influenta sociala si conformismul

Ce este influenta sociala

Nu ar fi o exagerare daca am spune sa toate comportamentele umane sunt rezultatul influentei
sociale. Chiar si în experimentele de laborator,în studiile în care subiectii erau izolati, exista
interactiunea dintre acestia si experimentator. Efectul acestei interactiuni poate fi
considerabil(Shaw, 1976 ). Definitia termenul influenta sociala sugereaza mai multe efecte pe
care un individ sau un grup le au asupra altui individ sau grup. Aceste efecte se dezvolta doar
pentru unele dintre interactiuni si depind în mare masura de maniera în care comportamentul
unei persoane determina comportamentul altei persoane.

Procesul influentei sociale poate fi întâlnit atât la nivel individual, cât si la nivel grupal sau
macrosocial, unde, de fapt, da masura schimbarii sociale. O buna parte din vreme, studiul
psihologiei sociale s-a ocupat numai de influenta sociala, considerându-se ca aceasta înglobeaza
totalitatea interactiunilor individului cu grupul. Ulterior, aceasta acceptiune s-a modificat,
psihologia sociala contemporana operând cu perspectiva propusa de Germain de Montmollin
(1977), care restrânge sfera influentei sociale la ansamblul modificarilor, judecatilor, opiniilor,
comportamentelor, valorilor, modelelor de viata

, etc. intervenite ca urmare a interactiunii cu un individ sau cu un grup (Chelcea, 2003).

Ce este conformismul. Definitie, clasificari

În cadrul influentei sociale s-a studiat procese de grup, printre care conformismul, obedienta,
inclusiv devianta.

O trasatura evidenta a societatilor umane este aceea ca toti, sau cel putin majoritatea membrilor
grupurilor social, dovedesc remarcabile similaritati ale comportamentelor, ceea ce înseamna ca,
într-un fel sau altul, grupul exercita presiuni catre uniformitate. Dar uniformitatea si
conformismul, desi sunt în relatie, nu sunt identice. Uniformitatea este o stare a grupului
observabila la un moment dat, iar conformismul este rezultatul unui proces ulterior acestei stari,
care implica faptul ca indivizii si-au modificat felul lor de a actiona, de a vorbi sau de a gândi,
prin armonizare cu ceilalti indivizi.

Ce este conformismul
Conformismul este o forma de influenta sociala, care consta în schimbari atitudinale sau
comportamentale, determinate de preluarea voluntara a pozitiei sustinute de majoritatea
membrilor grupului de apartenenta. (Chelcea, 2003). Pentru a-si satisface nevoile de securitate

si de afiliere, indivizii accepta sa renunte la o parte din libertatea proprie si adopta anumite
norme si reguli specifice mediului în care traiesc, situatie reflectata în gradul de conformare
manifestat de individ. Când indivizii interactioneaza cu ceilalti membri ai grupului, se genereaza
presiunea catre uniformitate, si fiecare membru tinde sa se comporte în conformitate cu modelul
general propus de ceilalti membri ai grupului.

Presiunea catre uniformitate si conformismul

Festinger (1950) a identificat doua surse majore ale presiunii catre uniformitate, si anume
realitatea sociala si locomotia grupurilor. El a indicat ca atunci când un individ nu are un obiectiv
de baza pentru a determina validitatea credintelor sale, el este dependent de realitatea sociala,
realitate care se refera la consensul judecatilor între membrii ai caror judecati le respecta, pentru
a stabili încrederea în credintele sale. Lipsa de întelegere printre membrii unui grup ofera o baza
instabila pentru credintele care depind de suportul social, si din acest motiv apar forte pentru
producerea uniformitatii. Presiunea catre uniformitate a membrilor grupului poate apare si pentru
ca o asemenea uniformitate este de dorit sau necesara pentru ca grupul sa se deplaseze catre
anumite scopuri dorite de membrii grupului, dar care nu pot fi atinse decât prin eforturile comune
depuse de membrii grupului. Un individ care nu se conformeaza scopului comun al grupului,
poate împiedica atingerea acestuia, sau poate fi exclus din grup.

Desi în acceptiunea uzuala, termenul are uneori conotatii negative, în cele mai multe cazuri, el
are o functie foarte importanta, aceea de a stabili ordinea si stabilitatea în interactiunile cu
ceilalti. O alta precizare care trebuie facuta neaparat este legata de distinctia dintre conformism si
imitatie. Câtiva dintre primii sociologi, printre care Bagehot, Durkheim si Tarde, au vazut în
conceptul de imitatie singura explicatie pentru totalitatea comportamentelor conformiste

Unul dintre fondatorii psihosociologiei, Gabriel Tarde considera ca imitatia este elementul
esential al vietii sociale. Dupa el exista "imitatia traditie", care lega generatiile între ele, si
"imitatie moda

", care constituia liantul indivizilor din aceeasi generatie.

Din nefericire, termenul de imitatie face doar sa numeasca un fapt care poate fi observat de toata
lumea, si anume comportamentul unui individ este modelat dupa comportamentul altuia. Imitatia
este un comportament se aseamana comportamentului altei persoane. Nimeni nu imita fara
încetare; unii imita mai mult decât altii, sau imita mai mult unele comportamente. Imitatia este o
tendinta generala (Shivers,1980), ea se aseamana celorlalte expresii comportamentale deoarece
încorporeaza procese psihologice de baza precum motivatia, perceptia, învatarea. Actul imitatiei
trezeste perceptii interpersonale prin care se recunoaste ca acel comportament care este imitat
tinde sa satisfaca unele dorinta ale imitatorului. Comportamentul imitativ este mai probabil sa
apara în acele conditii sociale unde sunt dorite anumite abilitati sau caracteristici
comportamentale. În ceea ce priveste relatiile interpersonale, este mai probabil ca un individ sa
imite pe altul atunci când percepe la acesta calitati de superioritate, ca si atitudini care reflecta
similaritate cu cel pe care îl va lua ca model

Clasificarea conformismului
O întrebare care apare în legatura cu conformismul este daca modificarea comportamentului este
de durata, daca este interiorizata, sau este doar efectul unei influente sociale tranzitorii. Persista
conformismul dincolo de situatia în care s-a produs

, sau nu? Aceste chestiuni au fost revizuite de Allen (1965), care a sugerat patru combinatii
posibile de conformism: conformism public si acceptare privata, conformism public si
neacceptare privata ("private disagreement"), nonconformism public si neacceptare privata, si
nonconformism public si acceptare privata. În doua cazuri exista corespondenta între raspunsul
public si cel privat, în celelalte doua exista discrepante.

Cazul de conformism public si neacceptare privata constituie ceea ce literatura de specialitate

americana numeste complezenta.

În legatura cu sensurile conformismului, Charles Kiesler a stabilit a stabilit existenta a trei

sensuri. În primul rând, mai ales în psihologia simtului comun, conformismul estre vazut ca o
trasatura de personalitate. Aceasta expresie a aparut si în unele studii de psihosociologie, desi
aceasta conceptie implica anumite responsabilitati. A admite existenta conformismului ca o
trasatura de personalitate, înseamna a admite ca o persoana care se conformeaza, se va conforma
întotdeauna, indiferent de situatie. Apoi conformismul este considerat ca o schimbare cognitiva
sau atitudinala, si în ultimul rând, conformismul este asociat cu respectarea normelor

Despre nonconformism si devianta

Daca fenomenul de conformism înseamna în fond cedarea în fata presiunii grupului, atunci se
pune întrebarea care este opusul conformismului? În acest caz, pot exista doua tipuri de
raspunsuri nonconformiste. În primul rând, unii autori au vorbit de independenta, care a fost
definita ca însemnând mentinerea comportamentului initial fara a tine seama de normele
grupului.

Nonconformism, contra-conformism, antoconformism.

În contrast cu acest tip de nonconformism, care este "imun" la normele grupului se afla
anticonformismul, sau contraconformismul (counter conformity), care este folosit pentru a
eticheta o persoana al carei raspuns comportamental este în opozitie cu normele propuse de grup.
Willis defineste nonconformismul ca un comportament care tinde sa faciliteze atingerea unui
scop, altul decât acela de a îndeplini expectantele normative percepute ale grupului.
Nonconformismul nu este identic cu devianta. Diferenta între ele consta în faptul ca devianta
provoaca dezaprobare sociala intensa, sanctiuni negative.

Utilizarea termenilor de conformist, anticonformist sau independent, poate sugera ca vom

clasifica indivizii într-una din aceste categorii, ceea ce implica faptul ca cineva care se va
conforma într-o anumita situatie se va conforma întotdeauna.

În majoritatea lucrarilor de psihologie sociala, care au tratat si fenomenul deviantei, aceasta a

fost descrisa ca o abatere de la normele stabilite de grup, ca opusa conformismului. În Psihologie
sociala experimentala, devianta este definita ca fiind: " o transgresiune social perceputa a
normelor, regulilor aflate în vigoare într-un sistem social dat"; ea este un comportament care
repune în cauza atât normele sociale, cât si unitatea si coeziunea grupului

Influenta sociala siparadigma lui Solomon

Asch
Primul studiu experimental cu privire la conformism a fost cel facut de Solomon Asch în 1952,
studiu care a ilustrat câteva din caracteristicile de baza ale proceselor de influenta sociala si
control. Într-un sens mai restrâns, conformismul se refera la cedarea în fata presiunii grupului,
atunci când nu se face nici o cerere explicita în acest sens. În acest studiu, o persoana este expusa
judecatii unanim incorecte a majoritatii, într-o interactiune tip fata în fata. Ca si în experimentele
lui Sheriff, Asch le-a spus subiectilor ca vor participa la un experiment cu privire la perceptia
vizuala. Subiectilor li se prezentau cartoane cu patru linii, una etalon, de marime fixa, si trei linii
stimul, de marime variabila.

Experimentul lui Asch asupra conformismului

Participantii, în grupuri de sapte sau noua

persoane, trebuiau sa raspunda la mai multe probe care le cereau sa indice care din cele trei linii
stimul se potrivea cu linia etalon. În acest grup, numai unul dintre participanti, cel care raspundea
în ultima pozitie era subiectul naiv, ceilalti, complici ai experimentatorului dadeau raspunsuri
dupa un scenariu dinainte stabilit.
Participantii nu aveau voie sa vorbeasca între ei, si fiecare sa dea raspunsurile independent. Dar
aceste instructiuni nu au avut mare importanta la primele probe, deoarece sarcina li s-a parut
foarte usoara, si plictisitoare, deoarece toti cei noua participanti dadeau aceleasi raspunsuri.
Apoi, la proba a patra, care era la fel ca celelalte, primul participant da un raspuns evident eronat.
În loc sa numeasca linia de 1,5 inci, care era identica cu cea etalon, el indica linia de 0,5 inci.
Sentimentele de disconfort ale subiectului naiv au crescut pe masura si altii dadeau acelasi
raspuns eronat. La sfârsit era rândul subiectului naiv sa raspunda, si el avea de ales în a da un
raspuns conform cu celelalte, sau sa ramâna independent. Pâna la sfârsitul experimentului au
existat între 5 si 12 asemenea acte de "conformism", în fiecare din cele 10 / 15 probe. Fiecare
proba critica a confruntat subiectii cu aceeasi dilema: fie sa se conformeze, si în acest fel sa nege
evidenta, fie sa ramâna independenti. Asch a sperat la începutul studiului ca majoritatea
subiectilor îsi vor mentine convingerile în fata majoritatii unanime, dar rezultatele au aratat ca,
pe când în conditia control doar doi subiecti se înseala, unul asupra unui item, celalalt asupra a
doi, dovedind astfel lipsa de ambiguitate a stimulului, în conditia experimentala procentajul de
eroare urca la peste 35 la suta.