Urșii au, în general, capul rotund și mare și gâtul scurt și gros.

Botul este alungit și, de obicei,

trunchiat, iar buzele sunt mobile, mult desprinse de gingie. Urechile sunt scurte, drepte și rotunjite,
iar ochi relativ mici. Coada este scurtă, vestigială și, de regulă, ascunsă între perii blănii.
Picioarele anterioare și posterioare, potrivit de lungi, puternice și groase, au câte cinci degete
prevăzute cu gheare foarte mari, puternice, încovoiate, ascuțite și neretractile, pe care le folosesc la
sfâșiat prada și la săpat pământul. Tălpile, la urșii tereștri sunt păroase, iar la cei cățărători, golașe.
Dentiția are următoarea formulă: 3•1•(4-3)•2/3•1•(4-3)•(3-2) x 2 = 36-42 de dinți. Incisivii ursidelor
sunt relativ mari, cu o coroană crestată, iar caninii deosebit de puternici. Măselele sunt adaptate
pentru mestecarea hranei vegetale. Premolarii sunt de tot reduși, iar molarii bine dezvoltați, având o
suprafață triturantă complicată și prevăzută cu tuberculi lați. Măselele carnasiere (ultimul premolar
superior și primul molar inferior), în special cea inferioară, și-au pierdut caracterul de dinți tăietori,
devenind tuberculate.
Limba ursidelor este netedă, stomacul simplu, intestinul subțire puțin diferențiat de intestinul gros, iar
cecul lipsește.
Craniul cerebral al urșilor este alungit și prevăzut cu o creastă bine dezvoltată.