Sunteți pe pagina 1din 68

an.III-sVI, ro, întreb.

examen

1. Etiologia și patogeneza edentaţiei parţiale. Frecvenţa edentaţiei parţiale în RM.


Factorii congenitali:
-lipsesc mugurii dentari;
-dereglarea procesului de formare si situare a mugurilor;
-dereglarea procesului de eruptie a dintilor ( retentie in os );

Factorii postnatali:
-afectiuni odontale parodontale;
-procese inflamatorii distructive;
-interventii chirurgicale;
-traumatism;

Aproximativ 50-60% din populatia RM sufera de edentatia partiala, in special persoanele dupa varsta de
35 de ani si predominant populatia din sudul tarii.

2. Care sunt factorii de care depinde gradul de pronunţare a simptomelor în edentaţia


parţială.
-particularitatile edentatiei;
-timpul ce s-a scurs de la pierderea dintilor;
-varsta;
-starea generala a organismului;
-factorul care a provocat edentatia: -traumatism;
                                                        -afectiuni odontale;
                                                        -afectiuni parodontale;
                                                        -varsta;

3. Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii frontale, laterale, combinate.


Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii frontale.
Exobucal:
-prabusirea buzei/buzelor;
-accentuarea plicilor nazolabiale;
-varful nasului se deplaseaza inferior;
-mentonul se deplaseaza superior;
-comisurile gurii se deplaseaza spre inferior;
-dereglari estetice;

Endobucal:
-dereglarea continuitatii/integritatii arcadei;
-migrarea dintilor limitrofi bresei;
-extruzia dintilor care au ramas fara antagonisti;
-atrofia apofizei alveolare edentate;
-dereglari de fonatie;
-parafunctii musculare;
Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii laterale.
Exobucal:
-prabusirea obrajilor/obrazului;
-asimetria faciala;
Endobucal:
-prezenta breselor;
-dereglarea integritatii arcadei dentare;
-dintii frontali sunt abraziati pentru ca preiau functia masticatorie;
-migrari dentare, extruzii;
-atrofia apoufizei alveolare;

Combinate :????

4. Simptomele exobucale ale edentatului parţial.


Examenul obiective:exo, endo
Simptomele exobubucale(faciale)- acesta pot lipsi, sau pot fi putin observat sau contrast evidențiate.
Manifestarea simptomele faciale :

✔ Asimetrie facială
✔ Prabușirea buzelor, obrajilor, adincirea șanțurilor periorale,
✔ Caderea comisurilor orale
✔ Proeminenta mentonului
✔ Micsorarea treimii inferioare a fetii
✔ Modificarea ungh mandibulei

Toate aceste simptome depend de edentatia partiala intinsa, totala, subtotala, abraziunea generalizata a
dintilor.
5. Simptomele endobucale ale edentatului parţial. Caracteristica grupelor de dinţi
funcţionale şi nefuncţionale.
✔ brese a unor grupe de dinti
✔ deformarea aracdelor dentare
✔ suprasolicitarea funtionala a dintilor restanti
✔ timpul care a trecut de la pierderea dintilor
✔ pastrarea sau reducerea DVO

Grupele functionale- sunt dintii care au antagonisti, ei participa la masticatie. Daca brisa este mica,
acestia nu sufera modificari severe, iar daca bresa este intinsa, grupa functionala este supusa
suprasolicitarii functionale, ceea ce provoaca abraziunea patologica, afectiunea parodontului. Dintele
limitpof eresei migreaza spre bresa in tendinta de a o completa, isi schimba pozitia, apar contacte
premature, spati intre dinti, se pierde contactul interdentar, nu se mai echilibreaza presiunea
masticatorie, se lezeaza papila interdentara, se retrage gingia si se dezgoleste radacina.
Grupele nefunctionale- dintii care nu au antagonsti, nu au contacte ocluzale, de aceea au tendinta de
extruzie (migreaza in sens vertical), pot migra numai dintii, dar se pot deplasa si apofizele alveolare. De
asemenea se deregleaza planul de ocluzie, daca migreaza numai dintii, se mareste coroana clinica si se
dezgoleste radacina.

6. Tabloul clinic a suprasolicitării funcţionale a dinţilor restanţi în edentaţia parţială.


La nivelul arcadelor integre, asupra dintilor se exercita o serie de presiuni. Acestea sunt variabile
ca intensitate si au caracter intermitent, se datoreaza activitatii fiziologice a muschilor
buccinatori, orbiculari ai buzelor, ridicatori ai mandibulei si muschii limbii in timpul desfasurarii
functiilor ADM. De mentionat sunt si fortele ce apar la nivelul fetelor ocluzale in timpul
masticatiei. Toate aceste presiuni determina la nivelul parodontiului variatii ale presiunii capilare
In mod normal, fortele ca apar la nivelul arcadei se neutralizeaza reciproc,
rezultand un echilibru perfect.Pierderea unui sau a mai multor dinti de la nivelul arcadei
determina ruperea echilibrului fortelor, cu aparitia de modificari de pozitie asupra dintilor
restanti: migrari dentare.Dintii adiacenti bresei sufera o miscare de translatie, basculare
(versiune) sau rotatie.Dintii antagonisti bresei, sub efectul presiunii capilare din spatiul
parodontal, sufera o extruzie sau o egresiune.
Egresia: deplasarea dintelui in sens vertical, insotit de tesutul alveolar (coroana clinica
ramane constanta)
Extruzia: deplasarea dintelui in sens vertical, fara a fi urmat de tesutul osos alveolar
(coroana clinica  dintelui creste).
2. modificari osoase
Clinic, se paote observa frecvent o egresiune a osului alveolar care duce la disparitia  sau
reducerea spatiului protetic util. in lipsa unui spatiu protetic util utilizabil, care face imposibila
aplicarea oricarui tip de tratament protetic, se face apel la tratamentul chirurgical.
3. modificari la nivelul mucoasei
Modificarile la nivelul mucoasei pot fi observate atat la nivel anatomic cat si histologic
Dpdv anatomic: in mod normal tesutul alveolar  si mucoasa care il tapeteaza sufera
simultan un proces de atrofie. Ritmul de progresie al acestui fenomen depinde de o serie de
factori generali care tin de metabolismul fosfo-calcic si de diferiti factori locali. In situatia in
care ritmul de progresie al atrofiei osoase este mult mai rapid decat cel al tesutului mucos
supraiacent, clinic se observa aparitia “crestelor balante”.
Dpdv histologic: se constata o proliferare a stratului cheratinizat al epiteliului superficial
cu aparitia unei neo-mucoase mult mai ferma, rezistenta si putin depresibila (rezilienta redusa) in
situatia in care pacientul a fost protezat corect si la mom oportun.
4. modificari la nivelul rapoartelor de ocluzie
In cazul unei ocluzii fiziologice, ocluzia de intercuspidare maxima corespunde unei
relatii centrice articulare de referinta definita ca fiind RC.
Versiunea anterioara a unui dinte modifica radical rapoartele de ocluzie ale lui. In aceasta
situatie, zona distala a fetei ocluzale va depasi ul de orientare ocluzala, in timp ce zona anterioara
a fetei ocluzale va fi in infraocluzie. Acest fenomen va determina aparitia de contacte premature
si interferenta care, la randul lor, det modificari ale cinematicii mandibulare, cu modificarea
ocluziei de intercuspidare maxima si instalarea unei “ocluzii habituale”.
Ca si o complicatie, din aproape in aproape, se produc alte deplasari denatare parazite
care agraveaza patologia deja instalata.
In situatia clinica in care lipsesc un numar important de dinti din zona laterala a arcadei,
se va produce in timp o suprasolicitare a dintilor anteriori. Ca si rezultat in timp se observa
vestibularizarea grupui dentar frontal precum si retropulsia mandibulei urmata de scaderea
consecutiva a DVO.
5. modificari la nivelul muscular si al ATM-ului
Modificarile patologice survenite la nivelul ului de orientare ocluzala datorita migrarii
dentar implica si modificarea cinematicii mandibulare cu evitarea contactelor premature
si a interferentelor. Activitatea musculara masticatorie anormala datorita scaderii eficientei
masticatorii determina suprasolicitarea mm masticatori si in final aparitia spasmului muscular
insotit de senzatia de durerede intensitate variabila.
Contactele dentare anormale det aparitia unor puncte de sprijin (contacte premature)
anormale si respectiv a unor sisteme de parghii care exercita tractiuni asupra ATM-ului.  ATM-
ul este adaptata sa lucreze sub presiune, motiv pt care solicitarea sa repetata si intensa prin
tractiune det aparitia fenomenelor degenerative la nivelul meniscului articular.

7. Consecutivitatea examenului clinic a pacienţilor cu edentaţii parţiale.


EXobucal:
✔ starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale pielii);
✔ forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);
✔ prezența sau lipsa asimetriei faciale;
✔ linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
✔ gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;
✔ poziția mentonului;
✔ mărimea unghiului mandibulei;
✔ conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului
vestibular);
✔ starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);
✔ palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.
Endobucal
✔ raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea mușchiului orbicular al
buzelor (dereglări musculare și articulare);
✔ dinții;
✔ arcadele dentare;
✔ raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
✔ mucoasa cavității bucale;
✔ apofizele alveolare și maxilarele.
8. Examenul subiectiv, importanţa. Examenul obiectiv, consecutivitatea.
Examenul subiectiv. Acest compartiment include: motivaţia, istoria actualei maladii
(anamnesis) :
motivația: pacientul este încurajat să relateze despre cauza adresării la medic, se
dau întrebări suplimentare pentru a elucida tabloul clinic;
b. istoricul bolii: (studiul evoluției bolii și eficiența tratamentului); pacientului i se
adresează așa întrebări: când, după părerea sa a început boala?, care sunt cauzele?
cum a început și cum a decurs (acut/cronic)?, s-a aplicat vre-un tratament și care a
fost eficiența lui?
c. istoricul vieții: locul de naștere, trai, condiții de viață și alimentare (consistența
alimentelor, tipul de masticație), alte maladii generale (boli infecțioase (HIV, SIDA,
HBV, sifilis), reacții alergice la medicamente, substanțe anestezice, materiale
dentare, maladii cardio-vasculare, epilepsia, diabet, psihoze acute, astm bronșic),
xerostomie (sdr. Sjogren), hipoglicemie, obiceiuri vicioase, condiții de muncă, tipul
de activitate nervoasă superioară.
Examenul exobucal. Se execută prn inspecţia regiunii maxilofaciale din faţă şi profil
atrăgînd atenţia la starea şi culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenţa sau lipsa
asimetriei faciale, la linia de contact şi poziţia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii,
gradul de exprimare a şanţurilor perilabiale, poziţia mentonului, mărimea unghiurilor
mandibulei, starea etajului inferior al feţei.
Etajul superior prezintă porţiunea frontală a feţei situată între liniile de la nivelul
începerii (sau unde începea) creşterii părului şi cea care uneşte ambele margini
supraorbitalc.
Etajul mijlociu este situat între liniile care unesc ambele margini supraorbitalc şi cea
care trece la nivelul marginilor inferioare ale aripilor nazale.
Etajul inferior prezintă porţiunea dintre linia care trece la nivelul marginilor
inferioare ale aripilor nazale şi marginea inferioară a mentonului. Inaltimea treimii
inferioare, fiind menţinută de prezenţa dinţilor, nu este constantă şi în caz de leziuni la
nivelul arcadelor dentare (edentaţii parţiale întinse, totale, abraziunea patologică a
dinţilor etc.) proporţiile treimii inferioare a feţei în corelaţie cu etajul mijlociu, care este
constant, se micşorează.

Lipsa unui molar nu va duce la dereglări de structură a feţei, pe cînd lipsa dinţilor
frontali va duce la căderea spre oral a buzelor. In caz de edentaţii laterale întinse
vom observa căderea obrajilor spre oral creînd aspectul de obraji supţi.
In edentaţii unilaterale întinse vom avea asimetrii faciale, iar în edentaţii întinse cu
pierderea dimensiunii verticale de ocluzie, ca şi în caz de edentaţie totală, sau abraziune
generalizată a dinţilor, va fi micşorat etajul inferior al feţei, iar comisurile gurii vor fi
coborîte.
ATM :In continuare se execută palparea digitală a regiunii maxilofaciale, atrăgînd
atenţia la apariţia durerilor în zonele articulaţiei temporomandibulare, a muşchilor,
ganglionilor limfatici submandi- bulari, evidenţiind starea lor. La fel se examinează
cinematica mandibulară de închidere şi deschidere a gurii.
Poziţia şi caracterul excursiilor condililor articulari ai mandibulei se examinează prin
palpare cu ajutorul indexului introdus în duetul auditiv extern pro- punînd
pacientului să execute mişcări de dcschidere şi închidere a gurii, iar prin auscultaţie
depistăm zgomotele articulare.
Examenul obiectiv endobucal.
Examenul endobucal. Se execută prin inspecţia cavităţii bucale cu ajutorul
instrumentelor (oglinda stomatologică, sonda, pensa dentară etc.) în condiţii de
iluminare perfectă. Examenul organelor şi al ţesuturilor cavităţii bucale urmăreşte
scopul de a scoate la iveală dereglările morfologice, comparînd starea lor prezentă cu
structura morfologică.

La realizarea acestor sarcini afară de inspecţia vizuală se aplică metodele de palpare,


percuţie şi sondare, iar la necesitate şi cele paraclinice. Examenul endobucal se execută
intr-o anumită ordine:
1) raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii şi mobilitatea muşchiului orbicular
al buzelor;
2) dinţii;
3) arcadele dentare;
4) raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
5) mucoasa cavităţii bucale;
6) apofizele alveolare şi maxilarele.

9. Examenul arcadelor dentare şi a ocluziei. Particularităţile examenului arcadelor


dentare la pacienţii cu edentaţii parţiale.
prin inspecție; • se începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară; 

• forma

✓ ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară – hiperbolică ; 


✓ ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;
✓ forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a. 
• existența, mărimea, numărul și topografia breșelor (pentru fiecare arcadă în parte); 
✓ edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);
✓ breșe intercalate sau terminale sau mixt; 
✓ pe o hemiarcadă sau pe ambele;
✓ în zona frontală sau laterală; 
• existența, mărimea și starea protezelor dentare 
✓ proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența fracturilor,  raportul cu
antagoniștii și apofiza alveolară;
✓ proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos . 
• caracterul și nivelul ariei ocluzale (suprafața ocluzală a tuturor dinților de pe o arcadă); 
• raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie. 
Examenul relatiei de ocluzie centrica.
• se studiază în plan vertical, transversal și sagital; 
• pacientul închide repede gura sau face deglutiția; 
• se determină tipul de ocluzie; 
• se examinează relațiile ocluzale în intercuspidare maximă (între suprafețele ocluzale se stabilește un
contact intercuspidian și fiecare dinte se găsește în ocluzie cu doi antagoniști, în afară de incisivii centrali
inferiori și ultimii molari superior) 
• se examinează contactele ocluzale în statică și dinamică (se folosește hârtie de articulație); 
• la propulsie se examinează ghidajul anterior al ocluziei; (apare o inocluzie laterală); 
• la mișcările de lateralitate se examinează ghidajul de canin sau de grup; (apare inocluzie pe
hemiarcada opusă direcției de deplasare); 
• se apreciază contactele premature; 
• se determină spațiul de inocluzie în relația de postură (repaus relativ) (în normă 2-3mm); acest spațiu
poate fi mărit (abraziune dentară sau proteze realizate în subocluzie), sau micșorat (proteze realizate în
supraocluzie); 
• spațiul de inocluzie pate fi determinat vizual când pacientul vorbește sau se determină DVO și se scad
2-3 mm. 
Examenul de ocluzie dinamica.

După examenul relaţiilor ocluzale statice se supun unei analize şi relajiile de ocluzie
dinamică (mişcări de propulsie şi latera- litate). La mişcările de propulsie se atrage
atenţia asupra caracterului de ghidaj anterior al ocluziei. Datorită supraacoperirii
dintilor frontali inferiori de cei superiori, la deplasarea mandibulei anterior, incisivii
inferiori alunecă pe suprafeţele palatinale ale an-tagoniştilor pînă la marginea incisivală.
In aşa mod incisivii supe- liori dirijează mişcarea de propulsie. In poziţia de contact cap-
la- i-sip a incisivilor, datorita ghidajului anterior, apare o inocluzie laterală, care
depinde de gradul de supra-acoperire frontală. Cu cît mai mare va fi gradul de acoperire
a dinţilor frontali inferiori, cu atît mai mare va fi şi spaţiul de in ocluzie laterală.
La examenul mişcărilor de lateralitate medicul propune pacientului să deplaseze
mandibula din poziţia ocluziei centrice spre dreap- la sau stingă pînă la poziţia de cap-
la-cap a caninilor sau a cuspi- ilor vestibulari ai dinţilor laterali. In acest timp este
necesar de - observa caracterul de conducere al mandibulei.

10. Metodele paraclinice utilizate la examinarea pacienților cu edentații parțiale, indicaţii.


Pentru stabilirea diagnosticului definitiv este insuficient numai examenul clinic exo și endobucal, de
aceea se face examenul paraclinic, pentru a elucida unele particularități anatomice și funcționale ale
pacientului. 
Necesitatea unui anumit examen paraclinic reiese din particularitățile tabloului clinic al maladiei și
starea generală a organismului 
1. Studiu modelelor
2. Examen radiologic, OPG, tomografie, teleradiografie, cineradiografie,artrografie
3. Electrodontometria
4. Termodiagnosticul
5. Eficienta masticatorie
6. Ocluziografe
7. Index iLsod
Examenul fotostatic.
Fotografierea extraorală și intraorală;
Scop diagnostic științific, documentar și medicolegal
Pe fotografia extraorală de profil și față se pot trasa diverse planuri care ne permit
efectuarea măsurărilor în scopul studierii structurii faciale (etajele feței, asimetrii ș.a.);
Pe fotografia intraorală se văd simptome importante în stabilirea diagnosticului și se poate
de făcut comparație între imaginile înainte și după tratament
Examenul microcurenţilor electrici în cavitatea bucală.
Dacă pacientul are lucrări protetice metalice, în cavitatea bucală pot apărea microcurenți
care se manifestă ca galvanism (oxidarea metalelor); el poate dezvolta galvanoza, sindrom
caracterizat prin gustul metalic, gust sărat, senzație de aciditate, frigerea limbii, a buzelor,
schimbări de salivație, dureri de cap, iritabilitate. La examenul microcurenților se folosește
microampermetrul și potențiometrul; în normă un pacient cu proteze din aliaje nobile are în
cavitatea bucală microcurenți electrici (1-3 mkA sau 50 μV).
Gnatosonia.Gnatofonia.
Gnatosonia: cu un microfon sensibil se înregistrează zgomotele produse de contactele
premature și de afecțiunile ATM; impulsurile sonore sunt transmise spre osciloscop sau
înregistrate cu oscilograful. Se analizează frecvența, momentul apariției, amplitudinea ș.a. la
un aparat special.
Gnatofonia: metodă spectrală de studiu a funcției fonetice la pacienții cu anomalii
dentomaxilare, edentație parțială, tratament protetic
⮚ Radiologic: OPG
⮚ Electroodontodiagnosticul – stabilirea pragului de sensibilitate a sistemului nervos dentar care
indică starea pulpei și a periodonțiului; 
Se izolează și usucă dintele apoi se aplică electrodul activ pe suprafața ocluzală/ marginea incisivă, după
care, se pune în funcție aparatul. Aparatul are un ecran care arată mărimea curentului electric în mkA;
se fixează acea valoare la care pacientul reclamă durere; 
• dintele sănătos este sensibil la 2-6 mkA, 
• în pulpită la 40 mkA, 
• în necroză pulpară la 60 mkA, 
• afectarea pulpei radiculare – 60-90 mkA, 
• afectarea țesuturilor periapicale – 120 mkA. 
• cu cât e mai mare valoarea curentului, cu atât mai profundă este leziunea. 
⮚ Termodiagnosticul. Presupune determinarea reacției dintelui la excintanți termici
(fierbinte, rece), cu ajutorul caruia se determină starea pulpei dentare.Pe dinte se aplică in bulet
de vată îmbibat cu apă la 50° pentru cald sau de 10° pentru rece; dintele sănătos nu
reacționează la temperatura din acest diapazon. 
Termoodontocronometrul – un aparat care permite aplicarea căldurii asupra unui anumit punct de pe
suprafața coronară; temperatura poate avea valori între 0° și 70° și poate fi ușor reglată. 

11. Metodele radiografice utilizate la examinarea pacienților cu edentații parțiale.


• intraorală (dentoparodontală): oferă informație despre: ➢ starea țesuturilor dure ale dinților, ➢
prezența leziunilor odontale, ➢ caracterul implantării dinților, ➢ direcția axului și a rădăcinii, ➢ raportul
coroană-rădăcină (în sens vertical și orizontal), ➢ topografia, forma, mărimea camerei pulpare și starea
canalelor radiculare, ➢ calitatea obturării canalului radicular, ➢ starea spațiului periodontal și osului
alveolar (distrucția laminei dure, resorbția 
septurilor interradiculare și interdentare), ➢ dinți în retenție, resturi radiculare, fracturi radiculare și
osoase, distrucția osului ș.a. 
• extraorală: ➢ OPG
. ➢ tomografia (stratigrafie)-strcutura organului
. ➢ teleradiografia (radiografia cefalometrică): se obține imaginea scheletului maxilo-facial și al
craniului;
. ➢ cineradiografia: studiul mișcării condililor articulari; se face și în culori.
➢ artrografia: studiază starea meniscului; este dureroasă și dificilă de efectuat.
➢ electroradiografia: anomaliilor generale dentomaxilare și când nu este necesară evidențierea
structurilor țesuturilor organului filmat. 
12. Metode de examinare ATM utilizate la examinarea pacienților cu edentații parțiale.
ATM :In continuare se execută palparea digitală a regiunii maxilofaciale, atrăgînd
atenţia la apariţia durerilor în zonele articulaţiei temporomandibulare, a muşchilor,
ganglionilor limfatici submandi- bulari, evidenţiind starea lor. La fel se examinează
cinematica mandibulară de închidere şi deschidere a gurii.
Poziţia şi caracterul excursiilor condililor articulari ai mandibulei se examinează prin
palpare cu ajutorul indexului introdus în duetul auditiv extern pro- punînd
pacientului să execute mişcări de dcschidere şi închidere a gurii, iar prin auscultaţie
depistăm zgomotele articulare.

13. Examenul musculaturii aparatului stomatognat utilizate la examinarea pacienților cu


edentații parțiale. Metode. Caracteristica.
Miotonometria: se determină tonusul mușchilor ridicători ai mandibulei în repaus
și în contracție musculară maximă; se utilizează tonometrul Szirmai, care are o tijă
cu resort elastic pentru compresiune și un cadran cu indicator. Fotoliul este în
poziție orizontală, pacientul strânge maximal arcadele dentare iar medicul
palpează mușchii maseteri sau temporali și determină punctul maximal
proeminent; pacientul se relaxează iar medicul aplică miotonometrul în punctul
determinat. Cît pacientul nu contractă mușchiul, aparatul arată mărimea
tonusului muscular în repaus iar când pacientul strânge din nou arcadele, aparatul
rată mărimea tonusului muscular în contracție funcțională.
14. Examinarea modelelor de studiu în examinarea pacienților cu edentații parțiale.
Metode. Carsacteristica.
Se amprentează ambele arcade, se confecționează modelele și se gipsează în simulator; Dacă se
gipsează în ocluzor, se va putea imita doar mișcarea verticală, dacă în articulator adaptabil individual,
atunci se vor putea efectua toate mișcările exact așa cum le face pacientul în gură. 
Modelele se pot studia și în absența pacientului. Pe model se pot studia: 
• contactele interdentare în zona cuspizilor orali ai dinților laterali, 
• axul longitudinal al dinților, 
• raportul dinților lipsiți de antagoniști față de planul de ocluzie, 
• înălțimea spațiului edentat, 
• poziția dinților care delimitează breșa, 
• alegerea axului de inserție a protezei, 
• localizarea contactelor premature, 
• traiectoria pe care o parcurg incisivii inferiori pe fața palatinală a frontalilor superiori, 
• înclinarea pantelor cuspidiene a dinților laterali și modul de alunecare intercuspidiană, 

15. Metode de apreciere a eficacităţii masticatorii.


Eficienta masticatorie se foloseste in caz de diverse dereglari ale actului de masticatie. Ea poate fi
determinata in procente prin comparatie cu cea a sintemului stomatognat sanatos considerata egala cu
100%.
Sunt 2 metode:
✔ statice
✔ dinamice
• metode statice: Mamlok, Agapov, Oksman ș.a. notează eficacitatea masticatorie a sistemului
stomatognat cu 100 de unități și calculează un coeficient pentru fiecare dinte în  parte, luând drept
unitate de calcul capacitatea de rezistență a incisivului lateral (cel mai slab dinte).
➢ dacă dintele nu are antagoniști, eficiența masticatorie este 0 (zero);
➢ dacă un maxilar este dentat iar celălalt este edentat, eficiența masticatorie este tot 0.
➢ dinții cu mobilitate de gradul I participă 100 % la actul de masticație;
➢ dinții cu mobilitate de gradul II participă 50 %;
➢ dinții cu mobilitate de gradul III sunt socotiți absenți;
➢ Parodontograma Kurleandschi:
Paradontograma prezinta o schema a formulei dentare unde se noteaza date despre starea fiecarui
dinte. Schema este completata conform datelor examenului clinic, radiologic si gnatodinamometriei prin
scheme conditionale:
N – norma,,,gradyl de reasorbtie ,,pt o punte
O - lipsa dintelui
¼ - resorbtia tesutului osos de gradul I
½ - resorbtia tesutului osos de gradul II
¾ - resorbtia tesutului osos de gradul III
Daca gradul de resorbtie este mai pronuntat, dintele este considerat absent
Metodele dinamice (funcţionale).
⮚ Metoda lui Christensen: pacientul ia un miez de nucă/alună/migdale și face 50 de mișcări de
masticație, apoi masa căpătată se colectează, se spală și se usucă în termostat la 100°C; masa
uscată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit; ceea ce rămâne în ultima sită se
cântărește și se determină procentul de pierdere a eficienței masticatorii.
⮚ Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează 5 grame de miez
de alune timp de 50 de secunde până la așa un grad, că masa obținută, după uscare, se cerne și
trece complet prin sita cu orificii de 2,4mm diametru. În edentație parțială în sită rămân
resturi; aceste resturi sunt cântărite și se calculează procentul pierderii eficienței masticatorii
(5 grame – 100%, 1 gram rămas în sită – 20%).
⮚ Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună până când apare
actul de deglutiție; pentru asta, un sistem stomatognat integru are nevoie de 14 secunde;
prezența breșelor mărește timpul de masticație dar și resturile ce rămân în sită sunt mai mari.
Resturile se usucă și se cern apoi se calculează procentul pierderii eficienței masticatorii în
condiții fiziologice (ca la metoda lui Ghelman).
⮚ Masticaţiografia Rubinov : înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de masticație;
se studiază eficiența masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei, stereotipul masticației dar
și eficacitatea tratamentului ortopedo-protetic. Pe masticațiogramă se deosebesc câteva faze:
I. repaus fiziologic (linie dreaptă);
II. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar;
III. adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor;
IV. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența masticatoare);
V. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.

16. Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy, Gavrilov, Costa.


Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy.

✔ Clasa I: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a breșelor bilaterale
terminale, adică mărginite de dinţi numai mezial.
✔ Clasa II: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a unei breșe
unilaterale terminale, adică mărginită de dinţi numai mezial.
✔ Clasa III: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a breșei laterale
intercalate, adică mărginite de dinţi și mezial și distal.
✔ Clasa IV: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a breșei numai în
zona frontală.

Primele 3 clase sunt împărţite în câte 4 subdiviziuni, în


dependenţă de numărul breșelor în zona dinţilor
restanţi. *(De ex: dacă pe o arcadă dentară cu lipsa
bilaterală a toturor molarilor mai este prezentă o breșă
în zona frontală sau la nivelul premolarilor, este
edentaţie de clasa I subdiviziunea 1, dacă sunt 2 breșe –
subdiviziunea 2, dacă 3 breșe – subdiviziunea 3, 4 breșe
– subdiviziunea 4.) *Dacă lipsesc molarii III nu este
edentaţie
17. Diagnosticul edentației parțiale, elemente componente, formularea. Exemple.
Diagnosticul este ansamblul de investigații clinice și paraclinice care au ca obiectiv
definirea stării patologice a unui pacient.
Se face diagnosticul prezumtiv (prima idee despre maladie), definitiv (se determină
maladia după examenul clinic și paraclinic) și diferențial (se compară cu simptomele altor
maladii);
Formularea diagnosticulu in edentatie pșartiala nu prezinta dificultati avind la baza rezultatele
examenenului clinic si paraclinic
Diagnosticul include :
⮚ Dereglări morfologice(clasa breșelor)/( Nozologia-asa a zis profu)
⮚ Etiologia
⮚ Topografia
⮚ Dereglari funcționale- afecțiunea principală ( masticatie, incizie, fonație, deglutiție,)
⮚ Complicatii provocate de edentatie partiala(deformatiei ale arcadelor dentae, migrari
ale dintilor restnati., modif DVO
⮚ afecțiuni concomitente – generale (le comunică pacientul) și stomatologice (sunt
depistate în timpul examenului obiectiv); (leucoplachia, lichen ș.a.)

Se face diagnosticul prezumtiv (prima idee despre maladie), definitiv (se determină
maladia după examenul clinic și paraclinic) și diferențial (se compară cu simptomele altor
maladii);

18. Examenarea dinţilor restanți în edentația parțială. Criterii. Caracteristica poziţiei şi


gradului implantării dinţilor în procesul alveolar.
Examenul arcadelor dentare Se executa prin inspectia separata, initial a arcadei dentare
inferioare, apoi a celei superioare evidentiind: 1) forma arcadelor dentare; 2) existenta, marimea,
numarul si topografia breselor; 3) existenta, caracterul si starea protezelor dentare care
restabilesc integritatea arcadelor dentare; 4) caracterul si nivelul ariei ocluzale; 5) raportul
fiecarui dinte fata de planul de ocluzie.
Ne uitam la starea integritatii dintelui si periodontiului, zona periapicala
Efctul ferulle-fenomen de incercuire, , este o bandeleta metalica care incercuieste suprafata
externa 1mm inaltime si 2 latime .
Examenul endobucal:
Consecutivitate:
  Raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea m.orbicular al buzelor
  Dinții 
   Arcadele dentare
  Raportul dintre arcadele dentare
  Mucoasa
   Apofizele alveolare
La examenul endobucal se determină starea dinților restanți, a apofizei alveolare
 în spațiile edentate și a mucoasei cavității bucale. O atenție deosebită se acordă dinților ce
delimitează breșele. 
-  Gradul de inclinare a dinților frontali – 5-10o, a dinților laterali – 2-3o, molarii
maxilari – inclinați vestibulodistal, cel mandibulari – lingulomezial. Aceasta asigură un echilibru
morfofuncțional static-dinamic optim față de forțele de presiune. ce dereglarea integrității
arcadei această armonie se destramă – dinții limitrofi si cei fără antagoniști pot migra. 
-   Apofiza alveolară va fi pronunțată individual in dependentă de etiologie – 
atrofia mai pronunțată în EP cauzată de leziunile parodontale si mai mică ca urmare a
complicațiilor cariei. Depinde la fel de timpul scurs de la edentare si traumatismul produs la
nivelul pereților alveolaro în momentul extracției.
După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai mult de 6 dinți. 
După forma ap.alveolare – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0- 8,0mm, lat – mai mult de
8,0mm
Arcadele dentare vor avea diverse forme in dependenta de varietatea tipului de ocluzie. 
Fiziologice: Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti, linia median a
fetei coincide cu linia dintre incis centrali super shi infer, 
O. dreapta (cap la cap)-  se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul dintre dintii din
zona frontala dupa tipul cap la cap.
O. opistognata-  dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu apofizele alveolare au o
inclinare usoara in directie orala.
Patologice:  Prognatia(ocluzia distala) - protruzia frontalilor superiori care apare un spatiu de
inocluzie in plan sagital
Progenia- deplasarea anterioara a mandibulei.
Ocluzia deschisa- caracteristic printrun spatiu mai mic sau mai mare de inocluzie verticala.
Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali superiori ii acopera pe
cei inferiori mai mult de 1/3.
Ocluzie incrucisata- dereglare a arcadelor in plan transversal, in zona frontala deplasarea liniei
incisivale dintre incisivul central superior si inferior
1. Caracteristica poziţiei şi gradul implantării dinţilor în arcada alveolară.
Stabilitatea, mentinerea si sprijinul protezelor pariale sunt dependente de:
1. Numarul dintilor restanti: influenteaza stabilizarea protezei. In general, acest factor este in
corelatie directa cu repartizarea lor topografica. Repartizarea dintilor in zone diferite este mult mai
favorabila stabilizarii protezelor, fata de dintii grupati pe o singura hemiarcada. Teoretic, un numar mai
mare de dinti restanti este mai favorabil pentru stabilizarea protezelor, dar la un numar egal de dinti
restanti intervine modul cum sunt repartizati pe arcada.
2. Repartizarea topografica a dintilor restanti: ei pot fi prezenti intr-o singura zona, sau pot fi
prezenti in mai multe zone, aflandu-se in planuri diferite, separate de bresele de edentatie. Dintii situati
in mai multe planuri, chiar daca sunt in numar mai redus, ofera conditii mai bune de stabilizare.
3. Pozitia de implantare a dintilor restanti: dintii nu sunt implantati perpendicular in oasele
maxilare. Forma semieliptica a arcadelor, face ca fiecare dinte sa prezinte o implantare caracteristica la
nivelul arcadelor. La maxilar, axele de implantare converg catre apex, iar la mandibula sunt divergente
spre apex. Aceste axe prelungite alcatuiesc un con, descris de Villain si numit “con de sustentatie”.
Analizand acest con, se evidentiaza:
- Perimetrul in care se situeaza apexurile dintilor, la maxilar este mai mic decat perimetrul apexurilor de
la mandibula.
- La maxilar, perimatrul apical este mai mic decat perimetrul coronar, iar la
mandibula, perimetrul apical este mai mare fata de perimetrul coronar. Rezulta ca, dintii superiori sunt
inclinati in jos si spre exterior, iar dintii inferiori sunt inclinati in sus sis pre interior.
Aceste inclinari pe grupe de dinti se prezinta astfel:
- Dintii din grupul frontal superior sunt inclinati in sens vestibulo- oral cu 5 – 10
°, iar dintii din grupul frontal inferior cu 0 - 5° in acelasi sens.
- Premolarii si primul molar la maxilar sunt inclinati cu 2 - 3° spre vestibuar, iar la mandibulacu 2 – 3°
spre lingual.
- Molarii 2 si 3 sunt inclinati vestibular si mezial la maxilar, iar cei mandibulari
vestibular si lingual mai accentuat.
In edentatii partiale, dintii vecini spatiului edentate si dintii antagonisti, isi modifica pozitia initiala,
intensitatea si amplitudinea schimbarii pozitiei, sunt dependente de urmatorii factori:
- Varsta edentatiei.
- Structura osului alveolar.
- Malpoziitiile primare.
- Contactele statice si dinamice dintre perechile de dinti antagonisti.
- Starea de troficitate generala a intregului organism.
Modificarile de pozitie ale dintilor restanti sunt numite malpozitii secundare. Deplasarile dintilor in
cadrul malpozitiilor secundare se produc in directie orizontala si verticala, fiind cunoscute sub
denumirea de migrari.
Migrarile orizontale se produc in plan orizontal in 2 directii:
- Mezial (meziogresiune) sunt mai ample si mai numeroase.
- Distal (distogresiune)
Astfel, incisivul central si lateral, de cele mai multe ori se mezializeaza, caninul de regula ramane pe locul
initial sau se poate deplasa in ambele sensuri, premolarii se distalizeaza, iar molarii intotdeauna se
mezializaza. In general, migrarea orizontala se face catre bresa edentata, fiind determinate de directia
fortelor ocluzale care cad oblic fata de planul de ocluzie, si se descompun in componente orizontale.
Migrarile orizontale au la maxilar o viteza si amplitudine mult mai mare, datorita structurii spongioase
a osului care opune o rezistenta mai mica tendintei dedeplasare, in timp ce la mandibula se produc
mai lent, datorita stucturii complacte a osului. Aceste migrari se manifesta clinic sub 2 forme:
a) prin inclinare sau basculare, cand axul dintelui este inclinat, coroana este deplasata spre edentatie, iar
radacina in directie opusa sau ramane implantata in pozitia initiala.
b) prin translatie axiala, care se produce mai rar si dintele se deplaseaza in acelasi sens in totalitate.
Migrarile verticale sunt deplasarile dintilor in directie verticala spre spatial edentate, in cautarea dintilor
antagonisti absenti. Clinic se prezinta sub 2 forme: a) egresiunea, cand dintele inainteaza impreuna cu
procesul alveolar in directia ocluzala, raportul dintre coroana clinica si coroana anatomica ramanand
nemodificat.
b) extruzia, dintele se deplaseaza in directie verticala spre spatiul edentat, fara procesul alveolar. Astfel,
coroana clinica devine mai mare decat coroana anatomica, iar implantarea dintelui devine deficitara.
Morfologia coronara: este examinata anterior protezarii, atat clinic cat sip e modelul de studio, deoarece
pe coroana dintilor stalpi se aplica elementele de stabilizare ale protezelor. Coroanele dentare prezinta
convexitati pe cele 4 fete laterale, linia care uneste convexitatile maxime fiind numita ecuator anatomic.
Acest ecuator determina un diametru maxim in treimea de colet pe fetele proximale si un diametru
maxim in treimea ocluzala pe fetele vestibulara si orala.
Acest ecuator anatomic este luat in considerare numai in pozitia verticala a dintelui si are o valoare in
studiul morfologiei dentare.
Dintii au insa o pozitie de implantare pe oasele maxilare, caracteristica fiecuruia, care ii corespunde un
ecuator de implantare, diferit de cel anatomic. Linia ecuatorului de implantare a dintilor prezinta un
grad de paralelism cu linia de colet, fata de care se afla la o distanta de 2,5 mm.
19. Examenul proceselor alveolare la pacienţii cu edentaţii parţiale. Clasificarea proceselor
alveolare după formă şi lăţime. Clasificarea breşelor arcadelor dentare după numărul
de dinţi lipsă.
Apofiza alveolară va fi pronunțată individual in dependentă de etiologie – atrofia mai pronunțată în EP
cauzată de leziunile parodontale si mai mică ca urmare a complicațiilor cariei. Depinde la fel de timpul
scurs de la edentare si traumatismul produs la nivelul pereților alveolaro în momentul extracției.

După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai mult de 6 dinți.

După forma ap.alveolare – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0- 8,0mm, lat – mai mult de 8,0mm.

Examenul crestelor alveolare:

• formă ;

• înălţime;

• lăţime;

• direcţie;

• prezenţa unor neregularităţi la nivelul crestelor;

• dimensiunea spaţiului protetic vertical şi mezio-distal;

• lipsa ţesuturilor mucoosoase;

• inserţia bridelor şi frenurilor;

1. Clasificarea proceselor alveolare după formă şi lăţime


Dupa forma: – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0-8,0mm, lat – mai mult de 8,0mm
Pg 238 dupa lejoyeux
2. Clasificarea breşelor după numărul de dinţi lipsă.

După dimensiunea breselor .edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai mult de 6
dinți.
EP se imparte in
- EP reduse 1-3 dinti cu exceptie a celor 4 incisivi (tot e redusa)
- EP intinsa - 4-7, iar daca este inclus si caninul poarta denumirea de
extinsa
- EP subtotala - 7-12, cand raman in arcada numai mult de dinti
cind sunt 2 dinti
- EP totala lipsa tuturor dintilor 

20. Examenul mucoasei cavităţii bucale la pacienţii cu edentaţii parţiale.


Clasificarea după suple

Fibromucoasa campului protetic care acopera crestele alveolare si bolta palatine la maxilar si crestele
alveolare la mandibula, fiind aderenta de os.
Bolta palatina este acoperita de fibromucoasa, cu aspecte histologice differentiate in 3 zone:
a) In treimea anterioara este aderenta de os, formeaza pliuri numite rugi
palatine (3 – 7 – 11 perechi), fiind zona activa fonatorie pe care se sprijina varful
limbii in pronuntarea unor foneme. In partea frontala a acestei zone se afla papila
incisiva.
 b) In treimea medie, pe linia medio – sagitala, fibromucoasa acopera
torusul palatin cand exista. Aici mucoasa este subtire si sensibila la presiune.
c) In treimea posterioara, mucoasa este neteda, contine glande secretorii si un
 bogat tesut submucos adipos. Are un grad de rezilienta mai mare ca in celelalte
zone. Crestele alveolare sunt acoperite de o fibromucoasa care este mai groasa la
maxilar decat la mandibula. Fibromucoasa campului protetic poseda mai putini
proprioreceptori decat parodontiul, ceea ce ii scade rolul de autoaparare. Ea,
comparative cu parodontiu, are capacitatea de a suporta presiuni de 5 ori mai mici.
Fibromucoasa nu este structurata morphologic sa suporte presiuni, dar are capacitatea de a se
comprima sub actiunea unei presiuni si de a reveni la forma initiala. Aceasta calitate este
diferita de la o zona la alta, fiind dependenta de grosimea substratului submucos.
Mucoasa pasiv mobila (neutra) incojoara mucoasa fixa la periferia campului protetic, fiind
localizata la maxilar in fundul de sac vestibular si in zona “Ah” , limita dintre palatal dur si
palatal moale. La mandibula, se afla localizata in fundul de sac vestibular si in fundul de sac
lingual. Aceasta mucoasa inconjoara ca o bandeleta mucoasa fixa si reprezinta limita maxima a
marginilor protezei mobilizabile.
Mucoasa mobile continua zona de mucoasa pasiv mobila, completand fundurile
de sac. Ea ramane fixate de mucoasa aderenta sub forma frenurilor buzelor,
frenului lingualsi a bridelor laterale, formatiuni care vor fi ocolite de marginile
protezelor. De asemenea, marginile protezei nu trebuie sa ajunga niciodata in
zona mucoasei mobile.

Inspecţia mucoasei:
• bucale,boltă,planşeu,obraz,limbă,buze;
• orificiul canalelor glandelor salivare Wharton,Stenon;
• leziuni inflamatorii,tumefacţii,abces;
• leziuni de tipul leucoplaziei,lichen plan,ulceraţii,afte bucale;
• formaţiuni tumorale-polipi,epulide;
• fistule ece exprimă resturi radiculare în profunzime;
• cordoane fibroase pe mucoasa jugală la locul de proiecţie
interaarcadică;
• semne de intoleranţă la diferite materiale(stomatopatii protetice

21. Varietăţi de situaţii clinice în edentaţia parţială.


a. Prima situatie clinica include arcadde dentare cu ocluzie stabila datorita
prezentei unui numar mare de dinti restanti pe ambele arcade,intre care
se stabilesc contacte dento dentare multiple,stabile cu pastrarea
dimensiunii
 verticale de olcuzie

 b. A doua situatie clinica include arcadele dentare cu ocluzie instabila din cauza
contactelor premature si a interferentelor, ci si a reducerii contactelor dento-
dentare. Dimensiunea verticala de ocluzie poate fi pastrata sau modificata

c. A treia situatie clinica este caracteristica lipsa ocluzie arcadelor dentare daorita
numarului redus de dinti restanti sau a repartizarii lor pe arcadele dentare in asa
mod ca practic sa nu existe contacte dento dentare, dimensiunea verticala de
ocluzie,cit si planul de ocluzie

22. Principiile de tratament protetic a edentaţiei parţiale.


⮚ Principiul profilactic al tratamentului protetic
Procesele patologice de la nivelul sistemului stomatognat pot influența negativ starea altor sisteme din
organism (de ex. tractul gastrointestinal), de aceea principiul profilactic are rolul de a reduce cât mai
mult posibil această influență.

Principiu profilactic local – prevenirea afecțiunilor organelor și țesuturilor de la nivelul sistemului


stomatognat; se urmărește păstrarea integrității sistemului stomatognat pe o perioadă de timp cât mai
îndelungată prin respectarea igienei orale și protezarea efectuată la timp. Proteza trebuie să ofere o
echilibrare morfofuncțională, fizionomică și psihică.

Principiu profilactic general – prevenirea afecțiunilor altor organe, sisteme și chiar a întregului
organism; se urmărește restabilirea funcției masticatorii (tractul gastrointestinal) și fizionomice (sistemul
nervos).

⮚ Principiul curativ al tratamentului protetic


Prevede refacerea integrității morfologice și reabilitarea funcțională a sistemului stomatognat prin
intermediul protezelor și a diferitor dispozitive. Include în sine realizarea și fixarea lucrării protetice dar
și perioada de acomodare cu aceasta.

⮚ Principiul biologic al tratamentului protetic


Prevede ca orice metodă de tratament sau intervenție să aibă o influență pozitivă asupra organelor și
țesuturilor atât ale sistemului stomatognat, cât și a întregului organism. Se alege cel mai rațional plan de
tratament, se face prepararea minim invazivă, se tinde spre conservarea pe cât de mult posibil a
țesuturilor dure, se aleg materiale care nu au toxicitate sau nu provoacă reacții alergice, nu prezintă
modificări de volum, culoare, duritate, elasticitate etc. Se ia în calcul și starea generală a organismului,
precum și caracterul pacientului

⮚ Principiul biomecanic al tratamentului protetic


Trebuie să fie un echilibru între presiune și capacitatea de a o recepționa; complexul dinteparodont
poate suporta o oarecare presiune, suportul muco-osos nu este prevăzut pentru așa ceva: asta trebuie
de luat în considerație la echilibrarea presiunilor masticatorii;

⮚ Principiul homeostazic al tratamentului protetic


Conservarea morfofuncțională a SS pentru un timp îndelungat, pentru asta trebuie de creat un echilibru
între toate elementele SS; când se dereglează un component, sunt influențate celelalte;
⮚ Principiul ergonomic al tratamentului protetic
Amenajarea cabinetului, ținuta medicului, poziția pacientului, organizarea lucrului ș.a. care sporesc
productivitatea și eficacitatea muncii medicului.

. Metode de tratament protetic. Caracteristica

Deosebim tratament protetic

∙ imediat – proteza este confecționată până la extracția dinților sau altă operație în zona OMF și este
instalată pe câmpul protetic pe masa de operație sau în fotoliul stomatologic după operație nu mai
târziu de 24 de ore după aceasta; pacientul nu are dereglări psihice din cauza absenței dinților, dinții
restanți nu sunt suprasolicitați iar sub baza protezei are loc formarea unei apofize alveolare mai
favorabile (denumire: protezare postoperatorie, proteze imediate); ∙ în timpul apropiat după operație –
tratamentul începe în primele 2-4 săptămâni după operație când încă are loc epitelizarea plăgii; ∙ tardiv
– tratamentul începe după 3-4 luni după intervenție când apofiza deja s-a format

23. Complicațiile locale, loco-regionale și generale a edentației parțiale.

24. Varietăţi de proteze dentare folosite la tratamentul edentaţiei parţiale. Principiile de


alegere a construcţiei.
Protezele dentare utilizate în tratamentul edentației parțiale: 
-  Punți dentare 
-  Proteze parțiale mobilizabile acrilice cu placă  
- Proteze parțiale mobilizabile scheletate 
. Principiile de alegere a construcţiei prezente în edentaţia parţială.

Alegerea construcției este determinate de mai mulți factori: topografia zonei edentate, gradul
de întindere a breșei, starea țesuturilor dure și a parodontului dinților restanți, tipul de
ocluzie, relațiile interdentare, starea generală a organismului; unele momente legate de
profesia pacientului, condițiile tehnico- materiale existente.
 Specialistul trebuie să ia în considerare cîtiva factori: biomecanic, parodontal, esthetic și
financiar. Pe lîngă acestea și să țină cont de doleanțele pacientului. 
Terapia EP se poate realiza prin 2 categorii de restauri protetice:

-   RP fixe – proteze parțiale fixe, care se sprijină pe dinții naturali, pe implante
dentare sau pe dinținaturali și implante. 
-   R mobilizabile – proteze mobilizabile cu baze acrilice sau scheletate.
 Aceste 2 categorii se deosebesc prin modalitatea de transmitere a presiunilor
masticatori i (sprijinul) și prin sistemul de retentive (modul de ancorare la dinți
restanți) și prin volumul restaurării. 
Cele fixe transmit PM osului fie prin intermediul dinților naturali și parodontului lor
prin intermediul implantelor osteotolerate lipsite de
 parodonțiu. Volumul lor se inscribe în cel al arcadelor dentare naturale. 

Cele mobilizabile transmit PM doar prin intermediul mucoasei crestelor alveolare (sprijin
muco-osos), sau atat prin ntemediul dinților și parodontului cît și muco-osos (sprijin mixt).
Volumul lor depășește cu mult cel al arcaelor dentare naturale. 
 La elaborarea planului de tratament șe tine cont de cle puțin 3 deziderate: 

-  Tratamentul trebuie să fie cît mai simplu și concomitent eficient 


-   Pentru fiecare procedură sau variant terapeutică trebuie să dispunem de o
bază tehnico-materială adecvată; 
-  Terapia trebuie să fie adaptată la condițiile biologice, mecanice și financiare cît și la
disponibilitatea pacientului la tratament

25. Punţile dentare, elementele componente. Clasificarea punţilor dentare.


Elemente de agregare de care este solidarizat
corpul de punte la extremitati si care contribuie la
fixarea de dintii-stilpi a intregii proteze –
microprotezele – coronae de invelis, de
substitutie, incrustatii.
Corpul de punte care reprezinta un dinte sau un
bloc de dinti artificiali si inlocuiesc dintii pierduti de
pe arcada dentara.
Poate fi metallic, nemetalic, mixt.
Clasificarea punţilor dentare.
Materialele din care sunt confectionate:

  Metalice, nefizionomice
  Nemetalice, fizionomice
  Mixte, total sau partial fizionomice

  Metoda de fixare:
  Fixe
  Mobile?

  Metoda de confectionare:
  Lipite
  Sudate
  Turnate

  Numarul dintilor-stilpi:
  Cu un dinte (punti cu extensie)
  Cu doi dinti care marginesc bresa din ambele parti
  Cu trei si mai multi.

  In dependent de aranjarea si nr dintilor stilpi –dupa V.Kopeikin


  PD cu doua elemente de agregare asezate pe cei doi dinti
ce marginesc bresa
  PD cu un element de sprijin adaugator la mijloc
  PD cu elemente de agregare duble situate medial sau distal
  PD cu elemente de agregare duble situate la ambele extremitati
  PD cu doua elemente de agregare asezata pe cei doi dinti ai bresei si cu
o extensie unilaterala.

  Dupa raportul corpului de punte cu apofiza alveolara:


  In sa
  Semisa

  Tangent linear

  Punctiform
  Suspendat
  Dupa particularitati de constructive:
  Monolie
  Separate
  Pliante
  atipice

26. Avantajele şi dezavantajele punţilor dentare. Cerințe către puntea dentară.


Avantajele puntilor dentare

● Sunt lucrari cimentate definitiv care nu necesita îndepărtarea periodică pentru


igeiniziare
Datorita acestui aspect multi pacienti prefera puntile in detrimentul protezelor.Puntile
se fixeaza prin cimentare deinitiva a elementelor de agregare a dintilor stilpi, nemaifiind
nevoie de indepartarea lucrarii pentru igeinizare
De obicei din punct de vedere psihologic, pacientiii se vor obisnui mult mai repede cu
ideea unei fixari protetice fixe decit cea mbila
● Obisnuirea cu puntile dentare se face frt rapid
puntile sunt lucrrai cu greutate frt redusa si putin voluminoase ,de accea adaptarea este
frt rapida decit cu cele mobilizabile care sunt lucrari extinse si destul de voluminoase
● Puntile asigura un confort asticator excelent
Aceasta deoarece toate fortele masticatorii se transmit dintilor stalpi si nu gingiei de sub corpul de punte.
● Refacerea estetica este buna
materiale de calitate inalta:ceramica,zirconiu, dar puntile metalo-acrilice ny se remarca
printr-o estetica deosebita
● Pentru realizarea puntilor dentare sunt necesare mai putine sedinte
● Durata de viata si prognosticul este mai bun
Dezavantajele:
-necesar slefuirea dintilor stilpi
-pierderea unei cantitati mari de tesut dentar
-necesara devitalizarea dintilor
27. Indicaţii generale și locale către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.
Depinde de:
● Gradul de întindere și Topografia edentatiei
● Valoarea funcțională a dintilor restanțieri
● Profesie
● Virsta
● Sex
● Constituția psihică a pacientului
Indicatii Generale:
● bolnavi cu igiena orala satisfacatoare
● starea generala buna
● la pacienti tineri la care solutiile djuvante sunt greu acceptate
● la pacienti cu ocluzie normala
Indicații:-locale
● -migrarea de dinti adiacenti
● -pierderea de contact
● -Retentii alimentare
● -Risc crescut de carii
● Refacerea morofologică a dintilor cu distructii avansate,eroziuni sau obturatii extinse
● Restauraea edentatiei partiale daca exista suficienti dinti care va sustine lucrarea
● Dinti cu modificari de culoare forma sau pozitie
● Dinti cu grad avansat de abrazie
● Corectarea defectelor de fonatie
● Înlocuirea a 1-3 dinti la nivelul unei singure breșe, se permite inlocuirea a 4 dinti numai
dacă aceștia sunt cei 4 incisivi
● Edentatia intercalata, multipla
● Edentatia terminala ca excepție
● Dacă dinții stâlpi au mobilitate nu mai mare de gradul 1/2 și nu sunt dureroși la presiunea
verticala sau vestibular orala
● Punțile cu corp de punte suspendat sunt indicate pentru zonele laterale cind dinții stâlpi
sunt înalți sau apofiza alveolara atrofiata

28. Biomecanica punților dentare.


Principiul biomecanic este caracteristic pentru protetica dentara si prevede un echilibru eficient
al raportului de rezistenta dintre substratul biologic al cimpului protetic si proteze sau alte
dispositive. In vederea realizarii cu succes a acestui principiu trebuie cunoscute legitatile
influentei fortelor ce se dezvolta in timpul functiei piesei protetice si mecanismului de
transmitere a acestor forte substratului biologic al cimpului protetic. Ca substratul biologic sa
suporte aceste actiuni este necesar ca materialul din care va fi confectionata piesa sa posede
insusiri mecanice si fizice respective. Totodata trebuie luat in consideratie si gradul rezistentei
biologice a tesuturilor campului protetic in vederea suportarii presiunii asupra lor.
29. Contraindicaţii relative și absolute către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi
dentare.
Contraindicatie absoluta la tratamentul edentatiei parțiale cu punți dentare.
-Edentatia terminala
-Dinti stâlpi cu edentatie de gradul 3
-Dinti cu process inflamator la nivelul paradontiului
-Dinti stâlpi cu pulpite
- Breșe ma imari de 5 dinti
-Maladi igenerale infecțioase
-Procese inflamatorii locale
-Virsta pina la 18 ani

Contraindicatie relative la tratamentul edentatiei parțiale cu punți dentare.

Dacă lipsește numai un dinte in zona lateral și dinții restanti nu au tendința de


deplasare(migrare) sau dacă dinții stâlpi sunt sănătoși
30. Forţele de rezervă a parodontului, caracteristica şi folosirea lor la planificarea punţilor
dentare. Factorii ce contribuie la micşorarea forţelor de rezervă a parodonțiului.
Paradontiul este structura care recepționează și amortizează presiunea masticatorie.
- La edentatia parțiala, dinții restanti primesc o presiune mai mare iar cei stâlpi (sub punte)
primesc presiunea care acționează asupra întregii punți.
- Fiecare dinte utilizează numai 50% din posibilitatea sa funcțională, adică un dinte sănătos poate
suporta presiunea care revine a 2 dinti
- Când se aleg dinții stâlpi, se analizează starea paradontiului lor și capacitatea funcțională de a
recepționa presiunea masticatorie (după odontoparadontograma).
-Dacă lipsește un dinte și este indicată o punte, se poate opta pentru o punte cu extensie (dacă
dintele stâlp va face fata presiunii masticatorii. Dacă nu, atunci se mai ia un dinte stâlp. Dacă
lipsesc 2-4 dinti, dinții stâlpi trebuie sa fie la ambele extremități ale bresei.
Cum diminuam forta : cuspizii mai pronuntati, pante mai putin abrupte, ,relioful ocluzal
mai mic, corpul de punte V-o mai ingust , puntea mai mica,
Factori ce contribuie la micșorare forțelor de rezerva a paradontului.
Dintele stâlp primește o presiune masticatorie mai mare decit in mod normal, de aceea dacă
aceasta este mai mare decit forța de rezerva a paradontiului, se atesta o suprasolicitare
funcțională care treptat va provoca atrofia paradontiului urmată de pierderea dintelui.
Intervine și starea generală, igiena, alimentatia, depuneri dentare (depunerile masive de pe dinții
vecini care pătrund sub corpul punții) plus închiderea marginala realizată incorect.

31. Odontoparadontograma după Kurleandski şi însemnătatea ei practică. Modificările


stării funcţionale a dinţilor în dependenţă de gradul de atrofie a procesului alveolar
după Kurleandskii.

32. Suportul dento-parodontal. Caracteristica şi importanţa practică la planificarea


punţilor dentare. Criteriile de apreciere a stării funcţionale a dinţilor stâlpi. Principiile
de alegere a dinţilor stâlpi în punţile dentare.
33. Indicii rezistenţei parodontului după Haber. Caracteristica.
34. Argumentarea matematică alegerii dinţilor stâlpi la tratamentul protetic cu punţi
dentare.
35. Argumentarea biofuncţională a alegerii dinţilor stâlpi la tratamentul protetic cu punţi
dentare.
36. Complicaţiile posibile în timpul și după prepararea dinților stâlpi la confecționarea
punților dentare, profilaxia.
37. Metodele menajării plăgii dentinare a dintelui preparat. Metoda propusă de prof.I.
Postolachi.
38. Complicațiile posibile la obținerea amprentelor la confecționarea punților dentare și
profilaxia lor.
39. „Ocluzie”. Definiţie. Tipuri.
40. „Ocluzia centrică”. Definiţie. Caracteristica. Enumeraţi semnele ocluziei centrice în
ocluzia ortognată.
41. Ocluzia anterioară. Caracteristica.
42. Ocluzia distală. Caracteristica.
43. Ocluzia laterală. Caracteristica.
44. Definiţie ”Dimensiunea verticală de ocluzie”. Metode de apreciere a dimensiunii
verticale de ocluzie.
45. Definiţie „Poziţie neutră a mandibulei faţă de maxilă”. Metode de apreciere.
46. Caracteristica poziţiei de postură a mandibulei după Burlui.
47. Determinarea relaţiilor intermaxilare la prezența și absenţa semnelor ocluziei centrice
și dimensiunii verticale de ocluzie.
48. Metode de înregistrare a ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare.
49. Puntea dentară din două bucăți. Caracteristica. Avantaje și dezavantaje. Indicații și
contraindicații către utilizare în tratamentul edentației parțiale. Etapele clinico-tehnice
de confecționare.
50. Caracteristica punţilor dentare cu extensie. Clasificarea. Avantaje şi dezavantaje.
Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare în tratamentul edentației parțiale.
51. Alegerea dinţilor stâlpi la planificarea punţii dentare cu extensie.
52. Biomecanica punţilor dentare cu extensie.
53. Erori posibile la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare cu extensie. Profilaxia.
54. Caracteristica punţilor dentare întreg turnate. Tipuri. Avantage și dezavantage.
Cerinţele către puntea dentară întreg turnată.
55. Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul edentației parțiale cu punţi dentare întreg
turnate.
56. Aliajele utilizate la confecţionarea punţilor dentare întreg turnate.
57. Particularităţile preparării dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare întreg
turnate.
Tipuri de prag utilizate la prepararea dinților stâlpi.
58. Particularităţile obţinerii amprentelor la confecţionarea punţilor dentare întreg
turnate. Tipuri și tehnici utilizate.
59. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţii dentare întreg turnate. Erori posibile
și profilaxia lor.
60. Metodologia verificării relaţiilor: a) elementelor de agregare cu dinţii stâlpi, cu dinţii
vecini, b) corpului de punte cu creasta alveolară, c) puntea dentară cu dinţii
antagonişti.

Elementelor de agregare cu dinţii stîlpi, cu dinţii vecini:


Examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dintilor-stalpi si
cu dintii vecini depinde de felul microprotezelor si se executa atat la proba
elementelor de agregare cat si proba puntii.

Corpului de punte cu creasta alveolară:

Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara cuprinde controlol


spatiul necesar pentru protectia papilei interdentare si se verifica cu ajutorul sondei
in unghi, verificarea niselor pt autocuratire, cat si incadrarea, puntii in morfologia
arcadei respective. Corigirea acestor contacte se efectueaza prin slefuirea corpului
de punte

Puntei dentare întregturnate cu dinţii antagonişti.

Examinarea rapoartelor corpului de punte cu dintii antagonisti la nivelul


suprafetelor ocluzale prevede crearea echilibrului ocluzal prin slefuirea conform
conceptiei ocluziei functionale, care cuprinde verificarea contactelor ocluzale in
intercupidarea maximei. La miscarile de propulsie, de lateralitate, a curbelor
ocluzale de comprensare si a dimensiuni verticale de ocluzie.
61. Punţi dentare acrilice. Caracteristica. Avantage și dezavantage. Indicaţiile şi
contraindicaţiile. Etapele clinico-tehnice de confecţionare.
Puntea acrilică se obține prin polimerizarea rășinii acrilice introduse în tipar, în mai
multe subetape tehnice.
Rășinile polimerice clasice se polimerizează sub acțiunea căldurii umede. Polimerizarea
are loc conform curbei termice care debutează cu creșterea lentă a temperaturii de la
temperatura mediului ambiant pînă la 60ºC, în timp de 30 minute. Se menține la 60ºC
timp de 60 minute. Se ridică în următoarele 30 minute, la temperatura de 100ºC si se
menține timp de 30 minute. Urmează răcirea lentă, timp de 4-8 ore. Timpul polimerizării
se desfășoară pe parcursul a 2,5 ore.

Indicatii:
● pentru zona frontala a arcadelor dentare edentate unidentar sau cel mult
absenta a doi dinti.
● restaurarea morfologica a dintilor absenti si prevenirea complicatiilor ce pot
surveni in urma pierderii dintilor.
● la restabilirea Functiei estetice
● restabilirea functiei fonetice mai ales in zona frontala
● Prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor
● Abraziuni dentare patologice;
● Anomalii de forma, volum, pozitie;
● Defecte ale arcadelor dentare;
● Traume, carii dentare

● Pacienti tineri, dinti cu camera pulpara voluminoasa (pentru a pastra vitalitatea


dintelui)

Contraindicatii:
● ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea scurte
ce nu pot asigura retentia protezei
● In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport
● Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare
inadecvata, este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica :
proteze mobile, lucrari pe implanturi.
● Igiena orala nesatisfacatoare
● Igiena bucala nesatisfacatoare contraindica realizarea oricarui tip de lucrari
protetice pana la remedierea impedimentului.
● Dinti cu mobilitate de gradul 3
● Resorbtie osoasa 2/3 din inlatimea radiculara
● Dinti cu tratament incorect
● Dinti cu radacini in stadiul de formare
● Procese patologice locale
● Leziuni ale mucoasei bucale
● Boli infectioase,respiratorii,cardiace si psihice
● Afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor
● Exista afectiuni generale care pot contraindica efectuarea acestor manopere. In
aceste situatii, medicul stomatolog va solicita un consult interclinic
● Edentatii cu dinti limitrofi bresei cu coroane clinice foarte joase,cu forte de
rezerva a parodontiului foarte slab.

Contraindicatii absolute:
● Prezenta breselor intinse la copii cind are loc cresterea maxilarelor,in edentatii
terminale.
● In caz de tumori maligne

Avantaje
-Fizionomice

Dezavantaje
-Toxicitate inalta pentru gingie
-Preparare multa din testu dentar
-Rezistenta slaba
-Prezinta multe contraindicatii
-
Etape
Metoda clasica:
Clinic: examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de tratament,
prepararea dintilor stilpi, amprentarea, determinarea ocluziei, protectia plagii dentinare;

Laborator: realizarea modelului din gips dur;modelarea machetei viitoarei punti din
ceara; ambalarea machetei puntii in chiuveta pru realizarea tiparului; pregatirea
acrilatului si introducerea lui prin presare in tipar; polimerizarea acrilatului si
dezambalarea coroanei din chiuveta; prelucrarea, finisarea si lustruirea coroanei.

Clinic: Proba punti şi individualizarea reliefului ocluzal,

Laborator: Finisarea şi lustruirea punti

Clinic: Proba definitiva şi cementarea punti pe dintilor stalpi

Metoda moderna:

Tehnica moderna nu prevede modelarea machetei coroanei din ceara si nici realizarea
tiparului. Aceasta tehnica consta in modelarea directa a coroanei din acrilat prin
depunerea succesiva a straturilor pe bontul dentar. Tehnica modelarii coroanei prevede
depunerea acelorasi straturi (bazal, de dentina, de smalt, de colet si incizal), urmate de
polimerizarea lor conform instructiunilor din prospect.

Puntea acrilică se obține prin polimerizarea rășinii acrilice introduse în tipar, în mai
multe subetape tehnice.
Rășinile polimerice clasice se polimerizează sub acțiunea căldurii umede. Polimerizarea
are loc conform curbei termice care debutează cu creșterea lentă a temperaturii de la
temperatura mediului ambiant pînă la 60ºC, în timp de 30 minute. Se menține la 60ºC
timp de 60 minute. Se ridică în următoarele 30 minute, la temperatura de 100ºC si se
menține timp de 30 minute. Urmează răcirea lentă, timp de 4-8 ore. Timpul polimerizării
se desfășoară pe parcursul a 2,5 ore.
62. Prepararea dinţilor stâlpi în cazul confecţionării punţilor dentare acrilice. Metode.
Complicații posibile. Profilaxia lor.
Dinții stîlpi se aleg în dependență de întinderea breșei, starea țesuturilor dure și a
paradonțiului dinților stîlpi și starea dinților antagonști,
Specificul prepararii consta in:
a) obtinerea unei forme corecte, specifice pentru tipul lucrarii protetice alese
b) obtinerea paralelismului intre axele coronare ale dintilor stalpi astfel incat toate
elementele de agregare sa se aşeze uniform pe dintii-stalpi
Dinti stilpi trebuie sa fie paraleli, astfel incat peretii distali bresei edentate sa fie
convergenti, iar peretii limitrofi bresei edentate sa fie divergenti astfel incat sa putem
asigura o axa de insertie corespunzatoare puntii protetice.

Tehnici de preparare:
1) Tehnica clasică - utilizează instrumentarul abraziv diversificat din punct de vedere al
formelor si dimensiunilor Instrumentarul este reprezentat de:
● • discuri plane, concave, convexe, active pe o față, pe doua fete sau pe muchie;
● • pietre în forma de roată de moară sau carborund (Hetless) sau diamantate de
10mm diametru, fixate la piesa dreaptă;
● • pietre cilindrice sau con întors diamantate montate la piesa dreaptă sau in
contraunghi.
2) Tehnica modernă - utilizează instrumente abrazive diversificate din punct de vedere
al formelor si dimensiunilor. Instrumentarul este reprezentat de:
● - freze diamantate de forme cilindrice si cilindro-conice

Pentru a asigura paralelismul trebuie sa tinem cont de niste reguli:


1. Daca avem un dinte vital si unul devital, atunci dintele vital va ghida axa de
insertie comuna
2. Daca avem 2 dinti devitalizati atunci dintele cel mai putin inclinat va dicta axa
de insertie
3. Daca avem 2 dinti vitali, atunci ambii vor ghida axa de insertie
4. Daca dintele este inclinat <45 grade + devitalizat atunci ii vom corecta axa cu
DCR metallic, sau se va face tratament ortho.????

Bontul dentar este preparat fara retentii prin slefuirea de la nivelul tuturor suprafetelor a
unui strat uniform al tesuturilor dentare de 1,5-2mm. Bontul dentar va avea o forma
cilindricoconica, cu suprafetele laterale usor convergente ocluzal, sub un unghi nu mai
mare de 5-8 grade fata de axul central.
In zona cervicală a coroanei dentare este preparat un prag circular cu o lățime ce depinde
de mărimea diametrului dintelui în această zonă și care constituie 0,3-0,5 mm la dinții cu
un volum mai redus și 0,8-1,5 mm la dinții mai voluminoși. Pragul, in dependență de starea
tesuturilor dentare cervicale, poate fi situat supragingival, la nivelul gingiei cu prag
Chanfrein.

Insa unii autori (E. Gavrilov, V. Kurleandski, L. Ene şi alții) au opinia ca


pentru confecționarea coroanelor din acrilat nu este neapărat necesară
realizarea pragului circular în zona coletului, deoarece marginile coronare se
pot prelucra și finisa prin bizotare, pentru a evita iritarea tesuturilor marginale ale
parodontului. Pentru amprentarea bontului preparat pot fi utilizate diverse
materiale amprentare, apoi este realizat modelul pentru confecționarea coroanei
prin una din cele două tehnici.
Accidente si profilaxie
durerea, care depinde de sensibilitatea individuala, in cazul dintilor vitali se foloseste
anestezia;
● -        sectionarea buzei, limbii, planseului sau mucoasei jugale, prin lipsa unui
punct de sprijin ferm al mainii operatorului, greseala care poate determina
deraparea instrumentului de slefuit.  In raport cu gravitatea leziunii se pot lua
masuri ca badijonari cu H⒉O⒉, compresiuni pentru hemostaza sau sutura
chirurgicala;
● -        deschiderea camerei pulpare, printr-o orientare gresita asupra dimen-
siunilor organului pulpar;
● -        traumatizarea paradontiului marginal, consecutiva slefuirii, poate sa
determine o lezare a fibrelor subepiteliale, ceea ce duce la retractii cicatriceale
sau la aparitia pungilor gingivale;
● -        slefuirea din neatentie sau printr-o tehnica gresita a dintelui adiacent –
punct de plecare pentru dezvoltarea unei carii;
● -        fracturarea coronara a dintelui vecin sau antagonist, prin neatentie sau prin
manevrarea gresita a instrumentelor de slefuit.

Complicații posibile în timpul și după prepararea dinților stîlpi. Profilaxia

În timpul preparării:
1. Durere – se prepară su anestezie
2. Prepararea excesivă din țesuturile dure – bontul se subțiază – scade rezistența –
profilaxie: control vizual al preparării
3. Deschiderea accidentală a camerei pulpare – profilaxie: controlul vizual și utilizarea
frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor
pentru dentină )
4. Trauma gingiei – profilxie – retraccția gingiei cu cpreparate vasoconstrictoare, sau fir
de mătase și se mînuiește atent instrumentul.
5. Supraîncălzirea dintelui – inflamare/ necroză- proilaxie – răcirea cu apă
6. -fracturarea dintelui cand presiunea este prea mare

63. Particularităţile de amprentare a câmpului protetic în cazul confecţionării punţilor


dentare acrilice. Materialele utilizate. Complicații posibile. Profilaxia lor.

Amprenta este reproducera in negativ a elementelor anatomice ale campului


protetic. Este efectuata de medic cu materiale in stare plastica depuse in linguri
(portamprente ) speciale care se introduc in cavitatea bucala pentru amprentarea
campului protetic.

Vom utiliza doar amprente duble,pentru acest tip de lucrare protetica :

# intr-un timp

# doi timpi
Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.
Amprentele se impart
in documentare,
auxiliare si de baza.
In dependenta de tehnica realizarii deosebim:
amprente realizate intr-un timp;
amprente realizate in doi timpi,
amprente de corectare,
amprente in ocluzie,
amprente partiale,
amprente totale.

Amprenta realizata intr-un timp - este obtinuta prin depunerea materialului


amprentar in lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic.
Aceasta tehnica poate fi utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de
diferita consistenta: unul vascos si altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt
preparate concomitent: materialul vascos se depune in lingura amprentara, iar
materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza imprejurul dintilor preparati,
in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-
un timp, iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un
material amprentar fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua.
Etapele:
Alegerea lingurii amprentare;
Prepararea meterialului de amprentare;
Depunerea materialului in lingura;
Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
protetic, prelucrarea marginilor;
Indepartarea amprentei de pe cimpul protetic;

Clasificarea materialelor amprentare dupa Postolachi, Birsa. Exemple.

Materiale elastice reversibile ( hidrocoloizi reversibili – Gelin, Coltoloid)


Materiale elastice ireversibile ( hidrocoloizi ireversibili – Stomalgin; elastomeri de
sinteza–Zeta Plus);
Materiale dure reversibile ( materiale termoplastice –Stomaplast, Ortocor);
Materiale dure ireversibile ( gips, paste din oxid de zinc si eugenol)

Complicațiile posibile la obținerea amprentelor și profilaxia lor


- deformarea amprentei la indepartarea de pe cimpul protetic;

- prezenta bulelor de aer sau lipsurilor de material amprentar;

-amprentarea insuficienta sau partiala a santului dento-gingival, dintilor antagonisti


sau dintilor vecini;

- repartizarea neuniforma a materialului amprentar pe suprafata cimpului protetic;

-respectarea timpului de preparare a materialului

- respectarea timpului de priza a materialului

-evitarea miscarilor lingurii amprentare in timpul prizei

-uscarea cimpului protetic pentru a evita formarea bulelor

-utilizatera unei cantitati suficiente de material amprentar

64. Punţi dentare din materiale compozite. Caracteristica. Avantage și dezavantage.


Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare în tratamentul edentației parțiale. Etapele
clinico-tehnice de confecţionare.

Puntile dentare din materiale compozite sunt punti fâră schelet metalic, cu un efect estetic şi o rezistenţă superioarâ
celor acrilice. Compozitele utilizate în prezent la restaurarea dinţilor frontali şi/sau laterali prin aceste punti prezintă o
rezistenţă la abrazie îmbunătăţită, aceasta depinzând şi de eficacitatea procesului de polimerizare.

Indicatii:
● pentru zona frontala a arcadelor dentare edentate unidentar sau cel mult absenta a doi
dinti.
● restaurarea morfologica a dintilor absenti si prevenirea complicatiilor ce pot surveni
in urma pierderii dintilor.
● la restabilirea Functiei estetice
● restabilirea functiei fonetice mai ales in zona frontala
● Prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor
● Abraziuni dentare patologice;
● Anomalii de forma, volum, pozitie;
● Defecte ale arcadelor dentare;
● Traume, carii dentare

● Pacienti tineri, dinti cu camera pulpara voluminoasa (pentru a pastra vitalitatea


dintelui)

Contraindicatii:
● ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea scurte ce nu
pot asigura retentia protezei
● In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport
● Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare inadecvata,
este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica : proteze mobile, lucrari
pe implanturi.
● Igiena orala nesatisfacatoare
● Igiena bucala nesatisfacatoare contraindica realizarea oricarui tip de lucrari protetice
pana la remedierea impedimentului.
● Dinti cu mobilitate de gradul 3
● Resorbtie osoasa 2/3 din inlatimea radiculara
● Dinti cu tratament incorect
● Dinti cu radacini in stadiul de formare
● Procese patologice locale
● Leziuni ale mucoasei bucale
● Boli infectioase,respiratorii,cardiace si psihice
● Afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor
● Exista afectiuni generale care pot contraindica efectuarea acestor manopere. In aceste
situatii, medicul stomatolog va solicita un consult interclinic
● Edentatii cu dinti limitrofi bresei cu coroane clinice foarte joase,cu forte de rezerva a
parodontiului foarte slab.

Contraindicatii absolute:
● Prezenta breselor intinse la copii cind are loc cresterea maxilarelor,in edentatii
terminale.
● In caz de tumori maligne

particularitatile prepararii:
La realizarea preparaţiei trebuie respectate principiile generale, valabile pentru coroanele de acoperire, fiind necesară
asigurarea unui spaţiu corespunzător, pentru obţinerea unei grosimi minime a coroanei: - 0,8 mm - zona cervicală; - 1,2
mm - feţele axiale, vestibulară şi oralâ; - 1,5 mm - marginea incizală/faţa ocluzală şi zona ariilor de contact. Termmaţia
cervicală a preparaţiei este bine să fie realizatâ sub formă de chanfrein. Preparaţia în lamă de cuţit nu este
recomandabilă, deoarece aceste materiale sunt mai casante (datorită umpluturii anorganice) şi nu rezistă în strat subţire.
Amprenta se poate lua cu polieteri, siliconi cu reacţie de adiţie sau hidrocoloizi reversibili, dupâ etalarea m prealabil a
şanţului cervical, permiţând astfel amprentarea corectă a limitei preparaţiei. Modelul de lucru se realizează din gips
superdur cu bonturi mobilizabile, folosind, de exemplu, sistemul Accu-Trac. Depunerea straturilor de compozit, începe cu
mascarea esteticâ a bontului, putând exista douâ situaţii:
• dacă bontul relevă o coloraţie exagerat saturată este indicat să se utilizeze un strat de pastă opacă cu rol de reductor de
luminozitate, care va atenua influenţa coloraţiilor subiacente, fară să opacifieze exagerat viitoarea coroană;
• dacă bontul nu prezintă nici o coloraţie parazităy se va aplica o peliculă periferică de transparent, pentru a exploata la
maximum fenomenul de difuziune a culorii. Rolul acestei pelicule de trangparent este de a face să circule lumina şi nu de
a o capta. Această transluciditate favorizează estetica fmală, permiţând o transmisie imperceptibilă între restaurare şi
dintele subiacent.

Avantajele unei coroanejacket din compozit pot fi sintetizate astfel:


- estetică bună;
- posibilitate excelentâ de reproducere a diferitelor nuanţe;
- preparaţie convenţională;
- restaurare fimcţională corespunzătoare a dintelui afectat;
- tehnologie relativ simplă de realizare;
- preţ de cost mai redus decât a coroanelor integral ceramice;
- adaptare marginală bună;
- aderenţă la dentină şi smalţ printr-o tehnică corespunzătoare de cimentare adezivă sau fîxare traditională;
- duritatea nu este exagerată, nu provoacâ uzura dinţilor antagonişti.

Dintre dezavantaje ammtim:


- nu există referinţe asupra stabilităţii în timp de peste 7 ani;
- există semne de întrebare cu privire la menţinerea în timp a stopurilor ocluzale.

65. Punţi dentare integral ceramice. Caracteristica. Varietăți de mase ceramice utilizate la
confecționarea lor. Avantage și dezavantage. Indicaţiile şi contraindicaţiile către
utilizare în tratamentul edentației parțiale.

Indicatii:
● pentru zona frontala a arcadelor dentare edentate unidentar sau cel mult
absenta a doi dinti.
● restaurarea morfologica a dintilor absenti si prevenirea complicatiilor ce pot
surveni in urma pierderii dintilor.
● la restabilirea Functiei estetice
● restabilirea functiei fonetice mai ales in zona frontala
● Prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor
● Abraziuni dentare patologice;
● Anomalii de forma, volum, pozitie;
● Defecte ale arcadelor dentare;
● Traume, carii dentare

● Pacienti tineri, dinti cu camera pulpara voluminoasa (pentru a pastra vitalitatea


dintelui)

Contraindicatii:
● ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea scurte
ce nu pot asigura retentia protezei
● In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport
● Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare
inadecvata, este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica :
proteze mobile, lucrari pe implanturi.
● Igiena orala nesatisfacatoare
● Igiena bucala nesatisfacatoare contraindica realizarea oricarui tip de lucrari
protetice pana la remedierea impedimentului.
● Dinti cu mobilitate de gradul 3
● Resorbtie osoasa 2/3 din inlatimea radiculara
● Dinti cu tratament incorect
● Dinti cu radacini in stadiul de formare
● Procese patologice locale
● Leziuni ale mucoasei bucale
● Boli infectioase,respiratorii,cardiace si psihice
● Afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor
● Exista afectiuni generale care pot contraindica efectuarea acestor manopere. In
aceste situatii, medicul stomatolog va solicita un consult interclinic
● Edentatii cu dinti limitrofi bresei cu coroane clinice foarte joase,cu forte de
rezerva a parodontiului foarte slab.

Contraindicatii absolute:
● Prezenta breselor intinse la copii cind are loc cresterea maxilarelor,in edentatii
terminale.
● In caz de tumori maligne

Varietăți de mase ceramice:


CLASIFICARE:

● Funcție de structură: ceramică cristalină și necristalină


● Funcție de structura atomică: mase ceramice silicate, oxidice și neoxidice
● Funcție de tehnologia arderii: ceramică arsă în atmosferă și ceramică arsă în
vacuum
● Funcție de temperatura sinterizării: MDC sinterizate la temperaturi înalte 1200-
1400 °C, MDC sinterizate la temperaturi medii 1050- 1200 °C, MDC sinterizate la
temperatui joase în vacuum 800- 1050 °C
● Funcție de topografia straturilor: ceramică de miez/opaquer/grund, ceramică
pentru dentină și ceramică pentru smalț
● Funcție de modalitatea de prezentare: pulberi/frite, lingouri prefabricate pentru
prelucrări ulterioare la cald și rece
● Funcție de domeniile de aplicare în stomatologie: vezi indicații
● Funcție de tehnologia confecționării piesei protetice: ardere pe folia de platină,
metalo- ceramică, dinți artificiali, sisteme speciale

Avantajele puntilor dentare din ceramica:


constau in aceea ca portelanul are calitatea de a conferi coroanelor aspectul natural, prin
varietatiile de culori şi nauntele translucide, da posibilitatea de a imita leziuni de uzura
mici de smalt, pete de culoare de etc. Portelanul işi pastreaza culorile in timp, biologic este
bine tolerant de tesuturile cavitatii bucale, este rezistant la actiunea chimica şi un bun
izolator termici, protejand pulpa de actiunea mediului ambiant şi are o duritate apropiata
de cea a smaltului. Avantajele puntilor dentare acrilice se reduc la insuşirile fizionomice şi
o tehnologie simpla de confectionare.

Dezavantajele puntilor dentare din ceramica constau:


in provocarea abraziunii dintilor antagonişti sau artificiali, sunt fragile şi au o tehnica
compusa la confectionare.Spre deosebire de portelan, puntiile din acrilat prezinta un
dezavantaj mai considerabil, motiv pentru care sunt indicate mai mult ca punti
provizorii.printre aceste dezavantaje vom enumera: iritatia paradontiului
marginal,modificarea culori, perforarea, uzura sau fractura acrilatului.

66. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare integral ceramice.


Complicații posibile. Profilaxia lor.

Etapele de confecţionare a punţilor dentare ceramice.


Clinic: examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de tratament,
prepararea dintilor stilpi, amprentarea, determinarea ocluziei, protectia plagii dentinare;

Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; realizarea matricei


din platina pe bontul preparat; depunerea si arderea straturilor de ceramica; adaptarea
puntii pe model

Clinic: proba puntii ceramice in cavitatea bucala;

Laborator: arderea coroanei pentru glazurare;

Clinic: proba finala si fixarea puntii in cavitatea bucala.

• Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câ mpului protetic, determinarea ocluziei


centrice; determinarea culorii;

• Laborator: realizarea modelelor (de lucru și auxiliar), poziționarea acestora în relație


centrică și fixarea în simulator. Ulterior, tehnica diferă în funcție de metoda de
realizare:

 Metoda clasică cu foița de platină : pe bontul de pe model se adaptează o foiță de


platină care urmează a fi arsă pentru degazare; apoi se depune masa de opac, se
arde, după care se modelează prin pensulare coroana; se modelează în volum mai
mare, pentru că la ardere ceramica se contractă ; se arde după fiecare strat depus;

 Prin turnare (Dicor): se modelează macheta din ceară a coroanei, se realizează


tiparul (ambalarea machetei), se topește lingoul de ceramică sticloasă și se
introduce în tipar prin centrifugare. După dezambalare, turnă tura obținută se mai
ambalează încă o dată și se mai arde timp de 6 ore pentru ceramizare;

 Prin injectare (Empress, Cerestore): se modelează macheta din ceară a coroanei, se


realizează tiparul (ambalarea machetei), se încă lzește blocul de ceramică și se
introduce în tipar prin presare;

 Prin ardere (In Ceram): prin presare sau frezare se realizează un carcas din
ceramică , apoi, prin depunere și ardere succesivă , se modelează coroana.
 Prin frezare (CAD – CAM): cu un scaner intraoral se obține amprenta digitală , apoi cu
ajutorul unui program special la computer este modelată viitoarea coroană sau carcasul
din ceramică ; informația
este trimisă spre aparatul care frezează proteza dintr-un bloc de ceramică .
Coroana este adaptată pe model, se verifică contactele interdentare și relația la nivelul
pragului.

• Clinic: proba în cavitatea bucală ;

• Laborator: prelucrare și finisare a coroanelor cu instrumentele și materialele respective;


lustruirea (polipanți pentru ceramică , perie și pastă specială )/ glazurarea (ardere);

• Clinic: fixarea coroanelor pe bontul dintelui natural preparat.

Complicații posibile

In caz cand s-a efectuat o preparare incorecta a bontului dentar.

-In caz cand nu s-a efectuat o amprenta corespunzătoare

-In caz daca nu corespunde la colet

-Asperități pe suprafața bontului dentar.

-In caz cand este posibil ca la colet sau pe suprafața ocluzala sa exista o supraocluzie .

● complicații în timpul ajustă rii carcasului pe dintele stâ lp: carcasul nu se adaptează intim
la prag, este prea voluminos;

 complicații în timpul probei coroanei: nu coincide culoarea, este supradimensionat, nu are


contact cu dinții vecini, cu antagoniștii.

Complicaţiile posibile la fazele de adaptare, corijare şi fixare a coroanelor din ceramic


• medicul poate să scape coroana jos, porțelanul este fragil și se poate fisura;
• medicul poate deteriora marginea coroanei cu freza – nu se mai adaptează intim la prag;
• medicul poate șlefui prea mult de pe fața ocluzală, făcând un spațiu de inocluzie;
• medicul poate șlefui prea mult din regiunile mai subțiri, perforând coroana;
• medicul poate șlefui prea mult de pe fețele proximale – spațiu interdentar
• la etapa de fixare, coroana poate fi presată insuficient – poziție incorectă în arcadă;
profilaxie- evitarea acestor erori
67. Tipuri și tehnici de preparare a dinţilor stâlpi la confecționarea punţilor dentare integral
ceramice. Complicații posibile. Profilaxia lor.

Dinții stîlpi se aleg în dependență de întinderea breșei, starea țesuturilor dure și a


paradonțiului dinților stîlpi și starea dinților antagonști,

Specificul prepararii consta in:

a) obtinerea unei forme corecte, specifice pentru tipul lucrarii protetice alese

b) obtinerea paralelismului intre axele coronare ale dintilor stalpi astfel incat toate
elementele de agregare sa se aşeze uniform pe dintii-stalpi

Dinti stilpi trebuie sa fie paraleli, astfel incat peretii distali bresei edentate sa fie
convergenti, iar peretii limitrofi bresei edentate sa fie divergenti astfel incat sa putem
asigura o axa de insertie corespunzatoare puntii protetice.

Pentru a asigura paralelismul trebuie sa tinem cont de niste reguli:


1. Daca avem un dinte vital si unul devital, atunci dintele vital va ghida axa de
insertie comuna
2. Daca avem 2 dinti devitalizati atunci dintele cel mai putin inclinat va dicta axa
de insertie
3. Daca avem 2 dinti vitali, atunci ambii vor ghida axa de insertie
4. Daca dintele este inclinat <45 grade + devitalizat atunci ii vom corecta axa
cu DCR metallic, sau se va face tratament ortho.????

● Prepararea depinde de particularitățile morfologice ale dintelui și de arcada


dentară;
● Se șlefuiește minim 1,5mm de țesut dur (pentru ca coroana ceramică să aibă
grosime suficientă);
● Bontul trebuie să alcătuiască 2/3 din lungimea coroanei clinice (pentru ca
coroana să aibă retentivitate satisfăcătoare);
● Se prepară un prag circular de 0,8-1,2mm; conformația pragului depinde de
dinte: premolarii superiori și incisivii inferiori se prepară cu prag de 0,8mm
numai pe suprafețele vestibulară și orală sau doar pe vestibular;
● Pragul să fie paralel cu marginea gingivală liberă;
● Variante de praguri: prag drept (90grade cu suprafața bontului); prag cu unghi
intern rotunjit (mai puțin stres pentru țesuturile dentare);
● Se prepară sub anestezie și răcire permanentă (pulpa trebuie să se mențină
vitală);
● De pe incizal/ocluzal se șlefuiesc 2mm, de pe vestibular/oral/ proximal – minim
1,5mm.
Consecutivitatea:
● Suprafetele proximale
● Supraf. V-O
● Prep. muchiilor
● Finisarea
● Controlul prep.
1. Supraf. proximale: slefuirea, avansind catre colet, ne vom opri la o distanta de
cca 1,5mm de la papila interdentara schitand din ambele parti praguri cu o
latime 0,25-0,5mm.
Pozitia frezei usor inclinata spre ocluzal/incisal conferindui viitorului bont o
conicitate minima.
2. Supraf. ocluzală: cu o piatra rotunda, roata se va reduce 1,5-2mm.
Slefuirea se va efectua intr-un plan inclinat 45grade spre oral la dintii frontali si
spre vestibular --- inferiori.
3. Supraf. O-V: slefuirea cu pietre-roata, apoi se va utiliza o piatra cilindrica a
carui ax va fi tangent cu suprafata supusa prepararii.
Supraf. incizala/ocluzală--- slefuieste 1,5mm pastrand relieful incisivoocluzal
Intre dintele prep. si antagonist o sa avem un spatiu de inocluzie 1,5mm.

Complicații posibile în timpul și după prepararea dinților stîlpi. Profilaxia

În timpul preparării:
- Durere – se prepară su anestezie
- Prepararea excesivă din țesuturile dure – bontul se subțiază – scade rezistența –
profilaxie: control vizual al preparării
- Deschiderea accidentală a camerei pulpare – profilaxie: controlul vizual și utilizarea
frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor
pentru dentină )
- Trauma gingiei – profilxie – retraccția gingiei cu cpreparate vasoconstrictoare, sau fir
de mătase și se mînuiește atent instrumentul.
- Supraîncălzirea dintelui – inflamare/ necroză- proilaxie – răcirea cu apă
- -fracturarea dintelui cand presiunea este prea mare

68. Metode de amprentare la confecţionarea punţilor dentare integral ceramice. Complicații


posibile. Profilaxia lor.

Amprenta este reproducera in negativ a elementelor anatomice ale campului protetic.


Este efectuata de medic cu materiale in stare plastica depuse in linguri (portamprente )
speciale care se introduc in cavitatea bucala pentru amprentarea campului protetic.
Vom utiliza doar amprente duble,pentru acest tip de lucrare protetica :

# intr-un timp

# doi timpi

Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.


Amprentele se impart
● in documentare,
● auxiliare si de baza.
In dependenta de tehnica realizarii deosebim:
● amprente realizate intr-un timp;
● amprente realizate in doi timpi,
● amprente de corectare,
● amprente in ocluzie,
● amprente partiale,
● amprente totale.

Amprenta realizata intr-un timp - este obtinuta prin depunerea materialului


amprentar in lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta
tehnica poate fi utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de diferita
consistenta: unul vascos si altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate
concomitent: materialul vascos se depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu
ajutorul unei seringi se injecteaza imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie
inglobat in materialul vascos.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un
timp, iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material
amprentar fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua.
Etapele:
● Alegerea lingurii amprentare;
● Prepararea meterialului de amprentare;
● Depunerea materialului in lingura;
● Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
● protetic, prelucrarea marginilor;
● Indepartarea amprentei de pe cimpul protetic;

Clasificarea materialelor amprentare dupa Postolachi, Birsa. Exemple.

● Materiale elastice reversibile ( hidrocoloizi reversibili – Gelin, Coltoloid)


● Materiale elastice ireversibile ( hidrocoloizi ireversibili – Stomalgin; elastomeri
de sinteza–Zeta Plus);
● Materiale dure reversibile ( materiale termoplastice –Stomaplast, Ortocor);
● Materiale dure ireversibile ( gips, paste din oxid de zinc si eugenol)

Complicațiile posibile la obținerea amprentelor și profilaxia lor

- deformarea amprentei la indepartarea de pe cimpul protetic;

- prezenta bulelor de aer sau lipsurilor de material amprentar;

-amprentarea insuficienta sau partiala a santului dento-gingival, dintilor antagonisti sau


dintilor vecini;

- repartizarea neuniforma a materialului amprentar pe suprafata cimpului protetic;

-respectarea timpului de preparare a materialului

- respectarea timpului de priza a materialului

-evitarea miscarilor lingurii amprentare in timpul prizei

-uscarea cimpului protetic pentru a evita formarea bulelor

-utilizatera unei cantitati suficiente de material amprentar

69. Puntea dentară mixtă metalo-acrilică. Caracteristica. Varietăţi. Avantage și dezavantage.

Varietati:
Fizionomice – materialul fizionomic (acrilatul) acoperă în întregime scheletul metalic
Semifizionomice – acrilatul acoperă doar o suprafață , două sau chiar toate suprafețele, lă sâ nd
numai o fâ șie vizibilă a scheletului metalic (corilet)

⮚ Cu componenta metalica stantata:


⮚ sunt de 2 feluri:
⮚ 1.acrilatul acopera numai corpul puntii,
⮚ 2.sunt acoperite cu acrilat si corpul de punte si elementele de agregare

Dupa componenta metalica: Stantata


Intreg turnata
AVANTAJE:
- Transmiterea presiunii ocluzale pe cale fiziologica prin axul lung al dintilor stilpi;
- Restabilirea totala a functiei masticatorii;
- Restabilirea functiei fonetice;
- Sint integrate in scurt timp in functionalitatea sistemului stomatognat;
- Necesita o slefuire usoara a dintilor stilpi;
- Restabilirea aspectului fizionomic si asigurarea unei retentii suficiente dintre acrilat si metal;
- Costa mai ieftin decit lucrarile ceramice.
DEZAVANTAJE:
- Poate avea loc dezlipirea corpului de punte de elementele de agregare si oxidarea locului de
jonctiune;
- Folosirea aliajelor de lipire pot conduce la aparitia diferentei de potential si deci a curentilor
galvanici;
- Restabilirea partiala a indicilor fizionomici(in cazul puntilor mixte semifizionomice);
- Posibilitatea desprinderii acrilatului;
- Modificarea culorii si necesitatea refacerii dupa doi-trei ani;

70. Punţi dentare metalo-acrilice cu componenta metalică ştanţată. Avantage și dezavantage.


Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare în tratamentul edentației parțiale.

Acest tip de coroana este compusa dintr-o structura metalica confectionata prin stantare si din acrilat

avantaje
- Transmiterea presiunii ocluzale pe cale fiziologica prin axul lung al dintilor stilpi;
- Restabilirea totala a functiei masticatorii;
- Restabilirea functiei fonetice;
- Sint integrate in scurt timp in functionalitatea sistemului stomatognat;
- Necesita o slefuire usoara a dintilor stilpi;
- Restabilirea aspectului fizionomic si asigurarea unei retentii suficiente dintre acrilat si
metal;
- Costa mai ieftin decit lucrarile ceramice.
Dezavantaje:
- Poate avea loc dezlipirea corpului de punte de elementele de agregare si oxidarea
locului de jonctiune;
- Folosirea aliajelor de lipire pot conduce la aparitia diferentei de potential si deci a
curentilor galvanici;
- Restabilirea partiala a indicilor fizionomici(in cazul puntilor mixte semifizionomice);
Modificarea culorii si necesitatea refacerii dupa doi-trei ani

Indicatii:
● restaurarea morfologica a dintilor absenti si prevenirea complicatiilor ce pot surveni in
urma pierderii dintilor.
● Cand pacientul nu isi permite o lucrare ceramica. Pentru a preintampina consecintele
nefaste ale pierderii este foarte importanta restaurarea spatiilor edentate cat mai
repede cu putinta.
● Acesta este motivul pentru care este bine sa se realizeze macar o punte metalo acrilica,
iar in viitor, daca se va putea, se va inlocui cu una ceramica.
● Exista un anumit numar de cazuri ( persoane in varsta, cazuri sociale, persoane care au
in cavitatea bucala doar lucrari metalice, lucrari provizorii etc.)
● Puntea metaloacrilica fizionomica e indicata pentru zona frontala,cind dintii stilpi au o
inaltime necesara pentru slefuirea lor la o adincime de 2,0-2,5 mm.
● !!!Deoarece acrilatul este un material foarte putin rezistent, acesta se pune doar in
partile exterioare, vizibile ale lucrarii si niciodata pe partea ocluzala a dintelui. Restul
coroanei va fi metalica.
● Puntea stantata se indica aproape in orice situatie atat timp cat s-a pastrat cel putin o
treime din inaltimea initiala a coroanei dintelui si in lipsa proceselor distructive
subgingivale.

Contraindicatii:
● la copii si adulti pana la 18-20 ani;
● Distructii avansate ale coroanei dintelui. ;
● Dinti cu tesuturi dure fragile si cind inaltimea si grosimea coroanei naturale nu ne
permite crearea unui bont favorabil pentru fixare.
● ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea scurte ce nu pot
asigura retentia protezei
● In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport
● Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare inadecvata,
este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica : proteze mobile, lucrari
pe implanturi.
● Igiena orala nesatisfacatoare

71. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare mixte cu componenta metalică


ştanţată. Erori posibile. Profilaxia lor.

clinic: : examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, prepararea dintelui,


amprentarea, protecția plă gii dentinare, aprecierea relației de ocluzie.
Laborator: confecționarea modelelor şi poziționarea lor în simulatoare; modelarea machetei
coroanei (subdimensionat cu 0,2-0,28mm); realizarea patricei din ghips; confecționarea
patricelor din aliaj uşor fuzibil (una pentru ștanțarea preventivă , a doua pentru cea definitivă );
ştanțarea preventivă şi definitivă ;
prelucrarea şi proba coroanei pe patricea (bontul) din ghips.
Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală .
Laborator: prelucrarea chimică , finisarea şi lustruirea coroanei.
Clinic: proba definitivă şi cementarea coroanei în cavitatea bucală .
Erorii
Greseli, accidente si complicatii in slefuirea dintilor.
* Greseli cu consecinte asupra formelor slefuirii
* forme de bont exagerat conicizate, cu consecinte asupra retentivitatii coroanelor si a
integritatii pulpare;
* bonturi cu perimetrul ocluzal mai mare decat cel cervical;
* zone retentive la nivelul coletului – consecinta unei incorecte preparari si finisari a
bontului;
* santuri verticale pe suprafata bontului si la colet, fapt care denota ca instrumentul de
slefuit nu a fost manevrat in miscare continua;
* prepararea coletului pentru coroanele cu patrundere subgingivala, insuficient de profund
efectuata (a nu se confunda cu preparatia escavata unde slefuirea limitei se face, in mod voit,
supragingival);
* subminari retentive (praguri accidentale in profunzime), consecinta unei tehnici gresite in
orientarea instrumentelor de slefuit, au drept rezultat o insertie incompleta si incorecta a
coroanei;
* spatiu interocluzal insuficient printr-o reducere prea mica de substanta dentara la acest
nivel.
Accidente posibile in timpul slefuirii:
- durerea, care depinde de sensibilitatea individuala, in cazul dintilor vitali se foloseste
anestezia;
- sectionarea buzei, limbii, planseului sau mucoasei jugale, prin lipsa unui punct de sprijin
ferm al mainii operatorului, greseala care poate determina deraparea instrumentului de slefuit;
- in raport cu gravitatea leziunii se pot lua masuri ca badijonari cu H⒉O⒉, compresiuni
pentru hemostaza sau sutura chirurgicala;
- deschiderea camerei pulpare, printr-o orientare gresita asupra dimen-siunilor organului
pulpar;
- traumatizarea paradontiului marginal, consecutiva slefuirii, poate sa determine o lezare a
fibrelor subepiteliale, ceea ce duce la retractii cicatriceale sau la aparitia pungilor gingivale;
- slefuirea din neatentie sau printr-o tehnica gresita a dintelui adiacent – punct de plecare
pentru dezvoltarea unei carii;
- fracturarea coronara a dintelui vecin sau antagonist, prin neatentie sau prin manevrarea
gresita a instrumentelor de slefuit.
Complicatii posibile dupa slefuire:
· pulpita insotita de durerile care apar in scurt timp dupa slefuire. In principiu, tratamentul
consta din extirparea vitala a pulpei, sau in unele cazuri se pot face tratamente cu substante
medicamentoase, cum sunt corticosteroizii.
Sedarea durerilor nu inlatura pericolul afectarii pulpei, indeosebi prin cimentare, de aceea
se recomanda in astfel de situatii sa se aplice coroane de protectie provizorie cu Calxil, pe o
perioada de cateva saptamani, sau in cazul coroanelor singulare sa se cimenteze cu un ciment
neutru. In afara de incercarea de terapie medicamentoasa se indica extirparea vitala, mai ales
atunci cand bontul reprezinta unul din stalpii unei punti de o intindere mai mare;
· durerea trecatoare, care apare provocata de agenti termici si chimici si cedeaza in urma
aplicarii coroanelor de protectie;
· necroza pulpara tardiva si gangrena pulpara – complicatii ale slefuirii – cu consecinte
asupra integritatii tesuturilor periapicale (parodontite aplicate, cronice si acute);

72. Puntea dentară metalo-acrilică cu componenta metalică întreg turnată. Varietăți. Indicaţii
şi contraindicaţii către utilizare la tratamentul edentaţiei parţiale. Etapele clinico-tehnice
de confecţionare.

Acest tip de coroana este compusa dintr-o structura metalica confectionata prin tunare si din acrilat

Cu componenta metalica intreg turnata:


- cu elementele de agregare si corpul de punte:
1. semifizionomic(doar partea vestibulara este fetuita cu acrilat)
2. fizionomic(componenta fizionomica acoprea in intregime componenta metalica)
Indicatii:
● Prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor
● Abraziuni dentare patologice;
● Anomalii de forma, volum, pozitie;
● Defecte ale arcadelor dentare;
● Traume, carii dentare
● Pacienti tineri, dinti cu camera pulpara voluminoasa (pentru a pastra vitalitatea
dintelui)
● datorita faptului ca este mai rezistent decat acrilatul, in unele cazuri se poate plasa si
pe partea ocluzala a dintelui imbunatatind aspectul estetic.
● Compozitul este superior acrilatului si ca rezistenta si ca estetica, are o gama mai mare
de nuante, are o oarecare transluciditate, dar se ataseaza de scheletul metalic, la fel ca si
acrilatul, doar prin legaturi mecanice.

Contraindicatii:
● la copii si adulti pana la 18-20 ani;
● Distructii avansate ale coroanei dintelui. ;
● Dinti cu tesuturi dure fragile si cind inaltimea si grosimea coroanei naturale nu ne
permite crearea unui bont favorabil pentru fixare.
● ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea scurte ce nu pot
asigura retentia protezei
● In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport
● Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare inadecvata,
este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica : proteze mobile, lucrari
pe implanturi.
● Igiena orala nesatisfacatoare
● Igiena bucala nesatisfacatoare contraindica realizarea oricarui tip de lucrari protetice
pana la remedierea impedimentului.
● Dinti cu mobilitate de gradul 3
Resorbtie osoasa 2/3 din inlatimea radiculara
Etapele confectionarii:
1.Clinic – examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de tratament,
prepararea dintilor stilpi,amprentarea,determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor
intermaxilare;protectia dintilor slefuiti;
2.Laborator – realizarea modelelor,fixarea modelelor in simulator,se va modela macheta puntii
din ceara care va fi inlocuita prin metal.Dupa turnare puntea se va prelucra si va fi gata de
proba;
3.Clinic – proba puntii si individualizarea ei,determinarea culorii acrilatului cu cheia de culori
respective,protectia dintilor preparati;
4.Laborator – finisarea si lustruirea puntii metalice: modelarea prealabila a fatetelor din ceara
si inlocuirea ei cu acrilat;
5.Clinic – proba definitiva si cementarea puntii dentare.

73. Tehnica de preparare a dinţilor stâlpi la confecționarea punţilor dentare metalo-acrilice cu


componenta metalică întreg turnată. Instrumente utilizate. Complicații posibile. Profilaxia
lor.
Pregatirea bontului necesita crearea pragului pe suprafata vestibulara care se va termina la
jumatatea suprafetelor proximale.
Suprafata vestibulara a dintelui este slefuita aproximativ de 2 mm,reiesind din grosimea
componentei metalice de 0,3-0,4 mm si a fatetei de acrilat de 1,5 mm
Suprafata ocluzala sau marginea incisivala sint slefuite in profunzimea de 2 mm.Prepararea se
face cu asigurarea paralelismului dintilor stilpi.
Instrumente utilizate
Turbine cu racire,instrumnete diamantat in forma de flacara ,subtire scurt,,instrumente
diamant clindro conic cu virf rontujit
Complicatii= deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar;
a se controla grosimea
de țesut preparat;
• necroza pulpară – datorită mă ririi temperaturii, vibrației excesive sau traumatizarea în
timpul deschiderii
camerei pulpare;
• lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;
• lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulă rii agresive a aței în timpul îndepă rtă rii
gingiei libere
74. Amprentarea la confecţionarea punţilor dentare metalo-acrilice cu componenta metalică
întreg turnată. Materiale și tehnici utilizate. Complicații posibile și profilaxia lor.
Vom utiliza doar amprente duble,pentru acest tip de lucrare protetica :
# intr-un timp
# doi timpi
Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.
Amprentele se impart
• in documentare,
• auxiliare si de baza.
In dependenta de tehnica realizarii deosebim:
• amprente realizate intr-un timp;
• amprente realizate in doi timpi,
• amprente de corectare,
• amprente in ocluzie,
• amprente partiale,
• amprente totale.
Amprenta realizata intr-un timp - este obtinuta prin depunerea materialului amprentar
in lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate
fi utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul
vascos si altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent:
materialul vascos se depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei
seringi se injecteaza imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in
materialul vascos.
Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un
timp, iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material
amprentar fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua.
Etapele:
• Alegerea lingurii amprentare;
• Prepararea meterialului de amprentare;
• Depunerea materialului in lingura;
• Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
• protetic, prelucrarea marginilor;
• Indepartarea amprentei de pe cimpul protetic;
Clasificarea materialelor amprentare dupa Postolachi, Birsa. Exemple.
• Materiale elastice reversibile ( hidrocoloizi reversibili – Gelin, Coltoloid)
• Materiale elastice ireversibile ( hidrocoloizi ireversibili – Stomalgin; elastomeri
de sinteza–Zeta Plus);
• Materiale dure reversibile ( materiale termoplastice –Stomaplast, Ortocor);
• Materiale dure ireversibile ( gips, paste din oxid de zinc si eugenol)
Comp= IN TIMPUL AMPRENTARII NU REDA LIMITA PREPARATII ,SUNT PREZENTE
LIPSURI CARE PE MODEL VOR REZULTA CU SURPLUSURI –MODELUL NU VA
REFLECTA CORESPUNZATOR CIMPUL PROTETIC
In timpul probei coronei –nu coincide culoarea ,nu are contact cu dinti vecini

)
75. Puntea dentară mixtă din materiale metalo-compozite. Indicaţii şi contraindicaţii către
utilizare la tratamentul edentaţiei parţiale. Etapele clinico-tehnice de confecţionare.
Indicatii:
• Prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor
• Abraziuni dentare patologice;
• Anomalii de forma, volum, pozitie;
• Defecte ale arcadelor dentare;
• Traume, carii dentare
• Pacienti tineri, dinti cu camera pulpara voluminoasa (pentru a pastra vitalitatea
dintelui)
• datorita faptului ca este mai rezistent decat acrilatul, in unele cazuri se poate plasa si pe
partea ocluzala a dintelui imbunatatind aspectul estetic.
• Compozitul este superior acrilatului si ca rezistenta si ca estetica, are o gama mai mare
de nuante, are o oarecare transluciditate, dar se ataseaza de scheletul metalic, la fel ca si
acrilatul, doar prin legaturi mecanice.
Contraindicatii:
• la copii si adulti pana la 18-20 ani;
• Distructii avansate ale coroanei dintelui. ;
• Dinti cu tesuturi dure fragile si cind inaltimea si grosimea coroanei naturale nu ne
permite crearea unui bont favorabil pentru fixare.
• ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea scurte ce nu pot
asigura retentia protezei
• In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport
• Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare inadecvata,
este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica : proteze mobile, lucrari pe
implanturi.
• Igiena orala nesatisfacatoare
• Igiena bucala nesatisfacatoare contraindica realizarea oricarui tip de lucrari protetice
pana la remedierea impedimentului.
• Dinti cu mobilitate de gradul 3
• Resorbtie osoasa 2/3 din inlatimea radiculara
• Dinti cu tratament incorect

.Clinic – examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de tratament,


prepararea dintilor stilpi,amprentarea,determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor
intermaxilare;protectia dintilor slefuiti;
2.Laborator – realizarea modelelor,fixarea modelelor in simulator,se va modela
macheta puntii din ceara care va fi inlocuita prin metal.Dupa turnare puntea se va
prelucra si va fi gata de proba
Clinic: Proba punti şi individualizarea reliefului ocluzal,
Laborator: Finisarea şi lustruirea punti
Clinic: Proba definitiva şi cementarea punti pe dintilor stalpi

)
76. Caracteristica punţii dentare metalo-ceramice. Varietăți. Avantaje și dezavantaje.
Indicaţiile și contraindicațiile către utilizare la tratamentul edentaţiei parţiale.
● Sunt construcții protetice fixe compuse dintr-un schelet metalic și masele ceramice care-l
acoperă;
● după suprafața acoperită de ceramică, punțile pot fi semi- sau total fizionomice;
● carcasul metalic se confecționează din aliaje inobile (crom-cobalt sau crom-nichel) sau nobile
(aliajele care conțin aur);
● masele ceramice au destinație și calități diferite: opac, dentină, colet, incizal, ocluzal,
enamel;
● scheletul metalic și masele ceramice fac legătură mecanică, chimică și fizică;
● Carcasul metalic este realizat prin turnare sau frezare și constituie un suport rigid pentru
porțelan – conferindu-i rezistență la fracturare; are grosimea de 0,3-0,4mm;
● masele ceramice conferă esteticul și funcția punții, care pot fi restabilite până la 100%;
● duritatea maselor ceramice este apropiată de cea a dinților, astfel are loc uzura uniformă a
dinților și a punții;
● ceramica este un material biocompatibil, iar curenții electrici pot fi evitați prin acoperirea în
totalmente a scheletului metalic.
● Aliajul din care se confecționează scheletul are o temperatură de topire mai mare decât cea de
ardere a ceramicii, pentru a preveni topirea suportului în timpul arderii.
● Aliajul trebuie să fie compatibil cu ceramica: să aibă coeficient apropiat de dilatare și
contracție termică.
● Componenta fizionomică este depusă strat cu strat prin pensulare apoi arsă în cuptorul de
ceramică. Ea are grosimea de 0,6-1mm pe fața vestibulară și de 1,5-2mm pe marginea
incizală/suprafața ocluzală.

. Indicaţii către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare metalo-ceramice.

● edentații mici și medii;


● zona frontală; dinți cu parodonțiu sănătos, apt de a suporta presiuni masticatorii;
● dinți stâlpi cu bontul constituind 2/3 din volumul coroanei;
● mobilitate de gradul I;
● lipsa proceselor periapicale;
● lipsa alergiei la aliaje dentare;
● ca element de menținere, sprijin și stabilizare pentru protezele scheletate...

Contraindicaţii către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare metalo-ceramice.

● vârsta sub 18-20 de ani (camera pulpară mare);


● adulți la care depulparea prealabilă a dintelui implică o serie de riscuri;
● distrucții prea mari ale coroanei (bontul nu va oferi rezistență și retenție);
● țesuturi dure fragile; mobilitate dentară de gradul III;
● afecțiuni respiratorii, infecțioase, cardiace etc. afecțiuni locale: procese inflamatorii,
tumorale, leziuni ale mucoasei;
● leziuni periapicale...

Avantajele punţilor dentare metaloceramice.

● mai rezistente și mai durabile ca punțile integral ceramice;


● au cel mai bun estetic dintre toate punțile mixte;
● biocompatibilitatea ceramicii; duritatea ceramicii este apropiată de cea a smalțului;
● legătura dintre ceramică și schelet este mai puternică;
● ceramica este stabilă la modofocări de culoare;

Dezavantajele punţilor denatre metalo-ceramice.

● se prepară mult țesut dur dentar;


● ceramica este fragilă și se poate fractura la forțe ocluzale prea mari;
● sensibilitatea la cald/rece;
● sunt scumpe.
)
77. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare metalo-ceramice. Complicații
posibile. Profilaxia lor.
1.Clinic – examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de tratament,
prepararea dintilor stilpi, amprentarea, determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor
intermaxilare; protectia dintilor slefuiti;
2.Laborator – realizarea modelelor, fixarea modelelor in simulator, se va modela macheta
puntii din ceara care va fi inlocuita prin metal. Dupa turnare puntea se va prelucra si va fi gata
de proba;
3.Clinic – proba puntii si individualizarea ei, determinarea culorii ceramicii cu cheia de culori
respective, protectia dintilor preparati;
4.Laborator – finisarea si lustruirea puntii metalice: modelarea prealabila a fatetelor din ceara
si inlocuirea ei cu acrilat;
5.Clinic – proba definitiva si cementarea puntii dentare.

)
78. Particularităţile de preparare a dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare metalo-
ceramice. Instrumente utilizate. Complicații posibile. Profilaxia lor.
Dinti stilpi trebuie sa fie paraleli, astfel incat peretii distali bresei edentate sa fie
convergenti, iar peretii limitrofi bresei edentate sa fie divergenti astfel incat sa putem asigura o
axa de insertie corespunzatoare puntii protetice.

Pentru a asigura paralelismul trebuie sa tinem cont de niste reguli:


1. Daca avem un dinte vital si unul devital, atunci dintele vital va ghida axa de insertie
comuna
2. Daca avem 2 dinti devitalizati atunci dintele cel mai putin inclinat va dicta axa de
insertie
3. Daca avem 2 dinti vitali, atunci ambii vor ghida axa de insertie
4. Daca dintele este inclinat <45 grade + devitalizat atunci ii vom corecta axa cu DCR
metalic, sau se va face tratament ortho?

● Vestibular – cel puțin 1,5mm (0,3-0,5 metal, 0,2-0,3 opac, 0,8-1 ceramica);
● Incizal – cel puțin 2mm (ca să se modeleze o margine incizală din ceramică subțire,
translucidă , cu aspect natural);
● Ocluzal – 1,5-2 mm pentru zona ce va fi acoperită cu ceramică ; 1,2-1,5mm dacă zona va
fi metalică ;
● Proximal – cel puțin 1mm, mai mult în zona de contact interdentar (ca să fie spațiu
pentru masa translucidă );
● Palatinal – cel puțin 1mm dacă va fi acoperită de ceramică sau 0,5mm dacă va fi
metalică ;
Prag – se face prag circular: pe fața vizibilă variațiile pragului drept, pe fața invizibilă prag
chanfrein (rotunjit/excavat);

Instrumente utilizate :
● Instrumente diamantate cilindro-conice cu varf rotunjit (cu granulatie medie pentm
reducerea volumului, granulatie fina pentru finisare).
• Instrument diamantat efilat.
• Instrument diamantat in forma de minge de regby sau roata de moara (pentm
reducerea orala a dintilor frontali).
• Instrument diamantat cilindro-conic cu varf plat (pentru prepararea pragului).
• Freze de finisare.
• Sonda parodontala

Complicatiile :

● Durearea – se prepara cu anestezie


● temperatura înaltă – ca rezultat al frecă rii frezei de țesutul dur dentar; cu câ t este mai
mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atâ t mai
repede se mă rește temperatura dintelui;
profilaxia: a se prepara cu pauze și ră ci cu apă ;
● factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu câ t e mai mică viteza și mai mare granulația
frezei, cu atâ t e mai mare vibrația;
● deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar;
profilaxia: a se controla grosimea de țesut preparat; controlul vizual și utilizarea
frezelor corespunză toare și a pieselor corecte (turină pentru smalț, micromotor pentru
dentină )
● necroza pulpară – datorită mă ririi temperaturii, vibrației excesive sau traumatizarea
în timpul deschiderii camerei pulpare;
profilaxie: racire cu apa
● lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;
profilaxie: controlul visual al plagii
● lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulă rii agresive a aței în timpul
îndepă rtă rii gingiei libere;
profilaxie: manipulare acurata si fina.
● supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate);
● fracturarea bontului;
● hemoragii.

Profilaxia:

● Prepararea dinților cu ră cire și mișcă ri întrerupte pentru a nu supraîncă lzi dintele
● Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor
● Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentru a evita deschiderea acesteia
● Presiune moderată pentru a nu fractura coroana dentară

-
79. Tipuri de prag realizat la prepararea dinţilor stâlpi pentru confecţionarea punţilor dentare
metalo-ceramice. Avantage și dezavantage. Indicații și contraindicații.
Pentru coroana metaloceramica total fizionomica bontul va fi pregatit cu prag circular. In caz de
confectionare a unei coroane semifizionomice pragul cu unghiul rotungit va fi format numai pe
suprafata vestibulara si pe jumatate din suprafetele proximale cervicale.
nu este uniform, ca la coroanele de invelis ceramice.
Pragul gingival in zona vestibulara se poate conforma in patru feluri:
-prag cu bizou
-prag inclinat
-prag drept de 90°
-chanfrein

80. Metode de retracţie gingivală la confecţionarea punţilor dentare. Avantage și dezavantage.


Indicații și contraindicații către retracția gingivală. Complicații posibile. Profilaxia.

Metode de retractie

1) Metoda mecanica, consta in dechiderea santului gingival cu ajutorul diferitor mijloace


mecanice;

2) Metoda chimica, presupune utilizarea solutiilor de retractile care pot fi impartite in doua
grupe: care contina adrenalina si fara adrenalina.

3) Metoda chirurgicala, consta in sectionarea suprafetei interne a marginii gingivale libere cu


bisturiul de coagulare electochirurgical

sau

● fizică cu ață ;
● chimică cu soluții;
● fizico-chimică cu ață îmbibată în soluții hemostatice

Evictiunea gingivala- rpr. deplasarea tesutului gingival din jurul dintilor pentru a obtine un
bun acces al materialului de amprenta.

Metodele cu fire de retractie:

Cu un fir de retractie, cand tesutul gingival este sanatos. Un singur fir este asezat cu atentie in
sulcus, fiind lasat pe 5min. si apoi indepartat inainte de a lua amprenta.

Cu doua fire- la obtinerea amprentei multiple, atunci cand tesutul este compromis.

● Se utilizeaza cand marginea prep. este subgingivala.


● Se aplica doua fire: al doilea fir este cu o marime sau doua mai mic decat primul
● Cu primul fir obtinem retractie verticala, cu al doilea-obtinem retractie orizontala.
Geluri de retractie – deschiderea sulcusului fara a deteriora atasamentul epitelial

81. Particularităţile de amprentare a cîmpului protetic la confecţionarea punţilor dentare


metalo-ceramice. Materialele utilizate. Complicații posibile și profilaxia lor.

Amprenta - copia negativă și fidelă a cîmpului protetic cu ajutorul că reia se obține


modelul pe care se va confecționa proteza.
Se obține amprenta de lucru și amprenta orientativă

Vom utiliza doar amprente duble, pentru acest tip de lucrare protetica:

# intr-un timp

# doi timpi

Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.


Amprentele se impart
● in documentare,
● auxiliare si de baza.
In dependenta de tehnica realizarii deosebim:
● amprente realizate intr-un timp;
● amprente realizate in doi timpi,
● amprente de corectare,
● amprente in ocluzie,
● amprente partiale,
● amprente totale.

Amprenta realizata intr-un timp - este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in
lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi
utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si altul
fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul vascos se depune in
lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza imprejurul
dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un timp, iar
dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar fluid
fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua.
Etapele:
Alegerea lingurii amprentare;
Prepararea meterialului de amprentare;
Depunerea materialului in lingura;
Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
protetic, prelucrarea marginilor;
Indepartarea amprentei de pe cimpul protetic;

Clasificarea materialelor amprentare dupa Postolachi, Birsa. Exemple.

Materiale elastice reversibile (hidrocoloizi reversibili – Gelin, Coltoloid)


Materiale elastice ireversibile (hidrocoloizi ireversibili – Stomalgin; elastomeri de sinteza–Zeta
Plus);
Materiale dure reversibile (materiale termoplastice –Stomaplast, Ortocor);
Materiale dure ireversibile (gips, paste din oxid de zinc si eugenol)

82. Proba punţii dentare mixte metalo-cerahmice în cavitatea bucală. Cerinţe. Individualizarea
reliefului morfo-funcţional a punţilor dentare mixte metalo-ceramice. Tehnica executării.
Individualizarea culorii componentei estetice a punţii dentare mixte metalo-ceramice.
Consecutivitatea efectuarii probei:
I. Insertia puntii pe dintii stalpi
II. Examinarea contactelor elementelor de agregare cu dintii stalpi la nivelul coletului si spațiul
pentru materialul fizionomic.
III. Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara.
IV. Examinarea rapoartelor cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale (prezența spațiului
necesar pentru materialul fizionomic 1,5-2mm)

Individualizarea reliefului morfo-funcţional a punţilor dentare mixte m/c. Tehnica executării.


● se face cu freze diamantate !
● se fac cu creionul linii de orientare și cu freza se elimină surplusul de ceramică, redând
marginile vestibuloproximale și la necesitate corectarea unghiurilor incizivo-proximale la
dinții frontali;
● contactele premature sunt șlefuite cu freza diamantată până la obținerea contactelor uniforme;
● suprafețele proximale deasemenea se șlefuiesc dacă este cazul;

Individualizarea culorii componentei estetice a punţii dentare mixte m/c.


masele ceramice pot fi colorate la necesitate, în acest scop sunt utilizați coloranți speciali pentru a
reda unele fisuri, pigmentații la dorința pacientului.

sau
Pentru ca adaptarea scheletului sa fie perfecta, trebuie indeplinite mai multe conditii: 

● Verificarea axului de insertie pe modelul de lucru.Puntea se aseaza pe bonturile


modelului,observandu-se cum patrunde pe model si pozitia finala.
● Se constata raportul corpului de punte cu creasta alveolara,cu papilla si cu dintii
antagonisti la nivelul fetelor ocluzale.

● Insertia scheletului pe dintii slefuiti trebuie sa se realizeze lin si fara efort  pana in


pozitia finala.
● Daca exista anumite obstacole care impiedica patrunderea pana in capat a scheletului,
acestea trebuie indepartate. Se poate retusa, dupa caz, atat din schelet cat si din dintii
slefuiti. De obicei, asemenea adaptari sunt minime. 
● Scheletul nu trebuie sa fie prea "larg", acest lucru scazand din gradul de stabilitate al
lucrarii. 
● Scheletul trebuie  sa patrunda usor subgingival la nivelul dintilor slefuiti
● In toate partile scheletului unde urmeaza a fi plasate materiale fizionomice,trebuie sa
existe spatiu sificient pentru aplicarea corespunzatoare a acestora.In caz contrar,puntea
dentara va aparea “bombata” sau vor exista probleme la insertia lucrarii.
● Daca se confectioneaza lucrari metalo-acrilice,in aceasta etapa se realizeaza si
adaptarea ocluzala definitiva a resaturarii.

Tot la aceasta etapa medicul poate lua o amprenta a ocluziei,dup ace scheletul a fost
adaptat in cavitatea bucala,numita”supramuscatura”.Acesta amprenta s eva lua peste
schelet si I se va da tehnicianului informatii suplimentare despre spatial existent intre
acesta si antagonisti.

Scheletul impreuna cu “supramuscatura” si alte eventuale indicatii se trimit inapoi la


laboratorul dentar pentru aplicarea materialelor fizionomice.

Individ. Relief :
Tehnica :
● se face cu freze diamantate !
● se fac cu creionul linii de orientare și cu freza se elimină surplusul de ceramică , redâ nd
marginile vestibuloproximale și la necesitate corectarea unghiurilor incizivo-proximale
la dinții frontali;
● contactele premature sunt șlefuite cu freza diamantată pâ nă la obținerea contactelor
uniforme;
● suprafețele proximale deasemenea se șlefuiesc dacă este cazul
Culoarea :

● Se allege din cheia de culori nuanta care se aseamana cel mai bine cu restul dintilor
prezenti in cav.bucala.Daca dintii ramasi au nuante diferite,este indicat ca lucrarea
protetica sa aiba o culoare asemnatoare cu dintii din imediata apropiere a restaurarii.
● La fel nu uitam de conditiile in care se alege culoare: lumina (naturala+lampa,etc…)

Idividualizarea culorii componentei estetice a punţii dentare mixte m/c.


- masele ceramice pot fi colorate la necesitate, în acest scop sunt utilizați coloranți speciali
pentru a reda unele fisuri, pigmentații la dorința pacientului.
- au fost concepute o serie de ghiduri de culoare pentru ceramica, de diferite
nuante, corespunzand diferitelor zone de analizat:
✔ pentru zona de dentina de la nivelul pulpei coronare;
✔ pentru masa dentinara de baza;
✔ pentru zona incizala ;
✔ pentru masa ceramica de finisare;
- alegerea culorii pentru zona dentinara a pulpei coronare este cea mai importanta
etapa, deoarece nuanta respectiva se va transmite pana la straturile superficiale ,
influentand estetica finala;
- sistemele de inregistrare a culorii se impart in sisteme clasice (cheia deculori)
si moderne (computerizate);
 - la descrierea nuantei de culoare a unui dinte natural trebuie urmarite:
✔ culoarea de baza
✔  luminozitatea
✔ Saturatia
✔ fluorescenta
✔ opalescenta
✔ Opacitatea
✔ transparenta si transluciditatea;
- culorile dintilor naturali sunt influentate si de temperatura.

83. Care este necesitatea realizării probei definitive a punţilor dentare. Consecutivitatea
realizării. Cerinţele verificării la etapa probei definitive a punţilor dentare.
proba definitivă este necesară pentru etectarea erorilor făcute la etapa de finisare a punții și
verificarea dacă au fost corectate erorile făcute inițial.

Consecutivitatea realizării probei definitive a punţilor dentare.


1. inserția punții pe dinții stâlpi;
2. examinarea contactelor elementelor de agregare cu dinții stâlpi la nivelul coletului și contactele cu
dinții vecini;
3. examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolară;
4. examinarea rapoartelor cu dinții antagoniști la nivelul suprafețelor ocluzale;
5. examinarea aspectului estetic al restaurării.

Cerinţele verificării la etapa probei definitive a punţilor dentare.


1. puntea trebuie să se însere ușor pe bonturile dinților stâlpi;
2. marginea elementului de agregare trebuie să se adapteze intim la limita preparației, să nu fie nici
mai sus, nici mai jos de nivelul preparării; deasemenea, nu trebuie să fie mai largă și nici mai
îngustă, dar să corespundă cu dimensiunile bontului preparat, luând în considerație și spațiul necesar
pentru cimentul de fixare; trebuie să se asigure o închidere marginală cât mai bună care să prevină
dislocarea cimentului.
3. contactele cu dinții vecini nu trebuie să fie strânse sau slabe; în spațiul interdentar trebuie să se
pătrundă cu dificultate minimă doar cu o singură folie cu grosime de 0,0005 inch;
4. suprafața mucozală a corpului de punte trebuie să contacteze sau nu cu apofiza alveolară, în
dependență de forma aleasă a acestuia;
5. restaurarea protetică trebuie să se integreze în funcția ocluzală, să asigure contacte stabile, să
solicite la minimum capacitatea de adaptare a musculaturii și a parodonțiului de susținere; nu trebuie
să fie spațiu de inocluzie sau contacte primare;
6. toată suprafața restaurării trebuie să fie finisată și lustruită.
sau
Proba definitivă se efectuează înainte de cementare și cuprinde urmă torii indici:
1.analiza pe modelul de lucrul,la care se verifica:
● calitatea lucrarii protetice
● Verificarea axului de insertie pe modelul de lucru.Puntea se aseaza pe bonturile,
observandu-se cum patrunde pe model si pozitia finala.

● Verificarea contactelor interdentare,cu dintii vecini si antagonisti

● Axa de insertie (din ce directie poti insera puntea pe bonturi,V-M-D)

● Pentru a verifica contactele iterarcadice

● Se constata raportul corpului de punte cu creasta alveolara,cu papilla si cu dintii antagonisti la


nivelul fetelor ocluzale.
● Raportul elementelor de agregare cu parodontul marginal al dintilor stalpi,cu ditnii vecini si
antagonisti(hartie de articulatie de la cea mai groasa la cea mai subtire,in ocluzia dinamica-
miscari de ghidaj(stanga-dreapta)
● Culoarea sa coincide cu cea transmisa de medic

● Adaptarea marginala(e pe prag nu e prag)


● Morofologia sa corespunda dintelui lipsa

• Se verifica cu stratul II grosimea cimentului sa fie uniforma(se pune str.II in punte,se


insera pe dinte,se asteapta timpul de priza a materialului,dupa se demonteaza de pe
bont si verifica ca stratul de ciment sa fie uniform distribuit)

• Ocluzia ( cu hartia de articulatie,mai intai cu cea de 8 microni(subtire)

Proba :
⮚ se verifică culoarea;
⮚ inserția pe bonturi;
⮚ să nu basculeze;
⮚ să se adapteze intim pe bonturi;
⮚ să se adapteze bine la suprafața mucoasei din breșă ;
⮚ să realizeze contacte fiziologice cu dinții antagoniști și vecini;
⮚ să nu fie prea voluminoasă ca să exercite presiune asupra dinților vecini;
⮚ să nu se vadă prin ceramică carcasul metalic, să fie bine finisată

Complicatiile ce pot aparea :


Inflamația pulpei dentare
Inflamatia parodonțiului, de obicei a celui marginal.
Mobilitatea patologica a dinților pe care s-au cimentat proteze fixe unidentare
84. Complicațiile posibile ce pot apărea după fixarea punţii dentare. Clasificarea. Profilaxia.
Complicatiile posibile in timpul si dupa fixarea puntilor dentare. Profilaxia.

● Nu se reda forma necesara a bontului dentar, luandu-se fie prea mult fie prea putin din dinte
=> fie nu este spatiu necesar pentru constructia calitativa a elementelor de agregare, fie
dintele stalp isi pierde din rezistenta;
● Nu se reda paralelismul dintilor stalpi => nu se poate insera puntea;
● Pacientul musca inainte de priza cementului ceea ce poate duce la schimbarea pozitiei puntii
dentare cu ulterioara jena;
● Nu se efectueaza corect proba si la colet fie e lasat spatiu cee ace duce la acumularea
alimentelor, fie marginea elementelor de agregare apasa gingia provocand ischemia acesteia

După fixarea de durată a protezelor fixe pot apărea mai devreme sau mai târziu unele
complicații/incidente precum:
• senzație de disconfort,( este un simptom care apare destul de frecvent după fixarea
protezei fixe. De obicei este determinată de: prezența unor contacte premature sau
interferențe ocluzale, de inserția într-o poziție inadecvată a lucră rii protetice fixe, de un
câ mp masticator supradimensionat sau dimpotrivă micşorat, cu eficiență masticatorie
diminuată , de un exces de presiune asupra țesuturilor de sprijin ale protezei, de arii de
contact prea strâ nse cu dinții învecinați, de țesuturi gingivale insuficient protejate, de
acumularea resturilor alimentare la nivelul piesei protetice etc.)
• Senzația de presiune poate apare datorită resturilor de ciment ră mase:sub
intermediari, în şanturile gingivale şi în ambrazuri, din momentul fixă rii.
• Sensibilitatea termică. Dacă după un timp de la fixarea protezei persistă sensibilitate
la variații termice la nivelul unui dinte stâ lp, aceasta poate fi determinată şi de o
implicație pulpară , un contact prematur sau o zonă terminală preparată intempestiv
neacoperită corect, expusă insultelor mecanice și termice. Adeseori cu toate că se
respectă toate regulile de preparație şi de protezare provizorie, după fixarea de durată a
restaură rii, o vreme dinții stâlpi rămân sensibili la variații termice. De obicei în
decurs de 10-15 zile această sensibilitate dispare.Sunt însă situații câ nd ea se
augumentează , apar fenomene de hiperemie şi chiar pulpite.În aceste cazuri
devitalizarea dinților se impune prin trepanarea restaură rii.
• mobilitatea protezei fixe: O proteză parțială fixă se poate mobiliza în următoarele
situații:
● deformarea elementelor de agregare,
● efectul mişcă rii de torsiune,
● contacte ocluzale disfuncționale,
● cimentare incorectă ,
● solubilizarea cimentului,
● procese carioase,
● mobilizarea unuia sau mai multor stâ lpi prin decompensare parodontală ,
● lipsa de retenție a elementelor de agregare prin prepară ri greşite.
• decompensare parodontală, Retracțiile gingivale şi rezorbțiile alveolare pot avea loc
ca urmare a suprasolicită rii dinților stâ lpi datorită lungimii breşelor şi dimensiunii
câ mpului ocluzal, prin conformarea inadecvată a ambrazurilor, conturul
necorespunză tor al elementelor de agregare, prin numă rul prea mic al stâ lpilor, la RPF
(restură ri protetice fixe) cu elemente de agregare ce pă trund subgingival exagerat şi
dincolo de spațiul biologic.

• carii și complicații pulpare la nivelul dinților stâlpi, Leziunile carioase pot să


apară când marginile coroanelor sunt prea scurte sau coroanele sunt prea largi.
● Se mai pot produce datorită unei igiene defectuoase în cazul unei RPF fă ră
ambrazuri corect conformate.
● În general, la pacienți cario-receptivi nu se utilizează coroane parțiale.
• Leziuni pulpare.
● Procesele carioase cu evoluție lentă ce apar sub diferite restaură ri pot
provoca atrofii pulpare cu leziuni degenerative de toate tipurile.
● O inflamație pulpară latentă poate fi reactivată prin prepararea
necorespunză toare a dinților stâ lpi sau prin acțiunea factorilor iritanți
(lichidul cimentului fosfat de zinc) și datorită malocluziilor care prin
microtraumatismele pe care le generează pot avea efecte nocive asupra
pulpei.

Simptomatologia unei inflamații pulpare poate apărea:


● imediat după aplicarea RPF, ca o consecință a unei preparări
traumatizante
● sau tardiv datorită complicațiilor cariilor care evoluează sub
restaurări.

• perforarea elementelor de agregare,


• fractura sau dezlipirea intermediarilor protezei fixe, Scheletul metalic al
intermediarilor se poate dezlipi de elementele de agregare (la nivelul conectorilor) sau
fractura din urmă toarele cauze:
● lipirea deficitară a intermediarilor la elementele de agregare
(aliajul de lipit are porozități, iar suprafața destinată lipirii are
dimensiuni foarte reduse);
● tehnică incorectă de turnare şi de manipulare a aliajului;
● suprasolicitarea protezei parțiale fixe datorită unei breşe prea
întinse.

• fractura sau desprinderea fațetelor,
• lipsa de funcționalitate a construcției protetice etc.

Incidente:
● Descimentă rile, datorate unor cauze multiple, duc adeseori la compromiterea RPF
(restaură rilor protetice fixe).
Accidentele care se prodụ c după fixarea de durată a protezei fixe, la nivelul câ mpului protetic
sau al restaură rii protetice, pot fi preîntâmpinate în mare mă sură :

• încă din faza proiectă rii piesei protetice, prin evaluarea adecvată a terenului, prin
pregă tirile preprotetice nespecifice şi specifice fă cute corespunză tor,
• printr-o realizare tehnică corectă ,
• prin mă surile corespunză toare luate la adaptarea şi fixarea protezei fixe
şi prin instituirea şi pă strarea unei igiene riguroase.

● Nu se reda forma necesara a bontului dentar, luandu-se fie prea mult fie prea putin din
dinte => fie nu este spatiu necesar pentru constructia calitativa a elementelor de
agregare, fie dintele stalp isi pierde din rezistenta;
● Nu se reda paralelismul dintilor stalpi => nu se poate insera puntea;
● Pacientul musca inainte de priza cementului ceea ce poate duce la schimbarea pozitiei
puntii dentare cu ulterioara jena;
● Nu se efectueaza corect proba si la colet fie e lasat spatiu cee ace duce la acumularea
alimentelor, fie marginea elementelor de agregare apasa gingia provocand ischemia
acesteia

85. Indicaţii la fixărarea temporară a punţilor dentare. Materialele utilizate.


Indicaţii la utilizarea fixării temporare a punţilor dentare.
● verificarea adaptării pieselor protetice în cele trei sfere: proximală, cervicală, ocluzală;
● asigurarea unei perioade de adaptare a țesuturilor moi endobucale la contururile și gabaritul
protezei fixe, ca și vindecare a unor posibile leziuni gingivale;
● posibilitatea unei interpretări mai obiective a retenției;
● facilitarea cimentării de durată, întrucât înserarea protezelor parțiale fixe este mai exactă;
● verificarea aspectului fizionomic și al fonației, în unele situații mai deosebite.

Materialele utilizate la fixarea temporară a punţilor dentare.

se utilizează cimenturile temporare pe bază de oxid de zinc, cu sau fără eugenol.


Cimentul zinc oxid - eugenol (ZOE) Compoziție: Pulberea este formată din oxid de zinc purificat.
Unele produse conțin şi cantități mici de bioxid de siliciu, iar pentru accelerarea prizei se adaugă 1 %
acetat sau sulfat de zinc. Lichidul este eugenol purificat sau ulei de cuişoare (85% eugenol). Mai
poate conține 1% acid acetic sau alcool pentru accelerarea prizei şi o cantitate mică de apă, esențială
pentru prizâ. Priza se face printr-o reacție de chelatare a celor două componente de bazâ, cu formarea
de eugenolat de zinc. Prezența apei este esențială pentru priză, ionii de zinc accelerând priza. în
mediul bucal cimentul se poate dezintegra în eugenol şi hidroxid de zinc, datorită umidității.
Proprietăți. Viteza de reacție dintre oxidul de zinc şi eugenol depinde în special de puritatea şi
conținutul în apă al celor două componente. Amestecul se face cu uşurință, spatularea trebuie să
dureze cel puțin 90 de secunde. Rezistența la compresiune este scăzută , mai ales la consistența
necesară cimentării. Rezistența la tensiune este şi mai scăzută. Dintre proprietățile biologice, cel mai
remarcabil este efectul sedativ asupra pulpei, indicându-1 pentru cimentări de bonturi proaspăt
preparate, cu canaliculele dentinare deschise. Trebuie menționată şi acțiunea antibacteriană. In
schimb, m contact direct cu țesutul conjunctiv are efect iritant, iar eugenolul este un alergen
potențial.

Alte cimenturi temporare sunt fârâ eugenol şi se întăresc prin saponificarea oxidului de zinc de
către acizii graşi sau prin evaporarea unui produs volatil. Pentru o adaptare mai bună a restaurării
consistența pastei nu trebuie să fie crescută. In cazul unor bonturi retentive, înainte de a amesteca
pulberea de ZnO cu lichidul, se adaugă vaselină (metodă contestată de mulți autori).

Pentru cimentări temporare se pot utiliza şi cimenturi pe bazâ de hidroxid de calciu fără uleiuri
eterice (de exemplu produsul firmei VIVADENT - Reocap-Temp, sau produsul firmei VOCO-
Provicol).

sau

• Motive la fixarea temporara a puntilor dentare


-evaluarea funcţionalită ţii
-evaluarea esteticii
-evaluarea retenţiei
-evaluarea adaptă rii marginale

Lucrarile dentare se cimenteaza provizoriu cand se doreste o perioada de adaptare a


organismului cu acestea sau cand se suspecteaza posibilitatea aparitiei unor complicatii la
dintii situati sub lucrarea dentara. Daca apar asemenea complicatii (de exemplu o inflamatie
pulpara ), se poate indeparta lucrarea fara riscul de a o sectiona, dupa care se trateaza dintele
sau dintii care au dezvoltat complicatiile.

• Cimenturi provizorii care nu fac priză


-permit mici mişcă ri adaptative ale dinţilor stâ lpi
-nu se recomandă folosirea lor pentru coroane solo
-au în componenţa lor vaselină
-puntea trebuie să aibă o bună fricţiune
-2-3 zile
-ex: ciment ZOE – Optow Trial Cement

• Cimenturi provizorii care fac priză


- să permită îndepă rtarea lucră rii fă ră afectarea preparaţiilor
- Să fie sedativ cu plaga dentinară
- Să fie uşor de cură ţat
- Să nu cauzeze iritaţie pulpară
Ex:
• Cimenturi pe bază de hidroxid de calciu
• Cimenturi pe bază de oxid de zinc fă ră eugenol
• Cimenturi pe bază de oxid de Zn.
• Eugenol -eugenolul:
-iritant
-cauzează reacţii alergice
-inhibă priza ră şinilor acrilice si compozite
Materialele utilizate la fixarea temporară a punţilor dentare.
Se folosesc cimenturile provizorii, acestea se prepara prin amestecul a doua paste,
timpul de prize este scurt. Tipuri: P-cem, Repin (SpofaDental), Temp-Bond NE (kerr)
Au o aderenta buna atat la dinte precum si la lucrarile dentare.
Sunt foarte bine tolerate de tesuturile dentare.
Lucrarile cimentate provizoriu se indeparteaza foarte usor.
Se resorb intr-un timp destul de scurt. Din acest motiv, lucrarile dentare cimentate
provizoriu trebuie recimentate definitiv in maxim 3-4 saptamani.
Au rezistenta scazuta

86. Indicaţii la fixarea permanentă a punţilor dentare. Materialele utilizate.

Cimenturile de durată realizează o legătură cât mai etanşă între suprafața preparației şi restaurare,
cu scopul de a favoriza în primul rând menținerea vitalității pulpare şi profilaxia parodontală, şi
abia în al doilea rând, de a asigura retenția protezei. Punțile sunt fixate definitiv în cazul când s-a
făcut proba definitivă și restaurarea corespunde tuturor cerințelor.
Materialele utilizate la fixarea permanentă a punţilor dentare.
Fixarea de durată se poate face cu:
• Cimenturi tradiționale: FOZ, CSF şi ZOE modificate.
• Cimenturi polielectrolitice: PCZ, CIS.
• Cimenturi răşini (acrilice, diacrilice şi adezive).
• Cimenturi „hibride" (între CIS şi RDC).

sau
Pentru fixarea puntilor dentare se utilizeaza cimenturile. Acestea pot fi clasificate in 5 grupe:
cimenturi Zn-fosfat;
cimenturi policarboxilice;
cimenturi glassionomerice traditionale;
cimenturi glassionomere modificate polimeric si compozitele.
Materiale:
Cimenturi policarboxilice: Belocor;
Cimenturi glassionomere traditionale: Acvion;
Cimenturi glassionomere modificate polimeric: Calibra, Fuji Plus
Compozite: Bifix

87. Pregătirea elementelor de agregare și dinţilor stâlpi către fixarea punţilor dentare.
Sfaturile şi recomandările pacientului după fixarea punţilor dentare.

Pregătirea elementelor de agregare către fixarea punţilor dentare.


Resturile de ciment provizoriu se îndepărtează, apoi se curăță suprafața restaurârii implicată în
fixare cu bulete de vată îmbibate cu apă oxigenată, alcool şi/sau neofalină, după care se usucă cu
spray-ul de aer. In cazul când această suprafață se condiționează prin oxidare, cositorire (?) sau
sablare nu mai este permisâ contaminarea ei (umiditate, grăsime etc.).

Pregătirea dinţilor stâlpi către fixarea punţilor dentare.


● câmpul operator se izolează de umiditate cu rulouri de vată sau aspiratorul de salivă;
● în șanțul gingival se aplică un fir de bumbac pentru înlăturarea umidității, înainte de
fixare, el se înlătură;
● microhemoragiile gingivale se înlătură cu apă oxigenată 3%;
● bontul se curăță cu gume şi pulbere de piatră ponce, apoi se irigă cu apă oxigenată 3%,
ulterior ştergerea cu neofalina (?);
● chiar după o curățare minuțioasă rămâne stratul smear layer, care trebuie înlăturat; pentru
asta se face condiționarea;
● pentru condiționarea dentinei s-au recomandat agenţi de curăţire (cleaning agents - soluții
apoase de acizi organici, de exemplu acid citric) şi agenţi de mineralizare (soluții apoase
de săruri anorganice); agenții de curățire au acțiune nocivă asupra pulpei;
● pentru bonturile vitale se recomandă condiționarea timp de două minute, cu soluții de
acid tanic 25% sau CAUSTON'S ITS; ambele sigilează canaliculele dentinare prin
precipitarea stratului de impurități de pe suprafața dentinei; în acelaşi timp, prin dispariția
microretențiilor scade retenția mecanică a cimentului la dentină;
● pe bonturile devitale este posibilă dezvoltarea unei adeziuni optime. Condiționarea se
face cu poli-(acid acrilic/alchenoic) 10% timp de 10-15 secunde, care îndepărtează
pelicula lipidică. Se spală cu ajutorul unui jet de aer-apă timp de 30 secunde, dupâ care se
usucâ cu alcool. Reamintim faptul câ uscarea trebuie sâ se facă fară deshidratare, iar
aplicarea cimentului, fară contaminări;
Sfaturile şi recomandările pacientului după fixarea punţilor dentare
● pacientul să nu consume lichide și să nu mănânce timp de 2 ore;
● să nu consume alimente foarte tari;
● să urmeze orarul vizitelor la medic;
● să respecte igiena protezei (tehnica de periaj);
88. Caracteristica acţiunii forţelor de compresie, tracţiune şi orizontale la nivelul punţilor
dentare. Caracteristica forţelor orizontale care acţionează asupra punţilor dentare.
Caracteristica fortelor orizontale care actionează asupra puntilor dentare.
Puntile dentare fiind fixate pe dintii stalpi, transmit presiunea masticatoare si alte forte
functionale asupra parodontului. Prin urmare, la alegerea dintilor-stalpi este necesara
cunoasterea cailor si modalitatii de repartizare a presiunilor masticatorii pe puntea dentara,
cat si modul de transmitere a lor la parodont.
Miscarile mandibulei in cadrul actului de masticatie sunt realizate in diferite planuri si din
punct de vedere mecanic pe puntea dentara actioneaza diferite forte, principalele dintre
care sunt: forta de apasare (vertical), forta de tractiune, fortele orizontale. Actiunea acestor
forte depind de miscarile mandibulei, consistenta alimentelor, geometria puntii dentare si
de locul unde este ea fixate.
Fortele de apasare actioneaza certical si in dependenta de gradul de extindere a puntii,pot
fi suportabile si traumatice pentru parodontul d-stilp.Aceste forte actionind asupra corpului
de punte sint preluate de elem de agregare si transmise parodontului care urmeaza sa le
compenseze.
Fortele orizontale actioneaza in timpul miscarilot de masticatie in sens orizontal pe supraf
ocluzale ale dintilor laterali si pe cele vestibulare si orale ale dintilor frontali. Astfel ele
actioneaza in 2 directii:orizontala-sagitala si orizontala-transversala.
• Deoarece forțele orizontal-sagitale acționează în direcția antero-posterioară,
aplicarea punții dentare în zona frontală necesită confecționarea corpului de punte în formă
de arc.
• Forțele orizontale-transversale acționează în direcția vestibulo-orală:
În zona frontală aceste forțe nu au o acțiune nocivă, datorită punctelor de contact, pe când
în zonele laterale ele acționează mai mult vestibular și depind de gradul de pronunțare a
arcului corpului de punte; cu cât arcul este mai pronunțat, cu atât acțiunea va fi mai
dăunătoare.
De aceia în zonele laterale se recomandă utilizarea corpului de punte realizat aproape de
linia dreaptă situat între elementele de agregare, pentru ca forțele să-și exercite acțiunea
asupra axului lung al dinților stâlp.

Forțele ce acționează asupra punților dentare


Verticale
• Mișcarea de basculare
• Mișcarea de flexiune
Orizontale
Tangențiale
• Mișcarea de răsturnare
Combinate
• Miscarea de torsiune=mișcare de basculare+răsturnare (canin, premolar)

Forţele sistemului stomatognat sunt:


• modulate vectorial (mușchi și A.T.M.)
• modulate scalar (mușchi)
Forţe cu rezultante tangente la arcurile de cerc cu centrul în A.T.M – în cadrul unui
sistem stomatognat echilibrat
89. Simptomele suprasolicitării dinţilor stâlpi după fixarea punţilor dentare.
Caracteristica. Factorii ce influienţiază rezistenţa punţilor dentare.

Punțile dentare , fiind fixate pe dinții stâlpi,transmit presiunea masticatoare și alte forțe
funcționale (forța de tracțiune , forțele orizontale : sagitală și transversală ) asupra
parodonțului. Prin urmare la algerea dinților stâlpi este necesară cunoașterea căilor și
modalităților de repartizare a presiunilor masticatorii pe puntea dentară cât și modul de
transmitere a lor la parodont.

Pot apărea simptome ca:


• Retracțiile gingivale şi rezorbțiile alveolare pot avea loc ca urmare a suprasolicitării
dinților stâlpi datorită lungimii breşelor şi dimensiunii câmpului ocluzal, prin conformarea
inadecvată a ambrazurilor, conturul necorespunzător al elementelor de agregare, prin
numărul prea mic al stâlpilor, la RPF (resturări protetice fixe) cu elemente de agregare ce
pătrund subgingival exagerat şi dincolo de spațiul biologic.
• Zonele cervicale sensibile pot fi cauzate de coroanele provizorii cu margini prea
lungi şi/sau purtate o perioadă prea lungă de timp.
• Senzația de presiune poate apare datorită resturilor de ciment rămase:
sub intermediari,
în şanturile gingivale
şi în ambrazuri
din momentul fixării.
• senzație de disconfort,( este un simptom care apare destul de frecvent după fixarea
protezei fixe. De obicei este determinată de: prezența unor contacte premature sau
interferențe ocluzale, de inserția într-o poziție inadecvată a lucrării protetice fixe, de un
câmp masticator supradimensionat sau dimpotrivă micşorat, cu eficiență masticatorie
diminuată, de un exces de presiune asupra țesuturilor de sprijin ale protezei, de arii de
contact prea strânse cu dinții învecinați, de țesuturi gingivale insuficient protejate, de
acumularea resturilor alimentare la nivelul piesei protetice etc.)
prevenirea acestor simptome necesită:
Obținerea unei forme corecte ;
Obținerea paralelismului între axele coronare ale dinților-stâlpi astfel încât toate
elementele de agregare să se așeze uniform pe dinții stâlpi .
Asigurarea paralelismului între dinții stâlpi se poate efectua vizual în caz când sunt folosiți
doi sau trei dinți. La includerea unui număr mai mare de dinți-stâlpi pentru respectarea
paralelismului între ei este necesară pregătirea unor modele de studiu până la prepararea
și examinarea lor in paralelograf. Aceasta ne va da posibilitatea să apreciem cantitatea
țesuturilor dure care vor fi șlefuite pentru a obține acest paralelism între dinții-stâlpi și dacă
este necesară aplicarea unui tratament proprotetic pentru așa tipuri de proteze dentare .
Redarea paralelismului se poate efectua și prin prepararea dinților-stâlpi în formă de con
cu o înclinație a suprafețelor coroanei către axul logitudinal nu cu mai mult de 10 grade .
Respectarea paralellismului se mai poate realiza cu ajutorul paralelografelor orale.

Factorii ce influientiaza rezistenta puntilor dentare.

• Rezistenţa vizează asigurarea duratei în timp a funcţionalităţii părţilor componente


ale punţii, inclusiv ale suportului dento-parodontal.
• Rezistenţa dintilor stâlpi : Dinţii aleşi ca stâlpi de punte trebuie să corespundă
criteriilor clinice şi biomecanice prin care li se apreciază valoarea funcţională.
• Rezistenţa elementelor de agregare: Forţele produse prin contracţia muşchilor
masticatori care se exercită asupra dinţilor se numesc forte funcţionale ocluzale sau forţe
ocluzale. Ele au o valoare relativ constantă în decursul vieţii în condiţiile unei dentaţii
naturale. Valoarea acestor forţe este mai redusă la pacienţii purtători de proteze totale sau
parţiale cu sprijin muco-osos.
• Forţele funcţionare sunt intermitente, variabile şi modificate de factori obiectivi şi
subiectivi.
• Factorii obiectivi:
momentul zilei
natura alimentelor triturate
suprafata de aplicare a forţelor și zona arcadelor
unghiul de aplicare a forţelor in raport cu axul dintilor
de vârsta pacienţilor
• Factorii subiectivi:
personalitatea
temperamentul
starea generală
• Rezistența punților în timp va depinde totuși de:
• 1.Selectarea tipului de tratament (puntea dentară) conform cazului.
conservarea relaţiilor mandibulo-craniene corecte,
repoziţionarea normală a mandibulei faţă de craniu atunci când s-au produs
modificări.
• 2.Selectarea corespunzătoare a tipului de punte dentară.
• 3. Selectarea bine gandită a dinților stalpi- dinti cu morfologie normala
( dimensiune, volum coronar, pozitie, culoare), alegerea facandu-se in functie de topografia
si intinderea edentatiei.
• Indicat ar fi sa se pastreze vitalitatea dintelui, deoarece orice stalp vital are o
rezistenta mecanica sporita si nu prezinta riscul aparitiei proceselor periapicale.
• evitam sacrificiu de substanta dentara.
• Pentru a evita declansarea sau agravarea inflamatiilor parodontiului marginal
recomandam preparare cu prag.
• Elementele de agregare cu terminatie subgingivala pretind o adaptare transversala
si axiala atenta.
• 4.Prepararea corectă conform regulilor de preparare a dinților stalpi sub punte
dentară fixă.
Conservarea tesuturilor dentare restante ;
Asigurarea formei de retentie
• trebuie sa se adapteze intim pe bont pentru a satisface criteriile functionale,
biologice si estetice. Retentia si stabilitatea asigurate de bont trebuie sa fie mari pentru a
se opune fortelor care desprind sau disloca restaurarea.
• Retentia si stabilitatea depind de forma geometrica a bontului care este controlata
de medic in timpul prepararii dentare.
• Forma de retentie se opune indepartarii restaurarii de-a lungul axei de insertie sau
axei lungi a prepararii dentare;
• Forma de stabilitate previne dislocarea restaurarii de-a lungul unui ax diferit de axa
de insertie, de forte care actioneaza apical sau in directie oblica; se previne astfel
mobilizarea protezei sub influenta fortelor ocluzale. EA trebuie sa aiba o retentie si o
stabilitate mai mare decat restaurarile unidentare.
• Retentia unei restaurari fixe este conditionata de urmatorii factori:
• a) Intensitatea fortelor;
• b)Geometria bontului;
• - paralelismul sau gradul de convergenta ocluzala ai peretilor axiali opozanti;
• - marimea suprafetei bontului;
• -numarul posibilelor axe de insertie;
• -zonele de ciment aflate sub influenta fortelor de forfecare;
• - concentrarea de stress la interfata bont-ciment-restaurare.
• c) Rugozitatea suprafetei bontului
• d) Rugozitatea suprafetei interne a restaurarii
• e) Materialul din care este confectionata restaurarea
• h)Tipul fixarii
• g) Grosimea stratului de ciment
• Stabilitate:
• Daca rapoartele ocluzale sunt normale, forta masticatorie este distribuita uniform la
nivelul tuturor dintilor. Cea mai mare parte din aceste solicitari este transmisa in axul lung
al dintilor laterali. Conformarea corecta a fetelor ocluzale a restaurarii fixe repartizeaza si
directioneaza favorabil solicitarile pe dintii stalpi. Obiceiurile vicioase
• (bruxism, fumarea pipei) da nastere unor forte oblice considerabile. Asadar,
restaurarile fixe trebuie sa reziste atat la solicitarile in ax cat si la cele oblice.Forma de
stabilitate se obtine prin conformarea bontului de asa natura incat el sa reziste dislocarii
restaurarilor. In conditii normale fortele se exercita in sens apical si dau nastere unor forte
de compresiune in stratul de ciment. Compresiunea conduce mai rar la esecuri decat
forfecarea; directia fortelor trece in interiorul peretului coroanei aceasta nu basculeaza
pentru ca se opune bontul care suporta toate solicitarile. Dislocarea unei restaurari se
realizeaza prin efectul de parghie care genereaza tensiune si forfecare. In pelicula de
ciment. Efectul de parghie este cauza frecventa a descimentarilor si apare cand directia
fortei trece in afara structurilor de sprijin al dintelui.
• Stabilitatea depinde de urmatorii factori:
• lungimea bontului
• diametru bontului
• convergenta ocluzala a suprafetelor axiale.
• proprietatile fizice ale cimentului.
• Procentul bonturilor care ofera stabilitate este urmatorul:
• 5% incisivi
• 8% canini
• 19 % premolari
• 54 % molari
• Rezistenţa
• trebuie sa fie rezistenta la orice deformare si/sau uzura ce poate sa apara sub
actiunea solicitarilor functionale si /parafunctionale.
• este reprezentată de capacitatea constructiei protetice de a rezista la forţele
exercitate asupra ei şi în timpul exercitării funcţiilor sistemului stomatognat.
• În estimarea zonelor de maximă solicitare mecanică, este necesară cuantificarea
distribuţiei încărcărilor tensionale în timpul mişcărilor mandibulare care pot fi realizate prin
programarea articulatorului putând orienta designul structurii de rezistenţă mecanică a
punţii chiar din etapa de edificare a machetei. Rezistenţa mai depinde şi de forma corpului
de punte şi de corecta dimensionare în sens V-O şi C-O care trebuie corelată cu
caracteristicile biomaterialului utilizat.
• Componenta metalică a punţilor dentare mixte, trebuie să asigure rezistenţa
mecanică a construcţiei protetice atât la nivelul elementelor de agregare cât şi a traveei
corpului de punte, oferind şi spaţiul necesar pentru componenta estetică.
• La calitatea mecano-fizică şi compatibilitatea biologică a componentei metalice
concurează caracteristicile aliajelor dentare utilizate, tehnologia de prelucrare, metodele şi
tehnicile de realizare: din elemente separate solidarizate prin sudură sau lipire sau prin
tehnica monolit.
• Designul componentei metalice a elementelor de agregare şi a corpurilor de punte
mixte, corelat cu tehnologia de realizare şi rezultatele clinice constituie o preocupare
majoră a practicienilor.
• Pentru a asigura rezistenţa în masticaţie, faţa ocluzală se realizează din materiale
rezistente la abrazie. Rezistenţa la forţele de presiune se asigură prin orientarea diametrului
maxim (C-O) în sensul acţiunii forţelor.
• Rezistenta structurala poate fi asigurata printr-o:
• preparare corecta a dintelui
• prin adaugarea unor structuri de intarire
• alegerea judicioasa a designului zonei terminale a bontului
• materialul din care se confectioneaza.
• Integritate marginala;
• O proteza fixa se mentine in mediul bucal daca marginile sale se adapteaza intim la
limita terminala a preparatiei;
• configuratia zonei terminale conditioneaza atat forma si grosimea marginilor
restaurarii cat si adaptarea transversala a acestora. La ora actuala restauratrile pot fi
realizate cu o precizie mare pe bont. O dehiscenta marbinala de 50 microni se accepta.
Daca sunt deficiente mai mari la nivelulu inchiderii marginilor apare fracturarea si
dizolvarea cimentului cu retentionarea consecutiva de placa bacteriana. Apreciem
inchiderea marginala prin examen radiografic inainte de cimentare sau cu o sonda dentara
cu varf ascutit. Pentru ca adaptarea sa fie cat mai corecta, limitele cervicale ale prepararii
trebuie sa fie foarte precise, reproductibile si vizibile clar pe modelul de lucru.
• 5.Amprentarea campului protetic cat mai fidel ce va favoriza efectearea lucrarii
protetice in laborator.
• 6. Stabilirea axei de inserție și dezinserție a lucrării protetice.
• 7.Respectarea regulilor de cimentare.
• 8. Factori generali- lipsa afecțiunilor generale ce poate influența negativ lucrarea
protetică.

90. Complicaţiile posibile la etapele tratamentului protetic cu punţi dentare şi profilaxia


lor.

Accidente posibile în timpul şlefuirii:


● durerea, care depinde de sensibilitatea individuală, în cazul dinţilor vitali se
foloseşte anestezia;
● secţionarea buzei, limbii, planşeului sau mucoasei jugale, prin lipsa unui
punct de sprijin ferm al mâinii operatorului, greşeală care poate determina
deraparea instrumentului de şlefuit; în raport cu gravitatea leziunii se pot lua
măsuri ca badijonări cu apă oxigenată, compresiuni pentru hemostază sau
sutură chirurgicală;
● deschiderea camerei pulpare, printr-o orientare greşită asupra dimensiunilor
organului pulpar;
● traumatizarea paradonţiului marginal, consecutivă şlefuirii, poate să
determine o lezare a fibrelor subepiteliale, ceea ce duce la retracţii
cicatriceale sau la apariţia pungilor gingivale;
● şlefuirea din neatenţie sau printr-o tehnică greşită a dintelui adiacent – punct
de plecare pentru dezvoltarea unei carii;
● fracturarea coronară a dintelui vecin sau antagonist, prin neatenţie sau prin
manevrarea greşită a instrumentelor de şlefuit.
Complicaţii posibile după şlefuire:
● pulpita însoţită de durerile care apar în scurt timp după şlefuire. În principiu,
tratamentul constă din extirparea vitală a pulpei, sau în unele cazuri se pot
face tratamente cu substanţe medicamentoase, cum sunt corticosteroizii.
● Sedarea durerilor nu înlătură pericolul afectării pulpei, îndeosebi prin
cimentare, de aceea se recomandă în astfel de situaţii să se aplice coroane
de protecţie provizorie cu Calxil, pe o perioadă de câteva săptămâni, sau în
cazul coroanelor singulare să se cimenteze cu un ciment neutru. În afară de
încercarea de terapie medicamentoasă se indică extirparea vitală, mai ales
atunci când bontul reprezintă unul din stâlpii unei punţi de o întindere mai
mare;
● durerea trecătoare, care apare provocată de agenţi termici şi chimici şi
cedează în urma aplicării coroanelor de protecţie;
● necroza pulpară tardivă şi gangrena pulpară – complicaţii ale şlefuirii – cu
consecinţe asupra integrităţii ţesuturilor periapicale (parodontite aplicate,
cronice şi acute);
● fractura bontului coronar, consecinţa lipsei de consolidare mecanică, în
special a dinţilor monoradiculari depulpaţi
Greşeli, accidente şi complicaţii în şlefuirea dinţilor.
Greşeli cu consecinţe asupra formelor şlefuirii :
● forme de bont exagerat conicizate, cu consecinţe asupra retentivităţii
coroanelor şi a integrităţii pulpare;
● bonturi cu perimetrul ocluzal mai mare decât cel cervical;
● zone retentive la nivelul coletului – consecinţa unei incorecte preparări şi
finisări a bontului;
● şanţuri verticale pe suprafaţa bontului şi la colet, fapt care denotă că
instrumentul de şlefuit nu a fost manevrat în mişcare continuă;
● prepararea coletului pentru coroanele cu pătrundere subgingivală, insuficient
de profund efectuată (a nu se confunda cu preparaţia escavată unde
şlefuirea limitei se face, în mod voit, supragingival);
● subminări retentive (praguri accidentale în profunzime), consecinţa unei
tehnici greşite în orientarea instrumentelor de şlefuit, au drept rezultat o
inserţie incompletă şi incorectă a coroanei;
● spaţiu interocluzal insuficient printr-o reducere prea mică de substanţă
dentară.
Cauze
calitatea precară a materialelor;
deficienţe clinice - şlefuiri excesive cu conicizări sau insuficiente;
cimentări deficitare (fără uscare);
pregătire preprotetică incorectă şi malocluzii;
nerespectarea instrucţiunilor medicului.
Reparaţii posibile
coroana perforată se obturează folosind compozit sau amalgam;
faţetele desprinse se fixează de ex. cu Duracril;
faţetele pierdute se refac cu compozit sau indirect în laborator;
recimentare.

Complicatiile posibile in timpul si dupa fixarea puntilor dentare. Profilaxia.

● Nu se reda forma necesara a bontului dentar, luandu-se fie prea mult fie prea putin din
dinte => fie nu este spatiu necesar pentru constructia calitativa a elementelor de
agregare, fie dintele stalp isi pierde din rezistenta;
● Nu se reda paralelismul dintilor stalpi => nu se poate insera puntea;
● Pacientul musca inainte de priza cementului ceea ce poate duce la schimbarea pozitiei
puntii dentare cu ulterioara jena;
● Nu se efectueaza corect proba si la colet fie e lasat spatiu cee ace duce la acumularea
alimentelor, fie marginea elementelor de agregare apasa gingia provocand ischemia
acesteia