Sunteți pe pagina 1din 58

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

DEPARTAMENTUL DE EDUCAŢIE CONTINUĂ ŞI CURSURI ACADEMICE


POSTUNIVERSITARE
MASTER: DEZVOLTARE DURABILĂ ŞI PROTECŢIA BIODIVERSITĂŢII

LUCRARE DE DISERTAŢIE

CERCETĂRI PRIVIND EVALUAREA


IMPACTULUI ECOLOGIC ASUPRA ZONEI
PROTEJATE ROŞCA-BUHAIOVA

Coordonator,
Dr.chim.Liliana TEODOROF

Masterand,
*******

CLUJ-NAPOCA
2010
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

CUPRINS

REZUMAT 3
CAPITOLUL I 5
SEMNIFICAŢIA ZONELOR PROTEJATE
1.1. Zonele protejate în context global şi regional 5
1.2. Zonele protejate în context naţional 9
CAPITOLUL II 11
EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI - PRNCIPII ŞI
PROCEDEE
2.1. Necesitatea evaluării impactului ecologic 11
2.2. Principii de bază 12
2.3. Studii privind starea şi evoluţia factorilor de mediu 13
2.4. Previziunea şi evaluarea impactului 13
2.5. Auditarea prin evaluarea integrată a impactului asupra spaţiului cercetat 15
CAPITOLUL III 17
ZONA CU REGIM DE PROTECŢIE INTEGRALĂ ROŞCA-BUHAIOVA
3.1. Prezentare generală 17
3.2. Factori abiotici 20
3.3. Factori biotici 21
CAPITOLUL IV 25
IMPACTUL DETERMINAT ASUPRA MEDIULUI ABIOTIC DIN
ZONA PROTEJATĂ ROŞCA-BUHAIOVA
4.1. Caracterizarea staţionarelor 25
4.2. Amplasarea staţionarelor 25
4.3. Impactul activităţilor antropice asupra mediului abiotic 28
CAPITOLUL V 34
IMPACTUL DETERMINAT ASUPRA MEDIULUI BIOTIC DIN ZONA
PROTEJATĂ ROŞCA-BUHAIOVA
5.1. Inventarierea şi descrierea lucrărilor şi activităţilor antropice 34
5.2. Impactul antropic asupra regimului hidrologic din zona Roşca-Buhaiova 38
5.3. Impactul asupra vegetaţiei 39
5.4. Impactul activităţilor antropice asupra ihtiofaunei 51
5.5. Impactul activităţilor antropice asupra faunei de nevertebrate şi herpetofaunei 51
5.6 Impactul activităţilor antropice asupra avifaunei 51
5.7. Impactul activităţilor antropice asupra zooplanctonului 52
5.8. Impactul antropic asupra macrozoobentosului 52
CONCLUZII 56
BIBLIOGRAFIE 58

2
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

REZUMAT

Zonele protejate sunt percepute încă de foarte mulţi oameni doar în sensul lor
"conservaţionist" fiind considerate adevărate oaze ale naturii sălbatice într-un deşert al
dezvoltării economice, care trebuiesc protejate numai pentru conservarea speciilor care le
populează.
Foarte puţin este recunoscut faptul că zonele aflate în regim natural şi seminatural
constituie de fapt suportul "vieţii" şi implicit al dezvoltării socio-economice. De asemenea,
dezvoltarea socio-economică s-a făcut având la bază resursele şi serviciile oferite de capitalul
natural, însă până în prezent, în foarte puţine cazuri s-a ţinut cont de capacitatea productivă şi
capacitatea de suport a capitalului natural atunci când s-a proiectat dezvoltarea economică.
Zonele protejate prin valoarea lor naturală şi gradul redus al intervenţiei umane pe
teritoriul lor sunt cele mai bune exemple şi modele pentru sistemele ecologice naturale şi
seminaturale. Totodată pentru a realiza tranziţia de la actualul model de dezvoltare la un model
de dezvoltare durabilă este necesară cercetarea, cunoaşterea şi experimentarea teoriilor pentru
implementarea conceptului de dezvoltare durabilă. Astfel, atât evaluarea şi monitorizarea stării
capitalului natural, cât şi dezvoltarea cunoaşterii se poate realiza în cadrul unor zone pilot cum
sunt zonele protejate.
"Capitalul Natural al ţării se constituie din reţeaua sistemelor ecologice care funcţionează
în regim natural şi seminatural şi din reţeaua sistemelor antropizate prin transformarea şi
simplificarea primelor categorii.
Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa şi solul) şi neregenerabile, precum şi
serviciile (controlul climei, al calităţii apei şi aerului etc.) asigurate de către componentele
Capitalului Natural constituie unul dintre factorii cheie ai funcţiei de producţie a sistemelor
economice şi de suport al dezvoltării sistemelor socio-economice.
Capitalul Natural şi componentele sale au o anumită capacitate productivă care trebuie
cunoscută pentru a evita supraexploatarea şi, respectiv, o anumită capacitate de suport
(parametru esenţial pentru a dimensiona corect presiunea antropică şi a evita deteriorarea)” –
Angheluţă Vădineanu.
Dacă am trăi într-o lume ideală, atunci toate aceste consideraţii ar fi puse în practică şi ar
fi integrate în toate politicile şi strategiile sectoriale (agricultură, transporturi, industrie, etc.). Dar
totuşi noi trăim într-o lume reală, în care sistemele ecologice naturale se confruntă cu
nenumărate ameninţări la adresa biodiversităţii şi în care există tendinţa degradării ireversibile a
capitalului natural. Astfel infiinţarea de zone protejate şi managementul eficient al acestora e o
necesitate deoarece:
— Zonele protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale şi seminaturale care pot fi evaluate
şi monitorizate, exprimând într-o anumită măsură starea acestora la un moment dat.
Ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă principalele componente ale capitalului
natural care asigură resursele şi serviciile ce stau la baza dezvoltării socio-economice.
— Zonele protejate sunt zone în care se dezvoltă cunoaşterea necesară pentru asigurarea
tranziţiei la un model de dezvoltare durabilă.
— Zonele protejate sunt adevărate "săli de clasă în aer liber" în care oamenii pot fi educaţi cu
privire la rolul naturii şi necesitatea conservării naturii şi a dezvoltării durabile.

3
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Prea deseori zonele protejate sunt privite ca ceva izolat sau nelegat de dezvoltarea
durabilă a unei naţiuni. De fapt, zonele protejate pot juca un rol vital în susţinerea bunăstării
economice şi sociale a populaţiilor umane.
Agenda 21 face apel la guverne de a adopta strategii naţionale pentru dezvoltarea
durabilă, pentru a ajuta la implementarea deciziilor luate la Earth Summit, iar Convenţia privind
Diversitatea Biologică cere să se “dezvolte strategii naţionale, planuri sau programe pentru
conservarea şi folosirea durabilă a diversităţii biologice”.
Zonele protejate contribuie la dezvoltarea durabilă prin:
− Conservarea solului şi a apei în zonele de eroziune;
− Regularizarea şi purificarea cursului de apă, în special prin protejarea zonelor umede şi a
pădurilor;
− Protejarea oamenilor în faţa dezastrelor naturale cum ar fi inundaţii sau furtuni;
− Menţinerea vegetaţiilor naturale importante pe solurile de joasă productivitate moştenite şi în
zonele sensibile;
− Menţinerea resurselor genetice sălbatice, importante pentru medicină, sau pentru plante, sau
pentru hrănirea animalelor;
− Protejarea speciilor care sunt foarte sensibile la distrugerea din partea oamenilor;
− Asigurarea habitatelor critice pentru hrănirea, reproducerea sau odihna speciilor care sunt
folosite durabil.
De multe ori în trecut s-a presupus că scopurile comunităţilor locale şi cele ale zonelor
protejate sunt în conflict. Ca rezultat, administraţiile ariilor protejate a iniţiat deseori controale
şi regulamente, presupunând o incompatibilitate între cele două grupuri de interes; astfel
comunităţile locale au avut de suferit datorită existenţei zonelor protejate din vecinătate.
Scopul acestei lucrări de cercetare a fost realizarea unui studiu asupra zonei protejate
Roşca-Buhaiova care avut ca obiective prezentarea situaţiei actuale din punct de vedere abiotic
şi biotic a zonei, a activităţilor antropice care se desfăşoară în zonele limitrofe şi impactul pe
care acestea îl au asupra zonei, inclusiv asupra asociaţiilor vegetale caracteristice.

4
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

CAPITOLUL I
SEMNIFICAŢIA ZONELOR PROTEJATE

Protejarea habitatelor unor comunităţi biologice sănătoase, intacte, este cel mai eficient
mod de a prezerva per ansamblu diversitatea biologică. În general sunt recunoscute ca fiind patru
mijloace de prezevare a comunităţilor biologice:
- crearea ariilor protejate,
- managementul efectiv al acestor zone,
- implementarea măsurilor de coservare în afara ariilor protejate,
- restaurarea comunităţilor biologice din habitatele degradate.
Atunci când este creată o ari protejată, trebuie ajuns la un compromis între protejarea
diversităţii biologie, funcţionarea ecosistemelor şi satisfacerea nevoilor de reurse imediate şi pe
termen lung ale comunităţilor locale.

1.1. . Zonele protejate în context global şi regional


Cel mai important pas în consevarea comunităţilor biologice îl reprezintă crearea pe cale
legislativă a ariilor protejate. Aplicarea legislaţiei şi crearea de arii protejate nu asigură în
totalitate prezervarea diversiăţii biologice, dar reprezintă totuşi un important punct de plecare în
această acţiune.
Stabilirea priorităţilor pentru protecţie se bazează pe trei principii:
 Unicitatea – o comunitate biologică reprezintă o proritate pentru conservare dacă este
alcătuită în special din specii endemice rare, mai mult decât dacă cuprinde preponderent
specii rare comune, larg răspândite; o specie este mai valoroasă pentru conservare dacă
este taxonomic unică, dacă este unica specie din genul sau familia sa decât dacă este
membrul unui gen cu specii multiple.
 Pericolul de extincţie – speciile pe cale de dispariţie prezintă o preocupare mai urgentă
decât speciile ce nu sunt ameninţate cu dispariţia; comunităţile biologice ameninţate cu
distrugerea iminentă sunt de asemenea o prioritate.
 Utilitatea – speciile cu valoare actuală sau potenţială pentru oameni reprezintă o
prioritate de conservare mai mare decât speciile fără un interes economic evident;
comunităţile biologice cu valoare economică mare – cazul zonelor umede – pot prezenta
o prioritate mai mare de conservare decât comunităţile mai puţin valoroase – cazul
tufărişurilor xerofite (figura nr. 1).
Convenţiile internaţionale asupra habitatelor sunt complementare cu cele asupra
speciilor, evidenţiind ecosisteme unice care necesită protecţie. În aceste habitate pot fi protejate o
multitudine de specii individuale. Trei dintre cele mai importante astfel de convenţii sunt:
 Convenţia Ramsar asupra zonelor umede, adoptată în anul 1971 pentru a opri distrugerea lor
continuă, în special a acelora care sunt importante pentru migraţia păsărilor, şi recunoaşterea
valorii lor ecologice, ştiinţifice, economice, culturale şi recreative.
 Convenţia privind protecţia patrimoniului cultural şi natural al lumii a fost realizată prin
colaborarea UNESCO, IUCN şi International Council of Monuments. Această convenţie a
primit un sprijin deosebit de larg fiind semnată de 109 ţări. Obiectivul convenţiei este de a
proteja zonele naturale şi clturale de importanţă internaţională prin programul său World

5
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Heritage Site Program. Convenţia introduce un element de noutate deoarece subliniază


semnificaia culturală şi biologică a arealelor naturale şi recunoaşte faptul că statele au
obligaţia să sprijine financiar aceste obiective.
 Programul „Man and Biosphere” al UNESCO (MAB) a creat începând cu anul 1971 o reţea
internaţională de rezervaţii ale biosferei. Rezervaţiile biosferei sunt declarate pentru a
funcţiona ca modele ce demonstrează compatibilitatea ditre eforturile de conservare şi
dezvoltarea durabilă înbeneficiul populaţiei locale.
Cele trei convenţii au permis realizarea unui consens general privind conservarea
diferitelor tipuri de habitate. Au fost făcute eforturi importante pentru a organiza aceste arii
potejate în reţele internaţionale ce pot fi folosite în soluţionarea problemelor referitoare la
conservarea ecosistemelor şi biodiversităţii la nivel regional şi global.

Figura nr. 1 – Conservarea la nivel de comunitate biologică


(Sursa: R.B. Prinack – Conservarea diversităţii biologice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002)

Mărimea sau poziţia ariilor protejate în lume sunt frecvent determinate de distribuţia
populaţiei, potenţialul biologic al teritoriului, eforturile politice şi factorii istorici.
În stabilirea mărimii unei arii protejate s-a pornit de la întrebarea dacă bogăţia în specii
este maximizată într-o arie protejată naturală extinsă sau în mai multe arii protejate mai mici cu o
arie egală cu cea mare. Emil Racoviţă (1934) a considerat că ariile protejate mari sunt mai
eficiente deoarece în cadrul lor nu sunt impiedicate fluactuaţiile fireşti ale echilibrului biologic şi
evoluţia normală a florei şi faunei. Aceste avantaje derivă din teoria insulei biogeografice şi au
fost demonstrate în numeroase studii asupra plantelor şi animalelor în arii protejate. Acest punct
de vedere are trei implicaţii:
− când este creată o nouă arie protejată, ar trebui realizată pe o suprafaţă cât mai extinsă cu
scopul de a prezerva cât mai multe specii cu putinţă;
− când este posibil, terenurile adiacente ariilor protejate naturale ar trebui achiziţionate cu
scopul de a spori suprafaţa acestora;
− dacă trebuie ales între a crea o arie protejată mică sau una mare într-un tip de habitat similar,
este recomandată cea de-a doua variantă.
Pe de altă parte, odată ce o arie protejată creată este mai mare decât o anumită
dimensiune, numărul speciilor adăugate cu fiecare mărire a suprafeţei ca începe să scadă. Într-o

6
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

astfel de situaţie, crearea unei a doua arii protejate extinse, la o oarecare distanţă, ar putea
reprezenta o strategie de prezervare mai bună decât includerea unor noi areale în aria protejată
existentă.
De asemenea, crearea mai multor arii protejate, chiar dacă mai mici, previne posibilitatea
intervenţiei unei forţe catastrofale unice, cum ar fi o epidemie sau un incendiu, ce ar distruge
întreaga populaţie localizată într-o arie protejată mică. În plus, ariile protejate mici localizate în
vecinătatea unor zone populate pot favoriza crearea unor centre de educaţie privind conservarea
şi studiul naturii, înlesnind obiectivele pe termen lung ale protecţiei mediului prin conştientizarea
publicului.
Consensul pare să fie asupra ideii că mărimea unei arii protejate depinde de grupul de
specii considerat, de terenul disponibil şi de circumstanţele particulare. Este unanim acceptat
faptul că ariile protejate mari sunt mai bune decât cele mici deoarece sunt capabile să susţină mai
multe specii, prin mărimea superiaoră a populaţiilor şi printr-o diversitate mai mare a habitatelor
(figura nr. 2).
Este general acceptat faptul că ariile protejate trebuie proiectate pentru a minimiza
efectele de margine. Arealele de conservare de formă rotundă minimizează raportul limită-areal
iar centrul unei astfel de arii protejate este mai depărtat de limită decât în ariile protejate care au
o altă formă. Ariile protejate de formă lineară, lungi, au o graniţă mai mare şi toate punctele sunt
aproape de limită. Majoritatea ariilor protejate au formă neregulată deoarece folosirea terenului
s-a făcut mai degrabă în funcţie de oportunitate decât de realizarea unui model geometric.
Fragmentarea ariilor protejate de către şosele, garduri, terenuri agricole şi de alte proiecţii
în mediu ale activităţilor umane trebuie evitată pe cât posibil datorită efectelor negative multiple
care pot afecta speciile şi populaţiile.
Factorii de decizie care determină fragmentarea sunt puternici, deoarece ariile protejate
sunt de obicei terenuri nedezvoltate, disponibile pentru proiecte noi cum ar fi agricultura,
turismul, etc. ariile protejate sunt adesea incluse într-o matrice extinsă de habitate administrate
pentru exploatarea resurselor, cum ar exploatarea resurselor stuficole, piscicole, cinegetice,
estetice, agricole, forestiere, etc.
Dacă protejarea diversităţii ecologice poate fi o prioritate secundară în administrarea
ariilor productive, atunci acele arii pot fi administrate după planuri de management care să
includă astfel de acţiuni, fiind posibilă reducerea efectelor fragmentării. De asemenea, prin
administrarea unei regiuni mari se pot proteja mai multe specii şi habitate.
Ori de câte ori este posibil, ariile protejate ar trebui să includă un ecosistem întreg,
deoarece ecosistemul este unitatea optimă de administrare. Daunele provocate unei părţi
neprotejate a ecosistemului pot ameninţa strarea de sănătate a întregului ecosistem. Controlul
întregului ecosistem poate permite managerilor ariilor protejate să îl apere mai eficient împotriva
enfluenţelor externe distructive.
Gradul de utilizare antropică a resurselor naturale este o realitate ce trebuie luată în considerare
încă de la proiectarea ariilor protejate. Oamenii au fost parte integrantă a tuturor ecosistemelor,
iar excluderea omului din ariile protejate poate avea consecinţe neprevăzute. Excluderea
comunităţilor umane din ariile protejate poate fi singura opţiune în cazul în care resursele sunt
supraexploatate până la un punct la care integritatea comunităţilor biologice este ameninţată. O
astfel de situaţie poate lua naştere datorită suprapăşunatului, defrişărilor intense pentru obţinerea
de masă lemnoasă, a vânatului sau pescuitului excesiv, etc. recomandabil ar fi să se ajungă la un
compromis între administratorii ariilor protejate şi agenţii economici sau populaţia locală înainte
de a se ajunge la stadiul de ameninţare a integrităţii comunităţilor biologice.
Utilizarea ariilor protejate de către populaţia locală şi vizitatori trebuie să fie un subiect
central al oricărui plan de management. Populaţia care a utilizat resursele din interiorul unor arii
protejate, iar acum nu mai are acces la acestea, va avea de suferit, fiind greu să supravieţuiască.
Atitudinea ei în acest caz este de înţeles, iar oamenii aflaţi în această poziţie nu vor susţine
măsurile de conservare. Multe arii protejate sunt distruse datorită nesprijinirii măsurilor de

7
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

conservare, neglijenţei, ostilităţii sau supraexploatării lor de către populaţia locală. Dacă scopul
unei arii protejate este explicat populaţiei şi dacă majoritatea locuitorilor sunt de acord cu
obiectivele şi respectă regulile, atunci zona poate poate menţine mai bine comunităţile naturale
proprii. În cel mai pozitivă situaţie, populaţia locală este implicată în managementul ariilor
protejate, oamenii sunt pregătiţi şi angajaţi de către administraţia ariilor protejate şi beneficiază
de pe urma protejării biodiversităţii şi reglementării activităţilor din interiorul acestor spaţii. La
cealaltă extremă, dacă există o istorie a unor relaţii proaste şi de neîncredere între populaţia
locală şi factorii de decizie sau dacă scopul ariei protejate nu este explicat suficient de clar,
populaţia locală se poate opune activităţilor din aria protejată şi va ignora regulile impuse de
această formă de gestiune a spaţiului. În acest caz, populaţia va intra în conflict cu
administratorul ariei protejate.

Figura nr. 2 – Principiile de proiectare a ariilor protejate propuse pe baza teoriei biogeografice a
insulei
(Sursa: R.B. Prinack – Conservarea diversităţii biologice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002)

UNESCO, prin programul său „Man and the Biosphere” (MAB) a creat rezervaţii ale
biosferei în întreaga lume, inclusiv în Delta Dunării, într-o încercare de a integra activităţile
umane, cercetarea ştiinţifică, protecţia mediului natural şi turismul într-o singură locaţie.
Conceptul de rezervaţie a biosferei implică existenţa unei structuri care cuprinde una sau mai

8
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

multe zone centrale în care ecosistemele şi comunităţile biologice sunt strict protejate,
înconjurate de zone tampon în care activităţile umane tradiţionale – colectarea stufului,
aplantelor medicinale sau a lemnului de foc – sunt monitorizate şi este dezvoltattă o cercetare
ştiinţifică nedistructivă. Zona tampon este la rândul ei înconjurată de o zonă de tranziţie
(economică) în care sunt permise anumite activităţi economice (agricultura tradiţională,
defrişările selective, pescuitul) şi cercetarea ştiinţifică experimentală. Această strategie generală
de delimitare a zonelor centrale cu zone tampon şi de tranziţie poate avea mai multe efecte. În
primul rând, această structură poate încuraja locuitorii să susţină obiectivele ariei protejate. În al
doilea rând, anumite caracteristici ale peisajului, create de utilizarea ecosistemelor de către
comunitatea umană, pot fi menţinute. În al treilea rând, zonele tampon şi zonele de tranziţie pot
favoriza dispersia animalelor şi fluxul genetic între zonele centrale strict protejate şi zonele de
tranziţie populate şi zonele neprotejate (figura nr. 3).

Figura nr. 3 – Modelul general al unei rezervaţii a biosferei MAB


(Sursa: R.B. Prinack – Conservarea diversităţii biologice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002)

1.2. Zonele protejate în context naţional


Cel de-al IV-lea Congres Mondial al Parcurilor Naţionale şi al Ariilor Protejate (Caracas,
Venezuela, 1992) a modificat, în cele din urmă, viziunea istorică asupra ariilor protejate ca locuri
aflate departe de principalele griji ale omenirii, ca insule separate de zonele înconjurătoare şi de
comunităţile învecinate. În locul ei s-a ivit o abordare care pune ariile protejate în centrul
strategiilor pentru dezvoltare, care poate fi durabilă, se concentrează asupra legăturilor dintre
ariile protejate şi zonele înconjurătoare, şi acordă atenţei beneficiilor economice pe care le pot
aduce asemenea zone.
Congresul a confirmat beneficiile practice ale ariilor protejate. Ele protejează cumpene de
ape, salvează zone de frumuseţe ieşită din comun şi de importanţă culturală: asigură case pentru
comunităţile umane cu culturi tradiţionale şi protejează peisajele care reflectă o istorie a
interacţiunii umane cu mediul; şi ele sunt locuri vitale pentru turism, cercetare şi educaţie.
Ariile protejate sunt, în special, importante în menţinerea biodiversităţii ecosistemelor,
speciilor şi variaţiilor genetice, care formează diversitatea vieţii. Ele conservă modele complexe
şi mereu schimbătoare ale ecosistemele. Ele sunt o primă apărare în protejarea speciilor, mari şi
mici, de la dispariţie. Ele salvează diversitatea genetică, sălbatică şi culturală a multor din cele
mai importante recolte din lume. Ele asigură, de asemenea, un rezervor vital pentru plantele şi
animalele folosite în medicină. Ca şi aceste beneficii practice, ariile protejate îmbogăţesc, de
asemenea, calitatea vieţii umane, în special ca locuri pentru recreere. Aceasta este deosebit de
importantă într-o regiune ca Europa, unde mulţi oameni locuiesc în oraşe şi au pierdut contactul
nemijlocit cu natura. Ariile protejate oferă ocazii pentru inspiraţie, un loc pentru educaţie şi
înţelegere.

9
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

În Europa, unde există un sistem complex şi extensiv de 10.000 - 20.000 de arii protejate,
sunt diferenţe dramatice de la o ţară la alta. În general, sunt necesare investiţii mai multe, atât în
management, cât şi în extinderea sistemelor ariilor protejate.

Reţeaua Naţională a Ariilor Naturale Protejate (NNPA) conţine 534 de locuri din
categoriile IUCN, de la I la V, reprezentând 4,8% din suprafaţa de teren. Câteva situri sunt
incluse în cadrul rezervaţiilor biosferei din Programul UNESCO - MAB. Valoarea universală a
acestei zone a fost recunoscută prin includerea sa în reţeaua internaţională a rezervaţiilor
biosferei (1990), în cadrul Programului “Omul şi Biosfera”(MAB), lansat de UNESCO în 1970,
întrucât Delta Dunării îndeplineşte principalele caracteristici ale unei rezervaţii a biosferei:
− conservă exemple de ecosisteme caracteristice şi conţine zone strict protejate, zone de
utilizare tradiţională a resurselor piscicole, vegetale, cinegetice, peisagistice şi zone tampon
pentru a reduce impactul asupra activităţilor umane;
− este o zonă costieră/marină în care oamenii reprezintă o componentă integrală şi care este
administrată pentru obiective mergând de la protecţia completă până la producţia intensivă dar
durabilă;
− este un centru regional pentru monitoring, cercetare, educare şi instruire asupra ecosistemelor
naturale şi administrare;
− este un loc unde factorii de decizie guvernamentali, oamenii de ştiinţă şi populaţia locală
cooperează în dezvoltarea unui program model pentru administrarea teritoriului şi apei, pentru
rezolvarea necesităţilor umane împreună cu conservarea proceselor naturale şi a resurselor
biologice;
− serveşte ca simbol al cooperării voluntare pentru conservarea şi utilizarea resurselor pentru
binele oamenilor de pretutindeni.
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este, de asemenea, listată în Convenţia Ramsar
datorită statutului său de zonă umedă de importanţă internaţională, în special, ca habitat al
păsărilor de acvatice, iar jumătate din teritoriul rezervaţiei este înscris în Lista Patrimoniului
Mondial Cultural şi Natural. Ariile protejate au fost clasificate după cum urmează: botanice - 122
situri, zoologice - 12 situri, geologice - 65 situri, speologice - 58 situri, paleontologice - 52 situri,
păduri - 51 situri, peisaje - 8 situri şi mixte - 151 situri. În conformitate cu Legea nr. 18/1991,
toate ariile protejate sunt administrate ca domeniu public. Singura arie protejată pentru care
există infrastructură şi plan de management este Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Ca şi alte
sectoare, ariile protejate sunt afectate de nesiguranţele legate de restructurarea complexă a
societăţii româneşti.
România a ratificat Convenţiile de la Berna privind protejarea habitatelor naturale din
Europa, Ramsar privind protejarea zonelor umede de importanţă internaţională şi UNESCo
privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, precum şi Convenţia de la Rio de
Janeiro privind biodiversitatea. Pentru întărirea eforturilor curente, sunt necesare o serie de
acţiuni acum ar fi:
a) dezvoltarea de strategii naţionale pentru conservarea biodiversităţii şi a habitatelor naturale;
b) dezvoltarea unei legi specifice de dezvoltare şi management a reţelelor de arii protejate;
c) o nouă evaluare a NNPA ţinând cont de statutul actual şi de necesităţile ştiinţifice;
d) lărgirea NNPA folosind rezultatele unui proiect românesc privind Euroregiunile, prin
includerea celor mai reprezentative şi mai vulnerabile ecosisteme, cum ar fi zonele umede şi
dunele de nisip;
e) pregătirea personalului în dezvoltarea şi realizarea planurilor de management pentru diferitele
tipuri de arii protejate;
f) ratificarea convenţiilor conservatoriste care nu au fost încă ratificate şi implementarea celor
care au fost ratificate;
g) un inventar al biodiversităţii şi al resurselor biologice;
h) asistenţă în dezvoltarea ONG-urilor de mediu active.

10
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

CAPITOLUL II
EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI - PRNCIPII ŞI PROCEDEE

În Primul Program de acţiune adoptat de Consiliul de Miniştri ai Consiliului Europei în


anul 1973, se prevedea că “În toate procesele de proiectare şi de decizie, trebuie avute în vedere
într-o fază cât mai timpurie posibil, efectele asupra mediului”. S-a evidenţiat astfel pentru prima
dată opţiunea care a dat prioritate principiului prevenirii, în faţa celui de combatere a efectelor.
În Europa, primele acţiuni legate de iniţiativa evaluării impactului asupra mediului, au
avut loc în 1975, prin decizia Consiliului Europei (CE) privind necesitatea elaborării unei
proceduri de evaluare a impactului asupra mediului, odată cu cel de-al doilea Plan de Acţiune
elaborat în anul 1977.
În anul 1980 s-a publicat în Jurnalul Oficial, primul proiect al Directivei Comunităţii
Europene privind Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM). Urmare a elaborării proiectului
Directivei Comunităţii Europene privind EIM, în multe state membre ale CE, precum şi în alte
ţări, a avut loc dezvoltare elaborării unor metodologii şi practici de EIM.
În iunie 1985, a intrat în vigoare Directiva 85/337/EEC privind evaluarea efectelor unor
proiecte publice şi private asupra mediului. Această directivă a fost amendată în martie 1997 prin
Directiva 97/11/EC.

2.1. Necesitatea evaluării impactului ecologic


Activitatea umană prezintă o serie de activităţii cu largi implicaţii în cele mai diverse
domenii (tehnologiile folosite, transporturile, protecţia mediului, etc.), producând efecte directe
şi indirecte, acestea din urmă putând avea un impact mai mare. Studierea şi evaluarea impactului
este justificată din trei motive:
− Iniţierea din timp a unor acţiuni menite să reducă efectele negative colaterale, determinate de
acea activitate.
− Evaluarea obiectivă a tuturor alternativelor şi posibilităţilor, în vederea selectării strategiei de
acţiune într-o perspectivă sistemică.
− Necesitatea implicării populaţiei la procesele de decizie de promovare a unor activităţi sau
proiecte care le vor influenţa viaţa.
Evaluarea impactului urmăreşte investigarea ştiinţifică a efectelor complexe ce ar
rezulta sau rezultă din impactul unei activităţi ce urmează a fi promovată asupra mediului, în
general, fie asupra factorului social, cultural, economic şi politic. Evaluarea va urmări efectele
ce pot fi determinate de o anume activitate şi va formula măsuri menite să contracareze efectele
negative şi să le dezvolte pe cele pozitive.
Important pentru evaluare este comunicare rezultatelor. Studiul trebuie să identifice
potenţiali utilizatori şi cerinţele lor. Evaluarea impactului are un caracter interdisciplinar, acesta
influenţând modul cum se realizează impactul şi cine le realizează. Astfel se apelează la aproape
toate modalităţile de investigare ştiinţifică: analitică, empirică, sintetică, dialectică sau globală.
La rezolvarea problemelor vor participa experţi din domeniul protecţiei mediului, ingineri,
economişti, sociologi, jurişti, scoţând în evidenţă caracterul de interdisciplinaritate.
Evaluarea mai are şi un caracter anticipativ, urmând să prognozeze relaţia şi efectul
unei activităţi existente ce urmează a fi realizată asupra mediului, ce se modernizează în diferite
condiţii. Pe această cale se colaborează cu studiile de previziune, cercetare prospectivă sau de

11
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

prognoză tehnologică, economică, socială, etc. de asemenea ea trebuie să beneficieze de


rezultatele unor studii de marketing, de amplasare teritorială, studii tehnico-economice, etc.
Evaluarea impactului ecologic are anumite caracteristici:
− folosirea unui punct de vedere sistemic
− utilizarea analizei previzionare
− examinarea efectelor directe dorite şi în aceeaşi măsură a efectelor indirecte, nedorite,
neaşteptate.
− echipa interdisciplinară de analiză.
− identificarea celor ce vor suporta acţiunea efectelor impactului.
− evaluarea caracterului diverselor efecte, a costurilor şi beneficiilor pe care le implică
− elaborarea de soluţii concrete care să reducă efectele negative şi să le dezvolte pe cele
pozitive
În ultimul timp rolul evaluării se manifestă şi pe direcţia integrării unor analize care se
făceau până acum sectorial, izolat care ignorau interdependenţa şi fragmentau realitatea. De
asemenea ea poate avea rol de orientare, pe de o parte prin asigurarea suportului pentru decizii
de orientare şi pe de altă parte pe direcţia suportului deciziilor de acţiune. Pentru a contracara
efectele negative şi a le dezvolta pe cele pozitive se va recurge la: modificarea proiectului,
stimularea acţiunilor de găsire a soluţiilor de reducere a implicaţiilor negative, amânarea
proiectului, promovarea unor programe de monitorizare a evoluţiei efectelor negative asupra
mediului, definirea cadrului instituţional adecvat protecţiei mediului, iniţierea unor acţiuni
pentru informarea şi educarea publicului, etc.

2.2. Principii de bază


Evaluarea impactului asupra mediului este un proces în cursul căruia sunt identificate,
evaluate şi avute în vedere acele efecte produse de un proiect, care pot fi semnificative pentru
mediu. Se oferă posibilitatea de a se lua în considerare aspectele În procesul de luare a deciziilor
de mediu, înainte de a fi luată o decizie privind modul de desfăşurare a unei acţiuni sau a unui
proiect de dezvoltare. De asemenea se oferă posibilitatea de a se modifica propunerea iniţială din
cauza identificării unui impact potenţial, în vederea înlăturării reducerii acestuia.
Pentru implementarea şi aplicarea efectivă a unei evaluări a impactului asupra mediului,
trebuiesc cunoscute principiile pe care se bazează aceasta. Dintre acestea menţionăm :
− este un proces procedural - stabileşte o procedură sistematică;
− este un proces informaţional - procedurile create de evaluarea impactului asupra mediului
permit punerea la dispoziţia autorităţilor şi publicului a informaţiilor privind aspectele de
mediu sub o formă clar definită;
− este un proces preventiv - trebuie să aibă loc într-o etapă timpurie a procesului decizional
(înainte de luarea unei decizii);
− este un proces iterativ - informaţiile pe care le oferă produc feed-back atât în procesul de
evaluare a impactului asupra mediului cât şi în procesul de proiectare a obiectivului.
Recunoaşterea acestor principii trebuie să înlăture suspiciunile privind posibilitatea
evaluării impactului de a afecta hotărârile factorilor de decizie. Evaluarea impactului asupra
mediului este procedura capabilă să ofere punerea la dispoziţie a informaţiilor privind potenţialul
impact asupra mediului, astfel ca procesul decizional să se bazeze pe mai multe informaţii.
Având în vedere caracterul preventiv al evaluării impactului, acesta are un rol vital în conceptul
de sustenabilitate, ajutând la luarea unor decizii mai puţin dăunătoare pentru mediu şi mai
adecvate pentru o dezvoltare durabilă.
Pentru evaluarea impactului asupra mediului se parcurg următoarele etape:
− descrierea mediului şi a activităţii/proiectului propuse
− identificarea şi evaluarea impacturilor cu însemnătate asupra mediului, atât a celor directe cât
şi a celor indirecte;

12
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

− evitarea producerii impactului şi dacă nu poate fi evitat reducerea efectelor acestuia;


− iterarea, - operaţiunea de feed-back în procesul de proiectare, pentru eliminarea sau
minimizarea impactului
− luarea în considerare a alternativelor, astfel ca să fie posibilă identificarea celor mai bune
soluţii pentru mediu;
− participarea şi consultarea adecvată a publicului înainte de luarea deciziilor.

2.3. Studii privind starea şi evoluţia factorilor de mediu


Scopul unui studiu a stării mediului este acela de a contribui la luarea deciziilor, ca
urmare a informaţiilor pe care le furnizează. Este necesar ca studiile privind starea mediului să
identifice starea factorilor de mediu din amplasament şi din zona învecinată, înainte de realizarea
proiectului pentru a exista termeni de comparaţie pentru situaţia care va rezulta în urma
realizării proiectului. Deci va fi necesar să se decidă gradul de detaliere pentru diferiţi factori de
mediu cum ar fi apa, aerul, solul, flora şi fauna. Legislaţia privitoare la evaluarea impactului
prevede ca studiul privind starea mediului să conţină:
− datele necesare identificării şi evaluării efectelor principale probabile ale obiectivului
proiectat asupra mediului înconjurător;
− descrierea efectelor semnificative probabile, directe şi indirecte ale obiectivului de dezvoltare
asupra mediului;
Identificarea efectelor adverse semnificative, presupune descrierea măsurilor luate în
considerare pentru evitarea, reducerea sau remedierea acestor efecte. Reglementările privind
evaluarea impactului asupra mediului cer ca descrierea efectelor semnificative probabile directe
şi indirecte să includă şi efectele secundare cumulate pe termen scurt, mediu şi lung, permanente,
temporare, pozitive şi negative. În consecinţă, datele din aceste studii nu trebuie să se refere doar
la proiectul în cauză ci trebuie să permită în acelaşi timp evaluarea tipurilor de efecte enumerate
anterior Este necesar de asemenea să se delimiteze zona în care se vor desfăşura studiile necesare
pentru stabilirea stării existente a factorilor de mediu.
Există posibilitatea ca limitele zonei în studiu să se extindă pe întreaga gama de efecte
directe şi indirecte asupra mediului, care pot rezulta în urma realizării acestuia. Astfel,
examinarea peisajului va cuprinde de obicei zona de influenţă vizuală, adică toată suprafaţa de
teren care se vede din locul în care se realizează proiectul.
Studiile hidrologice şi ecologice trebuie să urmeze cursurile de apă pe distanţe
considerabile în aval şi uneori în amonte, în funcţie de constatările privind nivelul de concentraţii
şi căile de dispersie ale efluentului care urmează să fie evacuat în urma realizării noii instalaţii.
În cadrul analizei de ansamblu a proiectului se poate identifica şi necesitatea luării în
considerare a unor amplasamente alternative. Acest fapt apare de obicei în cazul proiectelor cu
trasee liniare, cum ar fi drumurile, căile ferate, conductele, la care pot fi luate în considerare un
număr de trasee, în faza studiului de fezabilitate şi unde pot să apară modificări ale traseelor din
cauze tehnologice, chiar în faze avansate de realizare a proiectului.
Studiile de bază furnizează o imagine a situaţiei la un anumit moment dat, date
disponibile care trebuie să prevadă tendinţa de evoluţie a factorilor de mediu (calitatea aerului,
calitatea apei, biodiversitatea). Pentru a se putea evalua corect semnificaţia impactului asupra
mediului, este foarte important ca în aceste studii să se ia în considerare informaţiile privind
tendinţa de evoluţie a factorilor de mediu. Deşi furnizează aparent doar informaţii asupra stării
unui factor de mediu inainte de realizarea proiectului, elaborarea studiilor de bază necesită o
atenţie deosebită deoarece acestea colectează şi furnizează informaţia de fond, utilizată apoi în
evaluarea impactului.

2.4. Previziunea şi evaluarea impactului

13
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Prevederea impactului include analiza cauzelor majore ale modificărilor mediului


existent şi determinarea efectelor probabile.Principalele etape ale prevederii impactului (pozitiv
sau negativ) sunt următoarele:
− identificarea activităţilor ce se desfăşoară în cadrul realizării proiectului care pot genera
impact;
− identificarea resurselor şi a receptorilor care pot fi afectaţi de către impact;
− stabilirea înlănţuirii evenimentelor sau a legăturilor dintre cauză şi efect;
− prevederea naturii probabile, a extinderii şi a dimensiunii oricăror modificări sau efecte (care
se anticipează);
− evaluarea consecinţelor oricărui impact identificat;
− stabilirea impacturilor potenţiale (pozitive sau negative) care pot fi socotite ca semnificative.
Deşi este important ca mediul înconjurător să fie considerat ca o entitate unică, deseori
impacturile potenţiale şi cele anticipate sunt divizate pe diferitele aspecte. Acestea pot fi resurse
fizice, cum sunt apa şi solul, sau specii individuale de plante sau de animale care devin receptorii
unui anumit impact.
În evaluarea impactului potenţial este de dorit să se facă distincţie între procesele care
influenţeză creşterea impactului şi efectele pe care asemenea impacturi le au asupra resurselor de
bază sau asupra receptorilor.
În prezent este posibilă utilizarea echipamentelor sofisticate pentru prevederea creşterii
zgomotului provenit de la uzine mecanice, în scopul reducerii sau atenuării nivelului de zgomot
rezultat. În analiza finală, este esenţial modul în care modificările nivelului de zgomot vor afecta
atât sănătatea umană cât şi fauna.
Metodele de prognozare ale impactului (metode calitative şi cantitative) sunt diferite în
funcţie de aspectul de mediu investigat. Metodele calitative se bazează în mare măsură pe
experienţa anterioară şi pe informaţiile privind consecinţele anumitor tipuri de acţiuni. Metodele
cantitative încearcă să creeze modele pentru mediul înconjurător natural.
Evaluarea impactului asupra mediului şi a efectului acestuia este una dintre cele mai
importante faze ale procesului de prevederea impactului. Standardele de calitate a mediului
furnizează un cadru de evaluare a limitelor acceptabile sau inacceptabile pentru substanţele
poluante din aer sau din apă. O metodologie utilă în evaluarea impactului asupra mediului este
aceea de a se raporta problemele luate în considerare conform prevederilor politicilor de mediu,
la nivelul lor geografic de importanţă.
Procesul de evaluare a impactului asupra mediului implică de obicei luarea în considerare
a semnificaţiei unui impact după următoarele criterii:
− extinderea şi dimensiunea;
− efectul pe termen scurt sau termen lung;
− reversibilitatea sau ireversibilitatea;
− performanţa în raport cu standardele de calitate a mediului;
− sensibilitatea receptorului;
− compatibilitatea cu politicile de mediu.
Obiective de interes general pentru evaluarea impactului asupra mediului. În cazul
eliberării unui acord de mediu pentru dezvoltare, autoritatea responsabilă trebuie să ia în
considerare următoarele subiecte relevante în realizarea proiectului propus:
− Prevederile cuprinse în :
 orice instrumente de planificare în domeniul mediului; planuri la scară naţională, regională
sau locală,
 parcuri sau rezervaţii naţionale existente sau propuse; orice strategii naţionale sau
regionale de conservare,
 dispoziţiile strategiilor guvernamentale de dezvoltare a teritoriului pentru producerea şi
distribuţia de energie; pentru exploatările miniere sau extracţia resurselor naturale; pentru

14
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

exploatările forestiere; pentru protecţia specifică a resurselor ecologice cum sunt flora şi
fauna, zonele umede, pădurile, păşunile, terenurile agricole , căile navigabile, etc.,
 concluziile oricăror evaluări specifice de impact: ecologic, social, de risc, sănătate, urban,
sau alte evaluării impactului asupra mediului.
− Natura şi particularităţile mediului existent şi orice informaţie privind antecedentele naturale
sau industriale; informaţii disponibile cu privire la natura şi caracteristicile unor
amplasamente alternative ;
− Impactul realizării obiectivului proiectat asupra mediului, iar atunci când se prevede un
prejudiciu adus mediului, orice măsură întreprinsă pentru protejarea mediului sau pentru
reducerea daunelor. Astfel de daune pot fi provocate de poluarea aerului, a apelor, a solului,
de poluarea sonoră, de substanţele chimice periculoase, riscuri de accidente, defrişarea
terenurilor, perturbări ecologice, modificarea utilizării terenurilor, sau a modului de
activitate ; natura măsurilor de ameliorare în tehnologie şi în management şi implicaţiile
economice;
− Efectul proiectului asupra peisajului sau a calităţii estetice a localităţii;
− Efectul dezvoltării asupra locurilor retrase, virane, din cadrul localităţii;
− Dacă proiectul va avea un efect asupra speciilor protejate de faună;
− Efecte sociale şi economice ale realizării dezvoltării respective în localitate;
− Tipul, amplasarea, orientarea, volumul, mărimea, forma sau aspectul, dimensiunea,
înălţimea, densitatea, sau înfăţişarea exterioară a obiectivului
− Dimensiunea şi forma terenului la care se referă acordul de dezvoltare, amplasarea oricărei
construcţii sau lucrări pe acest teren şi suprafaţa care va fi ocupată prin realizarea acestui
proiect de dezvoltare;
− Dacă amplasamentul supus acordului de dezvoltare este nepotrivit pentru acest proiect
datorită naturii sale prezente, sau viitoare, urmare a expunerii sale la inundaţii, la maree,
tasării, alunecări de teren sau aprinderi ale vegetaţiei, sau a oricărui alt risc;
− Relaţia dintre acest proiect de dezvoltare şi dezvoltarea zonelor învecinate sau a altor
suprafeţe din interiorul localităţii;
− Dacă există propuneri de măsuri corespunzătoare pentru accesul înspre şi ieşirea dinspre
acest obiectiv şi din zona supusă procedurii de acord respective şi dacă s-au prevăzut măsuri
adecvate pentru activităţile de încărcare, descărcare, manevrare şi parcare a vehiculelor în
interiorul amplasamentului sau pe teritoriul în cauză;
− Traficul total care va fi generat în urma realizării proiectului de dezvoltare, şi în mod special
raportarea sa la capacitatea reţelei rutiere din localitate şi efectul probabil pe care acest trafic
îl va avea asupra desfăşurării traficului pe această reţea rutieră;
− Dacă pentru noua dezvoltare sunt necesare servicii de transport public, şi în caz afirmativ,
dacă acestea sunt disponibile şi corespunzătoare.
− Dacă serviciile necesare dezvoltării sunt disponibile şi adecvate;
− Dacă s-au prevăzut măsuri corespunzătoare în legătură cu aspectul peisagistic al terenului pe
care se va desfăşura proiectul respectiv şi dacă trebuie conservată vegetaţia existentă pe teren;
− Dacă dezvoltarea proiectată ar putea cauza eroziunea solului;
− Orice observaţii ale autorităţii publice în legătură cu acordul de mediu sau cu dezvoltarea
zonei;
− Orice obiecţii şi observaţii venite din partea publicului;
− Farmecul existent şi anticipat al zonelor din vecinate;
− Orice circumstanţe speciale pentru cazul analizat;
− Interesul public probat de departamente sau agenţii guvernamentale, la toate nivelele,
organisme voluntare de conservare a naturii, publicul larg.

15
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

2.5. Auditarea prin evaluarea integrată a impactului asupra spaţiului cercetat


Procesul de evaluare a impactului activităţii antropice asupra mediului parcurge mai
multe etape, în cadrul cărora trebuie rezolvate o serie de probleme specifice.
Pentru evaluarea stării mediului şi prognozarea evoluţiilor produse de o activitate se
poate apela la:
- metode de evaluare a unei stării existente
- metode de prognozare a unei situaţii ipotetice de stare a mediului determinată de
varianta aleasă pentru activitatea umană propusă şi impactul acesteia asupra mediului.
Pentru ambele etape se începe cu analiza separată a fiecărei componente de mediu şi
apoi se trece la interpretarea rezultatelor pentru a se evalua starea globală a mediului
înconjurător. Metodele utilizate pentru evaluarea globală se numesc metode de interpretare, ele
sunt de tipul multicriteriu şi pot să reprezinte abordării de tip cantitativ şi calitativ. Din categoria
abordărilor de tip calitativ fac parte metodele de evaluare ilustrative şi experimentale. Metodele
de evaluare ilustrative folosesc hărţi sau grafuri de suprapunere, liste de control, matrici,
diagrame, relaţii.
Metodele experimentale se referă la evaluarea stării mediului de către grupuri de
experţi, care se bazează pe raţionament profesional şi experienţă anterioară.
Metodele pur analitice folosesc un aparat matematic complex şi o tehnică de calcul
modernă pentru o abordare cantitativă a problemei evaluării globale a stării actuale sau de
perspectivă a mediului înconjurător.
Un prim pas în analizarea unui sistem ecoeconomic în vederea evaluării stării
mediului îl constituie identificarea indicatorilor care caracterizează sistemul. Acest proces este
destul de dificil şi reuşita va depinde de experienţa analiştilor implicaţi. Fiind vorba de evaluarea
globală a mediului, se poate practica gruparea indicatorilor în indicatori de mediu sau ecologici
şi indicatori socio-economici. Aceştia pot fi numiţi indicatori de nivel trei.
Indicatori ecologici pot fi grupaţi fie pe factori de mediu (apă, aer, floră, faună, etc.)
fie pe anumite categorii de subsisteme identificate în cadrul sistemului respectiv. Aceste
categorii de subsisteme depind de tipul de activitate umană propusă şi reprezintă indicatori de
nivelul doi. Selectarea indicatorilor trebuie să ţină seama şi de gradul de perturbare care poate fi
tolerat.
Indicatori socio-economici se grupează pe subsisteme de indicatori de gradul doi:
− indicatori pentru economie – investiţii, venit rezultat, număr de locuri de muncă, diversitate
profesională, etc.
− indicatori sociali – venit material, migrarea populaţiei, densitatea populaţiei, creşterea
numărului de locuitori, venitul pe familie, etc.
− indicatori pentru sănătate şi hrană – morbiditate, mortalitate infantilă, durata medie de viaţă,
etc.
− indicatori de cultură – monumente arheologice, monumente istorice, locuri de recreere, etc.
În selectarea indicatorilor se mai ţine seama de fezabilitatea financiară a proiectului
sau a activităţii respective şi de şansele directe de transforma profitul economic în valori sociale
şi culturale. În cadrul indicatorilor de nivelul doi se definesc indicatori de bază (indicatori de
nivel unu), componente care joacă un rol cheie în funcţionarea sistemului sau în descrierea
funcţionării acestuia.
Evaluarea impactului asupra mediului are la bază legile de mediu şi proceduri de
analiză proprii fiecărei ţări. În general evaluarea impactului încă mai reprezintă un grad ridicat de
subiectivitate, fapt relevat de caracterul contradictoriu al informaţiilor ce provin de pretutindeni.
Dacă evaluarea condiţiilor existente de mediu poate fi efectuată cu un grad mare de precizie şi
corectitudine, prognozele în cazul studiilor de impact trebuie să ţină seama de noile metode şi
dezvoltarea tehnicilor existente. Scopul principal al evaluării impactului unei activităţi constă în
descrierea modificărilor intervenite în mediu. Problemele la care trebuie să răspundă o metodă de
evaluare a impactului sunt: dacă datele existente sunt suficiente, dacă există valori standard

16
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

limită sau criterii general acceptate care pot fi utilizate pentru a diferenţia nivelele semnificative
ale impactului, dacă există metodologii cantitative adecvate pentru descrierea obiectivă a
nivelelor impactului, dacă există evaluări anterioare care să fi condus la acţiuni similare.

CAPITOLUL III
ZONA CU REGIM DE PROTECŢIE INTEGRALĂ ROŞCA-BUHAIOVA

3.1. Prezentare generală


Zona Roşca-Buhaiova - 9.625 ha – este situată în nordul depresiunii Matiţa-Merhei şi este
constituită dintr-un complex de lacuri, gârle, japşe, delimitat la nord de braţul Cernovca între
confluenţa cu canalul ocolitor al amenăjării piscicole Chilia şi confluenţa cu canalul Sulimanca;
la est, de canalul Sulimanca între braţul Cernovca şi intrarea în lacul Merhei; la sud, de limita
nordică a lacurilor Merhei şi Merheiul Mic, canalul Roşca, canalul de legătură cu Lacul
Dracului, limita nordică a lacurilor Dracului şi Babina; la vest, de canalul Rădăcinoasele, canalul
ocolitor al amenajării piscicole Chilia până la confluenţa cu braţul Cernovca (figura nr. 4).
Zona Roşca-Buhaiova figurează pe lista rezervaţiilor naturale din România încă din anul
1970, iar începând din anul 1979 a fost declarată rezervaţie a biosferei (împreună cu Pădurea
Letea). Include o mare diversitate de biotopi reprezentativi pentru delta fluvială (plauri plutitori
şi fixaţi, mlaştini stuficole, lacuri, grinduri fluviale, marginea vestică a grindului marin Letea,
marginea estică a grindului continental Chilia, gârle naturale, terenuri inundabile, zăloage de
sălcii etc.). Nucleul acestei zone de regim de protecţie integrală îl constituie lacurile Roşca şi
Buhaiova. În mod corespunzător, şi fauna acestei zone protejate prezintă o remarcabilă
diversitate reprezentată de mamifere: vidră, nurcă, hermelină, bizam, câine enot, vulpe, mistreţ
etc., de faună ornitologică: prezenţa celei mai mari colonii de Pelecanus onocrotalus (pelican
comun) din Europa, a coloniilor mixte de ardeidae, aproape majoritatea speciilor de anatidae şi
paseriforme caracteristice deltei, precum şi a faunei de nevertebrate.
Aceeaşi bogată diversitate este prezentă şi sub aspectul lumii vegetale, în ciuda
aparenţei de monotonie conferită de specia dominantă: stuful. Bazinele acvatice stagnante sunt
invadate de specii de nufăr (alb şi galben), piciorul cocoşului, Hydrocharis, Limnanthemum,
Trapa natans, Stratiotes raloides. În apele sărace în nitraţi, din unele japşe sau ochiuri de apă
dintre plauri, apar plantele carnivore Utricularia şi Aldrovanda. Flora submersă este alcătuită din
majoritatea speciilor cunoscute şi din alte ape continentale. În stufărişurile compacte se
concentrează aproape toată flora europeană de plante amfibii, reprezentative fiind, printre altele:
Dyroperis thelipteris, Solanum dulcamara, Euphorbia palustris, specii de Carex Denanthe etc.,
dar şi specii rare ca: Acorus calanus sau Calla palustris.
Este constituită dintr-un complex de lacuri şi japşe care împreună cu asociaţiile vegetale
dezvoltate aici şi în care predominante sunt stuful şi papura, asigură condiţii optime pentru
cuibărit populaţiilor de păsări acvatice şi de stuf.
Suprafaţa zonei protejate Roşca-Buhaiova este brăzdată de 5 gârle (Poliacova, Întreruptă,
Frăţiorului, Satului şi Sulimanca Seacă) prin care se făcea în trecut o alimentare redusă, numai în
timpul apelor mari, iar în prezent acest proces se produce sporadic numai la nivele ridicate ale
Dunării (braţul Cernovca). Cantităţile maxime de apă, când poate fi posibilă intrarea apei în
această incintă, se înregistrează în intervalul lunilor aprilie-iulie cu frecvenţe mai mari în lunile
mai-iunie.
Lacurile componente apar ca ochiuri de apă în suprafaţa ocupată de plaur şi stufăriş, ceea
ce conturează imaginea acestei zone complexe. Cele 4 lacuri (Poliacova, Roşca, Argintiu,
dracului) totalizează o suprafaţă de 546 hectare, cel mai întins fiind lacul Roşca (222 hectare), iar

17
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

restul suprafeţei fiind ocupat de jepşi (Poliacova) şi mlaştini, favorizate de natura depresionară a
terenului, uneori cotele fiind sub nivelul mării.
Cu excepţia zonei perimetrale, care este uşor de străbătur şi de unde este posibilă intrarea
în lacurile Poliacova, Argintiu, Roşca, plasate în estul şi sudul zonei integral protejate, acest
teritoriu este foarte greu de monitorizat ca urmare a accesului dificil (doar la „ghionder”) în
părţiel sale centrale, vestice şi nordice consecinţă a colmatării vechilor canale sau a acoperirii lor
cu vegetaţie (în principal Stratiotes aloides (rizac)).
În aceste condiţii, izolarea acestor suprafeţe este aproape totală, fiind ferite în mod
obişnuit de impactul antropic, fapt care a determinat pe lângă instalarea pentru cuibărit a
numeroase specii de păsări şi concentrarea pentru cuibărit în această zonă a speciei Pelicanul
comun Pelecanus onocrotalus.
De-a lungul unui an, ca urmare a regimului hidrologic fluctuant ce succede repetat un
mozaic de habitate se asigură sursa trofică pentru păsările ce aparţin unor grupe taxonomice
diferite.

Figura nr. 4 – Harta Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării


(Sursa: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării – Raportul privind starea mediului în
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării în anul 2006, Tulcea, 2007)
18
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Figura nr. 5 - Zona cu regim de protecţie integrală Roşca-Buhaiova


(Sursa: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării – Raportul privind starea mediului
înRezervaţia Biosferei Delta Dunării în anul 2006, Tulcea, 2007)

Astfel, păşunea prezentă ca un cordon în partea nordică a arealului este inundată


primăvara de braţul Cernovca şi nivelul apei atinge 30-35 cm. Specii ale ordinelor
Coconiiformes, Anseriformes, Charadriiformes sunt prezente la hrănire pe tot parcursul
perioadei în care păşunea este inundată.
După retragerea apei şi uscarea păşunii, specii de păsări ale ordinului Galliformes
folosesc acest teritoriu pentru hrănire.
De-a lungul braţului Cernovca şi a gârlelor colmatate sunt perdele de sălcii, care asigură
suportul necesar atât al instalării coloniilor mono şi polispecifice formate de specii ale ordinelor
Pelecaniformes şi Ciconiiformes, cât şi pentru instalarea cuiburilor unor specii ale ordinului
Passeriformes.
Cea mai mare suprafaţă a zonei strict protejate Roşca-Buhaiova este acoperită de stuf.
Zonele cu stuf sunt folosite de un număr mare de specii de păaări pentru cuibărit şi hrănire dar şi
ca loc de năpârlire unde se pot adăposti în perioada în care nu pot zbura. Împreună cu ostravele
Babina şi Cernovca, zona Roşca-Buhaiova reprezintă un areal principal unde se aglomerează
pentru cuibărit şi năpârlire specia Anser anser. Dacă în 1955 nu mai existau colonii de pelicani la
vest de Delta Dunării, după transformarea zonei Pardina în unitate stuficolă şi agricolă, zonă în
care au fost prezente mai multe colonii de dimensiuni reduse (câteva sute de cuiburi) de pelicani
comuni, s-a înregistrat concentrarea populaţiei de pelican comun, în zona Roşca-Buhaiova, care
devine principalul areal de cuibărire a speciei Pelecanus onocrotalus din Europa.

19
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Zona tampon Matiţa-Merhei-Letea (22.560 ha) protejează zonele cu regim de protecţie


integrală Roşca-Buhaiova, Pădurea Letea şi Lacul Răducu, având următoarea delimitare la est,
limita vestică a amenajării piscicole Popina, până în dreptul localităţii Sfiştofca.

3.2. Factori abiotici


3.2.1. Datele climatice
Regimul termic
Media temperaturilor multianuale (>11°C) este extrem de ridicată, comparative cu zonele
continentale învecinate. lernile sunt mai blânde (temperaturile negative fiind prezente în lunile
ianuarie şi februarie) decât în restul ţării, iar primăverile mai răcoroase, perioada activă de
dezvoltare a vegetaţiei este întârziată cu 10 -15 zile. Oscilaţiile diurne sunt mai mici decât în
zonele continentale.
Aceste procese sunt efectul existenţei suprafeţelor mari de apă, care prin evaporarea
masivă a apei la suprafaţă determină o umiditate atmosferică ridicată care constituie un tampon
în fluctuaţiile termice.
Regimul pluvic
De obicei, din punctul de vedere al precipitaţiilor căzute, este cea mai deficitară zonă a
ţării cu o medie multianuală de 339,9 mm (Sulina), însă în ultimul timp cantităţile de apă căzute
au fost mult mai mici – 136,1 mm (Chilia, 1994).
De menţionat că şi aceste precipitaţii au fost foarte neuniform repartizate pe luni, în unele
au fost peste 60 mm (mai), iar cantitativ neglijabile (între 6,6 şi 8,8 mm/luna) au fost înregistrate
4 luni la rând (iunie – septembrie).
Şi în acest caz o atenuare a caracterului arid al acestui sector este produsă de umiditatea
relativă a aerului ca urmare a prezenţei întinderilor mari de apă.
Regimul eolian
Vânturile dominante sunt cele din sectorul nordic, având o frecvenţă maximă în timpul
iernii. Primăvara (martie) se înregistrează cele mai puternice vânturi (Sulina – 7,2 m/s), iar
anotimpul cel mai calm s-a dovedit a fi vara (august).
Evapotranspiraţia potenţială este specifică deltei, unde se înregistrează valorile cele mai
ridicate din ţară (708 – 714 mm), corelându-se cu mersul temperaturilor lunare şi cu viteza şi
frecvenţa circulaţiei curenţilor de aer.
Inundabilitatea
În perimetrul studiat se întâlnesc suprafeţe permanent submerse constituite din lacuri şi
plaur şi suprafeţe inundate în fiecare an, când submersia durează mai mult de 3 luni/an, în aceste
cazuri apa pedofreatică se întâlneşte la o adâncime mai mică sau la 50 cm. Proporţia între aceste
suprafeţe este aproximativ egală.

3.2.2. Depozitele de suprafaţă


Învelişul pedologic al zonei Roşca-Buhaiova, luată în studiu, este constituit din:
A
→ Histosoluri hemice-fibrice potenţial acide natante, caracteristice plaurilor plutitori;
→ Histosoluri hemice potenţial sulfatic acide – în această categorie se includ turbele formate în
depresiunile mlăştinoase.
Aceste soluri formate din material organic sunt astructurate şi ocupă cca. 40% din
suprafaţa zonei (50 – 130 cm grosime).
B
→ Limnisoluri turboase, parţial potenţial sulfatic-acide, sunt constituite din depozite de origine
fluviatilă, fiuvio-lacustră.
Stratul superior (20 – 60 cm grosime) este luto-argilos sau argilo-lutos, mai rar organic cu
un conţinut de argilă de 32-45% şi respectiv mai mare sau egal cu 60%. Stratul subiacent este

20
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

constituit dintr-un orizont gleic de reducere – frecvent cu straturi subţiri de turbă sedimentară.
Aceste soluri ocupă cca. 25% din suprafaţă, fiind caracteristice fundurilor de lac.
C
→ Gleisoluri:
1) aluviale turboase şi aluviale turboase thapto-histice, caracterizează partea nord-estică a
zonei Roşca-Buhaiova, acoperită cu stufărişuri şi păpurişuri, iar forma de relief are cote
de 0-0,5 rMN. Textura este argilo-lutoasă;
2) aluviale mlăştinoase carbonatice – caracterizează traiectul gârlelor; textura acestor
materiale este lutoasă (20 – 32% argilă) sau luto-nisipoasă (5 – 12% argilă). Această
categorie de soluri – gleisolurile – ocupă cca. 35% din suprafaţa perimetrului studiat.
În ceea ce priveşte salinitatea, solurile din zona studiată sunt considerate nesalinizate
datorită conţinutului scăzut de săruri solubile. Circulaţia apei în zonă, caracterul submers al
solului facilitează vehicularea sărurilor dizolvate în afara incintei.

3.2.3. Apa
Apele de suprafaţă sau freatice, după conţinutul de săruri, se pot încadra în categoria
apelor slab-moderat sălcii; sunt şi câteva excepţii (în partea nordică a zonei) unde s-au întâlnit
ape dulci. Ceea ce se poate semnala este faptul că aceste ape conţin carbonaţi de sodiu (Na 2CO3),
substanţă chimică care imprimă solului o puternică reacţie alcalină depăşind 9 unităţi pH. Într-o
asemenea situaţie este posibilă înhibarea activităţii micro-biologice a unor microorganisme.

3.3. Factori biotici


3.3.1. Vegetaţia
În ciuda aparenţei de monotonie conferită de specia dominantă, Phragmites australis
(stuful), vegetaţia este bogat diversificată.
În bazinele acvatice stagnante se remarcă Nymphaea alba (nufărul alb); Nuphar luteum
(nufărul galben); Ranunculus spp. (piciorul cocoşului); Nymphoides peltata (plutica);
Hydrocharis marsus-ranae (iarba-broaştei); Trapa natans (ciulinii de baltă); Potamogeton
crispus şi P.pectinatus (broscăriţa); Stratiotis aloides (rizacul); Myriophyl/um spicatum
(brădişul); Ceratophyl/um submersum (cosorul), etc.
În stufărişurile compacte se concentrează aproape toată flora spontană de plante specifice
zonelor umede, reprezentative fiind: Solanum dulcamara (lăsniciorul); Euphorbia palustris
(laptele cucului); specii din genul Carex, Dianthus dar şi specii rare cum sunt Acorus calamus
(obligeana) sau Caltha laeta (calcea-calului). Reprezentative sunt şi terenurile inundabile cu
Salix cinerea (zălogi).

3.3.2. lhtiofauna
În ultimul timp, mai ales în ultimele două-trei decenii, ihtiofauna deltei s-a modificat
profund prin dispariţia unor specii, altele şi-au redus mult efectivul şi s-a modificat raportul
cantitativ dintre specii.
Cauzele acestor modificări sunt:
− indiguirea luncii inundabile a Dunării, ale cărei bălţi erau cele mai bune locuri de reproducere
pentru numeroase specii de peşti, mai ales ciprinidele de valoare economică;
− construirea lacurilor de baraj, în special « Porţile de Fier I »;
− lucrările hidrotehnice realizate ca: indiguiri, săpări de canale, închideri de canale, desecarea
unor zone din deltă, construirea de incinte îndiguite pentru stuficultură;
− poluarea şi eutrofizarea accentuată a apelor fluviului atât prin deversări de ape poluante
industriale cât şi pătrunderea de nutrienţi, pesticide din terenurile agricole înconjurătoare.
Eutrofizarea ca efect al poluării apelor cu nutrienţi a determinat schimbări fundamentale
în caracteristicile biotopului. Creşterea turbidităţii apei şi reducerea ariei habitatelor cu apă

21
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

limpede a antrenat declinul speciilor tipice: ştiucă, lin s.a., care altădată deţineau ponderea în
pescuitul industrial. În locul acestora proliferează alte specii de ciprinide.
Multe dintre speciile de peşti au devenit foarte rare (crap, văduviţă, morunaş, somn,
şalău, ştiucă, lin, caracudă) care în trecutul apropiat formau baza ihtiofaunei ghiolurilor deltei. În
ultimul timp au proliferat speciile mai puţin valoroase ca: babuşca, batca, bibanul, roşioara şi
îndeosebi carasul care formează peste 50% din captura totala.
În anul 2006 s-au efectuat unele investigaţii asupra ihtiofaunei dulcicole a lacurilor din
Delta Dunării, constatându-se că ihtiodiversitatea lacului Merhei este cea mai complexă, fiind
constituită din 21 specii de peşti, iar cea din Lacul Matiţa din 13 specii.
Ihtiofauna Lacului Merhei cuprinde speciile: Scardinius erythrophthalmus (roşioară),
Rutilus rutilus carpathorossicus (babuşcă), Carassius auratus gibelio (caras), Aristichtis nobilis
(novac), Cyprinus carpio (crap), Abramis brama brama (plătică), Pseudorasbora parva,
Alburnus alburnus alburnus (obleţ), Rhodeus sericeus amarus (boarţă), Cobitis taenia,
Clupeonella delicatula (gingirică), Esox lucius (ştiucă), Silurus glanis (somn), Stizostedion
lucioperca (şalău), Perca fluviatilis (biban), hibrid Abramis brama x Rutilus rutilus
carpathorossicus, Acerina cemua (ghiborţ), Gobius fluviatilis, Gobius gimnotrachelus,
Proterorinus marmoratus, Pomatoschistus caucasicus. Abundenţa numerică relativă este
reprezentată de gingirică şi biban, iar cea gravimetrică de caras, babuşcă şi crap.
Ihtiofauna Lacului Matiţa este constituită din speciile: Carassius auratus gibelio (caras),
Rutilus rutilus carpathorossicus (babuşcă), Abramis brama brama (plătică), Scardinius
erythrophthalmus (roşioară), Pelecus cultratus (sabiţă), Alburnus alburnus albumus (obleţ),
hibrid Abramis brama x Rutilus rutilus carpathorossicus, Silurus glanis (somn), Acerina cernua
(ghiborţ), Perca fluviatilis (biban), Stizostedion lucioperca (şalău), Clupeonella delicatula
(gingirică), Alosa caspia nordmanni (rizeafcă).
Abundenţa numerică relativă este reprezentată de ghiborţ şi biban, iar cea gravimetrică de
caras şi babuşcă.
Din dinamica producţiei de peşte din complexul Matiţa-Merhei din perioada 2001-2006,
se constată un maximum de 208 tone in 2002 şi un minim de 120 tone in 2003, media fiind de
cca. 150 tone. Ponderea în captura total pescuită este reprezentată de caras (70-80%), plătică
(10%) şi alte specii (30%), din care babuşca este dominantă.
Structura reală a capturilor comerciale este diferită de cea înregistrată datorită pieţei
negre care în ultimii ani reprezintă peste 50% din cantităţile reale pescuite (somnul, ştiuca,
crapul nefiind cuprinse în evidenţe).

3.3.3. Avifauna
Zona este constituită dintr-un complex de lacuri şi japşe reprezentată de asociaţii vegetale
în care predomină stuful şi papura, care asociate cu plasarea ei geografică asigură condiţii optime
pentru cuibărit populaţiilor acvatice şi de stuf.
Izolarea acestor suprafeţe, ferite în mod obişnuit de impactul antropic a determinat, pe
lângă instalarea pentru cuibărit a numeroase specii de păsari şi concentrarea pentru cuibărit în
această zonă a speciei Pelecanus onocrotalus.
Partea nordică a arealului este inundată primăvara de braţul Cernovca şi nivelul apei
atinge în medie 30-35 cm, în această perioadă fiind semnalate specii ale ordinelor Ciconiiformes,
Anseriformes şi Charadniiformes prezente la hrănire.
Zonele cu stuf, care ocupă cea mai mare suprafaţă din această zonă de protecţie integrală,
sunt folosite de un număr mare de specii de păsări pentru cuibărit şi hrănire, dar şi ca loc de
năpârlire unde se pot adăposti în perioada în care nu pot zbura.
De-a lungul braţului Cernovca şi a gârlelor colmatate sunt perdele de sălcii, care asigură
suportul necesar atât al instalării coloniilor mono şi polispecifice formate de specii ale ordinelor
Pelecaniformes şi Ciconiiformes, cât şi pentru instalarea cuiburilor unor specii ale ordinului
Passeriformes.

22
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

3.3.4. Microfauna acvatică


Microfauna din sistemele lentice ale rezervaţiei Roşca-Buhaiova şi din cele 4 staţionare
antropice luate în studiu este caracterizată prin parametri ecologici –biomasă, densitate,
constantă, dominanţă numerică şi gravimetrică – cu valori reduse.
Dinamica temporară a stării de trofie are tendinţă ascendentă în lacurile Roşca şi
Poliacova şi în staţionarele 21 şi 22. Repartiţia spaţială a speciilor zooplanctonice are caracter
neuniform atât în lacuri cât şi în staţionarele situate în eleştee. Lacurile Ciorticuţ şi Roşca, lipsite
de vegetaţie submersă, au cea mai redusă diversitate taxonomică.

3.3.5. Macrozoobentosul
Prelevarea probelor de faună bentonică s-a realizat în lunile martie şi septembrie 2006 din
patru puncte situate de-a lungul canalului magistral Chilia şi din lacurile Roşca, Poliacova şi
Ciorticuţ cu precizarea că în luna septembrie, ca urmare a condiţiilor nefavorabile (ape scăzute în
canale şi gârle), nu s-au mai putut preleva probe din lacurile Roşca şi Poliacova. Componenţa
faunei bentonice din ecosistemele respective este redată în tabelul de mai jos.

Tabelul nr.1 Componenţa faunei bentonice din ecosistemele situate de-a lungul canalului
magistral Chilia şi din lacurile Roşca, Poliacova şi Ciorticuţ

Staţia Luna Oligochete Chiromonide Chaoboride Hirudinee Crustacei


Roşca-Buhaiova mart. 31,42 142,85
1 – (eleşteu) sept. 1380
Roşca-Buhaiova mart. 190,47 15,87 31,42 15,87
2 – (eleşteu) sept.
Roşca-Buhaiova mart. 95,23
3 – (canal) sept. 1047,61 95,23
Roşca-Buhaiova mart. 380,95 47,61 153,87
8 – (canal) sept.
Lac Roşca mart. 222,22
Lac Poliacova mart. 428,57 31,74
Lac mart. 63,49
Ciorticuţ sept.

(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza I-
a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră;
Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra ecosistemelor
naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 132-156)

Se constată că fauna bentonică a acestor acvatorii este slab diverisficată taxonomic, dar şi
numeric, iar în unele probe nu s-a putut evidenţia nici un organism în număr mai mare, realizând
uneori densităţi ridicate (1380 expl/m2 în staţia 1 în septembrie) apar Oligochetele, reprezentate
prin două specii, Eiseniella tetraedra şi Tubifex tubifex, prima, indicatoare de ape mezosaprobe
şi a doua de ape polisaprobe.
Din grupul Chironomidelor, au fost determinate de asemenea două specii: Chironomus
gr.plumosus şi Cryptochironomus sp. în număr redus, şi doar în câteva staţii s-au determinat
speciile Erpobdella octoculata şi Piscicola geometra dintre Hirudinee.

23
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Se observă că organismele ce constituie fauna bentonică a ecosistemelor studiate sunt


indicatori de ape mezosaprobe, cu o încărcare medie de substanţe organice şi un conţinut relativ
însemnat de oxigen.

3.3.6. Fauna de nevertebrate şi herpetofauna


Sistemele acvatice din zona strict protejată Roşca-Buhaiova sunt bogate în vegetaţie
natantă şi submersă asigurând condiţii optime atât pentru fauna fitofilă, cât şi pentru fauna
bentonică.
Dintre moluştele acvatice au fost identificate până în prezent un număr de 21 specii,
dintre care o serie de elemente faunistice rare (cum ar fi gastropodul cu areal ponto-caspic
Valvata naticina) sau deosebit de sensibile la alterarea calităţii mediului (cum sunt speciile din
Clasa Bivalvia: Unio pictorum sau Anodonta cygnaea).
Dintre grupele taxonomice cu speciile cu mod de viaţă amfibie, menţionăm odonatele: în
zona lacului Roşca au fost identificate un număr de 22 specii. Dominantă este specia Ischnura
elegans în zonele marginale ale mediilor palustre, Erythromma viridulum pe suprafeţele deschise
din arii ferite de bătaia vântului, şi Sympetrum sanguineum pe grindurile ce mărginesc lacurile.
Deosebit de variat este spectrul libelulelor din genul Aeschna (A. affinis, A. cyanes, A. isosceles,
A. mixta) reprezentând importante elemente de legătură între reţelele trofice acvatice şi terestre.
Amfibienii sunt reprezentaţi cel puţin printr-o specie de caudat (Triturus vulgaris) şi două
specii de anure (Rana ridibunda şi Hyla arborea). Prezenţa a numeroase exemplare de şerpi de
casă (Natrix natrix) – specie consumatoare de amfibieni, micromamifere şi diferite insecte cu
viaţă amfibie şi terestre – dovedeşte varietatea mare a speciilor ce sunt capturate de aceşti
răpitori.
Diversitatea mare a faunei acvatice şi semi-acvatice şi numărul mare de exemplare a
acestor specii (caracteristice zonelor umede bine structurate şi stabile) din zona cu regim de
protecţie integrală Roşca-Buhaiova dovedeşte starea ecologică actuală deosebit de bună a
sistemelor naturale din regiunea analizată.

24
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

CAPITOLUL IV
IMPACTUL DETERMINAT ASUPRA MEDIULUI ABIOTIC DIN
ZONA PROTEJATĂ ROŞCA-BUHAIOVA

4.1. Caracterizarea staţionarelor


Cercetarea ecologică are un caracter sistemic, bazat pe conceptul de ecosistem introdus
de Tansley în 1935, imaginat şi prezentat sub numele de microcosmos de către Forbes (1877) şi
sub numele de biocenoză de către Friederichs (1930) şi de aceea, în se impune cunoaşterea stării
cantitative şi calitative a constelaţiei de factori ecologici, a acelor factori care acţionează direct şi
indirect asupra zonelor de protecţie integrală, zonelor tampon şi în zonele economice. Aceste
stări se reflectă vizibil asupra geomorfologiei terenurilor, vegetaţiei, faunei şi indirect asupra
solurilor şi apelor. Între aceştia, unii sunt factori determinanţi şi identificarea acestora necesită
investigaţii de laborator, observaţii în staţionare şi pe itinerarii.
Scopul primar al cercetării ecologice privind activităţile antropice are multiple faţete şi
constituie cunoaşterea relaţiei cauze – şi apoi – a cunoaşterii practice ce se poate face relaţiei
cauză – efect, cât şi pentru reproducerea sau experimentarea acestora în anumite circumstanţe
(experienţe factoriale, experienţe polifactoriale etc.).
Din mulţimea metodelor ale cercetării ecologice, ca ştiinţă, pentru constatarea şi
descoperirea adevărului dintr-un sector, zonă şi regiune sunt observaţiile şi cercetările în
staţionare, care se completează şi cu măsurători şi observaţii pe itinerarii alese între staţionare.
Principiile adoptate pentru alegerea staţionarelor şi itinerariilor sunt:
a) Alegerea şi amplasarea raţională a reţelei de observaţii în zonele cercetate prin staţionare,
trebuie să se realizeze pentru a se executa determinări şi observaţii sezoniere în cursul
perioadei de vegetaţie, în vederea caracterizării factorilor ecologici abiotici şi biotici şi
stabilirea indicilor care pot reflecta structura unei biocenoze;
b) să fie accesibile pentru realizarea de măsurători asupra componentelor biotice şi abiotice
şi prelevarea probelor pentru analize în laboratoare;
c) să permită în continuare efectuarea unor măsurători necesare pentru monitorizarea
acţiunilor şi activităţilor desfăşurate de om în zonele de protecţie integrală, tampon şi mai
ales în zonele economice în vederea realizării sistemului de monitoring sau supraveghere
ecologică.
Separat de aceste lucrări, in staţionare, se realizează şi observaţii pe itinerarii care au
menirea să completeze pe primele. Studiul pe itinerar are avantajul rapidităţii, al prinderii
succesiunilor pe anumite trasee, a unui însemnat număr de situaţii specifice sau commune, care
se pot repeta, a sesizării mai uşoare a cauzelor care determină schimbări de ecosisteme, de soluri,
vegetaţie, etc.
Cercetările în staţionare sunt suficient de accesibile – ca posibilitate de execuţie – şi au
marele avantaj că asigură prin determinările şi observaţiile sezoniere în cursul perioadei de
vegetaţie, caracteristici mulţumitoare asupra regimurilor factorilor ecologici. Obiectivul esenţial
al cercetărilor în staţionare este cunoaşterea factorilor ecologici şi identificarea factorilor
poluanţi şi de degradare a mediului.

25
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

4.2. Amplasarea staţionarelor


Zona Roşca-Buhaiova are o suprafaţă de 9625 hectare, este situată din punct de vedere
geografic în delta fluviatilă, cu teritoriul cuprins ca latitudine şi longitudine, având coordonatele:
latitudine nordică 45°20' – 45°25' şi longitudine estică 29°20' – 29°30'. Zona face parte din
depresiunea Matiţa -Merhei, încadrată la vest şi est de malurile grindurilor Chiliei şi Letea, la
nord braţele Babina şi Cernovca şi la sud de Dunărea Veche (Marele M). Cuprinde un complex
de ecosisteme deltaice naturale, parţial modificate de om şi pot fi grupate în:
− grupa de ecosisteme « ape stagnante dulci permanente », cu lacuri cu schimb redus de ape,
acoperite parţial cu vegetaţie plutitoare, cum sunt lacurile: Roşca, Poliacova, Argintiu,
Dracului şi japşele Poliacova, unde au fost amplasate staţionarele nr.12, nr.15 şi nr.16;
− grupa de ecosisteme de « păşuni şi comunitaţi de ierburi înalte în zone umede », unde au fost
amplasate un număr de 14 staţionare: nr.2 -6; nr.8 -11; nr.13; nr.14; nr.17 şi nr.18;
− grupa de ecosisteme « păşuni pe grinduri fluviatile în asociaţie cu sălcii izolate sau cu pâlcuri
de sălcii, sau cu păduri inundate frecvent », unde au fost amplasate două staţionare: nr.1 şi
nr.2;
− grupa de ecosisteme antropice, unde au fost amplasate 5 staţionare, din care: 3 staţionare în
amenajarea piscicolă Chilia nr.19, nr. 21 şi nr. 22; 1 staţionar în amenajarea agricolă Pardina
nr. 24 şi 1 staţionar nr.7 în zona tampon – lacul Merhei.
Aceste ecosisteme sunt străbătute de gârle curgătoare, canale cu circulaţie activă a apei,
precum şi unele gârle colmatate. Gârle curgătoare importante în zonă sunt: Lopatna, Eracle şi
Sulimanca. Gârle şi canale cu regim liber, cu circulaţie redusă a apei, acoperite parţial de
vegetaţie plutitoare sau fixată, cum sunt: canalul Pardina Ocolitor, canalul Dovnica, canalul
Magearu şi canalul Rădăcinoasele. Gârle şi canale colmatate total sau parţial şi acoperite de
vegetaţie, cum sunt: Poliacova, Frăţiorul, Satului şi Sulimanca Seacă.
Teritoriul cuprins între Grindul Chilia în vest, Grindul Lotos în est, braţul Cernovca la
nord şi lacurile Babina, Ceorticuş şi Merhei la sud formează teritoriul protejat Roşca-Buhaiova.
Învelişul de soluri al acestei zone este constituit din trei tipuri caracteristice: soluri gleice,
limnisoluri şi soluri organice.
Solurile gleice sunt reprezentate prin soluri gleice aluviale, carbonatice, slab salinizate, cu
textură lutonisipoasă, lutoasă. Aceste soluri sunt răspândite pe grindul braţului Cernovca şi pe
grindurile gârlelor, care pătrund în interior.
Zona de tranziţie de la grind la şesul deltaic este ocupată cu soluri gleice aluviale moderat
decarbonate, semimaturate, nematurate sau semimaturate fizic. Ocupă suprafeţe mai întinse în
apropierea braţului Cernovca unde sunt slab salinizate, în zona de şes deltaic, din jumătatea
nordică a teritoriului cercetat, se întâlnesc soluri gleice aluviale turboase sau cu stratificaţii
turboase în orizontul mineral, semisubmerse nematurate sau semimaturate fizic.
Aceste două subtipuri au textura fină (lutoargiloasă – argiloasă), jumătatea sudică a
teritoriului avut în studiu este ocupată de limnisoluri şi soluri turboase, în chiuvetele lacustre sunt
formate limnisoluri turboase, unele carbonatice sau calcarice, iar altele potential sulfatic acide.
Solurile turboase ocupă restul şesului deltaic. Sunt soluri turboase hemice-fibrice natante,
potenţial acide, cu răspândire mai largă în jurul chiuvetelor lacustre şi soluri turboase hemice,
potenţial sulfatic-acide, care sunt în zona propriu-zisă de şes deltaic, la contactul cu solurile
gleice turboase.
În zona de protecţie Roşca-Buhaiova s-au executat în primăvara anului 2005 un număr de
17 sondaje pedologice. Analizele de laborator asupra solului şi apelor freatice au evidenţiat
faptul că solurile sunt nesalinizate sau slab salinizate. Conţinutul total de săruri solubile variind
între 117 – 255 mg/100g sol, salinizarea solului fiind predominant sulfato-bicarbonică şi mai rar
sulfato-clorurică. În ceea ce priveşte apele freatice, mineralizarea lor variază de la dulce (36 –
500 mg/l) până la moderat sălcie (1072 – 1265 mg/l). În cele mai multe puncte de observaţie
mineralizarea este, însă, slab sălcie (563 – 946 mg/l).

26
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Zona Roşca -Buhaiova devine principalul areal de cuibărire în Delta Dunării al speciei
pelicanul comun, asigurând condiţiile de izolare necesare speciei, după transformarea zonei
Pardina care a reprezentat o zonă importantă de cuibărire atât pentru coloniile polispecifice
formate de cormorani şi stârci, dar şi pentru colonii monospecifice formate de lopătari, egrete
mari, stârci roşii, în unitate stuficolă după 1957 – 1958.

Figura nr. 6 – Amplasarea staţionarelor


(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
I-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră;
Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra ecosistemelor
naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 136 )

Dinamica efectivelor arată o creştere a numărului de perechi cuibăritoare între 1964 –


1990 de la circa 1200 perechi, la circa 3000 – 3500 perechi. În continuare se înregistrează
fluctuaţii lente ale populaţiei în jurul valorii de 3000 perechi cuibăritoare.

27
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

În concluzie, în zona integral protejată Roşca-Buhaiova există cea mai mare colonie de
pelican comun din Europa, specie declarată « monument al naturii » de către Academia Română.
În prezent strict protejată prin Convenţia de la Berna la care şi România este parte semnatară.
Alături de pelicanul comun cuibăreşte în această zonă şi pelicanul creţ într-un număr de 30 – 40
perechi,
Pe gârla Sulimanca, este prezentă o colonie alcătuită de cormoranul mare de circa 1200
cuiburi. Adulţii se hrănesc de obicei pe lacurile din zona ucrainiană. Pe canalul Magistral este
semnalată o colonie mixtă nouă de circa 100 cuiburi alcătuită din speciile: cormoran mic, egreta
mică, stârc cenuşiu, stârc galben, stârc de noapte.
Alături de aceste colonii mari un număr mare de cuiburi este înregistrat la specia gâsca de
vară, iar un număr mare de exemplare din specii ale ordinelor Ciconiiformes, Anseriformes,
Charadriiformes, se hrănesc primăvara pe malurile inundate ale lacurilor din zona Roşca-
Buhaiova,
Conform Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, art.
2, întreaga zonă geografică cuprinsă în rezervaţia biosferei este supusă unui regim special de
administrare în scopul protecţiei şi conservării patrimoniului natural naţional şi universal al său,
prin dezvoltarea aşezărilor umane şi organizarea activităţilor economice corelate cu capacitatea
de suport a mediului deltaic şi a resurselor sale naturale.
Prin impact ecologic se înţelege orice efect direct sau indirect al unei activităţi umane
desfăşurate într-o anumită zonă, care produce o modificare a stării calităţi factorilor de mediu, în
condiţiile dezvoltării durabile a societăţii.
Evaluarea impactului ecologic are drept obiectiv evidenţierea efectelor posibile ale
exercitării unei activităţi asupra mediului, în scopul fundamentării măsurilor necesare a fi luate
în (vederea înscrierii acesteia în parametrii admişi pentru factorii de mediu), în condiţiile
dezvoltării durabile a societatii.
În această situaţie şi având în vedere statutul special al Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării, studiile de impact ecologic al activităţilor economice din perimetrul rezervaţiei se
impun ca o necesitate stringentă în vederea fundamentării strategiilor necesare a fi promovate de
Administraţia Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării.

4.3. Impactul activităţilor antropice asupra mediului abiotic


Teritoriul zonei de protecţie integrală Roşca-Buhaiova, situat în partea de nord-est a
Deltei Dunării, între grindurile Chilia şi Letea, are un înveliş de soluri alcătuit din soluri gleice,
limnisoluri şi soluri organice.
Solurile gleice aluviale au o răspândire largă în partea nordică a teritoriului şi ocupă circa
35% din suprafaţa arealului studiat. Se întâlnesc următoarele subtipuri de soluri gleice aluviale:
a) carbonatice şi mlăştinoase carbonatice – sunt întâlnite pe grindurile braţelor Cernovca şi
Babina, de asemenea şi pe cele ale gârlelor ce pătrund în teritoriul zonei (Poliacova,
Frăţiorul, Sulimanca etc.).
Stratul acvifer freatic a acestor soluri se află situat în primii 100 cm ai profilului de sol.
Textura acestor soluri este lutoasă-lutoargiloasă, conţinutul de humus este mijlociu (5,6% în
primii 10 cm), iar reacţia chimică este slab alcalină (pH = 7.8).
Salinitatea solului este foarte scăzută, putând fi încadrat ca nesalinizat sau slab salinizat
(161 – 191 mg/100gsol). Salinizarea este de tip sulfatic.
b) semisubmerse nematurate – semimaturate fizic – sunt situate pe şesul deltaic. În cazul
acestor soluri, stratul acvifer freatic este aproape de suprafaţă, în cea mai mare parte din
timp solul fiind acoperit cu apă.
Sunt soluri cu textură argilo-lutoasă, conţinut mijlociu de humus (5,7 – 9,5%), iar reacţia
chimică a solului este slab alcalină (pH = 7,6 – 7,8). Sunt carbonatice, conţinutul de CaCO3
oscilând intre 12,5 şi 16,9%.

28
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Conţinutul de elemente nutritive indică o aprovizionare cu acestea mijlocie – bună (P 2O5 :


49 – 85 ppm, iar K2O : 70 – 192 ppm).
Aceste soluri nu sunt salinizate sau sunt slab salinizate, salinizarea fiind de tip sulfatic.
c) turboase – sunt semipermanent sau permanent submerse şi se caracterizează prin prezenţa
unui orizont turbos de 20 – 50 cm grosime la suprafaţa solului.
Conţinutul de humus şi N total este foarte mare (32,3 – 53,3% şi respectiv 1,392 –
1,842%).
Aprovizionarea cu elemente nutritive este bună şi foarte bună (P2O5 mobil : 46 – 81 ppm,
iar K2O mobil : 128 – 175 ppm).
Reacţia chimică a solului este acidă până la neutră (pH = 5,8 – 6,9). Aceste soluri sunt
nesalinizate sau slab salinizate. Salinizarea este de tip sulfatic. Din tabelul următor se poate
constata că factorii edafici, la aceste soluri gleice, sunt aproximativ de aceeaşi mărime,
exceptând conţinutul mai ridicat de azot în cazul solului gleic turbos, ceea ce este normal să fie
aşa.
Analiza parametrilor statistici ai distribuţiilor componentelor analizate este prezentată în
Tabelul 2 şi Tabelul 3, semnificaţia notaţiilor fiind următoarea:
n = numar de probe
xmin = concentraţia minimă a componentului, în esantionul de analize efectuate;
xmax = concentraţia maximă a componentului în esantion;
α = concentraţia medie a componentului în esantion;
σ = deviaţia standard a concentraţiilor;
Cv = coeficientul de variaţie a concentraţiilor elementelor în eşantionul analizat,
Cv = 100 σ / α.
Me = mediana
Mo = modul
xg = valorile mediei geometrice
coef. Boltire = coeficient de boltire care oferă relaţii asupra gradului de sortare periferică
coef. asim. = coeficient de asimetrie care indică un surplus de particule fine faţă de o d
distribuţie normală a curbei de frecvenţă.
Tabel nr. 2 – Parametri statistici ai conţinutului total de metale grele (ppm) din solurile zonei
Roşca-Buhaiova
Cd Cu Ni Pb Fe Mn Zn
n 16 16 16 16 16 16 16
xmin 0,40 2,6 11,2 6,0 1633 27 0,9
xmax 2,00 9,4 77,8 46,0 9592 1066 145,1
α 1,21 32,6 52,3 22,8 8724 561 63,2
σ 0,45 18,5 17,6 12,5 1931 237 32,6
c.v.(%) 37,19 56,75 33,65 54,82 2213 42,25 51,58
Me 1,20 31,8 56,0 23,0 9302 604 62,5
Mo 1,36 29,4 55,5 11,7 8775 573 58,5
xg 1,1 27,3 48,2 18,8 8248 465 47,6
coef. boltire -0,487 6,654 0,631 -0,729 14,416 1,537 1,890
coef. asim. -0,048 1,961 -0,820 0,154 -3,742 -0,346 0,582
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a II-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 228-252)

Limnisolurile ocupă fundul cuvetelor lacustre şi în lacurile din zona Roşca-Buhaiova se


întâlnesc limnisoluri turboase carbonatice/calcanice şi limnisoluri turboase potenţial sulfatic
acide. Textura acestor soluri este lutoasă până la lutoargiloasă sau argiloasă. Conţinutul de
humus în orizontul superior oscilează între 16 şi 38%, iar conţinutul de N total oscilează între

29
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

0,793 şi 1,679%. Conţinutul de P2O5 mobil variază de la mic până la mare (12,3 – 63,3 ppm), iar
conţinutul de K2O mobil oscilează de la foarte mic la mijlociu (36 – 163 ppm).
Limnisolurile turboase carbonatice/calcarice au un conţinut de CaCO3 cuprins între 10 –
65% şi prezintă a reacţie slab alcalină (pH = 7,3 – 7,6). Limnisolurile turboase potenţial sulfatic
acide sunt lipsite de carbonaţi, iar reacţia chimică a solului este slab acidă – neutră (pH = 6,0 –
7,0).
Limnisolurile sunt nesalinizate sau slab salinizate.
Solurile turboase se întâlnesc în partea centrală şi sudică a teritoriului ocupând arealele
din jurul lacurilor. Aceste soluri se caracterizează prin prezenţa unui orizont turbos cu grosime
frecventa de 80 – 140 cm, care pluteşte, ca în cazul solurilor turboase natante – plaur, sau stă
peste un orizont mineral. Conţinutul de materie organică al solurilor turboase este foarte mare
(47,66%), la fel şi conţinutul de N total (1,569 – 2,317%). Conţinutul de P mobil variază de la
mijlociu la mare (22 – 60 ppm), iar cel de K mobil de la mic la mijlociu (94 – 186 ppm). Sunt
soluri lipsite de carbonaţi şi au reacţie acidă (pH = 5,36 – 6,0).
Analizele de laborator efectuate în primavara şi vara anului 2005 au evidenţiat că solurile
sunt nesalinizate sau slab salinizate, înregistrându-se o uşoară creştere a conţinutului total de
săruri solubile în perioada de vară.
De exemplu, la profilul 1 pe adâncimea 0 – 10 cm se înregistrează în luna martie un
conţinut de 147 mg săruri solubile la 100 g sol, iar în luna iunie conţinutul de săruri solubile s-a
ridicat la 217 mg/100g sol. Analizele efectuate şi la celelalte staţionare arată că valorile
conţinutului de săruri solubile, humus, azot, fosfor, potasiu, se încadrează în limitele specifice
acestor soluri.
S-a făcut o comparaţie a gradului de mărime a unor factori edafici în incinte cu folosinţe
diferite (piscicultură, agricultură) şi zona protejată (tabelul următor) şi s-a constatat că numai
aprovizionarea cu elemente nutritive este mai mare în perimetrul agricol.

Tabel nr. 3– Parametri statistici ai conţinutului total de metale grele (ppm) din probele de apă
recoltate în zona Roşca-Buhaiova
Cd Cu Ni Pb Fe Mn Zn
n 25 25 25 25 25 25 25
xmin 0,006 0,010 0,024 0,020 0,002 0,156 0,007
xmax 0,092 0,936 0,108 0,100 0,020 4,764 0,228
α 0,032 0,263 0,050 0,056 0,008 0,790 0,057
σ 0,020 0,232 0,020 0,027 0,004 0,933 0,060
c.v.(%) 62,500 88,210 40,000 48,210 50,000 118,100 105,260
Me 0,024 0,228 0,042 0,060 0,008 0,494 0,037
Mo 0,025 0,149 0,042 0,040 0,006 0,600 0,029
xg 0,027 0,166 0,047 0,049 0,007 0,545 0,038
coef. boltire 3,229 1,882 1,647 -1,216 1,064 14,355 2,392
coef. asim. 1,674 1,405 1,221 0,175 1,104 3,496 1,861
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a II-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 228-252)

Celelalte două areale prezintă valori apropiate fiind mascate de factorul hidric care a
înlesnit vehicularea acestor elemente (N, P, K) în exterior. Trebuie menţionat că această
comparaţie este făcută pentru prima dată în cadrul temei în aceasta zonă a deltei, urmând ca în
fiecare an să se efectueze a monitorizare a factorilor edafici pe aceste suprafeţe, iar rezultatele
finale (după câţiva ani) vor fi mai concludente.
Cercetările efectuate asupra apelor de suprafaţă arată că mineralizarea apelor din lacuri
este cea mai redusă, sub 0,5 g/l (0,354 – 0,438 g/l). Pe şesul deltaic mineralizarea este mai mică

30
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

în partea sudică şi estică (0,336 – 0,475 g/l) şi mai ridicată în partea vestică şi nordică (0,5 –
1,152 g/l). Prezenţa unei mineralizări mai ridicate în partea vestică a teritoriului se datorează
apropierii de periferia grindului Chiliei, areal cu întinse suprafeţe ocupate de solonceacuri şi alte
soluri salinizate.
Analizele efectuate asupra unor probe de apă din amenajarea piscicolă, amplasată în mare
parte pe aceste suprafeţe cu solonceacuri, arată o mineralizare mai ridicată decât în zona
protejată (0,565 – 1,072 g/l în luna martie, 0,462 – 1,419 g/l în luna iunie). Deci, datorită
circulaţiei naturale normale a apelor freatice şi de suprafaţă dinspre vest către est se poate aprecia
că există a influenţă a apelor din amenajarea piscicolă asupra celor din zona protejată. De altfel,
chiar apele din canalul ocolitor al incintei piscicole au o mineralizare mai mare decât apele din
zona protejată (0,631 – 1,205 g/l, în luna martie 2006, în canal, faţă de 0,423 – 1,152 g/l, în zona
protejata limitrofă).
Prin analizarea probelor de sol provenite din diferite staţii ale incintei Roşca-Buhaiova,
din punct de vedere al conţinutului de reziduuri, de insecticide organo-clorurate (HCH şi DDT,
izomeri şi metaboliţi) s-au pus în evidenţă următoarele:
− Conţinutul în reziduuri de HCH total ia valori cuprinse între 0,014 şi 0,166 ppm. De
remarcat că 13 din 16 probe analizate prezintă niveluri de contaminare foarte reduse (sub
0,05 ppm) în contrast cu cele de la staţiile 22, 24 care depăşesc limita maximă admisibilă.
Acestea sunt amplasate în incinta agricola Pardina (staţia nr. 24) şi în amenajarea
piscicola Chilia, în dreptul staţiei de pompare punct nr. 22.
− Conţinutul în reziduuri de DDT total se situează în intervalul 0,013 – 5,024 ppm. Şi în
acest caz, majoritatea punctelor studiate prezintă un nivel de contaminare redus (sub 0,05
ppm).
Tot la staţia nr. 22 s-au întâlnit depăşiri ale nivelului maxim admisibil. La staţiile din
apropiere s-au găsit reziduuri sub nivelul maxim admisibil dar mult mai mari dacât la celelalte
staţii mai îndepărtate de zonele amenajate pentru agricultură şi piscicultură. Se pare că pericolul
răspândirii în adâncimea perimetrului zonei strict protejate a reziduurilor de HCH şi DDT scade,
dacă în continuare nu se vor folosi în zonele amenajate substanţe poluante ca: erbicide, pesticide,
insectofungicide, îngrăşăminte chimice etc.
Analiza parametrilor statistici ai conţinutului total de metale grele din solurile zonei
Roşca-Buhaiova (tabelele prezentate anterior) arată faptul că limita dreaptă a intervalului de
variaţie a conţinutului pentru toate elementele analizate (Cd, Cu, Fe, Mn, Ni, Zn) este inferioară
valorii limitelor maxime admisibile specifice acestor elemente. Dacă se compară valorile
specifice parametrilor centrului de grupare (X, Xg, Me, Mo) se constată că acestea au valori
apropiate, situându-se comparativ cu valorile conţinuturilor normale din soluri în jurul acestora
(Cu, Pb, Mn) sub ele (Fe, Zn) sau sunt uşor crescute (Cd, Ni). Tendinţa de diferenţiere între
elementele analizate este urmarea mobilităţii diferite şi însuşirilor chimice ale mediului de
acumulare.
Spre deosebire de probele de sol, în probele de apă s-au determinat mult mai multe valori
superioare limitelor admise de Normativul 161/2006 pentru calitatea apelor de suprafaţă. Astfel,
limita dreaptă a intervalului de variaţie este superioară pragului impus de acest normativ pentru
toate elementele analizate. În schimb, datele referitoare la parametrii centrului de grupare arată
valori inferioare limitelor admise pentru Cu şi Ni şi superioare pentru Cd şi Zn. O depăşire
semnificativă, de 2,7 ori, s-a înregistrat la Cd. Valorile medii ale Pb sunt situate în jurul limitei
admise, pe când valorile medii ale Mn înregistrează apele analizate în cadrul categoriei alI-a.
Apreciate după normativele CEE referitoare la clasele de calitate, în funcţie de conţinutul
de metale grele, apele din zona Roşca-Buhaiova ar aparţine clasei I după conţinutul mediu de Zn,
clasei a lI-a după conţinutul mediu de Ni, clasei a lV-a după conţinutul mediu de Pb şi clasei a
V-a după conţinutul mediu de Cd şi Cu. Interpretarea acestor clase arată că Cu şi Cd s-ar afla în
zona de toxicitate pentru viaţa acvatică.

31
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Se poate spune că încărcarea cu metale grele a apelor din acest perimetru este o urmare a
folosirii în amonte, în incinta agricola Pardina şi în amenajarea Piscicolă Chilia limitrofă
perimetrului strict protejat a substanţelor ce conţin metale grele ca îngrăşămintele chimice şi
pesticidele.
De asemenea, o mare cantitate de reziduuri de metale grele este adusă de Dunare; tot ca
urmare a activităţilor antropice din amonte.

Figura nr. 7– Fişa ecologică a diferitelor tipuri de folosinţă a solului


(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a II-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 228-252)

32
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Figura nr. 8– Fişa ecologică pentru solurile gleice


(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a II-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 228-252)

33
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

CAPITOLUL V
IMPACTUL DETERMINAT ASUPRA MEDIULUI BIOTIC DIN
ZONA PROTEJATĂ ROŞCA-BUHAIOVA

5.1. Inventarierea şi descrierea lucrărilor şi activităţilor antropice


Zona Roşca-Buhaiova aparţine deltei fluviale şi este situată la nord de depresiunea Matiţa
– Merhei şi este constituită dintr-un complex de lacuri, gârle, japşe, delimitat la nord de braţul
Cernovca mare, confluentă cu canalul ocolitor al amenajării piscicole Chilia şi confluentă cu
canalul Sulimanca în braţul Cernovca şi intrarea în lacul Merhei. La sud se află lacurile Merhei şi
Merheiul Mic. La vest se limitează cu canalul Rădăcinoasele şi canalul ocolitor al amenajării
piscicole Chilia până la confluenţa cu braţul Cernovca.
Rezervaţia Bioferei este locul în care trebuie să se realizeze o coexistenţă armonioasă
între om şi ceilalţi factori naturali. Necesităţile omulul să fie satisfăcute, dar fără degradarea
mediului.
În ultimile decenii, activităţile antropice au adus prejudicii considerabile mediului deltaic.
Este normal ca necesităţile biologice şi spirituale ale oamenilor să fie satisfăcute, dar fără a
deregla capacitatea de regenerare a resurselor deltei. Datorită activităţilor desfăşurate de om
pentru satisfacerea unor nevoi imediate, prin lucrările realizate, a adus grave prejudicii biomului
deltaic şi zonei litoralului aferent acestuia, ducând la deteriorarea mediului.
În acest context, s-a cristalizat ideea că dezvoltarea unui teritoriu, în spirit ecologic,
necesită existenţa unui sistem informaţional care să prelucreze sistematic şi sa ţină în permanenţă
la dispoziţie date şi informaţii de tot felul, importante pentru luarea deciziilor.

5.1.1. Lucrări şi activităţi în zona de protecţie integrată Roşca-Buhaiova,


precum şi în zonele limitrofe
Zona strict protejată Roşca-Buhaiova se învecinează în partea vestică cu amenajarea
piscicolă (AP) Chilia I (din anul 1975) cu o suprafaţă de 2.230 hectare şi Chilia II (din anul
1996) cu o suprafaţă de 720 hectare. Prin aceste amenajări s-a scos o suprafaţă naturală deltaică
de 2.950 hectare existentă în regim liber de inundaţie şi s-au efectuat lucrări antropice cu
rezultate care nu au dus la prevederile studiilor tehnico-economice piscicole. Aceste amenajări
piscicole, pe lângă faptul că nu au dat producţiile scontate, au contribuit la ridicarea nivelului
apei freatice în zonă, ducând la degradarea locuinţelor din vecinătatea acesteia în comuna Chilia
Veche şi la salinizarea puternică a terenurilor agricole şi păşunilor. Tot în această perioadă a fost
aprobat prin decretul 92/1983 şi era în curs de desfăşurare până în anul 1990 “Programul de
amenajare şi exploatare integrală a Deltei Dunării” având ca obiectiv prioritar dezvoltarea
agriculturii pe o suprafaţă totală de 144.000 hectare, din care 93.000 hectare în amenajări
îndiguite. Tot acest program prevedea, de asemenea, dezvoltarea pisciculturii în crescătorii şi
pepiniere amenajate cu o suprafaţă îndiguită de 63.000 hectare, precum şi extinderea suprafeţelor
silvice.
Datorită programului de amenajare şi exploatare integrală, spaţiul din Chilia Veche şi
Sulina a suferit o puternică presiune antropică în ultimele decenii, circa 43% din suprafaţa sa
(152 mii hectare – 40,6% din suprafaţa deltei) fiind amenajată prin îndiguiri pentru diverse
scopuri economice cu consecinţe negative asupra zonei strict protejate Roşca-Buhaiova.
Relaţia hidrică dintre braţele Dunării şi spaţiile interioare se realizează prin intermediul
unei reţele de 1.084 km de gârle naturale şi 772 km canale (canale realizate în special după
1964), menite a asigura, printre altele, alimentarea corespunzătoare a peste 214 lacuri. Printre
cele mai importante lacuri din acest complex trebuie menţionate: Merhei (1.057 ha), Matiţa (652
ha), Trei lezere (437 ha), Bogdaproste (435 ha), Babina (432 ha), Roşca (222 ha), Dracului (152
ha), Merheiul Mic (183 ha), Poliacova (114 ha), Rădăcinos (149 ha), Rădăcinoasele (95 ha),
Cazanel (99 ha), Lung (195 ha), Miazăzi (137 ha), Sfiştofca (94 ha), Argintiu (158 ha) etc.

34
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Practic braţul Chilia este îndiguit de la Ceatalul Chiliei până la Chilia, pătrunderea apelor
fiind posibilă numai prin canalul Stipoc (aflat la exteriorul în partea sudică a amenajării cu
acelaşi nume), canalul Mila 35 (la vestul localităţii Pardina) şi Pardina-Ocolitor (în dreptul
localităţii Chilia). Canalul Sirea-sat vital pentru această unitate, continuat cu Şontea până la Mila
23 a fost închis la priza din braţul Chilia. La niveluri ridicate, apele din braţ mai pot pătrunde
doar sporadic între localităţile Chilia şi Periprava. În partea nord-estică a subunităţii Matiţa–
Merhei se găseşte o suită de cinci gârle care se desprind din braţul Cernovca îndreptându-se către
lacul Merhei şi grindul Letea (Poliacova, Bratuşca, Gârla Satului sau Hamangia şi Sulimanca
Seacă) care au avut în trecut funcţiuni de alimentare reduse numai în timpul apelor mari.
Braţul Sulina, în bună parte îndiguită, alimentează depresiunile interioare prin canalele
Mila 35 şi Păpădia, iar de câţiva ani prin canalul temporar de la Mila 22. Astfel, din braţul Chilia
apele pătrundeau prin gârlele Şontea Veche şi Pardina-Ocolitor, iar din braţul Sulina prin gârlele
Păpădia şi Eracle. Gârla Eracle, continuată cu gârla Lopatna reprezenta un ax hidrografic care
conecta marile lacuri din complexul Matiţa–Merhei (situaţie menţinută şi azi cu mici rectificări
ale cursurilor vechilor gârle); în continuare aceeaşi arteră majorat dar purtând denumirea de gârla
Matiţa, debuşa în nord-vestul lacului Merhei. Între lacul Merheiul Mic şi braţul Cernovca
legătura era făcută, ca şi astăzi de gârla Sulimanca.
Aşadar, gârlele Eracle – Lopatna – Matiţa – Sulimanca străbăteau întregul complex
lacustru de la Mila 23 la Periprava.
Având în vedere poziţia geografică şi hipsometrică a gârlelor menţionate în acest spaţiu
deltaic, acestea aveau se pare funcţii bine conturate şi anume:
→ gârle de alimentare în permanenţă cu apă din braţele Dunării (Eracle – Lopatna – Matiţa din
braţul Sulina de la Mila 23, Şontea Veche – Brahova, gârla Pardina – gârla Jidanului şi gârla
Adânca din braţul Chilia);
→ gârle de evacuare a apei din complexul Matiţa –Merhei, în cea mai mare parte a anului, către
braţele Dunării (Sulimanca către braţul Cernovca, Sfiştovca, Nichifor – Pocora şi
Bogdaproste către braţul Sulina – Dunărea Veche);
→ gârle de alimentare numai în perioada apelor mari (Poliacova, Zamirova etc.). Din acestea,
ponderea cea mai mare o avea gârla Şontea Veche – Eracle – Lopatna în alimentare şi gârla
Sulimanca în evacuare.
După 1964 au loc mai multe modificări morfohidrdografice în această unitate deltaică, ca
urmare a exploatării amenajărilor agricole şi piscicole. Este suficient să se amintească numai
îndiguirea şi desecarea completă a subunităţii Pardina în scopuri agricole (cca 24.000 ha),
amenajarea Sireasa (în acelaşi scop), Stipoc, Chilia, Popina, Obretin, Ceamurlia (piscicole) cu
care ocazie au fost desecate numeroase gârle şi lacuri, deşi au fost deschise şi numeroase canale
(în special de incinta). În această perioadă au fost realizate canalele Bogdaproste, Căzanel,
Dovnica, Suez, Rădăcinoasele, Bahrova etc. Canalul cu cea mai mare implicaţie (din păcate
negative prin procesele de colmatare declanşate) este cel de la Mila 35 care leagă braţele Sulina
şi Chilia.
Multe din aceste canale contribuie la o mai bună circulaţie a apelor, fiind active şi în
prezent; altele datorită abandonării sau întreţinerii defectuoase, au fost colmatate şi invadate de
vegetaţie devenind nefuncţionabile.
În configuraţia actuală, canalele şi gârlele Mila 35, Şontea, Eracle – Lopatna, Dovnica şi
Sulimanca, au avut în special funcţia de evacuare; ultimele două au fost supuse în 1992 – 1993
unor lucrări de dragare, pentru revitalizare.
Programul de amenajare şi exploatare integrală, la stadiul sistării lucrărilor în anul 1990,
în afară de neterminarea unor obiective şi trecerea acestora în faza de reconstrucţie ecologică cât
şi degradarea accentuată a unor lucrări de construcţie, chiar în apropierea zonei de protecţie
integrală Roşca-Buhaiova, a avut o serie de efecte negative asupra deteriorării mediului în zona
respectivp. Executarea în vecinătatea zonei a unor amenajări agricole pentru cultura orezului
(ostroavele Babina - 2.180 ha şi Cernovca - 1.600 ha) iar în amonte au fost amenajate pentru

35
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

folosinţă agricolă terenuri deltaice (Pardina - 27.022 ha şi Sireasa 5.480 ha) şi pentru folosinţă
piscicolă (Chilia I - 2.230 ha şi Chilia II - 720 ha).
Îndiguirea a produs, ca şi în alte zone, modificări a regimului hidrologic, în special la ape
mari, cât şi o supraînălţare a maiurilor în amonte. Toate acestea au dus la transformări naturale
acvatice şi a ecosistemelor de uscat, scurgerii apei i s-a dat un regim hidrologic dirijat, cu
consecinţe de colmatare a zonelor Sireasa – Şontea – Furtuna şi Matiţa – Merhei.
O altă lucrare care a influenţat foarte mult ecosistemele din zona strict protejata Roşca–
Buhaiova este: amenajarea braţului Sulina pentru navigaţia maritimă. S-au rectificat 9 coturi, s-
au executat 167 epiuri, s-au protejat malurile cu pereu de piatră.
Din cauza creşterii depunerilor de aluviuni grosiere la gura de vărsare, din anii 1923 a
început executarea unor diguri în mare pentru prelungirea şenalului navigabil spre zonele mai
adânci şi menţinerea gurii la est de ţărmul deltei secundare a Chiliei. În prezent digurile au o
lungime mai mare de 7,5 km.
Efectul acestor lucrări sunt:
→ dezvoltarea geometriei albiei. Din 1902 până în 1980, adâncimea medie a crescut
de la 6m la 11m, iar secţiunea medie de la 800m2 la 1450m2. Aceasta a dus la
supradesecarea zonelor vecine, în special cele din nord din vecinătatea braţului,
inclusiv şi pentru subunităţile Deltei Dunării dintre braţul Sulina şi Chilia Veche,
deci şi perimetrul strict protejat Roşca -Buhaiova.
→ creşterea coeficientului de repartiţie a volumului de apă din braţul Tulcea, cât şi
din braţul Chilia, încât unele gârle naturale din zona hidrografică a depresiunii
Matiţa-Merhei, cum sunt gârla Bratuşca, gârla Satului şi sahaua Sulimanca s-au
colmatat ulterior. Gârla Bratuşca pleacă din braţul Babina, de la 2km amonte de
ramificaţia braţului Cernovca, din care se ramifică spre sud-est gârla Statului şi
principalul braţ al acestuia ajunge la lacul Merheiu Mic.
Lungimea gârlei era de 11km, iar lăţimea în jur de 20m şi adâncimile creşteau spre
interior. Patul albiei era de cca +1m la braţul Babina, iar la lacul Merheiu Mic, preţul albiei era
de -2m. În prezent această gârlă funcţionează numai la apele mari, fiind puternic colmatate.
Sahaua Sulimanca este aproape în permanenţă colmatată, deşi în periodic se efectuează lucrări de
dragare. Patul albiei este în general de peste +1m.
Dinspre vest, legătura acestei zone se realizează prin gârla Rădăcinoasele, situată la 2 km
sud de Câşla Chiliei, care, după un traseu de 5km, ajunge în lacul Babina: lăţimea sa este de
câţiva metri, iar patul albiei ajunge în jur de 0m. Fiind foarte puternic colmatată, nici această
gârlă nu contribuie la o circulaţie a apelor în zona de protecţie integrală, ca şi în cazul gârlei
Bratuşca şi Sahalei Sulimanca.
→ modificarile regimului circulaţiei apei este defavorabil zonei, cât şi depunerii
aluviunilor în zona litoralului aferent Deltei Dunării pe teritoriul României,
deoarece aluviunile aduse de braţul Sulina sunt deversate în larg, luate de curenţii
marini şi contribuie la formarea deltei secundare a Chiliei, agravând fenomenul de
eroziune a litoralului în partea de sud.
O altă activitate care a deranjat foarte mult ecosistemele din zona cu protecţie integrală
Roşca-Buhaiova a fost şi este valorificarea stufului. Nu atât valorificarea în sine a deranjat, ci
amenajările care s-au făcut în vederea exploatării. Se anticipa obţinerea unei producţii de 4.000
tone pe an, iar în perspectivă 9.000 tone anual prin aplicarea tehnologiei de exploatare care
constau în executarea unor incinte indiguite, cu regim hidrologic constant, optim, pentru
condiţiile biologice de creştere şi recoltare mecanizată în perioada de iarnă a producţiei de stuf.
Astfel, potrivit acestui programului de amenajare şi exploatare integrală, s-a împărţit teritoriul
deltei din punct de vedere al fondului stuficol şi exploatarea lui pe mari unităţi şi zone stuficole.
Pentru zona dintre braţul Sulina şi Chilia, zona care interesează, aceste mari unităţi şi zone
stuficole sunt conform datelor din Tabelul nr. 4.

36
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Tabelul nr. 4 - Mari unităţi şi zone stuficole pentru zona dintre braţul Sulina şi Chilia
Felul unităţii Denumirea Suprafaţa (ha) Potenţial Producţia totală
totală stuficolă productiv
Mari unităţi MUS I – Şontea 25200 14400 14 201600
stuficole (MUS) MUS II – Matiţa 18800 8100 18 145800
MUS III – Pardina 29500 14400 14 201600
Unităţi stuficole US – Maliuc 400 500 14 7000
(US) US – Obretin 3300 2000 14 28000
Zone stuficole Sireasa 6100 2500 4 10000
Merhei 12300 5000 5 25000
Magearu 8500 4000 5 20000
Ceamurlia 3900 1500 3 4500
Popina – Cardon 19700 4000 4 654500
Total 123200 56400 11 659500
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza a
IV-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră;
Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra ecosistemelor
naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 258-272)

Odată cu amenajările piscicole, după 1964 au loc cele mai multe modificări
morfohidrografice în această unitate deltaică, ca urmare a exploatării amenajărilor agricole. Au
fost desecate complet subunităţile Pardina (24.000 ha), Sireasa, Maliuc etc. Deci practic, braţul
Chilia este îndiguit de la Ceatalul Chilia până la Chilia Veche.

5.1.2. Agricultură
Lucrarile ce pot avea un impact chiar major asupra zonei studiate sunt cele de combatere
a bolilor şi dăunătorilor, precum şi cele de combatere chimică a buruienilor din culturile cereale
păioase. Aceste lucrări efectuate necorespunzător pot produce fenomene de poluare a solului şi a
apelor freatice ca şi modificări ale biodiversităţii. Acest lucru era frecvent până în 1989, când
fiecare unitate agricolă folosea substanţe chimice fără un control strict. Existau mii de tone de
îngrăşăminte chimice, nefolosite şi depozitate oriunde, suprafeţele unde au fost depozitate se pot
vedea şi astăzi, nemaiputând fi cultivate. Toate acestea au ajuns în apa freatică şi transportate de
Dunăre. Teoretic, începând din anul1993 nu pătrund în rezervaţie decât substanţele ce au fost
testate şi avizate de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării şi incluse pe lista
publicată de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Din probele de apă analizate în ultimii ani se
observă o scădere a poluării apelor freatice din zonele agricole şi implicit şi din zonele limitrofe.
Creşterea animalelor este una din principala ocupaţie de bază a locuitorilor din Delta
Dunării. Numărul animalelor existent în acest perimetru a crescut continuu, dar mai ales după
anul 1989.
Din toate speciile, din punct de vedere al impactului posibil asupra mediului, prezintă
interes creşterea bovinelor, ovinelor şi parţial al cabalinelor. Aceste specii sunt crescute (mai
mult sau mai puţin supravegheate) pe păşunile naturale, care de obicei, suprafaţa acestora este
mai mică decât este necesar.
Suprafaţa afectată păşunatului s-a redus continuu în perioada 1964-1989 datorită
amenajărilor agricole şi piscicole limitrofe acestei zone, respectiv comunele Chilia Veche,
Pardina, C.A.Rosetti.
În aceste zone suprafeţele de păşune sunt:
− Chilia Veche – 1757 ha,
− Pardina - 1351 ha,

37
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

− C.A. Rosetti – 5896 ha.

5.2. Impactul antropic asupra regimului hidrologic din zona Roşca-Buhaiova


Spaţiul dintre Chilia şi Sulina a suferit o puternică presiune antropică în ultimele decenii,
circa 43% din suprafaţa sa fiind amenajată prin îndiguiri pentru diverse scopuri economice cu
consecinţe negative asupra zonelor de protecţie integrală Roşca-Buhaiova. În acest sens trebuie
menţionat rolul nefast al aprobării şi punerii în practică a decretului 92/1983, având ca obiectiv
prioritar dezvoltarea agriculturii pe o suprafaţa totală de 144.000 hectare, din care 93.000 hectare
în amenajări îndiguite. Tot acest program prevedea şi dezvoltarea pisciculturii în crescătorii şi
pepiniere amenajate cu o suprafaţă îndiguită de 63.000 hectare.
Relaţia hidrică dintre braţele Dunării şi spaţiile interioare se realiza prin intermediul unei
reţele de 1084 km de gârle naturale şi 772 km canale (canale realizate în special dupa 1964)
menite a asigura, printre altele, alimentarea corespunzătoare a peste 214 lacuri, dintre care 108 în
complexul lacustru Matiţa – Merhei, care acoperă în prezent 6,1% din suprafaţa întregii unităţi.
De asemenea, trebuie menţionat că înainte de amenajarea subunităţilor Sireasa şi Pardina,
numărul lacurilor era de 392.
Practic braţul Chilia este îndiguit de la Ceatalul Chiliei până la Chilia, pătrunderea apelor
fiind posibilă numai prin canalul Stipoc (aflat la exteriorul şi în partea sudică a amenajării cu
acelaşi nume), canalul Mila 35 (la vestul localităţii Pardina) şi Pardina-Ocolitor (în dreptul
localităţii Chilia). Canalul Sireasa, vital pentru această unitate, continuat cu Şontea până la Mila
23, a fost închis la priza din braţul Chilia. La nişeluri ridicate, apele din braţ mai pot pătrunde
sporadic între localităţile Chilia şi Periprava. În partea nord-estică a subunităţii Matiţa-Merhei se
găseşte o suită de cinci gârle care se desprind din braţul Cernovca îndreptându-se către lacul
Merhei şi grindul Letea (Poliacova, Zamirova, Bratuşca, Gârla Satului sau Hamangia şi
Sulimanca Seacă), care au avut în trecut funcţiuni de alimentare reduse numai în timpul apelor
mari. Braţul Sulina, în mare parte îndiguit, alimentează depresiunile interioare prin canalele Mila
35 şi Păpădia, iar de câţiva ani prin canalul temporar de la Mila 22.
În trecut, din braţul Chilia apele pătrundeau prin gârlele Şontea Veche şi Pardina-
Ocolitor, iar din braţul Sulina prin gârlele Păpădia şi Eracle. Gârla Eracle continuată cu gârla
Lopatna reprezenta un ax hidrografic care conecta marile lacuri din complexul Matiţa-Merhei
(situaţie menţinuta şi azi cu mici rectificări ale cursurilor vechilor gârle); în continuare, aceeaşi
arteră majora, dar purtând denumirea de gârla Matiţa, debuşa în nord-vestul lacului Merhei. Între
lacul Merheiul Mic şi braţul Cernovca, legătura era făcută, ca şi astăzi, de gârla Sulimanca.
Aşadar, gârlele Eracle – Lopatna – Matiţa – Sulimanca străbăteau întregul complex lacustru de la
Mila 23 la Periprava.
În afara acestora mai pot fi menţionate pentru acea dată, gârla Bahrova între lacul Batacu
şi depresiunea Pardina şi lacul Babina şi gârla lui lacob (ramificaţie a gârlei Lopatna). Gârlele
Jidanului şi Bahrova primeau ape din depresiunea Pardina prin intermediul gârlelor Pardina şi
Adânca.
În partea nordică, suita de gârle sub formă de evantai (Poliacova, Zamirova, Bratuşca,
Hamangia şi Sulimanca Seacă), deşi active într-o etapă mai îndepărtată, din harţile pescăreşti
realizate în perioada 1909-1013 se poate deduce că în apropiere de braţul Cernovca erau în faze
avansate de aluvionare şi deveneau funcţionale numai în timpul apelor mari.
În sud, între actuala Dunăre Veche şi lacul Bogdaproste există o gârlă cu acelaşi nume. În
partea sud-vestică a complexului lacustru se remarcă gârla Nichifor-Pocora care făcea legătura
între lacul Bogdaproste şi braţul Sulina la baza grindului Răducu precum şi gârla Sfiştofca care
pornind din lacul cu acelaşi nume, străbătând grindul Răducu şi lacul Răducu, ajungea tot în
braţul Sulina (Dunărea Veche). Multe alte gârle mai mici pornind din lacul Merhei (de exemplu
Canareica etc.) sau din lacul Dovnica se pierdeau la baza grindului Letea sau a câmpului Chilia.

38
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Dintre acestea, ponderea cea mai mare o avea gârla Şontea Veche – Eracle – Lopatna în
alimentare şi gârla Sulimanca în evacuare.
Structura hidrografică naturală s-a modificat după primul război mondial prin construirea
de canale şi rectificări de gârle. La propunerile savantului Grigore Antipa, în depresiunea Pardina
s-a corectat gârla cu acelaşi nume, realizându-se cea mai importantă arteră de alimentare şi
drenare din această subunitate. Din aceasta, la Cotu-Pardina se desprindea gârla Batacu ce se
continua după traversarea lacului Batacu cu gârla Bahrova. Între cele două războaie mondiale,
gârla Eracle a fost rectificata şi canalizată.
După 1964 au loc cele mai multe modificări morfohidrografice în această unitate deltaică,
ca urmare a exploatării amenajărilor agricole şi piscjcole. Este suficient să se amintească numai
îndiguirea şi desecarea completa a subunităţii Pardina în scopuri agricole (cca 24.000 ha),
amenajarea Sireasa (în acelaşi scop), Stipoc, Chilia, Popina, Obretin, Ceamurlia (piscicole),
Maliuc (complexă, respectiv stufo-piscicolă) etc., cu care ocazie au fost desecate numeroase
gârle şi lacuri, dar au fost deschise şi numeroase canale (în special de incintă). Dintre celelalte
canale în această perioadă au fost realizate canalul Bogdaproste, Căzănel, Dovnica, Suez (între
lacurile Matiţa şi Merhei), Rădăcinoasele, Bahrova etc. Canalul cu cele mai mari implicaţii (din
păcate negative prin procesele de colmatare declanşate) este cel de la Mila 35 care leagă braţele
Sulina şi Chilia. Multe din aceste canale au contribuit şi contribuie la o mai bună circulaţie a
apelor, fiind active şi în prezent; altele, datorită abandonării sau întreţinerii defectuoase, au fost
colmatate şi invadate de vegetaţie devenind nefuncţionale.
În configuraţia actuală, canalele şi gârlele Mila 35, Şontea, Eracle – Lopatna,
Rădăcinoasele, Bahrova şi Căzanel au funcţia esenţială de alimentare, iar Bogdaproste, Dovnica
şi Sulimanca, în special funcţia de evacuare; ultimile două au fost supuse în perioada 1992 -1993
unor lucrări de dragare, pentru revitalizare, în urma studiilor şI propunerilor Institutului de
Geografle.
Programele de mai sus, la stadiul sistării lucrărilor în anul 1990, în afară de neterminare a
unor obiective şi trecerea acestora în faza de reconstrucţie ecologică, cât şi degradarea accentuată
a unor lucrări de construcţie, chiar în apropierea zonei de protecţie integrală Roşca-Buhaiova, a
avut şi o serie de efecte negative asupra deteriorării mediului în zona respectivă.

5.3. Impactul asupra vegetaţiei


În cursul anului 2006 a fost efectuat un studiu preliminar asupra zonei de protecţie
integrală Roşca-Buhaiova pe un număr de 10 staţionare fixe, care a urmărit stabilirea impactului
activităţilor antropice din zonă asupra vegetaţiei.
Cercetările din acest an, considerate a nu fi suficient de concludente pentru a se trage
nişte concluzii finale, întrucât anul 2006 a fost un an de excepţie în privinţa precipitaţiilor şi a
nivelului ridicat al apelor în Delta Dunării, fenomene care au influenţat în oarecare măsură
vegetaţia şi au îngreunat abordarea unor zone în care erau amplasate staţionare.
→ Staţionarul 1
Situat în zona foişorului de observaţie, cuprinde o vegetaţie mezofilă şi mezohigrofilă
până în cea palustră. Zona este moderat păşunată cu toate că este strict protejată şi acest fapt este
atestat de prezenţa unor specii cum sunt: Cirsium arvense, Xanthium italicum, Polygonum
aviculare. Anul 2006 când s-au făcut înregistrările nu a fost însă un an tipic din punct de vedere
climatic, apele mari fiind prezente aproape tot timpul anului. În anii normali din punct de vedere
pluviometric sunt mai vizibile influenţele păşunatului asupra vegetaţiei din acest perimetru.

39
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Figura nr. 9 – Vegetaţia din zona Roşca-Buhaiova


(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

40
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Un transect de la nord la sud este reprezentat de următoarele asociaţii :

As. Cynodentetum dactyloni


Suprafaţa 50 m2
Acoperire 100%
Cynodon dactylon 5 (pir gros)
Xanthium italicum + (cornuţi)
Plantago major + (pătlagina mare)
Atriplex hastata + (lobodă)
Agropyron repens + (pir târâtor)
Potentilla anserina + (coada racului)
Trifolium fragiferum + (trifoi fragifer)
Inula britanica + (sovarvanita)
Polygonum amphibium + (troscot de baltă)

As. Agropyretum repentis


Suprafaţa 50 m2
Acoperire 95%
Agropyron repens 5 (pir târâtor)
Mantha aquatica + (menta de apă)
Agrostis stolonifera + (iarba câmpului)
Atriplex hastata + (lobodă)
Plantago amajor + (pătlagina mare)
Polygonum aviculare + (troscot)
Inula britanica + (sovarvanita)
Polygonum lapathifolium + (iarba roşie)
Bolboschoenus maritimus+ (rogoz)
Rumex stenophyllus + (ledeb)
Aster trifolium + (trifoi)
Althaea officinalis + (nalba)
Cynodon dactylon + (pir gros)
Bidens tripartita + (dentiţă)

As. Agrostetum stoloniferae


Suprafaţa 50 m2
Acoperire 100%
Agrostis stolonifera 5 (iarba câmpului)
Agropyron repens 1(pir târâtor)
Mentha aquatica + (menta de apă)
Inula britanica +(sovarvanita)
Trifolium fragiferum +(trifoi fragifer)
Xanthium italicum +(cornuţi)
Althaea officinalis +(nalba)
Polygonum amphibium +(troscot de baltă)
Glyceria maxima + (mana de apă)
Juncus effusus + (pipirig)
Galium palustre + (sânziana de apă)
Cirsium arvense + (pălămida)
Bolboschoenus maritimus+ (rogoz)
Juncus gerardi + (pipirig)
Galega officinalis + (ciunarea)
Suaeda maritima + (sărcica)
Chrypsis aculeata + (ghimpariţa)
Atriplex hastata + (lobodă)

41
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

As. Glycerietum maximae


Suprafaţa 100 m2
Acoperire 95%
Adâncimea apei 40 cm
Glyceria maxima 4 (mana de apă)
Agrostis stolonifera 1(iarba câmpului)
Scirpus lacustris + (pipirig mare)
Alisma plantago-aquatica + ( limbariţă)
Galium palustre + (sânziana de apă)
Polygonum hydropiper + (piperul bălţii)
Menta aquatica + (menta de apă)
Bolboschoenus maritimus+ (rogoz)
Juncus effusus + (pipirig)
Lythrum virgatum + (răchitan)
Sium latifolium + (cosiţa)

As. Typhaetum angustifoliae


Suprafaţa 400 m2
Acoperire 90%
Adâncimea apei 50 cm
Puccinellia limosa 5 (papura îngustă)
Scirpus lacustris + (pipirig mare)
Galium palustre + (sânziana de apă)
Mentha aquatica + (menta de apă)
Alisma plantago-aquatica + ( limbariţă)
Polygonum amphibium + (troscot de baltă)
Glyceria maxima + (mana de apă)
Salvinia natans + (peştişoara)

As. Scirpo - Phragmitetum


Suprafaţa 400 m2
Acoperire 90%
Adâncimea apei 50 cm
Phragmites australis 5 (trestie)
Scirpus lacustris + (pipirig mare)
Typha angustifolia +(papura îngustă)
Polygonum amphibium + (troscot de baltă)
Mentha aquatica + (menta de apă)
Sium latifolium + (cosiţa)
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

→ Staţionarul 4
Este situat ca punct de observaţie în partea nord estică a zonei strict protejate Roşca-
Buhaiova, în apropierea gârlei Frăţioru.

42
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Un transect pe direcţia nord-sud, începând de la braţul Cernovca este reprezentat de


următoarele asociaţii:
As. Agrostetum stoloniferae
Suprafaţa 100 m2
Acoperire 100%
Agrostis stolonifera 4(iarba câmpului)
Bolboschoenus maritimus + (rogoz)
Glyceria maritima + (mana apei)
Ranunculus repens + (piciorul cocoşului)
Polygonum hydripiper + (piperul bălţii)
Poligonum lapathifolium + (iarba roşie)
Mentha aquatica + (menta de apă)
Inula britanica +(sovarvanita)
Potentilla reptans + (cinci degete)
Xanthium italicum + (cornuţi)
Plantago major + (pătlagina mare)
Alisma plantago-aquatica + (limbariţă)
Polygonum amphibium + (troscot de baltă)
Galium palustre + (sânziana de apă)
Juncus effusus + (pipirig)
Lythrum virgatum + (răchitan)
Phalaris arundinacea + (iarba albă)
Iris pseudacorus + (stânjenel de baltă)
Juncus articulatus + (rugina)
Mysoton aquaticum + (pleşcăiţă)
Althaea officinialis + (nalba mare)
Rumex palustris +(măcriş de apă)

As. Glycerietum maximae


Suprafaţa 100 m2
Acoperire 100%
Glyceria maxima 5 (mana de apă)
Agrostis stolonifera 1 (iarba câmpului)
Sium latofolium + (cosiţa)
Lycopus europaeus + (cervana)
Galium palustre + (sânziana de apă)
Mentha aquatica + (menta de apă)
Alisma plantago-aquatica + (limbariţă)
Polygonum hydropiper + (piperul bălţii)
Inula britanica + (sovarvanita)
Rumex hydrolapathum + (măcrişul de apă)
Solanum dulcamara + (lăsniciorul)
Polygonum amphibium + (troscot de baltă)
Polygonum lapathifolium + (iarba roşie)
Lythrum virgatum +(răchitan)
Bolboschoenus maritimus + (rogoz)

As. Typhaetum angustifoliae


Suprafaţa 400 m2
Acoperire 80%
Adâncimea apei 50 cm
Typha angustifolia 4 (papura îngustă)
Glyceria maxima + (mana de apă)
Alisma plantago-aquatica +( limbariţă)

43
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Lysimaachia vulgaris + (gălbaşoara)


Mentha aquatica + (menta de apă)
Polygonum amphibium + (troscot de baltă)
Agrostis stolonifera + (iarba câmpului)
Stachys palustris + (busuioc de baltă)
Galium palustre + (sânziana de apă)
Sium latifolium + (cosiţa)
Lythrum virgatum + (răchitan)
Rorippa amphibia + (gălbenele)
Salvinia nantans + (peştişoara)
Nymphoides peltata + (plutica)

As. Scirpo-Phragmitetum
Suprafaţa 400 m2
Adâncimea apei 50-60 cm
Phragmites australis 5 (stuful)
Scirpus lacustris + (pipirig mare)
Typha angustifolia + (papura îngustă)
Polygonum amphibium + (troscot de baltă)
Rorippa amphibia + (gălbenele)
Solanum dulcamara + (lăsniciorul)
Mentha aquatica + (menta de apă)
Sium latifolium + (cosiţa)
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza a
V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră;
Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra ecosistemelor
naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

→ Staţionarul 11
Situat ca punct de observaţie în partea de nord-est a lacului Roşca, cuprinde un stufăriş
de plaur bine conservat, dar cu tendinţă de evoluţie spre acoperire cu salix cinerea (zălog) ca
urmare a faptului că acest stufăriş nu a mai fost recoltat sau ars mai mulţi ani la rând. Acest fapt
ar putea fi interpretat ca un impact negativ al neintervenţiei umane, dacă vrem să se menţină
rezervaţia în starea actuală, cu stufărişurile specifice. Structura cenotică a acestor stufărişuri care
acoperă suprafeţe foarte mari este următoarea :
As. Scirpo – Phragmitetum
subas. Salicetum cinerae
Suprafaţa 400 m2
Acoperire generală 90%
Phragmites australis 3(stuful)
Salix cinerea 1 (2) (zălogi).
Telypteris palustris 1(feriga palustră)
Carex acutiformis 1(rogoz)
Solanum dulcamara + (lăsniciorul);
Stachys palustris + (busuioc de baltă)
Lycopus europaeus + (cervana)
Rumex hydrolapathum + (măcrişul de apă)
Mentha aquatica + (menta de apă)
Calytegia sepium + (cupa vacii)
Rorippa amphibia + (gălbenele)
Lysimachya vulgaris + (gălbinele)
Polygonum hydropiper + (piperul bălţii)
Typha angustifolia + (papura îngustă)

44
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Iris pseudacorus + (stânjenel de baltă)


Symphytum palustre + (tătăneasa)
Cares pseudocyperus + (rogoz)
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

→ Staţionarele 13 şi 14, situate în partea de sud-vest a lacului Roşca, au o


compoziţie asemănătoare ce cea a staţionarului 11.
→ Staţionarul 12
Ales ca punct de observaţie pentru vegetaţie acvatică se află la marginea stufărişului şi
cuprinde o vegetaţie submersă şi natantă fără impact antropogen. În acest punct se întâlnesc două
asociaţii bine conturate după cum urmează:
As. Caratophylletum demersi
Suprafaţa 100 m2
Acoperire generală 90%
Adâncimea apei 150 cm
Ceratophyllum demersum 5 (cosor)
Myryophyllum spicatum +(peniţa apei)
Najas marina + (inarita)
Spirodela polyrriza + (lintiţa)

As. Nymphaetum candidae


Suprafaţa 25 m2
Acoperire generală 80%
Adâncimea apei 150 cm
Nymphaea candida 4 (nufar alb)
Ceratophyllum demersum 1(cosor)
Potamogen crispus + (paşă)
Potamogen pectinatum + (broscăriţă)
Spirodela polyrriza + (lintiţa)
Salvinia natans +(peştişoara)

As. Nupharetum lutei


Suprafaţa 25 m2
Acoperire generală 80%
Adâncimea apei 150 cm
Nuphar luteum 4 (nufărul galben)
Ceratophyllum demersum + (cosor)
Potamogen pectinatus + (limba apei)
Potamogen crispus + (paşă)
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

45
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

→ Staţionarul 20
Acest staţionar se află la marginea vestică a zonei Roşca-Buhaiova. Vegetaţia este în cea
mai mare parte alcătuită dintr-un stufăriş cu următoarea compoziţie:
As. Scirpo – Phragmitetum
subas. Salicetum cinerae
Suprafaţa 400 m2
Acoperire generală cu vegetaţie 90%
Adâncimea apei 50 cm
Phragmites australis 5 (stuf)
Carex riparia 1(pir)
Calystegia sepium +(volbura mare)
Lysimachia vulgaris + (gălbenele)
Solanum dulcamara + (lăsniciorul)
Typha angustifolia + (papura îngustă)
Iris pseudacorus + (stânjenel de baltă)
Stachys palustris + (busuioc de baltă)
Sium latifolium +(cosiţa)
Polygonum amphibium + (troscot de baltă)
Glyceria maxima + (mana de apă)
Polagonum hydropiper + (piperul de baltă)
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

La marginea stufărişului, spre canal, apare un amestec heterogen de specii palustre,


ruderale şi segetale care indică o influenţă antropogenă incipientă atestată de prezenţa speciilor:
Arcticum lappa, Urtica dioica, Xanthium altaicum, Lactuca serriola, Snchus arvensis,
Echinochloa crus-galli, Stellaria media, Polagonum aviculare, Plantago major, etc.:
Agrostis stolonifera (iarba câmpului)
Carex acutiformes (rogoz)
Carex riparia (pir)
Stachys palustris (busuioc de baltă)
Arctium lappa (brustur)
Urtica dioica (urzica)
Tussilago farfara (potbalul)
Lycopus europaeus (cervana)
Athaea officinalis (nalba mare)
Calystegia sepium(volbura mare)
Iris pseudacorus (stânjenel de baltă)
Lactuca serriola (salata sălbatică)
Sonchus arvensis (susai)
Echinochloa crus-galli (iarba bărboasă)
Myosoton aquaticum (plescariţă)
Phalaris arundinacea (iarba albă)
Stellaria media (răcovină)
Rumex crispus (ştevie creaţă)
Polagonum amphibium (troscot de blată)
Bidens tripartite (dentiţă)
Cheryanthemum vulgare (margareta)
Mentha aquatica (menta de apă)
Amorpha fruticosa (salcâmul mic)
Salix alba (salcia)

46
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Polygonum aviculare (troscotul)


Promus commutatus (vătămător)
Plantago major (pătlagina mare)
Salix cinerea (zălog)
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

→ Staţionarul 21
Staţionarul se află în afara zonei protejate, dar în imediata apropiere, la vest de canal, în
incinta amenajată Chilia1 (Hreblea). Aici a fost remarcată o influenţă antropogenă vizibilă.
Astfel, în jurul staţiilor de pompare apar asociaţii întinse de plante ruderale a căror structură este
redată în continuare, ca dovadă a antropizării.

As. Polagonetum avicularis


Suprafaţa 50 m2
Acoperire 100%
Polygonum aviculare 4 (troscotul)
Atriplex tatarica 1(loboda porcească)
Amaranthus retroflexus + (ştir)
Erigeron canadensis + (bătriniş)
Tripleurospermum inodorum +( muşeţelul nemirositor)
Cynodon dactylon + (pir gros)
Artemisia absinthium + (pelin)
Amaranthus hybridus + (ştir de ogoare)
Atriplex hostata + (lobodă)
Calystegia sepium + (volbura mare)
Arctium lappa + (brustur)
Solanum nigrum +(zarna)
Abutilon theophrasti + (teişorul)

As. Atriplicetum tataricae


Suprafaţa 50 m2
Acoperire 95%
Atriplex tatarica 5 (loboda porcească)
Polygonum aviculare +(troscot)
Cynodon dactylon + (pir gros)
Calystegia sepium + (volbura mare)
Amaranthus retroflexus +(ştir)
Arctium lappa +(brustur)
Xanthium italicum +(cornuţi)
Chenopodium album + (talpa gâştei)
Atriplex hastata + (lobodă)
Xanthium spinosum + (ghimpele)
Solanum nugrum + (zarna)
Abutilon theophrasti + (teişorul)
Cirsium arvense + (pălămida)
Convolvulus arvensis + (volbura)
Lactuca serriola + (salata sălbatică)
Chrysanthemum vulgare + (vetrice)

47
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

As. Cynodontetum dactyloni


Suprafaţa 50 m2
Acoperire generală 95%
Cynodon dactylon 5 (pir gros)
Polygonum aviculare + (troscot)
Atriplex tatarica + (loboda porcească)
Amaranthus retroflexus +(ştir)
Chenopodium album +(talpa gâştei)
Lactuca serriola + (salata sălbatică)
Artemisia absinthium +(pelin)
Melilotus albus + (sulfina albă)
Setaria glauca + (mohor)
Erogeron canadense + (bănuţ)
Echinochloa srus-galli +(iarbă bărboasă)
Torilis arvensis +(troscot)
Tripleurospermum inodorum +( muşeţelul nemirositor)
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

Abundenţa de specii ruderale şi sagetale în imediata aproipiere a zonei strict protejate


Roşca-Buhaiova constituie o rezervă de infestare a rezervaţiei în cazul intervenţiei necontrolate.
→ Staţionarul 22
Se află la marginea de vest a zonei analizate, în incinta amenajată Hlebea, în dreptul
staţiei de pompare nr. 1. Activităţile umane desfăşurate în zonă au modificat în mare parte
aspectul natural al vegetaţiei, instalându-se pe mari suprafeţe o vegetaţie ruderală în care
predomină asociaţia Polygonetum avicularis, Cynodontetum dactylini şi Atriplicetum tataricae.
As. Polagonetum avicularis
Suprafaţa 50 m2
Acoperire generală 100%
Polygonum aviculare 5 (troscot)
Amaranthus retroflexus + (ştir)
Lepidium ruderale + (păducherniţa)
Atriplex tatarica +(loboda porcească)
Atriplex hastata + (lobodă)
Kochia sieveriana + (măturica)
Xanthium italicum + (cornuţi)
Lactuca serriola + (salata sălbatică)
Amaranthus hybridus + (ştir de ogoare)
Erigeron canadensis + (bătriniş)
Melilotus albus + (sulfina albă)
Cynodon dactylon + (pir gros)
Abutilon absinthium + (clopoţei)
Solanum nigrum + (zarna)
Arctium lappa + (brustur)
Calytegia sepium + (cupa vacii)

As. Cynodontetum dactyloni


Suprafaţa 50 m2
Acoperire generală 100%
Cynodon dactylon 5 (pir gros)
Polygonum aviculare + (troscot)
Atriplex tatarica + (loboda porcească)

48
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Atriplex hastata + (lobodă)


Amaranthus retroflexus + (ştir)
Tripleurospermum inodorum +( muşeţelul nemirositor)
Plantago major +(pătlagina mare)
Lotus tenuis + (ghizdei)
Bidens tripartita + (dentiţă)
Artemisia absinthium + (clopoţei)
Torilis arvensis + (troscot)
Melilotus albus +(sulfina albă)
Daucus carota + (morcovul)
Lactuca serriola + (salata sălbatică)
Artemisia lgaris + (pelin negru)
Erodium cicurarium + (pliscul berzei)

As. Atriplicetum tataricae


Suprafaţa 50 m2
Acoperire 95%
Atriplex tatarica 5 (loboda porcească)
Arctium lappa + (brustur)
Xanthium italicum + (cornuţi)
Atriplex hastata + (lobodă)
Xanthium spinosum + (ghimpele)
Cirsium arvense + (pălămida)
Solanum nugrum + (zarna)
Abutilon theophrasti + (teişorul)
Convolvulus arvensis +(volbura)
Lactuca serriola + (salata sălbatică)
Chrysanthemum vulgare + (vetrice)

As. Hordcetum murini


Suprafaţa 25 m2
Acoperire 95%
Hordeum murinum 5 (orzul şoarecilor)
Chenopodium album + (talpa gâştei)
Solanum negrum + (zârnă)
Atriplex tatarica + (loboda porcească)
Amaranthus retrofelxus + (ştir)
Polygonum aviculare + (troscot)
Abutilon theophrasti +(teişorul)
Artemisia vulgaris + (pelin negru)
Rorippa sylvestris + (gălbenele)
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

→ Staţionarul 23
Se află pe teritoriul zonei strict protejate Roşca-Buhaiova, lângă de staţionarul 22 şi staţia
de pompare nr. 1. Asociaţia dominantă aici este formată din stufărişuri cu următoarea structură
cenotică :

49
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Punct 23-1 Punct 23-2 Punct 23-3


Se află pe teritoriul zonei strict Marginea de vest a stufărişurilor, Sporadic, la marginea stufărişurilor, în
protejate Roşca-Buhaiova, lână spre canal este uşor păşunată, cu o locuri mai svântate apar pâlcuri din
staţionarul 22 şi staţia de pompare vegetaţie mozaicat datorită asociaţia de sărătură Puccinellitum
nr. 1. Asociaţia dominantă aici păşunatului şi influenţelor venite limosae.
este formată din stufărişuri cu din incinta amenajată Hreblea. Asociaţia cuprinde un grup de specii
următoarea structură cenotică : Acest aspect mozaicat cuprinde indicatoare de săsături moderate cum
pâlcuri de Cynodon dactylon cu sunt : Puccinelia limosa, Aster tripolium,
numeroase specii care aparţin Spergularia marina, Suaeda maritima, dar
pajiştilor mezofile sau şi un grup de buruieni provenite din
buruienărilor de locuri umede. perimetrele aflate în afara zonei strict
Sintetic, această structură protejate cum sunt: Xanthium italicum,
mozaicată este ilustrată în Echinochloa crus-galli.
continuare.
As. Scirpo – Phragmitetum As. Puccinelitum limosae
2
Suprafaţa 25 m Suprafaţa 25 m2
Acoperire 95% Acoperire 95%
Adâncimea apei 50 cm
Phragmites australis 5 (stuf) Puccinellia limosa 4(iarba de sărătură)
Typha angustifolia + (papura îngustă) Aster tripolium 1(steluţa)
Mentha aquatica + (menta de apă) Spergularia marina + (pipirigul)
Glyceria maxima + (mana de apă) Suaeda maritima + (sărcica)
Sium latifolium + (cosiţa) Trifolium fragiferum + (trifoi fragifer)
Solanum dulcamara + (lăsniciorul) Xanthium italicum + (cornuţi)
Alisma plantago-aquatica + ( limbariţă) Bolboschoenus maritimus + (rogoz)
Salvinia lacustris + (peştişoara) Echinochloa crus-galli+ (iarba bărboasă)
Polygonum amphibium + (troscot de baltă) Mentha aquatica + (menta de apă)
Cynodon dactylon + (pir gros)
Agrostis stolonifera + (iarba câmpului)
Xanthium italicum + (cornuţi)
Aster tripolium + (steluţa)
Chrypsis aculeata + (ghimpariţa)
Lactuca tatarica + (salata)
Plantago major + (pătlagina mare)
Puccinellia limosa + (papura îngustă)
Gliceria maxima + (mana de apă)
Althaea officinalis + (nalba)
Inula britanica + (sovarvanita)
Tamaris ramosissima + (cătina roşie)
Atriplex tatarica + (loboda porcească)
Melilotus albus + (sulfina albă)
Lepidium albus + (hreniţă)
Agropyron repens + (pir târâtor)
Cirsium arvense + (pălămida)
Juncus compressus + (pipirig)
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

50
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

5.4. Impactul activităţilor antropice asupra ihtiofaunei


În ultimul timp, mai ales în ultimele două-trei decenii, ihtiofauna deltei s-a modificat
profund, în special datorită impactului activităţilor antropice.
Efectul nefast al acestor activităţi asupra ihtiofaunei se manifestă în deltă prin dispariţia
unor specii, reducerea drastică a efectivului speciilor valoroase şi implicit prin modificarea
raportului cantitativ dintre specii.
Principalele cauze ale acestor modificări sunt următoarele:
− indiguirea luncii inundabile a Dunării, ale cărei bălţi erau cele mai bune locuri de
reproducere pentru numeroase specii de peşti, mai ales ciprinidele de valoare economică;
− construirea lacurilor de baraj, în special « Porţile de Fier 1 »;
− lucrările hidrotehnice realizate dintre care amintim: îndiguiri, săpări de canale, închideri
de canale, desecarea unor zone din deltă, construirea de incinte îndiguite pentru
stuficultură;
− poluarea şi eutrofizarea accentuată a apelor Dunării şi braţelor acesteia prin deversări de
ape industriale poluate şi a reziduurilor de îngrăşăminte chimice şi pesticide
organoclorurate provenite din amenajările agricole şi piscicole adiacente zonei luate în
studiu.
Eutrofizarea ca efect al poluării apelor cu nutrienţi a determinat schimbări fundamentale
în caracteristicile biotopului.
Creşterea turbidităţii apei şi reducerea ariei habitatelor cu apă limpede a antrenat declinul
speciilor tipice: ştiucă, lin, etc., care altădată deţineau ponderea în pescuitul industrial. În locul
acestora proliferează alte specii de ciprinide.
Multe dintre speciile de peşti au devenit foarte rare (crap, văduviţă, morunaş, somn,
şalău, ştiucă, lin, caracudă) deşi în trecutul apropiat ele formau baza ihtiofaunei ghiolurilor
deltei. În ultimul timp au proliferat speciile mai puţin valoroase ca: babuşca, batca, bibanul,
roşioara şi îndeosebi carasul care formează peste 50% din captura totală.

5.5. Impactul activităţilor antropice asupra faunei de nevertebrate şi herpetofaunei


Diversitatea mare a faunei acvatice şi semi-acvatice şi numărul mare de exemplare a
acestor specii (caracteristice zonelor umede bine structurate şi stabile) din zona cu regim de
protecţie integrală Roşca-Buhaiova dovedeşte starea ecologică actuală deosebit de bună a
sistemelor naturale din regiunea analizată.
Sistemele acvatice din zona strict protejată Roşca-Buhaiova sunt bogate în vegetaţie
natantă şi submersă asigurând condiţii optime atât pentru fauna fitofilă, cât şi pentru fauna
bentonică.
Impact negativ asupra ecosistemelor naturale din zona Roşca-Buhaiova pot avea
următoarele activităţi umane:
− partea de vest a zonei strict protejate este influenţată de afluenţii amenajării piscicole şi
agricole ce au o încărcătură supraliminară de nutrienţi şi poluanţi clasici (proveniţi de la
procesele de clorinare a bazinelor);
− în partea de nord-vest şi nord a zonei există animale domestice în stare semi-sălbăticită,
prezenţa acestora însă influenţează indirect fauna de nevertebrate şi herpetofauna (prin
distrugerea habitatelor, prin suprapăşunare etc.).

5.6. Impactul activităţilor antropice asupra avifaunei


Zona este constituită dintr-un complex de lacuri şi japşe care împreună cu asociaţiile
vegetale dezvoltate aici şi în care predominante sunt stuful şi papura asigură condiţii optime
pentru cuibărit populaţiilor acvatice şi de stuf. Cu excepţia zonelor perimetrale izolarea acestei
zone este aproape totală, fiind ferită în mod obişnuit de impactul antropic, fapt care a determinat
pe lângă instalarea pentru cuibărit a numeroase specii de păsări şi concentrarea pentru cuibărit în
această zonă a speciei Pelecanus onocrotalus.

51
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

După transformarea zonei Pardina în incinta stuficolă şi apoi piscicolă, zona în care a fost
semnalată prezenţa mai multor colonii de dimensiuni reduse (câteva sute de cuiburi) de pelicani
comuni, s-a înregistrat o concentrare a populaţiei de pelican comun în zona Roşca-Buhaiova,
care devine principalul areal de cuibărire al speciei Pelecanus onocrotalus din Europa.
În perioada 1964-1978, observaţiile şi fotografiile efectuate din elicopter şi avion au
arătat prezenţa coloniei de pelican comun pe plaurii fixaţi pe laturile de nord şi sud ale lacului
Buhaiova. Pe plaurii din partea nordică au cuibărit în toată această perioadă circa 213 din
numărul perechilor de pelicani prezenţi în colonie.
Înregistrările efectuate au indicat o creştere constantă a numărului de perechi cuibăritoare
la pelicanul comun, de la 1200 perechi în 1964, la 1500 perechi în 1969, la 2800 perechi în 1974,
la 3100 perechi în 1975, la 3400 perechi în 1976, la 3500 perechi în 1977 şi respectiv la 3800 de
perechi în 1978. Singura explicaţie care justifică o creştere atât de rapidă a numarului de perechi
cuibăritoare la pelicanul comun, este că aproape întreaga populaţie europeană a acestei specii s-a
concentrat în această zonă. Această explicaţie este confirmată şi prin faptul că după această dată,
numărul de perechi cuibăritoare în zona Roşca-Buhaiova s-a menţinut la nivelul de 3000-
3500 perechi.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că pe plaurii plasaţi la marginea lacului
Hrecisca, pe toata circumferinţa acestuia sunt amplasate cuiburi de pelican. Dispersia cuiburilor
depinde de lărgimea plaurilor. S-au observat şi 3 aglomerări formate de perechile cuibăritoare.
Cea mai mare este plasată în partea de nord a lacului unde au fost estimate circa 2000 de perechi.
Alte două zone cu aglomerări mari de cuiburi sunt plasate în estul şi sudul lacului dar numărul
lor nu depăşeşte 500 de cuiburi. Prin vizualizări repetate s-a estimat că pe plaurii din zona lacului
Hrecisca ar exista un număr de circa 3900 – 4100 perechi de peIicani comuni.
La această dată încă nu se pot preciza factorii care au determinat mutarea coloniei de
pelicani comuni de pe lacul Buhaiova pe lacul Hrecisca.

5.7. Impactul activităţilor antropice asupra zooplanctonului


Analiza comparativă a parametrilor structurali ai sistemului planctonic (în speţă
zooplanctonic) din probele recoltate nu relevă deosebiri semnificative ale nivelelor de trofie ale
ecositemelor din zona analizată.
Valorile biomasei zooplanctonice (mg/l) în lunile martie şi septembrie în interiorul zonei
strict protejate Roşca-Buhaiova şi în amenajarea piscicolă, în toate cele 7 staţionare înregistrează
valori mai mari în luna septembrie (comparativ cu luna martie), valori date de maximele de
dezvoltare realizate de crustaceii planctonici (copepode şi cladocere).
În interiorul zonei analizate (lacurile Poliacova, Roşca şi Ciorticuţ) valorile biomasei
zooplanctonice sunt puţin mai scăzute decât în staţionarele din amenajarea piscicolă şi canal, dar
nerelevante pentru a scoate în evidenţă influenţa unor factori de natură antropică.
Calitativ, structura zooplanctonică prezintă similitudini; dominantă - în ambele cazuri –
fiind realizată de speciile de Ciclopide (forme tinere primăvara şi adulte toamna). Din punct de
vedere al gradului de eutrofizare, pe baza valorilor nutrienţilor – azot şi fosfor – şi a saturaţiei în
oxigen, lacurile din interior sunt oligo spre mezotrofe.

5.8. Impactul antropic asupra macrozoobentosului


În zona strict protejată Roşca-Buhaiova nu se mai întreprind acţiuni ce ar putea periclita
ecologic ecosistemul, totuşi efectele poluării accentuate din trecut se fac încă simţite în ceea ce
priveşte fauna bentonică prin reducerea numărului de specii. Fauna bentonică a acestor acvatorii
este slab diversificată taxonomic, dar şi numeric, realizând uneori densităţi ridicate (1380
expl/m2 în staţionarul 22 în septembrie 2006) apar oligochetele, reprezentate prin speciile:
Paranais frici. Uncinais uncinata (Fam. Naididae), Potamotrix veidouskvi, Tubifex tubifex (Fam.
Tubificidae) şi Eiseniella tetraedra (Fam. Lumbricidae).

52
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Chironomidele realizeaza densităţi maxime în luna martie în staţionarul 12, fiind


reprezentate prin speciile: Chironomus plumosus şi Ablabesmya monilis. În număr redus, şi doar
în câteva staţionare au fost identificate hirudineele Piscicola geometra şi Erpobdela ortoculata.
Se poate observa ca organismele ce constituie fauna bentonică a acestor ecosisteme sunt
indicatori de ape mezosaprobe, cu o încărcătură medie de substanţe organice şi o productivitate
moderată. De asemenea, se poate considera că ecosistemele se află într-o stare naturală, influenţa
factorului antropic în biodinamica ecosistemelor fiind minimă.

53
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Figura nr. 10 – Matricea de evaluare globală a impactului în zona protejată Roşca-Buhaiova


(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare faza
a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării – Marea
Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic asupra
ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264 )

54
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

CONCLUZII

• Protejarea habitatelor unor comunităţi biologice sănătoase, intacte, este cel mai eficient mod
de a prezerva per ansamblu diversitatea biologică. Atunci când este creată o arie protejată,
trebuie ajuns la un compromis între protejarea diversităţii biologie, funcţionarea ecosistemelor
şi satisfacerea nevoilor de reurse imediate şi pe termen lung ale comunităţilor locale. Mărimea
sau poziţia ariilor protejate în lume sunt frecvent determinate de distribuţia populaţiei,
potenţialul biologic al teritoriului, eforturile politice şi factorii istorici.
• Gradul de utilizare antropică a resurselor naturale este o realitate ce trebuie luată în
considerare încă de la proiectarea ariilor protejate. Oamenii au fost parte integrantă a tuturor
ecosistemelor, iar excluderea omului din ariile protejate poate avea consecinţe neprevăzute.
Dacă scopul unei arii protejate este explicat populaţiei şi dacă majoritatea locuitorilor sunt de
acord cu obiectivele şi respectă regulile, atunci zona poate poate menţine mai bine
comunităţile naturale proprii.
• Zona Roşca-Buhaiova figurează pe lista rezervaţiilor naturale din România încă din anul
1970, iar începând din anul 1979 a fost declarată rezervaţie a biosferei (împreună cu Pădurea
Letea). Include o mare diversitate de biotopi reprezentativi pentru delta fluvială (plauri
plutitori şi fixaţi, mlaştini stuficole, lacuri, grinduri fluviale, marginea vestică a grindului
marin Letea, marginea estică a grindului continental Chilia, gârle naturale, terenuri
inundabile, zăloage de sălcii etc.). Nucleul acestei zone de regim de protecţie integrală îl
constituie lacurile Roşca şi Buhaiova. Lacurile componente apar ca ochiuri de apă în suprafaţa
ocupată de plaur şi stufăriş, ceea ce conturează imaginea acestei zone complexe. Cele 4 lacuri
(Poliacova, Roşca, Argintiu, Dracului) totalizează o suprafaţă de 546 hectare, cel mai întins
fiind lacul Roşca (222 hectare), iar restul suprafeţei fiind ocupat de jepşi (Poliacova) şi
mlaştini, favorizate de natura depresionară a terenului, unoeir cotele fiind sub nivelul mării.
• În ciuda aparenţei de monotonie conferită de specia dominantă, stuful, vegetaţia este bogat
diversificată. În bazinele acvatice stagnante se remarcă nufărul alb, nufărul galben, piciorul
cocoşului, plutica, iarba-broaştei, ciulinii de baltă, broscăriţa, rizacul, brădişul, cosorul, etc. În
stufărişurile compacte se concentrează aproape toată flora spontană de plante specifice
zonelor umede, reprezentative fiind: lăsniciorul, laptele cucului, specii din genul Carex,
Dianthus dar şi specii rare cum sunt obligeana sau calcea-calului. Reprezentative sunt şi
terenurile inundabile cu zălogi. Având în vedere configuraţia morfohidrografică, asociaţiile
floristice şi faunistice, impactul activităţii antropice în decursul timpului, zona Roşca-
Buhaiova cuprinde un complex de ecosisteme deltaice naturale, parţial modificate de om şi
care pot fi grupate în:
1. grupa de ecosisteme « ape stagnante dulci permanente », cu lacuri cu schimb redus de
ape, acoperite parţial cu vegetaţie plutitoare, cum sunt lacurile: Roşca, Poliacova,
Argintiu, Dracului şi japşele Poliacova;
2. grupa de ecosisteme de « păşuni şi comunitaţi de ierburi înalte în zone umede »;
3. grupa de ecosisteme « păşuni pe grinduri fluviatile în asociaţie cu sălcii izolate sau cu
pâlcuri de sălcii, sau cu păduri inundate frecvent »;
4. grupa de ecosisteme antropice.
• Aceste ecosisteme sunt străbătute de gârle curgătoare, canale cu circulaţie activă a apei,
precum şi unele gârle colmatate. Gârle curgătoare importante în zonă sunt: Lopatna, Eracle şi
Sulimanca. Gârle şi canale cu regim liber, cu circulaţie redusă a apei, acoperite parţial de
vegetaţie plutitoare sau fixată, cum sunt: canalul Pardina Ocolitor, canalul Dovnica, canalul

55
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

Magearu şi canalul Rădăcinoasele. Gârle şi canale colmatate total sau parţial şi acoperite de
vegetaţie, cum sunt: Poliacova, Frăţiorul, Satului şi Sulimanca Seacă.
• Speciile şi comunităţile vegetale sunt reprezentate de stufărişuri, vegetaţia lacurilor, avand
drept caracteristică dispunerea speciilor de plante sub formă de fâşii paralele cu malul şi
formate din specii adaptate la o anumită adâncime de apă. Se mai întâlnesc plante din bălţi şi
mlaştini, iar pe fundul depresiunilor supuse inundaţiilor îndelungate, printre trestii, papură şi
crini de baltă s-au instalat salcia, plopul şi frasinul pufos.
• Se poate spune că încărcarea cu metale grele a apelor din acest perimetru este o urmare a
folosirii în amonte, în incinta agricola Pardina şi în amenajarea Piscicolă Chilia limitrofă
perimetrului strict protejat a substanţelor ce conţin metale grele ca îngrăşămintele chimice şi
pesticidele. De asemenea, o mare cantitate de reziduuri de metale grele este adusă de Dunare,
tot ca urmare a activităţilor antropice din amonte.
• Rezervaţia Bioferei este locul în care trebuie să se realizeze o coexistenţă armonioasă între
om şi ceilalţi factori naturali. Necesităţile omulul să fie satisfăcute, dar fără degradarea
mediului. În ultimile decenii, activităţile antropice au adus prejudicii considerabile mediului
deltaic. Este normal ca necesităţile biologice şi spirituale ale oamenilor să fie satisfăcute, dar
fără a deregla capacitatea de regenerare a resurselor deltei. Datorită activităţilor
desfăşurate de om pentru satisfacerea unor nevoi imediate, prin lucrările realizate, a adus
grave prejudicii biomului deltaic şi zonei litoralului aferent acestuia, ducând la deteriorarea
mediului.
• Datorită programului de amenajare şi exploatare integrală, spaţiul dintre Chilia Veche şi
Sulina a suferit o puternică presiune antropică în ultimele decenii, circa 43% din suprafaţa sa
(152 mii hectare – 40,6% din suprafaţa deltei) fiind amenajată prin îndiguiri pentru diverse
scopuri economice cu consecinţe negative asupra zonei strict protejate Roşca-Buhaiova.
Îndiguirea a produs, ca şi în alte zone, modificări a regimului hidrologic, în special la ape
mari, cât şi o supraînălţare a maiurilor în amonte. Toate acestea au dus la transformări
naturale acvatice şi a ecosistemelor de uscat, scurgerii apei i s-a dat un regim hidrologic
dirijat, cu consecinţe de colmatare a zonelor Sireasa – Şontea – Furtuna şi Matiţa – Merhei. O
altă lucrare care a influenţat foarte mult ecosistemele din zona strict protejata Roşca–
Buhaiova este amenajarea braţului Sulina pentru navigaţia maritimă. Din cauza creşterii
depunerilor de aluviuni grosiere la gura de vărsare, din anii 1923 a început executarea unor
diguri în mare pentru prelungirea şenalului navigabil spre zonele mai adânci şi menţinerea
gurii la est de ţărmul deltei secundare a Chiliei.

56
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

BIBLIOGRAFIE

1. Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării – Raportul privind starea mediului în


Rezervaţia Biosferei Delta Dunării în anul 2008, Tulcea, 2009;
2. Baboianu G. (coord.), Goriup P. (coord.) – Obiectivele de management pentru
conservarea biodiversităţii şi dezvoltare durabilă în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării,
România, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Edit. Information Press, Oxford,
1995, pg. 2-3;
3. Bogdan Octavia – Regionarea climatică şi topoclimatică a Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării, Rev. Geografică II-III (1995-1996), serie nouă, Bucureşti;
4. Bondar C. – Hidrologia în studiu de caz al Deltei Dunării, Anal. Instit. Delta Dunării,
1993, Tulcea;
5. Botnariuc C. – Concepţia şi metoda sistemică în biologia generală, Edit. Academiei
Române, Bucureşti, 1976;
6. Ciocârlan V. – Contribuţii la cunoaşterea florei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării,
Anal. Şt. Instit. Delta Dunării, Tulcea, 1994;
7. Gâştescu P. Ştiucă R. (edit.) – Delta Dunării – Rezervaţie a Biosferei, Edit. Dobrogea,
Constanţa, 2006;
8. Hulea Orieta, David Cristina, Tudor M. – Date preliminare privind dinamica şi structura
comunităţilor zooplanctonice din şase ecosisteme lacustre ale RBDD, în anul 1996, Anal. IDD,
Tulcea;
9. Institutul de Cercetări Eco-Muzeale – Studii şi cercetări de ştiinţele naturii şi muzeologie,
col. Delta Dunării, 2004-2006, Tulcea;
10. Institutul de Cercetări Eco-Muzeale – Studii şi comunicări de ştiinţele naturii, col. Peuce,
vol. II, 1973, Tulcea;
11. Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare
faza I-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării –
Marea Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic
asupra ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 132-156;
12. Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare
faza a II-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării –
Marea Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic
asupra ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 228-252;
13. Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare
faza a IV-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării –
Marea Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic
asupra ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 258-272
14. Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Sinteza lucrărilor de cercetare
faza a V-a, Programul “Orizont 2000” Multipol Tehnologic regional Dunăre – Delta Dunării –
Marea Neagră; Tema: Studierea unor alternative şi soluţii de reducere a impactului antropic
asupra ecosistemelor naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pg. 227-264;
15. Pârvu C. – Universul plantelor, Edit. ASAB, Bucureşti, 2006;
16. Popescu A. Sanda V., Chifu Silvia, Şetefan N., Sârbu I. – Vegetaţia Deltei Dunării – în
Marisia XXV, Studii şi materiale, 1997, Târgu Mureş;
17. Popescu A., Sanda V. – Contribuţii la cunoaşterea vegetaţiei psamofile din Delta
Dunării, Peuce, vol. V, Muzeul Delta Dunării, 1976, Tulcea;

57
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ NAPOCA MASTER

18. Posea G., Bogdan Octavia, Zăvoianu I. – Geografia României – vol. 5, Câmpia Română,
Dunărea, Podişul Dobrogei, Litoralul românesc al Mării Negre şi Platforma continetală, Edit.
Academiei Române, Bucureşti, 2005;
19. Prinack R.B. – Conservarea diversităţii biologice, Edit. Tehnică, Bucureşti, 2002;
20. Roman N. – Contribuţii la cunoaşterea florei Rezervaţiei Biosfrei Delta Dunării, Anal.
Şt. Inst. Delta Dunării, Tulcea, 1992;
21. Vespremeanu E. – Relieful Deltei Dunării – Studii şi cercetări de oceanografie costieră
(Rev. Ştiinţelor litorale), vol. 1, Edit. Universităţii din Bucureşti, 2004.

58