COMPONENTELE MATERIEI VII

Suport de curs pentru specializarea: Asistent medical generalist

Farm. Eusebiu Ioniță
 COMPONENTELE MATERIEI VII

Listă de conținuturi

• Substanțe anorganice:
• Apa;
• Macroelemente: Na, K, Mg, Ca, Cl;
• Microelemente: Se, Fe, Zn, Cu, Co, Cr, Mn, Mo, Va, F, I.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
I. Apa
 substanţă anorganică indispensabilă vieţii tuturor organismelor vii; este importantă nu numai pentru
faptul că este principalul constituent din punct de vedere cantitativ al organismelor vii, ea depăşind, de
cele mai multe ori, totalul celorlalţi constituenţi, dar prezintă importanţă şi pentru faptul că ia parte la
organizarea structurală a sistemelor biologice şi la activitatea metabolică a acestora.

 reprezintă aproximativ 60% din masa corporală; conținutul în apă variază în limite destul de restrânse
pentru diferite specii, însă conţinutul acesteia în diferite organe şi ţesuturi variază în limite foarte largi:
 variația dupa vârstă: de la peste 97 % la embrionul de 7 zile, scade treptat la 80% la nou-născut, 60-65% la adult și 50-55
% la vârstnic;
 variația după intensitatea proceselor metabolice – proporția diferită a apei în țesuturi: smalt dentar 0,2%, dentina 10%,
tesut osos 22%, tesut adipos 20%, tesut cartilaginos 55%, muschi striat 75%, rinichi 80%, creier(substanta cenusie) 85%,
plasma sangvina 90%.
 procentul de apă din organism depinde de sex: femeile, având o proporție mai ridicată de țesut adipos (relativ sărac în
apă) – în medie 52 %, bărbații – 63 %. La obezi, procentul de apă poate scădea astfel până la 40%.

 în ceea ce priveşte distribuţia apei în organismele animale, se disting două compartimente:

 compartimentul intracelular (aprox. 70% din totalul de apă): cuprinde apa de constituţie (legată);
aceasta ia parte la constituţia celulelor, la imbibaţia sistemelor coloidale şi la hidratarea diferiţilor
ioni sau molecule din interiorul celulei;
 compartimentul extracelular (aprox. 30% din totalul de apă): cuprinde apa liberă; aceasta este
prezentă în sânge şi în lichidul lacunar (lichid interstiţial şi limfă).
 COMPONENTELE MATERIEI VII
I. Apa
 este un constituent fundamental și indispensabil al organismului uman; modificări mici produc tulburări
grave, iar insuficiența aportului de apă este mult mai puțin tolerată decât carența în alte elemente;
 originea apei în organism poate să fie exogenă (provenind din alimentaţie) sau endogenă, provenind în
urma reacţiilor de oxidare de la nivelul celulei;

 Cantitatea de apă din organism este strict reglată, excesul fiind eliminat prin urină, fecale, transpiraţie.

Din punct de vedere biologic, apa are numeroase proprietăți indispensabile proliferării vieții, care o
deosebesc de celelalte substanțe: permite compușilor organici să reacționeze în moduri care să permită în
cele din urmă replicarea;

 Datorită structurii sale moleculare simetrice, în care fiecare atom de oxigen este centrul unui tetraedru,
apa are o serie de proprietăţi fizico-chimice propice vieţii:
 capacitate calorică mare, ce face să-şi păstreze timp îndelungat temperatura constantă, utilă proceselor metabolice;
 căldură specifică aproape constantă;
 formează cu uşurinţă legături de hidrogen ;
 disociază uşor în ion hidroniu anorganic H+ şi hidroxil HO-.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
I. Apa
 funcţiile apei în organism:
 participă în calitate de component de bază la formarea structurilor intracelulare (apa de constituție) = rol
structural;
 în cea mai mare măsură, determină activitatea structurilor din care face parte. De exemplu, de gradul de
hidratare a mitocondriilor depinde intensitatea proceselor de fosforilare oxidativă care au loc în ele.
 contribuie la menținerea homeostazei (fiind esențială pentru variate procese, ca absorbția, transportul, difuzia,
osmoza, excreția s.a.);
 Apa participă direct la formarea citoplasmei celulare, de a cărei stare fizică depinde funcţia sa fiziologică.
 Apa este mediul intern în care se vor distribui toate substanţele solubile din organism. Datorită acestei proprietăţi
de solvent, apa transportă în tot organismul substanţele nutritive, dar şi produsele de excreţie ce rezultă din
procesele metabolice pentru a fi eliminate.
 Apa este un excelent solvent pentru unii componenţi celulari. Formează legături de hidrogen şi participă la
structura unor compuşi macromoleculari. Legătura de hidrogen este o legătură de natură electrostatică, se
formează între molecule ce conţin atomi de hidrogen legaţi de atomi puternic electronegativi şi cu volum atomic
mic (O,N,F).
 rol în metabolismul macronutrienților (din a căror degradare rezultă apa);
 reprezintă un mijloc de transport al substanţelor în sistemul circulator;
 asigură menţinerea echilibrului acido-bazic, osmotic, coloid-osmotic în organism;
 COMPONENTELE MATERIEI VII
I. Apa
 În organism, apa se găseşte în echilibru stabil, în sensul ca aportul de apă echivalează pierderile; cantitatea
de lichide pe care o pierde organismul, în interval de 24 de ore, este de aproximativ 2500 ml, prin mai
multe căi: urinară, în medie 1500 ml zilnic, fecale 150 ml, tegumente 600-800 ml (perspiraţie insensibilă,
transpiraţie) şi prin umidificarea aerului expirat, aproximativ 300-400 ml.

 Aportul de apă zilnic trebuie să fie în cantitate egală cu pierderile, de 2500 ml. El se realizează prin băuturi
- 1500 ml, restul fiind acoperit de apa care intră în constituţia alimentelor, variabilă de la un aliment la
altul, şi prin apa endogenă, rezultată din combustiile care au loc la nivelul ţesuturilor.

 Nevoia de apă variază în funcţie de climă, de efortul depus, dar se poate stabili un interval de normalitate:
un adult sănătos ce desfăşoară activităţi fizice moderate într-o regiune cu climă temperată are nevoie de
1500 – 2000 ml de apă pe zi; nevoile individuale de apă variază în funcţie de climat sau de efort, astfel
necesarul de apă creşte cu aproximativ 1 litru datorită climei calde sau efortului intens, iar în caz de febră
sau diaree poate creşte cu până la 2 litri. Anumite afecţiuni pot face ca necesarul de apă să crească cu 3
litri.

 Dacă necesarul de apă nu este respectat se produc modificări ale echilibrului hidric mai mari de 1 – 2% ce
pot conduce la afecţiuni grave sau deces.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente

 Mineralele sunt esențiale pentru funcționarea corectă a organismului, majoritatea fiind

implicate în metabolizare, echilibrul apei din organism și sănătatea sistemului osos.

 Mineralele esențiale (macrominerale, macroelemente) – din această grupă fac

parte: calciul (Ca), magneziul (Mg), Sodiul (Na), potasiul (K), fosforul (P) și clorul (Cl).

 Aceste minerale se regăsesc în aproximativ toate celulele organismului și sunt implicate

în menținerea homeostazei generale și funcționarea normală a organismului.

 Dezechilibrele acute ale acestor minerale pot avea potențial letal.

 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
1. Sodiul (Na)
 Este cel mai răspândit metal alcalin din scoarța Pământului, ce contine 2,83% de sodiu, în toate
formele sale. După clorura de sodiu, este al doilea cel mai abundent element dizolvat în apa mării.

 Cele mai importante și răspândite săruri de sodiu în natură sunt: clorură de sodiu, carbonat de sodiu,
borat de sodiu, nitrat de sodiu și tiosulfatul de sodiu.

 Este un element esențial pentru viața animalelor, a omului dar și pentru câteva specii de plante.

 La animale și om, ionii de sodiu sunt folosiți în opoziție față de ionii de potasiu, pentru a permite
organismului să construiască o încărcătură electrostatică asupra membranelor celulare și să fie
permisă astfel transmisia de impulsuri nervoase.

 Se găseşte în sânge şi alte fluide în interstiţiale, ajutând la păstrarea apei (intra și extra celular) şi a
echilibrului electrolitic al organismului; cea mai mare parte de sodiu din organism (aproximativ 85%)
se găseşte în sânge şi în lichidul limfatic.

 Alimente care conțin cantități ridicate de sodiu organic: căpșuni, pepene, stafide, piersici, semințe de
susan, semințe de floarea soarelui, țelina, broccoli, morcovi, varză, salata verde, sfecla roșie.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
1. Sodiul (Na)
Pompa ionică Na/K
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
1. Sodiul (Na)

• Nivelul de sodiu din organism este parţial controlat de un hormon numit aldosteron, excretat de către
glandele suprarenale; nivelurile de aldosteron transmit rinichilor atunci când să reţină sodiu în
organism, în loc să îl treacă în urină. Mici cantități de sodiu sunt, de asemenea, pierdute prin piele, în
timpul transpiraţiei.

• Menține la parametrii normali activitățile musculare și nervoase: pentru buna funcționare a lucrului
mecanic și a mușchilor.

• Sodiu are un rol important de cation monovalent – este cel mai bine reprezentat în sânge -, fiind
asociat cu procesele metabolice şi enzimatice ca activator de celule (este asociat cu membrana
funcţiei celulelor).

• apare în:
 geneza şi transmiterea potentialului de actiune in sinaptice – joacă un rol decisiv în procesele de
excitabilitate celulară, în geneza și transmiterea potențialului de acțiune;
 Activarea fracției proteice din enzime în reacţiile enzimatice;
 În procesul de coagulare a sângelui:
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
1. Sodiul (Na)
• În sânge Na circulă sub două forme: legat și în stare ionică, chimic activ.
• Valoarea natremiei reprezintă o constantă biologică cu limite de variație strânse: hiponatermie 136mEq și hipernatermie
160mEq; depășirea acestor limite este însoțită de tulburări generale grave care, necorectate, sunt incompatibile cu viața.

• Administrarea în exces a sodiului poate duce la o creștere a nivelului de retenție a apei și a tensiunii arteriale, crescând
astfel riscul de hipertensiune arterială și de complicații ale acesteia. Aceste complicații implică inima, arterele și alte
organe, care, la rândul lor, afectează sănătatea organismului în ansamblu. De asemenea, dozele excesive de sodiu pot
duce la simptome precum greață, vărsături, convulsii, febră, precum și la afectarea centrilor respiratorii.
• Prea mult sodiu din dieta poate determina creşterea tensiunii arteriale la unii oameni; pentru cei care au tensiune
arterială ridicată, consumul de alimente cu mult sodiu mărește probabilitatea de accident vascular cerebral, boli de
inimă, leziuni renale. Sodiul este implicat direct în controlul cantității de apă din organism, iar nivelele ridicate de sodiu
provoacă umflarea picioarelor şi a mâinilor.

• Nivelurile scăzute de sodiu sunt mai puţin frecvente şi apar cel mai adesea ca un efect secundar al medicamentelor cum
ar fi diureticele; stările diareice, vărsăturile severe sau transpiraţiile abundente pot provoca, de asemenea, un nivel
scăzut de sodiu.
• Deficitul de sodiu poate determina un dezechilibru al lichidelor și al electroliților din organism. Simptomele asociate cu
lipsa de sodiu includ greață, vărsături și anorexie.
• Nivelurile serice anormale ale sodiului pot afecta și acțiunea musculaturii, în special a inimii. În cazuri grave, acest lucru
poate duce la comă sau la consecințe fatale.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
2. Potasiul (K)
 este principalul cation intracelular (cca. 98 %);
 asigură presiunea osmotică intracelulară, participând, totodată, la menţinerea potenţialului de repaus,
a excitabilităţii celulare şi la repolarizarea din cursul potenţialului de acţiune.
 un nutrient esențial pentru menținerea volumului de fluid în organism și important pentru reglarea
echilibrului dintre acizi și electroliti;
 cea mai importantă sarcină care îi revine este cea de transmitere a impulsurilor electrice, nivelul
acestuia în organism fiind controlat cu precizie: atunci când nivelul potasiului din corp este prea
ridicat sau prea scăzut, pot apărea tulburări de ordin muscular.
 împreună cu sodiul, potasiul este responsabil pentru activitatea mușchiului inimii – este important
un echilibru al celor două substanțe: cu cât este consumat mai mult sodiu, cu atât mai mult potasiu
va fi eliminat din corp.
 o altă sarcină importantă a potasiului constă în menținerea presiunii osmotice din celule și astfel a
reglării cantității de lichide din corp; se regăsește cu precădere în interiorul celulelor, fiind
responsabil pentru reglarea conținutului de apă.
 este necesar pentru funcţionarea unor enzime implicate în sinteza de proteine.
 participă atât la activitatea musculaturii, fiind implicat în producția de energie, cât și la reglarea
tensiunii arteriale.
 în calitate de component al sucurilor digestive, potasiul este nelipsit din tractul gastro-intestinal.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
2. Potasiul (K)
• Alte roluri importante ale potasiului pentru sănătate includ:
 prevenirea și controlul stărilor de anxietate și stres (aportul suplimentar de potasiu este recomandat persoanelor care
sufera de tulburări emoționale sau mentale, precum stresul sau anxietatea);
 Creșterea tonusului muscular (potasiul asigură creșterea optimă a țesutului muscular și folosirea eficientă a energiei
eliberate prin procesele metabolice - de aceea mușchii, inclusiv cei cardiaci, sunt amenințati de paralizie, în cazul unei
deficiențe în potasiu);
 reglarea metabolismului - potasiul asistă metabolizarea mai multor nutrienți, precum grăsimile, proteinele sau
carbohidrații;
 echilibrarea nivelului de hidratare al corpului - potasiul asigură cantitatea de apa necesară fiecărei celule specializate din
organism, pentru a funcționa normal;
 reglarea funcționalității electroliților în organism;
 echilibrarea sistemului nervos;
 prevenirea accidentelor vasculare (persoanele care suferă un atac cerebral prezintă aproape întotdeauna carențe în
potasiu);
 tratarea afecțiunilor musculare: este necesară o anumită concentrație de ioni de potasiu în corp, pentru contracțiile
normale și relaxarea mușchilor;
 ameliorarea crampelor musculare, când acestea apar ca urmare a deficienței acute de potasiu (hipokaliemie);
 îmbunătățirea memoriei și a capacității de învățare: potasiul joacă un rol-cheie în menținerea conductivității electrice la
nivel cerebral (de aceea anumite boli mentale grave, precum epilepsia, sunt asociate cu un nivel scăzut de potasiu în
organism);
 anularea efectului sodiului asupra sistemului cardiovascular: potasiul reglează tensiunea arterială, fiind un element vital
pentru sănătatea inimii (de aceea este considerat un factor important de prevenție în cazul bolilor cardiace și a
hipertensiunii arteriale);
 prevenirea afecțiunilor renale - potasiul asistă rinichii în evacuarea toxinelor rezultate în urma procesului excretor;
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
2. Potasiul (K)
• potasiul se regăsește în majoritatea alimentelor, necesarul zilnic putând fi asigurat printr-o dieta
echilibrată;
• Alimente cu conținut ridicat de potasiu: produsele din făină integrală, cartofii, bananele, spanacul,
salata, avocado, nuci, caise, piersici, nectarine, morcovi, stafide, migdale, smochine, curmale, papaya,
pepene, semințe de floarea-soarelui, salata verde, sfecla roșie, roșii, varză.

• Carențele de potasiu se înregistrează relativ rar și produc, în general, stări de oboseală cronică și
slăbiciune musculară; diareea severă, folosirea de laxative sau diuretice, consumul excesiv de lemn
dulce (potențial laxativ) sau sare pot provoca unele carențe de potasiu.
• Simptomele constau în: reflexe întârziate sau inactive, aritmii (bătăi neregulate ale inimii), palpitații cardiace,
anemie, dureri de cap severe, hipertensiune arterială, dureri intestinale, umflarea glandelor, creșterea
nivelului de glicemie în sânge, crampe musculare, constipație.

• Supradozare și exces: în cazul unei acidoze sau a unei insuficiențe renale, există pericolul instalării unei
supradoze de potasiu care poate fi fatală.
• Transfuziile, infecțiile sau bolile de rinichi sunt deseori cauze ale supradozelor de potasiu din corp; apare
astfel pericolul tulburărilor de ritm cardiac și chiar a tahicardiilor.
• Alte simptome ale supradozei de potasiu: diareea, oboseala, durerile de cap, scăderea forței musculare și
crampele.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
3. Magneziul (Mg)
• Este al 8-lea cel mai răspândit element de pe Pământ (se găsește în sol, în apă, în plante, animale și în
corpul omenesc) și al 4-lea cel mai răspândit mineral din corpul uman, participând la sute de reacții
biochimice în organism.

• în corpul uman, 50-60% din cantitatea de Mg se află în oase, în timp ce restul se află la nivelul
mușchilor, al țesuturilor moi și în sânge; fiecare celulă din corp conține magneziu și are nevoie de el
pentru a funcționa;

• în ciuda importanței sale, majoritatea adulților nu beneficiază de doza zilnică recomandată, având o
carență în această privință; de multe ori, adulții nu știu că au un deficit decât în momentul în care
acest mineral ajunge la niveluri extrem de scăzute în organism.

• De acest mineral depind în mare măsură sănătatea fizică și psihică deopotrivă.

• Alimente bogate în magneziu: migdale, arahide, nuci, unt de arahide, seminte de susan ( de floarea
soarelui, de in), spanac, broccoli, ciuperci, pâine și produse din făină de grâu integrală, ovăz, grâu,
lapte de soia, fasole, cartofi, orez, piept de pui, carne de vită, somon, lapte, iaurt, avocado, stafide,
măr, banane, morcov.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
3. Magneziul (Mg)
 procesele în care este implicat în organism:
 Metabolizarea glucozei și a carbohidraților - prin acțiunea pe care o are în procesul de metabolizare a glucozei, contribuie
la menținerea unui nivel optim de zahăr în sânge și are un rol însemnat în prevenirea diabetului zaharat sau în menținerea
sub control a bolii.; prin aceeași acțiune, magneziul are și o contribuție majoră în procesul de transformare a zahărului în
energie.
 Îmbunătățirea digestiei – acționează asupra mușchilor din interiorul aparatului digestiv, astfel încât are o acțiune directă
asupra digestiei; datorită acțiunii pe care o are asupra tranzitului intestinal, ajută în ameliorarea tranzitului lent și în
combaterea constipației;
 Creșterea densității minerale osoase - este implicat direct în formarea oaselor și influențează activitatea osteblastelor și
osteoclastelor (celule responsabile de formarea de țesut osos), influențând în același timp și concentratiile hormonului
paratiroidian și ale formei active ale vitaminei D, doi regulatori majori ale homeostaziei osoase (integritatea osoasă);
datorită rolului pe care îl are la nivelul sistemului osos, ajută la ameliorarea simptomelor osteoporozei și contribuie la
sănătatea sistemului osos și prin rolul pe care îl are în procesul de absorbție a calciului.
 Îmbunătățirea funcției respiratorii - unele studii au arătat că există o legătură directă între carența de magneziu și
dezvoltarea astmului sau a altor afecțiuni respiratorii: un deficit de magneziu determină acumularea de calciu în mușchii de
la nivelul căilor respiratorii, fapt ce îngreunează respirația.
 Transportul activ al ionilor de calciu, sodiu și potasiu în membranele celulare - combate acumularea de calciu și potasiu la
nivelul mușchilor, susținând buna funcționare a sistemului muscular.
 Contracararea oboselii și a stării de extenuare - ajută la menținerea unui nivel de energie optim.
 Totodată, magneziul are un aport considerabil și în: terapia adjuvantă a stărilor depresive, creșterea rezistenței fizice
(datorită rolului pe care îl are la nivel muscular), combaterea inflamațiilor, prevenirea migrenelor.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
3. Magneziul (Mg)
• Carența de magneziu
 deficitul de magneziu se poate resimți atât în starea de spirit, cât și în sănătatea fizică. Printre simptomele
carenței se numără:
 Oboseală, extenuare, dureri de cap, stări de leșin;
 Anxietate, depresie, nervozitate, irascibilitate;
 Crampe musculare, tremor, zvâcniri (spasme) musculare;
 Palpitații, aritmie, tensiune arterială crescută;
 Dificultăți de respirație;
 Dereglări digestive - diaree, constipație, pierderea poftei de mâncare, greață.
• Nedepistată și netratată, lipsa de magneziu din organism poate contribui la dezvoltarea unor afecțiuni mai
grave, precum: spasmofilia (caracterizată prin palpitații și spasme musculare, stări de criză în care pacientul
simte furnicături la nivel muscular și are convulsii), aritmie sau alte boli cardiace, diabet (când
hipomagneziemia este dublată și de alți factori), astm.
• Excesul de magneziu
 Orice cantitate în exces de magneziu din alimente este de obicei eliminată prin rinichi; dozele excesive pot,
totuși, să provoace diaree, uneori asociată cu greață și crampe abdominale.
 Numai doze mai mari de 5 g/zi au fost asociate cu toxicitatea, care poate duce la scăderea tensiunii arteriale,
obstrucția intestinului peristaltic, depresia, lipsa de energie, slăbiciunea musculară, dificultățile de respirație
și, în cazurile mai severe, la stop cardiac.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
4. Calciul (Ca)
• este cel mai abundent mineral din corp: 99% din cantitatea sa totală este concentrată în oase (unde se
acumulează sub formă de carbonat) și în dinți; în os, calciul este prezent împreună cu alţi ioni (sodiu,
potasiu, magneziu, fosfaţi, carbonaţi), sub diverse combinaţii: fosfat tricalcic (în proporţie de 75% din
structura osului), carbonat de calciu (10%), calciu legat de proteine (10%).

• are un rol esențial în organismul uman, asigurând funcționarea normală a sistemului osteoarticular,
densitatea osoasă și funcționarea celulelor musculare și nervoase;

• calciul se regăsește în mai multe alimente, însă fixarea lui în oase depinde și de prezența altor vitamine
și minerale; surse de calciu:
 principala sursă alimentară de calciu o reprezintă produsele lactate; acestea acoperă nevoia de acest mineral
în proporție de 60-80%, în condițiile unui regim alimentar obișnuit;
 alte alimente bogate în calciu sunt: busuiocul, salvia, menta, cimbrișorul, pătrunjelul, scorțișoara, migdalele,
fasolea, broccoli, semințele de susan, smochinele, somonul și sardinele.

• Calciul ingerat este absorbit în organismul adulților doar în proporție de 30-45% și de 60% în cel al
copiilor, restul fiind eliminat prin urină și transpirație sau sedimentat.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
4. Calciul (Ca)
• are un rol important pentru întregul organism: deși ponderea acestuia este mai mare la nivelul oaselor și al
danturii, se regăsește în mai multe organe și sisteme din organism și contribuie la buna funcționare a
acestora:
 Este esențial pentru sănătatea danturii și a oaselor, având un rol important de susținere pentru structura
scheletică;
 Contribuie la reglarea bătăilor inimii și, implicit, are un rol important în funcționarea optimă a miocardului; de
asemenea, reglează presiunea arterială.
 Mesager celular: datorită calciului, mușchii răspund comenzilor date de către nervi;
 Rol important în coagularea sângelui, intervenind în mai multe etape diferite ale acestui proces (activează o serie
de factori în cascada coagulării).
 ajută sistemul nervos central să funcționeze optim: dezvoltarea creierului si activitatea cerebrala sunt dependente
de calciu.
 Este un mineral responsabil de activarea unor enzime;
 Influențează în mod direct creșterea sau scăderea nivelului unor hormoni precum sunt cei tiroidieni, fiind astfel
responsabil și de funcționarea normală a sistemului endocrin; este implicat în determinarea răspunsului celular ca
urmare a schimbărilor hormonale.
 Permeabilizează membranele celulare pentru a permite trecerea ionilor: ajuta plasmalema (membranele celulare)
în a-și indeplini principalul rol, acela de a transporta substanțele; printre substantele transportate cu ajutorul
calciului se numără monozaharidele, nucleotidele și aminoacizii – acest mineral are o contribuție notabilă în
absorbția în organism a nutrienților și în transportul acestora către organe;
 poate influența semnificativ și starea de sănătate a unghiilor, a pielii și a părului, dar și aspectul acestora;
 are un rol important și în întărirea sistemului imunitar, făcând organismul puternic în fața infecțiilor și capabil să se
vindece.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
4. Calciul (Ca)
• Carența de calciu:
 Uneori, este responsabilă pentru apariția unor afecțiuni precum osteoporoza, cataracta și rahitismul;
 Lipsa acestui mineral este foarte frecventă în rândul copiilor, care pot suferi o stagnare în dezvoltarea osoasă;
 Simptomele cele mai comune pentru carență: tulburări de ritm cardiac și palpitații, senzația de amorțeală,
rigiditatea sau contracțiile musculare involuntare (cârceii), durerile de cap intense și persistente, dereglările
ciclului menstrual sau tulburările de menopauză, pierderile de memorie și stările de leșin.
 Carența de calciu nu este asociată doar cu alimentația deficitară, poate apărea și din cauza lipsei de vitamina
D3 - pe care corpul o produce în mod natural prin expunerea la soare -, sau a unor probleme de sănătate
(hipertiroidia, anemia, diabetul ori afecțiuni renale).
 Absorbția calciului în organism poate fi impiedicată de consumul unor substanțe pe care le găsim în alimente
și băuturi obișnuite (ex. cafeina, care intra in componenta cafelei, a ciocolatei si a anumitor ceaiuri).
Consumul de ceaiuri laxative sau diuretice contribuie la eliminarea calciului prin pierderile masive de
electroliți pe care le generează.
 De asemenea, consumul excesiv de sare, produse de carmangerie, alcool poate afecta absorbția și fixarea
calciului în corpul uman.
 Medicamentele antihipertensive și antiinflamatoarele steroidiene pot contribui, la rândul lor, la eliminarea
calciului din organism.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
4. Calciul (Ca)
• Excesul de calciu
 Hipercalcemia are diverse simptome și efecte, pe diverse aparate și sisteme:
 sistem nervos – astenie, depresie, iritabilitate, lipsa capacității de concentrare până la somnolență, confuzie și comă;
 aparat cardiovascular – tulburări de ritm, hipertensiune arterială;
 aparat digestiv – greață, vărsături, lipsa apetitului, constipație, dureri abdominale, pancreatită, ulcer peptic;
 aparat urinar – necesitatea repetată de a urina (poliurie), necesitatea de a urina în timpul nopții (nicturie),
deshidratare, litiază renală recurentă până la insuficiența renală;
 aparat musculo-scheletal – dureri osoase, slăbiciune musculară, abolirea reflexelor osteotendinoase, osteoporoza,
osteita fibrochistică.

 Excesul de calciu din sânge poate duce la insuficiență renală, calcificarea vaselor de sânge și a țesuturilor
moi, creșterea calciului în urină și pietre la rinichi.

 De asemenea, consumul excesiv de calciu poate determina constipație și poate interfera cu absorbția fierului
și a zincului.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
5. Clorul (Cl)

• Datorită reactivității sale foarte mari, toată cantitatea de clor din scoarța Pământului se află sub formă
de compuși ai clorului, de obicei cloruri ionice, printre care se numără și sarea de bucătărie.

• este esențial pentru viață și, în cea mai mare parte, apare în fluidul celular ca ion negativ, pentru a
echilibra ionii pozitivi de potasiu; este, de asemenea, prezent în lichidul extracelular (de ex. sângele),
pentru a echilibra ionii pozitivi de sodiu.

• Este o componentă cheie a sucului gastric.

• Alimente organice bogate în clor: roșii, țelina, napi, salată verde, nucă de cocos, banane, ananas,
stafide, mango, căpșuni, pepene verde.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
5. Clorul (Cl)
• Clorul este un electrolit (ion încărcat negativ) care împreună cu alți electroliți (potasiul, sodiul și
bicarbonatul), contribuie la menținerea echilibrului acido-bazic;
• Clorul este responsabil, împreună cu sodiul, de volumul lichidului extracelular și de osmolaritatea
plasmatica;
• Clorul este prezent în toate fluidele corpului, însă este găsit într-o concentrație semnificativă în sânge
și în alte fluide extracelulare ( suc gastric, pancreatic și intestinal, lichidul cecal, transpirație, L.C.R.);
• În majoritatea situațiilor de homeostazie a volumului plasmatic, clorul și sodiul se modifică în același
sens. În schimb, în situațiile de dezechilibru acido-bazic, concentrația clorului se modifică independent
de aceea a sodiului, clorul având rol de tampon.
• Clorul are un rol important în menținerea neutralității electrice la nivel celular prin traversarea
membranei celulare într-un sens sau altul.
• Deficitul de clor este rar, deși poate apărea în cazurile care implică pierderea unor cantități mari de
fluide, datorată transpirației excesive, vărsăturilor și diareei sau din cauza anumitor medicamente,
cum ar fi diureticele.

• Aceasta poate fi asociată cu hipoventilația și acidoza respiratorie cronică.

 COMPONENTELE MATERIEI VII
II. Macroelemente
5. Clorul (Cl)

• Deficitul de clor
 Deficitul de clor este rar, deși poate apărea în cazurile care implică pierderea unor cantități mari de fluide,
datorată transpirației excesive, vărsăturilor și diareei sau din cauza anumitor medicamente, cum ar fi
diureticele.
 poate fi asociat cu hipoventilația și acidoza respiratorie cronică.

• Excesul de clor
 Consumul excesiv de clor prin alimente poate duce la o creștere a tensiunii arteriale, iar la cei care suferă de
insuficiență cardiacă, ciroză sau afecțiuni renale, poate duce la acumularea de fluide în organism.
 Nivelurile ridicate de clor din sânge pot, de asemenea, să crească glicemia la persoanele care suferă de
diabet și pot afecta și transportul de oxigen în organism.
 COMPONENTELE MATERIEI VII
III. Microelemente
• Substanţă chimică având structură simplă (ioni metalici), prezentă în organism în cantitate foarte mică, însă cu rol în
reacţiile chimice ale organismului = oligoelement.

• Calități:
 intră în componența unor enzime, vitamine, hormoni și pigmenți, fiind astfel catalizatori în metabolismul plantelor, animalelor și
omului;
 măresc activitatea enzimelor, accelerează procesele biochimice în organism;
 stimulează sinteza amidonului, zahărului, pectinei, acizilor nucleici, grăsimilor, etc.
 au rol de cofactor sau constituenți ai moleculelor complexe (cobaltul de exemplu în vitamina B12).

• Relevanță față de om:

• Cantități prea mici sau chiar lipsa de oligoelemente esențiale pot provoca diverse afecțiuni.
• Deficiențe cunoscute:
o anemia în cazul carenței de fier;
o deficitul de iod tulburări metabolice (insuficiență a glandei tiroide, fiindcă iodul face parte din hormonul tiroidei);
o sau tulburări neurologice în caz de lipsă în zinc.
• În schimb, cantități excesive pot duce la consecințe negative, la fel ca orice materie naturală, devenind de la o anumită doză
toxice (astfel apare fluoroza, din cauza consumului excesiv de fluor).
• Aportul de oligoelemente se realizează prin alimentație, organismul nu le poate sintetiza.