ACASA DESPRE PAROHIE PREGATIRE BOTEZ RUGACIUNI CONTACT DONATII ENGLISH

Taina Spovedaniei - o cateheza

1) Ce este Taina Spovedanei?
(De ce avem in Biserica Ortodoxa Taina Spovedaniei? De ce avem
nevoie de preot pentru spovedanie?)

2) Pregatirea pentru spovedanie

Insemnatatea cuvintelor pe care le folosim

De ce sa ma spovedesc? De ce e necesara Taina Spovedaniei? Originea cuvantului “spovedanie”:  din slavona “ispovĕdanije”

Mantuitorul Hristos, recunoscand atat slabiciunea naturii umane cat si In limba greaca cuvantul echivalent este: “(h)omología” (ομολογία) =
dificultatile vietii a spus: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati și Eu va marturisire, admitere, afirmare publica a unui lucru savarsit / verbul
voi odihni pe voi" (Matei 11: 28). fiind “(h)omologeo” = “a spune acelasi lucru”.

Sfantul Ioan Gura de Aur afirma intr-una din omiliile sale: "Biserica-i spital,
nu tribunal! Nu-ti da pedeapsă pentru pacate, ci iertare de pacate!” / "Biserica
este loc de vindecare, nu loc de judecata a sufletelor. Biserica nu osandește
pacatele, ci ofera iertarea lor.”
Sfantul Ioan Evanghelistul afirma inevitablitatea pacatului in viata oamenilor
dar si puterea lui Dumnezeu de a ierta pacatele si de a restaura persoana
umana: "Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu
este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca
să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem
că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi." (1 Ioan 1:
8-10)
V​ erbul “(h)omologeo” este apropiat in inteles cu “exomologeo” = “a promite,
a confirma, a recunoaste, a marturisi”.
Deci, si etimologic, intelesul spovedaniei este in concomintent cel de
admitere a pacatelor cat si legat de de promisiunea de a nu le mai savarsi.
Originea cuvantului “pacat”: din latina “peccatum”
din “pet-”(“pet-ko”) = “a cadea” 
din “ped-”(“ped-ko”) = “a se impiedica, a calca gresit”.
In limba greaca cuvantul echivalent este: “(h)amartia” (ἁμαρτία) = “a rata
tinta, a gresi”. In literature clasica greceasca, cuvantul “hamartia” avea si
sensul de “fapte nedemne de un erou” (de statutul de erou mitic).

1) Taina Spovedaniei Taina Spovedanei a fost prezenta si practicata in Biserica de la inceput, din timpul Sfintilor Apostoli. Taina
Spovedaniei sau a “marturisii pacatelor” este un dar al Duhului Sfant, dat Bisericii de Mantuitorul Hristos prin Sfintii
Apostoli.

Taina Spovedanei este o Taina de restaurare a persoanei umane, o taina de iertare, o taina de vindecare.

Taina Spovedaniei este strans legata atat de Taina Botezului, fiind numita si “al doilea botez” cat si de Sfanta
Impartasanie, deoarece prin iertare reintram in stare de comuniune, de partasie cu Dumnezeu, si putem aduce
multumire din inima.
POWERED BY
 S​ povedania nu e un interogatoriu de catre preot, ci o ocazie de a ne revizui viata noastra viz-a-viz de poruncile lui
Dumnezeu, de alegerile noastre, de obisnuintele noastre (negative) care ne controleaza viata, cu intentia de a
schimba ceva in asa fel incat sa ne apropiem (din nou) de Dumnezeu in mod practic.

In Taina Spovedaniei Dumnezeu ne iarta pacatele prin mijlocirea preotului. De ce e nevoie de preot? 

De ce e nevoie de preot? Din cel putin doua motive:

1) Inca din Vechiul Testament, Dumnezeu a inclus preotii in procesul de iertare a greselilor, delegand lor o parte din
autoritatea divina. Un exemplu in acest sens gasim in cartea Levitic, capitolul 19, versetele 20-22: “De va dormi
cineva cu femeie, împreunându-se, şi aceea va fi roabă, logodită cu un bărbat… să aducă el Domnului, la uşa cortului
adunării, jertfă de vină; un berbec să aducă jertfă pentru vina sa; Şi preotul îl va curăţi de păcatul lui înaintea
Domnului cu berbecul cel pentru vină şi i se va ierta lui păcatul pe care l-a făcut”.

Deci, inca din Vechiul Testament observam ca, desi doar Dumnezeu iarta pacatele, prezenta preotului evita
transformarea acestui eveniment intr-unul abstract, in care iertarea devine un process de auto-consiliere sau e
rezultatul unei relatii exclusive intre noi si Dumnezeu, care exclude pe ceilalti.

*​ **
In Noul Testament, Mantuitorul a delegat aceasta autoritate de a ierta pacatele Apostolilor. Dupa Inviere, Domnul
Hristos spune Apostolilor: “Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Si zicând acestea, a suflat
asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.
(Ioan 20: 21-23)

2) Pentru ca iertarea pacatelor este un proces si un moment de restaurare a relatiei noastre cu Dumnezeu nu in
sens limitat, exclusive particular, ci in contextul comunitii de credinta in care suntem membri impreuna cu alti
credinciosi. Spovedania ne ajuta sa ne reintegram sau sa ne reafirmam locul nostru in comunitatea Euharistica a
Bisericii.

Pentru mult timp in Biserica, pana la inceputul secolului 4, spovedania era publica, nu particulara. Spovedania era facuta
in cadrul comunitatii. Deci iertarea era o restaurare a relatiilor unei persoane cu intreaga comunitate a
credinciosilor, iar preotul prin citirea rugaciunii de dezlegare confirma aceasta restaurare a relatiilor si iertarea
oferita de Dumnezeu. Dupa secolul 4, odata cu cresterea numarului de comunitati si pierderea caracterului
apropiat, intim, personal, si a sentimentului de grija / responsabilitate personala a credincisilor unii fata de altii,
spovedania a capatat treptat un caracter privat, particular.

Astfel, crestinii au inceput sa isi marturiseasca pacatele preotilor – ca oameni alesi de Dumnezeu si de comunitate.
Deci, dintr-o Taina vizibil publica, Spovedania a devenit o Taina in care marturisirea pacatelor se face catre o
persoana ca si cum ar fi facuta deschis catre intrega comunitate. Sau, mai bine spus, marturisirea continua sa fie
publica, se face deschis catre comunitate, dar in persoana unui membru al comunitatii, al Bisericii, respectiv
preotul. Ca reprezentat al Bisericii in Taina Spovedaniei, preotul este chemat sa asculte, sa “com-patimeasca” cu
persoana care se spovedeste, sa sfatuiasca, sa invete, sa incurajeze, si, mai presus de toate, sa iubeasca persoana
care vine la spovedanie cu pacatele lui/ei.

Da, Dumnezeu poate si iarta pacatele pe care I le marturisim “in inima noastra” si in rugaciunile noastre individuale.
Insa, un adevar pe care toti l-am simtit “in inima noastra” este si ca pocainta reala inaintea lui Dumnezeu, adica
schimbarea viabila si trainica a vietii noastre spre Dumnezeu, nu poate exclude pocainta inaintea sau fata de “fratii si
surorile noastre in Hristos”.

Altfel, pocainta noastra e una imaginara, ne-ancorata in realitatea obiectiva. Nu putem avea o relatie cu Dumnezeu
care exclude pe ceilalti, dupa cum spune Sf Ioan Evanghelistul in Prima sa Epistola Soborniceasca: “Dacă zice cineva:
iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-
a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte
pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.” (1 Ioan, 4: 20-21)

2) Pregatirea pentru Pregatirea pentru spovedanie este foarte importanta – ne ajuta sa ca spovedania noastra sa fie transformativa,
adica:
spovedanie
- sa ne vedem pe noi insine ca fiu sau fiica a lui Dumnezeu, desi avem pacate, si
​- sa ne putem marturisi pacatele fara ocolisuri, sincer, si cu dorinta sincera de a fi iertati si a pune un (nou) inceput
POWERED BY bun.
 Ca sa putem sa constientizam pacatele noastre – adica colo unde “am ratat tinta” de a-L urma pe Hristos, trebuie sa
stim care sunt standardele crestine dupa care suntem chemati sa traim.

​ eci, ca pregatire de spovedanie, e important sa petrecem timp atenti la viata si invataturile Mantuitorului Hristos,
D
nu la ceea ce lumea in general (sau noi insine) consideram ca e standardul.

Deci, e important ca inainte de spovedanie (cu cateva zile):

Sa citim (sau sa recitim) cateva texte relevante din Sfanta Scriptura,
precum:
Predica de pe Munte a Mantuitorului (in Evanghelia dupa Matei
capitolele 5, 6, si 7) (in Evanghelia dupa Luca, capitolul 6)
Capitolele de la finalul Epistolei catre Romani a Sf Ap Pavel (Capitolele
12, 13, si 14)
Capitolul 13 al Epistolei Sf Ap Pavel catre Corinteni (1 Corinteni 13)
Intâia epistolă soborniceasca a Sf Ap Ioan (1 Ioan)
Psalmii de pocainta si incurajare precum: 31, 36, 50, 101, 129, 142.​
Sa ne reamintim poruncile Decalogului si care sunt pacatele capitale.
Sa ne impacam sau sa ne iertam cu “gresitii nostri”
Scopul acestei iertari este integrarea acestei iertari in procesul de pocainta si
schimbare a vietii nostre prin fapte, nu un exercitiu exterior de “pietate
crestina” sau de obligatie inainte de spovedanie.
Deci, aici trebuie sa avem mare grija sa nu adaugam pacate din mandrie
desarta sau printr-o dorinta exersata exterior de “a repara lucrurile”, ci
trebuie sa punem accentul pe actiuni discrete si smerite care prioritizeaza
“punerii in ordine” a vietii noastre intai. Nu cautam o “pocainta a gesturilor
de pocainta” ci o pocainta care ne responsabilizeaza pe noi intai,
recunoscand ce trebuie sa schimbam la viata noastra inainte de a cere acest
lucru celorlalti.

3) Spovedania in sine Sa venim la spovedanie cu dorinta principala de a fi iertati.

Sa tratam fiecare spovedanie ca si cum ar fi ultima din viata noastra – in sensul atentiei, sinceritatii, si dorintei de
schimbare in bine.
Sa ne marturisim pacatele cu claritate si deschis, fara sa ne incurcam in detalii triviale sau obscene, dar fara
sa evitam sa recunoastem raul din anumite fapte – de exemplu spunand ca sunt “lucruri pe care le face sau le
spune toata lumea” sau ca sunt “pacate obisnuite de zi cu zi” etc.
Daca stim ca avem anumite pacate pe care le repetam si simtim ca ne domina viata, e important sa le
marturisim direct, chiar daca le-am mai spovedit.
Sa marturisim pacatele noastre, nu ale celorlalti (membri ai familiei noastre, prieteni, colegi de serviciu,
membri din parohie). Daca e nevoie sa avem o conversatie duhovniceasca cu preotul despre cineva, e mai
bine sa fie facuta independent de spovedanie.

Sa venim sa ne marturisim pacatele, nu sa ne angajam in ce poate fi numita “psihanaliza religioasa” sau intr-o
“conversatie-colocviu duhovnicesc”.
Bineinteles, la spovedanie putem cere sfat si sprijin de la preotul duhovnic fata de unele pacate sau aspecte
dificile din viata noastra. Consilierea duhovniceasca poate face parte din spovedanie – si intr-adevar, in zilele
noastre, printre putinele ocazii in care putem sa vorbim deschis despre viata noastra sufleteasca este in
cadrul spovedanei – totusi, e important sa tinem cont ca aceasta consiliere este un element complementar al
marturisirii constiente a pacatelor noastre. Dumnezeu este cel care este activ in spovedanie, si catre care
trebuie indreptata inima si mintea atat a persoanei care se spovedeste cat si a preotului!

Sa nu fim excesiv de scrupulosi, intr-un mod anxios.

Daca involuntar am uitat sa marturisim un pacat, sa avem nadejde ca Dumenezeu, prin rugaciunea si
dezlegarea preotului ne iarta. Esential este sa nu omitem voit pacate de care suntem constienti (din rusine
sau indiferenta) si spovedania noastra sa fie intr-adevar “curata si din toata inima” – adica sa plecam cu
constiinta curata.

4) ​Cat de des sa ne ​ e cate ori simtim ca suntem incarcati de pacate, dar mai ales in posturi, inainte de sarbatorile mari (ca sa ne putem
D
si impartasi). E important sa cultivam o relatie de lunga durata si stabila cu un preot-duhovnic – care sa ajunga sa ne
spovedim? cunoasca, sa se poata ruga pentru noi, si noi pentru el. De multe ori, duhovnicul ne poate ajuta cu stabilirea unei
frecvente potrivite de la o spovedanie la alta.

Dumnezeu sa ne dea tuturor pocainta adevarata, din dragoste fata de El si semeni, toata viata noastra!

Pr Dragos Herescu

POWERED BY
POWERED BY