Universitatea din Craiova

Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor

ANTREPRENORIAT
ȘI
ADMINISTRAREA AFACERILOR
ÎN TURISM

- suport curs –
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

PARTEA 1

TURISMUL – ELEMENTE
INTRODUCTIVE
 CAPITOLUL I
TURISMUL - CLARIFICĂRI CONCEPTUALE

1.1 Concepte şi clasificări folosite în turism

Etimologic, cuvântul „turism" provine din termenul englez „tour"

(călătorie), sau „to tour", „to make a tour" (a călători, a face o călătorie), termen
creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa -
în general şi în Franţa - în special. La rândul său, acest termen englez derivă din
cuvântul francez „tour" (călătorie, plimbare, mişcare), fiind preluat de majoritatea
limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini
şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos" şi, respectiv, din cel latin
„turnus" şi înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a derivat şi cel
de „turist", adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.
Se pune problema clarificării unor aspecte legate de termenul „turist".
Profesorul englez F. W. Ogilvie, în 1933, considera ca fiind turişti „... toate
persoanele care satisfac cel putin două condiţii, şi anume sunt depărtate de casă
pentru o perioadă care nu depăşeşte un an şi cheltuiesc bani în acele locuri fără ca
să-i câştige". Asemănător se pronunţa şi compatriotul său A. C. Norwal (1936),
care considera că turistul „este acea persoană care intră într-o ţară străină pentru
orice alt scop decât de a-şi stabili o reşedinţă permanentă sau pentru afaceri şi
care cheltuieşte, în ţara unde se stabileşte temporar, banii câştigaţi în altă parte"1.
Cel care a elaborat o definiţie a turismului - acceptată pe plan mondial, a
fost profesorul elveţian dr. W. Hunziker, acesta apreciind că: „Turismul este
ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor
în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate
printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare'" (1940).
Zece ani mai târziu The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) -
defineşte turismul ca fiind „...teoria şi practica din sfera călătoriilor; călătoria
fiind de plăcere", iar turistul drept „...cel care face un tur sau mai multe tururi, în
special cel ce face aceasta pentru recreere; cel care călătoreşte de plăcere sau
pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentru obiectivele interesante ale
acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare".
Dicţionarul Enciclopedic Român (1966, vol. IV) propune următoarea
definiţie a turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din
parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanţe, pentru
vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor, a obiectivelor culturale, economice,
istorice etc."

1Ionescu, Turismul fenomen social-economic şi cultural, Bucureşti, Editura Oscar Print,

2000, p. 11
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

Dictionnaire Touristique International (1969) conţine şi el o formulare:

„Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi
desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin
intermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont propriu,
pe o durată limitată de timp, precum şi industria care concură la satisfacerea
nevoilor turiştilor" şi tot în Dicţionarul turistic internaţional (1980) se precizează
că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana în
cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a ţintei, pe de alta, preocuparea exclusivă
pentru satisfacerea plăcerii sale".
Sintetizând cele enunţate, prin turism se înţelege:

• în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece

timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară, pentru a vizita
oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi
cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă
sau tratament;

• în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor

bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un
înalt nivel calitativ şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor
turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.

Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul

economico-social în care se desfăşoară turismul în perioada de la ultima Conferinţă
Internaţională a ONU privind turismul (Roma 1963), Conferinţa Internaţională
asupra turismului şi statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat
noi definiri ale conceptelor de bază în turism:

„Turismul se referă la activităţile unei persoane care călătoreşte în afara

mediului său obişnuit, pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al
cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi
remunerate la locul de vizitare."

Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate de Organizaţia

Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează
spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12
luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei
activităţi remunerate în locul vizitat".

Astfel sunt consideraţi turişti persoanele care:

• efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);

• se deplasează în staţiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului

sau îmbunătăţirii stării de sănătate;
 • se deplasează în alte localitaţi în scopul de a participa sau de a asista la
competiţii sportive;
• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe
internaţionale, reuniuni ştiinţifice sau misiuni religioase etc.;
• se deplasează în scopuri culturale.

Trei criterii sunt esenţiale pentru a deosebi turiştii de celelalte categorii de

călători:
■ Voiajul trebuie efectuat într-un loc situat în afara reşedinţei;
■ Sejurul nu poate depăşi 12 luni consecutive; peste această limită
vizitatorul poate fi considerat rezident;
■ Motivul călătoriei trebuie să fie altul decât prestarea unei activităţi
remunerate.

1.2. Formele de turism: criterii de clasificare şi particularităţi

Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă

asocierea sau combinarea serviciilor turistice (transport, cazare, alimentaţie,
agrement) care alcătuiesc produsul turistic precum şi modalitatea de comercializare
a acestuia.
Delimitarea conţinutului fiecărei forme de turism are importanţă pentru
identificarea, pe de o parte a comportamentului turistului în materie de consum şi
cheltuieli, iar pe de altă parte a responsabilităţilor organizatorilor de vacanţe
(touroperatorii, agenţiile de voiaj) şi a prestatorilor de servicii turistice (hoteluri,
restaurante, societăţi de transport).
Deoarece noţiunea de voiaj sau vizită are o sferă de cuprindere foarte largă
şi acoperă o varietate de forme de manifestare, se impune utilizarea unui ansamblu
de criterii de clasificare, de delimitare a unor categorii omogene bine conturate.

I) Un prim criteriu de clasificare, în funcţie de locul de provenienţă sau

originea turiştilor, distingem:
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

a. Turismul intern - practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor

naţionale;
b. Turismul internaţional - rezultat al deplasării persoanelor în afara
graniţelor ţării
lor de reşedinţă.

II). Un alt criteriu de clasificare, în funcţie de modalitatea de

comercializare a vacanţelor deosebim:
a. Turism organizat;
b. Turism pe cont propriu;
c. Turism semiorganizat sau mixt.
Fiecare dintre aceste forme prezintă o serie de trăsături proprii precum şi
dezavantaje atât pentru turişti cât şi pentru organizatorii de voiaj.
Turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei,
respectiv a principalelor servicii legate de deplasare şi sejur. Această angajare se
realizează prin intermediul contractelor (bilete de odihnă şi tratament, rezervarea
unui loc de cazare) sau a altor tipuri de înţelegeri stabilite între turist şi alţi
organizatori de vacanţe (hoteluri, companii aeriene). În aceste înţelegeri sunt
specificate serviciile solicitate, condiţiile de plată şi alte obligaţii ale părţilor
implicate.
Turismul pe cont propriu nu presupune angajarea anticipată a unor
prestaţii turistice. Vizitatorul hotărăşte singur destinaţia, durata deplasării, perioada
de realizare, mijlocul de transport, modalităţile de agrement. De asemenea el
apelează direct pe parcursul călătoriei la serviciile unităţilor prestatoare (hoteluri,
restaurante, unităţi de transport din zona pe care o vizitează). Această formă de
transport este practicată în special de turiştii cu multă experienţă, de persoanele cu
venituri mari, costul vacanţei în acest caz fiind superior celui din formele
organizate.
Turismul semiorganizat sau mixt se caracterizează prin îmbinarea
trăsăturilor specifice celor două forme prezentate, în acest caz o parte a serviciilor
(cazare şi demipensiune) sunt stabilite anticipat, iar cealaltă parte este obţinută pe
măsura sau în timpul derulării călătoriei (agrement şi transport).
Fiecare dintre formele de turism menţionate se adresează în mod egal atât
grupurilor de turişti, cât şi persoanelor individuale.
Analiza evoluţiei acestor forme de turism evidenţiază prezenţa în perioada
de început a călătoriilor, a turismului pe cont propriu practicat de persoanele cu
posibilităţi financiare ridicate.
Pe măsură ce fenomenul s-a intensificat şi-au făcut apariţia formele
organizate care au dus la afirmarea turismului de masă. Prezenţa turismului
semiorganizat este relativ recentă şi este generată de nevoia de a îmbina avantajele
călătoriei individuale cu cele ale siguranţei.
Avantajele şi dezavantajele acestor forme de turism sunt următoarele:
Avantaje: ■ Turismul organizat şi cel semiorganizat oferă posibilitatea unei
planificări a activităţilor asigurând utilizarea raţională a capacităţii de cazare şi a
mijloacelor de transport, utilizarea mai bună a resurselor de muncă şi certitudinea
încasărilor. De asemenea prin aceste forme de turism, prin facilităţile de preţ pe
care le acordă turiştilor stimulează mişcarea turistică şi atenuează caracterul
sezonier al cererii. Din punct de vedere al turistului opţiunea pentru forma
organizată şi semiorganizată prezintă garanţia realizării vacanţei, a primirii
serviciilor în condiţiile de confort, stabilitate precum şi eliberarea de grija
organizării călătoriei şi concentrarea atenţiei asupra petrecerii cât mai plăcută a
timpului liber.
Dezavantaje ale acestor forme de turism:
> pentru organizatorul de vacanţe sau prestatorul de servicii turistice
încasări mai mici pe zi / turist datorită sistemului de facilităţi practicate;
> pentru turist solicitarea unui aranjament organizat îi limitează libertatea de
mişcare în sensul acceptării şi participării la un program ce nu răspunde în
totalitate dorinţelor sale.
Avantaje: ■ Turismul pe cont propriu prezintă pentru organizatorii şi prestatorii
de servicii avantajul unor încasări mai mari ca urmare a eliminării sistemului de
reduceri. Pentru turist, în cazul acestor forme, sunt create condiţii de organizare a
vacanţei după propria voinţă; de asemenea se asigură o mobilitate mai mare a
acestuia precum şi vizitarea mai multor obiective turistice într-un timp relativ redus.
Dezavantaje: Turismul pe cont propriu prezintă şi inconveniente ce decurg din
sezonalitatea accentuată a manifestării cererii.
Din punct de vedere al turiştilor apare riscul imposibilităţii satisfacerii
cererii datorită concentrării acesteia în anumite perioade şi capacităţii limitate a
ofertei (spaţii de cazare, unităţi de alimentaţie publică, unităţi de transport, instalaţii
de agrement care nu fac faţă în cadrul perioadelor de vârf ale sezonului turistic).
Comparație: Cu toate aceste inconveniente la care se adaugă şi preţul ridicat,
formele de turism pe cont propriu cuceresc noi segmente de consumatori, ca urmare
a dorinţei acestora de a călători individual, de a-şi organiza singuri voiajul şi de a nu
fi obligaţi să respecte un program prestabilit.
Turismul organizat rămâne mijlocul cel mai utilizat pentru cei cu experienţă
redusă, cu venituri mai mici şi dotări turistice modeste. De asemenea el se regăseşte
frecvent în cazul deplasărilor în străinătate.

III). Un alt criteriu de clasificare, în funcţie de gradul de mobilitate a

turistului, deosebim:
■ Turism itinerant sau de circulaţie - caracterizat printr-un grad de
mobilitate ridicat în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri
cu şederi scurte (1-2 zile) în acelaşi perimetru (în aceeaşi zonă).
■ Turism de sejur - cu un grad de mobilitate redus ce presupune petrecerea
vacanţei în aceeaşi localitate indiferent de durata acesteia. Turismul de
sejur se împarte la rândul lui în:

• turism de sejur scurt ce cuprinde deplasările ocazionale,

evenimente cultural-artistice sau sportive şi cele la sfârşit de
săptămână;
• turism de sejur mediu în perioada standard de până la două
săptămâni;
• turism de sejur lung - de regulă 30 de zile; fiind specific
turismului de tratament balneo-medical sau persoanelor cu
venituri ridicate şi cu disponibilităţi mari de timp.
Turismul de sejur răspunde motivaţiilor de călătorie ale persoanelor mature sau de
vârsta a treia care preferă zonele de linişte, în timp ce turismul itinerant este specific
tinerilor dornici de a cunoaşte cât mai multe locuri.

IV). Un alt criteriu de clasificare, din punct de vedere al periodicităţii sau

frecvenţei de manifestare a cererii deosebim:
■ turism continuu - organizat pe întreaga perioadă a anului calendaristic
(turism de afaceri sau cultural);
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

■ turism sezonier - legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau

evenimente culturale, artistice, sportive.
În cadrul turismului sezonier întâlnim:
• turism de iarnă - deplasarea fiind motivată de practicarea
sporturilor specifice;
• turism de vară - specific turismului în zonele de litoral, dar poate
avea ca destinaţie şi muntele pentru drumeţii;
• turism de circumstanţă sau ocazional determinat de participarea
la diverse manifestări ştiinţifice, culturale, tradiţii, obiceiuri.

V). Un alt criteriu, în funcţie de tipul mijlocului de transport utilizat în

efectuarea călătoriei, formele de turism pot fi grupate astfel:
• drumeţii - ce cuprind deplasările pedestre în zone nepoluate în scop
recreativ sau de îngrijire a sănătăţii;
• turism rutier - cu motocicleta şi automobilul;
• turism feroviar - utilizat datorită siguranţei şi costurilor reduse;
• turism naval - întâlnit mai ales sub forma croazierelor;
• turism aerian - aflat în plină ascensiune - practicat pe distanţe lungi
şi foarte lungi ca urmare a vitezei mari de deplasare şi confortului
călătoriei.
Opţiunea turiştilor pentru un mijloc sau altul de transport este o decizie
complexă motivată de mai mulţi factori. Dorinţa turistului de a efectua călătorii
rapide şi comode a dus la folosirea în ultimul timp a combinaţiilor între diferite
mijloace de transport: avion-automobil; vapor-automobil; vapor-avion; avion-
vapor-automobil.

VI). Un alt criteriu de clasificare a formelor de turism şi poate cel mai

important îl reprezintă motivaţia călătoriei. Importanţa acestui criteriu este
argumentată de faptul că însăşi definiţia turistului se fundamentează pe tipologia
motivelor de călătorie:
■ loisir, recreere sau vacanţe;
■ vizite la rude sau prieteni;
■ afaceri şi motive profesionale;
■ tratamente medicale;
■ pelerinaje
■ alte motive.

VII). În funcţie de caracteristicile socio-economice ale cererii deosebim:

• turism particular sau privat
• turism social
Turismul particular se referă în principal la cei care călătoresc pe cont
propriu şi este specific segmentelor de populaţie cu venituri mai mari, cu experienţă
în domeniul călătoriilor, celor care preferă să-şi organizeze singuri voiajul şi
modalitatea de petrecere a timpului liber. Aceşti turişti manifestă mai multă exigenţă
faţă de calitatea şi diversitatea serviciilor, motiv pentru care această formă se
identifică cu turismul de lux.
Turismul social se adresează categoriilor de populaţie cu posibilităţi
financiare modeste, persoane de vârsta a treia, tineri, studenţi, locuitori ai satelor şi
de aceea serviciile cerute sunt de nivel mediu, din punct de vedere al calităţii şi într-
o gamă mai restrânsă. Turismul social presupune şi promovarea unui sistem de
facilităţi (reduceri de tarife, subvenţii). Prin trăsăturile sale, turismul social asigură
accesul la vacanţă a unor categorii defavorizate ale populaţiei, având astfel un rol
important de protecţie socială.
 VIII). după vârsta participanţilor:
• turismul pentru preşcolari;
• turismul pentru elevi;
• turismul pentru tineret (18-31 ani);
• turismul pentru adulţi (31-60 ani);
• turismul pentru vârsta a III-a.

Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-

se prin anumite caracteristici comune.

1.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice şi modalităţi de

măsurare a acesteia

Modalităţile de obţinere a unor informaţii statistice cantitative şi calitative

cu privire la circulaţia turistică internă şi internaţională a unei ţări sunt diverse şi
reflectă multiple aspecte ale fenomenului turistic.

Astfel, cele mai importante metode de culegere a informaţiilor statistice

sunt următoarele:
1. înregistrarea în punctele de frontieră;
2. înregistrarea în spaţiile de cazare;
3. sondajul în rândul turiştilor;
4. prelucrarea informaţiilor provenind de la instituţiile financiar-
bancare;
5. metoda balanţelor de plăţi;
6. metoda bugetelor de familie.

1.3. Efectul economic multiplicator al turismului

Este vorba, în primul rând, despre un aşa-numit efect direct care constă în
creşterea veniturilor în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor,
restaurantelor, agenţiilor tour-operatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse
efectuate de turişti în decursul unei anumite perioade de timp, de obicei un an. În al
doilea rând, avem în vedere efectul indirect care vizează impactul creşterii
cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de bunuri de
consum la care firmele turistice apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine oferta
turistică la parametri competitivi. În fine, în al treilea rând, poate fi urmărit şi un
efect indus asupra întregii economii naţionale, deoarece atât veniturile celor ce
lucrează nemijlocit în turism, cât şi cele ce revin sectorului producător de bunuri de
consum sunt reinvestite în vederea procurării altor mărfuri şi servicii de care au
nevoie. Asistăm astfel la un proces de multiplicare a cererii agregate la scară
macroeconomică.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi
definit ca volumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a
turistului, care va fi utilizat în economie.
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

1.3.1 Turismul şi ocuparea forţei de muncă

Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un
important rol în economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la
atragerea excedentului de forţă de muncă din alte sectoare, contribuind astfel la
atenuarea şomajului. Numărul mare al celor care lucrează în domeniul turismului
are ca explicaţie faptul că posibilitățile de mecanizare-automatizare a operaţiunilor
turistice sunt limitate.

Exemplu: De la jocul copiilor, la distracţia adulţilor, animatorul a început să

fie o persoană din ce în ce mai cautată şi în România. Acum, în ofertele de joburi
de vară se întâlnesc şi anunţuri de genul „Animatori Grecia care vor lucra în
hoteluri. Responsabilităţi: buna desfăşurare a programului de animaţie,
propunerea programului către oaspeţii hotelului, activităţi sportive în timpul zilei
(polo de apă, volei, ping pong, aerobic, sporturi de apă), precum şi evenimente
culturale şi sportive din cursul serii. Trebuie să fie o persoană dinamică, să aibă
spirit de echipă şi capacitate de comunicare." Din păcate, în toţi aceşti ani, în
Romania nu au debutat, decât sporadic, cursuri de specializare reală a
animatorilor, nici pentru copii, nici pentru adulţi. Chiar dacă, aparent, jobul lui
este distracţia, responsabilitatea este enormă.2
De asemenea, rămânând tot în sfera relaţiei turism-forţă de muncă, trebuie
amintit efectul indirect al creşterii numărului celor ocupaţi în acest sector. Studiile
arată că un loc de muncă direct din turism poate crea 1-3 locuri de muncă indirecte
şi induse3. Aceasta se explică prin aceea că turismul, fiind un mare consumator de
bunuri şi servicii, influenţează benefic utilizarea forţei de muncă în ramurile
furnizoare ale acestuia (agricultura, industria alimentară, construcţii).

1.3.2 Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe

Una dintre trăsăturile majore ale evoluţiei economiei mondiale o reprezintă

creşterea şi diversificarea schimburilor internaţionale. Astfel, turismul apare ca o
componentă importantă a relaţiilor economice internaţionale.

Este binecunoscut faptul că turismul face parte din structura comerţului

invizibil mondial, reprezentând una dintre principalele componente ale acestuia.
Comerţul invizibil este o formă a schimburilor economice internaţionale care nu au
ca obiect o marfă. Comerţul invizibil se materializează şi formează „balanţa
invizibilă" sau „balanţa serviciilor", componentă importantă a balanţei de plăţi
externe a unei ţări. În cadrul balanţei serviciilor, încasările şi cheltuielile provenite
din activitatea turistică se înregistrează în contul balanţier numit „călătorii". Astfel,
în creditul acestui cont se înscriu veniturile rezultate din activitatea turistică, iar în
debit cheltuielile ocazionate de desfăşurarea activităţii turistice.

In legătură cu rolul turismului în echilibrarea balanţei de plăţi externe a

unei ţări, în funcţie de mărimea şi semnul soldului contului „călătorii", dar şi de
mărimea şi semnul soldurilor celorlalte conturi balanţiere, putem avea una din
următoarele situaţii:

a) Contul „călătorii" are un sold pozitiv, atunci acesta poate

contribui, în funcţie şi de soldul celorlalte conturi balanţiere,
după caz la:

http://www.copilul.ro/index.php?s=2_1&p=103&id= 1061&id_pag=1640
3
Rodica Minciu, Economia Turismului, Bucureşti, Editura Uranus, 2000, p. 29
 • reducerea deficitului balanţei de plăţi;
• echilibrarea balanţei de plăţi;
• creşterea excedentului balanţei de plăţi.

b) Contul „călătorii" are un sold negativ, atunci acesta poate

contribui la:
• creşterea deficitului balanţei de plăţi;
• reducerea excedentului balanţei de plăţi;
• dezechilibrarea balanţei de plăţi.

Pentru a înţelege şi mai bine locul şi rolul turismului în cadrul balanţei de

plăţi externe a unei ţări, analizele economice trebuie completate şi cu alte elemente
care ţin de obiectivele majore ale politicii comerciale şi chiar cu cele ale politicii
externe, în general.

1.4. Impactul social al turismului

Pe lângă consecinţele economice, turismul are şi o profundă semnificaţie

socio-umană. El actionează, prin natura sa, atât asupra turiştilor în mod direct, cât şi
asupra populaţiei din zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se răsfrâng
şi asupra calităţii mediului, a utilizării timpului liber şi nu în ultimul rând asupra
legăturilor dintre naţiuni.

Turismul este, dincolo de toate, UN ELEMENT care favorizează

comunicarea, schimbul de idei, de informaţii, stimulând lărgirea orizontului
cultural cu efect asupra formării intelectuale.

Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său
reconfortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a
populaţiei, atât prin formele de odihnă, cât şi prin formele de tratamente balneo-
medicale. Totodată, turismul reprezintă un mijloc de educaţie, de ridicare a
nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie a oamenilor.

Aşadar, turismul contribuie nu doar la satisfacerea nevoilor materiale, ci şi la

satisfacerea nevoilor spirituale ale oamenilor. „Orice pas al unei călătorii devine o
aventură a cunoaşterii; la fiecare pas mori şi invingi de bucurie, ineditul te face să
renaşti, natura te reînalţă pe soclul fiecărei zile, martor la propriul miracol"4

Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un

important mijloc de utilizare a timpului liber. Evoluţia contemporană a economiei
mondiale este caracterizată de tendinţa de creştere a timpului liber, fapt ce ridică
probleme privind organizarea şi utilizarea eficientă a acestuia.
Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producţie, cu intrări şi ieşiri, se
observă că aceasta presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele
naturale având un rol fundamental. În consecinţă, turismul exercită influenţă
asupra mediului şi componentelor sale.
Tot în plan socio-economic, dar şi politic, trebuie amintit rolul deosebit de
important al turismului în intensificarea şi diversificarea legăturilor între naţiuni pe

Ion Ionescu, Turismul fenomen social economic şi cultural, Bucureşti, Editura Oscar Print,
2000, p. 17
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

plan mondial. Într-adevăr, alături de comerţul propriu-zis, turismul internaţional

tinde să devină una din formele principale de legatură dintre oameni situaţi pe
continente diferite.
După toate probabilităţile, călătoriile turistice spre destinaţii tot mai
îndepărtate (în alte ţări decât cele vecine) şi vizitarea a două-trei ţări în timpul unei
singure vacanţe, tind să devină caracteristice pentru circulaţia turistică viitoare. Ca
rezultat, turismul va contribui din ce în ce mai mult la sensibilizarea fiinţei umane
faţă de realităţile din locurile vizitate, la cultivarea unui climat de întelegere
reciprocă între popoare, tocmai prin forţa de convingere de care este capabil. Prin
natura sa intimă, turismul este o negaţie a conflictelor politice, o antiteză a
războiului.

1.5. Agenţiile de turism

Diversitatea formelor de turism care pot fi practicate pe un teritoriu receptor,
precum şi complexitatea elementelor componente ale unui produs turistic au creat o
multitudine de organizaţii si firme care mijlocesc sau prestează direct serviciile
solicitate de turişti.
Aceste firme turistice pot îmbrăca, după caz, cele mai diverse forme
organizatorice purtând în consecinţă, variate denumiri. Categorisirea lor riguros
ştiinţifică nu este posibilă, mai ales dacă se are în vedere şi faptul că unele firme pot
avea funcţii turistice exclusive, iar altele numai funcţii turistice ocazionale sau
tangenţiale.
Agențiile de turism private = veriga de bază a instituţiilor din turism; pot fi
considerate ca agenţii de turism unitățile economice care dispun de mijloace de
producţie şi fonduri circulante adecvate pentru conceperea si prestarea de servicii în
vederea satisfacerii cererii turistice.
Clasificare: în funcţie de prestațiile oferite, întreprinderile economice care
activează în turism, se împart în 2 categorii principale:
1). firme turistice primare: se consacră exclusiv / preponderent activității
de turisrn şi, în consecinţă, existenţa lor este direct dependentă de rezultatele
economice ale acestei activităţi.
Exemple: stabilimentele care oferă servicii de cazare, alimentaţie şi servicii
speciale (ghizi, instructori de sport, interpreţi etc), sanatoriile şi clinicile din
staţiunile turistice care oferă servicii de tratament balneomedical, societăţile
comerciale specializate în transporturi turistice, firmele producătoare de mărfuri
pentru necesităţile turiştilor (cadouri, amintiri etc), firmele prestatoare de servicii de
agrement etc.
2). firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principală de prestări
de servicii are un caracter general, subordonată intereselor şi cerinţelor populaţiei
locale, dar care într-o anumită măsură prestează si serviciu turistice.
Practic, în această categorie pot fi incluşi deci toţi prestatorii de servicii
generale care dintr-un considerent sau altul nu au fost cuprinşi ca firme turistice8.
În cazul întreprinderilor turistice primare, o poziţie deosebită o ocupă
agențiile de turism.
Agenţiile de turism = au rolul unor societăţi comerciale de distribuţie pentru
facilitarea contactelor organizate între clientela turistică potenţială din ţara de
reședință a turiştilor si firmele prestatoare de servicii turistice din ţara (zona,
localitatea etc.) receptoare, aleasă de turişti ca destinație pentru vizitare şi
petrecerea concediilor.
În consecinţă, agenţiile de turism organizează, oferă şi derulează o gamă
diversificată de aranjamente turistice care includ deplasarea, sejurul şi agrementul
acestora în cadrul călătoriilor întreprinse. Astfel, în final, în produsul turistic oferit
se materializează nu numai serviciile prestatorilor, ci şi logistica de combinare a
serviciilor preluate cu serviciile proprii ale agențiilor.

1.5.1. Ierarhizarea organizaţiilor turistice care acţionează pe pieţele

turistice din ţările economic dezvoltate:

- marile concerne turistice, care s-au transformat în organizaţii monopo-

liste, dispunând de o reţea foarte largă de birouri şi puncte de valorificare; acestea
ocupă cea mai mare pondere în turismul organizat de trimitere şi de primire pe piaţa
turistică internaţională din ţările respective;
- agenţiile de voiaj de mărime mijlocie, care-şi vând aranjamentele
proprii, contractate cu partenerii externi, şi preiau parţial aranjamente de la alţi
organizatori de turism mai puternici, raza lor de acţiune este mai mică decât a
marilor concerne turistice, limitându-se în general la nivel regional;
- agenţiile şi birourile de turism mici, cele mai numeroase, dar de cele
mai multe ori fără programe turistice externe proprii, ele activând în turismul
internaţional, în principal, ca vânzători ai programelor marilor concerne
organizatoare de voiaje. Spre a face faţă competiţiei marilor concerne şi a agenţiilor
de voiaj mai puternice, aceste agenţii şi birouri de turism îşi concentrează
activitatea pe formele turismului intern sau oferă programe de călătorii externe care
ocolesc turismul de masă (călătorii de studii şi profesionale, programe pentru
tineret, turism cultural, turism balneomedical, croaziere maritime etc). Cu tot
numărul lor mare, agenţiile şi birourile de turism mici ocupă o pondere modestă în
volumul de activitate turistică din ţările respective.

1.5.2. Funcţiile de coordonare a activităţii turistice ale agenţiilor de voiaj

Sintetizând cele prezentate anterior, agenţiile de voiaj îndeplinesc, indiferent
formele lor de proprietate şi de volumul lor de activitate, următoarele funcţii de
coordonare a activităţii turistice:
- de creaţie: agenţiile de voiaj promovează şi organizează pentru public noi
excursii către noi destinaţii; unele din aceste acţiuni pot fi comandate de firmele
turistice specializate, fiind doar executate de agenţia de voiaj;
- de promovare: agenţiile de voiaj trezesc interesul publicului pentru
vizitarea unor ţări, zone, staţiuni etc, prin intermediul diferitelor forme de
propagandă, publicitate şi informare turistică;
- de informare: agenţiile de voiaj acordă, la sediul acestora, toate
informaţiile turistice solicitate de clienţii potenţiali;
- de distribuire: agenţiile de voiaj vând călătorii şi servicii ale prestatorilor:
bilete de transport, de spectacole culturale, sportive etc;
- de realizare: agenţiile de voiaj organizează aranjamente (programe)
special comandate pentru turişti individuali şi pentru grupuri organizate. Unele
agenţii de voiaj dispun de un parc propriu de autocare, microbuze etc, cu care
execută excursiile oferite (de exemplu: tururi de oraş sau în circuit); în acest caz,
devin organizatori şi realizatori ai activităţii comerciale proprii. Complexitatea
acestei profesiuni face foarte dificilă elaborarea unei definiţii a agenţiilor de voiaj.
În literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe definiţii: de exemplu,
F.U.A.A.V. (Federaţia Universală a Agenţiilor de Voiaj) defineşte esenţa
profesiunii de agent de voiaj, în timp ce alte definiţii enumera numai esenţa
activităţii (statutul profesional) în virtutea legilor naţionale de organizare a
agenţiilor de voiaj.
O definiţie mai cuprinzătoare, ce pare a fi tot mai larg acceptată, este
următoarea: "Agenţia de voiaj este un organism complex, ce cuprinde misiuni
intelectuale, comerciale, industriale, care constau în procurarea directă sau indirectă
- o parte prin el însuşi, o parte prin terţi (contra unui comision) - de programe
turistice (transportul, cazarea, hrana etc.) solicitate de turişti."
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

Trebuie precizat c ă agenţiile de voiaj îşi asigură beneficiile şi acoperirea

costurilor din comisionul acordat de prestatorii de servicii turistice în numele cărora
acţionează, turiştii achitând practic tarifele stabilite de aceşti prestatori, fără a plăti
comisioane suplimentare pentru serviciile agenţiilor de voiaj.

1.5.3. Responsabilitatea, derpturile și obligațiile agenţiilor de voiaj

Pornind de la specificul activităţii turistice desfăşurate, responsabilitatea
agenţiilor de voiaj poate fi:
- limitată la atribuţiile unui simplu intermediar, în cazul în care toate
serviciile sunt oferite în numele prestatorilor de servicii turistice;
- sporită, pentru activitatea desfăşurată, în situaţia în care creşte rolul de
organizator (de anteprenor) al agenţiilor de voiaj pentru serviciile contractate, ca de
exemplu în cazul voiajelor forfetare practicate la un preţ global (în cazul "I.T."-
urilor şi al "Package-Tour"-urilor) şi în cazul activităţii desfăşurate direct (pentru
mijloacele de transport sau unităţile de cazare închiriate de agenţiile de voiaj în
sistemul pauşal).

Agentul economic cu activitate de turism are următoarele drepturi:

a) să presteze şi să comercializeze servicii turistice, în condiţiile legii;
b) să primească asistenţă de specialitate şi informaţii generale privind
strategia şi programele de dezvoltare a turismului, din partea Ministerului
Turismului şi a instituţiilor din subordinea sa;
c) să fie inclus, la cerere, în programele de pregătire profesională iniţiate de
Ministerul Turismului;
d) să participe la acţiunile de promovare naţională şi internaţională şi să fie
inclus în cataloage, ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei naţionale de servicii
turistice;
e) să beneficieze de facilităţile acordate de stat şi de alte organisme şi orga-
nizaţii, conform prevederilor legale, în scopul stimulării activităţii de turism;
f) să obţină certificatul de clasificare pentru flecare unitate proprie în care
prestează servicii turistice, corespunzător criteriilor îndeplinite de unitatea
respectivă;
g) să obţină reclasiflcarea unităţilor proprii, ca urmare a îmbunătăţirilor
aduse nivelului de dotare şi calităţii serviciilor.

Agentul economic din turism are următoarele obligaţii.

a) să realizeze servicii turistice la nivelul şi în limitele prevederilor licenţei
prin care a fost abilitat ca prestator sau comercializator în turism;
b) să se înscrie în Registrul Naţional al Turismului;
c) să presteze servicii turistice la nivelul unităţii respective;
d) să practice tarife şi preţuri corespunzătoare categoriei de încadrare,
potrivit certificatului de clasificare acordat şi normelor Ministerului Turismului;
e) să funcţioneze cu personal brevetat şi calificat, după caz, în conformitate
cu Nomenclatorul de profesiuni şi funcţii elaborat de Ministerul Turismului în
colaborare cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;
f) să afişeze, în formă vizibilă şi clară, lista serviciilor şi tarifelor practicate;
g) să apere interesele şi să asigure securitatea turiştilor, informarea lor
adecvată, precum şi despăgubirea acestora în cazul apariţiei unor prejudicii,
conform prevederilor legale;
h) să asigure, potrivit legii, exploatarea raţională a patrimoniului turistic,
asigurând totodată protecţia şi conservarea acestuia şi a mediului;
i) să transmită datele statistice conform sistemului informaţional al turismului
şi reglementărilor Comisiei Naţionale pentru Statistică.
  ÎNTREBĂRI DE CONTROL ŞI TEME DE DEZBATERE

1. Enumeraţi criteriile de clasificare a formelor de turism.

2. Prezentaţi metodele de înregistrare a circulaţiei turistice.
3. Definiţi noţiunile: turism, turist, excursionist, turism intern, turism
naţional/internaţional.
4. Prezentați efectul economic multiplicator al turismului.
5. Prezentați impactul social al turismului.
6. Prezentați, în funcţie de prestațiile oferite, în câte categorii principale se
împart întreprinderile economice care activează în turism.
7. Prezentați 3 dintre drepturile și obligațiile agenţiilor de voiaj

 TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

1. Cea mai complexă metodă de obţinere/înregistrare a informaţiilor privind

circulaţia turistică internaţională este:
a) înregistrarea în punctele de frontieră;
b) înregistrarea în spaţiile de cazare;
c) prelucrarea statisticilor organismelor financiare;
d) sondajul.

2. Forma de turism care determină pentru turist un grad redus de mobilitate

se numeşte:
a) drumeţie;
b) itinerant;
c) permanent;
d) de sejur.

3. Ca factor demografic ce influenţează activitatea turistică, adulţii se

caracterizează prin:
a) resurse financiare limitate;
b) acordarea unor facilităţi;
c) timp liber nelimitat;
d) exigenţă faţă de confort.

4. Vizitatorul care nu-şi petrece noaptea în mijloace de cazare colective sau

private la locul vizitat se numeşte:
a) călător în tranzit;
b) turist intern;
c) excursionist;
d) vacanţier.

5. In funcţie de modalitatea de comercializare a vacanţei, forma de turism

poate fi:
a) turism intern;
b) turism de iarnă;
c) turism social;
d) turism pe cont propriu;
e) turism de sejur.

6. In funcţie de motivaţia călătoriei, forma de turism este:

a) turism continuu;
b) turism de afaceri;
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

c) turism itinerant;
d) turism particular;
e) turism social.

7. Forma de turism care presupune angajarea anticipată a călătoriei este:

a) turismul pe cont propriu şi organizat;
b) turismul organizat;
c) turismul pe cont propriu şi mixt;
d) turismul continuu;
e) turismul de sejur.

8. Din punct de vedere al turistului, forma organizată şi semiorganizată

prezintă avantajul:
a) limitează libertatea de mişcare;
b) utilizarea raţională a capacităţii de cazare;
c) certitudinea încasărilor;
d) garanţia realizării vacanţei;
e) atenuează caracterul sezonier al cererii.

9. Pentru organizatorul de vacanţe, dezavantajul formei organizate este:

a) încasări mai mari pe zi/turist;
b) încasări mai mici pe zi/turist;
c) stimulează mişcarea turistică;
d) garanţia realizării vacanţei;
e) atenuează caracterul sezonier al cererii.

10. Turismul pe cont propriu prezintă pentru turişti avantajul:

a) preţul ridicat;
b) preţul redus;
c) garanţia realizării vacanţei;
d) organizarea vacanţei după propria voinţă;
e) limitează libertatea de mişcare.

11. Turismul pe cont propriu prezintă pentru organizatorul de vacanţe

avantajul:
a) încasări mai mici;
b) atenuarea sezonalităţii;
c) încasări mai mari;
d) utilizarea raţională a capacităţii de cazare;
e) utilizarea mai bună a resurselor de muncă.

Raspunsuri: 1a; 2d, 3d, 4c; 5d, 6b, 7b, 8d, 9b, 10d, 11c.
 CAPITOLUL 2
PIAȚA TURISTICĂ

2.1. Conținutul şi caracteristicile pieței turistice

Piaţa turistică reprezintă o componentă a pieţei, în general, şi a pieţei

serviciilor, în special, având o serie de caracteristici cu acestea, dar şi o serie de
trăsături particulare determinate de specificul activităţilor în acest domeniu.
Potrivit conceptului general, piaţa turistică este reprezentată de totalitatea
tranzacţiilor sau a actelor de vânzare - cumpărare al căror obiect îl constituie
produsele turistice.
Poate fi definită, totodată, ca sferă de confruntare a ofertei turistice
materializată în producţia specifică, şi cererea turistică ca expresie a nevoilor,
dorinţelor şi aspiraţiilor clienţilor.
Această abordare evidenţiază de fapt, cele două laturi ale pieţei turistice-
cererea şi oferta.

Caracteristicile pieţei turistice sunt:

1). Complexitatea pieţei turistice, ca rezultat al faptului că produsul turistic
are un conţinut aparte, fiind alcătuit din bunuri şi servicii, din elemente tangibile şi
elemente intangibile.
Ca elemente tangibile ale produsului turistic putem enumera: hotelul,
restaurantul, mijloacele de transport, alimentaţia şi băutura, ambarcaţiunile, sălile de
jocuri etc.
Ca elemente intangibile ale unui produs turistic putem enumera: atmosfera şi
ambianţa, metodele de servire a mesei, agrementul sau distracţia.
Piaţa turistică se află la intersecţia pieţei bunurilor cu piaţa serviciilor, preluând
particularităţile de manifestare ale acestora.
Fiecare din cele două componente ale pieţei turistice (elementele tangibile si
elementele intangibile) au o structură complexă şi o varietate de forme de
concretizare. Astfel, transportul se diferenţiază după mijloacele utilizate în: transport
rutier, naval, aerian, cu autoturisme; echipamentele de cazare se diferenţiază după tip
în: hoteluri, campinguri, pensiuni, dar şi după confort; atracţiile turistice se
diferenţiază după conţinut în: resurse naturale şi resurse antropice.
Din aceste considerente, rezultă posibilitatea infinită de diferenţiere şi
segmentare a pieţei turistice.
De asemenea, din punct de vedere al conţinutului, produsul turistic include:
elemente eterogene - servicii furnizate de condiţiile naturale, de echipamente, de
forţa de muncă, prezentate sub forma unui " pachet " rezultat din activităţile unui
număr mare de producători/ofertanţi, ceea ce accentuează caracterul complex al
pieţei.
2) Varietatea formelor de concretizare, dar şi de asociere a elementelor
constitutive ale produsului turistic, pe de o parte, diversitatea dorinţelor
consumatorilor, pe de altă parte, determină ca din confruntarea ofertei cu cererea să
rezulte o multitudine de forme de turism, de segmente, ceea ce-i conferă pieţei
turistice un caracter fragmentat.
3) Prezenţa, în structura produsului turistic, a elementelor intangibile
imprimă pieţei turistice o altă particularitate -- opacitatea.
Pe piaţa turistică se întâlnesc cumpărătorii de vacanţe şi oferta care este
"invizibilă" şi se exprimă prin imagini create de cumpărători, prin sintetizarea
informaţiilor primite şi a experienţelor anterioare. În aceste condiţii apar mai multe
incertitudini decât pe piaţa bunurilor tangibile generatoare de riscuri, atât pentru
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

ofertant, cât şi pentru cumpărător. Întâlnirea cerere - ofertă devine astfel mai
dificilă, echilibrul se realizează mai greu şi presupune utilizarea unor metode de
prevenire şi reducere a riscurilor - asocierea imaginilor cu elemente corporale, cu
notorietatea producătorului, corespondenţa cantitativă şi calitativă între produs, preţ
şi imagine.
4) O altă particularitate ce decurge din manifestarea cererii este mobilitatea.
Dependentă de cadrul natural, condiţiile locale, oferta turistică nu poate veni
în întâmpinarea cererii, cum este cazul altor pieţe. Cea care se deplasează în vederea
finalizării tranzacţiei este cererea. Se poate spune că, pe piaţa turistică locul ofertei
sau al producţiei coincide cu cel al consumului, dar nu şi cu cel de formare a cererii.
5) Piaţa turistică se caracterizează prin concentrarea în timp şi spaţiu,
specifică ofertei şi cererii. Concentrarea exprimată prin diferenţe în amploarea
activităţii şi a volumului tranzacţiilor de la o perioadă la alta sau de la o zonă la alta
are implicaţii asupra modului de funcţionare a pieţei favorizând apariţia unor
situaţii de ofertă fără cerere sau cerere fără ofertă, cu efecte sau implicaţii negative
asupra utilizării capacităţii de producţie, a rezultatelor economice ale prestatorilor
de produse turistice şi satisfacerii clienţilor.
Piaţa turistică înregistrează o varietate de forme de manifestare. Se poate
vorbi astfel, de o piaţă: reală (efectivă) sau potenţială (teoretică); locală, naţională,
sau mondială; diferenţiată pe produse (tipuri de vacanţe/forme de turism), pe
segmente de consumatori, pe tipuri de producători sau ofertanţi.

2.2. Cererea şi consumul turistic

Ca parte componentă a pieţei turistice, cererea turistică reprezintă
dorinţa consumatorului pentru un anumit produs turistic, dublată de
posibilităţile şi decizia de a-l cumpăra.
Cererea turistică este expresia unei nevoi, răspunde unei aspiraţii către
un produs turistic, susţinută de posibilitatea de a-l cumpăra, manifestată la
reşedinţa turistului.
Consumul turistic, ca expresie a cererii efective, reprezintă ansamblul
cheltuielilor făcute de subiecţii cererii pentru cumpărarea de bunuri şi
servicii cu motivaţie turistică.
În privinţa raportului dintre cerere - consum, situaţia se prezintă
astfel:
■ consumul turistic are o sferă de cuprindere mai mare decât cererea,
deoarece şi în cazul turismului se poate vorbi de autoconsum (ex: vacanţe
petrecute în locaţii de reşedinţă secundare, vizite la rude şi prieteni,
consumuri turistice subvenţionate pentru pensionari, elevi, studenţi etc.)
■ faţă de ofertă, consumul turistic are o sferă de cuprindere mai
redusă, fiind echivalent cu producţia. Cu alte cuvinte se produce numai ceea
ce se consumă, produsele turistice, datorită caracterului lor intangibil,
neputând fi stocate în vederea unor vânzări sau consumuri ulterioare.
Din punct de vedere al conţinutului, cererea se formează la reşedinţa
permanentă a turistului şi se deplasează spre locul ofertei, iar consumul se
manifestă numai în sfera ofertei.
În timp ce cererea turistică se formează la locul de reşedinţă al
turistului, consumul turistic se realizează la locul de destinaţie turistică
în trei etape:
1. înainte de deplasarea spre locul de destinaţie turistică dar legat de
aceasta (achiziţionarea pachetului turistic, a unor produse de uz general
precum echipamente, periuţă şi pastă de dinţi, pijama, costum de baie,
bocanci etc.);
2. în timpul deplasării spre locul de destinaţie turistică (produse de
artizanat, benzină, mâncare etc.);
3. la locul de destinaţie turistică (servicii de agrement).

2.3. Oferta şi producţia turistică

Oferta turistică poate fi definită prin valoarea serviciilor şi bunurilor

finale create de sectorul turistic în timpul unei perioade determinate, de
regulă un an.
În literatura de specialitate mai există şi alte definiţii mai apropiate de
specificul acestei activităţi. Astfel, oferta turistică reprezintă ansamblul
atracţiilor care pot motiva vizitarea lor de către turişti; sau elementele de
atracţie care motivează călătoria şi cele destinate să asigure valorificarea
primelor.
Trebuie precizat că oferta turistică nu se limitează numai la elementele
potenţialului natural şi antropic, la acestea se adăugă şi mijloacele de
producţie a serviciilor turistice, respectiv baza materială şi forţa de muncă
necesară, iar după unii autori şi condiţiile de comercializare.
De fapt, totalitatea bunurilor şi serviciilor create în sfera turismului
definesc producţia turistică.
În aceste condiţii sfera de cuprindere a ofertei este mai mare decât cea
a producţiei, incluzând elementele de atracţie şi baza materială care sunt
transformate în produse turistice efective prin acţiunea forţei de muncă în
momentul formării cererii. Oferta turistică are, astfel, o existenţă de sine
stătătoare, este fermă, are o structură bine definită, în timp ce producţia nu
poate exista în afara ofertei, este efemeră şi se realizează numai pe măsura
manifestării cererii.
În sinteză, oferta turistică se compune din:
■ potenţialul turistic (atracţiile naturale şi antropice) situat într-un
anumit spaţiu geografic, deci dependent de teritoriu, cu o anumită structură,
valoare şi capacitate;
■ baza materială specifică (respectiv, mijloacele de cazare,
alimentaţie şi agrement) şi infrastructura generală;
■ forţa de muncă, care prin număr, structură, nivel de pregătire
determină valoarea producţiei;
■ serviciile - forma sub care se prezintă de cele mai multe ori
produsele turistice.
Aceste elemente ale ofertei se pot prezenta distinct, alcătuind o ofertă
separată (ex: oferta locurilor de cazare, de transport, de tratament, de odihnă,
de agrement) sau împreună, în diverse combinaţii, sub forma pachetelor de
vacanţă.

Particularităţile ofertei:
1) Complexitatea şi eterogenitatea datorate faptului că oferta şi
producţia turistică sunt alcătuite dintr-o varietate de elemente. Aceste
elemente se diferenţiază din punct de vedere:
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

• al conţinutului, putând fi grupate în elemente atractive (resursele

turistice) şi elemente funcţionale ( echipamentele şi serviciile);
• al comportamentului, unele fiind rigide (atracţiile turistice,
echipamentele), altele fiind variabile (serviciile turistice);
• al sectorului economic din care provin (industrie, agricultură,
transport).

Cu toate că oferta, şi în special produsele turistice au un caracter

unitar, complexitatea şi eterogenitatea sunt specifice tuturor elementelor
componente.
Astfel:
■ Atracţiile turistice sunt naturale şi antropice, fiecare categorie
divizându-se în funcţie de valoare, originalitate, conţinut.
■ Baza tehnico-materială se diferenţiază după destinaţie în:
echipamente de cazare, alimentaţie, transport, de agrement, iar fiecare la
rândul său se împarte pe zone de amplasare, tipuri şi categorii de confort.
■ Forţa de muncă se structurează pe niveluri de pregătire, funcţii,
vechime, categorii de vârstă, sex etc.
■ Serviciile turistice sunt diferenţiate, ca urmare a dependenţei de
resursele naturale şi umane.
■ Există şi o eterogenitate a producătorilor de vacanţe, aceştia fiind
specializaţi pe activităţi de cazare, alimentaţie, transport, comercializare sau
un profil combinat, precum şi structuraţi în funcţie de forma de proprietate,
mărime sau mod de organizare şi desfăşurare a activităţii.
Toate aceste caracteristici se reflectă în complexitatea şi eterogenitatea
produselor turistice finale care pot fi simple sau complexe, de vacanţă, de
afaceri, de odihnă, de tratament, culturale etc.

2) Creşterea diversificată a ofertei - consecinţă a eterogenităţii

componentelor sale şi, în special, a rigidităţii.
În turism, ca şi în alte ramuri ale economiei, creşterea cererii determină
o dezvoltare a ofertei, a producţiei turistice. Dacă în alte domenii acoperirea
cererii se face prin multiplicarea ofertei, deci prin producerea unor cantităţi
mai mari din aceste bunuri sau servicii, în turism acest lucru nu e posibil.
Dependenţa de potenţialul turistic, natural sau antropic face ca sporirea
ofertei prin multiplicări să se realizeze doar în anumite limite, respectiv până
la limita capacităţii de primire fizică şi ecologică a potenţialului sau a
diversităţii sale de componente (ex: capacitatea plajei, a pârtiei de schi).
Dincolo de aceste limite ale potenţialului natural, creşterea ofertei se poate
face numai prin atragerea în circuitul turistic a unor noi zone, prin
amenajarea unor noi atracţii, deci, prin diversificare.
Creşterea diversificată trebuie privită nu numai ca rezultat obiectiv al
condiţiilor specifice turismului, ci şi ca o preocupare a ofertanţilor sau
producătorilor de a se apropia de dorinţele consumatorilor în vederea
stimulării cererii.

3) Rigiditatea se manifestă sub diferite forme:

■ imobilitatea produselor turistice, acestea neputând fi
expediate în vederea întâlnirii cu cererea şi realizarea consumului, motiv
pentru care se impune deplasarea turistului spre locul ofertei;
 ■ imposibilitatea stocării produselor turistice în vederea satisfacerii
unor nevoi viitoare sau acoperirii unor oscilaţii bruşte ale cererii;
■ capacitatea limitată în timp şi spaţiu a atracţiilor turistice, a
echipamentelor şi a forţei de muncă.

4) Caracterul rigid sau inelastic al ofertei limitează posibilităţile

adaptării acesteia la variaţiile cererii, determinând o altă caracteristică a
ofertei şi anume: inadaptabilitatea sau adaptarea parţială la cerere.
Rigiditatea şi condiţiile de exploatare a capacităţilor existente, în
special cele de cazare determină dezechilibre între ofertă şi cerere. Pot
apărea astfel, situaţii de ofertă subtilizată şi de insuficienţă a ofertei.
Fenomenul subutilizării priveşte toate tipurile de echipamente şi chiar
componentele naturale ale ofertei (suprafaţa plajelor, capacitatea pârtiei de
schi) şi are efecte asupra rezultatelor economice ale activităţii turistice.
Referitor la situaţiile de insuficienţă a ofertei, efectele negative se
reflectă asupra nivelului de satisfacere a consumatorului.
Inadaptabilitatea ofertei nu trebuie absolutizată. În cazul capacităţii de
cazare şi alimentaţie adaptarea se poate realiza prin construirea unor
echipamente cu eforturi investiţionale mici (camping-uri, căsuţe, terase,
grădini de vară). De asemenea, există posibilitatea substituirii unor
componente ale ofertei şi utilizarea lor în alte scopuri (congrese, afaceri)
decât cel sezonier.

2.4. Sezonalitatea activităţii turistice

Turismul exprimat sub forma cererii şi consumului înregistrează în
evoluţia sa o serie de fluctuaţii. Unele au caracter continuu, fiind provocate
de dinamica unor factori de tendinţă sau de schimbările rapide în domeniul
tehnicii, altele au caracter alternativ datorat unor condiţii naturale, stări
conjuncturale sau modalităţii de formare a cererii.
Aceste variaţii de durată sau repetabile, cu implicaţii superficiale sau
profunde se manifestă prin repartizarea inegală în timp şi spaţiu a numărului
de turişti, şi respectiv a necesarului de servicii turistice.
Oscilaţiile sezoniere ale activităţii turistice sunt determinate de
condiţiile de realizare a echilibrului cerere - ofertă şi se concretizează printr-
o concentrare mare a fluxurilor de turişti în anumite perioade ale anului
calendaristic.
Sezonalitatea în turism are o serie de particularităţi datorate
dependenţei cererii faţă de condiţiile naturale, caracterului nestocabil al
serviciilor turistice, rigidităţii ofertei. Astfel, variaţiile sezoniere ale
activităţii turistice sunt mai accentuate, au implicaţii directe şi indirecte, iar
posibilităţile de atenuare a lor sunt relativ limitate şi presupun eforturi mari
din partea organizatorilor de vacanţe.
Se pune tot mai mult problema atenuării acestei sezonalităţi, găsirii
unor mijloace care să stimuleze desfăşurarea călătoriilor pe durata întregului
an, reducerea concentrării în anumite perioade şi prelungirii sezonului
turistic.
Amploarea oscilaţiilor sezoniere are consecinţe, atât asupra dezvoltării
turismului şi eficientizării acestuia, cât şi asupra altor ramuri ale economiei
cu care turismul se află în relaţii de intercondiţionare.
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

În ce priveşte activitatea turistică, Sezonalitatea se reflectă, pe de o

parte, în utilizarea incompletă a bazei materiale şi a forţei de muncă,
influenţând negativ costurile şi calitatea serviciilor turistice, termenul de
recuperare a investiţiilor, iar pe de altă parte, în nivelul scăzut al satisfacerii
nevoilor turiştilor, afectând frecvenţa călătoriilor.
Concentrarea cererii pentru călătoriile în anumite perioade ale anului
duce la suprasolicitarea mijloacelor de transport, a spaţiilor de cazare şi
alimentaţie, determinând o calitate redusă a prestaţiilor, creşterea tensiunilor
în relaţiile dintre vânzători şi consumatori.
Din punct de vedere al turistului, sezonalitatea are implicaţii de ordin
psihologic şi economic. Aglomeraţia din mijloacele de transport sau de pe
căile rutiere, în cazul călătoriilor cu mijloace proprii, riscul negăsirii unui loc
de cazare corespunzător dorinţelor, timpul mare de aşteptare pentru
obţinerea unor servicii provoacă turistului oboseală psihică şi fizică,
diminuând efectele recreative ale vacanţei.
De asemenea, influenţele negative asupra turistului şi bugetului
acestuia au şi preţurile serviciilor oferite, situate mult peste posibilităţile
financiare ale turistului, precum şi lipsa concordanţei dintre nivelul preţurilor
şi calitatea serviciilor oferite.
Asupra celorlalte ramuri ale economiei, sezonalitatea cererii şi
consumului turistic acţionează fie direct, prin solicitările suplimentare faţă
de domenii ca (transport, industrie alimentară, agricultură, comerţ), fie
indirect, prin efectele ocupării periodice, limitărilor angajaţilor şi
redistribuirii acestora către alte sectoare.
Cercetările efectuate în acest domeniu au evidenţiat faptul că la
originea sezonalităţii se află o serie de factori sociali, istorici, culturali, care
stimulează dezvoltarea turismului, suprapuşi disponibilităţilor de timp liber
şi dorinţei de distracţie. Astfel, există două categorii de factori care
determină variaţii sezoniere:
> factori naturali: poziţia geografică a unei zone/staţiuni/ţări,
succesiunea anotimpurilor, condiţiile de climă, valorile cultural-istorice,
periodicitatea manifestărilor;
> factorii economico-organizatorici: structura anului
şcolar/universitar, organizarea producţiei în diverse ramuri, regimul
concediilor plătite şi durata acestora, creşterea timpului liber.
În România au fost identificate trei tipuri de variaţii sezoniere:
manifestarea activităţii turistice într-un singur sezon, în două perioade de
sezon şi activitate turistică permanentă.

Caracterizarea oscilaţiilor sezoniere

1) Activitatea turistică manifestată într-un singur sezon/perioadă
se caracterizează printr-un singur sezon datorită faptului că oferta întruneşte
optimul calităţii o singură perioadă pe an şi pe o durată limitată. Acest tip de
sezonalitate este specifică litoralului românesc, unde cererea şi consumul se
manifestă în intervalul mai - septembrie, cu perioadă maximă 15 iulie - 15
august, în celelalte luni ale anului solicitările fiind rare sau lipsind complet.
2) Activitatea turistică manifestată în două sezoane/perioade se
caracterizează prin existenţa a două sezoane cu activitate turistică de
intensităţi apropiate, durata de timp şi motivele deplasării fiind însă diferite.
Staţiunile montane răspund acestui tip de oscilaţii, şi anume: iarna, pentru
zăpadă şi practicarea sporturilor albe (schi, patinaj, etc.); vara, pentru odihnă,
drumeţie, alpinism. Perioadele de maximă intensitate sunt: decembrie -
martie (pentru sezonul rece) şi mai - septembrie (pentru sezonul cald).
Specific zonelor montane este faptul că, în perioadele de extrasezon cererea
nu se reduce la zero (turism de week-end, turism de afaceri).
3) Activitatea turistică permanentă sau fără concentrări sezoniere
semnificative. În acest tip sunt incluse:
■ staţiunile balneo-climaterice, unde sosirile turiştilor se distribuie
relativ uniform pe perioada întregului an;
■ centrele urbane, unde circulaţia turistică este permanentă datorită
diversităţii activităţilor (congrese, târguri, expoziţii etc.).
În aceste zone se întâlnesc perioade cu activitate mai intensă, astfel:
■ în staţiunile balneo-climaterice se manifestă o concentrare a
fenomenului turistic în perioada mai - octombrie, datorită faptului că sezonul
cald oferă mai multe comodităţi;
■ în centrele urbane - lunile aprilie-mai şi septembrie-octombrie sunt
optime pentru organizarea manifestărilor ştiinţifice, cultural-artistice,
sportive sau de altă natură.

Din analiza celor trei tipuri de oscilaţii sezoniere rezultă că evoluţia

cererii turistice de-a lungul anului calendaristic are trei etape:
• sezonul cu un vârf sau chiar două vârfuri, caracterizat prin
intensitatea maximă a cererii;
• începutul şi sfârşitul de sezon, perioadă cu presezon şi postsezon, în
care cererea este mai puţin intensă şi are tendinţă de creştere/descreştere
după caz;
• extrasezonul, caracterizat prin reducerea substanţială sau chiar
încetarea solicitărilor pentru serviciile turistice.

Succesiunea acestor etape ilustrează modul de eşalonare a cererilor şi

permite organizatorilor din turism (agenţii de voiaj, unităţi hoteliere) să-şi
dozeze eforturile în vederea satisfacerii cererii clienţilor.
Atenuarea sezonalităţii reprezintă, de fapt, reducerea intensităţii cererii
din perioadele de vârf şi prelungirea sezonului şi a momentelor de presezon
şi postsezon, precum şi reducerea parţială sau totală a extrasezonului.
Aceste modificări se pot realiza prin acţiuni atât asupra ofertei, cât şi
asupra cererii, iar măsurile ce trebuie luate vizează atragerea segmentelor de
turişti care pot călători în afara sezonului, cum sunt: participanţii la diverse
congrese, pensionarii, tinerii.
Organizatorii de vacanţe pot contribui la reducerea sezonalităţii prin
următoarele mijloace:
■ Dezvoltarea şi diversificarea ofertei de programe şi servicii
Astfel, prin atragerea în circuitul turistic de noi zone, prin amenajări
suplimentare, prin diversificarea serviciilor de agrement se pot realiza
programe turistice complexe care să compenseze absenţa unor condiţii
naturale favorabile şi să sporească atractivitatea zonelor turistice în
perioadele de extrasezon.
■ Practicarea unor preţuri diferenţiate în funcţie de etapele de
sezon şi acordarea de facilităţi: prin practicarea unor preţuri diferenţiate pe
sezoane, pe servicii de transport/cazare, prin acordarea unor facilităţi pot fi
prelungite perioadele de maximă intensitate sau prin atragerea anumitor
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

categorii de turişti (de obicei, cei cu venituri reduse sau cei care călătoresc
special pentru odihnă).
■ Intensificarea eforturilor promoţionale
Importanţa acţiunilor de publicitate şi promovare se evidenţiază atât
prin aducerea la cunoştinţa publicului consumator a avantajelor suplimentare
oferite în perioadele de presezon sau postsezon şi extrasezon, cât şi prin
stimularea nevoii de turism.
Alături de aceste mijloace, dezvoltarea economico-socială contribuie
nu numai la intensificarea circulației turistice, dar şi la atenuarea
sezonalității. Astfel, creşterea veniturilor, modificarea structurii consumului,
urbanizarea, creşterea disponibilităților de timp liber acţionează asupra
duratei şi repartizării în timp a activității turistice în sensul reducerii
perioadei de maximă intensitate.

2.5. Preţurile produselor turistice

Din punct de vedere economic (al producătorului, al comerciantului),

preţul trebuie să reflecte, cu fidelitate, cheltuielile de producţie, de comercializare,
să acopere taxele, impozitele şi alte obligaţii financiare ale agenţilor economici şi să
asigure acestora un profit; din punctul de vedere al cumpărătorului, preţul este
apreciat în funcţie de utilitatea produsului, de importanţa nevoii pe care o satisface,
de veniturile disponibile, de preţurile concurenţei, de rezultatul comparaţiei cu alte
bunuri şi servicii. Totodată, preţul trebuie să răspundă legităţilor economiei de
piaţă, în primul rând, legii cererii şi ofertei.
Având în vedere acest conţinut complex, stabilirea preţului este o
chestiune dificilă, nivelul acestuia fiind rezultatul unei căutări, unui compromis,
unui optim între forţele implicate (producători, comercianţi, consumatori, condiţii
de piaţă).

Preţurile produselor turistice prezintă câteva trăsături distinctive, între

care mai importante sunt:5
- 1) diferenţierea,
- 2) caracterul inflaţionist,
- 3) formarea relativ independentă de raportul cerere-ofertă,
- 4) influenţa regulatoare limitată asupra pieţei (cererii şi consumului, în
principal).

1). Preţurile produselor turistice se diferenţiaza în timp şi spaţiu, în

funcţie de producător şi consumator.
• Diferenţierea în timp este rezultatul caracterului sezonier al activităţii;
astfel, în perioadele de sezon şi, mai ales, de vârf de sezon preţurile sunt, de regulă
şi pe scară largă, mai mari cu 30-40% decât în extrasezon; această situaţie este
justificată, în mare măsură, prin raportul ofertă-cerere, prin imposibilitatea
adaptării ofertei la variaţiile cererii. Diferenţierile de preţ se realizează pe seama
serviciilor hoteliere şi de transport, ca şi prin oscilaţiile cotei de comision perceput
de comercianţi (touroperatori sau agenţii de voiaj); ele nu trebuie să afecteze
calitatea prestaţiilor. Diferenţierea în timp a preţului reprezintă, totodată, un
instrument de politică turistică, respectiv de atenuare a sezonalităţii.
• Variaţiile în spaţiu ale preţurilor produselor turistice apar ca urmare a
localizării diferite a echipamentelor şi staţiunilor în raport cu principalele elemente

5
P. Py, op. cit., p. 99.
de atracţie (plaja, pârtia de schi, izvorul mineral, lacul terapeutic) sau chiar cu
bazinul de cerere. De exemplu, în unităţile hoteliere situate în imediata vecinătate a
plajelor sau pârtiilor (acces direct), tarifele pot fi cu până la 40% mai mari faţă de
cele plasate la distanţe mai mari şi care presupun, din partea turiştilor, un efort (fizic
şi financiar) de deplasare. De asemenea, diferenţele spaţiale reflectate în preţ trebuie
privite şi prin prisma mărimii staţiunilor, a distanţelor dintre bazinul cererii şi
ofertei, a renumelui pe care o destinaţie (staţiune sau ţară) îl are pe piaţa turistică.
In cazul turismului internaţional, acestor variaţii se impune a fi adăugate şi cele ce
decurg din nivelul ratei de schimb valutar.
• Diferenţierile de preţ se manifestă şi în funcţie de producător,
caracteristicile acestuia punându-şi amprenta asupra condiţiilor şi experienţei de
producţie, asupra calităţii produselor. Este vorba despre diferenţierea preţurilor pe
categorii de confort, în funcţie de forma de proprietate (de regulă, în cazul
proprietăţii de stat, preţurile sunt mai mici), după mărimea agenţilor economici
(producţia de scală presupune costuri mai mici pe unitate de produs, deci
întreprinderile mari, grupurile integrate oferă servicii la preţuri mari reduse) etc.
• Diferenţierea preţurilor produselor turistice se face şi în funcţie de
caracteristicile consumatorului şi anume: după vârstă (tinerii şi populaţia de vârsta
a treia beneficiind de unele reduceri de tarife), după categoria socio-profesională,
dacă turismul este individual sau colectiv, iar în cazul celui colectiv, după mărimea
grupului. Aceste diferenţieri apar cel mai frecvent pentru serviciile de transport şi
uneori şi de cazare.

2) Preţurile produselor turistice manifestă, de asemenea, un accentuat

caracter inflaţionist. Deşi inflaţia este un fenomen comun tuturor preţurilor, în
cazul produselor turistice apar aspecte suplimentare. Este vorba, pe de o parte, de
prezenţa unei rate superioare a inflaţiei, în raport cu preţurile celorlalte bunuri şi
servicii şi, pe de altă parte, de faptul că preţurile produselor turistice pot provoca şi
întreţine tensiuni inflaţioniste în economie.
Complexitatea produselor turistice şi mecanismul de formare a preţului
pachetului de vacanţă, prin cumularea costurilor prestaţiilor individuale, determină
un efect al inflaţiei sensibil amplificat.
Inflaţia prin costuri se datorează creşterii preţului energiei, variaţiei
nivelului salariilor, determinată de munca sezonieră şi raritatea forţei de muncă
superior calificată, în sezon, de speculaţiile funciare în zonele turistice, de acţiunea
statului prin intermediul fiscalităţii etc.6
Inflaţia prin cerere constă într-o creştere artificială a preţului vacanţelor ca
urmare a sezonalităţii (prin excesul de cerere din anumite perioade), a unei oferte
inelastice şi, corespunzător, unei inadecvări ofertă-cerere şi unui import de inflaţie
(costul serviciilor turistice în moneda naţională este superior intrărilor nete de
devize din turismul internaţional).
În privinţa efectelor, manifestarea inflaţionistă a preţurilor produselor
turistice se propagă, cu consecinţe negative, asupra altor ramuri şi sectoare ale
economiei, aflate în conexiune cu turismul, iar pe plan internaţional antrenează o
erodare a competitivităţii şi o reorientare a fluxurilor turistice, organizatorii de
voiaje căutând ţările în care avantajul relativ în domeniul preţului să fie cât mai
mare.

6
R. Lanquar, op. cit., p. 89.
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

3) O altă caracteristică a preţurilor produselor turistice se referă la faptul

că formarea lor este relativ independentă de raportul ofertă-cerere, de legile
pieţei.
Potrivit teoriei economice7, în condiţiile economiei de piaţă preţurile se
stabilesc pe baza:
a) legii cererii şi ofertei - modalitate proprie situaţiei de concurenţă
perfectă;
b) de asemenea, se pot forma ca urmare a deciziei unui producător care
domină piaţa unui produs - acesta fiind preţul de monopol;
c) ar mai putea fi menţionată şi situaţia în care statul intervine - direct sau
indirect - în stabilirea preţului.
În realitatea economică se întâlneşte o împletire a acestor situaţii,
rezultând preţuri formate în diverse modalităţi.
În cazul concret al pieţei turistice, opacitatea acesteia, determinată, pe de
o parte, de caracterul nematerial, intangibil al produselor, și de „vâscozitatea"
cererii şi ofertei, pe de altă parte, limitează afirmarea liberei concurenţe şi rolul
mecanismelor pieţei în formarea preţurilor. Astfel, cel mai adesea, jocul liberei
concurenţe este îngrădit, deformat, fie prin înţelegeri între producători (sub egida
asociaţiilor profesionale, patronale, sindicale), fie pentru că forma frecvent întâlnită
de organizare a activităţii (lanţurile integrate, voluntare) creează poziţia de
monopol. De asemenea, nu de puţine ori, intervenţia statului prin reglementări
indirecte (politică fiscală, protejarea mediului, regimul construcţiilor) reduce rolul
pieţei în stabilirea preţurilor.
4) Deşi nu se poate spune că pe piaţa turistică a dispărut orice concurenţă,
majoritatea preţurilor se formează independent de acţiunea legii cererii şi ofertei.
Această caracteristică generează, la rândul ei, o altă particularitate a preţurilor
produselor turistice, şi anume influenţa limitată a acestora asupra consumului şi,
implicit, asupra realizării echilibrului de piaţă.
În procesul formării şi manifestării deciziei de cumpărare a vacanţelor,
preţurile au un rol relativ redus. Aceasta se explică, pe de o parte, prin faptul că
piaţa turistică este foarte puţin transparentă; cu alte cuvinte, turistul nu poate
aprecia, datorită intangibilităţii produselor, măsura în care preţul corespunde
calităţii acestora şi aşteptărilor sale; practic, consumatorul potenţial nu poate
examina produsul înainte de a-1 cumpăra. La acestea se adaugă şi slaba informare a
cumpărătorilor cu privire la produsul în sine, la nivelul preţurilor şi, mai ales, la
oferta concurenţei (gamă sortimentală şi preţuri), ceea ce reduce posibilitatea unor
analize comparative8; iar acest lucru devine şi mai dificil în cazul turismului
internaţional.
Pe de altă parte, în domeniul turismului se poate vorbi de un
comportament subiectiv, neraţional (determinat de factori psihologici, emoţionali),
de o anumită fidelitate a cumpărătorilor, ceea ce îi detaşează oarecum de
componenta obiectivă, materială. În aceste condiţii, evident, importanţa preţului în
manifestarea consumului se reduce sensibil.

Toate aceste caracteristici argumentează necesitatea ca preţul să reflecte

cu fidelitate costurile de producţie şi comercializare a produselor turistice, ca
oscilaţiile lui în jurul acestora (costurilor) să nu fie foarte ample, indiferent de
raportul ofertă-cerere. Totodată, utilizarea preţului ca instrument de politică
economică în domeniul turismului trebuie făcută cu multă atenţie, întrucât

7
N. Dobrotă (coord.), Economie politică. Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 247
8
un mijloc de asigurare a unei mai bune informări a cumpărătorilor cu privire la nivelul
preţurilor şi, mai ales, evoluţia lor este determinarea indicelui preţurilor produselor turistice
cumpărătorii nu sunt foarte receptivi la modificările acestuia sau chiar pot avea
reacţii adverse.
In privinţa modalităţii concrete de determinare a preţurilor produselor
turistice, ca regulă generală, trebuie ţinut seama de: 9
• costurile materiale,
• costurile salariale,
• costurile de funcţionare,
• costurile de gestiune,
• taxa pe valoarea adăugată,
• marja de profit a producătorului şi/sau comerciantului.
Această tehnică înregistrează, în practică, o serie de adaptări în funcţie de
specificul serviciului turistic - transport, hotelărie, alimentaţie10. De o metodologie
aparte beneficiază programele turistice (aranjamente IT), datorită conţinutului lor
complex, de pachete de servicii. In stabilirea preţului unui astfel de produs sunt
luate în calcul, sub forma cheltuielilor directe, preţurile prestaţiilor individuale
standard: transport, cazare (servicii hoteliere), alimentaţie (în formula pensiune-
completă sau demipensiune) şi agrement sau tratament, după caz. Acestora se
adaugă cheltuieli administrative şi de organizare a activităţii, comisionul agenţiei
sau touroperator-ului şi taxa pe valoarea adăugată (vezi tabelul 1.). Într-o asemenea
structură mai pot fi incluse gratuităţi, cheltuieli cu asigurarea turistului, cheltuieli de
promovare etc.
Tabelul nr. 1.
Structura tipică a costului unui voiaj cu utilizarea serviciilor aeriene
"charter"

Serviciul Ponderea în preţ

Transport 45
Cazare 37
Alte servicii la destinaţie 3
Administraţie 5
Comision agenţie 10
100
Sursa: J.Ch. Holloway, op. cit., p. 170.

2.6. Tendinţe actuale pe piaţa turistică

Piaţa turistică se află într-o transformare continuă. Ca tendinţă generală,
ea înregistrează o creştere, în ritmuri superioare celor ale dinamicii economiei
mondiale. Această evoluţie s-a menţinut şi în condiţiile unor evenimente
(economice - de genul crizelor financiare din ţările asiatice sau Brazilia - şi politice
- situaţia tensionată din Golf, Kosovo etc), ceea ce demonstrează o oarecare
detaşare a turismului faţă de problemele economico-sociale. Totodată, creşterea
turistică deosebit de dinamică s-a concretizat într-o dimensiune actuală
impresionantă a acestui domeniu, circa 3.550 mld. USD, ceea ce face din turism
una din cele mai importante industrii ale economiei mondiale şi componente ale
comerţului mondial.

9
Gabriela Stănciulescu, op. cit., p. 181.
10
vezi în acest sens: Cristiana Cristureanu, op. cit., p. 175 - 178, N. Lupu, op. cit.,
p. 252-260; Gabriela Stănciulescu, op. cit., p. 183-193 şi 211.
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

Faţă de evoluţiile de până acum, pentru începutul mileniului trei sunt

prognozate reduceri ale ritmurilor dezvoltării turistice, la 3-4% anual11, ceea ce
marchează intrarea într-o nouă etapă, caracterizată prin maturizarea turismului şi a
industriei specifice, prin apropierea, cel puţin pe unele paliere, de pragul de
saturaţie (situat, potrivit unor cercetări, la circa 70% din totalul timpului liber şi la
15% din venituri, alocate turismului12).
Creşterea pieţei turistice prezintă o latură cantitativă - exprimată de
sporirea numărului călătoriilor şi a consumurilor aferente - şi una calitativă, rezultat
al atragerii în circuitul turistic a noi zone şi ţări, a unor segmente tot mai largi ale
populaţiei, de o mare diversitate din punct de vedere economic, socio-cultural şi
afectiv. Aceste evoluţii generează, la rândul lor, o serie de mutaţii structurale:
a) Astfel, pe piaţa turistică, se menţine accentuată tendinţa de concentrare;
circa 70-80% din totalul activităţii turistice se desfăşoară în şi între ţările
superdezvoltate ale lumii; noii veniţi - ţări din Europa de Est şi din zona Asiei de
Est şi Pacific, unele având o putere economică mai redusă şi o evoluţie
contradictorie în acest plan - nu reuşesc o poziţionare de durată în topul ţărilor
turistice şi o creştere sensibilă a cotei lor de piaţă.
b) Modificări semnificative ale consumurilor turistice, respectiv, ale pieţei
sunt generate şi de tendinţele unor factori determinanţi. Dintre aceştia, un rol mai
important revine fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, în special în ţările
dezvoltate, creşterii duratei timpului liber, ascensiunii factorilor socio-culturali şi
emoţionali asupra celor materiali, obiectivi în formarea cererii. Asociate unor
evoluţii economice pozitive, acţiunile acestor factori se reflectă în tendinţele de
fragmentare a vacanţelor şi efectuarea mai multor călătorii de mai scurtă durată,
de lărgire a perioadelor de desfăşurare a deplasărilor şi, implicit, atenuarea
sezonalităţii, în diversificarea destinaţiilor ş.a. Pe de altă parte, ponderea în creştere
a turiştilor debutanţi sau a celor cu posibilităţi financiare limitate relansează cererea
pentru vacanţele standard (aranjamente IT, all package).
Evident, aceste orientări pot fi alterate de evoluţiile economice, în sensul
că perioadele de recesiune duc la o restrângere a călătoriilor şi realizarea lor cu
mijloace financiare mai reduse, în timp ce perioadele de boom economic le
stimulează şi diversifică.
c) Corespunzător modificărilor cererii se produc mutaţii şi în cadrul
ofertei; se urmăreşte apropierea de dinamica nevoilor şi chiar anticiparea lor, dar şi
respectarea constrângerilor de protejare a resurselor şi eficienţă a producătorilor. În
aceste condiţii, oferta este caracterizată ca înregistrând o profundă înnoire13; este
vorba de îmbunătăţirea calitativă a produselor consacrate şi de lărgirea gamei
sortimentale, prin crearea de noi tipuri de vacanţe .
In privinţa dezvoltării unei palete de produse turistice noi se detaşează
câteva orientări:
- creşte interesul pentru vacanţele tematice - culturale, sportive,
descoperiri -mai ales în rândul clientelei exigente, cu experienţă, care efectuează
mai multe călătorii pe an;
- în domeniul prestaţiilor individuale se bucură de o atenţie deosebită
cazarea dispersată; în locul hotelurilor sunt preferate apartamentele, locuinţele
individuale, chiar cazarea la cetăţeni; în acest context, trebuie menţionată şi
ascensiunea turismului rural care, pe lângă asigurarea cazării dispersate, răspunde
unor nevoi socio-culturale, de cunoaştere a populaţiei locale;
- creşterea ponderii vacanţelor la mare distanţă, cu o diversificare a
motivelor de călătorie; acestea au ca efecte directe sporirea importanţei avionului,
ca mijloc de deplasare, şi o atenuare a sezonalităţii;

11
WTO, Executive Summary Tourism 2020 Vision, p. 3
12
Cristiana Cristureanu, op. cit., p. 150.
13
Fr. Vellas, Turismul. Tendinţe şi previziuni, p. 60.
 - devine tot mai consistent fluxul călătoriilor pentru cumpărături sau
pentru alte motive „mai puţin turistice" etc.
O altă tendinţă se referă la comercializarea vacanţelor, unde, alături de
intermediarii consacraţi – Tour Operatori şi agenţii de voiaj - se implică, tot mai
mult, companiile aeriene, lanţurile hoteliere, instituţii reprezentând destinaţiile
turistice, cu efecte asupra canalului de distribuţie, preţului, condiţiilor de
comercializare etc.
În privinţa preţului, se constată o creştere a ponderii ofertei de vacanţe
ieftine. In dorinţa apropierii de nevoile cumpărătorilor, de atragere a celor cu
mijloace financiare modeste, organizatorii de vacanţe reduc cotele de comision, se
mulţumesc cu marje de profit mici, în schimbul unor cifre de afaceri mari. Deşi cele
două forme majore ale circulaţiei turistice - de masă şi de lux - vor continua să
existe, se manifestă, totodată, o înclinaţie spre vacanţele cu preţuri mai accesibile.
Un alt aspect - ce priveşte piaţa turistică în ansamblul său - se
fundamentează pe efectul poluator al turismului şi pe accentuarea acestuia ca
urmare a intensificării călătoriilor. În scopul contracarării acestor efecte, sunt
promovate cu prioritate formele ecologice de petrecere a vacanţei, paralel cu
sporirea responsabilităţilor statului, organismelor de turism, turiştilor înşişi în
dezvoltarea turismului durabil, în protejarea resurselor.

Concepte şi termeni de reţinut

• piaţă, cerere, consum, ofertă;
• potenţial turistic natural şi antropic, sezonalitate, grad de valorificare;
• piaţă actuală/reală-efectivă/potenţială/teoretică;

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Creşterea diversificată este o caracteristică a:

a) pieţei turistice;
b) ofertei turistice;
c) forţei de muncă din turism;
d) cererii turistice.

2. Printre caracteristicile pieţei turistice nu se numără:

a) opacitatea;
b) lipsa de complexitate;
c) mobilitatea;
d) dinamismul.

3. Între caracteristicile specifice ofertei turistice, se numără:

a) rigiditatea;
b) dezvoltarea simplă şi rapidă;
c) adaptarea la cerere;
d) toate acestea.

4. Între elementele componente ale ofertei turistice se numără:

a) potenţialul turistic;
b) forţa de muncă din turism;
c) baza tehnico-materială a turismului şi serviciile;
d) toate.

5. Dorinţa pentru un anumit produs turistic dublată de posibilitatea şi decizia de a-l

achiziţiona defineşte:
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

a) oferta turistică;
b) cererea turistică;
c) piaţa turistică;
d) consumul turistic.

6. In funcţie de caracteristicile socio-economice ale cererii, forma de turism poate

fi:
a) turism rutier;
b) turism naval;
c) turism ocazional;
d) turism privat;
e) turism sezonier.

7. In funcţie de frecvenţa de manifestare a cererii, forma de turism este:

a) turism de sejur;
b) turism sezonier;
c) turism aerian;
d) turism balnear;
e) turism de afaceri.

8. Un element tangibil al produsului turistic este:

a) atmosfera;
b) ambianţa;
c) hotelul;
d) agrementul;
e) distracţia.

9. Un element tangibil al produsului turistic este:

a) restaurantul;
b) ambianţa;
c) agrementul;
d) distracţia;
e) metoda de servire a mesei.

10. Un element intangibil al produsului turistic este:

a) alimentele;
b) sălile de jocuri;
c) ambarcaţiunile;
d) agrementul;
e) hotelul.

11. Un element intangibil al produsului turistic este:

a) mijlocul de transport;
b) hotelul;
c) ambianţa;
d) restaurantul;
e) sălile de jocuri.

12. Prezenţa în structura produsului turistic a elementelor intangibile imprimă pieţei

turistice particularitatea:
a) complexitate;
b) mobilitate;
c) opacitate;
d) fragmentare;
e) concentrare.
13. Alcătuirea produsului turistic din bunuri şi servicii imprimă pieţei turistice
particularitatea:
a) concentrare;
b) fragmentare;
c) complexitate;
d) mobilitate;
e) opacitate.
14. Oferta turistică este:
a) efemeră;
b) fermă;
c) mai mică decât producţia;
d) egală cu producţia;
e) egală cu cererea.
15. Caracterul rigid al ofertei îi imprimă caracteristica:
a) complexitate;
b) eterogenitate;
c) creştere diversificată;
d) adaptare parţială la cerere;
e) mobilitate.
16. Consumul turistic reprezintă:
a) un bun;
b) un serviciu;
c) o cheltuială;
d) o nevoie;
e) o dorinţă.
17. Cererea turistică reprezintă:
a) cumpărarea de bunuri şi servicii;
b) o aspiraţie;
c) o cheltuială;
d) un serviciu;
e) un bun.
18. Sfera de cuprindere a consumului turistic este:
a) mai mică decât cererea;
b) mai mare decât cererea;
c) egală cu oferta;
d) mai mică decât producţia;
e) mai mare decât producţia.
19. Sfera de cuprindere a consumului turistic este:
a) egală cu oferta;
b) mai mică decât producţia;
c) mai mare decât producţia;
d) egală cu producţia;
e) mai mică decât cererea.
20. Activitatea turistică manifestată într-un singur sezon este specifică:
a) staţiunilor balneare;
b) centrelor urbane;
c) zonelor montane vara;
d) zonelor montane iarna;
e) litoralului.
21. Activitatea turistică manifestată în două sezoane este specifică:
a) staţiunilor montane;
b) litoralului;
c) staţiunilor balneare;
d) centrelor urbane;
e) litoralului şi centrelor urbane.
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

CAPITOLUL 3
SERVICIILE TURISTICE

3.1. Conținutul şi caracteristicile serviciilor turistice

Având ca obiect satisfacerea nevoilor personale apărute cu ocazia şi pe

durata călătoriilor, turismul poate fi privit prin conţinutul său ca o succesiune de
servicii cum sunt cele de organizare a voiajului sau vacanţei, de transport,
alimentaţie, odihnă, recreere. O parte a acestor servicii vizează acoperirea unor
necesităţi obişnuite cum sunt cele de hrană şi odihnă, dar şi altele destinate unor
trebuinţe turistice (agrement, tratament, organizarea călătoriilor). Prin natura lor,
serviciile turistice trebuie să creeze condiţii pentru refacerea capacităţii fizice a
organismului, simultan cu petrecerea plăcută şi instructivă a timpului liber.
De asemenea serviciile turistice trebuie concepute astfel încât în urma
consumării lor turistul să dobândească cunoştinţe şi informaţii noi.

Serviciile turistice prezintă o serie de trăsături generale sau comune cu cele

ale sectorului terţiar, dar şi o serie de trăsături specifice.
Din categoria trăsăturilor generale menţionăm:
• caracterul imaterial al prestaţiei, serviciul turistic existând numai în
formă potenţială şi concretizându-se numai în contact cu cererea.
Din acest caracter imaterial reiese o altă trăsătură şi anume:
• nestocabilitatea; Faptul că serviciile turistice nu pot fi stocate şi păstrate
pentru un consum ulterior prezintă avantajul eliminării cheltuielilor legate de
distribuţia fizică a acestora. Această particularitate prezintă dezavantaje mai ales în
ceea ce priveşte asigurarea echilibrului între cerere şi ofertă şi de aici efecte negative
asupra gradului de utilizare a bazei tehnico-materiale şi a resurselor umane.
• simultaneitatea producţiei şi a consumului. Datorită faptului că
serviciile turistice sunt imateriale, realizarea lor impune prezenţa în acelaşi loc a
prestatorului şi a beneficiarului, deci concomitenţa producţiei şi consumului lor.
• serviciile turistice sunt inseparabile de persoana prestatorului, ele
încetând să mai existe în momentul încheierii acţiunii acestora.
Din această trăsătură apar o serie de particularităţi de organizare şi desfăşurare
a activităţii turistice. Astfel comercializarea serviciilor turistice presupune contactul
direct între producător sau prestator şi consumator sau turist. Aceasta implică o bună
cunoaştere a pieţei deoarece acelaşi producător nu-şi poate oferi simultan serviciile
pe mai multe pieţe, iar vânzarea directă este singura modalitate de comercializare.
De asemenea, prezenţa prestatorului determină un anumit nivel de pregătire,
profesionalism şi corectitudine, atribute care să mărească calitatea serviciului turistic
oferit.
• ponderea mare a cheltuielilor cu munca vie mai mare decât în alte
domenii ale sectorului terţiar.
În turism pătrunderea progresului tehnic se face mai lent şi cu eforturi mai
mari. Cu toate acestea în ultima perioadă s-au înregistrat creşteri deosebite privind
utilizarea calculatorului în efectuarea rezervărilor, în activităţile din agenţii sau spaţii
de cazare, în evidenţa cheltuielilor turiştilor.
De asemenea, în domeniul alimentaţiei are loc un proces de industrializare a
producţiei, dar şi de mecanizare a servirii. Cu toate acestea însă, turismul rămâne un
domeniu în care prezenţa lucrătorului este importantă atât prin specificul activităţii,
cât şi datorită psihologiei turistului.
 • serviciile turistice sunt intangibile. Această caracteristică explică
faptul că ele nu pot fi percepute cu ajutorul simţurilor ceea ce generează probleme
în realizarea producţiei şi comercializării lor. Pe de o parte se creează avantaje în
sensul simplificării sau eliminării unor costuri în procesul distribuţiei, iar pe de altă
parte apar dificultăţi în vânzarea şi promovarea lor. Turistul neavând posibilitatea să
le cunoască sau să le evalueze înainte de cumpărare, manifestă neîncredere şi
reţineri în formularea deciziei de cumpărare. Ca atare sunt necesare eforturi
suplimentare pentru cunoaşterea cererii şi stimularea ei.

Trăsăturile specifice serviciilor turistice:

• personalizarea serviciilor, particularizarea lor la nivelul grupului sau
chiar al individului. Motivaţiile foarte variate ale cererii precum şi comportamentul
diferit al turiştilor faţă de componentele serviciilor turistice determină realizarea
unor servicii adaptate specificului fiecărui client. Individualizarea serviciilor
turistice este mai evidentă în situaţia turiştilor care călătoresc pe cont propriu, în
timp ce în cazul formelor organizate ale turismului particularizarea se întâlneşte la
nivelul grupului.
• serviciile turistice se caracterizează printr-o dinamică ridicată.
Acest lucru se datorează, în primul rând, caracterului lor flexibil în raport cu
celelalte componente ale ofertei. În al doilea rând, sensibilitatea lor la mutaţiile
intervenite în dezvoltarea economico-socială, dar şi la modificările
comportamentului consumatorului imprimă serviciilor turistice ritmuri de creştere
superioară evoluţiei de ansamblu a turismului.
• serviciile turistice manifestă o puternică fluctuaţie sezonieră,
rezultat al oscilaţiilor cererii turistice, al concentrării acesteia în anumite momente
ale anului calendaristic.
• serviciile turistice se caracterizează prin complexitate, produsul
turistic este rezultatul diferitelor combinaţii între elementele ce decurg din condiţiile
naturale şi antropice specifice fiecărei destinaţii şi serviciile transport, cazare,
alimentaţie, agrement furnizate de organizatori. Aceste elemente intră în proporţii
variate în alcătuirea produsului turistic final, iar unele dintre ele se pot substitui.
Existenţa unei multitudini de posibilităţi de combinare şi substituire a elementelor
ofertei turistice permite realizarea unei game variate de produse sporind astfel
atractivitatea programelor şi calitatea serviciilor.
• eterogenitatea - apare în relaţie atât cu întregul sistem al serviciilor cât
şi cu fiecare în parte şi este rezultatul dependenţei acestora de dotările materiale şi
persoana prestatorului de servicii turistice. În acest context se poate vorbi despre
participarea unui număr relativ mare de prestatori sau producători la realizarea
produsului turistic final.

Principalele activităţi economice cuprinse în structura prestaţiei turistice pot

fi sintetizate astfel:
- servicii de cazare şi alimentaţie;
- transport;
- producţia şi vânzarea de bunuri;
- servicii de divertisment;
- servicii legate de organizarea turismului.

Se observă astfel diversitatea serviciilor, prezenţa unor elemente specifice şi

nespecifice precum şi faptul că producătorii sau prestatorii se servicii fac parte din
structuri organizatorice distincte şi depun eforturi de armonizare a activităţii lor
într-un pachet de vacanţă unitar.
 O altă trăsătură specifică serviciilor turistice o reprezintă solicitarea şi
consumarea acestora într-o ordine riguroasă determinată de specificul prestaţiei,
locul şi momentul acţiunii, forma de turism.
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

Principalele servicii turistice şi succesiunea acestora în desfăşurarea unei

vacanţe sunt următoarele:
1. acţiuni de informare şi publicitate turistică desfăşurate de agenţiile de
voiaj, birouri de turism, întreprinderi turistice şi de transport sau contactul direct cu
turiştii potenţiali prin mijloace de publicitate cunoscute, cum sunt: anunţurile,
pliantele, cataloagele;
2. contractarea aranjamentului, respectiv a minimului de servicii
solicitate ceea ce reprezintă de fapt contractul încheiat între prestatorul de servicii
şi client;
3. transportul atât pe ruta de ducere cât şi pe ruta de întoarcere, transferul
turiştilor şi bagajelor la unitatea de cazare sau de la un mijloc de transport la altul,
atunci când deplasarea presupune utilizarea mai multor mijloace de transport;
4. cazarea şi serviciile suplimentare oferite de unităţile de cazare;
5. alimentaţia şi prestaţiile auxiliare acesteia: servirea mesei în cameră,
sistemul de rezervări sau organizarea de mese festive.
6. agrementul cu toate formele sale şi tratamentul în cazul turismului
balneo-medical.
Existenţa acestor componente este specifică doar formelor organizate ale
turismului şi numai atunci când deplasarea se efectuează cu anumite mijloace de
transport. Pentru celelalte situaţii, serviciile sunt solicitate parţial de la organizatori
şi direct de la unităţile prestatoare.

3.2. Tipologia serviciilor turistice

Eterogenitatea serviciilor care dau conţinut produsului turistic,

complexitatea şi diversitatea acestora generează numeroase probleme în abordarea
unitară a ofertei, în evaluarea importanţei fiecărei componente.
Apare astfel necesitatea grupării serviciilor în categorii omogene, uşor de
identificat, de localizat şi comparat.
Principalele criterii de clasificare a serviciilor turistice sunt:
• În funcţie de etapele principale în desfăşurarea unei călătorii, serviciile se
împart în:
- servicii legate de organizarea voiajului;
- servicii determinate de sejur.
Serviciile legate de organizarea voiajului sunt constituite în cea mai mare
parte din prestaţiile oferite de agenţiile de voiaj şi tour-operatori şi de companiile de
transport.
Serviciile determinate de sejur sunt mai complexe şi au ca obiectiv
satisfacerea necesităţilor de odihnă, alimentaţie şi agrement ale turistului. Tot în
această categorie sunt incluse şi serviciile cu caracter special determinate de
formele particulare ale turismului (tratament, participări la congrese, vânătoare).
• În raport cu importanţa în consum şi motivaţia cererii, serviciile turistice pot
fi:
- de bază (transport, cazare, alimentaţie, tratament sau orice altă activitate
ce reprezintă scopul vacanţei);
- suplimentare (diferite informaţii, activităţi cultural-sportive sau
închirieri de obiecte).
Potrivit acestui criteriu serviciile de cazare şi de alimentaţie deţin ponderile cele
mai mari, urmate de cele de transport şi agrement şi apoi de cele suplimentare.
• După forma de manifestare a cererii şi modul de formulare a deciziei de
cumpărare putem vorbi de:
 - servicii ferme (transport şi cazare) angajate sau stabilite anterior
desfăşurării consumului turistic prin intermediul agenţiilor de specialitate şi pentru
care decizia de cumpărare a fost formulată în localitatea de reşedinţă a turistului;
- servicii spontane - solicitate de către turist în momentul în care acesta
intră în contact direct cu oferta, de regulă în locul de petrecere a vacanţei.
• În funcţie de natura relaţiilor financiare angajate între prestatori şi turişti,
serviciile turistice pot fi:
- cu plată - în cele mai multe cazuri;
- gratuite - efectiv sau aparent, după cum costul lor este cuprins în preţul
prestaţiilor de bază sau suportat din cheltuielile generale ale organizatorilor.
Serviciile gratuite sunt de o mare diversitate şi includ gratuităţi şi scutiri de
taxe pentru copii, cursuri pentru învăţarea unor sporturi, discount-uri la cumpărarea
unor produse, abonamente pentru unele servicii de agrement.
Serviciile cu plată se împart în funcţie de momentul efectuării plăţii
(anterior, simultan sau ulterior consumului), iar după mijlocul de plată folosit:
servicii cu bani „gheaţă" sau cash, cu cecuri turistice sau cărţi de credit.
În cadrul turismului organizat în majoritatea situaţiilor vacanţele sunt plătite
anticipat, iar mai recent în una sau mai multe rate (sistemul ratelor). În turismul pe
cont propriu plata serviciilor se face simultan cu obţinerea acestora şi recent sunt
folosite şi practicile sau metodele de creditare a turiştilor.
• După categoria de turişti cărora se adresează, serviciile turistice pot fi:
- servicii pentru turiştii interni;
- servicii pentru turiştii internaţionali.
• După natura lor, serviciile turistice pot fi:
- servicii specifice;
- servicii nespecifice.
La rândul lor serviciile specifice pot fi:
■ de bază - unde includem servicii de transport, cazare, alimentaţie şi
agrement;
■ suplimentare - în această categorie intrând: serviciile de informare, de
intermediere, sportive sau recreative, cultural-artistice, financiare, cu caracter
special, de tratament sau balneo-medicale.
În categoria serviciilor nespecifice includem: transportul în comun,
telecomunicaţiile, asistenţa medicală, serviciile de igienă şi întreţinere fizică.

NOTĂ: Materialele cuprinse în acest manual nu constituie lucrări de cercetare

ştiinţifică şi nu revendică originalitatea. Scopul lor exclusiv este prezentarea unor
cunoştinţe existente şi să servească procesului didactic.

BIBLIOGRAFIE:

1. Băltăreţu A, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti,

2012;
2. Băltăreţu A, Neacşu N, Neacşu M, Economia turismului. Studii de caz.
Statistici. Legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008;
3. Dragomir Gh., Criveanu I., Mitrache M., Management, Editura
Universitaria, Craiova, 2007
4. Druker, P., Inovatia si sistemul antreprenorial, Editura Enciclopedica,
Bucuresti, 1993
 Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Tturism

5. Firoiu Daniela, Resursele umane în turism, Editura Universitară,

Bucureşti, 2005.
6. Hobeanu, T., Mitrache, M., - Management, Editura Universitaria
Craiova, 2000.
7. Jones G., Primii pasi in afaceri, Editura Teora, Bucuresti 1999
8. Minciu R. coord..- Economia turismului - aplicaţii, Editura Uranus,
Bucureşti, 2007
9. Minciu R., Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2005
10. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia
şi economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011
11. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura
Pro Universitaria, Bucureşti, 2006;
12. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacşu Monica, Economia
turismului-manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2012;
13. Nedelea Al., Piaţa turistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2003
14. Scrioşteanu A., Economia turismului, note de curs
15. Snak O., Baron P., Neacşu N., Economia turismului, Editura Expert,
Bucureşti, 2000