Papagalul și celelalte păsări

Lăsând a sa colivie,

În pădure vru să vie

Papagalu-a se plimba;

Și îndată ce ajunse

Să judece el se puse

Păsările ce cânta.

Că deloc nu suie bine,

Că glasul ei prea lung ține,

Filomelei tot zicea.

Și așa pe orișicare

Pasăre mică sau mare

El să tacă le făcea.

Dar odată supărate,

Păsările adunate,

Împotriva lui strigând,

Merseră ca să vorbească

Cu dânsul, și să-l silească

Să cânte ceva, zicând:

"Cântă dar tu, împărate;

Fă această bunătate,

Un exemplu să ne dai:

Căci din a ta șuierare,

Socotim cu-ncredințare

Că prea minunat glas ai."

El atunci stă la-ndoială,

Și prea cu multă sfială

Le răspunde c-un cuvânt:

"Domnilor! eu râz prea bine

De-alții; iar cât pentru mine,

Deloc cântăreț nu sânt."
Ursul și vulpea

„Ce bine au să meargă trebile în pădure,

Pe împăratul tigru cînd îl vom răsturna

Și noi vom guverna —

Zicea unei vulpi ursul — c-oricine o să jure

Că nu s-a pomenit

Un timp mai fericit.“

— „Și-n ce o să stea oare

Binele acest mare?“

Îl întrebă.

„În toate,

Mai ales în dreptate:

Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim,

Și legea criminală s-o îmbunătățim;

Căci pe vinovați tigrul întîi îi judeca

Ș-apoi îi sugruma.“

— „Dar voi ce-o să le faceți?“

— „Noi o să-i sugrumăm

Ș-apoi să-i judecăm.“

Cutare sau cutare,

Care se cred în stare

Lumea a guverna,

Daca din întîmplare

Ar face încercare,

Tot astfel ar urma.

(„Patria“, 1855)