Sunteți pe pagina 1din 427

OLTENIA

STUDII ŞI COMUNICĂRI.
ARHEOLOGIE-ISTORIE

Vol. XXVI / 2019

MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA


Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

CONTENTS

ARCHAEOLOGY / ARCHÉOLOGIE / ARCHÄOLOGIE


PĂTROI Cătălin Nicolae, BÂSCEANU Marius Cristian – Phallus-ul – o prezență secundară în
cadrul plasticii antropomorfe eneolitice din Oltenia. The Phallus – a secondary presence within the
eneolithic anthropomorphic plastic from Oltenia.................................................................................. 5
VASILEVA Hristina – A Comparison between the Decoration of the Early Bronze Age Ceramics
of the Northern and the Southern parts of the West Pontic Area. O comparație între decorul
ceramicii din epoca timpurie a bronzului din zona nordică și sudică a zonei vest-pontice................... 50
CRĂCIUNESCU Gabriel – La culture Žuto Brdo - Gârla Mare à l’est des Portes de Fer. Cultura
Žuto Brdo - Gârla Mare la est de Porțile de Fier................................................................................... 70
PĂTROI Cătălin Nicolae – Comori antice din Oltenia. Între legendă şi adevăr, pasiune şi ştiinţă.
Ancient treasures from Oltenia. Between legend and truth, passion and science................................. 83
BONDOC Dorel, FILIP Gabriela – Jupiter Fulminans de la Cioroiu Nou. Jupiter Fulminans from
Cioroiu Nou........................................................................................................................................... 110
FILIP Gabriela – Câteva reprezentări ale zeiței Minerva pe gemele de la Romula și din
împrejurimi. Several representations of the Goddess Minerva on the gemstones from Romula and
surroundings.......................................................................................................................................... 117
BONDOC Dorel – O nouă inscripție de la Cioroiu Nou. A new inscription from Cioroiu Nou......... 124
PETOLESCU Constantin C. – Numele Traianus în onomastica romană. Le nom Traianus en
onomastique romaine............................................................................................................................. 132

NUMISMATICS / NUMISMATIQUE / NUMISMATIK


TALMAȚCHI Gabriel M. – Noi informații privind descoperirea monedelor histriene din tipul „cu
roata” în Dobrogea. New information concerning the discovery of histrian coins of the „Wheel"
type in Dobrudja.................................................................................................................................... 141
ŞEPTILICI Raoul M. – Câteva monete de la Nicolae Redwitz descoperite în Banatul sârbesc. A
few coins from Nicolae Redwitz discovered in the Serbian Banat....................................................... 157
DUMITRESCU Radu Gabriel, MUNTEANU Claudiu – Medalii dedicate regelui Ludovic al
XIV-lea din colecția Muzeului Național Brukenthal. Medals dedicated to king Louis XIV from the
Brukenthal National Museum Collection.............................................................................................. 162
GAVRILĂ Cornel Cătălin – Câteva tipuri de erori identificate la monedele româneşti moderne şi
contemporane. Some types of errors identified in the modern and contemporary Romanian coins..... 174
MOGA Septimiu – Unificarea monetară din 1920 – 1921. Provocări, dileme și realități
economice. The monetary unification from 1920-1921. Challenges, dilemmas and economic
realities................................................................................................................................................... 185
TABĂRĂ Radu – Însemne de identificare a specializării militare folosite de Ministerul de Interne în
perioada 1948-1989. Branch insignia used by the Ministry of Internal Affairs from 1948 to 1989............. 194

HISTORY/ HISTOIRE/ GESCHICHTE


NEDELCU Silviu-Constantin – Contribuţii la biografia Sfântului Dionsie Exiguul. Călătoria sa
din Scythia Mynor (Dobrogea) la Roma. Contributions to the biography of Saint Dionysus
Exiguus. His journey from Scythia Mynor (Dobrudja) to Rome.......................................................... 201

3
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

PETROVA Denitsa – Wallachian note from 1772 in the Shumen Damaskin Book as a source from
the bulgarian history. Notă valahă din 1772 într-o carte tip Damaskin din Shumen ca sursă din
istoria bulgară........................................................................................................................................ 221
DUMITRESCU Radu Gabriel, POPESCU Valentina – O diplomă de boier de neam din vremea
lui Vodă Bibescu. A diploma of native boyar from the time of Prince
Bibescu.................................................................................................................................................. 224
RĂDULESCU Toma – In memoriam acad. Ștefan Ștefănescu (1929-2018). Câteva aspecte de
demografie din zona istorică a mahalalelor craiovene Madona Dudu și Brândușa în anii 1832-1910.
In memoriam acad. Ștefan Ștefănescu (1929-2018). Some demographic aspects from the historical
area of the Madona Dudu and Brândușa districts of Craiova in the years 1832-1910.......................... 232
TRANDAFIR Marinela – Considerații cu privire la foile de zestre din patrimoniul Muzeului
Județean Buzău. Considerations regarding the dowry records in the patrimony of Buzău County
Museum................................................................................................................................................. 295
NECȘULEA Angelica – Nașterea sub semnul ritului în Oltenia epocii moderne. Rolul magico-
religios al moașei în lumea satului. Birth under the sign of rite in modern epoch Oltenia. The
magic-religious role of the midwife in the village world...................................................................... 306
ONCESCU Iulian – O mărturie spaniolă despre România la 1877. A Spanish testimony about
Romania in 1877................................................................................................................................... 312
ȚUSCANU Aurel Florin – Episcopul Gherasim Safirin (1849-1922). Bishop Gherasim Safirin
(1849-1922)........................................................................................................................................... 322
RADU Aurel – Proprietățile orașului Piteşti. Moșia Dobrogostea. Properties of the city of Pitești.
The Dobrogostea estate......................................................................................................................... 351
POPESCU VAVA Lucian – Începuturile legislației sanitare moderne românești (1874-1910). The
beginnings of the Romanian modern sanitary legislation (1874-1910)................................................ 363
CEACÎRU Cristian-Iulian – Viața culturală craioveană la începutul secolului XX. Craiova
Cultural life at the beginning of the 20th century.................................................................................. 372
MITU Narcisa Maria – Firme deținute de comercianți străini sau „etnici români” pe strada Unirii
din Craiova, în perioada interbelică. Companies owned by foreign traders or „ethnic Romanians”
on Unirii Street in Craiova, during the interwar period......................................................................... 382
VOLCU Ion – Aspecte privind cenzura la Brăila în documente de arhivă. 1938-1944. Aspects of
censorship in Braila in archival documents. 1938-1944........................................................................ 397
BROJBOIU (TOMȘA) Luiza – Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și începutul luptei
pentru instaurarea regimului comunist în România (23 august 1944 - 6 martie 1945): confruntări
politice între comuniști și partidele istorice. The end of the Second World War and the beginning of
the battle for the instauration of the communist regime in Romania (23 August 1944 - 6 March
1945): political confrontations between the communists and the historical parties.............................. 405
DUMITRAȘCU Lavinia – Să ne amintim de revoluția română din decembrie 1989 citind presa
columbiană. Let us remember the Romanian revolution of December 1989 by reading the
Colombian press.................................................................................................................................... 419

REVIEWS / AVIS / MEINUNGEN


CEACÎRU Cristian-Iulian – Gerhard Velburg, În spatele frontului. Marele Război, așa cum l-am
văzut eu: decembrie 1916 - iunie 1918: însemnările unui soldat german în România ocupată,
București: Humanitas, 2018, 353 p. Gerhard Velburg, Behind the front. The Great war, as I have
seen it: December 1916 – June 1918: the notes of a German soldier in occupied Romania................ 424

4
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

PHALLUS-UL – O PREZENȚĂ SECUNDARĂ ÎN CADRUL PLASTICII


ANTROPOMORFE ENEOLITICE DIN OLTENIA

Cătălin Nicolae Pătroi∗, Marius Cristian Bâsceanu**

Rezumat: În numeroase situri ce aparțin neoliticului, eneoliticului și epocii bronzului din țara noastră au
fost descoperite mai multe figurine antropomorfe ce au făcut posibilă realizarea unei imagini despre plastica
comunităților umane preistorice. Reprezentările antropomorfe masculine sunt prezente într-un procent mult
mai mic în comparație cu cele feminine și nu sunt foarte spectaculoase nici din punct de vedere al expresiei
artistice, nici din cel al mijloacelor tehnice folosite.
Un phallus păstrat în colecția Muzeului Olteniei, provenit din săpăturile efectuate între deceniile 6-9 ale
secolului 20, dar despre care nu se cunosc date cu privire la locul și contextul descoperirii, a reprezentat
punctul de pornire al prezentului studiu.
Cele mai multe piese de tip phallus pot fi atribuite perioadei eneolitice, însă ele sunt prezente atât în
neolitic, cât și în epoca bronzului.
Artefactele analizate în acest studiu reliefează faptul că ne găsim în fața a două categorii de obiecte.
Unele sunt realizate în concordanță cu structura anatomică a organului sexual masculin, în timp ce altele
sunt reprezentări schematice.
Dacă pentru prima categorie concluziile sunt clare în ceea ce privește tipologia, cea de a doua categorie a
permis numeroase speculații privind identificarea, rolul și destinația utilitară sau cultică a acestui tip de piesă.
În afară de figurinele phallice și vasele în formă de phallus sau cu apucători de acest tip, o serie de piese
eneolitice în formă de phallus sunt considerate de unii autori a fi fost utilizate ca duze în activitatea
metalurgică.

Abstract: In many sites belonging to the Neolithic, Eneolithic and Bronze Age in our country, several
anthropomorphic figures have been discovered that made it possible to create an image about the plastic of
the prehistoric communities. Masculine anthropomorphic representations are present in a much smaller
percentage compared to female ones and they are not very spectacular neither in terms of artistic
expression, nor of the technical means used.
A phallus from the collection of the Museum of Oltenia, present among the materials from the
excavations carried out between the 6-9 decades of the 20th century, but for which we do not have any
information regarding the place and the context of the discovery, represented the starting point of the
present study.
Most phallus type objects can be attributed to the Eneolithic, but are present also in the Neolithic and the
Bronze age.
The artifacts analyzed in this study highlight the fact that we are in front of two categories of objects.
Some are made according to the anatomical structure of the male sexual organ, while others are schematic
representations.
If the conclusions are clear regarding the typology for the first category, the second category has allowed
numerous speculations regarding the identification, the role and the utilitarian or cultic destination of this
type of object.
Apart from phallic figurines and phallus-shaped vessels or with such handles, a number of phallus-shaped
Eneolithic objects are considered by some authors to have been used as tuyeres in metallurgical activity.

Cuvinte-cheie: phallus, duză, neolitic, eneolitic, plastică antropomorfă.

Key-words: phallus, tuyere, neolithic, eneolithic, anthropomorphic plastic.


Doctor, Direcția Județeană pentru Cultură Mehedinți, Drobeta Turnu-Severin, e-mail: tara_catalin@yahoo.com.
**
Doctor, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: mariusbasceanu@yahoo.com.
5
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Introducere.
Urmare a campaniilor de cercetare arheologică în situri ce aparțin perioadei neolitice și
eneolitice din țara noastră, au fost recuperate numeroase figurine antropomorfe care au făcut
posibilă realizarea unei imagini despre plastica comunităților umane preistorice. Fie că vorbim de
piese realizate din lut și os/corn, fie că sunt din piatră, constatăm o prezență covârșitoare a
figurinelor plastice care reprezintă personaje feminine. Reprezentările antropomorfe masculine sunt
prezente într-un procent mult mai mic și, în comparație cu cele feminine, nu sunt foarte
spectaculoase nici din punct de vedere al expresiei artistice și nici din cel al mijloacelor tehnice
folosite. Bine cunoscute specialiștilor, aceste artefacte deosebite descoperite în stațiunile
arheologice preistorice au făcut obiectul a numeroase studii, mai vechi sau recente, rolul lor în
cadrul literaturii de specialitate fiind unul consacrat.
Un phallus păstrat în colecția Muzeului Olteniei din Craiova, prezent între materialele
atribuite perioadei neolitice și eneolitice și despre care nu se cunosc informații cu privire la
stațiunea arheologică din care a fost recuperat, a reprezentat punctul de pornire a unei încercări de a
aduna la un loc informațiile cunoscute despre acest tip de piesă din plastica antropomorfă a
neoliticului și eneoliticului de pe teritoriul Olteniei și al țării noastre.
Tot ce putem spune despre piesa în cauză este că a fost identificată în lăzile cu materiale
arheologice transferate la Muzeul Olteniei de la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S.
Nicolăescu-Plopșor” din Craiova în urmă cu mai bine de 10 ani, în perioada restaurării, renovării și
extinderii secției de Istorie-Arheologie. Având în vedere că toate materialele provin din vechile
săpături, începând cu deceniul șase al secolului 20, conduse de C.S. Nicolăescu-Plopșor, M. Nica,
Gh. Popilian etc., nu este exclus ca acest phallus, găsit într-o lădiță cu cioburi neolitice din
săpăturile lui M. Nica, să fi fost descoperit chiar de către acesta într-una din săpăturile sale. Din
păcate, piesa nu are nici un marcaj scris astfel că anul și locul descoperirii vor rămâne două enigme.
Phallus-ul în cauză a fost realizat într-o manieră foarte realistă din piatră (pl.1). La bază
prezintă o mică spărtură, probabil recentă, datorită condițiilor improprii de păstrare, în timp ce în
zona mediană are o mică protuberanță. Dimensiuni: înălțime: 10,6 cm; diametru bază: 4,4 cm;
diametru coloană: 3 cm; diametru cap: 2,6 x 3,2 cm.

Alte piese din Oltenia.


Un phallus din lut aparținând culturii Sălcuța a fost descoperit în stațiunea arheologică de la
Drăgănești-Olt (jud. Olt), punctul „Corboaica”. Se află în colecția Muzeului Câmpiei Boianului cu
nr. inv. 3864. Forma este conică și prezintă o perforație transversală pe toată lungimea piesei. Se
pare că a fost găsit în urma cercetărilor din anii 1993-19941 (pl.2/1).
Din același sit de la Drăgănești-Olt, din nivelul corespunzător culturii Gumelnița B1, a fost
recuperat un phallus/duză în campania arheologică din anul 1990. Această piesă, ce poate fi văzută
la Muzeul Romanațiului din Caracal, este fragmentară și are lungimea de cca. 10 cm, iar diametrul
bazei este de cca. 4,5 cm (pl.2/2).
Un idol în formă de phallus, confecționat din lut de culoare cărămizie, prezintă un orificiu
ce nu perforează piesa pe întreaga sa lungime, iar la exterior se pot observa două orificii circulare ce
ar corespunde unor ochi și alte două orificiii plasate mai jos într-o zonă ce ar putea corespunde
nasului și gurii, dacă ne referim la morfologia unei fețe umane. A fost recuperat tot din stațiunea
arheologică de la Drăgănești-Olt – „Corboaica” și se află în colecția Muzeului Câmpiei Boianului2
(pl.2/3). Nivelul cultural în care a fost descoperit aparținea comunităților eneolitice Gumelnița B1.
Autorii descoperirii menționează faptul că acest tip de piesă apare și în neoliticul timpuriu la Zăuan
(jud. Sălaj)3 și în neoliticul mijlociul la Vădastra (jud. Olt), cultura Vădastra.

1
Rădoescu, 2014, pl. XLVII/3; Rădoescu, 2016, fig.2/5.
2
Nica et al., 1995, pp. 17, 34, fig.11/2.
3
Lazarovici, 1992, pp. 25-59; Nica et al., 1995, p. 17.
6
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Pentru acest tip de piesă cele mai apropiate analogii le-am găsit în cadrul siturilor
arheologice de la Teiu (jud. Argeș), stațiune a culturii Gumelnița – faza B14 (pl.3/1), și Trușești –
„Țugueta” (jud. Botoșani), din cadrul culturii Cucuteni5 (pl.3/2).

Piese de tip phallus descoperite pe teritoriul României.


Din așezarea culturii Cucuteni de la Trușești, pentru nivelurile de locuire corespunzătoare
fazelor Cucuteni A și B, au fost recuperate 14 piese care se încadrează categoriei phallus ori piese
phalloide. O parte dintre ele au fost descoperite în locuințe (2 piese) și gropi (2 piese), iar
dimensiunile lor sunt cuprinse între 3,2 și 13 cm6. Analogii pentru cultura Cucuteni au fost
semnalate în așezările de la Bodești – „Cetățuia Frumușica”7 (jud. Neamț), Izvoare II (jud. Neamț),
Hăbășești (jud. Iași), Malnaș Băi (jud. Covasna).
Din așezarea cucuteniană de la Hoisești (com. Dumești, jud. Iași) provin 48 de piese
considerate a fi reprezentări falice8. Dintre acestea, una singură, fragmentară, este considerată a fi
modelată în stil realist9 (pl.4/1). Alte șase piese provin din așezarea Cucuteni A de la Scânteia (jud.
Iași)10 (pl.4/2-7), pe una din piesele descoperite aici fiind identificate urme de pictură roșie11
(pl.4/5).
Un alt lot de cinci piese provine din așezarea Cucuteni, faza A3, de la Berești (jud. Galați),
punctul „Dealul Bulgarului”12 (pl.5). Două dintre aceastea conțin scoici pisate în pastă.
Pentru faza B2 a culturii Cucuteni avem două piese descoperite în stațiunea arheologică
Pietroasa Mică, punct „Gruiu Dării” (jud. Buzău)13. Una din acestea, găsită în stare fragmentară,
are o formă conică și este circulară în secțiune, având dimensiunile de 14,3 cm (lungimea) și de 6,4
cm (diametrul), o culoare maro-roșiatică, iar lutul conține pleavă și nisip (pl.6/1).
Din situl culturii Cucuteni (faza B) de la Tîrgu Ocna – Podei (jud. Bacău) au fost recuperate
două piese de tip phallus, una întreagă și cealaltă fragmentară14.
Din faza A-B a culturii Cucuteni, în situl Crasnaleuca, punct „Staniștea” (com. Coțușca, jud.
Botoșani), fac parte patru piese păstrate fragmentar15 descoperite într-o groapă, forma acestora fiind
conică (pl.18/6,7).
Şi pe teritoriul geografic al grupului Ariuşd din Transilvania au fost descoperite piese de
acest tip. Cercetările din staţiunile Ariuşd și Petriceni (jud. Covasna) au dus la identificarea unui lot
bogat de reprezentări antropomorfe, printre care şi câteva phallus-uri16 (pl.7).
Alte descoperiri de piese de tip phallus provin de la Grădiștea Coslogeni, faza
Bolintineanu17 (pl.8/1,2), considerate a fi capete redate sub forma unor coloane18, și Hotărani
(cultura Vădastra III). Descoperirile din cadrul culturilor Hamangia19, Cucuteni-faza B120 și

4
Neagu, Măndescu, 2011, Pl.12.
5
Mantu et al., 1997, p. 121, fig. 116-117.
6
Petrescu-Dîmbovița et al., 1999, pp. 539-540, 544, fig. 380.
7
Matasă, 1946, pp. 161, 440, pl. LVIII.
8
Bodi, 2010, pp. 191-192, pl. 56/1-9.
9
Bodi, 2010, p. 192, pl. 56/9.
10
Chirică et al., 1999, pp. 100-101, nr. 169-174.
11
Chirică et al., 1999, p. 101, nr. 172.
12
Dragomir, 1985 (1977-1979), p. 137, fig. 26.
13
Sârbu et al., 2011, pp. 41, 210, 244, fig. 22/1; 56/3-4.
14
Matasă, 1964, p. 59, fig. 40/6.; Brudiu, 2001, p. 13.
15
Brudiu, 2001, pp.11-12.
16
Sztáncsuj, 2015, p. 582, pl. CCXXV/7-11.
17
Neagu, 2003, p. 129, pl. LXX/1.
18
Neagu, 2003, p. 129.
19
Berciu, 1966, p. 253, fig. 149/4; 266.
20
Cucoș, 1981 (1974-1976), fig. 24/1-4, 5.
7
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Gumelnița indică existența ritualurilor orgiastice dedicate puterii generatoare care se închină sub
forma acestei imagini simbol21.
Pentru mediul cultural gumelnițean acest tip de artefact, descoperit în siturile preistorice de
la sud de Carpați, este semnalat încă din anul 1925 de către Vl. Dumitrescu care a prezentat nouă
exemplare din stațiunea eponimă (faza Gumelnița B), toate perforate pe întreaga lungime și cu
dimensiuni cuprinse între 9-12 cm, iar diametrul la bază de 3-4 cm22 (pl.10).
În cadrul cercetărilor arheologice de la Seciu (jud. Prahova) a fost descoperit un phallus
fragmentar în locuința 1 (pl.11/1), precum și un cap de phallus (pl.11/2,3), în timp ce un alt phallus
provine din descoperiri de suprafață anterioare cercetării (pl.11/4-6)23. Toate piesele sunt atribuite,
din punct de vedere cultural, culturii Gumelnița. Tot din județul Prahova provin și cele două piese
de tip phallus descoperite în cadrul sitului de la Mălăieștii de Jos24 (pl.11/7-12).
A. Frînculeasa, autorul cercetării de la Seciu, menționează similitudini cu descoperiri din
alte situri ale culturii Gumelnița și anume cu cele din așezările de la Brăilița (6 piese) (pl.19/1-6),
Gumelnița (2 piese), Geangoești25 (pl.18/1-3), Suceveni, Medgidia, Drăgănești-Olt (pl.2/1,2),
Cireșu, Mălăieștii de Jos (pl.11/9-12), Sultana-Malul Roșu (3 piese, pl.9/1-3) etc. 26.
În Bulgaria, un phallus din aur a fost găsit în mormântul nr. 43 de la Varna, din necropola
eneolitică a culturii Karanovo VI-Gumelnița27 (pl.23/1,2).
Trebuie amintit și faptul că în stațiunea de la Gumelnița a fost descoperit și un vas cu
mânere phallusoide28 (pl.12).
Coloana, prin verticalitatea sa, a fost asocită phallus-ului, primind astfel conotații sexuale,
cu atât mai mult cu cât este descoperită împreună cu vase de cult în siturile de la Liubcova (jud.
Caraș-Severin) și Isaiia (jud. Iași) (pl.13/1). Din descrierea piesei de la Isaiia aflăm că aceasta este o
„coloană realizată din lut ars, dintr-o pastă grosieră, cu pleavă în compoziţie. Nu se păstrează
partea sa inferioară. Partea inferioară a fragmentului care s-a păstrat prezintă urme de ardere
secundară, în unele locuri până aproape de zgurificare. La partea superioară se termină printr-un
capitel, sub formă de ciupercă”29.
Piesele de tip phallus nu sunt un atribut exclusiv al perioadei eneolitice. Astfel de artefacte
sunt atestate în număr reprezentativ încă din neoliticul timpuriu și dezvoltat.
Pentru cultura neolitică Boian, faza Spanțov, o descoperire interesantă provine din stațiunea
Căscioarele, unde a fost descoperit un sanctuar ce avea două coloane înalte de cca. 2 m, ce ar putea
fi asociate fie cu „cultul phallus-ului” ori cu „cultul coloanei” sau cu cel al „arborelui ceresc”30.
Pentru mediul cultural Vinča piese phalloide au fost descoperite la Tărtăria31 (pl.14), Gornea
(faza A), Zorlențu Mare (pl.15/1), Balta Sărată (Vinča B1/B2), Turdaș, Parța (nivel Vinča B), dar și
la sud de Dunăre la Vinča, Potporanj, Zabaranj în Vojevodina (Serbia)32. Alte piese asemănătoare
au mai fost descoperite în Serbia la Vršac-Kozluk și Pločnik33 (pl.15/2). În zona de sud-est a
Bulgariei piese similare au fost găsite în situl de la Orlovo34.

21
Rădoescu, 2013, p.25.
22
Dumitrescu, 1924, p. 339, fig. 10/3; Dumitrescu, 1925, p. 89; Petrescu-Dîmbovița et al., 1999, p. 539.
23
Frînculeasa, Negrea, 2010 (2008-2009), p. 136, Pl. 5/2; Frînculeasa, Negrea, 2010, p. 49, Pl. IX/7; Frînculeasa, 2011,
p. 12, 61, 63-64, 71, pl. 57/3-4, 6-8; 58/5.
24
Frînculeasa et al., 2012, p. 12, pl. 4/7; 10/7, 9, 10.
25
Mihăiescu, Ilie, 2003-2004, p. 80, pl. 7/8.
26
Frînculeasa, Negrea, 2010, p. 49.
27
Ivanov, 1978, pp. 13-26.
28
Andreescu, 2002, pl. 61/6; VIII/6.
29
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Coloana&k=224000974C2C43B5AC20F4C6FB509B8C, accesat ultima dată:
23.10.2019.
30
Monah, 1997, pp. 33-34.
31
Suciu, 2009, p. 158, fig. 244, 245.
32
Merlini, Lazarovici, 2008, p. 147.
33
Lazarovici, Lazarovici, 2014a, p. 205; Lazarovici, Lazarovici, 2014b, p. 123, fig. 28, 29.
34
Lazarovici et al., 2011, p. 142.
8
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Una dintre reprezentările de tip phallus de la Tărtăria prezintă o mască, indicată de un ornament
incizat în forma literei V (pl.14/3,4). În zona în care se află bărbia statueta este perforată35 (pl.14/4,6).
Acest tip cilindric de phallus antropomorfizat își are rădăcinile în cultura neolitică timpurie
Starčevo-Criș (Kӧrӧs). A fost identificat în siturile de la Vinkovci (Croația), Srem (Serbia), Szolnok
(Ungaria). În Bulgaria aceste figurine le găsim în culturile Karanovo I și II, în siturile de la
Gălăbnik și Sofia-„Slatina”36.
În așezarea Topolnica-Promachon de pe valea Strumei, aflată la granița dintre Bulgaria și
Grecia, a fost descoperit un phallus37 (pl.23/3,4) în sectorul Promachon – faza II, ce datează de la
sfârșitul mileniului VI a. Chr. Alte descoperiri de piese de acest tip au mai fost făcute în siturile de
la peștera Theopetra (pl.24/3), Sesklo (pl.17/3), Prodromos, Otzaki38, în timp ce piese asemănătoare
se mai află în colecțiile muzeelor din Almyros și Dimini39.
Pe teritoriul Turciei siturile neolitice și eneolitice sunt numeroase. Reprezentări phalloide
sunt consemnate în literatura de specialitate, prezența acestora nefiind una pasageră ori
întâmplătoare. Pentru a avea o imagine de ansablu asupra modalităților artistice de reprezentare a
acestui tip de artefact putem consulta exemplarele din stațiunile de la Mezraa-Teleilat, orașul
Birecick, regiunea Anatolia40 (pl.24/4).
În epoca bronzului piesele de tip phalloid nu au dispărut. Bronzul timpuriu, prin una dintre
culturile sale de la sud de Carpați – cultura Glina – păstrează acest tip de inventar arheologic. Se
remarcă descoperirile de la Schitu – „Gura Despei” (jud. Giurgiu)41, Odaia Turcului (jud.
Dâmbovița)42, Braneț (jud. Olt)43, precum și o piesă realizată într-o manieră destul de realist
descoperită la Drăgănești-Olt – „Corboaica”44 (pl.2/4).
De la Pietroasa Mică – „Gruiu Dării”, sit ce aparține culturii Monteoru, avem două artefacte
(pl.6/2,3). Una dintre piese, cu formă cilindrică, atrage atenția printr-un decor incizat dispus pe toată
lungimea obiectului45 (pl.6/3).

Câteva considerații generale.

Phallus.
Artefactele incluse acestei categorii de descoperiri arheologice și analizate în acest studiu
reliefează faptul că ne găsim în fața a două categorii de obiecte. Unele sunt realizate în concordanță
cu structura anatomică a organului sexual masculin, în timp ce altele sunt reprezentări schematice.
Dacă pentru prima categorie concluziile sunt clare în ceea ce privește tipologia, cea de a
doua categorie a permis numeroase speculații privind identificarea, rolul și destinația utilitară sau
cultică a acestui tip de piesă. Însă un lucru este cert: nu tot ce este conic/cilindric și perforat
longitudinal este un phallus sau a fost folosit în cadrul unei ceremonii sacre cu rol phallic.
Dintre phallus-urile modelate realist prezente în acest studiu, menționăm ca exemplu piesa
atribuită culturii Gumelnița descoperită la Chirnogi (jud.Călărași) (pl.9/4), dar și piesa aflată în
colecția Muzeului Olteniei din Craiova și care a reprezentat punctul de pornire în realizarea acestei
lucrări (pl.1).

35
Suciu, 2009, p. 158, fig. 245.
36
Lazarovici et al., 2011, p. 144.
37
Koukouli et al., 2007, p. 77, fig. 71.
38
Nanoglou, 2010, p. 219, fig. 2-3.
39
Kyparissi Apostolika, 2005, p. 134, Fig. 1.
40
Ӧzdoğan, 2003, p. 521, fig. 3a-c.
41
Schuster, 2007, p. 247; Schuster, Fântâneanu, 2007, p. 21.
42
Schuster, 2007, p. 247; Schuster, Fântâneanu, 2007, p. 21.
43
Ulanici, 1976, pp. 51, 54, fig. 18/1; Schuster, 2007, p. 247; Schuster, Fântâneanu, 2007, p. 22.
44
Nica et al., 1995, p. 34, fig. 22/1; Schuster, 2007, pp. 248, 260, pl. I/1; Schuster, Fântâneanu, 2007, p. 22.
45
Sârbu et al., 2011, pp. 76, 244, fig. 56/3-4.
9
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Vase cu formă de phallus.


Piesele considerate de specialiști ca făcând parte din inventarul unor ceremonii sacre și care
au destinație phallică sunt vase – simple ori cu apucători de tip phallus –, capace de vase și vase
antropomorfizate.
O piesă care atrage atenția provine din situl culturii Hamangia de la Grădiștea Coslogeni
(jud. Călărași). Este vorba de un capac de vas decorat cu incizii, încrustat cu alb, lustruit, având
culoarea cenuşie46 (pl.8/3).
Capacele phallus, în special cele de tip „căciulă”, au analogii în culturile Boian și Vădastra și
sunt legate de unii autori de cultul phallus-ului. În Bulgaria, acestea au analogii în situl de la
Durankulak47.
O categorie de capace de vase aparținând culturilor Boian și Precucuteni prezintă apucători
circulare care se apropie destul de mult de această formă de tip phallus, motiv pentru care facem
referire la acestea. Este vorba despre apucătoarea tip „ciupercă” de capac tip steckdosen din cultura
Boian, descoperită la Vidra (jud. Ilfov)48 (pl.16/1). De asemenea, o piesă asemănătoare provine de
la Zorlențul Mare (jud. Caraș-Severin) din mediul cultural Vinča (pl.15/1), fiind prezentată mai sus,
în timp ce pentru cultura Precucuteni două provin din situl Isaiia – „Balta Popii” (jud. Iași)49
(pl.16/2,3), iar alta de la Baia – „În Muchie” (com. Baia, jud. Suceava)50 (pl.16/4).
Descrierea piesei descoperită la Vidra arată că avem de a face cu o „apucătoare tip ciupercă
a unui capac concav de tip steckdosen. Lustruit la exterior şi netezit neglijent la interior. Pastă
semifină, arsă oxidant, având o culoare cărămizie ce conţine pleavă ca degresant. Suprafaţa
exterioară este ornamentată cu un motiv geometric excizat. Pe corpul butonului sunt 4 linii paralele
dispuse orizontal pe circumferinţă. Pe „ciupercă” linii fine incizate au deasupra împunsături cu un
obiect ascuţit. Pe corpul capacului se observă începutul unui decor spiralic cu linii excizate”51.
Tot culturii Precucuteni îi aparține și capacul fragmentar descoperit în peștera Cauce (com
Lelese, jud. Hunedoara) și care prezintă o apucătoare cu formă asemănătoare unui phallus52
(pl.17/1). Capacul, considerat a fi un import în mediul Turdaș-Tăulaș, este asemănător ca formă cu
cel descoperit în așezarea eneolitică de la Traian – „Dealul Viei” (com. Zănești, jud. Neamț)53,
datată în faza I a culturii Precucuteni (pl.17/2).
Pentru a lărgi cadrul de cercetare al subiectului la nivelul sud-estului Europei, pentru
perioada neolitică cunoaștem un mâner de vas de tip phallus din situl neolitic Sesklo (regiunea
Thessalia, Grecia)54 (pl.17/3).

Coloane în formă de phallus.


În cultura Hamangia, din situl Grădiștea Coslogeni (jud. Călărași) au fost recuperate astfel
de artefacte cu formă cilindrică55 (pl.8/1,2).
Situl culturii Precucuteni de la Isaiia (jud. Iași) este unul reprezentativ pentru cunoașterea
manifestărilor cultice din perioada eneolitică de pe teritoriul României. Descoperirile făcute aici,
46
Neagu, 2003, pp. 128-129, pl. LXX/1.
47
Todorova, Dimov, 1989, Abb 4/5.
48
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Capac&k =8FEDFC60DBC7407882C6BFAAA38A83F8, ultima oară accesat:
24.10.2019.
49
http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=Capac--Capac-calota-cu-buton&k=8FB09AD141274232B3BCFB999D53308
B, ultima oară accesat: 24.10.2019; http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Capac&k=B33D179ED1BC4CD482D060
8A7C405591, ultima oară accesat: 24.10.2019.
50
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Capac&k=B40C8E2F02C54D22A8FBEFD2DF454F1D, ultima oară accesat:
24.10.2019.
51
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Capac&k=8FEDFC60DBC7407882C6BFAAA38A83F8, ultima oară accesat:
24.10.2019.
52
Luca et al., 2004, pp. 89-90, pl. XXXV/1, foto 28/2-6.
53
Lazarovici, Lazarovici, 2016, p. 51, fig. 12,13.
54
Nanoglou, 2010, p. 219, fig. 2.
55
Neagu, 2003, LXIX/1-2.
10
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

printre care „Soborul zeițelor” ori o coloană în forma de phallus (pl.13/1), indică noi dimensiuni ale
vieții spirituale ale comunităților eneolitice.

Phallus sau duză?


O serie de piese descoperite în siturile eneolitice din România și considerate drept phallus
pot fi încadrate, însă, unei alte categorii de inventar arheologic, anume cel utilitar, legat de
activitatea metalurgică. Este vorba despre piesele tubulare conice considerate de unii autori a fi fost
utilizate ca duze.
Cu lungimi de 8,25 cm (2 piese) și 9,55 cm, cele trei exemplare de la Geangoești (pl.18/1-3),
dintre care unul descoperit într-o locuință, nu sunt unice în cultura Gumelnița, corespondente ale
acestora fiind semnalate și în siturile de la Vitănești – „Măgurice”, Alexandria – „Gorgan”56 și la
Cunești – „Măgura Cunești” (jud. Călărași)57 (pl.18/4,5). În estul Munteniei s-au descoperit duze în
siturile culturii Gumelnița de la Sultana (3 piese) (pl.9/1-3), Brăilița (6 piese) (pl.19/1-6), Gumelnița
(2 piese), Seciu58 (pl.11/1,4-6).
În mediul cultural Karanovo VI le găsim la Kubrat și Sveti Kirilovo (Bulgaria)59.
Forma tubulară a pieselor, uneori conică, a dus la identificarea atributelor funcționale ale
obiectului și atribuirea denumirii de phallus.
Literatura vorbește despre acest tip de piese uneori ca fiind suflătoare ori componentă pentru
60
foale (pl.22).
Aceste piese conice, perforate interior pe întreaga lor suprafață, pot fi grupate în două
categorii în funcție de forma canalului. Un tip prezintă un canal tronconic, mai larg la bază și mai
îngust la vârf, iar al doilea tip prezintă un prag înspre partea distală, unde se îngustează piesa și se
realizează trecerea. Tocmai aceste variații indică faptul că acest tip de artefact considerat a fi
phallus este de fapt o duză și a fost folosit în activitatea metalurgică în procesul de reducție61.
Folosite în activitatea de topire a cuprului sau în activități legate de calcinarea ceramicii,
rolul lor în instalații a fost acela de a pompa aerul și a intensifica arderea în vederea obținerii unor
temperaturi ridicate62 (pl.22).
Trebuie consemnat și faptul că pentru duzele de la Crasnaleuca (com. Coțușca, jud.
Botoșani) (pl.18/6,7), din mediul cultural Cucuteni, faza A-B, au fost făcute și analize fizico-
chimice care au arătat prezența illitiului, substanță ce implică o temperatură de ardere de 850°C63.
În epoca bronzului, în Europa Centrală acest tip de piesă a fost folosit pe scară largă în
activitățile metalurgice64. Numele sub care sunt apar în literatura de specialitate aceste piese este
acela de tondüsen65 sau tuyeres/tuyères66.
Și în situri de epoca bronzului de pe teritoriul României apar astfel de obiecte. Este cazul a
trei duze din lut descoperite în situl de la Dăbâca (jud. Cluj)67 (pl.20/1-3). Cu dimensiuni de 10,2
cm, 11,2 cm și 11,5 cm, acestea nu sunt piese singulare pentru bronzul mijlociu din Transilvania,
însă au analogii în centrul și vestul continentului european, unde au fost folosite pe scară largă68.

56
Torcică, 2017, p. 10.
57
Ștefan, 2011, p. 27.
58
Dumitrescu, 1924, p. 334, fig. 10/3, 14; Brudiu, 2001, p. 11; Harţuche, 2002, p. 249, fig. 56/9; Ilie, Neaga, 2010, p. 82.
59
Lichardus, 1988, Abb. 59
60
Brudiu, 1986, pp. 7-13; Scheel, 1989; Amzallag, 2010; Lachenal et al., 2010.
61
Brudiu, 2001, p. 14.
62
Brudiu, 2001, p. 14.
63
Brudiu, 2001, p. 12.
64
Lachenal et al., 2010, pp. 555-560.
65
Jockenhövel, 1985.
66
Lachenal et al., 2010.
67
Gogâltan, 2017, p. 21, fig. 7.
68
Lachenal et al., 2010, fig. 8.
11
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Alte două exemplare provin de la Dindești – „Cetate” (com. Andrid, jud. Satu Mare)69
(pl.19/7,8) și Girișu de Criș – „Alceu”70 (pl.19/9,10). Analogii pentru astfel de piese se găsesc la
Malé Kosihy în Slovacia71 și în vestul Ungariei la Nemeskér72.
Conform catalogării realizate în 2015 de Al. Găvan73, se pare că epocii bronzului îi pot fi
atribuite 71 de piese descoperite în 29 de tell-uri.
De asemenea, în situl „peștera Cauce” de la Cerișor (com. Lelese, jud. Hunedoara), a fost
descoperită în timpul unei cercetări de suprafață o duză fragmentară de lut74 (pl.20/4).

Phallus sau piesă componentă a roții olarului.


Cu formă cvasiconică ori tubulară, perforate longitudinal la ambele capete, fără a străpunge
toată piesa, acest tip de artefact din lut, clasificat ca phalloid, putea avea și o altă întrebuințare75 și
anume acela de parte componentă a unei instalații de roată a olarului (pl.21/1).
Propunerea nu este nouă, însă pare a fi plauzibilă. În mediul gumelnițean din Oltenia, pentru
faza B1 a culturii, acest tip de obiect din lut a fost descoperit la Drăgănești-Olt76 (jud. Olt) (pl.2/3).
O piesă similară a fostă găsită într-o locuință (L6) din stațiunea eneolitică Cucuteni de la Văleni-
Piatra Neamț77 (pl.21/2), iar alta, tot de vreme Cucuteni, este semnalată la Berești – „Bâzanu” (jud.
Galați)78 (pl.21/3). Alte descoperiri mai sunt atestate la Trușești (cultura Cucuteni, faza A)79
(pl.21/4,5) și la Mălăieștii de Jos (jud. Prahova), într-un nivel eneolitic (pl.11/9-12)80.
M. Brudiu consideră că acest tip piesă a fost folosit în procesul metalurgiei cuprului datorită
faptului că prezintă orificii prin care putea pătrunde aerul81. Un lucru este sigur. Poate fi plauzibilă
această idee deoarece în eneoliticul românesc putem vorbi de o metalurgie a cuprului începând cu
culturile Gumelnița, Ariușd, Cucuteni și continuând cu Sălcuța, Stoicani-Aldeni, etc., piesele de
acest tip fiind găsite tocmai în mediile culturale în care este atestată activitate metalurgică.
O altă utilizare a acestui tip de piesă este data de Șt. Cucoș care crede că exemplarul
descoperit la Văleni (jud. Neamț) în L6 pe podea (pl.21/2), cu formă cvasicilindrică, a fost folosit la
prinderea unei facle în perete82.

Contextul descoperirilor.
În ceea ce privește complexul și contextul în care au fost descoperite piesele de tip phallus
trebuie remarcat faptul că aceastea provin fie din descoperiri întâmplătoare, fie din colecțiile vechi
ale instituțiilor muzeale, fără să existe marcaje clare, ori din cercetări arheologice.
Există situații când piese de acest tip au fost descoperite în locuințe, cum este cazul celei de
la Geangoești (com. Dragomirești, jud. Dâmbovița) – descoperită într-o locuință a culturii
Gumelnița, faza B183 (pl.18/3). Piesa de aici este considerată ca fiind o duză, având deci un caracter
utilitar și fiind folosită în procesul metalurgiei cuprului.

69
Găvan, 2015, p. 288, pl. 5/1-2.
70
Găvan, 2015, p. 298, pl. 15/2-3.
71
Găvan, 2015, p. 309, pl. 26/1-2.
72
Gӧmӧri, 1977, p. 93, Abb. 15-16.
73
Găvan, 2015, p. 60.
74
Ciugudean et al., 2005, p. 51, pl. XXXV/3.
75
Brudiu, 2001, p. 12.
76
Nica et al., 1995, p. 34, fig. 11/2.
77
Cucoș, 1981 (1974-1976), fig. 24/5; Schuster, 2007, pp. 248-249, pl. I/4-9.
78
Brudiu, 2001, p. 11, fig. 4/11.
79
Monah, 1997, pp. 193, 513, fig. 261/1.
80
Frînculeasa et al., 2012, p. 12, pl. 4/7; 10/7, 9, 10.
81
Brudiu, 2001, p. 14.
82
Cucoș, 1981 (1974-1976), p. 51, fig. 24/5.
83
Mihăiescu, Ilie, 2003-2004, p. 80, pl. 7/8; Ilie, Neaga, 2010, p. 82, Pl. X/3.
12
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

În anumite cazuri acestea sunt în combinație cu alte tipuri de artefacte. Un phallus din situl
atribuit culturii Gumelnița de la Seciu (jud. Prahova) a fost descoperit în locuința 184 (pl.11/1), iar
altul întreg a fost găsit la Mălăieștii de Jos (jud. Prahova), tot într-o locuință – L685, fiind atribuit de
asemenea culturii Gumelnița (pl.11/9-12).
Pentru mediul cultural Cucuteni (faza A) avem două piese de tip phallus din situl de la Scânteia
(jud. Iași) descoperite în locuințele L6 și L786 (pl.4/5, 6), iar alte patru au fost găsite în gropi87 (pl.4/2-
4,7). Din păcate artefactele sunt păstrate fragmentar, dar se poate intui forma lor conică.
Tot într-o locuință (L2), pe latura de est, dar în înteriorul unei structuri cultice, în situl de la
Văleni (jud. Neamț), într-un nivel Cucuteni B, au fost decoperite cinci piese de tip phallus88
(pl.20/5-9). De formă conică, patru dintre aceste piese au la bază câte „două urechiușe” perforate
transversal (pl.20/6-9).
Din lotul de 14 phallus-uri din nivelul Cucuteni al sitului de la Trușești (jud. Iași), două
piese au fost descoperite în locuințe, iar două într-o groapă89. Obiectele phalloide din faza A-B a
aceleiași culturi au fost găsite într-o groapă în situl Crasnaleuca – „Staniștea” (com. Coțușca, jud.
Botoșani)90 (pl.18/6,7).
Tot în gropi rituale au fost descoperiți și doi idoli de tip phallus descoperiți în situl culturii Vinča
„Gura Luncii” de la Tărtăria, jud. Alba. Unul aparține fazei Vinča A, iar altul fazei Vinča B91 (pl.14).
O descoperire deosebită este cea a tezaurului de la Isaiia (jud. Iași), atribuit culturii
Precucuteni92. Piesele componente ale tezaurului au fost găsite într-un vas, descoperit într-o stare
fragmentară și plin cu pământ. Se pare că vasul se afla în locuința L193. Această construcție în care
a fost găsit tezaurul, după bogăția și numărul obiectelor descoperite în interior (măsuțe altar, cutii de
ofrandă, truse de ceremonii, vas askos, tăblițe cu simboluri, etc.), ar fi aparținut unui oficiant al
cultului fecundității și fertilității94.
În vas s-au găsit 21 conuri mici din lut și o piesă tot din lut, cu formă triunghiulară (pl.13/2).
Probabil avem de a face cu o reprezentare schematică a phallusului. Autorii descoperirii consideră că
rolul acestor figurine în cadrul tezaurului ar fi fost acela de acoliți ai celor 21 reprezentări feminine. Cele
21 de reprezentări phallice se găsesc în combinație și cu 21 de bile din lut perforate care se pare că
întregeau acest tip de artefact despre care putem spune că a fost antropomorfizat95 (pl.13/2).
În așezarea culturii Cucuteni de la Frumușica (jud. Botoșani) a fost descoperit un phallus
lângă vatra nr.696.
Și în necropole au fost semnalate piese de tip phallus cum este cazul celei din mormântul 43 de
la Varna (cultura Karanovo VI) din Bulgaria97 (pl.23/2). Faptul că acest phallus apare într-un context
stratigrafic clar și bine determinat arată o dimensiune cultică a funcționalității acestui tip de piesă.

84
Frînculeasa, Negrea, 2010 (2008-2009), p. 121, pl. 5/2; Frînculeasa, Negrea, 2010, Pl. IX/7; Frînculeasa, 2011, p. 63, pl.
58/5.
85
Frînculeasa et al., 2012, p. 12, pl. 4/7; 10/7, 9, 10.
86
Chirică et al., 1999, p. 101, nr. 172-173.
87
Chirică et al., 1999, pp. 100-101, nr. 169-171, 174.
88
Cucoș, 1981 (1974-1976), p. 51; Cucoș, 1999; Brudiu, 2001, p. 12.
89
Petrescu-Dîmbovița et al., 1999, pp. 539-540; Brudiu, 2001, pp. 12-13.
90
Brudiu, 2001, p. 11-12.
91
Merlini, Lazarovici, 2008, pp. 146-147, fig. 24-26; Suciu, 2009, p. 158, fig. 244-245; Lazarovici, Lazarovici, 2014a,
p. 205, fig. 27.
92
Ursulescu, Tencariu, 2006.
93
Ursulescu, Tencariu, 2006, pp. 35, 39.
94
Ursulescu, Tencariu, 2006, p. 39 și urm.
95
Ursulescu, Tencariu, 2006, pp. 35-37, 46.
96
Matasă, 1946, pp. 22, 141, pl. LVIII, nr. 440; Brudiu, 2001, p. 10.
97
http://archaeologyinbulgaria.com/varna-gold-treasure-varna-chalcolithic-necropolis-varna-bulgaria/, ultima oară
accesat la 16.11.2019.
13
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Forma conică a piesei în cauză și locul anatomic98 în structura scheletului defunctului din
mormântul 43 (pl.23/1) ne permite să considerăm că și obiecte similare, confecționate din lut,
reprezintă piese de tip phallus realizate schematic.
Legat de rolul piesei de la Varna în raport cu defunctul și simbolistica pe care o sugerează,
dacă aceasta este într-adevăr un phallus99, atunci probabil că este scoasă în evidență importanța
individului și rolul său social. Prin înmormântare, organul sexul masculin, prin natura sa organică
dispare total, fiind supus unei degradări mult mai rapide decât restul corpului odată cu trecerea
timpului. Realizarea sa din metal prețios nu este întâmplătoare și este menită să transmită mesajul
nemuririi și al spiritului masculin.
Totodată, într-un tumul din stepele nord-pontice apare o duză alături de inventar specific
activităților metalurgice: creuzet, tipare pentru topoare, etc.100.
Însumând, putem spune despre complexele arheologice în care au apărut piesele de tip
phallus că sunt dintre cele mai diverse: locuințe, gropi, vetre, morminte (plane sau tumulare), cel
mai des fiind găsite în locuințe.

Tehnici decorative.
O altă observație este legată de prezența unor elemente decorative care pornesc de la tehnici și
decoruri simple la adevărate opera de artă și folosirea mai multor tehnici decorative pe aceeași piesă.
Proporția în care se găsesc aceste tipuri de phallus decorate în neoliticul și eneoliticul
românesc este redusă. Ca și piese menționăm idolul de tip phallus din situl Porț – „Corău” (grupul
cultural Suplacu de Barcău) (pl.15/3), unde a fost utilizată tehnica inciziei și impresiunii, piesele
antropomorfizate din situl Tărtăria101 (pl.14).
Și pe artefactele de tip phallus din siturile Ariușd și Petriceni, din grupul cultural Ariușd din
Transilvania, se poate observa un tip de decor în tehnica inciziei (linii oblice) sau impresiunii102
(pl.7/1,4). O piesă de tip phallus din așezarea Cucuteni, faza A3 de la Berești prezintă decor incizat
dispus circular pe toată suprafața păstrată din artefact103.
Prin perforare au fost realizate orificii în corpul piesei care prin dispunerea lor sugerează o
figură umană, motiv pentru care aceste artefacte au fost încadrate phallus-urilor antropomorfizate.
Avem în vedere phallus-urile descoperite la Trușești – „Țugueta” din cadrul culturii Cucuteni104
(pl.3/2), un phallus descoperit în tell-ul de la Teiu – cultura Gumelnița, faza B1105 (pl.3/1), cel din
situl eneolitic de la Mălăieștii de Jos (jud. Prahova)106 (pl.11/9-12), precum și o piesă de la
Drăgănești-Olt – „Corboaica”, tot din cultura Gumelnița, faza B1107 (pl.2/3).
Urme de pictură roșie se găsesc pe un phallus din situl Cucuteni, faza A, de la Scânteia (jud.
Iași)108 (pl.4/5).
Vasul cu brațe de tip phallus descoperit în stațiunea eponimă a culturii Gumelnița109 (pl.12)
este o adevărată operă de artă, putându-se identifica diverse tehnici decorative precum incizia,

98
Există controverse în sânul comunității academice cu privire la faptul dacă piesa în discuție este într-adevăr un
phallus, o duză sau o piesă decorativă, considerându-se că aceasta a fost găsită lângă schelet, pe partea dreaptă a
coapsei, și nu în poziție anatomică, așa cum apare în reconstituirea din muzeul din Varna. Vezi în acest sens Leusch et
al., 2014, p.177; Leusch et al., 2017, p. 113.
99
Vezi nota 98.
100
Mongait, 1961, p. 117.
101
Merlini, Lazarovici, 2008, pp. 146-147, fig. 24-26; Lazarovici, Lazarovici, 2014a, p. 205, fig. 27.
102
Sztáncsuj, 2015, Pl. CCXXV/8, 9.
103
Dragomir, 1985 (1977-1979), p. 137, fig. 26.
104
Palincaș, 2008, p. 170, fig. 4; Mantu et al., 1997, p. 121, fig. 116-117.
105
Neagu, Măndescu, 2011, p. 91, pl. 12/3.
106
Frînculeasa et al., 2012, 22, pl. 4/7.
107
Nica et al., 1995, p. 34, fig. 11/2.
108
Chirică et al., 1999, p. 101, nr. 172.
109
Andreescu, 2002, pl. 61/6; VIII/6.
14
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

relieful, impresiunea, pictura cu grafitt, etc., iar decorul elaborat este dispus în registre pe diferite
părți componente ale piesei.
La unele piese cu forme nedefinite clar, considerate ca fiind de tip phalloid, se poate observa
un canon al perforării acestora. Prezent în mediile culturilor Precucuteni și Cucuteni110, acest tip
decorativ este semnalat și în cultura Gumelnița.
Pe de altă parte, presupusa folosire a acestor piese în ritualuri magice și/sau orgiastice își are
influențele și originile în cultura Starčevo-Criș111. Același lucru se poate spune despre micile piese
presupuse a fi phallus, ce au o formă conică antropomorfizată, precum cele din tezaurul de la Isaiia
(jud. Iași) (pl.13/2).

Concluzii.
Literatura de specialitate internațională112 abordează descoperirile de tip phalloid din siturile
arheologice preistorice neolitice, eneolitice și din epoca bronzului încercând să surprindă locul
acestui tip de artefact în refacerea și recuperarea trecutului comunităților umane din sud-estul
Europei, Asia Mică și nu numai.
Cu siguranță există mult mai multe descoperiri în România care se încadrează tipului
phallus provenite din cercetări mai vechi sau recente. Studiul nostru reprezintă doar un prim pas în
a încerca realizarea unei baze de date despre astfel de piese descoperite în România, un punct de
vedere preliminar asupra acestor tipuri de artefacte și poate fi un punct de plecare spre o analiză
aplicată asupra locului și rolului acestor descoperiri în cadrul comunităților umane preistorice de pe
teritoriul actual al țării noastre.

LISTA PLANȘELOR

Planșa 1. Phallus din piatră aflat în patrimoniul Muzeului Olteniei Craiova. Foto: M.C.
Bâsceanu.
Planșa 2. Phallus-uri descoperite în situl de la Drăgănești-Olt – „Corboaica”. Fig. 1.
Cultura Sălcuța a. după Rădoescu, 2014; b. foto: S. Popovici. Fig. 2. Cultura Gumelnița, faza B1.
Foto: S. Popovici. Fig. 3. Cultura Gumelnița, faza B1. a. Foto: I. Nichita; b. după Nica et al., 1995.
Fig. 4. Cultura Glina. După Nica et al., 1995.
Planșa 3. Fig. 1. Phallus-uri descoperite în tell-ul de la Teiu (jud. Argeș), cultura
Gumelnița, faza B1. După Neagu, Măndescu, 2011. Fig. 2. Phallus-uri descoperite la Trușești –
„Țugueta” (jud. Botoșani), cultura Cucuteni (faza A). După Palincaș, 2008.
Planșa 4. Piese de tip phallus – cultura Cucuteni (faza A). Fig. 1. Hoisești (jud. Iași). După
Bodi, 2010. Fig. 2. Scânteia (jud. Iași). După Chirică et al., 1999.
Planșa 5. Piese de tip phallus din așezarea de la Berești (cultura Cucuteni, faza A3). După
Dragomir, 1985 (1977-1979).
Planșa 6. Figurine de tip phallus din stațiunea Pietroasa Mică – „Gruiu Dării” (jud. Buzău).
Fig. 1. Cultura Cucuteni (faza B2). Fig. 2, 3. Cultura Monteoru. După V. Sârbu et al., 2011.
Planșa 7. Artefacte de tip phallus din siturile Ariușd (1-3) și Petriceni (4) (jud. Covasna),
grupul cultural Ariușd. După Sztáncsuj, 2015.
Planșa 8. Artefacte de tip phallus din situl culturii Hamangia de la Grădiștea Coslogeni, jud.
Călărași. Fig. 1, 2. Capete – coloane. Fig. 3. Capac de tip „căciulă”. După Neagu, 2003.
Planșa 9. Phallus-uri, cultura Gumelnița. Fig. 1-3. Mănăstirea Sultana (jud. Călărași),
Muzeul „Teohari Antonescu” din Giurgiu. Fig. 4. Chirnogi (jud. Călărași), Muzeul Civilizaței

110
Popușoi, 2008, pp. 18-19.
111
Popușoi, 2008, p. 19.
112
Daniélou, 1995; Gavankar, 2013; Gimbutas, 1999; Kyparissi Apostolika, 2005; Mithen et al., 2005; Nanoglou, 2010;
Ӧzdoğan, 2003; Ӧzdoğan, 2015.
15
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Gumelnița din Oltenița. Fig. 5. Oltenița – „Măgura Gumelnița”, Muzeul Civilizaței Gumelnița din
Oltenița. Surse foto:
Fig.1.http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Phallus&k=4CCD9AC6B65547F28471A86D85669CB4
Fig.2. http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=Phallus&k=08DFD49E86C542
AB99DBCC7EDFB53E45. Fig.3. http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=Phallus&k=F3C4B7542
1704B199CA8E3E1C9E3642E. Fig.4. http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Phallus&k=EC8EEA
804EE44AE18BEA3B8284408D7C. Fig.5. http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Phallus&k=7EA
0E5D879CF4B8DA7BF38E253BD 6645.
Planșa 10. Phallus-uri din situl eponim al culturii Gumelnița. După Dumitrescu, 1924, 1925.
Planșa 11. Fig. 1-5. Phallus-uri descoperite în situl Seciu (jud. Prahova), cultura Gumelnița.
După Frînculeasa, 2011. Fig. 6-12. Phallus-uri din situl eneolitic de la Mălăieștii de Jos (jud.
Prahova). După Frînculeasa et al., 2012.
Planșa 12. Fig. 1, 2. Vas cu brațe de tip phallus descoperit în stațiunea eponimă a culturii
Gumelnița. După Andreescu, 2002.
Planșa 13. Fig. 1. Coloană tip phallus a sanctuarului culturii Precucuteni de la Isaiia (com.
Răducăneni, jud. Iași). După Lazarovici, Lazarovici, 2008. Fig. 2. Cele 21 de piese tip phallus din
tezaurul de la Isaiia, atribuit culturii Precucuteni. După Ursulescu, Tencariu, 2006.
Planșa 14. Situl neolitic Tărtăria (jud. Alba.), cultura Vinča. Fig. 1, 2. Phallus
antropomorfizat miniatural. Fig. 3-6. Phallus antropomorfizat. După Lazarovici et al., 2011.
Planșa 15. Fig. 1. Phallus din situl Zorlențul Mare, cultura Vinča, faza B. Fig. 2. Vas cu
phallus erect descoperit la Pločnik (Serbia). După Lazarovici, Lazarovici 2014a. Fig. 3. Idol tip
phallus din situl Porț – „Corău”, grupul cultural Suplacu de Barcău. Sursa imaginii:
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Obiect-de-cult--Piesa-de-cult&k=80F16EC8EB5C4626A1
EEC8F6150680DB. Fig. 4, 5. Phallus-uri descoperite în cadrul culturii Stoicani-Aldeni. După
Dragomir, 1983.
Planșa 16. Apucători de capace tip „steckdosen” în formă de „ciupercă” sau phallus. Fig. 1.
Vidra (jud. Ilfov), cultura Boian. Sursa: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Capac&k
=8FEDFC60DBC7407882C6BFAAA38A83F8. Fig. 2. Isaiia – „Balta Popii” (jud. Iași), cultura
Precucuteni. Sursa: http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=Capac--Capac-calota-cu-buton&k=8FB
09AD141274232B3BCFB999D53308B. Fig. 3. Isaiia – „Balta Popii” (jud. Iași), cultura
Precucuteni. Sursa: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Capac&k=B33D179ED1BC4CD482D
0608A7C405591. Fig. 4. Baia – „În muchie” (jud. Suceava). Sursa: http://clasate.cimec.ro/detaliu.
asp?tit=Capac&k=B40 C8E2F02C54D22A8FBEFD2DF454F1D.
Planșa 17. Fig. 1. Capac fragmentar de tip „steckdosen” cu apucătoare în formă de
„ciupercă” sau phallus. „Peștera Cauce” (com. Lelese, jud. Hunedoara), cultura Precucuteni. După
Luca et al., 2004. Fig. 2. Capac cu apucătoare în formă de phallus. Traian – „Dealul viei” (com.
Zănești, jud. Neamț), cultura Precucuteni. După Lazarovici, Lazarovici, 2016. Fig. 3. Apucătoare de
vas în formă de phallus din situl neolitic Sesklo (Grecia). După Nanoglou, 2010.
Planșa 18. Fig. 1-3. Duze din situl de la Geangoești (com. Dragomirești, jud. Dâmbovița),
cultura Gumelnița. După Ilie, Neaga, 2010. Fig. 4, 5. Duză din situl Cunești – „Măgura Cuneștilor”
(jud. Călărași), cultura Gumelnița. După Ștefan, 2011. Fig. 6, 7. Duze din situl Crasnaleuca (com.
Coțușca, jud. Botoșani), cultura Cucteni, faza A-B. După Brudiu, 1986.
Planșa 19. Fig. 1-6. Duze din situl Brăilița (Brăila, jud. Brăila), cultura Gumelnița. După
Brudiu, 2001. Fig. 7, 8. Duze din situl de la Dindești – „Cetate” (com. Andrid, jud. Satu Mare),
epoca bronzului. După Găvan, 2015. Fig. 9, 10. Duze din situl Girișu de Criș – „Alceu” (jud.
Bihor), epoca bronzului. După Găvan, 2015.
Planșa 20. Fig. 1-3. Duze de la Dăbâca – „Cetate” (jud. Cluj), epoca mijlocie a bronzului.
După Gogâltan, 2017. Fig. 4. Duză din situl „Peștera Cauce” (com. Lelese, jud. Hunedoara). După
Ciugudean et al., 2005. Fig. 5-9. Piese de tip phallus din stațiunea eneolitică de la Văleni (jud.
Neamț). Apud Monah, 1997.
16
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 21. Fig. 1. Reconstituirea utilizării piesei phalloide de la Văleni (jud. Neamț) pentru
realizarea ceramicii la roată. După Brudiu, 2001. Fig. 2. Piesa phalloidă din situl de la Văleni (jud.
Neamț), cultura Cucuteni, faza A3. După Cucoș, 1981(1974-1976). Fig. 3. Piesă de tip phalloid de
la Berești – „Bâzanu”. După Brudiu, 2001. Fig. 4, 5. Piese de tip phalloid din situl Trușești (jud.
Iași), cultura Cucuteni, faza A. După Brudiu, 2001.
Planșa 22. Fig. 1, 2. Folosirea unei duze ca piesă pentru foale. După Brudiu, 1986. Fig. 3.
Reconstituirea unui cuptor pentru topirea metalelor în Egiptul antic. După Scheel, 1989. Fig. 4.
Burduf din Egiptul antic. După Scheel, 1989. Fig. 5. Topitor egiptean utilizând o suflătoare. După
Scheel, 1989. Fig. 6. Călirea unei piese de metal în Egiptul antic. După Scheel, 1989. Fig. 7.
Turnarea unei piese metalice în Mesopotamia (mijlocul mil. III a. Chr.). După Amzallag, 2010.
Planșa 23. Fig. 1. Reconstituirea mormântului 43 din cadrul necropolei eneolitice de la
Varna – Muzeul de Istorie din Varna (Bulgaria). Sursa: http://archaeologyinbulgaria.com/varna-
gold-treasure-varna-chalcolithic-necropolis-varna-bulgaria/. Fig. 2. Piesa de tip phallus din aur
descoperită în mormântul 43 din cadrul necropolei eneolitice de la Varna. După Leusch et al., 2017.
Fig.3, 4. Phallus descoperit în situl de la Promachon. După Koukouli-Chryssanthaki et al., 2007.
Planșa 24. Fig. 1. Figurină phallică descoperită la Endrod-Szujoskereszt (Ungaria), cultura
Starčevo. După Gimbutas, 1999. Fig. 2. Phallus de la Tell Dolnoslav, epoca eneolitică, Bulgaria.
După Nikolov, 2003. Fig. 3. Pandantiv-phallus din situl neolitic Theopetra, Grecia. După
Nanoglou, 2010. Fig. 4. Figurine antropomorfe masculine cu simboluri phallice din situl Mezraa-
Teleilat, Turcia. După Ӧzdoğan, 2015.
Planșa 25. Lista siturilor din România cu descoperiri de piese de tip phallus menționate în
text. Epoca neolitică: 1.Baia (jud. Suceava); 2.Balta Sărată (jud. Caraș-Severin); 3.Căscioarele (jud.
Călărași); 4.Gornea (jud. Caraș-Severin); 5.Grădiștea Coslogeni (jud. Călărași); 6.Hotărani (jud.
Olt); 7.Isaiia (jud. Iași); 8.Parța (jud. Timiș); 9.Porț (jud. Sălaj); 10.Tărtăria (jud. Alba); 11.Turdaș
(jud. Hunedoara); 12.Vădastra (jud. Olt); 13.Vidra (jud. Ilfov); 14.Zăuan (jud. Sălaj); 15.Zorlențu
Mare (jud. Caraș-Severin). Sursa imaginii: GoogleEarth.
Planșa 26. Lista siturilor din România cu descoperiri de piese de tip phallus menționate în
text. Epoca eneolitică: 1.Alexandria (jud. Teleorman); 2.Ariuşd (jud. Covasna); 3.Berești (jud.
Galați); 4.Bodești (jud. Neamț); 5.Brăilița (jud. Brăila); 6.Chirnogi (jud.Călărași); 7.Cireșu (jud.
Brăila); 8.Crasnaleuca (jud. Botoșani); 9.Cunești (jud. Călărași); 10.Drăgănești-Olt (jud. Olt);
11.Frumușica (jud. Botoșani); 12.Geangoești (jud. Dâmbovița); 13.Gumelnița (jud. Călărași);
14.Hăbășești (jud. Iași); 15.Hoisești (jud. Iași); 16.Isaiia (jud. Iași); 17.Izvoare (jud. Neamț);
18.Liubcova (jud. Caraș-Severin); 19.Mălăieștii de Jos (jud. Prahova); 20.Malnaș Băi (jud.
Covasna); 21.Medgidia (jud. Constanța); 22.peștera Cauce (jud. Hunedoara); 23.Petriceni (jud.
Covasna); 24.Pietroasa Mică (jud. Buzău); 25.Scânteia (jud. Iași); 26.Seciu (jud. Prahova);
27.Suceveni (jud. Galați); 28.Sultana (jud. Călărași); 29.Teiu (jud. Argeș); 30.Tîrgu Ocna (jud.
Bacău); 31.Traian (jud. Neamț); 32.Trușești (jud. Botoșani); 33.Văleni (jud. Neamț); 34.Vitănești
(jud. Teleorman). Sursa imaginii: GoogleEarth.
Planșa 27. Lista siturilor din România cu descoperiri de piese de tip phallus menționate în
text. Epoca bronzului: 1.Braneț (jud. Olt); 2.Dăbâca (jud. Cluj); 3.Dindești (jud. Satu Mare);
4.Drăgănești-Olt (jud. Olt); 5.Girișu de Criș (jud. Bihor); 6.Odaia Turcului (jud. Dâmbovița);
7.peștera Cauce (jud. Hunedoara); 8.Pietroasa Mică (jud. Buzău); 9.Schitu (jud. Giurgiu). Sursa
imaginii: GoogleEarth.

ABREVIERI

ActaMP − Acta Musei Porolissensis, Zalău.


AJA − American Journal of Archaeology, Boston.
AnB − Analele Banatului, serie nouă. Arheologie-Istorie, Timișoara.
Angvstia − Angvstia, Sfântu Gheorghe.
17
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

AMT − Acta Musei Tutovensis, Bârlad.


ArhMold − Arheologia Moldovei, Iași.
ATS − Acta Terrae Septemcastrensis, Sibiu.
AUO − Analele Universității din Oradea. Fascicola Istorie-Arheologie,
Oradea.
AUVT − Annales d’Université Valahia Targoviste. Section d’Archéologie et
d’Histoire, Târgoviște.
BMJT − Buletinul Muzeului Județean Teleorman. Seria Arheologie, Alexandria
BSPF − Bulletin de la Société Préhistorique Française, Paris.
CA − Cercetări Arheologice, București.
CCDJ − Cultură și Civilizație la Dunărea de Jos, Călărași
Crisia − Crisia, Oradea.
Dacia − Dacia. Revue d'archéologie et d'histoire ancienne, București.
DP − Documenta Praehistorica, Ljubljana.
Hierasus − Hierasus, Botoșani.
Ialomița. − Ialomița. Studii și Cercetări de Arheologie, Istorie, Arheologie,
Etnografie și Muzeologie, Slobozia.
Istros − Istros, Brăila.
MCA S.N. − Materiale și Cercetări Arheologice. Serie Nouă, București.
MemAntiq − Memoria Antiquitatis, Piatra Neamţ.
Mousaios − Mousaios, Buzău.
SCIVA − Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, București.
SP − Studii de Preistorie, București.
StPrae − Studia Praehistorica, Sofia.
TÜBA-AR − Türkiye Bilimler Akademisi Arkeoloji Dergisi (Turkish Academy of
Sciences Journal of Archaeology), Ankara.
WAB − Wissenschaftliche Arbeiten aus dem Burgenland, Eisenstadt.

BIBLIOGRAFIE

Amzallag, N. 2010. A Return to the Dark Ages? Reply to Thornton et al. 2010. AJA 114, pp.
317-329.
Andreescu, R.-R. 2002. Plastica antropomorfă gumelnițeană. Analiză primară. București:
Muzeul Național de Istorie a României.
Berciu, D. 1966. Cultura Hamangia: noi contribuții, vol. I. Bucureşti: Academia RSR.
Bodi, G. 2010. Hoisești – La Pod: o așezare cucuteniană pe Valea Bahluiului. Iași: Pim.
Brudiu, M. 1986. O străveche inovaţie tehnică – foalele – descoperită la Crasnaleuca,
comuna Cotuşca, judeţul Botoşani. Hierasus 6, pp. 7-13.
Brudiu, M. 2001. O problemă controversată în arheologia românească: phalloi sau tuburi
suflante pentru foale? Mousaios 6, pp. 9-24.
Chirică, V. et al. 1999. Scânteia. Cercetare arheologică și restaurare. Iași: Helios.
Ciugudean, H. et al. 2005. Nivelul VII. În: S. A. Luca et al., Cercetări arheologice în
peștera Cauce (II) (sat Cerișor, comuna Lelese, județul Hunedoara). Sibiu: Economică, pp. 41-97.
Cucoş, Șt. 1981 (1974-1976). Săpăturile de la Văleni-Piatra Neamţ (1974-1975). MemAntiq
6-8, pp. 37-56.
Cucoş, Șt. 1999. Faza Cucuteni B în zona subcarpatică a Moldovei. Piatra-Neamț:
Constantin Matasă.
Daniélou, A. 1995. The Phallus: Sacred Symbol of Male Creative Power. Rochester: Inner
Traditions.
18
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Dragomir, I. T. 1983. Eneoliticul din sud-estul României. Aspectul cultural Stoicani-Aldeni.


București: Academia RSR.
Dragomir, I. T. 1985 (1977-1979). Principalele rezultate ale săpăturilor arheologice de la
Berești „Dealul Bulgarului” (1981), județul Galați. MemAntiq 9-11, pp. 93-140.
Dumitrescu, Vl. 1924. Découvertes de Gumelnita. Dacia 1, pp. 325-342.
Dumitrescu, Vl. 1925. Fouilles de Gumelnita. Dacia 2, pp. 29-103.
Frînculeasa, A. 2011. Seciu – județul Prahova. Un sit din epoca neo-eneolitică în nordul
Munteniei. București: Oscar Print.
Frînculeasa, A., Negrea, O. 2010 (2008-2009). Plastica antropomorfă și zoomorfă din situl
neo-eneolitic de la Seciu (jud. Prahova). MemAntiq 25-26, pp. 115-138.
Frînculeasa, A., Negrea, O. 2010. Un sit din epoca neo-eneolitică în zona colinară a
Munteniei - Seciu, jud. Prahova. BMJT 2, pp. 45-67.
Frînculeasa, A. et al. 2012. Plastica antropomorfă descoperită în așezarea eneolitică de la
Mălăieștii de Jos (jud. Prahova). Musaios 17, pp. 7-29.
Gavankar, A. 2013. Myths of Phallic Worship – A Comparative Study. Post Graduate
Diploma. University of Mumbai, https://www.academia.edu/8246470/Myths_of_Phallic_Worship_
A_ Comparative_Study, ultima oară accesat la 15.11.2019.
Găvan, Al. 2015. Metal and Metalworking in the Bronze Age Tell Settlements from the
Carpathian Basin. Cluj-Napoca:Mega.
Gimbutas, M. 1999. The Living Goddesses. Berkley & Los Angeles: University of
California Press.
Gogâltan, F. 2017. Dăbâca. Un atelier metalurgic al epocii bronzului din Transilvania.
Crisia 47, pp. 15-26.
Gӧmӧri, J. 1977. Archäologische eisenforschung in Westungarn. WAB 59, pp. 83-89.
Harţuche, N. 2002. Complexul arheologic Brăiliţa. Bucureşti.
Ilie, A., Neaga, I. 2010. Câteva date despre o posibilă producție metalurgică în tell-ul de la
Geangoești. BMJT 2, pp. 79-97.
Ivanov, I. S. 1978. Les fouilles archeologique de la nécropole chalcolitique à Varna (1972-
1975). StPrae 1-2, pp. 13-26.
Jockenhӧvel, A. 1985. Bemerkungen zur verbreitung der älterbronzezeitlichen tondüsen in
Mitteleuropa. În M. Gedl (Hrsg.), Frübronzezeitliche Befestigte Siedlungen in Mitteleuropa.
Materialen der Internationalen Arbeitstagung vom 20. bis zum 22. September 1983 in Krakow.
Kraków, Warszawa, pp. 196-205.
Koukouli-Chryssanthaki, Ch. et al. 2007. Promachon-Topolnica. A greek-bulgarian
archaeological project. În: H. Todorova et al. (eds.), In The Steps of James Harvey Gaul, Volume 2.
The Struma/Strymon River Valley in Prehistory. Proceedings of the International Symposium
„Strymon Praehistoricus“, Kjustendil-Blagoevgrad – Serres-Amphipolis, 27.09 – 01.10.2004.
Sofia: Gerda Henkel Stiftung, pp. 43-78.
Kustár, R. 2013. The Early Neolithic sites of the Danube region in southern Hungary in the
light of the region’s fields survey. În E. Bánffy (edit.), The Early Neolithic in the Danube-Tisza
Interfluve. Oxford: Archaeopress, pp. 31-72.
Kyparissi Apostolika, N. 2005. Tracing symbols of life and symbols of death in Neolithic
archaeological contexts. DP 32, pp. 133-144.
Lachenal et al., 2010. Une tuyère du Bronze ancien à la Bastide Neuve II (Velaux, Bouches-du-
Rhône). Un témoin d’activité métallurgique en contexte domestique en Provence occidentale?
Remarques sur les tuyères en céramique d’Europe occidentale. BSPF 107(3), pp. 549-565.
Lazarovici, Gh. 1992. Aşezarea neolitică timpurie de la Zăuan şi câteva probleme privind
neoliticul timpuriu din Balcani. ActaMP 16, pp. 25-59.
Lazarovici, Gh., Lazarovici, C.-M. 2008. Sanctuarele culturii Precucuteni-Cucuteni.
Angvstia 12, pp. 9-40.
19
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Lazarovici, Gh., Lazarovici, C.-M. 2014a. About the great religious themes of Vinča culture.
În C.-E. Ursu, S. Țerna (edit.), Antropomorphism and symbolic behaviuour in the Neolithic and
Copper Age communities of South-Eastern Europe. Suceava: Karl A. Romstorfer, pp. 187-247.
Lazarovici, Gh., Lazarovici, C.-M. 2014b. Despre marile teme religioase din cultura Vinča.
AnB 22, pp. 107-154.
Lazarovici, Gh., Lazarovici, C.-M. 2016. Cultura Precucuteni în Transilvania. AnB 24, pp.
37-74.
Lazarovici, Gh. et al. 2011. Tărtăria and the sacred tablets. Cluj-Napoca: Mega.
Leusch, V. et al. 2014. Chalcolithic Gold from Varna - Provenance, circulation, processing,
and function. În H. Meller et al. (Hrsg.), Metalle der Macht – Frühes gold und silber. Metals of
power – Early gold and silver. 6. Mitteldeutscher Archäologentag vom 17. Bis 19. Oktober 2013 in
Halle (Saale). 6th Archaeological Conference of Central Germany, October 17-19, 2013 in Halle
(Saale). Halle: Landesmuseum für Vorgeschichte, pp. 165-182.
Leusch, V. et al. 2017. Rich metallurgists´(?) graves from the Varna I cemetery.
Rediscussing the social role of the earliest metalworkers. În A. Brysbaert, A. Gorgues (edit.),
Artisans versus Nobility. Multiple identities of elites and 'commoners' viewed through the lens of
crafting from the Chalcolithic to the Iron Ages in Europe and the Mediterranean. Leiden: Sidestone
Press, pp. 101-124.
Lichardus, J. 1988. Der westpontische Raum und die Anfänge der kupferzeitlichen
Zivilisation. În A. Fol, J. Lichardus (Hrsg), Macht, Herrschaft und Gold. Das Gräberfeld von Varna
(Bulgarien) und die Anfänge einer neuen europäischen Zivilisation. Ausstellungskatalog.
Saarbrücken: Moderne Galerie des Saarlandes, pp. 79-130.
Luca, S.A. et al. 2004. Descrierea materialului arheologic. În S.A. Luca (edit.), Cercetări
arheologice în peștera Cauce (I) (sat Cerișor, comuna Lelese, județul Hunedoara). București:
Economică, pp. 65-97.
Mantu, C.-M. et al. 1997. Cucuteni. The last great Chalcolithic civilization of Europe.
Bucureşti: Athena Publishing & Printing House.
Matasă, C. 1946. Frumușica. Village préhistorique à céramique peinte dans la Moldavie du
Nord, Roumanie. București: Imprimeria Națională.
Matasă, C. 1964. Așezarea eneolitică Cucuteni B de la Tîrgu Ocna-Podei (raionul Tîrgu
Ocna, reg. Bacău). ArhMold 2-3, pp. 11-65.
Merlini, M., Lazarovic, Gh. 2008. Settling discovery circumstances, dating and utilization of
the Tărtăria tablets. ATS 7, pp. 111-196.
Mihăiescu G., Ilie, A. 2003-2004. Tell-ul gumelnițean de la Geangoești (com. Dragomirești,
jud. Dâmbovița). Ialomița 4, pp. 71-80.
Mithen, S. et al. 2005. Sexual symbolism in the Early Neolithic of the Southern Levant:
pestles and mortars from WF16. DP 32, pp. 103-110.
Monah, D. 1997. Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie. Piatra-Neamț: Muzeul
de Istorie Piatra-Neamț.
Mongait, A. L. 1961. Arheologia în U.R.S.S. București: Științifică.
Nanoglou, S. 2010. The representation of phalli in Neolithic Thessaly, Greece. DP 37, pp.
215-225.
Neagu, M. 2003. Neoliticul mijlociu la Dunărea de Jos, cu privire specialå asupra centrului
Munteniei. CCDJ 20, pp. 1-259.
Neagu, M., Măndescu, D. 2011. The antropomorphous clay figurines from Gumelnița tell
settlements at Teiu (Argeș county). A preliminary approach. CCDJ 38, pp. 75-92.
Nica, M. et al. 1994. Tell-ul eneolitic gumelnițean de la Drăgănești-Olt, punctul
„Corboaica”. SCIVA 45(1), pp. 41-59.

20
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Nica, M. et al. 1995. Cercetările arheologice în tell-ul gumelniţo-sălcuţean de la Drăgăneşti-


Olt, -punctul “Corboaica” - campaniile din anii 1993-1994. În Cercetări arheologice în aria nord-
tracă, vol.I. București: Caro Trading, pp. 9-45.
Nica, M. et al. 1997. Cercetările arheologice în tell-ul gumelnițeano-sălcuțean de la
Drăgănești-Olt, Punctul Corboaica. Campania anului 1995. În Cercetări arheologice în aria nord-
tracă, vol.II. Bucureşti: Caro Trading, pp. 9-19.
Nica, M. et al. 1998. Tell-ul eneolitic gumelnițean de la Drăgănești-Olt. Punctul
„Corboaica”. Oltenia 10, pp. 5-25.
Nikolov, V. 2003. The Neolithic And the Chalcolithic Periods in Northern Thrace. TÜBA-
AR 6, pp. 21-83.
Nițu, A. 1948. Reprezentarea altarului cu două coloane pe ceramica de la Turdaș
(Transilvania). Iași: Tipografia Alexandru A. Terek.
Ӧzdoğan M. 2003. A Group of Neolithic Stone Figurines From Mezraa-Teleilat. În M.
Özdoğan et al. (eds.), Early Villages in the Near East. Studies Presented to Ufuk Esin / Köyden
Kente. Yakındoğu'da ilk Yerleşimler. Ufuk Esin'e Armagan, Vol. 1-2. Istanbul: Archaeology and Art
Publications, pp. 511-523.
Ӧzdoğan, M. 2015. Anatolia: from the Pre-Poterry Neolithic to the end of the Early Bronze
Age (10,500 - 2000 BCE). În C. Renfrew, P. Bahn (edit.), The Cambridge World Prehistory. Vol.3.
West and Central Asia and Europe. Cambridge: Cambridge University Press, pp. 1508-1544.
Palincaș, N. 2008. Public patriarchy in contemporary Romanian archaeology and the image
of women in the Romanian Neolithic and Bronze Age. SP 5, pp. 159-170.
Petrescu-Dîmbovița, M. et al. 1999. Trușești. Monografie Arheologică. București-Iași:
Academia Română.
Popușoi, E. 2008. Elemente plastice Starčevo-Criș regăsite în plastica culturilor Precucuteni
și Cucuteni. AMT 3, pp. 16-24.
Rădoescu, C.-L. 2013. With Regard to the Symbolism of the Neo-Eneolithic Art in
Carpatho-Danubian Area. AUO 23, pp. 9-31.
Rădoescu, C.-L. 2016. Some Observations on the Corporeality Reflected in
Prehistoric Visual Culture. AUVT 18(2), pp. 7-24.
Sârbu, V. et al. 2011. Pietroasa Mică – Gruiu Dării, Județul Buzău. Descoperirile din
epocile eneolitică și a bronzului (III). Brăila-Buzău: Istros.
Scheel, B. 1989. Egyptian Metalworking and Tools. Shire Publications: Princes Risborough.
Schuster, C. 2007. About an Early Bronze Age Clay Phallus from Drăgăneşti-Olt-
Corboaica, Southern Romania. Istros 14, pp. 247-261.
Schuster, C., Fântâneanu, C. 2007. Die Glina-Kultur. În C. Schuster et al. (edit.), Zur
Bronzezeit in Südrümanien. Drei Kulturen: Glina, Tei und Verbicioara. Bd.1: Verbreitungsgebiet,
siedlungen, häuser und bestattungen. Târgoviște: Cetatea de Scaun, pp. 21-83.
Suciu, C. I. 2009. Cultura Vinča în Transilvania. Alba-Iulia: Altip.
Sztáncsuj, S. J. 2015. Grupul Cultural Ariușd pe teritoriul Transilvaniei. Cluj-Napoca: Mega.
Ștefan, E. C. 2011. Așezarea gumelnițeană de la Cunești – „Măgura Cuneștilor”. Noi
considerații. MCA S.N. 7, pp. 25-50.
Todorova H., Dimov T. 1989. Ausgrabungen in Durankulak 1974-1984. În S. Bökönyi
(Hrsg.), Neolithic of Southeastern Europe and its Near Eastern connections. Kongress Szolnok,
Szeged 1987. Budapest: Archaeolingua, pp. 291-310.
Torcică, I. 2017. Cultura Gumelnița în vestul Munteniei. Rezumatul tezei de doctorat.
București: Institutul de Arheologie Vasile Pârvan București, http://www.instarhparvan.ro/
pagini%20secundare/scoala_doctorala/rezumate/ion_torcica.pdf, accesat ultima oară 25.07.2019.
Ulanici, A. 1976. Noi cercetări arheologice la Braneț. CA 2, pp. 33-72.
Ursulescu, N., Tencariu, F. A. 2006. Religie și magie la est de Carpați acum 7000 de ani:
tezaurul cu obiecte de cult de la Isaiia. Iași: Casa editorială Demiurg.
21
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Vulcănescu, R. 1972. Coloana cerului. București: Academia RSR.

− http://archaeologyinbulgaria.com/varna-gold-treasure-varna-chalcolithic-necropolis-varna-
bulgaria/, ultima oară accesat la 16.11.2019.
− http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Coloana&k=224000974C2C43B5AC20F4C6FB509B
8C, accesat ultima dată: 23.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Capac&k=8FEDFC60DBC7407882C6BFAAA38A83
F8, ultima oară accesat: 24.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=Capac--Capac-calota-cu-buton&k=8FB09AD14127
4232B3 BCFB999D53308 B, ultima oară accesat: 24.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Capac&k=B33D179ED1BC4CD482D0608A7C40559
1, ultima oară accesat: 24.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Capac&k=B40C8E2F02C54D22A8FBEFD2DF454F1
D, ultima oară accesat: 24.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Capac&k=8FEDFC60DBC7407882C6BFAAA38A83
F8, ultima oară accesat: 24.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Obiect-de-cult--Piesa-de-cult&k=80F16EC8EB5C46
26A1EEC8F6150680DB, ultima oară accesat: 20.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Phallus&k=4CCD9AC6B65547F28471A86D85669C
B4 ultima oară accesat: 21.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=Phallus&k=08DFD49E86C542AB99DBCC7EDFB5
3E45, ultima oară accesat: 21.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=Phallus&k=F3C4B75421704B199CA8E3E1C9E3642
E, ultima oară accesat: 21.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Phallus&k=EC8EEA804EE44AE18BEA3B8284408D
7C, ultima oară accesat: 21.10.2019.
− http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Phallus&k=7EA0E5D879CF4B8DA7BF38E253BD6
645, ultima oară accesat: 21.10.2019.

22
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 1.
23
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 2.

24
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 3.
25
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 4.
26
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 5.

27
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 6.

28
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 7.
29
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 8.
30
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 9.
31
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 10.

32
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 11.

33
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 12.
34
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 13.
35
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 14.

36
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 15.
37
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 16.
38
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 17.

39
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 18.
40
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 19.
41
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 20.
42
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 21.
43
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 22.
44
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 23.
45
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 24.
46
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 25.
47
PĂTROI Cătălin Nicolae BÂSCEANU Marius Cristian

Planșa 26.
48
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Planșa 27.
49
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

A COMPARISON BETWEEN THE DECORATIONOF THE EARLY BRONZE AGE


CERAMICS OF THE NORTHERN AND THE SOUTHERN PARTS OF THE WEST
PONTIC AREA

Hristina Vasileva*

Abstract: The decoration of the ceramics is one of its most quickly changing elements. As such it is often
used as the major tool for relative chronology. Style characteristics can also be used as an instrument for
regional and pan-regional analysis determining different archaeological cultures. From that point it is
possible to define the similarities and differences in the culture of the North and the South parts of the West
Pontic area which could be completed by analysing the decorative styles from the ceramics found in
underwater settlements from the Southeast Bulgaria: Sozopol, Urdoviza, Atia, Burgas, and such found in the
Northeast parts in the Varna lakes. Part of the material from the Northwest parts is already published and
considerable amount of the other is still unknown. The main goal of the research is to distinguish the typical,
distinctive, exceptional and aberrant features and to consider relationships and their significance. It is
important to divide the different types of decoration based on the shape of the vessel and its placement.

Rezumat: Decorarea ceramicii este unul dintre elementele care se schimbă cel mai rapid. Ca atare, este adesea
folosit ca instrument principal pentru cronologia relativă. Caracteristicile stilului pot fi de asemenea utilizate ca
instrument pentru analiza regională și pan-regională care determină diferite culturi arheologice. Din acest punct,
este posibil să se definească similitudinile și diferențele din cultura din nordul și sudul zonei vestice a Pontului,
care ar putea fi completată prin analizarea stilurilor decorative din ceramica găsită în așezările subacvatice din
sud-estul Bulgariei: Sozopol, Urdoviza, Atia, Burgas și altele găsite în partea de nord-est a lacurilor Varna. O
parte din material din părțile de nord-vest este deja publicată, iar o cantitate considerabilă de alte elemente nu
este încă cunoscută. Scopul principal al cercetării este de a distinge caracteristicile tipice, distinctive,
excepționale și aberante și de a lua în considerare relațiile și semnificația lor. Este important ca diferitele tipuri
de decor să fie împărțite în funcție de forma vasului și de plasarea acestora.

Key-words: Early Bronze Age, underwater excavations, ceramics, decoration, Bulgarian coast.

Cuvinte-cheie: Epoca bronzului timpuriu, arheologie subacvatica, ceramică, decorare, coasta Bulgariei.

The two regions – Northern and Southern of the West Pontic area – are characteristic with
the same type of underwater settlements, dating to the Early Bronze Age. They differ in term of the
excavation methods used. At the moment there are 17 known settlements from Bulgaria. They are
spread out in those two main regions. The northern group is represented by 12 settlements from the
area of the Varna lakes (Rodopa, Varna I, Varna II, Topolite, Ezerovo I, Ezerovo II, Arsenala,
Strashimirovo I and Strashimirovo II, Beloslav, Povelyanovo, Baltata). The exact number of
settlements in the region is still controversial, first due to the close proximity of the settlements to
one another; and second, the diverse information given by their researchers. There are 5 known
settlements from the southern region – Urdoviza, Ropotamo, Sozopol, Atia, Burgas.
The materials from the northern area derived mainly from dredging works done in the lakes
during the construction of modern ports causing deprivation from their original archaeological
context1. Only a random part of the materials has been published, mainly from one of the
settlements – Ezerovo II2; and few finds from Strashimirovo3. In the framework of the current

*
PhD. Student, Sofia University „St. Kliment Ohridski”, e-mail: hr.vasileva@gmail.com.
1
Ivanov, 1993, p. 19.
2
Tončeva, 1981, pp.41-62; Margos, Tončeva, 1962, pp. 1-16; Roman et al., 1992, pp. 66-70.
3
Маргос, 1973, pp. 267-284.
50
VASILEVA Hristina

comparative analysis, a part of these exact materials was redrawn by the author while visiting the
Archaeological Museum in Varna**.
As opposite to the northern region, the materials from the submerged settlements to the South
were discovered mainly during proper archaeological excavations at the sites of Sozopol, Kiten and
Ropotamo. The only exception are the finds from Atia and Burgas which derived from dredging
operations4. However, most of the known material derived from the sites of Sozopol and Kiten, which
have been excavated for several seasons on a large area5, and part of the finds were published6. The
known vessels from Ropotamo do not bear any decoration7. The rest of the pottery presented here is
acquired recently. The fact that the materials from the northern part can be connected with those from
the South with clearer context as well as the presence of recently discovered materials from the south,
both bring a modern perspective on the problem of the submerged settlements on the West Pontic area.
This could be achieved with analysing of the decorations of the vessels.
A decorative style communicates through its visual elements: images, representations and
icons. It represents the typical pattern an artist defines and fills space. Style is a mediator of a visual
communication. It is a link between the artist and the observer. An analytical issue for an
archaeologist is to become acknowledged what is being communicated and to whom via a particular
decorative style. Pottery’s movability is an advantage in messaging the transition from familiar to
unfamiliar; or from sacred to profane contexts. On one hand, clay pots used to have domestic
functions such as cooking or storage. Their decoration may be only for adornment or for testifying
the skill of the potter. On the other hand, the more complex the decoration styles used to be, the
most probable is being displayed and seen by more people, further being recognized as culturally
significant or emotionally charged, by not only one household8.
The decoration of the ceramics is one of its most rapidly changing elements. As such, it is
often used as the major tool for relative chronology. Style characteristics can also be used as a tool
for a regional and a pan-regional analysis in the recognition of different archaeological cultures.
Hereby, it is possible to define similarities and differences in the cultures of the northern and the
southern parts of the West Pontic area, mainly by analysing the decorative styles of the ceramics
discovered from submerged settlements along the south-eastern coast of Bulgaria (Sozopol,
Urdoviza, Atia, Burgas), and such found in the north-eastern coast (submerged settlements in the
lakes of Varna). The decoration styles can be specified on only whole vessels or large fragments.
This is important so that the different types of decoration can be divided based on the shape of the
vessel and its placement. This is the reason why ceramics such as that is being used in the current
research. The main focus of the research is to distinguish the typical, distinctive, exceptional and
aberrant ceramics’ features and also to consider relationships and examine their significance.
When dealing with decoration style is important to define the differences between the
naturalistic, the abstract and purely decorative9. The naturalistic style is the representation of an
object as it is found in nature. It could not be and usually is not a photographic representation rather
than reflection of the skill and knowledge of the artist. Generally, there is a simplification of the
shapes. The distinction of symbolic and abstract from purely decorative always seems demanding.
It is truly exaggerated to apply a symbolic meaning to an object, moreover when the study concerns
prehistoric people from which there has no record of their believe system or religion left10. That is
why analyse of the symbols will not be a focus of this research. The connotative part of the design

**
I want to express my gratitude to V. Slavchev for granting me access to those materials.
4
Lazarov, 1974, pp. 107-109.
5
Angelova, Draganov, 2003, p. 12.
6
Angelova, Draganov, 2003, pp. 17-19; Leshtakov, 1991, pp. 23-38.
7
Karayotov, 2002.
8
Shepard, 1956, p. 260.
9
Rice, 2015, p. 389.
10
Shepard, 1956, p. 259.
51
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

would be left and the shape would be regarded as the tool for determining the similarities and
differences between different regions. This includes the adaptation of the design to the vessel’s
shape, composition or structure, as well as use of elements and motifs; and other following
characteristics such as symmetry, relation between figure and ground, balance of dark and light.
The analysis of the style focuses on identifying formal qualities; by grouping vessels or
sherds into classes or types, by the presence or absence of certain features such as motifs or
different techniques of decoration. These categories are used to reconstruct local and regional site
sequences through series of arguments based on relative similarities and inferences of gradual
stylistic change. The geographical distributions of particular stylistic components or combinative
styles on pottery also permits hypotheses about contacts between sites or regions.
The decoration style presented on the pottery from the West Pontic region could be regarded as
modest, especially when compared with the style from previous periods like the one on the Late
Chalcolithic pottery. The main motives are simple and more likely composed of one or two elements. A
large portion of the design on vessels represents a repetition of a motif, the elaboration of a line, or the
panelling of a band and the subdivision of its rectangles.There are six main types of decoration that is
found on the pottery from the West Pontic region – pressed, carved, plastic, stamped, incised and cord-
impressed, and sometimes combinations of the above. The decoration is observed separately for the
different types of vessels registered in the settlements – plates, bowls, cups, jugs, askoi, pots, amphorae,
containers and landing-nets. They are illustrated in tables where the different designs are presented
enlarged above the shape of the vessels so they could be easily perceived.

Plates (Fig. 1)
Plates are considered part of the fine ware used for serving and eating food. They have
simple conical or semispherical form, rarely S-shaped profile. The decorated parts are around the
rim. Both plates from Sozopol and Urdoviza have pressings on the rim that result in the appearance
of a wave-like curve. In the case of Urdoviza, the one is combined with a plastic knob. Part of the
rims from the Sozopol’s ceramics have carved lines that gives a serrated-like appearance. The rim
of the Urdoviza plate has smaller carved dips on its surface. Another example of a plate with a
carved rim is discovered in Ezerovo as well. All those decoration styles are simple and give the
same artistic impression.
Another type of decoration that is found on the pottery assembly is the plastic knobs. They
can be with circular or oval shape. The latter can be found both horizontal and vertical. They are
located directly beneath the rim. In the case of Urdoviza the knobs are found on top of the rim or
beneath the handle. This type of decoration could also have a more practical function: it could be
used for easier and more stable positioning of the vessel. Such elements are found on a plate from
one of the settlements in Varna Lake. The knob in this case is combined with stamped decoration,
similar to one example from Sozopol.
Stamped decoration is quite common in the ceramic complex from the Early Bronze Age layer
in the West Pontic region and appear on almost all types of vessels, including plates. Stamps on the
pottery are made with tools that have different edges, such as the crescent moon, drop-like, circular,
ellipsoid or triangular. Each of these markings creates the element of the decoration style. A large
portion of the design on vessels is simple and represents a repetition of an element, therefore creating a
panelling of a band. Exceptions are the designs which become complex and particular weight or
prominence is given more to secondary lines rather than to the primary structural ones.
A common case in Sozopol is when the stamped elements form a band that is usually
located on the most prominent part of the vessel’s body. In one of the cases the stamped band is
situated right below the rim. One exception is when the pointed marks are stamped on an angle with
bilateral vertical symmetry forming a triangle-like motif.
The stamped decorated plates from Urdoviza have more complex patterns. There is а tilted line
on a plate’s rim made with a dotted tool that is translated through the whole circle of the rim. Also, more
52
VASILEVA Hristina

tilted lines with a combination of vertical ones appear along the inner side, and form a coniferous tree
like pattern. Unfortunately, the fragment is quite minor to be concluded what motif on was.
There are two instances of combination between plastic and stamped decoration from Sozopol.
The first combines knobs with a band of crescent-mooned stamp. The second is a combination of a
plastic band with a stamp on the upper and lower parts of the band with a rain-drop like ending tool.
Two of the plates from Urdoviza combine the stamped decoration with carved rims. In one
of the cases there is a third type of decoration – indices lines. They outline a rectangular space filled
with dotted stamps. Similar motifs examples are found on the site of Ezerovo. One of the plates has
the same design but the other pattern looks more like triangular one. The fragments presented in the
publication of the site are quite minor in size; as a consequence, the pattern remains incomplete.
The other plate from Urdoviza also has a complex design. Created with stamped element is a
triangle-like motif. The same motif example is also found in Ezerovo.
The incised type of decoration is used for the application of elaborate designs that is only
surpassed by the designs made with cord-impression. When considering the plates incised pottery
are found only in Urdoviza the sites from Varna Lake and yet are not found in Sozopol’s pottery.
One of the examples from Urdoviza has on the top of the rim a pattern with minor incisions in
splatted lines with bilateral vertical symmetry, therefore forming a triangle-like motif, similar to the
one on the stamped plate from Sozopol. Six triangular spaces outlined by lines and filled in with
shorter ones are presented on the outer body’s surface. The base of the vessel is divided into eight
parts; each one represents a symmetrical triangular shape, four are left blank and four are filled in
with stamped ornament. The decoration of the base may be accepted as a clue for the dual use of
such vessels as both lids and plates. According to Goranka Tončeva, the chief researcher of the site
of Ezerovo, these vessels belong to the group of the lids11. Another example of a plate with triangles
is decorated with this pattern inside and outside. The triangles are outlined with incised lines and
filled in with parallel lines to one of the sides of the triangles.
The lids from Ezerovo also have geometrical patterns on the inner and outer surface. They
have ample geometrical incised decoration that is similar to the one from Urdoviza, where the main
motif is the triangle.
The cord-impressed decoration on plates is registered in Sozopol, Urdoviza, Atia, Ezerovo
and Strashimirovo. The designs are complex and diverse. In Sozopol there are two plates with such
design. The first has double or triple festoons hanging from the rim of the vessel and are translated
around it. The base with a decoration on the inner surface is preserved from the second vessel. Only
a fraction of the design could be seen because of a crack. There is one vertical wave line and a
double curved one from each of the sides.
The examples from Urdoviza combine different types of decoration except of the cord-
impression. The first one has carved lines on the rim. Cord-impressed vertical parallel lines are
observed on the outer surface of the body. Due to the minor size of the fragment, the complete
design is invisible but most likely it continued throughout the whole diameter of the body; herein
reminds of a sun-like motif. This type of motif is quite characteristic for this type of vessels,
especially for the decoration done with incisions and cord-impression. The second one has cord-
impressed decoration on the rim, which pattern is also presented on the base but with an inclusion
of a carved cross element. As a result, it gives the appearance that the vessel is separated into four
relatively equal parts. The rim decoration represents triangular-like form moulded by three parallel
oblique lines. The third one has the same pattern on the rim but the parallel lines are two. On the
outer surface it has dual vertical lines translated around. It is combined with tiny incisions on the
transition to the base. The inner part of the vessel is amply decorated with triangular pattern which
is outlined by three parallel vertical lines and filled in with parallel horizontal ones.

11
Tončeva, 1981, p. 52.
53
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

The example from Atia bears decoration on the inside and the outside parts of the vessel. On the
inner part of the rim there are some parallel vertical translated lines. The inside is covered by a
triangular design made by four lines that begin from the rim and end up together on the base. The outer
surface also has triangular band motifs but on two levels. They are separated by two horizontal parallel
lines. The upper triangles are larger than the bottom ones. Both are composed of the same elements.
They combine two types of decoration – cord-impressed and stamped. The triangles are outlined with
straight incised lines and inside are filled in with drop-like stamped ornament.
The plates from Ezerovo bear close resemblance to those from Sozopol and Urdoviza. The
motifs are close to those found in the other settlements – parallel lines and triangular shapes.
Likewise the ones from Urdoviza, the whole body is covered on the inside and the outside. The
motifs create a sun-like design. There are parallels with the plate with festoons from Sozopol and
with the examples from Ezerovo. The other patterns mainly resemble triangular designs similar to
those from Uzdoviza.
There are several cord-impressed bases from Strashimirovo with ample cord-impressed
decoration similar to the one from the other plates from the other settlements. Again here, the
triangular motif is preferred. The fragments are minor but the partially preserved motifs seem to
mould the same type of design.

Bowls (Fig. 2)
Bowls are into the semi-fine category as they are also used for serving food but are usually
from a coarser dough. The forms are also simple – semispherical, conical and S-shaped. The
decoration is more simplified than the plate’s one.
The simplest decoration, as the one in plates, is the curved rim made by pressing the wet
clay. There are some examples from Sozopol with both shorter and longer interval between the
dents. This decoration can be also found in Urdoviza but lacking in the Northwest Pontic area.
The carving of the rims is commontype of decoration for the bowls. This is clearly
distinctive in the variety presented in Sozopol. The cuts can be either deep, shallow, close to each
other or spread out. Some carvings are crossed out on the outside part of the rim creating crossed-
like pattern. One plate from Urdoviza has large carving that gives to the rim dented appearance. It is
found together with regular carved rims. The same carved rims are also found in Ezerovo.
In Sozopol the stamped ornamentation on bowls is most diverse in regard of the tools used –
ellipsoid, rain-drop like and triangular. In two instances with a combination of carved rim with
stamped ornamentation are represented which is the most common decoration for the pots. Vessels
decorated only with stamped ornamentation are registered in Urdoviza and Ezerovo. The latter is
combined with plastic knob.
The plastic decoration on bowls is also widespread. It usually consists of plastic knobs either
on the rim or below it. They can create a band, sometimes with a pair of knobs, or they may also be
mirrored. Such examples are found in Sozopol, Urdoviza and Atia. The following example from
Sozopol has a clear parallel in Ezerovo and Strashimirovo. Its design is made by short plastic band
placed as slanted lines that are translated on the whole rim.
Incised and cord-impressed decoration on bowls is found only on bowls from Urdoviza and
Ezerovo. In the first example from Urdoviza the incisions are placed on the most prominent part of
the body and on the transition between the neck and the body. On the next, there is an incised
horizontal line from which triangles outlined by incised lines and filled in with stamped ornament.
Below the triangles is another horizontal incised line that is crossed by short vertical incisions.
There is a quite similar bowl from Ezerovo with a band of incised triangles hanging from the rim of
the vessel. The second one from Ezerovo also has the pattern: a band of triangles, even though they
are filled in with incised lines, parallel to one of the sides of the triangles. Not all are filled in
completely. Part of them have an empty space in the middle and are outlined with parallel to the
sides of the triangle lines. The second example from Urdoviza has incisions on the base. The
54
VASILEVA Hristina

incisions separate the base into four equal parts and mirroring each other interchange blank spaces
with filled in with incised lines that begin at the edge of the base andend at its center.
There is only one example of cord-impression decoration on bows from Urdoviza. It is located
on the external part below the rim. The pattern is composed of slanted lines that have vertical bilateral
symmetry which forms a triangular-like pattern. The same pattern can be seen near the base but it is
created using a stamp imitating the cord-impressed ornament. The bows from Urdoviza also have
triangle patterns but more complex. It is similar to those designs made with incisions.

Cups (Fig. 3)
Cups are part of the fine ware but are rarely decorated. There is one with carved rim from
Urdoviza. Two with plastic knobs from Sozopol. One on the top part of the handle and one on the
most prominent part of the body, creating a band. Incised decoration is found in Sozopol and
Ezerovo, one is on the rim and the other near the base. Due to the small quantity of decorated
vessels, the cups are not appropriate material for the comparative analysis.

Jugs (Fig. 4)
Jugs are one of the most common shapes found from the Early Bronze Age sites in the West
Pontic area. Most of them are adorned and all types of decoration is presented. Pressings that mould
a wave-like rim are found on one jug from Urdoviza. A jug from Sozopol is ornamented with knobs
pressed from the inner part on the transition between the neck and the body. So far, the two
examples are single finds.
The plastic decoration is one of the most preferred methods for decorating jugs. From
Urdoviza and Ezerovo the ribbon-loop handle is frequently observed. Plastic knobs became evident
on the ceramics from most of the sites. They can be observed as a band of two, three, five or more
units. Sometimes they flank the lower base of the vertical loop handle. They are found and on the
most upper part of the vertical loop handle. Such examples are registered in Sozopol, Urdoviza,
Atia and Ezerovo.
There are two quite similar jugs from Urdoviza and Ezerovo. They both have plastic
decoration on the front neck of the vessel and on the backward side below the handle. It represents a
curved plastic band that looks like a “W” in the case of Urdoviza and like an “M” in Ezerovo.
Jugs with carved rims are presented in Sozopol. Usually this type of decoration is combined
with stamped decoration on the most prominent part of the body. A part of the jugs from Sozopol
have only stamped decoration. Similar can be found in the Ezerovo and Atia’s pottery. Another
similarity between Sozopol and Ezerovo is the carvings on the sides of the vertical loop handles.
There is one jug from Urdoviza that has a complex design and includes stamped, plastic and
incised decoration. The incisions are short shallow vertical carvings on the inner and outer edge of
the rim. It has ten plastic knobs. One is located on the highest point of the vertical loop handle, two
are flanking the lower base of the handle. The other form a band on the most prominent part of the
body – three in front and two on either side. The knobs are stamped on their peak with the same
drop-like stamp as the rest of the decoration. The stamped decoration forms a band around and
between the knobs creating triangles. Similar decoration could be found on a jug from Ezerovo.
The incised decoration is rare. It is recorded only in Sozopol. Usually it is in combination
with a stamped one. An incised line is placed on the end of the neck to separate it from the body.
Some stamping band could be placed around or below it. In one case there are hanging hook-like
patterns made by stamping.
The cord-impressed decoration on jugs is a common feature for all assessed settlements.
Only two fragments are found in Sozopol. Because of the preservation only of an obscured part,
general conclusions about the pattern should be given with a precaution. The other example is found
only on one handle from Sozopol. It presents three parallel cord-impressed lines that run vertically
in the handle and continue on the body. Such is found on amphorae from Ezerovo but not on a jug.
55
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

The collection of urns with cord-impressed decoration in Urdoviza is the most numerous
loads of combinations and modifications could be found. A one specific jug resembles two reflected
almond like figures on the shoulders of the vessel.
Like the incised decoration from Sozopol a cord-impressed band is used to create a line that
separates the neck from the body. In some cases two parallel lines are observed as well. An advanced
form of this separation is the combination of a line or lines with plastic knobs or wave or a zig-zag cord-
impressed band made by two parallel lines. Each of the decorations mentioned above become evident
from a single example. A version with a band separating the neck and the body is found in Burgas. A
similar design is found from Ezerovo. In this case below the separating line hang festoon like ornaments
made by three parallel cord-impressed lines. It is similar to a plate found in Sozopol.

Askoi (Fig. 5)
The askoi are not decorated as much as the other fine pottery such as plates and jugs, even
though some of them have an ornamentation. The plastic decor consists of plastic band on the
vertical handle that is moulded to look like a ribbon – ribbon looped handles. Such are the examples
from Urdoviza and from Ezerovo. Some plastic bands on the base of the neck are found only from
Ezerovo. Similar bands that create a hook or anchor like ornament can be observed on some jugs
from Urdoviza. The ornamentation exist in Sozopol as well but it is made with a stamp.
Other type of decoration that is found on askoi is the stamped one. It usually covers the
transition between the neck and the body and also it represents a band made by the ornament of the
stamp. Such are the cases with one askoi from Sozopol and one from Ezerovo. One askoi from
Burgas has complex dotted stamped ornament. It is composed of two bands that go joined together
across the body of the askoi below the neck and get departed so one can get around the lower base
of the handle. The bands are filled in with oblique lines. The two bands have horizontal bilateral
symmetry. There is one askoi from Sozopol that has carved rim and some horizontal carvings on the
sides of the vertical loop handle. Such decoration is observed also on jugs.

Pots (Fig. 6)
The pots are the most common shape from the settlements. Their utilitarian function as
cooking and storage vessels makes them a necessity in any household. Because of that they are used
and observed daily. They can also be used in mortuary rituals, feasts or other community activity
involving food. Their decoration is quite simple and may be for adornment or for testifying the skill
of the potter. More complex decoration styles are also observed, though rarely.
All types of decoration techniques are represented yet not in all settlements. Only in Sozopol
there is decoration made by pressing the wet clay. One is a pot with a wave-like rim, the other is a
pot with pressed from the inside knobs on the most prominent part of the body. It has only one
preserved, but most likely it continued as a band around the whole diameter of the body of the
vessel. Similar decoration is found only in Sozopol – the other case being a jug.
Plastic knobs are more common. In Sozopol there are three fragments adorned this way. One
has six single knobs forming a band around the body on its most prominent part. The other has
double knobs also forming a band. They are only two preserved pairs but their location suggests
that they were four pairs. They are also on the most prominent part of the body where they are
combined with two vertical parallel bands made by stamped decoration. The rim is also decorated
with carvings. The third vessel with a plastic decoration is fragmented and it cannot be certainly
concluded if it is a knob or a band. This pot also has carved rim.
There is one pot from Urdoviza with plastic knobs. These are located at the transition
between the neck and the body of the vessel. There are three preserved but because of their location
it can be suggested that they were at least four. This decoration is combined with stamped one. It
creates a vertical band around the vessel and from each knob there are three short parallel vertical
lines. It also has a carved rim.
56
VASILEVA Hristina

The plastic decoration is also observed in Ezerovo. The first fragment has two knobs located
below the rim and positioned one below the other. The second one has a pair of knobs on the most
prominent part of the body, similar to the one from Sozopol. There is one fragment similar to the
third fragment from Sozopol.
The most common decoration found in all settlements is the carved rim. It can be found
separately or with combination of stamped ornament on the most prominent part of the body. The
stamps could be pointed, crescent moon, drop-like, circle, ellipsoid or triangular. There is one pot
from Kiten only with a stamped decoration. The stamped band can appear double or triple as shown
by the examples from Urdoviza and Sozopol.
The incised decoration is not as common. There is one example from Kiten. It is located on
the transition between the neck and the body. It consists of short oblique lines that have vertical
bilateral symmetry and create a triangular-like pattern. A fragment of such is found in
Strashimirovo as well. More complex ornamentation is found from Ezerovo. There the incised
triangles are combined with carved rim and stamped band. The other example from the site has also
a triangle motif beginning from the carved rim.
The most complex type of decorations is the cord-impressed. The elaborate motifs and
combination of elements create an intricate design that separates them from the rest of the pots.
There is one example from Sozopol. The decoration is located on the neck of the vessel. It consists
of short oblique lines with vertical bilateral symmetry that creates a triangular-like pattern like the
incised vessel from Urdoviza. On the transition between the neck and the body is a cord-impressed
horizontal band. Double plastic knobs are positioned below it.
The pots from Urdoviza with cord-impressed decoration have more intricate design,
nevertheless the same idea for decorating the neck of the vessel is observed. However, further
details are included. Such as a stamped band combined with the knots or a plastic waved like band.
The first example also has carved rim. The cord-impressed decoration on the neck can be regarded
as bands, which are separated by horizontal lines. The first vessel has four such bands. The first
three are composed of oblique parallel lines that are reflected once. The forth is composed of
oblique lines with vertical bilateral symmetry that creates a triangular-like pattern and some are
filled in with lines parallel to one of the sides of the triangle.
The second and the third pots with cord-impressed decoration from Urdoviza are quite
similar. They have two bands of oblique lines that have horizontal bilateral symmetry. They are
separated by one or two horizontal lines. The top and the bottom of the bands are also outlined with
two or three horizontal lines.
The cord-impressed pot from Ezerovo differs from those found in Urdoviza and is closer to
the one from Sozopol and those with incised decoration due to the pattern of hanging triangles on
the neck of the vessel. There is one specific decoration that is found only on pots and only in
Ezerovo – stamping with fingers.

Amphorae (Fig. 7)
Amphorae are part of the coarse ware. They are not as common as a shape and are
infrequently decorated. Nonetheless, there are examples from part of the settlements. Pressed
decoration is registered only in Sozopol. It is pressed wave-like rim. Plastic knobs are found in Atia
and in Ezerovo. They are placed at the base of the neck of the vessel and create a band.
Stamped decor is found in Sozopol and in Ezerovo. The one from Sozopol imitates the pot
decor of a band on the transition between the body and the neck. Those from Ezerovo have more
complex design. The first example has a band triangles made via stamp beginning from a band
created of stamped ornament on the vase of the neck of the vessel and continuing to the most
prominent part of the body. The second example looks like a pot from Urdoviza with a round
shaped stamp that forms a band around the neck and each handle has three parallel vertical lines.

57
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

There is only one example of incised decoration and it is from Ezerovo. It imitates the pot
decor with hanging triangle on the shoulders of the vessel.
Cord-impressed decoration is more common. It is found in Sozopol, Urdoviza and Ezerovo.
Two examples are from Sozopol. The first one has a horizontal band on the shoulders of the vessel
and festoon hanging from it which is filled in with three oblique parallel lines. The other fragment
with a decoration below the handle looking like a triangle, but is rather damaged for the
reconstruction to be sure. The example from Urdoviza is compose of three horizontal bands on the
transition between the neck and the body of the vessel.
The decor from Ezerovo is more diverse. There are bands around the neck, festoons, and
hanging triangles. One of the examples has the whole neck covered with horizontal parallel lines.
Other unique aspect from Ezerovo is the presence of the handles with cord-impressed decoration.

Containers (Fig. 8)
Containers are rather specific vessels in a way of forms and use. They are amply decorated,
mostly with cord-impressions. Each vessel has different motives in the ornamentation. There are
horizontal parallel bands on the body from one vessel from Sozopol. The other has triangle shaped
lines that give the illusion of a sun-like ornament. It is combined with plastic knobs and a wave-like
cord-impressed line below the rim. The wave-like ornament is also found in Urdoviza but here it is
combined with vertical parallel lines and cross-like motifs. The example from Ezerovo has oblique
parallel lines densely located from one another, further creating a triangular shaped design. In the
case of the containers is observed uniqueness in the form and in the decoration. The common aspect
is the preferred technique of decoration – cord-impression.

Landing-nets (Fig. 9)
The so-called landing nets are distinctive forms which are found only in the West Pontic
area. They have a round body and an oblique rim placed on one side. On the uppermost part of the
body is attached a vertical handle through three or four legs. Their function remains unknown.
Although G. Tončeva uses the term „landing nets”12 which is one possible function of the vessel.
Not all of them are decorated but when they are it is done thoroughly. Only small number of such
vessels are found from Urdoviza and Ezerovo. The decoration is cord-impressed with one exception
from Ezerovo where the rim is carved. Distinctive for them is that the decoration used on the
handles creates anthropomorphic ventures like the vessel from Urdoviza or zoomorphic ones in the
case of the vessel from Ezerovo.

Conclusions
The decoration from the Early Bronze Age from the northern and southern parts of the West
Pontic region delivers the same characteristic with few exceptions. The preferred motifs are
geometric, mainly the triangle-shaped, or bands that underline a prominent part of the body, when
the ornaments are simple. Characteristic for the circular shaped vessels like plates and bowls is
motifs that with their repetition create a sun-shaped form. The same techniques are used for
decorating – pressing, carving, plastic decoration, stamped, incised and cord-impressed, and
sometimes combinations of the ones mentioned above. The most used combinations are between
carved, stamped and plastic. The similarities between the decoration from the settlements in the
Northern and Southern parts of the West Pontic suggests that they belong to the same cultural
group. The most diverse use of decoration is noticed in Ezerovo where all features from Sozopol
and Urdoviza can be found. This can be based on the chronological difference between the
settlements. Unfortunately the only absolute chronology done is in Urdoviza that dates the

12
Tončeva, 1981, fig. 18.
58
VASILEVA Hristina

settlement to the Early Bronze Age II13. One aspect remains certain as far as the style analysis could
conclude; the two regions had unquestionable connection according to the belief system and the
everyday life during all of the mentioned periods of inhabitance.

List of figures

Figure 1. Plates.
Figure 2. Bowls.
Figure 3. Cups.
Figure 4. Jugs.
Figure 5. Aaskoi.
Figure 6. Pots.
Figure 7. Amphorae.
Figure 8. Containers.
Figure 9. Landing-nets.

Abbreviations

IJNAUE − International Journal of Nautical Archaeology and Underwater Exploration,


London.
ИНМВ − Известия на Народния музей Варна, Варна
ИВAД − Известия на Варненското Археологическо Дружество, Варна
Dacia N.S. − Dacia. Nouvelle Série: Revue d’Archéologie et d’Histoire Ancienne, Bucureşti.
Pontica − Pontica. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța.
Thracia 1-3 − Thracia. Primus congressus studiorum thracorum, Sofia, 1972-1974.

Bibliography

Angelova, H., Draganov, V. 2003. Underwater Archaeological Excavations of Submerged


Late Eneolithic and Early Bronze Age Settlements in Kiten and Sozopol (South Bulgarian Black
Sea Coast). In H. Angelova (ed.), Thracia Pontica VI.2. In Honoprem Mihaili Lazarov. Sofia:
Center for Underwater Archaeology, pp. 9-22.
Ivanov, I. 1993. À la question de la localisation et des études des sites submergés dans les
lacs de Varna. Pontica 26, pp. 19-26.
Karajotov, Iv. 1983. Thracian Sea God from Pomorie, Bulgaria. IJNAUE 12(3), pp. 263-264.
Karayotov, Iv. 2002. Nouveaux monuments des villes antiques du littoral Ouest de la Mer
Noire. In: Πιτύη: Изследвания в чест на проф. Иван Маразов. София: Анубис. pp. 558-567.
Kuniholm, P. I. et al. 1998. An Early Bronze Age Settlement at Sozopol, near Burgas,
Bulgaria. In M. Stefanovich et al. (edit.), James Harvey Gaul - In memoriam. In the steps of James
Harvey Gaul, vol. 1. Sofia: The James Harvey Gaul foundation, pp. 399-409.
Lazarov, M. 1974. Localites prégrecques sur le littoral de la mer Noire au sud du Balkan.
Thracia 3, pp. 107-113.
Leshtakov, K. 1994. The Detachment ot the Early Bronze Age Ceramics along the South
Bulgarian Black Sea Coast, 1. Urdoviza EBA pottery. In M. Lazarov, C. Angelova (edit.), Thracia
Pontica V: Les Ports dans la Vie de la Thrace Ancienne. 7-12 octobre 1991, Sozopol: actes du
symposium international. Varna, Sozopol: Centre d'archéologie subaquatique, pp. 23-38.

13
Kuniholm et al., 1998.
59
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Маргос, А. 1973. Праисторическо наколно селище Страшимирово-1. ИНМВ 9(24), pp.


267-284.
Маргос, А., Тончева, Г. 1962. Праисторическото наколно селище при с. Езерово,
Варненско. ИВAД 13, pp. 1-16.
Rice, P. M. 2015. Pottery Analysis:A Sourcebook, second edition. Chicago: University of
Chicago Press.
Roman, P. I. et al. 1992. Beiträge zur Problematik der schnurverzierten Keramik
Südosteuropas. Mainz am Rhein: Phillip von Zabern.
Shepard, A. O. 1956. Ceramics for the Archaeologist. Washington, D.C.: Carnegie
Institution of Washington.
Tončeva, G. 1981. Un habitat lacustre de l’Âge du Bronze ancien dans les environs de la
ville de Varna (Ézérovo II). Dacia N.S. 25, pp. 41-62.

60
VASILEVA Hristina

Figure 1
61
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Figure 2
62
VASILEVA Hristina

Figure 3
63
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Figure 4
64
VASILEVA Hristina

Figure 5
65
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Figure 6
66
VASILEVA Hristina

Figure 7
67
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Figure 8
68
VASILEVA Hristina

Figure 9
69
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

LA CULTURE ŽUTO BRDO - GÂRLA MARE À L’EST DES PORTES DE FER.

Gabriel Crăciunescu*

Rezumat: Cultura Žuto Brdo-Gârla Mare pătrunde la răsărit de Porțile de Fier gata formată. Arheologii
maghiari susțin că pătrunderea în această zonă s-a făcut în valuri, datorită presiunii exercitate de populația
Hügelgraber asupra zonei transdanubiene. B. Hänsel nu este însă de acord cu existența mai multor valuri.
Cu o singură excepție, Ostrovul Corbului-Botul Cliuci, am avut în vedere materialele care se întâlnesc în
necropole, pentru că de aici provin cele mai multe informații. Numărul mormintelor necropolelor din vestul
Olteniei este mai mic decât al celor din est și de aceea descoperirile la care ne referim au o greutate mai
mare. Numărul mormintelor cu oasele umane incinerate și depuse în groapă sau urnă și groapă este
aproximativ egal. În necropole există morminte cu ofrande de carne trecute și netrecute prin foc, dar
numărul lor este aproximativ egal. Analizând situația artefactelor din bronz, se constată că în necropolele
din vestul provinciei au fost descoperite mai multe piese. Se poate observa astfel că există un mic ascendent
al zonei de vest a Olteniei asupra celei de est. Putem presupune că pătrunderea în răsăritul Porților de Fier
se produce într-un singur val, contactul cu populația culturii Verbicioara fiind unul pașnic.

Résumé: La culture Žuto Brdo-Gârla Mare est entré à l’Est des Portes de Fer quand était déjà constitué. Les
archéologues hongrois affirment que la pénétration de cette zone était faite par etapes, en fonction de la pression
exercée par la population Hügelgraber sur le Transdanubien. B. Hänsel n'est pas d'accord avec l'existence de
plusieurs etapes. À une exception près, Ostrovul Corbului-Botul Cliuci, j'ai examiné les matériaux qui se trouvent
dans les nécropoles, car la plupart des informations viennent d’ici. Le nombre de tombes de nécropoles dans
l'ouest d'Olténie est plus petit que ceux de l'est et donc les découvertes auxquelles je me référerai seront plus
importantes. Le nombre de tombes avec des os humains incinérés déposé dans l'urne dans la fosse et le nombre de
tombes avec des os deposes seulement dans la fosse est approximativement égale. Dans les nécropoles d’Olténie
il y a des tombes avec des offrandes de viande d'animaux crue ou non, mais leur nombre est à peu près égal.
Analyser la situation des artefacts en bronze, il se trouve que plusieurs pièces ont été découvertes dans les
nécropoles de la province occidentale. De ce que j'ai présenté, on peut voir qu'il y a un petit ascendant de la
région occidentale d'Olténie sur l'Est. Nous pouvons supposer que la pénétration a l'est de Portes de Fer se
produit en une étape, le contact avec la population de la culture Verbicioara c'est assez paisible.

Cuvinte-cheie: Epoca bronzului, cultura Žuto Brdo-Gârla Mare, necropole, Porțile de Fier, Oltenia.

Mots-clés: L'âge du bronze, culture Žuto Brdo - Gârla Mare, nécropoles, Portes de Fer, Olténie.

Menacée par les populations Hügelgräber dans la région transdanubienne du Danube


Central, la population indigèneva quitter la zone1, se déplaçant en quelques directions et formant de
nouvelles cultures. Les archéologues hongrois2 considèrent la culture Szeremle comme résultat de
ces mouvements de population et apprécient qu’elle côtoie le Danube, jusqu'à l’est d’Olténie. G.
Bándi et I. Kovács trouvent des ressemblances entre la céramique incrustée transdanubienne, la
céramique Szeremle et la céramique de la culture Žuto Brdo-Gârla Mare. D’autre part, B. Hänsel
s’y oppose et opine pour apprécier Szeremle tout simplement comme style céramique3. Il s’accorde
à considérer le fleuve comme artère de communication entre différents groupes du Bronze précoce
en sens Reinecke, depuis Budapest jusqu’en Bulgarie. Il affirme que les données de début des trois
ou quatre groupes de style céramique4 devraient être différentes, tandis que Szeremle ne dispose pas
de sites propres fouillés. Pour ce qui est du rapport entre la céramique incrustée nord-pannonienne

*
Doctor, Drobeta Turnu Severin, e-mail: gabriel_craciunescu@yahoo.com.
1
Bóna, 1975, pp. 225-227.
2
Bándi, Kovács, 1970.
3
Hänsel, 1982, p. 32.
4
Hänsel, 1982, p. 32.
70
CRĂCIUNESCU Gabriel

et la céramique précoce de la culture Žuto Brdo-Gârla Mare, B. Hänsel affirme l’existence de


quelques éléments de simultanéité. Comme suite de ces arguments on peut considérer que le groupe
qui va former plus tard la culture Žuto Brdo-Gârla Mare se détache de la culture de la céramique
incrustée de la zone nord pannonienne et descend sur le cours du Danube. Dans son déplacement il
s’acquiert une série d’éléments de culture matérielle et spirituelle depuis les populations avec
lesquelles entre en contact. Au moment de son apparition à l’est des Portes de Fer cette culture est
en grande mesure formée. Peu nombreux seront les éléments de culture spirituelle à subir des
transformations ultérieures.
Certains auteurs ont tenté d’établir le moment/la date de formation de cette culture et de son
apparition à l’est des Portes de Fer, pourtant aucun résultat accepté de manière unanime n’est apparu.
On connaît la périodisation proposée par Vladimir Dumitrescu en 1961, à laquelle d’autres s’ajoutent,
plus récentes. Monica Șandor-Chicideanu propose environ 1650 av. J-Chr. pour début de culture Žuto
Brdo-Gârla Mare et vers 1250 av. J-Chr. pour sa fin en Olténie, et 1200 av. J-Chr. en Bulgarie5. Le
décalage de périodisation entre le nord et le sud du Danube s’explique par le fait que Monica Șandor-
Chicideanu accorde lieu au groupe Bistreț-Ișalnița, découvert par Ion Chicideanu au nord du Danube.
Une autre intervention concernant la périodisation de la culture Žuto Brdo-Gârla Mare appartient à Ion
Motzoi-Chicideanu6, lequel propose l’intervalle 1900-1400 av. J-Chr. La périodisation interne de cette
culture, proposée par Sebastian Morintz7, compte, sans être acceptée par beaucoup d’archéologues, pour
être la plus connue. Autrement les recherches entreprises à Ghidici-Balta Țarova8 par Marin Nica ont
mené, à son avis, à la découverte des quatre phases de cette culture.
Pour éclaircir l’information concernant l’origine, le tracé et le territoire de cette culture,
nous présentons quelques aspects, jusqu’à présent insuffisamment accentués, mais qui ne sont pas
dépourvus de signification. Il s’agit de questions dérivées d’un attentif examen des ressemblances et
différences de cette culture entre l’est et l’ouest d’Olténie. Ces aspects renvoient aux sépultures
contenant des ossements humains incinérés, déposés directement dans la fosse, à l’utilisation des
lignes incisées pour tracer le décor, à certains éléments ornementaux, aux offrandes de viande
passées ou non par feu et à la quantité de bronzes découverte dans les sépultures.

TABLEAU I

5
Șandor-Chicideanu, 2003, p. 213.
6
Motzoi-Chicideanu, 2011, p. 497.
7
Morintz, 1978, pp. 37-39.
8
Nica, 1997, pp. 20-24.
71
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Le TABLEAU I présente la situation de toutes les nécropoles d’Olténie contenant des


sépultures avec les restes incinérés des défunts déposés dans la fosse, en disposition
concentrée/dispersée ou tant en fosse qu’en urne. Pour pouvoir formuler une conclusion conforme à
la réalité nous rappelons la situation d’une nécropole de l’est de la province.
D’une étendue appréciable, la nécropole de Crivina, dép. de Mehedinți, était située à même le
bord du Danube9. L’aménagement du lac artificiel d’accumulation Portes de Fer II, entraîna l’érosion de
la rive sableuse contenant la nécropole. Les gens du pays racontent l’apparition des vases de diverses
dimensions dans le terrain érodé. Lors des explorations entreprises le 8 juillet 1992 et le 16 octobre
2006, nous avons chaque fois trouvé un vase et plusieurs fragments céramiques provenant des
sépultures Žuto Brdo-Gârla Mare. L’érosion, causée par la fluctuation quotidienne de l’eau10 fut
particulièrement rapide et dévastatrice pour la nécropole. Vu les dimensions du terrain envahi par les
eaux nous considérons que la nécropole contenait environ 200 tombes.
La seconde nécropolequ’on met en lumière, découverte à Gruia, dép. de Mehedinți, était située
dans le préinondable11, à une distance d’environ 700 m du fleuve, entre la rive actuelle et la zone
considérée par Vasile Pârvan comme un ancien bras du Danube12. Au moment de la recherche nous
avons sectionné une colline de sable assez étroite, éboulée par l’eau. Les restes de quelques autres
collines subsistaient dans la proximité. Puisqu’une grande surface du prérespectif allait être transformée
en basins piscicoles, d’outillages spécialisés transportaient, en agglomération, la terre d’un côté à l’autre.
Lors d’un après midi, à une distance d’environ 650 m en direction oblique vers le Danube, nous avons
trouvé une sépulture Žuto Brdo-Gârla Mare, brisée par la compression d’une roue d’outillage. La
couche de terre qui la couvrait avait été dégagée par les décapeuses et le vase s’était écrasé en mille
fragments. La sépulture disparuten quelques instants. Chose certaine, la zone contenait plusieurs
sépultures de cette culture, même si au moment des recherches dans le terrain manquaient les vestiges
propres aux nécropoles. A remarquer le fait que le musée scolaire de la localité disposait de vases
intactes, collectés par les élèves à la suite des inondations printanières du Danube. Ces vases étaient
apparus dans un endroit proche à la zone que nous avions recherchée. Il est difficile d’estimer le nombre
initial des sépultures, de toute façon on en suppose quelques centaines.
A propos de la coutume de déposer les ossements humains incinérés dans la fosse, Vl.
Dumitrescu opinait qu’il s’agissait d’une pratique plus ancienne, et qu’il avait découvert au moins
quelques sépultures de ce type à Cârna-Grindu Tomii13. La nécropole qu’il avait recherchée
comptait 116 sépultures, il faut rappeler que parmi celles-ci 11 étaient doubles, une triple, une
quadruple, ce qui mène a un nombre total de 132 sépultures14. Dans ce nombre de sépultures il n’y a
que trois contenant des ossements incinérés déposés dans la fosse. A celles-ci s’ajoutent trois autres
contenant des ossements incinérés déposés tant dans la fosse que dans l’urne.
A Cârna-Ostrovogania, où 61 sépultures Žuto Brdo-Gârla Mare et sept sépultures Bistreț-
Ișalnița15 ont été recherchées, deux seulement contiennent des ossements incinérés déposés dans la
fosse.
Dans la nécropole de Plosca-Cabana de metal, contenant 89 sépultures Žuto Brdo-Gârla
Mare et trois sépultures Bistreț-Ișalnița16 seulement deux contiennent des ossements incinérés
déposés dans la fosse.

9
Crăciunescu, Neagoe, 2008, pp. 87-96; Crăciunescu, 2015, pp. 135-150.
10
Crăciunescu, 2015, p. 136.
11
Crăciunescu, 2006, pp. 67-76.
12
Pârvan, 1924, Fig. 1.
13
Dumitrescu, 1961, p. 308.
14
Motzoi-Chicideanu, 2009, p. 10. Le nombre des sepultures de Cârna-Grindu Tomii, Ostrovogania et Plosca-Cabana
de metal diffère d’un paragraphe à l’autre.
15
Motzoi-Chicideanu, 2009, p. 24.
16
Motzoi-Chicideanu, 2009, p. 29.
72
CRĂCIUNESCU Gabriel

A Balta Verde-La morminți, dans une nécropole avec 18 sépultures17, deux se remarquent
par des ossements incinérés déposés dans la fosse.
A Ostrovul Corbului-Botul Piscului (km. fl. 916) ou sont mentionnés trois sépultures18, l’une
présente des ossements incinérés déposés dans la fosse.
A Crivina-km. fl. 894, à lasuite des fouilles systématiques19, ont été enregistrées seulement
trois sépultures, dont une contenant des ossements incinérés déposés dans la fosse.
A Gârla Mare-km.fl. 836+400 ont été recherchées 19 sépultures, dont trois en 200420, une en
2005 , deux en 200922 et 13 dans l’intervalle 2010-201323. A remarquer le fait que plus de la moitié
21

de cette nécropole demeure non exploré encore. Les sépultures découvertes en 2009, ainsi que 13
sépultures recherchées en 2010 et 2012-2013 disposent de mentions sur la manière de déposer les
ossements incinérés. Sept sépultures contiennent des ossements incinérés déposés dans la fosse et
deux contiennent les ossements en fosse et en urne.
Nous avions avancé au paravant une opinion conformément à laquelle les sépultures avec
ossements incinérés déposés dans la fosse seraient plus anciennes. Il est possible que des sépultures de
ce type aient existé à l’ouest d’Olténie. Notre supposition s’appuie sur les découvertes de ce genre à
Balta Verde et Ostrovul Corbului, où les nécropoles respectives comptent très peu de sépultures connues
grâce aux recherches. Plus relevant encore s’avère le cas de la nécropole de Gârla Mare-km. fl.
836+400, où se trouvent sept sépultures déposées dans la fosse et deux sépultures déposées en fosse et
en urne. Ce dernier type a été découvert également à Cârna-Grindu Tomii et Ostrovogania avec trois,
respectivement deux sépultures. On peut présumer l’existence d’une phase transitoire, caractérisée par
les dépôts d’ossements incinérés dans la fosse et dans l’urne avant l’utilisation de l’urne uniquement.
Des vases ou fragments couverts de décor réalisé par incision ont été identifiés dans
quelques sites de la culture Žuto Brdo-Gârla Mare.

TABLEAU II

A Cârna-Grindu Tomii cette manière de réaliser le décor apparait sur trois vases. Les deux
premiers ont été achetés par le Musée National d’Antiquités, le dernier par, actuellement, le Musée
d’Olténie24. Même s’ils ne proviennent pas des fouilles de la célèbre nécropole, ils s’y rattachent,
Cârna étant uniquement connue dans la zone à l’époque.
Sur la céramique de la nécropole de Cârna-Ostrovogania le décor incisé apparait sur cinq
pièces25; pour les sépultures 2, 10, 19, 21, 24, 34, 71, éventuellement pour les sépultures 4, 36, 46,
et 68 on apprécie l’existence des formes céramiques précoces26.
17
Berciu, Comșa, 1956, pp. 255-489.
18
Berciu, 1939, p. 106, Fig. 115.
19
Crăciunescu, Neagoe, 2008, pp. 87-96; Crăciunescu, 2015, pp. 135-150.
20
Bărbulescu, Chița, 2005, pp. 109-116.
21
Crăciunescu, 2012, pp. 33-47.
22
Crăciunescu et al., 2015, pp. 255-269.
23
Crăciunescu, 2013, pp. 99-113; Crăciunescu et al., 2015, pp. 255-269.
24
Dumitrescu, 1961, Pl. XCIX/491; C/490; CV/551.
25
Șandor-Chicideanu, 2003, Pl. 2/1; 12/1-2; 15/4; 19/1.
26
Chicideanu, 2009, p. 27.
73
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Plusieurs pièces et fragments céramiques à décor réalisé en lignes incisées parallèles en


disposition horizontale27, ont été découverts dans le site de Ghidici-Balta Țarova. Dans d’autres cas
leur décor s’accompagne de lignes pointillées. Du même site proviennent deux fragments de bol,
ornementés, à ce qu’il paraît, de zigzag réalisés en lignes incisées28.
A Gârla Mare-km. fl. 839+300 se trouve une nécropole et probablement un site. Les
recherches reprises au cours de plusieurs campagnes ont livré un riche matériel céramique. Nous y
avons trouvé deux fragments décorés de lignes incisées29. On distingue sur le premier des triangles
hachurés, lignes verticales et traces des matrices à cercles concentriques, sur le second apparaît un
zigzag en deux lignes incisées délimitées par des cercles simples estampés30.
Dans un autre site, à Gârla Mare-Insulă, à la suite des recherches récentes, ont été découvertes,
entre autres, des pièces décorées de lignes incisées. Une tasse pres que entière, porte un décor assez
riche, réalisé en lignes incisées et lignes pointillées. Le matériel est inédit et sera publié.
Dans le site d’Ostrovul Corbului-Botul Cliuci une phase de début de la culture Žuto Brdo -
Gârla Mare a été mise au jour par Petre Roman au cours de plusieurs années. Les matérielsrésultés
des recherches d’un ancien canal de Dunărea Mică, à Ostrovul Corbului, sont très suggestifs pour la
phase de début de cette culture31. Autrement Petre Roman y reconnait une phase proto Gârla Mare,
pourtant il n’est pas arrivé à publier les matériels32.
La nécropole d’Ostrovul Mare-Bivolării a été publiée de manière lacunaire, avec
présentation des types de vases, mais sans mentions concernant les sépultures des quelles ils avaient
été extraits33. Dans ces circonstances il nous reste d’identifier ces pièces portant un décor moins
riche, ou ayant la forme du vase peu commune. Nous nous referons surtout aux tasses ayant un
corps plus arrondi. Il existe quelque exemplaires ayant le corps relativement aplati, une gorge
allongée et l’anse descendant de sous le bord, ayant parfois un protomé34.
Suivant la présentation du TABLEAU II on peut dégager l’idée que dans une série de stations
archéologiques, tant à l’est qu’à l’ouest d’Olténie, les matériels archéologiques ont des formes et décors
propres à une phase plus ancienne de culture Žuto Brdo-Gârla Mare. Il est possible que ce genre de
matériels ait existé en quantités dans l’ouest d’Olténie, dans les stations détruites. Ces matériels
pourraient apparaître dans les stations en cours de recherche ou dans d’autres, pas encore fouillées.
Seulement les résultats des recherches à venir pourront confirmer ou infirmer cette supposition.
Nous considérons que les stations à matériel céramique précoce font partie des premières
sites et nécropoles de la culture Žuto Brdo-Gârla Mare d’Olténie. Une croissance démographique
ultérieure et significative aurait être la cause d’une dispersion de population et de fondation de
nouveaux sites. Ce ne fut pas l’unique motif de quitte et de fondation de nouveaux sites. Il ne faut
pas perdre de vue, après un temps, l’épuisement de certaines ressources alimentaires, ou les
modifications produites dans le cadre naturel du site. Un mouvement de ce genre s’est produit à
Ostrovul Corbului, dans le site découvert par Petre Roman dans le canal de Dunărea Mică. La
population indigène a été obligée de trouver un terrain plus sur, préservé des inondations. Ce lieu se
trouve à une distance d’environ 1,5 km vers nord–ouest, à Batoți35. C’est une terrasse plus haute
d’environ 10 mètres, située au bord du Danube, dans la proximité de la zone inondable de Dunărea
Mică durant la saison pluvieuse. Dans une série de sépultures de différentes nécropoles, des
ossements animaux sont apparus, passés ou non par feu, représentant des restes d’offrandes déposés

27
Nica, 1997, p. 21.
28
Nica, 1997, Fig. 3/3,5.
29
Crăciunescu, 2013-2014, pp. 54-63, Pl. II.
30
Crăciunescu, 2013, Pl. III/1; Crăciunescu, 2013-2014, Pl. II.
31
Hänsel, Roman, 1984.
32
Roman, 1996, p. 32.
33
Berciu, 1939, pp. 102-139.
34
Berciu, 1939, Fig.136/8, 9,11; Berciu, 1953, Pl. XXIV/1, 3.
35
Crăciunescu, 2014, p. 257.
74
CRĂCIUNESCU Gabriel

dans ces sépultures. Cette pratique se rencontre aussi en Banat, à Voiteg, dans une station de la fin
de l’Âge du Bronze. Parmi les 24 sépultures, dans sept ont été trouvées des offrandes de viande
déposées dans des vases accompagnant les urnes funéraires. Dans tous ces sept vases les offrandes
étaient passées par feu36. Dans une autre station, plus rapprochée de tous points de vue de ce que
nous avons ici, à Liubcova-Țiglărie, dans la sépulture M15/1981 a été découvert un os animal,
incinéré et déposé dans l’urne contenant les ossements humains incinérés37.

TABLEAU III

Les offrandes de viande non brûlée avaient été déposées de différentes manières dans les
sépultures. Les unes étaient déposées dans des vases séparés, c’est le cas de Crivina, sépulture 1où
l’os de l’offrande futdécouvert dans une amphore miniature et les ossements humains incinérés à
même le sol. Dans la sépulture 2 de Crivina un os a été découvert dans un bol, tandis que les
ossements humains incinérésse trouvaient dans une urne; dans S8 un fragment osseux non brûlé a
été découvert dans l’urne parmi les ossements incinérés du défunt38. Une situation semblable se
rencontre dans le cas d’une sépulture découverte en 200439 à Gârla Mare-km. fl. 839+300, où ont
été découverts des os animaux en quatre des cinq vases secondaires. Le découvreur de cette
sépulture n’a pas remarqué la présence des ossements humains incinérés dans la zone des cinq
vases. Il est possible que la sépulture ait contenu une urne funéraire disparue dans les eaux du
Danube avant le moment de la découverte. Toujours dans cette nécropole40, dans S/2013 a été
trouvé un fragment de côte animale non brûlée41, déposé dans l’urne avec les ossements incinérés
du défunt. Au sujet des inhumations pratiquées dans cette culture I. Motzoi-Chicideanu affirme
dans un article que les ossements animaux non passés par le feu n’apparaissent pas dans les
sépultures d’incinération en urnes42. En Olténie occidentale cette pratique apparaît à Crivina, S2 et
S8, à Gârla Mare-km. fl. 836+400 M10, à Gârla Mare-km. fl. 839+300, S/2004 et S/2013. D’autre
part les ossements animaux non passés par le feu apparaissent à Plosca-Cabana de metal à

36
El Susi, 1990.
37
Săcărin, 1992, p. 21.
38
Constantinescu, Culea, 2012, p. 4.
39
Bărbulescu, Cârstea, 2006, pp. 49-54.
40
Crăciunescu, 2013, p. 100.
41
Constantinescu, Culea, 2013, p. 6.
42
Motzoi-Chicideanu, 2009, p. 26.
75
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

l’intérieur de quatre sépultures d’incinération en urne43. Nous considérons que cette observation
n’est pas valable, elle ne représente pas un critère dans une discussion concernant les offrandes de
viande. Autres critères auraient du opéré là-dessus, à présent nous ignorons lesquels pourraient-ils
être. L’analyse anthropologique des ossements humains incinérés dans S10 de Gârla Mare-km. fl.
836+400 a constaté la présence de trois fragments d’os longs animaux, non brulés et de deux
fragments d’os animaux brulés. Ces découvertes présentent une coutume d’une certaine phase, plus
ancienne dans l’existence de la culture. Il est assez probable que cette pratique, moins fixée dans le
mental collectif, disparaisse ou soit remplacée avec d’autres types d’offrandes dans les sépultures.
Concernant les pièces considérées comme offrandes et provenant de Ostrovul Mare-Bivolării, in
certaines quant à leur découverte dans des sépultures, elles représentent un signe du changement. Il
s’agit decuillers de terre glaise, Brotlaibidole ethaches votives, pour ne rappeler que les plus
importants. Un autre problème au cadre de cette culture est représenté par la présence des artefacts
métalliques dans les sépultures. Les artefacts de bronze apparaissent d’une manière
disproportionnée dans les nécropoles de l’est et ouest d’Olténie44.

TABLEAU IV

Le TABLEAU IV rend évident le fait que dans l’ouest d’Olténie ont été découverts
plusieurs artefacts de bronze. Cette constatation a une signification particulière si l’on tient compte
que les nécropoles de cette partie d’Olténie ont été détruites et que très peu de leurs sépultures ont
été recherchées. Le grand nombre d’artefacts de bronze découverts dans les sépultures d’Olténie
occidentale peut s’expliquer de deux manières. D’abord on peut considérer que cette zone était
économiquement plus développée, ce qui aurait pu déterminer une accumulation métallifère. Grâce
à cela les défunts étaient déposés sur le bûcher, accompagnés d’une partie des parures portées et
outils utilisés durant leur vie, ou en fonction du rôle et de l’importance personnelles au cadre de la
communauté. Une seconde hypothèse pourrait concerner les rapports de la population locale avec
les voisins de l’ouest, sud et nord d’Olténie. Cela explique peut être la découverte de nombreuses
pièces Brotlaibidole, qu’on suppose être une sorte de lettres45 rattachées aux pratiques du
commerce46. Un argument indirect s’ajoute, par la découverte d’un trésor47 pesant environ 5 kg dans
l’ouest d’Olténie, dans la nécropole de Hinova datée au début du Hallstatt.

43
Motzoi-Chicideanu, 2009, p. 32.
44
Crăciunescu, 2019.
45
Crăciunescu, 2005, p. 133.
46
Palincaș, 2012, pp. 26-29.
47
Davidescu, 1982, pp. 5-48; Davidescu, Vulpe, 2010, pp. 43-96.
76
CRĂCIUNESCU Gabriel

Le TABLEAU IV révèle aussi une chose inédite. Au km fluvial 839+300 la nécropole ne se


trouvait, comme dans les autres sites, sur un terrain sableux. Il s’agit d’une terre argileuse, assez
difficile à fouiller et dans laquelle on n’apas eu la possibilité d’observer la fosse de la sépulture.
Non inondable même dans les années riches en précipitations, ce terrain aurait pu tenter les gens de
l’époque par ses qualités. Il est possible que plus tard le site ait changé de placeau km fluvial 836
+400, où est apparue une nécropole, mais aussi dans l’île vis à vis du village Gârla Mare.
Quelques mots au sujet de la céramique de cette période. Le manque d’informations
concernant la couleur de la céramique Žuto Brdo-Gârla Mare nous empêche de dresser un tableau;
en tout cas, en dehors des variantes de couleur marron et nuances de noir, dans les stations de
Mehedinți nous avons trouvé la céramique grisâtre. Cette couleur est due au fait que le matériel
utilisé provient du rivage du Danube considéré à une certaine profondeur, là où une couche
d’argile brune devient grise par séchage/cuisson. Nous l’avons observé pour la première fois à
Rogova, station de la culture Verbicioara sur la rivière Blahnița. Les travaux de régularisation de la
rivière ont porté à la surface de l’eau cette sorte d’argile, matière pour la céramique de la station.
A partir des ouvrages ethnographiques on a formulé la conclusion que les potiers
contemporains procurent l’argile nécessaire à l’atelier dans des endroits situés à une certaine
distance, généralement ils se limitent à distances plus réduites, cca. 1 km48. Nous ne disposons pas
d’études concernant la composition du sol, propres à identifier la provenance de l’argile. Par
conséquent nous devons changer de critères au sujet des centres céramiques. Est-ce qu’il y avait de
grands centres céramiques? Est ce qu’il y avait des potiers itinérants, comparables aux artisans
travaillant le métal?
Nos recherches à Ostrovul Mare-Colonie (km. fl. 865) en 1978 ont mené à la découverte
d’une habitation de dimensions réduites, ayant un âtre simple, mais avec un riche matériel
céramique. Très peu des artefacts découverts étaient intacts. J’avais soupçonné alors l’existence
d’un atelier de potier, d’autant plus que parmi les matériels découverts se trouvait un fragment de
matrice de terre glaise pour l’impression des cercles sur les vases. Mon manque d’expérience d’il y
a 41 ans m’empêcha alors de communiquer cette supposition. Au long des années j’y ai pense
souvent, ce n’est qu’à présent que je la partage.
L’argile dont on confectionnait les vases était mélangée de fragments céramiques broyés,
pratique que certains auteurs considèrent socialement réglementée, les fragments respectifs
provenant des vases utilisés antérieurement par les ancêtres49. Généralement ce mélange se
rencontre dans le cas des vases de dimensions appréciables, rarement dans le cas de petits vases. La
pâte contenait aussi du gravillon de différentes dimensions. La céramique de qualité contenait aussi
une quantité de sable fin dans la pâte. Le supplément de céramique broyée, gravillon et sable prêtait
la résistance dans le procès de cuisson.
La céramique Žuto Brdo-Gârla Mare présente une unité de formes et décor sur tout son
territoire. Une analyse plus attentive fait constater des différences entre les formes des bols de
Ostrovul Mare-Bivolării50 et ceux des autres sites, particulièrement celui de Cârna-Grindu Tomii
pour lequel existent toutes les formes répertoriées51. Ces différences sont visibles dans la qualité
d’exécution des formes, mais aussi dans le répertoire des motifs décoratifs employés. Nous nous
rapportons à la plastique anthropomorphe d’Ostrovul Mare et à celle de Mala Vrbica52.
Cette ressemblance dans la manière d’exécution de la céramique visible sur un territoire plus
étendu pourrait avoir une explication. Le métier de potier s’acquérait auprès d’une personne connue
pour sa maitrise, il s’ensuivait que les produits d’un atelier se ressemblaient en bonne mesure.

48
Fischl et al., 2013, p. 10.
49
Fischl et al., 2013, p. 10.
50
Berciu, 1953, Pl. XXV/1-6.
51
Dumitrescu, 1961, Pl. CVIII.
52
Vukmanović, Popović, 1984, Fig. 53,54; Vukmanović, Popović, 1986, Fig. 10.

77
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

L’apprenti s’habituait à choisir la bonne terre glaise, à sélectionner et pétrir la composition, à


modeler la forme. Les éléments de décor et leur emplacement sur les types de vases s’apprenaient et
l’exécution des vases se faisait en manière personnelle par chaque potier. D’ici résulte l’impression
d’unité des formes et décor mais aussi du travail personnel différent.
Il est difficile d’établir si un potier travaillait pour une communauté ou pour plusieurs.
Tenant compte du fait que le nombre des potiers était réduit, et que la demande était pour une
quantité de vases, il se pouvait que le potier travaille pour la communauté à laquelle il appartenait,
mais aussi qu’il vendait éventuellement l’excès de produits dans les marchés. La céramique Žuto
Brdo-Gârla Mare apparaît à l’intérieur de l’Olténie sous forme des vases entiers ou fragmentaires.
Les discussions subsistent, concernant la manière de dissémination de ces vases, tout de même il
faut dire qu’ils représentaient une marchandise de luxe au cadre des échanges et cadeaux qu’on
faisaità l’époque.

CONCLUSIONS
Pour formuler des conclusions concernant la culture Žuto Brdo-Gârla Mare en Olténie, nous
mettons en lumière quelques éléments: déposition des ossements humains incinérés en urne et
directement en fosse, utilisation des lignes incisées pour la réalisation du décor, certaines formes
céramiques et éléments de décor, présence des offrandes de viande passée ou non par le feu,
quantité de bronzes déposés dans les sépultures, territoires d’au bord du Danube coïncidentes des
cultures Žuto Brdo-Gârla Mare et Verbicioara phase antérieure.
Nous avons mis en discussion les sites et nécropoles suivantes: Cârna-Grindu Tomii, Cârna-
Ostrovogania, Plosca-Cabana de metal, Ghidici-Balta Țarova, Balta Verde-La morminți, Ostrovul
Corbului-Botul Cliuci, Ostrovul Corbului-Botul Piscului (km. fl. 916), Crivina-km. fl. 894, Ostrovul
Mare-Bivolării, Gruia-km. fl 851, Gârla Mare-km. fl. 836+400, Gârla Mare-km. fl. 839+300, Gârla
Mare-Insulă. La fréquence des nécropoles de l’ouest d’Olténie ne s’accorde pas avec le nombre
réduit des sépultures; situées sur le bord du Danube dans la zone du lac Portes de Fer II, celles ci
ont été détruites en proportion écrasante par le niveau fluctuant des eaux du lac. De la sorte nous
n’avons pas l’image correcte d’une situation initiale, comme c’est le cas des nécropoles de l’est, où
les vestiges se sont conservés en plus grande mesure. Le nombre des sépultures contenant des
ossements incinérés des défunts, déposés dans la fosse ou urne-fosse, est approximativement égal
dans l’est et dans l’ouest de la province. Vu la situation de Gârla Mare-km. fl. 836+400, où 9 des 19
sépultures sont d’incinération dans la fosse ou dans l’urne-fosse, nous considérons que dans l’ouest
d’Olténie il y avait plusieurs sépultures de ce genre. Le décor de la céramique de cette culture se
réalise par points successifs en canal (Stichkanaltechnik). Mais il y a aussi des vases ou fragments
de cette culture décorés de lignes incisées. Pareilles découvertes se trouvent tant dans l’est que dans
l’ouest d’Olténie et peuvent représenter une technique plus ancienne de décor céramique. Des
formes céramiques précoces ont été découvertes dans sept nécropoles de toute la province. En plus,
dans le site de cette culture d’Ostrovul Corbului-Botul Cliuci, ont été découverts des matériels
appelés „proto Gârla Mare” par leur découvreur Petre Roman.
Les offrandes de viande non passée par feu apparaissent dans sept sépultures de l’est et de
l’ouest. Les offrandes passées par feu sont plus nombreuses dans l’ouest. Dans la nécropole de
Gârla Mare-km. fl. 836+400 a été découverte une sépulture, no.10, avec os brulés et non brulés
déposés dans l’urne avec ossements humains incinérés. Il est possible que cette pratique de dépôt
d’offrandes de viande ne soit pas utilisée trop longtemps et non plus fixé dans le mental collectif. A
un moment donné les offrandes de viande ont été remplacées par d’autres, de nature différente, tel
le cas de la nécropole d’Ostrovul Mare-Bivolării.
On connaît le fait qu’en Olténie n’ont pas été découvertes des traces d’exploitations
préhistoriques du cuivre. Malgré cela, dans l’ouest de la province ont été découverts plus d’artefacts
de bronze, en comparaison avec la situation dans l’est. Une explication pourrait être livrée par les
rapports plus étroits de l’ouest avec les voisins du Banat, Transylvanie et Serbie. La présence de
78
CRĂCIUNESCU Gabriel

trois aiguilles du type Hülsenkopfnadel découvertes à Gârla Mare témoigne une relation avec le
centre d’Europe. Ces pièces, ou une partie de ces pièces, pourraient provenir de Tchéquie, ou sont
rencontrées en grand nombre dans la nécropole de Miškovice53, culture Aunjetitz. Nous
mentionnons également les découvertes de Vršac-Ludoš54, Liubcova-Țiglărie55 et de Hongrie56.
En dehors d’insignifiantes différences entre l’est et l’ouest d’Olténie, la suivante situation
prend contour. A présent en Olténie existent quelques sites dont l’existence en devance la grande
majorité. A partir des sites précoces, grâce a l’accroissement de population ou aux changements
subis dans les conditions locales d’environnement, sont apparus de nouveaux sites. Des recherches
à venir pourront augmenter ce petit nombre d’anciens sites et ajouter l’information de force à
changer l’actuelle situation. L’apparition de la population Žuto Brdo-Gârla Mare dans l’est des
Portes de Fer s’est produite au cours d’une seule vague. Le problème qui se pose est différent, et ne
pourrait être résolu qu’à la suite d’éclaircissantes recherches. Pourquoi cette pénétration et les sites
qui se forment s’arrêtent près de l’embouchure de l’Olt dans le Danube? C’était la zone orientale
occupée par la population de la culture Verbicioara, du Bronze Moyen, avant que les nouveaux
venus dépassent les Portes de Fer. On a présupposé depuis quelque temps que l’occupation des rives
du Danube s’était produit d’une manière pacifique, vu le caractère pacifique de la population Žuto
Brdo-Gârla Mare, reflète par le manque d’armes offensives. En soit-il l’unique motif, l’unique
explication? Un nouveau problème surgit. Une partie de vases, spécialement les brocs d’une phase
de début de la culture Žuto Brdo-Gârla Mare, ressemblent aux brocs et aux tasses de la première
phase de la culture Verbicioara57. Le décor de la céramique Verbicioara – phases tardives, se réalise
par des piqures successives. A ce qu’il paraît, tous ces éléments qui ont une relation avec la culture
Verbicioara ouvrent une nouvelle direction aux recherches archéologiques.

Abréviations

ActaArchHung. − Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapesta.


Argesis − Argesis. Studii și comunicări. Secția Istorie, Pitești
Banatica − Banatica, Reșița
Buridava − Buridava. Studii și materiale, Râmnicu Vâlcea.
CPF − Cahiers des Portes de Fer, Beograd.
Dacia − Dacia. Recherches et Découvertes Archeologiques en Roumanie.
Nouvelle Série: Revue d’Archéologie et d’Histoire Ancienne,
Bucureşti.
Drobeta − Drobeta. Arheologie-Istorie, Drobeta-Turnu Severin.
Germania − Germania. Anzeiger Der Römisch-Germanischen Kommissiondes
Deutschen Archäologischen Instituts, Frankfurt A. M.
Istros − Istros, Brăila.
Litua − Litua. Studii și cercetări, Târgu Jiu.
Materiale − Materiale arheologice privind istoria veche a R.P.R., București.
MCA − Materiale şi Cercetări Arheologice, Bucureşti.
MRPF − Muzeul Regiunii Porților de Fier, Drobeta-Turnu Serverin
PZ − Prähistorische Zeitschrift, Berlin.
Sargetia − Sargetia. Acta Musei Devensis, Deva.

53
Ernée et al., 2009, pp. 355-410.
54
Tasić, 1996, Pl. VI/6, 8.
55
Săcărin, 1985, Pl. V/7; Gumă, 1997, Pl. 77/3.
56
Kovács, 1984, Pl. LXIX/18.
57
Nica, 1997, p. 20.
79
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

SympThrac − Symposia Thracologica. Lucrările Simpozionului Anual de


Tracologie.
Th.-D. − Thraco-Dacica. București
Tibiscum − Tibiscum. Acta Musei Caransebesiensis, serie nouă. Caransebeș.

BIBLIOGRAPHIE

Bándi, G., Kovács, T. 1970. Die historischen Beziehungen der bronzezeitlichen Szeremle-
Gruppe. ActaArchHung 22, pp. 25-39.
Bărbulescu, C. A., Chița, M. 2005. Săpături de salvare în necropola de incinerație de la
Gârla Mare (jud. Mehedinți), Argesis 14, pp.109-116.
Bărbulescu, C. A., Cârstea, A. 2006. Un depozit de vase cu caracter funerar de la sfârșitul
epocii bronzului și începutul primei epoci a fierului descoperit la Gârla Mare (jud. Mehedinți).
Argesis 15, pp.49-54.
Berciu, D. 1939. Arheologia preistorică a Olteniei. Craiova: Ramuri.
Berciu, D. 1953. Catalogul muzeului arheologic din Turnu-Severin. Materiale I, pp.589-691.
Berciu, D., Comşa, E. 1956. Săpăturile arheologice de la Balta Verde şi Gogoşu (1949 şi
1950), MCA 2, pp. 251-489.
Bóna, I. 1975. Die Mittlere Bronzezeit Ungarns und Ihre Südöstlichen Beziehungen.
Budapesta: Akadémiai Kiadó.
Constantinescu, M., Culea, M. 2010. Analiza antropologică a osemintelor incinerate din
necropola de la Gârla Mare, jud. Mehedinți. Campania 2010. [Manuscris]. La: MRPF.
Constantinescu, M., Culea, M. 2012. Analiza antropologică a osemintelor din necropola de
la Gârla Mare, jud. Mehedinți. Campania 2012. [Manuscris]. La: MRPF.
Constantinescu, M., Culea, M. 2013. Analiza antropologică a osemintelor din necropola de
la Gârla Mare, jud. Mehedinți. Campania 2013. [Manuscris]. La: MRPF.
Crăciunescu, G. 2005. Despre semnificația unor piese de lut. Sargetia 33, pp. 131-136.
Crăciunescu, G. 2006. La nécropole à crémation de l’Âge du Bronze de Gruia, département
de Mehedinți. În V. Lungu, G. Simion, Fl. Topoleanu (edit.), Pratiques funéraires et manifestations
de l’identité culturelle (Âge du Bronze et Âge du Fer). Actes du IVe Colloque International
d’Archéologie Funéraire organisé à Tulcea, 18-22 mai 2000. Tulcea: Institutul de Cercetări Eco-
Muzeale, pp. 67-76.
Crăciunescu, G. 2012. Un mormânt de incinerație descoperit la Gârla Mare, județul
Mehedinți. Tibiscum 2, pp. 33-47.
Crăciunescu, G. 2013. Žuto Brdo-Gârla Mare Necropolis from Gârla Mare, Mehedinți County.
În V. Sîrbu, R Ștefănescu (edit.), The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages.
Proceedings of the 12th International Congress of Thracology. Târgoviște, 10th-14th september 2013.
„Necropolises, Cult places, Religion, Mythology”, vol. II. Brașov: Istros, pp. 99-113.
Crăciunescu, G. 2013-2014. Descoperiri din epoca bronzului la Gârla Mare, km fluviali 839-
840. Buridava 11, pp. 54-63.
Crăciunescu, G. 2014. Cultura Žuto Brdo-Gârla Mare în sud-vestul Olteniei. Stadiul actual al
cercetării. În S. Forțiu, A. Cîntar (edit.), Arheovest II. In Honorem Gheorghe Lazarovici. Timișoara, 6
decembrie 2014. Vol.1. Interdisciplinaritate în arheologie. Szeged: JATEPress, pp. 251-272.
Crăciunescu, G. 2015. Un nou mormânt de incinerație din necropola de epoca bronzului de
la Crivina, județul Mehedinți. Litua 17, pp. 135-150.
Crăciunescu, G. 2019. Metalurgia epocii bronzului în Oltenia. Târgu Jiu: Măiastra.
Crăciunescu, G., Neagoe, O. 2012. Două morminte de incinerație de la Crivina, jud.
Mehedinți. Drobeta 22, pp. 32-53.

80
CRĂCIUNESCU Gabriel

Crăciunescu, G. et al. 2015. Descoperiri funerare întâmplătoare la Gârla Mare, județul


Mehedinți. În S. Forțiu, A. Stavilă (edit.), Arheovest III. In Memoriam Florin Medeleț (1943-2005).
Timișoara, 28 noiembrie 2015. Vol. 1. Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie. Szeged:
JATEPress, pp. 255-260.
Davidescu, M. 1982. Un tezaur de podoabe tracice descoperit în castelul roman tîrziu de la
Hinova, Mehedinți. Drobeta 5, pp. 5-48.
Davidescu, M., Vulpe, A. 2010. The Urnfield in Hinova, Mehedinți county (Roumania).
Dacia N.S. 54, pp. 43-95.
Dumitrescu, V. 1961. Necropola de incinerație din epoca bronzului de la Cîrna. București:
Academia RPR.
El Susi, G. 1990. Ofrandele animale din necropola de incinerație de la Voiteg (județul
Timiș). Th.-D. 11 (1-2), pp. 249-252.
El Susi, G. 2008. Ofrande animale descoperite în morminte Gârla Mare de la Crivina
(județul Mehedinți). Campania 2008. Drobeta 18, pp. 85-86.
Ernée, M. et al. 2009. Ausgrabung des frühbronzezeitlichen Gräberfelds der Aunjetitzer Kultur
von Prag-Miskovice. Vorläufige Auswertung und erste Ergebnisse der naturwissenschaftlichen
Untersuchungen: 14C-Daten und Metallanalysen. Germania 87(2), pp. 355-410.
Fischl, K. et al. 2013. Specialised Households in the Carpathian Basin during the Early and
Middle Bronze Age. În B. Rezi, R. Németh, S. Berecki (edit.), Bronze Age and Craftsmen in the
Carpathian Basin. Proceedings of the International Colloquium from Târgu Mureș, 5-7 October
2012, Târgu Mureș: Mega, pp. 9-22.
Gumă, M. 1997. Epoca bronzului în Banat. Orizonturi arheologice și manifestări culturale.
The bronze age in Banat. Chronological levels and cultural entities. Timișoara: Mirton.
Hänsel, B. 1982. Südosteuropa zwischen 1600 und 1000 v. Chr. În: B. Hänsel (edit.),
Südosteuropa zwischen 1600 und 1000 v.Chr. Berlin: Moreland-Band Bramstedt, pp. 1-38.
Hänsel, B., Roman, P. 1984. Siedlungsfunde der bronzezeitlichen Gîrla Mare Gruppe bei
Ostrovu Corbului östlich des Eisernen Tores. PZ 59 (2), pp. 188-229.
Kovács, T. 1984. Die Füzesabony-Kultur. În N. Tasić (ed.), Der Frühbronzezeit des
Karpatenbeckens und Nordbalkans. Beograd: Balkanološki Institut SANU, pp. 235-256.
Morintz, S. 1978. Contribuții arheologice la istoria tracilor timpurii. I. Epoca bronzului în
spațiul carpato-balcanic. București: Academia RSR.
Motzoi-Chicideanu, I. 2009. Înmormântările culturii Žuto Brdo–Gârla Mare. European
Archaeology – online 2009, http://www.archaeology.ro/imc_gm.pdf.
Nica, M. 1997. Date noi cu privire la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului pe
teritoriul Olteniei. În Gh. Matei (ed.) Prima epocă a fierului la gurile Dunării și în zonele
circumpontice: lucrările colocviului internațional, septembrie 1993, Tulcea. Tulcea: Institutul de
Cercetări Eco-Muzeale, pp. 19-41.
Palincaș, N. 2012. Investigating Bronze Age Social Organisation in the Lower Danube
Region. The Case of the Žuto Brdo-Gârla Mare Area. Istros 18, pp. 13-38.
Pârvan, V. 1924. Considérations sur les sépultures celtiques de Gruia. Dacia 1, pp. 35-50.
Roman, P. 1996. Ostrovul Corbului. Istoricul cercetărilor. Săpăturile arheologice și
stratigrafia, I/1a. București: Caro.
Săcărin, C. 1985. Depozitul de bronzuri de la Liubcova-Țiglărie. Banatica 8, pp. 91-105.
Săcărin, C. 1992. Câteva considerații privind epoca bronzului în sud-vestul României.
SympThrac 9, pp. 20-21.
Șandor-Chicideanu, M. 2003. Cultura Žuto Brdo – Gârla Mare. Contribuții la cunoașterea
epocii bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară. 2 vol. Cluj-Napoca: Nereamia Napocae.
Tasić, N. 1996. Das Problem der Funde von Szeremle im Banat und ihre Chronologie. În N.
Tasić (ed.), The Yugoslav Danube Basin and the neighbouring region in the 2nd millenium B. C.
Belgrade-Vršac, pp. 147-162.
81
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Vukmanović, M., Popović, P. 1984. Livade à Mala Vrbica. Fouilles de sondage de 1980.
CPF 2, 1984, pp. 88-91.
Vukmanović, M., Popović, P. 1986. Recherches archéologiques sur la localite „Livade” près
de Mala Vrbica. CPF 3, pp. 7-26.

82
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

COMORI ANTICE DIN OLTENIA.


ÎNTRE LEGENDĂ ŞI ADEVĂR, PASIUNE ŞI ŞTIINŢĂ

Cătălin Nicolae Pătroi*

Rezumat: La sud de Munții Carpați, pe teritoriul administrativ al regiunii Oltenia este des întâlnit toponimul
„Comoara”. Acesta este prezent sub diverse forme și indică o varietate de unități de relief: dealuri, văile unor
râuri, vârfuri de munte etc. Înconjurate mai mereu de aura de legendă, aceste locuri au fost asociate în tradiția
populară cu existența unor tezaure fabuloase. Faptul că în urma unor cercetări arheologice au fost descoperite
vestigii antice în locurile unde toponimul „Comoara” a fost semnalat ne arată că arealele geografice în care
există asemenea denumiri ar trebui luate mult mai în serios. Dintre siturile arheologice identificate menționez
cetatea dacică de la Vârț, jud. Gorj, punct „Cioaca cu bani”, necropola dacică de la Bălănești, jud. Gorj,
„Măgura Comora”, sat Gubaucea, com. Vela, jud. Dolj, cu descoperiri din aur de la finalul epocii bronzului, etc.
Pornind de la aceste situri semnalez în prezentul studiu și alte zone din Oltenia care ar trebui verificate cu atât
mai mult cu cât acolo unde apare toponimul „Comoara” sunt consemnate în apropiere și stațiuni arheologice din
diverse perioade istorice. Verificarea acelor locuri printr-un diagnostic arheologic este o bună măsură de
prevenție chiar dacă uneori rezultatele obținute nu sunt dintre cele mai spectaculoase.

Abstract: South of the Carpathian Mountains, on the administrative territory of the Oltenia region, the
toponym „Treasure” is commonly used. It is present in various forms and it indicates a variety of relief
forms: hills, valleys of rivers, mountain peaks etc. Always surrounded by an aura of legend, these places
have been associated within the folk tradition with the existence of fabulous treasures. The fact that
archaeological research has revealed ancient vestiges in places where the toponym „Treasure” has been
reported shows that geographical areas in which such names exist should be taken more seriously into
consideration. Amongst the identified archaeological sites, I would like to mention the Dacian fortress in
Vârţ, Gorj county, the point „Cioaca cu bani” (The Money Peak), the Dacian necropolis from Bălăneşti,
Gorj county, „Măgura Comora” (Treasure Hill), Gubaucea village, Vela commune, Dolj county, with
discoveries of gold dating from the end of the Bronze Age, etc. Starting from these sites, I also mention in
this study other areas in Oltenia region that should be verified taking into consideration the fact that
wherever the toponym „Treasure” appears there are also archaeological sites nearby from various
historical periods. Verifying those places through an archaeological diagnosis is a good measure of
prevention even if sometimes the obtained results are not necessarily the most spectacular ones.

Cuvinte-cheie: Comoară, toponime, Antichitate, regiunea Oltenia, diagnostic arheologic, monede.

Key-words: Treasure, toponyms, Antiquity, the Oltenia region, archaeological diagnosis, coins.

Un toponim, asociat deseori cu arheologia şi istoria naţională, a trezit un interes deosebit în


rândul românilor şi nu numai, în special în ultimul deceniu, de când tehnologia a devenit mult mai
accesibilă tuturor. Este vorba despre „Fata Morgana” reprezentată de comorile ascunse care abia
așteaptă să fie găsite. Prezentul studiu este dedicat toponimului „Comoara” cu întreaga sa varietate
de forme sub care este cunoscut în Oltenia.
În ceea ce privește terminologia, originea acestui termen trebuie căutată în Antichitate. În
limba latină termenul „camera” și în greaca veche „Kamara” fac referire la o încăpere, cameră. În
timp, această denumire a asimilat și descoperirile întâmplătoare de bunuri (bani, bijuterii, etc.) și a
fost identificată cu tezaurele îngropate1, fiind în strânsă legătură cu un sistem de credințe cu
reminiscențe arhaice.
Deși zâmbim atunci când vine vorba despre comori și ne aducem aminte cu plăcere de poveștile
bunicilor despre acest subiect, există câteva elemente ce ne arată că uneori nu este vorba doar despre

*
Doctor, Direcția Județeană pentru Cultură Mehedinți. e-mail: tara_catalin@yahoo.com.
1
Sălăjean, 2018, p. 137.
83
PĂTROI Cătălin Nicolae

„cai verzi pe pereți”. Și totuși, întru-un astfel de loc, al cărui toponim este „La Comari”/„La Comori”
din satul Preajba Mare, municipiul Târgu-Jiu (jud. Gorj), a fost găsită o astfel de „comoară” antică. Nici
mai mult, nici mai puțin decât ceramică (două cești tipul Ferigile) de la sfârșitul primei epoci a fierului2.
Ceea ce arheologii au văzut ca o comoară, a fost umbrit de o „lovitură” dată la o mică
distanță, în locul „Dealul Mare” care se află între Preajba și satul Bălănești (jud. Gorj) unde, cu
ajutorul tehnologiei (a se citi detector de metale) au fost fost extrase dintr-un sit arheologic
(cunoscut/necunoscut?) piese din metal dacice (vârf de lance, pumnale de tip sica, catarame, fibule,
etc.) din sec. II-I a. Chr. Cercetarea ulterioară3 a arătat că în zonă există o așezare și o necropolă
plană de incinerație ce se află la sud-vest de localitate, în extravilan, într-o zonă înaltă, pe culmea
unui deal împădurit. Dacă „La Comari” este identic cu „Dealul Mare” sau a fost pe „Dealul Mare”,
nu aș putea să spun. Cert este că arheologii trebuie să acorde o mai mare atenție și acestor toponime
care sugerează că în anumite locuri ar putea să existe urme antice.
Chiar dacă toponimele ce poartă numele „Comoară” nu oferă uneori niciun rezultat, totuși acele
areale geografice ar trebui verificate. Exemplul prezentat cred că este destul de convingător cu atât mai
mult cu cât tehnologia poate ajuta, în primă instanță, la identificarea unor zone cu potențial arheologic în
locurile mai sus numite.
Un studiu recent4 referitor doar la acest toponim prezent și în Oltenia evidențiază existența
unor numeroase astfel de locuri între Carpați și Dunăre, pe teritoriul administrativ al județelor
Mehedinți, Dolj, Olt, Gorj și Vâlcea. Denumirile omonime „Comoara”5 și „Comoriștea”
înregistrează cel mai ridicat număr de apariții: deal sat (s.) Gârleşti, comuna (c.) Gherceşti; loc s.
Moșna, c. Brabova; s. Izvoru Rece, c. Cernele; măgură s. Secui, c. Teasc; şes s. Moșna, c. Brabova
(județul Dolj); deal, pădure s. Pârâu de Vale, c. Godineşti; pârâu s., c. Godineşti; parte de sat s.
Seciurile, c. Roşia de Amaradia; loc s. Ceauru, c. Băleşti; s. Pârâu, c. Brăneşti; s. Bumbeşti-Jiu, s.
Lăzăreşti, c. Bumbeşti-Jiu; s. Pârâu-Vale, c. Godineşti; s. Siteşti, oraș (or.) Novaci; s., c. Tismana; s.
Cărbuneşti-Sat, or. Târgu Cărbuneşti; or. Ţicleni; drum s. Cărbuneşti-Sat, or. Târgu Cărbuneşti;
pajişte s. Ştefăneşti, or. Târgu Cărbuneşti; poiană s., c. Turburea (județul Gorj); pichet de graniţă pe
Dunăre în fosta plasă Blahniţa, Dunărea Mică, parte de sat s., c. Malovăţ (jud. Mehedinți); loc s.
Chilii, or. Dobrun; s., c. Morunglav; sat lângă s., c. Morunglav; vale s. Poiana Mare, c. Morunglav;
păşune, vâlcea s. Strejeştii de Sus, c. Strejeşti; pârâu s., c. Grojdibodu; s. Potelu, c. Ianca; s. Schitu
din Deal, s. Schitu din Vale, c. Pleşoiu; s. Comăniţa, c. Teslui; vale s. Stănculeasa, c. Vitomireşti;
uliţă s., c. Vultureşti (județul Olt); sat, pădure c. Drăgăneşti Vlaşca; deal s., c. Mateieşti; s., c.
Măldăreşti; loc s. Băiaşu, c. Perişani (județul Vâlcea).
„Comoriștea” este măgură în s. Stolojani, c. Băleşti; deal s. Bălăceşti, c. Bolboşi; deal s., c.
Glogova (Comorâşte); deal s. Horăşti, or. Motru; loc s. Paltinu, c. Negomir; deal, poiană s. Purcaru, s.
Săuleşti, c. Săuleşti (jud. Gorj); deal s., c. Cireşu; s., c. Podeni; s. Imoasa, c. Corcova; s. Dunărea Mică,
c. Devesel; s. Bobaiţa, c. Malovăţ; s., c. Obârşia Cloşani; s. Cerveniţa, c. Prunişor; s. Satu Mare, c.
Stângăceaua; s. Valea Copcii, c. Şimian; pădure s. Schitu Topolniţei, c. Izvoru Bârzii; ogaş or. Baia de
Aramă; s., c. Obârşia Cloşani; platou, poiană or. Strehaia; păşune s. Ciochiuţa, or. Strehaia; loc s.
Ergheviţa, c. Şimian (jud. Mehedinți).
Variantă a acestui toponim este și „La Comoară” care apare ca loc în s. Gura Racului,
c.Bulzeşti; s., c. Gubaucea (jud. Dolj), s. Seciuri, c. Roşia de Amaradia; s. Turburea de Jos, c. Turburea
(jud. Gorj); s., c. Grădinari (jud. Olt); s. Proieni, or. Brezoi; s. Obârşia, c. Cernişoara (jud. Vâlcea), etc.
„La Comori” este întâlnit la Băile Olăneşti, s. Surdoi, c. Perişoru (jud. Vâlcea). Sunt prezente în
Oltenia și denumiri monomembre precum: „Comoarele”– munte s. Gureni, c. Peştişani (jud. Gorj);
„Comoraşi”– parte de sat în s. Cernelele, c. Păuşeşti (jud. Vâlcea); „Comorâşte” este și vâlcea în s.
Gornenţi, c. Podeni; s., c. Livezile (jud. Mehedinți); „Comorâştea”– deal s., c. Brezniţa de Ocol (jud.

2
Calotoiu et al., 1987, p. 38; Calotoiu, 2002, p. 86; Tulugea, 2012, p. 160.
3
Marinoiu et al., 2016, pp. 211-225; Spânu, 2018, pp. 209-227.
4
Burci, 2018, pp. 216-218.
5
Arbănași, 2018, p. 188.
84
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Mehedinți); „Comorele”– loc s. Grădiştea, s. Linia, s. Obislavu, s. Valea Grădiştei, c. Grădiştea (jud.
Vâlcea); „Comori”– deal s. Socu, c. Bărbăteşti; loc s. Preajba Mare, m. Târgu-Jiu (jud. Gorj); muchie de
deal s. Teiuşu, c. Buneşti; izlaz, parte de sat s. Robeşti, c. Câineni (jud. Vâlcea); „Comoricea”
(Comorâcea) vâlcea s. Seculeşti, c. Bulzeşti (jud. Dolj); „Comorişti” loc s., c. Turceni (jud. Gorj); deal
între satul Peri, c. Husnicioara și satul Cervenița; coastă de deal în s. Gornenţi, c. Podeni (jud.
Mehedinți); „Comoriştile” (Comorâştile) poiană în s. Gheorgheşti, c. Ponoarele; deal s., c. Schela
Cladovei (jud. Mehedinți), etc.
Lista se continuă cu o serie de toponime plurimembre precum „Ciocu Comorii” în s. Gilortu, c.
Brăneşti (jud. Gorj); „Coada Comorelii” este în s. Zărneşti, c. Lăpuşata (jud. Vâlcea); s. Trufineşti, c.
Potcoava (jud. Olt); „Comoara Mare” deal în s. Pârâu de Vale, c. Godineşti; pădure s. Godineşti, s.
Pârâu de Vale, c. Godineşti (jud. Gorj); poiană, loc s. Corbu, or. Brezoi (jud. Vâlcea); pădure s. Corbu,
s. Proieni, or. Brezoi (jud. Vâlcea); „Comoara Mică” deal, plantaţie de pomi s. Pârâu de Vale, c.
Godineşti (jud. Gorj); pădure s. Proienilor, or. Brezoi (jud. Vâlcea); „Comoara Pelcii” este un pisc în s.,
c. Izvoarele (jud. Olt); „Comoara Veche” loc în s. Teiu, c. Orodel (jud. Dolj); „Comoraua Mare”
pădure în s. Giuleştii de Sus, c. Fârtăţeşti (jud. Vâlcea); „Comoraua Mică” pădure în s. Giuleştii de Sus,
c. Fârtăţeşti (jud. Vâlcea); „Cracu Comorii” în s., c. Fălcoi (jud. Olt); „Culmea Comorii” este în s.
Socu, c. Bărbăteşti; s. Pârâu de Vale, c. Godineşti (jud. Gorj); „Dealu Comorâştea” este în s. Miculeşti,
c. Slivileşti (jud. Gorj); s. Imoasa, c. Corcova; s. Cerveniţa, c. Prunişor; s. Satu Mare, c. Stângăceaua
(jud. Mehedinți); „Dealu Comorâştei” este în s. Boca, c. Samarineşti (jud. Gorj); „Dealu Comorii” este
în s. Curtişoara, c. Bumbeşti-Jiu (jud. Gorj); „Dealul Comorii” Coasta Mare, Titireci (jud. Vâlcea);
„Dosu Comorii” este în s., c. Godineşti (jud. Gorj); s. Rufineşti, c. Potcoava (jud. Olt); „Drumu
Comorâcea” este în s., c. Seculeşti, c. Bulzeşti (jud. Dolj); „Drumu Comorâştii” este în s. Cerveniţa, c.
Prunişor (jud. Mehedinți); „Drumu Comorilor” este în s. Coasta Mare, c. Buneşti (jud. Vâlcea);
„Drumu di la Comorâşti” este în s. Cerveniţa, c. Prunişor (jud. Mehedinți); „Fântâna de la
Comorâşte” este în s. Vrancea, c. Burila Mare (jud. Mehedinți); „Fântâna din Comoară” este un s. în
Ştefăneşti, or. Târgu Cărbuneşti (jud. Cărbunești); „Faţa Comoara” este în s. Trufineşti, c. Potcoava
(jud. Olt); „Faţa Comorâştei” în s. Călugăreni, c. Padeş (jud. Gorj); „Faţa Comorii” s., c. Vitomireşti
(jud. Olt).
Alte toponime compuse sunt „Gaura Comoarei” loc în s. Mirceşti, c. Tătuleşti (jud. Olt);
„Gârla din Comoară” în s. Ceauru, c. Băleşti (jud. Gorj); „Gruiu Comorii” este un loc în s. Călineşti,
or. Brezoi (jud. Vâlcea); „Izlazu Comorii” în s. Pârâu de Vale, c. Godineşti (jud. Gorj); „În Comoara”
este în s. Zărneşti, c. Lăpuşata (jud. Vâlcea); „În Comoară” în s., c. Vultureşti (jud. Olt); „În Comorele”
în s. Obislavu, c. Grădiştea (jud. Vâlcea); „În Comorişte” loc în s. Ergheviţa, c. Şimian (jud.
Mehedinți); „La Comorâşte” în s. Cerveniţa, c. Prunişor (jud. Mehedinți); „Măgura cu Comoara”
măgură în c. Bistreţ (jud. Dolj).
Un derivat al toponimului „Comoara” este și cuvântul „Bani” care apare în diverse asocieri
precum „Balta de Bani” în s. Izvoru, c. Creţeni (jud. Vâlcea); „Cioaca cu Bani” în c. Teleşti; s. Cetatea
Vârf, c. Câlnic (jud. Gorj); „Coasta de la Bani” în s. Lânga, c. Pieleşti (jud. Dolj); „Copaciu cu Bani”
loc în s. Mamu, c. Lungeşti (jud. Vâlcea); „Grindu cu Bani” este grind, măgură în s. Tunarii Vechi, c.
Poiana Mare; pădure s., c. Piscu Vechi; grind s. Popeşti, c. Melineşti (jud. Dolj); „Groapa cu Bani” în s.
Smadovicioara, c. Secu; s., c. Şimnicu de Sus (jud. Dolj); s. Boca, c. Samarineşti (jud. Gorj); s.
Gropşani, c. Vulpeni (jud. Olt); s. Aluniş, s. Târgu Gânguleşti, c. Berbeşti; s., c. Livezi; s. Zmeurăt, c.
Stoieneşti (jud. Vâlcea); „Măgura cu Bani” este în s., c. Afumaţi; or. Calafat (jud. Dolj), etc.
În mare parte din localitățile din Oltenia în care a apărut toponimul „comoara” și variantele sale,
au fost semnalate vestigii din perioada dacică. Astfel, în punctul „Cioaca cu bani” sau „Cetatea” din
satul Vârț (actual Șomănești), oraş Rovinari (jud. Gorj) este o cetate dacică în care s-au și realizat
cercetări arheologice6 .

6
Berciu, 1935, p. 27; Berciu, 1939, p. 203; Borangic, 2017, p. 102, 412; Calotoiu, 1988, p. 28; Calotoiu, 2007, p. 75,
106; Calotoiu, 2011, p. 56; Calotoiu, 2012, pp. 181-182; Cărăbiși, 2015, p. 73; Gherghe, 1983, p. 59; Gherghe, 1986,
85
PĂTROI Cătălin Nicolae

*
La Florești (com. Florești, jud. Mehedinți) pe „Culmea Motrului” este o necropolă dacică din
sec. II-I a. Chr. aflată la cca. 1,5 km de albia pârâului Motru (pl.1/1). Locul a fost descoperit ca urmare a
extragerii unor arme dacice din sec. II a. Chr. cu detectorul de metale (pl.1/2,3). Cercetarea preventivă
ulterioară a dus la identificarea unei necropole. Alături, peste râul Motru, în satul Boca, la nord-est de
Broșteni, se află „Dealul Comorâștea” (pl.1/1). Cum nu se cunosc informații despre o așezare a dacilor
în imediata apropiere a necropolei, sunt deschise și alte variante de identificare în teren a acesteia,
inclusiv și verificarea perimetrului „Dealului Comorâștea”. Nu departe de Florești, în satul Șișești, au
fost găsite arme dacice atribuite aceleiași perioade.
În satul Leurda (oraș Motru, jud. Gorj), care este vecin cu localitatea Boca și în apropiere de
„Dealul Comorâștea” a fost descoperit un tezaur monetar roman imperial ce conținea 26 monede de
la Septimius Severus, Caracalla, Elagabal, Gordian III, Filip Arabul, Traianus Decius, etc.7. Locul
în care a fost găsit se află la 400 m est de calea ferată Strehaia-Însurăței.
*
O imitație după o tetradrahmă de tip Filip al II-lea a fost găsită pe raza localităţii Cârlogani
din jud. Olt și datează din sec. IV-III a. Chr.8. Pe partea stângă a pârâului Bârlui există o „vale a
Comorii” situată la vest de sat (pl.2/1). Peste acest curs de apă, la o distanță mică, pe teritoriul
satului Morunglav, pe „Dealul Jidovilor”, la nord-est de sat, se află o cetate dacică ce are o
fortificație compusă din șanț și val de pământ pe partea de nord. Datează din sec. V-III a. Chr.9
(pl.2/2).
Trebuie semnalat și faptul că la sud de satul Cârlogani au fost descoperite și vestigii atribuite
culturii Glina. Acestea se află pe Dealul Iștage de pe Valea Gârbovului/Gârbovelu și Botul
Stârcului, lângă Dealul Stârcului, aflat la nord-est de râul Bălșoara/ Bârlui10.
*
La nord de satul Cireșu (jud. Mehedinți) există „Dealul Comoriște” ce se găsește la sud de
Dealul Glămei (pl.3/1). Pe teritoriul acestui sat sunt semnalate numeroase vestigii dacice (locuințe,
cuptoare de redus minereul, etc.) precum și așezări preistorice ale culturilor Sălcuța și Coțofeni.
Astfel, situl din punctul „Ogașul cu Nuci” aflat la intrarea din sat dinspre sud, pe proprietatea lui
Dionisie Georgescu, a fost cercetat și datează din sec. IV-II a. Chr.11 (pl.3/3). Vestigii din aceeași
perioadă sunt și în locul „La Răchiți” (pe proprietatea lui Victor Rogobete), iar alte materiale dacice
sunt semnalate în locul „La Pruni” sau „Dosul Vălii” (pl.3/3) și în Peștera Topolnița aflată la est de
Cireșu12 (pl.3/1).
Un alt loc numit „Comoriștea” se află la nord de Cireșu, spre satul Podeni și în apropierea
văii pârâului Grădiștea și la sud-vest de „Dealul Comoriște”. „Comoriștea” este o culme din partea
central-estică a Munților Mehedinți ce se află la vest de satul Podeni. Unul din vârfurile sale se
numește „Comoriște” și are o altitudine de 827,2 m. Dealul Comoriște se află între văile Pețimei și
Ponorățului13 (pl.3/2).
*
În apropierea cartierului Dudașul Schelei din Drobeta-Turnu Severin (jud. Mehedinți)
aproape de Schela Cladovei, unde a fost identificată o locuire dacică și aproape de Porțile de Fier I,
este locul numit „Comoriștea” situat pe o zonă înaltă din apropierea Văii Fântânei (pl.4/1). Pe

pp. 109-110; Gherghe, 1997, p. 89; Gherghe, 2001, pp. 120-121; Gherghe, Bărăgan, 1976, p. 6; Gherghe, Ciucă, 1998;
Petolescu, 1990, pp. 38-39; Plopșor, 1939, p. 3; Sîrbu, Rustoiu, 1999, p. 78, 89; Tulugea, 2012, p. 173.
7
Marinoiu, 2004, p. 221.
8
Purece, 2003, pp. 127-133.
9
Borangic, 2017, p. 103; Cărăbiși, 2015, p. 43.
10
Băjenaru, 2014, p. 54.
11
Cărăbiși, 2015, p. 22; Gherghe, 1999, p. 61; Popa 2013; Popa, Popa, 2004, pp. 50, 62-63, 167; Roșu, Bujor, 1968, pp.
307-309; Tătulea, 1974, pp. 129-139.
12
Ciobanu, 1976, p. 21.
13
Stroe, Peptenatu, 2011, p. 77.
86
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Valea Fântânei a fost găsită ceramică romană, dar și un con funerar roman14. În zona satului
Magheru (com. Breznița-Ocol), spre „Branița” se afla o fântână romană din care sătenii au luat
cărămizi și au făcut sobe. Aceste cărămizi sunt asemănătoare cu cele folosite la piciorul podului de
la Drobeta15. Prin Breznița-Ocol se pare că trecea și un drum roman ce pornea de la Drobeta16.
Din această zonă a Porților de Fier I, dintr-un loc necunoscut, provine un tezaur celebru ce
constă în monede, imitații de argint de tipul Filip III Arideul de sec. IV-III a. Chr. și un coif de
paradă din sec. IV a. Chr. aflat la Muzeul Metropolitan din Detroit, S.U.A.17 (pl.4/2).
Nu trebuie scăpat din vedere nici tezurul medieval din sec. XIV-XV, descoperit în anul 1983
la Dudașul Schelei, în viile fostului IAS nr. 9, care cuprindea un număr mare de monede din aur și
argint (florini, groși, ducați, zechini etc.), dar și podoabe (inele sigilare, brățări).
Piesele din acest tezaur sunt clasate în patrimonial național și pot fi accesate la adresa
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=03B0EB2C2461488CA1EBF130BA220D45.
*
„Măgura Comoara” (cu diametrul de cca. 85 m), aflată la cca. 3 km sud-vest de satul
Gubaucea (com. Vela jud. Dolj), se află plasată într-o zonă bogată în vestigii arheologice (pl.5).
Destul de aproape de pârâul Desnățui, acest loc se învecinează cu satul Suharu (com. Vela),
localitate în care au fost descoperite arme dacice și morminte.
La sud de „Măgura Comorii”, peste Pădurea Țiganca, la cca. 3,8 km distanță, se află localitatea
Vârtop (jud. Dolj), în care este semnalată o așezare dacică nefortificată din sec. II-I a. Chr. În colecția
Istrati-Capșa există două vârfuri de lance din fier ce sunt atribuite acestui sit și provin probabil dintr-un
mormânt. Nu se cunoaște locul exact al așezării și mormântului. La vest de aceeași „Măgură a
Comorii”, pe teritoriul satului Orodel, a fost găsit un mormânt plan de incinerație ce conținea o sica, o
zăbală și o spadă de tip celtic. Din localitate provin și două monede dacice din argint din sec. III-II a.
Chr. de tipul, Crișeni-Berchieș-faza B. Nici acest mormânt nu este localizat în teren.
Tot la Gubaucea (com. Vela, jud. Dolj) s-au realizat și cercetări arheologice în anul 1950 în
situri din prima epocă a fierului în punctele „Pricina” și „Drumul Conacelor”, la est de Lacul Mare.
A fost descoperită ceramică, dar și două spirale de aur. Siturile sunt de mici dimensiuni, primul de
18 m, iar al doilea de cca. 40 m și au fost atribuite grupului cultural Bistreț-Ișalnița18. Prin urmare
iată câteva ingrediente (cercetări arheologice care au avut rezultate, morminte de luptători, aur,
„comoară” etc.) prezente la Gubaucea care îndeamnă la cercetarea acestui reper, dar și a celorlalte
la care am făcut trimitere în rândurile anterioare.
*
Să luăm spre exemplu „Dealul Comoarei” și „Valea Comoarei” situate la vest de localitatea
Dobrun (jud. Olt) (pl.6/1). Cele două toponime se plasează în imediata apropiere a „Drumului Muierii”
(pl.6/2), drum de perioadă dacică care cobora dinspre Polovragi (jud. Gorj) pe Dealul Muierii, spre
Dobrosloveni (jud. Olt) și apoi, urmând firul râului Olt, pe partea sa dreaptă, ajungea la Dunăre.
Zona în care se află cele două toponime „Dealul Comoarei” și „Valea Comoarei” este
bogată în vestigii dacice. La nord-vest de cele două locuri, pe terasa Olteţului, se află cetatea dacică
de la Mărgăritești (com. Voineasa, jud. Olt), fortificată cu șanț și val și apărată natural din trei părți.
Datează din perioada sec. V-I a.Chr. La sud de cetate a fost găsit un mormânt de incinerație în urnă
datat în sec. IV a. Chr. Ca inventar are o fibulă filiformă cu coardă exterioară. Inventarul arheologic
descoperit în zona cetății este bogat, remarcându-se monede de bronz de la Filip al II-lea și o
monedă dacică de tip Aninoasa precum și un fragment de amforă de tip Rhodos, două cuțite din fier
de tip sica, mărgele de sticlă albastre, etc.

14
Tudor, 1978, p. 219.
15
Lahovari et al., 1898-1902, vol.1, p. 645.
16
Lahovari et al., 1898-1902, vol.1, p. 645.
17
Gherghe, 1999, p. 68; Măndescu, 2010, p. 126; Mărghitan, 1979, p. 127; Părpăuță, 2006, p. 284; Popa, 2014, p. 98;
Popa, Popa, 2004, pp. 71-72, 181; Preda, 1973, p. 334; Sârbu, 2002, p. 251, fig. 1.
18
Băjenaru, 2014, p. 72; Berciu et al., 1951, p. 243; Lazăr, 2013, p. 142; Ridiche, 2000, p. 54.
87
PĂTROI Cătălin Nicolae

La Viișoara-Moșneni (com. Teslui, jud. Olt), la sud-vest de „Dealul Comoarei” și „Valea


Comoarei” în locurile numite „La Nisipuri” ori „La Cetate”, situate la 1 km nord de sat, este o
cetate și o așezare dacică nefortificată din sec. II a. Chr. În sat a mai fost descoperită o tetradrahmă
de tip Alexandru cel Mare şi un denar roman republican, iar în locul „Draia” un vârf de lance din
fier, îndoit. Și alte arme (fragmentele unui cuțit de luptă și teaca sa) au mai fost recuperate din sat.
La sud de locurile „Dealul Comoarei” și „Valea Comoarei”, în apropiere, pe teritoriul satului
Preajba de Pădure (com. Teslui), a fost descoperit un tezaur ce conține monede Filip al II-lea, stateri
din aur emiși de Alexandru cel Mare etc.
Toate aceste descoperiri din zona UAT Dobrun din județul Olt se află în apropierea Brazdei
lui Novac, fortificație militară atribuită sec. IV p. Chr.. La est de satul Viișoara (com. Drăgotești,
jud. Dolj), Brazda lui Novac merge paralel cu râul Teslui, apoi se îndreaptă spre est, printre
pârâurile Valea Mare și Valea Mică19 (pl.6/3).
*
„Dealul Comorii” dintre satele Coasta Mare și Titireci (com. Bunești, jud. Vâlcea) se află
destul de aproape de un sit cu vestigii dacice și romane identificat pe teritoriul satului Titireci
(pl.7/1). În zonă sunt și siturile de la Bunești, Teiușu, Gătejești, oraș Băile Govora și Lunca, oraș
Ocnele Mari (pl.7/2). Situl din Lunca este atribuit celei de a doua vârste a fierului20, la Teiuşu sunt
vestigii din epoca bronzului, dacice, romane21, la Bunești au fost consemnate locuiri din prima
epocă a fierului, perioada dacică și epoca romană22, iar la Gătejeşti vestigii din epoca bronzului23.
Prin urmare un loc prielnic în care să fie ascunse bunurile de valoare în cazul unor conflicte armate
care vizau comunitățile din zonă dacă am urma doar această ipoteză. Probabil pe „Dealul Comorii”
se găsea o stațiune arheologică aflată în relație cu cele din apropiere motiv pentru care consider că
locul ar trebui să fie destinația unui diagnostic arheologic. Tot pe teritoriul UAT Bunești este
prezent și toponimul „Drumu Comorilor” din satul Coasta Mare (jud. Vâlcea) care se află la sud-
vest de „Dealul Comorii”.
*
Pe Culmea Drăganului, deal situat în Piemontul Bălăciței, între Văile Slătinic și Bresnița, la
vest de localitatea Breznița-Motru (jud. Mehedinți) se află locul „La Groapa cu bani”. Altitudinea
este de 316 m, zona fiind acoperită cu pădure24 (pl.8/1). Pe Valea Tălăpanului, spre nord-est, se
făcea accesul spre Valea Motrului și zona actuală a localității Butoiești, loc în care istoriografia
plasează castrul roman Ad Mutrium. Cărămizi romane, urmele unui val, zidării, monede de la
Caracalla și Severus Alexander, ceramică au fost semnalate în această localitate25, iar locul
„LaGroapa cu bani” este destul de aproape, având și înălțimea cea mai mare din zonă. Ceramică de
epocă romană a fost găsită și pe teritoriul localității Greci din apropiere26.
*
„Dealul Comorăștilor” este un alt loc din județul Mehedinți. Se află pe teritoriul satului
Cervenița (com. Prunișor), la nord-est de localitate. Peste apa Cervenița care trece pe la sud de Dealul
Comorăștilor se află satul Peri, pe teritoriul căruia s-au găsit monede și cărămizi romane27 (pl. 8/2).
*
La est de satul Cârlogani, în localitatea Schitu din Deal (com. Pleșoi) se află și „Vâlceaua cu
Bani” (pl.8/3).
*
19
Rădulescu, 2000, p. 112.
20
Dolfi, 2016, pp. 43-45; Părpăuță, 2006, p. 357; Rădulescu, 2008, p. 164, 167; Tulugea, 2012, p. 168.
21
Calotoiu, 2002, p. 87; Lazăr, 2006, p. 189; Tulugea, 2012, p. 161.
22
Dolfi, 2016, pp. 20-21; Părpăuță, 2006, p. 256; Preda, 1973, p. 39, 155; Preda, 1998, pp. 169-170; Tulugea, 2012, p. 164.
23
Băjenaru, 2014, p. 67.
24
Stroe, Peptenatu, 2011, p. 106.
25
Tudor, 1978, p. 219.
26
Stîngă, 1998, p. 39.
27
Tudor, 1978, p. 221.
88
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

În județul Gorj, la est de satul Broștenii de Sus (com. Plopșor), există un platou înalt numit
„Ciocul Comorii” (pl.9). La o primă evaluare cred că avem de a face cu un sit arheologic situat pe o
zonă dominantă a malului stâng al râului Jiu (pl.9/2,3). Zona limitrofă este cunoscută prin vestigiile
de epoca bronzului, cultura Verbicioara IV, de la Ceplea28.
Pe Dealul „Ciocul Comorii” de la Broștenii de Sus cred că se găsește situl „Biserica
Dacilor” ori „La Cetate”, semnalat pe teritoriul satului Broșteni (com. Plopșor, jud. Gorj), loc în
care a fost găsită ceramică dacică și fragmente ale unei cămăși de zale29 (pl.9/3).
*
Pe teritoriul localității Brădeștii Bătrâni (com. Brădești, jud. Dolj), se află la nord-est de sat
„Valea Comoriciu” și „Culmea Comoriciului”. În apropiere de aceste două microunități de relief,
al căror nume se înscrie în registrul dedicat acestui studiu, se află Dealul Conacului, posibila
reședință a unei familii boierești care a avut moșie la Brădeștii Bătrâni (pl.10).
La fel ca și pentru celelalte localități din Oltenia în care am identificat derivate ale numelui
„comoara” și pe teritoriul actual al UAT Brădești sunt atestate numeroase vestigii arheologice care
permit lansarea ipotezei de lucru că arealul celor două toponime, Valea Comoriciu şi Culmea
Comoriciului, ar trebui diagnosticat arheologic. Nu trebuie scăpat din vedere nici faptul că pentru
perioada dacică, în proximitatea UAT Brădești, se află cetățile de la Coțofenii din Dos, Godeni,
Muereni, iar „Drumul Muierii” de pe Dealul Muierii ce coboară de la Polovragi spre sud, nu este
foarte departe. Din satul Adâncata (com. Godeni), provine și un tezaur cu 25 monede dacice de
argint de tip Adâncata-Mănăstirea și din tipul „cu cap Janiform” descoperit în anul 1908.
În zona fostului cătun Morărești a fost descoperit un ciocan neolitic din piatră30. Un alt
obiectiv ce a stârnit interesul localnicilor, dar și al unor istorici a fost Cetatea Abrad care a fost
semnalată pe teritoriul acestei localități, dar care nu a fost identificată niciodată. Localnicii declarau
că această cetate s-ar fi aflat în apropierea căii ferate, loc din care au fost scoase „vase ceramice,
cranii și oase”. Nu departe de Brădești, în satul Răcari se află fortificația romană și există
probabilitatea ca vestigiile la care fac referire să fie în legătură cu aceasta.
A.T. Laurian consemna existența castrului de la Răcari în anul 1846, menționând faptul că
încă se mai vedeau ziduri ale acestuia31și lansând ipoteza (eronată) că ar putea fi vorba de cetatea
Amutrium din Tabula Peutingeriana.
O altă referință arată că atunci când a fost nivelat terenul pentru a se construi calea ferată, în
anul 1870, Cetatea Abrad a fost tăiată în două pe direcția nord-vest spre sud-est, ocazie cu care au
fost găsite monede, cărămizi și alte obiecte32. În secolul al XIX-lea, mai precis în anul 1896, elevii
din Brădești învățau despre faptul că în dreptul satului se află Cetatea Abrad ale cărei șanțuri sunt
pline de ziduri33.
În anul 1901 aflăm că „pe marginea de miazăzi a Văii Rea, lângă râpa Jiului, aflăm o cetate
de pământ, înconjurată cu șanț adânc de doi stânjeni, de părțile opuse râului…”. Se pare că în
partea de sus a fortificației se putea observa un drum pietruit ce venea dinspre albia Jiului și care
este asemănător (acolo este un drum roman) cu cel de la Celei la Reșca34. Moșia pe care a fost
semnalată această cetate a fost a boierului Brădescu, care vorbea și de un numeros inventar (arme,
monede, ceramică, podoabe, etc.) extras din acel loc.

28
Calotoiu, 2002, pp. 22-23.
29
Berciu, 1939, p. 202; Calotoiu, 2007, pp. 93-94; Calotoiu, 2012, p. 173; Cărăbiși, 2015, p. 17; Gherghe, 1986, pp.
102-103; Gherghe, 2001, p. 15; Gherghe, 2015, p. 44; Mustățea, 2012, p. 22; Plopșor, 1939, p. 3.
30
Florescu, Luță, 2013, p. 51; Untaru, Predeșel, 2009, p. 12.
31
Laurian, 1846, pp. 104-105.
32
Florescu, Luță, 2013, p. 52; Untaru, Predeșel, 2009, p. 17.
33
Florescu, Luță, 2013, pp. 51-53; Untaru, Predeșel, 2009, p. 18.
34
Lahovari et al., 1898-1902, vol. I, pp. 602-603; Lecca, 1937, p. 84; Untaru, Predeșel, 2009, p. 19.
89
PĂTROI Cătălin Nicolae

Tot din localitate provine și un depozit de piese de harnașament din sec. IV a. Chr. constituit din
aplici în formă de palmetă dublă, aplici în formă de albină și aplici în formă de nasturi trilobați35
(pl.10/2).
În Repertoriul Arheologic Național este menționată o așezare dacică situată pe un bot de deal, pe
partea dreaptă a Văii Rele, pe câmpul Valea Rea, la cca. 500 m de satul cu același nume. Datează din
sec. II-IV și punctul se numește „La Cetate”. O informație utilă este aceea că situl se află la distanţa de
2,8 km faţă de Biserica Brădeşti Dos și la 3 km nord-vest de satul Brădeștii Bătrâni36.
*
În județul Olt, la nord de satul Schitu din Deal, com. Pleșoiu, se găsește un loc numit „Valea
cu Bani”. Verificând perimetrul pe planurile directoare de tragere ale armatei am identificat faptul
că locul mai este numit și „Comoara” (pl.11/1, 2).
În localitate, la sud de sat, în punctul „Fântâna Cucoanei” sunt semnalate vestigii ale
culturii Coțofeni37. La est de sat, pe malul pârâului Podişorul, lângă fostul CAP, sunt semnalate
vestigii Verbicioara38și Ipotești-Cândești39 (pl.11/3).
Dealul Mare, situat între satele Schitul din Deal și Schitul din Vale (pl.11/2, 3), este un
punct cu un potențial arheologic mare (aici se afla și un schit medieval) deoarece face legătura între
reperele de la nord și sud și anume între locul „Valea cu Bani” și zona siturilor Coțofeni,
Verbicioara și Ipotești-Cândești de la sud-est de sat.
*
Fără a avea certitudinea că în toate zonele unde este consemnat toponimul „Comoara” ori
derivatele acestuia există vestigii arheologice, pentru a nu ajunge în situația de a fi semnalate situri
arheologice prin alte mijloace decât cele ce țin de cercetarea arheologică, verificarea acestor locuri
printr-un diagnostic arheologic este o bună măsură preventivă. Așa cum am prezentat, există destule
exemple recente care pledează pentru acest demers, cu atât mai mult cu cât legislația specifică
domeniului arheologiei nu este armonizată cu celelalte prevederi legale și nu ține pasul cu provocările
tehnologiei, investițiile ori pasiunile amatorilor de a „sprijini” și impulsiona cercetările arheologice.

ANEXA 1 (Localitate a. punct de descoperire; b. observații cu privire la descoperiri; c. bibliografia.)


1. BĂLĂNEȘTI, com. BĂLĂNEȘTI, jud. Gorj.
a.„Dealul Mare” (pl.12/1). b. Materiale din metal (vârf de lance, pumnale de tip sica, catarame,
fibule) geto-dacice, sec. II-I a. Chr. extrase din context cu detectoare de metal (pl.12/2). Se pare că
este vorba de o așezare și o necropolă plană de incinerație ce se află la sud-vest de localitate, în
extravilan, într-o zona înaltă, pe culmea unui deal împădurit. Descoperirile confirmă deocamdată
existența necropolei. c. Borangic, 2017, p. 406 Marinoiu et al., 2016, pp. 211-225; Spânu, 2018, pp.
209-227; http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=balanesti-balanesti-gorj-situl-arheologic-de-la-bala
nesti-dealul-mare-cod-sit-ran-78766.02.

2. PREAJBA, mun. TÂRGU-JIU, jud. Gorj.


a.„La Comori”/„La Comari” (pl.12/3). b. Ceramică din Hallstatt-ul târziu. c. Caltoiu et al., 1987, p.
38; Calotoiu, 2002, p. 86; Tulugea, 2012, p. 160.

3. VÂRȚ (actual ȘOMĂNEȘTI), com. TELEȘTI, jud. Gorj.


a. „Cioaca cu bani” sau „Cioaca Înaltă” (pl.13, 14).b.Așezare dacică fortificată natural pe trei
laturi, amplasată pe un deal la cca. 1 km de râul Jiu, paralel cu vatra satului. Se află la sud-vest de

35
Berciu, 1939; Bondoc, 2007, p. 77.
36
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=bradestii-batrani-bradesti-dolj-cetatea-dacica-de-la-bradestii-batrani-valea-rea-cod-sit-
ran-71073.01.
37
Pătroi, 2016, p. 45, punct 160.
38
Ridiche, 2001, p. 46.
39
Butoi, 1999, p. 21.
90
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

localitatea Vârț, pe malul stâng al râului Tismana. Au fost descoperite trei rânduri de șanțuri și
palisade. Printre descoperiri se remarcă două morminte de incinerație de sec. I a. Chr. – Ip. Chr.,
podoabe, unelte, monede dacice, arme, o sabie de tip gladius, trei denari romani republicani din sec.
I a. Chr. c. Berciu, 1939, p. 203; Borangic, 2017, pp. 102, 412; Calotoiu, 1988, p. 28; Calotoiu,
2007, pp.75, 106; Calotoiu, 2011, p. 56; Calotoiu, 2012, pp. 181-182; Cărăbiși, 2015, p. 73;
Gherghe, 1983, p. 59; Gherghe, 1986, pp. 109-110; Gherghe, 1997, p. 89; Gherghe, 2001, pp. 120-
121; Gherghe, Bărăgan, 1976, p. 6; Gherghe, Ciucă, 1998; Lecca, 1937, p. 568; Petolescu, 1990, pp.
38-39; Plopșor, 1939, p.3;Sârbu, Rustoiu, 1999, pp. 78, 89.
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=somanesti-telesti-gorj-fortificatia-latene-de-la-somanesti-cioca-
cu-bani-cod-sit-ran-82421.01.
Situl este în Lista Monumentelor Istorice a Județului Gorj,cod GJ-I-s-B-09146.

4. PORȚILE DE FIER (Jud. MEHEDINȚI)


a. Porților de Fier I. b. Tezaur cu imitații de argint de tipul Filip al III-lea Arideul de sec. IV-III a. Chr. și
un coif de paradă din sec. IV a. Chr. ce se află la Muzeul Metropolitan din Detroit, S.U.A. c. Gherghe,
1999, p. 68; Măndescu, 2010, p. 126; Mărghitan, 1979, p. 27; Părpăuță, 2006, p. 284; Popa, 2014, p. 98;
Popa, Popa, 2004, pp. 71-72, 181; Preda, 1973, p. 334; Sârbu, 2002, p. 251, fig. 1.

LISTA PLANȘELOR

Planșa 1. Fig. 1. Identificarea arealului necropolei dacice de la Florești (jud. Mehedinți) în raport
cu „Dealul Comorâștea” din satul Boca. Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/
index.html. Fig. 2, 3. Arme dacice din necropola de la Florești (jud. Mehedinți).
Planșa 2. Fig. 1. Identificarea pe hartă a toponimului „Valea Comorii” din satul Cârlogani (jud.
Olt). Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html. Fig. 2. Zona cetății
dacice de la Morunglav (jud. Olt) în raport cu „Valea Comorii” și cu satul Cârlogani (jud. Olt).
Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html.
Planșa 3. Fig. 1. Identificarea „Dealului Comoriște” din localitatea Jupânești (com. Cireșu, jud.
Mehedinți). Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html. Fig. 2.
Identificarea „Dealului Comoriște” și a vârfului „Comoriște” situat la sud-vest de satul Podeni (jud.
Mehedinți). Suport cartografic http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html. Fig. 3. Schiță cu
indicarea amplasării siturilor cu vestigii dacice din localitatea Cireșu (jud. Mehedinți). După
Tătulea, 1974.
Planșa 4. Fig. 1. Identificarea pe hartă a locului „Comoriștea” de lângă Dudașul Schelei, Drobeta-
Turnu Severin (jud. Mehedinți). Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/
index.html. Fig. 2. Coiful de paradă descoperit în județul Mehedinți. Datare sec. IV a. Chr. Sursă
imagine https://www.pressalert.ro/2013/09/guvernul-vrea-sa-cumpere-un-coif-dacic-si-opere-de-
brancusi-din-detroit-oras-faliment/coif_dacic/.
Planșa 5. Fig. 1. Identificarea pe planurile directoare de tragere ale armatei a „Măgurii Comoara”
de la Gubaucea (com. Vela, jud. Dolj). Suport cartografic: http://map.cimec.ro/Mapserver/#. Fig. 2.
Imagine detaliată a „Măgurii Comoara” de la Gubaucea (com. Vela, jud. Dolj). Suport cartografic:
http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html. Fig. 3. Identificarea pe imagine satelitară a
„Măgurii Comoara” de la Gubaucea (com. Vela, jud. Dolj). Suport cartografic:
http://geoportal.gov.ro/viewers/ ro_RO/index.html.
Planșa 6. Fig. 1. Identificarea pe hartă a toponimelor „Dealul Comoarei” și „Valea Comoarei” din satul
Dobrun (jud. Olt). Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html. Fig. 2. Traseul
Drumului Muierii pe la sudul Pădurii Voineasa (Pădurea Piscupia) în drumul său spre localitatea
Roșieni (com. Dobrun, jud. Olt) marcat pe planurile directoare de tragere ale armatei. Suport
cartografic: http://map.cimec.ro/Mapserver/#. Fig. 3. Identificarea pe hartă a Pădurii Piscupia și a Văii
Mari și Văii Mici, la est de Dobrun, zone tranzitate de Brazda lui Novac. Suport cartografic
91
PĂTROI Cătălin Nicolae

https://portal.geomil.ro/arcgis/home/webmap/viewer.html?webmap=cce134f4a9694d9
faa353983fbc15635.
Planșa 7. Fig. 1. Situl arheologic din satul Titireci (UAT Bunești, jud. Vâlcea). Sursă hartă:
http://www.cjvalcea.ro/index.php/2015-08-10-17-27-57#iulie. Fig. 2. Identificare zonei siturilor
arheologice de la Bunești, Gătejești, Titireci, Teiușu și Lunca din jud. Vâlcea în raport cu „Dealul
Comorii”. Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html.
Planșa 8. Fig. 1. Identificarea pe hartă a punctului „La Groapa de Bani” (Breznița-Motru, jud.
Mehedinți). Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html. Fig. 2.
Identificarea pe hartă a „Dealului Comorăștilor” de la Cervenița (jud. Mehedinți). Suport
cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html. Fig. 3. Identificarea pe hartă a
toponimului „Vâlceaua cu Bani” din satul Schitu din Deal (jud. Olt). Suport cartografic:
http://geoportal.gov.ro/ viewers/ro_RO/index.html.
Planșa 9. Fig. 1. Identificarea pe hartă a toponimului „Ciocu Comorii” din satul Broștenii de Sus
(com. Pleșoi, jud. Gorj). Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html. Fig.
2. Identificarea pe imagine satelitară a toponimului „Ciocu Comorii” din satul Broștenii de Sus
(com. Pleșoi, jud. Gorj). Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/ index.html. Fig.
3. Imagine satelitară detaliată a Dealului „Ciocu Comorii” din satul Broștenii de Sus (com. Pleșoi,
jud. Gorj) loc în care se află o cetate dacică. Suport cartografic:
http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html.
Planșa 10. Fig. 1. Identificarea Văii Comoriciu şi a Culmii Comoriciului din localitatea Brădeștii
Bătrâni (com. Brădești, jud. Dolj) pe planurile directoare de tragere ale armatei. Suport cartografic:
http://map.cimec.ro/Mapserver/#. Fig. 2. Depozit de piese de harnașament din sec. V–IV a. Chr.
descoperit la Brădești (jud. Dolj). Fără scară. După Bondoc, 2007.
Planșa 11. Fig. 1. Identificarea pe planurile directoare de tragere ale armatei a punctului „Vâlceaua
cu Bani” din satul Schitu din Deal (com. Pleșoiu, jud. Olt). Suport cartografic: http://www.geo-
spatial.org/ harti/. Fig. 2. Identificarea punctului „Vâlceaua cu Bani” din satul Schitu din Deal (jud.
Olt). Suport cartografic http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html. Fig. 3. Identificarea
punctelor „Vâlceaua cu Bani” și „Fântâna Cucoanei” de lângă fostul CAP din satul Schitu din Deal
(jud. Olt). Suport cartografic: http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html.
Planșa 12. Fig. 1. Localizarea sitului dacic de pe „Dealul Mare”, (com. Bălăneşti, jud. Gorj). Scara
1:25.000. Suport cartografic https://portal.geomil.ro/arcgis/home/webmap/viewer.html?webmap=
cce134f4a9694d9faa353983fbc15635. Fig. 2. Inventarul metalic al complexului C2 de la Bălănești
(jud. Gorj), punct „Dealul Mare”. După Marinoiu 2016. Sursa: http://www.gorjeanul.ro/
actualitate/un-nou-sit-arheologic-descoperit-in-comuna-balanesti-judetul-gorj#.WQG1GcaLnIU.
Fig. 3. Localizare sitului de la Preajba (oraș Târgu-Jiu, jud. Gorj) pe planuri directoare de tragere.
Suport cartografic: http://map.cimec.ro/Mapserver/#.
Planșa 13. Fig. 1. Localizarea sitului dacic de pe dealul „Cioaca Înaltă” (sat Șomănești, com.
Telești, jud. Gorj). Scara hartă 1:25.000. Suport cartografic: https://portal.geomil.ro/arcgis/home/
webmap/viewer.html?webmap=cce134f4a9694d9faa353983fbc15635. Fig. 2. Identificarea cetății
dacice de la Vârț (com. Telești, jud. Gorj) pe planurile directoare de tragere ale armatei. Suport
cartografic: http://map.cimec.ro/Mapserver/#.
Planșa 14. Fig. 1. „Cioaca Înaltă” și „Cioaca cu bani” de la Vârț (jud. Gorj) pe planurile directoare
de tragere ale armatei. Suport cartografic: http://map.cimec.ro/Mapserver/#. Fig. 2. Cadrul
geografic în care se află cetatea dacică de la Vârț, jud. Gorj. Sursa: Google Earth.

92
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

ABREVIERI
AMET − Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca.
Angvstia − Angvstia, Sfântu Gheorghe.
AO S.N. − Arhivele Olteniei. Serie Nouă, Craiova.
ATS − Acta Terrae Septemcastrensis, Sibiu.
BCMI − Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, București.
CN − Cercetări Numismatice, București.
Drobeta − Drobeta. Arheologie-Istorie, Drobeta-Turnu Severin.
Gazeta Gorjului − Gazeta Gorjului, Târgu-Jiu.
Gorjanul − Gorjanul, Târgu-Jiu.
Litua − Litua. Studii și cercetări, Târgu-Jiu.
Oltenia − Oltenia. Studii și comunicări, istorie-arheologie, Craiova.
RM − Revista Muzeelor, București.
RMM − Revista muzeelor și monumentelor, București.
SCIV − Studii și cercetării de istorie veche, București.

BIBLIOGRAFIE

Arbănași, D. L. 2018. Tipologia toponimelor din Valea și Câmpia Blahniței. În C. Popescu,


A. Țenescu (edit.), Comunicare şi identitate: perspective interdisciplinare. Craiova: Universitaria;
Cluj-Napoca: Presa universitară clujeană, pp.183-192.
Băjenaru, R. 2014. Sfârșitul bronzului timpuriu în regiunea dintre Carpați și Dunăre. Cluj-
Napoca: Argonaut.
Berciu, D. 1935. Săpături și cercetări arheologice în ultimii trei ani (1933-1935). BCMI 28
(83), pp. 26-30.
Berciu D. 1939. Arheologia preistorică a Olteniei. Craiova: Ramuri.
Berciu, D. 1969. Arta traco-getică. București: Academia RSR.
Berciu, D. et al. 1951. Șantierul arheologic Verbicioara – Dolj. SCIV 2 (1), pp. 229-245.
Bondoc, D. 2007. Tezaurul Muzeului Olteniei, Craiova. Antichitatea/ The treasure of the
Museum of Oltenia, Craiova. The Antiquity. Craiova: Sitech.
Borangic, C. 2017. Seniorii războiului în lumea dacică. Elite militare din secolele II a. Chr.-
II p. Chr. în spațiul carpato-dunărean. Brăila-Alba Iulia: Istros.
Burci, I. 2018. The typology of Comoara denominations in the toponymy from Oltenia and
Muntenia. În I. Boldea et al. (edit.), MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in dialogue. Târgu
Mureș: Arhipelag XXI Press, pp. 213-221.
Butoi, M. 1999. Săpăturile arheologice de la Brebeni, raport final prescurtat. 1970. În
Neoliticul târziu (eneoliticul) din judeţul Olt (cca. 3.700 – 2.500 î.e.n.). Slatina, pp. 13-16.
Calotoiu, G.et al. 1987. Mărturii arheologice în Gorj. Târgu-Jiu.
Calotoiu, G. 1988. Un atelier de făurar și unelte geto-dacice descoperite în Gorj. Litua 4, pp.
23-28.
Calotoiu, G. 2002. Prima epocă a fierului în nordul Olteniei. Târgu-Jiu: Alexandru
Ștefulescu.
Calotoiu G. 2007. Necropole tumulare din Gorj. Vârtopu-Ciuperceni-Teleşti-Drăgoieşti.
Craiova: Universitaria.
Calotoiu, G. 2012. Civilizații milenare în județul Gorj. Epocile bronzului și fierului. Târgu-
Jiu: Măiastra.
Cărăbiși, V.-Ș. 2015. Forme de habitat și fenomen funerar în Oltenia în cea de a doua
epocă a fierului (secolele IV a. Chr.-I p. Chr.). Cluj Napoca: Academia Română. Centrul de Studii
Transilvane.
93
PĂTROI Cătălin Nicolae

Ciobanu, P. 1976. Plaiul Cloșani. Folclor din Valea Blahnei. Vol.1. Drobeta-Turnu Severin:
Centrul Judeţean de îndrumare a creaţiei populare.
Dolfi, V. 2016. Repertoriul descoperirilor monetare de pe teritoriul judeţului Vâlcea.
București: Societatea Numismatică Română.
Florescu, L., Luță, G. 2013. Monografia Comunei Brădești. Județul Dolj. Craiova: Autograf
MJM.
Gherghe, P. 1983. Cercetări și descoperiri arheologice cu privire la civilizația geto-dacică pe
teritoriul județului Gorj. AO S.N. 2, pp. 49-73.
Gherghe, P. 1986. Repertorierea informațiilor și descoperirilor arheologice, pentru epoca
geto-dacică, din județul Gorj. Litua 3, pp. 89-113.
Gherghe, P. 1997. Așezări și cetăți geto-dacice din Oltenia. Craiova: Universitaria.
Gherghe, P. 2001. Repertoriul informațiilor și descoperirilor arheologice din Oltenia.
Epoca Latène. Craiova: Universitaria.
Gherghe, P. 2015. Așezarea și necropola geto-dacică de la Spahii-Câmpul Spahiului,
județul Gorj. Târgu-Jiu: Măiastra.
Gherghe, P., Bărăgan, E. 1976. Cercetări arheologice. Cetatea dacică de la Vârț. Gazeta
Gorjului, 9 octombrie, p. 6.
Gherghe, P., Ciucă, V. 1998. Repertoriul și tehnica de fortificare a așezărilor și cetăților
geto-dacice din bazinul Jiului. Oltenia 10, pp. 35-53.
Lahovari, G. I. et al. 1898-1902. Marele dicționar geografic al Romîniei alcătuit și
prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, 5 vol. București: J. V. Socec.
Laurian, A. T. 1846. Istriana. În A.T. Laurian, N. Bălcescu (edit.), Magazinu Istoriku pentru
Dacia. tom 2. București: Colegiul Național, pp. 65-128.
Lecca, O. G. 1937. Dicționar istoric, arheologic și geografic al României. București:
Universul.
Lazăr, S. 2006. Descoperiri funerare din Hallstattul Târziu din Oltenia. Drobeta 16, pp. 179-191.
Lazăr, S. 2013. Descoperiri preistorice în jumătatea estică a Piemontului Bălăciței. În D.
Ciobotea, G. Croitoru (coord.), Istorie, cultură şi civilizaţie în Piemontul Bălăciţei: studii şi
documente. Craiova: Sitech, pp. 137-152.
Marinoiu, V. 2004. Romanitatea în nordul Olteniei. Târgu-Jiu: Rhabon.
Marinoiu, V. et al. 2016. Cercetările de diagnostic arheologic și evaluare de teren de la
Bălănești, județul Gorj din anul 2015. Litua 18, pp. 211-225.
Măndescu, D. 2010. Cronologia perioadei timpurii a celei de a doua epoci a fierului (sec.
V-III a. Chr.) între Carpați, Nistru și Balcani. Brăila: Istros.
Mărghitan, L. 1979. Banatul în lumina arheologiei. Paleoliticul-cucerirea romană, vol. 1.
Timișoara: Facla.
Mustăţea, D. 2012. Repertoriul descoperirior arheologice din judeţul Gorj. Târgu-Jiu.
Părpăuță, T. D. 2006. Moneda în Dacia preromană (secolele IV a. Chr. – I p.Chr.). Iași:
Trinitas.
Pătroi, C. N. 2016. Repertoriul așezărilor și descoperirilor culturii Coțofeni în Oltenia. Litua
18, pp.17-93.
Petolescu, C. M. 1990. Repertoriul numismatic al județului Gorj. CN 6, pp. 35-75.
Plopșor, C. N. 1939. Din trecutul îndepărtat al Gorjului. Gorjanul 24-31, p. 3.
Popa, R. A. 2014. Preistorie și antichitate în județul Mehedinți. Mărturii arheologice.
Craiova: Alma.
Popa, R. A., Popa, F. C. 2004. Civilizații antice în județul Mehedinți (sec. XIII a. Chr.-sec.
IV p. Chr.). Craiova: MJM.
Preda, C. 1973. Monedele geto-dacilor. București: Academia RSR.
Preda, C. 1998. Istoria monedei în Dacia preromană. București: Enciclopedică.

94
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Purece, S. I. 2003. Date despre trei noi descoperiri monetare. Două tetradrahme de imitaţie
din judeţul Olt şi un denar roman imperial din judeţul Sibiu. ATS 2, pp.127-133.
Rădulescu, T. 2000. Mănăstirea Popânzălești – scurt istoric. Oltenia 12, pp. 112-122.
Rădulescu, T. 2008. Un nou lot de denari republicani romani din tezaurul de la Sopot.
Oltenia 16, pp. 162-175.
Ridiche, F. 2000. Noi date privind cunoaşterea culturii Verbicioara (partea I). Oltenia 12,
pp. 41-73.
Ridiche, F. 2001. Noi date privind cunoaşterea culturii Verbiciora (partea aII-a). Oltenia 13,
pp. 33-63.
Roșu, L. 1975. Două obiecte de artă traco-geto-dacice în colecțiile Institutului de Arte din
Detroit, S.U.A. RMM 2, pp. 55-56.
Roșu L., Bujor E. 1968. Cuptoare primitive de redus minereul de fier din epoca geto-dacică,
descoperite la Cireşu. RM 4 (5), pp. 307-343.
Sălăgean, T. 2018. Comorile îngropate și căutătorii lor: istorii, practici magice și mituri.
AMET7, pp. 136-164.
Sîrbu, V. 2002. Tezaurele prinților geți. Angvstia 7, pp. 241-266.
Sîrbu, V., Rustoiu, A. 1999. Découvertes funéraires Géto-Daces du Sud-Ouest de la
Roumanie (±150 - ±50 av. J.- C.). În M. Vasić (edit.), Le Djerdap/Les Portes de Fer à la 2e moitié
du Ier millénaire av. J.-C. jusqu’aux Guerres Daciques. Kolloquium in Kladovo-Drobeta-Turnu
Severin (September-October 1998). Beograd: Arheoloski institut, pp. 77-91.
Spânu, D. 2018. Arme şi podoabe de epocă târzie La Tene de la Bălănești, județul Gorj.
Litua 20, pp. 209-226.
Stîngă I. 1998. Viața economică la Drobeta în secolele II-VI p. Chr. București: Avila Edinf
SRL.
Stroe, R., Peptenatu, D. 2011. Dicționarul geografic al județului Mehedinți. Craiova:
Fundația Scrisul Românesc.
Tătulea, C. M. 1974. O nouă locuință geto-dacică descoperită la Cireșu, județul Mehedinți.
Drobeta 1, pp.129-139.
Tudor, D. 1978. Oltenia romană, ed. 4. București: Academia RSR.
Tulugea, C. A. 2012. Preistoria Nordului Olteniei. Râmnicu-Vâlcea: Offsetcolor.
Ungureanu, I. M. 2000. Elemente toponimice din Mehedinți. Drobeta-Turnu Severin:
Centrul Județean al Creației Populare.
Untaru, D., Predeșel, M.-C. 2009. Monografia comunei Brădești. Craiova: Universitaria.
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=bradestii-batrani-bradesti-dolj-cetatea-dacica-de-la-
bradestii-batrani-valea-rea-cod-sit-ran-71073.01

95
PĂTROI Cătălin Nicolae

PLANȘA 1
96
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

PLANȘA 2
97
PĂTROI Cătălin Nicolae

PLANȘA 3
98
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

PLANȘA 4
99
PĂTROI Cătălin Nicolae

PLANȘA 5
100
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

PLANȘA 6
101
PĂTROI Cătălin Nicolae

PLANȘA 7

102
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

PLANȘA 8
103
PĂTROI Cătălin Nicolae

PLANȘA 9
104
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

PLANȘA 10

105
PĂTROI Cătălin Nicolae

PLANȘA 11

106
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

PLANȘA 12
107
PĂTROI Cătălin Nicolae

PLANȘA 13
108
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

PLANȘA 14
109
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

JUPITER FULMINANS DE LA CIOROIU NOU

Dorel Bondoc*, Gabriela Filip**

Rezumat: O descoperire de dată recentă de la Cioroiu Nou îl redă pe Jupiter într-o postură diferită față de
celelate cunoscute până în prezent, în Dacia. Este vorba despre un grup statuar, realizat din bronz, fapt
care-i sporește semnificația, având în vedere raritatea acestor obiecte în regiunile noastre.
Reprezentarea lui Jupiter de la Cioroiu Nou a fost dispusă pe un soclu, însoțită de o acvilă. Lancea sau
sceptrul din mâna stângă nu s-a păstrat. Exceptând acest inconvenient, starea de conservare a grupului
statuar este foarte bună.
Judecând după analogiile cunoscute, se poate aprecia că statueta cu reprezentarea lui Jupiter de la
Cioroiu Nou, a fost realizată cândva la începutul secolului II, chiar dacă contextul de descoperire datează
din prima jumătate a secolului III, statueta fiind păstrată spre adorare mai multă vreme.

Abstract: This article deals with a recent discovery from Cioroiu Nou, which consists of a bronze statuette
representing Jupiter, together with a bronze aquila representation and a bronze socle. The objects were
discovered during the excavations from 2019, inside the civil settlement, in an archaeological context which
can be dated in the first half of the 3rd century AD.
The statuette of Jupiter (fig. 1) is high of 10.8cm, was full-casted and preserve in patches the green
ancient patina. The god was rendered completely nude, with prominent muscles, holding a lightning bunch
in his right hand. In the left one, raised up, the lance (or the sceptre) has not been preserved. From the
artistic point of view, the statuette represent a successfully achievement.
The eagle (fig. 2), high of 4cm, was also full-casted. The head of the bird is easy turned to the left. In its
strong claws it holds the lightning bundles. The feathers were rendered with the help of several incisions
made with the chin after casting.
The bronze socket (fig. 3) was empty casted. On the superior surface there are traces of the footprints of
Jupiter, in the place where the statuette was glued with molten lead. Also, between the footprints it is visible
the trace of the tail of the aquila and more forward, the pasting spot of aquila claws and lightning. Not least,
we have to mention an orrifice in which the lower part of the lance (which was not preserved) was fixed; the
lance was hold by Jupiter in his left hand. Socket dimensions: superior diameter- 4.6cm; height- 2.8cm; base
diameter- 5.2cm.
After the restauration process, the objects have been reunited in the former statuary group (fig. 4). To our
knowledge it is the first discovery of this type in Roman Dacia.
Despite the dating of its archaeological context in the first half of the 3rd century, the best analogy for the
Jupiter representation show us the beginning of the 2nd; there are no problems in this respect, because it is
about an execeptional statuary representation, which remained long time for worship. At the time of
discovery, the objects had burning traces on their surface; probably, the objects had been recovered from a
fire level or destruction.
The following article represent only a short presentation, but we will come back with more data.

Cuvinte-cheie: Statuetă romană, Jupiter, acvilă, Cioroiu Nou, reprezentări de bronz.

Key-words: Roman statuette, Jupiter, aquila, Cioroiu Nou, bronze representations.

Situl arheologic de la Cioroiu Nou1 a devenit în ultimii ani mult mai bine cunoscut, grație
cercetărilor arheologice ce se desfășoară aici an de an, începând cu anul 20002. Au fost completate

* Doctor, Muzeul Olteniei Craiova, email: dorelbondoc@yahoo.com.


** Muzeograf, Muzeul Olteniei Craiova, email: gabryela1982@yahoo.com.
1
Tudor, 1962, pp. 547-553; Tudor, 1965, pp. 109-115; Tudor, 1966, pp. 847-854; Tudor et al., 1967, pp. 593-605;
Bondoc, 2010, pp. 12-13 și 126-127; Bondoc, 2015, pp. 9-13.
2
CCA, Campania 2000, și următoarele.
110
BONDOC Dorel FILIP Gabriela

datele privind fortificația romană și prezența unui detașament al legiunii VII Claudia3, au fost puse
în evidență mai multe clădiri din așezarea civilă4 și au fost documentate noi descoperiri arheologice,
în paralel cu reluarea celor mai vechi5.
O descoperire făcută recent merită însă o atenție specială, datorită specificului dar și
ineditului său. În anul 2018, săpăturile arheologice de la Cioroiu Nou s-au desfășurat în așezarea
civilă (separată de fortificație de un pârâu numit de localnici, Eruga), în imediata vecinătate de nord
a fortificației romane.
Dintr-un nivel arheologic databil în prima jumătate a secolului III, au fost recuperate o
statuetă de bronz redându-l pe Jupiter, o reprezentare de acvilă și un soclu, toate de mici dimensiuni
și descoperite în același loc. Descriem în cele ce urmează cele trei piese.

1. Statuetă de bronz, cu reprezentarea lui Jupiter (fig. 1); turnare "plină"; patina antică de
culoare verzui-deschisă, păstrată parțial6; zeul a fost redat nud și desculț; fața îi este înconjurată de
părul și barba bogate; pe cap nu poartă vreo diademă, cunună de frunze sau panglică; trăsăturile
feței trădează figura unui om matur (cu "pungi" sub ochi); jumătatea stângă a feței este puțin trasă
înapoi, ca urmare a unui defect de turnare; gâtul scurt prezintă indicii conform cărora capul ar fi fost
turnat separat și lipit ulterior de corp; corpul este zvelt cu mușchii pectorali și abdominali reliefați,
dar nu în mod exagerat; ombilicul nu a fost reprezentat; detaliile din zona pubiană, evidențiate;
brațul drept este întins înainte, ținând un mănunchi de fulgere în mână; cel stâng ridicat în sus ținea
lancea sau sceptrul (care nu s-a păstrat); piciorul stâng ușor flexat din genunchi, cel drept întins.
Pe spatele piesei observăm un ușor defect de turnare în zona cefei și un altul pe brațul drept;
părul a fost sugerat prin incizii cu o dăltiță, după turnare; sub ceafă, un surplus de material indică
faptul că aici era zona unde capul a fost lipit de corp; maniera artistică contrapposto este clară în
redarea poziției corpului, reprezentată aici prin piciorul de sprijin, care susține întreaga greutate, și
cel în stare de repaos, dar și de o musculatură relaxată combinată cu cea încordată; mușchii fesieri
sunt bine proporționați; nici din spate (și nici din față) bustul zeului nu are forma unui trapez; sub
fund, picioarele sunt unite nefiresc pe o porțiune semnificativă.
Statueta are o înălțime de 10,8cm. În pofida câtorva defecte de turnare pe care le-am
pomenit mai sus, trăsăturile reprezentării se remarcă prin proporții echilibrate și bun gust. Din punct
de vedere artistic, statueta este o reușită.

3
Bondoc, 2000, pp. 117-121; ILD, pp. 76-77, nr. 99-100.
4
Bondoc, 2018, pp. 29-31.
5
Tudor, 1968, pp. 315-319; IDR, II, pp. 81-87; Bondoc, 2010, pp. 27-199.
6
Piesele au fost restaurate de dl. Leonard Ionescu, căruia îi mulțumim.
111
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Fig. 1. Cioroiu Nou. Statuetă de bronz cu reprezentarea lui Iupiter.

2. Statuetă de bronz cu reprezentare de acvilă (fig. 2); turnare "plină"; patina antică nu a putut fi
păstrată în timpul procesului de restaurare; realizare sumară; mai multe defecte de turnare pe suprafața
piesei; ochii sugerați prin două "pastile" de formă rotundă; penajul redat cu ajutorul unor incizii realizate
cu dăltița după turnare; coada proeminentă servea și ca punct de sprijin pe soclu; capul păsării ușor
întors spre stânga; în ghearele puternice, acvila ține un mănunchi de fulgere. Înălțime- 4cm.

112
BONDOC Dorel FILIP Gabriela

Fig. 2. Cioroiu Nou. Reprezentare de acvilă din bronz.

3. Soclu de bronz în formă de mosor (fig. 3); turnare goală pe dinăuntru; patina antică de
culoare verzuie nu a putut fi păstrată decât pe alocuri; pe suprafața superioară se păstrează urmele
tălpilor lui Iupiter, acolo unde statueta fusese lipită cu plumb topit; de asemenea, între urmele
tălpilor regăsim urmele cozii acvilei, iar mai în față, punctul de lipire de la partea inferioară a
ghearelor acvilei și a mănunchiului de fulgere; nu în ultimul rând, un orificiu în care era fixată
partea inferioară a lancei (nu s-a păstrat) ținută de Iupiter în mâna stângă. Dimensiuni: diametru
suprafață superioară- 4,6cm; înălțime- 2,8cm; diametru bază- 5,2cm.

113
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Fig. 3. Cioroiu Nou. Soclul de bronz pentru statuetă.

După prezentarea celor trei obiecte, se impun câteva comentarii. Pentru început, în
momentul descoperirii, toate cele trei piese purtau pe suprafață urme de ardere secundară, sub forma
unei cruste cu depuneri corozive. Paradoxal însă, nivelul din care au fost recuperate, nu era unul de
distrugere. Foarte probabil în acest caz, obiectele fuseseră recuperate dintr-un nivel incendiat și apoi
pierdute (?), ascunse (?) sau pur și simplu, abandonate (?).
O altă observație ce se poate face este că statueta lui Jupiter, acvila și soclul au fost
descoperite în același loc și ca atare, făceau parte din același grup statuar (fig. 4). Este pentru prima
dată când în Dacia este descoperit un astfel de grup statuar, complet.
În mod evident, piesele au fost turnate separat, după care au fost lipite; urmele de pe suprafața
soclului indică faptul că lipirea statuetei iupiteriene și a acvilei pe soclu, s-a făcut cu plumb.
Descoperirea de la Cioroiu Nou nu-și găsește analogii în Dacia. În acest sens vom invoca aici
statuetele cu reprezentarea lui Iupiter și reprezentările de acvile, soclul fiind un element comun, banal.
În Dacia, până la momentul de față sunt cunoscute cinci statuete cu reprezentarea lui Jupiter7
(nu am inclus aici aplici sau alte obiecte cu reprezentări similare8), însă nici una dintre acestea nu se

7
Ţeposu-Marinescu, Pop, 2000, pp. 21-27.
8
Nemeti, Beu-Dachim, 2012, p. 9.
114
BONDOC Dorel FILIP Gabriela

poate constitui într-o analogie valabilă pentru reprezentarea de la Cioroiu Nou. Nu am găsit analogii
nici pe teritoriul Moesiei Prima9 și nici în vecinătăți10.

Fig. 4. Cioroiu Nou. Grup statuar cu reprezentarea lui Jupiter însoțit de acvilă, pe soclu.

Ca atare, am fost nevoiți să căutăm analogii în alte părți. Din zona Coloniei Augusta Raurica
provine o statuetă oarecum asemănătoare, dar nu identică, datată la începutul secolului II11. O
reprezentare aproape similară provine însă de la Gran San Bernardo12, datată tot la începutul
secolului II.
Devine din ce în ce mai clar că avem de-a face cu un import realizat într-un atelier din vestul
Europei. Descoperirea acestei statuete de la începutul secolului II, la Cioroiu Nou, într-un context
arheologic databil în prima jumătate a secolului III, ar putea părea un fapt bizar. Nu există însă nici
un impediment să considerăm că statueta a rămas spre adorare mai multă vreme.
Prezentul articol se constituie doar într-o sumară notă a descoperirii statuetei lui Iupiter de la
Cioroiu Nou, urmând să revenim asupra sa cu un alt prilej.

9
Popovič, 1969, pp. 85-86, nr. 71-76.
10
Szirmai, 1986, p. 4, nr. 1.
11
Kaufmann-Heinimann, 1977, p. 18, nr. 1.
12
Bolla, 2015, p. 54 și p. 57, fig. 1.
115
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

BIBLIOGRAFIE

Bolla, M. 2015. Bronzi figurati romani da luoghi di culto dell' Italia settentrionale. LANX 20,
pp. 49-143.
Bondoc, D. 2000. Un detaşament din legiunea VII Claudia la Cioroiul Nou, jud. Dolj.
SCIVA 1-2, 51, pp. 117-121.
Bondoc, D. 2010. Cioroiu Nou. 100 descoperiri arheologice / One hundred archaeological
discoveries. Craiova.
Bondoc, D. 2015. Edificiul termal (balneum) al legiunii VII Claudia de la Cioroiu Nou / The
Bath house (balneum) of Legio VII Claudia from Cioroiu Nou. Craiova.
Bondoc, D. 2018. Romanii la Cioroiu Nou / The Romans at Cioroiu Nou. Craiova.
Kaufmann-Heinimann, A. 1977. Die Römischen Bronzen der Schweiz. I. Augst und das
gebiet der Colonia Augusta Raurica. Mainz.
Nemeti, I., Beu-Dachim, E. 2012. Mic dicționar de divinități. O incursiune în panteonul
Daciei romane. Catalog de expoziție. Cluj-Napoca.
Popovič, L. B., Mano-Zisi, D., Veličkovič, M., Jeličic, B. 1969. Antička Bronza u
Jugoslaviji. Beograd.
Szirmai, K. 1986. Bronzestatuetten aus Aquincum. Budapest.
Tudor, D. 1962. Săpăturile arheologice de la Cioroiul Nou. MCA 8, pp. 547-553.
Tudor, D. 1965. Templul şi statuetele romane de la Cioroiul Nou. Omagiu lui P.
Constantinescu-Iaşi cu prilejul împlinirii a 70 de ani. Bucureşti, pp. 109-115.
Tudor, D. 1966. Aquae en Dacie inférieure. Latomus XXV, pp. 847-854.
Tudor, D. 1968. Orașe, târguri și sate în Dacia romană. București.
Tudor, D., Diaconescu, I., Popilian G. 1967. Şantierul arheologic Cioroiul Nou (1960-1961).
Apulum 6, pp. 593-605.
Ţeposu-Marinescu, L., Pop, C. 2000. Statuete de bronz din Dacia romană. Bucureşti.

ABREVIERI

CCA: Cronica cercetărilor arheologice din România.


IDR, II: Inscripţiile Daciei romane, II, Oltenia şi Muntenia, Bucureşti 1977 (ed. Gr. Florescu, C.C.
Petolescu).
ILD: C.C. Petolescu, Inscripții latine din Dacia, București, 2005.
LANX: Rivista della Scuola di Specializzazione in Archeologia - Università degli Studi di Milano.
MCA: Materiale şi cercetări arheologice.
SCIVA: Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie.

116
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

CÂTEVA REPREZENTĂRI ALE ZEIȚEI MINERVA PE GEMELE DE LA ROMULA ȘI


DIN ÎMPREJURIMI

Gabriela Filip⃰

Rezumat: În paginile acestui articol sunt aduse în atenția celor interesați, patru geme romane ce prezintă
imaginea zeiței Minerva gravată pe suprafață. Canonul iconografic utilizat este același, cu ușoare variații
tipologice. Una dintre piese se află în prezent în colecția Muzeul de Arheologie și Etnografie din Corabia și
are locul de descoperire necunoscut, fiind inedită, iar celelalte trei geme provin de la Romula. Asemănarea
dintre acestea este evidentă, în special dacă analizăm maniera de gravare, stilul artistic și varianta
iconografică aleasă. Aceste detalii propun posibilitatea ca toate cele patru geme să reprezinte produse ale
atelierului de prelucrare a pietrelor gravate de la Romula, singurul identificat cu certitudine din provincia
Dacia Inferior.

Abstract: In the pages of this article are brought to the attention of those interested, four Roman gemstones
that present the image of the goddess Minerva engraved on their surface. The iconographic canon used is
the same, with slight typological variations. One of the pieces is currently in the collection of the Museum of
Archeology and Ethnography of Corabia and has the place of discovery unknown, being unpublished, and
the other three gems comes from Romula. The similarity between them is obvious, especially if we consider
the manner of engraving, artistic style and iconographic variant chosen. These details propose the
possibility that all four gemstones represent products of the workshop for processing the engraved
gemstones from Romula, the only one identified with certainty in Dacia Inferior province.

Cuvinte-cheie: Geme romane, gravare, Minerva, Romula, Dacia Inferior.

Key-words: Roman gemstones, engraving, Minerva, Romula, Dacia inferior.

Prezentul articol a fost inspirat de o piatră gemă cu locul de descoperire necunoscut, aflată în
prezent în Muzeul de Arheologie și Etnografie din Corabia, cu numărul de inventar 785.
Descrierea piesei:

1. Piatră gemă cu reprezentarea zeiței Minerva1 (Fig. 1-a,b):

Piesa are formă ovală și a fost lucrată dintr-o piatră semiprețioasă de culoare roșie-vișinie
(posibil jasp2) prin gravare în adâncime și șlefuire. În secțiune are forma tronconică.
Pe suprafaţa superioară a pietrei a fost redată o reprezentare umană feminină în picioare,
orientată spre dreapta. Personajul poartă un veşmânt lung și drapat, în mâna dreaptă ţine o lance şi
un scut, iar cu brațul stâng întins spre înainte ţine un obiect neclar, probabil o patera. Pe cap are un
coif corintic cu panaş. Ținând cont de toate aceste elemente, foarte probabil este vorba despre o
reprezentare a zeiței Minerva, surprinsă în momentul realizării unei libații.
Ipostaza în care a fost reprezentată zeița este una statică, relaxată. Întreaga greutate a
trupului este susținută de piciorul stâng, cel drept fiind ușor flexat de la genunchi. Brațele apar ușor
depărtate de corp, cel stâng lăsat lejer pe coapsa stângă. Coiful este redat destul de bine, coafura
personajului este ilustrată printr-o simplă bulină, dar detaliile anatomice faciale lipsesc cu
desăvârșire. Veșmântul divinității este înfășurat peste umeri și cade în falduri peste piciorul stâng,
cel drept fiind expus.

⃰ Muzeograf, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: gabryela1982@yahoo.com.


1
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Gema&k=522E0CE35CEE467A905F9EBFE1B2C9F6, accesat la data de 15
iunie 2019, ora 11.35 A.M.
2
Până la efectuarea unei analize gemologice asupra piesei, este dificil de precizat cu certitudine natura materialului din
care a fost realizată.
117
FILIP Gabriela

Compoziția este una foarte curată, clară, nu sunt vizibile erori de execuție.
Piesa se află în prezent în colecția Muzeul de Arheologie și Etnografie din Corabia.

Nr.inv. : 785.
Dimensiuni : 1 x 0,7 x 0,3cm;
Greutate :- 0,28g.
Datare : epoca romană a Daciei.
Inedită.
Analogii :
Furtwängler, 1900, p. 284, LXIII, nr. 8.
Gesztelyi, 2000, nr. 84 și 85.
Henig, 1999, p. 53, nr. 6.
Krug, 1980, p. 172, 64, nr. 6; p. 221, 104, nr. 261.
Milcheva, 1980, nr. 39, 43, 44, și 45.
Richter, 1971, p. 34, nr. 96.
Zwierlein-Diehl, 1979, p. 192, 137, nr. 1424.

a b
Fig. 1. Piatră gemă cu imaginea zeiței Minerva. Muzeul de Arheologie și Etnografie din Corabia:
a. fotografie; b. desen.


Comentariu: Așa cum am precizat, piesa nu are locul de descoperire cunoscut. Faptul că se
află în Muzeul de Arheologie și Etnografie din Corabia, ar putea indica ca loc de descoperire,
Sucidava.
Însă, câteva piese cu reprezentări similare, provin de la Romula, acolo unde a fost
documentat singurul atelier de producție a pietrelor gravate din provincia Dacia Inferior3.
Descrierea pieselor:

3
Datorită numărului mare de pietre geme descoperite, dar și pe baza analizării acestora, prof. D. Tudor a conchis
existenta unui atelier de fabricare a gemelor la Romula.
118
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

2. Piatră gemă cu reprezentarea zeiţei Minerva (Fig. 2-a,b):


Piesa are formă ovală și a fost realizată din jasp de culoare cărămizie4. Descrierea
reprezentării se poate face doar după fotografia mulajului gemei. Așa cum se poate observa din
imagine, piesa este spartă în partea dreaptă inferioară.
Tipul iconografic este cel obişnuit. Este conturat un personaj feminin stând în picioare, cu
chipul îndreptat spre stânga. Femeia este îmbrăcată cu un veşmânt lung până la glezne. În mâna
dreaptă ţine o patera, iar în stânga, lancea. La picioare, imediat lângă lance, este aşezat scutul. Pe
cap poartă un coif cu panaș5. Este vorba despre o reprezentare clasică a zeiței Minerva.
La momentul publicării, gema făcea parte din Colecția Muzeului din Caracal. În prezent,
atât piesa originală, cât și mulajul acesteia s-au pierdut.

Nr. inv. :1785.


Dimensiuni: 1 x 1,4 cm.
Greutate: neprecizată.
Datare: epoca romană a Daciei.
Bibliografie:
Tudor, 1967, p. 211, nr. 5, fig. 2/4.
Tudor, 1978, fig. 34/4.
Analogii :
Casal García, 1991, p. 123, nr. 200.
Lafli, 2012, p. 137, nr. 36; p. 151, nr. 119.
Maaskant-Kleibrink, 1978, pp. 296-297, nr. 854.
Sena Chiesa, 1966, p. 126, VI, nr. 120.

a b
Fig. 2. Piatră gemă cu zeița Minerva redată pe suprafață. Romula.
a. fotografie mulaj; b. desen.

4
Informația a fost preluată de la D. Tudor. În prezent este imposibil de verificat, întrucât piesa s-a pierdut.
5
De subliniat faptul că gema propriu-zisă a fost lucrată în negativ, motiv pentru care imaginea imprimată în mulaj apare
redată în pozitiv (în oglindă).
119
FILIP Gabriela

3. Piatră gemă cu reprezentarea zeiței Minerva (Fig. 3-a,b):

Piesa este lucrată în carneol roșu-cărămiziu prin gravare și șlefuire, cu vegetație fosilă în
compoziție6. Are formă ovală, iar în secțiune este tronconică cu baza mică jos. Suprafața plană. Este
spartă în partea dreaptă superioară.
Se distinge foarte clar silueta unui personaj feminin redat în picioare și profilat spre dreapta.
Poartă un veșmînt lung, strâns în dreptul taliei cu o cingătoare. Așa cum apare în reprezentare este
vorba cu siguranță despre o ținută formată din chiton și himation, combinație vestimentară purtată
de femei în antichitate.
Femeia este figurată ținând în mâna dreaptă o lance și un scut sprijinit de pământ, la
picioarele acesteia. Mâna stângă este întinsă spre înainte și ține un obiect ce se aseamănă cu o
patera. Pe cap poartă un coif cu panaș. Piciorul drept este acoperit doar parțial de drapajul
veșmântului. Astfel, putem identifica personajul cu zeița Minerva.
Piatra gemă este lucrată satisfăcător. Tratarea stilistică a piesei în discuție este destul de
schematică. O atenție mai mare s-a acordat elementelor ce compun coiful și ținuta vestimentară.
La momentul publicării, piesa făcea parte dintr-o colecție particulară. În prezent se află în
Colecția Muzeului din Caracal.

Nr. inv.: 2018.


Dimensiuni: 1,2 x 0,9 x 0,3 cm.
Greutate: 0,45g.
Datare: epoca romană a Daciei.
Bibliografie:
Tătulea, 1994, fig. 37/15.
Tudor, 1967, p. 211, nr. 6, fig. 2/5;
Tudor, 1968a, fig. 36/10.
Tudor, 1968, fig. 16.
Tudor, 1978, fig. 34/13.
Analogii:
Gesztelyi, 2000, pp. 51-52, nr. 82.
Gramatopol, 1974, p. 48, VI, nr. 121.
Hamburger, 1968, 1-38, p. 27, II, nr. 33.
Henig, 1974, p. 37, VIII, nr. 240.
Milcheva, 1980, p. 41, nr. 45.
Milcheva, 1987, p. 201, LXVIII, nr. 13.
Sena Chiesa, 1966, p. 125, VI, nr. 117-118.
Zwierlein-Diehl, 1969, p. 171, 80, nr. 457.

6
Expertiza gemologică aparține ing. geofizician gemolog Andrei Costin Victor, căruia doresc să îi mulțumesc și pe
această cale.
120
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

a b
Fig. 3. Piatră gemă cu reprezentarea zeiței Minerva pe suprafață. Romula.
a. fotografie; b. desen.

4. Piatră gemă cu reprezentarea zeiţei Minerva (Fig. 4):

Piesa a fost lucrată în jasp7 și are forma ovală. În secțiune este tronconică cu baza mică în
sus. Pentru o descriere a reprezentării avem la dispoziție doar un desen extrem de schematic
realizat.
Se poate observa un personaj feminin în picioare, îmbrăcat într-un veșmânt lung. În zona
taliei pare a fi sugerată o cingătoare, așadar poate fi vorba despre un chiton, veșmânt purtat în
antichitate după cum spuneam, doar de femei.
Profilată spre dreapta, femeia este figurată purtând lancea şi scutul în mâna dreaptă. În brațul
stâng întins pare că ține un obiect. Judecând după tipul iconografic dar și pe baza analogiilor,
probabil este vorba despre o patera. Având în vedere detaliile, avem de-a face cu o reprezentare
(rudimentară) a zeiței Minerva.
Lucrarea subiectului gravat pare neterminată, observație ce poate fi pusă și pe seama
desenului destul de sumar realizat.
La data publicării, piesa se afla în Colecția Dr. Ștefan Niculescu din București.

Dimensiuni: 0,5 x 0,7 cm.


Greutate: neprecizată.
Datare: epoca romană a Daciei.
Bibliografie:
Tudor, 1967, p. 219, nr. 42, fig. 5/2.
Analogii:
Casal García, 1991, pp. 122-123, nr. 196, 199.
Gramatopol, 1974, p. 49, VII, nr. 139.
Maaskant-Kleibrink, 1978, p. 297, nr. 855.

7
Ca și în cazul piesei precedente de la Romula (vezi mai sus nr. 1), informația cu privire la materialul din care a fost
lucrată gema a fost preluată de la D. Tudor. În prezent, acest aspect este dificil de clarificat.
121
FILIP Gabriela

Milcheva, 1980, pp. 39-40, nr. 39.


Zwierlein-Diehl, 1969, p. 145, 66, nr. 368.

Fig. 4. Piatră gemă cu reprezentarea zeiței Minerva. Romula. Desen refăcut după D. Tudor.

Concluzii: Imaginea zeiței Minerva, așa cum o regăsim pe gemele prezentate aici, rămâne o
apariție obișnuită în gliptica romană. Atenția mi-a fost atrasă însă de asemănarea reprezentării de pe
gema din muzeul de la Corabia, cu cele gravate pe gemele de la Romula. Apartenența acestora la un
singur atelier pare plauzibilă, fără a exclude în totalitate și alte variante.
Altfel, gemele realizate în atelierul de producție a pietrelor gravate de la Romula, circulau în
tot sudul provinciei Dacia. O bună dovadă în acest sens rămân tehnica și stilul de gravare, frecvența
unor anumite tipuri de subiecte, dar și amprenta artistică, personală, a meșterilor gravori romulensi.
Toate aceste aspecte se întâlnesc și în cazul celor patru geme prezentate aici.

BIBLIOGRAFIE

Casal García, R. 1991. Colección de Glíptica del Museo Arqueológico Nacional (serie de
entalles romanos). I-II. Dirección General de los Museos Estatales, Madrid.
Furtwängler, A. 1900. Die Antiken Gemmen. I-III, Leipzig.
Gesztelyi, T. 2000. Antike Gemmen Im Ungarischen Nationalmuseum. Budapesta.
Gramatopol, M. 1974. Les pierres gravées du Cabinet Numismatique de l’ Académie
Roumaine. Bruxelles.
Hamburger, A. 1968. Gems from Caesarea Maritima. Atiqot (English Series) VIII,
Ierusalim.
Henig, M. 1974. A Corpus of Roman Engraved Gemstones from British Sites. B.A.R. 8 (II),
Oxford.
Henig, M. 1999. One Hundred and fifty Years of Wroxeter Gems. In M. Henig and Dimitris
Plantzos, Classicism to Neo-Classicism, Essays dedicated to Gertrud Seidmann, BAR International
Series 793, Oxford, pp. 49-66.
Krug, A. 1980. Antike Gemmen im Römisch-Germanischen Museum Köln. Römisch-
Germanische Komission des Deutschen Archäeologischen Institutes, Frankfurt am Main.

122
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Lafli, E. 2012. A Preliminary report on the Intaglio and Cameo at the Museums of Izmir.
Arkeoloji ve Sanat. Journal of Archaeology & Art. EUROPA NOSTRA, Mai-August, pp. 133-154.
Maaskant-Kleibrink, M. 1978. Catalogue of the Engraved Gems in the Royal Coin Cabinet
– The Hague. The Greek, Etruscan and Roman Collections. Dan Hague.
Milcheva, D. A. 1980. Antike Gemmen und Kameen aus dem Archaologischen
Nationalmuseum Sofia. Sofia.
Milcheva, D. A. 1987. Gemme e Cammei del Museo Storico Comunale di Svistov.
Ratiariensia 3-4, Vidin, pp. 193-208.
Richter, G. 1971. Engraved Gems of the Romans – a supplement to the History of Roman
Art (The Engraved Gems of the Greeks, Etruscans and Romans) – II. London: Phaidon Press.
Sena Chiesa, G. 1966. Gemme del Museo Nazionale di Aquileia (Testo e Tavole). Padova.
Tătulea, C. M. 1994. Romula-Malva. Bucureşti.
Tudor, D. 1967. Pietre gravate descoperite la Romula. Apulum VI, pp. 209-229.
Tudor, D. 1968. Romula. Bucureşti.
Tudor, D. 1968a. Oltenia romană. ediţia III-a, Bucureşti.
Tudor, D. 1978. Oltenia romană. ediţia IV-a, Bucureşti.
Zwierlein-Diehl, E. 1969. Antike Gemmen in Deutschen Sammlungen. II, München.
Zwierlein-Diehl, E. 1979. Die Antiken Gemmen des Kunsthistorischen Museums in Wien. II,
München.
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Gema&k=522E0CE35CEE467A905F9EBFE1B2C9F6

LISTA ILUSTRAȚIILOR

Fig. 1. Piatră gemă cu imaginea zeiței Minerva. Muzeul de Arheologie și Etnografie din Corabia: a.
fotografie; b. desen.
Fig. 2. Piatră gemă cu zeița Minerva redată pe suprafață. Romula. a. fotografie mulaj; b. desen.
Fig. 3. Piatră gemă cu reprezentarea zeiței Minerva pe suprafață. Romula.a. fotografie; b. desen.
Fig. 4. Piatră gemă cu reprezentarea zeiței Minerva. Romula. Desen refăcut după D. Tudor.

123
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

O NOUĂ INSCRIPȚIE DE LA CIOROIU NOU

Dorel Bondoc*

Rezumat: Prezentul articol analizează o inscripție recent descoperită la Cioroiu Nou, descoperită
întâmplător sub forma a două fragmente (este posibil să mai fie și altele). Dedicația este făcută unei
divinități feminine, foarte probabil, zeița Nemesis.
Sub dedicație, pe trei coloane au fost redate mai multe nume de persoane, aparținând unui collegium.
Apariția nomen-ului Aurelius în două rânduri, poate indica o datare a inscripției la începutul secolului III.
Locul unde au fost aflate fragmentele de inscripție (pe valurile de pământ ale fortificației) ridică problema
reutilizării sale ca material de construcție, proces petrecut cândva pe la mijlocul secolului III, sau după.

Abstract: In the years 2018 and 2019, during the agricultural works that were carried out in the area of the
fortress of Cioroiu Nou, there were discovered two fragments of inscriptions belonging to the same piece. Of
the inscription 13 rows have been preserved, the first of which contains the name of a divinity (most
probably, Nemesis goddess); on the second row there are the words pro salute, and on the other eleven rows
appear the names of several people.
There is no doubt, the inscription rendered the members of a collegium, most probably a religious one.
The presence of the name Aurelius in two of the cases, can prove the dating of the inscription at the
beginning of the 3rd century.
Its dimensions and weight, but also the mention of several names suggests that this inscription was fixed
on the outer face of the wall of a public building, somewhere to be seen. On the other hand, the dedication to
Nemesis goddess may suggest the existence of an amphitheater nearby.
Not least, the archaeological context of the discovery (on the fortress ramparts) raise the problem of the
inscription, reused like building material. This moment can be placed somewhere at the middle of the 3rd
century or after.

Cuvinte-cheie: Inscripție, Nemesis, Cioroiu Nou, fortăreață, collegium.

Key-words: Inscription, Nemesis, Cioroiu Nou, fortress, collegium.

Urmare a cercetărilor recente și a descoperirilor făcute de-a lungul timpului, vestigiile


arheologice de la Cioroiu Nou1 au suscitat și încă suscită un mare interes din partea cercetătorilor,
dar și a publicului larg, amator de istorie veche și arheologie. Principalul obiectiv arheologic este
reprezentat de fortificația romană, ridicată din câte se pare, de militari din legiunea VII Claudia2
(poate și din legiunea IIII Flavia3).
Săpăturile întreprinse an de an de către Muzeul Olteniei Craiova, sub conducerea
semnatarului acestor rânduri, au pus în evidență mai multe edificii din interiorul fortificației4, dar și
altele, particulare, din cadrul așezării civile5. A fost recoltată o cantitate enormă de ceramică
romană, din care un procent semnificativ a fost pictată6. La aceasta se adaugă monede, obiecte de
fier, obiecte de bronz, obiecte de os și altele7.
Statutul juridic și numele antic al așezării și fortificației romane de la Cioroiu Nou nu ne sunt
cunoscute, deși descoperirile epigrafice oferă unele date în acest sens. Inscripțiile descoperite în secolul

* Doctor, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: dorelbondoc@yahoo.com.


1
Pentru o imagine generală, Tudor, 1978, pp. 208-213; Bondoc, 2010, pp. 6-26.
2
Bondoc, 2000, pp. 117-121; Bondoc, 2015, pp. 14-16.
3
Bondoc, 1997, p. 272, nr. 3; Bondoc, 2018, pp. 11-13.
4
Bondoc, 2015, p. 72, fig. 37.
5
Bondoc, 2018, pp. 29-31.
6
Bondoc, 2006, pp. 128-141; Bondoc, 2015a, pp. 475-480.
7
Bondoc, 2010, pp. 27-57.
124
BONDOC Dorel

trecut au fost deja publicate și îndelung comentate8. Altele, aflate mai recent, au fost prezentate la
diverse sesiuni de comunicări și introduse în bună măsură în circuitul științific prin publicare9.
Există însă și inscripții care încă nu au văzut lumina tiparului din varii motive, însă
publicarea lor este doar o chestiune de timp. În acest context aducem la cunoștința celor interesați o
descoperire de dată recentă, după cum urmează.

1. Inscripție realizată din piatră de sâgă10 (fig.1); s-a păstrat fragmentar. Ne-a fost cedată de
dl. Mari Oanță11, care a descoperit-o cu prilejul arăturilor; foarte probabil, fragmentul a fost adus
din altă parte a așezării, fiind reutilizat la ridicarea valului exterior (sau interior) de pământ, de pe
latura de vest a fortificației (fig. 1.1).
S-au păstrat 13 rânduri, prime două au literele înalte de 2,9-3cm, celelalte, 1,5-2cm. Dimensiuni:
înălțime păstrată- 32cm; lungime păstrată- 30cm; grosime- 12,5cm. Împreună cu fragmentul de
inscripție, a fost recuperată și o bucată din chenarul ce o mărginea (fig. 1, stânga-sus).

Fig. 1. Fragment de inscripție descoperit în 2018 / Fragment of inscription discovered in 2018.

8
IDR, II, pp. 81-86; ILD, pp. 76-78.
9
Bondoc, 2005, pp. 9-15; Bondoc, 2005a, pp. 107-117; Bondoc, 2007, pp. 157-159; Bondoc, 2011, pp. 145-150.
10
Prin sâgă, în Oltenia este desemnată o gresie nisipoasă locală, mai dură sau mai friabilă, utilizată în antichitatea
romană.
11
Mulțumim și pe această cale, pentru gestul frumos.
125
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Fig. 1.1. Locul de descoperire al inscripției, din anul 2018 / The inscription place of discovery, 2018.

2. Inscripție scrisă pe piatră de sâgă (fig. 2); s-a păstrat fragmentar: doar colțul din stânga-
sus; chenarul lat de 12cm, este decorat cu motive vegetale redate în relief, precum niște vrejuri (ar
putea fi vorba despre iederă); câmpul inscripției păstrează nouă rânduri (al nouălea păstrat în foarte
mică măsură); litere înalte de 4,5cm (primul rând), 3,5cm (al doilea rând) și 2cm; dimensiuni
păstrate: 40 x 40 x 15cm.
Inscripția a fost descoperită de către dl. Romică Păpară12, în timpul lucrărilor agricole din
anul 2019, pe valul de pământ interior de pe latura de vest a fortificației (fig. 2.1).
După câte se poate lesne sesiza, primele două rânduri prezintă o scriere monumentală,
celelalte, ușor mai neglijentă. Nu stim dacă inscripția a fost scrisă la fața locului în acest fel, după
cum este posibil să avem de-a face cu o piesă adusă din altă parte cu dedicația deja inscripționată,
restul rândurilor fiind adăugate ulterior. Materialul din care a fost realizată (sâgă) poate sugera că
este vorba exclusiv, despre o creație locală13.
Ca și în cazul de mai sus (nr. 1), contextul de descoperire poate părea ciudat: inscripția a fost
spartă încă din antichitate, iar fragmentele sale au fost reutilizate ca materiale de construcție, la
ridicarea unuia dintre cele două valuri de pământ ale fortificației. Nu este primul caz de acest gen,
așa cum voi arăta mai jos.

12
Piesa ne-a fost cedată cu amabilitate de către descoperitor, sincere mulțumiri.
13
Un ciocan de pietrar a fost descoperit într-o groapă din vecinătatea edificiului termal, cf. Bondoc, 2010, p. 48, nr. 75;
Bondoc, 2015, p. 115, nr. 455.
126
BONDOC Dorel

Fig. 2. Fragment de inscripție descoperit în 2019 / Fragment of inscription discovered in 2019.

Fig. 2.1. Loc de descoperire al inscripției, din 2019 / The inscription place of discovery in 2019.
127
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Cele două fragmente de inscripții au fost analizate îndelung. Sesizând anumite similarități
privind maniera de gravare a literelor, înălțimea lor, grosimea celor două fragmente, precum și
elementele de decor de pe chenarul piesei, am încercat să potrivim cele două fragmente; rezultatul a
fost acela că este vorba despre aceeași inscripție (fig. 3). În prezent, cele două fragmente se găsesc
la Muzeul Olteniei Craiova.

Fig. 3. Reconstituire grafică a inscripției de la Cioroiu Nou (desen G. Filip) / Graphic reconstitution of the
inscription from Cioroiu Nou (drawing G. Filip).

128
BONDOC Dorel

După ce am alipit cele două fragmente (nu este exclus să mai apară și altele, pe viitor),
lectura inscripției ar fi următoarea:

D E A E N [E M E S I]
P R O S A L V T E ------------------
ANT(onius) CASSIANVS ---------- EFIMEON ANT(antonius) -------
IVL(ius) ALEXSANDER IVL(ius) PROC(u)LVS CTSO -----------------
TRE(verus) FLORIANVS AEL(ius) A(n)TONIVS CASSI -----------------
IVL(ius) SYRIANVS COR COSCONTIVS ANT(antonius) ERCVL(anus)
IVL(ius) CAS(sius) TIT(us) HERMAIVS VLP(ius) VALEN(s)
MVL BO ----- AVR(elius) C(h)RESTVS NON(ius) MVZA----
M -------------------- IVL(ius) VALENTINVS IVL(ius) VICTO(r)
IVL(ius) VALE(N)S AEL(ius) LAVIV(s)
IO-- --------- VTIO IVL(ius) IANVAR
------ --------- ANVS IVL(ius) MAX(imus)
------ ------------- VS AV(r)ELI[us]

În speranța că am reușit să citim corect toate literele inscripției care s-au păstrat14, sunt de
făcut următoarele remarci. S-au păstrat 13 rânduri, din care primul conține numele divinității căreia
i-a fost dedicată inscripția (cel mai probabil, zeița Nemesis); pe al doilea rând se găsește formula
pro salute, iar celelalte unsprezece, mai multe nume de persoane.
Primele două rânduri prezintă o scriere monumentală, literele au fost gravate cu grijă și
atenție, sunt spațiate, iar înălțimea lor este mai mare decât în cazul celorlalte rânduri.
Sub acestea, se găsesc încă 11 rânduri cu nume de persoane grupate pe trei coloane
verticale; spre deosebire de primele două rânduri de sus, acestea au fost scrise neglijent, cu multe
litere în ligatură, în intenția de a face economie de spațiu. Practic, din cele 11 rânduri despre care
discutăm aici, nu există nici unul fără litere în ligatură, după cum urmează:

Coloana 1 Coloana 2 Coloana 3


Rând 3 A+N+T și A+N+V+S M+E A+N+T
Rând 4 V+L și A+L+E V+L, R+O și V+S T+S
Rând 5 T+R+E și V+S A+E+L
Rând 6 V+L și A+N+V+S O+R, O+S, O+N+I și V+S A+N+T, R+C, V+L
Rând 7 R+M+A și V+S V+L+P și V+A
Rând 8 M+V+L A+V+R și V+S O+N și M+V
Rând 9 V+L;V+A+L;E+N+T;V+S
Rând 10 V+L A+E
Rând 11 V+T V+L; A+N+V+A
Rând 12 A+N V+L; M+A
Rând 13 V+S A+V

Nu toate numele de pe inscripție au putut fi întregite mulțumitor. Spre exemplu, pe


penultimul rând de pe coloana 1, se păstrează doar literele MVL BO-------, formulă pentru care nu
am găsit nici o posibilitate de întregire.
Pe rândul 6 din coloana 2, apare numele COSCONTIUS în loc de COSCONIUS. Pe
ultimele trei rânduri din coloana 2, literele ce s-au păstrat se pretează la mai multe variante de
completări, drept care existând riscul de a greși, am preferat să nu propunem întregiri.
De asemenea, pe rândul 3 din coloana 3, literele păstrate CTSO---- nu lasă prea mult spațiu
de manevră în direcția completării numelui/numelor. În fine, pe rândul 8 din coloana 3, nomen-ul
MUZA / MUSA lasă loc de discuții privind întregirea sa.

14
Lectura inscripției s-a făcut cu ajutorul dlui. Prof. C.C. Petolescu, căruia îi mulțumim călduros și pe această cale.
129
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

*
Fără îndoială, inscripție redă numele membrilor unui collegium15, foarte probabil, religios;
dedicația de pe primul rând nu ar trebui să lase loc de îndoială în această privință.
Se mai poate remarca faptul că toți indivizii menționați în inscripție au fost indicați doar prin
nomen și cognomen, praenomen-ul lipsind în toate cazurile. Prezența în cel puțin două cazuri a
nomen-ului Aurelius, poate data inscripția la începutul secolului III.
Cea mai mare parte a numelor menționate de inscripție sunt de origine romană. Excepție fac
Alexsander (coloana 1, rândul 4), pentru care trebuie căutată o origine greacă16. De asemenea,
Syrianus (coloana 1, rândul 6), Efimeon (coloana 2, rândul 3), Hermaius (coloana 2, rândul 7) și
evident, Muza / Musa (coloana 3, rândul 8).
Pentru cele mai multe dintre acestea se pot găsi analogii, însă cel mai ciudat este ultimul-
Nonius Muza (Musa). Făcând apel la repertoriul onomasticii romane, găsim și un astfel de
cognomen, împrumutat din limba greacă17.
O bună analogie pentru inscripția noastră de la Cioroiu Nou provine de la Apulum18, cu
precizarea că este foarte probabil ca în cazul din urmă, cei nominalizați să fie soldați sau veterani ai
legiunii XIII Gemina.
Dimensiunile mari, greutatea sa, precum și nominalizarea atâtor persoane conduc la
concluzia că inscripția de la Cioroiu Nou se găsea în antichitate fixată în peretele unei clădiri
publice, al cărui specific nu poate fi precizat deocamdată. Pe de altă parte, invocarea zeiței Nemesis
ar putea sugera existența în apropiere, a unui amfiteatru.
O ultimă precizare se leagă de contextul de descoperire al inscripției, pe valul (valurile) de
pământ, de pe latura de vest a fortificației de la Cioroiu Nou. În mod cert, inscripția a fost spartă
încă din antichitate, iar cele două fragmente au fost aduse acolo pentru a fi reutilizate.
Refolosirea vechilor monumente din acest caz nu este o operațiune singulară la Cioroiu
Nou; în urmă cu câțiva ani semnalam o inscripție descoperită în colțul de nord-est al fortificației, pe
sistemul său defensiv, unde fusese reutilizată ca material de construcție19; o alta, mult mai
cunoscută, este dedicația pusă de Germanus20, speculator al legiunii VII Claudia, spartă și folosită
în chip similar21.
Putem vorbi astfel despre o practică utilizată începând cu secolul III22, mai cu seamă de la
mijlocul acestui veac (după domnia lui Philippus I), într-o vreme în care autoritățile politice și
militare ale Daciei căutau soluții pentru repararea sau reconstruirea fortificațiilor avariate, în
contextul evenimentelor dramatice din această perioadă de timp.

BIBLIOGRAFIE

Bondoc, D. 1997. Câteva piese sculpturale şi epigrafice aflate la Muzeul Olteniei Craiova.
Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie 3, 48, pp. 271-275.
Bondoc, D. 2000. Un detaşament din legiunea VII Claudia la Cioroiul Nou, jud. Dolj. Studii
şi cercetări de istorie veche şi arheologie 1-2, 51, pp. 117-121.
Bondoc, D. 2005. VTERE FELIX pe un inel roman de argint descoperit la Cioroiu Nou,
comuna Cioroiaşi, judeţul Dolj. Analele Universităţii din Craiova. Seria ştiinţe filologice, limbi şi
literaturi clasice I, 1-2, pp. 9-15.

15
Collegii-le din Dacia, la Piso et al., 2016, pp. 114-116.
16
Ruscu, 2003, p. 121.
17
Kajanto, 1965, p. 53 și 216.
18
Popa, 1982, pp. 111-116; IDR, III, 5/ 2, pp. 350-352, nr. 450.
19
Bondoc, 2007, pp. 157-158.
20
IDR, II, pp. 81-82, nr. 141.
21
Bondoc, 2015, pp. 14-15.
22
Isac, 2007, cu discuții și bibliografie.
130
BONDOC Dorel

Bondoc, D. 2005a. The officina of Ambiurus from Cioroiul Nou, Cioroiaşi Commune, Dolj
County. C. Mușețeanu, M. Bărbulescu, D. Benea (eds.), Corona Laurea. Studii în onoarea Luciei
Ţeposu Marinescu. Bucureşti, pp. 107-117.
Bondoc, D. 2006. Roman painted pottery discovered at Cioroiul Nou, Dolj County,
Romania. In Honorem Gheorghe Popilian (edited by Dorel Bondoc). Craiova, pp. 128-141.
Bondoc, D. 2007. O inscripţie recent descoperită la Cioroiu Nou. Studii și cercetări de
istorie veche și arheologie 58, 1-2, pp. 157-159.
Bondoc, D. 2010. Cioroiu Nou. 100 descoperiri arheologice / One hundred archaeological
discoveries. Craiova.
Bondoc, D. 2011. A stamped amphora of the producer Dionysogenes, discovered at Cioroiu
Nou. Studies in Archaeology and History. An anniversary volume to professor Nicolae Gudea on
his 70th birthday (ed. Călin Cosma). Cluj Napoca, pp. 145-150.
Bondoc, D. 2015. Edificiul termal (balneum) al legiunii VII Claudia de la Cioroiu Nou / The
Bath house (balneum) of Legio VII Claudia from Cioroiu Nou. Craiova.
Bondoc, D. 2015a. New data about Roman painted pottery discovered at Cioroiu Nou, Dolj
county, Romania. The Danubian lands between the Black, Aegean and Adriatic Seas (7th century
BC-10th century AD). Proceedings of the Fifth International Congress on Black Sea antiquites
(Belgrade, 17-21 September 2013) (eds. Gocha R. Tsetskhladze, A. Avram and J. Hargrave).
Oxford, pp. 475-480.
Bondoc, D. 2018. Romanii la Cioroiu Nou / The Romans at Cioroiu Nou. Craiova.
Isac, D. 2006-2007. Reparații și reconstrucții în castrele Daciei romane în a doua jumătate a
secolului III p. Chr. (o nouă analiză a fenomenului). Ephemeris Napocensis XXVI-XXVII, pp. 131-163.
Kajanto, I. 1965. The Latin cognomina. Helsinki.
Piso, I., Ardevan, R., Fenechiu, C., Beu-Dachin, E., Lalu, Ș. 2016. Lexicon Epigraphicum
Daciae. Cluj-Napoca.
Popa, A. 1982. O listă de soldați din secolul al II-lea descoperită la Alba-Iulia. Apulum 20,
pp. 111-116.
Ruscu, L. 2003. Corpus Inscriptionum Graecarum Dacicarum. Debrecen.
Tudor, D. 1978. Oltenia romană. ediția IV-a, București.

ABREVIERI

IDR, II: Florescu, Gr., Petolescu, C.C. (eds.). Inscripţiile Daciei romane, II. Oltenia şi Muntenia,
Bucureşti, 1977.
IDR, III, 5/2: Piso, I. (ed.). Inscriptions d'Apulum (Inscriptions de la Dacie romaine – III, 5. Vol. 2,
Paris, 2001.
ILD: Petolescu, C.C. (ed.). Inscripții latine din Dacia, București, 2005.

131
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

NUMELE TRAIANUS ÎN ONOMASTICA ROMANĂ

Constantin C. Petolescu*

Rezumat: Deşi celebru, numele Traianus este foarte rar în onomastica romană (doar 30 de atestări; vezi
catalogul ce urmează). Totuşi, numele este persistent până în epoca romană târzie. Ca o curiozitate, se întâlneşte
acest nume într-o inscripție cu litere slave, săpată pe un bloc de piatră descoperit la Păcuiul lui Soare (mijlocul
secolului al X-lea), conținând trei nume străromâne: Savu, Dimi[trie] şi Trai[an]. În antichitatea târzie, numele
împăratului a fost atribuit unui număr important de opere constructive, în special în zona dunăreană. În tradiția
populară şi toponimia din teritoriile cu populație romanică, numele s-a păstrat în forma Troian.

Résumé: Bien que célèbre – ou exactement pour ce motif – le nom de Traianus est assez rare dans
l’onomastique romaine (seulement 30 attestations). Et pourtant, le nom est persistant jusqu’à la basse
époque romaine. Dans l’Antiquité tardive, le nom de l’empereur Trajan a été attribué à plusieurs œuvres,
spécialement dans les provinces danubiennes. Dans les territoires avec une population romane, il s’est
conservé sous la forme Troïan, dans la tradition populaire et dans la toponymie.

Cuvinte-cheie: Împăratul Traian, Troianus (nume popular al împăratului), Traianus (nume de personnă),
Troian (toponim).

Mots-clef: Empereur Trajan, Troianus (nom populaire de l’empereur), Traianus (nom de personne), Trojan
(toponyme).

Marcus Ulpius Traianus (viitorul Imp. Caesar Nerva Traianus Augustus; 97-117) s-a născut
probabil în anul 53, la 18 septembrie (Pliniu cel Tânar, Paneg. 92,4; Epist. X 71,2), la Italica în
Hispania1.
Istoricul roman Eutropius (VIII, 2) afirmă că împăratul Traian se trăgea dintr-o familie mai
degrabă veche decât strălucită: familia antiqua magis quam clara. Sextus Aurelius Victor indică
drept origine a viitorului împărat cetatea Tuder din Umbria (Epitome de Caesaribus, XIII,1): Ulpius
Traianus, ex urbe Tudertina, Ulpius ab avo dictus, Traianus a Traio paterni generis auctore vel de
nomine Traiani patris sic appellatus, imperavit annos viginti („Ulpius Traianus, din oraşul Tuder,
numit Ulpius după bunic, Traianus de la Traius ca autor al neamului patern, sau de la numele tatălui
astfel numit, a domnit douazeci de ani”)2.
De asemenea, pe baza unei inscripții pe un paviment în opus signinum descoperit la Italica
în Hispania (în anul 1954): M(arcus) Trahius C(ai) f(ilius) pr(aefectus) sau pr(aetor)3, s-a tras
concluzia că ginta sa originară nu era Ulpia, ci Traia; de la aceasta derivă cognomen-ul Traianus.
Prin urmare, gentiliciul Ulpius provine de la ginta maternă (Ulpia) a viitorului împărat, al cărui tată
omonim ar fi fost adoptat de socrul său. Dar Aurelius Victor a făcut o confuzie între Tuder, cetate
din Umbria, şi Tudertania, regiune din Hispania Baetica. Oricum, din surse epigrafice nu se cunosc

*Prof. dr.; Academia Română, Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan» din Bucureşti, e-mail: ccpetolescu@yahoo.fr.
1
Despre împăratul Traian, vezi: R. Hanslik, RE, Suppl. X, col. 1035−1102; Castillo, 1982, p. 515, nr. 94; Kienast,
1996, p. 122 şi urm. (cu toate datele bibliografice). Vezi de asemenea: C. González (ed.), Trajano emperador de Roma,
Roma, 2000 (Saggi di storia antica, 161; volumul reuneste actele unui colocviu desfăşurat la Sevilla, 14−17 septembrie
1998; vezi AE, 2000, 40); Jaime Alvar − Blázquez, J.M., Trajano, Madrid, 2003.
2
Vezi Pseudo-Aurelius Victor, Epitome de Caesaribus – Epitomă despre împărați. Editio bilinguis. Traducere şi
considerații lingvistice de Mihaela Paraschiv. Ediție îngrijită, abrevieri, studiu introductiv, note şi comentarii, indice de
Nelu Zugravu, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2012, pp. 168-169.
3
AE, 1987, 494 (= AE, 1988, 707).
132
PETOLESCU Constantin C.

Ulpii înainte de domnia lui Traian4. De asemenea, Eutropius (VIII, 2) şi Ioannes Lydus (De
mensibus, 4, 23) mai mentionează şi un al doilea cognomen al împăratului: Crinitus5.
Dintre predecesori, primul Traianus cunoscut a fost tatăl omonim al împăratului: Marcus
Ulpius Traianus6.

I. Repertoriul ce urmează este rezultatul investigării izvoarelor epigrafice (greceşti şi latine),


precum şi a altor surse istorice.

1. Primul asupra căruia ne oprim este tot un împărat: Imp. Caesar C. Messius Quintus
Decius Traianus Aug., numit mai simplu Traianus Decius Aug.
Era originar din Sirmium. Se consideră că împăratul Decius7 şi-a adăugat numele Traianus
ca o promisiune de revenire la gloria militară din epoca marelui predecesor. Este posibil totuşi ca
acest nume să fi existat chiar în familia sa, dacă avem în vedere că era originar din zona dunăreană,
unde amintirea lui Traian era venerată8.

2. L.B[la]ttius L. f. Traianus Pollio


Italica. Inscripție descoperită în cursul săpăturilor din teatru.
AE, 1978, 402: L. B[la]ttius L(uci) f(ilius) Traianus Pollio et C(aius) F(abius?) C(ai)
f(ilius) Pollio, IIvir(i) desig(nati) iter(um), pontif(ices) prim[i creati ab] Augusto orchestram
proscaenium itinera, aras et signa d(e) s(ua) p(ecunia) f(aciendum) c(uraverunt).
Expresia pontif(ices) prim[i creati ab Augusto] poate fi pusă în legătură cu ridicarea oraşului
Italica la rangul de colonia sub Hadrian (vezi AE, 1981, 503). Augustus era împăratul domnitor la
acea dată.

3. Traianus, Aug(usti) lib(ertus)


Ostia; CIL, XIV, 4319: Numini / domus / Augusti / Victor ER (?) / (5) Hedistus / vern(ae)
disp(ensatores) / cum / Traiano / Aug(usti) lib(erto) etc.
Posibil sa fie un libert chiar al împăratului Traian.

4. C. Claudius Traianus
Lugdunun, CIL, XIII, 2102 („tabula triperita saec. secundi, ut videtur”).
Coloana din stânga: D(is) M(anibus) C(ai) Claud(ii) Liberalis et Liviae Ianthes, Cl(audius)
Traianus, fil(ius) parentibus;
Coloana centrală: D(is) M(anibus). C. Claud[ius C.? ] fil(ius) [Traianus vivu]s [sibi et suis]
f[ec]it.

4
Vezi totuşi AE, 1998, 1336 (inscripție greacă din Efes): un Ulpius Syntrofus, care şi-a primit probabil numele de la
Traianus-pater.
5
În traducere: „cel cu plete lungi”, epitet al lui Apollo. Eutropius atribuie lui Traian acest cognomen probabil prin
contaminare cu numele consularului Ulpius Crinitus, dux Illyriciani limitis et Thraciae, din timpul împăratului Valerian;
acest senator este considerat în Historia Augusta drept tatăl adoptiv al împăratului Aurelian (Divus Aurelianus, 13−15;
vez Šašel, 1982, p. 573).
6
Marcus Ulpius Traianus (pater) s-a născut cândva între anii 25−30, probabil dintr-o familie de cavaleri; înnobilat eventual pe
timpul lui Nero. Cariera sa este cunoscută abia începând cu guvernarea unei provincii senatoriale: proco(n)s(ul) Hispaniae
B(a)eticae, apoi legat al legiunii X Fretensis în Iudaea, sub ordinele lui Vespasian, în 69−70. Ataşamentul față de comandantul
său (devenit împărat) i-a adus consulatul (suffectus), probabil în anul 70. A urmat guvernarea unor provincii consulare:
Cappadocia-Gallatia (în 70/71), apoi Syria (73/74−77); comanda operațiunilor în razboiul cu parții i-a adus ornamenta
triumphalia. În 79/80 a fost proco(n)s(ul) Asiae. A murit cândva înainte de octombrie 97; divinizat în 113: Divus Traianus
Pater. Vezi: PIR2, V 574; Castillo, 1982, pp. 514−515, nr. 93; AE, 2000, 1425.
7
Despre originea şi cariera viitorului împărat: PIR2, M 520; J. Šašel 1982, p. 571; Kienast 1996, p. 204−205.
8
Vezi Petolescu, 1983, pp. 143−145; varianta amplificată: Petolescu, 1994 pp. 723−729. Vezi încă Petolescu, 2003, pp.
97−102.
133
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Coloana din dreapta: D(is) M(anibus) Claudiae C. fil(iae) piae animae dulcissimae, vixit
an(nis) XVII m(ensibus) X d(iebus) X; C. Cl(audius) Traianus, pater, filiae.

5. P. Aelius Traianus
Napoca; CIL, III, 867: P(ublio) Ael(io) Traiano / vix(it) an(nos) XXVIII / fil(io) et Ael(io)
Libero / (5) alumno vix(it) an(nos) III. / P. Ael(ius) Dacianus, / dec(urio) et aedil(is) col(oniae) /
f(aciendum) c(uravit).
P. Aelius Traianus, mort la vârsta de 28 de ani, era fiul lui P. Aelius Dacianus, decurion, fost
edil al coloniei Napoca (creată către anul 180); acesta era fără îndoială un dac, care primise
cetățenia de la împăratul Hadrian9.

6. P. Aelius Traianus
Brigetio; CIL, III, 4336; RIU, II, 588: D(is) M(anibus). / Ulpiae Martinae an(norum) LXIII
(?); / P(ublius) Ael(ius) Traianus, dec(urio) / mun(icipii) Brig(etionis), aviae / piissimae
f(aciendum) c(uravit).
Personajul primise cetățenia probabil de la împăratul Hadrian.

7. Aurelius Traianus
Libert imperial din Laodicaea Katakekaumene, în funcție la Synnada (Frigia) în ultima
treime a secolului al II-lea sau la începutul secolului al III-lea (v. mai jos, 8 d ).

8. Aurelius Traianus. Laodicaea Combusta (Galatia).

Aurelius Traianus (fiul precedentului) era libertus Augusti, probabil al împăratului Marcus
Aurelius. În inscripția de la Synnada, el este onorat de către cetate în calitate de logisthv"
(curator)10.

9. L. Fabius Traianus. Zeugma (Seleucia, pe Eufrat); stelă funerară. E. Lafli, 2018, p. 82,
nr. 8: Louvkio" Favbio" / Trai>ano;" a[lupai / ce're.

II. În câteva inscripții, Traianus apare în locul nomen-ului:

10. L. Traianus Arabus (sic)


Ostia; CIL, XIV, 461; inscriptia membrilor unui colegiu:
Dedicata IIII idus Mart(ias), Imp(eratore) domino n(ostro) Gordiano Aug(usto) et M. Acilio
Aviola co(n)s(ulibus) (12 martie 239); între membrii colegiului: L. Traiano Arabo (ablativ).

11. L. Traianus Ibliomarus


Osterburken (Germania Superior); AE, 1985, 695; Schallmayer 1990, p. 139−140, nr. 153.

9
Petolescu, 1992, pp. 122−123.
10
Gueber, Sartre, 1998, p. 96.
134
PETOLESCU Constantin C.

Diae Candid(a)e Reg(inae) et num(ini) eius L. Traianus Ibliomarus, mil(es) leg(ionis) VIII
Aug(ustae), b(ene)f(iciarius) co(n)s(ularis), pro se et suis v(otum) s(olvit) l(ibens) l(aetus) m(erito).
Sfârşitul secolului al II-lea − începutul secolului al III-lea.

12. Traianus Mucianus


Augusta Traiana (Thracia). Ofițer din anturajul împăratului Gallienus, cu o carieră extrem de
interesantă. Toate datele bibliografice: IDRE, II, 352.

13. Traianius
Civitas Igaeditanorum (Lusitania); CIL, II, 456: Traianio / Rufino / Nigro, Tertulla / mater
f(aciendum) c(uravit).
De remarcat „gentiliciul” perfect: Traianius.

III. Numele Traianus este atestat şi în epoca romană târzie:

14. Diplomă militară din 7 ianuarie 306; titularul este un fost militar din cohors VIIII
praetoria; între martori, apare un Valerius Traianus (AE, 1961, 240; RMD, I, 78).

15. Roma; ILCV, II, 3508 (= ICVR, 10, 27364): Locus Traiani et Secundae dep(ositus)
Traianus / XII Kal. Maias Maximo v. c. consule / iacet cum filio et nepote in pace. Anul 528.

16. Roma, epigramă funerară; ICVR, I, 1031, r. 1−18; rândurile următoare (19−21):
Praetextatus Salventius Verecundus Traianus, v(ir) c(larissimus) et sp(ectabilis) vitam / posuit X
Kal(endas) Mai(as) et it(erum) p(ost) c(consulatum) (L)a(mp)adi et Orestis vv. cc. / qui vixit ann(is)
XXXV m(ensibus) II d(iebus) XIII. Anul 532; pentru consulat, a se vedea Degrassi 1952, p. 99.

17. Roma; ICVR, VII, 18067: Traianus qu/i bixit annus (!) / XI et mensis IIII / et dies XV.

18. Ostia; AE, 1991, 351 (= Marinucci 1991, p. 98, nr. 20): Traianus [hic] / [do]rmit [- - - ].

19. Suffetula (Africa Proconsularis). Lespede descoperită într-o basilica; sus, cruce într-un
cerc, încadrată de alpha şi omega. AE, 1971, 495 (= Duval 1971, p. 431).
Traianus, fi/delis, tribu/nus peregri/nus, vixit in / pace annis XL. / Depositus est VIII /
k(a)l(enda)s Maias, ind(ictione) VII.
Defunctul fusese comandantul unei trupe care activa la Sufetula (pentru comparație, editorul
citează AE, 1971, 494: magister militum).

20. Laodiceia Combusta (Galatia); AE, 1997, 1479. Cruce la începutul şi sfârşitul textului.
[- - -] Traeiano;" polite[uov]meno" toi'ß timei[w]tavt[o]i" goneu'sin ke; eJautw'/ mnhvmh"
cavrin.
Traducere: „[- - -] Traianos, curial (a ridicat acest monument) pentru prea onorabilii săi
părinți şi pentru el însuşi, spre pomenire”.
Secolele IV−V p. Chr.

21. Korakesion (Cilicia). AE, 1998, 1419 (= Tomaschitz 1998, p. 48, nr. 26).
Eujch; / Traei/anou'.
După editor, forma literelor şi formula eujchv indică o datare târzie, probabil creştină.

135
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

22. Flavius Traianus. Egipt; Aswan/Syened (367−375). AE, 1908, 235 (= 1909, 108):
Salvis Ddd(ominis) nnn(ostris) Valentiniano, Valente et Gratiano semper Augustis; Fl(avius)
Mauricius, v(ir) c(larissimus) com(es) et dux renovari iussit hunc locum; Fl(avius) Traianus,
p(rae)p(ositus) cum Theb(annis) mil(itibus) reparavit.
PLRE, I, p. 922 („Probably not identical with Traianus 2, who was already dux Aegypti by
367 Sept 24”). Vezi Bernard 1990, p. 179-181 (datarea inscripției: 367-375; vezi AE, 1998, 1470:
commentariu).

23. Traianus
General al împaratului Valens; vezi Ammianus Marcellinus, XXXI 7,1 (Profuturum
praemisit et Traianum, ambo rectores) şi 5; 8,3; 11,1; 12,1 (et Traianus recinctus est, paulo anmte
magister armorum); 13,8.

24. Sfântul Traian


Procopius, De aedificiis, menționează, între alte fortificații (frouvria) din Thracia refăcute
de împăratul Iustinian I, una pusă sub numele unui sfânt aproape necunoscut: (frourivon) tou' aJgivou
Traianou' (De aedificiis, IV, 11). Acest sfânt mai este menționat de Victricius de Ratomagus
(Rouen) (De laude sanctorum, 40), care îl prezintă ca un reputat sfânt thaumaturg: curat Saturninus,
Traianus in Macedonia. Sărbătoarea lui era la 20 sau 21 septembrie.
Este probabil vorba de un martir creştin, care a pătimit poate în cursul persecuției ordonate
de împărații Diocletian şi Maximian; acest sfânt a dat numele său unei fortificații din locul său de
naştere sau locul maririului său11.

25. Traianus Patricius (seculul al VI-lea)


Theophanes Confessor, Chronographia, a. 5870 (a. 378); vezi Fontes, II, p. 594−595:
„Traianus patricius (Traiano;" oJ patrivkio") zice în istoria sa că goții sunt numiți la noi sciți”.

26. Traianus, preot din Syracusa, căruia papa Grigore cel Mare îi adresează o epistolă (V, 20)12;
promovat episcop de Malta, căruia acelaşi papă îi adresează două epistole (X, 1 şi XIII, 20)13.

27. Păcuiul lui Soare (jud. Constanta). Bloc de calcar descoperit în anul 1993 pe plaja
Dunarii; desprins fără îndoiala dintr-un zid al cetății, unde fusese reutlizat ca material de
construcție. Dimensiuni: 0,50 × 0,40 (-0,60) × 0,38 m. Se păstrează în Muzeul Dunării de Jos,
Călarasi. Fig. 1.
Diaconu 2007, p. 161-163; Petolescu, 2007, p. 387−388, nr. 1228; Petolescu, 2008, p. 213−216.

După părerea editorului (Petre Diaconu), ar fi vorba de o inscripție greacă târzie (secolul al
X-lea), dar păstrând numele unor martiri din secolul al IV-lea. Doi dintre ei, Savos și Demetrios
sunt foarte cunoscuți, celălalt (de fapt al doilea în textul epigrafic), Trai[ anos], mai puțin cunoscut,
dar atestat și el în sursele patristice. După autor, cele trei nume ar fi în cazul genitiv – opinie
determinată probabil de forma CABY din primul rând; dar numele sfântului în greacă este Savbba,
iar genitivul Savbba.

11
Petolescu, 2011, pp. 452−454; Petolescu, 2018, pp. 213−216.
12
S.Gregorii Magni Opera. Registrum epistolarum libri I−VII (Corpus Christianorum. Series Latina, 140, ed. Dag.
Norberg), vol. I, Turnhout, 1982, p. 302.
13
S. Gregorii Magni Opera. Registrum epistolarum libri VIII−XIV (Corpus Christianorum. Series Latina, 140, ed. Dag.
Norberg), vol. II, Turnhout, 1982, p. 236 şi 388.
136
PETOLESCU Constantin C.

În realitate, inscripția este slavă. Literele (în special A, Y, T) găsesc frapante analogii în
inscripția din anul 943 de la Mircea Voda14, precum şi în inscripțiile rupestre de la Murfatlar (jud.
Constanța)15.
Editorul atrăgea atenția asupra persistenței numelui Traian până în secolul al XI-lea. Noi mai
remarcăm pe CABY (Savu), precum şi Dimit(re), prin urmare două nume străromâne.
În privința caracterului inscripției, suntem de părere ca este o piatră funerară, culeasă dintr-
un cimitir din sudul Dobrogei şi reutilizată ca material de construcție la fortificația bizantină ridicată
dupa anul 971.

IV. Numele Traianus a trecut şi în onomastica feminină:

28. Traiana
Roma; CIL, VI, 23821. D(is) M(anibus) Paramuthi, Traiana domina servo merenti fecit.

29. Traiana
Roma; ICVR, VII, 18066 (« tabellae marmoreae pars bipertita »): Hic requiescit; / et
Traiana con[iux].

CABY TPAI
ΔΗΜΗΤ

Fig. 1. Inscriptia slavă de la Păcuiul lui Soare

30. Traiana. În Synaxariun Ecclesiae Constantinopolitanae se menționează, la 22 mai,


pătimirea Sfântului Basiliscus, arestat din ordinul guvernatorului Cappadociei; în drumul spre
Comana, paznicii Sfântului s-au oprit într-un Cwrivon Dakw'n („Satul Dacilor”), fiind găzduiți de o
femeie numită Trai>anhv (Traiana)16.

14
Comşa et al., 1951, pp. 122−128.
15
Barnea, Ştefănescu, 1971, p. 212.
16
Vezi Teoteoi, 2018, pp. 199−211.
137
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

V. Într-o serie de inscriptii, numele împăratului Traian apare sub forma Troianus17; printr-o
etimologie populară (probabil în legătură cu „originea troiană” a poporului roman), contemporanii,
îndeosebi militarii, îl numeau Troianus. Mai târziu, numele împăratului Traianus Decius devenea şi
el Troianus Decius18; în acest context, mai pot fi luate în consideratie numele legiunii II Troiana,
creată de Traian19, sau numele orașelor Ulpia Troiana Poetovio (în Pannonia Superior)20 şi Augusta
Troiana (în Thracia)21. De la numele împăratului, această formă a trecut şi în onomastica
provincială curentă:

31. M. Troianius Marcellus


Roma; CIL, VI, 2754: M. Troianius M. f. Marcellus Luc(o) Aug(usto), mil(es) coh(ortis) X
pr(aetoriae) (centuria) Scipionis, men(sor) lib(rarius).

32. Troianius Flavinus


Zollfeld (Noricum); AE, 1997, 1219: lista de nume; probabil un colegiu funerar; în coloana
a doua, ultimul nume este Troianius Flavinus.

33. [C]assiu[s T]roianu[s], (centurio) Brittonum Mur(rensium)


Böckingen (Germania Superior); CIL, XIII, 6471.

34. Rheinsheim b. Philippsburg. Nesselhauf 1937, p. 79, nr. 93: Mercurio / Troianus /
Aquensi/s fil(ius) / p(osuit).

35. Troianus
Brigetio; CIL, III, 11039. IRIVA… / MELAI…/ TROIANI…/ PITONIANO / (5) equiti /
mil(iti) leg(ionis) I Adi(utricis) / Arteia Exuperata / soror ADRIVIRVS.

36. Troianus
Britannia; CIL, VII, 920: Dis Manibu/s Marci Troiani / Augustini fi(lii) tum(ulum)
fa/ciendum curavi/t Ael(ia) Ammilusima (?) / coniux kariss(ima).

37. Troianillia
Ager Albanus (Latium); CIL, XIV, 2356: FILIP…Marce/llinus qui v(ixit) / ann(os) XII
die(bus) LVI / TALIDI et Troi/ (5) anilia parent(es) / filio b(ene) m(erenti) f(ecerunt).

38. Deşi rar, numele Troianus a persistat şi în onomastica bizantina22.

Cum se vede din acest repertoriu, acest nume nu a fost prea frecvent în lumea romană. Un
indice al condiției sociale a purtătorilor acestui nume arată:
– un împărat (Traianus Decius): nr. 1;
– elite municipale: nr. 2 (Italica; duumvir), 5 (Napoca; fiul unui dec(urio) et aedil(is)
col(oniae), de origine dacă, 6 (Brigetio, dec. mun. Brig.); 20 (curialis, epoca târzie);
17
Petolescu, 1983, pp. 143−145; Petolescu, 1994, pp. 723−729.
18
CIL, III, 5752 (Noricum); CIL, VII, 1163 (= RIB, I, 2263); CIL, XVII/2, 633 et 641 (Agri Decumates); AE, 1966,
224 (Britannia); AE, 1979, 365 (Hispania); AE, 2004, 953 (Belgica).
19
CIL, III, 2029 (Salonae), 6594 (Egipt); CIL, XIII, 6883 (Mogontiacum); CIL, XIV, 3626 (= ILS, 2742; Tibur);
Alföldy 1975, p. 93−99, no 177 (Tarraco).
20
CIL, III, 6761 (= 270).
21
CIL, VI, 32624 (listă de pretorieni; d, 30).
22
Astfel, Petre Diaconu remarcă numele Troianos la Scylitzes (Historiarum compendium, II, Bonn, 1839, p. 468−469:
un Troianos, nepot al comitopolului Aaron; sec. XI) şi Nicephor Brienus (Commentarii, Bonn, 1836, p. 106: un
Troianos.
138
PETOLESCU Constantin C.

– liberți imperiali: nr. 3 (Ostia), 7 (Frigia);


– ofițeri: nr. 12 (Augusta Traiana, Thracia), nr. 19 (Suffetula, tribunus peregrinus), 22
(Egipt, praepositus), 23 (general al împăratului Valens).
– miles legionis, nr. 11 (leg. VIII Augusta; Osterburken, Germania Superior);
− martorul unei diplome militare, nr. 14;
– membrul unui colegiu, nr. 10 (de navicularii?) la Ostia:
– un istoric târziu (nr. 25);
− personalități creştine: un sfânt (nr. 24: „fortăteața Sfântului Traian”), 26 (preot din Syracusa);
– nume feminin (Traiana): nr. 28−29 (Roma), 30 (Cappadocia);
– condiție necunoscută: nr. 13 (Lusitania).
Explicația rarității acestui nume ar fi în reținerea părinților de a da unui nou născut numele
unui mare erou. Numele este însă persistent până în epoca târzie (istoricul Traianus Patricius, nr.
16). Ca o curiozitate, menționăm acest nume pe un bloc de piatră, cu litere slave, din cetatea de la
Păcuiul lui Soare (nr. 27).
Mai menționăm că, în antichitatea târzie, numele înpăratului Traian a fost legat de o serie de
opere constructive, în special în provinciile dunărene. Chiar şi mai târziu, scriitorii bizantini remarcau
păstrarea memoriei lui Traian în ținuturile de la Dunărea de jos; în ținuturile locuite de români, el s-a
păstrat sub forma Troian, deopotriva în tradiția populară şi în toponimia românească23.
În forma autentică, numele împăratului a reînviat în onomastica românească abia odată cu
raspândirea cultului Antichității, în secolul Şcolii Ardelene.

ABREVIERI

AE L’Année épigraphique, Paris


CIL Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin
ICVR Inscriptiones Christianae Urbis Romae septimo saeculo antiquiores :
G.B. De Rossi, Inscriptiones christianae urbis Romae septimo saeculo antiquiores 1,
Roma 1857−1861.
Inscriptiones christianae urbis Romae septimo saeculo antiquiores, nova series, vol.
7: Coemeteria viae Tiburtinae, ed. A. Ferrua, Città del Vaticano 1980; vol.10:
Coemeteria viae Salariae Veteris et viae Flaminiae, ed. D. Mazzoleni, C. Carletti,
Città del Vaticano, 1992.
ILCV E. Diehl, Inscriptiones Latinae christianae veteres, I−III, 1925−1961
MEFRA Mélanges de l’École Française de Rome et d’Athènes, Paris
PIR2 Prosopographia Imperii Romani, series altera, Berlin
PLRE The Prosopography of the Later Roman Empire, I, Cambridge, 1971 (ed. A.H.M.
Jones, J.R. Martindale, J. Morris)
RIU Römische Inschriften Ungarns, Budapest
SCIVA Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, Bucureşti
SHA Scriptores Historiae Augustae
ZPE Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik, Bonn

BIBLIOGRAFIE

Alföldy, A. 1975. Die römischen Inschriften von Tarraco. Berlin.


Barnea, I., Ştefănescu, Şt. 1971. Din istoria Dobrogei. III, Bucureşti: Editura Academiei.
Bernard, É. 1990. À propos d’une inscription grecque d’Elephantine. ZPE 82, pp. 179-181.

23
Petolescu, 2003, pp. 97−102.
139
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Castillo, C. 1982. Los Senadores Beticos. Relaciones familiares y socials. Epigrafia e ordine
senatorio, II (Tituli, 5), Roma, Edizioni di Storia e Letteratura.
Comşa, E., Bogdan, D. P., Panaitescu, P.P. 1951. Inscripția slavă din Dobrogea, din anul
943. Studii IV, 3, pp. 122-128.
Degrasi, A. 1952. I fasti consolari dell’Impero Romano. Roma.
Diaconu, P. 2007. O inscripție de la Păcuiul lui Soare. SCIVA 58, 1-2, pp. 161-163.
Duval, N. 1971. Inscriptions byzantines de Sbeitla (Tunisie). MEFRA 83, pp. 423-443.
Gueber, E., Sartre, M. 1998. Un logistès à Canatha (Syrie). ZPE 120, pp. 93-98.
Hornero, A.C. 2004. Los spectáculos en la Hispania romana. La documentación
epigraphica. II, Merida.
Kienast, D. 1996. Römische Kaisertabelle. Grundzüge einer römischen Kaiserchronologie2.
Darmstadt.
Lafli, E. 2018. Roman Funerary Stelas and Byzantine Inscriptions in the Museum of
Şanlıurfa. Philia. International Journal of Ancient Mediterranean Studies 4, pp. 74-95.
Marinucci, A. 1991. Iscrizioni cristiane inedited o parzialmente edite. Rivista di Archeologia
Cristiana 67, pp. 75-113.
Nesselhauf, H., 1937. Neue Inschriften aus dem römischen Germanien und den
angrenzenden Gebieten. Bericht der Römisch-Germanischen Kommission 37, pp. 51-134
Petolescu, C.C. 1992. Troianus în epigrafia Latină. Thraco-Dacica 13, pp. 143-145.
Petolescu, C.C. 1994. Troianus dans l’épigraphie latine. Onomastique romaine et évolution
étymologique. L’Afrique, la Gaule, la Religion à l’époque romaine. Mélanges à la mémoire de
Marcel Le Glay (Collection Latomus, 226), pp. 723−729.
Petolescu, C.C. 2003. L’opera dell’imperatore Traiano nel Basso Danubio. Studia historica
et theologica. Omagiu profesorului Emilian Popescu, București - Iași, pp. 97-102.
Petolescu, C.C. 2007. Cronica epigrafică a României (XXVI, 2006). SCIVA 58, 3-4, pp.
365-388.
Petolescu, C.C. 2008. Une inscription de Păcuiul lui Soare. FILIAS CARIN. Mélanges à la
mémoire de Niculae Conovici (Cultură şi civilizație la Dunărea de Jos, XXV), pp. 173-175.
Petolescu, C.C. 2011. Sfinţi cu nume „împărăteşti”. Euharistirion Patriarhului Daniel al
României, Bucureşti, pp. 452-454.
Petolescu, C.C. 2018. Saints à des noms „impériaux”. Divus Traianus, Bucureşti (C.C.
Petolescu, M. Galinier, Fl. Matei-Popescu ed.), pp. 213-216.
Šašel, J.1982. Senatori ed appartenenti all’ordine senatorio provenienti dale province
romane di Dacia, Tracia, Mesia, Dalmazia e Pannonia, Epigrafia e ordine senatorio, II (Tituli, 5),
Roma. Edizioni di Storia e Letteratura, pp. 553-581.
Schallmayer, E. 1990. Die römische Weihbezirk von Osterburken I. Corpus der griechischen
und lateinischen Beneficiarier-Inschriften des römischen Reiches. Stuttgart, 1990.
Teoteoi, T. 2018. Témoignage hagiographique sur la diffusion et la persistance du nom de
Trajan parmi les Daces après la conquête romaine, Divus Traianus, Bucureşti (C.C. Petolescu, M.
Galinier, Fl. Matei-Popescu ed.), pp. 199-211.
Tomaschitz, K. 1998, Unpublizierte Inschriften Westkilikiens aus dem Nachlass Terence B.
Mitdords, Wien, 1998 (Ergänzungsbände zu den Tituli Asiae Minoris, 21), p. 48, no 26 (non vidi).
Thomasson, B.E. 1984. Laterculi praesidum. I, Göteborg.

140
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

NOI INFORMAȚII PRIVIND DESCOPERIREA MONEDELOR HISTRIENE DIN TIPUL


”CU ROATA” ÎN DOBROGEA

Gabriel M. Talmațchi∗

Rezumat: Autorul analizează o descoperire mai veche a unui depozit compus din monede de bronz histriene
din tipul ”cu roata” de la Floriile (com. Aliman, jud. Constanța). Inițial erau cunoscute doar câteva
exemplare descoperite izolat și întâmplător, apoi exista o semnalare generală a acestuia, în total 29 de
monede. Cu ajutorul informațiilor oferite în urmă cu peste un deceniu de regretatul specialist dr. Mihai
Irimia, autorul reconstituie compozițional respectivul depozit și totalizează mai exact 35 sau 37 de
exemplare. Arealul așezărilor de la Floriile (com. Aliman, jud. Constanța) a oferit numeroase vestigii
arheologice și numismatice preromane. Cele ajunse în cadru academic au fost deja publicate. Din nefericire
99 % dintre ele au fost fie rodul unor simple cercetări de teren făcute inclusiv de personalul de specialitate
al muzeului constănțean, fie rezultatul unor intervenții ilegale cu detectoare de metal. Prin importanța
deosebită a descoperirilor, considerăm zona ca fiind activă în ceea ce privește cercetarea, care este
obligatoriu să fie susținută de către autoritățile abilitate prin cercetări arheologice autorizate, prin
protejarea și punere în valoare a patrimoniului istoric existent. De asemenea, sunt analizate și depozitele
anterior publicate și cunoscute din bibliografia numismatică a Dobrogei. Cu acest prilej sunt făcute o serie
de observații de natură tipologică, cronologică și funcțională a monedelor din tipul ”cu roata”.

Abstract: The author analyses an older discovery of a deposit composed of Histrian bronze coins of the
"wheel" type from Floriile (Aliman commune, Constanța county). Initially, only a few specimens were known
which were discovered isolated and randomly, then there was a general indication of it, totalling 29 coins.
With the help of the information provided over a decade ago by the late specialist Mihai Irimia PhD, the
author compositionally reconstitutes the respective deposit and totals 35 or 37 pieces. The area of the
settlements from Floriile (Aliman commune, Constanța county) offered numerous archaeological and
numismatic vestiges of the Pre-Roman period. Those that have arrived in the academic framework have
already been published. Unfortunately, 99% of them were either the result of simple field investigations
carried out by the specialized personnel of the museum in Constanţa, or the result of illegal interventions
with metal detectors. Due to the special importance of the discoveries, we consider the area to be active in
terms of research, which is mandatory to be supported by the authorities empowered by authorized
archaeological research, by protecting and enhancing the existing historical heritage. Also, the previously
published and known deposits from the numismatic bibliography of Dobrudja are analysed. On this
occasion, a series of observations of typological, chronological and functional nature of "wheel" type coins
are made.

Cuvinte-cheie: monede, tipul ”cu roata”, depozite, Histria, Floriile, secolele V-IV a.Chr.

Key-words: coins, “wheel” type, deposits, Histria, Floriile, 5th – 4th cent. BC.
*
În bibliografia numismatică din România sunt cunoscute câteva articole, studii și capitole
din câteva volume care cuprind analize mai mult sau mai puțin exhaustive privind problematica
monedelor histriene din tipul ”cu roata”1. În acest sens sunt discutate aspecte privind producerea
acestora (prin turnare și mai rar prin batere), implicațiile de natură spirituală privind simbolistica
prezentă pe aversul acestora, circulația lor etc. Articolul de față nu își propune o reluare a întregii
discuții generale privind respectivul tip monetar, primul folosit de Histria ca monedă de bronz și


Doctor, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, e-mail: gtalmatchi@yahoo.com.
1
Dimitriu, 1954, pp. 465-467; Preda, 1960, pp. 21-35; Ocheșeanu, 1973-1975, pp. 43-48; Preda, Nubar, 1978, pp. 32-
37; Scorpan, 1980, pp. 25-34; Poenaru-Bordea, 1982, pp. 149-150, nr. 5-9, PL. 35, nr. 5, 8; Mitrea, 1982, pp. 89-97;
Ocheșeanu, Dicu, 1983, pp. 447-450; Mitrea, 1984, pp. 111-122; Preda, 1998, pp. 61-66; Talmațchi, 2002, pp. 17-28;
Talmațchi, 2011a, pp. 100-101, nr. 5.12, p. 110, pp. 240-259, pp. 333-343 (passim).
141
TALMAȚCHI Gabriel M.

care pare să fi folosit ca decor un simbol solar-apollinic. Totuși vom încerca, pe de o parte, să
punctăm tangențial anumite aspecte, făcând câteva precizări pornind de la câteva observații
personale care au la bază cercetări din ultimele două decenii. Pe de altă parte vom reconstitui
„istoria” și compoziția unor descoperiri mai vechi necesare pentru completarea corectă a
repertoriilor descoperirilor monetare din categoria monetară aflată în atenția noastră.
Așa cum prezentam enunțiativ într-un articol recent2, un prim aspect semnificativ pentru
stabilirea mai multor detalii privind acest tip monetar, cu implicații directe asupra etapizării cronologiei
lor, a coroborării cronologiei monetare cu contextul arheologic în funcție de realitatea din săpătură, este
coordonata tipologică. Până în prezent, prof. Constantin Preda a efectuat o ordonare a acestor monede în
cinci serii, în primul rând după modul și mai puțin după nominal (”din punct de vedere ponderal nu
putem face o demarcație de la o grupă la alta”)3. Cu acest prilej atrăgea atenția asupra dificultății
demersului, întrucât erau foarte variate, ca și a faptului că ”între aceste grupe nu există limite fixe”, fiind
ivite numeroase dificultăți în catalogarea monedelor, modul de clasificare fiind ”oarecum arbitrar”. De
asemenea, prof. Gh. Poenaru Bordea propunea, ca ipoteză de lucru, existenţa unor serii succesive pentru
respectivul tip monetar, cu nominaluri paralele4.
După părerea noastră, din punct de vedere tipologic, după modul de execuție a pastilelor,
după modul de realizare al roții, al legendei etc., prin stil și tehnică de execuție, putem identifica în
succesiune câteva serii principale în cadrul tipului general ”cu roata” turnat și apoi bătut la Histria.
Constatăm în acest sens o serie timpurie în care piesele sunt de diametre mici și păstrează
numeroase resturi neuniforme de jur împrejurul piesei datorită turnării lor sub formă de metal lichid
în tipare; este foarte clar că nu există interes în eliminarea respectivelor adaosuri, simțul estetic
nefiind prezent; de asemenea literele sunt redate într-o formă mai degrabă arhaică. Evident că și
greutățile acestor exemplare sunt reduse. Urmează o a doua serie care cuprinde piese monetare care
au curățat flanul (în cea mai mare parte), existând doar resturi ale peduncului, în general restrânse,
iar legenda de pe revers nu este centrată corect, oscilând ca poziționare în interiorul câmpului
monetar. A treia serie, de dinaintea celor bătute, cuprinde monede de modul mare care pot deține un
foarte îngust rest de peduncul, dar impresia generală privind tehnica artistică monetară este
superioară față de seria anterioară, iar legenda este foarte clară, atent executată și ”liniară”,
poziționată în cele mai multe cazuri central. Până de curând, spre exemplu, diferențele de realizare a
literelor din legendă erau privite ca ”greșeli de grafie ale meșterilor gravori” sau ”imperfecțiuni ale
procedeului de turnare”5. Fiind piese de nominal mai mare și greutățile aferente cresc în raport cu
cele două serii anterioare prezentate.
Subiectul central avut în vedere l-a reprezentat prezentarea unor date lămuritoare privind
unele descoperiri de monede cu roata histriene în loturi distincte făcute în spațiul dobrogean și
asupra cărora referințele existente erau mai mult sau mai puțin discrete sau chiar inedite.
Două depozite compuse doar din monede ”cu roata” pot fi amintite ca descoperite în
Dobrogea până în prezent. Primul a fost descoperit la Histria (Planșa I), în cursul cercetărilor
arheologice sistematice, pe un vechi podium al templului zeiței Afrodita din zona sacră. Nivelul
arheologic în care a fost găsit este unul de distrugere și aparține momentului cronologic cca. 500-
primii ani ai sec. V a.Chr. sau mai târziu6. Depozitul avea în componență șase exemplare de bronz
din tipul monetar histrian precizat, cu greutăți cuprinse între 1,13 și 1,40 g7. Cei care au publicat
tezaurul integrau monedele respective în cea de a treia grupă ponderală definită de C. Preda. După

2
Talmațchi, 2017a, pp. 400-402.
3
”De aceea, este nevoie, ca atunci când operăm cu schema celor cinci grupe sau facem aprecieri asupra ei, să ținem
seama de inconvenientele pe care le prezintă o astfel de clasificare” cf. Preda, Nubar, 1978, p. 34.
4
Poenaru Bordea, 1997, p. 57.
5
Preda, Nubar, 1978, p. 33.
6
Conovici, Avram, 1996, p. 257.
7
Talmațchi, 2006, p. 91, nr. 12.
142
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

părerea noastră monedele componente par a fi uniforme nu numai ponderal, ci și după stil și tehnica
de execuție, fiind corespunzătoare celei de a doua serii identificată de noi.
Al doilea depozit din Dobrogea a fost descoperit întâmplător în apropierea fostei fortificații
romano-bizantine Ulmetum, în marginea localității Pantelimonu de Sus (jud. Constanța), într-o vale
a actualului pârâu Pantelimon (Planșa I). Depozitul este compus din 24 de monede ”cu roata” de
bronz histriene8. Precizăm faptul că, având în vedere condițiile fortuite de descoperire, nu avem în
totalitate 100 % garanția constituirii lor într-un depozit distinct, deși s-a sugerat chiar și prezența în
momentul descoperiri a unui vas fragmentar de factură grecească specifică secolelor V-IV a.Chr.
Prudența este cuvântul de ordine în acest caz. Dar, pe de altă parte nu mai avem dubii în ceea ce
privește posibilitatea descoperirii unor astfel de exemplare în zonă. De curând au fost publicate
câteva exemplare din tipul histrian de bronz ”cu roata” descoperite în urma cercetărilor arheologice
din fortificația Ulmetum și din imediatele apropieri ale acesteia9.
Din punctul nostru de vedere sunt două posibilități. Dacă avem de a face cu un depozit
monetar, sunt prezente monede din toate cele trei serii monetare principale constatate. Cu alte
cuvinte acest depozit poate fi creat în două feluri. Fie monedele au ajuns etapizat (piesă cu piesă,
sau câte 2-3-4 exemplare în timp și au fost strânse în interiorul comunității locale chiar interfamilial,
fie au ajuns ca un întreg spre finalul producerii acestui tip monetar, poate chiar și ușor mai târziu în
cursul secolului IV a.Chr. Această ultimă posibilitate poate fi indicată de prezența în descoperiri a
două monede de bronz histriene din tipurile Apollo și Zeul fluvial Istros (bătute începând cu secolul
IV a.Chr.). Iar dacă aceste monede totuși nu au fost găsite coagulate într-un depozit, pătrunderea lor
individuală are acoperire prin natura descoperirilor monetare consemnate în săpăturile arheologice
de după anul 2004 când au fost reluate cercetările la Ulmetum.
În bibliografia arheologică din România a mai apărut o semnalare a unui ”mic tezaur de
monede histriene de bronz (cu roata)” descoperit în sectorul Faleză E de la Capul Dolojman-
Argamum (jud. Tulcea)10. Cercetările arheologice din acest sector au relevat pentru secolele V-IV
a.Chr. un strat de cultură neuniform în care au fost descoperite piesele de interes pentru noi: o
locuință clasică (LC1) unde materialul ceramic indică o datare la sfârșitul secolului al V-lea și la
începutul secolului al IV-lea a.Chr. și un edificiu grec din perioadă elenistică unde au fost
identificate resturi arheologice specifice primului și celui de al doilea sfert al secolului IV a.Chr11.
Respectiva constatare privind existența unui depozit s-a constatat a fi o eroare de înțelegere a
descoperirilor arheologice, fiind de fapt apărute, conform celor care le-au publicat, în mod izolat, nu
mai puțin de 29 de monede de bronz din tipul ”cu roata”12. Pe lângă aceste depozite enumerate pe
larg mai sus, mai sunt de adăugat două descoperiri din aceeași categorie monetară structuri de
câteva zeci de exemplare, înscriindu-se în categoria unor preocupări mai vechi ale noastre, dar
rămase nerezolvate.
În cursul unui articol redactat în cursul anilor 2008-2010 și apărut în anul 2011 făceam
următoarele mențiuni: ” ….este de amintit un mic depozit compus din 29 de monede de bronz din
tipul cu roata, care măreşte simţitor prezenţa acestui tip monetar histrian în arealul cercetat”13. Ca
loc de descoperire îl localizam în sud-vestul spațiului dobrogean, la Floriile (Planșa I), punctul
Adâncata. De asemenea, într-o notă menționam și faptul că ”piesele prezintă diametre diferite şi au
pe avers modelul roata cu patru spiţe redate în relief, iar pe revers legenda ΙΣΤ (tip Pick 531). Cea

8
Talmațchi, Lungu, 2006, p. 388, nr. 6.
9
Talmațchi, 2017b, pp. 529-530, nr. 2-3, p. 560, pl. I, nr. 2.
10
Barnea, 1989, p. 297, nr. 12; în anul 2006 și noi am luat de bună respectiva descoperire după spusele autorului
articolului, vezi Talmațchi, 2006, p. 88, nr. 1a.
11
Mănucu-Adameșteanu, 2001, pp. 150-151, 154-155.
12
Iacob et al., 2001, p. 204.
13
Talmațchi, 2011b, p. 56.
143
TALMAȚCHI Gabriel M.

mai mare parte a exemplarelor păstrau un mic peduncul rămas ca o consecinţă a procesului de
turnare în tipare”14.
În timp, fie prin informații aleatorii, fie în urma achizițiilor făcute de Muzeul de Istorie
Națională și Arheologie din Constanța de până spre jumătatea anilor 2000, am publicat15 șase
exemplare din tipul ”cu roata” care ar fi fost descoperite izolat la Floriile (com. Aliman, jud.
Constanța) în ultimul deceniu al secolului XX, conform catalogului de mai jos:

1. AE; 0,69 g; 8 x 9,5 mm; turnată; se mai păstrează un mic peduncul. Planșa II, nr. 1.
Av: Anepigraf; roată cu patru spițe.
Rv: legenda (IΣΤ), în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.
Inv. MINA Constanța nr. 77.811.
2. AE; 0,85 g; 10 x 9 mm; turnată; un mic de peduncul lung de 3 mm se mai păstrează.
Planșa II, nr. 2.
Av: Anepigraf; roată cu patru spițe.
Rv. Legenda IΣΤ, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.
Inv. MINA Constanța nr. 76.831.
3. AE; 0,94 g; 10 x 11 mm; turnată; se mai păstrează un mic peduncul. Planșa II, nr. 3.
Av: Anepigraf; roată cu patru spițe.
Rv: Legenda IΣΤ în partea superioară a câmpului monetar.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; ; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.; Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii
+/- 480 - +/- 380 a.Chr.
Inv. MINA Constanța nr. 76.810.
4. AE; 1,54 g; 11 mm; turnată. Planșa II, nr. 4.
Av: Anepigraf; roată cu patru spițe.
Rv. Legenda IΣΤ, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.
5. AE; 1,55 g; 12,5 mm; turnată. Planșa II, nr. 5.
Av: Anepigraf; roată cu patru spițe.
Rv: Legenda IΣΤ, în câmp .
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.
Inv. MINA Constanța nr. 76.832.
6. AE; 1,80 g; 9,5 mm; turnată. Planșa II, nr. 6.
Av: Anepigraf; roată cu patru spițe.
Rv. Legenda IΣΤ, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

Descoperirea în contexte arheologice a unor depozite sau tezaure monetare devine pe zi ce


trece un adevărat eveniment al breslei numismatice, cvasi-majoritatea lor fiind apărute în contexte

14
Talmațchi, 2011b, p. 56, nota 60; la momentul respectiv informațiile mi-au parvenit verbal de la regretatul coleg conf.
dr. Mihai Irimia, personalitate a arheologiei constănțene, care ținea legătura și era căutat de o serie de colecționari și alți
„pasionați de antichități”.
15
Talmațchi, 2005, p. 19, nr. 2-3; Talmațchi, 2008, p. 212, nr. 11-13; remenționarea lor s-a făcut în Talmațchi, 2013, p. 8.
144
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

întâmplătoare, în urma unor cercetări de suprafaţă. Aceste piese monetare, publicate de către noi
etapizat, nu li se cunoștea un eventual context arheologic sau orice altă posibilă asociere cu alte
descoperiri. Astăzi putem afirma în mod foarte clar că acestea se pot adăuga ”listei” numeroaselor
bunuri de patrimoniu mobil național extrase în mod neprofesionist din starea lor in situ, o cauză
directă a decontextualizării lor16. Începând cu sfârșitul anului 2009 și pe parcursul anului 2010,
informațiile primite privind aceste monede histriene s-au nuanțat, în sensul în care ele ar fi fost
parte a unui depozitul monetar care ar fi cuprins 29 de exemplare, dintre care doar cinci piese au
ajuns în colecțiile muzeale constănțene. În cursul unui articol redactat în cursul anilor 2008-2010 și
apărut în anul 2011 făceam următoarele mențiuni: ” ….este de amintit un mic depozit compus din
29 de monede de bronz din tipul cu roata, care măreşte simţitor prezenţa acestui tip monetar histrian
în arealul cercetat.” De asemenea, într-o notă menționam și faptul că ”piesele prezintă diametre
diferite şi au pe avers modelul roata cu patru spiţe redate în relief, iar pe revers legenda ΙΣΤ (tipurile
Pick, 1898, nr. 531, 533 și 534). Cea mai mare parte a exemplarelor păstrau un mic peduncul rămas
ca o consecinţă a procesului de turnare în tipare”17.
Având în vedere importanța respectivei descoperiri pentru cercetarea numismatică a
monetăriei histriene de perioadă preromană, am convenit cu colegul specialist în arheologia
autohtonă a spațiului dobrogean, că ar fi de dorit o întregire a depozitului, dacă nu faptică prin
identificarea și eventuala donare a tuturor exemplarelor, măcar ca bagaj informațional. Din datele
recepționate, ajungându-se la sursa primară, deși se cunoștea inițial despre 29 de exemplare,
numărul total de piese ar fi fost de fapt 37. Doar pentru cel mult două dintre piese ar fi fost un semn
de întrebare dacă ar fi fost descoperite la un loc cu celelalte sau la o distanță de câțiva zeci de
metri18.

Catalogul descoperirilor de monede ”cu roata” histriene19

7.AE; 0,70 g; 9 mm; turnată. Planșa II, nr. 7.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp;
Pick, 1898, p. 182, nr. 534; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

8.AE; 0,70 g; 10 x 9 mm; turnată. Planșa II, nr. 8.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp;

16
Descoperirile arheologice făcute începând din anul 1993 și, în general, cele de până în debutul secolului XXI, ar fi
aparţinut, conform relatărilor din anii 2010-2011 colegului Mihai Irimia, lui Radu Diaconu şi Romeo Frăţilă (aceştia au
fost consideraţi iniţial ca „pasionaţi arheologi amatori din Constanţa” conform Irimia, 1999, p. 73, nota 1; Irimia, 2000,
p. 102, nota 1 şi Irimia, 2004-2005, p. 319, nota 1; apoi „doi pasionaţi căutători de antichităţi din Constanţa […]
care au utilizat detectoare de metale pentru această operaţiune” conform aceluiaşi Irimia, 2007, p. 152, nota 68);
această situaţie explică lipsa oricărui context arheologic.
17
La momentul respectiv informațiile le dețineam de la regretatul coleg dr. Mihai Irimia.
18
Datorită eforturilor colegului Mihai Irimia am putut surprinde aceste ultime informații, la care s-au adăugat o listă
detaliată a datelor tehnice descriptive și fotografii. Precizăm faptul că nu am văzut personal respectivele monede fizic,
acest stadiu al redactării articolului revenind coautorului moral. Curând urma să fie publicată descoperirea, fapt stopat
inițial pentru aproape un deceniu datorită decesului, în urma unei scurte şi necruţătoare boli, a regretatului profesor dr.
Mihai Irimia, la 26 februarie 2011. Ca și în cazul tezaurului monetar macedonean descoperit în cursul săpăturilor
arheologice la Satu Nou (com. Oltina, jud. Constanța), nu dorea să semneze articolul. Dar pentru succesul demersului
științific nu a precupețit nici un efort pentru colectarea tuturor datelor posibile pe care le-a pus la dispoziție cu
generozitate. Am considerat că publicarea articolului merită a fi finalizată de către noi, chiar și după atât de mult timp,
pentru a încununa eforturile sale.
19
Nu sunt prezente cele șase exemplare deja publicate și prezentate în catalogul anterior.
145
TALMAȚCHI Gabriel M.

Pick, 1898, p. 182, nr. 534; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

9.AE; 0,74 g; 11 mm; turnată. Planșa II, nr. 9.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp;
Pick, 1898, p. 182, nr. 533; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

10.AE; 0,78 g; 11 x 10 mm; turnată; un mic rest de peduncul. Planșa II, nr. 10.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda (IΣT), în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

11.AE; 0,80 g; 9 x 8 mm; turnată. Planșa II, nr. 11.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

12.AE; 0,81 g; 12 x 11 mm; turnată; rest de peduncul. Planșa II, nr. 12.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 533; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

13.AE; 0,81 g; 9,5 mm; turnată; foarte mic rest de peduncul. Planșa II, nr. 13.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda I(ΣT), în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 534; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

14.AE; 0,87 g; 9 mm; turnată. Planșa II, nr. 14.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda (IΣT), în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

15.AE; 0,90 g; 10,5 x 10 mm; turnată; mic rest de peduncul. Planșa II, nr. 15.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 534; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

16.AE; 0,99 g; 12 x 11 mm; turnată; rest de peduncul. Planșa II, nr. 16.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda (IΣT), în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.
146
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

17.AE; 1,03 g; 10 mm; turnată. Planșa II, nr. 17.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 533; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

18.AE; 1,08 g; 12 mm; turnată; rest de peduncul. Planșa II, nr. 18.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda (I)ΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 534; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

19.AE; 1,11 g; 13 mm; turnată; mic rest de peduncul. Planșa II, nr. 19.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 534; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

20.AE; 1,14 g; 12 x 11,5 mm; turnată; mic rest de peduncul. Planșa II, nr. 20.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531 sau 534; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350
a.Chr.; Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

21.AE; 1,19 g; 12 mm; turnată. Planșa II, nr. 21.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 533; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

22.AE; 1,36 g; 13 mm; turnată. Planșa II, nr. 22.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

23.AE; 1,42 g; 11 x 9,5 mm; turnată; mic rest de peduncul. Planșa II, nr. 23.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 533; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

24.AE; 1,44 g; 11 x 10 mm; turnată. Planșa II, nr. 24.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

147
TALMAȚCHI Gabriel M.

25.AE; 1,47 g; 12 mm; turnată. Planșa II, nr. 25.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

26.AE; 1,51 g; 13 mm; turnată. Planșa II, nr. 26.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

27.AE; 1,75 g; 12 mm; turnată; mic rest de peduncul. Planșa II, nr. 27.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

28.AE; 1,77 g; 13 mm; turnată. Planșa II, nr. 28.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 533; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

29.AE; 1,79 g; 13 mm; turnată. Planșa II, nr. 29.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

30.AE; 1,82 g; 12 mm; turnată; Pl. I, nr. 35. Planșa II, nr. 30.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda I(Σ)T, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

31.AE; 1,86 g; 13,5 mm; turnată; mic rest de peduncul. Planșa II, nr. 31.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

32.AE; 1,89 g; 14 mm; turnată; mic rest de peduncul. Planșa II, nr. 32.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

148
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

33.AE; 2,19 g; 14 mm; turnată. Planșa II, nr. 33.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 533; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

34.AE; 2,34 g; 14 mm; turnată. Planșa II, nr. 34.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

35.AE; 2,53 g; 14,5 mm; turnată; mic rest de peduncul. Planșa II, nr. 35.
Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda (IΣT), în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

36.AE; 2,93 g; 14,5 mm; turnată. Planșa II, nr. 36.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

37.AE; 2,99 g; 14 mm; turnată. Planșa II, nr. 37.


Av: Anepigraf; roata cu patru spițe.
Rv: legenda IΣT, în câmp.
Pick, 1898, p. 182, nr. 531; Poenaru Bordea, 2001, p. 15, anii c. 475/450 - c. 350 a.Chr.;
Poenaru Bordea, 2004, p. 30, anii +/- 480 - +/- 380 a.Chr.

Inexistenţa unor cercetări arheologice sistematice în aşezările identificate prin periegheze


realizate în raza fostei localităţi Floriile (punctele Adâncata I-II) au avut parţial repercusiuni asupra
interpretării temeinice a informaţiilor din teren, a materialelor publicate, a ipotezelor enunţate şi
chiar aleatoriu asupra cronologiei generale prestabilite. În acest context, folosirea monedelor ca un
prim segment al unei cercetări aprofundate a fenomenului privind circulația și penetrația mediilor
locale din chora și din afara acesteia în perioada preromană în Dobrogea se loveşte uneori de câteva
limite. Acestea sunt determinate fie de faptul că tot ceea ce există publicat nu îşi are un loc foarte
bine precizat, fie multe din descoperiri nu sunt cunoscute încă de cei câţiva specialişti care se mai
preocupă de respectiva problemă, de cele mai multe ori coabitarea arheologie/numismatică nu
există, fie pentru că în cazul descoperirilor întâmplătoare siguranţa localizării lor lasă de dorit.
Ce se cunoaște la Floriile (punctul Adâncata) din perspectiva interesului nostru științific?
Putem răspunde la această întrebare prin însumarea unor informaţii repertoriate întâmplător,
care pornesc de la observaţii de suprafaţă. În zonă este atestat probabil cel mai mare centru specific
populaţiei getice din teritoriul pontic, alături de urme ale unor elemente greceşti statornicite aici din
raţiuni diverse. Ansamblul de aşezări a fost ordonat cronologic, printr-o primă aşezare getică fortificată
(Adâncata I)20şi o a doua, ale aceleiași populații, deschisă şi paralelă în evoluţie cu prima (Adâncata II)21.

20
Irimia, 2007, p. 150.
149
TALMAȚCHI Gabriel M.

Aşezarea fortificată din punctul Adâncata I (dispusă la aproximativ 3.5 km est de Floriile şi 1.5 km
sud-vest de fosta localitate Adâncata22), identificată în punctul „Dealul Cişmelei”(pe platoul nordic
al dealului Dedibal), beneficiază de numeroase descoperiri arheologice. Această aşezare a fost
considerată un important centru rezidenţial, fortificat cu valuri de pământ (păstrate în general pe o
mică înălţime, de sub 1 m) şi şanţuri adiacente, care a cunoscut mai multe etape de evoluţie şi
dezvoltare. Partea sa superioară (avem în vedere dispunerea ei în raport cu relieful) coincide cu o
posibilă acropolă (în zona de sud-vest a platoului), cu laturile patrulatere de 150 x 150 m23. Pentru
acest prim punct (Adâncata I) a fost propusă o datare cuprinsă fie între sfârşitul secolului VI -
începutul secolului V a.Chr. şi secolul I a.Chr. - I p.Chr.24, fie între sfârşitul secolului VI a.Chr. şi
secolul II sau secolul I a.Chr.25, eventual şi în secolul I p.Chr.26. Nu departe de această aşezare au
fost descoperite două morminte de incineraţie al căror inventar ar aparţine secolului al IV-lea27.
Aşezarea deschisă (Adâncata II) este poziţionată la aproximativ 2.5 km distanţa de fostul sat
(spre sud-est), pe un platou cu o anumită înclinaţie în pantă şi este delimitată de doi tumuli aflaţi la
aproximativ 800 de metri distanţă unul de altul. Ea pare a fi deschisă şi organizată în „cuiburi”,
dispuse pe aproximativ 500 x 250 m28. Materialul arheologic şi numismatic, în general, este
asemănător cu cel din zona Adâncata I, cu mici diferențe. Adică cunoaştem şi aici ceramică getică
lucrată cu mâna, ceramică lucrată la roată, ceramică grecească de lux, amfore greco-elenistice şi
fusaiole etc. Finalul acestei aşezări este propus pentru secolul al II-lea a.Chr.29, invocându-se, şi pe
drept cuvânt, lipsa deocamdată a ceramicii autohtone şi elenistice specifică secolului I a.Chr. Mai
mult, acelaşi autor reduce ulterior, pe baza aceluiaşi bagaj arheologic existent, datarea până în
secolul III a.Chr.30. Oricum, aşezarea fortificată getică Adâncata I şi cea deschisă de la Adâncata II
par a fi avut o evoluţie pe anumite paliere sincronă, iar începând cu secolul V, sau mai ales din
secolul IV a.Chr., ultima poate că a depins de prima (situaţie similară repetată la nordul Dunării, în
Moldova, şi în contexte cronologice similare31).
În cadrul aşezării fortificate se pare că, la un anumit moment dat, s-a instalat o importantă
comunitate greacă32, care, după părerea noastră, a continuat să fie prezentă şi dincolo de secolul II,
eventual, prin urmași, chiar şi în secolul I a.Chr. Această comunitate greacă s-a constituit într-o
prezenţă activă în viaţa comunităţii getice din complexul de la Floriile a elementelor greceşti
clasice şi elenistice sub forma vârfurilor de săgeţi-semne monetare, a ceramicii, a monedelor din
metal preţios sau din metal comun, a celor trei verigi cu noduri şi ceramica de lux de import
descoperite aici, şi nu în ultimul rând, în modul de realizare a fortificaţiei de la Adâncata I. O sursă
posibilă pentru toate aceste influenţe pare a fi Histria. Pe de altă parte, posibilitatea funcţionării sale
încă de la stadiul de emporium33 rămâne de demonstrat arheologic, fiind mai degrabă o speculație
logică, ţinând seama de faptul că aceasta nu reprezintă neapărat o categorie politică, nu necesită în
mod deosebit un port şi are în primul rând o funcţie comercială34.
Toate aceste consideraţii au la bază constatarea, nu de mult timp prezentată, într-un amplu
articol dedicat problemei fortificaţiilor de la Floriile (jud. Constanţa), conform căreia aşezările

21
Irimia, 2007, pp. 150-151.
22
Irimia, 2004-2005, p. 320.
23
Irimia, 2007, p. 150; Irimia, 2004, pp. 178-179; Irimia, 2010, pp. 94-95.
24
Irimia, 2007, p. 152.
25
Irimia, 2010, p. 96.
26
Irimia, 2010, p. 108.
27
Chiriac, Iconomu, 2005, pp. 209-217.
28
Irimia, 2004-2005, p. 341; Irimia, 2007, pp. 150-151; Irimia, 2010, pp. 96-97.
29
Irimia, 2004-2005, p. 358.
30
Irimia, 2010, p. 97.
31
Teodor, 1999, pp. 15-27.
32
Talmațchi, 2005, p. 19; părere împărtăşită ulterior şi la Irimia, 2004-2005, p. 357.
33
Irimia, 2004-2005, p. 357.
34
Counillon, 1993, pp. 48-53.
150
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

autohtone descoperite în zona de sud-vest a Dobrogei ar putea să fi depins de marele centru


tribal identificat în zonă35. Reşedinţele tribale sau centrele politico-administrative, aşa cum pare a
fi vorba în ceea ce priveşte complexul de la Floriile, reprezentau, fără discuţie, locuri de refugiu şi
siguranţă. Dacă nu chiar pentru toată lumea, măcar pentru elita nobiliară.
Depozitele monetare constatate nu au, din punctul nostru de vedere, un caracter donativ. Şi
nu ştim (datorită necunoaşterii condiţiilor şi contextului descoperirilor) în ce măsură unele ar fi
putut fi depuse ordonat şi intenţionat în contexte magico-religioase. Aşa ele ar fi putut intra în
categoria obiectelor venerate şi încărcate de o puternică simbolistică (poate şi obiecte totem, o
adoraţie ritualică etc.). Dar mai degrabă ele au aparţinut unor negustori care au plătit la faţa locului
sau, alteori, sub presiunea unei ameninţări exterioare, posibil să fi fost deposedaţi de acestea prin
violenţă. Sau, nu în ultimul rând, pot fi şi pierderi accidentale (gest involuntar personal). Dar nu
credem că putem stabili șabloane de interpretare. Întotdeauna trebuie judecate aceste descoperiri de
la caz la caz.
Un fapt relevant pentru înţelegerea unor aspecte tehnice ale pătrunderii monedelor din tipul ”cu
roata” în complexul de la Floriile, într-un mediu autohton, l-ar putea constitui distanţa redusă de
aproximativ 9-10 km. (în linie dreaptă) faţă de Dunăre, ca şi posibilitatea ca acest complex de aşezări să
fi avut o legătură directă cu apele fluviului36. Dunărea s-a constituit în perioada preromană pentru
teritoriul istro-pontic ca principala cale de comunicaţie economico-comercială, atât pentru populaţia
autohtonă, cât şi pentru reprezentanţii economici ai coloniilor vest-pontice. Interpretarea depozitului
monetar histrian pare a fi de orientat spre domeniul economico-comercial. În lipsa contextului
arheologic nu avem de făcut însă alte comentarii în acest sens. Căci descoperirea având mai mult sau
mai puțin un caracter accidental pot eventual doar sugera direcţii comerciale, fără a putea încă atesta
existenţa lor în complexe arheologice şi folosirea curentă din necesităţi practice. Rolul acestor piese este
în primul rând unul economic, fiind deja catalogate ca forme de plată, atât în mediul greco-autohton, cât
şi grecesc cu precădere, în interiorul polisurilor sau în spaţiul de influenţă economică şi politică. De
asemenea, trebuie ţinut seama de momentul folosirii lor şi în contextul realităţilor de relativ început ale
coloniilor de pe coasta de vest a Pontului Euxin.
Din ceea ce s-a observat în ultimul deceniu, monedele cu roata însoțesc încercările Histriei
de a crea mici factorii sau puncte de schimb comercial în mediul autohton. Ultimul identificat care
ar confirma acest fapt este cel descoperit la Hagieni, în apropierea viitoarei fortificații doriene de la
Albești din chora callatiană37.
Arealul așezărilor de la Floriile (com. Aliman, jud. Constanța), din punctul ”Adâncata” a
oferit numeroase vestigii arheologice și numismatice. Cele ajunse în cadru academic au fost deja
publicate. Din nefericire 99 % dintre ele au fost fie rodul unor simple cercetări de teren făcute fie de
personalul de specialitate al muzeului constănțean, fie fiind rezultatul unor intervenții ilegale cu
detectoare de metal. Acest areal rămâne o zonă activă de cercetare, care este obligatoriu să fie
susținut de autoritățile cuvenite pentru protejare și punere în valoare a patrimoniului istoric existent
prin cercetări arheologice legale. Totuși, precizăm și faptul că există câteva dificultăți semnificative
logistice în acest moment care ar îngreuna desfășurarea unor campanii arheologice sistematice.
În lipsa colaborării documentului arheologic cu cel numismatic considerațiile de profunzime
își pierd foarte mult din substanţă, din analiza cantitativă şi calitativă a procesului economic-
comercial, păcătuind prin lipsa unei viziuni realmente complete. Totuși, după părerea noastră, cele
trei depozite analizate oferă indicii având în vedere direcțiile de penetrație ale monedelor cu roata
histriene. Cele din primele două serii au ca loc de circulație (sau penetrație) piața internă a orașului,
împrejurimile mai apropiate din chora și litoralul de vest și nord al Pontului Euxin38. Depozitele de
la Ulmetum și Floriile, având monede din toate cele trei serii teoretice, indică o pătrundere în

35
Irimia, 2010, pp. 107-109.
36
Irimia, 2004-2005, p. 348.
37
Talmațchi, 2009, p. 87, nr. 39; Talmațchi, 2018, pp. 84-85, nr. 20-26.
38
Vezi în acest sens și Mitrea, 1984, p. 114, fig. 2; Talmațchi, 2004, p. 175, 180; Talmațchi, 2006, pp. 43-44.
151
TALMAȚCHI Gabriel M.

mediul autohton din Dobrogea odată cu începutul și prima parte a secolului IV a.Chr. ceea ce ar
însemna o reorientare a comerțului și interesul economic al cetății cu precădere către spațiul istro-
pontic. Oricum, monedele histriene ”cu roata” au cunoscut o largă răspândire, cu o frecvență
ridicată a descoperirilor în centre grecești și autohtone din vestul și nord-vestul Pontului Euxin.
Lucrarea de faţă a fost întocmită pentru a definitiva cât mai științific posibil o altă filă din
cercetarea numismatică a perioadei preromane a Dobrogei din zona Floriile, întrucât informațiile
referitoare la descoperirile arheologice (măcar a celor făcute de specialiștii muzeului constănțean în
cursul unor cercetări de teren) bogate altfel, sunt relativ puțin explicate mai ales din perspectiva
contextelor de aflare (acolo unde au existat). De altfel, primele informații arheologice din zonă
aparțin anilor 1972-1973, când sunt descoperite materiale specifice perioadei preromane39. Am
considerat că depozitul de monede histriene ”cu roata” merită prin importanța sa o tratare atentă și
detaliată, având în vedere faptul că informațiile privitoare la această descoperire sunt deja pasibile
de a fi definitiv uitate prin efemeritatea naturii umane. Contribuția noastră se oprește la analiza
numismatică a respectivului depozit, în totalitatea sa, și în identificarea consecințelor istorico-
economice privind dezvoltarea relaţiilor lumii locale cu cea greacă.

BIBLIOGRAFIE

Barnea, A. 1989. Cronica cercetărilor arheologice efectuate în anii 1981-1988 de Institutul


de Arheologie din Bucureşti. SCIVA 40 (3), pp. 295-315.
Conovici, N., Avram, A. 1996. Le plus ancien dépôt de monnaies histriennes à la roue
découvert à Histria. O. Lordkipanidzé, P. Lévéque (éds.) In: Sur les traces des Argonautes. Actes du
6e symposium de Vani (Colchide), 22-29 septembre 1990, Besançon: Université de Franche-Comté,
pp. 253-258.
Chiriac, C., Iconomu, C. 2005. Descoperiri arheologice din zona aşezării getice de la Floriile
(jud. Constanţa). ArhMold 28, pp. 209-217.
Counillon, P. 1993. ĽEmporion des Géographes Grecs. A. Bresson, P. Rouillard (éds),
ĽEmporion. Paris: De Boccard, pp. 48-53.
Dimitriu, S. 1954. Monede histriene autonome, în Em. Condurachi et al., Histria.
Monografie arheologică, vol. I., pp. 464-471.
Iacob, M., Mănucu-Adameşteanu, M., Poenaru Bordea, G. 2001. Argamum. Descoperiri
monetare. Conspect preliminar. MCA, s. n., I, 1999, pp. 203-215.
Irimia, M. 1983. Date noi privind necropolele din Dobrogea în a doua epocă a fierului.
Pontica 16, pp. 69-148.
Irimia, M. 1999. Unelte de fier din aşezarea getică fortificată de la Adâncata (com. Aliman,
jud. Constanţa). Pontica 32, pp. 73-82.
Irimia, M. 2000. Outils de fer du site gète fortifié ďAdâncata (commune ďAliman, dép. de
Constantza). În Al. Avram, M. Babeş (eds.), Civilisation grecque et cultures antiques
péripheriques, Hommage à Petre Alexandrescu à son 70 anniversaire, pp. 102-110.
Irimia, M. 2004. Die getische Befestigung von Adâncata (Gem. Aliman, Kr. Constanţa) und
einige Fragen über die Beziehungen zwischen der autochtonen Zivilisation und der griechisch-
hellenistischen Welt. A. Pescaru, I. V. Ferencz (coord.), Daco-geţii. 80 de ani de cercetări
arheologice sistematice la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, pp. 177-192.
Irimia, M. 2004-2005. Descoperiri getice în zona Adâncata (com. Aliman, jud. Constanţa).
Pontica 37-38, pp. 319-384.
Irimia, M. 2007. Consideraţii privind aşezările getice din Dobrogea şi problema existenţei
unor emporia în zona Dunării inferioare. Pontica 40, pp. 137-225.
39
Menţionăm descoperirea încă din anii 1972-1973 a unei amfore produsă la Heraclea Pontică în perioada cuprinsă
între sfârşitul secolului V şi sfârşitul primului sfert al secolului IV a.Chr. care ar putea proveni dintr-un mormânt
localizat în vatra satului, conform Irimia, 1983, pp. 91-92, nr. 1.
152
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Irimia, M. 2010. Centres de pouvoir gètes préromains au sud-ouest de la Dobroudja.


Réalités archéologiques et certaines considerations historiques. Pontica 43, pp. 83-128.
Mănucu-Adameșteanu, M. 2001. Argamum, sectorul faleza de est (F. E.). MCA, s. n. III, pp.
145-163.
Mitrea, B. 1982. Roata, simbol solar pe monedele histriene. Pontica 15, pp. 89-97.
Mitrea, B. 1984. Etape cronologice în relaţiile Histriei cu geto-dacii pe baza monedelor.
Thraco-Dacica 5 (1-2), pp. 111-122.
Ocheșeanu, R. 1973-1975. Câteva considerații privind monedele de bronz cu roata și
legenda I∑T. BSNR 67-69, pp. 43-48.
Ocheşeanu, R., Dicu, P. I. 1983. Monede antice şi bizantine din Dobrogea. BSNR 75-76,
1981-1982, 129-130, pp. 441-455.
Pick, B. 1898. Die Antiken Münzen Nord-Griechelands. Die antiken Münzen von Dacien
und Moesien. 1. Berlin.
Poenaru Bordea, G. 1982. Monnaies. Al. Suceveanu et al. (coord.), Histria VI. Les Thermes
Romains. Bucarest-Paris: Academiei RSR-de Boccard, pp. 149-166.
Poenaru Bordea, G. 2001. Atelierul monetar al cetăţi Istros în perioada autonomiei.
Simpozion de Numismatică, dedicat împlinirii a patru secole de la prima unire a românilor sub
Mihai Voievod Viteazul, Chişinău, 28-30 mai 2000, Comunicări, studii şi note, Bucureşti:
Enciclopedică, pp. 9-33.
Poenaru Bordea, G. 2004. La diffusion des monnaies ďIstros, Callatis et Tomi du VIe au Ier
siècle av. J.-C dans leurs territoires, zones ďinfluence et ailleurs. A. Stazio (ed.), Presenza e
funzioni della moneta nelle chorai delle colonie greche dall`Iberia al Mar Nero, Atti del XII
Convegno organizzato dall`Università „Frederico II” e dal centro internazionale di studi
numismatici Napoli, 16-17 giugno 2000, Roma, pp. 27-70.
Preda, C. 1960. Monedele histriene cu roata și legenda I∑T. SCN 3, pp. 21-35.
Preda, C. 1998. Istoria monedei în Dacia preromană. București.
Preda, C., Nubar, H. 1978. Histria III, Descoperirile monetare 1914-1970. București.
Scorpan, C. 1980. Vârfuri de săgeţi-semne premonetare şi monede histriene cu „roata”
descoperite la Tomis. SCN 7, pp. 25-34.
Talmațchi, G. 2002. Monede cu roata descoperite la Histria (com. Istria, jud. Constanţa).
Cercetări Numismatice 8, pp. 17-28.
Talmațchi, G. 2004. Aspecte privind circulaţia monedelor în spațiul extracarpatic dintre
Dunăre și Nistru emise de coloniile grecești vest-dobrogene (sec. V-I a.Chr.). I. Cândea, V. Sîrbu,
M. Neagu (editori), Prinos lui Petre Diaconu la 80 de ani. Brăila: Istros, pp. 175-182.
Talmațchi, G. 2005. Monede autonome greceşti şi macedonene descoperite în aşezarea greco-
autohtonă de la Adâncata-Floriile (Com. Aliman, jud. Constanţa). Cercetări Numismatice 9-11, pp.
19-24.
Talmațchi, G. 2006. Les monnaies autonomes ďIstros, Callatis et Tomis, Circulation et
contexte. Wetteren: Moneta.
Talmațchi, G., Lungu, L. 2006. Descoperiri monetare inedite din zona Ulmetum.
Consideraţii asupra circulaţiei monetare. Pontica 39, pp. 381-413.
Talmațchi, G. 2008. Views on the presence of monetary signs, of Greek and Macedonian
coins in the Greek-Autochthonous environment in Dobrudja, in the perspective of the discoveries in
Floriile (commune of Aliman, Constanța county). V. Spinei, L. Munteanu (editori), Miscellanea
Numismatica Antiquitatis, In honorem septagenarii magistri Virgilii Mihăilescu-Bîrliba oblata.
București: Academiei Române, pp. 211-219.
Talmațchi, G. 2009. Descoperiri monetare în zona fortificației de la Albești com. Albești,
(jud. Constanța). BSNR 98-103, pp. 83-103.
Talmațchi, G. 2011a. Monetăriile orașelor vest-pontice Histria, Callatis și Tomis în epoca
autonomă (iconografie, legendă, metrologie, cronologie și contramarcare). Cluj-Napoca: Mega.
153
TALMAȚCHI Gabriel M.

Talmațchi, G. 2011b. Despre cronologia complexului de așezări de la Floriile (com. Aliman,


jud. Constanța) prin prisma datelor arheologice și numismatice. G. Mănucu-Adameșteanu (ed.), O
jumătate de veac în slujba istoriei Bucureștilor, Omagiu profesorului Panait Ion Panait la 80 de
ani. vol. II, București: Mistral Info Media, pp. 45-65.
Talmațchi, G. 2013. About the chronology of the complex of settlements from Floriile (com.
Aliman, Constanta district) in the context of local societies from the south-west area of Dobrudja. S.
A. Luca (ed.), Monedă și Comerț în Sud-Estul Europei 5, pp. 7-19.
Talmațchi, G. 2017a, Din nou despre activitatea monetăriei histriene în perioada preromană.
G. Nuțu, S. C. Ailincăi, C. Micu (editori), Omul, Fluviul şi Marea. Studii de arheologie şi istorie în
onoarea lui Florin Topoleanu la a 65-a aniversare, Biblioteca Istro-Pontică, seria Arheologie, 13,
Cluj-Napoca: Mega Publishing House, pp. 379-410.
Talmațchi, G. 2017b, Despre comunitățile greco-autohtone din zona centrală și sud-vestică a
Dobrogei în perioada elenistică. Evidențele arheologice și monetare. Pontica 50, pp. 525-562.
Talmațchi, G. 2018. Despre unele descoperiri monetare din împrejurimile fortificației
elenistice de la Albești (com. Albești, jud. Constanța). Istros 24, pp. 81-125.
Teodor, S. 1999. Regiunile est-carpatice ale României în secolele V-II î.d.Hr., Bucureşti.

ABREVIERI

ArhMold - Arheologia Moldovei, Academia Română-filiala Iaşi, Institutul de Arheologie Iaşi.


BSNR - Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti.
Cercetări Numismatice - Cercetări Numismatice, Muzeul Naţional de Istorie al României,
Bucureşti.
Istros - Istros, Muzeul Brăilei, Brăila.
MCA - Materiale şi Cercetări Arheologice. serie nouă, Bucureşti.
Pontica - Pontica. Studii şi materiale de istorie, arheologie şi muzeografie, Muzeul de
Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
SCIVA - Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, Institutul de Arheologie,
Bucureşti.
SCN - Studii şi Cercetări de Numismatică, Academia Română, Institutul de Arheologie,
Bucureşti.
Thraco-Dacica - Thraco-Dacica, Institutul de Tracologie, Bucureşti.

Explicația planșelor/Explanation of plates


Planșa I: Depozite compuse din monede de bronz histriene din tipul ”cu roata” în Dobrogea (sec.
V-IV a.Chr.)
Planșa II: Monede de bronz din tipul ”cu roata” provenind din depozitul descoperit înainte de anul
2008 la Floriile (punct ”Adâncata”, com. Aliman, jud. Constanța).

Plate I: Deposits consisting of Histrian bronze coins of the "wheel" type in Dobrudja (5th – 4th cent.
BC.)
Plate II: Bronze coins of the "wheel" type from the deposit discovered before 2008 in Floriile
(point „Adâncata”, Aliman commune, Constanța county).

154
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

155
TALMAȚCHI Gabriel M.

156
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

CÂTEVA MONETE DE LA NICOLAE REDWITZ


DESCOPERITE ÎN BANATUL SÂRBESC

Raoul M. Şeptilici*

Rezumat: Dintr-o colecţie privată bănăţeană provin opt monete de la Nicolae Redwitz dintre care şapte
sunt descoperite întâmplător în Banatul Sârbesc dintr-o zonă cuprinsă între Vatin şi Jamul Mic (Mali Žam).
Aceste şapte piese provin dintr-un lot mult mai mare de monete medievale mărunte din argint, găsite în
aceiaşi zonă, circa 350 monete, din epoca angevină şi până în secolul al XVIII-lea. Ele erau toate
descoperiri întâmplătoare şi izolate găsite, într-o perioadă de mai mulţi ani. Foarte probabil că era vorba
doar de o parte din piese, lotul examinat fiind o selecţie de piese medievale mărunte, foarte probabil şi
acesta reselectat. Cele mai multe monete erau maghiare, dar erau și piese emise pentru teritoriile austriece,
din Bavaria, Polonia, şi aceste monete de la Nicolae Redwitz. Cele mai multe piese erau din secolele al XV-
lea şi al XVI-lea. Am remarcat numărul mare de quartingi de la Sigismund de Luxemburg, dar și lipsa totală
a pieselor de Slavonia, a monetelor sârbeşi, precum şi cele emise de Matei Corvinul. Presupunem că a
existat o selecţie a acestor monete care ulterior au fost îndepărtate din lot (fără ca acest fapt să fie o
certitudine). Oricum piesele de la Redwitz erau singurele ale Ţării Româneşti din lotul vizionat.
Cea de a opta piesă nu are loc de descoperire. Probabil că această monetă provine din România (Banat,
eventual Oltenia sau chiar Crişana), fără a exclude totuşi Serbia sau Ungaria.
Acest tip monetar este relativ rar (totuşi mult mai frecvent decât se credea acum câteva zeci de ani). Chiar
emitentul lor nu e sigur – banul Severinului Nicolae Redwitz sau domnul Țării Românești Dan al II-lea. Noi
înclinăm spre primul, însă considerăm că este foate greu de lămurit exact această problemă.

Abstract: Eight Nicholas Redwitz coins come from a Banat private collection, seven of which were
accidentally discovered in the Serbian Banat within an area between Vatin and Jamul Mic (Mali Žam).
These seven items come from a much larger batch of small silver medieval coins, found in the same area,
about 350 coins from the Angevin period up to the eighteenth century. They were all random and isolated
findings discovered through a longer period of time. Most likely this was only a part of the items, as the
group examined was a selection of small medieval pieces, very likely already selected. Most coins were
Hungarian, but there were also coins issued for the Austrian territories of Bavaria and Poland, and these
Nicholas Redwitz coins. Most of the pieces were from the 15th and 16th centuries.We noticed the large
number of quarting from Sigismund of Luxembourg, but also the total lack of pieces from Slavonia, and also
Serbia, as well as those issued by Matthias Corvinus. We suppose there was a selection of these coins,
subsequently removed from the batch (although we have to mention it is uncertain). However, the Redwitz
pieces were the only ones in the studied collection that came from Wallachia.
For the eighth piece the place of discovery os unknown. Probably this piece comes from Romania (Banat,
possibly Oltenia or even Crişana), without excluding Serbia or Hungary, however.
This type of currency is relatively rare (yet much more common than it was believed a few decades ago).
There is no certainty as their issuer is concerned - it could have been Nicholas Redwitz, the ban of Severin or
Dan II, the ruler of Wallachia. We incline towards the former, but we find it very difficult to clarify this
issue.

Cuvinte-cheie: Vatin, Jamu Mic, Nicolae Redwitz, Dan al II.

Key-words: Vatin, Jamu Mic, Nicolae Redwitz, Dan II.

Dintr-o colecţie privată bănăţeană provin opt monete de la Nicolae Redwitz (ban al
Severinului între 1429-1435?) dintre care şapte sunt descoperite întâmplător în Banatul Sârbesc
(piesele nr. 1-7) dintr-o zonă cuprinsă între Vatin şi Jamul Mic (Mali Žam)1. Aceste şapte piese

*Doctor, Muzeul Naţional al Banatului, Timişoara, e-mail: raoulm7@yahoo.com.


157
ŞEPTILICI Raoul M.

provin dintr-un lot mult mai mare de monete medievale mărunte din argint, găsite în aceiaşi zonă,
circa 350 monete din epoca angevină (puţine la număr) şi până în secolul al XVIII-lea (şi acestea
puţine la număr). Ele erau toate descoperiri întâmplătoare şi izolate găsite, se pare, într-o perioadă
de mai mulţi ani (fără să ştim exact numărul acesta). Foarte probabil că era vorba doar de o parte
din piese, lotul examinat fiind o selecţie de piese medievale mărunte, foarte probabil şi acesta
reselectat. Cele mai multe monete erau maghiare, dar au existat și piese emise pentru teritoriile
austriece, din Bavaria, Polonia, şi aceste monete de la Redwitz. Majoritatea pieselor erau din
secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Am remarcat numărul mare de quartigni de la Sigismund de
Luxemburg (1387-1487)2 – cel puţin 114 bucăţi3. De asemenea, am putut constata lipsa totală a
pieselor de Slavonia, a monetelor sârbeşi, precum şi a celor emise de Matei Corvin (cu toate că
existau câteva de la Iancu de Hunedoara – mult mai rare decât cele ale fiului său). Putem presupune
că a existat o selecţie a acestor monete care ulterior au fost îndepărtate din lot (fără ca acest fapt să
fie o certitudine). Oricum piesele de la Redwitz erau singurele ale Ţării Româneşti din lotul
vizionat.
Cea de a opta piesă nu are loc de descoperire, dar din informaţiile ce le deţinem ea a intrat în
aceiaşi colecţie undeva pe la mijlocul anilor 90 ai secolului trecut. Considerăm că e foarte probabil
ca această piesă să provină din România (Banat, eventual Oltenia sau chiar Crişana), fără a exclude
totuşi Serbia sau Ungaria4 Având în vedere relativa raritate a acestui tip monetar (totuşi mult mai
frecvent decât se credea acum câteva zeci de ani5), cât şi tipul aparte a acestor monete am considerat
necesară publicarea lor.
În general astfel de piese sunt din argint cu titlu redus și se descriu astfel:

Av. Personaj (emitentul) în picioare, din față, purtând coroana. În mâna dreaptă ține
sceptrul, în stânga globul cruciger. Lateral diferite sigle, c.p.e.
Rv. Scut încărcat cu o cruce cu brațele ancorate, timbrat de o coroană. Lateral sigle, c.p.e.6.
Dăm mai jos catalogul pieselor specificând doar detaliile, descrierea fiind deja făcută.
1. Av. Siglele n – B (sau R?), fără c.p.e.
Rv. Nu se disting siglele (cea din dr.7 nu a intrat în câmpul monetar, rv. fiind puțin
deplasat, cea din st. se poate doar intui prezența ei).
Axa 10, 0,26 g, 11,28-11,62 mm, mediu circulată, bine conservată, posibil de tip
Buzdugan et al., 1977, p. 30, nr. 249,.
2. Av. Nu se disting siglele, fără c.p.e.
Rv. Nu se disting siglele, fără c.p.e
Axa 3, 0,27 g, 11,3-12,1 mm, mult circulată, bine conservată.
3. Av. Siglele b (?) – n (?).
Rv. Nu se disting siglele (rv. fiind mult deplasat în jos).
Axa 2, 0,26 g, 12-12,2 mm, mediu circulată, bine conservată.
1
Ambele localităţi sunt în imediata apropiere a graniţei cu România, la est şi vest de punctul de trecere a frontierei de la
Moraviţa, la nord de oraşul Vršac (Vârşeţ). În fapt ele provin din aceiaşi colecţie şi au acelaşi descoperitor cu a altor trei
piese publicate de noi. Vezi în acest sens Şeptilici, 2017.
2
De tip Réthy, 1907, nr. 129; Pohl, 1972, nr. 101; Huszár, 1979, nr. 586.
3
După ştiinţa noastă, majoritatea covârşitoare au intra într-o colecţie privată arădeană (113 exemplare). De fapt acest lot
s-a dispersat, ajungând în mai multe colecții (din România – Arad, Timișoara, Ungaria, Franța, Australia). Posibil și
prin alte părți.
4
Teritorii unde astfel de piese se găsesc mult mai frecvent.
5
Vezi Buzdugan et al., 1977, p. 420. Însă dacă urmărim site-urile de specialitate vom constata că apar destul de multe
piese de vânzare de acest fel. Mai mult, printre colecționarii din Banat, în anii 90 ai secolului trecut se vorbea despre un
mare tezaur monetar descoperit în Ungaria și care ar fi conținut mii de piese de acest fel (informație dr. Marius Muntean
din Timișoara).
6
Vezi Buzdugan et al., 1977, pp. 29-31.
7
În toate descrierile termenii de dr. şi st. sunt daţi din punct de vedere heraldic şi nu din punctul de vedere al
privitorului.
158
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

4. Av. Nu se disting siglele (cea din dr. ar ieși din câmpul monetar).
Rv. V (?) – ? , în st. posibil urme de legendă, fără c.p.e.
Axa 10, 0,22 g, 11,8-12 mm, mediu circulată, bine conservată.
5. Av. R sau n – a doua siglă nu se distinge, fără c.p.e.
Rv. P – ? (monetă deplasată, sigla din st. nu e imprimată în câmpul monetar), urme de
c.p.e. (?).
Axa 9, 0,25 g, 11,8-12,1 mm, mediu circulată, bine conservată.
6. Av. Nu se disting siglele, fără c.p.e.?
Rv. Nu se disting siglele (cea din dr. și coroana ies din câmpul monetar, rv. fiind
deplasat), fără c.p.e.?
Axa 12, 0,21 g, 10,9-11,6 mm, mediu circulată, mediocru conservată.
7. Av. Foarte deplasat, se vede doar brațul drept și o parte a corpului (partea dr., mai ales
partea inferioară) și o parte a c.p.e.
Rv. Nu se disting siglele, fără c.p.e.
Axa 12, 0,23g, 11,12-12,5 mm, mediu circulată, bine conservată.
8. Av. Nu se disting siglele, fără a c.p.e.
Rv. Nu se disting siglele.
Axa 2, 0,2g, 11,3-12,8mm, mediu circulată, bine conservată.

Piesele de față îmbogățesc repertoriul monetar al lui Nicolae Redwitz. La o privire mai
atentă se poate observa baterea neglijentă a acestor monete (lucru general valabil la monetele lui
Redwitz). Chiar faptul că ele par mediu circulate, unele chiar mai mult circulate se poate pune pe
seama rulajului mare, dar părerea noastră este că e foarte posibil să avem și matrițe uzate, fapt ce
face să pară că monetele sunt mai uzate decât sunt în realitate.
Aceste monete sunt emise în monetăria din Severin, aria lor de răspândire fiind mai ales sud-
vestul României și chiar într-un număr mai mare în estul Serbiei și Ungariei. Sunt prea puține piese
găsite în afara acestei arii8. Chiar emitentul acestui tip monetar nu este sigur, unii cercetători
înclinând spre domnul muntean Dan al II-lea (1420-1431 cu multe întreruperi)9. Fără a dori încă să
lămurim această problemă, considerăm că aceste piese sunt totuși emisiuni ale banului de Severin
Nicolae Redwitz. Într-un articol viitor, unde vom analiza mai multe piese de la acest emitent, vom
argumenta această opinie. Totuși suntem de părere că un răspuns sigur la această problemă este
foarte greu de dat (mai ales în lipsa unor documente arhivistice din perioadă, care să consemneze
aceast fapt)10.

BIBLIOGRAFIE

Buzdugan, G., Luchian, O., Orescu, C. C. 1977. Monede și bancnote românești. București:
Sport-Turism.
Huszár, L. 1979. Münzkatalog Ungarn. Battenberg, München.
Pîrvulescu, D. 2016. Monedele Țării Românești în timpul domniei lui Radu I. București:
Muzeului Municipiului București.
Pohl, A. 1972. Évszámnélküli magyar denárok és obulusok. Budapest.
Réthy, L. 1907. Corpus Nummorum Hungariae. Magyar egyetemes éremtár. II, Budapest.
8
Interesant în acest sens este că în colecția Severeanu, ce numără peste 3000 monete din Țara Românească (vezi
Pîrvulescu, 2016, p. 14), nu se găsește nici o monetă de acest tip (informație Dan Pîrvulescu, Muzeul Municipiului
București). Este relevant acest fapt ținând cont că George Severeanu și-a procurat piesele numismatice mai ales din
Dobrogea și Muntenia.
9
Vezi Velter, 1980.
10
Primele șapte monete au făcut subiectul comunicării proprii: Cîteva piese de la Nicolae Redwitz descoperite în
Banatul Sârbesc, A VIII-a Conferință Națională Oltenia. Interferențe culturale, Muzeul Olteniei, Craiova, 9-11 mai
2019.
159
ŞEPTILICI Raoul M.

Şeptilici, R. M. 2017. Trei interesante monete angevine descoperite în Banatul sârbesc.


Oltenia. Studii şi cominicări. Arheologie-Istorie XXIV, pp. 183-187.
Velter, A.-M. 1980. Câteva probleme de numismatică românească – monedele atribuite lui
Nicolae Redwitz. Cercetări Numismatice 3, pp. 93-115.

Abrevieri

Av. (sau av.) – avers


c.e. – cerc exterior
c.i. – cerc interior
c.p.e. – cerc perlat exterior
c.p.e. – cerc perlat interior
dr. – dreapta
Rv. (sau rv.) – revers
st. – stânga

160
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

161
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

MEDALII DEDICATE REGELUI LUDOVIC AL XIV-LEA DIN COLECȚIA MUZEULUI


NAȚIONAL BRUKENTHAL

Radu Gabriel Dumitrescu *, Claudiu Munteanu **

Rezumat: Din fondul vechi al colecției Muzeului Național Brukenthal din Sibiu provin paisprezece medalii
care imortalizează în metal figura regelui Franței, Ludovic al XIV-lea. Din păcate, alte informații despre
proveniența acestor medalii nu se cunosc. Dintr-o analiză succintă se poate observa faptul că toate aceste
medalii sunt opera gravorului Jean Mauger, ceea ce ne-a condus spre ideea existenței unei serii medalistice
dedicate Regelui Soare.
În urma parcurgerii bibliografiei, în special occidentale, referitoare la medaliile dedicate regelui
Ludovic al XIV-lea și al analizei fiecărei medalii în parte putem afirma faptul că ne aflăm în fața unui
fragment dintr-o serie de 286 de medalii care au fost realizate cu scopul de a imortaliza în metal glorioasa
domnie a Regelui Soare. Această serie de medalii a fost însoțită de un volum care să ofere explicațiile
istorice ale subiectelor abordate și care a apărut la Paris, în anul 1702, sub egida Academiei Regale de
Medalii și Inscripții.

Abstract: Fourteen medals from the old collection of the Brukenthal National Museum in Sibiu collection
immortalize in metal the figure of the King of France, Louis XIV. Unfortunately, other information about the
origin of these medals is not known. From a brief analysis it can be seen that all these medals are the work of
engraver Jean Mauger, which led us to the idea of the existence of a medal series dedicated to the Sun King.
Following the bibliography, especially the Western ones, regarding the medals dedicated to King Louis
XIV and the analysis of each medal, we can say that we are in front of a fragment from a series of 286
medals that were made for the purpose to immortalize in the glorious reign of the Sun King. This series of
medals was accompanied by a volume offering historical explanations of the topics addressed and which
appeared in Paris, in 1702, under the aegis of the Royal Academy of Medals and Inscriptions1.

Cuvinte-cheie: Ludovic XIV, Academie, Jean Mauger, medalie, gravor.

Key-words: Louis XIV, Academy, Jean Mauger, medal, medalist.

Din fondul vechi al colecției Muzeului Național Brukenthal din Sibiu provin paisprezece
medalii care imortalizează în metal figura regelui Franței, Ludovic al XIV-lea. Din păcate, alte
informații despre proveniența acestor medalii nu se cunosc. Dintr-o analiză succintă se poate
observa faptul că toate aceste medalii sunt opera gravorului Jean Mauger2, ceea ce ne-a condus spre
ideea existenței unei serii medalistice dedicate Regelui Soare.
În urma parcurgerii bibliografiei, în special occidentale3, referitoare la medaliile dedicate
regelui Ludovic al XIV-lea și al analizei fiecărei medalii în parte putem afirma faptul că ne aflăm în
fața unui fragment dintr-o serie de 286 de medalii care au fost realizate cu scopul de a imortaliza în
metal glorioasa domnie a Regelui Soare. Această serie de medalii a fost însoțită de un volum care să
ofere explicațiile istorice ale subiectelor abordate și care a apărut la Paris, în anul 1702, sub egida
Academiei Regale de Medalii și Inscripții4.

* Doctor, Muzeul Olteniei, Craiova, e-mail: rgdumitrescu@mail.com.


** Doctor, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, e-mail: munclaiul@gmail.com.
1
Mulțumim colegei Valentina Popescu pentru amabilitatea de a traduce aceste rânduri.
2
Detalii despre activitatea acestui gravor a se vedea la Forrer, 1907, pp. 616-624.
3
Jacquiot, 1969, pp. 185-201; Stahl, 2015a, pp. 266-287; Stahl, 2015b, pp. 4-11; Wellington, 2015, pp. 12-25;
Wellington, 2016a; Wellington, 2016b, pp. 290-307
4
Médailles, 1702.
162
DUMITRESCU Radu Gabriel MUNTEANU Claudiu

Seria medalistică din anul 1702 a fost explicit inspirată din Historia Augusta5. De remarcat
că precedentul acestui proiect a fost seria de medalii dedicate lui Cosimo de Medici, la mijlocul
secolul al XVI-lea, seria fiind inspirată de monedele antice din colecția numismatică a renumitei
familii florentine.
În anul 1602, în urma dispersării colecției numismatice aduse la Fontainebleau de Catherine
de Medici, soția lui Henric al II-lea, rege al Franței în perioada 1547-1559, regele Henric al IV-lea
(1589-1610) a decis constituirea și organizarea unei colecții regale de antichități și monede.
Misiunea i-a fost încredințată celui mai renumit anticar al epocii, Pierre-Antoine Rascas de
Bagarris.
Henric i-a dat instrucțiuni lui Rascas să scrie o istorie a domniei sale în care va indica
evenimentele potrivite pentru a fi marcate prin realizarea de medalii. Sursele de inspirație ale
acestor medalii urmau să fie în special antichitățile greco-romane.
În urma asasinării lui Henri al IV-lea, în anul 1610, și a lipsei de interes la curtea lui
Ludovic al XIII-lea, față de crearea unui astfel de proiect, care să marcheze pentru posteritate
evenimentele semnificative ale primului Bourbon pe tronul Franței, proiectul nu a mai fost realizat6.
Cu toate acestea, eforturile lui Pierre-Antoine Rascas nu au fost zadarnice, acesta punând bazele
viitorului Cabinet de Medalii, devenit celebru în vremea regelui Ludovic al XIV-lea7.
Medaliile regale au fost rareori emise în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea, care îi scria
fratelui său Gaston, duce d’Orléans, că el nu prea avea interes pentru antichități, neexistând nici o
dovadă a vreunei încercări sistematice de utilizare a medaliilor pentru celebrarea realizărilor regale.
Gaston, pe de altă parte, era un pasionat colecționar de antichități, în anul 1660 el lăsându-și
colecția nepotului său, regele Ludovic al XIV-lea. Astfel Ludovic va crea nucleul Cabinetului de
Medalii de la Luvru8.
Anul următor situația politică din Franța s-a schimbat brusc odată cu asumarea personală a
puterii de către Ludovic al XIV-lea, la moartea cardinalului Mazarin și numirea lui Jean-Baptiste
Colbert în calitate de ministru de stat9.
La inițiativa lui Colbert a fost creată în februarie 1663 „La Petite Académie”, formată din
cei mai renumiți savanți ai epocii, pentru a stabili inscripțiile monumentelor și medaliilor în onoarea
regelui Ludovic al XIV-lea, temele mitologice care trebuiau redate în palatele regale și cele ale
festivităților de la Curte10. În centrul preocupărilor Academiei va sta însă medalia cu subiect istoric,
ca mijloc pentru înregistrarea istoriei regelui11.
În anul 1692 Academia și-a propus să lanseze „Les médailles de la grande histoire ”, o
uniformă serie de medalii de bronz, cu diametrul de 70 de milimetri, care să ilustreze evenimentele
majore ale domniei regelui până în anul 1678. Pentru punerea în operă a acestui proiect lucraseră
unsprezece gravori medaliști. În curând, s-a hotărât, însă, ca seria să cuprindă și momentele
„glorioase” ulterioare acelui an. Dramaturgului Jean Racine, membru al Academiei și istoriograf al
regelui, i s-a cerut să întocmească o listă cu evenimentele semnificative care nu fuseseră încă
celebrate prin medalii, astfel că acesta a reunit treizeci și nouă de noi subiecte pentru medalii12.
În ianuarie 1695, deoarece seria nu a fost finalizată, reprezentantul regelui, Abatele Jean-
Paul Bignon, a făcut anunțul privind anularea proiectului. El le-a arătat membrilor Academiei noile
modele pentru medalii, întocmite în secret de către pictorul Antoine Coypel, la instrucțiunile
secretarului de stat al „Casei Regelui”, contele de Pontchartrain.

5
Stahl, 2015b, p. 4.
6
Stahl, 2015b, p. 4.
7
Wellington, 2015, pp. 12-23.
8
Stahl, 2015b, p. 5.
9
Carpentier, Lebrun, 2001, pp. 211-214.
10
Stahl, 2015b, p. 5.
11
Wellington, 2016a, p. 15.
12
Stahl, 2015b, pp. 5-7.
163
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Noile modele de medalii erau proiectate a avea 41 de milimetri în diametru, spre deosebire
de vechea serie, de 70 de milimetri, la care lucrase Academia. Noile medalii urmau să fie în
principal în bronz, cu doar câteva excepții în argint și aur.
La anunțarea schimbării în diametru a seriei de medalii de către Bignon, Academia a
întreprins refacerea tuturor medaliilor planificate, pentru a le adapta la noul modul. O nouă listă de
evenimente, care a fost întocmită, cuprindea „istoria regală” până la anul 1699.
Din cele peste trei sute de proiecte de medalii reexaminate, 286 au fost în cele din urmă
emise în noua serie13. Academia a revizuit cele douăsprezece portrete regale realizate pe parcursul
domniei lui Ludovic al XIV-lea, stabilind opt efigii regale, care „îmbătrâneau” progresiv. Portretele
au fost apoi desenate de Antoine Coypel și gravate de Jean Mauger, care a coordonat realizarea
întregii serii14.
În cele din urmă, în anul 1702, întreaga serie a fost gata, fiind însoțită de un volum de lux
intitulat Médailles sur les principaux événements du règne de Louis Le Grand, ilustrând și
explicând fiecare medalie.
După o perioadă de câteva decenii, complicată și controversată, Academia Regală de
Medalii și Inscripții împlinea scopul său fundamental, acela de a crea o serie uniformă de medalii,
care să marcheze cele mai importante evenimente ale domniei regelui Ludovic al XIV-lea.
Pe lângă crearea unei istorii vizuale a Regelui Soare, noua serie de medalii a avut și un scop
propagandistic, prin oferirea ca daruri, a unor seturi de medalii, însoțite de somptuosul volum
explicativ, diverșilor reprezentanți diplomatici care ajungeau la Curtea de la Versailles15.
Acest format de medalii va fi continuat în Franța până în perioada napoleoniană, devenind o
paradigmă dominantă pentru medaliile altor țări până în secolul al XIX-lea16.
În concluzie, scopul acestui studiu a fost acela de a releva rolul important pe care l-a avut
moda pentru studierea și colecționarea de „antichități”, în conservarea memoriei lui Ludovic al
XIV-lea, prin crearea de istorii vizuale, dar și procesul savant, artistic și birocratic al acestui
ambițios proiect.

CATALOG

1702
1. MEDALIA COMEMORATIVĂ A MORȚII REGELUI LUDOVIC AL XIII-LEA.
Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9706.
AR. Greutate: 31,68 g. Diametru: 41,28 x 41,33 mm. Axa 12. Grosime: 3,66 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS XIIII · REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia regelui
Ludovic al XIV-lea, copil, în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda semicirculară în partea de sus: LUDOVICO JVSTO PARENTI OPTIME
MERITO ·. Pe un piedestal ornamentat cu ghirlande, scenă a încoronării prințului moștenitor de
către personificarea Justiției. În exergă, legenda pe două rânduri: OBIIT XIV MAII/ M · DC ·
XLIII ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 3.

13
Stahl, 2015b, pp. 7-8.
14
Jacquiot, 1969, pp. 187-192.
15
Wellington, 2016b, pp. 290-291.
16
Stahl, 2015b, p. 10.
164
DUMITRESCU Radu Gabriel MUNTEANU Claudiu

2. MEDALIA DEDICATĂ BĂTĂLIEI DE LA ROCROY.


Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9702.
AR. Greutate: 31,75 g. Diametru: 41,43 x 41,52 mm. Axa 11. Grosime: 3,5 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS XIIII · REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia regelui
Ludovic al XIV-lea, copil, în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda semicirculară în partea de sus: VICTORIA PRIMIGENIA. Deasupra unor arme
depuse, o Victorie purtată de nori ține în mâna dreaptă o ramură de palmier, iar în stânga o cunună.
În exergă, legenda pe trei rânduri: AD RUPEM REGIAM/ DIE V · IMPER ·/ M · DC · XLIII.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 6.

3. MEDALIA DEDICATĂ CUCERIRII ORAȘULUI THIONVILLE.


Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9701.
AR. Greutate: 32 g. Diametru: 41,28 x 41,39 mm. Axa 12. Grosime: 3,5 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS XIIII · REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia regelui
Ludovic al XIV-lea, copil, în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda semicirculară în partea de sus: PRIMA FINIUM PROPAGATIO. Speranța
prezentată în manieră antică, în picioare, lângă un plan al orașului Thionville desfășurat pe un
piedestal, ținând în mâna dreaptă o Victorie, iar cu stânga faldurile rochiei și o ramură. În exergă,
legenda pe trei rânduri: THEODONIS VILLA/ EXPUGNATA./ MDCXLIII.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 7.

4. MEDALIA DEDICATĂ BĂTĂLIEI DE LA FRIBOURG.


Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9703.
AR. Greutate: 31,83 g. Diametru: 41,24 x 41,38 mm. Axa 12. Grosime: 3,55 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS XIIII · REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia regelui
Ludovic al XIV-lea, copil, în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda semicirculară în partea de sus: TERGEMINA VICTORIA. În câmp, trei trofee
așezate pe trei movile. În exergă, legenda pe două rânduri: AD FRIB · BRISG./ M · DC · XLIIII.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 12.

5. MEDALIA DEDICATĂ CĂSĂTORIEI LUI LUDOVIC AL XIV-LEA CU MARIA


TEREZA, INFANTĂ A SPANIEI ȘI PORTUGALIEI ȘI ARHIDUCESĂ DE
AUSTRIA.
Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9704.
AR. Greutate: 31,69 g. Diametru: 41,31 x 41,38 mm. Axa 11. Grosime: 3,17 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS XIIII · REX CHRISTIANISS ·. Efigia regelui Ludovic
al XIV-lea în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: I · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda semicirculară în partea de sus: PAX ET CONNUBIUM. Hymene ținând în mâna
stângă două cununi de mirt, iar în dreapta o torță cu care dă foc unor arme depuse (simbol al
încetării războiului dintre Franța și Spania și al uniunii matrimoniale a acestora). În exergă, legenda
pe trei rânduri: MAR · THER · AUSTRIACA/ REGI NUPTA ·/ M · DC · LX ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 56 (variantă legendă avers).

165
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

6. MEDALIA DEDICATĂ PRELUĂRII GUVERNĂRII DE STAT DE CĂTRE


LUDOVIC AL XIV-LEA.
Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9705.
AR. Greutate: 32,47 g. Diametru: 41,29 mm. Axa 1. Grosime: 3,64 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS XIIII · REX CHRISTIANISS ·. Efigia regelui Ludovic
al XIV-lea în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: I · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda semicirculară în partea de sus: ORDO · ET · FELICITAS ·. Apollo, de la care
pornesc raze de lumină, așezat pe un glob ornamentat cu trei flori de crin. Acesta ține cu mâna
dreaptă cârma, iar în stânga o liră. În exergă, legenda pe trei rânduri: REGE CURAS IMPERII/
CAPESSENTE ·/ M · DC · LXI ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 59 (variantă legendă avers).

7. MEDALIA DEDICATĂ CONCORDIEI DIN CADRUL BISERICII FRANȚEI.


Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9707.
AR. Greutate: 31,41 g. Diametru: 41,41 x 41,47 mm. Axa 12. Grosime: 3,82 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS XIIII · REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia regelui
Ludovic al XIV-lea în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: I · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda circulară: RESTITUTA ECCLESIAE GALLICANAE CONCORDIA ·. Altar
pe care este așezată o Biblie deschisă peste care sunt puse cheile Sfântului Petru și sceptrul cu mâna
Justiției. În exergă, legenda: M · DC · LXIX ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 114.

8. MEDALIA DEDICATĂ VICTORIILOR LUI LUDOVIC AL XIV-LEA ÎN


CAMPANIA DIN OLANDA.
Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9708.
AR. Greutate: 32,35 g. Diametru: 41,29 x 41,34 mm. Axa 12. Grosime: 3,99 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS XIIII · REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia regelui
Ludovic al XIV-lea în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda semicirculară în partea de sus: ULTOR – REGUM. Trofeu sub forma unui leu cu
coroană murală deasupra cu șapte săgeți care-i străpung capul (reprezentare a Provinciilor Unite),
iar în plan secund un bovideu, o corabie, dig și imaginea panoramică a unui oraș. În prim plan
personaj feminin într-o atitudine de deznădejde, lângă o ancoră, reprezentând Olanda. În exergă,
legenda pe două rânduri: BATAVIA DEBELLATA ·/ M · DC · LXXII ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 125.

9. MEDALIA DEDICATĂ CAMPANIEI DIN CATALONIA.


Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9709.
AR. Greutate: 31,59 g. Diametru: 41,26 x 41,3 mm. Axa 12. Grosime: 3,54 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS MAGNUS REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia regelui
Ludovic al XIV-lea în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda circulară: CATALONIAE ADITUS OCCUPATI. Hercule în pas triumfal, cu
măciuca în mâna dreaptă, înaintând spre un personaj căzut, care cere ajutor (reprezentare alegorică a
Spaniei). În exergă, legenda pe două rânduri: LXXX · URB · AUT OPP · CAPT ·/ M · DC ·
LXXV ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 148.

166
DUMITRESCU Radu Gabriel MUNTEANU Claudiu

10. MEDALIA DEDICATĂ CUCERIRII STRASBOURG-ULUI ȘI CITADELEI CASAL.


Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9710.
AR. Greutate: 31,75 g. Diametru: 41,4 x 41,48 mm. Axa 12. Grosime: 3,91 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS MAGNUS REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia regelui
Ludovic al XIV-lea în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda circulară: ARGENTORATUM ET CASALE RECEPT. Minerva, simbol al
înțelepciunii, ține în mâini scuturile cu armele celor două orașe. La picioarele sale se află două
personaje întruchipând fluviile Rin și Pad. În exergă, legenda pe două rânduri: XXX · SEPT ·/ M ·
DC · LXXXI ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 188.

11. MEDALIA DEDICATĂ BĂTĂLIEI DE LA FLEURUS.


Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9711.
AR. Greutate: 32,37 g. Diametru: 41,37 x 41,42 mm. Axa 12. Grosime: 3,89 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS MAGNUS REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia regelui
Ludovic al XIV-lea în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F ·.
Revers: Legenda circulară: MARS VLTOR FOEDERVM VIOLATORVM ·. Mars așezat pe
drapele și arme, ține în mâna dreaptă un pumnal, iar cu stânga se sprijină pe un scut cu armele
Regatului Franței. În exergă, legenda pe două rânduri: AD FLORIACUM ·/ M · DC · LXXXX ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 228.

12. MEDALIA DEDICATĂ VICTORIEI DIN BĂTĂLIA DE LA STEINKERQUE.


Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9712.
AR. Greutate: 31,71 g. Diametru: 41,3 x 41,39 mm. Axa 12. Grosime: 3,68 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS MAGNUS REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia
regelui Ludovic al XIV-lea în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F.
Revers: Legenda circulară: DE HISPANIS ANGLIS – GERMANIS ET BATAVIS. Trofee capturate
în urma victoriei armatelor lui Ludovic al XIV-lea în bătălia de la Steinkerque împotriva coaliției
antifranceze. În exergă, legenda pe două rânduri: AD STENKERCAM ·/ M · DC · XCII ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 242.

13. MEDALIA DEDICATĂ VICTORIEI DIN BĂTĂLIA DE LA MARSAGLIA.


Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9713.
AR. Greutate: 32,27 g. Diametru: 41,33 x 41,35 mm. Axa 1. Grosime: 3,69 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS MAGNUS REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia
regelui Ludovic al XIV-lea în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F.
Revers: Legenda semicirculară în partea de sus: VICTORIA TRANSALPINA. Victorie care
ridică un trofeu pe malul fluviului Pad în cinstea victoriei franceze împotriva trupelor hispano-
piemonteze conduse de Victor Amedeo II de Savoia. În exergă, legenda pe două rânduri: AD
MARSAL · TAURIN ·/ M · DC · XCIII ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 250.

167
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

14. MEDALIA DEDICATĂ CUCERIRILOR REGALE DIN ANII 1643-1697.


Gravor: Jean Mauger.
Nr. inv. T 1285/9714.
AR. Greutate: 32,45 g. Diametru: 41,36 x 41,39 mm. Axa 12. Grosime: 3,7 mm.
Avers: Legenda circulară: LUDOVICUS MAGNUS REX CHRISTIANISSIMUS ·. Efigia
regelui Ludovic al XIV-lea în profil spre dreapta. Sub efigie, numele gravorului: J · MAVGER · F.
Revers: Legenda semicirculară în partea de sus: VICTORI PERPETVO. Arme și instalații
militare cu care au fost cucerite cele 350 de orașe, forturi și cetăți de către trupele franceze în
perioada 1643-1697, totul dominat de o coroană murală. În exergă, legenda pe trei rânduri: OB ·
EXPUG · CCCL URB ·/ AB AN · M · DC · XLIII · AB AN ·/ M · DC · XCVII ·.
BIBLIOGRAFIE: Médailles, 1702, nr. 271.

BIBLIOGRAFIE

Carpentier, J., Lebrun, F. 2001. Istoria Franței. Iași: Institutul European.


Forrer, L. 1907. Biographical dictionary of medallists… . III. London: Spink & Son Ltd.
Jacquiot, J. 1969. Les portraits de Louis XIV gravés sur les médailles des séries métalliques
uniformes. BSNAF, pp. 185-201.
Médailles, 1702: Médailles sur les principaux événements du règne de Louis Le Grand, avec
des explications historiques. Par l'Académie Royale des Médailles et des Inscriptions. Paris:
L'Imprimerie Royale.
Stahl, A. M. 2015a. The Classical Program of the Medallic Series of Louis XIV. Princeton
University Library Chronicle 76/1-2, pp. 266-287.
Stahl, A. M. 2015b. Ancient and modern in the medallic series of Louis XIV. The Medal 67, pp.
4-11.
Wellington, R. 2015. Louis XIV’s medal cabinet at Versailles. The Medal 67, pp. 12-25.
Wellington, R. 2016a. Antiquarianism and the Visual Histories of Louis XIV: Artifacts for a
Future Past. London and New York: Taylor and Francis Groups.
Wellington, R. 2016b. Médailles en mouvement. La réception des médailles de Louis XIV à
la croisée des cultures. Yvan Loskoutoff (coord.), Les médailles de Louis XIV et leur livre. Rouen et
Le Havre: Presses universitaires de Rouen et Le Havre, pp. 290-307.

ABREVIERI

BSNAF: Bulletin de la Société Nationale des Antiquaires de France.

168
DUMITRESCU Radu Gabriel MUNTEANU Claudiu

1 av 1 rv

2 av 2 rv

3 av 3 rv

169
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

4 av 4 rv

5 av 5 rv

6 av 6 rv

170
DUMITRESCU Radu Gabriel MUNTEANU Claudiu

7 av 7 rv

8 av 8 rv

9 av 9 rv

171
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

10 av 10 rv

11 av 11 rv

12 av 12 rv

172
DUMITRESCU Radu Gabriel MUNTEANU Claudiu

13 av 13 rv

14 av 14 rv

173
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

CÂTEVA TIPURI DE ERORI IDENTIFICATE LA


MONEDELE ROMÂNEŞTI MODERNE ŞI CONTEMPORANE

Cornel Cătălin Gavrilă∗

Rezumat: Fabricarea de monedă metalică este însoţită, de cele mai multe ori, de apariţia erorilor de
diverse tipuri. Tipul erorii depinde, de regulă, de etapa tehnologică a procesului de fabricaţie unde aceasta
poate apare. Monedele metalice având diverse erori sunt inedite, căutate de colecţionari; valoarea acestora
depinde de o serie de factori, cum ar fi spectaculozitatea, raritatea dar şi starea piesei în cauză. Lucrarea
prezintă câteva tipuri de erori, identificate la monedele româneşti moderne şi contemporane. Erorile la
monedele româneşti au apărut ca urmare a unor cauze, datorate fie unor imperfecţiuni de material sau de
fabricaţie propriu zisă, dar şi factorului uman.

Abstract: Mints around the world produced a large amount of metal coins currency. Besides the coin basic
design, in most of the situations, various amount of coins wearing different error types are released. The
error type is depending on the coin metal, dimension and also by manufacturing step where it could appear.
This coins and medals with mint errors are searched by collectors around the world. The paper presents
several error types identified at Romanian coins. Some causes led to these errors, such as coin metal
imperfection, manufacture malfunction, but also the human factor.

Cuvinte-cheie: Monedă, matriţă negativ, matriţă pozitiv, material, eroare.

Key-words: Coin, negative die, positive die, material, error.

1. Introducere
Fabricarea monedei metalice are ca rezultat, de cele mai multe ori, pe lângă piesele bune,
conforme cu caietul de sarcini, şi apariţia unor piese cu erori de diverse tipuri. Deşi majoritatea
tipurilor de erori la moneda metalică sunt cunoscute şi catalogate de literatura străină de
specialitate1, puţine dintre acestea sunt prezentate ca atare de literatura românească existentă în
domeniu; mai mult, unele monede româneşti cu eroare sunt prezentate atât ca “erori de batere”, cât
şi ca “variante” sau “varietăţi”2. Ca şi clasificare, după tipul acestora, erorile pot fi:
- erori de material
- erori de execuţie a rondelelor
- erori de execuţie a cantului
- erori de execuţie (multiplicare) a matriţelor
- erori datorate manipulării/depozitării eronate a ştanţelor
- erori de ştanţare (batere) propriu zisă
- erori datorate uzării propriu zise a matriţelor.

2. Erori de material
Acest tip de eroare apare de regulă ca urmare a neomogenităţii aliajului din care este
confecţionată moneda. Astfel, materialul în cauză poate prezenta goluri, impurităţi, incluziuni. În
timp, moneda bătută pe un astfel de material prezintă umflături, exfolieri, iar în cazul extrem
aceasta se poate desface în bucăţi.


Doctor inginer, Universitatea Transilvania din Braşov, e-mail: jamesoba2002@yahoo.com.
1
Exemple de prezentare a erorilor pe tipuri sunt date de catalogul francez Euro4, Monnaies et Billets, 2007, p. 193,
respectiv de catalogul american Mint Errors Magazine.
2
Aşa sunt denumite în catalogul numismatic Buzdugan et al., 1977, p. 258, 259 sau în catalogul Manole, 2019, pp. 20-
22, 28, 29, 33, ş.a.m.d.
174
GAVRILĂ Cornel Cătălin

În fig. 1, sunt prezentate două monede cu defect de material, 5 bani 1906 Bruxelles respectiv
1 ban 1900.
Un caz particular de eroare de material poate fi întâlnit la monedele executate dintr-un metal
oarecare (fier, oţel), placate cu un alt metal de protecţie (nichel, alamă, cupru). Datorită
neomogenităţii aplicării stratului de protecţie, pe moneda finală pot apare porţiuni în care acesta
lipseşte. Două exemple de monede cu erori de nichelare sunt prezentate în fig. 23.
De asemenea, la monedele nichelate mai poate apare exfolierea stratului superficial de
nichel, aşa cum este prezentată în fig. 3.

3. Erori de execuţie a rondelelor

3.1. Rondea incompletă


Rondeaua incompletă4 apare ca eroare în etapa producerii rondelelor monetare propriu zise,
atunci când din diverse motive, nu se mai asigură forma completă a rondelei rezultate. Practic,
conturul unei rondele ce urmează a se perfora din banda semifabricat, se suprapune fie peste
conturul lăsat liber al unei rondele vecine deja executate, rezultând cu o ciupitură rotundă, fie
depăşeşte marginile benzii semifabricat, rezultând cu o ciupitură dreaptă. Mai există situaţia când
conturul rondelei se suprapune peste capătul benzii rezultând rondele cu ciupituri neregulate
(zdrențuite).
De regulă, la monedele româneşti cu această eroare, ciupitura respectivă este redusă ca
proporţie în raport cu diametrul rondelei şi astfel de monede pot trece neobservate. La presarea
monedei, întrucât din rondea lipseşte material, acesta nu mai umple complet spaţiul dintre matriţe,
astfel că detaliile modelului nu se imprimă adecvat în zona ciupită. În fig. 4 sunt prezentate câteva
exemple de monede bătute pe rondele incomplete (ciupite).

3.2. Erori de execuţie a găurii rondelelor – monede cu gaură


Aceste erori sunt caracteristice monedelor cu gaură, cel mai comun defect de acest tip fiind
dat de excentricitatea găurii. În fig. 5 este prezentată o monedă de 20 bani 1906 Hamburg, având
gaura executată excentric.

4. Erori de execuţie a cantului


Apariţia acestor erori este legată de modul de realizare a cantului monedei: marcat incus cu
o inscripţie, imprimat în relief cu o inscripţie, zimţat sau neted.
La monedele cu cantul inscripţionat incus poate lipsi deviza, integral sau parţial. În fig. 6
sunt prezentate două monede cu inscripţia lipsă, una de 100 lei 1943, la care nu se respectă nici
diametrul sau forma cilindrică a marginii; la a doua monedă de 100 lei 1944, lipseşte deviza, însă
diametrul monedei şi forma cilindrică a marginii sunt respectate.
De asemenea, anumite părţi ale literelor pot lipsi, fiind vorba de aşa numitele litere sparte (în
fig. 7, la o monedă de 500 lei 1944).
Un alt tip de eroare la monedele având cantul inscripţionat incus este dublarea devizei. Un
exemplu este dat în fig. 8, constatat la o monedă de 100 lei 1944.
La monedele cu cantul inscripţionat în relief, pot exista erori la dispunerea simetrică a
inscripţiei pe grosimea monedei. În fig. 9, este prezentat un exemplu de asimetrie al inscripţiei,
observat la o monedă de 5 lei 1884.
La monedele cu cantul zimţat, execuţia zimţilor poate prezenta o serie de erori, cum ar fi
zimţii incompleţi (fig. 10), zimţi executati parţial pe grosimea monedei sau zimţii care lipsesc
complet (fig. 11).
3
În franceză, Defaults de laminage, conform cu Euro4, Monnaies et Billets, 2007, p. 202.
4
În engleză Clipped Blank (Mint Errors News, Issue 1, 2003, p. 11) sau, în franceză, Rognages (Euro4, Monnaies et
Billets, 2007, p. 202).
175
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

5. Erori de execuţie a matriţelor


Erorile la matriţe pot apare la oricare din etapele tehnologice ale fabricării acestor scule,
care servesc la baterea monedelor: la fabricarea pozitivului şi a negativului martor, a pozitivului şi a
negativului principal sau la fabricarea pozitivelor şi a negativelor de lucru (patriţele şi matriţele de
lucru). Erorile astfel apărute sunt imprimate apoi pe monede. Dintre tipurile de astfel de erori, pot fi
amintite: dublări ale negativului, dublări ale pozitivului, crăpături, loviri (sub formă de puncte,
linii), litere sparte, respectiv imprimarea incompletă.

5.1. Erori de execuţie a matriţelor – dublare a negativului sau pozitivului


Dublarea modelului matriţelor se datorează mai multor cauze, cum ar fi erorile de
poziţionare sau dezaxările sculelor, deformărilor date de tratamentele termice ale matriţelor,
respectiv modificărilor aduse modelului de bază prin adăugarea/îndepărtarea unor detalii. Dublarea
poate apare atât la matriţa negativ cât şi la cea pozitiv.
În fig. 12 sunt prezentate monede cu dublări ale negativului datorate erorilor de poziţionare
ale sculelor: 1 ban 1867 Heaton cu dublare datorată rotirii excentrice de la poziţia nominală a
sculelor, o monedă de 2 bani 1880 cu dublare datorată rotirii centrate, respectiv o monedă de 5 bani
1954 cu dublare datorată translaţiei sculelor de la poziţia nominală.
În fig. 13, sunt prezentate două monede cu dublări ale modelului de pe avers (vizibile înspre
exteriorul inscripţiilor), datorate deformării pozitivului la presare, în urma tratamentelor termice
defectuos aplicate.
Dacă apar şi erori unghiulare de poziţionare ale sculelor, acestea au ca rezultat o accentuare
pe anumite porţiuni a dublării, respectiv o slăbire până la estompare a acesteia pe celelalte porţiuni
ale modelului monedei.

5.2. Erori de execuţie a matriţelor – dublare parţială pe anumite elemente, datorată


modificării designului matriţei de lucru
Acest tip de dublare se regăseşte doar pe anumite elemente de design modificate (cifre sau
litere singulare sau grupate) şi au aceleaşi modalităţi de apariţie ca şi dublările anterioare, de regulă
prin rotire sau translaţie. În fig. 14 sunt prezentate o monedă de 200 lei 1945 cu dublare parţială a
pozitivului pentru valoarea nominală modificată din cea de 100 lei anterior, respectiv o monedă de 5
lei 1950 cu dublare parţială a negativului apărută la modificarea milesimului.
Există şi posibilitatea rămânerii accidentale pe matriţă a unor elemente de design dintr-un alt
model, diferit, care nu au fost îndepărtate în întregime. În fig. 15, este prezentată o monedă de 1 ban
1900, pe al cărei revers, sub litera B de la BANI, se regăseşte conturul rotunjit al unei alte litere sau
cifre (C sau 8), detaliu rămas de la un alt model.

5.3. Erori de execuţie a matriţelor – litere sparte


Este o eroare apărută pe matriţa pozitiv, la presarea negativului. Datorită presiunii foarte
mari ce apare la contactul dintre detaliile pozitivului cu suprafaţa de imprimat a negativului,
porţiunile subţiri ale literelor sau cifrelor cedează, pozitivul rămânând fără aceste detalii5. Modelul
având litere sau cifre cu aspect spart este presat pe negativ, apoi pe monede (fig. 16).

5.4. Erori de execuţie a matriţelor – imprimare incompletă, cu porţiuni netede


Apare la presarea negativului, când aceasta nu se realizează complet. Detaliile de adâncime
de pe pozitiv nu mai apar pe negativul astfel imprimat şi deci nici pe monedele corespunzătoare.
Este cazul efigiilor cu pavilioane ale urechii netede, dar şi ale altor modele cu detalii de adâncime
care lipsesc (fig. 17).

5
Un studiu mai detaliat al acestei erori în Gavrilă, Lateş, 2019.
176
GAVRILĂ Cornel Cătălin

5.5. Erori de execuţie a matriţelor – imprimare de puncte, linii, cercuri


Din etapa de fabricare a matriţelor pozitiv sau negativ, pot rămâne imprimări accidentale,
adâncite sau în relief, ale unor lovituri, semne, urme ale unor prelucrări anterioare. Neobservate, acestea
au ajuns să fie imprimate pe monede. În fig. 18 sunt prezentate câteva exemple de astfel de erori.

6. Erori de batere propriu zisă


Erorile apărute la baterea propriu zisă a monedelor pot fi identificate într-un număr mare de
tipuri, dintre care pot fi amintite: crăpăturile de matriţe, baterea în negativ, repetată sau slabă,
baterea pe rondeaua descentrată sau cu matriţele descentrate, apariţia de impurităţi, respectiv rotiri
ale matriţelor.

6.1. Erori de batere – crăpături de matriţe


Crăpăturile de matriţe6 sunt printre cele mai întâlnite erori la monedele româneşti.
Crăpăturile propriu zise, apar la matriţa negativ şi sunt imprimate în relief pe monede, de unde şi
denumirea generică de “crenguţe”7. Pot fi: cu sau fără ieşire la chenar, radiale, oblice sau
neregulate. În stadiu avansat, pot duce la pierderea unor bucăţi de matriţă (fig. 19).

6.2. Erori de batere – baterea în negativ


Baterea în negativ a matriţelor apare atunci când o matriță lovește cealaltă matriţă, fără o
rondea între ele. Aceasta lasă imprimate câteva detalii ale matriţei pentru aversul monedei inversate
pe matrița reversului, iar unele detalii ale matriţei pentru revers apar inversate pe matriţa aversului.
Matriţele astfel imprimate reciproc imprimă pe monede modelul modificat prin apariţia, pe o faţă, a
unor detalii ale negativului celeilalte feţe şi reciproc. Imprimarea în negativ se produce cu precădere
în zonele înalte de pe matriţele negative de lucru (care corespund zonelor joase ale unei monede): la
liniile care delimitează un element de design de câmpul plan al modelului, sau, în cazul efigiilor, a
zonelor înălţate cum ar fi urechea sau coada ochiului. Poate apare pe ambele feţe ale unei monede,
dar nu se exclud cazurile când se regăseşte doar pe o singură faţă.
În fig. 20 este prezentat aversul unei monede de 2 bani 1900 cu imprimarea în negativ a
conturului stemei, respectiv reversul unei monede de 1 ban 1900 cu imprimarea în negativ a
conturului efigiei.

6.3. Erori de batere – baterea repetată8


Dacă moneda bătută nu este evacuată din presă, baterea acesteia poate fi repetată, fie
complet, pe întreaga suprafaţă (însă de cele mai multe ori cu modificarea poziţiei în presă), fie
incomplet, pe o porţiune, cu sau fără suprapunerea cu o altă piesă. În fig. 21 este prezentată o
monedă de 10 bani 1900 bătută de două ori, pe întreaga suprafaţă.

6.4. Erori de batere – baterea slabă (de reglaj9)


Atunci când baterea monedei se realizează cu o forţă mult prea mică, imprimarea modelului
monedei pe ambele feţe se face slab, fie pe tot câmpul, fie doar pe anumite porţiuni, această eroare
fiind pusă pe seama realizării de reglaje ale cursei sau forţei de batere ale presei monetare. În fig. 22
este prezentat un exemplu de astfel de eroare.

6
În franceză, Coins Cassés (Euro 4, Monnaies et Billets, 2007, p.195).
7
În Buzdugan et al., 1977, p. 259, respectiv Manole, 2019, p. 57, este denumită „crenguţă”. Tot la noi, mai este
cunoscută şi ca “fir de păr”.
8
În engleză, este denumită Double Strike (Mint Errors News, Issue 1, 2003, p. 22).
9
În engleză, Die Adjustment Strike (Mint Errors News, Issue 2, 2003, p. 31).
177
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

6.5. Erori de batere – baterea pe rondeaua descentrată


Baterea descentrată10 apare atunci când rondeaua ce urmează a fi imprimată nu intră complet
între matriţe. Baterea se realizează fără virolă (inelul exterior) iar matriţele imprimă pe ambele feţe
ale rondelei doar porţiunea de monedă dintre ele, restul rămânând nebătut (fig. 23). De cele mai
multe ori, piesele bătute descentrat pot fi şi deformate pe porţiunea rămasă în afară, iar unele
elemente precum zimţii nu mai pot fi executate.

6.6. Erori de batere – baterea cu matriţele descentrate


Această eroare apare când matriţa de lucru este poziţionată în presă descentrat. De regulă,
descentrarea de acest tip se încadrează în jocul funcţional al maşinii; ea nu depăşeşte diametrul
exterior al monedei şi este vizibilă la chenar. Deşi apare de cele mai multe ori doar pe o faţă a
monedei, pot exista excepţii de astfel de monede cu ambele feţe descentrate (fig. 24). Dacă
materialul monedei este moale, acesta se poate extruda prin porţiunea cu joc, dând naştere unei
bavuri şi mărindu-se astfel grosimea la chenar a monedei în zona respectivă.

6.7. Erori de batere – baterea cu impurităţi


Această eroare apare când între matriţe şi rondea sunt prinse diverse impurităţi, cum ar fi
şpanul, scamele sau bucăţile pânză, petele de ulei, al căror contur se imprimă pe monedă (fig. 25).

6.8. Erori de batere – matriţe rotite


Baterea cu matriţele rotite11 are ca efect producerea de monede la care, poziţia nominală
avers-revers (fie răsturnată, 1800, fie medalistică, 00) nu se mai respectă. Deşi în cazul multor
monede româneşti această poziţionare nominală avers-revers nu este clar precizată în actele
normative aferente, aceasta a devenit consacrată prin uzul monedelor respective, toate imprimate
într-un anumit fel, fie răsturnat fie medalistic. La unghiuri de răsucire mici, această abatere poate fi
considerată în limita procedeelor tehnologice utilizate. Câteva exemple de monede româneşti bătute
cu matriţele rotite sunt date în fig. 26.

7. Baterea cu matriţe uzate


Baterea cu matriţe uzate apare atunci când matriţa în cauză depăşeşte numărul de monede pe
care ar trebui să le imprime. Datorită duratei mărite de exploatare, stratul superficial al materialului
matriţei suferă fenomenul de oboseală, fapt ce duce la apariţia unei uzuri fine pe direcţia radială. În
stadiul avansat al uzurii, imprimarea modelului are un aspect rugos, şters sau “curs”. Câteva astfel
de exemple de monede sunt date în fig. 27.

8. Rondele
Rondeaua monetară (sau blancul) constituie semifabricatul necesar baterii monedei propriu
zise. În funcţie de etapa la care au rămas neprelucrate, rondelele pot fi plane, fără marginea
îngroşată, cordonate (cu marginea îngroşată) sau chiar cu marginea imprimată. Rondelele nebătute
nu sunt destinate circulaţiei monetare, dar există exemplare care pot fi găsite pe piaţă (fig 28).

9. Concluzii
Lucrarea face o incursiune în domeniul erorilor monetare la moneda românească şi propune
o clasificare a tipurilor de erori, în funcţie de etapa tehnologică a procesului de fabricaţie unde
eroarea respectivă a apărut. Evident că, monedele cu erori au cote mai ridicate decât cele normale,
în funcţie de starea, raritatea şi spectaculozitatea pieselor în cauză. Până acum, o abordare unitară a
erorilor apărute la diverse monede româneşti nu a existat, multe piese fiind considerate de cele mai
10
Off Center Strike, în engleză (Mint Errors News, Issue 1, 2003, p .23), sau Frappe Décentrée, în franceză (Euro 4,
Monnaies et Billets, 2007, p. 198).
11
În franceză, eroare denumită Frappe Desaxées (Euro 4, Monnaies et Billets, 2007, p. 197).
178
GAVRILĂ Cornel Cătălin

multe ori, în mod eronat variante, varietăţi, etc. Fără pretenţia de a epuiza cu această lucrare
subiectul erorilor la moneda românească, autorul consideră că problema erorilor monetare trebuie
studiată mai în detaliu, cu multă atenţie şi în acord cu modul de abordare a acesteia din alte ţări, cu
tradiţie în domeniu.

Lista figurilor

Figura 1 - Monede prezentând exfolieri


Figura 2 - Monede prezentând erori de nichelare
Figura 3 - Monedă prezentând exfolierea stratului nichelat
Figura 4 - Monede prezentând rondele incomplete
Figura 5 - Moneda de 20 bani 1906, Hamburg, cu gaura excentrică
Figura 6 - Monede fără inscripţia de pe cant
Figura 7 - Monedă cu litere ale devizei de pe cant sparte
Figura 9 - Monedă cu deviza de pe cant asimetrică
Figura 10 - Monede cu zimţi incompleţi
Figura 11 - Moneda de 5 bani 1955 fără zimţi
Figura 12 - Monede cu dublări ale negativului
Figura 13 - Monede cu dublare datorată deformării pozitivului
Figura 14 - Monede cu dublare parţială
Figura 15 - Monedă de 1 ban 1900 cu dublare datorată modificării modelului
Figura 16 - Monedă de 1 ban 1900 cu litere sparte
Figura 17 - Monede cu porţiuni din model netede
Figura 18 - Monede cu puncte, linii şi cercuri în relief
Figura 19 - Monede cu crăpături de matriţă
Figura 20 - Monede cu batere în negativ
Figura 21 - Moneda de 10 bani 1900 cu batere repetată
Figura 22 - Moneda de 2000 lei 1946 cu batere slabă, de reglaj
Figura 23 - Moneda de 2 lei 1924, bătută pe rondeaua descentrată
Figura 24 - Moneda de 100 lei 1992, bătută cu matriţe descentrate
Figura 25 - Monede bătute cu impurităţi
Figura 26 - Monede cu feţele rotite
Figura 27 - Monede bătute cu matriţele uzate
Figura 28 - Rondele

BIBLIOGRAFIE

Buzdugan, G., Luchian, O., Oprescu, C. C. 1977. Monede şi bancnote româneşti. Bucureşti:
Sport Turism.
Gavrilă, C. C., Lateş, M. T., 2019. Metal Coin Error Study Using 3D Modelling and FEM
Analysis. Annals of the Oradea University, Fascicle of Management and Technological
Engineering XVIII (XXVIIII), pp. 5-9.
Iliescu, C., Tureac, O. 1987. Tehnologia presării la rece. Braşov: Universităţii din Braşov.
Manole, M. G. 2019. Catalog numismatic. Monedele româneşti, 1867 - 2019. Bucureşti:
Euronumisfil.
*** 1945 Ministerul Finanţelor, Monetăria naţională. Zece ani de activitate. Monitorul
oficial şi Imprimeriile statului, Bucureşti.
*** 2003 Mint Errors News, Issue 1. Ed. Mike Byers, U.S.A.
*** 2003 Mint Errors News, Issue 2. Ed. Mike Byers, U.S.A.
*** 2007 Euro 4, Monnaies et Billets. Edition Les Chevau-Lègers, Paris.
179
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

5 bani 1906 Bruxelles 1 ban 1900


Fig. 1. Monede prezentând exfolieri

100 lei 1943 10 lei 1992 5 lei 1994


Fig. 2. Monede prezentând erori de Fig. 3. Monedă prezentând exfolierea stratului
nichelare nichelat

Ciupitură rotundă: 1 leu 1947

Ciupitură dreaptă: 10 lei 1992

Ciupitură neregulată: 1 leu 1951


Fig. 4. Monede bătute pe rondele incomplete

Fig. 5. Moneda de 20 bani 100 lei 1943 100 lei 1944


1906, Hamburg, cu gaura
excentrică Fig. 6. Monede fără inscripţia de pe cant

Fig. 7. Monedă cu litere ale devizei de pe cant


sparte
180
GAVRILĂ Cornel Cătălin

Fig. 8. Monedă cu deviza de pe cant dublată

Fig. 9. Monedă cu deviza de pe cant asimetrică

5 lei 1880 1 leu 1924 Bruxelles Fig. 11. Moneda de 5 bani 1955 fără
Fig. 10. Monede cu zimţi incompleţi zimţi

1 ban 1867 Heaton 2 bani 1880 5 bani 1954


Fig. 12. Monede cu dublări ale negativului

200 lei 1942 2 lei 1951 200 lei 1945 5 lei 1950
Fig. 13. Monede cu dublare datorată
Fig. 14. Monede cu dublare parţială
deformării pozitivului

Fig. 15. Monedă de 1 ban 1900 cu dublare datorată modificării


modelului

181
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Fig. 16. Monedă de 1 ban 1900 cu litere sparte

500 lei 1945, efigie cu pavilion neted 25 bani 1966, stema fără un mănunchi de spice
Fig. 17. Monede cu porţiuni din model netede

100 lei 1943, efigie cu lovitură 3 bani 1953, cu cerc în


2 bani 1900, efigie cu riduri circulare
dreaptă, în relief relief
Fig. 18. Monede cu puncte, linii şi cercuri în relief

20 lei 1942, crăpătură cu


20 lei 1943, 2000 lei 1946, două 100 lei 1938, crăpătură
pierderea bucăţii de
crăpătură radială crăpături simetrice fără ieşire la chenar
matriţă
Fig. 19. Monede cu crăpături de matriţă

2 bani 1900, avers cu batere în negativ 1 ban 1900, revers cu batere în negativ
Fig. 20. Monede cu batere în negativ

182
GAVRILĂ Cornel Cătălin

Fig. 21. Moneda de 10 bani 1900 cu batere repetată

Fig. 22. Moneda de 2000 lei 1946 cu batere Fig. 23. Moneda de 2 lei 1924 bătută pe
slabă, de reglaj rondeaua descentrată

Fig. 24. Moneda de 100 lei 1992 bătută cu matriţe


descentrate

100 lei 1943 100 lei 1944 1 ban 1954 10 lei 1992
Fig. 25. Monede bătute cu impurităţi

183
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

5 bani 1884 500 lei 1945

500 lei 1946 2000 lei 1946


Fig. 26. Monede cu feţele rotite

5 bani 1906 Hamburg 1 leu 1951


Fig. 27 Monede bătute cu matriţele uzate

Rondea nichel (100 lei 1936-38) Rondea zinc (20 lei 1942-44)
Fig. 28. Rondele

184
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

UNIFICAREA MONETARĂ DIN 1920 – 1921. PROVOCĂRI, DILEME ȘI REALITĂȚI


ECONOMICE

Septimiu Moga*

Rezumat: După terminarea ostilităților militare din primul război mondial și introducerea administrației
românești în Transilvania, Bucovina și Basarabia, în România Mare au circulat numeroase monede și mai
multe feluri de monede și bancnote de lei (cele emise de Banca Națională a României și cele emise de
autoritățile germane de ocupație prin Banca Generală pe perioada ocupației), coroanele austro-ungare și
cel puțin două feluri de ruble, respectiv cele imperiale și cele Lwow.
Lucrarea de față ilustrează principalele provocări ale instituțiilor financiare, autorităților centrale și locale
de a gestiona și administra această stare de fapt. Realizarea unei reforme monetare prin care să se realizeze
unificarea monetară a fost un obiectiv semnificativ al guvernelor care s-au succedat după unirea de la 1918,
dar și a Băncii Naționale a României. Implementarea unei astfel de reforme a avut de înfruntat numeroase
obstacole, printre care instaurarea graduală a administrației românești, care s-a întins pe o perioadă lungă
de timp, instabilitatea politică și starea de război ivită atât în vest, cât și în est. Pe lângă aceste obstacole a
mai existat și cel privind concepțiile economice ale timpului.

Abstract: After the ending of the military on WWI hostilities and the implementation of Romanian
administration, în Transylvania, Bucovina and Basarabia, in Romania circulated a lot of money and a lot of
different paper currencies: the official lei, (issued by Romania’s National Bank), the occupation lei (issued
through the General Bank of Romania by the German administration during the occupation of a part of the
Kingdom) the Austro-Hungarian crowns, the imperial rubles and the Lwow rubles.
The present paper illustrates the main challenges that the financial institutions, the authorities and the locals
had to face managing and administrating such a difficult status-quo. Accomplishing a monetary reform in
order to unify the circulation of monetary units had been a significant objective for the Romanian
governments which succeeded one another after the 1918, but also for the Central Bank. The implementation
of this reform had to face many obstacles, such as: instauration of the Romanian administration through a
long period of time, political instability, the state of war in the spring of 1919. Besides, there were also more
subjective obstacles, one of which was the economical perspective of those times.

Cuvinte-cheie: Unificare monetară, Transilvania, leul românesc, coroana austro-ungară, Banca Națională a
României.

Key-words: Monetary reform, Transylvania, Romanian leu, Austro-hungarian crown, National Bank of
Romania.

Într-un discurs ținut în fața Adunării Generale a Economiștilor Dr. D. Rottman, un prolific
analist economic al perioadei interbelice spunea că cea mai dificilă problemă în contextul operei de
refacere economică este reforma financiară, problema agrară, problema bugetară, problema
impozitelor, a unificării economice sau a căilor ferate sunt probleme de natură concretă care se pot
realiza într-o singură direcție și într-un singur fel, însă “problema monetară este cea mai dificilă de
rezolvat pentru că se găsește la baza nu numai a problemelor arătate mai sus dar și a tuturor
problemelor de ordin economic și social”1.
După Unirea de la 1 decembrie 1918 administrația românească s-a extins gradual în
Transilvania din toamna anului 1918 până în primăvara anului 1919 și chiar mai târziu. Astfel, pe
măsura instalării administrației românești în Transilvania, s-a introdus și circulația leului românesc,

* Doctorand Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca, șef serviciu Sucursala Regională a Cluj a Băncii Naționale a
României, e-mail: mogaseptimiu@gmail.com, septimiu.moga@bnro.ro.
1
Rottman, 1937, pp. 4-6.
185
MOGA Septimiu

cotat administrativ la o paritate de un leu pentru două coroane2, dar impunerea acestei parități nu
aducea implicit și o prohibire eficientă a circulației coroanelor austro-ungare pe teritoriile cu
administrație românească, așa cum procedaseră alte state succesoare a vechii monarhii austro-
ungare. Lipsa pentru o bună bucată de timp a unei asemenea restricții a făcut extrem de tentantă
Transilvania și Ungaria pentru cei care dețineau cantități de coroane nerecunoscute în alte regiuni
ale imperiului, dat fiind că în Cehoslovacia, Austria, Italia, sau Iugoslavia au fost impuse astfel de
restricții mai mult sau mai puțin drastice, sau chiar începuse un proces de reformă monetară în
sensul înlocuirii coroanelor din circulație (Italia).
În data de 5 martie 1919, Aurel Vlad, șeful resortului Finanțelor din cadrul Consiliului
Dirigent din Transilvania, avertiza guvernul că România ar putea deveni ultimul stat succesor care
nu a identificat cantitatea de coroane austro-ungare care circulau pe teritoriul său, făcând loc
afluxului de coroane din celelalte foste provincii imperiale3. La 10 iunie 1919 o ordonanță semnată
de ministrul de finanțe, șeful resortului finanțelor din Consiliul Dirigent din Transilvania dispunea
ștampilarea coroanelor, care numai astfel însemnate urmau să aibă drept de circulație pe teritoriul
Transilvaniei. Prin această operațiune coroanele ștampilate deveneau moneda Transilvaniei.
Circulația ei nu era însă reglementată de o instituție emitentă de monedă și nu exista o entitate de
reescont a acestei monede. Mai trebuie spus că odată existând o monedă proprie a acestui ținut, nu
au fost impuse restricții cu privire la deținerea și circulația altor monede, precum leii, rublele sau
alte valute. Operațiunea deși trebuia să se încheie la 10 iulie, s-a prelungit succesiv până în luna
noiembrie 19194. Prin urmare, a fost vorba de mai bine de un an, în care nici autoritățile de stat,
ministerul de finanțe, cel de interne, dar nici Banca Națională a României, banca de emisiune a țării
nu au făcut prea multe pentru a pune capăt intrării pe teritoriul țării a coroanelor austro-ungare.
În ședința consiliului general al Băncii Naționale a României din data de 17 iulie 1919 s-a
dezbătut printre altele și un memoriu al ministrului de finanțe Oscar Kiriacescu, care arăta foarte
sintetic situația bugetară a anului 1919. El enumera toate cheltuielile extraordinare pe care statul
trebuie să le facă pe lângă cele normale, cheltuieli care au deturnat creditul obținut de guvern de la
Banca Națională pentru conversia în lei emiși de BNR a leilor de ocupație emiși de către Banca
Generală pe perioada ocupație germane. Acestea erau legate de: a) menținerea mobilizării unei părți
semnificative a armatei atât pe frontul oriental cât și pe cel occidental; b) extinderea administrație
românești (căi ferate, poliție etc) în noile provincii; c) cheltuielile administrației locale în acele
provincii care nu puteai fi acoperite cu veniturile lor; d) pentru sporurile salariilor funcționarilor
lucrătorilor publici; e) plata unora din pagubele de război suferite de locuitorii care s-au aflat în
zonele de luptă; f) restaurarea unora din edificiile statului distruse pentru care era nevoie de a fi
repuse în funcțiune; g) ajutorarea unor comune care nu mai puteau face față cheltuielilor din cauza
pagubelor produse de război. Pentru toate aceste cheltuieli era nevoie de circa 250 – 300 milioane
lei lunar, din care statul nu putea conta pe un venit mai mare de 60 – 70 milioane lei lunar5.
Chiar dacă comerțul își pierduse din vigoare după război, mai ales cel transfrontalier, este
evident că a fost suficient de viguros, încât să aducă pe teritoriul Transilvaniei o cantitate
apreciabilă de bancnote austro-ungare, inclusiv cele emise după momentul destrămării monarhiei
habsburgice. Bancnotele, care în alte state succesoare a Austro-Ungariei erau strict interzise (de
exemplu bancnotele emise după 1 noiembrie 1918, cele de 10.000 de coroane sau așa numitele
coroane albe emise de regimul bolșevic din Ungaria)6, au pătruns pe cale legală și naturală spre
deținători de bună credință. Situația aceasta a apărut în special din cauza momentului târziu în care
s-au început demersurile de “nostrificare” a coroanelor pe teritoriul Transilvaniei. De exemplu, într-
o scrisoare datată 9 februarie 1921, Banca Națională a României avertiza Ministerul de Finanțe că

2
Lapedatu, 1923, p. 47.
3
Iancu, 1995, pp. 194-195.
4
Petra, 1936, p. 114.
5
ABNR, Fond Consiliul de Administrație, anii 1918 – 1920, dosar 160, filele 78-79.
6
ABNR, Fond Secretariat, anii 1913- 1928, dosar 3, fila 492.
186
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

delegații tuturor statelor moștenitoare prezenți în Comisia de lichidare a Băncii Austro-Ungare au


declarat că nici unul din aceste state nu a achitat nici o singură hârtie din biletele de 10.000 coroane,
dat fiind că au fost emise după 27 octombrie 1918 momentul destrămării monarhiei austro-ungare.
Mai mult, arăta că Ceho-Slovacia a consacrat drept o infracțiune grav pedepsită cu închisoarea,
introducerea în Ceho-Slovacia a unor asemenea bilete7.
Economistul ardelean Ion Lapedatu, spunea într-o lucrare a sa că Resortul Finanțelor din
Consiliul Dirigent a fost foarte îngrijorat de faptul că Cehoslovacia și Iugoslavia începuseră
procesul de retragere a coroanelor. În acest fel, România devenea tot mai expusă pe zi ce trecea la
exodul coroanelor “exilate” din partea occidentală a fostei monarhii. Prin urmare, s-a dispus
ștampilarea bancnotelor austro-ungare, cu convingerea că aceste toate aceste coroane, odată
ștampilate, vor fi înlocuite în timp de cca. 3 luni cu moneda din hârtie comandată din Statele Unite
ale Americii, operațiune care însă nu a mai avut loc.
Ștampilarea a trezit tot felul de suspiciuni de falsificare, iar pentru a contracara aceste suspiciuni
și ilegalități reputatul economist a propus Consiliului Dirigent înlocuirea “biletelor ștampilate cu bilete
noui, bilete românești, dar tot în coroane, bilete, care aveau să fie confecționate la Viena, unde se puteau
face ușor, așa cum, în parte, făcuseră Ceho-Slovacii prin simpla schimbare de clișee și unde, după
informațiile ce aveam erau date condițiunile materiale și technice, ca nouile bilete să fie tipărite în timp
relativ scurt”8. Operațiunea trebuia să înceapă tocmai cu biletele care născuseră cele mai multe
controverse de 1.000 și 10.000 de coroane. Exista și o posibilă infrastructură necesară de distribuire a
acestor bancnote, dar care nu a fost folosită respectiv, rețeaua de sucursale a Băncii Austro-Ungare, care
nu trecuseră încă în administrarea sau sub un control al Băncii Naționale a României și nici în altă
administrație românească. Acest lucru s-a întâmplat de abia către finele anului 1920, odată cu începerea
operațiunilor efective de schimb a coroanelor austro-ungare.
Măsura de a se ștampila bancnotele, luată de către Consiliul Dirigent și ministerul finanțelor
de la București s-a dovedit a fi nu numai tardivă, dar și una în mare măsură improvizată. S-au
folosit mai multe tipuri de cerneluri de slabă calitate, iar amprenta ștampilelor a fost adeseori
imperfectă, o mare parte din bancnote fiind considerate “dubioase”.
Dimensiunea la care ajunsese circulația coroanelor era imensă, nu numai din cauza
emisiunilor repetate peste acoperirea în aur, dictate de starea de război în care s-a aflat monarhia
timp de mai bine de 4 ani, dar și a scumpetei apărute în urma lipsurilor materiale și a speculei
interne și transfrontaliere de după război. Această sumă considerabilă urma să afecteze în mod
evident povara statului român, care avea la dispoziție doar sursa emisiunii monetare a Băncii
Naționale a României sau tipărirea de bani de Stat. Totodată România fusese secătuită de resurse în
timpul ocupației și retragerii sale în Moldova, în urma înfrângerilor din toamna anului 1916.
În România Mare nu circulau numai coroanele. După cum spunea un editorialist în 1920,
România era singura țară din lume cu trei valute naționale: leul, rubla și coroana. Dacă luăm în
considerație și varietățile leului, rublei și coroanei care circulau la acea vreme ajungem la vreo zece
valute și anume leul emisiunea BNR, leul emis de Banca Generală, coroana ștampilată și
neștampilată, rubla Romanov, rubla Kerensky, rubla Lvow, rublele de emisiune mai noi, rublele
rupte etc. 9. În cazul rublelor, acestea intraseră în țară și prin mijloace felurite de contrabandă, în
condițiile haosului existent dincolo de Nistru.
Situația politică din Transilvania, Bucovina și Basarabia, dar și începerea tardivă a
operațiunii de identificare a cantității de alte tipuri de monede fiduciare de pe teritoriul României
Mari a fost o dificultate suplimentară în procesul de cuantificare a procesului de unificare monetară.
Astfel, în data de 12 iulie 1919, adică în apropierea termenului inițial de prezentare la ștampilare a
coroanelor, ministrul de finanțe, Oscar Kiriacescu, a făcut o vizită guvernatorului Băncii Naționale,
căruia a doua zi i-a și prezentat un memoriu, care a fost discutat în ședința din 17 iulie 1919 a
7
ABNR, Fond Secretariat, anii 1913- 1928, dosar 3, fila 526.
8
Lapedatu, 1923, pp. 38-39.
9
Analele Băncilor, 1920, pp. 134-140.
187
MOGA Septimiu

Consiliului General al băncii de emisiune. Potrivit acestui memoriu: “Biletele Băncei Generale s’au
emis 2.173.000.000 lei, din cari însă s’au presentat la stampilare numai 1.100.000.000 credem că să
se fi stampilat în fraudă și să fi rămas neștampilate în țară încă 3 – 400 de milioane. Coroanele în
Ardeal s’au presentat până acum la stampilare 800.000.000, se crede că până la sfârșit nu vor trece
peste un miliard de coroane, în Buvovina nu s’a presentat de cât 200 milioane și deci în total să ni
fie în ambele provincii la preschimbare de cât 1 ½ miliard; rublele din Basarabia asemenea nu
credem să se presinte la preschimbare mai mult de 500 – 600 milioane, așa că pentru toate aceste
preschimbări (1 ½ Banca Generală, 1 ½ coroane = 750 milioane lei și 600 milioane ruble = 600
milioane lei) va fi nevoie în total de 2.700- 2.800.000.000 lei”10. Chiar și în aceste condiții, unde
valoarea celorlalte monede aflate în circulație era mult subevaluată. Pentru preschimbarea acestor
monede, se preciza în memoriu, nu ar fi fost bine să dea la schimb numerar emis de Banca
Națională pentru toată cantitatea de valută din noile provincii și se preconiza chiar de către ministrul
de finanțe de a se preschimba doar o treime, adică circa 900 milioane sau 1 miliard; pentru restul
sumelor, statul urmând să dea niște bonuri puteau fi investite cu putere circulatorie, dar fără a fi
socotite însă monedă pentru a nu leza privilegiul Băncii Naționale. Dar guvernele vor schimba mulți
miniștrii de finanțe până la efectuarea faptică a conversiei, care vor avea fiecare propria optică
asupra reformei monetare, optică ce s-a dovedit adesea a fi în disonanță cu cea a Băncii Naționale.
În data de 5 martie 1920 Ion Lapedatu propunea ministrului de finanțe, printr-un memoriu
semnat alături de reprezentanții mai multor instituții financiare din Transilvania, o rambursare
(preschimbare) a coroanelor la paritate 1:1, astfel: “să se dea un avans de 50% în monedă națională.
Restul s-ar da în bonuri de Stat, în coroane cu dobândă potrivită. Creanțele s-ar regula în monedă și
în bonuri, amăsurat proporțiunei de rambursare. Chestiunea bonurilor ar rămânea să fie rezolvită cu
prilejul regulărei tuturor sarcinilor Statului, cu prilejul echilibrărei finanțelor și bugetului României.
Nu am insistat și nu insist mai pe larg asupra necesităței, ca rambursarea să se facă numai în bilete
ale Băncei Naționale, și în nici un caz în bilete de stat, după cum se proiectează de unii”11.
Din punctul de vedere al Băncii Naționale a României, după cum reiese din scrisoarea
trimisă la 24 martie 1920 ministerului de finanțe, de către I. G. Bibicescu, guvernatorul de la acea
vreme a BNR, unificarea emisiunii monetare era o operațiune ce nu mai trebuia întârziată, și făcută
pentru o valoare estimată la acel moment la aproximativ 2 miliarde. Prin această emisiune se dorea
o reducere a circulației estimate la acel moment de 1/3 printr-un împrumut forțat, statul urmând să
dea o rentă amortizabilă într-un număr dat de ani și cu dobândă 5%.
Celelalte două treimi, urmau să fie preschimbate într-un titlu care să servească de monedă și
anume 1/3 în monedă a Băncii Naționale și 1/3 într-un bon de casă a Statului care să fie retras în 4-
5 ani, termen necesar, din punct de vedere a băncii de emisiune, pentru revenirea la o circulație
monetară normală. Guvernatorul BNR reitera că nu era numai o problemă legată de tipărirea
biletelor Băncii Naționale dar se urmărea ca o proporție de 1/3 avea ca scop “reducerea inflațiunei
și apoi considerațiunea că biletul Băncei Naționale chemat să rămână definitiv în circulație nu
trebuie să rămână cu o acoperire prea redusă”12.
Alexandru Marghiloman, a propus o reformă monetară radicală însoțită de un împrumut forțat
astfel: “toată moneda și să o înlocuim printr-o monedă nouă și să nu mai primim absolut nimic din ce nu
o fi fost prezentat la acest schimb ... Statul înlocuiește într-un termen de toate biletele care sunt în
circulație, nu singur, evident mână-n mână cu Banca Națională; reduce circulația cu 50 la sută și pentru
50 la sută sau altă proporție de determinat dă o țidulă, țidulă care va intra în portofoliul tuturor părinților
de familie și cărora, cu deosebire țăranilor, le-ar servi în principal ca să plătească pământul”13. A fost
ultimul său discurs parlamentar în data de 17 februarie 1920.

10
ABNR, Fond Consiliul de Administrație, anii 1918 – 1920, dosar 160, filele 80-81.
11
Lapedatu, 1923. pp. 44-46.
12
ABNR, Fond Consiliu de Administrație, anii 1918- 1920, dosar 160, filele 122 – 128.
13
Marghiloman, 2014, p. 1035.
188
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

O opinie similară, și poate mai drastică a fost împărtășită presei chiar de către unul dintre cei
mai importanți bancheri ai Românei din acea perioadă, Aristide Blank, care preconiza că hârtia-
monedă existentă în circulație să fie retrasă la cursul de 75 la sută, din care 50 la sută să fie înlocuită
cu bancnote noi, și 25 la sută în rentă lombardabilă la Banca Națională și Cassa de Depuneri. El
venea, astfel, cu o idee care să împace atât pe cei care doreau o preschimbare a rublelor și
coroanelor la un curs de cât mai ridicat în favoarea leului emis de BNR cât și pe cei care doreau
schimbul la paritate14. Atât Aristide Blank cât și Alexandru Marghiloman blamau întârzierile care
au fost înregistrate cu procesul de unificare monetară care nu numai că a devalorizat leul pe piețele
internaționale, dar, totodată, cu fiecare zi determina creșterea costurile reformei monetare.
Vasile Vlaicu, fost șef al secție Datoriei Publice din cadrul Secretariatului general al
ministerului de finanțe la Cluj (economist ardelean) propunea, de exemplu, o schemă extrem de
complicată de retragere a coroanelor. Era un program în 12 puncte, care prevedea ca fiecare
persoană să deschidă un cont de giro (a unui cont curent) și folosirea unui sistem sofisticat de
substitute bănești și titluri de gaj, urmând ca schimbul propriu-zis să fie făcut în funcție de valoarea
activelor ce rezultau din lichidarea Băncii Austro-Ungare repartizate României de Comisia de
lichidare a acelei bănci. Se mai prevedea o anumită raionare a publicului după băncile și casieriile la
care urma să se efectueze schimbul. De asemenea, se urmărea un control extrem de sever al
prețurilor, iar schimbul efectiv să fie realizat foarte precis și operativ prin acele conturi de giro. În
procesul schimbului erau angrenate deopotrivă ministerele de interne și război, toate băncile,
oficiile poștale și CFR-ul etc15.
În luna aprilie 1920 presa economică românească opina că o unificare pe baza bancnotelor
emise de Banca Națională ar avea dezavantajul de a greva într-un mod considerabil situația acestei
bănci, care în acel moment era, conform autorilor, destul de precară. Astfel, se estima că existau în
țară cca. 5 miliarde coroane și 1,5 miliarde ruble, care ar fi generat în cazul schimbului coroanelor,
rublelor și leilor de ocupație o emisiune suplimentară de 4 miliarde lei pe lângă cele existente, ceea
ce ar determina o acoperire metalică a emisiunii de 15,72%, fapt care făcea, în opinia acestora,
intolerabilă o emisiune atât de mare. Din informațiile obținute de presă, rezulta că statul ar fi
intenționat să emită bilete de stat, și chiar ar fi comandat hârtia necesară tipăririi acestor bancnote în
Statele Unite ale Americii; acești bani urmând să acopere total sau parțial necesarul de numerar
rezultat din schimbul valutelor străine16.
Aflând despre o asemenea posibilitate, Banca Națională a protestat vehement pe lângă
ministerul de finanțe. Astfel, printr-o scrisoare din 22 mai 1920 BNR atrăgea atenția că punerea în
circulație a încă unui bilet pe lângă al Băncei Naționale, nu numai că n-ar fi contribuit la diminuarea
inflației monetare ci dimpotrivă, ar fi determinat păstrarea, dacă nu chiar agravarea haosului
monetar, căci s-ar fi creat o concurență între două bilete cu emitenți diferiți și – circumstanță
agravantă – concurența ar fi afectat cu precădere noile provincii17.
În toată primăvara anului 1920, negocierile cu guvernul au condus la modificarea succesivă
a ponderii numerarului în conversia rublelor și coroanelor la 30, 40 și apoi 60%, iar valoarea
emisiunii estimate reformei monetare a crescut succesiv de la 2 miliarde lei la 2,5 și apoi la 5
miliarde18. Ulterior, convenția încheiată de BNR cu Ministerul de Finanțe la 11 iunie 1920 și legea
din 12 august 1920 avea să statueze o pondere de 60% pentru numerar, pentru restul de 40%
urmând să se acorde un bon de tezaur. Emisiunea monetară urma să se ridice astfel la 5 miliarde lei.

14
Bursa, 1920, pp. 485-487.
15
ABNR, Fond Secretariat, anul 1920, dosar 1, filele 74-86.
16
Analele Băncilor, 1920, pp. 136-137.
17
ABNR, Fond Secretariat, anii 1913-1928, dosar 3, filele 442-444.
18
ABNR, Fond Secretariat, Anii 1913 – 1928, dosar 3, Filele 442 – 444 și Fond Consiliul de Administrație, Anii 1918 –
1920, dosar 160, document 20 – 21,5,1920.
189
MOGA Septimiu

O altă problemă a fost cea a cursului, destul de mult dezbătută la acea vreme. Două tabere
sunt de remarcat, cei care invocau cursul pieței care, plasa valoarea coroanei între 20 și 25 bani
(subdiviziunea leului) și schimbul la paritate.
Ion Lapedatu, membru al Consiliului Dirigent, dar și bancher ardelean spunea că paritatea
de un leu pentru două coroane a avut urmări dezastroase pentru populația ardeleană. Potrivit
acestuia ardelenii considerau că nivelul cursului cel mai just dintre leu și coroană ar fi fost cel din
toamna anului 1918, adică cel din perioada precedentă actului unirii19. În acest sens au fost invocate
prevederi ale tratatelor de pace și faptul că în lunile septembrie și octombrie 1918 la Zurich,
raportul mediu în cross dintre coroană și leu era de 100 de coroane pentru 91 de lei20. Ion I.
Lapedatu considera că piața, fie ea externă sau internă, nu putea să reflecte o realitate izvorâtă din
funcția de intermediar al schimbului, atâta timp cât activitatea comercială era în cea mai mare parte
blocată, cursul pieții la zi era, “rezultatul speculațiunilor cari au ajuns azi să cangreneze întreaga
Europă, speculațiuni cari nu se întemeiază pe baze reale”. Totodată, Ion Lapedatu recunoștea în
finalul discursului său ținut în fața deputaților din 20 februarie 1920 că “astfel stând lucrurile,
rămâne ca cursul cu care se vor rambursa coroanele (...) depinde exclusiv de sarcina pe care Statul
nostru voiește și poate s’o ia asupra sa în scopul unificării monetare”21.
În cealaltă tabără erau adepții folosirii unui curs al pieței, fiind cel care a rezultat de pe urma
raportului natural dintre cerere și ofertă. Într-un interviu acordat ziarului liberal “Înfrățirea” din
Cluj, profesorul Gheorghe Leon arăta faptul că acel curs oficial de 1:2 nu exista pe piață. “Cursul
pieței a variat după cerere și ofertă. Când la București, Galați sau Brăila se cereau coroane multe
pentru cumpărături de vite din Ardeal valoarea coroanei se ridica la 2,5 – 2,3 iar când era nevoie de
lei în Ardeal pentru cumpărarea de stofe și alte produse manufacturate ce se aduceau din Vechiul
Regat, cursul coroanei scădea. Așa se explică că cursul coroanei a variat de la 2,3 până la 4 față de
leu”. Mai departe argumenta: “Dacă se schimbă coroana cu 1 la 1 ar însemna să coboare valoarea
leului apropiind-o de valoarea coroanei. Pe când dacă se retrage coroana în raport d 3 la 1, atunci se
ridică valoarea coroanei aproape de aceea a leului pentruc că în loc să se pună în circulație 6
miliarde de lei cari să înlocuiască coroana cu 1 la 1, s-ar pune numai 2 miliarde cari să înlocuiască
coroana cu 3 la 1”22.
Tema cursului de conversie a fost dezbătută intens, mai ales în perioada cuprinsă între
momentul declarării numerarului de coroane pe care le avea în posesie fiecare locuitor sau
companie și momentul schimbului efectiv, care s-a întins pe o lună.
Legea de unificare monetară nu prevedea în mod expres cursul de schimb. După cum se
spunea chiar în motivația legii:”Cursul însuși, în afară de alte considerațiuni va trebui să fie în
legătură și cu cantitatea totală de ruble și coroane ce se va dovedi că există”23.
Într-o scrisoare adresată ministerului de finanțe în data de 18 septembrie 1920 se punea
problema unui curs diferențiat pentru bancnotele de 10.000 de coroane, pentru care BNR a constatat
că aproape “unanimitatea lor s-a găsit în posesiunea băncilor sau a persoanelor ce se îndeletniceau
cu operațiuni bănești; ele erau acum în urmă complect imobilizate, căci publicul nu le mai primea,
ceiace a determinat ca cursul lor de schimb să se coboare până la 15 bani coroana.
Având în vedere că acela ce credem că a determinat hotărârea Ministerului de Finanțe că
acest tip să nu fie admis la preschimbare, a fost pe de-o parte că tipul de 10.000 de coroane fiind o
emisiune a Băncei Austro-Ungare făcută împrumuturilor de război făcute statului, constituie astfel
quasi-titluri de împrumut și deci ar fi cuprinse în regimul de tratatul de la St. Germain pentru
regularea datoriilor de război ale Statului Austro-Ungar. Pe de altă parte, întreaga valoare a
coroanelor de 10.000 care fusese prezentată la ștampilare se găsesc, în cele din urmă, în tezaurul

19
Lapedatu, 1923, p. 46.
20
Lapedatu, 1923 p. 49.
21
Lapedatu, 1920, p. 31.
22
Înfrățirea, 22 august 1920, p. 3.
23
Bursa 1920, p.504.
190
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

statului și deci tot ce s-ar fi prezentat la schimb peste acea valoare ar fi fost introdus posterior în țară
prin fraudă și legitimate prin o falsă stampilare (...). Fiind dat cert că stocul de coroane de tipul
10.000 de coroane ce s-a prezentat la preschimbare nu a putut reprezenta pentru nimeni o valoare
mai mare decât aceia ce ele aveau pe piață și că în același timp ele ajunsese a fi complect
imobilizate, socotim că pentru aceste coroane constatate ca regulat stampilate (arătăm mai jos ce
înțelegem prin aceasta) pe de-o parte că nu s-ar putea stabili alt curs al schimbului de cât acel
maximul de 30 bani, iar pe de altă parte, că pentru întreaga valoare de schimb să se dea bonuri de
tezaur pentru un timp minimum de 5 ani fără dobândă în primii doi, trei ani”24.
În privința rublelor, BNR a propus ministerului și alte cursuri decât cel efectiv folosit, de 2
ruble pentru un leu, la fel ca și în cazul coroanelor. Aici argumentele erau următoarele: conform
informațiilor băncii de emisiune, cursul mediu la rublele Romanov n-a atins pe piața din București
decât 0,80, iar acel al rublei Lwov lei 0,29 iar cum în cazul rublelor nu a existat un proces de
ștampilare similar celui din Ardeal, ele nu au fost primite în vechiul regat la nici o casă publică,
circulația lor în țară “n-a fost decât rezultatul tranzacțiunilor speciale asupra acestor feluri de
monete, urmată după o intensă contrabandă destul de bine cunoscută, așa fiind aci rublele nu au
reprezentat pentru nimeni altă valoare decât aceia a cursului de piață și aceasta ne face să credem că
în vechiu regat nu s-ar putea admite pentru rublele Romanov un curs mai mare de lei 0,80 și pentru
rublele Lwov un curs mai mare de lei 0,30 asupra căreia să se dea 60% numerar”25.
În cele din urmă, după cum am arătat, cursul folosit a fost de 1 leu pentru două coroane sau
2 ruble, pentru 60% s-a acordat numerar iar pentru 40% chitanțe.
Un alt subiect viu dezbătut în privința schimbului a fost modul de tratare a coroanelor
dubios ștampilate. Astfel, în aceeași scrisoare din 18 septembrie, BNR indica ministerului de finanțe
următoarele: “În ce privește coroanele fals stampilate trebue să recunoaștem din capul locului că
publicul nu a fost încunoștințat formal de tipul adevărat de stampile și între stampilele declarate ca
false cu ocazia preschimbării au fost clasificate ca atare nu numai acelea care prezentau în mod
manifest alte caractere decât acele pa care cunoștința comună a deținătorilor de coroane le
recunoștea în mod curent ca stampile adevărate, dar și pe acele stampilate care numai pe baza unei
examinări a experților delegați din fostul resort al finanțelor din Ardeal, care a condus operația
stampilărei, le cunoștea că sunt falșe după diferite semne secrete (ca de pildă unele însușiri ale
tușului stampilelor sau alte semne ascunse în stampile).
În fața acestei situațiuni credem că va trebui să se examineze de comisiuni speciale fiecare
caz în parte și coroanele cu stampile care se vor stabili că sunt evident false, adecă acele pentru
cunoștința comună erau socotite ca atare, să fie cu desăvârșire excluse de la preschimbare și
confiscate, iar cele pentru care falsul nu este manifest dar totuși este real să se admită la
preschimbare însă pe cursul ultim al pieței iar nu pe acel de 50 de bani”26.
Nemulțumirile au fost vădite în special în Transilvania, unde vocea bancherilor, în special, a
fost mai puternică decât a intelighenției din Bucovina sau Basarabia. Acestea nu vizau atât paritatea
1:2, la care a fost efectuat schimbul, care fusese în mare măsură previzibilă, ci în special, acordarea
acelor chitanțe pentru cota de 40% din suma declarată. Acele chitanțe erau netransmisibile și
nelombardabile, fapt care în mod evident nu dădea nici un fel de certitudine deținătorilor. Ele urmau
să fie preschimbate la același punct de schimb la care s-a efectuat declarația inițială și schimbul.
Banca Națională ar fi preferat preschimbarea cotei de 40% în bonuri de tezaur cu scadență bine
determinată, cât mai lungă (de fapt un împrumut forțat), în timp ce presiunile venite dinspre
ministerul de finanțe mergeau spre plata integrală a schimbului.
Guvernul făcea din nou presiuni asupra Băncii Naționale, de data aceasta pentru a autoriza și
finanța plata restului chitanțelor reprezentând cota de 40% de pe urma schimbului coroanelor în
numerar și dar și plata unor solicitări suplimentare de schimb al rublelor în Moldova și Basarabia.
24
ABNR, Fond Secretariat, anii 1913 – 1928, dosar 3, filele 481-483.
25
ABNR, Fond Secretariat, anii 1913 – 1928, dosar 3, filele 484 - 485
26
ABNR, Fond Secretariat, anii 1913 – 1928, dosar 3, filele 481-482
191
MOGA Septimiu

Guvernatorul I.G. Bibicescu a răspuns printr-o scrisoare patetică ministrului de finanțe în care îi
spune printre altele că: “starea de azi a spiritelor nu va lua schimbarea în bine de cât atunci când
viața va începe să se mai ieftinească, ori aruncarea în circulațiune a încă circa 5.000.000.000 lei, pe
lângă cele 5 miliarde emise deja pentru unificarea monetară o va scumpi în niște proporții
fantastice, că, vă spunem cu durere, Domnule Prim Ministru, tremurăm la gândul primejdiei în care
se va găsi țara.
Cifra ce vă arătăm aici, și pe care nu o putusem precisa în adresa către d. Ministru de
Finanțe o bazăm pe datele ce avem azi as/ cuantumului de ruble ce s’a declarat din nou în Basarabia
numai în câteva județe din care putem deduce că vor fi încă circa 3 miliarde ruble totalul celor
declarate din nou”27.
Într-un final, cu toată opoziția BNR, în luna februarie 1921, în baza unei convenții
suplimentare semnate cu statul de BNR la 5 ianuarie 192128 s-au plătit și chitanțele de 40%.. Din
spusele presei, se pare că guvernul a aruncat pe piață fie zvonuri, fie chiar au existat astfel de
intenții de a se plăti cota de 40% cu bani de stat29. Introducerea în circulație a unor alte bancnote
decât cele ale băncii de emisiune au creat temeri și bancherilor ardeleni care prin ziarul Voința de
Cluj erau de părere că introducerea unei noi bancnote ar fi că România urma să aibă din nou două
valute, respectiv una a Băncii Naționale și una a statului, care ar fi depreciată și care dacă ar fi
introdusă în Ardeal prin schimbul coroanelor ar produce o altă perturbație30.
Speculațiile presei vremii au mers chiar mai departe și au iterat ideea că s-ar pregăti
acordarea de privilegii unei bănci din Ardeal în emiterea de monedă legală, chiar prin condeiul
prestigiosului economist Victor Slăvescu31. Din cercetările pe care le-am făcut până acum nu am
putut să trag o concluzie suficient de argumentată că băncile clujene, și cu precădere Banca Agrară
ar fi avut astfel de intenții, iar ziarul Voința, ziarul Băncii Agrare din Cluj a negat acest lucru prin
vocea directorului său Victor Bontescu, ba chiar făcea referire la lipsa unor experți care să poată
face acest lucru, și că era în asentimentul multor economiști ardeleni că banca de emisiune trebuie
cât mai curând să preia toate funcțiunile economice ce le îndeplinea Banca Austro-Ungară în
Transilvania32. În aceiași chestiune economistul Horia Maniu spunea că: “Finanța ardeleană ar
aștepta dintr-un singur loc un sprijin mai eficace – de la banca de emisiune – care ar trebui
modernizată, ar trebui să ia o extensiune evolutivă nețărmurită, dar mai cu seamă ar trebui ca ea să
se adapteze cerințelor pieței comerciale și industriale ardelene iar nu să pretindă acesteia să se
conformeze unor statute și dispozițiuni arhaice”33
Cea mai verbalizată nemulțumire venită tot din Transilvania, a fost modul în care s-a
efectuat plata chitanțelor de 40%. Ele se onorau, numai dacă deținătorul chitanței făcea dovada
plății tuturor obligațiilor la stat, în condițiile în care ardelenii reclamau o fiscalitate mult mai mare
în Transilvania și Banat decât în vechiul regat. Pe lângă aceste restricții, tuturor celor care au adus
spre preschimbare sume mai mari de 100.000 de coroane li se impunea un impozit de 5% pe ceea ce
depășea acea sumă. Această cotă, inițial ignorată de băncile ardelene a fost însă îndelung contestată
de bancherii și industriașii ardeleni.
După încheierea oficială a preschimbării coroanelor, în toamna anului 1920, mărfurile au
dispărut de pe piețele din Transilvania, impunerea printr-o decizie administrativă a unui curs de 3
coroane pentru un leu la conversia prețurilor a mai atenuat nemulțumirile într-o oarecare măsură. În
același timp, însă, nici cererea din partea consumatorilor nu a fost foarte mare, observându-se o
tendință de tezaurizare și mai puțin de consum. Nu trebuie neglijat în acest sens faptul că economia

27
ABNR, Fond Consiliul de Administrație, anii 1918 – 1920, dosar 166, filele 12-13.
28
ABNR, Fond Consiliul de Administrație, anii 1918 – 1920, dosar 166, filele 18-18.
29
Voința de Cluj nr. 95/20 decembrie 1920, p. 1.
30
Voința de Cluj nr. 95/20 decembrie 1920, pp. 1-3.
31
Viitorul, nr. 4116/2 decembrie 1921, p. 1.
32
Voința de Cluj, nr. 86/27 noiembrie 1921, p. 1.
33
Voința de Cluj, an II, nr. 43/6 octombrie 1921, p. 1.
192
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

românească, inclusiv în noile provincii alipite, nu era una foarte monetizată, iar timp de aproape doi
ani leul românesc a fost moneda tezaurizată, într-o manifestare foarte toxică pentru toți a Legii lui
Gresham. După încheierea perioadei de preschimbare, sperata ieftinire a mărfurilor pe piețe nu a
venit, ci dimpotrivă a avut loc un proces consecvent de scumpire.
Din cele prezentate mai sus, rezultă caracterul complex al operațiunii de unificare monetară,
dar în același timp ignoră starea de încordare care domnea în Transilvania din acei ani. O parte a
Crișanei sau Banatului nu s-au aflat în primul an de după unire în administrație românească. Starea
revoluționară a fost foarte acută în Ardeal și avea, dincolo de implicațiile de clasă și un impact etnic
semnificativ. Acestea provenea nu doar de la reforma monetară, ci și de la cea agrară sau electorală.
Cu toate acestea reforma monetară i-a atins pe toți locuitorii Ardealului deopotrivă, români,
maghiari sau germani iar efectele reformei monetare s-au repercutat, așa cum se întâmplă adesea în
economie asupra întregii țări, agravând situația bugetară și monetară a țării. Creditul mare luat de
guvern de la Banca Națională, ponderea mare a acestuia în activele băncii de emisiune, a făcut
dificile orice alte emisiuni, iar deciziile politice care aveau de-a face cu alocări bugetare au fost
afectate evident de aceste operațiuni.

BIBLIOGRAFIE

Iancu, Gh. 1995. The ruling council, the integration of Transylvania into Romania 1918 –
1920. Cluj-Napoca: Centrul de Studii Transilvane, Institutul Cultural Român.
Lapedatu, I. 1920. Chestiunea valutei. Cuvinte rostite în Adunarea Deputaților în Ședința
dela 16 Fevruarie 1920. București: Imprimeria Statului.
Lapedatu, I. 1923. Chestiuni de finanțe publice. Cluj: Institutul de arte grafice Ardealul.
Marghiloman, A. 2014. Discursuri parlamentare 1895 – 1920. București: Machiavelli.
Petra, N. 1936. Băncile românești din Ardeal și Banat. Sibiu: Cartea Românească.
Rottman, D. 1937. Aspecte generale ale crizei românești în cadrul crizei mondiale, din
Aspecte ale crizei românești în cadrul crizei mondiale. Comunicări făcute la asociația generală a
economiștilor din România anul 1936-1937, coord. Victor Slăvescu, București: Tipografia
Bucovina.
Analele Băncilor, nr. 4 din 1920.
Bursa, nr. 831 din 1 august 1920 și 832 din 9 august 1920.
Înfrățirea, din 22 august 1920.
Viitorul, nr. 4116 din 2 decembrie 1921.
Voința de Cluj, an I nr.86 din 27 noiembrie 1920, și an I, nr. 95 din 20 decembrie 1920.

LISTA ABREVIERILOR

ABNR – Arhivele Băncii Naționale a Românei

193
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

ÎNSEMNE DE IDENTIFICARE A SPECIALIZĂRII MILITARE FOLOSITE DE


MINISTERUL DE INTERNE ÎN PERIOADA 1948-1989

Radu Tabără∗

Rezumat: Instaurarea regimului comunist în 1948 a generat schimbări profunde, inclusiv asupra
uniformelor militare din țara noastră, care treptat au început să aibă o înfățișare apropiată de cea sovietică.
Printre schimbările adoptate s-a numărat introducerea semnelor de armă pe epoleți ca mijloc de a identifica
specializarea militară. Anterior acest aspect era indicat printr-un sistem complex de culori purtate la banda
caschetei și petlițe. Dincolo de specificul neautohton, apariția lor a fost o simplificare ce a permis ca unele
arme să folosească aceeași culoare fără riscul unor confuzii (ex. negru pentru toate armele tehnice, roșu
pentru infanterie, muzică și într-o primă fază pentru administrație etc.).
Personalul Ministerului de Interne a purtat semne de armă în intervale 1948 – 1951 și 1958 – 1989. În
perioada 1952 – 1958 nu s-a purtat semn de armă, acestea fiind considerate inutile întrucât în perioada
respectivă specializările Ministerului purtau petlițe distincte și ușor de recunoscut: albastru cu o dungă
roșie pe margine pentru trupele de securitate; bordo cu dungă neagră pompierii; verde deschis cu dungă
verde închis grănicerii; roșu cu dungă albastră Miliția și albastru cu dungă roșie la penitenciare.
Suplimentar, miliția și penitenciarele aveau uniformă albastră, iar pompierii, grănicerii și trupele de
securitate kaki, similar armatei.
În perioada comunistă au existat patru specialități în Ministerul de Interne care au folosit semne de armă
distincte – grănicerii, pompierii, securitatea și trupele de securitate și miliția - (în total opt semne).
Penitenciarele nu au purtat semn de armă.
Grănicerii au folosit două semne. Primul în intervalul 1948-1951/1952, reprezenta o grenadă care
explodează cu literele „Gr” în mijlocul său (fig. 1). Cel de-al doilea (1958-1992), reprezintă conturul
României pe care este desenată o bornă de graniță cu o ancoră, în spatele căreia sunt încrucișate o sabie și
o armă automată, model PPSh-41 (fig. 2).
Miliția a avut semn de armă în intervalele 1948-1949 și 1979/1980 – 1990. În primul interval a folosit un
scut oval cu inițialele RPR și două săbii încrucișate (fig. 3), iar unitățile de miliție călare semnul cavaleriei
(două săbii încrucișate – fig. 4). Al doilea semn a fost un scut cu litera „M” (de la „Miliție”), stema
Republicii Socialiste România și două ramuri de laur. În spatele scutului sunt încrucișate două arme (fig. 5).
Pompierii au folosit două topoare încrucișate în prima perioadă (fig. 6), iar în intervalul 1958-1992 o
roată dințată în interiorul căreia sunt scrise inițialele „PCI” (pază contra incendiilor). Deasupra roții
dințate sunt desenate flăcări și capetele a două topoare încrucișate (fig. 7).
Securitatea și trupele de securitate au avut trei semne de armă. Între 1948 și 1951 semnul din fig. 3. Al
doilea semn (fig. 8) folosit între 1958 și 1968 avea forma unui scut pe care erau încrucișate două arme
PPSh-41 și un cerc cu inițialele „MAI” (Ministerul Afacerilor Interne). Al treilea semn (fig. 9), folosit până
în 1989, este un scut două arme AKM-47 încrucișate.

Abstract: The instauration of the Communist regime in Romania in 1948 brought profound changes in
Romania, including in the field of the military uniforms that begun to have a Soviet appearance. Am
important change was the introduction of the branch insignia on the shoulder straps and epaulets in order to
differentiate between military specialties, replacing the old system of denoting this by means of different
colours worm on the head gear and collar patches. This allowed afterwards for several branches to use the
same colour (e.g. black for all technical specialties, artillery, tanks and others).
The Ministry of Interior used branch insignias between 1948-1951 and 1958-1989. Between 1952-1958
they were disused, as they were deemed useless, as all branches in the Ministry had distinct collar patches:
blue with a red stipe around the edge for security forces, dark red and a black stipe the fire fighters, light
green with dark green stipe the border guards, read with a blue stipe the Militsya and blue with a red stripe
the prison guards. Furthermore the Militsya and prison guards had blue uniforms, while all the others kaki,


Doctor, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, email: radutabara@yahoo.com.

194
TABĂRĂ Radu

as did the army. The prison guards were newer issued branch insignias during the Communist times, while
all the others listed above did.
The border guards used two signs. The first one (1948-1951), was an exploding grenade with letters
„Gr” on in (first two letters from the Romanian word „grăniceri”) – fig. 1. The second one (1958-1992),
was in the shape of map of Romania, with a border landmark with an anchor on it and a crossed sword and
PPSh-41 automatic weapon (fig. 2).
The Militsya used between 1948-1949 an oval shield with the initials RPR (Romanian Popular Republic)
and two crossed swords (fig. 3), while hores units use the sign of cavalry, two crossed swords (fig. 4).
Between 1980-1989 it used a shield with the letter „M” on it, The Romanian coat of arms, two laurel
branches and two crossed weapons (fig. 5).
The fire fighters used two crossed axes in the first interval (fig. 6), and a gear wheel with the initials
„PCI” (Romanian for protection against fires), with some flames above it and two crossed axes (fig. 7).
The Security (Romanian secret service), and security troops used between 1948-1951 the branch insignia
from fig. 3. In 1958 a new insignia was adopted, in the shape of a shield with two crossed PPSh-41 and the
initials „MAI” (Ministry of Internal Affairs), as it institution was part of this ministry (fig. 8). In 1986 a third
sign was adopted, in the shape of a shield with two crossed AKM-47 (fig. 9).

Cuvinte-cheie: România, semne de armă, Miliție, Securitate, pompieri, grăniceri.

Keywords: Communist Romania, branch insignia, Security, Militsya, fire fighters, border guards.

Anul 1948, prin instaurarea regimului comunist, a marcat un moment important în istoria
României, ce a avut semnificații profunde asupra societății în toate aspectele sale. Schimbările s-au
reflectat și asupra uniformelor folosite de structurile militarizate din țara noastră, care treptat au
început să aibă o înfățișare apropiată de cea sovietică. Un element important l-a constituit adoptarea
semnelor de armă ca mijloc de a identifica specializarea militară. Anterior, în perioada monarhiei,
acest aspect era indicat printr-un sistem complex de culori purtate la banda caschetei și petlițe. După
acest moment, lucrurile s-au simplificat, astfel încât unele arme puteau chiar să aibă aceeași culoare
fără riscul unor confuzii (ex. negru pentru armele tehnice).
Personalul Ministerului de Interne a purtat semn de armă în următoarele intervale: 1948 –
1951/1952 și 1958 – 1989. În perioada 1951/1952 – 1958 nu s-a purtat semn de armă, probabil acestea
fiind considerate inutile ca urmare a faptului că toate armele/specializările din cadrul Ministerului purtau
petlițe distincte și ușor de recunoscut: albastru cu o dungă roșie pe margine pentru trupele de securitate;
bordo cu o dungă neagră pe margine pentru pompieri; verde grănicer (verde deschis) cu o dungă verde
închis pe margine pentru grăniceri; roșu cu o dungă albastră pe margine pentru miliție și albastru cu
dungă roșie la penitenciare. Suplimentar, miliția și penitenciarele aveau uniformă de culoare albastră, în
timp ce pompierii, grănicerii și trupele de securitate o aveau kaki, similar armatei. Din acest motiv, deși
penitenciarele și trupele de securitate aveau culori asemănătoare la petlițe, riscul confuziei era minim,
întrucât aveau uniforme de culori diferite. În cazul miliției și penitenciarelor se renunță la dunga de pe
margine în anul 1962, dar în anul respectiv se adoptă un model distinct de petliță pentru aceste arme de
forma unui pentagon cu laturile drepte (celelalte trupe aparținând Ministerului de Interne, dar și
Ministerului Apărării aveau petlițele în formă aproximativă de săgeată). Pentru grăniceri, renunțarea la
dunga verde închis de pe marginea petlițelor, s-a produs, probabil, în anul 1960, când au trecut pentru o
perioadă în subordinea Ministerului Apărării, care nu folosea petlițe bicolore. Ulterior, la revenirea în
subordinea Internelor, petlițele nu au mai fost modificate înapoi. Astfel, după 1962 singurele unități cu
petliță bicoloră rămân pompierii și trupele de securitate, care își vor păstra acest aspect până la finalul
perioadei comuniste.
În toată perioada comunistă au existat patru specialități în Ministerul de Interne care au
folosit semne de armă distincte – grănicerii, pompierii, securitatea și trupele de
securitate/jandarmeria și miliția - (în total opt semne, o parte schimbându-se în timp). Penitenciarele
nu au purtat semn de armă.

195
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

a) Grănicerii și Punctele de Control a Trecerii Frontierei (PCTF), au fost două


specializări distincte cu o evoluție și istorie independentă, dar care în perioada analizată au folosit
uniforme și semne de armă identice.
Primul semn de armă, folosit în intervalul 1948-1951/1952 1 , reprezenta o grenadă care
explodează (similar cunoscutului semn de armă al infanteriei) cu literele „Gr” (de la „grăniceri”) în
mijlocul său2 (fig. 1). Dimensiunea sa este de 2 x 1,4 cm. Acesta este singurul semn de armă folosit
în Ministerul de Interne care face trimitere la însemnele folosite în perioada monarhiei, când
grănicerii purtau o grenadă cu literele „Gr” pe nasturii și cataramele uniformei de ceremonie.
Cel de-al doilea semn, folosit în perioada 19583-1992, reprezintă conturul României pe care
este desenată în partea de jos, central, o bornă de graniță peste care se suprapune o ancoră (simbol al
faptului că grănicerii apărau atât granița terestră, cât și pe cea maritimă a țării). Deasupra ancorei,
într-un cerc, sunt scrise literele „Gr” (de la „grăniceri”). În spatele bornei sunt încrucișate o sabie și
o armă automată, model PPSh-41, ușor de recunoscut după găurile de pe țeavă (fig. 2).
Acest semn de armă a fost utilizat atât de trupele de grăniceri, cât și de cadrele aparținând
specializării PCTF, precursorii poliției de frontieră, chiar și pe durata când aceste două categorii de
trupe s-au aflat în subordinea unor ministere diferite (Ministerul Apărării Naționale, respectiv
Ministerul Afacerilor Interne).
Grănicerii au avut un parcurs sinuos în perioada comunistă din punct de vedere al
organizării și subordonării. Între 1948-1952 au funcționat în subordinea Ministerului Afacerilor
Interne. În 1952 au trecut în subordinea nou-înființatului Minister al Securității Statului, iar după
desființarea acestuia în 1953 au revenit la Ministerul de Interne, unde au rămas până în 1960 când
sunt transferate la Ministerul Apărării Naționale. La sfârșitul anului 1989 sunt mutate încă odată la
Ministerul Afacerilor Interne, revenind în subordinea Ministerului Apărării la începutul lui 1990. În
1992 au trecut încă odată în subordinea Ministerului de Interne, iar în 1999 au fost unite cu Punctele
de Trecere a Frontierei, împreună formând actuala Poliție de Frontieră.
b) Miliția a beneficiat de semn de armă propriu doar în intervalele 1948-1949, respectiv
1979/1980 – 1990.
În primul interval a folosit un scut oval cu inițialele RPR și două săbii încrucișate prin
spatele său (similar trupelor de securitate – fig. 3), iar unitățile de miliție călare au folosit semnul de
armă al cavaleriei (două săbii încrucișate – fig. 4), până în 1949. În documentele de arhivă care
cuprind tabele cu norme de echipare a cadrelor de miliție de la sfârșitul anului 1949 figurează și
semne de armă, însă acestea sunt tăiate, situație care ne conduce spre concluzia că folosirea lor a
încetat în anul respectiv.
În intervalul 1950 – 1979/1980 miliția nu a avut semn de armă, considerându-se, probabil,
inutil, întrucât personalul acestei structuri purta, alături de specializarea Penitenciare, o uniformă
distinctă. Din acest punct de vedere, rămâne un mister de ce nu au beneficiat și Penitenciarele de un
semn de armă propriu, spre sfârșitul perioadei comuniste.
Cel de-al doilea semn de armă reprezintă un scut în centrul căruia se află litera „M” (de la
„Miliție”). Deasupra literei „M” este desenată stema Republicii Socialiste România, iar sub ea două
ramuri de laur. În spatele scutului sunt încrucișate două arme. Ca particularitate, menționăm că este
singurul semn de armă pe care apare stema țării (fig. 5).
Anul intrării în uz al acestui semn de armă a fost stabilit prin studierea imaginilor apărute în
revista „Pentru patrie” editată de Ministerul de Interne. Primele fotografii, în care prezența lor este
evidentă, apar la jumătatea anului 1980. După acest moment frecvența cu care se regăsesc crește
semnificativ, astfel încât în prima parte a anului 1981 portul lor este generalizat.

1
Datarea pentru toate semnele de armă la care se regăsesc acești ani (1951/1952) s-a realizat pornind de la studierea
fotografiilor din revista „Pentru Patrie” a Ministerului de Interne.
2
ANIC, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 39/1948, fila 21.
3
HCM nr. 250 din 27 februarie 1958 privind Modificările aduse uniformei militarilor Forțelor Armate ale RPR, Anexă,
partea VI, (Arhiva Generală a Guvernului României).
196
TABĂRĂ Radu

c) Pompierii, au folosit la rândul lor două semne de armă în perioada analizată.


În perioada 1948-1950/51 semnul de armă erau două topoare încrucișate, cu dimensiunea de
2,6 x 2,3 cm (fig. 6). Cel de-al doilea semn (fig. 7), utilizat din 1958 până în 1992 este reprezentat
de o roată dințată în interiorul căreia sunt scrise inițialele „PCI” (pază contra incendiilor). Deasupra
roții dințate sunt desenate flăcări și capetele a două topoare încrucișate (2,5 x 1,5 cm).
d) Securitate și trupe de securitate.
În intervalul analizat, aceste structuri au folosit trei semne de armă.
Primul, între 1948 și 1951 a fost un scut oval așezat orizontal cu inițialele RPR (Republica
Populară Română) în mijloc și două săbii cu vârful în sus încrucișate prin spatele său, care îi depășesc
conturul4. În intervalul 1948-1949, pentru aceste trupe a fost utilizat termenul de „jandarmerie”, preluat
din perioada regalistă, trupele de securitate fiind create în februarie 1949 (fig. 3).
Cel de-al doilea semn (fig. 8) a fost introdus în anul 1958 și avea forma unui scut pe care
erau încrucișate două arme automate model PPSh-41. Deasupra intersecției celor două arme, într-un
cerc, sunt scrise inițialele „MAI” (Ministerul Afacerilor Interne). Precizăm că HCM nr. 250/1958
privind Modificările aduse uniformei militarilor Forțelor Armate ale RPR nu descrie semnul
detaliat, menționând doar că acesta reprezintă „un scut pe care se încrucișează două automate”, fără
a face referire la prezența inițialelor MAI în componența sa. Aspectul nu este, însă, concludent
având în vedere că actul normativ în cauză nu face referire nici la prezența inițialelor „PCI” pe
semnul de armă al pompierilor.
Considerăm plauzibil ca semnul pe care sunt prezente inițialele MAI să fi rămas în uz până
în 1968, când Consiliul Securității Statului este scos din componența MAI (unde se afla din 1953),
devenind organ central de stat, subordonat direct Consiliului de Miniștri, la 4 aprilie. În acest
context este probabil ca semnul de armă să fi fost înlocuit cu următorul. Ipoteza este susținută și de
faptul că în Regulamentul privind uniformele Ministerului Afacerilor de Interne din anul 1969 sunt
prezente noile semne de armă, fără inițialele MAI.
Al treilea semn (fig. 9), apărut în anul 1968, este un scut, similar ca formă cu cel precedent,
pe care sunt încrucișate două arme automate model AKM-47. Deși în 1972 Securitatea revine în
subordinea Ministerului de Interne, semnele de armă nu mai sunt modificate pentru a indica această
subordonare, rămânând în uz până în anul 1990. Semnul reprezintă, practic, o modernizare a celui
anterior, prin înlocuirea vechilor PPSh-41 cu arme mai noi și eliminarea elementelor care indicau
apartenența Securității la Ministerul de Interne.
Acest semn de armă a fost folosit și de gărzile speciale (unitățile care asigurau paza sediilor
instituțiilor, având și rol de protocol).
Toate aceste semne de armă au fost mereu purtate în paralel atât de cadrele Securității
Statului, cât și de trupele de securitate, deși organizatoric erau structuri distincte și o perioadă au
făcut parte din structuri diferite. Pentru a înțelege mai ușor această situație și a evita confuziile
frecvente, prezentăm mai jos un scurt istoric al Securității (echivalentul unui serviciu de informații)
și al Trupelor de securitate (echivalentul actual al jandarmeriei).
Vom începe cu trupele de securitate. În intervalul 1948-23 ianuarie 1949 a funcționat
Jandarmeria, structură menținută din perioada regalistă. Aceasta era împărțită în două componente
majore: jandarmeria teritorială (avea în mare atribuțiile poliției pentru zonele rurale – poliția exista
doar în orașe) și unitățile operative (aveau rolul de a interveni pentru a restabili ordinea când
unitățile teritoriale erau depășite de situație).
La 23 ianuarie 1949 Jandarmeria teritorială este unită cu Poliția și împreună formează
Miliția, în timp ce unitățile operative trec în subordinea Departamentului Securității Statului, ca
trupe de securitate. În 1951 trupele de securitate se împart în regimente operative (cu rol de
intervenție, ex. pentru a lupta împotriva partizanilor) și regimente de paza (păzeau sedii,
penitenciare, uzine etc.). Între 1952-1953, perioadă în care a funcționat Ministerul Securității

4
ANIC, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 39/1948, fila 21.
197
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Statului, regimentele operative au trecut în subordinea sa, în timp ce regimentele de pază au rămas
la Ministerul de Interne.
Până în 1971 regimentele operative (redenumite trupe de securitate) au fost subordonate
Securității, în timp ce trupele de pază direct Ministerului de Interne (chiar și atunci când Securitatea
făcea parte din Ministerul de Interne). Între 1968-1971 Securitatea a fost instituție de sine stătătoare,
preluând și trupele de securitate, iar în 1971 a preluat și trupele de pază de la Ministerul de Interne,
care sunt unificate cu trupele de securitate. După 1972, când Securitatea revine în structura
Ministerului de Interne, trupele de securitate trec în subordinea directă a Ministerului de Interne,
fiind scoase din schema Securității, organizare care va fi menținută până în 1989.
Deși există unele legături între ele (trupele de securitate au fost o perioadă subordonate
direct Securității; ambele aveau aceeași uniformă și însemne) în ansamblu ele reprezintă structuri
complet distincte.
În legătură cu Departamentul Securității Statului menționăm că a luat ființă în 1948 (la
momentul respectiv ca Direcția Generală a Securității Poporului, de-a lungul timpului denumirea sa
fiind schimbată de mai multe ori), funcționând distinct până în martie 1949, când este inclus în
structura Ministerului de Interne, ca direcție generală.
În 1951 este redenumită Direcția Generală a Securității Statului, iar în intervalul 1952-1953
funcționează iar independent ca Ministerul Securității Statului. Între 1953-1956 departamentele
Securității sunt amalgamate cu cele ale Ministerului de Interne, pentru ca din 1956 Ministerul de
Interne să funcționeze pe două componente: Departamentul Securității și Departamentul Internelor,
structură păstrată, cu mici modificări până în 1968, când Consiliul Securității Statului devine organ
central de stat, distinct de Ministerul de Interne. După 1972 Securitatea revine în structura
Ministerului de Interne, ca departament distinct, organizare menținută până în 1989.

Alte aspecte referitoare la semnele de armă


Semnele de armă erau primite de tot personalul militarizat al Ministerului Afacerilor Interne
odată cu uniforma, rolul lor fiind de a indica specializarea/arma căreia îi aparținea purtătorul.
Pentru ofițeri și maiștri militari semnul de armă se fixa la mijlocul epoletului (pe lățime) la 1
cm de nasture (care era situat la 1,5 cm de capătul dinspre gât al epoletului)5.
Subofițerii, elevii școlilor militare și militarii în termen purtau semnul la 0,5 cm de nasture6
(n.n. pentru a lăsa mai mult loc treselor care indicau gradul). Într-o primă fază este posibil ca și
aceste categorii de trupe să fi purtat semnul de armă tot la 1 cm de nasturele epoletului, similar
modului în care era purtat în armată7.
Purtarea semnelor de armă pe epoleți era obligatorie.
Ofițerii care aveau epoleți cu fondul de culoare galbenă purtau semne de armă de culoare
argintie (în regulamente apare termenul albe), iar cei cu epoleți albi, semne de armă de culoare
galbenă. Astfel, ofițerii aparținând Departamentului Securității Statului, trupelor de securitate,
pompierilor și punctelor de control a trecerii frontierei aveau epoleți galbeni, iar ofițerii de miliție și
cei de penitenciare epoleți albi. Ofițerii de alte specializări din cadrul acestor arme urmau modelul
aplicat în cadrul Ministerului Apărării: ofițerii de aviație, geniu, parașutiști, sport și transmisiuni
aveau epoleți galbeni (cu dungi de culoare armei în care făcea serviciul) iar inginerii, subinginerii,
auto, intendența, tehnicii, medicii umani și cei veterinari aveau epoleți albi (deci semne de armă
galbene).
Având în vedere că similar Ministerului Apărării, maiștrii militari din Ministerul de Interne au
folosit pentru indicarea gradelor exclusiv trese metalice argintii și semnele lor de armă au fost tot
argintii.

5
Regulament 1969, art. 36 şi 37.
6
Regulament 1969, art. 38 şi 39.
7
Regulamentul nr. 4/1948, art. 30.
198
TABĂRĂ Radu

În cazul subofițerilor semnele lor de armă aveau culoare similară treselor. Astfel, subofițerii
de miliție și penitenciare (precum și cei cu specializare tehnică sau logistică – enumerați mai sus)
purtau trese și semne de armă argintii (albe). Restul subofițerilor aparținând Departamentului
Securității Statului, trupelor de securitate, pompierilor și punctelor de control a trecerii frontierei
purtau trese și semne de armă galbene. Trese galbene erau purtate și de subofițerii de aviație, geniu,
parașutiști, sport și transmisiuni.
Militarii în termen și elevii școlilor militare purtau semne de armă de culoare galbenă.
Deși în toată perioada comunistă au existat doar patru specialități care au folosit semne de
armă distincte (în total opt semne 8 , o parte schimbându-se în timp), în cazul lor legăturile cu
perioada monarhistă sunt puține, iar influența sovietică vizibilă.
Singurul semn de armă care are legătură cu perioada monarhistă este primul semn folosit de
grăniceri (o grenadă care explodează cu abrevierea „Gr” pe ea), imagine care se regăsea pe nasturii
și cataramele de la uniforma de ceremonie a acestor trupe anterior instaurării regimului comunist.
Semnul de armă adoptat ulterior are trăsături naționale evidente (include conturul hărții României),
deși arma automată model PPSh-41 este un simbol ușor de asociat cu puterea sovietică.
În cazul pompierilor, primul semn de armă (două topoare încrucișate) este copiat după cel
folosit în armata sovietică de ingineri. Cel de-al doilea semn nu prezintă asemănări cu cele
sovietice.
Semnele de armă folosite de trupele de securitate și cadrele aparținând Departamentului
Securității Statului sunt de factură sovietică mai pronunțată. Situația cea mai evidentă apare în cazul
ultimelor două semne de armă, care includ armament de proveniență sovietică, arma automată
model PPSh-41 fiind asociată cu victoria sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial, reprezentând
cea mai emblematică și ușor de recunoscut armă sovietică din perioada respectivă.
În cazul Miliției, introducerea unui semn de armă specific s-a făcut relativ târziu, în
1979/1980, într-o perioadă în care conducerea comunistă a țării începea să promoveze un curs
politic mai independent față de Moscova. Această situație a avut ca efect introducerea pe semnul de
armă a unor elemente de factură națională (ex. stema Republicii Socialiste România, fiind singurul
semn de armă pe care este prezent acest simbol).

BIBLIOGRAFIE

Alexe, N. A. 2014. Jandarmii şi miliţienii de la sate. Sibiu: Astra Museum.


Tabără, R., Mihai, I. T. 2016. Insigne şi însemne militare româneşti: 1948-1989. Cluj-
Napoca: Grinta.
ANIC, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 39/1948.
HCM nr. 250 din 27 februarie 1958 privind Modificările aduse uniformei militarilor Forțelor
Armate ale RPR, Anexă, partea VI, (Arhiva Generală a Guvernului României).
Regulament pentru stabilirea, descrierea şi portul uniformelor militare, editat de Ministerul
Afacerilor Interne, 1969.
Regulamentul nr. 4/1948 pentru stabilirea uniformelor Armatei Republicii Populare
Române, publicat în M. Of. nr. 101 din 30 aprilie 1948.
Revista Pentru Patrie, anii 1949-1982.
Pentru patrie – revistă ilustrată, editată de Ministerul de Interne sau revistă de educație
cultural-politică și militară a Ministerului Afacerilor Interne (în funcție de perioadă).

8
Posibil nouă semne, dacă jandarmeria a folosit un semn distinct pentru o scurtă perioadă în anul 1948.
199
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Fig. 1 Fig. 2 Fig. 3 Fig. 4 Fig. 5

Fig. 6 Fig. 7 Fig. 8 Fig. 9

200
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

CONTRIBUŢII LA BIOGRAFIA SFÂNTULUI DIONSIE EXIGUUL.


CĂLĂTORIA SA DIN SCYTHIA MYNOR (DOBROGEA) LA ROMA

Silviu – Constantin Nedelcu∗

Rezumat: Sfântul Dionisie Exiguul, născut în jurul anului 460 în Dobrogea (Scythia Mimor), s-a închinoviat
de tânăr într-una dintre mănăstirile dobrogene. A plecat din Scythia Mynor (Dobrogea) în Orient, pentru a-
şi continua formarea sa teologică şi duhovnicească, asemenea înaintaşilor lui. Ajunge la Constantinopol
spre sfârşitul secolului al V-lea unde stă o perioadă, fiind remarcat de apocrisiarul papal pentru erudiţia sa.
Acesta îl recomandă Papei Gelasie, care căuta un traducător care să cunoască limbile greacă şi latină. La
recomandarea acestuia pleacă din Constantinopol la Roma, ajungând în fosta capitală imperială după 21
noiembrie 496. Aici va rămâne unde va lucra sub conducerea a zece papi începând cu Anastasie al II-lea
(496-498) şi până pe timpurile papei Vigiliu (537-555). Spre finalul vieţii se va retrage la Vivarium, în
Calabria, unde va preda dialectica la Academia înfiinţată de Casiodor, prietenul şi biograful său. Tot aici
şi-a dat viaţa în mâinile lui Dumnezeu, spre anul 555 d. Hr., după mulţi ani petrecuţi în slujba
„învăţământului glorios”.

Abstract: Saint. Dionysius Exiguus, born around 460 in Dobrogea (Scythia Mimor), worshiped a young
man in one of the Dobrudjan monasteries. He left Scythia Mynor (Dobrudja) in the Orient to continue his
theological and spiritual formation as his predecessors. It reaches Constantinople towards the end of the 5th
century where it is a period, being remarked by the papal apostriser for his erudition. He recomanded to
Pope Gelasie, who was looking for a Greek and Latin translator. On his recommendation he leaves
Constantinople to Rome, reaching the former imperial capital after November 21, 496. Here he will remain
where he will work under the leadership of ten popes starting with Anastasius II (496-498) and until Pope
Vigiliu (537-555). Towards the end of his life he will retire to Vivarium, in Calabria, where he will teach
dialectics to the Academy established by Casiodor, his friend and biographer. Here, too, he gave his life in
the hands of God to 555 AD, after many years spent in the service of “glorious education”.

Cuvinte-cheie: Sfântul Dionisie Exiguul, Scythia Mynor, Orient, Constantinopol, Roma.

Key-words: Saint Dionysius Exiguus, Scythia Mynor, Orient, Constantinople, Rome.

Introducere
Aşa cum am amintit şi în alte rânduri, trebuie precizat faptul că lucrarea de faţă reprezintă
rezultatul a peste un deceniu de cercetări prin diferite biblioteci, întrucât m-a preocupat în mod
deosebit viaţa, activitatea, opera şi contribuţia teologică a Sfântului Dionisie Exiguul.
Cercetările întreprinse anterior s-au materializat prin elaborarea atât a lucrării de licenţă cât şi
a celei de disertaţie. Ulterior am publicat o serie de articole şi studii unde am încercat să tratez
anumite aspecte din viaţa Sfântului Dionisie Exiguul, care nu au fost tratate de alţi cercetători până în
prezent, şi anume: 1) originea sa scită; 2) contribuţia acestuia la receptarea culturii greceşti în
Occident; 3) prima sa consemnare în literatura română; 4) copilăria, educaţia şi formarea sa teologică.
Dacă în alte articole şi studii anterioare m-am ocupat de aspectele menţionate mai sus, de
data aceasta am ales să tratez un subiect care a mai fost abordat, însă nu din perspectiva asta,
anume: călătoria sa din Scythia Mynor (Dobrogea) la Roma.
Astfel, în privinţa acestei teme m-am rezumat la trei direcţii principale de cercetare: 1)
plecarea sa din Dobrogea la Constantinopol; 2) de la Constantinopol la Roma; 3) sfârşitul
pământesc şi consacrarea lui.


Doctor, Biblioteca Academiei Române – Bucureşti, e-mail: silviu.constantin.nedelcu@biblacad.ro.
201
NEDELCU Silviu – Constantin

Al doilea capitol, cel mai important din punctul nostru de vedere, l-am împărţit în
următoarele subcapitole: 1) A fost cleric sau monah?; 2) Relaţia acestuia cu papii Romei; 3)
Prietenia cu Cassiodor; 4 ) Activitatea didactică: Şcoala de la Vivarium.
Dintre cercetătorii români mai importanţi care s-au ocupat de studierea vieţii, operei,
activităţii şi contribuţiei teologice a Sfântului Dionisie Exiguul pot fi amintiţi următorii:
Monseniorul dr. Aloisie L. Tăutu, Pr. prof. dr. Ioan G. Coman, Pr. prof. dr. Gheorghe I. Drăgulin,
Pr. dr. Alexandru Moţoc, Pr. prof. dr. Nicolae V. Dură şi pe Pr. lect. dr. Ioniţă Apostolache.

1. Plecarea sa din Dobrogea la Constantinopol


Unii cercetători afirmă despre Sfântul Dionisie că, pentru a-şi continua formarea sa
teologică şi duhovnicească, a plecat în Orient, însă fără a se cunoaşte locul cu exactitate, din cauza
puţinelor date biografice de care dispunem.
Astfel în rândul istoricilor, au apărut mai multe teorii în privinţa plecării sale în Orient.
Prima teorie, cea mai des întâlnită, este aceea că a plecat din Scythia Mynor (Dobrogea) în
Orient. Menţionăm câţiva autori care notează această idee: 1) monseniorul Aloisie Tăutu, care
spune că „nu ştim prin ce împrejurare a ajuns în Orient, poate la vestita mânăstire din Hieropolis
(Mabbug)”1; 2) părintele profesor Ioan G. Coman într-un articol din 1979, afirmă că „nu ştim când
şi cu ce ocazie a plecat el în Asia Mică, poate întâi la Hierapolis-Mabbug”2, idee reluată şi în alte
studii3; 3) părintele profesor Mircea Păcurariu în primul volum din manualul său de Istoria Bisericii
Ortodoxe Române, spune că „a intrat de tânăr într-o mănăstire din Scythia Minor, apoi a ajuns în
Orient”4; 4) părintele dr. Alexandru Moţoc spune că „se ştie cu certitudine că la o anumită vârstă a
plecat în Răsărit, fără să se cunoască în mod sigur locul unde s-a îndreptat când a plecat din
Dobrogea”5; 5) părintele profesor Gheorghe Drăgulin în diferite studii afirmă că: „Dionisie Smeritul
a plecat din Sciţia şi s-a stabilit în mănăstirea din Ierapole (Mabbug), de lângă Antiohia, pare
verosimil, deşi nu avem dovezi concrete”6.
Deşi nu se cunoaşte cu certitudine dacă a fost sau nu la Ierapole (Mabbug), în Siria, este posibil
ca el să fi plecat din acea zonă din cauza răspândirii ereziei monofizite, prin Filoxen de Mabbug.
O altă ipoteză ar fi aceea că a plecat în Asia Mică7 sau, după cum spune părintele
arhimandrit Ioanichie Bălan, „în Orient, la Mormântul Domnului şi în Asia Mică”8, idee reluată şi
de părintele profesor Mircea Păcurariu care completează spunând că „a vieţuit într-o mănăstire din
Orient, probabil din Ţara Sfântă”9.
Cea mai des întâlnită idee, la diferiţi autori, este aceea că a plecat din Sciţia în Orient, care
este şi punctul de vedere oficial acceptat de Biserica Ortodoxă Română, consemnat în Sinaxarul din
slujba alcătuită în cinstea lui: „pentru a cunoaşte mai bine nevoinţele şi învăţăturile monahale, el a
mers în Orient, unde nu a rămas multă vreme din cauza răspândirii ereziei monofizite”10.
Plecând din Orient a ajuns la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin „unde pare să fi
ajuns la o vază considerabilă”11. Părintele profesor Ioan G. Coman consideră că atunci când a venit
„poate în calitatea sa de fiu al eparhiei Tomisului […] s-a stabilit, probabil, într-o mînăstire din

1
Tăutu, 1967, p. 17.
2
Coman, 1979a, p. 70.
3
Coman, 1979b, p. 268; Coman, 1981, p. 778.
4
Păcurariu, 1991, p. 153.
5
Moţoc, 2010, pp. 47-48.
6
Drăgulin, 1985, p. 525; Drăgulin, 1986a, p. 95; Drăgulin, 1986b, p. 79; Drăgulin, 1987, p. 235; Drăgulin, Drăgulin,
1988, p. 26.
7
V., 1982, p. 263; Coman, 1979a, p. 70.
8
Bălan, 1982, p. 40.
9
Păcurariu, 2011, p. 28.
10
Slujba Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit), 2008, p. 21.
11
Tăutu, 1967, p. 17.
202
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Capitală – erau atunci cinci mînăstiri latine la Constantinopol”12, idee preluată mai târziu şi de alţi
autori13.
Părintele profesor Gheorghe Drăgulin crede că s-ar fi dus la „o mănăstire din apropierea
Constantinopolului sau poate chiar din capitală”14. El completează spunând că „probabilă este
ipoteza petrecerii monahale a Cuviosului Dionisie Smeritul în Constantinopol. Faima personalităţii
sale, care l-a recomandat atenţiei şi alegerii reprezentantului Scaunului roman din cetatea
împărătească, dar mai ales formidabila lui cultură pe care a asimilat-o de-a lungul mai multor ani,
ne îndreptăţesc să acceptăm ca sigură ultima părere. După acest criteriu se poate chiar avansa
ipoteza că «nevrednicul» monah tomitan a fost închinoviat în tinereţe în mănăstirea Studion
(construită în anul 463); aceasta avea menirea unui centru de aprofundare a teologiei, filosofiei,
precum şi a ştiinţelor profane. Ei i s-a dat consacrare în cinstea sărbătorii Tăierii Capului Sfântului
Ioan Botezătorul, relicvă păstrată aici până la venirea cruciaţilor. Elementele amintite ar explica,
după noi, amănunţita cunoaştere şi evlavia îmbunătăţitului monah răsăritean pentru renumita scriere
aghiografică legată de numele Botezătorului”15. Această idee este acceptată şi de părintele profesor
Nicolae V. Dură care spune că „la Constantinopol, Dionisie a locuit în Mânăstirea Studion – unde
se aflau şi monahi din Occident (în vizită sau pentru şederi vremelnice)”16.
Tot părintele profesor Gheorghe Drăgulin propune o altă idee, şi anume: aceea că el s-ar fi
îndreptat spre mănăstirea achimiţilor „întemeiată de către egumenul Alexandru la anul 405, se
bucura de simpatii din partea papilor din fosta capitală. Era înzestrată cu un scriptoriu, având
oameni pregătiţi pentru o activitate intelectuală susţinută. Uneori aici se plăsmuiau scrieri apocrife.
Amănuntul că apocrisiarul papal din Constantinopol l-a remarcat pe Cuviosul Dionisie şi l-a propus
alegerii pentru activitatea în cealaltă capitală îndreaptă gândul către această instituţie din urmă”17.
Acesta completează zicând că „faptul că ulterior, învăţatul teolog dobrogean a trecut «ideologic» de
partea «călugărilor sciţi», duşmăniţi în tabăra achimiţilor, nu infirmă presupunerea noastră de mai
sus, el constituind un element de evoluţie intelectuală personală”18.
Timpul pe care Sfântul Dionisie Exiguul l-a petrecut în Constantinopol variază. Se crede că
ar fi stat aici în timpul păstoririi Patriarhului Eufimie (490-496)19, „însă nu este exclus să fi călătorit
ori să fi stat temporar şi în alte locuri”20. Cert este că a petrecut aici câţiva ani21, pentru a se
desăvârşi atât cultura teologică cât şi cea profană.
O altă problemă care se ridică în privinţa vieţii sale este aceea pe care o aduc în discuţie unii
autori, care afirmă că s-ar fi călugărit în Constantinopol22, înainte de plecarea la Roma. Interesant de
menţionat este cazul părintelui profesor Mircea Păcurariu care, în medalionul ce îl face Sfântului
Dionisie Exiguul în lucrarea Dicţionarul Teologilor Români, afirmă despre acesta că „a intrat de
tânăr într-o mănăstire dobrogeană, apoi ajunge la Constantinopol”23, iar peste câţiva ani, într-o altă
carte spune „născut în jurul anului 470, a intrat de tânăr într-o mănăstire din Constantinopol”24. Nu
vom analiza această afirmaţie întrucât credem că este o eroare de scriere, mai ales că Părintele
Profesor revine la prima idee, şi anume că „a intrat de tânăr într-o mănăstire din Scythia Minor”25.

12
Coman, 1975, p. 196.
13
Micle, 1978, p. 306.
14
Drăgulin, 1985, p. 525.
15
Drăgulin, 1986a, p. 96.
16
Dură, 2003, p. 459.
17
Drăgulin, 2008b, pp. 28-29.
18
Drăgulin, 1986a, p. 96.
19
Diaconescu, 1999, p. 557.
20
Moţoc, 2010, p. 49.
21
Voicu, 1978, p. 661.
22
Păcurariu, 1981, p. 20.
23
Păcurariu, 2002, p. 175.
24
Păcurariu, 2007, p. 50.
25
Păcurariu, 2011, p. 28.
203
NEDELCU Silviu – Constantin

Concluzia este că din Scythia Mynor, Dobrogea de azi, a plecat spre Orient, fără a şti cu
exactitate unde anume, iar apoi a ajuns în Constantinopol. Aici este posibil să fi locuit o perioadă
într-una din cele cinci mănăstiri existente la acea vreme în capitala Bizanţului, poate în Mănăstirea
Studion sau în mănăstirea achimiţilor, ori într-una din mănăstirile aflate în jurul Constantinopolului.
Cert este faptul că aici şi-a definitivat învăţătura şi a fost remarcat de către nunţiul26 sau
apocrisiarul papal, un delegat al papei Ghelasie în Constantinopol, care l-a recomandat acestuia din
urmă pentru a fi trimis la Roma.

2. De la Constantinopol la Roma
După o şedere de câţiva ani în Constantinopol a mers la Roma, unde şi-a petrecut restul
vieţii, până la adormirea sa în Domnul.
Există două teorii în ce priveşte motivul plecării lui la Roma, pe care am întâlnit-o la
cercetătorii români: 1) a fost trimis la Roma la recomandarea apocrisiarului papei Ghelasie, care
solicitase un bun cunoscător al limbii latine şi greceşti; 2) a fost invitat personal de către papa
Ghelasie la Roma, întrucât acesta avea nevoie de o persoană care să cunoască foarte bine cele două
limbi „internaţionale” din acea perioadă: latina şi greaca.
Prima teorie este întâlnită doar la câţiva autori români, şi anume: 1) monseniorul Aloisie
Tăutu27; 2) părintele arhimandrit Ioanichie Bălan28; 3) părintele profesor Nechita Runcan29; 4)
părintele profesor Dragoş Tudor Paraschiv30; 5) Alexandru Briciu31. Părintele profesor Gheorghe
Drăgulin, într-un studiu din 1985, scria că „faima personalităţii sale […] l-a făcut demn de atenţia şi
de alegerea lui de către apocrisiarul roman la curtea bazileului, dar mai ales cultura cu totul
deosebită de care Dionisie dă dovadă”32.
A doua teorie este susţinută de majoritatea cercetătorilor români, dintre care amintim pe: 1)
Părintele profesor Ioan G. Coman33; 2) Părintele arhimandrit Veniamin Micle34; 3) Părintele
profesor Constantin Voicu35; 4) Părintele profesor Nicolae V. Dură36; 5) Părintele profesor Mircea
Păcurariu37; 6) Nestor Vornicescu, fostul Mitropolit al Olteniei38; 7) Părintele Cezar Vasiliu39; 8)
Profesorul Remus Rus40; 9) Florian Duţă41; 10) Părintele Alexandru Moţoc42.
Între autorii străini care susţin această teorie o amintim pe Dna J. Rambaud-Buhot care, în
New Catholic Encyclopedia, scrie în articolul intitulat Dionysius Exiguus următoarele că „(papa, n.
n.) Ghelasie l-a chemat pe Dionisie la el în 496 să organizeze arhivele pontificale şi să alcătuiască o
colecţie de texte de o incontestabilă valoare şi autenticitate”43.
Mihail Diaconescu afirmă despre el că oprindu-se în Constantinopol „avea deja reputaţia
unui precoce şi erudit teolog. Pentru acest motiv, episcopul Romei, Papa Gelasius (492-496), îl

26
Tăutu, 1967, p. 17.
27
Tăutu, 1967, p. 17.
28
Bălan, 1982, p. 40.
29
Runcan, 2003, p. 5; Runcan, 2005, p. 107.
30
Paraschiv, 2004, p. 188.
31
Briciu, 2009, p. 4.
32
Drăgulin, 1985, p. 525; Drăgulin, 1994, p. 82; Drăgulin, 1996a, p. 174; Drăgulin, 2000, p. 118; Drăgulin, 2004, p. 157.
33
Coman, 1975, p. 785; Coman, 1979a, p. 70; Coman, 1979b, p. 268.
34
Micle, 1978, p. 306.
35
Voicu, 1978, p. 661; Voicu, 2010, p. 165.
36
Dură, 1989, p. 37.
37
Păcurariu, 1991, p. 153; Păcurariu, 2002, p. 175; Păcurariu, 2007, p. 50.
38
Vornicescu, 1992, p. 109.
39
Vasiliu, 2002, pp. 56-57.
40
Rus, 2003, p. 187.
41
Duţă, 2003, p. 295.
42
Moţoc, 2010, p. 49.
43
„Gelasius called Dionysius to his side in 496 to classify the pontifical archives and to compile a collection of texts of
incontestable worth and authenticity” cf. Rambaud-Buhot, 1967, p. 877.
204
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

solicită insistent să vină în Italia”44. Această teorie a lui Mihail Diaconescu nu este susţinută cu nici
un fel argument, de vreme ce nu ştim în mod sigur dacă Papa Ghelasie îl cunoştea personal pe
Sfântul Dionisie Exiguul şi dacă faima lui devenise atât de mare încât să ajungă chiar şi la Roma.
Întrebările care se ridică în urma acestei ipoteze sunt următoarele: 1) Dacă faima sa ajunsese să fie
atât de mare, chiar şi până în fosta capitală a Imperiului Roman, de ce a fost trimis la Roma când
putea fi păstrat în administraţia imperială sau a patriarhului?; 2) Care este motivul pentru care un
om atât de pregătit, cu o cultură teologică şi profană, nu a fost oprit să rămână în administraţia
imperială sau eclesiastică?
Plecarea Sfântului Dionisie Exiguul din Constantinopol la Roma este posibil „să se fi făcut
cu aprobarea factorilor politici, poate chiar a bazileului”45, afirmaţie făcută de părintele profesor
Gheorghe Drăgulin care-şi argumentează ideea spunând că „această aprobare, oriunde şi oricând, nu
se dă decât unui om cunoscut şi unei personalităţi ştiinţifice”46. Nu este exclusă varianta pe care o
propune părintele profesor Gheorghe Drăgulin, ca el să fi fost „ales să meargă la Roma ca interpret
de limbile greacă şi latină”47, şi argumentează spunând că „în capitala papilor, marele dobrogean a
ajuns ca trimis al Bizanţului pentru traducerile din limba greacă”48 şi că a fost „reprezentantul
politicii bisericeşti şi al teologiei bizantine la Roma”49.
Varianta oficială acceptată de Biserică este cuprinsă în sinaxarul din slujba sa, care notează
că „după ce a vieţuit un timp în cetatea împărătească a Constantinopolei, pe la anul 496, a fost
chemat la Roma, de către Papa Ghelasie, care căuta traducători din limba greacă în limba latină”50.
Fie că a fost recomandat de către apocrisiarul roman, ori că a fost solicitat în mod personal de
către Papa Ghelasie, acest lucru s-a întâmplat datorită cunoaşterii la perfecţie a limbii greceşti şi latine.
Poate fi luată în calcul şi varianta părintelui profesor Gheorghe Drăgulin, care crede că ar fi fost trimis
ca reprezentant al Bizanţului la Roma, în calitate de interpret de limbile greacă şi latină, lucru care este
puţin probabil. Noi înclinăm să credem că Sfântul Dionisie a fost remarcat de apocrisarul papal care îl
recomandase papei Ghelasie, pentru cunoaşterea celor două limbi, greacă şi latină.
Există trei teorii în privinţa anului în care Sfântul Dionisie Exiguul a ajuns la Roma, şi
anume: 1) unii autori consideră că a ajuns acolo înainte de anul 49651; 2) alţii cred că spre sfârşitul
anului 49652; 3) alţii spun că ajuns în jurul anului 496 sau, poate, ceva mai târziu53.
Dintre autorii străini care consideră că a ajuns în anul 496 menţionăm pe Dna J. Rambaud-
Buhot care afirmă că: „Dionisie […] a sosit în Roma după moartea Papei Ghelasie (Noiembrie 21,
496)”54. Alţi autori străini notează anul sosirii sale în Roma ca fiind 49755, sau chiar anul 50056.
Anul în care a ajuns la Roma este socotit a fi 496, după data de 21 noiembrie, lucru acceptat
de majoritatea istoricilor români.
Mihail Diaconescu propune o teorie interesantă în care afirmă: „Sfântul Dionisie Smeritul şi
Areopagitul a răspuns invitaţiei adresate de Papa Gelasius. Era tânăr şi încrezător în puterea sa de
lucru. Documentele nu ne spun nimic despre momentul sosirii sale la Roma”57. Contrar acestei
afirmaţii Părintele Alexandru Moţoc preluând ideea monseniorului Aloisie Tăutu spune că „timpul

44
Diaconescu, 1999, p. 557.
45
Drăgulin, 1986b, p. 79.
46
Drăgulin, 1986b, p. 79.
47
Drăgulin, Drăgulin, 1989, p. 74.
48
Drăgulin, 1990a, p. 174.
49
Drăgulin, 1990b, p. 98.
50
Slujba Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit), 2008, p. 21.
51
Paraschiv, 2004, p. 188.
52
Tăutu, 1967, p. 17; Vornicescu, 1992, p. 109; Duţă, 2003, p. 292; Voicu, 2010, p. 165.
53
Coman, 1979a, p. 70; V., 1982, p. 263.
54
„Dionysius […] arrived in Rome after the death of Pope Gelasius (Nov. 21, 496)” cf. J. Rambaud-Buhot, 1967, p. 877.
55
Richter, 1982/93, p. 1.
56
Cross, 1958, p. 403; Loi, 1990, p. 659; Moreschini, Norelli, 2004, p. 159.
57
Diaconescu, 1999, p. 557.
205
NEDELCU Silviu – Constantin

când Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a ajuns la Roma se poate stabili luând în calcul două
elemente”58. Acestea sunt prefaţa sa la Colecţia de Decretale papale şi Memoriul regăsit la sfârşitul
colecţiei Avellana. Primul element se regăseşte în prefaţa ce o scrie la Colecţia de Decretale ale
pontifilor romani, ce îi este adresată Către preacinstitul preot Iulian59, în care mărturiseşte „câtă
vrednicie are în faţa lui Dumnezeu fericitul Papă Ghelasie, noi, care nu l-am văzut în trup, o preţuim
cum se cuvine prin voi, ucenicii lui”60. Având în vedere faptul că papa Ghelasie a trecut la cele
cereşti la data de 21 noiembrie 496, momentul sosirii sale trebuie să fie luat că a avut loc spre
sfârşitul anului 496. Al doilea element constituie „faptul că în Collecţia Avellana se găseşte un
Memoriu (nr. 102) înmânat de delegaţii papali prezenţi în cetatea împărătească la sfârşitul anului
496. La sfârşitul acestui Memoriu este scrisă menţiunea: Dionysius Exiguus Romae de graeco
converti, (l-am tradus eu din greceşte, Dionisie Exiguul, la Roma). Traducerea acestui memoriu din
limba greacă în limba latină a fost făcută, fără îndoială, la scurtă vreme după sosirea la Roma, adică
pe la începutul anului 497, pentru a fi accesibil papei Anastasie al II-lea (496-498)”61. Astfel,
concluzionează Părintele Alexandru Moţoc, spunând că „cele două elemente conduc în mod sigur
către anul sosirii sale la Roma, adică sfârşitul anului 496”62.
Deşi părerea oficială a Bisericii Ortodoxe Române, consemnată în Sinaxarul din slujba sa,
afirmă că „după ce a vieţuit pentru un timp în cetatea împărătească a Constantinopolei, pe la anul
496, a fost chemat la Roma de către Papa Ghelasie”63, totuşi credem că Sfântul Dionisie Exiguul nu
l-a cunoscut personal pe Papa Ghelasie, lucru confirmat şi de el însuşi în prefaţa la Colecţia de
Decretale ale pontifilor romani: „câtă vrednicie are în faţa lui Dumnezeu fericitul Papă Ghelasie,
noi, pe care nu l-am văzut în trup, o preţuim cum se cuvine prin voi, ucenicii lui. […] El, precum
am aflat din relatările voastre şi ale altora, a fost atât de mare în bunăvoinţa lui încât, cu voia
Domnului, primind conducerea în biserică pentru mântuirea multora, şi-a îndeplinit-o mai mult
servind decât poruncind”64, căci Papa Ghelasie nu putea să-l cheme personal decât dacă l-ar fi
cunoscut mai înainte. Ori Sfântul Dionisie Exiguul mărturiseşte că nu l-a văzut în trup şi că a auzit
despre el multe lucruri din relatările altora. Acest lucru este întărit şi de cuvintele părintelui profesor
Ioan G. Coman, care spune că „aprecierea elogioasă pe care Dionisie o face pe de altă parte la
adresa papei Ghelasie, fără să-l fi cunoscut vreodată personal şi care iubea tovărăşia fraţilor studioşi
şi se înflăcăra în convorbiri duhovniceşti, în dragostea şi în meditaţia despre Dumnezeu, reflectă, de
asemenea, recunoştinţă pentru acest episcop care-l va fi descoperit prin oamenii săi la
Constantinopol şi-l va fi chemat în spaţiul Bisericii apusene. În ce împrejurări şi în ce moment
precis anume, nu ştim”65. Este foarte probabil, ca papa Ghelasie să fi auzit de el de la unul dintre
oamenii săi aflaţi în acel moment la Constantinopol şi să îl fi chemat la recomandarea unuia dintre
aceşti, poate însuşi apocrisiarul papal.
Luând în consideraţie cele două elemente mai sus amintite credem că el a ajuns în Roma ori
la sfârşitul anului 496, după ziua de 21 noiembrie, în care a murit Papa Ghelasie, ori la începutul
anului 497.
După ce a ajuns la Roma, Sfântul Dionisie „se aşează în mănăstirea, atunci cu caracter
oriental, Sf. Anastasia, situată la poalele Palatinului”66. Această mănăstire a fost ctitorită de Sfântul
Împărat Constantin cel Mare în cinstea Sfintei Anastasia, muceniţă de origine daco-romană, ce a

58
Moţoc, 2010, p. 50; Tăutu, 1967, p. 18. Această idee este preluată şi de Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin în
cartea sa Drăgulin, 2008b, p. 30.
59
Drăgulin, 1986b, p. 114.
60
Drăgulin, 1986b, p. 114.
61
Moţoc, 2010, p. 51.
62
Moţoc, 2010, p. 51.
63
Slujba Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit), 2008, p. 21.
64
Drăgulin, 1986b, p. 114.
65
Coman, 1979b, p. 269. Această idee este acceptată şi de Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin şi consemnată în
studiul său Drăgulin, 1985, p. 527.
66
Tăutu, 1967, p. 17.
206
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

suferit moarte martirică sub împăratul Diocleţian67. Părintele profesor Nicolae V. Dură consideră că
a vieţuit în această mănăstire deoarece aici „predominau Orientalii (îndeosebi egiptenii), şi,
bineînţeles se practica rânduiala vieţii monahale orientale”68.
Semnalăm două greşeli în studiul d-lui Florian Duţă, şi anume: „Dionisie a ajuns la Roma
unde a fost bine primit la schitul Sfântul Anastase”69 şi „la Roma, aşa cum am menţionat mai sus,
scitul a fost primit în Mănăstirea Sfântul Anastase”70. În primul rând nu este vorba despre un schit,
cum notează la p. 292, ci de o mănăstire, aşa cum reformulează la p. 296. În al doilea rând este
vorba de mănăstirea Sfânta Anastasia şi nu a Sfântului Anastase. Nu avem ştiri despre nici o
mănăstire cu hramul Sfântului Anastase, dimpotrivă ştim precis că este vorba despre mănăstirea
Sfânta Anastasia, ctitorie a Sfântului Împărat Constantin cel Mare în cinstea Sfintei Anastasia,
muceniţă de origine daco-romană, care a suferit moarte martirică sub împăratul Diocleţian71.
Credem totuşi că este posibil să fie vorba de o eroare de tehnoredactare.
Aceeaşi eroare o întâlnim şi la Dna J. Rambaud-Buhot într-un articol din New Catholic
Encyclopedia, „Iulian, cardinal-preot al (mănăstirii) Sfântului Anastasie”72. Am ajuns la această
concluzie deoarece anterior menţionează numele papei Anastasie al II-lea: „de la Papa Siriacus (384-
399) la Papa Anastasie al II-lea (496-498)”73. Numele papei Anastasie al II-lea, fiind la genul masculin,
este scris la fel ca şi numele mănăstirii unde era cardinal-preot, Iulian. De aici rezultă aceeaşi confuzie
că şi în cazul d-lui Florian Duţă. Considerăm că este vorba ori de o greşeală de transliterare ori de
confundare a numelui Sfintei Anastasia cu a Sfântului Anastase, respectiv Anastasie.
Pentru a lămuri această problemă redăm aici textul original, din Patrologia Latina: „Domino
venerabili mihi Juliano presbytero tituli Sanctae Anastasiae, Dionysius Exiguus”74, care în traducere
înseamnă „cardinalului Iulian, titularul bisericii Sf. Anastasia dela poalele Palatinului”75. Monseniorul
Aloisie Tăută afirmă despre cardinalul Iulian că „acesta era şi abatele mânăstirii sf. Anastasia”76. Aşadar
este vorba de Mănăstirea cu hramul Sfintei Anastasia de la poalele Palatinului, din Roma.
Majoritatea istoricilor sunt de părere că el a vieţuit la începutul venirii sale la Roma, în
mănăstirea cu hramul închinat Sfintei Anastasia.

2. 1. A fost cleric sau monah?


În ce priveşte faptul dacă a fost sau nu cleric, există în prezent mai multe teorii.
Prima teorie, care este unanim acceptată de cercetătorii români şi străini, este aceea că a fost
doar un simplu monah.
Cea mai veche referinţă în limba română, cu privire la acest aspect, o găsim la Episcopul
Chesarie al Râmnicului, în prefaţa sa la Mineiul pe decembrie, apărut la Râmnic în anul 1779, prin
cuvintele: „şi se arată în Istorie că obiceiul de a se număra anii de la naşterea lui Hs întâi
povăţuitoriu s-au arătat Dionisie cel Mic […] monah după cin”77. Episcopul Chesarie al Râmnicului
spune că era un simplu monah, fără a oferi şi alte informaţii despre el.
Alţi autori care susţin această teorie asta sunt: 1) Părintele Cicerone Iordăchescu78; 2)
profesorul Radu Vulpe79; 3) Profesorul Ion Barnea80; 4) I. B.81; 5) Valeriu Anania82; 6) Părintele

67
Moţoc, 2010, p. 51.
68
Dură, 2003, p. 461.
69
Duţă, 2003, p. 292.
70
Duţă, 2003, p. 296.
71
Moţoc, 2010, p. 51
72
„Julian, Cardinal-priest of St. Anastasius” cf. Rambaud-Buhot, 1967, p. 876.
73
„from Pope Siriacus (384-399) to Pope Anastasius II (496-498)” cf. Rambaud-Buhot, 1967, p. 876.
74
Migne, 1865, col. 231 A.
75
Tăutu, 1967, p. 40.
76
Tăutu, 1967, p. 40.
77
Păcurariu, 2011, p. 29.
78
Iordăchescu, 1996, p. 102.
79
Dură, 2003, p. 460.
207
NEDELCU Silviu – Constantin

arhimandrit Ioanichie Bălan83; 7) Părintele profesor Ioan Rămureanu84; 8) Părintele profesor Milan
Şesan85; 9) Părintele profesor Teodor Bodogae86; 10) Părintele profesor Ioan N. Floca87; 11) Nestor
Vornicescu, fostul mitropolit al Olteniei88; 12) Profesorul Remus Rus89; 13) Ovidiu Drîmba90; 14)
Părintele profesor Constantin Voicu91.
Dintre autorii străini care admit această teorie îi menţionăm pe: 1) F. L. Cross92; 2) J.
Rambaud-Buhot93; 3) T. Mac Vicar94; 4) V. Loi95; 5) Claudio Moreschini96; 6) Enrico Norelli97.
A doua teorie este aceea că a fost ieromonah, şi este acceptată de câţiva autori.
Eusebiu Popovici, în cursul său de Istorie Bisericească Universală şi statistică bisericească
notează: „(Dionysius Exiguus † între anii 526 şi 555), monah din Roma”98 şi „Dionysius Exiguus
[…] dela capătul sec. al 5 vieţuia în Roma ca egumen al unei mănăstiri”99. În cursul tipărit în anul
1925 spune despre acesta că era un simplu monah, apoi completează în cursul din 1926, unde spune
că era egumen al unei mănăstiri din Roma. Alte informaţii nu oferă, aici termenul de egumen
putând fi înţeles în sens administrativ, ca şi conducător al unei mănăstiri, ori în sens duhovnicesc, ca
părinte duhovnic, ca acela care se îngrijea de starea morală a călugărilor dintr-o mănăstire. Din
istoria bisericească se cunoaşte faptul că egumenul unei mănăstiri era, de regulă, şi preot.
Monseniorul Aloisie Tăutu spune, cu privire la vieţuirea sa în această mănăstire,
următoarele: „trebuie să corectăm alte două păreri greşite despre Dionisie al nostru. E. Schwartz, în
lucrarea sa Die Kanonessammlungen, afirmă că Dionisie ar fi fost cardinal al titlului Sfintei
Emiliana; iar H. Wurm (Studien zur Dekretalsamml. des Dion. Ex., Bonn 1939, p. 10-58) zice că
Dionisie nici măcar n’ar fi fost preot. Din locuirea lui Dionisie în această mănăstire, al cărei abate şi
Cardinal titular era Iulian, protectorul său, şi unde acesta găzduia pe “slujitorii lui Dumnezeu” –
(”famulos eius laudanda sollicitudine continentis”, mai jos pag. 41), se deduce cu destulă
probabilitate că el, în afară că era călugăr, era şi preot”100. El consideră că „din locuirea lui Dionisie
în această mănăstire (Sfânta Anastasia), al cărei abate şi Cardinal titular era Iulian, protectorul său
[…] se deduce cu destulă probabilitate că el, în afară că era călugăr, era şi preot”101, adică, pe lângă
faptul că era călugăr, cu siguranţă era şi preot, adică ieromonah. Aceeaşi idee o regăsim şi la
părintele dr. Alexandru Moţoc102, care este de acord cu punctul de vedere al monseniorului Aloisie
Tăutu.

80
Vulpe, Barnea, 1968, p. 460.
81
I., 1976, p. 239.
82
Anania, 1981, p. 28.
83
Bălan, 1982, p. 45; Bălan, 2001, p. 40.
84
Rămureanu et al., 1987, p. 19.
85
Rămureanu et al., 1987, p. 19.
86
Rămureanu et al., 1987, p. 19.
87
Floca, 1990, p. 110.
88
Vornicescu, 1992, p. 109.
89
Rus, 2003, p. 187.
90
Drîmba, 2003, p. 269.
91
Voicu, 2010, p. 164.
92
Cross, 1958, p. 403.
93
Rambaud-Buhot, 1967, p. 877.
94
T., 1967, p. 709.
95
Loi, 1990, p. 659.
96
Moreschini, Norelli, 2004, p. 159.
97
Moreschini, Norelli, 2004, p. 159.
98
Popovici, 1925, p. 7.
99
Popovici, 1925, p. 204.
100
Tăutu, 1967, pp. 17-18.
101
Tăutu, 1967, p. 18.
102
Moţoc, 2010, pp. 51-52.
208
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Părintele Profesor Mircea Păcurariu, la p. 23 din manualul său de Istoria Bisericii Ortodoxe
Române, îl numeşte iniţial „călugărul Dionisie cel Mic”103, apoi la p. 153 spune despre acesta că
„probabil în anul 496 a fost chemat la Roma, trăind o vreme în mănăstirea Sfânta Anastasia. A fost
făcut hirotonit preot”104, idee regăsită şi în alte studii sau cărţi de-ale sale105.
Părintele Cezar Vasiliu afirmă că Sfântul Dionisie Exiguul „a primit taina sfintei preoţii la
Roma, la insistenţele superiorilor săi. La Sinodul roman, din 1 martie 499, el semna Dionysius,
presbiter tituli Aemilianae”106.
Părintele profesor Gheorghe Drăgulin spune: „Tot la nivelul conjecturilor se rămâne şi în cazul
întrebării dacă monahul nostru a avut sau nu demnitatea de preot. Cassiodor îl numeşte simplu
«monachus». Se afirmă că o singură dată – la sinodul roman de la 1 martie 499 – se întâlneşte formula:
«Dionysius presbyter tituli Aemilianae». După părerea lui Ed. Schwartz, această însărcinare ierarhică ar
fi fost acordată călugărului venit din Răsărit de către papa Anastasie al II-lea pentru marile servicii pe
care el le adusese deja ca traducător al cancelariei pontificale”107. Continuă astfel: „el are în vedere
ceata, treapta ierarhică din care interlocutorul face parte. Unui cleric din acelaşi rang i se adresează
familiar. Astfel: «domnului preaiubit frate Pastor» sau «domnului venerabil prezbiter Iulian», dar – în
cazul superiorilor – «domnului preafericit părinte episcop Petru»”108. Concluzionează spunând că „la
stabilirea în chiliile de la Sfânta Anastasia i s-ar fi acordat şi titlul de abate şi deci conducerea acestui
aşezământ duhovnicesc. Presupunerea se pare că nu corespunde întru totul realităţii, pentru că
adevăratul cârmuitor al lui era cardinalul-preot Iulian […] Trebuie să observăm că noţiunea de «abate»
desemna în acea vreme o conducere duhovnicească, iar nu una administrativă, rezervată superiorilor
mănăstirilor. Uneori aceştia purtau titlul de arhimandrit […] Aşadar, nu fără rost, spre anul 616, Felix
Gillitanus – continuatorul calculului pascal dionisian – numeşte pe înaintaşul său «preaînvăţatul abate al
oraşului Roma». Această tradiţie nescrisă, dar vie, va fi reluată şi de Beda Venerabilul. Paul Diaconul îl
numeşte tot «abate»”109.
Înclinăm totuşi să credem că ar fi fost hirotonit preot la Roma şi, poate, înaintat în rangul de
egumen sau abate, însă nu pe plan administrativ ca şi conducătorul mănăstirii, ci mai degrabă ca
stareţ, ca avvă, ca părinte duhovnicesc.

2. 2. Relaţia acestuia cu papii Romei


Sfântul Dionisie a stat la Roma sub păstorirea a zece papi110, începând cu Anastasie al II-lea
şi până pe timpurile papei Vigiliu. Aceştia sunt: „Anastasie al II-lea (496-498), Simachus (498-
514), Laurentius – antipapă (498; 501-505), Hormisdas (514-523), Ioan I (523-526), Felix al IV-lea
– aflat pentru a treia oară pe scaunul papal (526-530), Bonifaciu al II-lea (530-532), Dioscur –
antipapă (530), Ioan al II-lea (533-535), Agapet 1 (535-536), Silverius (536-537) şi Vigiliu (537-
555)”111.
În momentul sosirii sale la Roma existau două mari probleme ce despărţeau cele două părţi
ale Bisericii creştine, Apusul de Răsărit: schisma acahiană şi deosebirea serbării Paştilor.
Papa Felix al III-lea (483-492), „fiu de preot, văduv şi părinte a doi copii”112, ajunge la
tronul pontifical datorită intervenţiei prefectului pretorului, Basilius, pe lângă Odoacru, regele Italiei
(476-493)113. El „a trimis la Constantinopol o ambasadă purtătoare de scrisori destinată împăratului

103
Păcurariu, 1991, p. 23.
104
Păcurariu, 1991, p. 153.
105
Păcurariu, 2002, p. 175; Păcurariu, 2011, p. 28.
106
Vasiliu, 2002, p. 57.
107
Drăgulin, 1985, p. 527.
108
Drăgulin, 1985, p. 528.
109
Drăgulin, 1985, p. 528.
110
Tăutu, 1967, p. 18.
111
Moţoc, 2010, p. 54.
112
Dură, 2003, p. 459.
113
Dură, 2003, p. 459.
209
NEDELCU Silviu – Constantin

şi patriarhului. Îi anunţa de alegerea sa (era pentru prima oară – scriu istoricii catolici – că un papă
acţiona astfel) şi solicita ajutorul pentru catolicii din Africa de Nord persecutaţi de vandalii arieni;
dar, el le cerea îndeosebi – precizează istoricii respectivi – depunerea lui Petru Mongul şi să
menţină hristologia calcedoniană (de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451, n.
n.)”114. În acest sens papa cerea explicaţii cu privire la demiterea episcopului Talaia al Alexandriei
şi lămuriri în privinţa Henoticonului. Cu pretenţii de supremaţie, şi ca urmare a epistolelor
prezentate lui Zenon şi lui Acaciu, se cerea în mod imperativ repunerea în scaun a episcopului
Talaia al Alexandriei şi se aduceau reproşuri patriarhului, pe care îl chemă la Roma pentru a da
explicaţii referitoare la comportamentul său. Patriarhul Acaciu (472-489) nu a renunţat şi în acord
cu împăratul Zenon i-a convins de delegaţii papali să nu-l condamne public, ajungând ca aceştia să
participe la slujbele ţinute de el şi să nu protesteze în legătură cu pomenirea episcopului Petru
Mongul. Aflând despre Acaciu că îl pomenea în continuare diptice pe patriarhul monofizit, Petru
Mongul al Alexandriei, „papa Felix a excomunicat pe Acaciu în Sinodul roman din 28 iulie 484. La
rândul său, patriarhul Acaciu ştergea din „Diptice” numele papei, declarând schisma care avea să
separe cele două Biserici timp de 35 de ani (484-519)”115.
Papa Ghelasie I (492-496) la succedat pe Felix al III-lea, la tronul Romei, şi „s-a arătat
neînduplecat faţă de patriarhii Constantinopolului, care acceptaseră formula monofizită a
Henoticonului lui Zenon”116. Deşi nu l-a cunoscut personal pe acest papă, Sfântul Dionisie îi
conturează un portret elogios în prefaţa colecţiei Decretalelor pontifilor romani.
Succesorul său, papa Anastasie al II-lea (496-498), fiu de preot, „a fost obligat să fie la
remorca politicii stăpânului său din vremea aceea, ostrogotul Theodoric, regele Italiei (493-526), cu
ajutorul căruia obţinuse de fapt tronul Romei”117. El s-a arătat conciliant faţă de politica imperială,
bizantină, exprimându-şi. încă de la întronizarea sa, „dorinţa de a vedea unitatea Bisericii
restabilită”118. Aşa se explică faptul că legaţii papei au solicitat împăratului Anastasie I (491-519) să
recunoască pe Theodoric ca rege al Italiei, „în schimbul acceptării Henoticonului de către Roma…
Împăratul Anastasie I – remarcau istoricii catolici – i-a acordat lui Theodoric titlul său (probabil în
anul 498)”119. Supus probabil presiunilor politice, papa Anastasie al II-lea a recurs la această
metodă de compromis, probabil, pentru a nu-şi pierde scaunul pontifical, fiind astfel considerat de
unii clerici şi credincioşi ai Bisericii sale „ca trădător al credinţei calcedoniene, fiindcă el a
recunoscut […] fără ambiguitate validitatea hirotoniilor şi botezurilor conferite de Acaciu şi clerul
său”120. Relaţia Sfântului Dionisie cu acest papă a fost una strict „profesională”, neavând cuvinte
măgulitoare la adresa lui din cauza politicii de compromis pe care a dus-o. În Liber Pontificalis,
versiunea laurenţiană atribuită lui Dionisie, acest papă este zugrăvit în culori destul de sumbre121.
Simah (498-514), convertit de la păgânism la creştinism, a fost ales papă de partida romană
ce era nemulţumită de politica de compromis a papei Anastasie al II-lea ce visase să aplaneze
schisma dintre Răsărit şi Apus122. În cealaltă tabără, se aflau cei ce doreau să pună capăt stării
tensionate de pe plan bisericesc ce afecta şi relaţiile politice, astfel că „sprijiniţi de cea mai mare
parte a senatorilor şi de şeful lor Festus”123 au ales ca anti-papă pe Laurenţiu, ieromonah, preot-
cardinal al Bisericii Sf. Maria cea Mare (Santa Maria Majore) din Roma. Theodoric, regele
ostrogot, a decis în favoarea lui Simah, iar în 499 Laurenţiu a fost numit episcop de Nuceria
(Campania). În 501 partizanii lui Laurenţiu l-au acuzat pe papa Simah regelui ostrogot Theodoric,

114
Dură, 2003, p. 460.
115
Dură, 2003, p. 460.
116
Dură, 2003, p. 460.
117
Dură, 2003, p. 461.
118
Dură, 2003, p. 460.
119
Dură, 2003, p. 461.
120
Dură, 2003, p. 461.
121
Dură, 2003, p. 461.
122
Dură, 2003, p. 461.
123
Dură, 2003, p. 461.
210
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

că serbase paştele după obiceiul roman şi nu după calendarul alexandrin şi că se atinsese de averea
Bisericii. Regele a luat măsuri grave numind ca locţiitor al lui Simah pe Altinum „însărcinat să
serbeze Paştele la Roma în anul 502 şi să administreze Scaunul”124. Foarte abil, Simah reuşeşte la
Sinodul episcopilor italieni din 23 octombrie 502 să hotărască faptul că „nici un tribunal omenesc
nu-l putea judeca”125 şi l-a convins şi pe Theodoric să îl absolve de orice acuzaţie. Adversarii lui
văzând noua situaţie „s-au grăbit să reconcilieze cu el”126. Între anii 502-506127, Laurenţiu a domnit
ca papa la Latran, administrând bisericile oraşului şi bunurile pontificale în timp ce „violenţele
străzii ţineau pe Simah prizonier în (biserica) Sfântul Petru”128. În aceeaşi perioadă au fost create şi
faimoasele apocrife simahiene ce au pus în circulaţie ideea că papa nu poate fi judecat de nici un
om. Laurenţiu a fost obligat de Theodoric să părăsească scaunul pontifical în 506 rămânând Simah
cârmuitor până în 514. Sfântul Dionisie Exiguul, fiind de cealaltă parte a baricadei, nu a fost de
acord cu pretenţiile hegemonice ale lui Simah, astfel că, în colecţia sa canonică a tradus şi canonul 3
al Sinodului II Ecumenic şi canonul 28 de la Sinodul IV Ecumenic, iar părintele profesor Nicolae V.
Dură încheie spunând: „credem că Dionisie a rămas departe de anturajul acestui papă”129.
Hormisdas, un discipol al papei Ghelasie, a fost ales papă în 514 şi a cârmuit biserica
romană până în 523. Lui îi revine meritul de-a pune capăt schismei acachiene în anul 519, prin
acceptarea dogmei hristologice calcedoniene. Tot el a dispus adoptarea datei alexandrine a Paştilor,
acceptată apoi în întreg Occidentul130. S-a afirmat că papa Hormisdas, fostul ucenic al papei
Ghelasie şi amic al lui Dionisie, a fost cel care l-a însărcinat pe acesta să facă o traducere din greacă
în latină a canoanelor Bisericii greceşti131, este vorba de o a treia versiune publicată de el în 523 şi
la care adăugase, ca şi la a doua, şi decretele (epistolele) sau decretalele papale132.
Urmaşul papei Hormisdas, Ioan I (523-526), fusese ca şi Sfântul Dionisie, un partizan al
papei Laurenţiu, iar „alegerea sa reflectă întărirea partidei pro-orientale, ca urmare a unirii între
Occident şi Orient realizată de Hormisdas”133.
Papei Ioan I i-a urmat la tron Felix IV (526-530), un colaborator al papei Hormisdas. El a
făcut parte din delegaţia trimisă la Constantinopol în anul 519, de papa Hormisdas. A fost un
„partizan al Goţilor”134, lucru ce ne face să credem – afirmă părintele profesor Nicolae V. Dură – că
„n-a fost un colaborator apropiat al acestui papă, chiar dacă şi el a fost printre ucenicii papei
Hormisdas”135.
Succesorul său, papa Dioscur (22 septembrie – 14 octombrie 530), a fost un diacon grec de
la Alexandria care s-a refugiat în Roma. Ca şi papa Felix IV a făcut parte din delegaţia trimisă la
Constantinopol în anul 519 de papa Hormisdas. Şi călugării sciţi au sosit în Constantinopol şi au
cerut acceptarea formulei theopashite (Unul din Treime a suferit în trup)136, iar delegaţii romani au
considerat că ei „măresc tulburările şi nesiguranţa ce existau deja în Capitala imperiului
bizantin”137. Astfel călugării sciţi au fost priviţi ca o „piedică în calea unirii bisericilor şi o
întârziau”138 lucru ce l-a determinat pe Dioscur să afirme despre ei că „nu puteau fi altfel, căci ei

124
Dură, 2003, p. 462.
125
Dură, 2003, p. 462.
126
Dură, 2003, p. 462.
127
Părintele Alexandru Moţoc propune ca perioadă anii 501-505 cf. Moţoc, 2010, p. 55.
128
Dură, 2003, p. 462.
129
Dură, 2003, p. 462.
130
Dură, 2003, p. 465.
131
Dură, 2003, p. 464.
132
Dură, 2003, p. 464.
133
Dură, 2003, p. 465.
134
Dură, 2003, p. 465.
135
Dură, 2003, p. 465.
136
Această formulă deşi nu a fost acceptată de papa Hormisdas, ea a fost acceptată de Împăratul Justinian cel Mare
(527-565).
137
Sibiescu, 1936, p. 7.
138
Sibiescu, 1936, pp. 7-8.
211
NEDELCU Silviu – Constantin

lucrau ca trimişi ai diavolului, care-i urnise din Scythia Minor, patria lor, spre a-i aduce la
Constantinopol”139. Părintele Profesor Nicolae V. Dură afirmă despre campania dirijată de Dioscur
împotriva călugărilor sciţi că „acest lucru ne face să credem că Dionisie nu putea fi de acord cu
atitudinea lui Dioscur, care acuzase pe nedrept pe confraţii săi «călugării sciţi», chiar în palatul
împăratului”140, şi completează spunând că „deşi devenise papă cu ajutorul partidei bizantine, din
Roma, totuşi Dioscur nu s-a bucurat deci de sprijinul real al lui Dionisie, în calitatea sa de înalt
demnitar în Cancelaria pontificală. Această presupunere ne este de altfel confirmată şi de faptul că,
ulterior […] funcţionarii Cancelariei pontificale au vegheat ca numele lui Dioscur să nu figureze în
lista oficială a papilor”. Or unul dintre principalii funcţionari ai acestei Cancelarii pontificale a fost
călugărul «scit» Dionisie Exiguul”141. Nu ştim cu siguranţă dacă s-a întâmplat aşa însă nu excludem
teoria aceasta întrucât papa Dioscur a fost un înverşunat luptător împotriva călugărilor sciţi, lucru
care l-a determinat pe Ioan Maxenţiu să spună despre el că „fiind nestorian […] şi pentru a nu fi dat
pe faţă, ca eretic şi a i se arăta păcatele sale, el convinsese pe Hormizda să alunge pe Călugării sciţi
din Roma, ceeace se şi întâmplă”142.
Aceleaşi relaţii le-a avut şi cu succesorul lui Dioscur, Bonifaciu II (530-532)143. Era primul
papă de origine germanică, fiind şi el în partida pro-goţilor.
Urmaşul său, Ioan II (533-535) a fost în relaţii bune atât cu Athenaric (526-534), regele
ostrogot al Italiei, cât şi cu Împăratul Justinian cel Mare (527-565). După ce a întrunit un sinod, a
acceptat în mod oficial decretul dogmatic publicat de împărat la 15 martie 533, decret ce includea
formula theopashită, respinsă de înaintaşul său papa Hormisdas. Părintele profesor Nicolae V. Dură
consideră că „nu este exclus ca şi Dionisie să fi avut un oarecare rol în atitudinea binevoitoare a
papei faţă de această formulă”144.
Lui Ioan II i-a urmat Agapet I (535-536) iar „Dionisie nu putea să se bucure decât de un spor
de recunoaştere universală şi o preţuire aleasă din partea unui pontif care era un «om cultivat, cu o
bibliotecă patristică în casa familiei sale» […] şi care iniţiase proiectul unei universităţi creştine la
Roma, după modelul academiilor de la Alexandria şi Nisibi în Mesopotamia”145. Părintele profesor
Nicolae V. Dură propune ipoteza că „iniţial, ideea unei asemenea universităţi creştine, la Roma, nu
a putut pleca decât de la unul ce fusese deja dascăl la o asemenea universitate, şi acela nu era decât
călugărul «scit» Dionisie, care petrecuse ani de zile la universitatea din Constantinopol, unde s-a
nevoit cu îndreptarea «sfintelor canoane» şi explicitarea teologiei ciriliene”146. Ipoteza nu o
excludem însă nu există vreo dovadă istorică privind faptul că a predat la Universitatea din
Constantinopol şi că tot el ar fi venit cu ideea înfiinţării unei universităţi creştine în Roma, pe care
i-ar fi propus-o papei Agapet I.
A urmat pe tronul pontifical papa Silveriu (536-537), care a fost impus la conducere de
Theodot (534-536), regele ostrogot al Italiei. Relaţiile cu acest papă se crede că ar fi fost bune
„fiindcă papa era «fiul lui Hormisdas», fostul papă, prieten al călugărului scit”147.
Succesorul Papei Silveriu a fost papa Vigiliu (537-555). Acesta a fost unul dintre diaconii şi
oamenii de încredere ai papei Bonifaciu II (530-532) şi a lucrat în Cancelaria pontificală alături de
Sfântul Dionisie. Apoi, în calitate de apocrisiar la Constantinopol, cunoştea bine atât limba greacă
cât şi obiceiurile Orientalilor, încât nu este exclus ca acesta să fi fost „coleg de birou” cu Sfântul

139
Sibiescu, 1936, p. 8.
140
Dură, 2003, p. 466.
141
Dură, 2003, p. 466.
142
Sibiescu, 1936, p. 14.
143
Dură, 2003, p. 466.
144
Dură, 2003, p. 466.
145
Dură, 2003, p. 466.
146
Dură, 2003, p. 466.
147
Dură, 2003, p. 466.
212
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Dionisie şi „aceste realităţi au permis cu siguranţă celor doi bărbaţi de seamă […] să se cunoască şi
să se stimeze reciproc”148.
Aceştia sunt papii sub care a lucrat Sfântul Dionisie Exiguul în calitatea sa de secretar,
traducător, diplomat, canonist, arhivist ş. a.
În privinţa numărului de papi sub care a lucrat Sfântul Dionisie Exiguul, există mai multe
opinii printre care şi cea a părintele profesor Constantin Voicu, care notează următorii papi: „de la
Ghelasie până la Hormisdas (514-523)”149 fiind „un mediator literar între Răsărit şi Apus şi acest
fapt l-a ferit de animozităţile greceşti şi de cele latine”150. Noi considerăm, asemenea majorităţii
istoricilor, că Sfântul Dionisie Exiguul a lucrat sub zece papi, de la Anastasie al II-lea (496-498) şi
sfârşind cu Vigiliu (537-555).

2. 3. Prietenia cu Cassiodor
Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus Senator s-a născut între anii 465-490 în Calabria, în
sud-estul Italiei, într-o familie nobilă. El a primit o educaţie aleasă profană cât şi creştină. În anul
507 a primit rangul de quaestor, în anul 514 a fost numit consul, apoi magister officiorum, iar în
anul 533 a dobândit titlul de praefectus praetorio, şi puţin mai târziu titlul de patriciu. A fost primul
ministru al regelui ostrogot Teodoric şi a fost loial atât lui cât şi urmaşilor acestuia, Atalaric,
Teodohad şi Witigis. În 540 se retrage din viaţa publică înfiinţând o mănăstire în Calabria, la
Vivarium, unde se călugăreşte şi devine stareţ al ei. A murit în jurul anilor 565-583151.
Majoritatea istoricilor consemnează faptul că Sfântul Dionisie Exiguul l-a cunoscut la Roma
pe Cassiodor. Părintele Alexandru Moţoc afirmă: „despre smeritul monah străromân scrie, cu
riogoare de cancelarie, un fost prim-ministru, prietenul şi colegul său Cassiodor, care face o
caracterizare de o frumuseţe greu de egalat”152. Acest portret se regăseşte în Patrologia Latină, în
vol. 70, col. 1137-1138. Textul îl vom reda în întregime, pentru frumuseţea lui, în traducerea
monseniorului Aloisie Tăutu, în paralel cu traducerea Părintelui Profesor Ştefan Alexe:

Traducere făcută de Traducere făcută de


monseniorul Aloisie Tăutu153 părintele profesor Ştefan Alexe154
Mai produce încă şi azi Biserica universală Naşte încă şi astăzi Biserica universală
bărbaţi iluştri, strălucitori de podoaba învăţăturilor bărbaţi iluştri, strălucind de podoaba dogmelor
sănătoase. Astfel a fost în zilele noastre călugărul adevărate. Căci a fost în zilele noastre şi
Dionisie, schit de neam dar cu moravuri întru totul călugărul Dionisie, scit de neam, dar după
romane, învăţat foarte în amândouă limbile, caracter cu totul roman, foarte învăţat în
dovedind prin faptele sale omenia învăţată din amândouă limbile, dovedind prin faptele sale
Cărţile Domnului. Scripturile Sfinte le-a cercetat echilibrul sufletesc pe care îl învăţase în Cărţile
cu atâta râvnă şi le cunoştea aşa de bine, încât Domnului. A cercetat Scripturile cu o rîvnă atît
despre orice l-ai fi întrebat, avea gata fără de mare şi le-a înţeles astfel încît ori de unde ar fi
întârziere răspunsul potrivit. A predat împreună cu fost întrebat avea răspunsul pregătit, dîndu-1 fără
mine dialectica şi cu ajutorul lui Dumnezeu a nici o întîrziere. Acesta a predat dialectica
petrecut ani mulţi din viaţa sa în gloriosul templu împreună cu mine şi a petrecut cu ajutorul lui
al magisterului. Sunt stânjenit că trebuie să spun Dumnezeu foarte mulţi ani din viaţă în cadrul
despre coleg ceea ce în mine nu pot găsi. Căci în el învăţămîntului glorios. Mi-e ruşine să spun

148
Dură, 2003, p. 466.
149
Voicu, 2010, p. 166.
150
Voicu, 2010, p. 166.
151
Detalii despre viaţa lui pot fi întâlnite la Popovici, 1925, p. 204; Iordăchescu, 1996, pp. 108-109; Coman, 1956, pp.
314-315; Casiodor, 1998, pp. 7-8.
152
Moţoc, 2010, p. 58.
153
Tăutu, 1967, pp. 9-10.
154
Casiodor, 1998, pp. 12-14.
213
NEDELCU Silviu – Constantin

se găsea multă înţelepciune împreunată cu despre un coleg ceea ce nu găsesc în mine. în el


simplicitate, învăţătură împreună cu smerenie, arta era multă simplitate împreună cu înţelepciune,
de a vorbi împreună cu moderaţiunea, şi cu toate smerenie împreună cu învăţătură, moderaţie
acestea nu se socotea a fi mai mult decât cel din împreună cu talentul de a vorbi, încît se socotea
urmă servitor, deşi, fără îndoială, era vrednic de un nimic, sau unul dintre cei din urmă slujitori,
societatea regilor. Să intervină pentru noi el care deşi era vrednic, fără îndoială, de societatea
obişnuia să se roage împreună cu noi, ca să putem regilor. Să mijlocească pentru noi, el care
fi ajutaţi acum de meritele lui, cu ale cărui obişnuia să se roage împreună cu noi, ca să putem
rugăciuni eram întăriţi mai-nainte pe pământ. fi ajutaţi acum prin meritele lui, cu rugăciunea
Rugat de Ştefan episcopul oraşului căruia am fost întăriţi aici pe pămînt !
Salona (Spalato în Dalmaţia), a tradus din Acesta fiind rugat de Ştefan, episcopul
greceşte, cum era simplu şi învăţat, cu lumina oraşului Salona (oraş în Dalmaţia, azi Split), a
elocinţei sale, canoanele bisericeşti, conforme strîns laolaltă cu marea lumină a elocinţei sale,
purtărilor sale, întrebuinţate azi cu atâta căci era simplu şi înţelept, din exemplarele
publicitate de Biserica Romană. Trebuie să le greceşti, canoanele bisericeşti, potrivite cu
cetim şi aceste cu mare sârguinţă, ca să nu obiceiurile sale, pe care Biserica Romană şi le-a
părem a ignora în mod vinovat reguli însuşit astăzi printr-o folosire frecventă. Pe
eclesiastice atât de salutare. Alte multe lucruri acestea este necesar să le citiţi şi voi permanent,
folositoare trebuinţelor bisericeşti a mai tradus el ca nu cumva să păreţi că ignoraţi în mod vinovat
din greceşte în latineşte. Se distingea prin o aşa reguli bisericeşti atît de folositoare. Şi alte multe
mare uşurinţă a limbii latine şi greceşti, încât a tradus din greceşte în latineşte, care pot să fie
orice carte grecească o lua în mână, o cetea pe spre folosul cerinţelor bisericeşti. El se folosea
latineşte fără nicio împiedicare; şi la fel şi cele cu o pricepere atît de mare de latină şi de greacă,
latineşti le cetea pe greceşte, încât credeai că încît orice cărţi greceşti lua în mîini, le traducea
lucrarea e scrisă în limba în care ieşea din gura fără poticnire în latineşte şi, la fel, pe cele
lui cu o repeziciune neîmpiedicată. latineşti le citea pe greceşte, încît credeai că
aceasta este scrisă aşa cum o pronunţa gura lui
Ar fi lung să povestesc totul despre acest cu o iuţeală nestăvilită.
bărbat, care întru celelalte virtuţi o avea şi pe Este lung să spun cu de-amănuntul toate
aceasta în mod special că, deşi se dăruise cu despre acel bărbat care între celelalte virtuţi este
totul lui Dumnezeu, nu dispreţuia a participa la dovedit că a avut şi acest lucru admirabil, anume
întâlnirea oamenilor de lume. Era de o rară că deşi se dăruise lui Dumnezeu în întregime, nu
castitate deşi vedea zilnic femeile altora; blând, refuza să ia parte la întîlniri cu oameni de lume.
deşi avea firea furtunoasă a mânioşilor. Vărsa Era de o castitate rară, deşi vedea zilnic soţiile
lacrimi de durere, când auzea vorbe altora ; blînd, deşi era mînat de firea pătimaşă a
necuviincioase în mijlocul veseliei; postea, fără celor mînioşi. Vărsa lacrimi mişcat de durere
a învinovăţi pe alţii că mănâncă. Participa cînd auzea cuvinte necuviincioase în timpul
bucuros la veselii, pentru ca între mâncările veseliei ; postea, fără să reproşeze celor ce
trupeşti, să împartă bucuros bogăţii sufleteşti. mănîncă. Mai mult, lua parte la mese, dorind ea
Dacă mânca câteodată, mânca puţin şi mâncăruri între mîncările trupeşti să împărtăşească totodată
comune. Consider că cel mai înalt grad de bogăţii sufleteşti. Că dacă mînca totuşi uneori,
înfrânare, a fi în mijlocul plăcerilor omeneşti şi a mînca puţin şi mai ales mîncăruri comune. Din
păstra totuşi măsura cumpătului. această cauză socotesc ca cel mai mare gen de
înfrînare, să fii între plăcerile omeneşti şi să
Dar ca să enumăr toate virtuţile lui păstrezi măsura cumpătării.
intelectuale cu o laudă sinceră şi adevărată: era Dar ca să ne referim la bunele podoabe ale
un catolic convins, legat cu statornicie de minţii lui, cu un cuvânt de laudă, putem spune că
datinile strămoşeşti şi tot ce putea căuta cineva era un catolic integru (în sensul că păstra cu
la alţii cetind, găsea în mod strălucit în ştiinţa sfinţenie învăţătura ortodoxă), legat total, cu sta-
lui. tornicie, de rînduielile strămoşeşti ; şi ceea ce pot
214
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

să găsească unii citind la diferiţi (scriitori), era


cunoscut că străluceşte în ştiinţa lui.
Unii răutăcioşi încearcă să umbrească în Unii oameni răi se silesc să umbrească
mod calomnios numele lui glorios, pentru ca să- într-un mod calomnios numele glorios ai lui şi
şi poată scuza erorile proprii. prin aceasta, ei par să-şi scuze pînă la un punct
greşelile lor.
Dar acela, despărţit acum de răutatea Dar acela, după ce a părăsit răutatea
veacului acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu e veacului acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu
primit în pacea Bisericii şi suntem siguri că are fiind primit în pacea Bisericii, credem că are
parte de societatea slugilor lui Dumnezeu. parte de comuniunea cu slujitorii lui Dumnezeu.
Poate am adăuga celelalte despre sfîntul
bărbat pe care le-am aflat ca un adevăr de
netăgăduit, dar trebuie să urmăm mai degrabă
planul nostru, ca să nu fim datori altei
promisiuni pe care am părea că o împlinim
printr-o vorbire nepotrivită. Şi ca nici o
înşelătorie să nu vă poată vătăma de la dreapta
credinţă, citiţi ceea ce aveţi la îndemînă, de la
Sinodul de la Efes şi de la Calcedon, nu numai
enciclicile, adică epistolele de confirmare ale
numitelor sinoade. Dacă le parcurgeţi pe acestea
cu sîrguinţă, vicleniile celor răi nu vă vor dăuna
în nici o situaţie.

Aceste două traduceri sunt cel mai des folosite de cercetătorii români atunci când
consemnează ceva despre Sfântul Dionisie Exiguul.
Din această scurtă biografie întocmită de Cassiodor putem deduce preţuirea pe care i-o purta
„colegului său de catedră” 155 cu care a predat dialectica.
Prietenia lor a început mult mai devreme, înainte de a fi colegi de catedră, probabil pe
vremea când Sfântul Dionisie lucra la cancelaria pontificală unde în mod sigur, datorită funcţiei
sale, l-a cunoscut şi pe Casiodor. Relaţia lor a fost, mai întâi de toate, de prietenie, lucru consemnat
atât de autorii români cât şi de cei străini156.

2. 4. Activitatea didactică: Şcoala de la Vivarium


În jurul anului 540 Cassiodor a renunţat la funcţia sa publică şi s-a retras la Vivarium, în
Calabria, la mănăstirea înfiinţată acolo de el. Acolo, la mănăstirea sa, a înfiinţat o „universitate” sub
imboldul faptului că nu a putut înfiinţa una în Roma.
Şcoala lui Casiodor a fost denumită de către cercetători: şcoală de cultură157, şcoală
superioară158, academie159, academie monahală160, universitate161 etc.
La invitaţia prietenului său, Sfântul Dionisie Exiguul va merge la Vivarium unde îl va ajuta
în activitatea didactică, şi unde va preda dialectica alături de el. Referitor la funcţia sa didactică, şi
anume, aceea de profesor de dialectică, Cardinalul Pitra162 traduce textul lui Casiodor „qui mecum

155
Dură, 1991, p. 85.
156
Loi, 1990, p. 659; Moreschini, Norelli, 2004, p. 159.
157
Tăutu, 1967, p. 23.
158
Drăgulin, 1986b, p. 79; Drăgulin, 1987, p. 244; Drăgulin, Drăgulin, 1988, p. 28.
159
Coman, 1988, p. 12; Dură, 1989, p. 39; Diaconescu, 1999, p. 558.
160
Drăgulin, 1990b, p. 101.
161
Coman, 1988, p. 12; Bălan, 2001, p. 41; Moţoc, 2010, p. 62.
162
J. B. Pitra, Analecta nouissima, tomul I, Paris, 1885, p. 36 apud Duţă, 2003, p. 289.
215
NEDELCU Silviu – Constantin

dialecticam legit”163 nu prin „am predat împreună dialectica” ci prin „am studiat împreună
dialectica”. El îşi bazează teoria pe faptul că episcopul Petru, menţionat de Sfântul Dionisie
Exiguul, a fost profesorul lui şi al lui Casiodor. Florian Duţă vine cu o completare pertinentă la
această problemă spunând: „Cum însă Cassiodor a studiat la Roma sau în Calabria, Petru trebuia să
fie episcop în una din aceste regiuni. Rămân totuşi trei probleme de rezolvat:
- soliditatea traducerii propuse de către Pitra (cea mai mare parte a criticilor adoptând
cealaltă traducere);
- atestarea unui episcop având numele de Petru la Roma sau în Calabria, pentru această
perioadă, ceea ce nu este cazul;
- conform mărturiei lui Dionisie însuşi, episcopul Petru a fost cel care „se lipsea de hrana
sa”164, deoarece Dionisie era «foarte mic»; însă, deoarece Dionisie a trăit şi a fost format în Schytia
Minor («noi ştim că aşa este, nu doar datorită unei anume cunoaşteri din naştere, ci şi din
experienţă»), este aproape sigur faptul că Petru a fost episcop în Schytia Minor”165.
Concluzia este că, aşa cum acceptă marea parte a autorilor, traducerea corectă a textului
respectiv este „am predat împreună dialectica”, adică a fost coleg de catedră cu Cassiodor.
Dialectica este greu definit pentru perioada respectivă, lucru care l-a făcut pe părintele
profesor Gheorghe Drăgulin să afirme: „căutând să afli conţinutul Dialecticii, te loveşti de însăşi
diversitatea noţiunii ei în veacul al VI-lea […] învăţăceii de la Vivarium erau oameni ai epocii şi ai
spaţiului lor cultural […] În intenţia întemeietorului, mânăstirea de la Vivarium trebuia să unească
pe toţi creştinii prin spiritul Sfinţilor Părinţi îndeosebi răsăriteni. Pentru înţelegerea textului teologic
devenea obligatorie consultarea autorilor profani […] De aceea credeau că, în cazul Cuviosului
Dionisie Smeritul (Exiguul), noţiunea de dialectică trebuie să aibă prioritar alt înţeles. Dincolo de
arta discursului, a raţionalizării, a disputei sau a dialogului, ea urma să familiarizeze pe monah cu
filosofia platonică şi neoplatonică în spiritul religiei creştine”166.
Mihail Diaconescu consideră că dialectica predată Sfântul Dionisie la academia de la
Vivarium era echivalentă cu logica de azi167.

3. Sfârşitul pământesc şi consacrarea lui


Informaţiile pe care le avem despre ultima parte a vieţii sale sunt puţine, şi nu se cunoaşte
anul sau locul în care a adormit întru Domnul. Singurele informaţii despre sfârşitul său ni le oferă
Cassiodor care spune că „acela, despărţit acum de răutatea veacului acestuia, cu ajutorul lui
Dumnezeu e primit în pacea Bisericii şi suntem siguri că are parte de societatea slugilor lui
Dumnezeu”168.
Locul unde a răposat nu se cunoaşte dar se crede a fi mănăstirea Vivarium, unde şi-a
petrecut, probabil, restul vieţii predând la şcoala înfiinţată acolo de Cassiodor.
În ceea ce priveşte anul în care a murit, el poate fi stabilit pornind de la următoarele date:
mănăstirea Vivarium a fost înfiinţată în jurul anului 540, iar Cassiodor îi face portretul la câţiva ani
după ce a murit cum însuşi mărturiseşte: „a predat împreună cu mine dialectica şi cu ajutorul lui
Dumnezeu a petrecut ani mulţi din viaţa sa în gloriosul templu al magisterului”169. Cu alte cuvinte, a
predat mulţi ani alături de Casiodor la mănăstirea Vivarium.
Monseniorul Aloisie Tăutu afirmă despre ultima parte a vieţii lui: „către sfârşitul vieţii sale a
avut parte de amărăciuni. Asta apare din dedicaţia unei din ultimele lucrări terminată la Vivarium (vezi
J. Rambaud-Buhot în Dict. De droit han., IV 1134): opera sfântului Grigorie de Nissa, fratele sf.-ului

163
Cassiodor, 1865, col. 1137 B.
164
Majoritatea autorilor traduc prin „cel care se îngrijea de hrana sa”.
165
Duţă, 2003, pp. 289-290.
166
Drăgulin, 1995, pp. 76-77.
167
Diaconescu, 1999, p. 558.
168
Tăutu, 1967, p. 10.
169
Tăutu, 1967, p. 9.
216
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Vasile cel Mare, despre crearea omului, dedicată abatelui mănăstirii Lucullanum de lângă Napoli,
Eugipius (511-533), în a cărui mănăstire se citeau bucuros cărţi neoplatonice. Dionisie, în această
prefaţă se plânge că e izolat de contactul cu oamenii învăţaţi («necessitate temporis a doctissimorum
virorum collatione distractus» – «din cauza împrejurărilor sunt izolat de conversarea cu oamenii
învăţaţi»), şi cere rugăciunile lui Eugipius: roagă-se pentru mine Sfinţia Ta, ca, apăsat de atâtea
strâmtorări, să mă pot bucura măcar de libertatea studiilor spirituale şi ca supărările de acum să nu mă
poată abate dela dorinţa fericirii viitoare. Căci între aceste mizerii cea mai mare mângâiere îmi este, să
pot medita mereu despre viitoarea fericire. Oricât de neplăcute ar face dragostea lucrurilor cereşti
greutăţile acestei vieţi făcându-ne să exclamăm cu profetul: «Vai mie, cât mi se prelungeşte conlocuirea
mea cu locuitorii lui Cedar, prea mult rămâne sufletul meu chiriaş» (ps. 99.5) şi să spunem cu Apostolul
Pavel: «Doresc a mă dizolva şi a fi cu Cristos» (Filip. 1.23), totuşi nu se socoate a fi departe de patrie
cel-ce o caută mereu cu dorinţa» (Vezi textul întreg la Migne, PL 67, 34)”170, şi conchide zicând
„par’că-l auzim pe bietul Inochentie Micu, exilat la Roma, plângându-se de amărăciunile sale către
sfârşitul vieţii!”171.
Autorii români socotesc că a trecut la cele veşnice în 526172, 536173, 540174, 545175, 550176,
555177, sau în anul 556178.
Cercetătorii străini iau ca reper anii 527179, 537180, 545181, 550182 sau 555183.
Varianta oficială a Bisericii este cea din sinaxarul cuprins în slujba închinată lui care
menţionează anul 545184, acceptat de majoritatea istoricilor atât români cât şi străini.
În ce priveşte locul în care a răposat, istoricii socotesc a fi mănăstirea Calabria, ultimul loc
de unde avem ştiri despre el. Biserica consemnează acest fapt în sinaxarul din slujba alcătuită în
cinstea lui: „închinându-şi viaţa propovăduirii în cuvânt şi faptă Evangheliei lui Hristos, Sfântul
Cuvios Dionisie Exiguul s-a mutat la Domnul într-o mănăstire din localitatea Vivarium din Italia, la
anul 545”185.
Noi considerăm, în urma documentelor studiate, că Sfântul Dionisie Exiguul a adormit în
Domnul în anul 555.

170
Tăutu, 1967, p. 25.
171
Tăutu, 1967, p. 25.
172
Popovici, 1925, p. 7.
173
Popovici, 1925, p. 204.
174
Popovici, 1925, p. 204; Coman, 1979a, p. 70; Anania, 1981, p. 28; Bălan, 1982, p. 505; Rămureanu et al., 1987, p.
19; Vornicescu, 1992, p. 109; Vasiliu, 2002, p. 60; Drîmba, 2003, p. 269; Rus, 2003, p. 188
175
Tăutu, 1967, p. 23; Coman, 1968, p. 9; Vulpe, Barnea, 1968, p. 460; I., 1976, p. 239; Ioniţă, 1977, p. 84; Coman,
1979b, p. 70; Păcurariu, 1981, p. 20; V., 1982, p. 263; Dură, 1989, p. 37; Păcurariu, 1991, p. 153; Vornicescu, 1992, p.
109; Iordăchescu, 1996, p. 102; Diaconescu, 1999, p. 556; Bălan, 2001, p. 42; Păcurariu, 2002, p. 175; Dură, 2003, p.
459; Dură, 2004, p. 347; Dură, 2005, p. 41; Păcurariu, 2007, p. 50; Moţoc, 2010, p. 63; P., 2010, p. 271; Voicu, 2010, p.
164; Păcurariu, 2011, p. 28.
176
Tăutu, 1967, p. 23; Drăgulin, 1985, p. 521; Dură, 1991, p. 85; Rus, 2003, p. 188.
177
Popovici, 1925, p. 7; Drăgulin, 1986a, p. 92; Drăgulin, Drăgulin, 1989, p. 74; Drăgulin, 1990a, p. 174; Dură, 1991,
p. 85; Drăgulin, 1995, p. 73; Drăgulin, 1996b, p. 3; Drăgulin, 2000, p. 118; Drăgulin, 2004, p. 157.
178
Popovici, 1925, p. 204; Drăgulin, 2008a, p. 16.
179
Rambaud-Buhot, 1967, p. 877.
180
Richter, 1982/93, p. 1.
181
Loi, 1990, p. 659; Moreschini, Norelli, 2004, p. 159.
182
Cross, 1958, p. 403.
183
Richter, 1982/93, p. 1.
184
Slujba Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit), 2008, p. 22.
185
Slujba Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit), 2008, p. 22.
217
NEDELCU Silviu – Constantin

BIBLIOGRAFIE

Anania, V. 1981. Creatorul cronologiei moderne – Dionisie cel Mic. Magazin istoric 2(167), pp.
28-29.
Bălan, I. 1982. Vetre de sihăstrie românească. Secolele IV-XX. Bucureşti: Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
Bălan, I. 2001. Patericul românesc. Ediţia a IV-a. Roman: Episcopiei Romanului.
Briciu, A. 2009. Sfântul care a numărat anii de la Hristos. Ziarul Lumina, 1 septembrie, p. 4.
Casiodor, 1998. Scrieri. Istoria bisericească tripartită. Bucureşti: Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
Cassiodor, 1865. De institutione divinarum litterarum. Migne, JP. 1865. Patrologiae cursus
completus. Series latina. Vol. LXX. Paris: f. e., col. 1137 B.
Coman, I. 1956. Patrologie. Manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice.
Bucureşti: Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.
Coman, I. 1968. Contribuţia scriitorilor patristici din Scythia Minor – Dobrogea la
patrimoniul ecumenismului creştin în secolele al IV-lea – al VI-lea. Ortodoxia, 1, pp. 3-25.
Coman, I. 1975. „Sciţii” Ioan Casian şi Dionisie cel Mic şi legăturile lor cu lumea
mediteraneeană. Studii Teologice 3-4, pp. 189-203.
Coman, I. 1979a. Dionisie cel Mic. De la Dunăre la mare. Mărturii istorice şi monumente
de artă creştină. Galaţi: Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, pp. 70-82.
Coman, I. 1979b. Scriitori bisericeşti din epoca străromână. Bucureşti: Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
Coman, I. 1981. Literatura patristică de la Dunărea de Jos din sec. IV-VI ca geneză a
literaturii şi culturii daco-romane şi române – Ioan Cassian şi Dionisie cel Mic. Biserica Ortodoxă
Română 7-8, pp. 775-781.
Coman, I. 1988. Patrologie. Vol. III. Bucureşti: Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române.
Cross, F. 1958. Dionysius Exiguus. The Oxford Dictionary of the Christian Church, Oxford:
Oxford University Press, p. 403.
Diaconescu, M. 1999. Istoria literaturii dacoromâne. Bucureşti: Alcor Edimpex.
Drăgulin, G. 1985. Ieromonahul Dionisie Smeritul «Exiguus» sau «cel Mic» (aprox. 470-
550). Încercare de întregire bio-bibliografică. Studii Teologice 7-8, pp. 521-538.
Drăgulin, G. 1986a. Un fiu de mare faimă al Arhiepiscopiei Tomisului din veacul al VI-lea
la Roma. Studii Teologice 3, pp. 92-111.
Drăgulin, G. 1986b. Prefeţele Cuviosului Dionisie Smeritul sau Exiguul la unele traduceri în
limba latină. Mitropolia Olteniei 2, pp. 76-125.
Drăgulin, G. 1987. Cuviosul Dionisie Exiguul (Smeritul). Sfinţi români apărători ai legii
strămoşeşti. Bucureşti: Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pp. 234-247.
Drăgulin, G., Drăgulin, A. 1988. Cercetări asupra operei lui Dionisie Exiguul şi îndeosebi
asupra celei necunoscute până acum. Mitropolia Olteniei 5, pp. 24-68.
Drăgulin, G., Drăgulin, M. 1989. O operă necunoscută a lui Dionisie Exiguul (aprox. 470-
555). Studii Teologice 3, pp. 74-77.
Drăgulin, G. 1990a. Ieromonahul Dionisie Smeritul (Exiguul) – o mare energie străromână
pe meridiane europene (aprox. 470-555). Biserica Ortodoxă Română 7-10, pp. 174-180.
Drăgulin, G. 1990b. Personalitatea Cuviosului Dionisie Smeritul şi o modalitate a
canonizării lui. Glasul Bisericii 1-2, pp. 97-106.
Drăgulin, G. 1994. Cuviosul Dionisie Exiguul (Smeritul). Antologie aghiografică
românească. Craiova: Editura Mitropoliei Olteniei, pp. 81-88.
Drăgulin, G. 1995. Dionisie Smeritul (Exiguul, aprox. † 555). Profesor universitar român de
filosofie şi teologie. Mitropolia Olteniei 3-6, pp. 73-84.
218
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Drăgulin, G. 1996a. Istorie şi Religie. Instituţii şi personalităţi din tradiţia Bisericii


Ortodoxe Române. Bucureşti: Tradiţie.
Drăgulin, G. 1996b. Pentru canonizarea Cuviosului Dionisie Smeritul (Exiguul, † apr. 555).
Vestitorul Ortodoxiei 148, p. 3.
Drăgulin, G. 2000. Părintele erei creştine, Dionisie Smeritul (Exiguul), o prezenţă milenară
pe meridianele lumiii (+555?). Mitropolia Olteniei 3-4, pp. 118-120.
Drăgulin, G. 2004. Părintele erei creştine, Dionisie Smeritul (Exiguul), o prezenţă milenară
pe meridianele lumiii (†555?). Glasul Bisericii 5-8, pp. 157-160.
Drăgulin, G. 2008a. Dionisie Exiguul – întemeietorul erei creştine. Ziarul Lumina, 2
octombrie, p. 16.
Drăgulin, G. 2008b. Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul. Părintele erei creştine
(+aprox. 555). Bucureşti: Proxima.
Drîmba, O. 2003. Istoria culturii şi civilizaţiei. Vol. VI. Ediţie definitivă. Bucureşti:
Saeculum I.O., Vestala.
Dură, N. 1989. Străromânul Dionisie Exiguul (465-545) şi opera sa canonică. O evaluare
canonică a contribuţiei sale la dezvoltarea dreptului bisericesc. Ortodoxia 4, pp. 37-61.
Dură, N. 1991. Un daco-roman, Dionisie Smeritul (Exiguus), părintele dreptului bisericesc
apusean. Studii Teologice 5-6, pp. 84-90.
Dură, N. 2003. Dionisie Exiguul şi papii Romei. Biserica Ortodoxă Română 7-12, p. 459.
Dură, N. 2004. Monahismul din Dacia Pontică. „Călugării sciţi” (daco-romani) şi contribuţia
lor la afirmarea unităţii ecumenice şi la dezvoltarea culturii umanist-creştine europene. Biserica
Ortodoxă Română 5-8, pp. 347-357.
Dură, N. 2005. Biserica din „Scythia Minor” (Dobrogea). Mărturii istorice şi canonice
privind reactivarea scaunului mitropolitan al Tomisului. Analele Universităţii „Ovidius” Constanţa
1, pp. 35-109.
Duţă, F. 2003. Precizări privind biografia lui Dionisie cel Mic. Izvoarele creştinismului
românesc. Constanţa: Arhiepiscopiei Tomisului, pp. 283-297.
Floca, I. 1990. Drept canonic ortodox, legislaţie şi administraţie bisericească. Vol. 1.
Bucureşti: Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
I., B. 1976. Dionysius Exiguus (Dionisie cel Mic). Dicţionar de istorie veche a României
(Paleolitic – sec. X). Bucureşti: Ştiinţifică şi enciclopedică.
Ioniţă, A. 1977. Viaţa mînăstirească în Dobrogea pînă în secolul al XII-lea. Studii Teologice
1-2, pp. 81-90.
Iordăchescu, C. 1996. Istoria vechii literaturi creştine. Vol. II (epoca de aur 325-461).
Partea II. Iaşi: Moldova.
Loi, V. 1990. Denys le Petit. Dictionnaire Encyclopédique du Christianisme ancien. Vol. I
(A-I). Genova: Cerf, pp. 259-260.
Micle, V. 1978. Despre monahismul ortodox român, anterior secolului al XIV-lea. Glasul
Bisericii 3-4, pp. 300-317.
Migne, JP. 1865. Patrologiae cursus completus. Series latina. Vol. LXVII. Paris: f. e., col. 9
D – 11 A.
Moreschini, C., Norelli, E. 2004. Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine II. De la
Conciliul de la Niceea la începuturile Evului Mediu. Tomul 2. Iaşi: Polirom.
Moţoc, A. 2010. Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul. Părintele erei creştine. Bucureşti:
Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.
P., M. 2010. Exiguul Dionisie (sau „cel smerit”). Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti.
Bucureşti: Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, p. 271.
Paraschiv, D. T. 2004. Viziunea lui Dionisie Exiguul asupra istoriei – între cronologie şi
teologie. Analele Universităţii „Ovidius” Constanţa, seria: Teologie 1, pp. 186-205.

219
NEDELCU Silviu – Constantin

Păcurariu, M. 1981. Viaţa creştină şi organizarea bisericească. Arhiepiscopia Tomisului şi


Dunării de Jos în trecut şi astăzi. Galaţi: Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, p. 20.
Păcurariu, M. 1991. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 1. Ediţia a 2-a. Bucureşti:
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
Păcurariu, M. 2002. Dicţionarul Teologilor Români. Ediţia a doua. Bucureşti:
Enciclopedică.
Păcurariu, M. 2007. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Compendiu. Ediţia a II-a. Sibiu:
Andreiana.
Păcurariu, M. 2011. Cultura teologică românească. Scurtă prezentare istorică. Bucureşti:
Basilica a Patriarhiei Române.
Popovici, E. 1925. Istoria Bisericească Universală şi statistica bisericească. Curs oral în
limba germană, ţinut pentru ultima oară în anul academic 1909, revăzut şi mai adăugit ulterior.
Cartea întâia. Dela întemeierea Bisericii până la desbinarea dintre partea ei de Răsărit şi cea de
Apus (1054). Ediţia a II-a. Bucureşti: Tipografia Cărţilor Bisericeşti.
Rambaud-Buhot, J. 1967. Dionysius Exiguus. New Catholic Encyclopedia. Vol. IV (Com to
Dys). Washington: The Catholic University of America, pp. 877-878.
Rămureanu, I., Şesan, M., Bodogae, T. 1987. Istoria Bisericească Universală. Vol. I (1-
1054). Bucureşti: Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
Richter, M. 1982/93. Dionysius Exiguus. Theologische Realenzyklopädie, Vol. IX, Berlin:
Walter de Gruyter, pp. 1-4.
Runcan, N. 2003. Dionisie cel Mic. Actualitatea ortodoxă 17, p. 5.
Runcan, N. 2005. Dionisie cel Mic (Smeritul). Analele Universităţii „Ovidius” Constanţa 1,
pp. 106-109.
Rus, R. 2003. Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu. Bucureşti: Lidia.
Sibiescu, VG. 1936. Călugării sciţi. Retipărire din „Revista Teologică”. Sibiu: Tiparul
Tipografiei Arhidiecezane.
Slujba Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit). 2008. Bucureşti: Cuvântul
Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
T., MV. 1967. Decretals, collections of. New Catholic Encyclopedia. Vol. IV (Com to Dys).
Washington: The Catholic University of America, pp. 709-710.
Tăutu, A. 1967. Dionisie Românul. O podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti. Ediţia a 2-a.
Roma: Fundaţia Europeană Drăgan.
V., B. 1982. Dionysius Exiguus (Dionisie cel Mic). Enciclopedia civilizaţiei romane.
Bucureşti: Ştiinţifică şi enciclopedică, p. 263.
Vasiliu, C. 2002. Sfinţii neamului românesc. Târgovişte: Pildner & Pildner.
Voicu, C. 1978. Recenzie la Ioan Coman, Les „scythes” Jean Cassien et Denys le Petit et
leurs relations avec le monde méditeranéen, în „Klironomia”, tome 7, vol. I, 1975, pp. 27-48.
Mitropolia Ardealului, 7-9, pp. 660-661.
Voicu, C. 2010. Patrologie şi literatură postpatristică. Vol. III. Bucureşti: Basilica a
Patriarhiei Române.
Vornicescu, N. 1992. Primele scrieri patristice în literatura română, sec. IV-XVI. Craiova:
Scrisul Românesc.
Vulpe, R., Barnea, I. 1968. Din istoria Dobrogei. Vol. II (Românii la Dunărea de Jos).
Bucureşti: Academiei Republicii Socialiste România.

220
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

WALLACHIAN NOTE FROM 1772 IN THE SHUMEN DAMASKIN BOOK AS A SOURCE


FROM THE BULGARIAN HISTORY

Denitsa Petrova*

Rezumat: În unele manuscrise bulgare există note scrise de scribii valahi. Una dintre ele se află într-o carte
tip Damaskin din sec XVII-lea cu semnătura 2622 din Muzeul de Istorie din Shumen, Bulgaria. Este
publicată în original și tradusă în limba bulgară în 1990, dar până în prezent nu a făcut obiectul unei
cercetării științifice. Informațiile de la autor sunt rare, știm doar numele lui - Vasilije. Textul scurt conține
informații interesante despre "Războiul de șase ani" dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman din 1768-1774.
Pentru unele dintre evenimente, această notă este singura sursă. În literatura bulgară există mai multe date
din război, dar niciuna nu conține informații mult mai cuprinzătoare decât cele ale lui Vasilije. Manuscrisul
scriitorului valah este valoros nu numai din cauza informațiilor istorice interesante. Este un exemplu al
interacțiunii culturale întârziate dintre bulgari și valahi, când râul nu este graniță, ci o punte între cele două
popoare.

Abstract: In some Bulgarian manuscripts there are notes, written from Wallachian scribes. One of them is
in a book of the Damaskin type from the 17th c. with signature 2622 in the Museum of History in Shumen,
Bulgaria. It is published in original and translated in Bulgarian language in 1990, but until now it has not
been subject of scientific research. Information from the author is scarce, we know just his name – Vasilije.
The short text contains interesting information about the “Six-year war” between the Russian and the
Ottoman Empire from 1768-1774. For some of the events this note is the only one source. In the Bulgarian
literature there are some more data from the war, but no one of them contain much more comprehensive
information than Vasilije’s. The Wallachian bookman’s writing is valuable not only because of the
interesting historical information. It is an example of the late cultural interaction between Bulgarians and
Wallachians when the river is not a border, but a bridge between the two peoples.

Cuvinte-cheie: manuscrise bulgare; Scribii valahi; "Război de șase ani"; Imperiul Rusesc; Imperiul
Otoman.

Key-words: Bulgarian manuscripts; Wallachian scribes;”Six-year war”; Russian Empire; Ottoman Empire.

Though rarely, on the pages of Bulgarian manuscripts appear useful notes, written from
Wallachian scribes. One of them is almost unknown to the science. It is in a manuscript, preserved
in the Museum of History in Shumen, Bulgaria, with signature 2622. The book is of the Damaskin
type, it dates from the 17th c. Its origin is unknown. It entered in the museum as a donation in 1906.
Manuscript contains 27 speeches – 26 of Damaskinos Stouditis and one of Theophanes Rhetor. In
textological attitude this manuscript matches completely with the Elena Damaskin, signature 2008
in the National Archaeological Museum in Sofia.
Notes from the writer, who wrote the book, are not saved. On the back endpaper are written
some notes in Greek language whit Armenian letters, but they are fragmented and their sense cannot
be understood.
In folio II v there is a note in Wallachian language, written with Cyrillic alphabet vertically
on the sheet:

*
PhD, Museum of History – Oryahovo, e-mail: denitsa_kp@abv.bg
221
PETROVA Denitsa

“To be known when I – Vasilije, was coming in Shumen, when the Vizier is wintering in
Shumen in the year 1772 and came 6 thousand Muscovites in Ruse and all of them were killed by
the Ottomans, which took 130 captive Muscovites, along with the General himself. During this year
Tutrakan was burned and in Tutrakan was sitting the Pasha of Sarukhan. And in Ruse the
Muscovites poorly slaughtered them the Ottomans. And wrote I – Vasilije, from N…”
The two Wallachian notes in original and translated in Bulgarian language are published in
1
1990 in an article from the Slavonic manuscripts in the Museum of Shumen. Until now, they have
not been subject of scientific research.
Valuable for the science is the second note, which contains important historical information.
It is secondary – made not from the author of the manuscript, but from some later user. From the
short text we understand the writer’s name – Vasilije, but the name of his city is not preserved. The
fact that he leaves a note in a manuscript in foreign language, presents him as an experienced writer.
Remains a mystery how Vasilije received access to the book.
In the notice he talks about the “the Six-year war” between the Russian and the Ottoman
Empires. War comes in 1768 at the management of the Ottoman Sultan Mustafa III (1757-1773)
and the Russian Empress Catherine the Great (1762-1796). It finishes with the Treaty of Kuchuk-
Kainarji in 1774. The conflict begins because of the Crimean Tatars.
Notice speaks about an attack against the Bulgarian town Ruse in 1772, but in this year,
there is no military actions. After the capture of Crimea in 1771 the combat operations are
transferred along the Danube river. The Russian Army contains three divisions – the First under
command of general Peter Rumyantsev (1725-1796) is located in Moldova; the Second division
under command of general Peter Olits (?-1771) is along the Olt River; the Third, commanded by
general Otto Weismann (1726-1773) is in the region of Brăila. After the Olits’s die the commend of
the Second division takes general Nicolas Repnin (1734-1801). In this time his army is concentrated
around Giurgiu, but Repnin decides to attack Turnu Măgurele. The Ottoman garrison in Ruse took
advantage and for several hours managed to repel the Russians from Giurgiu.
More likely the note gives information for the second stage of the war, coming after the
failed peace talks in 1772. In the spring of 1773 starts the “little war” - small squads periodically
cross the river and attack the enemy. In the 10 (21) of May 1773 general Alexander Suvorov (1730-
1800), commander of the Russian troops, organizes a nightly attack against Tutrakan. The Ottoman
garrison was shattered, but the city was burned, and its inhabitants were transferred to the other side
of the river. Five days after general Repnin decides to make a landing operation near Ruse. The
Russian soldiers fought bravely, but there are 265 killed and 49 wounded. Repnin was captured, but
soon general Suvorov exchanged him for a captured Ottoman warlord2.
In the note the battle of Ruse is dated where 1772 instead 1773. Number of the killed and
captive Russian soldiers is exaggerated. However, is correct the information on the loss suffered
and the capture of the Russian General. For the burning of Tutrakan, the note of the Wallachian
writer is the only source.
Vasilije reports that the Vizier is wintering in Shumen. His information is confirmed by the
priest Theodor from the city Kotel, who writes that “in this time vizier has become Myisin Oglu,

1
Караджова, Узунова, 1990, pp. 125-186.
2
Петров, 1874, p. 39.
222
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

who wintered this year in Shumen”. Under the name Myisin Oglu is hiding the Great Vizier
Muhsinzade Mehmed Pasha (1771-1774). During the second stage of the war he defended Shumen
with a 10,000-strong army. In the Wallachian text is said that the Pasha of Sarukhan is in Tutrakan.
This is not confirmed by other sources. The war includes governors of some remote provinces, who
arrive with troops in the Danube area. During the 18th c. Sarukhan is under the power of the
Karaosmanoğlu family. The founder of the family Haji Mustafa Agha is muteselim of Sarukhan
from 1743. His heirs ruled the area for decades, in 1772 governor is his son Mehmed Agha. Haji
Ahmed Agha, the youngest Mustafa’s son, was called to defend the island of Chios. In 1771 he is in
Shumen3. There is no evidence that he was in Tutrakan, but it is very probable. Therefore, the
Vasilie’s information of the Pasha of Sarushan's pasture presence in Tutrakan must be considered
credible.
In the Bulgarian literature there are some more data from “the Six-year war”. Theodor the
priest gives two notes – in the Kotel Collection4 and in a Religious collection5. The first text is from
1771, and the second – this whit the Vizier’s name – is from 1772. In one secondary note are
mentioned the military actions in Ruse in 1771. Two writers give information from the end of the
war. Dimo Abadji talks about “peace between Turks and Muscovites”6. He dates the event in 1776,
but it is the Treaty of Kuchuk-Kainarji from 1774. Information from the same contract gives
Stephen Takdjilski7.
No one of the Bulgarian notes contain much more comprehensive information than
Vasilije’s. The Wallachian bookman’s writing is valuable not only because of the interesting
historical information. It is an example of the late cultural interaction between Bulgarians and
Wallachians when the river is not a border, but a bridge between the two peoples.

BIBLIOGRAPHY

Караджова, Д., Ел. Узунова. 1990. Славянски ръкописи в историческия музей на


Шумен. Старобългарска литература, 23-24, pp. 142-146.
Петров, А. Н. 1874. Война России с Турцией и Польскими конфедератами с 1769-1774
год. Т. 4, Ч. 2, Санк-Петербург: Типография Э. Веймара.
Петканова, Д. 1962. Един новонамерен ръкопис. Известия на Института за
литература, 12, pp. 175-177.
Попниколов, Н. 1990. Десет неизвестни славянски ръкописа. Годишник на Софийския
университет, Център за славяно-византийски проучвания, Т. 1 за 1987 г., pp. 353-367.
Попниколов, Н. 1992. Руско-турската война 1768-1774 г., отразена в приписка на
неизвестен досега на науката ръкопис на Теодор йерей от Котел (1772 г.). Турските
завоевания и съдбата на балканските народи, отразени в исторически и литературни
паметници от ХІV-ХVІІІ век. Международна научна конференция, Велико Търново, 20-22
май 1987 година. Велико Търново: ВТУ „Св. Кирил и Методий“, pp. 415-420.
Nagata, Y. Tarihte âyânlar: Karaosmanoğulları üzerinde bir inceleme. Ankara: Türk Tarih
Kurumu Basımevi.

3
Nagata, 1997, p. 35.
4
Kotel Collection, Sofia, National Library, № 1174, f. 32r.ІІ - Петканова, 1962, pp. 175-177.
5
Religious Collection, private property of N. Popnikilov, f. 75r - Попниколов, 1990, p. 360; Попниколов, 1992, pp.
415-420.
6
Hagiographic narrative for Alexis Man of God, Sofia, National Library, № 1094, f. 19v.
7
Collection, National Library, № 1001, f. 66r.
223
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

O DIPLOMĂ DE BOIER DE NEAM DIN VREMEA LUI VODĂ BIBESCU

Radu Gabriel Dumitrescu *, Valentina Popescu **

Rezumat: Ideea realizării acestui studiu ne-a fost prilejuită de venirea la Muzeul Olteniei Craiova, în data
de 3 octombrie 2018, a unei familii de craioveni, stabilită de mulți ani în străinătate, cu un document pentru
identificare, evaluare și posibilă oferire spre achiziție muzeului. Din discuțiile purtate, am aflat că acest
document se găsea printre actele de familie, fără a se cunoaște originea lui sau alte date.
După ce am procedat la transliterarea textului am putut constata că aveam în față o diplomă dată, în
iunie 1847, de către Gheorghe Dimitrie Bibescu, domnul Țării Românești lui Ion Iacov Șerbănoiu din satul
Miculești, județul Mehedinți, pentru întărirea privilegiului de boier de neam. În urma analizei diverselor
însemnări de pe ambele părți ale documentului am putut afla faptul că acesta a fost folosit, probabil, drept
dovadă de către fiul lui Ion Iacov Șerbănoiu pentru a fi înscris în catagrafia fiilor de boieri de neam.

Abstract: The idea for this study was given to us by the arrival at the Museum of Oltenia Craiova, on 3rd of
October, 2018, of a family from Craiova, established for many years abroad, with a document for
identification, evaluation and possible purchase offer for the museum. From the discussions, we found out
that this document was among the family documents, without knowing its origin or other data.
After we proceeded to transliterate the text we could find that we had ahead a diploma from June, 1847,
given by Gheorghe Dimitrie Bibescu, the prince of the Romanian County, to Ion Iacov Șerbănoiu from the
village of Miculești, Mehedinți County, for the strengthening of the boyar privilege. After analysing the
various notes on both sides of the document, we were able to find out that this was probably used as evidence
by the son of Ion Iacov Șerbănoiu to be registered in the register of the sons of native boyars.

Cuvinte-cheie: Boier de neam, Gheorghe Bibescu, Țara Românească, Regulamentele Organice, dregătorie.

Keywords: Native boyar, Gheorghe Bibescu, Romanian Country, Organic Regulation, high office.

Istoria boierimii române atinge încontinuu istoria politică a Principatelor, deoarece


boierimea a jucat un rol dominant în guvernarea țării până la nașterea României moderne,
bineînțeles în limitele strâmte pe care le îngăduiau situația țării și împrejurările externe1.
Dintre cele mai semnificative probleme legate de boierime, care s-au aflat și încă se mai află
în dezbaterea istoriografică, ne reține atenția însăși problema centrală, anume: noțiunea de boier în
semnificația sa definitorie.
Două lucruri sunt de netăgăduit atunci când se are în vedere stabilirea corectă a noțiunii de
boier în sfera sa de cuprindere socială: primul este legat de apartenența la această categorie a
posesorilor de titluri ce indicau dregătoriile din Divanul Domnesc, iar cel de-al doilea ține de
identificarea în vârful stării sociale a boierilor care purtau denumirea de jupani (pani) sau vlastelini.
Folosirea titulaturii slavone de jupan, în sensul de stăpân de către cei mai importanți boieri, precum
și prezența lor în Sfatul Domnesc înaintea dregătorilor, reflecta preponderența marilor deținători de
moșii asupra boierilor cu funcții. Dacă această realitate s-a manifestat de la începuturile formării
statului medieval Țara Românească până în a doua jumătate a secolului al XV-lea, ulterior situația
s-a schimbat, evoluția fiind în favoarea consemnării marilor dregători în mod prioritar2.
Ascensiunea neîntreruptă a importanței dregătoriilor în toate sferele de acțiune ale boierimii
este demonstrată și de dezvoltarea continuă a organismelor instituționale, fenomen intensificat din a
doua jumătate a secolului al XVI-lea.

* Doctor, Muzeul Olteniei, Craiova, e-mail: rgdumitrescu@mail.com.


** Muzeograf, Muzeul Olteniei, Craiova, e-mail: pop_valandre@yahoo.com.
1
Djuvara, 2011, p. 13.
2
Aftodor, 2014, pp. 19-21.
224
DUMITRESCU Radu Gabriel POPESCU Valentina

Echivalența dintre dregător și boier devine atât de persistentă în secolul al XVII-lea încât
cele două noțiuni ajung să se întrepătrundă într-o mare măsură3.
Prin reforma lui Constantin Vodă Mavrocordat, s-a stabilit un nou cadru pentru organizarea
boierimii din cele două principate, Țara Românească (1740) și Moldova (1741) și acordarea
scutirilor de dări. Noua rânduială socotea drept boieri numai pe cei ce dețineau dregătorii, adică
slujbe domnești, împărțindu-i în mai multe clase: boierii veliți erau cei care purtau dregătoriile de la
vel ban până la vel clucer de arie; toți ceilalți boieri în slujbe, până la rangul cel mai mic erau numiți
boieri de treapta a II-a. Astfel se desființa vechea boierie personală, ereditară, iar ceremonia
căftănirii (îmbrăcarea în prezența domnului, a boierului în caftan) nu-i mai conferea acestuia un
însemn de noblețe personală și ereditară, ci numai un semn de numire a boierului în slujba
domnească ce i se acorda4. Când boieria a ajuns să derive din dregătorie, boierii aveau dreptul să
păstreze titlul de dregător, pe viaţă, chiar şi după ieşirea din slujba cu care îi învrednicise domnul,
cu menţiunea că rangul era netransmisibil5.
Din vechime, marile boierii ale Ţării Româneşti erau în număr de 19, de la marele ban la
clucerul de arie. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, mai cu seamă sub domnia lui
Alexandru Vodă Ipsilanti (1774-1782 şi 1796-1797), din cele 19 mari boierii, printr-un proces rapid
de segmentare şi diferenţiere, s-au format trei trepte boiereşti distincte: marile dregătorii de starea I
(mare ban, mare vornic, mare logofăt, mare vistier, mare spătar, mare postelnic, mare agă),
dregătoriile de starea II (clucer, căminar, paharnic, stolnic, comis) şi cele de starea III (serdar,
medelnicer, sluger, pitar, armaş, portar, şătrar, clucer de arie). Concomitent cu acest proces sever de
separare şi fracţionare în interiorul fostelor boierii de rangul I, recent constituitele dregătorii de
starea II şi III au început să devină rapid onorifice (fără portofoliu), iar beneficiarii acestora (trecuţi,
oricum, în tabla vistieriei cu drepturile şi numărul de scutelnici, potrivit rangului lor, obţinut, de
regulă, prin „dare de bani”), urmând să fie denumiţi paié, paia sau proiu (adică, fără funcţii
efective), în vreme ce titularii dregătoriilor efective (cu portofoliu) vor fi numiţi halé sau halea6.
La începutul secolului al XIX-lea, după Dionisie Fotino, dregătoriile erau împărțite astfel:
clasa întâi cuprindea șaptesprezece dregătorii; clasa a II-a cuprindea cinci dregătorii; clasa a III-a,
opt dregătorii; clasa a IV-a cuprindea nouă dregătorii, iar clasa a V-a, zece dregătorii7.
Sfârșitul epocii fanariote și primele domnii pământene, în care mulți indivizi din categoriile
burgheze au reușit să pătrundă între purtătorii de ranguri, au totuși, restricțiile lor în a deosebi
genealogic vechile familii evghenite (neamurile de boieri) de noii boieriți (care, doar după trei
generații de la înnobilare, puteau pretinde schimbarea statutului familial din care proveneau)8.
Atrași de avantajele oferite de rangul boieresc, numeroși reprezentanți ai moșnenimii,
burgheziei, slujbași etc. „aleargă” spre boierii, cât de mici. Marea majoritate a boierimii noi își
cumpără practic nu rangul, ci privilegiul oferit de acesta (scutirea de impozite, avantajele
economice, drepturile politice), care o situau în fruntea ierarhiei sociale9.
Regulamentele Organice au consolidat puterea politică a marii boierimi, dar forțele sociale
și economice, pe care acestea le puteau controla, subminau predominanța ei. În primul rând,
întreaga clasă boierească își pierdea caracterul exclusiv, întrucât numărul de boieri creștea în
permanență, mai ales prin cumpărarea de dregătorii10.
Dacă în 1821-1831 erau înregistrați în Oltenia 141 boieri de rangul I-III, în 1837 avem 188
boieri de aceleași ranguri (echivalente I-IX), iar până în 1858 numărul acestora a urcat la 219. A
3
Aftodor, 2014, pp. 30-33.
4
Cernovodeanu, Gavrilă, 2002, p. 3; Despre modul cum era percepută clasa boierească de către călătorii străini care au
vizitat Țările Române în „secolul fanariot” a se vedea Bucur, 2008, pp. 134-144.
5
Bucur, 2011, p. 34.
6
Bucur, 2011, pp. 34-35.
7
Predescu Rădescu, 2011, pp. 14-15.
8
Donat et al., 2000, p. XX.
9
Măneanu, 2005, p. 185; Vintilă-Ghițulescu, 2013, pp. 228-230.
10
Hitchins, 2013, p. 221; Berindei, 2003, p. 139.
225
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

sporit destul de mult numărul boiernașilor (cu sau fără dregătorii), a „feciorilor de boieri”, precum
și a celor cu „cinuri ostășești” sau ranguri militare (asimilate diferitelor trepte de boierie), precum și
a altor categorii privilegiate – postelnici, mazili, în special în Gorj, Mehedinți, Vâlcea11.
Epoca regulamentară este cea care schimbă paradigma legăturii dintre slujbă și dregătorie.
Reforma lui Constantin Mavrocordat leagă fundamental dregătoria de slujba în folosul Stăpânirii,
cele două suprapunându-se: vornic, logofăt, ispravnic sunt atât slujbe cât și ranguri. Noua
organizație adusă de Regulamentul Organic anulează această legătură: nu mai există o
corespondență statuată dintre slujbă și rang. O funcție publică o găsim ocupată și de persoane fără
rang, dar și de persoane cu ranguri diferite. Un Departament (minister) putea fi condus de un mare
logofăt, mare vornic, mare ban, cum și instituțiile locale puteau fi conduse de dregători de diverse
ranguri sau de persoane neprivilegiate. Mai mult, sistemul în vigoare subordonează dregătoria
funcției în ceea ce privește posibilitatea de promovare în rang, condiționată de vechimea într-o
funcție publică. Și poate cea mai bună expresie a acestei distincții este în sine termenul și ideea de
funcție publică, sau „post”. Cel care ocupă un loc în administrație nu se mai află în slujba Domniei,
ci a Statului12.
După retragerea administrației țariste a generalului Kiseleff, reglementarea situației
boierimii din Țara Românească a fost făcută prin ofisul domnesc nr. 239 din 12 mai 1837, pe baza
dezbaterilor din Obșteasca Adunare, ca supliment al capitolului VIII, art. 350, din Regulamentul
Organic, intitulat Despre ranguri. Legiuirea stabilea nouă ranguri boierești împărțite în trei clase, cu
corespondențele lor pe plan administrativ, juridic și militar și echivalențele cu vechile dregătorii. S-
a alcătuit, așadar, Arhondologia veche a Țării Românești la 1837, cuprinzând pe toți boierii aflați în
viață la sfârșitul anului 1836, în ordinea rangului pe care îl aveau și echivalarea acestui rang cu unul
din cele nouă ale legiuirii examinate, intrată în vigoare în primăvara anului 1837. Totodată a mai
fost alcătuită atunci și Arhondologia Țării Românești după noua legiuire din 1837 asupra
rangurilor, cuprinzând pe toți boierii noi și completată succesiv, vreme de două decenii, până în
octombrie 1858, când, prin intrarea în vigoare a dispozițiilor Convenției de la Paris, rangurile
boierești au fost desființate13.
Evoluția boierimii românești nu s-a putut abate de la spiritul veacului, care era cel al
naționalităților și de la principiile organizării moderne, spre care se îndrepta lumea timpului.
Jumătatea veacului avea să marcheze sfârșitul clasei boierești, auto-desființată în Adunarea
ad-hoc din 1857. Istoria boierimii de la revoluția din 1821 și până la această dată este, tocmai,
istoria pregătirii desființării ei, sub presiunea dezvoltării societății românești moderne14.

Ideea realizării acestui studiu, dar și succinta prezentare a evoluției boierimii în Țara
Românească, pe care am făcut-o în rândurile anterioare, ne-au fost prilejuite de venirea, la Muzeul
Olteniei Craiova, în data de 3 octombrie 2018, a unei familii de craioveni, stabilită de mulți ani în
străinătate, cu un document pentru identificare, evaluare și posibilă oferire spre achiziție muzeului.
Din discuțiile purtate, am aflat că acest document se găsea printre actele de familie, fără a se
cunoaște originea lui sau alte date.
După ce am procedat la transliterarea textului am putut constata că aveam în față o diplomă
dată, în iunie 1847, de către Gheorghe Dimitrie Bibescu, domnul Țării Românești lui Ion Iacov
Șerbănoiu din satul Miculești, județul Mehedinți, pentru întărirea privilegiului de boier de neam. În
urma analizei diverselor însemnări de pe ambele părți ale documentului am putut afla faptul că

11
Măneanu, 2005, pp. 50-51; Croitoru, 2010, pp. 285-291; O situație statistică a boierimii în baza catagrafiilor din
1829-1831 a se vedea la Ciobotea, 2010, pp. 25-31.
12
Mateescu, 2015, pp. 42-45.
13
Cernovodeanu, Gavrilă, 2002, pp. 5-6.
14
Platon, Platon, 1995, p. 90.
226
DUMITRESCU Radu Gabriel POPESCU Valentina

acesta a fost folosit, probabil, drept dovadă de către fiul lui Ion Iacov Șerbănoiu pentru a fi înscris în
catagrafia fiilor de boieri de neam.
După ce am comunicat deținătorilor informațiile rezultate în urma studierii documentului,
aceștia au hotărât să-l păstreze ca o „amintire de familie”, nemaidorind să-l vândă.
Pentru a „conserva” informațiile rezultatele în urma examinării acestei diplome și a le reda
circuitului științific am decis să aducem în discuție această carte de privilegiu, acordată de
Gheorghe Bibescu15.
Definirea categoriei de boieri de neam s-a produs cu ocazia reformelor făcute de Constantin
Mavrocordat în 1740, când aceștia erau considerați ca reprezentând urmașii fără dregătorie ai
boierilor veliți. Ei erau nevoiți să-și dovedească apartenența la această categorie socială prin acte
sau mărturii, care să ateste faptul că ascendenții lor ocupaseră o dregătorie. Ulterior criteriul de
dovedire al apartenenței și-a pierdut din rigiditate, putând deveni boieri de neam și acele persoane
numite de domn. Nu se cunosc numărul cărților de neamuri eliberate după aplicarea legii lui
Constantin Mavrocordat, dar, în conformitate cu statistica din 1815, în Țara Românească, erau 785
de boieri de neam sau neamuri. În statistica din anul 1821 neamurile erau în număr de 2108 familii,
care nu contribuiau, în nici un fel, la venitul Vistieriei Țării Românești16.
Constantin C. Giurescu argumentează prin documente de arhivă, emise în intervalul 1800-
1848, faptul că pentru a obține privilegiul de boier de neam criteriul de facto era hotărârea
domnească și nu descendența dintr-un boier velit sau de rangul întâi. Luând în calcul numele
persoanelor menționate în documente, istoricul susține ideea că, dacă unii ar putea fi considerați ca
descendenți de boieri, ceilalți au primit diplome fără a avea o ascendență boierească, trăind în
mediul rural, fiind implicați în diferite activități: comerț, arendări de moșii etc17.
Modificările aduse de Regulamentul Organic ne permit să constatăm evoluția structurii
sociale a Țării Românești din acea perioadă prin intermediul statisticilor care aveau ca scop
principal menținerea unor evidențe concludente în ceea ce privește „dajdia” ce trebuia achitată de
fiecare locuitor în parte. Articolele 80 și 81 din Regulamentul Organic fac referire la neamuri și
inventarierea acestora:
„Art. 80 Tot aceste comisii ce sânt orânduite pentru fieșcare județ, se vor îndeletnici de o
dată și întru facerea catagrafiei stărilor privileghiate, adică a neamurilor, postelniceilor și
mazâlilor, care se îndatorează ca să arate acturile ce-i împuternicează să aibă aceste numiri,
precum și ori ce alt ducument întemeitor de ale lor privileghiuri, săvârșindu-se și catagrafia
acestora, toate numele privileghiaților se vor înscrie, fără loc lăsat, fără nici o răsătură, într’o
condică șnuruită și însemnată de vistierie și încredințată cu pecetia Domnului. După aceasta
totalul numărului feților ce se vor coprinde în fieșcare dintr’aceste trei orândueli, se va cinui,
scriindu-se cinul și în slove și se va întări cu iscălitura Domnului.
Art. 81. Drepturile neamurilor cuviindu-se numai celor ce coboară a lor neamuri din
strămoși din familii nobile, vor avea aceleași căderi ce are și noblețea. Prin vistierie nu se va putea
slobozi de acum înainte nici un ducument de neamuri, dar va alcătui vistierul catastih (de numele)
celor ce vor dovedi al lor început prin destoinice ducumenturi și-l va supune Obșteștii Adunări,
care după ce va cerceta căderile fieșcăruia, va face al său raport către Domn. Printr’acest mijloc

15
Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848, principe al Valahiei) s-a născut în 1804 în Craiova și a decedat în 1873 la
Paris. Debutează în viața politică ca sub secretar la departamentul dreptății, pe urmă ca secretar de stat al afacerilor
străine, sub administrația ocupației rusești a contelui de Kiseleff. La 1 ianuarie 1845, Bibescu a fost ales Domn pe viață,
cu o mare majoritate. Alegerea lui a fost confirmată în 17 ianuarie de către Poartă.
În contextul revoluției pașoptiste, membrii partidului radical i-au cerut principelui o nouă constituție. Revoluția pornită
din Oltenia a ajuns rapid și în București. Principele a fost silit să consimtă 22 de articole din noua Constituție și să
aleagă drept miniștrii pe conducătorii revoluției. În 13/25 iunie 1848 Bibescu abdică și pleacă în străinătate. Detalii a se
vedea în Lecca, 1899, pp. 74-75.
16
Predescu Rădescu, 2011, p. 16.
17
Giurescu, 1972, pp. 219-222.
227
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

numele celor din nou așăzați la neamuri, de vor fi, se vor înscrie la condică în urma celorlalți și se
vor întări prin iscălitura Domnului”18.
Spre deosebire de celelalte categorii sociale pentru care dajdiile anuale aveau un caracter
obligatoriu, neamurile erau scutite de asemenea taxe, dar contribuiau la sporirea veniturilor
Vistieriei prin plata unui „drept de diplomă”. Boierii de neam puteau dobândi și patentă de meșteri
sau negustori fără a plăti taxa de patentă. De asemenea, neamurile reprezentau categoria socială
care, în județe, alături de boierii de rangul doi și trei și de feciorii de boieri stăpânitori de moșii,
contribuiau la alegerea deputaților județelor, care, la rândul lor făceau parte din Obșteasca Adunare.
Pentru că nu puteau fi recrutați, boierii de neam aveau dreptul de a se încadra în serviciul
militar cu aceleași avantaje ca și restul boierimii19, având „drit pentru cin offițeresc”20.
Boierii de neam beneficiau, conform legislației în vigoare în perioada regulamentară, de
drepturi politice și militare, făceau parte din ultimele trepte de nobilitate, bucurându-se de anumite
privilegii, fiind atestați catagrafic ca proprietari de pământ sau deținători de patentă. Astfel, putem
afirma că această categorie socială distinctă făcea parte din rândul micii boierimi întâlnite atât în
mediul urban, cât și la sate, unde reprezentau elita implicată în activități agricole, administrative,
meșteșugărești și negustorești21.
O însemnare din epoca lui Bibescu22, a lui Adolphe Etienne Billecocq, agent și consul
general al Franței în Principate în perioada 1839-1846, ni se pare importantă pentru a explica
numeroasele diplome pentru întărirea privilegiului de boier de neam acordate de acest domn pentru
a acoperi cheltuielile generate de o serie de lucrări edilitare și de infrastructură:
„Impozitul pe neamuri este un drept perceput pe reînnoirea titlurilor de noblețe, la numirea
unui nou domnitor. Abolit de Regulamentul Organic, a fost reintrodus de domnitorul Bibescu, care
l-a ridicat la 60 de piaștri și nu l-a perceput pe rang, ceea ce însemna câteodată reunirea a 4 sau 5
nume, ci pe cap, ceea ce i-a crescut valoarea. Este imposibil de a afla randamentul acestui impozit,
pentru că, dacă nu a fost votat de Adunare, nici așezat pe baza unui recensământ el scapă regulilor
contabile. Cifra mărturisită de ministerul de interne este de 1 800 000 piaștri; prin acest impozit nu
numai că domnitorul nu se limita la reînnoirea vechilor ranguri, ci crea altele prin falsificarea
peceților vechilor domnitori și a semnăturilor vistierilor din vechime. Ne puteam astfel imaginea
dezordinea care există în perceperea acestui impozit odios, căruia cabinetul imperial i-a refuzat
reinstalarea sub administrația precedentă ”23.
Titularul diplomei acordate de Gheorghe Bibescu, în iunie 1847, se încadrează în matricea
socială a micii boierimi, Ion Iacov Șerbănoiu locuind în satul Miculești, din județul Mehedinți24.
Satul Miculești era parte integrantă a moșiei cu același nume. Moșia era stăpânită, conform
Catagrafiei din anul 1831, de serdarul Ștefan Miculescu, polcovnicul Manolache Alixăndrescu, Uța
Alixăndreasa și Dumitru Știucan, făcând parte din plasa Jilțului de Sus25. În „Harta Administrativă
cu Tăbliță Statisticească a Prințipatului Valahii...”, realizată din ordinul generalului Pavel Kisseleff,
Miculeștiul figurează în categoria cătunelor26, aici existând doar o biserică de lemn, renovată în anul
187227. După cum se poate observa din diversele surse istorice prezentate, Ion Iacov Șerbănoiu nu
figura printre proprietarii moșiei Miculești, el desfășurând probabil activități specifice clasei în
formare a burgheziei28, această diplomă obținută înlesnindu-i afacerile.

18
Negulescu, Alexianu, 1944, pp. 22-23.
19
Predescu Rădescu, 2011, pp. 31-34.
20
Negulescu, Alexianu, 1944, p. 143.
21
Predescu Rădescu, 2011, p. 35.
22
Bibescu, 1893; Bibescu, 1894; Informații despre familia Bibescu a se vedea la Lecca, 1899, pp. 73-76 și Lecca, 1911, p. 12.
23
Billecocq, 2009, p. 63.
24
Informații despre acest sat a se vedea în Lahovari et al., 1901, p. 325
25
Donat et al., 2000, p. 7.
26
Muzeul Olteniei Craiova, colecția Hărți, nr. inv. I 22956.
27
Stoicescu, 1970, p. 426.
28
Platon, 2013, pp. 352-396.
228
DUMITRESCU Radu Gabriel POPESCU Valentina

După moartea lui Ion Iacov Șerbănoiu, fiul acestuia va folosi diploma pentru a-și dovedi
apartenența la categoria fiilor de boieri de neam, analogii foarte bune găsindu-se în Catagrafia
boierilor de neam, postelniceilor și mazililor din județul Dolj în anul 1853, publicată recent. În ea
erau consemnați 360 de boieri de neam, cu diplome întărite de domnul Gheorghe Bibescu, 273
emise în noiembrie 1845 și 77 în iunie 1847. În aceeași catagrafie erau menționați și 116 fii de
boieri de neam, care și-au dobândit apartenența la această categorie socială prin „diploma mortului
lor părinte [...] și înființând și dovadă formală iscălită de mai mulți boieri de neam cum că sunt în
adevăr fii adevărați ai pomenitului”29.
Pentru județul Mehedinți, statistica privind boierii de neam în perioada 1815-1855 prezintă
următoarele coordonate: în anul 1815 numărul acestora era de 50, el va crește la 204 în anul 1821,
pentru ca în anul 1855 să scadă la 175 de titulari.
În ceea ce privește situația fiilor de boieri de neam, pentru județul Mehedinți, nu cunoaștem
decât raportările din anul 1855 în care sunt consemnați 37 de astfel de privilegiați, printre care,
probabil și cel al diplomei prezentate acum30.
În încheiere redăm diploma dată de Gheorghe Dimitrie Bibescu, Domnul Țării Românești lui
Ion Iacov Șerbănoiu din Miculești, județul Mehedinți, pentru întărirea privilegiului de boier de neam.
Dimensiunea: 35,5 cm x 46,5 cm.
Suport: Hârtie; text cu tuş negru; Subscrierea domnului; sigiliu timbrat mobil31.

Noi
GEORGIE DIMITRIE BIBESKU
CU MILA LUI DUMNEZEU DOMN STĂPÂNITOR A TOATĂ ȚARA
ROMÂNEASCĂ

Ion Iacov Șerbănoiu din sat Miculești, județul Mehedinți,


Atât din acturile ce a înfățișat la comisia de cartagrafie a periodului al treilea cât și din Condicile
Vistieriei din anul 1828 și 1831 dovedindu-și adevărata însușime de boier de neam s-a trecut
numele lui în condica statului închipuită după art. 80 din Regulamentul Organic. Tot într-o vreme i
s-a dat la mână și această diplomă încredințată cu pecetia și subscrierea domniei noastre spre ai sluji
drept aceeași dovadă și a se bucura și pe viitor de privilegiul de boier de neam.
Anul 1847.
Luna iunie.
No. 4880.
Central sigiliu timbrat mobil și semnătura lui Gheorghe Bibescu.
În partea dreaptă, scris de mână: Posesoru[l] acestei diplome este mort. Șef[ul] Depert[amentului]
Vist[eriei] și semnătura.
În partea stângă jos: Șefu[l] [...] și semnătura.
În partea dreaptă jos: [...] anul 1847 și semnături.
Verso: Sa aretat cu ace[asta] la comisia Catagrafie deuă a periodului al III-lea Ion Iacov
Șerbănoiu 183 apr[ili]e. Deodată cu aceasta sa arătat de Ion sin Ion Iacov Șerbănoiu.
Sub acest text sunt mai multe semnături printre care și cea a lui Gheorghe Miculescu, despre care
cunoaștem din Arhondologia Țării Românești după noua legiuire din 1837 asupra rangurilor, că a
deținut rangurile de praporgic de ostafcă și serdar32.

29
Predescu Rădescu, 2011, p. 19.
30
Predescu Rădescu, 2011, p. 21, Tabel nr. 1.
31
Cernovodeanu, 1977, pp. 252-253, planșa XXIII, fig. 5.
32
Cernovodeanu, Gavrilă, 2002, p. 122.
229
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

BIBLIOGRAFIE

Aftodor, Ș. 2014. Boierimea în Țara Românească. Aspecte politice și social-economice (1601-


1654). De la epopeea lui Mihai Viteazul la epoca lui Matei Basarab. Brăila: Istros.
Berindei, D. (coord.) 2003. Istoria românilor. VII/1. Constituirea României moderne (1821-
1878). București: Enciclopedică.
Bibescu, G. 1893. Domnia lui Bibescu. Corespondință și documente (1843-1856). I. București:
F. Göbl Fii.
Bibescu, G. 1894. Domnia lui Bibescu. Legi și decrete (1843-1848). Răsvrătirea din 1848.
Istoria și legenda. II. București: F. Göbl Fii.
Billecocq, A. E. 2009. Principatul Țării Românești în timpul domniei lui Bibescu. Călători
străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea. s.n. V (1847-1851). București: Academiei Române.
Bucur, B. 2008. Devălmășia valahă: 1716-1828. O istorie anarhică a spațiului românesc.
Pitești: Paralela 45.
Bucur, B. 2011. Marea boierime valahă în procesul de tranziţie de la „vechiul regim agrar
feudal” la „era nouă burgheză revoluţionară”. O perspectivă critică asupra concepţiei politice şi
economice dezvoltată de Ştefan Zeletin. Tyragetia s.n. V [XX], 2, pp. 31-54.
Cernovodeanu, D. 1977. Știința și arta heraldică în România. București: Științifică și
Enciclopedică.
Cernovodeanu, P., Gavrilă, I. 2002. Arhondologiile Țării Românești de la 1837. Brăila: Istros
Ciobotea, D. 2010. Istoria moșnenilor. I, Partea I (1829-1912). Iași: Tipo-Moldova.
Croitoru, G. 2010. L’évolution de la catégorie des boyards dans l’Olténie de la première moitié du
XIXe siècle. Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” XI, pp. 285-291.
Djuvara, N. 2011. Ce au fost boierii mari în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele
XVI-XX). București: Humanitas.
Donat, I., Pătroiu, I., Ciobotea, D. 2000. Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831.
Craiova: Helios.
Giurescu, C. C. 1972. Contribuții la studiul originilor și dezvoltării burgheziei române până la
1848. București: Științifică.
Hitchins, K. 2013. Românii: 1774-1866. București: Humanitas.
Lahovari, G. I., Brătianu, C. I., Tocilescu, G. G. 1901. Marele Dicționar Geografic al României.
IV. București: Socec.
Lecca, O.-G. 1899. Familiile Boerești Române. Istoric și genealogie. București: Minerva.
Lecca, O.-G. 1911. Genealogia a 100 de case din Țara Românească și Moldova. București.
Mateescu, B. 2015. Recensământul și administrația publică în Țara Românească. Studiu de caz
și documente de arhivă despre recensământul Țării Românești inițiat în 1837. Cluj-Napoca: Centrul de
Studii Transilvane.
Măneanu, M. 2005. Boierimea din Oltenia în perioada 1821-1864. Craiova: MJM.
Negulescu, P., Alexianu, G. 1944. Regulamentele Organice ale Valahiei și Moldovei. I.
București: Întreprinderile „Eminescu”.
Platon, A.-F. 2013. Geneza burgheziei în Principatele Române (a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea). Iași: Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Platon, G., Platon, A.-F. 1995. Boierimea din Moldova în secolul al XIX-lea. Context european,
evoluție socială și politică. București: Academiei Române.
Predescu Rădescu, D. 2011. Boierii de neam și postelniceii din județul Dolj (secolul al XIX-lea).
Craiova: Sitech.
Stoicescu, N. 1970. Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România. I. Țara
Românească (Muntenia, Oltenia și Dobrogea). 2: M-Z, indici. Craiova: Mitropoliei Olteniei.
Vintilă-Ghițulescu, C. 2013. Evgheniți, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernități
românești (1750-1860). București: Humanitas.
230
DUMITRESCU Radu Gabriel POPESCU Valentina

231
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

IN MEMORIAM ACAD. ȘTEFAN ȘTEFĂNESCU (1929-2018) – CÂTEVA ASPECTE DE


DEMOGRAFIE DIN ZONA ISTORICĂ A MAHALALELOR CRAIOVENE MADONA
DUDU ȘI BRÂNDUȘA ÎN ANII 1832-1910

Toma Rădulescu*

Rezumat: La recomandările regretatului academician Ștefan Ștefănescu (1929-2019), dar și sub impulsul
continuării demersurilor părintelui Ion Popescu-Cilieni, dedicate editării unor documente legate de
meșteșugarii și neguțătorii craioveni (1665-1865), la fel ca și alți istorici locali, am început pentru toate
zonele istorice ale Craiovei o cercetare îndelungată asupra evoluției demografice și preocupărilor
locuitorilor din Cetatea Băniei. Cercetarea s-a bazat în principal pe izvoare istorice, mare parte inedite, cu
preponderență pentru perioada 1831-1914. Cercetarea de față prezintă două cartiere istorice (Madona
Dudu și Brândușa), care au ca centru spiritual catedrala Madona Dudu și vechea clădire a Muzeului
Olteniei (astăzi Secția de Istorie-Arheologie). Studiul este o încercare de reconstituire a arealului istoric al
Craiovei, de cunoaștere a elitelor politice și intelectuale născute și stabilite în această zonă, dar și a
diverșilor neguțători, plugari, meșteșugari și membrii ai comunităților minoritare (evrei, sași șvabi, rromi,
sârbi, bulgari etc.) din vechiul centru comercial.

Abstract: At the recommendations of the regretted academician Ștefan Ștefănescu (1929-2019), but also
under the impulse to continue the efforts of Father Ion Popescu-Cilieni, dedicated to the editing of
documents related to craftsmen and traders from Craiova (1665-1865), as well as other local historians, we
started for all the historical areas of Craiova, a long research on the demographic evolution and the
concerns of the inhabitants of the Bănie Fortress. The research was mainly based on historical sources,
largely unpublished, mainly for the period 1831-1914.The present research presents two historical
neighbourhoods (Madona Dudu and Brândușa), which have as their spiritual centre the Madona Dudu
cathedral and the old building of the Museum of Oltenia (today the Department of History-Archaeology).
The study is an attempt to reconstruct the historical area of Craiova, to know the political and intellectual
elites born and established in this area, but also to the various traders, ploughmen, craftsmen and members
of the minority communities (Jews, Saxons, Roma, Serbs, Bulgarians etc.) from the old shopping centre.

Cuvinte-cheie: Demografie, Craiova, mahala, biserică, registre de stare civilă.

Key-words: Demography, Craiova, slum, church, civil registries.

„Lucrarea de față s-a dorit un bilanț și un îndemn. Bilanțul este de fapt un omagiu adus
muncii celor care ne-au precedat în efortul de reliefare a factorului demografic în cunoașterea
istoriei patriei. Îndemnul constă în continuarea operei lor, pe baza documentară mult lărgită de care
dispunem azi și cu mijloacele moderne de investigație”.
Acad. Ștefan Ștefănescu, Demografia, dimensiune a istoriei.
Literatura științifică dedicată cercetărilor de demografie istorică, cel puțin în ultimul secol,
s-a bucurat de atenția aparte a unor oameni de știință, în special istorici. Amintim printre alții pe:
Ștefan Meteș, pentru emigrările românești din Transilvania în Țara Românească și Moldova, Aurel
Țintă, pentru colonizările din Banat în anii 1716-1770, pe Matei Vlad, care a prezentat satele nou
constituite în urma emigrărilor din Transilvania și sudul Dunării, pe acad. Ștefan Pascu în special
pentru volumele dedicate voievodatului Transilvanei, acad Ludovic Demény, pentru cercetările
referitoare la secui, maghiari și germani din această zonă1, acad. Vladimir Trebici, poate cel mai
bun specialist român în demografie, acad. Dan Berindei, pentru orașul București, acad. Paul
Cernovodeanu pentru societatea românească în viziunea călătorilor străini, acad. Șerban Papacostea,

*
Doctor în istorie.
1
Demény, 2000, pp. 55-65; Demény, 1974, pp. 80-85.
232
RĂDULESCU Toma

pentru monografia dedicată populației Olteniei în timpul stăpânicii austriece din anii 1718-1738, pe
geograful Ion Conea pentru Țara Loviștei și alte zone istorice, și în special istoricii Ion Donat, și Ion
Popescu-Cilieni, pentru regiunea din dreapta Oltului, dar și din toată Țara Româneasă, mai ales din
prima jumăte a secolului al XIX-lea, după catagrafiile de atunci, pe Ion Ionașcu, Vasile Novac și
Spiridon Cârstocea, în special pentru zona Argeșului istoric, pe Luis Roman, pentru secolul XIX în
Țara Românească, și nu în ultimul rând pe Nicolae Iorga, pentru numeroasele sale lucrări. Nu putem
omite nici studiile autodidactului amiral dedicate evoluției demografice a comunei Bistreț – Dolj,
dar și pentru evidențierea rolului sloboziilor și al ungurenilor în dezvoltarea Țării Românești.
Pentru Oltenia și în special orașul Craiova sunt de menționat studiile de demografie istorică
din revista „Arhivele Olteniei” în perioada 1922-1941, semnate de o serie de istorici locali (Gigi
Orman, Al. A. Vasilescu, Constantin I. Karadja, Charles Laugier și alții) sau din revista „Oltenia”,
scoasă sub patronajul acad. C.S. Nicolăescu-Plopșor.
Un moment de cotitură în acest domeniu atât de complex este apariția în anul 1974 a sintezei
acad. Ștefan Ștefănescu dedicate evoluției demografice a Țărilor române în secolele XIV-XVIII2.
Demografia istorică a fost o preocupare constantă a academicianului Ștefan Ștefănescu, așa cum
rezultă din numeroasele sale studii dedicate acestui aspect3. Un capitol din cele șase dedicate
împlinirii vârstei de 70 de ani se intitulează Demografie și genealogie istorică. Cele 10 studii sunt
semnate de personalități ale istoriografiei românești: Gh. Brătescu, Gh. Zbuchea, Ludovic Demény,
Cristina Anton Manea, Andrei Pippidi, Șarolta Solcan, Lidia Demény, Silvia Corloteanu-Granciuc,
Ioan Bolovan, Mihai Sorin Rădulescu și Ion Bulei.
Urmând îndemnul regretatului acad. Ștefan Ștefănescu, adevăratul meu mentor în cercetarea
științifică, am abordat pentru diferite cartiere istorice (mahalale) ale Craiovei o cercetare de arhivă
îndelungată finalizată, în parte, pentru două suburbii istorice: mahalaua Sf. Dumitru și mahalaua Sf.
Arhangheli4. În acest sens, în exclusivitate, am parcurs registrele de stare civilă pentru perioada
1832-1864, și parțial registrele de stare civilă ale Craiovei din anii 1865-1910. La acestea adăugăm
o serie de izvoare complementare rezultate din alte fonduri arhivistice, care au permis și o
delimitare geografică în cadrul orașului Craiova a acestor suburbii (mahalale), care aveau ca centru
spiritual, de unde și denumirea lor, o biserică ctitorită de boieri sau meșteșugari, de cele mai multe
ori întreținută de către membrii acelei comunități.
Conform hărţii întocmite de un corp de ofiţeri al Marelui Stat major al armatei austriece,
aflat sub conducerea colonelului Hora von Otzelovitz în anul 1790 unde este plasat oraşul Craiova
este pusă în evidenţă biserica Maica Precesta Dudu. Ea este amplasată în sectorul de sud-vest al
Craiovei pe Uliţa Mare şi sunt marcate pe hartă 54 gospodării şi clădirea hanului bisericii, din
totalul de 557 gospodării ale celor patru sectoare ale oraşului Craiova5.
În dela din august 1832 referitoare la oraşul Craiova se face următoarea precizare asupra
acestei biserici: „Biserica Sfântului Nicolai ot Brânduşa făcut din leat 1792 de logofăt Ioan
Botoşanu şi cu alte ajutoare logofăt Radu Pleşoianu, îngrijitor dumnealui pitar Ioan Pleşoianu”6.
În „Catagrafia plăşii oraşului Craiovii, capitala judeţului Dolj, arătând mahalalele, numărul
locuitorilor, numele moşiilor, bisericile cu hramul lor, preoţi, deaconi şi ţârcovnici” etc. din 18 ian.
1835, „Mahalaua Dud” avea un număr restrâns de familii – 25 la care probabil nu erau incluse
familiile locuitorilor de alte credinţe (iudaică, catolică, protestantă) şi naţionalitate7.

2
Ștefănescu, 1974b, 171 p.
3
Ștefănescu, 1968, pp. 187-207; Ștefănescu, 1970, pp. 47-62; Ștefănescu, 1971b, pp. 365-378; Ștefănescu, 1971a, pp.
341-350; Ștefănescu, 1972, pp. 75-88; Ștefănescu, 1974a, pp. 244-250; Ștefănescu, 1980, pp. 209-326; Ștefănescu,
1981, pp. 221-230; Ștefănescu, 1984, pp. 414-416; Ștefănescu, 1998, pp. 33-43.
4
Rădulescu, 2016, vezi în special paginile 280-334; Rădulescu, 2017, pp. 318-340.
5
Şerban, Şerban, 1981, pp.139-142.
6
SJAN Dolj, fond Prefectura, serv. adms., dos. nr. 2/1832, f. 50.
7
Câncea, 1931, pp. 42-46; SJAN Dolj, col. manus., ms. nr. 39 – Traian V. Turtureanu „Oameni de cultură şi Craiova –
însemnări”, f. 132.
233
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

După dela nr. 29/1838 privitoare la orașul Craiova „Mahalaua ot Dud” cu biserica cu hramul
„Adormirea Maicii Domnului” avea 40 de familii, deci circa 200-210 persoane, la care se adaugă
cei amintiţi mai sus, numeroşi de alte confesiuni (iudaică, catolică, protestantă), dată fiind zona
comercială din preajma Pieţii Elca (actuala Piaţă Veche) şi a numărului mare de bolţi negustoreşti şi
ateliere meşteşugăreşti8.
Istoricul George Mil Demetrescu face o descriere reuşită al cartierului istoric unde se află
cele două mari catedrale ale oraşului şi unde era concentrată toată viaţa boierească a Craiovei. El
precizează că în spatele clădirii Băniei se aflau locurile ctitorului bisericii Madona – Chiriac Găianu
până în livezile de lângă Madona. Pe lângă biserica Madona se afla un pârâu care venea dinspre
Valea Vlăicii şi care se vărsa în Grădinari, adică locul pe care astăzi se află stadionul Craiovei, mai
jos de biserica Sf. Nicolae Dorobănţia (Balta Geanoglu). Pârâul putea fi traversat de către un pod de
cărămidă care făcea legătura într-o parte și alta a sa, iar mai jos de biserică erau grădini pentru
zarzavat. Tot pe strada Maica Domnului cea Mare se afla vechia Temniță a Craiovei.
Și la 1900 numărul familiilor ortodoxe din parohia Madona Dudu era redus – 127 familii,
mai ales că în această zonă locuiau o serie de minoritari de alte confesiuni (mozaică, luterană,
catolică)9.
În cazul celor două mahalale ale centrului comercial și istoric al Craiovei – Maica Precesta
Dudu (Madona Dudu) și Brândușa, acestea erau străbătute de pârâul Valea Vlăicii, care trecea pe
lângă cele două biserici și se vărsa în Balta Geanoglu. Mai amintim pârâul dintre fântânile Purcaru
și Elca, care separau parțial mahalaua Sf. Dumitru de mahalaua Maicii Domnului cea Mare –
Madona Dudu.
Într-o Catagrafie peste toate podurile și podișicile ce trebuie a să face din nou și necurmat
prin mahalalele ce să coprinde din năuntru cuprinzând și prețurile tuturor materialelor (n.n
fragment) din 20 apr. 1833 referitor la necesitatea reparării unor poduri și podișci rezultă că pentru
zona mahalalelor Brândușa, Maica Precesta ot Dud și împrejurimi urmau să se realizeze
următoarele:
- Mahalaua Brândușa - „O podișcă din nou ce trebuește a să face supt Sfântu Dumitrie la Fântânile
Mari pă lângă popa Mihai i Anghel grădinaru i Pârvu grădinaru.
- f. 390. 1 pod – pod din nou la Maica Preceasta ot Dud la Fântâna Călugărului lângă Danciu tabacu
i lângă Pătru curelaru i lângă Brânzan; 1 pod din nou lungul stănjeni 50 în vale supt Sfânt Dumitrie
la Fântânile Mari lângă Arsenie tabacu, Dumitru tabacu, Părvu grădinaru și Dumitru grădinaru.
- f. 390v. Podișcă din nou pă ulița Sfântului Nicolae Dorobănție lângă D. vistieru Ioniță Gănescu i
lângă dumnealui Dincă Măcescu și Gheorghe bărbieru.
- 1 pod neurmat de la Fântâna Porcarului supt Sfântu Dumitru, alături cu Stana Tudoroaica.
- f. 394v. Total: 5 poduri, o podișcă – mahalaua Sfântu Spiridon; 1 podișcă – Mahalaua Sfântu
Gheorghe Vechi; 1 pod, 2 podisce – mahalaua Podbanița; 1 pod – mahalaua Sfântu Gheorghe Nou;
9 poduri, 3 podisce – mahalaua Brândușa; 4 poduri – mahalaua Ungureni; 3 poduri – popa
Anghel”10.
Din analiza registrelor de stare civilă din perioada 1832-1864 rezultă că în cuprinsul
mahalalelor (suburbiilor) „Maica Precesta cea Mare” sau „Maica Precesta din Dud” (Madona Dudu
de mai târziu) și Brândușa din Craiova, locuiau diverse categorii sociale, precum şi o serie de
minoritari, care proveneau cu predilecţie din mediul ortodox sud dunărean. Acest lucru se explică
prin faptul că registrele nu cuprind locuitorii de la alte culte: catolici, protestanţi, mozaici,
musulmani, întâlniți izolat în rapoartele trimestriale adresate autorităților de către preoții catolici,
pastorii luterani, muftii musulmani și în special rabinii evrei ai celor două ramuri – de rit spaniol și
de rit leh.

8
Bulat, 1924, pp. 535-537.
9
Anuarul ... 1900, p. 51, nr. 20.
10
SJAN Dolj, fond Prefectura, serv. adms., dos. nr. 67/1831, f. 387-394.
234
RĂDULESCU Toma

Precizăm faptul că pe ulița, poate cea mai importantă a Craiovei – Madona Dudu, dar și în
zona Hanului Nemțesc – Hanul Mânăstirii Hurez, ridicat de Constantin Brâncoveanu, avea loc în
perioada 15 august – 8 septembrie târgul international anual, în special în secolul al XVIII-lea, unde
se regăseau negustori și meșteșugari: evrei, greci, sârbi, bulgari și de alte naționalități. Mai târziu
această zonă a fost cumpărată de comunitatea evreiască din Craiova și s-a constituit într-un reper al
acestei minorități, care în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a devenit majoritară în comparație
cu românii. La această importantă minoritate pentru evoluția modernă a Craiovei s-a adăugat
minoritatea germană, dar și a unor meșteșugari și neguțători sud-balcanici.
Grupul cel mai numeros este cel al meseriaşilor, care îmbracă o mare varietate de profesiuni,
după care urmează grupul negustorilor. Probabil în unele cazuri meseriaşii îşi vindeau direct
produsele muncii lor.
Pentru anul 1831 este de remarcat un document intitulat: Catastih de patentarii neguțători și
meseriași ai orașului Craiova întocmit dă la întâiu iulie cu anu 183111. Din acest important
document pentru Craiova enumerăm numele negustorilor și meseriașilor patentari care provin din
mahalaua Brândușa: Ioan Dimitriu brașoveanu; Ion sin Marcul Barțulea, Marin sin Iancahe Roșca –
băcani; Mihalache sin Adam, Ianacul sin Pavel și Marin sin Jifcul – cafegii; Hristea Sfetcovici
hangiu, Costandin sin Vasile boiangiu; Dumitru Hagi Hristea, Anastasie sin Gheorghe Siliot,
Dumitru sin popa Marin Leoveanul, Toma sin Gheorghe Blețu, Luca sin Gheorghe Blețul - racheri
vutcari; Anastas; Țeca sin Peșa, Jifcul sin Ștefan Beligrădeanul, Naidin sin Nedelcul, Dincă sin
Stoica Diianul, Pătru sin Câncea, Grigorie sin Dumitru tabacu, Ioan sin Mihai Prejeanul, Tănasie sin
Antonie, Gheorghe sin David Lomâlu, Badea Țonovici, Ioan sin Toma, Camen sin Dumitru -
cârciumari; Ioan sin Stoica Băran, Grigorie Lăceanu Papdopulu, Daniil sin Sfetcul – sureccii,
Nicola sin Costandin zet Gheorghe Vasiliu, Dumitrache sin Marin Viișoreanu, Grigorie sin
Dumitru, Pană sin Conea abagiu, Costandin sin Iordache Scordo – arendași; Ștefan sin Ioan
săpunaru – precupeț; Petcul sin Tilea, Ivan sin Sfetcul, Pârvul sin Roșculescu, Anastasie sin Apostol
Chiuciucul, Lazăr sin Anghel, Badea sin Pătru grădinaru, Ioan sin Dumitru, Ivan sin Dinu
grădinaru, Ioan sin Pătru grădinaru Albu, Ioaniță sin Tudor șălaru, Neșa sin Mladin grădinarul –
matrapazi; Dumitru sin popa Ioan brat Oprea, Preda sin popa Toma, Ianache sin Panait – pescari;
Ștefan sin Costandin, Ioaniță sin Matei Guran, Stan sin Matei, Radu brat Stan ce-i zice Cerbu sin
Barbu, Costandin sin Florea cojocaru, Ioan sin Ioan băcanu Bleau – cojocari subțiri; Manolea sin
Gheorghie croitorul, Ștefan sin Andrei ișlicarul – cojocari groși; Dincă sin Ioan Șchiopul, Barbul sin
Mihart, Gavrilă Cârceanul sin Ioan, Andronache sin Costandin, Tudor sin Dinul Buricea, Ioaniță sin
Mihai brat Iisac, Ioan sin Pătrașcul – croitori; Lilea sin Pătru plugaru cizmar; Nedelcul sin Vasile,
Dincă sin Dafin brutaru, Ioan sin Roșca, Ivan sin Pavel Buiucliu – brutari; Nicolae sin Dobre,
Anastasie sin Peța – simigii; Petcul sin Dinul, Ioan sin Dobre Prejbeanul, Stan sin Marin, Gheorghe
sin Iordache Gogoșanu, Stancul sin Costea, Cosatche sin neguți – bărbieri; Dumitrache sin Mihai
lăcătușu, Barbu sin Ioan Ungureanul, Barbul sin poap Toma, Florea sin Dinul bărbierul, Ioan sin
Dincă Mofleanu, Pătru sin Drăgoi dascălu – curărari; Antonie sin Dinu, Eftimie sin Dinu – tabaci;
Mladin sin Zlătan, săpunar; Nichifor sin Marin, boiangiu; Pârvul sin Tănasie, Ioan sin Tănasie, brat
Pârvul, Costandin sin Nicola Crețescu – zidari; Stancu sin Dincă, Costea sin Andrei, Andrei
Zameng, Ioan sin Mihai – măcelari; Mihai măcelaru sin Andrei – olar.
Pentru mahalaua Maica Precesta ot Dud, nu apar menționate nume de persoane de patentari,
probabil ca urmare a distrugerilor din războiul ruso-turc din anii 1828-1829, ca și pentru altele cum
erau mahalalele Postelnicu Fir, Nicolae Craiovița, Oota, mai ales pentru faptul că acestea erau
considerate sate suburbane și neincluse în sistemul fiscal al patentarilor.
Observăm că o serie de persoane amintite mai sus se regăsesc în registrele de stare civilă ale
celor două biserici din proxima vecinătate a clădirii secției de istorie a Muzeului Olteniei.

11
Bălintescu, Popescu-Cilieni, 1957, pp. 162-202.
235
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

În ordine alfabetică amintim meseriile practicate de locuitorii mahalalelor „Maica Precesta


ot Dud” și „Sfântul Nicolae” - Brândușa, atestate în registre de stare civilă din anii 1832 – 1865 pe
care le reproducem în totalitate în anexă. Meseriile le recunoaştem după calificativul primit de
aceştia pe lângă numele propriu sau poreclă:
- abagii (Sterie la Madona la 1844, Gheorghe la Brândușa la 1847),
- argintar (Mihai la 1852 la Madona),
- bărbieri (Stancu, Gheorghe Bădulescu, Florea, Costandin, Mihai Petrovici, Manache în anii 1833-
1861),
- bogasieri (Ioan, Costandin, Petru, Ianache, Grigore Belega, Stancu Talesita, Gheorghe, Ioan
Prejbeanu, Florea Basarab, Alecsandru Rădulescu din ambele mahalale),
- boiangiu (Costandin din mah. Madona și Pătru din mah. Brândușa),
- bragagii (Gheorghe grecu bragagiu și Sterie Bragagiu – Madona, Gheorghe și Dinu bragagiu –
Brândușa),
- brutari (Costandin Ilie, Dumitru – Madona, Mihăiță Petre și Cosatndin Ioan – Brândușa),
- caretaşi (Ioan la Madona, Ioan Bugheanu la Brândușa),
- cizmari (Preda, Teodor, Costandin, Mihai – 3 frați ai lui Preda, Dincă Ohman, Preda Popescu,
Nicolae, Nicu, Grigore, Gheorghe, Ninea, Petrovici, Costandin Simion Matei, Stancu Bălșanu,
Pătru, Mincă, Stan, Ioan Popescu, Sile la Madona Dudu; Grigore, Gheorghe, Păun, Stan, Udrea,
Costandin, Tănasie Selovici, Preda Pengu, Păun, Năstase, Dincu sârbu, Costandin, Nicolae, Nicolae
Tăuzan, Mihail, Ioniță, Matei, Costandin Motiu, Petre, Ioan Nicolae, Ștefan, Costandin Călin,
Dumitur, Tudor și Ninu la Brândușa),
- cofetari (Costache, Năstasie, Alecu, Tănasie, Marin, la Madona; Alecu, Tănasie, Marin, Ilie
Alecsandru, Grigorie Anastasie, Nicolae, Costandin Dincovici, Dumitru),
- cojocari (Radu Plopșoreanu, Gheorghe, Florea Ispas, Ispas, Sandu Guran, Nicolae, Ioan, Șerban,
Antonie, Mihai, Dimitrie, Savu sin Costandin, Nicolae Radu de la Madona; Ioan Popescu, Dumitru
Pavlovici, Dumitrache Voicu, Ioan, Voicu sin Stoica, Radu șchiopu, Ilie, Ștefan, Oprea, Dumitru
Olăreanu, Radu Plopșoreanu, Mihalache Raicu, Radu Dimitrie de la Brândușa),
- croitori (Marin, Dinu, Dumitrașcu, Gheorghe, Pârvu, Costandin, Dumitrache, Grigorie, Ioan,
Pătru, Costea, Savu, Dimitrie, Gheorghe sin Pavel, Mihail, Mitran, Manolea, Tudosie, Radu, Panait,
Costache, Andrei, Petruș Ivan, Dinu, Barbu, Florea, Gavrilă, Barbu Coșoveanu, Șteafan
Georomelea, Stere Ghiță Pavel, Stan Cioacă, Deco, Panit, Nicoliță, Costandin Radu, Marin Nenadia
sârbu, Barbu, Gavrilă, Ioan, Mihai sin Ioan Gavrilă, Gheorghe sin Barbu, Costandin sin Barbu, Ion
Andrei, Ion Prodacu, Alecsandru Mihalache, Tache Vijulie, Stoica, Pătru, Gavril Cârceanu, Radu
Popescu, Dumitru Bărboiu, Coandă, Nicola Strilescu, Dumitrache Bosoancă, Tudose sin Gheorghe,
Bălașa sin Mihai, Stancu Dumitrachi, Matei Bosoancă, Dinu Cupățu, Stancu, Mihai, Radu Ștefan,
Ioan și Gheorghe Pavel, Nicolae Bârzoiu, Nicolae Cârceanu, Nicolae Zaharia, Ilie, Mitrache, Marin
Brabețeanu, Dumitru Barbu, Ivan, Nicolae Zaharov, Marache, Ghiță Pavel, Pavel, Florea Radu de la
Madona; Nicolae Zaharia, Costandin, Costandin Gratu, Grigore Lungu, Păun, Mihai Nicolau, Ion
Stan, Dincă Talabă, Ilie Nicolae, Vasile, Zmărăndache, Spiridon de la Brândușa),
- curerari (Pătu, Ioan, Florea, Stan, Nicolaiciuc, Sandu cureraru sin Ioniță cureraru, Dincă Ivan,
Firinăc, Nicolae, Preda Sandu, Costandin neamțu, Ioan, Mihalache de la Madona; Petre, Ioan,
Gheorghe, Barbu, Enache, Sandu, Matei de la Brândușa),
- dulgheri (Marin de la Madona Dudu și Vasile de la Brândușa),
- fierari (Marin, Ioan Dincă, Costache, Anastasie, Dragomir, Radu, Costandin de la Madona Dudu;
Ioan, Ștefan, Paraschivu, Costandin, Ioan Bozgan, Ștefan, Costandin Leunceanu, Ioan Țepi,
Costandin Corcoveanu, Ioan Ștefan, Tătău, Mihai, Costandin Dincă de la Brândușa),
- lăutari (Stan, Gheorghe, Andrei, Udrea, Radu, Gheorghe sin Radu, Vasile, Buică, Gheorghe,
Gheorghe țiganu, Costandin, Nicolae de la Madona; Gheorghe, Dumitru, Ioan Pancu, Dobriță, Radu
sin Pătru lăețu, Nicolae Lungu, Gheorghe Dobrițoiu, Ioan Bogheanu, Stan, Nicolae Carabulea, Stan
Carabulea, Gheorghe Dobrogeanu, Păun Burtan, Radu Coman, Mihalache, Gheorghe, Dumitrașcu,
236
RĂDULESCU Toma

Ghiță, Andrei, Ioan Bondoc, Nicolae Lungu, Pătru Ioan Săndăcelu, Codrea Marin, Dimitrie Pau,
Ioan Buchianu, Dumitru Carabulea, Vasile Bănoilă, Ioan Petrescu, Costandin Pătru Boboc, Dimitrie
Lungu, Costandin Soartea sin Buică, Tuică, Păun sin Ioan, Marin Carabulea Stoenică, Ene, Emanoil
lăutaru și pescaru, Petre Iaon Vulpeanu Tălpeanu, Mihalache Lungu, Petre Ioan Gorjanu, Badea,
Uță, Anghel sin Buică de la Brândușa;
- lânari (Ioan zet Conda, Buică Stancu Nicovici și Grigore sin Stancu din mah. Brândușa);
- măcelari (Ion Moscoleanu, Tănasie, Ioan, Teodor Ghizdăvescu, Nicolae Andrei, Mihai, Ștefan,
Marin, Răduța de la Madona; Sima, Panait grecu, Dimitrie sin Roșianu, Marin, Marin Tănasie de la
Brândușa),
- pantofari (Vasile, Mihai, Mihalache botezatu, Gheorghe, Ioan Gheorghiu, Ioan, Costantin la
Madona; Stancu, Nițu Manolescu și Nicolae Țonea de la Brândușa),
- plăpumar (Vasile de la Madona),
- potcovari (Gheorghe Mititelu și Ioan de la Madona; Petre Mihai și Nicolae Țenea de la Brândușa),
- rachieri (Dimitrie, Radu, Costache Radu, Gheorghe, Ioan, Tănasie, Pârvu, Iovan, Andrei, Ioan
Prejbeanu, Enache, Băluță, Grigore, Marcu, Păuna Crușețeanu, Savu, Lascu, Năstasie, Nedelcovici,
Ioan Ionescu, Dimitrie, Vasile, Ene, Dimitrie Ianovici, Sava, Ștefan, Petre Marcu, Marin Popescu
de la Madona; Panait Furtună, Trancă, Nițu, Mitu, Ilie căpraru, Pârvu Ioan, Pârvu Brânzan,
Costandin Săceleanu, Radovici, Lascu Ionescu, Vasile, Nicolae, Atanasie, Năstasie, Lasco, Oprea,
Barbu Babalâcu, Barbu Bibicescu, Vlad Ionescu, Matei Petrescu, Naom Simionovici, Nicolae
Preda, Vanu Lascu Ionescu, Ioan Țenovici, Barbu Popescu, Manolache Ștefan, Dimitrie Costandin,
Dimitrie Popescu, Niciu de la Brândușa),
- rotari (Radu Vâlboi și Nicolae de la Madona Dudu),
- săpunar (Ilie Țenea de la Brândușa),
- simigii (Sima Puiu, Dumitru, Simo de la Madona; Trifan Griva și Lalu de la Brândușa),
- slugi (Ioan sin Radu și Chero sin Matei, slugi străine de la Madona; Nicolae sluga lui Iordache,
Stanciu Popoveanu de la Brândușa),
- şăpcari (Grigorie botezatu, Ștefan Ioanovici, Ioan, Dimitrie de la Madona; Antonie, Dimitrie
Călinescu de la Brândușa),
- vizitii (Dinu vizitiu de la Madona),
- zidari (Cristea, Ioan, de la Madona; Vladu de la Brândușa),
- zugrav (Barbu de la Madona).
Alţi locuitori erau negustori specializaţi în comercializarea diverselor produse: băcani
(Hagi Costandin, Nicolae – Madona, Pătru Becu, Nicolae și Gheorghe Costandin – Brândușa),
boltaşi (Barbu de la Madona, Mihai Coandă de la Brândușa),
- brașoveni (Costandin, Dumitru, Ioan Statie, Cosatndin Nicolau, Ioan de la Madona Dudu;
Nicolae, Ioan și Grigorie de la Brândușa);
- cafegii (Ștefan și Gheorghe de la Madona; Ianache și Dimitrie Iana de la Brândușa),
- cârciumari sau crâşmari (Ștefan, Dimitrie Gavrilescu, Consatntin Pârvulescu de la Brândușa),
- hangii (Mihail Sterescu de la Madona; Ioan, Nicolae Popescu, Barbu Babalâcu, Grigorie
Anastasiu de la Brândușa),
- lipscan (Ștefan Daniil de la Madona),
- precupeţi (Ioan Găozaru și Dimitrie Gavrilescu – Gavril de la Brândușa),
- tutungii (Mihail, Mihalache, Iovan Catu, Nicolae, Iacov, Nicolau, Ștefan sin Iovan Țenovici,
Dumitru, Alecsandru de la Madona; Stan, Ștefan, Alecsandru Dumitrache, Ioan Iovan, Ioachim
Nicolau și Dimitrie de la Brândușa).
Întâlnim şi reprezentanţi ai aparatului administrativ şi militar: aprod (Hristea la 1843,
Stanciu la 1847 – Madona, Nenciu și Ioniță la 1847, comisar (Costache, Nicolae Pavlovici –
pocomisar de la Brândușa), judecător dorobanţi (Vasile și Ioan de la Brândușa), militar (Ilie de la
Madona Dudu), parucici (Petrache Măinescu, Gheorghe Măinescu, Iorgu Diculescu de la
Brândușa), polcovnici (Ioan, n. 1770 – 1833) de la Madona Dudu și Ștefan Flădoianu de la
237
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Brândușa), ingineri (Nicolae Popescu – Madona, Nicolae Carada, tatăl lui Eugeniu Carada,
fondatorul B.N.R., Antonie Sârbu, Iosif Carmenzan pe la 1854, Ion Peșiacov pe la 1856, Statie
Panaiotescu pe la 1860 la Brândușa).
Altă categorie socială era cea a marilor și micilor boieri. Boierii apar la rândul lor în
decursul anilor amintiţi şi în mahalalele Madona Dudu și Brândușa. Astfel întâlnim agă (mare agă
Ștefan Gănescu, Constantin Glogoveanu), pitari (Dumitrașcu, Ioan Jianu, Grigorie Mitrache, Ioan,
Nicolae Tiscu, Vasile Săotăsacu, Stan Paliu – strămoșul lui V.G. Paleolog și I.B. Georgescu,
Dumitrache Stoicovici, Trandafir, Barbu Bălcescu – fratele lui Nicolae Bălcescu și primar al
Craiovei, Dimitrie Pencioiu – tatăl lui G.D. Pencioiu – prieten cu poetul Traian Demetrescu și
fondator în 1893 al P.S.D., Vasile Caloianu – profesor, Nicolae Zătreanu - mare pitar, mare agă,
judecător Constantin N. Otetelișanu, Gheorghe Aman – fratele lui Alexandru și Theodor Aman de
la Madona Dudu; Ioan și Manolache Pleșoianu, Nicolae Carada, Statie Ioan Tetoianu, Statie
Dumitrache Filișanu, Costandin Dimitriu, State Grămăticescu, Alexandru Drăgoescu de la
Brândușa), vistier (Teodor de la Madona Dudu), cluceri (Iordache și Grigorie Otetelișanu – clucer,
paharnic, mare agă, Grigorie Bengescu – Madona Dudu), logofeţi (Dumitru Bibescu, mare logofăt,
Ioan Bibescu, postelnic și mare logofăt, fratele mai mic al domnitorilor Barbu Știrbei și Gheorghe
Bibescu, proprietar al grădinei „Bibescu”, azi parcul „Nicolae Romanescu”, Nicolae Isvoranu, Ioan
„logofăt de la ocârmuire”, Alecu, Apostol – Madona Dudu; Nicolae Pleșoianu – dec. 16.III.1843,
Alecsie Fătu logofăt, Gheorghe căpitan logofăt, Costantin D. și Nicolae Isvoranu, Petre
Râmniceanu, Enache Săuleanu, Nenadie, Drăghici, Ioan Tetoianu, Ștefan, Costandin Săceleanu,
Vasile, Ioan, Oprea – Brândușa, logofeţei (Udrea, Nicolae Hurezeanu, Petrache Țenovici),
paharnici (mare paharnic Gheorghe Băleanu, Petre, Ion Diculescu, Costache Argetoianu, Scarlat
Paris, Panait Câncea – Madona Dudu; Scarlat Măinescu – Brândușa), postelnicei, postelnici
(Dumitru, Pătru, Costandin, Gheorghe Preda Condulescu, Mihala – Madona), căminar (Constantin
Zătreanu – Madona și judecător).
Caracterul semiagricol al oraşului Craiova se menţine şi în centrul istoric al Craiovei, aşa că
întâlnim şi precizarea de plugari, care poate să denumească şi pe cei care nu cunosc nici o meserie -
lucrători ai pământului, dar și ciobani (Ioan Ciobanu de la Brândușa),
- grădinari (Manolache, Ivan, Costandin, Ghiță din mah. Madona; Ioan, Costandin, Vasile Vălu,
Preda Munteanu, Nicolae Ioan, Costandinu, Niță Dimitrie, Ioan Lăzărescu de la Brândușa), pescari
(Sima Scânteiu, Ioan de la Madona; Florea, Matei zet Florea, Mladin, Ioan și Iacov de la Brândușa -
dovadă a bălților din apropiere din mahalaua Dorobănția),
- vieri (Ioan Mihai și Nicolae Toma de la Madona).
Nu lipsesc nici arendaşii.
Starea cea mai umilă din toate mahalalele era a cerşetorilor şi milogilor (Petre milogu,
cerșetoru de la Brândușa).
Pe lângă români întâlnim şi minoritari: greci (Costandin, Gheorghe, Enache, Tănasie
Măcel, Evanghelie și Păun dela Madona; Petre și Panait de la Brândușa), sârbi, denumire sub care
sunt cunoscuți de români și bulgarii (Ștefan, Dumitru Anastasie de la Madona; Antonie inginer,
Marin Nenadia și Dinu de la Brândușa), rromi, aromâni (Dimitrie lemnar sin Gheorghe „din satul
Orest, orașul Ohrid din Turcia”).
Zona istorică în care se află clădirea secției de istorie a Muzeului Olteniei cuprindea cele
două mahalale amintite mai sus. Din punct de vedere demografic pentru anii 1832-1865, cu
relativitatea specifică unor asemnea estimări, fiind necercetate documentele referitoare la locuitorii
alogeni de alte confesiuni decât cea ortodoxă, zona istorică amintită are în unele momente o uşoară
creştere demografică: 1832 - 28 botezuri, 7 cununii, 16 decese (plus demografic 11 perosane); 1833
- 26 botezuri, lipsă reg. Madona, 6 cununii, lipsă reg. Brândușa, 20 decese (plus demogarfic
probabil 6 persoane); 1834 – 32 botezuri, 11 cununii şi 34 decese (minus demografic 2 persoane);
1835 – 37 botezuri, 12 cununii şi 7 decese (lipsă dos. decese Brândușa); 1836 – 29 botezuri, 33
decese; 1837 – 25 botezuri, 6 cununii şi 23 decese (plus 2 persoane); 1838 – 26 botezuri, 5 cununii,
238
RĂDULESCU Toma

17 decese (plus demografic 6 persoane); 1839 – 26 botezuri, 6 cununii, 26 decese; 1840 – 23


botezuri, 3 cununii, 21 decese (plus demografic 8 persoane); 1841 – 23 botezuri, 6 cununii, 21
decese (plus demografic 2 persoane); 1842, lipsă reg. Madona Dudu - 18 botezuri, 8 cununii, 27
decese (minus demografic 9 persoane); 1843 – 26 botezuri, 8 cununii, 20 decese (plus demografic 6
persoane); 1844 – 19 botezuri, 2 cununii, 31 decese (minus demografic 12 persoane); 1845 – 19
botezuri, 3 cununii, 14 decese (plus demografic 5 persoane); 1846 – 30 botezuri, 3 cununii, 16
decese (plus demografic 14 persoane); 1847 – 19 botezuri, 6 cununii şi 7 decese (plus demografic
12 persoane); 1848 – 29 botezuri, 10 cununii şi 34 decese (minus demografic 5 persoane); 1849 –
20 botezuri, 7 cununii, 17 decese (plus demografic 3 persoane); 1850 – 26 botezuri, 12 cununii, 5
decese (plus demografic 21 persoane); 1851 – 37 botezuri, 16 cununii și 15 decese (pus demografic
22 persoane); 1852 – 41 botezuri, 17 cununii, 14 decese (plus demografic 27 persoane); 1853 – 21
botezuri, 10 cununii, 27 decese (ninus demografic 6 persoane); 1854 – 27 botezuri, 5 cununii, 19
decese (plus demografic 8 persoane); 1855 – 27 botezuri, 3 cununii, 13 decese ( plus demografic 14
persoane; 1856 – 28 botezuri, 16 cununii și 7 decese (plus demografic 21 persoane); 1857 – 33
botezuri, 15 cununii, 13 decese (plus demografic 20 persoane); 1858 – 42 botezuri, 14 cununii, 22
decese (plus de mografic 20 persoane); 1859 – 50 botezuri, 10 cununii, 14 decese (plus demografic
36 persoane); 1860 – 55 botezuri, 6 cununii, 31 decese (plus demografic 24 persoane); 1861 – 50
botezuri, 9 cununii, 25 decese (plus demografic 25 persoane); 1862 – 45 botezuri, 4 cununii, 18
decese (plus demografic 27 persoane); 1863 – 55 botezuri, 5 cununii, 25 decese (plus demografic 30
persoane); 1864 – 30 botezuri, 5 cununii, 28 decese (plus demografic 2 persoane).
Dintr-un document din 6 feb. 1851 – aflăm că mahalaua Brândușa avea numai 23 de familii
ortodoxe12.
Putem relativ concluziona că deși aceste zone istorice, ca și întreg orașul Craiova, au suferit
vicisitudinile unor vremuri tulburi cu pustiiri, dări apăsătoare și susținerea unor armate străine de
ocupație (oști rusești, turcești, austriece), a revoluției de la 1848, a unor molime (vezi mai ales
molima din 1848) și a existenței unei zone mlăștinoase în apropiere cu potential în ridicarea
mortalității, în special infantile, totuși populația a crescut ușor. Rolul covârșitor în creșterea
populației urbane l-au avut o serie de țărani stabiliți în Craiova, mai ales din localitățile apropiate.
Acest lucru rezultă din prenumele acordat acestora în unele cazuri, sau cu precizarea locului de
proveniență: Balș – Romanați, Balta Verde, Caraula, Popânzălești, Căciulați, Milești, Dăbuleni,
Gioroc, Măceșu, Leamna, etc -Dolj.
Nu trebuie omis personalul celor două biserici în frunte cu păstorii lor spirituali. Pentru cele
două biserici în perioada primei jumătăți a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au
fost următorii preoți și personal de seamă al celor două biserici:
A. Madona
Preoți: Enache (1832-1845 cu unele întreruperi), devenit ieromonah ante 183413, Tănase (1832),
Marin Bădescu (1832-1851), Dumitru Iacovescu sin popa Iacov (1833-1851), Ioan Dudu (1836-
1843), Ioan Pavel (1845-1855), Gheorghe (1852-1854), Constantin Dobriceanu (1853-1857 cu
unele întreruperi din cauza ocupației militare a Craiovei de ruși, austrieci și turci), Nicolae
Vulcănescu (1854), Nicolae Bălșanu (1829- dec. 20 nov. 1899), preot 1855-1879?, Ioan Grigorescu
(25 apr. 1833, Celaru – dec. post 1903), preot din 1858- până la pensionare în jurul anului 1900,
căsătorit cu Ana, fiica preotului Enache, fost slujitor la biserica Madona Dudu. A avut mai mulți
copii printre care, Constanța s-a căsătorit cu pictorul și profesorul Grigore Untu, autor al unor
portrete ale ctitorilor. A mai avut un frate profesor Grigorie Grigorescu (n. 1841 - ?), iar pictorul și
profesor de desen la liceul „Carol I”, Nicolae Rădulescu era fratele soției, și el autor al unor tablouri
ctitoricești14; Constantin Greceanu (1858-1865?); dascăli: Dumitru (1833), Pârvu (1833).

12
SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 14/1851, f. 9v.-11v.
13
Florescu, 2000, p. 211, nr. 5118, n. 2.
14
SJAN Dolj, fond Primăria, serv. adms. – dos. 5/1888, f. 80, nr. 310 – dos. 4/1899, f. 103; dos 8/1903, f. 19.
239
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Aici și-au continuat activitatea pastorală preoții Nicolae Bălșanu (1829-1899), profesor și
confesor la Pensionul de fete „Lazaro-Otetelișanu” din Craiova15. Mai amintim și alți preoți:
profesorii de religie încă de la 1866, Ion Bazilescu (1829 - dec. 10 iul 1902)16, Dumitru Brănescu
(1830-1909), profesor și confesor la Școala Centrală – Liceul „Carol I”, Școala profesională
„Madona Dudu” (n.n. școală aflată în vecinătatea clădirii Muzeului Olteniei, devenită ulterior
Școală profesională pentru surdo-muți), predicatorul Episcopiei Râmnicului Noul Severin și
director al Seminarului Teologic. A mai fost profesor de religie la Gimnaziul „Arnold” și la
Pensionatul de băieți de pe str. Sf. Episcopei (n.n. azi str. de lângă clădirea centrală a Universității
din Craiova, fostul Palat de Justiție17. În anul 1909 s-a constituit Comitetul de acțiune pentru
ridicarea unui monument în Craiova lui Ion Maiorescu, președinte fiind ales preotul Dumitru
Brănescu „fost profesor la Liceul „Carol I”; N. Bănescu și I.M. Marinescu secretari. De precizat
faptul că, în decembrie 1861, părintele Dumitru Brănescu a fost invitat de profesorul Ioan
Maiorescu la București unde Titu Maiorescu „începea cele dintâi conferințe publice despre
„Educațiunea în familie”. Atunci a fost impresionat despre „exordiu atât de frumos încât a încântat
pe toți ascultătorii, cari nu mai continuau cu aplauzele, iar părinților (n.n. Ion și Maria Maiorescu) le
curgeau lacrimi de bucurie”18.
Părintele Dumitru Brănescu a fost autorul mai multor manuale școlare: Catihism pentru
clasa a III-a gimnazială (Craiova, 1899); Copilul desculț. În genul nuvelei (1888); Educațiunea
după Coustel (1890); Explicarea Evangheliilor Dominecali celoru mai alese, conform programei
din 1876-1877 pentru clasile primare (1877), Istoria bisericească (1870, 5 ediții); Istoria Biblică.
Prescurtată după G. Belleze (1882; Morala pentru gymnazie și seminarie (1871); Morala bazată pe
rațiune și religie (Craiova, 908). A realizat și o serie de traduceri ca: A. Savagner, Istoria sacra
(1869); Charles Lévèque, Noțiuni de estetică (1891)19.
Alt preot cunoscut a fost Vasile Dumitrescu (n. 1836 –?), preot după 1867 până după 187820.
Un preot renumit în ultimul sfert al secolului al XIX-lea a fost părintele Elefterie (Eleuterie) M.
Petrescu (n. 14 sept. 1845 – 30 nov. 1906), fost elev al lui Ion Maiorescu de care și-a dus aminte
mai târziu la moartea acestuia21. De la 18 sept. 1873, după absolvirea seminarului gr. I a fost
hirotonit diacon, preot de la 1 ian. 1874 la această biserică. La 9 nov. 1877 după cucerirea redutei
otomane Rahova la Biserica Maica Domnului Dudu s-a ținut un Te Deum urmat de frumoase
cuvântări dintre care amintim pe cea diaconului Elefterie M. Petrescu din care cităm: „Sântem
chemați înaintea sanctuarului al păcii, al dragostei pentru a participa la acest măreț act și a aduce ca
un prinos mulțumirile și închinăciunile noastre puternicului Dumnezeu, care, protejând România,
scumpa noastră țară, ne-a salvat de atâtea pericole”22. După războiul de independență este cunoscut
în calitate de confesor al garnizoanei Craiova – Corpul I de armată23. De remarcat atitudinea sa de
toleranță și conviețuire cu importanta comunitate evreiască din zonă exemplificată prin căsătoria
fiului său, Dimitrie – n. 25 mart. 1875, în ziua de 26 aug. 1904 cu evreica Rachela M. Spirt, n.
1873, Craiova, fiica lui Moritz, meseriaș și Sali24.

15
SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 1/1866, f. 24; 2/1867, f. 28; SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ. dos. nr.
4/1899, f. 229.
16
SJAN Dolj, fond Primăria, serv. adms., dos. nr. 2/1894, f. 10, nr. 14; SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ. dos. nr.
17/1903, f. 58v., nr. 67.
17
SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 3/1874, f. 85 și 5 /1875; „Adevărul” nr. 30, din 22 aug. 1872.
18
Bănescu, Mihăilescu, 1912, p. 297 și 407.
19
Repere, 2005, p. 49.
20
SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 1/1875, 4/1876, f. 33, 2/1878, f. 134.
21
Bănescu, Mihăilescu, 1912, pp. 412-413.
22
Vornicescu-Severineanul, 1977, p. 13.
23
SJAN Dolj, fond Primăria, serv. teh., dos. nr. 1/1887, f. 204.
24
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 6/1904, p. 1-2.
240
RĂDULESCU Toma

Mai amintim pe preoții: Zanfir Ionescu (n. 1826-?), diacon și preot din 1874 la Madona
Dudu25; Ion Vasilescu, diacon, preot și preot paroh din anul 1851, epitrop al Fundației „Madona
Dudu” din 188126.
Pentru începutul secolului XX amintim pe: pr. Paraschiv Drăghici (14 nov. 1874 în com.
Ștefănești, Ialomița – 1945), numit 18 nov. 1902 la bis. Madona Dudu, Gheorghe Mihălcescu (n. 24
aug. 1867 - ?), licenţiat Facultatea de Teologie, diacon din 189727, numit preot la 5 apr. 1902 la bis.
Madona Dudu28.
De precizat „Biserica Maica Domnului, are Epitropia instituită prin acte testamentare, și se
întreține din fondurile ei”29.
Cântăreți: Popescu Dimitrie C., fost psalt al Episcopiei, protosalt al Bisericii Madona
Dudu, iar pe la 1910-1911 psalt al Bis. Sf. Ilie și maestru de muzică bisericească la Școala de
cântăreți din Craiova. A scris „Gramatica și noul Anastasimatar practic – grabnic”, ediția a II-a,
București, Tipografia Cărților bisericești, 1911, 271 p30.
Chiriță Rosescu, cântăreț I din anul 1870 și publicist la sfârșitul secolului XIX, care a făcut
obiectul unor ample de cercetări regretatul pr. univ. dr. Alexie Buzera.
Ion Ilarian (n. 1857), dirigintele corului vocal de la Madona Dudu (1874-1878), publicist și
psalt de renume31.
Vestitul tenor Grigorie Gabrielescu (1859-1915) – locuia pe str. 14 Martie, azi Brândușa, peste
drum de clădirea muzeului, cunoscut în întreaga lume (a cântat stagiuni întregi la Milano, Madrid,
Lisabona, Montevideo, Rio de Janeiro, Buenos Aires, autorizat de compozitorul italian Giuseppe Verdi
să interpreteze rolul lui Othello, apreciat de George Enescu, director al Școlii de muzică, etc.), corist de
copil, în 1878 era numit dirigintele provizoriu al corului bisericii Madona Dudu32.
B. Brândușa
Preoți: Novac (ante 1789)33, Iovan după o însemnare din anul 179434, Stanciu, care a dăruit
bisericii un Minei din anul 180535, Badea Fotescu diacon36 și preot (1824 - 1837), Gheorghe
Custureanu Mateiovici (1830-1858)37, Dumitru (1842-1844), Marin (1842-1844), Alecsandru
(1845), Ioan Vlădescu (1858-1861), Rafail Pițulescu(n. 1832, numit preot la biserica „Sf. Nicolae”
Brânduşa la 16 iulie 1858 -1875?, de la biserica Episcopiei, membru al duhovnicescului Consistoriu
pe la 187538, Marin Dimitrescu (Dumitrescu, Demetrescu), n. 1836, hirotonit preot pentru această
biserică la 29 iun. 1863 de episcopul Timotei Evdochiadis39 (1863 - după 1902)40.
Cântăreți cunoscuți: Stan dascălul (ante 1831-1836)41 – apare cu mai multe însemnări importante
pe cărțile de cult ale bisericii Brândușa, Dumitru dascălul (1833-1836), Grigore Georgescu (1840-

25
SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 8/1874, f. 4 și 12.
26
Anuarul … 1900, p. 51, nr. 20, Maica-Domnului Dudu; SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 2/1867, f. 37, dos.
4/1876, f. 33, dos. 2/1878, f. 143 și dos. 14/1881, nenumerotat.
27
Anuarul …. 1900, p. 51, nr. 20.
28
SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 2/1902, f. 316v; Anuarul Mitropoliei, p. 153.
29
Anuarul …. 1900, p. 51.
30
Braun, Leferman, 1998, pp. 54-55, nr. 205.
31
SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 2/1874, f. 73 și 76; 2/1878, f. 48 și 70; 2/1890, f. 42; 2/1902, f. 318.
32
SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 2/1878, f. 51.
33
Florescu, 2000, p. 202, nr. 472 Minei pe luna februarie, Râmnic, 1772 și pp. 205-206 Minei pe luna martie, Râmnic,
1779, p. 256, nr. 2, p. 215, nr. 538, însemnarea 1.
34
Florescu, 2000, p. 178, nr. 376, însemnarea nr. 2, p. 196, n. 449 Minei Râmnicu, ianuarie 1779.
35
Florescu, 2000, p. 349, nr. 1146, nota 2.
36
Florescu, 2000, p. 218, nr. 554.
37
Florescu, 2000, p. 234, nr. 627, nota 2 – Cazanii, Râmnic, 1781; p. 494-495, nr. 1948.
38
SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 2/1902, f. 316.
39
Florescu, 2000, p. 459, nr. 1615, nota 1 și 2.
40
SJAN Dolj, Protoieria, dos. nr. 2/1902, f. 316 – Tabel de preoți epitropi la bisericile Craiovei și Tabel personal
parohial la parohiile Craiovei, nov. 1902, 316.
41
Florescu, 2000, p. 345, nr. 1126.
241
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

1866), fiul preotului Gheorghe Custureanu Mateiovici42, Atanasie Bădescu (n. 1879), de la 1 oct.
190043

I. Madona Dudu
Boieri, ofițeri și negustori în perioada 1864-1910
În zona mahalalei Maica Precesta cea Mare (Madona Dudu) locuiau și o serie urmași ai
marilor și micilor boieri. Prioritar prezentăm pe cei doi urmași ai ctitorilor bisericii Madona Dudu
anume: Barbu Golfineanu și Raliu N. Georman.
Raliu N. Georman licențiat în drept la București, urmaș al ctitorilor bisericii Madona Dudu,
prefect de poliție al Doljului, avocat din anul 1906, a fost mobilizat alături de alți 139 de avocați ai
Baroului Dolj în războiul din 1916-1919, din care 11 au murit în lupte (Petre Georgescu, Mișu
Becerescu, George Demetriad, Nicolae T. Brăiloiu - sublocotenent rezervă, sau de tifos exantematic
- Ion M. Ciocâlteu (căpitan în rezervă), Mircea Constantineanu, Ion I. Părăianu, Ștefan Georgescu,
George Râmniceanu, Măndiță Donescu și George G. Petrescu. Nicolae Brăiloiu (dom. str. Barbu
Catargiu, nr. 5, Craiova), a fost mobilizat la Regimentul 10 Artilerie, a fost primul ofițer român
căzut în luptele de la Brașov din august 1916, fapt pentru care, la fel ca și pentru alți eroi, în biserica
de care aparținea înrămată era pusă o litografie cu stemele Regatului României în partea de sus, ale
provinciilor alipite (Basarabia, în centru - Transilvania și Bucovina), un aspect din bătălie, iar pe
cele două laturi numele principalelor bătălii. La dreapta apar numele bătăliilor Mărășești și Jiul, iar
la stânga Tisa, Oituz, Mărăști. În două medalioane cu cunună lauri sunt prezente busturile lui Mihai
Viteazul – 1601 și Regele Ferdinand I – 191944.
Celor 11 avocați amintiți li s-a făcut un parastas grandios la biserica catedrală a Craiovei –
Sf. Ilie, în ziua de 24 august 1918, chiar în timpul ocupației germane. Pe 25 august 1918 Raliu
Georman, urmaș al ctitorilor bisericii Madona Dudu și epitrop al Fundației Madona Dudu, a propus
și realizat o placă cu numele celor morți pentru patrie, placă ce a fost instalată la Baroul Dolj în ziua
de 25 noiembrie 1918, după o manifestare impresionantă, organizată în sala pașilor pierduți din
Palatul Justiției (azi holul Universității din Craiova). Nicolae Boboc într-o cuvântare impresionantă,
la fel ca și cele ținute de preotul Rafael Săvulescu, avocații Eugen Bănescu, Mihail Policrat, Mitu
Stoenescu, Nicu Iovipale, G.D. Pencioiu, locotenent George Perticari, arăta, referindu-se la cei 11
eroi: „numele lor înseamnă nume de viteaz, moarte glorioasă și cei ce vor cita aceste nume își vor
zice desigur: „iată câțiva din cei care au făcut România Mare”. Avocatul Ștefan Mircea Boțoiu le-a
închinat un imn cu această ocazie45.
Barbu Golfineanu, (n. 1836-?), proprietar, era căsătorit cu Maria Hristodor Marghiloman, n.
184546. La căsătorie aceasta ia adus ca zestre 8.500 galbeni47. Barbu Golfineanu avea în proprietate
o casă în mah. Madona Dudu (casa lui Marin Broșteanu) cu trei camere, cuhnie, acoperite cu olane,
pivniță de zid, iar alături o casă cu două camere acoperită tot cu olane, mai avea un loc cu 5 canere
din care o prăvălie și 4 odăi, dedesupt pivniță, în curte grajd de zid și un han acoperit cu olane.
Clădirile amintite se învecinau, la răsărit până în apa Vlăicii, la apus cu ulița ce duce spre biserica
Brândușa, la sud str. Madona Dudu, la nord mai mulți proprietari48. Casele sale la 21 feb. 1878 au
fost achiziționate de Ministerul de Război „pentru necesitate” (n.n. spital pentru răniți și bolnavi)49.
Barbu Ralian Golfineanu avea moșie la Rojiștea de Sus, Plasa Jiul de Jos și părți din moșia Apele

42
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 6/1866, f. 191.
43
SJAN Dolj, fond Protoieria, dos. nr. 2/1902, f. 316.
44
Muzeul Olteniei Craiova, inv. nr. 9433, donație familia Nicolae Vălimărescu, București, 1978, depistat Toma
Rădulescu, muzeograf.
45
Demetrescu, 2017, p. 181, 186, 189 – fotografia eroului, 199, 201 – placa comemorativă de atunci, unde Nicolae T.
Brăiloiu apare alături de ceilalți trei avocați căzuți pe câmpul de luptă, p. 202, 333, 352, 357, 361, 365, 375.
46
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 7/1866-1867m f. 137 și 10/1869, f. 70.
47
„Gazeta” nr. 63/1877 din 27 mai.
48
„Gazeta” nr. 26/1875, din 10 iun., p. 3.
49
SJAN Dolj, fond Primăria, serv. tehnic, dos. nr. 2/1878, f. 153.
242
RĂDULESCU Toma

Vii – Romanați. Vecinătățile erau proprietarii moșneni din Giorocu și Cacaleți, din Apele Vii,
împroprietăriții de pe moșia Rojiștea și Booveni, limitele satelor Șegarcea și Bratovoiești, Foișoru –
proprietate Toma și Nae I. Gancea și Rojiștea de Jos, proprietate Maria Păianu. Hotărnicia fusese
întocmită de către ing. hotarnic Vucol Străinescu50. Barbu Golfineanu locuia pe la 1876-1877 la
Hotelul Orient din Craiova51. Trupurile de moșie din hotarele comunei Apele Vii, plasa Balta –
Romanați înainte de 1882 fuseseră cumpărate de către epitropia bisericii „Madona Dudu”52. În 1872
a susținut ziarul „Adevărul” din Craiova cu suma de 30 galbeni53. Barbu Golfineanu a avut un fiu
Mircea (n. 1862-?), care a fost ziarist literar, iar un alt fiu Constantin (n. 1867-?), magistrat54.
Amintim pe: Gheorghe Becu (1831-1881), care avea o casă pe str. Madona Dudu la fel ca și
Tasie Becu55. Petre Chițu (1843-1914), locuitor tot pe aceiași stradă56. Elefterie Cornetti (1831-
1910), fondator al Conservatorului „Elefterie și Elena Cornetti” avea o prăvălie pe str. Libertății în
vecinătatea străzii Madona Dudu57. Frații Gheorghe (n. 1821-?), Hristea (n. 1835-?) și Demetriu
(1841-1883) Hagi Daniel aveau casele cu hanul acoperit cu olane situat în mah. Madona Dudu.
Hanul era de zid, avea 5 camere, din care una folosită ca prăvălie și 4 odăi dedesupt cu pivniță.
Vecini erau pârâul Vlăicii, la apus ulița ce duce la Bis. Brândușa, la sud. Str. Madona Dudu, la nord
cu Costache Pârvulescu și alți vecini printre care și Barbu Golfineanu58. Arendașul și comerciantul
Alexandru Diculescu (n. 1830-?) domicilia tot pe str. Madona Dudu59. Marin G. Donca (n. 1885-?),
funcționar și moșier la Băilești, locuia tot pe str. Madona Dudu la nr. 1560.
Locul viran al bisericii Madona, aflat pe aceiași stradă, a fost închiriat de Epitropie, pe la
1884 unui comerciant bragagiu, anume Sima Ilie, „spre a vinde diferite lucruri de bragagerie”61. În
mai 1879 Nicu Stoianovits deschide un magazin intitulat „La Dorobanțu” pe str. Madona Dudu, nr.
1427 în casele răp. G. Panaiotescu pentru coloniale, delicatese, băuturi străine și indigene62. Tot în
aceiași perioadă pe str. Madona Dudu se afla magazinul intitulat „La Coroana de oțel” a domnilor
Stătescu et Socolescu63.
Pe str. Libertății, numită în trecut și Obedeanu, suburbia Madona Dudu, avea domiciliul Nae
Dobriceanu (1803-1868), boier de neam, familie cunoscută din secolul al XVI-lea, strămoșul gen.
Alexandru Dobriceanu, cavaler al ordinului „Mihai Viteazul”, erou în cele două războaie mondiale64.
Un alt boier care locuia pe str. Madona Dudu a fost Iancu Străchinescu (1832 – 1882)65.
Tot pe str. Madona Dudu s-a stabilit, de la Turnu Severin, Panait Fotino (1836-1883), fiul
lui George Fotino (n. 1858-?), „șef de muzică militară” (n.n. în realitate primul compozitor român
de muzică militară), care a activat și la biserica Madona Dudu, bunicul lui George G. Fotino, om
politic și fondator al Muzeului Golești – Argeș66.
Gen. Petre I. Gigârtu (n. 1846-1918), căsătorit cu Olga, fiica lui Barbu Bălcescu – frate cu
Nicolae Bălcescu, erou al războiului de independență, președinte al Societății „Smârdan” și

50
„Gazeta” nr. 75/1876 din 14 iul., p. 7, supliment.
51
„Gazeta” nr. 25/1877 din 4 mart., p. 4.
52
„Gazeta” nr. 121/1882 din 10 oct., p. 7.
53
„Adevărul” nr. 23, din 21 iun., 1872.
54
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 7/1910, nr. 431 și 5/1900, f. 177-178.
55
„Gazeta” nr. 25/1883 din 7 feb., p. 2; nr. 43/1883 din 10 apr., p. 1.
56
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 6/1872, 9v.-10; Rădulescu, 2013, pp. 163-164.
57
SJAN Dolj, fond Primăria, serv. teh., dos. nr. 15/1884, f. 304, 395-396; Rădulescu, 2016, pp. 215-219.
58
„Gazeta” nr. 11/1875, din 2 iun., p. 2.
59
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. str. civ., dos. nr. 4/1867, f. 34.
60
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. str. civ., dos. nr. 5/1910, nr. 61.
61
SJAN Dolj, fond Primăria, serv. teh., dos. nr. 15/1884, f. 2.
62
„Gazeta” nr. 55/1879 din 19 mai, p. 4.
63
„Gazeta” nr. 116/1883 din 5 oct., p. 4.
64
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 17/1868, f. 11.
65
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 12/1882, f. 97v.
66
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 11/1883, f. 29v., dos. nr. 6/1892, f. 50 v.
243
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

inițiatorul ridicării monumentului independenței din fața Parcului „Romanescu” la 21 mai 1913. El
era tatăl viitorului prim ministru al României în vara anului 194067.
Fiul lui Constantin Lazaru, fondatorul Institutului de fete „Lazaro-Otetelișanu”, inginerul și
proprietarul Pavel Lazaru locuia ca și soția sa Ecaterina n. Filipescu pe str. Madona și era unul din
cei mai cunoscuți ingineri hotarnici ai timpului68.
Pe str. Madona Dudu locuiau și numeroși comercianți și meșteșugari români. Cel mai vestit
comerciant până în zilele noastre era Ion Zanfirescu (n. 1865-1933) – avea casă și băcănie pe str.
Madona Dudu la nr. 19 și un magazin de coloniale intitulat „La steaua colorată”. Ion Zanfirescu a
rămas cunoscut în istoria artei universale prin faptul că l-a angajat ca ucenic pe Constantin Brâncuși
și l-a ajutat să urmeze Școala de Arte şi Meserii69.
Mai amintim și alți comercianți pe Ion Georgescu Gorjan, (n. 1870-?), Ion Barbian (n. 1876 -
?)70, Hagi Gheorghe Nișcovici (n. 1815), cu fiul său Dimitrie Hagi Gheorghe (n. 1855) la nr. 1516 și
nr. 200771.
Tatăl lui Grigorie D. Pencioiu (1869-1936), avocat, om, politic, critic literar și traducător,
prieten cu poetul Traian Demetrescu (a scos „Revista Olteană”, colaborator la „Arhivele Olteniei”,
„Ramuri”, „Lumea nouă științifică și literară”, „Evenimentul literar” și altele), anume Dimitrie Pencioiu
(n. 1815-?), comerciant, locuia împreună cu fiul său pe str. Madona Dudu și Horezu, nr. 516. G.D.
Pencioiu a fost absolvent al Academiei Comerciale din Viena, doctor în drept la Bruxelles72.
Gheorghe P. Saita (1822 – 1900) a fost comerciant și om politic și domicilia str. Madona Dudu,
decorat cu ordinul „Coroana României”, cavaler, membru liberal din 1876 al Consiliului Județean
Dolj73. Mai ales după anul 1898, după mărturiile lui Marius Theodorian Carada, în fiecare sâmbătă seara
în jurul lui Ionel Brătianu avea loc un cenaclu de dezbateri politice la care venea tinerimea din stânga
liberală cum erau: dr. Constantin Angelescu, astronomul Nicolae Coculescu, Em. Frunzescu și nu în
ultimul rând Gheorghe Saita. Dezbaterile erau orientate spre soluții practice74.
Tot pe această arteră comercială principală a Craiovei au locuit și militari. Astfel aici a
locuit Gheorghe Stoiculescu (n. 1854, Cernătești – Dolj), căsătorit cu Eufimia Stavarache, care
provenea dintr-o veche familie negustorească și militară. Gheorghe Stoiculescu a fost unul din eroii
războiului de independență la 1877-187875.
Înainte de 1864 pe această stradă fusese Temnița Veche a orașului Craiova mutată la
Bucovăț până în prima jumătate a secolului al XI-lea. Pe locul viran rămas după 1864 aici se
organizau licitații publice pentru vânzarea averii aflați în faliment, așa cum rezultă din ziarul cu
caracter juridic „Gazeta Craiovei”.
La cimitirul din jurul bisericii Madona în iunie 1868 a fost înmormântat boierul de neam Ilie
Sinescu (1810-1868), soțul Bălașei, care a donat terenul cimitirului care-i poartă numele și azi –
Cimitirul Sineasca. Bălașa Sinescu era vară cu boierii Ioniță Socolescu, Ioniță Gheorghe Cernătescu
Cârloganu, avea nepoți pe Ana Săulescu – Cernătescu, Elena Roscovschi, Sterie Socolescu, cu
moșii în mahalaua Potbanița unde se va face cimitirul și în alte locuri76.
Minorități etnice și religioase în perioada 1864-1910 (indice selectiv)
1. Str. Madona Dudu. Pentru perioada 1864 – 1910 aici au locuit sau au muncit peste 600 de familii
de evrei din care aleatoriu vom enumera o mică parte în funcție de profesie: comercianți – cei mai
mulți, din care amintim pe: Marcu (n. 1848) și Mihail (1856) Alcalai, Moisi Avram (n. 1816), Moisi

67
„Gazeta” nr. 37/1883 din 27 mart., supliment.
68
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 7/1881, f. 117-118 și 3/1903, f. 44.
69
Rădulescu, 2016, pp. 278-279.
70
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 1/1907, nr. 183.
71
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 10, 13/1881.
72
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 21/1868, f. 23, și 6/1868, f. 63; Rădulescu, 2016, pp. 269-270.
73
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 2/1868, f. 75 și 9/1900, f. 19; „Gazeta” nr. 62/1876, din 13 iun., p. 3.
74
Bulei, 1984, p. 195.
75
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 20 7/1882, f. 110v.-111.
76
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 20/1868, f. 12; „Gazeta” nr. 111/1876 din 10 oct., p. 1.
244
RĂDULESCU Toma

Benvenisti (n. 1835), Adolf Elias (n. 1840), Solomon (n. 1826) și Avram (n. 1860) Eschenazi, Lazar
Isac (n. 1823), Heinerich A. Böhmis (n. 1861) – prin magazinul de antichități al acestuia Fundația
„Aman” a achiziționat monede, medalii și alte obiecte de muzeu; funcționari comerciali: Leon
Berger (n. 1853), Isac Bernstein (n. 1868); zarafi: Moisi Avram (n. 1834), Haim L. Cohen (n.
1853), Lazar Isac (n. 1845); giuvaergii: Moisi Bercovici (n. 1829), Isdrail Dalstein (n. 1818);
ceasornicari: Beniamin Brühauer (n. 1860), Avram Erlbaum (n. 1874); vopsitori – Herman (n.
1874) și Moritz (n. 1864) Abramovici, Isac (n. 1842) și Nisim (1853) Amadu; legători de cărți: Iosif
Aftalion (n. 1870); tinichigii: David Alsh (1865), David Aromovici (n. 1870), Iacob Avram (n.
1852), Avron (n. 1831) și fiul (n. 1855) Covu, Herșu Fraim (n. 1838), Israel Elias (n. 1856), Aron
Erlbaum (n. 173); cizmari: Rafail Altaras (n. 1836), Herman Brener (n. 1855); croitori: Marcu
Avram (n. 1822), Filip Bercovici (n. 1876), Isac Berer (n. 1877), Moisi Colman (n. 1833), Lazar A.
David (n. 1832), Moritz Deina (n. 1845), Marcu Calford (n. 1826); șăpcari: M. Bercu (n. 1810;
tocilari: David Barer (n. 1827); zugravi: Adolf Beck (n. 1840), Iancu Conforti (n. 1856); tâmplari:
Ignatz Cherner (n. 1856), Simon Daici (n. 1837); perieri: Iosif Ehter (n. 1856), etc. Tot aici locuiau
rabinii Casvan Avner (n. 1826), Iacob S. Eschinazy (n. 1872), Iacob Isac (n. 1872) și alții, dascălii
Veniamin Grefstein – „dascălul copiilor israeliți” (n. 1804), Iosef Haim (n. 1838), Lazăr Hasna,
Nisam Isac (n. 1836), etc., Samoil Moise (n. 1805), „ceauș la biserica israelită”77 - evrei.
Gheorghe Becu, comerciant (n. 1833, Macedonia), Tache Becu, comerciant (n. 1821,
Macedonia), Mihalache Steriescu, comerciant (n. 1847, Macedonia), naț otomană78 – macedo-
români; Tudor Lazarovici, comerciant (n. 1840), N. Stoianovici, comerciant (n. 185079 bulgari
(ortodocși); Constantin Iovanovici, frizer (n. 1874), do. la nr. 22, Ștefan Marcovici, cojocar (n.
1828), Hagi Naumovici, comerciant (n. 1843), dom. la nr. 12, Luca Ulmanschi, croitor (n. 182180-
sârbi (ortodocși); Dimitrie Chindeleidis, comerciant (n. 1850, Salonic)81 – grec; Anton Anton,
croitor (n. 1836), la nr. 134, Frederic Bach, cizmar, austriac (n. 1844), Eduard Baer, curerar (n.
1845), Alfred Bollier, mașinistru, Tat Braun (n. 1851), Carl Dolanschi, tâmplar, a.-ung., (n. 1841),
Marcu Elman, croitor (n. 1873), dom. la nr. 38, Ferentz Erdosi, birtaș (n. 1838, Transilvania), Johan
Haiduc, tâmplar, (n. 1831), Herman Grüni, croitor (n. 1889), Alexandru Haas, vopsitor (n. 1875),
dom. la nr. 45, Nicolae Hanacek, funcționar (n. 1848, Austria), dom. la nr. 48, Iosef Horach, croitor
(n. 1812), Iohan Marcovschi, mașinistru (n. 1833, naț austriacă), Gustaf Mehnert, tinichigiu (n.
1838), Moritz Miller, zugrav (n. 1822), Anton Rumtzeler, lăcătuș (n. 1852), Friderich Secharek,
cizmar (n. 1825), Robert Schonleitner, conersant (n. 1835), dom. nr. 1475, Andrei și Iosif Sekhely,
cizmari (n. 1857 și 1853), H.N. Solomon, croitor (n. 1877), dom. la nr. 43, Iacob Solomon,
muncitor (n. 1854), Anton Starosta, croitor (n. 1847), dom. la nr. 44, Iohan Tahel, muncitor (n.
1844), Frantz P. Theis, cizmar (n. 1877), Aluzia Valașek, artistă (n. 1883), Gheorghe Zoller,
pantofar, Iosef Obst, frizer (n. 1868), dom. la nr. 43, Wilhelm Holzinger, bărbier, dom. la nr. 55,
Alexandru Sarkani, medic (n. 1844, maghiar)82 - catolici; Carol Bachner, băcan (n. 1841), Friderich
Bahner, comerciant (n. 1841), Ioan Daumann, ceasornicar (n. 1832), Iosef Fabricius, doctor în
medicină (n. 1830), Ioseph Landmann, alamagiu și fabricant de mașini agricole (n. 1826), dom. la
nr. 1387, Johan Muster, cizmar (n. 1867), dom. la nr. 51, George Simonis, prof. muzică83 -
protestanți.

77
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 1/1864, 1,7/1866, 1,2,5, 6,10,16,22/1868, 5,7,19/1869, 2,4,7/1870,
2,3/1872, 2/1873, 1/1877, 3,7,8,13/1881, 1,5,6,12/1882, 7,8/1883, 9,10/1885, 5/1886, 7,9/1888, 3/1898,2, 3/1900,
1,4,9/1903, 1,3,7,8/1906, 1/1907, 1,3/1910
78
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 10/1861, 7/1882.
79
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 7/1883 și 9 /1885.
80
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 19/1869, 9/1870, 2/1900, 9/1903.
81
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 9/1888.
82
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 22/1868, 4,5,11/1876, 1,2,4,8,9/1877, 2/1881, 3,5,7,10/1882, 7/1883,
1/1884, 2/1903, 1,2/1906, 6,8,9,10 și 22/1910
83
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 20/1868, 1/1872, 2,10,12/1881, 8/1883,1/1899.
245
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Pe la 1884 pe această stradă existau 26 firme comerciale și sociale (în mare parte evreești).
Amintim tipografia Nicolae Macavei, Salonul Debi de pe str. Madona Dudu, nr. 39. Tot aici fusese
Temnița Veche a Craiovei, mutată din 1864, lângă Craiova, la Bucovăț84.
2. Str. Libertății: Ferdinand Covaci, fierar (n. 1856), dom. la nr. 17 - catolic.
3. Str. Calomfirescu: Constantin Slovak, mecanic (n. 1872) – catolic.
4. Str. 10 Mai: Caterina Berghehaser, servitoare, dom. la nr. 7 – catolică.
5. Str. Grădinari: Ștefan Clenter, vopsitor (n. 1848, Turda)85 – catolic.
6. Str. Samson și Fântâna Samson: Anghel Ignatovici, cojocar (n. 1839, Vrața) – bulgar (ortodox);
Iosef Sekelly, cizmar (n. 1853, a.-ung) - catolic. Evrei: comercianți - Nesim Avram (n. 1835),
Simon Grünfeld (n. 1839), Ușeru Iacov (n. 1826), Avram Penchas (n. 1835); comediant – Albert
Freider (n. 1824), funcționar bisericesc – Haim Morghenstein (n. 1844); vopsitori – David Cohn (n.
1848), Moise Rosenstein (n. 1838); cârciumar – Iacov Cohen (n. 1827); mașinistru – Haschel Blüm
(n. 1841); muncitor – Veniamin Leibu (n. 1835); fierar – Iosef Rozemblat (n. 1838); croitor –
Samson Rosenthal (n. 1842); tapițer mobilă – Moritz Spirt (n. 1840).
7. Str. Horezu, parțial, restul depindea de Sf. Dumitru: Evrei: Volf Chirovici (n. 1856) – zugrav;
Hașilam Confort (n. 1833 – comerciant; Haim Levi (n. 1830) – speculant; Ruben Samson Penchas
(n. 1840) – vopsitor.
8. Str. Bucovățu (parțial la începutul străzii): Evrei: Avrom Covu (n. 1843) – tinichigiu86.

II. Brândușa
1. Boieri, ofițeri și negustori în perioada 1864-1910
În primul rând trebuie să amintim sumar familia Măineștilor, ctitorii bisericii Sf. Nicolae
Brândușa:
Printre scutelnicii Ţării Româneşti la 1810 este notat vel vistierul Scarlat Măinescu, alături
de alţi mari boieri din familiile Bengescu, Brăiloiu, Otetelişanu, Pleşoianu, Argetoianu, Gigârtu,
Brătăşanu, Magheru şi alţii87. În lista din 1831 a jud. Dolj a celor care au drept de alegere (59
persoane) figurează și slugerul Marcu Măinescu88.
Scarlat și Păuna Măinescu, domiciliați pe str. Carada, aveau printre alți copii pe: fiica lor
Zoe Brătășanu (1816-1881), al cărui nepot era magistratul Constantin C. Mitescu și fiul Radu
Măinescu, (n. 1819-post 1881), căp. Gh. Măinescu (1821-1883), Elena Mongescu (1835-1906). De
precizat că Petre Măinescu a fost prefect al județului Dolj în perioada 13 feb. 1870 - ian. 1871 și
avea locuri pe drumul vechi al Bucovățului89.
Din familia Măinescu, care locuiau în alte zone amintim pe:
Altă personalitate din zonă este pitarul Nicolae Carada, tatăl lui Eugeniu Carada (1836-
1910). În anul 1840 a fost numit grefier la Divanul judecătoresc civil din Craiova90. Ema Carada,
sora lui Eugeniu Carada, n. 1842, fiica lui Nicolae Carada, decedat (înmormântat la Brânduşa) şi
Pătra Carada, la 2 sept. 1867 se căs. cu Ioan C. Theodorian – n. 1838, funcţionar, fiul defunctului
Costandin şi Maria, n. 1817. Eugeniu Carada, ziarist era cumnat cu Hesselman, pastorul de la
biserica reformată, frate cu arhitectul Otto Hesselman91. Tot în zona sub. Brândușa Eugeniu Carada
a avut un loc spre str. Mihai Bravu în apropiere de proprietățile lui Grigorie și Costică Bengescu92.
Familia Carada la Mierea Birnici – Dolj avea o curea de moșie, care a ajuns în proprietatea lui Nae

84
Nicolescu et al., 2015, p. 11, 65.
85
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 3/1904, 1/1898, 6/1892, 7/1900 – pentru str. de la nr. 2-5.
86
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 2/1871, 1/1872, 2/1875, 1/1877, 2,6/1881, 1,5,10/1882, 4/1883,
6/1904, 15/1868, 2/1872, 3/1883, 8/1888, 2/1884 – de la nr. 6-8.
87
Bulat, 1934, p, 219.
88
SJAN Dolj, fond Prefectura, serv. adms, dos. nr. 13/1831, f. 131.
89
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 14/1881, f. 204, 11/1883, 8/1906, nr. 56.
90
Măneanu, 2018, p. 275.
91
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 4/1866-1867, f. 226; SJAN Dolj, fond Jean Poruvski, dos. nr. VII/12, f. 2.
92
„Gazeta” nr. 61/1879 din 1 iun., p. 1.
246
RĂDULESCU Toma

P. Poenaru, datornic cu 4.392 „galbeni austriecești” lui Anton C. Brăiloiu, fapt pentru care a fost
pusă la licitație publică în 187593. Eugeniu Carada a mai avut un frate Iancu (1841-1868),
comerciant, decedat de tânăr94.
Ioan Caragic, (1792-1868), văduv, proprietar, fiul răposaţilor Pascalie şi Bălaşa din Şitoaia
şi Căprenii de Jos, dom. str. Obedeanu (ulterior o parte s-a numit str. Libertății) – Brânduşa95. El
avea moșii la Brătești, Baloșani din zona de nord a Doljului și sudul Gorjului96.
Coțofeanu - în lista din 1831 a jud. Dolj a celor care au drept de alegere (59 persoane) figurează
și paharnicul Coțofeanu, medelnicerul Nicolae Coțofeanu, vistierul Grigorie Coțofeanu, armaș Iorgu
Coțofeanu97. Vel paharnic Gheorghe Coțofeanu, fiul stolnicului Gheorghe Coțofeanu, n. 1784, locuia la
Craiova conform catagrafiei boierilor din Oltenia la 1829 și avea un venit de 5.000 lei; vel medelnicer
Nicolae Coțofeanu figura în aceiași condică ca născut în anul 1784 și fiu al stolnicului Gheorghe
Coțofeanu, locuia în Craiova și avea un venit anual de 2.500 lei98. Clucerul Gheorghe Coțofeanu era
numit în anii 1840, 1842 membru al Divanului judecătoresc civil din Craiova99.
Gheorghe G. Coțofeanu avea în mah. Brândușa o casă din zid alcătuită din 6 încăperi,
pivniță boltită și acoperită cu olane, precum și grajd, șopru, 3 odăi de zid și se învecina la răsărit și
apus cu casele Ion I. Bengescu, la sud și nord cu str. Principală100.
Demetriade. Medicul Gheorghe Demetriadi (n. 1813-?), doctor în medicină, căsătorit cu
Luța (n. 1829-?), frate cu ofițerul Scarlat Demetriadi (n. 1864-?) locuia lângă zidurile Baraților din
mah. Brândușa101. Mai avea o casă în Dealu Părului, aproape de cazarma Oota, casă din mah. Sf.
Gheorghe Vechi. Avea locuință și în str. Obedeanu, nr. 1971102, o altă casă în sub. Sf. Spiridon103.
Tot aici a locuit și fiul dr. Gh. Demtriade - Constantin (n. 1858-?), căsătorit cu Emilia Periețeanu104.
Gheorghe Diculescu, la fel ca și tatăl său Nicolae locuia în mah. Brândușa, culoarea
Albastră, avea o casă de zid cu 7 camere, pivniță, grajd, șopron cu 3 odăi acoperite cu olane și se
învecina la apus și răsărit cu locul lui Grigore Bengescu, la nord cu ulița principală și Tudosie
Bodescu avocat105. Mai avea moșie la Mileștii de Sus, plasa Amaradia106.
Ioan Grigorie Dobrescu (n. 1836-?), magistrat și urmaș de boieri de neam, locuia pe str.
Carada, iar fiul său Gheorghe a fost ofițer. Ei aveau printre altele o moșie de peste 300 pogoane,
moară pe apa Georocului Mic, han etc. Casa de pe str. Brândușa era din zid, 6 camere, acoperită cu
olane, pivniță boltită, grajd, șopru și alte 3 odăi de zid. La răsărit și apus se învecina cu casele lui
Grigorie Bengescu, la sud și nord cu strada principală107.
Col. Romulus Magheru (n. 1847-?), fiul generalului revoluționar pașoptist Gheorghe
Magheru, locuia pe str. Convențiunii, nr. 3 pe la 1892. Alt frate Gheorghe G. Magheru locuia în
mah. Sf. Ioan Hera și se înrudea cu Nicolae Chiciu, unul din sprijinitorii bisericii Maica Precesta
Dudu, rudă la rândul său cu Gheorghe Nenișor, socrul surorii lui Nicolae Titulescu108.

93
„Gazeta” nr. 54/1875, din 1 iun., p. 1.
94
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 18/1868, f. 94.
95
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 15/1868, f. 8.
96
SJAN Dolj, Trib. Dolj, secț. II, dos. nr. 13/1872, f. 3.
97
SJAN Dolj, fond Prefectura, serv. adms, dos. nr. 13/1831, f. 131.
98
Măneanu, 2009, p. 294, 296.
99
Măneanu, 2018, p. 275, 278.
100
„Gazeta” nr. 26/1874 din 15 mai, p. 1.
101
„Gazeta” nr. 43/1877 din 24 apr., p. 4; SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 3/1892, f. 74 v.
102
„Gazeta” nr. 43/1883 din 10 apr., p. 8.
103
„Gazeta” nr. 138/1883 din 25 nov., p. 4.
104
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. 9/1885, căs., f. 25.
105
„Gazeta” nr. 33/1877 din 23 mart., p. 3.
106
„Gazeta” nr. 122/1875 din 23 nov., p. 1; nr. 30/1877 din 11 mai, p. 1.
107
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 6, 10/1881, 6/1882; „Gazeta” nr. 38/1876 din 14 apr., p. 2; nr.
52/1876 din 21 mai, p. 4; nr.69/1877,din 24 iun., p. 1.
108
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 7/1892, f. 13; 5/1900.
247
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Nicolae R. Lupulescu, n. 1856, funcționar și proprietar, domicilia pe str. 14 Martie, unchi


după tată Vasile Ilie Geormăneanu, n. 1852, proprietar109.
Aurel Moscu (n. 1870), ofițer superior, urmaș al cunoscutei familii de boieri și epitropi ai
bisericii Domnița Bălașa din București, locuia pe str. Libertatea, nr. 13. În Craiova mai locuiau din
membrii acestei vestite familii: Maria Moscu (1871-1906), Constantin și Eliza Moscu, arh. Mihail
Moscu110.
Eliodor Perieţeanu (n. 1826), proprietar, căsătorit cu Alexandrina (n. 1840), domicilia pe str.
Obedeanu, sub. Brânduşa, la fel ca și fiul ofițer Eugeniu (1865-1939) și care s-a căsătorit cu Aurora
Caloianu, descendentă a unor boieri de neam111.
Familia Pleșoianu provine din Pleșoiu de Romanați, iar la 1719 erau consemnați boieri de
clasul al III-lea la Romanați, cu moșii pe la 1727 (Conscripția Virmondiană). În a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea membri acestei familii se stabilesc în Dolj, Mehdinți, Vâlcea și Gorj112. În
anul 1832 logofătul Nicolae Pleșoianu (dec. 1843) și pitarul Ioan Pleșoianu figurau ca îngrijitori și
epitropi ai bisericii Brândușa. Aceștia mai sunt întâlniți alături de Manolache Pleșoianu și Petre
Ioan Pleșoianu în registrele de stare civilă din anii 1832-1864. Nu trebuie neglijată nici prezența
căp. Nicolae Pleșoianu, unul din conducătorii revoluției de la 1848 și membru al guvernului
provizoriu din iunie de la Izlaz – Romanați, al cărui fiu Chesarie a și fost înmormântat de prunc în
cimitirul de lângă biserică.
În Oltenia în anul 1840 ocârmuitor al județului Dolj a fost numit maiorul și cavalerul Costandin
Fălcoianu, alăruri de sărdarul Nicolae Chintescu – secretar, Costandin Pleșoianu – ajutor, paharnicul
Dimitrie Greceanu – polițmaister, conțipist Marin Petrescu – vătafu poliții. Supt-ocârmuitori erau:
Dimitrie Pârăianu – îndeplinitor al datoriilor, serdarul Nicolae Gioroceanu la Plasa Bălții, Dincă Bălan
Poenaru la Plasa Jiului, vel pitarul Manolache Pârăianu la Plasa Amărăzii, Șărban Caramanlău la Plasa
Gilortului și pitar Hristodor Deșliu la orașu Craiova. La 1842 conducerea Doljului ocârmuitor al
județului Dolj a fost numit maiorul și cavalerul Costandin Fălcoianu, alăruri de, paharnicul Dimitrie
Greceanu – polițmaister, conțipist Marin Petrescu – vătafu poliții113.
Din familia Pleșoienilor mai amintim pe urmașii lui Dimitrie și Zinca Pleșoianu – Nicolae,
Elena (dom. sub. Brândușa) și alții114.
Statie Panaiotescu (n. 1829), inginer, se căsătorește cu Maria (n. 1832), iar fiica lor Matilda
Panaiotescu (familia locuia de multă vreme în mah. Brândușa) la rândul său se căsătorește cu căp.
Petre Popazu la 5 nov. 1882115.
Elena T. Popp (1892-1969) a locuit în acest vechi cartier, ea era fiica lui Nicolae T. Popp (1848-
1920) și a Mariei, a mai avut 7 frați: Nicu, Mihail, Costandin, Victor, Lucreția, Marioara și Hortensia.
La începutul secolului XX tatăl avea propreitate moșiile Sălcuța, Padea, Mălăești, Lăcrița,
Constandinești, Socotești, Teiu, Adâncata, Ostroveni – Dolj și Stăncești – Mehedinți: Fratele său
Constantin N. Popp, la solicitarea lui Ștefan Ciuceanu, a dispus la 1 apr. 1915 înființarea Muzeului
Olteniei în clădirea Palatului Admnistrativ. De precizat că sora acesteia, Maria Popp a fost prima femeie
deputat din istoria Parlamentului României, aleasă din parte P.N.Ț, în dec. 1937116.
Maria M. Popp, membră P.N.Ț. în mai 1937 a candidat la funcția de primar al Craiovei, dar
primar a devenit C. Negrescu, iar prefect era Alexandru B. Iliescu117.
Căp. Gheorghe Sănătescu (n. 1858), căs. cu Elena, n. 1868, fiul Ștefan (n. 2 mart. 1892),
dom. str. 14 Martie, nr. 11, sub. Brândușa. Fiul gen. Constantin Sănătescu a participat la cele două
109
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 2/1904, f. 84.
110
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 3/1903, 1/1907, 8/1900.
111
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 7/1868, f. 83, 5/1882, 9/1892, f. 4.
112
Măneanu, 2018, p. 648.
113
Măneanu, 2018, pp. 274-278.
114
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos.. nr. 7/1882, f. 103 și 284 v., 3/1900, f. 182.
115
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 7/1882, f. 237v.-238.
116
Ghionea, 2012, pp. 96-101; Dinu, Oprescu, 2001, p. 240; Croitoru, 2018, p. 337, nr. 31; p. 341, nr. 173.
117
„Oltenia economică” XIV, an 19 din 9 mai 1937.
248
RĂDULESCU Toma

războaie mondiale și la actul de la 23 August 1944, când a fost numit de regele Mihai, prim ministru
al României, și a condus două guverne până în dec. 1944 când a fost înlocuit cu guvernul gen.
Nicolae Rădescu.118.
Maior Simion Stoilov, Regimentul 4 Infanterie, prin Decret nr. 1.519/8 sept. 1875 a primit
semn onorific de argint pentru serviciul militar de 18 ani împliniți119. În anii 1877-1878 a participat
la războiul de independență și după capitularea fortăreței Vidinului, în ian. 1878, sabia și
narghileaua lui Izet Pașa, comandantul acesteia, le-a înmânat în semn de prețuire. La 1883 era
locotenent colonel în cadrul Regimentului 19 Dorobanți120. Fiul său, matematicianul Simion S.
Stoilov (1887-1961) a fost membru al Academiei Române și și-a petrecut copilăria în această zonă
unde se afla și o parte din proprietățile familiei (zona actualului Stadion „Ion Oblemenco”). Fratele
său Grigorie Stoilov (1881-1957) a continuat să domicilieze pe str. Mihai Bravu121.
Minorități etnice și religioase în perioada 1864-1910 (indice selectiv)
1. Str. Brândușa (14 Martie mai târziu): Ianosi Bolengi, fierar (n. 1839), Ferentz Dornik, măcelar (n.
1869), Mathias Sohell, strungar (n. 1862), Anton Ventzel - catolici. Evrei: Isac Blaustein (n. 1853),
comerciant, dom. la nr. 14, Iacov Moisi Mendel (n. 1821), Zigmon Klein (n. 1835), curerar, Samuel
Cohn (n. 1842), mașinist, Josef Lebinson, croitor, dom la nr. 12 Avram Mandal (n. 1862), vopsitor,
dom. la nr. 12, Moise Simon (n. 1837), tâmplar, dom. la nr. 5122.
2. Str. Barați: Gheorghe Madaras, tâmplar (n. 1856) – catolic. David Volf (n. 1842), vopsitor –
evreu.
3. Str. Carada: Ștefan Coh, mașinistru, Elisa Domenici (n. 1859), Carol Patrovici, mașinistru (n.
1840), Louisa Temenici (n. 1858) – catolici. Wilhelm Stein, zidar, n. 1849123 - protestant.
4. Str. Obedeanu: Johan Bogdanov (n. 1841), Peter Hutter, comerciant (n. 1840), Joseph Pitter,
grădinar (n. 1851), Johan Pudel, prof. de muzică vocală (n. 1883), Maria Ana Seici (n. 1847), Pepi
Stelinger, tapițer (n. 1850) – catolici. Martin Roth, pantofar (n. 1835), Aron Zaizon (n. 1835)
protestanți - luterani.
Evrei (mozaici): Isach Benvenisti, speculant (n. 1840), Moisi Benvenisti, speculant (n.
1837), Simon Chirovici (n. 1831), comerciant, Iacob Dresler (n. 1848), strungar, Leibu Goldfarpu
(n. 1841), profesor, Leon Grosman (n. 1828 Iași), hăinar, Moritz Hornstein (n. 1847), vopsitor, Ițic
Leibu (n. 1823), tinichigiu, Avram Maisler (n. 1840), tâmplar; Șeicu Marcu (n. 1848), vopsitor,
Leibu Markus (n. 1848), vopsitor, Leon Melemet (n. 1824), comerciant, Moisi Nisal (n. 1838),
vopsitor, Iacov Rafail Penchas (n. 1830), croitor, Marcu Rais (n. 1833), vopsitor, Lasar Rosner (n.
1821), ceauș bisericesc, Haim Rott (n. 1845), zugrav, Avram Sabetai (n. 1859), vopsitor, Lazar
Theodor (n. 1843), vopsitor124.
5. Str. Muzicanților: Ferentz Sabo, fierar (n. 1827) – catolic. Evrei: Aron Bemțevi (n. 1839),
copertar, Beniamin Fischmann (n. 1846), tinichigiu, Herși Samuil (n. 1842), comerciant, Hers
Tivion (n. 1845), perier.
6. Str. Samson: Vucal Ștrein, inginer (n. 1832) - catolic.
7. Str. Libertății: Peter Keller, zidar (n. 1866), Iulius Kunamer, mecanic (n. 1859), Frantz
Schveiger, tâmplar (n. 1858), Sigismund Vatzy, tâmplar (n. 1858), Nicolas Septille, funcționar (n.
1848), francez – catolici. Eduard Tipter, muncitor (n. 1870) – protestant. Evrei: Solom Iritz (n.

118
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. 2/1892, f. 12 v.
119
„Gazeta” nr. 96/1875 din 21 sept., p. 1.
120
„Gazeta” nr. 19/1883 din 13 feb., p. 1.
121
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. 3/1881, f. 53.
122
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 6/1886, 2,3/1904, 2/1906, 4/1892, 8/1900, 4/1892, 2/1871, 1 și
21/1868, 7/1882, 8/1908, 1/1899, 13/1892 – după ordinea prezentării persoanelor.
123
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos.nr. 1/1883, 5/1882, 2. 1884, 12/1883, 12/1882, 1și 4/1883, 2/1877,
1/1884 – pentru ambele străzi.
124
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 1/1883, 3/1879, 5/1883, 10/1877, 10/1882, 1/1876, 8/1877, 12/1881,
5/1882, 22 și 23/1867, 1/1882, 1/1868, 5/1883, 7/1869, 4/1870, 4/1872, 1/1877, 9/1871, 11/1883, 3/1875, 1/1866, 5, 7,
10/1885, 4/1872, 6/1900, 3/1877, 3/1883, 13/1881, 2/1876, 9/1888, 1 și 8/1900, 2/1900, 8/1903.
249
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

1864, mecanic, dom. nr. 3, Robert Lasar (n. 1865), comerciant, dom. nr. 27 Haim Levi (n. 1853),
comerciant, dom. nr. 21, Iancu Löwinshon (n. 1865), funcționar comercial, Leon Schwartz (n.
1860), lemnar, dom. nr. 19.
8. Str. Calomfirescu: Josef Fiala, zugrav (n. 1872), Ștefan Wachther, tâmplar (n. 854) - catolici.
9. Str. Bazilescu: Carolina Greppel. Mai există și alți locuitori alogeni unde în documente este
menționată numai suburbia. Enumerăm numele acestor persoane: Francisca Andras (n. 1860), căs.
cu ziaristul Ion Georgescu, Andrea Sabo, bucătăreasă (n. 1816), Isvan Toth, tâmplar (n. 1855) –
catolici125.
10. Str. 10 Mai: Iosef Beresi, inginer (n. 1876), dom. str. 10 Mai, nr. 5, catolic, cetățean, elvețian
Volf Slemovici (n. 1847), curelar – evreu.
11. Str. Ferentarilor: Richard Hirsenson (n. 1837), pianist – evreu.
12. Str. Madona Dudu (n.n. o parte aparținea de Brândușa). Moise Mendel (n. 1827), vopsitor –
evreu.
13. Str. Mihai Bravu: Moritz Sreckinger (n. 1851), profesor – evreu.
În aceiași zonă s-au stabilit și români sud-dunăreni sau ardeleni. Dintre ardeleni amintim pe
Petre Avram, n. Orlat la 1845, măcelar, Ioan Barach, n. 1860, Poplaca – Sibiu, Achim Vestineanu,
n. 1862, plugar, dom. str. Zidu Barați126. Din sudul Dunării au venit Aneta Dumitru, n. 1860 în
Insula Scopol – Grecia, dom. str. Zidu Barați, nr. 1450 și Zoe Sterie, n. 1843, Macedonia, dom. str.
Libertății, nr. 17127.
Consulul elen Mihail Baseli în ultimul sfert al secolului al XIX-lea avea casă cu etaj în
vecinătatea străzii Brândușa (ulterior după 1881 str. 14 Martie)128.
În suburbia Brândușa se afla și un centru puternic de lăutari vestiți pe atunci din care
amintim pe Iancu Basaru (n. 1845, Ion Bănăilă (n. 1833), dom. str. Berăriei, Tache Buică – vestită
familie de lăutari pentru sec. XVIII-XX, dom. str. Primăverii, nr. 28, Pătru cobzar (n. 1844)129.
Pe lângă numeroasele ateliere individuale, de familie, și în special de fierărie în special, de
croitorie, de cojocărie, etc., mai era un atelier de țesătorie pe la 1892 al lui Axentie Pilca (str.
Libertății) – român macedonean.
Tot pe str. Libertății, nr. 24, în anul 1875 se năștea în casa antreprenorului inginer Stavri
Ciuceanu și Diamandia (n. în Ohrida – Macedonia), Ștefan Ciuceanu (1875-1936), viitorul fondator
în aprilie 1915 al Muzeului Olteniei. Tot pe această stradă la intersecția cu str. Madona Dudu se
năștea unul din cei mai mari și apreciați numismați români recunoscut pe plan intern și
international. Pe str. 14 Martie s-a născut în anul 1859 celebrul tenor Grigorie Gabrielescu (1859-
1915), care a cântat stagiuni întregi la Teatrul de operă Scala din Milano și pe alte scene celebre din
Europa și America Latină. Pe str. Carada, în casa aromânului Nicolae Carada se năștea în 1836
Eugeniu Carada (1836-1910) – scriitor, publicist, dar și renumit economist, fiind timp de 27 ani
director al B.N.R.
Din analiza documentelor de epocă constatăm existența în armonie deplină a mozaicilor,
catolicilor, luteranilor, indiferent de cetățenie (austro-ungară și germane mai ales, dar și greacă,
franceză sau elvețiană) și naționalitate.
Fără a intra în amănunte enumerăm și fântânile din această zonă istorică: Fântâna cea veche
„aflată pe pârâu sub podul din strada Madona Dudu130, Cișmeaua Samson, aflată la intersecția cu
str. Matei Basarab131, „cişmelele aflate mai la vale de biserica Madona Dudu”132 , tot aici s-au aflat
125
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 12/1876, 3/1876, 1/1875, 3/1877, 11/1876, 2/1868, 3/1906, 8/1900,
2/1900, 5/1892, 1/1903, 5/1892, 3/1900, 1/1898, 2/1875, 6/1866, 7/1884 – pentru străzile de la nr. 6-9.
126
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 9/1885, 9/1892, 1, 9/1882.
127
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 9/1882 și 8/1907.
128
„Gazeta” nr. 37/1883 din 27 mart., p. 1.
129
SJAN Dolj, fond Primăria, reg. st. civ., dos. nr. 6/1866, 3/1869, 4/1871; „Gazeta” nr. 6/1876 din 12 iun., p. 1.
130
SJAN, fond Primăria, serv. adms., dos. 1/1888, f. 12.
131
Iordache, Năstase, 1999, pp. 40-41.
132
Iordache, Năstase, 1999, pp. 16-17.
250
RĂDULESCU Toma

școlile: Şcoala de Psaltichie de la biserica Madona133, Școala Centrală din Craiova (1834-1846)134,
Şcoala profesională de fete de lângă Muzeul Olteniei înfiinţată în anul 1880135.
Cu detalii prezentăm clădirea Muzeului Olteniei unde au funcționat în perioada 1906-1948
Școala primară de băieți nr. 2 și Școala primară de fete, nr. 4 „Madona Dudu”
La 15 feb. 1906 Epitropia bisericii Madona Dudu reprezentată de I.D. Grecescu, C.
Carianopol şi C. D. Cernătescu donează locul de peste drum Primăriei Craiovei, loc situat între str.
Madona Dudu, str. 14 Martie, str. Libertăţii şi str. 10 Mai, loc care a aparţinut familiei Golfineanu şi
Ralian şi care a fost cumpărat de epitropie pentru construirea a două şcoli primare pentru fete şi
băieţi cu singura condiţie ca acestea să poarte numele de Madona Dudu136. În clădirea nou
construită funcționa, Școala de băieți nr. 2 „Madona Dudu” și Școala de fete nr. 4 „Madona Dudu”.
Clădirea, azi sediul secției de istorie a Muzeului Olteniei era împărțită în două, fiecare din școli
având câte 20 camere a câte 650 m.p., două ieșiri separate. Terenul donat 15 feb. 1906 de către
Epitropia Bisericii Madona Dudu avea o suprafață lată de 51,60 metri și lungă de 71 de metri.
Donația a fost acceptată de Consiliul general comunal din 23 feb. 1906, primar Constantin
Chintescu137. După fișele de imobil întocmite de Serviciul Economic al primăriei Craiovei în anul
1939 pe terenul din fața bisericii a fost construită o clădire înainte de primul război pe atunci pe
strada Madona Dudu nr. 58, care adăpostea pe o suprafață de 650 m.p. două școli: Școala de fete,
nr. 4, „Madona Dudu” și Școala de băieți „Madona Dudu”, fiecare școală dispusă pe câte un palier.
Spre exemplu Școala de fete avea la parter săli de clasă, cameră bibliotecă, două coridoare în fața
sălilor de clasă, debara sub scara de serviciu, la etaj erau 3 săli clase, cameră bibliotecă, două
coridoare în fața claselor, vestiar, hol cu casa oamenilor de serviciu, cameră pentru secretariat.
Clădirea era împrejmuită cu grilaj de fier pe soclu de zidărie, cu stâlpi de zidărie, cu două porți de
fier la fațadă. În curte se afla o pompă automată. Școala era dotată cu icoane, sobe de teracotă, table
de scris cu trepied, cuiere, etc. În același fel era și Școala primară de băieți „Madona Dudu”138.
Lângă aceste școli pe str. Libertății se afla, ca și azi, un scuar de 634 m.p.139
Cele două școli primare au funcționat până în anul 1948, când clădirea din inițiativa lui dr.
C.S. Nicolăescu-Plopșor și cu ajutorul colegului său Ștefan Voitec, pe atunci ministrul
învățământului, a fost transferată Muzeului Olteniei – aici funcționau toate secțiile: istorie,
etnografie, artă (în anul 1954 s-a înființat Muzeul de Artă în Palatul Dini Mihail).

IZVOARE DEMOGRAFICE INEDITE


I. 1832-1865. Registe stare civilă (suburbia) mahalaua Madona Dudu
1832. Botezaţi: 1. 21 feb., Gheorghe şi Grigorie fiii lui Dincă Zătreanu, naş Elenca Ghimpeţeanca
din mahalaua Mântuleasa; 2. 23 apr., Petru ţigan sin Ion costoraru din mahalaua Sf. Nicolae; 3. 23
apr. Gheorghe fiul lui Marin croitoru, naş Hota tâmplaru; 4. 31 iul., Nicolae sin Costandin grecu,
naş sora Băcălbăţoaia; 5. 30 sept., Pătru fiul lui Barbu curăraru, naş Pătru curăraru; 6. 9 oct.,
Dumitru sin Dumitraşcu pitaru, naş Gheorghe curăraru; 7. 4 dec., Costandina, fiica popei lui
Anghel, naş Costandin brutaru; 8. 23 dec., Costandin fiul lui Grigorie Bengescu, naş Ştefan
Bengescu din mahalaua Obedeanu.
SJAN Dolj, Registre stare civilă, dos. 31/1832- botezaţi.

133
Buzera, 1971, p. 560; Popescu, 2009, pp.185-186.
134
Andrei, 2001, pp. 52-54.
135
SJAN, fond Primăria, serv. adms., dos. 2/1883, f. 4, 40, 44; Epitropia 1883 ; Dinu, 1986, p. 118; Deaconu, 2001, p.
238; Anuarul Şcoalei, pp. 4-7, 20; Cioarec, 2009, p. 196; Ivănescu, 2001, pp. 234-239.
135
Cioarec, 2009, p. 196; Ivănescu, 2001, pp. 234-239.
136
SJAN, Dolj, fond Primăria, serv. adms, dos. nr. 137/1906, f. 1-3, 8, 26.
137
SJAN, Dolj, fond Primăria, serv. teh., dos. nr. 26/1939, f. 5, 8; dos. nr. 31/1939, f. 1.
138
SJAN, Dolj, fond Primăria, serv. teh., dos. nr. 31/1939, f. 1-19.
139
SJAN, Dolj, fond Primăria, serv. teh., dos. nr. 205/1939, f. 7.
251
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Cununaţi: 1. 6 feb, Pătru sin Teodor diaconu cu Maria sin Stanca, naş popa Enache sin Barbul; 2.
26 oct., Dumitru sin Radu Braneţu din mahalaua Sf. Arhangheli cu Maria sin Marica braşoveanca,
ambii la a doua cununie, naş Costandin Dimitriu.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 32/1832- cununaţi.
Morţi: 1. 20 ian., Petru sin Stan de lingoare, 30 ani; 2. 6 febr., Marica, soţia lui Ioniţă, din naştere,
de 30 ani; 3. 1 matr., Alicsandru sin Grigorie, de vărsat, şase lui; 4. 12 iul., Stancu sin Sotir, de 20
ani; 5. 10 sept., Marin sin Pătru, de vărsat, 4 ani; 6. 17 sept., Manolea sin popa Stanciu, de vărsat; 7.
14 dec., Pantelimon sin Ion, de vărsat, 80 ani.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 33/1832 - morţi.
1833. Botezați: nu se află reg. de st. civ. la SJAN Dolj.
Cununaţi: 1. 5 feb. Dumitru rachieru cu Maria sin postelnic Dumitru, naşi Dumitru rachieru cu
soţia sa Stana; 2. 5 feb., Gheorghe sin Costandin cu Maria sin Ioan tărzibaşa, naşi Costandin
Teodoru cu cumnata Rada; 3. 20 oct., Zisul sin Nicolau cu Costandina sin Ivan din mahalaua Sf.
Ioan Hera, naşi Costache cofetarul cu Sultana soţia sa; 4. 12 nov., Teodor sin Stancu cu Stana sin
Dima, naşi Ştefan şi Bălaşa soţia sa; 5. 13 nov., Ion sin Pantelimon cu Stana sin Nicolae, naşi Ioan
bărbieru cu Ioana soţia sa; 6. 26 nov., Enache sin Ioan cu Fira sin Marin, naşi Şerban abagiu cu
Bălaşa soţia sa.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 9/1833 - cununaţi.
Morţi: 1. 12 ian., Elena preoteasa, de lingoare, 40 ani; 2. 30 iun., Artemie călugăru, de lingoare, 80
ani; 3. 4. iul., polcovnicul Ioan, de lingoare, 60 ani; 4. 25 iul., Maria sin Ioniţă Roşianul, apucat, 3
zile; 5. 26 iul., Petre sin Gheorghe lăcătuşu, de epilepsie, 4 ani; 6. 15 sept., Dumitru sin Ilinca
văduva, de epilepsie, 2 ani; 7. 21 sept., Radul rachierul, sfrijit, 35 ani; 8. 22 sept., sora Balcul
Băsaia, de lingoare, 70 ani; 9. 25 sept., Anastasia lui Manolache grădinarul, de bube la gât, de 16
ani; 10. 28 oct., Maria soţia lui Ilie curărarul, de lingoare, 35 ani.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 8/1833 – morţi şi 10/1834 - greşit trecut la anul 1834,
de fapt tot 1833.
1834. Botezaţi: 1. 7 ian., Ilinca, părinţi: Pătru sin Dumitru şi Stana sin Nicola, naş Bălaşa văduva;
2. 12 şi 14 ian., Pătru, părinţi: Stan sin Dumitru şi Maria sin Ioan din satu Creţeşti, naş Pătru
cureraru; 18 şi 21 ian., Păuna, părinţi: Oprea sin Alecsandru şi Stana sin Matei din satu Creţeşti, naş
Pătru postelnicu; 4. 1 şi 8 feb., Pătru, părinţi: Ioan sin Ioan şi Ilinca sin Stan, naş Pătru postelnicu; 5.
8 şi 12 feb, Maria, părinţi: Dumitru sin Dumitru şi Ioana sin Neagoe din mah. Mântuleasa, naş
Costin din Dafni; 6. 22 şi 25 nov., Gheorghiţa, părinţi: Ioan sin Dumitru şi Ioana sin Ioan cureraru,
naş Ion plugaru; 7. 1 dec., Păun, părinţi: Florea cureraru sin Stan şi Păuna sin Dumitru, naş Pătru
postelnicu; 8. 13 şi 16 dec., Pătru, părinţi: Ştefan şelaru şi Maria sin Ioan, naş Pătru postelnicu; 9.
19 şi 25 dec., Nicoliţa, părinţi: Pătru sin Ioan cizmaru şi Maria sin Nicolae din mah. Sf. Gheorghe
Vechi, naş Dumitraşcu croitoru; 10. 18 şi 22 dec., Zoiţa, părinţi: Badea Matei şi Maria sin Nicola,
naş Ioan Caragescu; 11. 20 şi 23 dec., Mihai, părinţi: Costandin Zătranu şi Maria din mah. Pătru
Boji, naş Ioan Roşianu.
Cununaţi: 1. 11 ian. Teodor Teodorovici cu Costandina, fata lui Barbu Stanovici, naşi Costandin
Ioanovici şi Maria; 2. 4 feb., Stanciu Barbuvici cu Ioana, fata lui Ştefan Ilievici, naşi Pătru
Nicolaevici şi Maria Popovici; 3. 25 feb., Anghel Popovici din mah. Sf. Dumitru cu Zoiţa, fata lui
Isigea Badievici din mah. Sf. Dumitru, naşi Tudosie Popovici şi Maria Ionivici; 4. 16 mart., Ioan
Neamţu cu Ilinca, fata lui Costea Ciocău din satu Braloştiţa, naşi D.D. Ioniţă Roşianu şi Catinca; 5.
6 mai, Ioan Popescu din mah. Mântuleasa cu Maria, fata lui Gheorghe grecu, naşi Enache grecu şi
Zoiţa greaca; 6. 23 oct., Ioan Buzduc din satul Drăgoteşti cu Stanca, fata lui Radu Ciocan din satul
Saca, naşi Badea Lădescu şi Neacşa din satul Boşoteni; 7. 13 nov., Tănasie Măcel grecu cu Stana,
fata lui Ioan grădinaru din mah. Sf. Dimitrie, naşi Gheorghe grecu şi Ilinca sârba.
Morţi: 1. 8 ian., Ioana popa Enache Bold; 2. 16 ian., Maria popa Enache Bold; 3. 14 febr., Ilinca
Dumitreasca brutaru; 4. 9 mart., Grigorie Irinifa Golfineanca; 5. 2 apr., Ioana Stan curerarul; 6. 18
iun., Ioan Stancu bărbierul; 7. 28 iul., Joiţa Hristodor sărdarul, spovedită de exarhul Grigorie de la
252
RĂDULESCU Toma

biserica Sf. Ilie; 8. 21 aug., Costandina popa Enache Bold; 9. 15 nov., Ioan Ioan Curălea din satul
Corlăţel.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 5/1834.
1835. Botezaţi: 1. 8 şi 13 ian., Manda, părinţi Elenca şi Ioan Coşoveanu, naş Iordache Otetelișanu;
2. 13 şi 20 ian., Angelica, părinţi Smaranda şi Grigore Bengescu prezident, naş Gheorghe
Bengescu; 3. 17 şi 20 ian., Gheorghe, părinţi Ioana şi Gheorghe rachieru, naş Gheorghe croitoru; 4.
10 şi 11 feb., Ioan, părinţi Costache şi Maria Amanu, naş Pârvulea Ivăţoaia; 5. 11 şi 13 feb.,
Gheorghe, părinţi Ancuţa şi Gheorghe Fălcoianu, naş Gheorghe....; 6. 25 şi 28 feb., Nicoliţa, părinţi
Manda şi Sima Scânteiu pescaru, naş popa Enache; 7. 2 şi 3 mart., Teodor, părinţi Ecaterina şi Ioan
Sinescu moşieru, naşă Maria....; 8. 14 şi 17 mart., Paraschiva, părinţi Teodora şi Ioan abagiu, naş
Ştefania...; 9. 8 şi 18 mart., Gheorghe, părinţi Stana şi Teodor vistieru, naşă Ecaterina Otetelişanca;
10. 16 şi 23 apr., Gheorghie, părinţi Ioana şi Gheorghe Mititelu potcovaru, naş Ilie brutaru; 11. 22 şi
23 iun., Rada, părinţi Maria şi Costandin Măcescu, naş Gheorghie doftoru; 12. 11 şi 17 iul., Maria,
părinţi Safta şi Gheorghie Bădulescu bărbieru, naş Vasile ? pantofaru; 13. 20 şi 28 iul., Atanasia,
părinţi Maria şi Ion Moscoleanu măcelaru, naş Tănasie măcelaru; 14. 1 şi 8 sept., Sultana, părinţi
Petra şi Nicolae căldărar ţigan, naş Gheorghe ţigan; 15. 5 şi 8 oct., Ioana, părinţi Maria şi Pătru
bogasieru, naş Ivan Filea; 16. 8 şi 10 nov., Aniţa, părinţi Maria şi Costandin Zătreanu judecătoru,
naş Elenca Roşianca; 17. 20 şi 24 nov., Ilinca, părinţi Ilinca şi Ioan Roşianu moşieri, naşă Maria
Cioculeasa; 18. 8 şi 23 dec., Maria, părinţi Maria şi Ioan Căpraru, naş Ioan Căpraru; 19. 20 şi 25
dec., Ioan, părinţi Rucsandra şi Gheorghe ţiganu, naş Maria logofeteasa.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos.7 şi 36/1835 – botezaţi
Cununaţi: 1. 8 ian. Gheorghe logofătu sin Costandin plugar ot Godeni, cu Elenca, fiica Mariei şi
Nicolae plugaru ot Mileşti, naşi sărdar Gligorie Bengescu şi Rada, soţia sa; 2. 30 ian., Hristea
croitor sin Stan plugar ot mah. Sf. Gheorghe Nou cu Smăranda, fiica Ionicăi şi Dincă Costandin ot
Popânzăleşti, naşi Gheorghe postelnicel cu soţia sa Păuna; 3. 16 feb., Stan cojocar sin popa Andrei
ot Potbăniţă cu Ecaterina, fiica Bostei şi a lui Gheorghe precupeţ ot Sf. Gheorghe Nou, naşi Sandu
Guran cojocar şi soţia sa Elena; 4. 28 feb., Costandin rachier sin Stan hangiu ot mah. Sf. Dimitrie cu
Gheorghiţa, fiica Radăi şi Voicu croitor ot nah. Sf. Dumitru, naşi Costandin braşoveanu cu soţia; 5.
4 oct., dumnealui Ioan Maiorescu inspector şcoalei împărăteşti ot Bucureşti cu Maria, fiica Stancăi
şi Ioan neguţător ot Dudu, naşi Petrache Poenaru cu soţia sa.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 24/1835 - cununaţi.
Morţi: 1. 23 ian., Ioan rachieru; 2. 14 feb., Gheorghe Bărboiu căldăraru; 3. 15 mart., Stanca
Roşianca; 4. 25 apr., Mladina sârboaica, cismăreasa; 5. 6 iul., Nicolae Buta cizmaru; 6. 14 nov.,
Ioan Mihaiu vieru; 7. 28 dec., Ioan Nicolaiciuc cureraru.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 37/1835 - morţi.
1836. Botezaţi: 1. 3 şi 7 feb., Anastasia, părinţi Ioana şi Ion Cureralu, naş Tănasie măcelaru; 2. 8 şi
16 feb., Ştefan, părinţi Gheorghiţa şi Vasile plăpumaru ot mahalaua Sf. Ilie, naş Ştefan sin
Călineanu iuzbaşa; 3. 20 şi 23 feb., Ioan, părinţi Petrea şi Barbu curălaru, naş Ioan sin Radu
cizmaru; 4. 21 şi 24 feb., Păuna, părinţi Mitrana şi Mihai plugaru ot mahalaua Craioviţa, naş Pătru
postelnicu; 5. 18 şi 23 apr., Ioan, părinţi Maria şi Ioan Flecner neamţu tâmplaru, naş dumnealui
sărdaru Grigore Bengescu; 6. 10 şi 13 mai, Zoiţa, părinţi Ancuţa şi Tănasie curelaru ot mahalaua
Craioviţa, naşă Zoiţa sin Mihai; 7. 20 şi 28 iun., Evgheniţa, părinţi Ecaterina şi Petrache logofăţelu
Ţenovici, naş Sevastiţa sin vistiaru Costandin Poenaru; 8. 5 şi 9 iul., Enache, părinţi Ioana şi Mărin
dulgheru, naş popa Ianache; 9. 10 şi 19 iul., Maria, părinţi Elena şi Ilie Aexiu logofătu ot mahalaua
Sfinţilor Erarşi ot Fir, naş stolnicu Costandin Zătreanu; 10. 15 şi 20 iul., părinţi Sofia şi Teodor ...,
naş stolnicu Dincă Zătreanu; 11. 9 şi 10 nov., Pătru, părinţi Păuna şi Florea bărbier, naş Pătru
curelaru; 12. 12 şi 22 nov., Costandin, părinţi Sora şi Gheorghe lăcătuşu ot mahalaua Sf. Troiţă,
naşă Costandina sin Mihai Oleabă; 13. 13 şi 22 nov., Barbu, părinţi Maria şi Stancu Sluger, naş
Barbu sin Stanca Livezeanca; 14. 5 şi 10 dec., Ioan, părinţi Ioana şi Ivan grădinaru, naş Pătru

253
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

curelaru; 15. 10 şi 11 dec., Ştefan, părinte Smaranda Bengeasca ot Obedeanu, naş Ştefan Bengescu;
16. 11 şi 19 dec., Evghenia, părinţi Elenca şi Iancu Golfineanu, naşă Uţa Beneasca.
Cununaţi – nici o cununie (n.n.)
Morţi: 1. 30 ian., Barbu sin Ioan curelaru; 2. 19 feb., Ioan căpraru suditu chesaricesc; 3. 27 feb.,
Barbu sin Ioan curelaru (n.n. identic cu nr. 1); 4. 5 mart., Gheorghiţă sin Ion măcelaru; 5. 17 mart.,
Chero sin Matei sluga străină; 6. 8 apr., dumnealui Ioan epistatu poştelor; 7. 16 apr., dumnealui
domnul Dimitrie ofiţeru de miliţie; 8. 26 iun., Ana sin Ion Florea tâmplaru; 9. 26 iun., Ioan sin Radu
slugă străină; 10. 10 nov., Păuna sin Florea bărbieru; 11. 11 nov., Pătru sin Florea bărbieri; 12. 13
nov., Dumitru sin Costantin bărbieru; 13. 16 nov., Costandina fiica lui Gheorghe lăcătuşu.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 3/1836.
1837. Botezaţi: 1. 1 şi 2 ian., Ecaterina părinţi Maria şi Dincă Zăgranu, naş Maria Ghimpeţeanca; 2.
7 şi 10 ian., Ioan, părinţi Maria şi Pătru cizmar, naşă Sanda a lui Tănasie rachieru; 3. 9 şi 13 ian.,
Ilinca, părinţi Rada şi Gheorghe plugar, naş Raico sin Petre corălar; 4. 22 şi 24 ian., Elena, părinţi
Maria şi Costache Aman, naş Pârvu croitor; 5. 18 şi 24 ian., Sultana, părinţi Victora şi Petre
profesor, naşă Maria sărdăreasa, 6. 11 şi 21 febr., Chiriachiţa, părinţi Ana şi Pârvu rachier, naşă
Anica sin Statie; 7. 2 şi 6 apr., Iova, părinţi Ilinca şi Voicu plugar ot Bucovăţu, naş Sava sin Pană; 8.
31 mai şi 6 iun., Maria, părinţi Pătra şi Barbu curelar, naşă Maria lui Pătru curelar; 9. 7 şi 10 iun.,
Maria, părinţi Ioan şi Stan sin Barbu plugar, naş Efrim sin Stan plugar ot Sopot; 10. 11 şi 19 sept.,
Costandin, părinţi Maria şi Ion.... tâmplar, naş Costandin sin sărdar Gligorie Bengescu, naş Ştefan
Bengescu porucic; 11. 10 şi 14 oct., Pătru, părinţi Ana şi Dumitru Mugur căldărar, naş Pătru sin
Petru; 12. 8 şi 18 oct., Păun, părinţi Ilinca şi Ion rachier, naş Pătru postelnicul; 13. 20 şi 26 oct.,
Maria, părinţi Smaranda şi sărdar Gligorie Bengescu, naş Ştefan Bengescu porucic; 14. 4 şi 11 nov.,
Nedena, părinţi Elenca şi Ilie ungureanu, naş Dumitrache croitor; 15. 9 şi 13 dec., Costandina,
părinţi, Sofia şi Preda cizmar, naş Ion corelar.
Cununaţi: 1. 8 ian., Gheorghe logofăt sin Costandin plugar ot Godeni cu Maria fiica Mariei Ţeni
plugar ot Melineşti, naşi sărdar Gligore Bengescu cu soţia Smaranda; 2. 30 ian., Hristea croitor sin
Stan sârbu plugar ot Sf. Gheorghe Nou cu Smăranda fiica lui Ionisifora călugăriţa şi Dincă
Costandin ot Popânzăleşti, naşi Pătru postelnicelu şi soţia lui Păuna; 3. 16 feb., Stan cojocar sin
popa Andrei, ot mahalaua Potbaniţa cu Caterina fiica... or Sf. Gheorghe Nou, naşi Sandu Guran
cojocar sin Ţenea? cu soţia sa Elena; 4. 28 feb., Costandin rachier sin Stan Hagiu ot Sf. Dimitrie cu
Gheorghiţa fiica Radei şi a lui Ion croitoru ot Sf. Dumitru, naşi Costantin braşovean şi soţia....; 5. 4
oct., dumnealui Ion Maiorescu inspectoru şicoalelor împărăteşti ot Bucureşti cu Maria, fiica Stancăi
şi lui Ion neguţător, naşi Petrache Poenaru cu soţia sa.
Morţi: 1. 11 ian., Andriana fiica Ancuţei, 2. 30 ian., Maria lui Todorache cântăreţu; 3. 14 feb.,
Cheraţa a lui Iovan rachier; 4. 22 mai, Barbu fiu lui Stanciu profesoru (n.n. Stanciu Căpățâneanu);
5. 17 iul., Zoe fiica lui Gligorie Bengescu, 6. 12 aug., Gheorghiţa fiica lui Mitrache curelar; 7. 21
aug. Şărban abagiu; 8. 25 nov. Smăranda lui Radu rachier; 9. 14 dec., Costandin sin Preda cizmar.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 22/1837; 25/1837, morți.
1838. Botezaţi: 1. 20 şi 30 ian., Gheorghe, părinţi Ecaterina şi Petrache Ţenovici, naş cluceru
Iordache Otetelişanu; 2. 5 şi 10 feb., Nicolae, părinţi Elena şi Iancu plugaru, naş Nicolae Andrei
măcelaru; 3. 6 şi 13 mart., Ecaterina, părinţi Ana şi popa Enache, naşă Ecaterina Rusăneasca; 4. 5 şi
10 apr., Pătru, părinţi Smăranda şi Hristea croitor ot Sf. Gheorghe, naş Pătru postelnicu; 5. 5 şi 10
aug. Ioan, părinţi Zamfira şi Costaiche sin popa Ghiţă ot Sf. Dimitrie, naşă Bălaşa Sineasca; 6. 6 şi
14 aug., Amalia, părinţi Maria şi Ioan Maiorescu, naş Petrache Poenaru; 7. 3 şi 6 sept., Ilie, părinţi
Dobriţa şi Calofir ţiganu zlătaru, naş Costaiche....; 8. 8 şi 16 oct., Ivana, părinţi Sofica şi Gheorghe
lăcătuşu, naşă Costandina; 9. 6 şi 13 nov., Mihai, părinţi Sofica şi Preda cizmaru, naşă Ecaterina sin
Diaconu Dumitru; 10. 7 şi 13 nov., Adelaida, părinţi Dumitra şi Ştefan plugaru ot Gârleşti, naşă
Joiţa fiica dumnealui Roşianu.
Cununaţi: - nu sunt

254
RĂDULESCU Toma

Morţi: 1. 6 mai., Alexandru sin Taiche Ţena, de 6 luni de vărsat; 2. 3 nov., Nicolae sin Bănică
arendaş de ani 40, de vărsat; 3. 6 nov., Maria văduva de ani 70, de vărsat.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 5/1838.
1839. Botezaţi: 1. 1şi 5 feb., Ioan, părinţi Stanca şi Matei plugar, naş Dumitru Ioan Ralian; 2. 2 şi 5
feb., Iancu, părinţi Iudita văduva, doica, naş Iancu Golfineanu; 3. 3 şi 5 mart., Ioan, părinţi Ioana şi
Ioan cureraru, naş Ioan Mofleanu plugaru; 4. 3 şi 7 matr., Ioan, părinţi Nedelea şi Dumitraşcu
croitoru, naş Gheorghe croitoru; 5. 16 şi 19 mart., Dumitru, părinţi Ioana şi Drăghici moşieru, naş
Dumitru sin călugăriţa; 6. 27 şi 30 mart., Dumitrana, părinţi Zoiţa şi Anghel tabacu din mahalaua
Sf. Dimitrie, naş diaconu Costandin; 7. 28 mart. şi 2 apr., Maria, părinţi Eftimia şi Hagi Gheorghe
rachieru ot Sf. Dimitrie, naş Hagi Costandin băcanu; 8. 11 şi 23 apr., Gheorghe, părinţi Maria şi
Fanaiche croitoru din mahalaua Sf. Dimitrie, naş Grigorie croitoru; 9. 29 apr. şi 7 mai, Teodosia,
părinţi Manda şi Ioan robu domnului Taiche Copciu ot Obedeanu, naşă Stanca ţiganca, văduva; 10.
7 şi 14 mai, Dumitrana, părinţi Ana şi Pârvu rachieri, naş Marin plugar; 11. 8 şi 14 mai, Ioan,
părinţi Elenca şi Ioan Raliu, naş Ioan Gigârtu; 12. 28 mai şi 11 iun., Nicolae, părinţi Ana şi Mihail
pantofaru, naşă medelnicereasa Păuna văduva; 13. 3 şi 10 dec., Nicolae, părinţi Sofica şi Teodor
psaltu, naş sărdaru Ioan Ralia; 14. 10 şi 17 dec., Ecaterina, părinţi Floarea şi Grigorie Botezatu
şăpcaru, naşă Anica Rusătoaia; 15. 10 şi 19 dec., Păuna, părinţi Stana şi Stanciule ţiganu sin Ioan,
naş Petre postelnicelu sin Stan Orodoleanu; 16. 15 şi 21 dec., Dumitru, părinţi Dumitrana şi Nicolae
cojocaru, naş popa Dumitru sin popa Iacov.
Cununaţi: 1. 29 ian., Grigorie şăpcaru botezatu cu Floarea, fiica Ancuţei şi a lu popa Enaiche, naşă
Anica Rusătoaia; 2. 9 apr., Dumitru sin Ştefan sârbu cu Stana, fiica Domnicăi sârba văduva, naşi
popa Enache cu Ana soţia sa; 4. 13 nov., Sandu cureraru sin Ioniţă cureraru cu Preda, fiica Păunei
văduvei ot mahalaua Târgu de Afară, naşi Petre paharniceru cu Păuna soţia sa.
Morţi: 1. 24 ian., Dumitru sin Ioan croitoru; 2. 20 iun., Costandin sin Stancu tâmplaru ot mahalaua
Troiţa; 3. 3 iul., Nicoliţa soţia lu Dumitru brutaru; 4. 6 iul., Maria soţia lu Pătru cureraru; 5. 22 iul.,
Ioan sin Andrei rachieru; 6. 25 iul., Pătru cureraru; 7. 27 aug., Marin sin Pătrun cizmaru; 8. 8 sept.,
Anastasia sin Ioan robu dumnealui Tache Copcea ot mahalaua Obedeanu; 9. 25 sept., Maria roaba
dumnealui Ioan Rioşanu; 10. 21 oct., Costandin sin Evanghelie grecu; 11. 23. dec., Ecaterina sin
Grigorie Botezatu tâmplaru.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 19/1839.
1840. Botezaţi: 1. 1 şi 6 ian., Evghenia, părinţi Maria şi Dumitru Ştefan Popovici lănaru din
mahalaua Sf. Dimitrie, naş Ştefan Ioanovici şăpcaru; 2. 15 feb., Bălaşa, părinţi Ilinca şi Gheorghe
brutaru din mahalaua Sf. Ilie, naşă Ana văduva sin Mihai croitoru; 3. 15 şi 18 feb., Titu, părinţi
Maria şi Ioan Maiorescu profesoriu, naş Titu Bengescu; 4. 15 şi 22 feb., Prohor, părinţi Savastiţa şi
Tache Copcea agi viaru din mahalaua Obedeanului, naş Ioan Rioşanu; 5. 15 şi 22 feb., Grigorie,
părinţi Victora şi Costandin Leca profesoru din mahalaua Obedeanu, naş Grigorie Otetelişanu; 6. 20
şi 27 mart., Ecaterina, părinţi Marica şi Dumitru sin Ricman rachier mahalaua Obedeanu, naş
Costandin Peca; 7. 2 şi 5 mai, Păuna, părinţi Zmaranda şi Hristea Gerea croitori din mahalaua
Orbeţilor, naş Pătru Otrepă; 8. 24 iul şi 15 aug., Ioan, părinţi Elenca şi Costandin Străichinescu
avocatu din mahalaua Pătru Boji, naş Ioan Ralea; 9. 10 şi 18 aug., Ioan, părinţi Anica şi Dumitru
Iorgu căldăraru din mahalaua Toţi Sfinţii, naş Pătru Mihăilescu paracliseru; 10. 8 şi 14 nov., Filip,
părinţi Sorina şi Preda Popescu cizmaru, naşă Safta sin Ioan curăraru, 11. 24 nov. şi 1 dec., Ana,
părinţi Ana şi popa Enache sin popa Băluţă, naş Răducan Ruset.
Cununaţi: 1. 21 ian., Smărăndache sin Ioan Brânzan cântăreţu din mahalaua Sf. Ilie cu Stanca sin
Ioan croitoru din mahalaua Sf. Ilie, naşi Ioan cojocariu şi Păuna soţia sa; 2. 20 oct., Maria sin Ion
Popescu arendaşu din satu Caraula cu Elena Niţă logofeteasa din mahalaua Obedeanu, naşi Radu
sin Anica Rusetoaia; 3. 12 nov., Petre sin Petre Mihăescu paracliseru cu Zinca sin Uţa văduva din
mahalaua Episcopia, naş Titu Bengescu judecător şi Marghioala Senţina.
Morţi: 1. 12 feb., Nicolae sin Mihalache Botezatu pantofaru; 2. 3 iun., Păuna sin Ioan Prejbeanu
rachieru; 3. 8 iun., Dumitru Zisu poruşnic la cancelaria poştii; 4. 22 iun., Petre picheru din miliţie;
255
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

5. 1 sept., Teodora sin Ştefan curăraru; 6. 6 oct., Ioan sin Pârvu rachieru; 7. 12 oct., Eleonora sin
Gherbanschi din miliţie; 8. 18 oct., Bălaşa Bogoioasa bărbiereasa; 9. 18 nov., Gheorghe lăcătuşu
Sotir.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1840.
1841. Botezaţi: 1. 22 şi 26 ian., Alecsie, părinţi Maria şi Nicolae tâmplaru Stoianovici ot mahalaua
Sf. Troiţă, naşu Alecsie Raico Cârstovici arendaşu; 2. 1 şi 2 feb., Ioana, părinţi Stana şi Eftimie
cobzăru ot mahalaua Dorobănţie Brânduşa, naşă Ioana, soţia popii lui Ioan Nedeianu.
Cununaţi: 1. 19 ian., Ion cojocaru sin Mihai Prună ot satu Işalniţa cu Păuna sin Barbu curăraru,
naşă Gheorghiţa văduva, soţia răposatului Oprea ungureanu.
Morţi: 1. 7 sept., Ioan sin Iancu Ralu.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi dos. 1/1841.
1842: nu se află reg. de st. civ. la SJAN Dolj.
1843. Botezaţi: 1. 2 şi 9 martie, Costandin, părinţi Elenca şi Ioan Rali sărdar, naş dumnealui
Apostol Costandin Crăsnaru; 2. 10 şi 18 martie, Floarea, părinţi Rada văduva roaba sărdăreasa
Ralea, naşă Dumitrana fiica lui Nicolae Bălaure; 3. 29 apr. şi 2 mai, Petru, părinţi Dumitra şi Ioan
Căntaragiu, naş Preda lăcătuşul, 4. 30 apr. şi 6 mai, Ana, părinţi Smaranda şi păharnicul Grigorie
Bengescul, naş dumnealui diaconu Costandin sin ego; 5. 6 şi 8 mai, Radu cel găsit la biserică, naşă
Maria sin Marin Slătineanu; 6. 20 şi 27 iul., Petra, părinţi Ana şi Dumitru căldăraru stăroste, naş
Petre paracliserul Maica Precesta Dudu; 7. 21 şi 31 iul., Pavel, părinţi Anicuţa preoteasa şi popa lui
Ioan Dudu, naş dumnealui domnul maiur Pavel Lenţi; 8. 13 şi 20 aug., Păun fiul Ioanei şi Stanciu
Lemneanul, naş Păun plugarul din satul Cernele de Sus; 9. 12 şi 19 sept., Hristea, părinţi Smăranda
şi Hristea aprodul, naşe postălniceasa Păuna; 10. 5 şi 12 oct., Elenca, mamă Ana soţia lui Mihalache
pantofaru, naş dumnealui domnul casieriu; 11. 4 şi 14 nov., Petru, părinţi Pena şi Preda simigiu ot
mahalaua Sfintei Episcopii, naşă postălniceasa Păuna, 12. 23 nov. şi 9 dec., Nicoliţa, părinţi Zoiţa şi
Dumitru ot satu Cernele de Jos, naşe dumnaei Maria soţia lui Costandin jimblar din mahalaua Sf.
Troiţe; 13. 8 şi 12 dec., Nicolae, părinţi Ioana şi Ion surugiu din mahalaua Dorobănţia, naş Andrei
sin Matei dărăbanţu din mahalaua Dorobănţiei; 14. 18 şi 22 dec., Anastasia, părinţi Bălaşa şi
Nicolae cizmariu, naş Ioan potcovaru.
Cununaţi: 1. 12 feb., Preda sin Mihai simigiu cu Pena sin Dumitru sârbul şi al Mariei sârba ot satu
Işalniţa, a doua cununie, naşi Petru postelnicelu cu soţia sa Păuna; 2. 25 iul., Mihai sin Măruntul
vizitiu robul dumnealui domnul Radu Ruset cu Stana sin Gheorghe vizitiu sin Ioana, naşi Mihai sin
Radu jimblaru cu soţia sa Sanda; 3. 30 iul., Barbul sin Ioan cojocarul cu Lucsandra sin Mihai
Pencioiul şi Stana, naşi dumnealui domnul maior Pavel Lenţii cu Maria soţia sa.
Morţi: 1. 12 aug., Păun sin Stanciu Lemneanul; 2. 21 nov., Stanciul sin Ionică robul răposatului
Alexandru Ralia.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 63/1843.
1844. Botezaţi: 1. 8 şi 16 ian., Elena, părinţi Maria şi Nicolae Toma vierariu, naş Iancul arnăutul
din mahalaua Obedeanu; 2. 20 şi 30 ian., Maria, părinţi Elenca şi Gheorghe grecul bragagiul, naş
Sterie bragagiu; 3. 2 şi 4 feb., Paraschiva, părinţi Gheorghiţa şi Pătru croitor, naş Petru băcanul din
mahalaua Brânduşei; 4. 29 feb. şi 20 mart., Hristache, părinţi Elenca şi Nicolae croitoru din
mahalaua Brânduşa, naş Costea croitoriul; 5. 1 şi 9 apr., Teodora, părinţi Zoiţa şi Gheorghe
croitorul sin dascălul Pavel din mahalaua Sf. Dimitrie, naş Dumitru sin Pavel brat ego; 6. 2 şi 7 mai,
Teodor, părinţi Stana şi Marin cizmariul ot Sfeti Gheorghe Nou din mahalaua Sf. Gheorghe Nou,
naş Antonie tabacul din mahalaua Sf. Dimitrie; 7. 13 iun., Dimitrie cel lăpădat la drumuri, naş
Oprea casieriul poştei de Bucureşti; 8. 25 şi 29 iulie, Dimitrie, părinţi Victoria şi Costandin Leca
din mahalaua Obedeanu, naş dumnealui domnul paharinicul Grigorie sin Ioan Otetelişanul; 9. 4 şi 9
iul, Maria, părinţi Ana şi Oprea casieriul poştii din Bucureşti, naş preotul Marin cliricul ot Dudu;
10. 15 şi 17 iul., Ana, fiica dumneaei sulgeresii Marii şi a dumnealui slugeri Nicolae Otetelişanu din
mahalaua Obedeanului, naş dumneaei sărdăreasa Ecaterina Filişanca; 11. 24 sept. și 1 oct.,
Costandin, părinţi Floarea şi Firică curărariu, naş Costandin croitoriul; 12. 23 nov. și 3 dec.,
256
RĂDULESCU Toma

Costandin, părinţi Ioana şi Ion maghistrul secţiei I din mahalaua Dorobănţiei, naş dumnealui
săradariul Scarlat Stăncescul din mahalaua Petre Boji.
Cununaţi: 1. 20 aug., dumnealui Nicolae sin dumnealui domnul paharnic domnul Gheorghie Opran
din mahalaua Pătru Boji cu Ana, fiica răposatului Dimitrie Chinezu, el la a doua cununie, naşi mai
marele domn şi postelnic Ioan Bibescu cu Maria postelniceasa, soţia sa; 2. 25 aug., dumnealui pitar
Hristache Ionciu din Bucureştiul din mahalaua Sfântului Ilie cu Smăranda Săuleasca tot din
mahalaua Sfântului Ilie, dumnealui a doua cununie, nună fiindu-le dumneaei pităreasa Smăranda
Coţofeanca.
Morţi: 1. 14 ian., Petre postelnicelu Orodoleanul de lângă Hanul Nemţescu; 2. 28 ian., Nicolae sin
Radu vizitiu din mahalaua Sf. Dimitrie; 3. 13 apr., Mihai sin Preda cizmariul; 4. 25 mart., Costandin
chelariul dumnealui domnul paharnicu lui Grigorie Bengescu; 5. 16 mai, Dumitru sin dumnealui
domnul Oprea casieri poştei din Bucureşti; 6. 3 iul., Dimitrie sin dumnealui Saina starostea de
tâmplari din mahalaua Sfintei Troiţe; 7. 19 iul., Pavel sin preotu popa Ioan ce slujeşte la biserica
Dudului; 8. 21 oct., Gheorghie sin Nicolae tâmplaru din mahalaua Sfintei Troiţe.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 21/1844.
1845. Botezaţi: 1. 10 dec. 1844 – 1 ian. 1945, Costandina, părinţi Nicoliţa şi Ion sărdariu
Diaconescu, naş Ioan dumnealui marele logofăt al Craiovei Ioan Bibescu; 2. 25 ian. şi 1 feb.,
Oprica, părinţi Ana Brăzinoaia şi Apostol logofătu, naş Oprea Cacari; 3. 4 şi 15 feb., Ana, părinţi
Elenca şi Ioan Ralea sărdaru, naş Ioan pitaru Jianu; 4. 27 feb. şi 3 mart., Elisaveta, părinţi Ecaterina
şi Petrache Ţenovici logofăt, naşă Evghenia Poenăreasa; 5. 2 şi 5 matr., Ioan, părinţi Elenca şi Ioan
rachieru Prejbeanu, naşă Păuna postelniceasa; 6. 4 şi 8 apr., Costandin, părinţi Zanfira şi Petre
Mănescu paracliseriu, naşă Prohiriţa Castrino; 7. 2 şi 9 mai, Elena, părinţi Elenca şi Dumitru
brutaru; 8. 8 iul., Eraclie, părinţi Elenca şi Gheorghe baclavagiu, naş Ştefan cafegiu; 9. 12 iul.,
Mihail, părinţi Păuna şi Gheorghe plugar din mahalaua Postelnicu Fir, naş Mihalache cântăreţu; 10.
15 şi 25 iul., Maria, părinţi Florica şi Preda cizmaru, naş Oprea casierul; 11. 2 şi 6 aug., Maria,
părinţi Doamna şi Alecu băiaşu, naş Ştefani cafegiu; 12. 13 şi 19 sept., Anastasia, părinţi Maria şi
Iancu arnăutul, naş Gheorghe cafegiu; 13. 14 şi 17 oct., Petre, părinţi Maria şi Petre ungureanu, naşă
postelniceasa Păuna; 14. 16 şi 20 oct., Nicolae, părinţi Maria şi Costache plugaru, naş Nicolae
Stoianivici; 15. 27 nov. şi 9 dec., Nicolae, părinţi Ioana şi Barbu sin Marica plugar, naş Hagi
Costandin Caramzulea.
Cununaţi: 1. 18 aug., Costandin boiangiu sin Păun grecu cu Gheorghiţa, fiica Vasilicăi
bragagioaica, naşi Nicolae Tistu cu Anica Cernăzeanu.
Morţi: 1. 4 iul., Ion sin Savu croitoru; 2. 20 iul., Ghiţă sin Tudor cizmar.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1845.
1846 . Botezaţi: 1. 31 ian şi 7 febr., Maria, părinţi Dina şi Costandin Stoian plugar satu Popoveni,
naş Oprea Costandin, casieru poştii; 2. 17 şi 18 feb., Statie, părinţi Elenca şi preotul Ioan Pavel,
naşă Tudoriţa Goguleasa; 3. 3 şi 10 mart., Nicolae, părinţi Ana şi Grigore tâmplaru, naş Nicolae
Stoianovici; 4. 4 şi 10 mart., Anastasia, părinţi Joiţa şi Barbu angiu, naş Dincă Furtună moşieru; 5.
15 şi 25 mart., Statie, părinţi Dumitra şi Gheorghe croitoru, naş preotul Ioan Pavel ot Dudu; 6. 23 şi
29 iun., Petre, părinţi Maria şi Nicolae Stoianovici tâmplaru, naş Iancu Hristovici; 7. 21 şi 24 iul.,
Bărbuica, părinţi Gheorghiţa şi Grigorie cizmaru, naş Ioan Gheorghiu; 8. 21 şi 25 iul., Teodor.,
părinţi Sorina şi Preda cizmaru, naş Oprea Costandin; 9. 6 aug. Maria, părinţi Manda şi Ion heraru,
naş Costandin Miladinovici; 10. 26 aug., Bărbuia, părinţi Mitrana şi Şerban cojocaru, naş Ioan
Gheorghe; 11. 26 aug., Petre, părinţi Alicsandra şi Ioan Gigârtu, naşă Ana polcovniceasa; 12. 15
sept., Ilinca, părinţi Stanca şi Florea tâmplaru, naş Dumitru brutaru; 13. 6 şi 16 oct., Bărbuia, părinţi
Bălaşa şi Nicu cizmaru; 14. 3 şi 13 nov., Costandin, părinţi Victora şi Costadin Leca profesoru, naş
Gregorie Otetelişanu; 15. 3-13 nov., Vasile, părinţi Stana şi Ioan lânaru zet Conda, naş Vela
Pavlovici; 16. 3 dec., Elena, părinţi Tinca şi Barbu Marin angiu, naşă Stanca sin Ioan; 17. 6 şi 10
dec., Mihail, părinţi Safta şi Gheorghe ciszaru, naş Mihail Baldovin; 18. 2 şi 17 dec., Gheorghe,

257
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

părinţi Zmaranda şi Grigore Bengescu, naş Ştefan Bengescu; 19. 13 şi 24 dec., Costandin, părinţi
Ilinca şi Stoian ţiganu, naş Costandin văpsitoru.
Cununaţi: 1. 27 ian., Petre sin preotul Marin şi Maria, cu Zmăranda, fiica lui Gheorghe povarnagiu
din oraşu Drăgăşani, naşi dumnealui căminaru Costandin Zătreanu cu fiica dumnealui Harialia.
Morţi: 1. 15 ian., Safta sin Preda cizmaru, 2. 21 feb., Marica sin Dumitru; 3. 19 apr., Sava sin Sava
croitoru din mahalaua Sf. Ilie; 4. 6 mai, Maria soţia lui Sava croitoru din mahalaua Sf. Ilie; 5. 20
iun., Ioan fiul lui Ninea cizmarul; 6. 8 iul., Alexandru Leonida grefieru; 7. 13 nov., Zoiţa soţia
dumnealui răposatului Hristodor ot mahalaua Sf. Ilie.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 2/1846.
1847. Botezaţi: 1. 10 şi 20 ian., Victor, părinţi Ecaterina şi domnul Nicolae moşieru, naşă
păhărniceasa Ecaterina soţia dumnealui Ghiţă Zisu; 2. 5 şi 10 apr., Elenca, părinţi Elenca şi
dumnealui sărdaru Ioan Ralea, naşă Dumitrana, sora dumnealui sărdarului Ioan Ralea; 3. 30 mart. şi
1 apr., Ahio, părinţi Cleopatra şi Năstase cofetaru, naş Barbu sin sărdaru Ioan Ralea; 4. 20 şi 27
apr., Ioana, părinţi Floarea şi Firică curelaru, naşă Iana sin Ioan cureraru; 5. 4 şi 6 aug., Gheorghe,
părinţi Stanca şi Gheorghe croitoru, naş Gheorghe Iancu Dăbuleanu; 6. 2 şi 7 aug., Grigorie, părinţi
Ioana şi Stanciu aprodu, naşă Păuna postelniceasa Petreasca; 7. 2 şi 10 aug., Teodor, părinţi Ana şi
Panait, naşă Dumitrana văduva; 8. 10 şi 11 aug., Petre, părinţi Elenca şi Gheorghe moşieru, naş
Marin cântăreţu; 9. 10 şi 11 aug., Petre, părinţi Elenca şi Gheorghe moşier, naş Petre paracliseru;
10. 10 şi 18 sept., Dimitrie, părinţi Anastasia şi dumnealui Matei Portărescu, naş sfinţia sa părintele
Dimitrie; 11. 10 şi 19 oct., Costandin, părinţi Stana şi dumnealui Ioan logofătu, naş Constantin
Mladinovici; 12. 22 şi 30 oct., Anastasia, părinţi Domnica şi Alecu cofetaru, naş Ştefan sin Enache
rachieru; 13. 28 oct. şi 1 nov., Nicolae, părinţi Pacserina şi dumnealui Alecsandru Gioroceani, naş
dumnealui pitarul Ioan; 14. 20 şi 28 dec., Tariviţa, părinţi Anica şi dumnealui pitar Grigorie
Mitrache, naşă Iriniţa Golfineanca.
Cununaţi: 1. 28 oct., Petre sin Dinu Mongescu arendaş, judeţu Gorjiu, satu Brădiceni, cu Teodoriţa
sin Dumitru Savastian, naşi dumnealui marele clucer Grigorie Otetelişanu i Maria soţia lui; 2. 9
nov., Ioan sin Avramescu plugar, plasa Amărăzii, satu Văluţa, cu Ioana sin Ion tot dintr-acest sat
Văluţa, amândoi a doua cununie, naş Apostol (Apostu).
Morţi: 1. 18 dec., Costandin diaconu, vârsta lui de 35 ani.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1847.
1848. Botezaţi: 1. 4 şi 11 ian., Teodora, părinţi Safta şi Dumitru croitoru, naş Dimitrie postelnicul;
2. 20 ian. şi 1 feb., Alecsandra, părinţi Teodora şi dumnealui Petru Costandinescu, naş dumnealui
Alecsandru Bengescu; 3. 7 şi 24 feb., Ştefan, părinţi Costandina şi Gheorghe paracliseru din
mahalaua Sf. Dimitrie, naşă Păuna postelniceasca; 4. 25 şi 29 feb., Ioan, părinţi Profira şi Pătru
boiangiu din mahalaua Brânduşii, naş Ioan Coande; 5. 31 mart. şi 5 apr., Zamfir, părinţi Ana şi
Dimitrie Stancu căldăraru, naş Petre Mihăilă; 6. 20 şi 24 mai, Maria, părinţi Gheorghiţa şi Marin
cântăreţu, naş preotu Marin; 7. 27 şi 29 mai, Maria, părinţi Smăranda şi Bădiţă Rezeanu, naş
dumnealui Iorgu cămăraşu; 8. 28 şi 30 mai, Ioan, părinţi Cleopatra şi Tănasie rachier, naş Iancu
Raliu; 9. 8 şi 12 iun., Antonie, părinţi Elenca şi Costandin croitoru, naş Antonie cojocar; 10. 27 şi
29 iun., Alecsandru, părinţi Stanca şi Grigorie sin Barbu boltaş, naş preotu Dimitrie; 11. 21 iun.,
Petru, părinţi Gheorghiţa şi Costandin Ioniţă, naş dumnealui pitar Nicolae Tistu; 12. 6 şi 12 aug.,
Dumitru, părinţi Rucsandra şi Aleco logofătu, naşă Anica văduva; 13. 7 şi 9 sept., Alecsandru,
părinţi Ana şi Ioan Petrescu, naş dumnealui sărdar Scarlat Stăncescu; 14. 10 şi 19 sept., George,
părinţi Elena şi Grigore Bengescu, naş dumneaei cocoana Maria Bengeasca; 15. 4 oct., Marin,
părinţi Safta şi Mihai, naşă Manda văduva; 16. 20 şi 26 sept., Pavel, părinţi Maria şi Nicolae
tâmplaru, naş Eftimie Neonu; 17. 25 sept. şi 3 oct., Dimitrie, părinţi Preda şi Sandu curăraru, naşă
postelniceasa Păuno; 18. 7 şi 10 oct., Ioan, părinţi Zamfira şi Petre Văgulescu, naş Grigorie
Teodorescu; 19. 2 şi 18 oct., Elena, părinţi Maria şi Petro Badea, naşă dumneaei cocoana Sultana;
20. 15 şi 31 oct., Petro, părinţi Bălaşa şi Apostol logofătu, naş Becu băcanu; 21. 30 nov. şi 5 dec.,
Ana cea găsită la biserică, naşă Ana văduva; 22. 16 şi 19 dec., Elenca, părinţi Tinca şi Petrovici
258
RĂDULESCU Toma

cizmaru, naş Pilcă lemnar; 23. 19 şi 23 dec., Băluţa, părinţi Maria şi Ioan vizitiu, naş Băluţă
rachieru.
Cununaţi: 1. 19 dec., Dimitrie Bălteanu cu Anghelina sin Anastasie, naş Stoian Ionescu.
Morţi: 1. 11 mai Maria soţia agăi Costandin Glogoveanu; 2. 23 mai, Manda soţia dumnealui Badea
Rezeanu; 3. 4 iul., Maria soţia dumnealui Bădiţă Rezeanu; 5. 15 iul., preotu Costandin Mofleanu; 6.
20 iul., Teodor Preda cizmaru; 7. 29 oct., Elena sin preotu Enache; 8. 20 dec., Pătru Florovici; 9. 30
dec., Ana soţia lui Pârvu rachieru.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1848.
1849. Botezaţi: 1. 5 şi 6 ian., Elena, părinţi Zoiţa sin preotu Ştefan din satu Pârşcoveni şi Gheorghe
croitoru sin Pavel, naşă Elenca preoteasa a preotului Ioan Pavel; 2. 6 feb., Dimitrie, părinţi Ana şi
Barbul zugravu, naş dumnealui pitarul Sandu Guran; 3. 1 şi 6 mart., Ioana, părinţi Dafina şi
Gheorghe vierarul, naş Ioan cojocaru din mahalaua Obedeanu; 4. 26 şi 27 apr., Zoiţa, părinţi Ioana
şi Ion Frăsineanul plugaru, naş Zoiţa soţia răposatului diaconului Costandin de la biserica Dudu; 5.
25 şi 28 apr., Elena, fiica dumneaei cluceresei Smăragda şi Grigorie Bengescu, naşă Elena, fiica
dumnealui clucerului Grigorie Bengescu; 6. 22 şi 29 mai, Costandin, părinţi Niţa şi Ioan caretaşul,
naşă Maria soţia lui Genea brutarul din mahalaua Pătru Boji; 7. 20 şi 26 mai, Petre, părinţi Dafi şi
Mihail tutungiul, naş Petre sin Dumitrache croitoru din mahalaua Dudu; 8. 15 şi 21 iun., Gheorghie,
părinţi Elena şi Costandin Busu, naş Dimitrie Popovici din mahalaua Sf. Dimitrie; 9. 14 şi 19 iul.,
Ecaterina, părinţi Ana şi Dimitrie Staric, naşă Zamfira sin Petra; 10. 17 aug. şi 4 sept., Acriviţa,
părinţi Cleopatra şi Tănasie cofetaru, naşă Acriviţa, fiica dumnealui domnul sărdari Ioan Rali; 11.
16 sept., Ana, lepădată fiind la biserică, naşă postelniceasa Păuna Fratoştiţeanca; 12. 17 şi 25 sept.,
Maria, părinţi Sora şi Preda cizmarul, naşă Dumitra văduva; 13. 25 şi 30 oct., Maria, părinţi Stroe şi
Ioan logofătul de la ocârmuire, naşă Maria soţia lui Costache Mladenovici; 14. 17 şi 24 dec., Maria,
părinţi Bălaşa şi Mihai croitorul, naşă Maria, fiica lui Ioan croitorul botezatul.
Cununaţi: 1. 20 ian., Ion sin Costandin rachierul din mahalaua Brânduşa cu Gheorghiţa sin preotul
Ion din mahalaua Brânduşa, naşi Mihai cu soţia sa Elenca; 2. 22 ian., Teodor cizmarul sin
Costandin cizmaru cu Elenca sin Maria văduva, el a doua cununie, naşi Gheorghe croitoru cu soţia
lui Stanca sin Costache bărbieru; 3. 22 ian., Iorgu Băbicul cu Maria sin Dumitrache Rusănescu din
mahalaua Sf. Arhanghel, naş dumnealui Costandin Otetelişanu singur; 4. 22 ian., Ion Albeşteanul
din mahalaua Brânduşa cu Stanca sin Ioan plugaru, la a doua cununie, naş Uţa Conduleasa; 5. 10
feb., Costandin sin pocovnicul Teodor Tărnoveanu din mahalaua Niţueşti, satul Târnova cu Maria
sin dumnealui pitar Sandu Guran din mahalaua Sfintei Troiţe, naşi pitar Vasilie Săotesacu cu
dumneaei Anastasia sin Nicolae; 6. 29 mai, Ioan sin Gheorghe pantofarul cu Maria Natalia văduva,
el la a doua cununie, naşi Ion Vasilescu cu soţia sa Maria; 7 24 nov., Grigorie rachierul cu Sandu
sin Iordache plugarul din Căciulaţi, naşi Apostol şi Bălaşa.
Morţi: 1. 10 ian., Gheorghiţa, fiica lui Băluţă rachieru, 2. 21 ian., Dumitru brutaru; 3. 24 oct.,
Alecsandra, fiica dumnealui aga Costantin Glogoveanul din mahalaua Obedeanu; 4. 28 dec., Maria,
fiica lui Preda cizmarul.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1849.
1850. Botezaţi: 1. 5 şi 10 ian., Zoiţa, părinţi Elenca sin Mihai plugaru şi Mihai lemnaru, naşă Joiţa,
fiica dumneaiei Ana Pârvuleţoaia; 2. 19 şi 20 feb., Tănasie, părinţi Ana şi Ştefan croitoru din
mahalaua Sf. Ilie, naşă Anastasia sin Iova tâmplaru; 3. 8 şi 12 mart., Ioan, părinţi Maria sin preotu
Trifu din satu Leamna cu Ioan Gheorghiu pantofaru, naş Ioan Vasilescu; 4. 9 şi 16 mart., părinţi
Maria văduva şi Marcu rachieru, naş Marin Popescu; 5. 12 şi 19 mart., Angheliţa, părinţi Tudora şi
Nicola tutungiu din mahalaua Sf. Dimitrie, naş Hagi Gheorghe Ioan; 6. 15 şi 20 mart., Dimitrie,
părinţi Coliţa şi Ioan Diculescu paharnic, naş aga Costantin Zătreanu; 7. 5 şi 15 mai, Dimitrie,
părinţi Ecaterina şi Antonie inginerul, naş Dimitrie Guran; 8. 22 şi 25 iun., Ghera, părinţi Preda şi
Sandu curăraru, naşă Păuna postelniceasa; 9. 9 şi 16 iul., Maria, părinţi Bălaşa şi Minca cizmaru,
naşă Maria sin Ioan Gheorghiu pantofaru; 10. 16 şi 18 iul., Marin, părinţi Ecaterina şi Dumitru
braşoveanu, naş preotu Marin; 11. 20 şi 27 iul., Păuna, părinţi Safta şi Mitran croitoru, naşă Păuna
259
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

postelniceasa; 12. 10 şi 15 sept., Andrei, părinţi Savastiana şi Ştefan băcanu, naş Andrei tabacu; 13.
13 şi 18 sept., Maria, părinţi Maria şi Florea plugaru din satu Balta Verde, naşă Maria sin Ioan
pantofaru; 14. 20 şi 25 oct., Dumitrana, părinţi Maria şi Sima Puiu simigiu, naş Ştefan Becu; 15. 24
şi 25 nov., Costandin, părinţi Maria şi Mihai bărbieru, naşă Caliţa, 16. 24 şi 25 nov., Costandin,
părinţi Elenca şi Ispas alamagiu, naş Firică Chintescu; 17. 15 şi 21 dec., Ioana, părinţi Elenca şi
Hristea zidaru, naş Ioan sin Stan cizmaru.
Cununaţi: 1. 15 ian., Andrei alamagiu cu Dumitrana sin Danciu tabacu, naşi Dumitru alamagiu cu
soţia lui; 2. 22 iul., Ioan Popescu cizmaru cu Maria şi Simion Alviţă, ea a doua cununie, naşi Ioan
pantofaru cu Maria soţia sa; 3. 22 iul., Păun Cruşeţeanu rachieru cu Bălaşa sin Ioan Văleanu în a
doua cununie, naşi Dumina Efstasiu cu fiul său Statie; 4. 24 sept., Stan sin Ioan Raliţă tabacu cu
Stanca sin Ioan Zăpogeanu, ea a doua cununie, naş Stan plugaru; 5. 15 oct., Băluţă sin Dinu rustieru
cu Maria sin Ioan, naşi Constantin grădinaru şi Maria soţia sa; 6. 27 oct., Ioan Gârba neguţător din
judeţu Mehedinţi satu Vladimir cu Elena Măineanca, el la a doua cununie, naşi Costantin moşier cu
soţia Brătăşanca, 7. 5 nov., Mandache bărbieru cu Sofia sin Ilie birjaru, el la a doua cununie, naş
Pană Pavlo cu soţia Sima.
Morţi: 1. 5 apr., Ştefan sin Ioan Ralea.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1850.
1851. Botezaţi: 1. 1 şi 7 ian., Ioan, părinţi: Savastiţa şi Ioan Teteianu din mahalaua Brânduşa, naş
Gheorghe croitoru; 2. 8 şi 14 ian., Ecaterina, părinţi Maria văduva, naşă Zamaranda; 3. 15 şi 25 ian.,
Dumitru, părinţi Ana şi Costandin croitoru, naş pitaru Stan Paliu; 4. 1 şi 15 feb., Gheorghiţă, părinţi
Fira văduva din mahalaua Brânduşa, naş Gheorghe Ionovici; 11. 16 feb., Hristodor, părinţi Ana şi
Pancu cojocaru din mahalaua Sf. Dimitrie, naşă Maria sin Manolea croitoru; 6. 15 şi 18 feb., Ioana,
mamă: Joiţa văduva din mahalaua Sf. Dimitrie, naşă Maria văduva; 7. 5 şi 11 mart., Ştefana, părinţi
Stoiana şi Ioniţă Ionescu din mahalaua Sf. Dimitrie, naş Costache caritagiu; 8. 2 şi 18 mart., Elenca,
părinţi Lucsiţa şi Vasilaiche Gârleşteanu din mahalaua Sf. Episcopii, naş dumealui aga Costandin
Zătreanu; 9. 19 şi 25 mart., Anghelina, părinţi Anghelina şi Dumitru din mahalaua Sf. Dimitrie, naş
Zmăranda sin Ioan; 10. 1 şi 6 apr., Antonie, părinţi Dumitrana şi Pătru croitoru din mahalaua Sf.
Dimitrie, naş Costache Mladin; 11. 8 şi 15 iul., Maria, părinţi Ana şi Dumitru Stancu din mahalaua
Toţi Sfinţii, naşă Zamfira sin Pătru Mihăescu; 12. 5 şi 12 aug., Efstatie, părinţi Elenca şi preotu Ioan
Pavel, naşă dumneaei cocoana Teodoriţa Goguleasa; 13. 1 şi 10 sept., Grigorie, părinţi Sofica şi
Preda cizmaru, naşă Păuna postelniceasa; 14. 15 şi 30 sept., Maria, părinţi Ana şi Petre pânzaru din
mahalaua Sf. Dimitrie, naş Ştefan sin Mihalache tutungiu; 15. 10 şi 14 oct., Marin, părinţi Băluţa şi
Mateica croitoru din mahalaua Brânduşa, naşă Maria sin Tudosie croitoru; 16. 13 şi 14 oct., Barbu,
părinţi Cleopatra şi Tănasie cofetaru din mahalaua Sf. Dimitrie; 17. 15 şi 21 oct., Grigorie, părinţi
Lucsiţa şi Marin Popescu, naş marele agă Grigorie Otetelişanu; 18. 28 oct. şi 8 nov., Ioan, părinţi
Joiţa şi Gheorghe croitoru, naş preotu Ioan Pavel; 19. 1 şi 11 nov., Dumitru, părinţi Marica şi Matei
simigiu din mahalaua Dorobănţie, naş Dumitru simigiu; 20. 13 şi 21 nov., Elenca, mamă Maria
văduva, naşă Anica Efstatiu; 21. 19 şi 25 nov., Nicolae, părinţi Ana şi Ion Ionovici, naş Dumitarche
Miletici; 22. 20 şi 23 dec., Pascale, părinţi Elenca şi Tudor cizmaru din mahalaua Sf. Troiţă, naş
Ioan Caragic.
Cununaţi: 1. 7 ian., Marin Pascu ingineru cu Licsandra sin Anca Efstatu, naşi dumnealui mare
clucer Grigorie Otetelişanu cu soţia lui Maria; 2. 4 feb., Dimitrie sin Udrea Ninişoru satul Pleşoiu
cu Joiţa sin preotul Enaiche, naşi Udrea sin Ştefan ot Vela cu soţia sa Elena; 3. 10 ian., Hristea
Măldărescu cu Safta sin răposatu Niculescu, naş Ioniţă Cernătescu; 4. 13 feb., Anastasie Cernătescu
cu Catinca sin Tudoriţa, naş Ioniţă Cernătescu; 5. 15 feb., Ion sin Gheorghe Oprea cu Ana sin Nică
ceauşu, naş Costandin Tipă din Corzu, văduv; 5. 1 iul., Nicolae Băcănoaia cu Catinca, fiica
răposatului pitaru Dumitrache Stoicovici, el la a treia cununie, naş sărdaru Buluţă Tunusliu; 7. 26
aug., Costandin Roşianu din oraşu Târgu Jiului cu Veronico, fiica răposatului Petraiche Poenariu,
naş Nicolae Poenaru; 8. 2 sept., Costaiche Broscoreanu cu Safta Poenăreasa, naş Nicolae Poenaru;
9. 25 nov., Alecsandru Nicolae Măldărescu oraşu Râmnicu cu Ariti sin Marghioala Golfineanca,
260
RĂDULESCU Toma

naşi marile agă Grigorie Otetelişanu şi soţia sa Maria; 10. 25 nov., Dumitru Paţa cu Maria sin
serdaru Serghie, el la a doua cununie, naş Taiche Filişanu.
Morţi: 1. 15 iul., Lucsandra, soţia dumnealui Vasilaiche Pleşoianu; 2. 3 aug., Maria, fiica
dumnealui paharnicului Grigorie Bengescu; 3. 8 sept., dumnealui praporgic Ioan Râoşanu.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1851; 12/1851.
1852. Botezaţi: 1. 18 ian., Aritia, părinţi Ion pantofaru şi Maria, naş Vasiliu; 2. 14 şi 20 ian., Joiţa,
părinţi Mihai croitoru şi Băluţa, naş Ioan croitoru; 3. 7 şi 24 ian., Camopetea, părinţi Nicolae
tutungiu şi Teodoriţa din mahalaua Sf. Dimitrie, naş Hagi Ene; 4. 24 ian., Andrei, părinţi Radu
croitoru şi Rada, naş Dimitrache sin Ioan pescaru; 5. 25 ian. şi 3 feb., Policsenia, părinţi Toşa
Strâmbeanu şi Elena din mahalaua Sf. Gheorghe Vechi, naş dumnealui marele clucier Grigore
Bengescu; 6. 27 feb. şi 6 mart. Dimitrie, părinţi Ioan şi Gica din mahalaua Mântuleasa, naş
dumnealui Dimitrie Leoveanu; 7. 8 şi 13 aug., Costandin, părinţi Panait croitor şi Ana Dinu, naşă
Dimitrăneasa Alecsandru; 8. 3 şi 4 mai, Elisaveta, părinţi Nicolae Jianu şi Maria, naşă Mariţa sin
Trăzescu?; 9. 4 şi 7 mai, Ana, părinţi Grigorie Lascu şi Maria din mahalaua Mântuleasa, naş Alecu
dascălu; 10. 10 şi 17 mai, Elena, părinţi Ioan şi Ioana; 11. 25 mai şi 1 iun., Ilisaveta, părinţi
Costandin cizmaru şi Teodora din mahalaua Sf. Ilie, naşă Safta; 12. 12 şi 22 iun., Grigorie, părinţi
Costache Târnoveanu şi Maria din satul Târnava, naş Amza Mihăilescu; 13. 26 iul., Pantelie, părinţi
Pera Zisu şi Ecaterina, naşă Maria văduva; 14. 15 şi 27 iul., Nicolae, părinţi Costandin curăraru şi
Ecaterina, naş Grigorie Pavlovici; 15. 30 şi 31 iul., Sica, părinţi Nicolae Baldovin şi Pătruţa, naş
Vasile sin Ion ciobanu; 16. 22 şi 31 iul., Irimia, părinţi Sile cizmaru şi Bălaşa, naş Ioan Bergiu; 17.
5 şi 7 aug., Maria, părinţi Ioan croitoru şi Mitrana din mahalaua Sf. Ilie, naş Savu rachieru; 18. 14
aug. şi 18 sept., Maria, părinţi Ioan Tetoianu şi Savastiţa din mahalaua Brânduşa, naş Maria
Dăigeasa; 19. 30 sept şi 1 oct., Ilaricica, părinţi Dimitrie căldăraru şi Ana, naş Petre Mihăescu; 20. 1
şi 6 oct., Gheorghe, mamă Maria văduva din mahalaua Episcopia, naşă Maria croitoru; 21. 25 şi 26
oct., Ana, lepădată, naş Nicolae; 22. 26 oct. şi 13 nov., Ectaerina, părinţi Mihai cojocaru şi
Ecaterina, naş Radu sin Mihai argintaru; 23. 28 oct. şi 27 nov., Elena, părinţi marele serdar Ioan
Gigârtu şi Lucsandra, naşă Haricleea; 24. 7 şi 11 dec., Elena, părinţi Năstasie moşieru şi Tudora,
naşă Elenca sin Nicolae; 25. 16 şi 21 dec., Hristofor, părinţi Lascu rachieru şi Ecaterina, naş
Costandin vizitiu.
Cununaţi: 1. 13 ian., Iovan Catu tutungiu cu Rada sin Petru Buha agiu, naşi Ioan Hagi Preda şi
soţia sa Ana; 2. 13 ian., Petrache sin Ioan din oraşu Slatina cu Chiriachiţa sin Teodor, ea a doua
cununie, naşi sărdaru Ion Polihronie şi soţia sa Ana; 3. 13 ian., Vasile rândaşu din oraşu Cerneţi cu
Păuna sin Hrisavia văduva din oraşu Caracal, naş Gligorie chirighiu; 4. 20 ian., Ioan dascălu cu
Ioana sin Ioan, el la a doua cununie, naşi Stan cizmaru şi soţia sa Ioana; 5. 24 ian., dumnealui pitaru
Ioan braşoveanu din Hurezu Gorju cu Maria sin sărdaru Ioan Gigârtu, naşi dumnealui marele agă
Costantin Zătreanu cu dumneaei paharniceasa Anica; 6. 27 ian., dumnealui Ioan căpitanul de miliţie
sin Costandin Greceanu cu Policsinia sin cluceru Grigore Bengescu, el la a doua cununie, naş Nae
Prisăceanu; 7. 27 ian., Hristea sin Apostolu cu Maria sin Mihai, naş Ioan postăvaru cu Maria soţia
sa; 8. 27 ian., Costandin Mărculescu din judeţu Gorju cu Catinca sin Vlăduţi, el la a doua cununie,
naşi Dimitrie şi Catrina; 9. 27 ian., dumnealui prapogic Copstandin Loghin cu Dumitrana, fiica
dumneaei Mărghioala, naşi Iliad Bunescu cu soţia sa Bălaşa; 10. 3 febr., Nicolae sin Maria cu Ilinca
sin Măricuţa, naş dumnealui Nicolae Diculescu; 11. 3 feb., Marin sin Costandin cu Maria sin
Dimitrie, naşi Ioan Grădişteanu cu soţia sa Zinca; 12. 5 febr., Ion Ionescu cu Stanca postelnicu
Costandin, naş Dimitrie Protopopescu; 13. 6 feb., dumenalui Nicolae sin Anghel Georoceanu cu
Catinca sin Anica Buricea, naşi Iordache Belcineanu cu soţia sa Zinca.
Morţi: 1. 18 nov., dumneaei Stăncuţi Livezeanca.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 8/1852.
1853. Botezaţi: 1. 3 şi 11 ian., Maria, părinţi: Marin Cărceanu şi Băluţa, naş preotul Ioan Pavel; 2.
14 şi 25 ian., Maria, părinţi: Costache croitoru şi Lucsandra, naş Ioan şăpcaru; 3. 14 şi 29 ian.,
Costandin, părinţi: Tănasie rachieru şi Cleopatra, naşă Acriviţa sin D-l Ioan Ralea; 4. 3 ian. şi 1
261
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

feb., Costandin, părinţi: Gheorghe Stoenescu şi Ana, naşă Hariclia sin D. M. agă Costandin Zătranu;
5. 10 şi 15 feb., Maria, părinţi: Şerban Bălşanu şi Evghenia, naşă Maria sin D-lui Costache Feraru;
6. 9 şi 22 mart., Mihail, părinţi: Nicolae Stoianovici şi Maria, naş Alecsandru sin Raicu; 7. 30 mart.,
şi 5 apr., Nastasia, părinţi: Ştefan rachieru şi Maria, naş Dimitrie rachier; 8. 19 şi 25 apr., Maria,
părinţi: Savu rachieri şi Ecaterina, naşă Ilinca văduva; 9. 1 şi 8 mai, Grigorie, părinţi: Alecsandru
Măndărescu şi Ariti din satu Predeşti, naş D-lui M. agă Grigorie Otetelişanu; 10. 29 apr. şi 7 mai,
Efrusina, părinţi: Antonie engineri şi Ecaterina, naş Nicolae Giulescu; 11. 1 şi 7 iun., Ion, părinţi:
Hristea şi Zmăranda, naş preotul Gheorghe; 12. 18 şi 25 iun., Antonie, părinţi: Ioan scriitoru şi
Stoiana, naş Costache fieraru; 13. 18 şi 25 iun., Maria, părinţi: Ioan scriitor şi Stoiana, naş Costache
fieraru; 14. 25 iul., Petre, părinţi: Opre şi Floarea văduva, naş preotul Ioan Pavel; 15. 30 iun. şi 5
iul., Dimitrie, părinţi: Mihai croitori şi Safta, naşă Păuna postelniceasa văduva; 16. 9 şi 19 iul.,
Gheorghe, părinţi: Simo simigiu şi Maria, naş Gheorghe Becu; 17. 7 şi 8 aug., Ioan, părinţi: Marin
Bălşanu şi Maria, naş Dimitrie cojocaru; 18. 11 şi 13 aug., Nicolae, părinţi: Costandin Târnoveanu
şi Maria din satu Târnova, naş Amza Mihălescu; 19. 18 şi 19 sept., Nicolae, părinţi: Marin croitoru
şi Sanda, naşă Sanda văduva; 20. 1 şi 21 oct., Dimitrie, părinţi: Marin vizitiu şi Maria, naşă
Efghenia Popovici; 21. 8 şi 20 dec., Ana, părinţi: pitarul Trandafir şi Vasilca, naşă Ana sin Ioan
rachieru; 22. 18 şi 23 dec., Ana, părinţi: serdaru Ioan Gigârtu şi Lucsiţa, naş pitaru Dimitrie
Zătreanu.
Cununaţi: 1. 11 ian., Ştefan Niculescu cu Ecaterina Cămărăşescu, naşi Ştefan Basarabescu şi
Elisaveta; 2. 16 feb., Vasie rachieru cu Chiriachiţa sin Costandin Costandinovici, naşi D-lui Marin
cofetaru şi Maria; 3. 14 febr., Păun cojocaru cu Bica sin pitaru Dincă din satu Trestioara, naşi
Dimitrie sin Barbu şi Ana; 4. 20 feb., Barbu sin pitaru Barbu Băl(ă)cescu cu Elenca sin Aman, naşi
D-l M. agă Costandin Glogoveanu şi Elenca; 5. 20 feb., Savu sin Costandin cojocari cu Elenca sin
Ilie Gheorghiu, naşi Nicolae Nicolau şi Gheorghiţa; 6. 26 apr., D-l parucicu Petrache Măinescu cu
Sofia sin D-lui M. paharnic Costache Argetoianu, naşi D-lui M. logofăt Dimitrie Bibescu şi Elena;
7. 17 mai, Costandin Dimitriu cu Anica sin Costandin Cacaleţeanu, naşi D-lui serdaru Dobre
Cacaleţeanu şi Ana; 8. 3 oct., Barbu sin Costandin cu Vasilichia sin Gheorghe bărbieru, naşi Ioan
Stăncescu şi Lucsandra.
Morţi: 1. 9 ian., preotul Marin; 2. 17 mart., preotul Enache.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1853.
1854. Botezaţi: 1. 28 dec. 1853 şi 7 ian. 1854, Ioan, părinţi: Florea tâmplari şi Stanca, naşă Elena
Ene rachieru; 2. 18 şi 24 ian., Ilie, părinţi: Ştefan Popescu şi Maria, naşă Maria sin Petraiche Bodea;
3. 6 şi 7 feb., Ioan, părinţi: Dumitru şăpcaru şi Ana, naş Dimitrie şăpcaru; 4. 2 şi 12 feb., Elena,
părinţi: Stan cizmaru şi Ioana, naş Ioan cizmaru; 5. 5 şi 14 feb., Gheorghe, părinţi: Gheorghe Pavel
şi Zinca, naşă Elenca sin preotu Ioan Pavel; 6. 13 şi 19 feb., Elena, părinţi: Tănasie rachieru şi
Cleopatra, naşă Elena sin sărdaru Ioan Ralea; 7. 15 şi 21 feb., Teodor, părinţi: Enaiche rachieru şi
Tiţa, naşă Ana sin Panait Teodoru; 8. 13 şi 28 feb., Ecaterina, părinţi: paharnic Scarlat Paris şi
Maria, naş marele agă Ştefan Gănescu; 9. 28 feb. şi 7 mart., Vasilie, părinţi: Gheorghe Caracaleanu
şi Ana, naşă Vasilichia sin Marin Apelevianu; 10. 9 şi 10 iun., Ştefan, părinţi: Mihai Ioanovici şi
Bălaşa, naş Ioan croitoru; 11. 27 şi 28 iun., Zoi, părinţi: Barbu sin Costandin şi Vasilichia, naş D.
Teodor Ioan Stăncescu; 12. 23 şi 29 aug., Maria, părinţi: Mihail Iancovici şi Safta, naşă D-ei
clucereasa Anica Argetoianca; 13. 8 şi 20 sept., Petru, părinţi: Marin plugaru şi Maria, naş Marin
plugaru; 14. 6 şi 10 sept., Mihail, părinţi: Ioan croitoru Creţu şi Dumitrana, naş Savu rachieru; 15.
12 şi 17 sept., Elena, părinţi: Ene rachieru şi Maria, naşă Dumitrana Zănănoia; 16. 17 şi 18 sept.,
Dimitrie, părinţi: Nicolae Baldovin şi Petriţa, naşă Zana văduva; 17. 16 şi 24 oct., Ana, părinţi:
sărdaru Ioan Anghelovici, naşă Vica sin Nicolae cojocaru; 18. 29 oct. şi 4 nov., Evghenia, părinţi:
Nicolae Poenaru şi Maria, naşă Evghenia Poenăreasa; 19. 8 şi 17 nov., Maria, părinţi: Ghiţă
grădinaru şi Ana, naş Costandin sin Pârvu rachieru; 20. 15 şi 28 nov., Petru, părinţi: Mihalaiche
Coanda şi Teodora, naş D-lui parucicu Petraiche Mâinescu; 21. 28 sept. şi 2 dec., Ana, părinţi:
Nicolae cojocaru şi Ana, naş Mihai Ioanovici.
262
RĂDULESCU Toma

Cununaţi: 1. 30 ian., Petre sin Ioan Gheorghiu din satu Calafatu cu Ecaterina sin Teodor
Marcovici, naşi postelnicu Preda Condulescu şi Costandina; 2. 7 feb., Dumitrie sin Barbu cu Ioana
sin Ioan, naşi Ioan sin Hristea şi Arhonda; 3. 13 feb., Ioan sin Lilea cu Elenca sin Iacov Lubici, naşi
Nicolae tutungiu şi Teodora.
Morţi: 1. paharniceasa Stanca Bengeasca.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 13/1854.
1855. Botezaţi: 1. 12 şi 18 ian., Maria, părinţi Năstasie Ioan arendaş şi Teodora, naş Nicolae Grăva,
rachieru; 2. 25 şi 30 ian., Antonie, părinţi Ioan Andrei croitoru şi Maria, naş Andronache
Stoianovici; 3. 24 şi 30 ian., Maria părinţi Ioan Andrei croitoru şi Maria, naş Andronache
Stoianovici; 4. 21 şi 30 ian., Nicolae, părinţi Gheorghe Stoenescu şi Ana din mahalaua Mântuleasa,
naş dumnealui Nicolae Zătreanu; 5. 24 ian. şi 6 feb., Ectaerina, părinţi Simion Matei cizmaru şi
Rucsanda, naşă Dumitrana sin Ioan croitoru; 6. 7 şi 20 feb., Costandin, părinţi Costandin
Târnoveanu arendaşu şi Maria din mahalaua Sf. Voivozi, naş dumnealui Amza Mihăilescu; 7. 24
feb. şi 13 mart., Vasilie, părinţi Alecsandru Drăgoescu profesor şi Augusta din mahalaua Sf. Troiţă,
naş dumneaei Elenca Glogoveanca; 8. 13 şi 20 mart., Policseni, părinţi George Pavel croitor şi
Zoiţa, naşă Elenca, soţia preotului Ioan Pavel; 9. 13 şi 20 mart., Olga, părinţi Barbu Bălcescu şi
Elena din mahalaua Mântuleasa, naşă dumneaei Elenca Glogoveanca; 10. 20 şi 23 mart., Efrusina,
părinţi Petruş Ivan croitori şi Dumitrana, naşă Maria sin Costache fieraru; 11. 19 şi 24 mart.,
Grigorie, părinţi Tănasie Dimitru rachieri şi Cleopatra din mahalaua Sf. Dimitrie, naş dumnealui
Grigorie Pavlovici; 12. 14 şi 25 mart., Elena, părinţi preotul Marin şi Preda din satul Mihăiţa, naşă
Evgheniţa sin Iacov tutungiu; 13. 20 şi 25 apr., Marcu, părinţi Stancu Bălşanu cizmaru şi Pătra, naş
Hristea sin Matei Bălşanu; 14. 11 şi 14 iul., Gheorghe Dimitriadis dohtoru şi Alecsandra din
mahalaua Sf. Nicolae Dorobănţia, naşă Elenca Glogoveanca; 15. 30 iun., şi 21 iul., Costandin,
părinţi Anton Trapelca engineru şi Ecaterina, naş Nicolae Prisăceanu; 16. 24 sept. şi 2 oct.,
Ecaterina, părinţi Ştefan sin Dumitru croitoru şi Costandina din mahalaua Sf. Dimitrie, naş Grigorie
Popescu; 17. 1 şi 6 oct., Maria, părinţi Teodor Bălşanu şi Bălaşa din mahalaua Sf. Gheorghe Vechi,
naşă Teodora soţia lui Mitruţi Pavel; 18. 3 şi 9 oct., Petre, părinţi Ştefan Beciubăceanu şi Maria, naş
Dimitrie Ianovici rachieri; 19. 15 şi 16 oct., Dimitrie, Părinţi Gheorghe Fecioru şi Stanca, naşă
Dumitrana tabacioaica; 20. 25 şi 30 oct., Ioan, părinţi preotul Ştefan şi Domnica din mahalaua Sf.
Dimitrie, naş preotul Ioan Pavel; 21. 22 aug. şi 11 dec., Maria, părinţi preotul Nicolae Bălăşanu şi
Maria, naşă dumneaei Maria soţia marelui agă Grigorie Otetelişanu; 22. 21 şi 22 dec., Nicolae,
părinţi Mihai Ioanovici hăinaru şi Bălaşa, naşă Maria soţia lui Ioan Mălenai? croitoru; 23. 21 şi 22
dec., Petre, părinţi Mihai Ioanovici hăinaru şi Bălaşa, naşă Maria soţia lui Ioan Mălenai? croitoru.
Cununaţi: 1. 8 mai, dumnealui pitarul Nicolae Diculescu cu Lucsandra, fiica dumneaei Zinca
Belcineanca, naşi dumnealui pitaru Dimitrie Pencioiu cu dumneaei păhărniceasa Nicoliţa
Diculeasca.
Morţi: 1. 30 iul., dumnealui paharnicul Ştefan Bengescu.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 2/1855.
1856. Botezaţi: 1. 15 feb., Paraschiva, părinţi Iancu tutungiu şi Maria, din mahalaua Sf. Dimitrie,
naş Gheorghe rachieriu; 2. 19 mart. şi 8 apr., Zoi, părinţi Barbu Bălcescu şi Elena din mahalaua
Mântuleasa, naşă dumneaei Elenca a dumnealui marele agă Costandin Glogoveanu; 3. 15 şi 28 mai,
Ecaterina, părinţi Simon Polizu şi Maria din mahalaua Sf. Apostoli, naş Gheorghe Becu; 4. 4 şi 10
iun., Ioan, părinţi Nicolae Mitrică şi Ana, naş Mihai Ioanu; 5. 18 şi 20 iul., Ilie, părinţi Ioan şi Maria
din mahalaua Brânduşa, naş Dimitrie croitoru; 6. 15 şi 26 iul., Ioan, părinţi Radu cojocaru şi Stana,
naşă preoteasa Elenca; 7. 23 şi 24 oct., Elena, părinţi dumnealui marele paharnicu Gheorghe
Băleanu şi Haricleia din mahalaua Sf. Episcopii, naş dumnealui marele pitar Nicolae Zătrenu; 8. 10
şi 16 nov., Sava, părinţi Ioan croitoriu şi Dumitrana din mahalaua Postelnicu Fir, naş Sava
rachieriu; 9. 19 oct. şi 18 nov., Gheorghe, părinţi Gheorghe Stoenescu şi soţia sa din mahalaua
Maica Domnului-Mântuleasa, naş dumnealui paharnicu Gheorghe Băleanu; 10. 27 şi 28 nov., Petre,
părinţi Zmărăndache vizitiul şi Maria din mahalaua Brânduşa, naş Pătru Mihălcescu; 11. 27 şi 28
263
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

nov., Costandin, părinţi Zmărăndache vizitiul şi Maria din mahalaua Brânduşa, naş Pătru
Mihălcescu; 12. 22 şi 24 dec., Alecsandru, părinţi Cornilie scriitoru şi Maria, naşă Aristi Dilerghe.
Cununaţi: 1. 23 feb., Grigorie sin Costandin Ţigara cu Lucsandea sin Nicole Ursăneanu, el la a
doua cununie, naşi Nicolae Urzinescu cu Chiriachi, soţia răposatului Costandin Ţigara; 2. 24 apr.,
dumnealui pitaru Vasile Caloianu profesorul, din mahalaua Sf. Episcopii cu Dumitrana sin fratelui
Toma Gârboviceanu din Cerneţu, naşi dumnealui maiuru Ioan Greceanu cu soţia sa Policsenia; 3.
22 oct., Dimitrie Gheorghiu cu Dumitrana sin Dinu croitorul, naşi Dimitrie Pavlu cu soţia sa
Teodora.
Morţi: nici unul.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1856.
1857. Botezaţi: 1. 25 şi 30 ian., Hrista, părinţi Gheorghe croitoru şi Ana din mahalaua Sf. Ilie, naşă
Maria Apeveliceanu; 2. 24 şi 25 feb., Maria, părinţi Naomea Panait şi Sevastiţa din mahalaua Sf.
Voivozi, naş Dumitru sin preotu Polihroniu; 3. 1 şi 17 apr., Elena, părinţi George Aman pitar şi
Maria din mahalaua Sf. Dimitrie, naş Scarlat Paris paharnic; 4. 15 şi 20 apr., Efghenia, părinţi
Nicolae preotu Bălăceanu şi Maria, naşă cucoana Efghenia Poenăreasa; 5. 17 şi 26 mai, Ion, părinţi
Vasile Caluianu profesor şi cu boeria pitaru şi Dumitra din mahalaua Episcopiii, naşă dumneaei
polcovniceasa consoarta dumnealui maior Ioan Greceanu; 6. 28 şi 30 mai, Ştefana, părinţi
Mihalache Marin şi Lena, naşă Maria Domnica; 8 şi 29 iun., Pavel, părinţi Mitrache croitoru şi
Safta din mahalaua Sf. Nicolae, naşă Păuna postelniceasa; 8. 5 şi 17 iul., Ion, părinţi Mitrache
birjaru şi Elena din mahalaua Sf. Nicolae Dorobănţia, naşă Maria soţia preotului Nicolae Bălăşanu;
9. 3 şi 6 aug., Elena, părinţi Mihai măcelaru şi Savastiţa din mahalaua Sf. Nicolae Belivacă, naşă
Ana sin Costea Teohar; 10. 4 şi 8 aug., Nicolae, părinţi Ilinca din mahalaua Sf. Spiridon, naş
Nicolae croitor; 11. 5 şi 10 aug., Ion, părinţi, Gheorghe Leonadu şi Ana din mahalaua Dorobănţia,
naş Nicolae Păianu; 12. 4 şi 8 sept, Maria, mamă Elenca din mahalaua Sf. Dimitrie, naş Ioan
Ionovici; 13. 5 şi 10 sept., Maria, părinţi Alecsandru Cristofi şi Evghenia din mahalaua Petru Boju,
naş Barbu Caragicu; 14. 13 şi 22 sept., Gheorghe, părinţi Vladu vizitiu şi Voica din mahalaua Sf.
Dumitrie, naş Grigorie Pascovici; 15. 20 şi 25 oct., Maria, părinţi Costandin Zanea şi Dumitra din
satul Bălăciţa, naş Păun Sticovici; 16. 21 şi 30 oct., Maria, părinţi Dimitrie Afendie şi Ana din
mahalaua Sf. Ttreime, naş Ştefan Ioan; 17. 24 şi 30 oct., Ana, părinţi Petru cojocaru şi Cheraţa din
mahalaua Sf. Treime, naşă Maria Mihalache bărbieru; 18. Ioana, părinţi Matei lăutaru şi Păuna din
mahalaua Dorobănţia, naş Gheorghe Vasile birjaru; 19. 15 şi 26 nov., Ion, părinţi Dumitrie sin Ion
şi Maria din mahalaua Sf. Ilie, naş Gheorghe Dincovici; 20. 20 şi 30 nov., Ion, părinţi Gheorghe
Pavlovici şi Dumitrana, naş Ioan Costandinescu; 21, 20 nov. şi 8 dec., Efghenia, părinţi Simion
Prodanovici şi Ana, naş preotu Nicolae Bălăşanu.
Cununaţi: 1. 10 feb., Nicolae sin Ioan culeraru cu Maria sin Nicolae, naşi dumnealui Păun
Stoianovici şi Păuna postelniceasa; 2. 10 feb., Efstati Panaiotescu cu Mariţa sin Becu, naşi
dumnealui Nicolae Popescu engineru cu soţia sa Rocsandra.
Morţi: nici unul.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 6/1857.
1858. Botezaţi: 1. 23 şi 30 mart., Maria, părinţi Teodor Ştefan şi Costandina, naş Păun Stancovici;
2. 27 mart. şi 17 apr., Maria, părinţi: pitaru Costandin Nicolae Otetelişanu şi Maria, naşă Maria
soţia marelui agă Grigorie Otetelişanu; 3. 17 şi 20 apr., Elena, părinţi Ioan Statie braşoveanu şi
Ecaterina, naşă Elena soţia dumnealui praporgicu Gheorghe Dârzanu; 4. 2 şi 24 apr., Elisaveta,
părinţi paharnicul Gheorghe Băleanu şi Haricleia, naşă Elena soţia pitarului Nicolae Zătreanu; 5. 27
mai şi 4 iun., Marin, părinţi Ion Nedelcu şi Stanca, naşă Vasilchia fiica lui Marin croitooru; 6. 1 şi 4
iun., Pavel, părinţi Dobre tabacu şi Maria, naş Păun Stancovici; 7. 20 iun. şi 10 iul., Costandin,
părinţi Dimitrie Culcea doctoru şi Anca, naş sărdaru Costandin Otetelişanu; 8. 5 şi 13 iul., Dimitrie,
părinţi Trancă vizitiu şi Fira, naşă Ioana, fiica lui Dimitrie birjaru; 9. 10 iul. şi 3 aug., Maria, părinţi
Dimitrie sin Pavel şi Maria din satul Cernelele, naşă Gheorghiţa, fiica lui Staicu; 10. 25 iul. şi 7
aug., Alecsandru, părinţi Alecsandru Hristofi şi Evghenia, naş Dimitrie Nicolae; 11. 7 şi 10 aug.,
264
RĂDULESCU Toma

Teodor, părinţi Marin măcelaru şi Andreiana, naşă Maria Ruboaica; 12. 7 şi 12 aug., Dimitrie,
părinţi pitaru Gheorghe Aman şi Maria, naşă Despina Aman; 13. 14 şi 21 sept., Elisaveta, părinţi
Dimitrie sin Pârvu plugaru şi Dumitrana din satu Cernelele, naşă Maria soţia lui Dumitraşcu
Popovici; 14. 30 nov. şi 15 dec., Gheorghe, părinţi pitaru Nicolae Diculescu şi Zoi, naş paharnicu
Panaitu Câncea.
Cununaţi: 1. 19 ian., Ion Grigorescu cu Ana, fiica răposatului preotului Ioan, naş Ilie Celăreanu; 2.
26 ian., Ioan Istrătescu cu Zinca, fiica răposatului Achile Brănişteanu din satu Culeşti, naşi
Costandin Ocolescu şi Elena soţia sa; 3. 30 mar., Teodor sin Preda arabu cu Ecaterina sin Dragomir,
naş pitaru Vasilie Caloianu profesoru; 4. 8 iun., dumnealui locotenentu Costandin Grigorie
Andronescu din oraşu Bucureşti cu Ecaterina, fiica dumnealui sărdaru Grigorie Brătăşanu, naş
dumnealui sărdaru Grigorie Brătăşanu.
Morţi: nici unul.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1858.
1859. Botezaţi: 1. 19 dec. 1858 şi 6 ian. 1859, Ion, părinţi Costandin braşoveanu şi Irirna, naşă
Elisaveta Opran; 2. 25 dec. 1858 şi 15 ian. 1859, Grigorie, părinţi preotu Grigorie Bălşanu şi Maria,
naşă Maria Otetelişanu; 3. 28 febr., Teodora, părinţi, Ioan Saitu şi Paraschiva, naşă demozela Ana
Bengescu; 4. 23 febr. şi 1 mart., Anastasia, părinţi Sava Ion şi Ecaterina, naşă Anastasia soţia
dumnealui Costandin Ion; 5. 8 şi 15 mart., Alecsandru, părinţi Costandin Dimitrie şi Efrusina, naş
dumnealui Gheorghe Raşcovici; 6. 11 şi 19 mart., Elena, părinţi Ţenea Petre şi Maria, naşă
demozela Maria Alboteanu; 7. 3 şi 22 mart., Elisaveta, părinţi Hristea Boicea şi Elena, naşă Elena
Glogoveanu; 8. 2 mart şi 5 apr., Aurora, părinţi marele logofăt Haralambie şi Alecsandrina, naş
dumnealui Gheorghe Magheru; 9. 15 şi 26 apr., Cleopatra, părinţi Sima Paliu şi Maria, naşă
Paraschiva Becu; 10. 1 şi 7 mai, Dimitrie, părinţi Mihail croitoru şi Elena, naş Ion Muscalagiu; 11.
29 mai, Ilie, părinţi Mandea Dănculescu şi Hristofia, naş Dimitrie Brănescu; 12. 29 mai, Elena,
părinţi Mandea Dănculescu şi Hristofia, naşă Păuna Brănescu; 13. 21 mai şi 28 iun., Maria, părinţi
Statie Panait şi Maria, naş dumnealui marele agă Grigorie Otetelişanu; 14. 20 aug şi 6 sept.,
Zmaranda, părinţi maior Ion Greceanu şi Policsenia, naşă dumneaei Zmaranda Bengescu; 15. 30
aug. şi 20 sept., Alecsandru, părinţi George Aman şi Maria, naş Alecu Aman; 16. 10 şi 14 oct.,
Andrei, părinţi Ion croitoru şi Ioana, naş Andrei Negopolu; 17. 13 şi 14 oct., Maria, părinţi Ştefan
Paliu şi Ana, naşă Maria consoarta preotului Nicolae; 18. 24 şi 29 nov., Maria, părinţi Vida văduva
din satu Cernelele, naşă Gheorghiţa, soţia lui Ştefan Dunăreanu; 19. 16 şi 20 dec., Alecsandra,
părinţi Nicolae Diculescu şi Zoi, naşă Zoi Belcineanca.
Cununaţi: 1. 25 ian., Ştefan Danil lipscanu cu Maria, fiica dumnealui Constandin Teohari, naşi
Anastasie Sfetcovici şi Maria; 2. 1 feb., Ilie Alecsandrescu cofetari cu Maria, fiica dumnealui
Nicolau tutungiu, naşi Nicolai Dobre şi Zmaranda; 3. 1 feb., Atanasie Becu arendaşu cu Maria, fiica
dumnealui Dimitrie Dincovici, naşi Marcu Anastasiu şi soţia sa Ana; 8. feb., Gheorghe Mărăscu
arendaşu cu Maria, fiica dumnealui Constandin Nicolau Pişacovu, naşi Mihail Coandă şi Teodora;
5. 8 feb., Conştandin Nicolau braşoveanu cu Lucsandra, fiica dumnealui Savva Ion, naşi Nicolae
Constandin şi Dumitra; 6. 3 dec., Taiche Becu arendaşi din oraşul Caracalu cu Maria, fiica
dumnealui Tănasie Constandin din oraşul Caracalu, naşi Statie Panaitu şi soţia sa Maria.
Morţi – nu sunt.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1859.
1860. Botezaţi: 1. 3 şi 4 ian., Gheorghe, părinţi Iovan Ţenovici tutungiu şi Elena, naşă Antonica
moaşa mahalalei; 2. 31 ian., Dumitru, părinţi Ioan tutungiu şi Elena, naş Dumitru tutungiu; 3. 21 şi
31 ian., Mihail, părinţi Dragomir Ioan şi Maria, naş preotul Petre; 4. 2 şi 7 feb., Grigorie, părinţi Ilie
Broschescu şi Păuna, naş dumnealui Grigorie Otetelişanu; 5. 9 şi 15 mai, Maria, părinţi Ștefan
băcanu şi Ecaterina, naşă dumneaei Maria, fiica dumnealui Ioan Ralea; 7. 19 şi 21 mai, Costandin,
părinţi Florea Pătru şi Ecaterina agricultori, naşă Stana soţia lui Nicolae Pătru; 8. 28 mai şi 2 iun.,
Gheorghe, părinţi dumnealui Simion Prodanovici şi Susana, naşă Maria preoteasa; 9. 1 şi 17 iulie,
Iosif, părinţi Antonie şi Ana servitori, naşă Elena Bibescu; 10. 2 aug. şi 11 sept., Grigore, părinţi
265
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

dumnealui Statie Panaiotescu enginer şi Maria, naş dumnealui Grigorie Otetelişanu; 11. 7 şi 11
sept., Maria, părinţi dumnealui Fane Denculescu băcan şi Maria, naş dumnealui Demetrie; 12. 14 şi
16 sept., Maria, părinţi Anastasie sârbu şi Maria plugari, naşă Maria, soţia lui Gheorghe Mrinoiu;
13. 3 şi 13 oct., Iuliana, părinţi dumnealui Gheorghe Aman şi Maria, slujba politicească, naşă
dumneaei Maria Belcineanca; 14. 17 oct., Maria, părinţi preotul Ilie şi Maria, naş dumnealui
Gheorghe Măcescu; 15. 3 şi 22 dec., Alecsandru, părinţi Ştefan căpitanul barierei şi Ana, naşă
dumneaei Rucsandra Penciuleasa; 16. 20 şi 23 dec., Savastiţa, părinţi dumnealui Mihail Sterescu
hangiu şi Teodora, naşă Ilinca văduva.
Cununaţi: 1. 22 mai, dumnealui Paul Anton de religie catolică, francez din Marsilia, Răpublica
Franţa cu dumneaei Zoe Arceasca, ea a doua cununie, naşi dumnealui Grigorie Otetelişanu şi Maria;
2. 18 sept., dumnealui Costandin Eniceanu? ahtor cu Chiriachiţa Stănceasca, naşă Ana, soţia
dumnealui Costantin Pişcă.
Morţi: 1. 14 sept., dumneaei Elena Golfineanca, 50 ani din mahalaua Dudu.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 5/1860.
1861. Botezaţi: 1. 8 şi 10 ian., Ioan, părinţi: Ioan Tănăsescu şi Eugenia din mah. Sf. Voivozi, naş
maior Grigore Drăgulescu; 2. 2 şi 18 ian., Ioan, părinţi: D-lui Dimitrie sin Ioan şi Safta din mah.
Dorobănţia, naşă D-na Păuna postelniceasa; 3. 7 şi 30 ian., Gheorghe, părinţi: Gheorghe consultant
şi Ana profesoară, naş Gheorghe Cernătescu; 4. 27 feb. şi 5 mart., Ioan, părinţi: Dimitrie Calmovici
şi Smaranda, naş Gheorghe Măldărescu; 5. 11 şi 17 mart., Nicolae, părinţi: Enache Anastasiu
comersant şi Ioana din mah. Dorobănţia, naş D-lui Grigorie Bălăşeanu; 6. 27 mart. şi 5 apr., Teodor,
părinţi: Sava Ion rachieri şi Ecaterina, naşă Rucsandra Sesccioreanu; 7. 11 şi 24 apr., Grigorie,
părinţi: Antonie Ractivan şi Elisaveta, naşă Maria Fălcoianca; 8. 30 iun. şi 9 iun., Petre, părinţi:
Atanasie, licenţiat, comerciant şi Maria, naşă D-ei, soţia D-lui Marco Anastasiu; 9. 28 iul. şi 19
aug., Dimitrie, părinţi: Costandin Haralambie şi Nicoliţa diaconeasa din mah. Petru Boju, naş D-lui
marele logofăt Costandin Glogoveanu; 10. Areti, părinţi: Ştefan rachier şi Floarea din mah.
Dorobănţia, naşă Areti, fiica D-lui Gheorghe Leonard; 11. 21 nov. şi 2 dec., Ioan, părinţi:
Alecsandru Dumitraşcu tutungiu şi Elena, naş Ioan sin Mihai.
Cununaţi: 1. 5 feb., Anastasia Drinceanu din mah. Mântuleasa cu Maria, fiica D-lui Sina Razaveţu,
naş Ştefan Georoceanu şi Păuna; 2. 9 feb., D-lui Barbu Golfineanu, 26 ani, cu Maria, fiica lui
Hristodor Marghiloman, 16 ani, naşi Ion Golfineanu şi Ecaterina Vicşoreanca; 3. 26 nov., Ştefan
Nicolae Rusănescu, 29 ani, din mah. Sf. Gheorghe Nou cu D-ei Ecaterina Iovipale, 21 ani, naşi
Nicolae Iovipale şi Elenca; 4. 4 mai, Alecsandru Vlădescu, 25 ani,din mah. Sf. Spiridon cu Maria,
fiica D-lui Antonie Nonasilticon, 16 ani, naşi Dimitrie Zătreanu şi Maria Păianca.
Morţi: nu s-au înmormântat.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 5/1861.
1862. Botezaţi: 1. 25 dec. 1861 şi 6 ian. 1862, Mircea, părinţi: Barbu Golfineanu şi Maria,
proprietari, naşi D-lui Dimitrie Zătreanu; 2. 2 şi 4 mart., Minodora, părinţi: Minodora Dumitrie şi
Ştefan birjearu din mah. Sf. Nicole Dorobănţia, naş Mihail Dumitriescu; 3. 8 şi 11 mart., Dimitrie,
părinţi: Ioniţă Popescu zidaru şi Stana din mah. Obedeanu, naşă Teodora Dimitrie Pavlu; 4. 28 mart.
şi 1 apr., Alecsandru, părinţi: Sandu cureraliu şi Preda din mah. Brânduşa, naşă D-ei Păuna
postelniceasa, 5. 1 şi 21 mai, Vasile, părinţi: Gheorghe Costandin şi Ana din mah. Sf. Nicolae
Dorobănţia, naş D-lui Costandin Stolojan; 6. 16 mai şi 6 iun., Scarlat, părinţi: Ion Gândescu şi
Valeria din mah. Episcopiei, naş D-lui colonel Anton Ractivang; 7. 1 şi 12 iul., Elena, părinţi:
Ştefan Palcu şi Ana din mah. Sf. Treime, naşă Elena, fiica preotului Nicolae Bălşan; 8. 1 şi 11 aug.,
Maria, părinţi: Mihai şi Ana Zavarov din mah. Obedeanu, naşă D-ei doamna Marghioala
Sachelopolu; 9. 1 şi 26 aug., Grigorie, părinţi: D-lui Costandin N. Otetelişanu şi Maria Otetelişanca
din mah. Petru Boji, naşă D-ei Mariţa, soţia D-lui Grigorie Otetelişanu; 10. 7 şi 13 sept., Maria,
părinţi: D-lui Gheorghe Panaiotescu şi D-ei Antonia, profesoriu din mah. Sf. Treime, naşă D-ei
Maria Otetelişanu.

266
RĂDULESCU Toma

Cununaţi: 1. 19 aug., D-lui Ioan Fauru, 28 ani, profesori cu D-ei Elena, 19 ani, fiica D-lui Ioniţă
Costandinovici din mah. Sf. Ilie, naşi D-lui Ioniţă Costadinovici şi Ana Taverni; 2. 11 oct., D-lui
Gheorghe I. Olănescu, 22 ani, funcţionaru, cu Safta Viişoreanu, 26 ani, din mah. Petru Boji, naşi D-lui
Ioan Olănescu şi D-ei Smaranda Dumitreasca.
Morţi: nu sunt.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 2/1862.
1863. Botezaţi: 1. 1 şi 6 iun, Petre, părinţi: Gheorghe Măcescu şi Maria din mah. Sf. Dimitrie, naş
Petru, fiul D-lui Mihail Coandă; 2. 11 iun. şi 4 iul., Ioan, părinţi: D-lui Barbu Golfineanu şi Maria, naşă
Ecaterina Vicşoreanu; 3. 10 şi 29 aug., Iosif, părinţi: preotul Nicolae Bălşanu şi Maria, nașă D-ei
Eugenia Poenaru; 4. 12 oct şi 3 nov., Mircea, părinţi: Enache Petrăreanu şi Ecaterina; 5. 11 şi 22 dec.,
Maria, părinţi: D-lui Ştefan M. Ionciovici şi Evghenia, naşă D-ei Aristiţa, fiica D-ei Ana Marghiloman.
Căsătorii: 1. 9 iun., D-lui Alecsandru Miclescu, 28 ani din comuna Cerbiceşti, districtul Botoşani
cu D-ei Ecaterina, fiica D-lui Costandin Glogoveanu din mah. Obedeanu, naşi D-lui Costandin
Glogoveanu şi Elena.
Morţi: nu sunt.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 5/1863.
1864. Botezaţi: 1. 17 feb, Eugenia, părinţi: Dimitrie Culcer şi Ana din mah. Hagi Enuşi, naşă D-na
Evgheniţa Anzelman; 2. 1 şi 8 mart., Marin, părinţi: Marin, părinţi: Atanasie Becu arendaş şi Maria din
mah. Dorobănţia, naş Petre Marcu rachieriu; 3. 2 şi 6 sept., Ioan, părinţi: D-lui Gheorghe Manolescu
paracliseru şi Anastatia, naş Ioan Golfineanu Ralea; 14. 3 şi 13 sept., Maria, părinţi: Ioan Iszak,
comersant şi Paulina din mah. Sf. Treime, naş D. Petre Sandulovici; 5. Costandin, părinţi: Nicolae
Petrescu sufragiu la internatu de fete şi Elena, naşă Elena Ioanidi; 6. 21 şi 25 oct., Maria, părinţi:
Dimitrie Gheorghevici arendaşi şi Iuliana din mah. Sf. Nicolae Dorobănţia, naş D. Dimitrie
Raicoviceanu; 7. 1 şi 12 nov., Costandin, părinţi: D. Gheorghe Mărăscu, arendaş şi Maria, naş D.
Costandin Mică Coanda; 8. 5 şi 13 nov., Nicolae, mamă Zoi Deculescu din mah. Petru Boji, naş D-na
Eugenia Hanzelman; 9. 10 nov. şi 12 dec., Ana, părinţi: D. epistatu Teodor, comersant şi Maria din mah.
Sf. Dimitrie, naşă D-na Ana sin Statie P. Teodoru.
Căsătorii: nu s-au făcut.
Morţi: 1. 10 oct., Dinu Fusu, 25 ani, la gropişte afară; 2. 2 nov., Maria Ioan, 39 ani, la gropişte
afară; 3. 25 nov., Ana ungureanca, 18 ani, la gropişte afară; 4. 20 dec., Gheorghiţa sin Ioan
braşoveanu, 24 ani la gropişte afară.
1865. Botezaţi: 1. 1 şi 7 ian., Ioana, părinţi preotu Nicole Bălăşeanu, Maria, naşă d-ra Eugenia
Hanselman; 2. 23 feb., Maria, părinţi Chiriţă Manolescu şi Mariţa, naş domnul Ioan Greceanu; 3. 25
feb. şi 7 mart., Constantin, părinţi Ioniţă Diculescu şi Fima, naş Gheorghe P. Saita; 4. 12 şi 28 mart.,
Floarea, părinţi Ioan şi Stana Popescu; 5. 6 şi 28 mart., Ioan, părinţi Mihail Izvoranu căpitan şi Ana,
naş Ioan Gigârtu; 6. 25 mart. şi 5 apr., Barbu, părinţi Barbu Golfineanu şi Maria, naş Christodor
Marghiloman; 7. 23 şi 27 iun., Ştefan, părinţi Gheorghe P. Saita şi Ana, naş Victoria Şt. P. Saita; 8.
16 şi 22 iul., Gheorghe, părinţi Constantin N. Otetelişanu şi Maria, naşă Maria Otetelişana; 9. 1 şi
30 oct., Dimitrie, părinţi Nicolae Zaharia şi Stana, naş Alexandru Stanovici; 10. 8 oct., Mihail,
părinţi Gheorghe Constantin băcanu şi Maria, naşă Safta Mihalcu.
Cununaţi: 1. 10 ian, Gheorghe Buescu, comersant, 28 ani din Coţofenii din Faţă cu Teodora, fiica
răposatului preot Ion Pavel, naş Ion Georgescu; 2. 11 şi 10 feb., locot. Ioan Gheorghiu Vicolu din
Piatra Neamţ, 25 ani cu Maria Săulescu 18 ani; 3. 13 şi 12 mai, lt. col. Dimitrie I. Bogonosu din
Iaşi, 47 ani cu Elena, fiica domnului I. Golfineanu, 18 ani, naşi Christodor Marghiloman şi Eugenia;
4. 21 nov., Nicolae Grigoriu Racoviţă, 30 ani cu Despa, fiica d. Ioan Socolescu.
Morţi: 1. 4 feb., Ioan Leontiu din comuna Motru, 30 ani, răposat în spitalul de smintiţi, l-a îngropat
afară la gropişte; 2. 16 feb., Ioan Ralea Golfineanu, 63 ani, l-a îngropat la biserica Madona Dudu; 3.
25 mart., Radu Mitruşu din comuna Albeşti, 25 ani, mort în spitalul de smintiţi, l-a îngropat afară la
gropişte; 4. 29 apr., Ioan al lui Zamfir Mogoşanu din satu Horezu, 45 ani, moartă la spitalu de
smintiţi; 5. 10 mai, Ioan sin popa Ioan din mănăstirea Motru, 28 ani; 6. 26 oct., Nicolae Neagoe
267
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

Olteanu din comuna Sălcuţa Mare, 38 ani, 7. 9 nov., Florea sin Dumitru din comuna Punghina
Mehedinţi.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, botezaţi, cununaţi, morţi, dos. 1/1865.
Notă: Din nov. 1865 Primăria Comunei Craiova preia evidența evidența populației (născuți,
căsătoriți, morți).
La 1866 preoţi slujitori erau Nicolae Bălşeanu, Ion Grigorescu şi Ion Basilescu paroh - SJAN Dolj,
Protoieria Dolj, dos. nr. 1/1866, f. 8, nr. 1; dos. nr. 24/1866, nenumerotat – 17 oct. 1866, Tabel
pentru poprirea preoţilor din Craiova de a nu mai merge prin cafenele şi alte locuri publice, nr. 2.
II. 1832-1865. Registe stare civilă (suburbia) mahalaua Brândușa
1832. Botezați: 1. 24 ian., Marin, părinți: Grigore cizmaru – tată, naș Stan lăutaru; 12 feb.,
Anastasi, tată: Gheorghe ferariu, naș Anastasie fieraru; 3. 9 mart., tată: Trandafir vizitiu, nașă Maria
sin Radu Frunză; 4. 20 mart., Ivan, tată Alecsandru, naș Ioan grădinari; 5. 20 mart., Gheorghița,
tată: Dimitrie cobzaru, naș Gheorghe lăutaru; 6. 26 mart., Constantin sin Andrei lăutaru, nașă Rada
bărbiereasa; 7 1 apr., Dimitrie sin Pârvu pt. sat Cârcea, naș Dimitrie Bosoancă; 8 6 apr., Ioan sin
Gheorghe Udeașcu plugaru, naș Panait Furtună rachieru; 9. 24 apr., Rucsandra sin Dragomir fieraru,
naș Gheorghe leicaru; 10. 1 mai, Pătru sin Barbu croitor, naș Stan Carabulea; 11. 16 iun., Maria sin
Bucur zlătaru, naș Petre curelaru; 12. 19 iun., Catrina sin Buică cobzaru, naș Udrea lăutar; 13. 3 iul.,
Dimitrie sin Costandin Aman, naș sărdaru Dimitrie Aman din mah. Sf. Troiță; 14. 28 aug., Ioan sin
Ioana țiganca, naș Ioan bărbieru; 15. 4 sept., Dimitrie sin Ioan Cârcean, naș Dimitrie Bosoancă; 16.
4 sept., Ioan sin Ioacob, Sandu geamănu, naș Ioan curelaru; 17. 11 sept., Maria sin poap Ioan
Dărăbanțeanu, naș Dimitrie pescaru din mah. Obedeanului; 18. 20 sept., Iacov sin Florea ot
Dărăbănție, naș Dimitrie pescaru din mah. Dorăbănției; 19. 6 nov., Rada sin Ioan cureraru, naș Petre
curelaru; 20. 11 dec., Bălașa, fiica Tunii Dimitrie, nașă Savastița sin Gheorghe curelaru.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 13/1832, botezaţi.
Cununați: 1. 24 ian., Petru sin Ioan croitor cu Gheorghița sin Manda din județu Dolj, nași Gavrilă
croitoru și Ana; 2. 7 feb., Ilie sin popa Ilie din mah. Maicăi Precestei Dudu cu Ioana, fata sin
Dumitru brutari din județu Dolj, nași Costandin sin Ioan croitoru și Rada; 3. 21 apr., logofăt Nicolae
sin Radu cu Ioana sin Andrei logofătu din județu Romanați, nași Ioan și Ecaterina sin Radu; 4. 1
mai, Buică cobzaru sin Pârvu cu Stana, fata sin Udrea lăutaru, nași Vasile Petrescu și Maria; 5. 28
aug., Gheorghe sin Tudor Bercea cu Floarea sin Ioan Magheru din jud. Mehedinți, nași Dimitrie
Bosoancă și Rada.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 14/1832, cununați.
Morți: 7 ian., Ioan sin Radu, 21 ani; 2. 26 mai, Maria sin Ioan croitoru, de friguri, 30 ani; 3. 10 iun.,
Bălașa sin Radu Frună, de lingoare, 18 ani; 4. 10 sept., Ioan sin Ivan rusu, de răceală, 30 ani; 5. 13
oct., Pănu sin Dimitrie Albășteanu, de răceală, 2 ani; 6. 9 oct., Maria sin Nițu butcaru, de răceală, 2
ani; 7. 10 oct., Gheorghe sin Radu lăutaru, 3 ani; 8. 11 oct., Preda sin Ioan, de răceală, vârsta ei 40
ani; 9. 30 oct., Ioana sin Ioan, de lingoare, 2 ani.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos.15/1832, morți.
1833. Botezați: 1. 15 ian., Ioan sin Ioan Văron din satul Almăju, naș Ioan Prejbeanu; 2. 12 feb.,
Ilinca sin Florea croitoru, nașă Bălașa croitoreasa; 3. 19 feb., Stoiana sin Trancă rachieru, naș Nițu
rachieru; 4. 20 feb., Buică sin Vasile lăutaru, naș Buică lăutaru; 5. 5 mart., Ilinca sin Dumitru, nașă
Stana sin Dumitrașcu; 6. 12 mart. Ecaterina sin Matei vizitiu, naș Petru Ioan Pleșoianu; 7. 26 mart.,
Petrache sin Costandin lemnaru, naș Costandin Izvoranu din Brădești; 8. 28 mart., Maria sin
diaconu Gheorghe; 9. 9 apr., Mihai sin Ioan croitoru, naș Mihai Caragiu; 10. 9 apr., Efrusin sin
Stancu Căpățâneanu, naș Mihai Caragică; 11. 15 apr., Șrefan sin Costandin fieraru, naș Ștefan
Muscalagiu; 12. 19 apr., Ioana sin Costandin brutaru, nașă Maria sin Costandin bărbieru; 13. 6 iun.,
Dumitru Marii, robul pitarului Brăiloi, naș Costandin, robu paharnicului Brăiloiului; 14. 14 iun.,
Maria sin Ioan țiganu, robului dumnealui Iordache sărdaru, naș Nestor sin Preda din satu Bălucița;
15. 16 iul., Ioan sin Dumitru dascălu, naș Ioan Urianu; 16. 20 iul., Zoița sin Pătru croitoru, naș
Gavrilă croitoru; 17. 25 iul., Dumitru sin Gheorghe bărbieru, naș Iancahe cafegiu; 18. 10 aug., Main
268
RĂDULESCU Toma

sin Ștefan Muscalagiu, naș Stan lăutaru; 19. 13 aug., Costandin sin Manolea jimblaru, naș Bușoi
vizitiu; 20. 1 oct., Ioan sin Dincă logofătu, naș Ioan croitoru; 21. 15 oct., Costandina sin Radu, nașă
Maria; 22. 15 oct., Pătru sin Stan vizitiu, naș Pătru Măinescu; 23. 29 oct., Buică sin Stancu zădaru,
naș Buică lăutaru; 24. 12 nov., Fana sin Costandin pantofaru, naș Grigorie cizmaru; 25 14 nov.,
Petre sin Sasile bucătaru, naș Despa pitaru, din mah. Sfântului Dimitrie; 26. 10 dec., Gheorghe sin
Barbu croitoru, naș Gheorghe lăutaru.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 11/1833, botezaţi.
Cununați: dos. nu se află la SJAN Dolj.
Morți: 1. 24 feb., Elisaveta sin Gheorghe bragagiu, de răceală, 3 luni; 2. 3 apr., Ioan, fiul lui
Costandin lăutaru, de răceală, 16 ani; 3. 10 apr., Gherghina, soția Fătului logofătu, de lingoare, 18
ani; 4. 16 apr., Ștefan, feciorul lui Costandin fieraru, de răceală, 8 zile; 5. 26 mai, Efrusina, fiica
dumnealui Stanciu, de epilepsie, 3 luni; 6. 20 iul., Ioan, fiul lui Nicolae lăutaru, de lingoare, un an;
17. 27 iun., Ioana, fata lui Ioan plugaru, de ftizie, 25 ani; 8. 22 iul., Andrei, fiul Mițului rachieru, de
urdinare, 9 luni; 9. 16 aug., Maria sin Radu fieraru, soția lui ioan bucătaru de sftizie, 30 ani; 10. 19
nov., Maria, fiica lui Toma Muscalagiu, 7 ani.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 12/1833, morți.
1834: Botezați: 1. 14 ian., Elena, părinți: Maria sin Gheorghe și popa Badea sin Gheorghe, naș
Costandin Greceanu din satul Vâlcov; 2 și 3. 28 feb., Anastasie și Ioana (gemeni), părinți: Dumitru
sin Nicolae și Iordanca sin Stanaca, naș Gheorghe Mutuleanu; 4. 15 apr., Gheorghe, părinți: Barbu
sin Ioan și Ioana sin Radu, naș Gheorghe Arghirescul, lăcuitor în mah. Sfântului Dimitrie; 5. 15
apr., Florea, părinți: Ioan sin Stan și Maria sin Radu, naș Burcă Sortescu:; 6 24 apr., Pătra, părinți:
Costandin sin Ioan și Elena sin Radu, naș Pătru Cercel; 7. 5 mai, Radu, părinți: Ioan sin Ioan și
Ioana sin Marin, locuitori mah. Obedeanu, naș Stoica Teișanu; 8. 20 mai, Radu, părinți: Ioan sin
Dumitru și Marica sin Ioan, lăcuitori în mah. Dărăbănția, nașă Rada Stănculeasa; 9. 22 mai, Vasile,
părinți Stan sin Radu și Ioana sin Gheorghe, locuitori în mah. Obedeanu, nași Vasile sin Radu și
Ioana sin Gheorghe; 10. 27 mai, Gheorghe, părinți: Anastasie sin Radu și Maria sin Ioan, naș
Gheorghe sin Arghir din mah. Sf. Dimitrie; 11 27 mai, Mihai, părinți: Stancu sin Grigorie și Maria
sin Radu, naș Mihai Livezanu; 12. 31 mai, Marin, părinți: Costandin sin Ioan și Ioana sin Andrei,
naș Ștefan Mustăța; 13. 24 iun., Florea, părinți: Ioan sin Andrei și Costandina sin Radu, lăcuitor din
mah. Sf. Dimitrie, naș Florea Bărbătescu; 14. 28 iun., Pătru, Gheorghe sin Ioan și Elena sin Stanca,
naș Petre Poescu din mah. Sf. Dimitrie; 15. 8 iul., Marina, părinți: Stan sin Vlad și Rucsanda sin
Dumitru, lăcuitori în mah. Oota, nașă Marina Gioroceanca; 16. 15 iul., Nicolae, părinți: Marcu sin
Radu și Zinca sin Stan, nașă Lisaveta Deșleoasca din mah. Sf. Gheorghe Vechi; 17. 7 aug., Sora,
părinți: Costandin sin Andrei și Maria sin Radu, lăcuitori din mah. Sf. Ilie, naș Nestor Argetoianu;
18. 14 aug., Rada, părinți: popa Gheorghe sin Matei și Maria sin popa Costandin din mah.
Brândușa, naș popa Gheorghe Olăreanul; 19. 13 nov., Bălașa, părinți: Matei sin Dimitrie și Ioana
sin Radu, lăcuitori din mah. Maica Precesta, nașă Bălașa Răstățoaia; 20. 14 nov., Nicolae, părinți:
Dumitrusin Radu și Elenca sin Ioan, naș Dumitrache Bărneanu; 21. 8 dec., Maria, părinți: Manolea
sin Gheorghe și Maria sin Stanciu, lăcuitori în mah. Toți Sfinții, naș Ioan Pleșoianu.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 6/1834, botezaţi.
Cununați: 1. 4 feb., Ștefan Chiru portărelu cu Manda, fata lui Sandu Vâlvoi, nași Ioan Urdăreanu și
Maria, lăcuitori în satul Urdari; 2. 28 oct., Barbu Alecsandrescu din mah. Obedeanu, cu Maria, Fata
lui Radu Oprițescu din satul Cernelele, nași Ioan Gurgu și Maria, lăcuitori în satul Urechești; 3. 28
oct., Alecsandru sin Radu din Mah. Sf. Dumitru cu Nedela, fata lu Boian Buzatu din mah. Sf.
Gheorghe Nou, nași Ioan Pleșoianu și Maria; 4. 29 oct., Gheorghe Arghir Popescu cu Zoița, fata lui
Gavrilă Cârceanu, nași Neagoie Coșoveanu și Soția lui Rada Coșoveanca, lăcuitori în mah. Hera.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 7/1834, cununați.
Morți: 1. 4 ian., Gheorghe Ioan Argetoianu; 2. 7 ian., Ioan Costandinescul; 3. 12 feb., Ioan sin
Lazaru. 4. 7 mart., Ioan Petru Cercel din mah. Sf. Ilie; 5. 4 mai, Ioan Păunel Puțureanul din mah.
Maica Precesta Dudu; 6. 10 mai, Petru Stan Corcoveanul; 7. 15 mai, Ioan Lupu Albeșteanu; 8. 13
269
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

iul., Costandina Ioan Surcel; 9. 17 iul., Sultana Mihai Buică; 10. 18 iul., Marica Sandu Țuclăianu;
11. 2 aug., Sanda Dumitrie Buzatu; 12. 5 aug., Ioana Bucur Băltășălu; 13. 26 aug., Stana Iaon
Zlătaru; 14. 28 aug., Dumitru Mihai Dănciulescu; 15. 8 sept., Stana Ioan zlătaru; 16. 20 sept., Dobra
Ene bucătari, din mah. Sf. Troițe; 17. 15 oct., Ilinca Dumitru Sârmagiu; 18. 16 oct., Ioana Radu
Lungu; 19. 23 oct., Stancu Radu plugari; 20. 28 oct., Marin Ștefan Stănculescu; 21. 8 nov., Teodor
Radu Vijulie; 22. 12 nov., Efrusina Mateescu isprăvnicelu; 23. 12 nov. Nicolae Radu Berbecel; 24.
13 dec., Marin Dumitru bogasieru; 25. 20 dec., Maria Ioan Bălăceana.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 8/1834, morți.
1835. Botezați: 1. 21 și 25 ian., Elenca, părinți: Cosatndin grădinaru, fieraru și Elena, naș
Costandin Ivanovici; 2. 23 și 27 ian., Maria, părinți: Gheorghe țiganu, lăutaru și Dafina, naș Marin
caretșu; 3. 8 și 12 feb., Maria, părinți: Toma Muscalagiu și Călina, nașă Maria Cărăuleana; 4. 18 și
28 ian., Ene, părinți: Stoian sin Florea Muscalagiu și Zoița; 5. 4 și 6 mart., Ilina, părinți: Radu
Vâlvoi rotaru și Joița, naș Radu Predoiu; 6. 11 și 15 mart., Ioan, părinți: Ilinca și Ștefan Ceorumelea
croitor, nașă Elenca Mihăițu; 7. 16 și 20 mart., Radu, părinți: Matei zet Florea pescaru și Ioana, naș
Ioan Furtună; 8. 20 și 25 mart., Ioana, părinți: Stan Cioacă croitoru și Drahne, naș Costandin; 9. 8 și
25 apr., Elena, părinți Dumitra...., naș Deico croitoru; 10. 12 și 20 mai, Ionică, părinți: Mateiu
plugaru și Tița; 16. 1 și 30 mai, Gheorghița, părinți: Ivan Marcu logofătu, fecioru și Rada; 12. 3 și
15 iun, Iordache, părinți: Dimitrie Vasile plugaru și Maria; 13. 16 și 22 iun., Vasilica, părinți: Ioan
croitoru și Evghenia; 14. 3 și 8 iul., Maria, părinți: Dimitrie Petru moșieru și Maria, nașă
Marghioala...., 15. 3 și 28 aug., Mirea, părinți: Dincă Cecioiu, plugar și Elenca; 16. 25 apr. și 12
sept., Dimitrie, părinți: Amza plugar și Leana; 17. 17 și 20 oct., Elena, părinți: Marina și Ștefan
măcelaru; 18. 15 oct. și 27 nov., Elena, părinți: Florea lutucariu și Gherghina.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 38/1835, botezaţi.
Cununați: 1. 13 ian., Gheorghe arendașu cu Zoița, fiica Mariei....., nași Dumitrașco plugaru și
Dumitra; 2. 27 ian., Hristea Popovici dimieru, plugaru cu Bălașa, fiica lui Dumitra și a lui Nicolae;
3. 3 feb., Ioan sin Ioan plugaru cu Maria, fiica lui Dincă și a Magdei, nași Nichifor și Zoița soru-sa;
4. 10 feb., Anton .... cu Licsandra, fiica Mariei și a lui Nicoale, nași Marcu moșieru și Joița; 5. 11
apr., Tudosie Zoican bucătaru cu Elenca, fiica lui Vasile și a Ioanei; 6. 20 apr., Florin, fiul lui Ioan
și al Zoei pitaru cu Vișa, fiica lui Gheorghe vizitiu și Rada, nași Nicoale Cernătescu și Anica; 7. 13
nov., Florea a lui Ioan dascălu cu Zoica, fiica lui Ion și a Mariei, nași Ilie plugaru și Dumitrana.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 39/1835, cununați.
Morți: nu se află la SJAN Dolj.
1836. Botezați: 1. 8 și 16 ian., Marica, părinți: Dumitru moșieru și Dumitra, nașă Maria Băduleasa;
2. 18 și 23 feb., Petre, părinți: Marin măcelaru și Marghioala din mah. Dorob., naș Florea
Boșorăbescu?; 3. 28 feb. și 2 mart., Ioan, părinți: Ioan Gomoiu vizitiu și Elisaveta; 4. 1 și 8 apr.,
Rucsnda, părinți: Ioan Ciuturcă cercelaru și Maria, nașă Rucsanda sin Răduță măcelaru; 5. 21 și 24
iun., Floarea, părinți: Ioan Mărțu vizitiu și Ioana, naș Gheorghe căpitanu logofătu; 6. 27 și 27 iul.,
părinți: popa Gheorghe Mateiovici și Ecaterina, nașă Ecaterina Măineasca; 7. 4 și 12 sept., Marin,
părinți: Ecaterina și Ioan Jurubie plugaru, naș Ilie căpraru, rachieru; 8. 1 și 4 nov., Voica, părinți:
Dumitra și Ioan plugaru, naș Costandin Diaconu; 9. 2 și 15 nov., Nicolae, părinți: Gheorghe
Ciupercă vizitiu și Maria, naș Gheorghe cizmaru; 10. 5 și 18 nov., Ioana, părinți: Ioan Motocea
plugaru și Ioana din mah. Ungureni, naș Buică cobzaru; 11. 7 și 12 nov., Barbu, părinți: Rada și
Ioan Căpreanu logofătu din satu Căpreni, naș Ioan Caragic; 12. 8 și 20 dec., Teodora, părinți: Ioan
plugari și Ilinca, naș Panait croitoru; 13. 8 și 22 dec., Evghenia, părinți: Nicolae Carada inginer și
Petra, naș Ioan Pleșoianu pitar.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 4 /1836, botezaţi.
Cununați: nu există dosar în arhive
Morți: 1. 10 feb., Costandin Isvoranu D. logofăt fecior; 2. 14 feb., Ecaterina, fata lui Stan vizitiu; 3.
10 mart., Gheorghe, feciorul lui Păun ciszaru; 4. 13 mart., Ioan Popescu cojocari; 25 mar., Stana sin
Petcu Calangea; 6. 13 apr., Păun sin Stan cizmari; 7. 31 martie, Ioan Suica bucătaru; 8. 9 mai,
270
RĂDULESCU Toma

Marica sin Trancă rachieru; 9. 15 mai, Costandina ungureanca; 10. 17 mai, Gheorghe sin Ioan
vizitiu; 11. 22 mai, Istrate sin Ioan bucătaru; 12. 16 iun., Rucsanda sin Andrei lăutaru; 13. 10 iul.,
Aspra, fiica Dinului croitoru; 14. 18 iul., Sanda sin Apostol cizmaru din mah. Sf. Troițe; 15. 21
aug., Marin sin Avram plugaru; 16. 1 sept., Oprea sin Pătru plugaru; 17. 6 oct., Rucsanda sin Ioan
bărbieru; 18. 27 oct., Dimitrie sârmagiu Cârceanu; 19. 2 dec., Ioana sin Gligorie jimblaru; 20. 10
dec., Radu plugaru sin Preda.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 5/1836, morți.
1837: Botezaţi: 1. 27 feb. și 3 mart., Ioana, părinți: Petre Râmniceanu, logofătu și Floarea, nașă
Floarea Ursupeasca; 2. 16 și 19 mart., Stanca, părinți: popa Tarcea și Pârva din mah. Dorob.; 3. 23
și 25 apr., Ioan, părinți: Petre milogu cerșetoru și Gheorghița, nașă Ioana Gavriloaica; 4. 15 și 20
mai, Gheorghe, părinți: Gheorghe Vețuloaia bucătaru și Ilinca, nașă Maria Amzuleasca; 5. 1 și 8
sept., Maria, părinți: Matei Enache, plugaru și Maria, nașă Păunica Pleșoaica; 6. 2 și 23 aug.,
Alecsandru, părinți: Antonie sârbu ingineru și Ecaterina, naș Nicolae Carada; 7. 1 și 10 aug.,
Dimitrie, părinți: Buică Costea cobzaru și Maria, nașă Dumitrana Pleșoianca; 8. 1 și 31 aug., Zanfir,
părinți: Ion Săbăoatu plugaru și Maria din satul Florești, nașă Dumitrana Ian Floreșteanu; 9. 1 și 21
nov., Ioan, părinți: Ioan Găozaru precupeț și Maria, nașă Dumitrana Pleșoianca; 10. 17 și 22 dec.,
Alecsandra, părinți: Nicolae Simulescu, plugaru din satu Madoloiștea, naș Alecsandru Musceleanu.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 34/1837, botezaţi.
Cununați: 1. 24 nov., Nicola sin Sima Șumulescu plugari ot Dorob., cu Maria sin Ioan Pârșu
cizmaru ot Dorob, nași Sima măcelaru și Lucsandra.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 35/1837, cununați.
Morți: 1. 16 ian., Barbu vizitiu; 2. 20 ian., Ioan Bucur vizitiu; 3. 31 ian., Nicoliță croitoru; 4. 24 feb.,
Bucur Ungureanu vizitiu; 5. 20 mart., Costandin sin Barbu croitoru; 6. 25 mart., Costandin Radu
croitoru; 7. 7 apr., Marin Nenadia croitoru, sârbu; 8. 5 mai, Dumitrana Nicolae croitoru; 9. 10 iun.,
Gheorghe sin Gheorghe bucătaru; 10. 2 iul., Ioan Andrei croitoru; 11. 3 iul., Ana sin Panciu vizitiu; 12.
23 iul., Oprița Ioan rachieru; 13. 7 nov., Măița Petru bărbieru; 14. 7 dec., Ioan Nicolae plugaru.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 36/1837, morți.
1838. Botezați: 1. 1 și 7 ian., Ioan, părinți: Ioan croitoru Prodacu și Maria, naș Costandin sin
Ștefan; 2. 11 și 26 ian., Alecsandra, părinți: Nicolae văpsitoru și Ioana, naș Alecsandru Mihalache
croitoru; 3. 1 feb., Rada sin Barbu țiganu, robul cucoanei Catinca Fisența, naș Nicolae Bărbieru; 4.
și 10 feb., Alecsandra, părinți: Vasile plugaru, dorobanțu și Vasilca, naș Mihalaiche Moteanu; 5. 10
și 13 feb., Elenca, părinți: Enache Purcea plugari și Ioana, naș Ilie Avram căpraru; 6. 2 și 4 mart.,
Elena, părinți: Enache Săuleanu logofăt și Varvara, naș Costache Caragică; 7. 1 și 10 mart.,
Dumitra, părinți: Toma Burleanu Scalagiu și Călina, naș Buică cobzaru; 8. 10 și 20 mart., Cosatche,
părinți: Gheorghe lăutaru și Dafina din satu Bucovățu, naș Dumitru Dincă plugaru; 9. 8 și 20 mart.,
Casian, părinți: Dumitru Mofleanu, plugar și Magda din satul Bocovățu, naș Dumitru Dincă plugar;
10. 15 și 27 mai, Haralambie, părinți: Acsentie Gheorghiu, lemnaru și Elenca, nașă Elenca Ioan
Zaman; 11. 20 și 30 iun., Alecsandru, părinți: Nenadie logofăt și Maria, nașă Zoița Vasile Dianu;
12. 18 mai și 2 iun., Gheorghe, părinți: Tache croitoru Vijulie și Maria, naș Iorgu Bengescu; 13. 1 și
6 nov., Vasile, părinți: Ciucă plugaru, naș Mihai Zavarov; 14. 11 și 27 nov., Grigorie, părinți: popa
Gheorghe și Maria, nașă Zinca slugereasa Măineasca; 15. 16 și 18 dec., Nicolae, părinți: Barbu
Carabulea țiganu și Maria, naș Stan Burtea; 16. 16 și 18 dec., Costanța, părinți: Ioan Sula țiganu și
Preda, naș Udrea Ioancea.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 35/1838, botezaţi.
Cununați: 1. 10 ian., Ghiță Ioancea Birtu aprodu din Cerneți cu Zmăranda sin Mihai plugar, nași
Costandin grefierul și Uța; 2. 26 ian., Gheorghe sin Ioan cu Zmaranda sin Mihai; 3. 13 nov., Stan
sin Ioan plugaru, dorobanțu cu Mitrana sin Radu, ambii la a doua cununie, nași Stoica feraru și
Ilinca; 4. 16 nov., Șerban sin Ioan plugar cu Stana sin Trandafir, ambii la a doua cununie, nași
Ștefan Muscalagiu și Stana; 5. 20 nov., Ioan sin Stoica croitoru din mah. Harșu cu Stoiana sin
Gavrilă croitoru, ea la a doua cununie, nași Barbu croitoru și Firea.
271
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVI/2019

SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 36/1838, cununați.


Morți: 1. 17 ian., Ion sin Dumitru; 2. 26 ian., Alecsandru sin Nicolae; 3.10 feb., Alecsandru sin
Vasile; 4. 13 feb., Elena sin Ioan; 5. 3 mart., Pauța, nepoata D-lui slugeru Marcu Măinescu, 15 ani;
6. 4 mart., Elena sin Enache; 7. 4 mart., Dumitru sin Toma; 8. 20 mart., Marin sin Gheorghe; 9. 20
mart., Marin sin Dumitru; 9. 27 mart., Haralambie sin Pilcă; 10. 30 mart. Alecsandru sin Ghenadie;
11. 19 aug., Stan Bojin plugariu, 50 ani; 12. 3 sept., Nicolae sin Ioan ungureanu, 40 ani; 13. 27 oct.,
Ancuța sin Nicolae, sluga lui Iordache, 13 ani; 5. Nov., Bojin sin Stan plugaru, 25 ani; 14. 6 nov.,
Nicolae sin Nița văduva, 20 ani.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 37/1838, morți.
1839. Botezați: 1. 1 și 8 ian., Ioana, părinți: Zană cântărețiu și Zanfira, nașă Maria sin Pârșancu; 2.
15 și 22 ian., Barbu, părinți: Barbu vizitiu și Ioana, naș Mihai sin Dumitru lăutari; 3. 5 și 22 feb.,
Floarea, părinți: Ioan lăutaru și Maria, nașă Floarea curărala; 4. 1 și 12 apr., Stan, părinți: Dincă
herari și Maria, naș Ștefan Muscalagiu; 5. 19 și 30 apr., Petre, părinți: Ștefan Muscalagiu și Catrina,
naș Petrache Popescu; 6. 1 și 14 mai, Ioan, părinți: Costandin sin Ioan herari și Maria, naș Ștefan
herarul; 7. 2 și 25 mai, Ioan, părinți: Nicolae pitaru Carada și Petrușa, naș sărdaru Ioan Pleșoianu; 8.
15 și 18 sept., Teodora, părinți: Pătru croitoru și Gheorghița, naș Gavrilă Cârceanu; 9. 29 oct., și 9
nov., Costandin, părinți: Dianu chelaru și Ginca, naș Cosatndin Brețoiu; 10. 4 și 26 nov., Grigorie,
părinți: Nicolae bucătaru și Stana, naș Grigorie șătraru; 11. 30 oct. și 26 nov., Mihail, părinți: Udrea
cizmaru și Maria, naș Mihai Șengher; 12. 7 și 17 dec., Ștefan, părinți: Barbu coitoru și Stanca, naș
Ștefan Muscalagiu.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 20/1839, botezaţi.
Cununați: 1. 6 feb., Marin sin Ioan hangiu, plugaru cu Tița sin Radu cimpoieru, nași popa Badea și
Maria; 2. 29 iul., Trandafir sin Costandin Paciurea Crețul arendașul cu Maria sin Petre grecu, nași
Iane Zaman și Dumitrana.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 21/1839, cununați.
Morți: 1. 11 ian., Ioan sin Ioan Lesnaru; 2. 1 apr., Pătru si Ioan cobzaru; 3. 2 mai, Teodor sin Nicu
Izvoranu; 4. 19 iun., Dumitru sin Mairn Giubega, plugar; 5. 28 iun., Radu sin Pătru lăutaru; 6. 29
iun., Joița sin Grigorie jimblaru; 7. 5 iul., Ioan sin Gavril croitoru Cârceanu; 8. 19 iul., Radu sin
Pătru lăețu lăutaru; 9. 23 sept., Marin sin Gheorghe al Dobriței lăutaru; 10. 11 oct., Elena sin
Dumitru bucătaru; 11. 18 oct., Stanca sin Stanciu vizitiu; 12. 24 oct., Alecsandru sin Neciu aprodu;
13. 30 nov., Andriana sin Ștefan Globmicu; 14. 20 dec., Catrina sin Năstuga vizitiu; 15. 23 dec.,
Marin sin Neagoe Popescu coitoru.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 22/1839, morți.
1840. Botezați: 1. 8 și 29 ian., Petre, părinți: Ilie Popescu, cântăreț și Gherghina, naș Iancu
Poenaru; 2. 30 ian. și 1 feb., Gheoghița, tată: Nicolae Lungu lăutar, nașă Uța Bunciugireasa; 3. 15 și
29 iun., Petre, părinți: Costandin Ciurcu feraru, nașă Stana Muscălăgioaica; 4. 5 și 7 iul., tată: Pârvu
Brânzan rachieru, naș Ioan păpușaru; 15. 5 iul., Gheorghe, tată Gheorghe Dobrițoiu lăutari, naș
Gheorghe Pureci; 6. 6 și 20 iul., Alecsandru, părinți: Năstasie Jurubeanu și Maria, naș Enache
Cariga; 7. 3 și 4 aug., Ioan, tată: Vlad Frumușanu logofătu din mah. Sf. Apostoli, naș Cosatche
Caragic; 8. 2 și 19 aug., părinți: Nicolae Izvoranu logofătu și Elenca, nașă Zinca Măineasca; 9. 26 și
29 sept., Nicolița, părinți: Mănilă ișlicaru din Giubega și Maria din mah. Sf. Dumitru, nașă Păuna
Pleșoianca; 10. 22 și 29 sept., Marin, părinți: Nicola cocoșatu, potcovaru și Ilinca din mah. Sf.
Gheorghe Vechi, naș Mincă Năvală; 11. 29 sept. și 20 oct., Ema, părinți: pitaru Nicolae Carada și
Petrița, nașă Dumitrana Pleșoianca; 12. 24 și 29 dec., Petre, părinți: Ioan Boghianu lăutaru și
Marica, nașă Floarea Pasarabia.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 7/1840, botezaţi.
Cununați:
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 8/1840, cununați.
Morți: 1. 23 ian., Petre Iliescu cântărețu; 2. 26 ian., Ecaterina, fiica lui Dumitru bucătaru; 3. 1 feb.,
Grigorie, fiul lui Nicolae Purcea bucătaru; 4. 11 mart., Floarea a lui Ioan Bogheanu, lăutar; 5. 11
272
RĂDULESCU Toma

mart., Ștefan Bunea feraru; 6. 12 mart., slugeru Marcu Măinescu; 7. 16 mart., Grigorie Belega,
bărbieru; 8. 24 mart., Manolache pitar Pleșoianu; 9. 10 apr., Ilinca, fiica lui Traică Albeșteanu din
mah. Belivacă; 10. 23 mai, Dumitru, fiul lui Radu Olaman, măcelar din mah. Obedeanu; 11. 15
dec., Petraiche Francu tâmplar; 12. 17 dec., Stemata sin Anghel cocoșatu, plugar.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 9/1840, morți.
1841. Botezați: 1. 20 și 26 ian., Ștefan, părinți: Gheorghe Vijulie și Maria din mah. Pătru Boji, naș
Ștefan fieraru; 2. 4 feb., Vasilie, părinți: Constandin Săceleanu rachieru și Efrusina, nașă Frusina a
lui Anghel arendașu; 3. 2 și 9 feb., Teodora, părinți: Dumitru Pavlovici cojocaru și Maria, naș Ioan
Pavlovici cântărețu; 4. 4 și 9 feb., Ilinca, părinți: Radu Popescu croitoru și Dumitrana, naș Ilie
Țecovici; 5. 7 și 16 mart., Dumitrana, părinți: Gheorghe Petrvici și Floarea, nașă Maria, soția lui
Buică cobzaru; 6. 27 feb. și 20 mart., Nicolae, părinți: Ioan Tetoianu și Savastița, naș Petrache
Caradache; 7. 7 și 24 mart., Gheorghe, părinți: Costandin Lecca și Victora ot mah. Obedeanului, naș
D-lui paharnicu Grigore Otetelișanu; 8. 2 și 6 apr., Vasile, părinți: Costandin cizmaru și Ancuța,
nașă Ecaterina sin Ene rachieru; 9. 10 și 20 apr., Ioan, părinți: Acsentie Leoveanu și Elenca, naș Ene
Zaman; 10. 4 și 7 mai, Nicolae, părinți: Ilie Troc, plugari și Stanca, naș Nicolae Hurezanu logofățel;
11. 22 și 25 mai, Stanca, părinți: Costandin Ciurea vizitiu și Joița, nașă Stanca Boghenoaia; 12. 24
și 25 mai, Păuna, părinți: Stancu Tăbășilă bărbieru și Costandina, nașă Păuna, soția Florii Basarab;
13. 22 mai și 1 iun., Gheorghe, părinți: Costandin Ciurea bucătaru și Floarea ot mah. Sf. Spiridon,
naș Gheorghe Pepe vizitiu; 14. 1 și 8 iun., Ioan, părinți: Grigorie Bengescu și Zmăranda, naș D-l