10 grile deschise - 1/2/3 raspunsuri corecte

Tratat de Dreptul mediului- Marinescu si Petre, 2014, editura Universitara

seminar: max 2p

Probleme generale privind protectia mediului

In contextul crizei economice, s-a constientizat importanta deosebita a protejarii mediului, atat la
nivel national, cat si regional si international. Incepand cu conferinta ONU privind mediul de la
Stockholm desfasurata in 1972, s-a recunoscut faptul ca problemele mediului sunt inseparabile de
cele ale bunastarii si de procesele economice in general.
In acest scop comisia generala asupra mediului si dezvoltarii a formulat o serie de recomandari, una
dintre acestea referindu-se la conceptul de dezvoltare durabila, care a fost definita ca reprezentand
acel tip de dezvoltare economica care asigura satisfacerea cerintelor generatiilor prezente, fara a
compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a satisface propriile cerinte.
Ordinea de zi a conferintei de la Stockholm a cuprins, intre altele, urmatoarele:
- mediul si dezvoltarea
- planificarea si gestionarea asezarilor umane in vederea asigurarii calitatii mediului inconjurator
- aspecte educative, sociale si culturale ale problemelor de mediu, inclusiv informarea opiniei publice
asupra acestora
- gestionarea resurselor naturale ale mediului etc.
A doua conferinta importanta a ONU pentru mediu si dezvoltare, desfasurata la Rio de Janeiro in
1992 a avut ca scop elaborarea de strategii si masuri care sa contribuie la combaterea degradarii
mediului in toate statele in contextul dezvoltarii durabile. Ulterior, la Johannesburg (Africa de
Sud), in 2002, s-au desfasurat lucrarile ale celei de-a treia conferinte mondiale a ONU privind
mediul, fiind dedicata dezvoltarii durabile, insa nu s-a ridicat la nivelul celor anterioare. In prezent,
cerintele de protectie a mediului trebuie luate in considerare in toate domeniile de activitate,
indatorirea de a proteja mediul inconjurator revenind tuturor persoanelor fizice si juridice.
Definitia dreptului mediului
Dreptul mediului este constituit din ansamblul complex al normelor juridice care reglementeaza
raporturile juridice ce se stabilesc intre oameni, privind atitudinea lor fata de mediu, in procesul
folosirii in scopuri economice, sociale si culturale a componentelor sale naturale si artificiale,
precum si relatiile legate de protectia, conservarea si dezvoltarea lor durabila.
Din definitie => o ramura hibrida de drept in cadrul sistemului juridic, care cuprinde norme ce
reglementeaza o categorie complexa de relatii interumane, nascuta in procesul utilizarii, conservarii
si dezvoltarii mediului si componentelor sale, precum si relatiile legate de protectia lor. Fiecare
dintre aceste aspecte, respectiv utilizare, dezvoltare, conservare si protectie prezinta dimensiuni si
semnificatii proprii. Astfel, utilizarea priveste folosirea componentelor si resurselor naturale ale
mediului de catre om, care trebuie sa fie rationala si sa fie exercitata in limitele capacitatii de suport
ale mediului. Conservarea priveste indeosebi mentinerea si reproducerea factorilor naturali si
antropici prin instituirea unor masuri personale. Dezvoltarea are ca scop asigurarea unor conditii
cat mai bune pentru generatiile prezente si viitoare, prin ameliorarea factorilor naturali si antropici.
La randul sau, protectia exprima necesitatea prevenirii si combaterii poluarii a efectelor daunatoare
ale fenomenelor naturale, refacerea elementelor afectate.
Sa citim noi in tratat: resurse naturale, mediu, poluare si poluant.

!1
 Izvoarele dreptului mediului

Particularitatile izvoarelor formale ale dreptului mediului

- toate normele de dreptul mediului au caracter imperativ
- o parte insemnata a normelor dreptului mediului prezinta caracter tehnic, fiind sanctionate pe cale
juridica si constituind o adevarata ordine publica tehnologica

Categorii de izvoare:
!2
 1) Constitutia. Legea fundamentala a Romaniei a consfintit la momentul intrarii sale in vigoare
noua ordine politica ce a fost creata in Romania, in urma Revolutiei din decembrie 1989. In urma
revizuirii din 2003, Constitutia a capatat unele noi valente din necesitatea eliminarii unor
imperfectiuni anterioare ale textului observate in practica, dar mai ales pentru a permite Romaniei
integrarea in structurile Euro-Atlantice.
Constitutia Romaniei revizuita consacra pentru prima data la acest nivel recunoasterea de catre stat
a dreptului oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat, drept cu un continut
complex pentru a carui exercitare statul asigura cadrul legislativ necesar. Corelativ, persoanele
fizice si juridice au indatorirea de a proteja si ameliora dreptul inconjurator. Consfintirea si
garantarea altor drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la viata si la integritate fizica si psihica,
dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul de petitionare, dreptul de asociere, dreptul la informatie si
accesul la justitie completeaza si imbogatesc dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos.
Sub aspect juridic, Constitutia stabileste in sarcina statului 3 categorii de obligatii de mediu si
anume:
1. exploatarea rationala in concordanta cu interesul national a resurselor naturale
2. refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic
3. crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii, art 44 alin 7 din Constitutie stipuland ca
dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei
vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini, care potrivit legii sau obiceiului revin
proprietarului, creeaza o adevarata servitute legala de mediu.

2) Tratatele si Conventiile internationale. Conform art 10, alin 2 din Constitutie, tratatele
ratificate de Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern. Ca urmare, tratatele si
conventiile internationale relative la mediu, pe care Romania le-a ratificat sau la care a aderat, fac
parte din dreptul intern si constituie izvoare ale dreptului mediului. Dintre acestea mentionam
- Conventia privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la
justitie in probleme de mediu, semnata la Aarhus (Danemarca) in 1998, ratificata de Romania prin
legea nr 86/2000;
- Conventia privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontier, adoptata la Espoo
(Finlanda) in 1991 si ratificata de Romania prin legea nr 22/2001;
- Conventia privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale adoptata la Helsinki in 1992, la
care Romania a aderat prin Legea nr 92/2003;
- Conventia privind controlul transportului peste frontiere al deseurilor periculoase si al eliminarii
acestora, adoptata la Basel (Elvetia) in 1989 si la care Romania a aderat prin legea nr 6/1991 etc.
* transfrontier e denumirea din actele oficiale, nu transfrontalier 😬

3) Reglementari ale UE cu caracter obligatoriu si aplicabilitate directa, spre exemplu

Regulamentul 66/2010 privind eticheta ecologica, Regulamentul 1907/2006 privind inregistrarea,
evaluarea, autorizarea si restrictionarea substantelor chimice, Regulamentul 1013/2006, privind
transferurile de deseuri etc. De asemenea, tot in categoria izvoarelor dreptului mediului: TFUE,
TUE, Carta drepturilor fundamentale a UE, tratatul de aderare a Romaniei la UE.
TFUE stabileste ca cerintele de protectie a mediului trebuie integrate in definirea si punerea in
aplicare a politicilor si actiunilor Uniunii, in special pentru promovarea dezvoltarii durabile. Astfel,
politica de mediu reprezinta astazi in UE o politica ce trebuie luata in considerare in elaborarea si
aplicarea tuturor celorlalte politici ale UE si ale statelor membre.
Carta drepturilor fundamentale a UE stabileste ca politicile Uniunii trebuie sa prevada un nivel
ridicat de protecte a mediului si de imbunatatire a calitatii acestuia, care sa fie asigurat in
!3
 conformitate cu principiul dezvoltarii durabile. Asigurarea unui nivel inalt de protectie a mediului si
de imbunatatire a calitatii acestuia este expres mentionata si in TUE.
In tratatul de aderarae a Romaniei la UE, ratificat prin legea 157/2005, aspectele legate de protectia
mediului ocupa o pondere insemnata.

4) Legea propriu-zisa. Este un izvor frecvent al dreptului mediului, astfel de reglementari cu

titlu de exemplu mentionam:
- Legea 107/1996 a apelor
- Legea 111/1996 privind desfasurarea in siguranta, reglementarea, autorizarea si controlul
activitatilor nucleare
- Legea 407/2006 a vanatorii si a protectiei fondului cinegetic
- Legea 104/2011 privind calitatea aerului inconjurator
- Legea 101/2011 pentru prevenirea si sanctionarea unor fapte privind degradarea mediului - Legea
211/2011 privind regimul deseurilor etc.

5) Ordonante si Hotarari ale Guvernului, ordine ale ministrilor, acte ale autoritatilor publice
locale. In privinta actelor autoritatilor publice locale facem mentiunea ca este vorba, in principal, de
hotarari adoptate de consiliile locale in exercitarea atributiilor ce le revin pentru asigurarea cadrului
necesar furnizarii serviciilor publice de interes local privind protectia si refacerea mediului.
In acest scop, autoritatile administratiei publice judetene adopta strategii, prognoze si programe de
dezvoltare economica, sociala si de mediu pe baza propunerilor primite de la consiliile locale si
dispun, aproba si urmaresc in cooperare cu autoritatile administratiei publice locale,comunale si
orasenesti interesate masurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar pentru realizarea acestora.

Caracterele dreptului mediului

1. caracter preponderent preventiv - majoritatea normelor de protectie a mediului urmaresc

prevenirea degradarii mediului deoarece odata deteriorat, acesta este aproape imposibil de readus in
starea initiala (exista si principii care au componenta preventive)
2. caracter dinamic, pentru ca trebuie sa dea raspunsuri rapide problemelor legate de protectia
mediului, fiind un domeniu marcat de schimbari legislative frecvente
3. caracter mixt de drept public si de drept privat
4. are o dimensiune nationala, una regionala si alta internationala- exista unele elemente de mediu
care, dpdv juridic, se afla sub jurisdictia unui singur stat si au astfel un caracter national local, si
altele care depasesc granitele unui stat avand astfel caracter regional sau international, cu atat mai
mult cu cat poluarea nu cunoaste frontiere
5. caracter orizontal intrucat trebuie luat in considerare in toate domeniile de activitate
6. este in acelasi timp un drept de sinteza cuprinzand institutii, principii, tehnici si metode si din alte
ramuri de drept adaptate specificului obiectului sau de reglementare. Mediul nu poate fi gestionat
eficace fara contributia conjugata a unui ansamblu de reglementari.

Functiile dreptului mediului

1) functia de organizare si institutionalizare a actiunii sociale in scopul protectiei si ameliorarii

mediului
2) functia de promovare a obiectivelor dezvoltarii durabile
3) functia de promovare a protectiei, conservarii si ameliorarii mediului
4) functia de promovare a cooperarii internationale in domeniul protectiei mediului
!4
 Raportul juridic de dreptul mediului

Raportul juridic de dreptul mediului consta in relatia sociala care ia nastere intre persoane in
legatura cu prevenirea si combaterea poluarii, protectia, conservarea, utilizarea si dezvoltarea
durabila a elementelor mediului, relatii reglementate de normele dreptului mediului. Ca orice raport
juridic, raportul de drept al mediului are o serie de trasaturi comune cu celelalte raporturi juridice
din sistemul nostru de drept, dar si o serie de trasaturi proprii, dintre care amintim:
- ia nastere intre persoane in legatura cu protectia, conservarea si dezvoltarea mediului
- complexitatea protectiei mediului determina si complexitatea si varietatea acestor raporturi in
functie de felul activitatii in legatura cu care a luat nastere. In principiu, in raportul juridic de
dreptul mediului, participa atat ca subiect pasiv, cat si ca subiect activ orice persoana, statul prin
organele sale, alte persoane juridice si persoanele fizice.
- subiectele raportului juridic sunt de regula pe pozitie juridica de subordonare;

- aceste raporturi juridice se nasc in general prin vointa statului exprimata in lege.

Categorii de raporturi de drept al mediului

- in functie de natura activitatii in legatura cu care iau nastere, se modifica sau se sting, intalnim
a) raporturi in legatura cu prevenirea poluarii mediului cum sunt cele nascute in cadrul procedurii de
reglementare (autorizare) a realizarii obligatiilor ce revin persoanelor fizice si juridice de a nu crea
poluare prin activitatile desfasurate
b) raporturi in legatura cu diminuarea sau eliminarea efectelor pagubitoare al poluarii mediului care
intervin intre cel ce polueaza si organul competent sau detinatorul elementului de mediu supus
refacerii
c) raporturi de sanctionare a agentului poluator in virtutea principiului "poluatorul plateste" care iau
nastere intre cel ce polueaza si organul de stat competent sau victima poluarii
d) raporturi nascute in procesul de imbunatatire si refacere a conditiilor de mediu intre organul de stat
competent si persoana care participa la aceste actiuni
e) raporturi de drept international al mediului atunci cand apare un element de extraneitate
Continutul raportului juridic de drept al mediului este dat de drepturile si obligatiile ce apartin
subiectelor de drept in legatura cu protectia, conservarea, utilizarea si dezvoltarea diferitelor
componente ale mediului sau mediului in ansamblul sau, drepturi si obligatii prevazute in legea
cadru si in reglementarile sectoriale.
Obiectul raportului juridic de drept al mediului consta in conduita subiectelor raportului juridic,
adica in actiunile sau inactiunile pe care aceste subiecte sunt obligate sau indreptatite sa le
savarseasca. Obiectul raportului juridic de drept al mediului este deosebit de complex si variat
totodata datorita faptului ca atat poluarea in sine cat si activitatile pentru prevenirea si combaterea ei
sunt complexe si diversificate
Mijloacele de protectie a mediului. In aceasta categorie includem in primul rand mijloacele
juridice apoi mijloacele tehnice de control si stopare la sursa a emisiilor poluante, masuri economice
si financiare cum sunt subventiile, impozitele, taxele, amenzile, penalizarile, constituirea de fonduri
speciale, educatia si informarea.

!5
 Principiile dreptului mediului

= sunt reguli esentiale, de maxima generalitate si aplicabilitate care stau la baza acestei ramuri de
drept; ele prezinta o importanta deosebita in aceasta materie deoarece:
• normele de dreptul mediului se regasesc in general in izvoare foarte diverse, principiile fiind acelea
care asigura coeziunea interna a ramurii de drept
• dreptul mediului fiind o ramura de drept relativ noua, dinamica si evolutiva trebuie sa gaseasca
rapid raspuns la problema degradarii si, in acest scop, atunci cand inca nu au fost adoptate norme
juridice intr-o anumita materie, se aplica principiile
• principiile au si un rol important in interpretarea normelor tehnice care uneori ridica probleme
pentru practicienii de drept
• au caracter complex juridic, economic si decizional, caracter perfect adaptat naturii complexe a
acestei ramuri de drept
• sunt specifice dreptului mediului, reprezentand argumente pentru autonomia acestei ramuri de
drept.

!6
!7
 Clasificarea principiilor
1) principii interne si principii international (unele principii au deopotriva caracter intern si
inaternational )
2) principii traditionale (considerate deja clasice in materie - p. "poluatorul plateste") si principii noi
(afirmate in general dupa 1980 si consolidate in Declaratia de la Rio de Janeiro - p. integrarii
cerintelor de mediu in celelalte politici sectoriale, p.conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor
specifice cadrului biogeografic natural, p. precautiei in luarea deciziei, p. retinerii poluantilor la
sursa, p.informarii si participarea publicului la luarea deciziilor precum si al accesului la justitie in
probleme de mediu)
!8
3) principii expres afirmate in lege si principii doctrinare
4) principii de maxima generalitate in dreptul mediului si principii speciale care se aplica numai
intr-un anumit domeniu - ex p. proximitatii care e specific regimului juridic al deseului

5) principii de baza si principii decizionale

Intre diferitele categorii de principii nu exista o departajare absoluta, existand principii care se
pot regasi in acelasi timp clasificate dupa mai multe criterii.

Principii interne:

1. Principiul potrivit caruia protectia mediului constituie un obiectiv de interes public major

OUG 195/2005 privind protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioar e statueaza

expres ca ocrotirea mediului reprezinta un obiectiv de interes public major. Actul normativ
mentionat consacra caracterul de interes public major nu numai pentru valorile generale ale
mediului, ci si pentru ceea ce constituie obiect al reglementarilor cuprinse in legi speciale.
Constitutia din 1991 revizuita in 2003, desi nu consacra expres acest principiu prevede in art. 135
alin. 2 lit. d obligatia statului de a asigura exploatarea resurselor naturale ale tarii in concordanta cu
interesul national .
Acest principiu are o serie de consecinte juridice precum: in materia asociatiilor si fundatiilor una
dintre conditiile prevazute de lege pentru ca o asociatie sau fundatie sa fie recunoscuta ca fiind de
utilitate publica este ca activitatea acesteia sa se desfasoare in interes general sau al unei comunitati.
Asociatiile de protectie a mediului indeplinesc aceasta conditie.
In domeniul expropierii pentru cauza de utilitate publica, L 33/94 stabileste ca fiind de utilitate
publica, intre altele, instalatiile pentru protectia mediului, sistemele de avertizare si prevenire a
fenomenelor naturale periculoase, lucrarile de combatere a eroziunii in adancime. In privinta
limitarii dreptului de proprietate, rezultata din folosirea subsolului unei proprietati private
imobiliare, art. 44 alin. 5 din Constitutie prevede ca pentru lucrari de interes general, autoritatea
publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare cu respectarea anumitor conditii.
Activitatile de inlaturare a consecintelor grave ale poluarii sunt activitati de interes general.

2. Principiul integrarii cerintelor de mediu in celelalte politici sectoriale (legat de

caracterul orizontal)

Acest principiu este expres mentionat in art. 3 litera a in OUG 195/2005. Necesitatea acestui
principiu rezulta din aceea ca nu se poate realiza o protectie reala a mediului numai prin masuri
speciale in acest domeniu, fiind necesara integrarea cerintelor de mediu in toate celelalte actiuni
specifice politicilor sectoriale. Integrarea politicilor de mediu in cele sectoriale (agricultura,
transportul, industria, sanatatea) are ca scop imbunatatirea calitatii mediului si realizarea dezvoltarii
durabile.
Conceptul de dezvoltare durabila impune canonizarea protectiei mediului cu dezvoltarea
economica si sociala astfel incat sa se asigure satisfacerea cerintelor generatiilor prezente, fara a
compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a satisface propriile cerinte.
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului coordoneaza activitatea de integrare a
cerintelor privind protectia mediului in celelalte politici sectoriale in concordanta cu cerintele si
standardele europene si internationale. In cadrul autoritatii publice centrale pentru protectia
mediului functioneaza Comitetul Interministerial pentru coordonarea integrarii domeniului

!9
protectiei mediului in politicile si strategiile sectoriale la nivel national, organism consultativ
fara personalitate juridica.

3. Principiul actiunii preventive/ principiul prevenirii

OUG 195/2005 privind protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioare prevede acest
principiu in art. 3 lit. c. Acest principiu e prevazut si in TFUE in art. 191 alin. 2. Acest principiu
serveste protectiei mediului prin anticiparea consecintelor negative ale unui proiect sau plan asupra
mediului. Acest principiu e fundamentat pe ideea ca activitatea de prevenire a riscurilor ecologice
este cu mult mai putin costisitoare decat repararea daunelor ecologice, care de cele mai multe ori au
caracter ireversibil.
Aplicarea acestui principiu reclama pe de o parte reglementarea unor obligatii cu caracter
preventiv, iar pe de alta parte promovarea unor activitati care sa conduca la evitarea producerii unor
modificari negative asupra calitatii mediului. S-a afirmat necesitatea de a se tine seama cat mai
devreme posibil de posibilele incidente asupra mediului in toate procesele tehnice de planificare si
de decizie, iar in acest scop au fost prevazute proceduri pentru evaluarea potentialelor riscuri pentru
mediu. Un rol deosebit de important revine evaluarii impactului asupra mediului prin care se
asigura identificarea, descrierea si stabilirea in functie de fiecare caz in parte si in conformitate cu
legislatia in vigoare a efectelor directe si indirecte, sinergice, cumulative, principale si secundare ale
unui proiect asupra sanatatii oamenilor si mediului.
Evaluarea impactului se realizeaza atat in context national, cat si regional sau international, daca
activitatea propusa are potentiale consecinte transfrontaliere.

4. Principiul precautiei in luarea deciziilor

Acest principiu este unul nou, desprins din principiul actiunii preventive, fiind expres prevazut in
OUG 195/2005 privind protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioare in articolul 3 lit.
b. Totodata, principiul in discutie e prevazuti in TFUE in art. 191 alin. 2. Principiul acesta justifica
luarea unor masuri chiar si atunci cand din datele stiintifice existente nu rezulta cu exactitate daca o
activitate este periculoasa pentru mediu. Cu alte cuvinte, cand datele stiintifice sunt neconcludente
in privinta efectelor unor activitati, decizia de mediu trebuie sa fie in sensul neinceperii respectivei
activitati, deoarece pericolul degradarii mediului, inclusiv asupra vietii si sanatatii oamenilor este
prea mare pentru a risca o decizie care se poate dovedi ulterior gresita.
Daca principiul prevenirii presupune o evaluare a riscului in raport cu cunostintele existente la un
moment dat, ceea ce inseamna ca riscurile exista cu certitudine si ca se pot produce daune ecologice
daca nu se intreprind masuri corespunzatoare, principiul precautiei presupune necesitatea de a se
actiona chiar in lipsa unei certitudini stiintifice vizand existenta vreunui risc.
Fundamentul acestui principiu consta in aceea ca absenta certitudinii stiintifice nu constituie o
piedica pentru a intreprinde masurile necesare in scopul evitarii atentatelor grave asupra mediului.
In consecinta, spre deosebire de principiul prevenirii, in cazul principiului precautiei riscul in sine
nu este demonstrat. Principiul precautiei poate fi considerat un principiu al incertitudinii, deoarece
se iau decizii pe baza unor descoperiri stiintifice incomplete. Solutiile adoptate in baza acestui
principiu trebuie sa fie revizuibile, in functie de evolutia cunostintelor stiintifice.
Noutatile stiintifice si descoperirile tehnologice pot pune capat incertitudinilor, iar pe baza acestora
masurile luate in aplicarea principiului precautiei se mentin, se modifica sau se inlatura.

!10
 5. Principiul poluatorul plateste

Acest principiu e prevazut expres in art. 3 lit. e din OUG 195/2005 privind protectia mediului cu
modificarile si completarile ulterioare. De asemenea, e prevazut in art. 191 alin. 2 din TFUE. Acest
principiu a fost afirmat pentru prima data in declaratia Consiliului Europei din 1968 privind lupta
impotriva poluarii aerului, fiind prevazut expres ulterior si in Declaratia de la Rio de Janeiro
adoptata in cadrul conferintei pentru mediu si dezvoltare din 1992, precum si in numeroare
conventii internationale. In mod generic. obiectul platii il constituie suportarea cheltuielilor legate
de poluare de catre autorul acesteia, iar in mod particular executarea si suportarea de catre
intreprinzatorul poluator a obligatiilor ce converg spre evitarea, limitarea si eliminarea poluarii.
Principiul poluatorul plateste are la baza elemente din teoria economica potrivit careia costurile
sociale externe care insotesc productia trebuie sa fie internalizate, adica sa fie luate in calcul de
agentii economici in costurile lor de productie. Fundamentul principiului rezulta si din dreptul la un
mediu sanatos, cetateanul neputand fi obligat sa plateasca accesul la mediu nici direct, nici indirect
prin subventionarea din fonduri publice a cheltuielilor legate de poluare.
Continutul regulii poluatorul plateste e deosebit de larg, fiind uneori inteles in mod diferit. In sens
larg, continutul acestui principiu presupune ca orice cheltuieli legate de poluare, respectiv repararea
prejudiciului ecologic, cheltuielile legate de diminuarea efectelor poluarii si cheltuielile de
prevenire a poluarii trebuie sa fie suportate de cel care cauzeaza poluarea, si nu de societate. In plan
juridic, acest continut larg influenteaza materia raspunderii pentru mediu si determina definirea
notiunii de prejudiciu intr-un sens specific dreptului ecologic. Astfel, notiunea de prejudiciu
ecologic are un sens mai larg decat notiunea de prejudiciu din dreptul comun, autorul acestuia
trebuind sa suporte si cheltuielile legate de prevenirea poluarii, precum si pe cele legate de limitarea
sau de eliminarea efectelor poluarii.
In sens restrans, principiul poluatorul plateste presupune eliminarea subventiilor destinate protectiei
mediului. Aceasta nu inseamna ca statul nu trebuie sa isi indeplineasca obligatia de a asigura
cetatenilor un mediu sanatos, deoarece autoritatile au indatorirea de a inlatura efectele poluarii, ci
inseamna ca trebuie gasite mijloacele legale care sa permita identificarea poluatorului si obligarea
acestuia sa plateasca.
Identificarea autorului poluarii reprezinta una din problemele centrale ale aplicarii acestui
principiu, greu de realizat cand este vorba de o poluare difuza provenind de la mai multe surse.
Uneori aceasta problema devine imposibil de rezolvat, cum ar fi, spre exemplu, cazul deversarii in
mare de catre nave a unor substante interezise. Pentru depasirea unor astfel de situatii se procedeaza
la instituirea unor fonduri din anumite taxe, fonduri destinate acoperirii cheltuielilor specifice in
situatia in care autorul poluarii nu poate fi identificat.

6. Principiul informarii si participarii publicului la luarea deciziilor, precum si al accesului la

justitie in probleme de mediu

Acest principiu e prevazut expres in art. 3 lit. h din OUG 195/2005 privind protectia mediului cu
modificarile si completarile ulterioare. Totodata, principiul a fost prevazut in declaratia de la Rio de
Janeiro si Agenda 21, documente adoptate in cadrul conferintei ONU pentru mediu si dezvoltare din
1992, precum si in majoritatea conventiilor si tratatelor internationale cu incidenta in domeniul
protectiei mediului. In cadrul conferintei de la Aarhus din 1998, intitulata “Un mediu pentru
Europa” a fost adoptata conventia privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea
deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, ratificata de Romania prin legea nr.
86/2000.

!11
 Conventia garanteaza dreptul de a avea acces la informatie fara ca solicitantul sa declare un anumit
interes. Totodata, conventia prevede situatiile in care poate fi refuzata o informatie de mediu si
anume:
- autoritatea publica nu detine informatia solicitata
- cererea este vizibil nerezonabila sau este formulata intr-o maniera prea generala
- cererea se refera la documente in curs de elaborare sau priveste sistemul comunicarii intern al
autoritatii publice in cazul in care o astfel de exceptie este prevazuta de legislatia nationala sau de
practica obisnuita, luandu-se in considerare interesul public in cazul unei asemenea dezvaluiri
- cererea mai poate fi refuzata daca dezvaluirea ar afecta: confidentialitatea procedurilor autoritatilor
publice, relatiile internationale, siguranta nationala, securitatea publica, cursul justitiei
confidentialitatea informatiilor comericiale si industriale, dreptul de proprietate intelectuala,
confidentialitatea unor date personale, mediul la care se refera informatia in conditiile legii.
Conventia prevede ca refuzul unei solicitari se va face in scris daca solicitarea a fost facuta in scris
sau daca solicitantul cere acest lucru. Refuzul trebuie sa fie motivat si sa ofere informatii privind
accesul la justitie. Raspunsul cuprinzand refuzul solicitarii trebuie dat cat mai curand posibil, fara a
se depasi o luna, in afara cazului cand complexitatea informatiei justifica o prelungire a acestei
perioade pana la 2 luni de la data inaintarii cererii. In cadrul legislatiei nationale, fiecare parte la
conventie se obliga sa asigure posibilitatea pentru orice persoana care considera ca solicitarea
informatiei a fost ignorata, gresit refuzata sau care considera ca a primit un raspuns inadecvat de a
avea acces la o procedura de recurs in fata unei instante de judecata sau a altui organism
independent si impartial prevazut de lege. Statul va lua masuri ca respectiva persoana sa aiba acces
si la o procedura de fond, nefiind exclusa nici posibilitatea unei proceduri prealabile in fata unei
autoritati administrative.
In privinta pilonului referitor la participarea la luarea deciziei, facem precizarea ca publicul
interesat trebuie sa fie informat prin anunt public ori in mod individual cand este cazul despre
demararea unei proceduri de luarea deciziei de mediu si intr-o maniera adecvata in timp util, printre
altele, despre urmatoarele aspecte:
• activitatea propusa
• natura deciziei posibile
• autoritatea publica responsabila de luarea deciziei
• procedura initiata incluzand modul si momentul in care o asemenea informatie poate fi furnizata
• autoritatea publica la care pot fi adresate intrebari sau comentarii si perioada in care pot fi primite
aceste comentarii sau intrebari
• faptul ca activitatea propusa face obiectul unei proceduri nationale sau transfrontaliere de evaluare a
impactului asupra mediului etc.
Procedurile pentru participarea publica trebuie sa permita publicului sa inainteze in scris sau, cand
este cazul, la o audiere publica un sondaj cu solicitantul, orice informatii, comentarii, analize si
opinii considerate relevante pentru activitatea propusa.

Principii externe/internationale:

1. Principiul sic utere tuo

(Sic utere tuo ut alienum non laedas = Use your own property in such a way that you do not
injure other people’s)

Principiul sic utere tuo presupune obligatia statelor de a se asigura ca activitatile desfasurate in
limitele jurisdictiei lor nationale nu cauzeaza daune mediului altor state si a fost recunoscut, pentru
prima data, in a doua jum. a sec. al XIX-lea ca un principiu specific dreptului fluvial.
!12
 In 1935 acest principiu a constituit o clauza intr-un tratat incheiat intre SUA si Canada in sensul ca
un stat nu trebuie sa altereze conditiile naturale ale propriului sau teritoriu in dezavantajul
conditiilor naturale ale teritoriului statului vecin, iar in anul 1941 si-a gasit aplicarea intr-un
diferend privind poluarea aerului tot intre SUA si Canada, ocazie cu care Tribunalul de Arbitraj a
afirmat existenta unei reguli de Drept International, impunand statelor obligatia de a se abtine de la
orice acte care pot cauza prejudicii statelor vecine.
Actul final de la Helsinki din 1975 stabileste ca fiecare din statele participante, in acord cu
principiile de drept international si intr-un spirit de cooperare trebuie sa se asigure ca activitatile
desfasurate pe teritoriul lor nu cauzeaza degradarea mediului inconjurator intr-un alt stat sau in
regiuni situate dincolo de limitele jurisdictiei nationale.
In proiectul de articole al Comisiei de drept international a ONU privind prevenirea daunelor
transfrontaliere datorate activitatile periculoase, se subliniaza datoria statelor de a lua masurile
necesare pentru a preveni sau pentru a reduce daunele transfrontaliere, de a repara sau de a
compensa eventualele prejudicii.

2. Principiul cooperarii si informarii intre state

Necesitatea de cooperare si de informare intre state in domeniul protectiei mediului s-a accentuat
datorita inmultirii si diversificarii tipurilor de poluare a surselor poluante si mai ales a gradului
ridicat de periculozitate a unor poluanti. Fara o cooperare adecvata intre state nu se poate concepe si
realiza in mod eficace protectia si conservarea mediului.
Imperativul cooperarii statelor a unor actiuni concertate pentru protectia mediului, inclusiv a
dezvoltarii dreptului international in acest domeniu a fost subliniat in mod deosebit in cadrul lucrarii
conferintei ONU de la Stockholm din 1972, conferinta care a constituit un prim semnal de alarma
pentru politica statelor in ceea ce priveste mediul inconjurator si dezvoltarea. Potrivit planului de
actiune al conferintei de la Stockholm din 1972 statele sunt invitate sa procedeze la un schimb de
informatii si consultari bilaterale sau regionale de fiecare data cand conditiile de mediu ale unei tari
sau anumite activitati ale acesteia pot avea efecte pagubitoare in alte tari.
Rezolutia Consiliului Europei asupra poluarii aerului in zona de frontiera merge mai departe,
prevazand obligarea partilor de a se informa reciproc si in timp util despre orice proiect de activitate
susceptibil de a cauza poluare in afara granitelor. Notificarea constituie o masura necesara de
avertizare in cazul existentei unui pericol care ameninta alte state. In anul 1986, dupa accidentul de
la Cernobâl, Agentia Internationala pentru Energia Atomica a adoptat conventia privind
notificarea rapida a unui accident nuclear care impune statelor parti obligatia sa notifice imediat,
direct sau prin intermediul agentiei, acele state care sunt sau pot fi afectate in mod fizic de
accidentul nuclear, aducand la cunostinta natura accidentului, momentul aparitiei si localizarii
exacte a acestuia.
Impreuna cu informarea, cooperarea interstatala cunoaste dezvoltari insemnate in domeniul
protectiei mediului, mai ales pentru elementele de mediu situate in afara jurisdictiilor nationale
pentru care protectia are loc in conformitate cu tratatele internationale. Trebuie subliniat si faptul ca
in anumite cazuri cooperarea statelor este reclamata de configurarea specifica a domeniului supus
protectiei si ne referim, spre exemplu, la diminuarea stratului de ozon, schimbari climatice, ploi
acide, poluare electromagnetica, ceea ce constituie probleme globale ale mediului.
In tratatele referitoare la protectia diferitelor elemente de mediu, in special pentru atmosfera, apa si
biodiversitate, un loc important il ocupa obligatiile de colaborare cu caracter general si de
permanenta cu privire la schimbul de informatii, evaluarea situatiei si consultarea prealabila asupra
masurilor ce trebuie sa fie luate in legatura cu colaborarea in domeniul reglementat.
Schimbul de informatii priveste in general nivelul emisiilor, al tehnicilor de reducere a poluarii, a
datelor metereolologice si fizico-chimice privind fenomenele survenite in timpul transportului
!13
 poluantilor si altele asemenea. In acest sens amintim conventia de la Basel din 1989 privind
controlul transportului peste frontiera al deseurilor periculoase si al eliminarii acestora, document
care prevede obligatii specifice, concrete ale partilor legate de:
- transmiterea informatiilor in cazul producerii unui accident in timpul miscarilor transfrontaliere de
deseuri periculoase sau al depozitarii lor
- transmiterea unui raport anual cuprinzand informatii privind cantitatea de deseuri exportate,
importate, categoria careia ii apartin, proprietatile deseurilor, destinatia acestora, eliminari de
deseuri care nu s-au desfasurat conform planului, informatii statistice privind efectul asupra
sanatatii umane si mediului, precum si altele asemenea.

3. Principiul protejarii patrimoniului comun al umanitatii

Prin sintagma ‘patrimoniu comun al umanitatii’ intelegem, pe de o parte, bunurile nationale care
prezinta la nivel mondial o importanta deosebita sub raport stiintific, estetic si conservativ, iar pe de
alta parte zonele sau spatiile aflate dincolo de limitele jurisdictiilor nationale care necesita masuri
specifice de protectie, conservare si utilizare in interesul intregii comunitati internationale.
Protectia juridica a acestor bunuri are ca scop prevenirea si eliminarea tensiunilor internationale
care ar putea fi periculoase pentru mentinerea pacii, pentru respectarea drepturilor si libertatilor
fundamentale ale oamenilor, pentru impiedicarea exploatarii nerationale a resurselor naturale. In
acest scop, conventia UNESCO privind protectia patrimoniului mondial, cultural si natural al
umanitatii din 1972 proclama ca degradarea sau disparitia unui bun al patrimoniului cultural si
natural constituie o saracire nefasta a patrimoniului tuturor popoarelor lumii. Conventia isi propune
o reunificare si reconciliere intre patrimoniul cultural si cel natural pe care le considera componente
ale patrimoniului unic.
Necesitatea de protejare a patrimoniului comun al umanitatii este consacrata si in alte instrumente
internationale, precum conventia de la Paris din 1974 cu privire la prevenirea poluarii marine de
origine telurica, conventia de la Bonn din 1979 cu privire la conservarea speciilor migratoare
apartinand faunei salbatice, conventia de la Geneva privind marea libera din 1958, Tratatul cu
privire la Antarctica de la Washington din 1959, Conventia de la Montego Bay din 1982 privind
dreptul marii si altele.

4. Principiul nediscriminarii

Conventia nordica din 1974 asupra protectiei mediului are la baza acest principiu care presupune
asimilarea pagubelor cauzate pe teritoriul altor state contractante cu cele ce se produc sau se vor
produce in tara in care sursele poluante au fost localizate. Orice persoana afectata sau care ar putea
fi afectata de o paguba materiala are dreptul sa ridice in fata unui organ administrativ sau judiciar
problema permisibilitatii unor activitati cu consecinte periculoase pentru mediu.
Intr-o recomandare a Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), s-a stabilit
ca acest principiu indica conduita conform careia politicile privind mediul nu trebuie sa fie mai
putin severe in afara granitelor decat in tara de origine a poluarii. Cei care polueaza sau care
pot afecta prin poluare populatii de peste hotare nu trebuie sa constituie obiectul unor constrangeri
mai putin severe decat daca afecteaza prin poluare propriii lor cetateni. Desi recomandarea OCDE
nu creeaza obligatii ferme pentru guverne, ci grupeaza doar niste obligatii morale, in prezent mai
multe tari membre ale OCDE au introdus in legislatiile lor nationale principiul nediscriminarii. Ele
acorda astfel pe plan subregional o egala protectie victimelor poluarii, reale sau potentiale de pe
teritoriul lor, ca si victimelor poluarii reale sau potentiale de pe alte teritorii.

!14
 5. Principiul interzicerii poluarii

Interzicerea poluarii este o problema de maxima importanta care necesita o cooperare sustinuta
intre toate statele in vederea prevenirii sau macar a limitarii prejudiciilor aduse mediului
inconjurator. Problemele complexe ale mediului inconjurator sunt direct legate de progresul unei
tari si de starea ei de dezvoltare.
Oprirea sau limitarea poluarii presupune costuri uriase care nu pot fi suportate de tarile mai putin
dezvoltate, in timp ce tarile industrializate sunt nevoite sa gaseasca solutii pentru combaterea unor
fenomene determinate de ploile acide, despaduriri, desertificari, eliminarea deseurilor periculoase
sau poluarea electro-magnetica. Cu toata dificultatea gasirii unor solutii optime, in teoria si practica
economica a fost adoptata o serie de mijloace care privesc prevenirea si combaterea poluarii,
punandu-se accent pe tehnologiile anti-poluare, precum si pe utilizarea optima a fondurilor destinate
acestui scop.
Stoparea si limitarea efectelor poluarii a facut obiectul preocuparilor conferintei de la Stockholm
din 1972, care a elaborat si a recomandat statelor o serie de instrumente in acest scop. Astfel, pentru
situatiile in care substantele poluante nu pot fi asimilate de mediu, s-a recomandat masura
interzicerii activitatii generatoare de poluare, iar pentru alte situatii mai putin grave s-a recomandat
instituirea anumitor restrictii care se pot prezenta fie sub forma licentelor sau a permiselor, fie sub
forma autorizatiilor.
In cadrul conferintei s-a propus si un sistem de mijloace stimulative, constand in acordarea de
imprumuturi favorabile a unor avantaje fiscale concretizate in amortizari avantajoase ale
investitiilor destinate protectiei mediului sub forma reducerii de impozite, reducerea sub pretul de
cost a preturilor dispozitivelor noi antipoluante si suportarea unei parti a costurilor de catre stat.
In literatura de specialitate s-a vorbit si despre eficacitatea sanctiunilor in domeniul impiedicarii
sau atenuarii poluarii. S-a admis ca in elaborarea si in aplicarea sanctiiunilor administrative si
penale trebuie sa se tina seama de natura cel mai adesea ireversibila a daunelor ecologice, accentul
punandu-se pe latura preventiva.
In evitarea poluarii un rol insemnat revine sistemelor de supraveghere si evidentiere, a schimbarilor
survenite in calitatea factorilor de mediu.
In 1972 a fost creat sistemul global de monitoring al mediului inconjurator in cadrul
conferintei ONU de la Stockholm ca parte integranta a programului ‘Observarea planetei’.
Acesta reprezinta un sistem complex de achizitie a datelor privind calitatea mediului obtinute pe
baza unor masurator sistematice de lunga durata, cu luarea in considerare a anumitor parametrii si
indicatori care sa asigure posibilitatea controlului poluarii si luarea masurilor pentru evitarea sau
lichidarea efectelor acesteia. Domeniile de aplicare a monitorizarii sunt controlul continuu al
poluarii atmosferei, controlul continuu al poluarii marilor si oceanelor, controlul continuu al
poluarii solului. De asemenea, in evitarea poluarii un rol important revine si studiilor/evaluarilor de
impact ecologic. Atat in cadrul UE, cat si la nivel international se pune un accent deosebit pe
obligatia statelor de a lua masurile adecvate pentru evitarea poluarii.

Dreptul fundamental la un mediu sanatos

Consacrarea juridica a dreptului la un mediu sanatos a fost facuta pentru prima data pe plan
international in Declaratia de la Stockholm din 1972, care a prevazut in art. 1 dreptul omului la un
mediu a carui calitate sa ii permita sa traiasca in demnitate si in bunastare. Declaratia a prevazut in
acelasi timp si obligatia cu caracter universal a statelor ca prin activitatile desfasurate in limitele

!15
 teritoriului si a jurisdictiei nationale sa nu produca pagube mediului altor state sau mediului situat
dincolo de limitele jurisdictiilor nationale.
Cu un continut asemanator, dreptul la un mediu sanatos a fost prevazut ulterior in Carta Africana
a drepturilor omului si ale popoarelor din 1981, in Protocolul aditional la conventia
americana privind drepturile omului din 1988, in proiectul de declaratie internationala a
drepturilor omului si mediului din 1994 si in multe alte documente internationale.
Pe plan national, dreptul la mediu apare consacrat fie in constitutiile statelor ca drept fundamental,
fie in legile organice. Precizari importante cu privire la continutul dreptului la un mediu sanatos au
fost aduse prin proiectul de declarie internationala cu privire la drepturile omului si mediului,
adoptat la Geneva in 1994. Documentul are la baza principiile celor mai importante acte
internationale in materia drepturilor omului, inclusiv principiile din Declaratia de la Stockholm din
1972, din Declaratia de la Rio de Janeiro si Agenda 21 adoptate in 1992. Documentul reafirma
dreptul la un mediu sanatos si accentueaza legatura acestuia cu celelalte drepturi fundamentale ale
omului. Dreptul la un mediu sanatos presupune in lumina documentului mentionat, in principal:
• dreptul la resurse de hrana si apa adecvate
• dreptul de a trai intr-un mediu nepoluat, nealterat de activitati ce pot afecta mediul, bunastarea
oamenilor si dezvoltarea durabila
• dreptul la conditii de locuit, la conditii de folosire a terenurilor si la conditii de viata intr-un mediu
sanatos
• dreptul la cel mai ridicat nivel de sanatate, neafectat de degradarea mediului
• dreptul la asistenta in caz de catastrofa de mediu, naturala sau produsa de om • dreptul de a
beneficia de folosinta durabila a naturii si a resurselor acesteia
• dreptul la conservarea elementelor reprezentative ale mediului.
In continutul dreptului la un mediu sanatos surprindem 2 dimensiuni, si anume:
1) o dimensiune individuala care implica dreptul fiecarui individ la prevenirea poluarii, la incetarea
activitatii care produce poluare si la repararea pagubei pricinuite ca urmare a acestei poluari;
2) o dimensiune colectiva care implica obligatia statelor de a coopera in vederea prevenirii si
combaterii poluarii, a protejarii mediului la nivel regional si international.
Dreptul la un mediu sanatos presupune in acelasi timp si indeplinirea obligatiilor referitoare la
protectia mediului. Este prevazuta astfel obligatia generala a statelor care trebuie sa ia masuri
legale, administrative si orice alte masuri necesare pentru asigurarea dreptului la un mediu sanatos.
Aceste masuri trebuie sa aiba ca scop prevenirea degradarii mediului, stabilirea remediilor necesare
si reglementarea folosirii durabile a resurselor naturale.
Intre aceste masuri un rol important il ocupa autorizarea prealabila a activitatilor cu impact asupra
mediului, participarea publicului la elaborarea si aplicarea deciziei de mediu, stabilirea de proceduri
administrative si judiciare privind prevenirea si repararea prejudiciilor de mediu si altele asemenea.
Totodata un loc important il ocupa cooperarea internationala si cresterea rolului organizatiilor
internationale.
In Romania, Constitutia din 1991 nu a prevazut de la inceput in mod expres dreptul la un mediu
sanatos, acesta fiind consacrat expres dupa revizuirea din 2003 in art. 35 care are urmatorul
continut:
“(1) Statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu inconjurator sanatos si
echilibrat ecologic.
(2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si ameliora mediul
inconjurator.” De asemena art. 135 alin. 2 lit. e din Constitutie obliga statul la refacerea si
ocrotirea mediului inconjurator, precum si la mentinerea echilibrului ecologic.
Dreptul la mediu sanatos este prevazut si in OG 195/2005 privind protectia mediului, care in art. 5
stabileste garantiile acestui drept. De asemenea trebuie avute in vedere dispozitiile art. 6 din OUG
!16
195/2005, potrivit carora protectia mediului constituie obligatia si responsabilitatea autoritatilor
administratiilor publice centrale si locale, precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice.
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale adoptata la Roma in
1950, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994 nu prevede expres dreptul la un mediu sanatos,
insa acest drept a fost recunoscut pe cale jurisprudentiala de Curtea de la Strasbourg. Astfel,
analizand jurisprudenta CEDO, reiese ca s-a pus in discutie incalcarea dreptului la un mediu sanatos
in legatura cu alte drepturi prevazute expres in conventie, cum sunt dreptul la viata, dreptul la
respectarea vietii private si de familie, dreptul la un proces echitabil si dreptul de proprietate.
In cauza Brândușe c. Romaniei (puscariasul cu celula langa groapa de gunoi), Curtea de la
Strabourg a aratat, facand trimite la principiile sale jurisprudentiale privind atingerile grave aduse
dreptului la viata privata si de familie, ca autoritatilor nu le revine numai o obligatie negativa de a
nu actiona de o maniera care sa aduca atingere acestor drepturi, ci si obligatia pozitiva de a adopta si
de a pune in aplicare reglementarile legale necesare pentru desfasurarea activitatilor cu impact
asupra mediului in asa fel incat sa fie asigurata o protectie efectiva a cetatenilor. Deciziile luate
trebuie sa asigure pastrarea unui just echilibru intre interesele concurente si este important ca
publicul sa poata avea acces la concluziile studiilor efectuate. Curtea a aratat ca spatiul de viata al
reclamatului, reprezentat de o celula din penitenciarul in care isi executa pedeapsa privativa de
libertate este afectat de o maniera suficient de grava care nu constituie o simpla consecinta a
privarii de libertate. Autoritatile si-au incalcat obligatia pozitiva de a actiona de o maniera care sa
duca la rezolvarea situatiei, creata ca urmare a faptului ca rampa de deseuri care a functionat
efectiv intr-o anumita perioada in apropierea locului de detentie al reclamantului a fost folosita de
particular fara ca autoritatile competente sa intervina in mod eficient.
In cauza Tătar c. Romaniei CEDO a aratat ca poluarea cauzata de societatea Aurul.SA Baia Mare
poate deteriora calitatea vietii persoanelor care locuiesc in zona, aducand atingere vietii private si de
familie a acestora. Statul trebuie sa isi indeplineasca obligatiile pozitive de a lua toate masurile
pentru a preveni si stopa aceasta situatie, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.
In cauza Băcilă c. Romaniei Curtea a apreciat ca, in ciuda marjei de apreciere recunoscute statului
parat, acesta nu a stiut sa pastreze un echilibru just intre interesul bunastarii economice a orasului
Copsa Mica, respectiv acela de a mentine ativitatea principalului angajator din oras, respectiv
societatea Sonetra, uzina specializata in productia de metale neferoase si dreptul efectiv al
reclamantei la respectarea domiciliului sau si a vietii sale private si de familie, constatand ca a fost
incalcat art. 8 din Conventie. Desi recunoaste interesul pe care autoritatile interne il pot avea in a
mentine activitatea economica a celui mai mare angajator dintr-un oras deja destabilizat prin
inchiderea altor industrii, totusi Curtea apreciaza ca acest interes nu poate sa prevaleze asupra
dreptului persoanelor interesate de a beneficia de un mediu echilibrat si care sa nu le afecteze
sanatatea. Existenta unor consecinte grave si dovedite asupra sanatatii reclamantei si a celorlalti
locuitori din Copsa Mica impunea statelor obligatia pozitiva de a adopta si de a pune in aplicare
masuri rezonabile si adecvate, capabile sa le protejeze bunastarea.
In cauza Lopez Ostra c. Spaniei Curtea Europeana a drepturilor omului a stabilit ca atingeri grave
aduse mediului pot afecta bunastarea unei persoane si o pot lipsi de bucuria folosintei domiciliului
sau, daunand vietii sale private, fara ca aceasta sa ii puna in pericol mare sanatatea. Totodata s-a
aratat ca dreptul la un mediu sanatos are legatura cu dreptul la o viata privata, domiciliu si viata de
familie prevazut in art. 8 din Conventie, precum si ca in toate cazurile trebuie avut in vedere
echilibrul just care trebuie mentinut intre interesele concurente ale persoanei si ale societatii in
ansamblul sau.

!17
 Garantiile dreptului la un mediu sanatos

OUG 195/2005 privind protectia mediului in art. 5, pornind de la consacrarea regulii potrivit careia
statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu sanatos si echilibrat ecologic, prevede
garantiile acestui drept si anume:
• accesul la informatia de mediu cu respectarea conditiilor de confidentialitate prevazute de legislatia
in vigoare;
• dreptul de asociere in organizatii pentru protectia mediului;
• dreptul de a fi consultat in procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii si legislatiei de
mediu, emiterea actelor de reglementare in domeniu, elaborarea planurilor si programelor;
• dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul organizatiilor pentru protectia mediului
autoritatilor administrative si/sau judecatoresti, dupa caz, in probleme de mediu, indiferent daca sa
produs sau nu un prejudiciu;
• dreptul la despagubire pentru prejudiciul suferit.
1. Accesul la informatia privind mediul cu respectarea conditiilor de confidentialitate
prevazute de legislatia in vigoare
Dreptul la informatie isi are izvorul in urmatoarele documente:
- OUG 195/2005 privind protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioare;
- Conventia de la Aarhus din 1998 privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea
deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, ratificata de Romania prin legea 86/2000;
- Directiva 2003/04/CE privind accesul publicului la informatiile de mediu
- HG 878/2005 privind accesul publicului la informatia privind mediul
- in majoritatea tratatelor si conventiilor internationale cu incidenta in domeniu
- in acte normative interne cu caracter sectorial
Informatia privind mediul cuprinde orice informatie scrisa, audio, vizuala ori de orice alta natura
despre urmatoarele aspecte:
• starea elementelor de mediu
• factorii care afecteaza sau care pot afecta elementele de mediu
• masurile, inclusiv cele administrative, cum sunt politicile, legislatia, activitatile care afecteaza sau
care pot afecta elementele de mediu
• masurile destinate sa protejeze elementele de mediu
• rapoartele referitoare la implementarea legislatiei privind protectia mediului si starea sanatatii sau
sigurantei umane
• conditiile de viata
• siturile arheologice
• monumentele istorice si orice constructii in masura in care acestea sunt sau pot fi afectate de starea
elementelor de mediu.
Potrivit HG 878/2005, solicitarea si furnizarea informatiei privind mediul se fac in conformitate cu
prevederile Conventiei de la Aarhus privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea
deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu. Primirea cererilor de furnizare de informatii
privind mediul si furnizarea raspunsurilor la acestea se realizeaza de compartimentele specializate
de informare si relatii publice, organizate in cadrul autoritatilor publice. Autoritatile publice sunt
obligate sa puna la dispozitia oricarui solicitant la cererea acestuia, informatia despre mediu
detinuta de ele, fara justificarea scopului in care aceasta informatie a fost ceruta.
Cererile pentru furnizarea informatiilor privind mediul, modalitatea si termenul de rezolvare a
acestora se inscriu intr-un registru anume destinat inregistrarii solicitarilor de informatii, aflat la
nivelul fiecarei autoritati publice. Autoritatile publice raporteaza lunar evidenta cererilor mentionate
!18
 pana la data de 10 a lunii urmatoare celei pentru care se face raportarea la autoritatea publica
centrala in a carei subordine coordonare sau autoritate se afla, precum si la autoritatea publica locala
pentru protectia mediului in a carei raza teritoriala isi au sediul.
Autoritatile publice locale pentru protectia mediului centralizeaza rapoartele si transmit autoritatii
publice regionale pentru protectia mediului situatia centralizata a acestora pana la data de 15 a lunii
urmatoare celei pentru care se face raportarea, iar autoritatile regionale pentru protectia mediului
intocmesc evidenta centralizata pe regiuni si o transmit agentiei nationale pentru protectia mediului
in termen de 5 zile de la primirea rapoartelor.
Agentia nationala pentru protectia mediului intocmeste evidenta centralizata la nivel national a
rapoartelor intocmite de agentiile nationale pentru protectia mediului, pe care o reactualizeaza lunar
si o afiseaza pe propria pagina de internet pana la sfarsitul lunii ulterioare celei pentru care se face
raportarea. Autoritatile publice sunt obligate sa organizeze informatia privind mediul relevanta
activitatii lor si care este detinuta de acestea in scopul realizarii diseminarii active si sistematice
catre public. In cazul unor amenintari iminente asupra sanatatii umane sau asupra mediului datorate
unor activitati umane ori unor cauze naturale, autoritatile publice sunt obligate sa asigure in mod
gratuit diseminarea imediata a tuturor informatiilor privind mediul detinute de aceste autoritati care
ar permite publicului posibil a fi afectat sa ia masurile de prevenire si de ameliorare a daunelor
rezultate din amenintare.
In scopul diseminarii active a informatiei privind mediul, rezultate din datele sau rezumatele
datelor concluzionate in urma monitorizarii activitatilor ce afecteaza sau pot afecta mediul,
operatorii economici care isi desfasoara activitatea pe baza unei autorizatii de mediu au obligatia de
a informa trimestrial publicul prin afisarea pe propria pagina de internet sau prin orice alte mijloace
de comunicare, despre consecintele activitatilor si/sau ale produselor lor asupra mediului.
In privinta accesului la justitie, HG 878/2005 prevede ca orice solicitant care considera ca cererea
sa pentru furnizarea unor informatii privind mediul a fost respinsa nejustificat, partial sau in
totalitate, a fost ignorata sau rezolvata cu un raspuns necorespunzator din partea unei autoritati
publice se poate adresa cu plangere prealabila conducatorului respectivei autoritati publice,
solicitand reconsiderarea actelor sau omisiunilor.
Procedura administrativa prealabila este scutita de taxa. Solicitantul care considera ca a primit un
raspuns nefavorabil sau care nu a primit raspuns la plangerea sa prealabila in termenul legal stabilit
poate depune o cerere la instanta de contencios administrativ competenta, unde sunt examinate
actele sau omisiunile autoritatii publice in cauza. Solutionarea cererii se face in conformitate cu
dispozitiile legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Hotararile judecatoresti definitive prin
care se admit actiunile astfel formulate constituie titluri executorii impotriva autoritatii publice, care
detine informatia privind mediul.

2. Dreptul de asociere in organizatii pentru protectia mediului

Aceasta garantie este prevazuta in art. 5 lit. b din OUG 195/2005, dispozitii care reprezinta o
aplicare a prevederilor constitutionale cuprinse in art. 40 din Constitutie ce garanteaza dreptul la
asociere.
Rolul organizatiilor neguvernamentale in protectia mediului este influentat de un complex de
factori, printre care:
- finantarea, respectiv sprijinirea in orice modalitate a acestor organizatii;
- recunoasterea acestor organizatii ca parteneri in procesul de decizie; OUG 195/2005 obliga
autoritatea publica centrala pentru protectia mediului sa realizeze consultari periodice cel putin o
data pe an, cu reprezentantii organizatiilor neguvernamentale pentru stabilirea strategiei protectiei
mediului;

!19
- rolul organizatiilor neguvernamentale in justitie; potrivit art. 20 alin. 6 din OUG 195/2005 privind
protectia mediului, organizatiile neguvernamentale care promoveaza protectia mediului au drept la
actiune in justitie in probleme de mediu, avand calitate procesuala activa in litigiile care au ca
obiect protectia mediului.

3. Dreptul de a fi consultat in procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii si

legislatiei de mediu, emiterea actelor de reglementare in domeniu, elaborarea planurilor si
programelor
Aceasta garantie e prevazuta in art. 5 lit. c din OUG 195/2005 privind protectia mediului.
Totodata, art. 20 alin. 4 din OUG 195/2005 privind protectia mediului prevede ca modalitatile de
realizarea a participarii publicului la elaborarea anumitor planuri si programe in legatura cu mediul
se stabilesc prin hotarare de Guvern. In acest scop a fost adoptata HG 564/2006 privind cadrul de
realizare a participarii publicului la elaborarea anumitor planuri si programe in legatura cu mediul.
Conform art. 20 alin. 3 din OUG 195/2005 privind protectia mediului consultarea publicului este
obligatorie in cazul procedurilor de emitere a actelor de reglementare potrivit legislatiei in vigoare.
Aceste dispozitii din legislatia nationala se completeaza cu prevederile conventiei de la Aarhus
privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in
probleme de mediu din 1998.
Potrivit dispozitiilor conventiei de la Aarhus participarea publicului in procesul decizional
presupune mai multe componente, respectiv:
1) participarea publicului la deciziile privind activitatile specifice (decizia de autorizare in
sens larg)
Autoritatile au obligatia de a pune la dispozitia publicului informatiile necesare privind modalitatea
de desfasurare a procedurii de consultare. De asemenea, autoritatile au obligatia de a furniza
informatii privind descrierea activitatii propuse, a efectelor semnificative asupra mediului si a
masurilor initiate. Autoritatile trebuie sa se asigure ca in decizia luata se tine seama de rezultatele
participarii publicului. In momentul in care decizia a fost luata de autoritatile publice, publicul
trebuie sa fie informat prompt despre aceasta, in concordanta cu procedurile legale. Trebuie asigurat
accesul publicului la textul deciziei, precum si la motivele care au stat la baza acesteia
2) participarea publicului la deciziile privind introducerea pe piata a organismelor modificate
genetic
In acest scop fiecare parte la conventie este obligata sa asigure informarea adecvata si din timp,
precum si participarea publicului inainte de a lua decizii privind autorizarea introducerii pe piata a
organismelor modificate genetic.
3) participarea publicului in timpul pregatirii regulamentelor de aplicare a normativelor si a
alor reglementari legale general-aplicabile
Potrivit conventiei fiecare parte se va stradui sa promoveze o participare efectiva a publicului intr-o
etapa adecvata atat timp cat optiunile sunt inca deschise in perioada pregatirii regulamentelor de
aplicare a normativelor si a altor reglementari legale general-aplicabile, care pot avea efecte
semnificative asupra mediului. In acest scop trebuie sa fie facuti urmatorii pasi: - trebuie sa fie
fixata o perioada suficienta pentru realizarea unei participari publice efective - proiectele
regulamentelor trebuie sa fie puse la dispozitia publicului de o maniera adecvata prin publicare sau
prin alte metode
- trebuie sa se ofere publicului posibilitatea de a face comentarii direct sau prin intermediul
unor organisme consultative reprezentative
- rezultatul participarii publicului trebuie sa fie luat in considerare cat mai mult posibil
4) participarea publicului in timpul pregatirii planurilor, programelor si politicilor legate de
mediu
Potrivit conventiei de la Aarhus fiecare parte trebuia sa ia masuri practice adecvate si sa adopte
prevederi legale pentru ca publicul sa participe in timpul pregatirii planurilor si programelor legate
!20
 de mediu intr-un cadru transparent dupa ce i-a fost furnizata informatia necesara. In aceeasi masura
fiecare parte la conventie trebuie sa asigure oportunitatile necesare in vederea participarii publicului
in timpul pregatirii politicilor legate de mediu. Potrivit HG 564/2006 privind cadrul de realizare a
participarii publicului la elaborarea anumitor planuri si programe in legatura cu mediul, publicul
trebuie sa fie informat prin anunt public facut prin orice mijloace, inclusiv prin mijloace electronice
despre urmatoarele aspecte:
• initierea procesului de elaborare a unui plan sau program sau despre orice modificare ori revizuire a
unui plan sau program, dupa caz
• dreptul publicului de a participa la luarea deciziei
• autoritatile publice care detin informatii referitoare la propunerea de plan sau program in legatura cu
mediul ori la modificarea sau revizuirea unui astfel de plan sau program
• autoritatea competenta la care pot fi transmise comentarii, intrebari sau opinii referitoare la
respectivul plan/ program etc.
Autoritatea competenta identifica publicul indreptatit sa participe la elaborarea, revizuirea sau
modificarea unui plan sau program. Organizatiile neguvernamentale care promoveaza protectia
mediului sunt considerate drept organizatii relevante si sunt incluse in categoria publicului
indreptatit. Exercitarea dreptului de participare a publicului se realizeaza din momentul elaborarii
propunerii planului sau programului legat de protectia mediului ori din momentul propunerii
modificarii sau revizuirii si pana la transmiterea spre adoptare sau aprobare, dupa caz.
In procesul de luare a deciziei autoritatea competenta informeaza publicul despre orice aspect
relevant si examineaza comentariile si opiniile exprimate de public, luand in considerare rezultatele
participarii acestuia la elaborarea, modificarea sau revizuirea planurilor si programelor. Dupa luarea
deciziei, autoritatea competenta informeaza publicul despre urmatoarele aspecte:
a) decizia luata
b) motivele pe care se intemeiaza decizia
c) procesul de realizare a participarii publicului la luarea deciziei, inclusiv modul in care au fost luate
in considerare rezultatea participarii publicului
d) posibilitatea contestarii deciziei la instanta competenta

4. Dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul organizatiilor pentru protectia mediului
autoritatilor administrative si/sau judecatoresti, dupa caz, in probleme de mediu, indiferent
daca s-a produs sau nu un prejudiciu
Aceasta garantie e prevazuta la art. 5 lit d din OUG 195/2005. Potrivit prevederilor acestui articol,
accesul la justitie este garantat, indiferent daca s-a produs sau nu un prejudiciu, ceea ce inseamna ca
actiunea in justitie poate sa aiba si un caracter preventiv; de asemenea, organizatiile
neguvernamentale pentru protectia mediului au dreptul de a se adresa justitiei in probleme de mediu
(acest drept este conferit expres si de art. 20 alin. 6 din OUG 195/2005). In doctrina, dreptul
organizatiilor neguvernamentale pentru protectia mediului de a se adresa justitiei este analizat fie in
legatura cu problema calitatii procesuale, fie in legatura cu problema interesului. Dispozitiile OUG
195/2005 intereseaza in primul rand in ceea ce priveste calitatea procesuala. Ca regula generala,
calitatea ceruta pentru a putea exercita actiunea in justitie trebuie sa corespunda cu calitatea de
titular al dreptului ce se discuta. Prin exceptie, in anumite situatii actiunea in justitie poate fi pornita
nu numai de titularul dreptului, ci si de alte persoane carora legea le recunoaste in mod expres
calitatea procesuala.
Dispozitiile OUG 195/2005 sunt extrem de importante pe plan procedural pentru ca ele dau expres
organizatiilor neguveramentale pentru protectia mediului legitimare procesuala activa in probleme
de mediu. In lipsa acestor prevederi exprese, acestea nu ar avea o astfel de legitimare.

!21
 5. Dreptul la despagubire pentru prejudiciul suferit
Aceasta garantie a dreptului la un mediu sanatos e prevazuta in art. 5 lit. e din OUG
195/2005.
Relatia dintre dreptul fundamental la un mediu
sanatos cu celelalte drepturi fundamentale

In prezent, existenta dreptului fundamental la un mediu sanatos e in afara oricarei discutii si se

considera ca, in principiu, el nu vine in contradictie cu celelalte drepturi fundamentale, ci,
dimpotriva, contribuie in raport cu noile cerinte la dezvoltarea sociala alaturi de acestea.
In doctrina se subliniaza ca dreptul fundamental la un mediu sanatos constituie o premisa pentru
celelalte drepturi fundamentale. In concret, in practica s-a pus problema limitelor in care pot fi
exercitate diferitele drepturi fundamentale in situatia in care ele interfereaza. Stabilirea acestor
limite este evolutiva, dar premisa de la care trebuie pornit, asa cum s-a subliniat si in Hotararea
pronuntata de CEDO in cauza Lopez Ostra c. Spaniei este ca trebuie gasit un just echilibru intre
interesele concurente ale persoanei si ale societatii in ansamblul sau.

Procedurile de reglementare a activitatilor cu impact asupra mediului (autorizarea

administrativa prealabila a activitatilor cu impact asupra mediului)

Scopul procedurilor de reglementare il reprezinta realizarea unui control prealabil al activitatilor

umane cu impact asupra mediului.
Caracteristici generale:
- aceste proceduri sunt de competenta autoritatilor cu responsabilitati in domeniul protectiei
mediului. Conform art. 8 alin. 1 din OUG 195/2005, autoritatile competente pentru protectia
mediului, cu exceptia garzii nationale de mediu si a structurilor subordonate acesteia conduc
procedura de reglementare si emit, dupa caz, acte de reglementare in conditiile legii
- sunt proceduri care reprezinta principalele modalitati de aplicare a principiului prevenirii poluarii si
a principiului precautiei in luarea deciziilor
- se finalizeaza cu emiterea unui act administrativ special sau de dreptul mediului, numit generic de
art. 8 alin. 1 din OUG 195/2005 act de reglementare. Ca regula generala, actul de reglementare are
natura juridica a autorizatiei administrative
- conform terminologiei specifice folosite de OUG 195/2005 actele de reglementare imbraca in
principal forma avizului de mediu, acordului de mediu si autorizatiei de mediu, prin care se
stabilesc drepturi si obligatii de mediu determinate pentru subiectele de drept carora li se adreseaza
- actele de reglementare sunt emise in baza unor proceduri specifice, flexibile in care elementele
esentiale sunt evaluarea impactului asupra mediului si participarea publicului
Capitolul II din OUG 195/2005 stabileste regulile generale aplicabile procedurilor de reglementare.
Aceste reguli generale sunt completate, de regula, prin acte normative cu valoare inferioara,
adoptate in aplicarea OUG 195/2005. In derularea procedurilor de reglementare pentru proiecte sau
activitati care pot avea efecte semnificative asupra teritoriului altor state, autoritatile competente
pentru protectia mediului au obligatia sa respecte prevederile conventiilor internationale la care
Romania este parte. Prin legea nr. 22/2001, Romania a ratificat conventia, privind evaluarea
impactului asupra mediului in context transfrontier, adoptata la Espoo in 1991.
Principalele proceduri de reglementare, stabilite in capitolul II din OUG 195/2005 sunt:
1. procedura de obtinere a avizului de mediu pentru planuri si programe
2. procedura de obtinere a acordului de mediu

!22
3. procedura de obtinere a autorizatiei de mediu
4. procedura de obtinere a autorizatiei integrate de mediu
1. Procedura de emitere a avizului de mediu pentru planuri si programe
Scopul acestui aviz e acela de a asigura conformitatea activitatilor cu impact asupra mediului cu
cerintele de protectie a mediului intr-o faza cat mai incipienta, inca din faza adoptarii unui plan sau
program in care pot fi cuprinse acestea de catre autoritatile competente.
Avizul de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului
care confirma integrarea aspectelor privind protectia mediului in planul sau programul supus
adoptarii. Solicitarea si obtinerea avizului de mediu pentru planuri si programe sunt obligatorii
pentru adoptarea planurilor si programelor care pot avea efecte semnificative asupra
mediului. Prin planuri si programe in sensul reglementarii de mediu legiuitorul intelege planurile si
programele, inclusiv cele cofinantate de Uniunea Europeana, care se elaboreaza si/sau se adopta de
catre o autoritate la nivel national, regional sau local ori care sunt pregatite de o autoritate pentru
adoptarea printr-o procedura legislativa de catre Parlament sau Guvern si sunt cerute prin prevederi
legislative.
Evaluarea de mediu are ca scop integrarea obiectivelor si cerintelor de protectie a mediului in
pregatirea si adoptarea planurilor si programelor. Prin evaluare de mediu se intelege elaborarea
raportului de mediu, consultarea publicului si a autoritatilor publice interesate de efectele
implementarii planurilor si programelor, luarea in considerare a raportului de mediu si a rezultatelor
acestor consultari in procesul decizional si asigurarea informarii asupra deciziei luate.
Raportul de mediu reprezinta acea parte a documentatiei planurilor sau programelor care
identifica, descrie si evalueaza efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicarii acestora
si alternativele sale rationale, luand in considerare obiectivele si aria geografica aferenta, conform
legislatiei in vigoare. Procedura de evaluare de mediu, structura raportului de mediu si conditiile de
emitere a avizului de mediu pentru planuri si programe, inclusiv pentru cele cu efecte transfrontiere
sunt stabilite prin hotarare a Guvernului la propunerea autoritatii publice centrale pentru
protectia mediului.
Evaluarea de mediu se realizeaza in timpul pregatirii planului sau programului si se finalizeaza
inainte de adoptarea acestuia. Evaluarea de mediu pentru planuri si programe se realizeaza in
urmatoarele etape:
1. Etapa de incadrare a planului sau programului in procedura evaluarii de mediu
2. Etapa de definitivare a proiectului de plan sau program si de realizare a raportului de mediu
3. Etapa de analiza a calitatii raportului de mediu
Competenta de emitere a avizului de mediu revine agentiilor judetene pentru protectia mediului
pentru planurile si programele locale si judetene si autoritatii publice centrale pentru protectia
mediului pentru planurile si programele nationale si regionale. Aprobarea planurilor si programelor
la orice nivel ierarhic e conditionata de existenta avizului de mediu pentru respectivul plan sau
program.
Avizul de mediu isi pastreaza valabilitatea pe toata perioada punerii in aplicare a planului sau
programului pentru care a fost emis.
- HG ;/2004

2. Procedura de emitere a acordului de mediu

- HG 445/2009
Acordul de mediu reprezinta actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia
mediului prin care sunt stabilite conditiile si, dupa caz, masurile pentru protectia mediului care
trebuie respectate in cazul prealizarii unui proiect. Solicitarea si obtinerea acordului de mediu sunt
obligatorii pentru proiectele publice sau private ori pentru modificarea sau extinderea activitatilor
existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare care pot avea impact semnificativ asupra mediului.
!23
 Pentru obtinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea efect semnificativ
asupra mediului prin natura, dimensiunea sau localizarea lor sunt supuse la decizia autoritatii
competente pentru protectia mediului evaluarii impactului asupra mediului.
Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv pentru proiecte cu impact
transfrontier si lista proiectelor publice sau private supuse procedurii sunt stabilite prin hotarare a
Guvernului la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
Emiterea acordului de mediu nu poate face obiectul delegarii de competente. Acordul de mediu isi
pastreaza valabilitatea pe toata perioada punerii in aplicare a proiectului.

3. Procedura de emitere a autorizatiei de mediu

Autorizatia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia
mediului prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare ai unei activitati noi sau
ai unei activitati existente cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea in
functiune.
Procedura de emitere a autorizatiei de mediu si lista activitatilor supuse acestei proceduri sunt
stabilite prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
Autorizatia de mediu se emite de catre autoritatile competente penru protectia mediului. Pentru
activitatile desfasurate pe teritoriul unui judet, cu exceptia celor desfasurate in perimetrul rezervatiei
biosferei Delta Dunarii, autoritatea competenta pentru protectia mediului este Agentia Judeteana
pentru Protectia Mediului. Pentru activitatile desfasurate total sau partial in perimetrul rezervatiei
biosferei Delta Dunarii, autoritatea competenta pentru protectia mediului este Administratia pentru
Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Emiterea autorizatiei de mediu pentru activitatea desfasurata in
vecinatatea rezervatiei biosferei Delta Dunarii se realizeaza numai cu avizul Administratiei
Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Pentru activitatile desfasurate pe teritoriul a doua sau mai
multe judete, autoritatea competenta pentru protectia mediului este Agentia Nationala pentru
Protectia Mediului. Pentru activitatile pentru care autorizatia de mediu se emite prin hotarare a
Guvernului, autoritatea competenta pentru protectia mediului este autoritatea publica centrala pentru
protectia mediului care propune Guvernului emiterea autorizatiei.
La solicitarea unei autorizatii de mediu sau, dupa caz, cu minim 45 de zile inainte de expirarea unei
autorizatii de mediu existente, titularul activitatii e obligat sa depuna la autoritatea competenta
pentru protectia mediului un dosar cuprinzand urmatoarea documentatie:
• cererea pentru eliberarea autorizatiei de mediu
• o fisa de prezentare si o declaratie care trebuie sa cuprinda elementele prevazute de lege
• dovada ca a facut publica solicitarea prin cel putin una din metodele de informare prevazute de lege
• planul de situatie si planul de incadrare in zona a obiectivului
• procesul verbal de constatare a respectarii tuturor conditiilor impuse prin acordul de mediu intocmit
potrivit legii
Nu se primesc solicitari care nu contin documentele prevazute de lege. Autoritatea competenta
pentru protectia mediului verifica amplasamentul, analizeaza documentele prevazute de lege,
stabileste daca sunt necesare informatii suplimentare si, in caz afirmativ, le solicita in scris
titularului activitatii. Termenul de eliberare a autorizatiei de mediu e de maximum 90 de zile
lucratoare de la data depunerii documentatiei. Functionarea fara autorizatie de mediu este interzisa
pentru activitatile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protectiei
mediului.
Autorizatia de mediu este valabila 5 ani.

Situatia activitatilor existente

Din prevederile OUG 195/2005 rezulta ca trebuie sa distingem intre urmatoarele situatii:
!24
- autorizatia de mediu pentru punerea in functiune a unei activitati noi cu impact semificativ asupra
mediului
- autorizatia de mediu pentru activitatile existente. Se apreciaza ca autorizarea activitatilor existente
cuprinde activitatile in derulare la momentul intrarii in vigoare a unei reglementari cu privire la
autorizare sau o modificare a conditiilor care au stat la baza emiterii autorizatiei initiale legate de
insusi obiectul activitatii.
Pentru obtinerea autorizatiei de mediu, activitatile existente care nu sunt conforme cu
reglementarile de mediu in vigoare sunt supuse bilantului de mediu la decizia autoritatii competente
pentru protectia mediului. Procedura de realizare a bilantului de mediu este stabilita prin ordin al
conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului. Autoritatea competenta pentru
protectia mediului stabileste cu titularul activitatii un program pentru conformare pe baza
concluziilor si recomandarilor bilantului de mediu. Prin program pentru conformare se intelege
planul de masuri necesare pentru indeplinirea cerintelor privind protectia mediului la termenele
stabilite de autoritatea competenta pentru protectia mediului. Programul pentru conformare face
parte integranta din autorizatia de mediu. Indeplinirea masurilor cuprinse in programul pentru
conformare la termenele stabilite este obligatoriu.

4. Procedura de emitere a autorizatiei integrate de mediu

Autorizatia integrata de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru
protectia mediului cu informarea prealabila a Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, care
acorda dreptul de a exploata in totalitate sau in parte o instalatie in anumite conditii care sa
garanteze ca instalatia corespunde prevederilor privind prevenirea si controlul integrat al poluarii.
Autorizatia integrata de mediu poate fi emisa pentru una sau mai multe instalatii ori parti ale
acesteia situate pe acelasi amplasament si exploatate de acelasi operator. Functionarea fara
autorizatia integrata de mediu este interzisa pentru activitatile supuse legislatiei privind prevenirea
si controlul integrat al poluarii. Masurile pentru prevenirea si controlul integrat al poluarii si lista
activitatilor supuse procedurii de emitere a autorizatiei integrate de mediu sunt stabilite prin lege. Se
au in vedere masurile necesare pentru prevenirea sau in cazul in care aceasta nu este posibila pentru
reducerea emisiilor de poluanti in aer, apa si sol, inclusiv masurile pentru gestionarea deseurilor
astfel incat sa se asigure un nivel ridicat de protectie a mediului in ansamblul sau.
Legea reglementeaza expres necesitatea informarii si participarii publicului, precum si a
autoritatilor implicate asupra conditiilor si procedurilor de emitere a autorizatiei integrate de mediu.
Autorizatia integrata de mediu este valabila 10 ani.

Rolul evaluarilor asupra mediului

Acestea pot fi numite generic studii de impact si imbraca, in principal, forma evaluarii impactului
asupra mediului si a bilantului de mediu.

Evaluarea impactului asupra mediului

Evaluarea impactului asupra mediului se concretizeaza sub forma unei documentatii elaborate de
persoane fizice sau juridice independente si are rolul de a cuantifica efectele viitoare asupra
mediului si sanatatii umane ale unui proiect. Potrivit OUG 195/2005 privind protectia mediului,
evaluarea impactului asupra mediului reprezinta procesul menit sa identifice, sa descrie si sa
stabileasca, in functie de fiecare caz, si in conformitate cu legislatia in vigoare, efectele directe,
indirecte, sinergice, cumulative, principale si secundare ale unui proiect asupra sanatatii oamenilor
si mediului. Pentru obtinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea efect
semnificativ asupra mediului prin natura, dimensiunea sau localizarea lor sunt supuse la decizia
autoritatii competente pentru protectia mediului evaluarii impactului asupra mediului.

!25
 Bilantul de mediu
Potrivit OUG 195/2005 privind protectia mediului, bilantul de mediu reprezinta lucrarea elaborata
de persoane fizice sau juridice care au acest drept potrivit legii, in scopul obtinerii autorizatiei de
mediu care contine elementele analizei tehnice prin care se obtin informatii asupra cauzelor si
consecintelor efectelor negative, cumulate, anterioare, prezente si anticipate ale activitatii, in
vederea cuantificarii impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; in cazul in care se
identifica un impact semnificativ, bilantul de mediu se completeaza cu un studiu de evaluare a
riscului. Evaluarea riscului constituie acea lucrare elaborata de persoane fizice sau juridice care au
acest drept potrivit legii prin care se realizeaza analiza probabilitatii si gravitatii principalelor
componente ale impactului asupra mediului si se stabileste necesitatea masurilor de prevenire,
interventie si/sau remediere.
Bilantul de mediu este necesar si la emiterea actelor de reglementare pentru activitati in derulare
care au produs deja efecte asupra mediului, respectiv pentru autorizarea activitatilor existente si
revizuirea actelor de reglementare.
Din punct de vedere juridic, evaluarea de mediu si bilantul de mediu reprezinta operatiuni
procedurale anterioare emiterii actului juridic administrativ (reprezentat de actul de reglementare a
activitatii cu impact asupra mediului) care nu produc prin ele insele efecte juridice, dar care
premerg elaborarii actului producator de efecte juridice.
Studiile de impact, in principal evaluarea impactului asupra mediului si bilantul de mediu sunt
realizate de persoane special autorizate in acest sens , independente de autoritatea care emite actul
de reglementare. Cheltuielile privind elaborarea acestor lucrari revin titularului planului,
programului, proiectului sau activitatii. Raspunderea pentru corectitudinea informatiilor puse la
dispozitia autoritatilor competente pentru protectia mediului si a publicului revine titularului
planului, programului, proiectului sau al activitatii, iar raspunderea pentru corectitudinea lucrarilor
revine autorului acestora.

Probleme comune privind actele de reglementare

1) Modificarea conditiilor care au stat la baza actelor de reglementare

Potrivit OUG 195/2005 privind protectia mediului, autoritatea competenta pentru protectia
mediului emite sau revizuieste, dupa caz, actele de reglementare. Titularii planurilor, programelor,
proiectelor sau activitatilor au intre obligatii si urmatoarele:
- de a notifica autoritatea competenta pentru protectia mediului, daca intervin elemente noi,
necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum si asupra oricaror modificari ale
conditiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare inainte de realizarea modificarilor -
de a respecta termenele stabilite de autoritatea stabilita pentru protectia mediului in derularea
procedurilor de emitere a actelor de reglementare
Actele de reglementare se revizuiesc daca apar elemente noi cu impact asupra mediului,
necunoscute la data emiterii sau se modifica conditiile care au stat la baza emiterii acestora,
conform deciziei autoritatii competente. In acest caz se poate cere si refacerea evaluarii impactului
asupra mediului si/sau a bilantului de mediu. Revizuirea actelor de reglementare nu reprezinta o
sanctiune juridica propriu-zisa, ci o masura determinata de schimbarea conditiilor avute in vedere
la data emiterii actelor de reglementare.
Titularul actului de reglementare are insa obligatia de a informa autoritatile cu privire la
modificarea conditiilor care au stat la baza emiterii actului sau cu privire la aparitia unor elemente
noi. Trebuie mentionat ca reprezinta elemente noi si modificarile legate de titularul activitatii.
Potrivit OUG 195/2005 privind protectia mediului, in cazul in care titularii de activitati pentru care
este necesara reglementarea din punct de vedere a protectiei mediului prin emiterea autorizatiei de
mediu, respectiv a autorizatiei integrate de mediu, urmeaza sa deruleze sau sa fie supusi unei
!26
proceduri de vanzare a pachetului majoritar de actiuni, vanzare de active, fuziune, divizare,
concesionare ori in alte situatii care implica schimbarea titularului activitatii, precum si in caz de
dizolvare urmata de lichidare, lichidare, faliment, incetarea activitatii, acestia au obligatia de a
notifica autoritatea competenta pentru protectia mediului in acest sens.
Autoritatea competenta pentru protectia mediului informeaza titularii de activitati cu privire la
obligatiile de mediu care trebuie asumate de partile implicate pe baza evaluarilor care au stat la baza
emiterii actelor de reglementare existente. In termen de 60 de zile de la data emiterii sau semnarii
documentului care atesta incheierea uneia dintre aceste proceduri, partile implicate transmit in scris
autoritatii competente pentru protectia mediului obligatiile asumate privind protectia mediului
printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul.
Clauzele privind obligatiile de mediu cuprinse in actele intocmite in cadrul acestor proceduri au
caracter public. Indeplinirea obligatiilor de mediu este prioritara in cazul procedurilor de dizolvare
urmata de lichidare, lichidare, faliment, incetarea activitatii.

2) Suspendarea si anularea actelor de reglementare

Suspendarea si anularea actelor de reglementare e sanctiunea juridica aplicabila in cazul in care
titularul actului de reglementare nu-si indeplineste obligatiile prevazute in acesta. Potrivit OUG
195/2005 acordul de mediu, autorizatia de mediu si autorizatia integrata de mediu se suspenda de
catre autoritatea emitenta pentru nerespectarea prevederilor acestora dupa o notificare prealabila
prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru indeplinirea obligatiilor.
Suspendarea se mentine pana la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada
suspendarii, desfasurarea proiectului sau a activitatii este interzisa. In cazul in care nu s-au
indeplinit conditiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competenta pentru protectia
mediului dispune, dupa expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau a
autorizatiei de mediu ori a autorizatiei integrate de mediu, dupa caz.
Dispozitiile de suspendare si implicit de incetare a desfasurarii proiectului sau activitatii sunt
exercutorii de drept. Potrivit OUG 195/2005, continuarea activitatii dupa suspendarea acordului,
autorizatiei ori autorizatiei integrate de mediu, dupa caz, daca fapta a fost de natura sa puna in
pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala reprezinta infractiune.

3) Aspecte procedurale specifice

Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare se
solutioneaza de instantele de contencios administrativ competente. Autoritatea competenta pentru
protectia mediului, impreuna cu celelalte autoritati ale administratiei publice centrale si locale, dupa
caz, asigura informarea, participarea publicului la deciziile privind activitati specifice si accesul la
justitie in conformitate cu prevederile conventiei de la Aarhus din 1998, ratificata de Romania prin
legea 86/2000, precum si cu celelalte reglementari incidente in domeniu.
Organizatiile neguvernamentale pentru protectia mediului au drept la actiune in justitie in
probleme de mediu, avand calitate procesuala activa in litigiile care au ca obiect protectia
mediului. Informarea si participara publicului in procedurile de reglementare a activitatilor cu
impact asupra mediului reprezinta nu numai etape ale procedurilor de emitere a actelor de
reglementare, ci si garantii ale dreptului fundamental la un mediu sanatos, asa cum a retinut si
Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa. Astfel, in hotararea Tatar contra
Romaniei din 2008 in care Romania a fost condamnata pentru incalcarea art. 8 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, in ceea ce priveste aceste aspecte procedurale s-a precizat ca in
cadrul obligatiilor pozitive care decurg din art. 8 din Conventie, Curtea tine sa sublinieze importanta
dreptului publicului la informare, astfel cum a fost consacrat in jurisprudenta sa. Se reaminteste ca
nu exista indoieli cu privire la importanta accesului publicului la concluziile studiilor de mediu
preliminare, precum si la informatiile care permit evaluarea pericolului la care acesta este expus. In
!27
 aceasta privinta Curtea constata ca la 24 noiembrie si 3 decembrie 1999 au avut loc dezbateri
publice. In afara de chestiunea autenticitatii copiilor celor 2 procese verbale anexate de Guvern la
observatiile sale suplimentare, Curtea evidentiaza ca nu le-a fost prezentat niciun studiu de impact
asupra mediului participantilor la aceste doua dezbateri. In plus, rezulta din continutul procesului
verbal intocmit la 24 noiembrie 1999 ca participantii au solicitat precizari cu privire la pericolul pe
care il reprezenta functionarea tehnologiei in cauza pe baza de cianuri si nu au obtinut niciun
raspuns. De asemenea, nu s-a raspuns nici intrebarilor adresate de participanti la dezbaterea
organizata la 3 decembrie 1999. Curtea constata ca in conformitate cu procedura de reglementare a
activitatilor economice si sociale care au impact asupra mediului, autoritatile nationale aveau
obligatia ca in cadrul unei dezbateri publice sa informeze persoanele interesate cu privire la
impactul pe care activitatea industriala il poate avea asupra mediului. In plus, raportul privind
impactul asupra mediului trebuia facut public cu ocazia acestor dezbateri. Curtea subliniaza, in
special, ca autoritatile nationale nu au facut publice concluziile studiului preliminar realizat in anul
1993 care a stat la baza emiterii autorizatiei de mediu a societatii Aurul.SA Baia Mare. Din
documentele depuse la dosar rezulta ca nu au fost respectate in speta dispozitiile interne in materie
de dezbateri publice.
De asemenea, in hotararea Branduse c. Romaniei, CEDO a precizat ca: Curtea face trimitere la
principiile dezvoltate in jurisprudenta sa privind gravele incalcari de ordin moral ale dreptului la
respectarea vietii private si de familie a unei persoane, datorita noxelor olfactive sau de alta natura,
cauzate persoanei la domiciliul acesteia in sensul art. 8 din CEDO. Curtea reaminteste ca intr-o
cauza privind hotarari si masuri ale autoritatilor cu implicatii asupra unor probleme de mediu,
examinarea pe care o poate efectua Curtea priveste 2 aspecte:
- in primul rand, aceasta poate aprecia continutul material al hotararii respective pentru a se asigura
ca este compatibila cu art. 8
- in al doilea rand, poate examina procesul de luare a deciziilor pentru a verifica daca intersele
individului au fost luate in considerare in mod corespunzator.
De asemenea, Curtea reaminteste ca art. 8 nu se limiteaza la obligarea statului de a evita incalcarile
arbitrare din partea autoritatilor publice. La acest angajament mai degraba negativ se pot adauga
obligatii pozitive, inerente respectarii efective a vietii private si de familie. Exista, mai presus de
toate, o obligatie pozitiva a statelor in special in cazul unor activitati periculoase de a adopta o
legislatie adaptata caracterului specific al activitatii respective, in special nivelului de risc ce ar
putea rezulta din aceasta. Aceasta obligatie trebuie sa se concretizeze in reglementarea autorizarii,
punerii in functiune, exploatarii, securitatii si controlului activitatii in cauza, precum si sa impuna
oricarei persoane interesate de aceasta adoptarea unor masuri de ordin practic care sa asigure
protectia efectiva a cetatenilor a caror viata risca sa fie expusa pericolelor inerente domeniului in
cauza.
De asemenea, procesul de luare a deciziilor trebuie sa presupuna, in primul rand, realizarea
anchetelor si a studiilor corespunzatoare, astfel incat sa se previna si sa se evalueze anticipat
efectele activitatilor care pot aduce atingere mediului si drepturilor persoanelor si sa se permita
astfel stabilirea unui echilibru just intre diversele interese concurente implicate. Importanta
accesului publicului la concluziile acestor studii, precum si la informatiile care permit evaluarea
pericolului la care este expus nu poate fi pusa la indoiala.

Raspunderea juridica in dreptul mediului

§ Consideratii generale
Raspunderea juridica in dreptul mediului este o institutie care se aplica din ce in ce mai mult
datorita multiplicarii si diversificarii riscurilor ecologice, inmultirii prejudiciilor aduse mediului si a
!28
 cresterii gravitatii lor, determinate de adancirea crizei economice mondiale, agravata de
consecintele industrializarii si automatizarii, de aplicare a tehnologiilor de varf in multe domenii ale
activitatii umane fara suficiente si severe mijloace de protectie a mediului, de exploatarea
nerationala a resurselor naturale samd.
Angajarea unor astfel de activitati de catre state, de catre persoane publice sau private duce la
provocarea de pagube ecologice intentionate sau accidentale cu un grad ridicat de periculozitate
pentru mediul natural sau antropic. Aceasta situatie a determinat aparitia si diversificarea tehnicilor
de reparatie, stabilirea unor reguli speciale ale raspunderii si adoptarea unor masuri menite sa
asigure aplicarea principiului general recunoscut, conform caruia cel care polueaza trebuie sa
suporte consecintele actiunilor sale cu impact negativ asupra mediului.
Raspunderea juridica pentru incalcarea cerintelor protectiei mediului si dezvoltarii durabile
constituie in sistemul ocrotirii mediului si folosirii rationale a resurselor naturale numai unul dintre
aspectele ansamblului complex de raporturi juridice pe care le implica, avand in vedere in primul
rand rolul masurilor cu caracter educativ, economic, organizatoric, rol venind sa asigure eficienta
actiunilor in acest domeniu.
In Romania reglementarea raspunderii juridice pentru nerespectarea normelor de drept al mediului
isi are sediul in principal in OUG 195/2005 privind protectia mediului, OUG 68/2007 privind
raspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului completate
cu reglementarile sectoriale, speciale care determina actiunile ori inactiunile ce contravin cerintelor
ecologice, atragand una sau mai multe dintre formele raspunderii. Pe langa raspunderea speciala de
mediu cu referire la repararea si prevenirea prejudiciului asupra mediului, categoriile de raspundere
care sunt aplicate pentru incalcarea dispozitiilor legale referitoare la protectia mediului sunt
• raspunderea civila
• raspunderea contraventionala • raspunderea penala.
Necesitatea existentei mai multor forme de raspundere pentru mediu rezulta din aceea ca insasi
notiunea de mediu are un caracter deosebit de complex, mediul reprezentand lato sensu tot ceea ce
ne inconjoara, respectiv elementele naturale si cele antropice ale mediului, precum si viata si
drepturile inerente persoanei care pot suferi atingeri prin degradarea mediului.

§ Raspunderea generala pentru prejudicii aduse mediului conform OUG 195/2005 privind
protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioare
Temeiul juridic general al raspunderii pentru prejudicii aduse mediului este, asa cum s-a precizat,
OUG 195/2005 aprobata prin legea 265/2006 care stabileste reguli generale ale raspunderii civile
delictuale pentru incalcarea prevederilor legale reglementeaza principiul actiunii preventive,
principiul utillizarii durabile a resurselor naturale, principiul poluatorul plateste, interpretat atat ca
obligatia internalizarii costurilor legate de poluare, cat si ca fundament al raspunderii pentru
prejudiciile efective cauzate prin poluare, precum si numeroase obligatii juridice privind protectia
resurselor naturale, a biodiversitatii, apelor, ecosistemelor acvatice, atmosferei, solului,
monumentelor naturii, apelor si ecosistemelor acvatice, asezarilor omenesti. Incalcarea oricareia
dintre aceste obligatii poate cauza prejudicii insemnate componentelor de mediu, atragand
raspunderea juridica a celor care le-au cauzat. Ca urmare, cerintele protectiei meidului, in conditiile
pericolului poluarii, presupun o diligenta rezonabila in exercitarea obligatiilor privind utilizarea
mediului.
Reglementarea data prin OUG 195/2005 privind protectia mediului consacra la nivel de principiu
caracterul obiectiv al raspunderii pentru prejudiciul adus mediului independent de culpa si prevede
raspunderea solidara in cazul pluralitatii autorilor in art. 95 alin. 1. Potrivit art. 95 alin. 2 numai in
mod exceptional raspunderea poate fi sisubiectiva, si anume pentru prejudiciile cauzate speciilor
protejate si habitatelor naturale, conform reglementarilor specifice. Textul legal consacra, asadar,

!29
 doua principii specifice si complementare in materie de raspundere. In completarea si in masura in
care nu contravin acestor principii, urmeaza sa se aplice dispozitiile Codului Civil.
Prejudiciul este definit de OUG 195/2005 ca fiind efectul cuantificabil in cost al daunelor asupra
sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului provocat de poluanti, activitati daunatoare ori dezastre.
Notiunile de activitati daunatoare si dezastre nu sunt definite de OUG 195/2005, insa notiunea de
poluant este definita de aceasta reglementare ca fiind orice substanta, preparat sub forma solida,
lichida, gazoasa sau sub forma de vapori ori de energie, radiatie electro-magnetica, ionizanta,
termica, fonica sau vibratii, care introdusa in mediu modifica echilibrul constituentilor acestora si
organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale.
In privinta raspunderii obiective, aratam ca aceasta are la baza ideea de risc sau de garantie,
existand si obligativitatea asigurarii in cazul activitatilor generatoare de risc, aceasta nefiind insa
expres mentionata in legea cadru, ci in majoritatea reglementarilor cu caracter sectorial.

§ Raspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra

mediului
Raspunderea de mediu are si o reglementare speciala data prin OUG 68/2007, privind raspunderea
de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului, care transpune in
dreptul roman Directiva nr. 2004/35/CE.
OUG 68/2007 se aplica numai anumitor categorii de prejudicii de mediu produse de activitati
considerate deosebit de periculoase pentru mediu. Actul normativ conferma autoritatilor competente
dreptul de a dispune luarea de masuri de prevenire sau de reparare a prejudiciului de mediu. Prin
prejudiciu in sensul acestei ordonante se intelege o schimbare negativa masurabila a unei resurse
naturale sau o deteriorare masurabila a unui serviciu, legat de resursele naturale care poate surveni
direct sau indirect.
Potrivit OUG 68/2007 prin prejudiciu de mediu se intelege prejudiciul asupra speciilor si
habitatelor naturale protejate, definit specific de actul normativ, prejudiciul asupra apelor,
prejudiciul asupra solului.

§ Domeniul de aplicare al OUG 68/2007

OUG 68/2007 permite prevenirea si repararea prejudiciului de mediu cauzat de activitati
profesionale definite de lege ca fiind orice actiune desfasurata in cadrul unei activitati economice,
afaceri sau unei intreprinderi, indiferent de caracterul sau privat sau public, profit sau non-profit.
OUG 68/2007 se aplica:
1. prejudiciului asupra mediului cauzat de orice tip de activitate profesionala prevazuta in Anexa nr. 3
la aceasta (spre exemplu activitati de gestionare a deseurilor, activitati cu organisme modificate
genetic, transport rutier, feroviar, pe cai navigabile, interioare maritime si aeriele a marfurilor
periculoase si altele si oricarei amenintari iminente cuun astfel de prejudiciu determinate de oricare
dintre aceste activitati. Pentru activitatile din Anexa 3 legea stabileste ca raspunderea este obiectiva.
2. OUG 68/2007 se aplica si prejudiciilor asupra speciilor si habitatelor naturale protejate si oricarei
amenintari iminente cu un astfel de prejudiciu, cauzat de orice activitate profesionala, altele decat
cele prevazute in Anexa 3, ori de cate ori operatorul actioneaza cu intentie sau din culpa.
Nu intra in domeniul de aplicare al OUG 68/2007 urmatoarele:
a) prejudiciul asupra mediului sau amenintarea iminenta cu un astfel de prejudiciu produs de actiuni cu
caracter de conflict armat, ostilitati, razboi civil sau insurectie ori de un fenomen natural, avand
caracter exceptional, inevitabil si insurmontabil.
b) activitatile al caror scop principal il reprezinta apararea nationala sau securitate internationala ori
cele al caror unic scop il reprezinta apararea impotriva dezastrelor.
c) prejudiciul asupra mediului sau orice amenintare iminenta cu un astfel de prejudiciu care decurge
dintr-un incident pentru care raspunderea sau compensarea este stabilita de una din conventiile
!30
 internationale care reglementeaza raspunderea privind riscurile nucleare care intra si sub incidenta
tratatului privind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, prejudiciile cauzate de transporturi
care intra sub incidenta unor acorduri internationale la care Romania este parte
d) prejudiciul cauzat de o emisie, eveniment sau incident care a avut loc inainte de data 30 aprilie
2007
e) prejudiciul cauzat de o emisie, eveniment sau incident care a avut loc pe data de 30 aprilie 2007 sau
dupa data de 30 aprilie 2007 si a fost determinat de o activitate specifica ce a avut loc si s-a terminat
inainte de data de 30 aprilie 2007
f) prejudiciul produs in urma unei emisii, a unui eveniment sau a unui incident de la producerea caruia
au trecut mai mult de 30 de ani
OUG 68/2007 nu da dreptul persoanelor fizice sau juridice de drept privat dreptul la o compensatie,
ca o compensatie a prejudiciului asupra mediului sau amenintarii iminente cu un astfel de
prejudiciu. In aceste situatii se aplica prevederile dreptului comun. Persoanele anterior mentionate
au insa dreptul de a sesiza autoritatile pentru declansarea mecanismelor specifice. Astfel, orice
persoana fizica sau juridica, care este afectata sau este posibil sa fie afectata de un prejudiciu asupra
mediului sau care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim are dreptul:
1) sa transmita comisariatului judetean al garzii nationale de mediu orice observatii referitoare la
producerea unui prejudiciu asupra mediului sau a unei amenintari iminente cu un astfel de
prejudiciu
2) sa solicite agentiei judetene pentru protectia mediului in scris sau prin mijloace electronice de
comunicare sa ia masurile prevazute de lege.
Se poate adresa comisariatului judetean al garzii nationale de mediu si respectiv protectiei judetene
pentru protectia mediului si orice organizatie neguvernamentala care protejeaza protectia mediului
si care indeplineste conditiile cerute de legislatia in vigoare, considerandu-se ca aceasta este
vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim. Persoanele anterior mentionate se pot
adresa instantei de contencios-administrativ competente pentru a ataca din punct de vedere
procedural sau substantial actele, deciziile sau omisiunile autoritatilor competente prevazute de
lege.

§ Caracterele generale ale raspunderii potrivit OUG 68/2007

1. OUG 68/2007 permite atat luarea unor masuri preventive, cat si a unor masuri reparatorii
privind prejudiciul de mediu.
2. fara a reunta total la teoria raspunderii bazate pe culpa, reglementarea instituie o raspundere
obiectiva pentru prejudiciul asupra mediului cauzat prin anumite activitati considerate a fi intrinsec
periculoase (enumerate in Anexa 3), iar pentru celelalte activitati care nu sunt periculoase per se se
instituie o raspundere bazata pe culpa, aplicabila numai in cazul producerii unui prejudiciu asupra
speciilor si habitatelor naturale protejate.
3. OUG 68/2007 da competente speciale in privinta masurilor preventive si masurilor
reparatorii anumitor autoritati. Astfel, agentia judeteana pentru protectia mediului este autoritatea
competenta pentru stabilirea si luarea masurilor preventive si reparatorii, precum si pentru evaluarea
caracterului semnificativ al prejudiciului asupra mediului. La stabilirea masurilor preventive agentia
judeteana pentru protectia mediului se consulta cu comisariatele judetene ale garzii nationale de
mediu. In functie de factorul de mediu potential a fi afectat, agentia judeteana pentru protectia
mediului se poate consulta si cu urmatoarele autoritati si/sau institutii, respectiv:
- directiile bazinale de apa
- consiliile stiintifice organizate la nivelul ariilor naturale protejate
- oficiile de studii pedologice si agronomice judetene
- inspectoratele teritoriale de regim silvic si de vanatoare

!31
 La evaluarea caracterului semnificativ al prejudiciului asupra mediului si la stabilirea masurilor
reparatorii, agentia judeteana pentru protectia mediului consulta, pe langa autoritatile mentionate
anterior, dupa caz, si agentia nationala pentru protectia mediului.
4. Desi OUG 68/2007 nu legitimeaza particulari sa angajeze raspunderea poluatorilor, permite
totusi acestora si organizatiilor neguvernamentale avand ca scop protectia mediului sa declanseze
actiunea autoritatilor. Pentru a se evita dificultatile in identificarea autorului poluarii, OUG 68/2007
canalizeaza raspunderea spre operatorul activitatii care a cauzat dauna de mediu. Prin operator se
intelege orice persoana fizica sau juridica, de drept public sau privat care desfasoara sau detine
controlul unei activitati profesionale sau in cazul in care legislatia nationala prevede acest lucru,
care a fost investita cu putere economica decisiva asupra functionarii tehnice asupra unei astfel de
activitati, inclusiv detinatorul unui act de reglementare pentru o astfel de activitate ori persoana care
inregistreaza sau notifica o astfel de activitate.
5. Cauzele exoneratoare de raspundeere ale operatorului sunt expres prevazute de OUG
68/2007. Operatorul nu este obligat sa suporte costurile actiunilor preventive sau reparatorii atunci
cand poate dovedi ca prejudiciul adus mediului sau amenintarea iminenta cu un astfel de prejudiciu:
a) a fost cauzat de o terta parte si s-a produs chiar daca au fost luate toate masurile de siguranta
corespunzatoare
b) s-a produs ca urmare a conformarii cu o dispozitie sau o instructiune obligatorie emisa de o
autoritate publica, alta decat un ordin sau instructiune date ca urmare a unei emisii sau incident
cauzat de activitatile operatorului.
6. OUG 68/2007 defineste in mod specific atat masurile preventive, inclusiv operatiunile legate de
realizarea acestor masuri si obligatiile operatorilor in aceste situatii, cat si masurile reparatorii,
inclusiv operatiunile legate de aceste masuri si obligatiile operatorilor in aceste situatii. 7.
Raspunderea pentru acoperirea prejudiciului de mediu apartine in primul rand autorului acestuia
(operatorul). Totusi, autoritatile sunt obligate sa aplice ele insele masurile preventive si reparatorii
necesare daca autorul nu le aduce la indeplinire, nu poate fi identificat sau nu este tinut sa le
suporte. Autoritatile pastreaza dreptul de a introduce actiune in regres impotriva autorului daca nu
se aplica situatiile exoneratoare de raspundere.

§ Masuri pentru prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului conform OUG

68/2007
In cazul unei amenintari iminente cu un prejudiciu asupra mediului, operatorul este obligat sa ia
imediat masurile preventive necesare si in termen de 2 ore de la luarea la cunostinta a aparitiei
amenintarii sa informeze agentia judeteaza pentru protectia mediului si comisariatul judetean al
garzii nationale de mediu. Informatiile pe care operatorul este obligat sa le aduca la cunostinta
autoritatilor se refera la urmatoarele aspecte:
- datele de identificare ale operatorului,
- momentul si locul aparitiei amenintarii iminente
- elementele de mediu posibil a fi afectate
- masurile demarate pentru prevenirea prejudiciului
- alte informatii considerate relevante de operator
Masurile preventive trebuie sa fie proportionale cu amenintarea iminenta si sa conduca la evitarea
producerii prejudiciului, luand in considerare principiul precautiei in luarea deiciziilor. In cazul
producerii unui prejudiciu asupra mediului, operatorul informeaza in termen de 2 ore de la
producerea prejudiciului agentia Judeteana pentru Protectia Mediului si Comisariatul Judetean al
garzii nationale de mediu asupra evenimentului. In acest caz operatorul este obligat sa aduca la
cunostinta autoritatilor competente urmatoarele:
1. datele sale de identificare
!32
 2. momentul si locul producerii prejudiciului de mediu
3. cauzele care au general prejudiciul
4. caracteristicile prejudiciului adus mediului
5. elementele de mediu afectate
6. masurile luate pentru prevenirea extinderii prejudiciului adus mediului
7. alte informatii considerate relevante de operator
Operatorul este obligat sa actioneze imediat pentru a controla, izola, elimina sau pentru a gestiona
poluantii in cauza in scopul limitarii sau prevenirii extinderii prejudciciului asupra mediului si a
efectelor negative asupra sanatatii umane ori agravarii deteriorarii serviciilor. Acesta este obligat sa
ia masurile reparatorii necesare. Masurile reparatorii trebuie sa fie proportionale cu prejudiciul
cauzat si sa conduca la indepartarea efectelor prejudiciului, luand in considerare principiul
precautiei in luarea deciziilor. OUG 68/2007 distinge intre urmatoarele: - repararea prrejudiciului
asupra apelor sau a speciilor ori habitatelor naturale protejate
- repararea prejudiciului asupra solului
Repararea prejudiciului adus apelor sau a speciilor ori habitatelor naturale protejate se realizeaza
prin readucerea acestora la starea initiala prin masuri de remediere incadrate de lege in 3 categorii:
a) repararea primara= orice masura de remediere care readuce resursele naturale prejudiciate si/sau
serviciile afectate la starea initiala sau la o stare apropiata de aceasta
b) repararea complementara, incluzand orice masura de remediere intreprinsa cu privire la resursele
naturale si/sau la serviciile afectate pentru a compensa faptul ca repararea primara nu a condus la
refacerea completa a resurselor naturale si/sau a serviciilor prejudiciate
c) repararea compensatorie, respectiv orice masura intreprinsa pentru a compensa pierderile interimare
de resurse naturale si/sau de servicii care au loc intre data producerii prejudiciului si momentul in
care repararea primara isi produce pe deplin efectul

§ Repararea prejudiciului asupra solului

In cazul unui prejudici asupra solului este necesara luarea de masuri care sa asigure eliminarea,
izolarea, controlul ori diminuarea poluantilor relevanti astfel incat solul contaminat sa nu mai
prezinte vreun risc semnificativ cu impact negativ asupra sanatatii umane. Daca se schimba
categoria de folosinta a solului trebuie luate toate masurile necesare pentru a preveni orice efecte
negative asupra sanatatii umane. In cazul in care nu exista reglementari privind folosinta solului sau
alte reglementari relevante, categoria de folosinta a zonei afectate se determina in functie de
caracteristica suprafetei unde s-a produs prejudiciul, luand in considerare dezvoltarea sa
previzionata.
Agentia judeteana pentru protectia mediului are in competenta aluarea deciziilor asupra masurilor
reparatorii cu consultarea operatorului implicat cand acesta este identificabil si cu luarea in
considerare a opiniilor persoanelor afectate sau posibil a fi afectate de un prejudiciu asupra
mediului, precum si, atunci cand e cazul, al persoanelor pe al caror teren urmeaza a se realiza
masurile reparatorii. Solicitarea privind exprimarea opiniilor persoanelor exprimate anterior se
efectueaza in termen de 5 zile, calculat de la data expirarii termenului in care operatorii sunt obligati
sa transmita autoritatii competente spre aprobare masurile reparatorii sau de la data luarii la
cunostinta prin orice mijloace despre prejudiciul adus mediului, dupa caz. Persoanele indreptatite
pot transmite opiniile lor asupra masurilor reparatorii considerate necesare in termen de 15 zile de la
data transmiterii solicitatii. In luarea deciziei trebuie sa se tina seama, intre altele, de natura
dimensiunea si gravitatea diferitelor prejudicii produse, cat si de posibilitatea regenerarii naturale,
acordand atentie riscurilor pe care prejudiciul le prezinta pentru sanatatea umana.
Emiterea deciziei privind masurile reparatorii in cazul prejudiciului asupra mediului trebuie sa se
realizeze in termen de 5 zile de la primirea opiniilor anterior mentionate. Agentia judeteana pentru

!33
 protectia mediului poate lua ea insasi masurile preventive sau reparatorii necesare in situatia in care
operatorul nu isi indeplineste obligatiile legale nu poate fi identificat sau nu este obligat sa suporte
costurile. In cazul in care rejudiciul asupra mediului afecteaza sau e posibil sa afecteze alte state
agentia judeteana pentru protectia mediului, prin intermediul autoritatii publice centrale pentru
protectia mediului coopereaza cu autoritatile competente pentru protectia mediului din statele
afectate sau potential afectate printr-un schimb corespunzator de informatii in scopul luarii
masurilor preventive si, dupa caz, a masurilor reparatorii a unui astfel de prejudiciu. In cazul in care
prejudiciul asupra mediului s-a produs pe teritoriul Romaniei, AJPM prin intermediul autoritatii
publice centrale pentru protectia mediului furnizeaza informatii in termen de 24 de ore de la luarea
la cunostinta despre prejudiciul asupra mediului autoritatilor competente pentru protectia mediului
din statele potential a fi afectate. Informatiile mentionate se refera la urmatarele aspecte:
- momentul si locul prejudiciului adus mediului
- elementele de mediu afectate
- caracteristicile prejudiciului adus mediului
- masurile luate pentru prevenirea extinderii prejudiciului adus mediului
- si alte informatii considerate relevante
In cazul in care comisariatele judetene ale garzii nationale de mediu constata un prejudiciu a carui
origine nu se situeaza pe teritoriul Romaniei informeaza comisia Europeana si alte state interesate
prin intermediul autoritatii publice centrale pentru protectia mediului despre prejudiciul asupra
mediului.
Ministerul Afacerilor Externe sprijina demersurile autoritatilor publice centrale pentru protectia
mediului in cazul unui prejudiciu de mediu transfrontalier.

§ Suportarea costurilor aferente masurilor preventive si reparatorii

Obligatia de suportare a costurilor revine operatorului, inclusiv in situatia in care aceste costuri au
fost efectuate de agentia judeteana pentru protectia mediului, prin urmare responsabilitatea
suportarii costurilor revine in principal operatorului, existand anumite situatii, prin exceptie, cand
sarcina suportarii costurilor masurilor preventive si reparatorii revine fie autoritatilor competente
pentru protectia mediului, fie altor persoane. In cazul producerii unui prejudiciu asupra mediului sau
amenintarii iminente a unui astfel de prejudiciu de catre mai multi operatori, acestia sunt obligati sa
suporte in mod solidar costurile masurilor preventive sau reparatorii. Daca agentia judeteana pentru
protectia mediului a intreprins masurile preventive sau reparatorii, aceasta are dreptul sa initieze,
impotriva operatorului sau, dupa caz, impotriva tertei persoane care a cauzat prejudiciul sau
amenintarea iminenta cu prejudiciu de mediu, proceduri de recuperare a costurilor, masurilor
preventive sau reparatorii adoptate.
In scopul garantarii recuperarii costurilor suportate, Agentia judeteana pentru protectia mediului
instituie o ipoteca asupra bunurilor imobile ale operatorului, care se inscrie in cartea funciara si o
poprire asiguratorie conform normelor legale in vigoare. Inscrierea in cartea funciara a ipotecii si
instituirea popririi asiguratorii se realizeaza pe baza dispozitiei conducatorului agentiei judetene
pentru protectia mediului, care a stabilit masurile preventive si reparatorii luate. In privinta dreptului
la actiune a autoritatii competente in vederea recuperarii costurilor, legea stabileste un termen de
prescriptie de 5 ani, care incepe sa curga:
a. de la data cand masurile preventive sau reparatorii au fost realizate
b. de la data cand operatorul responsabil sau tertul care a cauzat prejudiciul de mediu ori amenintarea
iminenta de producere a unui astfel de prejudiciu a fost identificat.
De aratat ca potrivit art. 2518 NCC dreptul la actiunea privind repararea prejudiciilor asupra
mediului inconjurator se prescriie in termen de 10 ani. Acest termen de prescriptie vizeaza situatiile
referitoare la repararea prejudiciului asupra mediului care nu intra sub incidenta OUG 68/2007.
!34
OUG 68//2007 instituie si un termen de decadere de 30 de ani care curge de la momentul emisiei
poluante, evenimentului sau a incidentului care a cauzat prejudiciul de mediu. Acest termen de
decadere are rolul de a sanctiona lipsa de diligenta a autoritatii si de a asigura securitatea circuitului
civil. Desi in aparenta foarte indelungat, in realitate termenul de decadere este adecvat naturii
specifice a prejudiciilor de mediu care de multe ori se manifesta dupa scurgerea unor lungi perioade
de timp de la producerea cauzei care le-a generat.
In concluzie, raspunderea stabilita de OUG 68/2007 reprezinta o categorie speciala de raspundere
in care rolul principal revine autoritatilor, iar termenii raspunderii pentru mediu sunt determinati in
mod specific.

Enjoy 🌲🌳🎄
Bafta la examen 🤯😘

Regimul deseurilor

Sediul materiei: legea 211/2011

In conformitate cu prevederile legale, deseul reprez orice substanta sau obiect pe care detinatorul
il arunca cu intentia sau obligatia sa il arunce. Gestionarea deseurilor trebuie sa se realizeze fara sa
puna in pericol sanatatea umana si fara sa dauneze mediului, in special, fara sa afecteze negative
peisajul sau zonele de interes special, fara sa creeze discomfort din cauza zgomotului sau a
mirosului si fara sa fenereze riscul pentru sol, apa,aer fauna sau flora.

Obiectivele gestionarii deseurilor-obiectivele prioritare ale gestionarii deseurilor sunt;

- prevenirea ori reducerea producerii de desuri si a gradului de periculozitate a acestora prin
dezvoltarea de tehnologii adecvate pentru eliminarea finala a substantelor periculoase din deseurile
destinate valorificarii, prin dezvoltarea de tehnologii curate cu consum redus de resurse naturale,
respective prin dezv tehnologiei si comercializarea de produse care, prin modul de fabricare, de
utilizare sau de eliminare nu au impact ori au cel mai mic impact posibil asupra cresterii volumului
ori periculozitatii deseurilor sau asupra riscului de poluare
- reutilizarea, valorificarea deseurilor prin reciclare, prin recuperare sau prin orice alt process
prin care se obtin materii prime secundare ori utilizarea deseurilor ca sursa de energie

Ierarhia deseurilor reprez conceptul conf csruia s au optiuni de gestionare sunt grupate in functie
de impactul lor asupra mediului pe termen lung. Se aplica in functie de ordinea legislatiei si al
politicii in materie de prevenire a generarii si de gestionare a deseurilor dupa cum urmeaza:
-prevenirea,
-pregatirea pt reutilizare, reciclarea,
-alte operatiuni de valorificare-valorificarea energetica si
- eliminarea

Autoritatea publica central apt protectia mediului colaboreaza cu celelelalte autoritati publice
centrale si locale cu atributii in domeniul gestionarii deseurilor, precum si cu autoritatile competente
din statele membre UE, prin crearea unei retele integrate adecvate de instalatii de eliminare a
deseurilor, luand in considerare cele mai bune tehnici disponibile care nu implica costuri excesive
cu respectarea cerintelor tratatului de aderare a Ro la UE, semnat la Luxembourg in 2005. legea
interzice intre altele abandonarea deseurilor , eliminarea deseurilor in afara spatiilor autorizate in
acest scop, precum si incinerarea deseurilor pe mare. La nivel national, regional, judetean, inclusiv
al Municipiului Bucuresti, pentru asigurarea unei gestionari adecvate a deseurilor, se elaboreaza
planuri de gestionare a deseurilor.

!35
 Principiile gestionarii deseurilor:
- principiul integrarii care stabileste ca activitatile de gestionare a deseurilor fac parte
integranta din activitatile social economice care le genereaza;
- prin. subsidiaritatii care stabileste alocarea responsabilitatii la cel mai scazut nivel
administrativ fata de sursa de generare in temeiul unor criterii uniforme la nivel national si regional;
- prin. protectiei resurselor primare care stabileste necesitatea de a minimiza si de a eficientiza
utilizarea resurselor primare in special a celor neregenerabile, punand accentual pe utilizarea
deseurilor ca mterii prime;
- prin. masurilor preliminare care priveste aplicarea stadiului existent de dezvoltare
tehnologica in corelatie cu cerintele pt protectia mediului si cu masurile fezabile din punct de vedere
economic;
- prin. substitutiei care subliniaza nevoia de a inlocui materiile prime periculoase cu cele
nepericuloase pt. a evita producerea de deseuri periculoase;
- prin. poluatorul plateste-stabileste necesitatea cadrului legislative si economic adecvat
pentru acoperirea costurilor de gestionare a deseurilor in lumina responsabilitatii utilizatorului si a
producatorului de deseuri;
- prin. prevenirii-stabileste o ierarhie de gestionare a deseurilor care situeaza pe primul loc
evitarea generarii deseurilor, minimizarea cantitatii generate, tratarea deseurilor in vederea
valorificarii sau eliminarii acestora dupa caz;
- prin. proximitatii-stabileste necesitatea valorificarii ori eliminarii deseurilor cat mai aproape
posibil de locul generarii

Valorificarea deseurilor
Obligatia valorificarii deseurilor revine producatorilor si detinatorior de deseuri. In vederea
asigurarii unui grad inalt de valorificare, legea staboileste ca producatorii de deseuri si detinatorii de
desuri au obligatia de a colecta separate cel putin urmatoarele categorii de deseuri:
1. hartie
2. sticla
3. metal
4. plastic

Operatorii economici care valorifica deseurile sunt obligati sa detina spatii special amenajate
pentru stocarea deseurilor in conditii care sa garanteze reducerea riscului pt sanatatea umana si
pentru deterioarea calitatii mediului, sa evite formarea de stocuri care ar putea sa genereze
fenomene de poluare a mediului sis a adopte cele mai bune tehnici disponibile in domeniul
valorificarii deseurilor in momentul achizitiei. Operatorii economici care clecteaza/transporta
deseuri au obligatia sa asigure colectarea separata a acestora sis a nu le amestece in timpul
transportului.

Costurile operatiunilor de gestionare a deseurilor

Potrivit prin. poluatorul plateste, costurile operatiunilor de gestionare a deseurilor trebuie sa fie
suportate de catre producatorul de deseuri ori de detinatorul deseurilor. Prin actul normative care
reglementeaza anumite categorii de deseuri, la propunerea autoritatii publice centrale pt protectia
mediului, se stabilesc situatiile in care costurile gestionarii deseurilor ar urma sa fie suportate in
intregime sau partial de catre producatorul produsului din care deriva deseul respective si eventuala
participare a distribuitorilor unui astfel de produs la aceste costuri.
In situatia deseurilor abandonate si in ipoteza in care producatorul ori detinatorul de deseuri e
necunoscut, chletuielile legate de curatarea si refacerea mediului, precum si cele de transport,
valorificare, recuperare, reciclare ori eliminare treb. sa fie suportate de catre autoritatea
administratiei publice locale. Dupa ce se identifica producatorul ori detinatorul de desuri, acesta este
!36
obligat sa suporte atat cheltuielile pe care le-am mentionat, effectuate de autoritatea administratiei
pubice locale, cat si cheltuielile generate de actiunile intreprinse pt identificarea
producatorului/detinatorului respectiv.

Autorizarea activitatilor legate de deseuri

Intreprinderile ori unitatile care desfasoara activitati de tartare a deseurilor au boligatia de a obtine
o autorizatie de emdiu ori o autorizatie integrate de emdiu emisa de autoritatea competent apt
ptrotectia mediului. Autorizatia de mediu/integrate de mediu dupa caz trebuie sa cuprinda tipurile si
cantitatile de deseuri care pot fi tratate, masurile de siguranta si de prevenire care trebuie luate,
metoda care trebuie aplicata pt fiecare tip de operatiune, cerintele tehnice si de orice alta natura
aplicabile amplasamentului in cauza pt fiecare tip de operatiune autorizata, monitorizarea si
controlul operatiunilor, precum si masurile de inchidere si de intretinere ulterioara a
amplasamentului in cauza. Daca aurotitatea publica considera ca metoda de tratare propusa nu e
acceptabila dpdv al protectiei mediului, aceasta va refuza emiterea autorizatiei de mediu/integrate
de mediu. Autoritatea publica teritoriala pt protectia mediului are posibilitatea de a acorda unitatilor
sau intreprinderilor in baza normelor generale stabilite de autoritatea publica central apt protectia
mediului, exceptari de la obligatia de autorizare pt urmatoarele operatiuni, respectiv eliminarea
deseurilor nepericuloase propria la locul de productie pentru valorificarea deseurilor. Pentru
acordarea derogarilor, autoritatea publica centrala pt protectia mediului stabileste pt fiecare tip de
activitate norme generale care sa stabileasca tipurile si cantitatile de deseuri care pot forma obiectul
unei derogari, precum si metoda de tratare ce trebuie sa fie aplicata. Normele respective se stabilesc
de asa maniera incat sa se asigure ca deseurile sunt tratae cu asigurarea protectiei mediului si
sanatatii umane. In ipoteza in care intervin elemente noi necunscute la data emiterii actelor de
reglementare ori se modifica conditiile care s au aflat la baza emiterii la respesctivelor acte,
autoritatea competenta decide dupa caz, pe baza notifcarii titularului actului de reglementare,
mentinerea respectivului act ca atare ori necesitatea revizuirii sale aducand la cunostinta titularului
decizia luata. De asemenwa sunt stabilite aspect specifice vizand autorizarea activitatilor legate de
depozitarea deseurilor potrivit prevederilor HG 349/2005 privind depozitarea deseurilor.

Producatorii si detinaorii de deseuri periculoase, precum si operatorii economici autorizati dpdv al

protectiei mediului sa desfasoare activitati de colectare, transport, stocare si tartare a deseurilor
periculoase au obligatia sa colecteze, sa transporte si sa stocheze separate diferitele categorii de
deseuri periculoase in raport de proprietatile fizico-chimice, de compatibilitati si de natura
substantelor de stingere care pot fi utilizate pt fiecare categorie de deseuri in caz de incendiu asa
incat sa poata fi asigurat un grad ridicat de protectie a sanatatii umane si mediului, incluzand
sigurarea trasabilitatii de la locul de generare a deseurilor la destinatia finala.

Trasabilitatea reprezinta modalitatea / aptitudinea unui sistem de a regăsi istoricul, utilizarea sau
localizarea unei entități prin intermediul identificării înregistrărilor

Controlul privind generarea, colectarea, operatiuni de transport, stocarea temporara si tratarea in

cazul deseurilor periculoase se efectueaza de catre institutiile abilitate prin lege si are in vedere, in
special, originea, destinatia , precum si masurile intreprinse de producatorul de deseuri pentru
amabalarea si etichetarea unor astfel de deseuri. Producatorii si detinatorii de deseuri periculoase au
obligatia sa nu amestece diferitele categorii de deseuri periculoase cu alte categorii de deseuri
periculoase sau cu alte deseuri, substante sau materiale. Amestecarea include si diluarea
substantelor periculoase. Producatorii si detinatorii de deseuri au obligatia de a se asigura ca pe
durata efectuarii operatiunilor de colectare, transport si stocare a deseurilor periculoase acestea sunt
ambulate si etichetate conform prevederilor regulamentului nr 1272/2008 al Parlamentului
European si al Consiliului privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a
amestecurilor.

!37
 Transportul deseurilor se realizeaza numai catre operatorii economici care detin autorizatie de
mediu potrivit legislatiei in vigoare pentru activitatile de colectare, stocare temporara, tartare,
valorificare sau eliminare a deseurilor
Transportul deseurilor periculoase se realizeaza de la generator sau detinator catre operatorul
economic care urmeaza sa realizeze operatia de colectare, stocare temporara, tartare, valorificare
sau eliminare a respectivelor deseuri, respectandu-se prevederile legale.
Expeditorul trebuie sa completeze un formular pentru aprobarea transportului deseurilor
pericluoase. Formularul respectiv semnat si stampilat se transmite destinatarului deseurilor
periculoase. La primirea formularului pentru aprobarea trasnportului deseurilor periculoase ,
destinatarul deseurilor periculoase poate sa accepte efectuarea transportului sau poate sa solicite
informatii suplimentare din partea expeditorului. In situatia in care destinatarul accepta efectuarea
transportului, acesta treb sa semneze sis a stampileze formularul pt aporbarea trasnportului
deseurilor periculoase. Formularul pt aprobarea trasnportului deseurilor periculoase semnat si
stampilat de catre destinatar se transmite la Agentia judeteana pt protectia mediului in a carei raza
teritoriala se afla instalatia de tratare, de valorificare sau de eliminare a deseurilor periculoase
pentru a se obtine din parte acesteia aprobarea pt efectuarea transportului care poate sa solicite
informatii suplimentare , termenul maxim de oferire a raspunsului acesteia fiind de 7 zile lucratoare,
care se calculeaza de la primirea tuturor informatiilor solicitate.Agentia judeteana pentru protectia
mediului mentionata anterior are atributia de a semna si stampila formularul pentru aprobarea
trasnportului de deseuri periculoase numai dup ace verifica si analizeaza infromatiile furnizate si
daca este de accord cu operatiunile de tartare, valorificare ori eliminare ce urmeaza sa se aplice
deseurilor periculoase de catre destinatar.
La stabilirea destinatarului si a traseului de transport al deseurilor periculoase, expeditorul trebuie
sa aiba in vedere, pe cat posibil, respectarea prin. proximitatii care presupune obligatia ca deseurile
sa fie valorificate si eliminate cat mai aproape de locul de generare. Formulareul pentru aprobarea
deseurilor periculoase este transmis dupa cum urmeaza:
- expeditorului deseurilor periculoase si Agentiei judetene pt protectia mediului in a carei raza
teritoriala se afla acesta ;
- de catre Agentia judeteana pentru protectia mediului in a carei raza teritoriala se afla
instalatia de tartare, de valorifcare ori de eliminare;
- inspectoratului pentru situatii de urgenta al judetului in a carei raza teritoriala se afla
expeditorul pentru autorizarea rutei transportului deseurilor periculoase de catre expeditor;

Aprobarea pt efectuarea transportului poate sa fie acordata pentru o anumita categorie de deseuri
periculoase si pt un singur transport sau poate fi realizata pentru o anumita categorie de deseuri
periculoase sim ai multe transporturi. Transferurile de deseuri periculoase pe teritoriul national
trebuie sa fie insotit de un document de indentificare care este prevazut in Regulamentul CE
1013/2006 privind transferurile de deseuri cu modificarile si completarile ulterioare.

Transportul transfrontalier al deseurilor periculoase

Cadrul legal
Romania a aderat prin legea nr 6/1991 la Conventia de la Basel privind controlul transportului
peste frontiere al deseurilor periculoase si al eliminarii acestora. Statele parti la aceasta conventie se
obliga sa adopte masurile necesare pentru ca gospodarirea deseurilor periculoase si a altor reziduri,
inclusive transportul si eliminarea lor, sa se realizeze in concordanta cu cerintele de protectie a
mediului si sanatatii umane. Partile la conv. Nu au voie sa autorizeze exportul de deseuri
periculoase sau de alte reziduri catre un stat care nu e parte la conventie ori importul de astfel de
deseuri intr un stat care nu e parte. In lumina acestei conventii, fiecare stat trebuie sa interzica
tuturor pers. De sub jurisdictia sa transporte sau sa elimine deseuri periculoase fara autorizatie sau
fara sa fie abilitate pentru asemena operatiuni. Transportul oeste frontiera al deseurilor periculoase
sau al altor reziduri poate fi autorizat de parti numai in urmatoarele conditii:
!38
- Statul exortator dovedeste ca nu are capacitatea tehnica si instalatiile necesare pentru
eliminarea deseurilor in cauza intr-un mod efficient si rational dpdv ecologic.
- Deseurile sunt solicitate ca materii prime pt reciclare sau recuperare in industria statului
importator
- Transportul se conformeaza si altor criterii convenite de parti, cu conditia de anu contravene
obicetivelor conventiei

Pentru ca transportul peste frontiera intre parti sa aiba loc, este necesar ca statul exportator sa
informeze sau sa ceara ca producatorul sau firma exportatoare sa informeze in scris, prin
intermediul autoritatii competente a statului exportator, autoritatile competente ale statelor prin care
deseurile periculoase urmeaza sa fie trasnportate. Fiecaruia dintre statele implicate trebuie sa I se
transmita cate o notificare. Statul importator are obligatia de a raspunde in scris, acceptand
transportul de deseuri periculoase sau de alte reziduri, cu sau fara conditii, cerand informatii
suplimentare ori refuzand permisiunea pt transport. Autoritatilor competente din statele interesante
care sunt parti la conventie li se transmite cate o copie a raspunsului final al statului importator.
Statul exportator nu poate sa autorizeze inceperea transportului peste frontiera a deseurilor
periculoase sau a altor reziduri pana cand nu primeste consimtamantul scris din partea statului
importator precum si dovada existentei unui contract incheiat intre exportator si eliminator din care
sa rezulte eliminarea ecologica si rationala a deseurilor. Acesta trebuie sa primeasca, totodata,
consimtamantul scris al statelor de tranzit.
Daca un transport de deseuri periculoase sau de alte reziduri asupra caruia statele au cazut de
accord nu se poate realiza in conditiile stabilite prin contract, statul exportator este obligat sa
asigure intoarcerea deseurilor respective in respectivul stat de catre exportator daca nu s epot gasi
solutii alternative pentru evacuarea lor intr-un mod care sa respecte protectia mediului inconjurator
in 90 de zile de la data cand statul importator a informat statul exportator sau intr un alt interval de
timp asupra caruia statele au cazut de accord. Statul exportator si statele de tranzit nu au voie sa se
opuna sau sa impiedice intoarcerea deseurilor mentionate in statul exportator.
Traficul ilicit

Este considerat traffic ilicit orice deplasarea transfrontiera a unor deseuri periculoase sau a altor
reziduri daca respective deplasare s-a efectuat fara consimtamantul unui anume stat interest sau cu
consimtamantul obtinut prin declaratie falsa ori frauda sau fara notificarea expresa a tuturor statelor
interesate sau fara a se conforma materialiceste cu documentele sau prin eliminarea deliberata a
deseurilor periculoase sau a altor reziduri cu incalcarea prevederilor conventiei si a principiilor
generale ale dr. international. In toate situatiile de traffic ilicit, cand responsabilitatea revine
exportatorului sau producatorului, statul exportator trebuie sa asigure reimportarea deseurilor
periculoase de catre exportator sau producator ori daca este necesar, de catre el insusi in propriul
teritoriu sau daca aceasta varianta nu este posibila, deseurile sa fie eliminate ecologic in termen de
30 de zile din momentul in care statul exportator a fost informat cu privire la traficul ilicit ori intr-
un alt termen convenit de statele interesante. In cazul in care, de traficul ilicit se face raspunzator
importatorul sau eliminatorul, obligatia de eiliminare ecologica si rationala revine acestuia. Daca
responsabilitatea pt traficul ilicit nu revinne nici exportatorului/producatorului si nici
importatorului/eliminatorului, partile interesante vor coopera pt eliminarea ecologica a deseurilor
periculoase sau a altor reziduri in cel mai scurt timp, intr un loc convenit de ele.

Protectia faunei
Protectia animalelor in general

Cadrul legal
!39
 In general, masuri pt protectia animalelor regasim in Legea 205/2004 privind protectia animalelor
si in OUG 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor.
Actele normative mentionate contin obligatii care revin proprietarilor, detinatorilor, ingrijitorilor de
animale si altor persoane, precum si atributii ale autoritatilor competente in domeniu.

Autoritatea cu atributii in domeniu

Autoritatea nationala sanitar veterinara si pt siguranta alimentelor e autoritatea nationala in

domeniul protective a animalelor fiind autoritatea de reglementare si control in domeniul sanitar
veterinary si pt siguranta alimentelor, organ de specialitate al administratiei publice centrale cu
personalitate juridica, in subordinea Guvernului si in coordonarea prim-ministrului

Obligatii ale detinatorilor de animale

Detinatorii de animale au obligatia de a asigura aplicarea normelor sanitar-veterinare si de

zooigiena privind adapostirea, ingrijirea, hranirea, exploatarea, reproductia, buna-starea si protectia
animalelor, precum si obligatia de a ave aun comportament lipsit de brutalitate fata de acestea, de a
asigura conditiile elementare necesare scopului pt care sunt crescute, de a nu le abandona sau
izgoni.

Detinatorilor de animale le este interzis sa aplice acestora rele tratament si cruzimi. Leega nr
205/2004 stabileste ca prin rau-tratament se intelege comportamentul brutal, abuzul in utilizarea
animalelor, supunearea animalelor la eforturi inutile precum si neasigurarea urmatoarelor conditii:
- Hrana si apa suficiente
- Adapost corespunzator
- Posibilitatea de miscare suficienta
- Ingrijire si atentie
- Asistenta medicala

In sensul legii nr 205/2004 prin cruzime fata de animale intelegem practicarea tirului pe animale
domestice sau captive, organizarea de lupte intre animale sau cu animale, omorarea animalelor cu
intentie, folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea ,
abandonarea si/sau alungarea unui animal a carui existenta depinde de ingrijirea omului,
administrarea de substante destinate stimularii capacitatilor fizice ale animalelor in timpul
competitiilor sportive sub forma dopajului, folosirea de animale pt expozitii, spectacole, publicitate,
realizare de filme si in scopuri asemanatoare, daca aceste activitati le provoaca suferinte fizice si
psihice afectiuni sau raniri, capturarea animalelor prin alte metode decat cele prevazute de lege,
despartirea puilor de mama pana la varsta de minimum 8 satp de viata, maltratarea si schingiuirea
animalelor, interventia chirurgicale destinate modificarii aspectului unui animal sau altor scopuri
necurative, folosirea armelor cu tranchilizant in alte situatii decat pentru imobilizarea animalelor,
provocarea de suferinte fizice si psihice prin orice mijloace

Legea interzice eutanasierea cainilor, a pisicilor si a altor animale realizata cu nerescpectarea

procedurii legale. Prin exceptie, animalele cu boli incurabile constatate in conditiile legii de medical
veterinar vor fi eutanasiate de indata.

Infractiuni

Constituie infr. potrivit legii urmatoarele fapte:

- Ranirea sau schingiuirea animalelor;
!40
- Folosirea apartinand subi indifferent de gradul de imblanzire, nascute in captivitate sau
capturate din natura in spectacole de circ, circuri ambulante, caravane si trupe de artisti ambulanti
precum si in orice alte tipuri de spectacole similar:î;
- Uciderea animalelor cu intentie, fara drept;
- Folosirea de animale vii pt dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
- Interventiile chirurgicale destinate modificarii aspectului unui animal sau altor scopuri
necurative;
- Practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale salbatice captive;
- Organizarea de lupte intre animale sau cu animale;

Obligatia de monitorizare a aplicarii legii privind protectia animalelor revine Autoritatii Nationale
sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, Ministerului Afacerilor Interne prin organelle
abilitate in colaborare cu reprezentatii Organizatiilor de Protectie a Animalelor.

Protectia faunei de interes cinegetic/vanatoresc

In scopul protectiei faunei salbatice autohtone, Legea vanatorii si a protectiei fondului cinegetic nr
407/2006 interzice tinerea in captivitate a faunei slabatice fara autorizzatie eliberata de organelle de
stat competente, introducerea oricarei specii de fauna straina in natura salbatica a tarii fara avizul
organului competent, combaterea pradatorilor si…prin metode care ar putea dauna faunei salbatice.

Prin fond cinegetic se intelege unitatea de gospodarire cinegetica contituita din fauna de interes
cinegetic si suprafata de teren, indifferent de categoria acestuia, indifferent de proprietar si astfel
delimitate incat sa asigure o stabilitate cat mai mare faunei de interes cinegetic in interiorul sau. Nu
se include in fondurile cinegetice suprafetele din parcurile nationale si din Rezervatia Biosferei
Delta Dunarii. Totalitatea fondurilor cinegetice din Ro formeaza fondul cinegetic national. Fauna de
interes cinegetic, respective totalitatea exemplarelor din populatiile din speciile de fauna salbatica
prevazuta de lege existente pe teritoriul Ro este resursa naturala regenerabila, bun public de interes
national si international.

Administratia faunei de interes cinegetic

Se asigura de autoritatea publica centrala care raspunde de vanatoare. Categoriile de gestionari care
pot incheia contracte de gestionare a fauneie cinegetice sunt urmatoarele:
- Organizatiile vanatoresti;
- Institutiile de invatamant care au ca disciplina de studio vanatul si vanatoare;
- Administratorul padurilor proprietate publica a statului;
- Administratorii padurilor proprietate private;
- Administratorii padurilor proprietate
publica a UAT-urilor;
- Insitutiile publice care au ca obiect de activitate cercetarea stiintifica;

Atriburirea dr de gestionare a faunei cinegetice se face de catre administratorii pe fondurile

cinegetice prin urmatoarele modalitati si in urmatoarea ordine
1. Direct in cazul gestionarilor consacrati
2. Direct, in cazul gestionarilor propusi de asociatiile proprietare de terenuri
3. Prin licitatie publics pt fondurile cinegetice neatribuite in conditiile mentionate anterior

!41
1. Prin gestionar consacrat se intelege acel gestionar care indeplinere cumulative urmatoarele
conditii:
- A avut calitatea de gestionar in contractual de gestionare anterior organizarii atribuirii
directe pentru fondul cinegetic respectiv
- Contractual de gestionare nu a incetat din culpa sa
- Isi manifesta intentia de agestiona in continuare fauna cinegetica de pe fondul cinegetic
respective
- Nu inregistreaza datorii orivind plata tarifului de gestionare la data solicitarii, acceotand
tariful de gestionare

Dr de gestionare a findului cinegetic Scroviestea din jud Ilfov se atribuie direct regiei autonome
Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat. atribuirea dr de gestionare se realizeaza ori de cate
ori este cazul ca urmare a incetarii contractelor de gestionare a fondurilor cinegetice din oricare
motive. La incredintarea gestiunii, administratorul incheie cu gestionarul un contract de gestionare
pentru o perioada de 16 ani. Asociatiile de vanatoare care au in gestiune fonduri cinegetice pot face,
de comun accord, schimb de gestiuni ori cesionari de contracte de gestionare catre alti gestionari
licentiate, cu avizul administratorului fondului cinegetic national. Schimbul sau cesionarea se
realizeaza cu pastrarea clauzelor cuprinse in contractile initiale. Schimbul sau cesionarea se
realizeaza cu pastrarea clauzelor cuprinse in contractile initiale, modificandu-se doar titularii de
contracte prin acte aditionale incheiate intre administrator si gestionarii in cauza. Atribuirea in
gestiune se realizeaza in maximum 120 de zile de la data incetarii din oricare cauza a contractului
de gestionare anterior. In perioada de incetare a contractului de gestionare anterior, pana la preluare
efectiva in gestiune de catre noul gestionar, dar nu mai mult d 120 de zile , gestiunea fondului
cinegetic se asigura de fostul gestionar.

obligatii
-
- Pentru protectia faunei de interes cinegetic, gestionarii sunt obligati, in principal, sa asigure
gospodarirea faunei de interes cinegetic cu respectarea principiului durabilitatii pe baza studiilor de
evaluare si a planurilor de management cinegetic, in
tocmite pentru fiecare fond cinegetic, pentru perioada de valabilitate a contractului de gestionare.
- Sa repare prejudicial produs din culpa lor faunei cinegetice pe care o gestioneaza
- Sa asigure paza faunei cinegetice din fondurile cinegetice contractate cu personal cu stributii
specifice pe fiecare fond cinegetic care indeplineste conditiile legii si ale reglementarilor
administratorului.

+ inregistrarea

!42