Funcționare[modificare 

| modificare sursă]
Calculatoarele clasice pe care le folosim în prezent efectuează operații logice folosind biți - un flux
de impulsuri electrice sau optice reprezentând formule binare formate din 1 sau 0. Un calculator
obișnuit stochează și procesează informația cu ajutorul tranzistorilor: când tranzistorul permite
trecerea curentului electric, apare un semnal de tip 0, iar, dacă tranzistorul nu permite trecerea
curentului electric, un semnal de tip 1. În orice sarcină a computerului, procesul este același:
un algoritm manipulează o serie de biți, unde fiecare bit este fie 0, fie 1 (input), din care rezultatul
este un nou șir de biți (output).

Periferice de intrare/ieșire[modificare | modificare sursă]

„I/E” („intrare-ieșire”), sau în engleză I/O (de la input/output), este termenul general pentru acele
dispozitive prin care un calculator primește informații din lumea exterioară, inclusiv instrucțiuni
despre ce să facă, sau trimite înapoi (în afară) rezultatele calculelor sau operațiilor logice pe care le-
a efectuat. Rezultatele pot fi destinate ca informații oamenilor, sau pot fi folosite în mod direct
(nemijlocit) drept decizii în dirijarea altor mașini; de exemplu în cazul unui robot industrial, cel mai
important dispozitiv de ieșire (dispozitiv E) al calculatorului (de robot) înglobat în el
creează comenzile detailate necesare pentru toate operațiile (mișcările) mecanice
ale robotului propriu-zis.
Prima generație de calculatoare era echipată cu o gamă de dispozitive I/E destul de limitată și cu
viteză de execuție redusă; de exemplu, pentru introducerea datelor de calcul și a instrucțiunilor de
program se folosea în principal un cititor de cartele perforate sau un dispozitiv asemănător, iar
pentru afișarea rezultatelor se folosea o imprimantă, de obicei un teleimprimator modificat de tip
„telex”. De-a lungul timpului însă au apărut o imensă diversitate de dispozitive I/E. Pentru
calculatorul personal de azi, cele mai comune modalități de introducere directă a datelor
sunt tastaturile și mausurile, iar principalul mijloc prin care calculatorul prezintă informații către
utilizator sunt monitoarele, deși imprimantele sau dispozitivele de generat sunet sunt folosite și ele în
mod obișnuit. Alte dispozitive sunt specializate pentru numai anumite tipuri de intrări sau ieșiri, de
exemplu aparatul foto digital și scanerul.
Două categorii principale de dispozitive sunt:

 dispozitivele secundare de stocare: dischetele, unitățile CD, DVD, discurile dure și altele;

capacitățile de stocare a datelor pot diferi foarte mult între ele.
 precum și dispozitivele pentru conectarea la rețele de calculatoare. Posibilitatea de a
interconecta calculatoarele pentru a transfera date și informații între ele a deschis calea
unei mulțimi de noi aplicații. Internetul, și aici în special World Wide Web, permit
miliardelor de calculatoare de pe glob să se lege unele cu altele pentru a transfera între
ele informații de toate tipurile.

Instrucțiuni (software)[modificare | modificare sursă]

Vezi articolul principal Software
Instrucțiunile interpretate de către unitatea de control și executate de UAL nu seamănă deloc cu
limbajul uman. Calculatorul cunoaște prin construcție un set relativ mic de instrucțiuni
elementare, care sunt simple, bine definite și neambigue. Exemple de instrucțiuni sunt: „copiază
conținutul celulei de memorie 5 și plasează rezultatul în celula 10”, „adună conținutul celulei 7 cu
conținutul celulei 13 și plasează rezultatul în celula 6”, „dacă conținutul celulei 999 este 0 (zero),
următoarea instrucțiune de executat se găsește memorată în celula 30”, dacă nu, „se urmează
secvența (șirul de instrucțiuni) mai departe”.
Instrucțiunile calculatorului se împart în patru mari categorii:

1. mutare de date dintr-o locație în alta (instrucțiuni de transfer),

2. executare de operații aritmetice și logice asupra datelor (instrucțiuni aritmetice,
instrucțiuni logice),
 3. testare a unor condiții, de exemplu „conține celula de memorie nr. 999 un 0?”
(instrucțiuni de testare sau de condiție),
4. modificare a secvenței (șirului) de operații (instrucțiuni de comandă propriu-
zise).
În calculator instrucțiunile „externe” sunt memorate și deci reprezentate în cod binar, la fel ca și
toate celelalte date de calcul (numere, litere, simboluri). De exemplu, codul în limbaj-mașină
pentru una din operațiile de copiere într-un microprocesor fabricat de firma Intel este 10110000,
„1” și „0” fiind cele două valori logice binare „înțelese” de microprocesor (computer, mașină). În
completarea exemplului de mai sus, se poate intui că o instrucțiune de adunare în respectivul
Intel-microprocesor trebuie să fie reprezentată altfel decât cea de copiere, de exemplu
01001110. Mulțimea de instrucțiuni implementate într-un calculator (computer) formează și este
numit limbajul mașină al acelui calculator.
Simplificat vorbind, dacă două calculatoare au CPU-uri (unități centrale de procesare) care
răspund la fel la același set de instrucțiuni, programele (executabile) scrise pentru unul pot rula
și pe celălalt aproape fără modificări, dar de exemplu cu viteze diferite.
Ușurința portabilității este o motivație pentru proiectanții de calculatoare ca ei să nu modifice
radical design-urile existente, decât pentru motive serioase.