Arce în construcție (arhitectură)

Arcul este un element de arhitectură în forma arcuită care descrie un traseu curb între două
puncte de sprijin și care susține un zid deasupra unei deschideri, leagă între ele două ziduri,
două coloane sau întărește intradosul unei bolți.

Funcția arcului
Orice gol practicat într-o zidărie, executată din elemente mici (cărămizi, blocuri
de piatră fasonată), suportă din partea superioară golului o presiune, mai mare sau mai mică, în
funcție de distanța dintre reazemele pline și de mărimea sarcinilor superioare. Această presiune
este preluată prin structuri capabile să distribuie încărcarea către reazeme. Atunci când aceste
structuri sunt executate din elemente mici, ca în cazul zidăriei, se recurge la arce care, prin
forma lor, transformă efortul de încovoiere în efort de compresiune, mai ușor de suportat de
către zidărie.
În esență, arcul preia încărcările continui de deasupra (zid, fronton, acoperiș) și le distribuie
lateral, către elementele portante verticale punctuale (coloane, pilaștri, zid discontinuu).

Construcția arculu
Arcul este construit pornind din cele două puncte care încadrează deschiderea către partea
superioară. Arcul se încheie cu bolțari care se sprijină unii pe alții, având în centru bolțarul
denumit cheie de boltă. Până la fixarea bolțarului-cheie de boltă, arcul în curs de construire este
susținut cu ajutorul unei schele de lemn, numită cintru. Odată construit arcul, acesta este apt să
suporte și să transmită în jos greutatea zidului sau a acoperișului pe care îl susține. Contraforții
sau îngroșările verticale ale zidurilor servesc la menținerea acestora în poziție verticală,
învingând presiunea spre exterior exercitată de arc; totodată ei au rolul de a împiedica
prăbușirea acestuia.

Clasificare
După forma traseului, realizat dintr-o curbă sau din combinații de curbe, se definesc diferite
tipuri de arcuri:

 Arcul în plin cintru sau semicircular, denumit și arc roman, propriu arhitecturii

romane și, ulterior, celei clasice
 Arcul frânt sau ogival - arc întâlnit mai ales în arhitectura maură și, ulterior
în arhitectura gotică[3]
 Arcul în acoladă
 Arcul trilobat sau treflat - este format din întretăierea a trei arce de cerc. Specific
goticului venețian, a fost folosit în Transilvania, la unele portaluri gotice timpurii, devenind foarte
frecvent abia în secolul al XVIII-lea în Țara Românească.[5]
 Arcul polilobat
 Arcul turtit sau plat
 Arcul supraînălțat
 Arcul în potcoavă - apărut mai întâi în 709, la Marea Moschee din Damasc, a fost
mult folosit de arabi, pentru posibilitățile sale atât structurale cât și decorative[6], mai ales
în Spania și în Magreb.
 Arcul obtuz - cunoscut în Anglia sub numele de "arc Tudor" provine și el din
arhitectura arabă.[6]
 Arcul rampant sau crescător
 Arcul butant - subsistem structural propriu marilor catedrale gotice, menit să
preia, prin fracțiuni de arc, împingerile laterale ale bolților și să le descarce, la exterior,
prin contraforți, către fundație[3]
 Arcul de descărcare - se obține prin dispunerea în formă de arc a zidăriei
deasupra unei deschideri, procedeu prin care, întrerupându-se zidăria normală, în asize
orizontale de piatră sau cărămidă, se distribuie eforturile în părțile laterale, astfel ocolindu-se
zona sensibilă, ca la așa-zisul mormânt al lui Agamemnon, sau la Poarta Leilor de la Micene[3]
 Arcul dublou - arc suplimentar care reprezintă o întăritură adăugată intradosului
unei bolți în plin cintru în zonele unde aceasta se descarcă pe puncte de sprijin discontinui de
tipul coloanei sau pilastrului, menită a concentra în acea zonă sensibilă rezistența la împingere
a bolții.

TIPURI DE ARCE
Boltă (arhitectură)

În arhitectură, termenul boltă reprezintă un element de construcție destinat să suporte

sarcini și a cărui suprafață interioară (intrados) este concavă. Are rolul de a transmite
sarcinile și greutatea proprie fie unor puncte de sprijin laterale izolate (coloane, stâlpi),
fie unui zid continuu.
Bolta se realizează din piatră, cărămidă, beton sau beton armat.

Clasificare
După forma intradosului, bolta poate fi:

 simplă: cu intradosul format dintr-o suprafață curbă unitară (de

exemplu: cilindrică, conică etc.);
 compusă: cu intradosul format din două sau mai multe bolți simple (exemple: boltă în
cruce, boltă mănăstirească, boltă moldovenească, boltă cu nervuri,
boltă ogivală sau gotică etc.).
După felul legăturilor, se deosebesc:

 boltă cu două articulații: câte una la fiecare naștere;

 boltă cu trei articulații: două la nașteri și una la cheie;
 bolte încastrate la nașteri sau dublu încastrate.
După modul de alcătuire a secțiunii, se deosebesc:

 bolți masive;
 bolți cu casete;
 bolți cu goluri.