SF.

IOAN CASIAN

Sf. Ioan Casian este binecunoscut în Răsărit şi în Apus, pentru că el a

scris lucrări ascetice ce au circulat în Apus şi Răsărit.
Istoricul Vasile Pârvan a reuşit să demonstreze că Sf. Ioan Casian s-a
născut intr-o localitate aşezată între braţele Dunării (Dobrogea de azi).
Documentele din sec. al IV-lea atestă existenţa unei localităţi numite Vicuas
Casiaci, azi satul numit Casian.
Data naşterii lui aste aşată în a doua jumătate a sec. al IV-lea şi se pare
că de tânăr a fost atras spre viaţa monahală, mai ales că în Dobrogea viaţa
Bisericească era bine organizată. Cunoaştem foarte bine şirul de episcopi din
sec. al IV-lea de la episcopia Tomisului. Acolo unde a existat o episcopie
trebuie să fi existat şi o mănăstire.
Modelul după care au fost organizate mănăstirile în Sciţia cu siguranţă a
fost cel răsăritean. În Egipt au apărut trei forme de viaţă
monahală eremitică, semieremitică şi comunitară, ele dezvoltându-se în tot
Răsăritul.
Din documentele ce le avem rezultă că Sf. Ioan Casian, într-o mănăstire
necunoscută de noi, l-a întâlnit pe un tânăr Gherman. În dorinţa de a cunoaşte
sistemul vieţii monahale cei doi au hotărât să facă o călătorie în Egipt. Ei
ajung până la urmă acolo şi vizitează lavrele egiptene şi comunităţile
monahale de acolo.
Din Egipt, în drumul lor de întoarcere spre casă, se opresc la
Constantinopol unde Sf. Ioan Casian îl cunoaşte pe Grigorie de Nazianz care
se pare că l-a hirotonit diacon. Alţi patrologi susţin că hirotonirea întru diacon
a Sf. Casian a fost făcută de către patr. Nactarie (391-397).
Din Constantinopol revin în ţară şi împreună cu o soră a lui Ioan, fac o
nouă călătorie în Ţara Sfântă. Aici Sf. Ioan pune bazele unei mănăstiri de
călugări iar sora lui a uneia de maici. Din Ţara Sfântă hotărăsc să mai viziteze
Egiptul după care cei doi prieteni se întorc spre Sciţia. Pe dum însă sunt jefuţi
şi bătuţi. În urma bătăii Gherman moare în localitatea Niş (Bulgaria), iar Ioan
ajunge în Apus. Aici devine un apropiat al Papei Damasus şi un bun prieten cu
Papa Leon I cel Mare.
Disputele hristologice au marcat mai puţin Apusul Europei, dar cele
privitoare la ortodoxia lui Origen ajung şi în Apus. Ieronim, după ce l-a
admirat pe Origen , spre sfârşitul secolului al IV-lea, îl condamnă.
Din îndemnul Papei Celestin Sf. Ioan Casian ajunge în Galia. Aici, prin
410, organizează viaţa monahală, şi la Marsilia construieşte o mănăstire de
călugări şi una de maici. În timpul vizitelor făcute în Egipt a sesizat că fiecare
stareţ propune propriile reguli, de aceea pentru mănăstirile întemeiate de el a
alcătuit un set de rânduieli. Aşa se face că de la el ne-au rămas două lucrări:
-“Aşezăminte monahale”- în această lucrare vorbeşte despre calităţile
călugărilor, modul de viaţă a lor şi datoriile lor faţă de viaţă. Pentru aceasta
Ioan Casian este socotit organizatorul monahismului Apusean, iar marsilienii
îl socotesc protectorul Marsiliei.
-Tot pentru nevoile viaţii monahale scrie “Convorbiri duhovniceşti” – în care
pune în gura unor Părinţi ai Bisericii Răsăritului căteva dialoguri dintre
monahi.
Sf. Ioan Casian a murit în Apus în jurul anului 430, iar la scurtă vreme
Biserica de Apus l-a aşezat în rândul sfinţilor. Şi noi, alături de Gherman, îl
prăznuim pe 29 februarie.
SF. MAXIM MĂRTURISITORUL

Viaţa
Sf. Maxim Mărturisitorul s-a născut într-o familie nobilă, în apropierea
Constantinopolului. Rămas orfan la vârsa de 9 ani, a fost încredinţat unei
mănăstiri din Palestina. În 614 se retrage la o mănăstire din Chrysopolis, pe
malul estic al Bosforului, iar după alţi 10 ani se mută în
Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Cyzic. În 626 va pleca şi de aici. Se găseşte
apoi mai mult timp în Cartagina, tot ca monah, unde, în anul 646 are o dispută
cu viitorul şi fostul patriarh al Constantinopolului, Pyrrhus.
Devine principalul apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei monotelite.
La 649 apare la Roma, pregătind Sinodul condus de Papa Martin I, de
condamnare a monotelismului. În 653 este adus cu forţa la Constantinopol,
împreună cu Papa, deoarece Împăratul susţinea Monotelismul, iar în 655 vor fi
condamnaţi. Sf. Maxim e trimis în exil la Bizya, în Tracia. La 656, împăratul
Constantin al II-lea îl aduce la Constantinopol şi încearcă să îl determine să
treacă de partea Monoteliştilor, dar Maxim refuză. Este torturat şi trimis din
nou în exil, la Terebesis, în Tracia.
În anul 662 este adus din nou la Constantinopol, cu noi persuasiuni de trecere
la Monotelism. Refuză a doua oară, este torturat, împreună cu ucenicul său
Anastasie, prin tăierea limbii şi a mâinii drepte.
Este aruncat din nou în exil, pe coasta orientală a Mării Negre. Acolo
moare la vârsta de 82 de ani, epuizat de torturi dar fără să fi făcut nici o
concesie de la Ortodoxie.

Opera
În perioada de la Cyzic a scris:
Epistole adresate lui Ioan Cubicularul
Cuvânt ascetic

Capetele despre dragoste

Cele 100 capete despre cunoaştere.

În perioada dintre 626-634 scrie a doua grupă de texte:

Despre Diferite locuri cu multe şi adânci înţelesuri din Sfinţii Dionisie şi Grigore

Explicare la Tatăl Nostru

Cele 200 capete despre teologie şi iconomia întrupării
Despre cunoaştere

Quaestiones ad Thalasium
Mystagogia

Teologia
Concepţia Sfântului Maxim Mărturisitorul este marcată de scrierile Sf.
Dionisie Areopagitul. Vocabularul platonician prezent în textele Sf. Maxim
Mărturisitorul conferă acestora o valoare filosofică însemnată. Dacă
aristotelismul poate fi urmărit lexical în Scolastica Apuseană şi conectat astfel
la gândirea modernă, destinul platonismului în Evul Mediu interferă până la un
moment dat cu opera gânditorilor bizantini. Recuperarea platonismului în
Renaşterea Occidentală va avea loc şi prin intermediul unor minţi infuzate de
platonismul oriental, cum va fi cazul lui Nicolaus Cusanus, inspirat cu
siguranţă de textele lui Maxim Mărturisitorul.
Accentul care identifică gândirea sa este ideea conform căreia întregul Cosmos
are un model liturgic şi fractalic: întregul este prezent în fiecare parte iar
părţile nu alcătuiesc Unitatea prin simplă însumare.
Monah, mistic bizantin, autorul unor opere importante pentru teologia
Bisericii răsăritene. Textele sale mistice au fost incluse în Filocalia. Tratează
mai ales despre iubire ca şi concept creştin, dar are şi o importantă exegeză
asupra unor autori cum ar fi Dionisie Areopagitul sau Grigore de Nazianz.
Supranumele de Mărturisitorul provine din faptul că nu a cedat insistenţelor
imperiale de a trece la Monotelism, în ciuda torturilor la care a fost supus.
Din punct de vedere filosofic, foloseşte un vocabular platonician,
abordând şi subiecte de interes pentru istoria filosofiei, cum ar fi problema
cunoaşterii, proleme ontologice, cosmologice şi antropologice. Evident,
poziţia sa este una creştină.
Accentul care identifică gândirea sa este ideea conform căreia întregul Cosmos
are un model liturgic şi fractalic: întregul este prezent în fiecare parte iar
părţile nu alcătuiesc Unitatea prin simplă însumare.
Monah, mistic bizantin, autorul unor opere importante pentru teologia
Bisericii răsăritene. Textele sale mistice au fost incluse în Filocalia. Tratează
mai ales despre iubire ca şi concept creştin, dar are şi o importantă exegeză
asupra unor autori cum ar fi Dionisie Areopagitul sau Grigore de Nazianz.
Supranumele de Mărturisitorul provine din faptul că nu a cedat insistenţelor
imperiale de a trece la Monotelism, în ciuda torturilor la care a fost supus.
 Din punct de vedere filosofic, foloseşte un vocabular platonician,
abordând şi subiecte de interes pentru istoria filosofiei, cum ar fi problema
cunoaşterii, proleme ontologice, cosmologice şi antropologice. Evident,
poziţia sa este una creştină.