îmi rămăseseră câteva țigări ușor scuturate

mestecam firicele de tutun

nu simțeam că toți vom pierde
că ne vom pierde
ne opreau creierele noastre luxuriante
ca un vin roșu ce se-ntinde pe un șervet alb
ca un atac cerebral
ca o pleiadă de maci într-o mare de lapte
(s-a mai zis)
însă ce ucidere fină
ce moarte lentă
cât calciu gluconic câte țigări
cisterne de cafea

și aveam ideea asta în cap: nu folosi cuv. suflet decât o singură dată într-un vol. de versuri
cum suflet? c e e a s t a?

nu puteam ține cartea în mâini

în scara blocului era frig, ger
un bec de 40 W cu grilaj îmi lumina puțin paginile
încă nu apăruseră poeții noi
ceva lipsea din tot decorul, de pe toți pereții:
viziunea, frica
nimeni dar absolut nimeni nu credea că se va duce vreodată
timpul înghețase
oasele scârțâiau
târziu în noapte
priveam fix o rezistență de reșou sârmă de balot
fața mi se încălzea, căpătam o aură...
mai aprindeam o țigară ca de la foc
nimeni încă nu se călugărise
nimeni nu își luase zilele
deși fuseseră încercări
cu oasele mele nu era mare lucru de făcut
lumea iubea de bună seamă pentru o vreme ideea de nemuritor.