nvatarea unor comportamente pozitive

Valorile morale
Propus de: Iuliana Tomescu   |  27 mai 2009   |   5448 vizualizări
Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani.
Propune articol
<p

Orice parinte doreste sa-i invete pe copiii sai comportamente frumoase,

pozitive. Unele dintre acestea sunt comportamente noi pentru ei, altele sunt
comportamente pe care tu, ca parinte, le doresti la copilul tau ( ex.- sa
spuna ,,multumesc” atunci cand i se ofera ceva ). In alte situatii, doresti sa
elimini sau sa reduci o serie de comportamente ale copilului, dintre acelea ce nu
constituie tocmai modele de urmat ( ex.- intarzie, vorbeste urat, isi loveste
fratele-sora, etc.). 

Multe dintre metodele pe care le-ai folosit - intr-o situatie sau in alta- ti-au dovedit, cu siguranta, ca nu
sunt tocmai eficiente, iar rezultatele nu sunt tocmai cele dorite. Astfel, de multe ori spui copilului ,,Fa-ti
temele” sau ,,Fa curatenie”sau ,,Fii cuminte”- fara ca aceste mesaje, singure, sa ii schimbe
comportamentul. Sau ii spui, de multe ori, ce sa NU faca : ,, nu te bate”, ,,nu fi obraznic”, ,,nu vorbi
urat”, fara sa stii faptul ca informatia singura nu schimba in nici un fel un comportament. Copilul, ca si
adultul, are nevoie de timp, de metode adecvate, de mult exercitiu pentru a invata un comportament.

De asemenea, daca nu i se spune copilului ceea ce nu a facut bine, nu il ajutam sa-si schimbe
comportamentul. In adresari de tipul ,, nu ti-ai facut temele bine!”, ,, ai gresit!”,,,esti neascultator!”,
copilul nu stie ce a facut bine si ce mai are de corectat sau de schimbat.

Atunci cand li se ofera un feedback pozitiv ,,ai colorat frumos copacul”, ,,imi place cum ai
aranjat....”, comportamentul se poate schimba mult mai usor. Este mult mai usor receptat mesajul
atunci cand i se spune ce a realizat dintr-o sarcina sau dintr-o actiune, decat sa i se reproseze ce nu a
facut sau ce mai are de facut. Cand i se ofera feedback-ul negativ ,, camera ta este tot dezordonata !”,
,,nu ti-ai facut toate temele asa cum trebuie”, copilului ii este dificil sa inteleaga ce a realizat bine si ce
mai are de imbunatatit.

Orice comportament nou pe care vrem sa-l invatam trebuie sa se bazeze pe ceea ce stie deja copilul,
pe faptul ca fiecare cuvant al nostru, fiecare mesaj transmis trebuie sa fie clar, concis, sa il incurajeze
atunci cand greseste si sa-l sprijine atunci cand mai are ceva de completat sau de corectat, in asa fel
incat sa capeteincredere in sine, in propriile puteri. Acest lucru se poate realiza prin mai multe
aspecte:

- sa-ti focalizezi aprecierile pe aspectele pozitive ale copilului, pe reusitele sale: ,,Bravo !”, ,,Ai lucrat
foarte bine”;
- sa acorzi atentie progreselor facute de catre copil ,,Apreciez modul in care ai rezolvat....”;
- sa accepti diferentele individuale ,,Ma bucur cand tu....”;
- sa ii acorzi zilnic incredere, sa il lauzi, sa il incurajezi ,,Sunt mandru/a cand...”;
- sa eviti comparatiile si competitiile intre copii ,,Pentru mine tu esti special”.

Este foarte important ca, atunci cand te adresezi copilului, sa faci distinctia intre comportamentul pe
care doresti sa-l schimbe sau sa-l invete, fara sa ataci persoana ( copilul ). De fiecare data te vei
adresa comportamentului :

- in loc sa spui ,,Esti rau !”- e de preferat ,,Ma deranjeaza atunci cand....”

- in loc de ,,Esti dezordonat !”- ,,Hainele murdare se pun in cosul de rufe, altfel ai putea sa le
amesteci si te vei imbraca cu ele la scoala” ;
- in loc de ,,Esti obraznic” - ,,Spune-mi ce te-a deranjat ....” ;
- in loc de ,,Niciodata nu vii la timp” - ,,Ma ingrijoreaza cand ajungi tarziu acasa”.

Nu uita, in relatia ta cu copilul, faptul ca primul mod in care acesta invata un comportament
este imitarea si observarea celorlalti. Modul in care parintele reactioneaza sau rezolva o anumita
 problema,este un foarte bun moment pentru copil sa invete. Rolul parintelui este de a-i oferi copilului
cat mai multe exemple pozitive de invatare a acestor abilitati esentiale, care il va ajuta sa devina
responsabil, independent.
</p

La varste mici, copiilor le face placere sa ii ajute pe parinti si sunt entuziasmati cand acestia ii lasa sa
participe la sarcinile casnice. De obicei, parintii ezita sa ii lase pe copii sa se implice in treburile casnice
pentru ca se tem ca se vor rani, pentru ca le este mai usor sa le faca singuri sau pentru ca vor sa ii
protejeze pe copii de un efort care nu pare necesar inca („Lasa, vei munci destul cand vei fi mare.”).

Iata cateva motive pentru care este bine sa treci peste toate aceste obiectii si sa il lasi pe copil sa te
ajute la treburile casnice.

Ii dezvolta increderea si stima de sine. Mai ales la varste mici, increderea in sine a copiilor creste
semnificativ daca sunt lasati sa ii ajute pe parinti. „Pot sa fac singur!” este una dintre descoperirile cele
mai importante in primii trei ani de viata, care vor pune bazele increderii in sine si sentimentului
de autoeficacitate.

Incurajeaza empatia. Copiii care nu participa la treburile casnice nu vor intelege cu adevarat

eforturile pe care le fac parintii care vin de la serviciu si incep sa pregateasca masa, sa faca ordine in
casa si sa puna rufele la spalat. Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa il pui pe copilul tau sa gateasca
cina in fiecare zi, ci ca delegandu-i responsabilitati in casa, ii oferi o perspectiva care il ajuta sa
aprecieze munca pe care parintii o fac in familie. Intelegand acest lucru, il ajuti sa devina un adult
empatic si dispus sa ajute in propria familie.

Ii dezvolta competentele. Copilul isi va dezvolta abilitati reale de viata pe care le va folosi nu doar

in momentul prezent, ci si pe viitor. Vrei sa te asiguri ca atunci cand va pleca la facultate va sti sa aiba
grija de el? Cel mai simplu mod este sa il implici treptat, incepand din primii ani de viata, in toate
treburile casnice. Cand este mic, poate doar sa asiste (va invata cum se fac treburile casnice doar
privindu-te pe tine), iar pe masura ce creste, se poate implica in etapele care sunt sigure pentru el
(poate spala legumele, dar nu sa le taie), iar la adolescenta va putea sa realizeze sarcinile casnice la
fel de bine ca tine. Astfel te asiguri ca ai un copil independent, care nu va fi pierdut si coplesit cand va
trebui sa aiba grija de el insusi.

Ii formeaza responsabilitatea. Copiii carora li se dau sarcini casnice invata sa isi asume

responsabilitatea. In loc sa ii lase pe altii sa faca lucrurile in locul lor, invata sa contribuie si ei la binele
celorlalti.

Ajuta la relatia dintre parinti si copii. Momentele in care copilul tau te ajuta sa faci o prajitura sau
sa speli vasele pot deveni unele dintre cele mai placute amintiri din copilaria sa. De ce? Pentru ca
acestea sunt si momentele pentru conversatii libere despre tot ce trece prin mintea copilului tau si
pentru ca petrecand timpul impreuna cu el ii arati ca il iubesti si ca ajutorul lui este valoros pentru tine.

Contribuie chiar si la succesul in cariera. Un studiu arata ca adultii care in copilarie au fost

implicati in treburile casnice sunt mult mai bine adaptati social si au mai mult succes profesional decat
cei care in copilarie nu au participat la sarcinile casnice. Putem presupune ca responsabilitatile casnice
zilnice in copilarie il ajuta pe copil sa isi formeze responsabilitatea si obiceiuri eficiente de organizare a
timpului si a efortului care il vor ajuta si in cariera.

Isi dezvolta autocontrolul si disciplina. Succesul in orice domeniu depinde de autocontrol si de

capacitatea de organizare. Cand copiii primesc responsabilitati casnice, au ocazia de a-si exersa
autocontrolul (desi nu au chef tot timpul sa te ajute, inteleg ca este important sa faca acest lucru) si
capacitatea de organizare a timpului.

Toate aceste beneficii apar atunci cand parintii sunt destul de flexibili si de relaxati: cei mici nu vor
urma totdeauna instructiunile tale asa cum ti-ai dori sau pot varsa lichide, sparge sau rasturna obiecte
ori pune la spalat rufe de culori amestecate. Insa toate greselile lor fac parte din procesul de invatare.
Treburile casnice nu ar trebui sa fie  o sursa de stres pentru copil, ci o parte normala a vietii de zi cu zi.
um recunosti un prescolar independent?
 realizeaza singur activitati ce tin de igiena personala: se spala singur pe maini, pe dinti, adoarme singur,
merge singur la toaleta fara a mai avea prea mare nevoie de ajutor.
 cand intampina o dificultate, prima reactie a sa este sa incerce sa se descurce singur.
 de obicei, isi strange jucariile dupa ce si-a terminat jocul.
 initiaza si singur activitati de joaca fara a mai cere prezenta unuia din parinti.
 propune altor copii idei de jocuri sau de activitati pe care sa le realizeze impreuna.
 cere sa fie lasat sa faca singur diferite lucruri: “Lasa-ma, eu fac”, “Eu vreau sa fac asta”, “Si eu pot” etc.
Cum poti dezvolta independenta prescolarului?
 Incurajeaza orice semn de initiativa pe care copilul tau il are prin indemn verbal: “Haide, poti si singur,
incearca doar”.
 Evita sa il certi atunci cand e pe punctul de a gresi. Daca nu e vorba de o situtie periculoasa pentru el, lasa-l
sa greseasca pentru a invata din propria experienta cum trebuie sa procedeze corect.
 Invata-l sa isi formeze rutine: sa se spele pe maini inainte de a manca, sa isi stranga jucariile dupa ce si-a
terminat jocul, sa puna hainele in cosul cu rufe daca sunt murdare etc.
 Evita sa te oferi sa faci in locul lui lucrurile pe care stii ca le poate face singur.
 Ofera-i posibilitatea sa aleaga, atunci cand este posibil.

CE ESTE COMPORTAMENTUL POZITIV?

Într-o anumită măsură, diferența dintre comportamentul pozitiv și cel negativ stă doar în ochii
privitorului. Sistemul tău de valori, care își are rădăcina în modul în care ai crescut și în
background-ul cultural, precum și în experiențele de viață, vor determina ceea ce crezi că este un
comportament pozitiv. Atunci când adulții au sentimente pozitive față de propriile persoane pot
înțelege și accepta mai bine comportamentele copiilor.

Acest articol pornește de la premisa că un comportament pozitiv este acela care îl va ajuta pe
copil să avanseze spre obiectivul de a deveni un adult normal și perfect funcțional. În alte cuvinte,
comportamentul care este specific pentru un anumit stadiu de dezvoltare și care pavează drumul
către următorul stadiu este considerat ca fiind unul pozitiv.

Comportamentul pozitiv nu este însă același lucru cu respectarea dorințelor adulților, în special
dacă aceste dorințe reflectă lipsa de cunoștințe legată de dezvoltarea copiilor.

Unele comportamente pozitive pot părea însă negative. T. Berry Brazelton (1992), un pediatru
renumit, susține că există momente previzibile în viețile tuturor copiilor atunci când ideea de
comportament pozitiv eșuează: atunci când copiii par să nu înainteze deloc în dezvoltare, în
moduri în care îi descurajează pe părinți. Aceste momente semnalează o stopare a creșterii fizice,
cognitive și socio-emoționale. De exemplu, atunci când un copil este pe punctul de a începe să
meargă se poate frustra pentru că este lăsat mereu în urmă și poate avea crize de furie. Brazelton
vede aceste perioade ce fiind puncte critice, însă oportunități pentru a înțelege și pentru a sprijini
asemenea comportamente, dacă le anticipăm pozitiv și nu le transformăm în bătălii interioare.

Prin studiul dezvoltării copilului și prin observarea cu atenție a comportamentelor mai multor copii,
poți învăța să îți adaptezi așteptările, astfel încât comportamentul pe care îl aștepți să se afle între
limitele pe care copiii le pot atinge. Observând comportamentul unui anumit copil de-a lungul
timpului, vei începe să înțelegi ce reprezintă anumite comportamente pentru el. Ai putea chiar
începe să observi cum un comportament care poate părea iritant pentru tine, pentru copil are o
funcție pozitivă.
Concentrarea asupra comportamentelor pozitive pune comportamentele negative într-o
perspectivă mai bună și dezvoltă o imagine mai exactă asupra copilului tău. Îți permite să pui
accentul pe punctele forțe și îl ajută pe copil să își depășească punctele slabe.

Copiii cu vârste între 3 și 6 ani

Pentru copiii cu vârste între 3 și 6 ani acțiunea este un comportament pozitiv, cheia către o dezvoltare
sănătoasă și armonioasă, semn că cel mic începe să crească. Acțiunea fizică înseamnă alergarea, cățărarea,
târâtul și săritul. Copiii stau liniștiți doar dacă este alegerea lor, de aceea este de preferat să îi lași să își
aleagă singuri activitățile. Știu deja ceea ce își dorește corpul lor să facă mai departe. Dacă decid să citească
sau să deseneze, concentrarea lor poate fi destul de intensă.

Un comportament pozitiv poate implica jocuri în echipă alături de prieteni.

Comportamentul pozitiv poate însemna ca cel mic să cânte în stetoscop și să încerce să se audă apoi. Sau să
își facă skiuri din bucăți de lemn găsite la colțul blocului, să își așeze picioarele în ele și să meargă pe stradă,
făcându-și prietenii să radă.

Un comportament pozitiv poate implica cățărarea pe o funie pe care o țin prietenii sau sariturile în sala de
sport.

De asemenea, un comportament pozitiv poate implica să-și ia rămas bun de la tine și să plece cu prietenii. Să
se lupte cu amicii în iarbă, știind că nimic rău nu se poate întâmpla.

Discuțiile și ascultarea sunt comportamente pozitive, deși pentru copiii mai mici este mult mai interesant să
vorbească decât să asculte. Vei auzi de multe ori conversații care sună ca două interviuri derulate în același
timp pe un casetofon, cu ambii copii vorbind, fără ca vreunul să asculte.

Un comportament pozitiv poate fi și împărtășirea sentimentelor față de o altă persoană.

Toate comportamentele copiilor au o interpretare, iar sarcina adulților este să o găsească. Ce spun
despre ei lucrurile pe care le fac copiii?

Nu poți trage concluzii după unul sau două incidente. Trebuie să-i urmărești pentru o perioadă mai lungă de
timp. După ce copiii au adormit, pune-ți întrebarea: „Ce comportament pozitiv am observat azi?”. Apoi poți
analiza totul.

Bineînțeles, problemele nu trebuie să fie ignorate.  Doar că problemele aparente pot fi comportamente
pozitive pentru unii copii. Este și cazul copiilor care sunt tăcuți și retrași la început, dar care încep să aibă
încredere în tine și în ei în mod treptat și încep să evite regulile. Acestea ar putea fi probleme pentru tine,
însă pentru acești copii ele înseamnă că încep să evolueze și să crească. Ce poți face? Nu încerca să le
controlezi comportamentul și să îi împingi înapoi în cochilie. Obiectivul tău este să îi ghidezi pentru a-și
atinge nevoile individuale. Într-o perioadă scurtă de timp, acești copii își vor dori să urmeze din nou regulile.

 
6 trăsături cheie care stimulează
comportamentele pozitive ale copiilor
3 aprilie, 2019
Elis Georgiana
Dezvoltare Personală, De vorba cu Tikaboo, Inteligență Emoțională, Parenting, Rezolvarea Problemelor

Am să-ți spun o poveste despre stimularea comportamentelor pozitive, al cărei eoru este un băiețel în
vârstă de 10 luni, pe nume Toma. Pe Toma l-am cunoscut în parc, într-o frumoasă zi de primăvară.
Era așezat pe o păturică pufoasă, în iarbă, alături de o femeie tânără ce părea a-i fi mamă.

În jurul celor doi, pe păturică, erau împărștiate diverse piese de construit.

Era ceva ce-mi atrăgea tot mai mult privirea în direcția în care se afla Toma – probabil zâmbetul mamei sale.

Îl avea în permanență pe chip, iar asta o făcea să strălucească. Le-am urmărit astfel fascinată interacțiunea
pentru câteva minute bune. Toma era vesel, la fel de vesel ca mama lui. Femeia îi întindea băiatului câte-o
piesă de construit, moment în care acesta o primea bucuros, o ducea la gură, apoi o arunca puternic în iarbă.

Își îndrepta din nou privirea către femeia ce-i zâmbea și care se întindea de fiecare dată să-i recupereze piesa
din iarbă.

Atunci când bucățica aceea colorată de construit ajungea din nou în mânuțele lui Toma, acesta o așeza în
fața sa, peste alte câteva piese asemănătoare. După fiecare piesă adăugată turnului, Toma își privea mândru
mama, ca și cum i-ar fi spus: Așa-i că sunt genial?
Interacțiunea a continuat astfel preț de câteva minute, timp în care Toma a reușit să construiască un număr
impresionant de turnulețe, cu ajutorul cuburilor pe care mama sa le aduna din iarbă.

Era un joc doar de cei doi știut, pe cât de banal, pe atât de valoros pentru micuțul Toma.

Pentru că tot am avut despre jocuri și rolul lor esențial în dezvoltarea abilităților emoționale, sociale ale
copiilor, îți propun Jocul Orășelul Stinghțiuță. Alege conștient jucării care aduc valoare copilului tău.
Găsește jocul aici.

De ce ți-am spus această poveste?

Pentru că este despre puterea încurajărilor primite din partea părinților și efectul unei astfel de atitudini în
construirea unor comportamente pozitive ale copiilor.

Fiecare zâmbet pe care Toma i-l oferea la schimb mamei, era confirmarea faptului că aceasta îi construia,
„piesă cu piesă”, încrederea în potențialul său. Copiii cu o doză semnificativă de încredere în propriile
forțe sunt adulții care vor reuși să depășească viitoarele provocări ale vieții.

În schimb, copiii ai căror părinți nu le oferă suficientă încredere, atenție, iar mediul în care se dezvoltă este
unul apăsător, agresiv chiar, se așteaptă să dea greș la orice pas.

Desigur, și un copil crescut astfel ar putea crea turnuri ingenioase asemeni lui Toma, însă mulțumirea,
mândria care își face apariția pe chipul băiețelului, imediat ce mai așază o piesă la construcția sa este
înlocuită, în cazul copilului care nu este încurajat suficient, de o teamă permanentă.

În ochii unui copil insuficient motivat și stimulat de către părinți nu-și mai face apariția geniul, ci, mai
degrabă, un copil abătut, care parcă i-ar spune mamei: „Nu voi reuși! Nu pot, Nu știu! Nu sunt
suficient de bun ca să realizez ceva.”

Ajuns la maturitate, copilului încadrat în tiparul despre care ți-am vorbit mai devreme nu se va bucura de
succesul lui Toma. Nu se va aștepta să primească vreodată încurajări ori să stârnească interesul altor
persoane. Pentru el uneori nici școala nu îi va oferi prilejul unei bucurii, căci nu va reuși să se ridice la
nivelul așteptărilor profesorilor.
Ți-am prezentat 2 scenarii diferite: acela al copilului încrezător în propriile forțe, optimist, asemeni lui Toma
și acela al copilului cu o perspectivă defetistă, care nu se așteaptă să reușească în viață.

În ce măsură sunt părinții responsabili de conturarea anumitor tipuri

de comportamente ale copiilor?

Ani la rândul au fost realizate diverse studii asupra factorilor ce determină reușita școlară a copiilor, iar
concluzia a fost una clară: succesele școlare depind de educație și de trăsăturile emoționale insuflate
copiilor, încă de la vârste fragede. 

Astfel, este de datoria părintelui să descopere felul în care acțiunile lor pot genera încredere, pot stârni
curiozitatea de a învăța.

Abilitățile emoționale, sociale pe care copilul le dezvoltă pe parcursul existenței sale, le au la bază pe
cele dobândite în perioada preșcolarității. Iată cum reușita în viață nu este influențată doar de capacitatea
intelectuală a copiilor, ci, mai ales de trăsături precum: încrederea în sine, autocontrolul, capacitatea de
adaptare, curiozitatea, răbdarea.

Mai departe, îți voi prezenta 6 trăsături cheie pe care părinții pot să le insufle copiilor pentru a stimula
comportamente pozitive.

6 trăsături cheie care stimulează comportamentele

pozitive ale copiilor
1. Încrederea în propriile forțe – Acest sentiment puternic îi oferă copilului senzația că nimeni și nimic nu
poate sta în calea sa spre reușită.

2. Autocontrolul-Capacitatea copilului de a-și gestiona corect emoțiile, astfel încât relația cu cei din jur să
nu aibă de suferit.

3. Abilitatea de a comunica– Mai exact, capacitatea de a împărtăși emoții, păreri. Aceasta este în strânsă
relație cu abilitățile sociale și reprezintă baza unei interacțiuni eficiente cu cei din jur.

4. Curiozitatea– Omul deține această trăsătură încă de la naștere, iar datoria părinților este aceea de a o
cultiva, de a o încuraja cu fiecare ocazie. Curiozitatea de a descoperi noul, de a explora este primul pas în
drumul lung spre reușită.

5. Implicarea– Un părinte care încurajează acțiunea, conturează un adult perseverent. Pentru a ne face într-
adevăr remarcați, este nevoie de implicare.

6. Cooperarea- Pentru că fiecare ființă, fie ea adult, fie copil interacționează într-un grup social: inițial
familia, iar mai apoi colegii de grădiniță, clasa de elevi, coechipierii de la serviciu. Este important să
învățăm copiii a ține cont de nevoile celorlalți cu care interacționează și a menține echilibrul între propriile
opinii și opiniile celorlalți.

Concluzia
După cum ai văzut, părintele are un rol esențial în dezvoltarea tuturor acestor calități care stimulează
comportamentele pozitive ale copiilor. Iar socializarea începe dinaintea integrării în colectivitate, chiar din
familie.

Tu cum îți pregătești copilul pentru a avea o viață socială mai bună?