Comentariu basm cult

Povestea lui Harap-Alb

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea apare la Iași sub indrumarea lui Titu
Maiorescu o societate culturala: ,,Junimea”, care are activitate in mai multe domenii:
in directia sociala s-au organizat prelectiuni populare, conferinte de culturalizare a
maselor. In directia lingvistica se fac eforturi in domeniul fonetic, al neologismelor.

Titu Maiorescu a impus ,,o noua directie in cultura” promovand urmatoarele

principii: spiritul critic, promovarea literaturii originale si teoria formelor fara fon.

Miscarea junimista avea o tipografie proprie, un organ de presa ,,Convorbiri

literare” si un cenaclu literar ,,Junimea” care avea urmatorul slogan ,,intra cine vrea,
ramane cine poate”. Literatura epocii este reprezentata magistral de catre romanticul
prin excelenta Eminescu si scriitorii realisti Ion Creanga, Caragiale, Slavici.

Ion Creanga publica basmul cult la 1 august 1877 in revista ,,Convorbiri

literare” si contine două tipuri de elemente: elemente de stereotipie populara si de
noutate. Referindu-se la Ion Creangă, Marin Mincu afirmă în Repere: „Reprezentând
spiritul românesc la maxima sa dimensiune, Creangă concentrează în sine, ca etalon al
unei umanități de vârstă imemorială, esența unui model uman și este, prin aceasta,
exponentul unor realități spirituale specifice. El va figura simbolic, prin toată opera sa,
subtilele mecanisme ale unei etici de certă robustețe, contribuind la îmbogățirea
cunoștințelor despre speța umană.”

Basmul este o opera epica, in proza, in care se relateaza intamplari fabuloase,

la care participa personaje inzestrate cu trasaturi supranaturale, reprezentand fortele
binelui si ale raului, aflate in conflict, deznodamantul fiind pozitiv, promovand
valorile morale din sfera binelui. G. Calinescu afirma ca basmul este un ,,gen vast,
depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala”. În
Estetica basmului, criticul definește această spefie a genului epic drept o „oglindire a
vieții în moduri fabuloase” și distinge mai multe planuri ale basmului: „planul prozaic,
realist”, „planul hieroglific sau simbolic” și „planul didactic”.

1
 ,,Povestea lui Harap-Alb” apartine specie basm prin elemente de stereotipie
populara, tipar narativ si formule specifice, conflictul implicand fortele binelui si ale
raului, personaje cu functii specifice, mesaj moralizator.

1. Tipar narativ:

Exista o situatie initiala, echilibrata prin faptul ca, din primele secvente
narrative ale textului, care constituie expozitiunea aflam de existenta imparatului si a
celor trei fii ai sai. Acesta ii instiinteaza ca unul dintre ei, cel mai destoinic, va merge
sa-I urmeze la tronul fratelui sau, Verde-Imparat, tulburata de aparitia unui element
perturbator, printr-o lipsa si prin interventia unor forte malefice, precum cea a
Spanului. Actiunea reparatorie cuprinde incercarile eroului ,,cel mai mic” de a reface
echilibrul dintre bine sir au, calatoria lui Harap-Alb si parcurgerea probelor: aducerea
salatelor din gradina ursului, aducerea pielii cerbului si aducerea fetei imparatului
Rosu. Apar si celelalte personaje ajutatoare: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-
Lati-Lungila. Imparatul Rosu il supune pe Harap-Alb la cateva probe: casa de arama,
alegerea macului de nisip, ghicitul fetei si intervin furnicile si albinele, alte ajutoare.
Rasplata eroului- Harap-Alb este decapitate de Span si inviat de fata Imparatului Rosu
cu apa vie si apa moarta. Spanul este ucis de cal, iar eroul este rasplatit, primind
tronulsi pe fata ImparatuluiRosu, cu care se casatoreste in final.

2. Tema:

Tema este reprezentata de confruntarea dintre fortele binelui si cele ale

raului, finalizata cu triumful binelui, Aventura initiatica a eroului conferind textului
caracter de roman. Probele pe care le trece protagonistul, care parcurge drumul de la
conditia de sluga la cea de imparat. Tema adiacenta este ca, basmul urmareste
maturizarea eroului, de la un tanar naiv, usor de pacalit, la printul care stie ce este
necazul, cum sa depaseasca greutatile vietii si cum sa-si pastreze prietenii. Realizate
prin motive specifice: motivul probelor, al Spanului.

2
 3. Triplicarea:

Basmul implica prezenta unor situatii si elemente specifice, precum cifrele

magice cu semnificatii ritualice si ezoterice ,,trei feciori” ai craiului, trei mari
incercari, obiectele magice (apa vie, apa moarta si smicelele de mar dulce). Cifra
simbolică trei este reluată în diferite context simbolice în economia textului.

4. Formulele tipice:

In stereotipiile basmului se gasesc cliseele compozitionale. Formula

narativa initiala(,, Amu cica era odata...”) introduce lectorul in atmosfera fabuloasa,
plasand actiunea intr-un timp si spatiu neprecizate, semn ca mesajul textului este
general valabil. Adverbul ,,odata” aduce sugestia de illo tempore. Formula mediana(,,
Si merg ei, sim erg cale lunga”) sustine arhitectura naratiunii. Si formula finala(,, Si a
tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca”) readuce lectorul in contingent.

5. Doua secvente semnificative:

O primă secvență reprezentativă în economia textului este cea în care, ales dintre
frații săi mai mari, mezinul pornește spre împărăția unchiului său, Verde Împărat, cu
binecuvântarea tatălui, căreia i se adaugă și două interdicții ce urmează să fie încălcate
de către erou: să nu se însoțească cu omul spân și să se ferească de omul roș.

În pădurea în care ajunge, eroul încalcă prima interdicție, luând un spân drept
slugă. Mezinul se va lăsa înșelat  la o fântână în care spânul îl ademenește să coboare.
El nu va putea reveni la suprafață decât cedându-și prerogativele de moștenitor al
împărăției și acceptând condiția de sclav confirmată de numele recent dobândit,
Harap-Alb. Ca urmare, eroul ajunge la unchiul său, nu  ca nepot al acestuia, ci ca rob
al spânului.

O altă secvență semnificativă este cea în care Harap-Alb este trimis să aducă salăți
din grădina ursului și să omoare cerbul împodobit cu nestemate, eroul se dovedește
vrednic, ascultător și fidel, mai ales că beneficiază de sprijinul calului său și al Sfintei

3
Duminici. Pentru a treia probă, aducerea fetei lui Roș Împărat ca mireasă pentru Spân,
eroul pleacă într-o nouă călătorie în care va încalca și cea de a doua interdicție
paternă. Pe drum, el se împrietenește cu cinci eroi burlești: Flămânzilă, Setilă, Gerilă,
Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă, care-l vor însoți și ajuta la câștigarea fetei. Împăratul
este răutăcios cu oaspeții săi pe care-i consideră niște ”nespălați” obraznici, dar aceștia
rămân la fel de veseli pe parcursul încercărilor: dorm o noapte într-o casă de aramă
încinsă în foc, pe care slujitorul împăratului o găsește dimineața înghețată-bocnă, sunt
ospătați sub amenințare cu cantități uriașe de mâncare și băutură, aleg nisipul de mac,
păzesc o noapte fata care are puterea de a se metamorfoza și de a se face nevăzută.
Reîntors în împărăția unchiului său, Verde Împărat,  protagonistul moare, ucis de spân
după dezvăluirea adevăratei sale identități, dar este înviat cu obiectele magice aduse
de către fată: smicelele de măr dulce, apa vie, apa moartă. Basmul se încheie cu  nunta
și confirmarea eroului ca noul stăpân al împărăției, mai „luminat” decât unchiul său,
Verde împărat.

6. Titlul:

Titlul consta in doua unitati: substantiv comun, articulat hotarat, care

trimite la specia narativa in care se incadreaza textul si substantivul propriu, stilistic,
un oximoron, sugerand dubla identitate a eroului: fiu de crai si sluga spanului,
constrans prin juramantul depus in fata Spanului sa accepte vestimentatia si atributiile
unui servitor, astfel incat va lupta pentru redobandirea propriei identitati. Oximoronul
prefigureaza si anticiparea eroului: alternarea de calitati si defecte.

7. Comparatie intre incipit si final:

Incipitul basmului este supramarcat printr-o dublă intrare în universul

ficţional. Fiecare prag al intrării în lumea basmică este sintagma „Amu, cică”
(„Amu cică era odată într-o ţară un craiu care avea trei feciori”). Este de
observat că naratorul exclude clişeul „ca niciodată” care ar fi plasat de la
început acţiunea în timp fabulos. Astfel, basmul lui Creangă păstrează de la
început ambiguitatea real/ ireal pendulând între coordonate concrete şi proiecţii

4
abstracte. Primul prag introduce motivul celor trei fii de crai, dar şi pe al
împăratului fără urmaş. Cel de al doilea prag are rolul intrigii şi reia formula
iniţială:”amu cică”: „amu cică împăratul acela, aproape de bătrâneţe, căzând la
zăcare, a scris carte frăţâne-său, craiul…”. Dacă prima serie de enunţuri
urmează modelul discursiv obişnuit în epica populară (nararare prin relatare),
seria a doua face loc discursului personajelor, după modelul narării prin
reprezentare. Această alternanţă între vocile instanţelor narative este unul dintre
elementele de originalitate ale basmului lui Creangă.

Finalul are şi el aceeaşi caracteristică. El introduce cunoscutul motiv al

nunţii împărăteşti care urmează răsplătirii eroului şi restabileşte pactul cu
naratarul particularizând prin nota de umor: „Şi a ţinut veselia ani întregi şi
acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are
bani mănâncă şi bea, iar cine nu, se uită şi rabdă.” Aşa sfârşeşte basmul în care
fabulosul este tratat realist.
8. Caracterizarea personajului principal (Harap-Alb):

Protagonistul basmului lui Ion Creangă  se deosebește de eroul basmului popular

printr-o mai mare consistență psihologică și printr-o mai mare veridicitate umană. Se
pot identifica în cazul lui calități umane precum inteligența, bunătatea, sociabilitatea,
fidelitatea, simțul onoarei etc. Totuși, el are și defecte, ceea ce nu se întâmplă în cazul
eroului basmului folcloric: este, la început, lipsit de compasiune, credul, fără curaj,  iar
mai apoi, la însărcinările periculoase pe care le primește, reacționează adeseori cu
lamentații comice, pe care calul, nu ezită să le ironizeze. Atunci când se plânge: „Vai,
dragul meu căluț, la grea belea m-a vârât iar Spânul. Nu știu dacă oi mai scăpa și din
asta cu viață…”, calul îi răspunde: ” Vorbă să fie, stăpâne, că tocmala-i gata …Nu te
teme, știu eu năzdrăvănii de-ale Spânului; și să fi vrut demult i-aș fi făcut pe obraz,
dar lasă-l să-și mai joace calul. Ce gândești? Și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume
câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte…”.

5
 Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul basmului, când
cititorul află că este mezinul craiului. Pe parcurs, apare în ipostaza de slugă a
Spânului, pentru ca, în final, să dobândească moștenitor al Împăratului Verde.
Statutul moral al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul desfășurării
acțiunii. Acesta este reliefat prin intermediul trăsăturilor morale ale individului. Inițial,
acesta are atât calități, cât și defecte, precum impulsivitatea sau naivitatea.
Neascultarea sfatului părintesc este, de asemenea, un semn al lipsei de experiență și
duce la căderea lui pe plan social, prin acordarea de încredere spânului. Acest gest
denotă și incapacitatea personajului de a distinge minciuna de adevăr sau esența de
aparență, fapt ce subliniază lipsa de experiență, necesară pentru obținerea
înțelepciunii. Calitățile eroului sunt evidențiate prin atitudinea lui față de personaje,
din care se remarcă bunătatea sufletească, altruismul, curajul, demnitatea și încrederea
în sine.
Statutul psihologic este strâns legat de cel social, acesta variind pe baza
experienței dobândite. Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și
superficială, lucru reliefat din întâlnirea cu Sf. Duminică și din încercarea de a găsi
calul din tinerețea tatălui său. În urma transformării lui în slugă, acesta evoluează
psihologic, devenind perseverent și sociabil, lucru care îl ajută în demersurile și
încercările sale și reușește să își facă prieteni loiali.
Caracterizarea eroului este făcută preponderent direct de către celelalte personaje
sau narator. Sf. Duminică îi spune acestuia că puterea milosteniei și inima cea bună îl
ajută, fapt ce evidențiază altruismul, milostenia și generozitatea acestuia. Fiicele de
împărat sugerează, la rândul lor, aspectul lui fizic prin replica: „Harap-Alb, sluga lui,
are o înfățișare mai plăcută”. Naratorul, de asemenea, îi atribuie direct unele calități și
defecte, prin replici ușor umoristice: „boboc în felul său”, sugerând, în acest fel, lipsa
de experiență și de maturitate a tânărului.
O mare parte din caracteristicile protagonistului sunt redate prin caracterizarea
indirecta. Faptele si comportamentul personajului ne ajuta sa descoperim noi trasaturi
ale acestuia. Astfel observam ca fiul craiului este un om demn, care se rusineaza
atunci cand tatal sau spune lucruri umilitoare la adresa sa si a fratilor sai: “facandu-se
rosu cum ii gotca (...) incepe a plange in inima sa, lovit fiind in adancul sufletului de

6
apasatoarele cuvinte alea tatalui sau”. Din gandurile sale observam ca Harap-Alb este
o persoana fara incredere in sine, careia nu ii place sa isi asume riscuri. Deaorece
crede ca nu va fi in stare sa indeplineasca porunca spanului, acesta spune: “de-as muri
mai degraba, sa scap odata de zbucium”. Protagonistul este un om milos, trasatura ce
reiese din secvența: „dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa
curm viata atator gazulite nevinovate.” Harap Alb prefera sa riste trecerea prin apa
decat sa omoare furnicile, dand astfel dovada de o inima buna si de dragoste fata de
lumea inconjuratoare.
Limbajul personajului ofera alte ocazii de a observa trasaturi ale eroului, fiind un
bun mijloc de caracterizare. In acest mod ne dam seama ca acesta nu este chiar o
persoana politicoasa, asa cum se poate vedea din felul in care se adreseaza la inceput
calului si Sfintei Duminici. Primului ii spune “ghijoana uracioasa ce esti”, iar batranei
“tocami de la una ca dumneata ti-ai gasit sa astept eu ajutor?”. Tot de aici putem
spune ca fiul craiului este de asemenea un om care se ia dupa aparente, crezand ca o
fiinta poate fi puternica numai daca are si un aspect satisfacator.

9. Oralitatea textului:
Modalităţi de realizare a oralităţii stilului in basmul Harap-Alb:

• dialogul: "- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate împărate, zise atunci
Flămânzilă. [...]- Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene."; "Atunci
spânul zice îngâmfat: - Ei, moşule, ce mai zici? - Ce să zic, nepoate! Ia, când aş
avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aş trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi 1-a dat
tata de acasă? Numai de vrednicia Iui -zise spânul - căci altfel nu-1 mai luam
după mine ca să-mi încurce zilele.";
• folosirea dativului etic: „Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu
dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face spânul până
jos praf şi pulbere”.
• exclamaţii, interogaţii, interjecţii: „Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o mână
şi altul de cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat”, „- Măi,

7
Păsărilă, iacătă-o-i, ia!”, „Ei, apoi? Lasă-te în sama lor, dacă vrei să rămâi fără
cap”.

10. Umorul textului:

Umorul este o altă trăsătură ce diferențiază basmul lui Creangă de unul

folcloric. Specific acestui autor este ”umorul pur”, nealterat de ironie, melancolie sau
sarcasm, pe care critica literară românească l-a consacrat sub formula de „jovialitate”,
„voie-bună”. Comicul de situație dă savoare multor scene. Una dintre acestea este
scena ospățului  la care Flămânzilă și Setilă se comportă ca niște milogi obraznici,
insistând pe lângă „luminarea-Sa”, împăratul, să le dea cât mai multă mâncare, dar și
să-i ”îndesească mai mult cu udeala”, căci „mâncarea-i numai o zăbavă; băuturica mai
este ce este”. Cei doi cer împăratului „gând bun și mână slobodă” să le dea cât mai
multă mâncare și băuturică, căci ”le ghiorăiesc mațele de foame”.
Atunci când împăratul îi amenință că dacă nu se vor dovedi ”mâncători și
băutori buni” își vor găsi ”beleaua” cu el, Flămânzilă îi răspunde cam insolent: ”De
ne-ar da Dumnezeu tot atâta supărare, luminarea-voastră…”, iar Setilă îl completează:
”…că din mâncare și băutură las` dacă ne-o întrece cineva; numai la treabă nu ne prea
punem cu toți nebunii”.  Cele cinci personaje grotești, adevărate stihii ale naturii, sunt
și ele surse ale comicului jovial.
Umorul este realizat prin mijloace diferite, cum ar fi:
* exprimarea mucalită ( asocierea surprinzătoare a unor cuvinte:“ să trăiască trei zile
cu cea de-alaltăieri”);
* ironia ( „Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea
lui cea nemaipomenită şi milostivirea lui cea auzită”);
* poreclele şi apelativele caricaturale („Setila”, „Ochila”);
* zeflemisirea („Tare-mi eşti drag!...Te-aş vârî în sân, dar nu încapi de urechi...”);
* diminutive cu valoare augmentativă( „buzişoare”, „băuturică”);
* caracterizări pitoreşti ( descrierea celor cinci năzdrăvani);

8
* citate cu expresii şi vorbe de duh („Dă-i cu cinstea, să piară ruşinea”).

11. Concluzia:

În concluzie, Povestea lui Harap-Alb este un basm cult care are ca particularități

reflectarea concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, umorul, arta
narativă și individualizarea personajelor.
Oralitatea, umorul, „erudiția paremiologică”- abundența de proverbe și zicători –
(G. Călinescu) sunt trăsături ale stilului lui Ion Creangă, detectabile și în celelalte
opere ale sale. Dar, asemenea basmului popular, cultivă principii morale înalte precum
cinstea, adevărul, prietenia și curajul, transformându-se într-o creație care oglindește
viața.
Individualizarea personajelor, ca și ambiguitatea morală a unora dintre ele, alături
de fundalul realist pe care sunt proiectate întâmplările fantastice sunt câteva dintre
cele mai evidente aspecte ale originalității acestui basm.