, precum şi ameninţarea rostită („M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi
eu!”).
Deoarece Lăpuşneanul îşi ameninţase soţia şi fiul cu răzbunarea, Spancioc şi Stroici o conving pe
Doamna Ruxanda să pună otravă în apa cerută de Lăpuşneanul, pentru a-şi salva fiul.
Intrând în camera fostului domn, care băuse deja din otravă, cei doi îl silesc să bea şi
resturile ei. Alexandru Lăpuşneanul a murit în chinuri şi a fost îngropat în „monastirea Slatina, zidită de
el”.
 Mie personal mi-a placut super mult aceasta opera, si prin ea m-am indragostit de romantism, dupa
cum se vede si in poeziile pe care le-am mai postat pe blog, abordand sensul mai actual, datorita
societatii, al acestui curent. Bine, poate si pentru ca in ce consta dragostea, stateam cam prost. Anyway,
consider ca merita citita, mai ales ca este bazata pe fapte istorice si persoanje reale.
Personajul principal mi se pare super misto, mergand putin pe principiul “muschii mei minte nu are”
intr-un mod medieval, desi aceasta sete de a conduce, i-a cam mancat zilele. S-a mutat cat mai aproape
de locul in care au fugit Stroici si Spancioc pentru a-I supravegea, dar in acelasi timp, frica unui atac din
partea lor l-a cam omorat. Asta ar fi un exemplu de ASA NU. Niciun om nu ar trebui sa lase o astfel de
manie, cum a fost cea de a fi stapan si o asemenea frica, cum a fost cea a unui atac din partea celor doi
fugari, sa il copleseasca. Dar normal, parerea mea nu e importanta, dar pregatirea pentru bac este, asa
ca success tuturor celor care citesc asta si carora bacul le bate la usa.