Rugaciune si reconciliere

Crestinul duce o viata de lupta cu sine, cu diavolul si cu tentatiile

pacatoase ce izvorasc din lumea ce-l inconjoara. Efortul crestinului in
aceasta viata cuprinde si demersul reconcilierii, adica al impacaraii cu
Dumnezeu(din cauza pacatelor), sine insusi(neimpiniri, nemultumiri),
cu sau pe ceilalti(certuri suparari invidie). Putem vorbi despre
reconciliere doar dupa impacarea noastra cu noi insine prin darul Sf.
Duh dobandit prin rugaciune. Deci rugaciunea este izvorul tuturor
faptelor bune, inclusiv al impacaraii cu cineva fata de care ni s-a
deteriorat relatia din diverse motive; exista si rugaciune pentru
vrajmasi.
Rugaciunea trebuie sa aiba doua calitati: sa fie facuta cu mare
credinta: „toate cate cereti rugandu-va, sa credeti ca veti lua si va fi
voua” si cu staruinta. Rugaciunea este de doua feluri: particulara si
publica(Sf. Liturghie, Sf. Taine), iar in functie de motivatia rugaciunii:
de lauda, de multumire, de cerere. Rugaciunea nu trebuie rostita doar
cu gura, ci cu mintea si inima. De cele mai multe ori, in timpul
rugaciunii, mintea este in alta parte.
Cunoscand puterea rugaciunii, diavolul incearca, prin imaginatie
si tot felul de inchipuiri, sa-l indeparteze pe om de la folosul si scopul
ei. De aceea, o mare lupta a noastra din vremea rugaciunii este sa nu
ne imaginam nimic, ci sa ne concentram la dialogul nostru cu
Dumnezeu. Aceasta este cea mai de jos treapta a rugaciunii. Urmeaza
rugaciunea mintii, cand suntem atenti la ceea ce zicem si apoi cea a
inimii, cand omul se indreapta spre rugaciunea fara cuvinte, cand doar
inima se roaga. Cea mai inalta treapta a rugaciunii este extazul, cand
omul este rapit cu mintea la cer. Rugaciunea ne innobileaza, ne
intareste, ne curata de pacate si ne da posibilitatea de a progresa
duhovniceste, ajungand la mantuirea sufletului.
Impacarea cu semenii,reconcilierea este foarte importanta,
deoarece ascultarea rugaciunilor noastre depinde de acest
lucru(„Impaca-te cu fratele tau, si apoi, venind, adu darul tau la
Altar”). Rugaciunea, numita si maica a tuturor faptelor bune, aduce in
sufletul nostru dragoste de Dumnezeu si de aproapele nostru, iar
dragostea este calea spre reconciliere. Prin pacat noi suparam pe
Dumnezeu si de aceea, trebuie ca prin rugaciune, fiecare crestin sa
caute reconcilierea cu tatal ceresc, intoarcerea sa la viata fara de pacat.
De multe ori,chiar Dumnezeu vazand departarea fata de el, cauta sa ne
induca o stare in urma careia sa dorim impacarea, si aceasta o face
prin incercari ale vietii noastre, intamplarea lumii alese, care fie ne
opresc de la savarsirea unor pacate, fie ne intorc la el.
Prin urmare, conditia reconcilierii cu Dumnezeu este impacarea,
iertarea aproapelui: „si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi
iertam gresitior nostri”.