UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRUL : SIBIU
REFERAT
Interdicția abuzului de poziție
dominantă

COORDONATOR:
CONF. UNIV. DR. ANDREEA CORINA-TARSIA

Student :PANDIA ION NICUȘOR

 I. COORDONATELE JURIDICE ALE DOMINAŢIEI

I.1. Prezentarea dispoziţiilor legale

Normele de drept intern referitoare la abuzul de poziţie dominantă sunt de dublă

inspiraţie – comunitară şi franceză. Sancţionarea comportamentelor abuzuve constituie una
din cheile de reglare atât a mecanismelor economice ale pieţei, cât şi a acţiunii universale a
principiilor echităţii şi bunei-credinţe. Aceasta, deoarece obiectivului de ordin
concurenţial, vizând protecţia pieţei libere, i se adaugă încă unul: controlul echilibrului
comercial, prin protecţia părtii mai slabe, chiar dacă, astfel, ar fi pusă în discuţie
securitatea juridică civilă bazată pe respectul datorat contractului.
Deşi într-o manieră imperfectă, reglementarea romană vizează sancţionarea utilizării
abuzive a avantajului rezultat din inegalitatea raportului de forţe, în ambele sale forme de
manifestare: abuzul de poziţie dominantă şi abuzul de dependenţă economică1.
Articolul 6 din L. 21/1996, interzice folosirea abuzivă a unei poziţii dominante,
deţinută de unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa romanească sau pe o parte
substanţială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot
avea ca efect afectarea activităţii economice ori prejudicierea consumatorilor.
Textul reproduce, uşor adaptat, conţinutul art. 86 al tratatului de la Roma (devenit
art. 82 prin Tratatul de la Amsterdam), prin care se declară incompatibilitatea cu piaţa
comună şi interzisă, în măsura în care comerţul intracomunitar este susceptibil de a fi
afectat, fapta uneia sau al mai multor întreprinderi de a exploata în maniera abuzivă o
poziţie dominantă pe piaţa comună sau pe o parte substanţială a acesteia2.

I.2.Condiţia premisă – delimitarea pieţei relevante

1
Mihai Emilia – Dreptul concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, pg.139
2
Vasile Iancu, Cristian Sabin Iancu,- Dreptul Concurentei, Ed. Sitech, Craiova, 2009,.pg. 139

2
 .Definirea pieţei relevante este un instrument de identificare şi de stabilire a

limitelor în care se exercită concurenţa dintre întreprinderi, fiind fundamentală pentru

toate domeniile acoperite de legislaţia în domeniul concurenţei. Scopul definirii pieţei
relevante este de a identifica produsele şi concurenţii existenţi ai întreprinderilor în
cauză, concurenţi care sunt capabili să constrângă comportamentul respectivelor
întreprinderi şi să le împiedice să acţioneze independent de presiunile unei concurenţe
efective. Îndeosebi în cazurile de posibil abuz de poziţie dominantă, este necesar ca
piaţa relevantă să fie riguros şi precis definită, aceasta fiind o precondiţie pentru orice
analiză a unui presupus comportament anticoncurenţial, deoarece, înaintea constatării
unui abuz de poziţie dominantă este necesar să se stabilească existenţa unei poziţii
dominante pe o piaţă dată, ceea ce presupune că o asemenea piaţă a fost deja definită.
Conform instrucţiunilor privind definirea pieţei relevante, piaţa relevantă reprezintă
piaţa pe care se desfăşoară concurenţa. Aceasta este utilizată pentru
identificarea produselor şi a agenţilor economici ce se află în concurenţă directă în
afaceri.

I.3. Dominaţia – stare de fapt

Definiţia poziţiei dominante este o creaţie a jurisprudenţei comunitare 3, preluată şi

asimilată de legea romană4, având ca reper central dominaţia ca stare de fapt. Întelegem
asadar prin poziţie dominantă acea situaţie de fortă economică detinută de o întreprindere,
care îi conferă posibilitatea unor componente independente faţă de concurenţii săi
3
Hotararea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, din 14.02.1978, United Brands , cauza 27/76,
Culegere de jurisprudenţă 1978, pg. 207
4
Art. 2 alin. (3) al Regulamentului din 16 aprilie 2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea
concurentei nr. 21/1996

3
( inclusiv cei potentiali), fată de clienţi şi faţă de consumatori, implicit, putinţa de a
denatura concurenţa efectivă pe piaţa în cauză.
Poziţia dominantă poate aparţine unui singur operator economic sau mai multora.
Distingem asadar între o dominaţie exclusivă (individuală) şi una colectivă.
Dominaţia exclusivă apartine unui singur operator economic, aflat de regulă, în
situaţia de monopol, această situaţie fiind cel mai des intalnită.
Poziţia dominantă colectivă presupune ca operatorii vizaţi să constituie o entitate
colectivă în raport cu competitorii lor. Aceasta poate fi dedusă din similaritatea structurii
costurilor agenţilor economici dominanţi, transparenţa pieţei, preţuri fixe, bariere înalte la
intrare, putere redusă de negociere din partea consumatorilor.

I.4. Criterii de apreciere a dominaţiei

Studiul practicii probează ca nu există un criteriu absolut pentru determinarea

poziţiei dominante, dupa cum nu exista nici macar o lista concretă cu asemenea criterii.
Dominaţia este o stare de fapt, a cărei aprecieri se face contextual.
Dintre criteriile determinării stării de dominaţie, mai simplu şi de cele mai multe ori,
este criteriul statistic, al părtilor de piaţă. Este însă posibil însă ca acest criteriu sa nu fie
decisiv. O intreprindere poate sa fie “leader” pe piaţă fără să “zdrobească” procentual 5. Se
presupune asadar o analiza mai subtilă, care să releve rolul proeminent al unei întreprinderi
dincolo de cifrele de afaceri realizate. De pildă, Consiliul Concurenţei a considerat că un
agent economic deţinea poziţie dominantă, chiar daca acesta avea o cotă de numai 18% pe
piaţa relevantă. Pentru a ajunge la această concluzie, organul de poliţie a pieţei a întreprins
o analiza structurală a pieţei de referintă, având în vedere efectele posibile ale practicii
imputate agentului economic respectiv6.
5
Emilia Mihai. – Dreptul Concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, pg 142
6
Cons. Conc., dec. nr. 20 din 7.11.1997, nepublicata, mentinuta prin dec. CSJ, s. cont. adm., nr. 955/1998,
af. S.C. Trafo S.A., in Curierul judiciar, nr. 1/2002, pg. 113-114

4
 Prin urmare, se pot lua în considerare şi combina şi alţi factori, pe care putem să îi
clasificăm după urmatoarele criterii:
 Criterii interne privind întreprinderea – capacitatea de producţie, rentabilitatea
şi avansul tehnologic, puterea financiară sau comercială, deţinerea unor
infrastructuri, instalatii sau sisteme de distribuţie care îi conferă supremaţie
 Criterii externe privind structura pieţei – concurenta potentială, în funcţie de
gradul de deschidre a pieţei;

II. FORMELE ABUZULUI DE POZIŢIE DOMINANTĂ

Utilizând aceeaşi metodă ca aceea urmată de redactorii Tratatului de la Roma în art.

81 si 82, Legea nr. 21/1996, republicată, evocă în cea de-a doua parte a art. 6, câteva fapte
anticoncurenţiale care pot constitui tot atatea forme de exploatare abuzivă a poziţiei
dominante, lista acestora neavând caracter limitativ, ci doar exemplificativ. Pe baza
acestora se poate defini abuzul de poziţie dominantă şi se pot determina criteriile generale
de identificare a abuzului de poziţie dominantă.
Astfel, formele pe care le poate îmbraca abuzul de poziţie dominantă exemplificate
de legiuitor sunt:
a) impunerea în mod direct sau indirect a preturilor de vânzare sau de cumparare, a
tarifelor si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari;
b) limitarea productiei, distributiei sau dezvoltarii tehnologice în dezavantajul
consumatorilor;

5
 c) aplicarea, în privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii
echivalente, provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj;
d) conditionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de catre parteneri, a unor
clauze stipulând prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor
comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;
e) realizarea de importuri fara competitie de oferte si tratative tehnico-comerciale
uzuale, în cazul produselor sau serviciilor care determina nivelul general al preturilor si
tarifelor în economie;
f) practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de ruinare, sub
costuri, în scopul înlaturarii concurentilor sau vânzarea la export sub costul de productie,
cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor preturi majorate consumatorilor interni7.

III. DEFINIŢIA ŞI CRITERIILE GENERALE ALE ABUZULUI

III.1. Definiţia noţiunii de abuz de poziţie dominantă

Având în vedere dispoziţiile legii române, dar şi elementele de referinţă din jurisprudenta
comunitară8, putem defini abuzul de poziţie dominantă ca fiind acea noţiune care
desemnează conduita unei întreprinderi aflate în poziţie dominantă, indiferent de atitudinea
subiectivă a acesteia, de natură să prejudicieze interesele consumatorilor şi/sau să
obstrucţioneze competiţia normală pe piaţa relevantă, în condiţiile în care concurenţa este
deja slabilită ca urmare a prezenţei inseşi a întreprinderii în cauză9.
În consecinţă, noţiunea de abuz de poziţie dominantă implică urmatoarele elemente:

7
Florescu Eugenia – Dreptul Concurentei, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005, pg 99
8
CJCE 13 februarie, 1979, Hoffman-Laroche, af.85-76, Rec. 461
9
Mihai Emilia – Dreptul Concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, pg. 152

6
 a) Caracterul “obiectiv” al abuzului – pentru a fi reţinut, abuzul de poziţie dominantă
nu necesită proba unei anumite atitudini subiective: intenţie sau culpă, deşi evident,
poate fi săvârşit cu vinovăţie
b) Denaturarea concurenţei – abuzul trebuie să falsifice concurenţa şi prin aceasta, să
afecteze activitatea economică.
c) Afectarea intereselor consumatorilor – textul art. 6 din legea concurenţei precizează
că practicile abuzive ale operatorului aflat în poziţie dominantă au ca obiect sau pot
avea ca efect, totodată cu afectarea comerţului şi prejudicierea consumatorilor.
d) Obligaţie specială de diligenţă în ceea ce priveşte structura concurenţei – agentul
economic aflat în poziţie dominantă, leader pe piaţă, are o responsabilitate
particulară, pe măsura puterii sale: aceea de a nu aduce atingere concurenţei efective
pe piaţa de referinţă. Din moment ce structura concurenţială este deja slabită prin
însuşi faptul prezenţei sale, orice restricţionare suplimentară a acestei structuri este
susceptibilă să constituie o exploatare abuzivă a poziţiei dominante10.

III.2. Criteriile generale de identificare a abuzului de poziţie dominantă

Pe baza exemplelor legale analizate şi a definiţei noţiunii de abuz de poziţie

dominantă, se poate determina numitorul comun al tuturor practicilor anticoncurenţiale de
acest tip. Considerăm asadar că ne aflăm în prezenţa unui exerciţiu abuziv al poziţiei
dominante, când se întalnesc urmatoarele elemente:
a) conduita întreprinderii dominante vizează eliminarea unuia sau unora dintre
concurenţi, sau a întregii concurenţe, ori poate avea un asemenea efect;
b) prin aceasta conduita, întreprinderea profită de poziţia sa dominantă pentru a-şi
procura, în detrimentul altor concurenţi si/sau al consumatorilor, un avantaj
10
Iancu Vasile, Cristian Sabin Iancu – Dreptul concurentei, Ed. Sitech, Craiova, 2009, pg 149

7
 nefiresc, pe care jocul normal al concurenţei nu i-ar fi permis să-l obţină.
Avantajul este anormal dacă riscurile suportate de agentul economic sunt
disproporţionat de mici faţă de beneficiile dobândite.

IV. REGIMUL SANCŢIONATOR ÎN DOMENIUL ABUZULUI DE

POZIŢIE DOMINANTĂ

Consiliul Concurenţei va putea, după epuizarea procedurilor prevăzute, să decidă

încetarea practicilor anticoncurenţiale constatate, să impună parţilor condiţii speciale şi
alte obligaţii, să aplice agenţilor economici amenzi (art. 50 si 51 din Legea 21/1996 şi art.
12 din Regulamentul din 9 iunie 1997).
Potrivit art. 47 alin 2 din Legea concurenţei, măsurile de suspendare sau de
interdicţie a practicilor anticoncurenţiale constatate, precum şi dispoziţiile obligatorii date
agenţilor economici de a reveni la situaţia anterioară vor fi dispuse de Consiliul
Concurenţei, numai la constatarea unor fapte manifest ilicite, constitutive de practici
anticoncurenţiale prohibite expres de lege şi care trebuie eliminate fără întârziere pentru a
preveni sau opri producerea unui prejudiciu grav şi cert.
Individualizarea sancţiunii se face, potrivit art. 52 din lege, în funcţie de gravitatea,
durata faptei şi a consecinţelor sale asupra concurenţei, cu luarea în considerare a cifrei de
afaceri şi a cotei de piaţă a contravenientului.
Atunci cînd la săvârşirea contravenţiei participă mai mulţi agenţi economici, la
sancţionarea fiecaruia se respectă principiul proporţionalităţii, consacrat prin art. 2 alin. 2
din legea nr 21/1996.
Prin decizie, Consiliul Concurenţei, poate obliga agenţii economici, similar cu
prevederile dreptului comunitar, la plata unor amenzi cominatorii pentru fiecare zi de

8
întarziere, pentru a-i determina să furnizeze corect şi complet informaţiile şi documentele
ce le-au fost cerute şi să respecte dispoziţiile art. 6 din lege, altfel spus, să înceteze
exercitarea practicilor abuzive.
Corolar al regimului sancţionator în materie de abuz de poziţie dominantă, dar şi
sursa de confuzii, art. 7 din lege prevede că dacă, prin măsurile luate şi prin sancţiunile
aplicate de Consiliul Concurenţei unui agent economic care a abuzat de poziţia sa
dominantă, nu se obtine nominalizarea raporturilor competiţionale şi prevenirea repetării
abuzului, Consiliul Concurenţei poate cere în justiţie ordonarea unor măsuri, mergând
pană la lichidarea poziţiei dominante pe piaţă a agentului economic respectiv.
Este de remarcat că severitatea legii nu este decât aparentă deoarece intervenţia
justiţiei este conditionată de probarea de către Consiliul Concurenţei a gravei afectări a
unui interes public major, definit de alin. 4 al art. 7 prin termeni mult prea generici ca să
poată constitui un mijloc obiectiv de lucru: securitatea publică, pluralitatea de agenţi
economici independenţi, bunăstarea consumatorilor şi regulile prudenţiale11. În absenţa
unor criterii certe de determinare a conţinutului acestor sintagme, la adapostul oricareia
dintre ele se poate adopta orice soluţie şi se poate manifesta orice arbitrariu

V. STUDIU DE CAZ. ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE COMISIA

EUROPEANĂ ŞI CONSILIUL CONCURENŢEI PRIVIND ABUZUL DE
POZIŢIE DOMINANTĂ

11
Iancu Vasile, Cristian Sabin Iancu – Dreptul Concurentei, Ed.Sitech, Craiova, 2009, pg.155

9
Cazul: British Airways plc. c. Comisia Europeană, 17 decembrie 2003,
decizie a Tribunalului de Primă Instanţă)

Situaţia de fapt
British Airways (BA), cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie, a încheiat
acorduri cu agenţiile de voiaj acreditate în Marea Britanie de către Asociaţia Internaţională
de Transport Aerian în vederea vânzării de bilete de avion. În baza acestor acorduri,
agenţii primesc un comision de bază pentru biletele BA vândute şi beneficiază de alte
facilităţi financiare complementare cum este de exemplu prima de rezultat calculată în
funcţie de creşterea vânzărilor de bilete.
Virgin Atlantic Airways, o companie concurentă a depus o plângere împotriva
acestor acorduri la Comisia Europeană. În urma unei anchete conduse de către Comisie,
BA a adoptat un nou sistem de prime de rezultat aplicabil din 1998. Astfel, în afara
comisionului, fiecare agent putea obţine şi alte comisioane suplimentare (unele aplicabile
nu numai câştigurilor suplimentare realizate, ci şi vânzărilor totale de bilete BA pentru
perioada de referinţă) Compania Virgin Atlantic Airways a depus o nouă plângere la
Comisie împotriva acestui nou sistem de recompense financiare.
prin decizia din 14 iulie 1999, Comisia a considerat acordurile şi sistemele de recompensă
financiară iniţiate de BA ca fiind un abuz de poziţie dominantă pe piaţa britanică a
serviciilor agenţiilor de voiaj aeriene şi a dispus amendarea acestei companii cu 6,8 mil
Euro. În opinia Comisiei sistemul primelor de rezultat are ca efect incitarea agenţilor de a
menţine sau a creşte vânzările de bilete BA, în dauna companiilor concurente. BA a
introdus recurs împotriva acestei decizii în faţa TPI.

Dreptul aplicabil
Art. 82 TCE (privind abuzul de poziţie dominantă)

10
Soluţia şi principiile degajate de CJCE
BA a contestat în primul rând competenţa Comisiei de a lua decizia din 14 iulie
1999, pe motivul demisiei colective a membrilor săi (intervenite la 16 martie 1999,
numirea noilor comisari făcându-se abia la 15 septembrie 1999) Tribunalul a constatat că
cei care au demisionat au rămas în funcţie în această perioadă şi că au conservat (până la
înlocuirea lor) plenitudinea competenţelor.
Împotriva argumentului conform căruia BA ar fi suferit o discriminare, fiind singura
companie aeriană împotriva căreia s-au declanşat cercetări, în timp ce alţi transportatori
aerieni au continuat să aplice acelaşi sistem de recompense financiare, Tribunalul a
răspuns că faptul că aceşti transportatori nu au făcut obiectul unei anchete din partea
Comisiei nu este de natură a înlătura infracţiunile reţinute în sarcina companiei BA.
Atunci când este sesizată în privinţa unor nereguli înfăptuite de mai multe
întreprinderi mari Comisia poate să-şi concentreze eforturile asupra uneia dintre
aceste întreprinderi.
În cazul în care BA consideră că alţi transportatori aerieni practică astfel de sisteme
de recompense financiare, poate oricând să conteste decizia Comisiei de a nu da curs
plângerilor BA împotriva concurenţilor săi.
Tribunalul consideră că pentru a stabili dacă BA are sau nu o poziţie dominantă,
Comisia a reţinut corect piaţa britanică a serviciilor de distribuţie a biletelor de avion,
servicii prestate de agenţiile de voiaj. Agenţiile de voiaj constituie într-adevăr un canal
de distribuţie indispensabil pentru companiile aeriene şi constituie astfel o piaţă
distinctă (piaţă sectorială) Deci BA deţine poziţia dominantă pe această piaţă în
calitatea sa de beneficiar al serviciilor de distribuţie a biletelor sale de către agenţiile
de voiaj. Criteriile în funcţie de care Tribunalul a apreciat că BA deţine o poziţie
dominantă sunt: numărul locurilor oferite, numărul zborurilor sale, numărule de bilete
vândute de agenţii britanici şi numărul pasagerilor transportaţi.

11
 În ceea ce priveşte abuzul de poziţie dominantă, Tribunalul consideră că aplicarea
unor condiţii inegale faţă de partenerii săi comerciali, pentru prestarea unor servicii
echivalente poate fi numită exploatare abuzivă a unei poziţii dominante. Astfel, în
cazul sistemului primelor de rezultat, Tribunalul consideră că agenţii britanici ar putea
aplica comisioane diferite pentru aceeaşi sumă, volumul vânzărilor de bilete fiind diferit de
la o agenţie la alta (iar comisionul aplicându-se la volumul de vânzări) Pe de altă parte
tribunalul relevă faptul că acest sistem de prime de rezultat are ca efect restrângerea
libertăţii agenţiilor britanice de a furniza servicii companiilor aeriene concurente BA. În
consecinţă concluzia Comisiei este corectă, BA abuzând de poziţia dominantă pe care o
deţine pe piaţa britanică a serviciilor prestate de agenţiile de voiaj.

Evaluare
Speţa aduce precizări în primul rând asupra metodelor de investigaţie ale Comisiei
Europene. Astfel, Comisia are posibilitatea să-şi concentreze analiza asupra unei anumite
întreprinderi, chiar dacă a primit sesizări în legătură cu nereguli înfăptuite de mai multe
societăţi. O întreprindere împotriva căreia Comisia a dat o decizie, are dreptul de a
contesta hotărârea Comisiei de a nu da curs celorlalte plângeri, dar nu poate invoca acest
fapt pentru a împiedica executarea deciziei dată în cazul ei.
Legea privind concurenţa 21/1996 a fost modificată prin OUG 121/2003 astfel încât
să corespundă cerinţelor dreptului comunitar. Art. 6 privind abuzul de poziţie dominantă
reproduce dispoziţiile art. 82 TCE privind abuzul de poziţie dominantă.

DECIZIA nr. 55 /22.12.2010 privind posibilul abuz de poziţie

dominantă al SC COST SA TÂRGOVIŞTE, prin încălcarea art. 6 din Faptele
legea concurenţei nr. 21/1996, republicata cu modificările şi susţinute
completările ulterioare în
plângere

12
 La data de 12 februarie 2004, SC PCC STEROM SA Câmpina (în continuare
STEROM) a depus o plângere - înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr.RS-
28/12.02.2004 - împotriva SC COST SA Târgovişte (în continuare COST), privind un
posibil abuz de poziţie dominantă prin încălcarea art. 6 lit. a), d) şi f) din Legea
concurenţei nr.21/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
În fapt, STEROM cumpără de la COST produse din oţel de tipul bare laminate şi
bare laminate trase, pe care le foloseşte la fabricarea de prăjini de pompare utilizate la
sondele de extracţie a petrolului.
În plângerea înaintată Consiliului Concurenţei, STEROM semnalează următoarele
fapte:
- COST impune preţurile de vânzare, refuzând negocierea (art. 6 lit.
a);
- în contractul propus de COST, clauzele privind penalităţile de întârziere şi
daunele- interese în îndeplinirea obligaţiilor contractuale sunt impuse numai
în sarcina cumpărătorului, respectiv STEROM (art. 6 lit. a);
- COST impune o clauză prin care STEROM este obligată să livreze
vânzătorului „toate deşeurile feroase rezultate în procesul tehnologic, în
proporţie de minim (...) din produsele cumpărate” (art. 6 lit. d);
- COST exploatează starea de dependenţă a STEROM, fiind singurul furnizor
de bare din oţel aliat obţinute prin tragere la rece, folosite la fabricarea
prăjinilor de pompare (art. 6 lit. f).

Procedura

În urma analizei plângerii formulate de STEROM, prin Ordinul Preşedintelui

Consiliului Concurentei nr. 52/15.03.2004, s-a dispus declanşarea investigaţiei cu privire
la:
a) o posibilă încălcare a art. 6 lit. a) din lege, de către SC COST SA Târgovişte,
prin impunerea preţurilor de vânzare şi a unor clauze contractuale inechitabile,
societăţii PCC Sterom SA Câmpina;

13
 b) o posibilă încălcare a art. 6 lit. d) din lege, de către SC COST SA Târgovişte,
prin condiţionarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu PCC Sterom SA
Câmpina, de impunerea unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care nu au legătură
cu obiectul contractului;
c) o posibilă încălcare a art. 6 lit. g) din lege, de către SC COST SA Târgovişte,
prin exploatarea stării de dependenţă în care se află PCC STEROM SA Câmpina.
Având în vedere intensificarea efectelor creşterii preţurilor, precum şi
semnalele alarmante din piaţă, dar în absenţa unei plângeri, Consiliul Concurenţei s-a
autosesizat şi a extins investigaţia la întreaga piaţă siderurgică. Investigaţia a fost
extinsă prin Ordinul nr. 487/29.10.2004, al Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi a
avut ca obiect analiza posibilelor încălcari ale art. 6 din lege, de către societăţile active
pe această piaţă.
Ulterior, prin Ordinul nr. 37/03.03.2006 al Preşedintelui Consiliului
Concurenţei, s-a dispus lărgirea obiectului investigaţiei declanşate pe piaţa siderurgică,
cu identificarea unor posibile încălcări, de către societăţile active pe această piaţă, ale
prevederilor art.5 din lege.
În ceea ce priveşte aspectele de procedură, potrivit legii, în cazul declanşării
unei investigaţii din oficiu, în situaţia în care nu se descoperă o încălcare a legii,
această investigaţie poate fi închisă printr-un ordin al Preşedintelui Consiliului
Concurenţei, fără a mai fi necesară procedura de audiere a părţilor, care este însă
obligatorie atunci când investigaţia a fost declanşată ca urmare a unei plângeri. Din
aceste considerente de ordin procedural, analiza posibilului abuz de poziţie
dominantă din partea SC COST SA Tărgovişte asupra SC PCC STEROM SA Câmpina
a fost delimitată de analiza posibilei existenţe a unor practici anticoncurenţiale pe
piaţa siderurgică în general.

Concluzii privind definirea pieţei relevante

Pentru cazul de faţă, se poate defini piaţa relevantă ca fiind piaţa barelor din oţel
aliat obţinute prin tragere la rece, pe teritoriul României.

14
Dominanţa

Din informaţiile obţinute în cursul investigaţiei, rezultă că în regiune există

câţiva producători metalurgici de renume, care au capacitatea de a realiza produse
similare sau chiar mai performante celor ale COST. Importurile sunt libere (UE,
CEFTA, AELS, toate ţările cu care România are încheiate acorduri bilaterale). COST
este dominant pe piaţa otelurilor speciale prin simplul fapt că este singurul producător
din România pentru acest tip de produse.
Trebuie luată în calcul şi posibilitatea intrării pe piaţă de noi concurenţi. În
România, potenţialii concurenţi ai COST nu dispun de utilajele necesare fabricării
barelor din oţel obţinute prin tragere la rece.
Referitor la afirmaţia COST potrivit căreia în România există capacităţi
mari de producţie a barelor din oţel aliat obţinute prin tragere la rece, în cadrul
investigaţiei au fost transmise solicitări de informaţii către întreprinderile prezente pe
piaţa siderurgică, pentru a se stabili dacă acestea au capacitatea de a produce bare din oţel
aliat obţinute prin tragere la rece. Răspunsul acestor societăţi a fost că nu produc şi
nici nu dispun de utilaje necesare fabricării barelor din oţel aliat obţinute prin tragere la
rece.
Prin urmare, COST este unic producător de bare din oţel aliat obţinute prin
tragere la rece, de pe teritoriul României.
În plus, trebuie menţionat că, deşi COST este singurul producător de bare din oţel
aliat obţinute prin tragere la rece, STEROM este singurul client al lui COST pentru
acest produs. Este aşadar un monopol contracarat de monopson (un singur
producător, un singur beneficiar), ceea ce înseamnă că ambele întreprinderi au
posibilitatea de a negocia de pe poziţii egale.

Evaluarea posibilului abuz de pozitie dominanta

În ceea ce priveşte impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri de vânzare
ori de cumpărare, investigaţia a demonstrat că majorările de preţ propuse de COST

15
către STEROM sunt justificate de majorarea costului de producţie. Această majorare
a fost determinată în principal de creşterea preţurilor materiilor prime (fier vechi,
energie electrică, gaze naturale). De asemenea, majorările de preţ propuse de
COST se încadrează în tendinţa mondială în anul 2004, de creştere a preţurilor
produselor siderurgice cu minim 50% faţă de anul anterior.
Contractul propus de COST este un contract cadru valabil pentru toţi clienţii săi
şi se semnează în baza negocierii cu fiecare în parte. Acesta nu a inclus alte condiţii
inechitabile de tranzacţionare şi nici nu se poate reţine refuzul de a trata cu anumiţi
furnizori sau beneficiari prevăzut de art. 6 lit. a) teza a II-a din lege.
Cu privire la condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri
a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele
comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte, în contractul cadru pe
care COST îl negociază cu beneficiarii săi există o clauză care prevede livrarea
deşeurilor feroase rezultate în urma procesului tehnologic. Procentul prevăzut în
contract se negociază cu fiecare beneficiar în parte.
Referitor la exploatarea stării de dependenţă semnalată în plângerea
STEROM, situaţia reală este de fapt o interdependenţă în care se află cele două societăţi,
poziţionate pe piaţa oţelului aliat obţinut prin tragere la rece ca unic producător
(monopol), respectiv unic cumpărător (monopson). În plus, aşa cum s-a observat
din analiza celor două contracte încheiate de STEROM cu COST, acestea au fost
negociate de părţi şi nu conţin clauze inechitabile care să defavorizeze vreuna din părţi.
În cadrul investigaţiei nu s-au identificat elemente care să conducă la concluzia că
S.C. COST TÂRGOVIŞTE S.A. ar fi abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa barelor
trase din oţel aliat prin impunerea preţurilor de vânzare, a unor prestaţii suplimentare
care nu au legătură cu obiectul contractului sau prin exploatarea stării de dependenţă
economică, care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul
Concurenţei

Decizia Consiliului Concurenţei

Respinge plângerea S.C. CAMERON ROMÂNIA S.A. (denumită la data

16
introducerii plângerii S.C. PCC Sterom Câmpina S.A.), cu sediul social in Campina, Str.
B. P. Haşdeu nr. 1, jud Prahova, având numărul de înregistrare la Registrul Comerţului
J40/385/1994 şi codul unic de înregistrare (CUI) 1323964 se dispune închiderea
investigaţiei declanşate prin Ordinul nr. 52/15.03.2004, întrucât aceasta nu a condus
la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea de către S.C. MECHEL
TÂRGOVIŞTE S.A. (denumită la data introducerii plângerii S.C. COST TÂRGOVIŞTE
S.A.), cu sediul social in Târgovişte, Şos. Găeşti nr. 11, jud. Dâmboviţa, având
numărul de înregistrare la Registrul Comerţului J15/284/1991 şi codul unic de
înregistrare (CUI) 913720, a Legii concurenţei nr.21/1996, cu modificările şi completările
ulterioare, care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul
Concurenţei.

Bibliografie
 Florescu Eugenia – Dreptul concurentei, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005
 Mihai Emilia – Dreptul concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004
 Vasile Iancu, Cristian Sabin Iancu – Dreptul concurentei comerciale, Ed. Sitech,
Craiova, 2009
 www.consiliulconcurentei.ro
 www.europa.eu

17