PASOPTISMUL. ROMANTISMUL.

NUVELA ISTORICA
Alexandru Lapusneanul
de Costache Negruzzi
Romantismul romanesc se defineste inca din perioada pasoptista, atunci cand prin intermediul revistei
“Dacia literara” se afirma prin vocea lui Mihail Kogalniceanu aspiratia spre originalitate si necesitatea unei
literaturi cu specific national care impunea cultivarea unor teme precum natura, trecutul istoric, obiceiurile si
traditiile autohtone.
Prima nuvela istorica din literatura romana, “Alexandru Lapusneanul” scrisa de Costache Negruzzi
apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei si urmeaza una dintre directiile trasate de autorul
articolului “Introductie” si anume valorificarea istoriei nationale care are “destule fapte eroice” drept sursa de
inspiratie.
Nuvela este specia epica in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, iar personajele –
nu prea numeroase, sunt caracterizate solid si sugestiv, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii.
Accentul este pus mai putin pe actiune si mai ales pe definirea protagonistului. Este de intindere medie, mai
mare decat povestirea, insa mai scurta decat romanul. Nuvela istorica valorifica adevarul istoric surprinzand
intr-o maniera originala evenimentele si personajele. Autorul utilizeaza drept sursa de inspiratie cronici sau
documente istorice. In cazul operei lui Costache Negruzzi acestea sunt cronica lui Grigore Ureche si cea a lui
Miron Costin, din care autorul preia chipuri, fapte, intamplari, unele dintre acestea abatandu-se de la adevarul
istoric, dar contribuind la sporirea dramatismului, constructiei epice. Negruzzi preia din cronici scena uciderii
celor 47 de boieri, caracterul sangeros al domnitorului, replici celebre, dar schimba destinul unor personaje (de
exemplu, la vremea respectiva Motoc il urmeaza pe voda Tomsa in Moldova acolo unde moare decapitat alaturi
de alti boieri).
Ca specie epica, nuvela are uin singur fir narativ, urmarind un conflict unic, concentrat, intre domnitor si
boierii tradatori, personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint si riguros, in functie de importanta
lor. Opera prezinta o intriga riguroasa construita, cu fapte verosimile, accentul fiind pus mai mult pe protagonist
decat pe firul narativ si avand o evidenta tendinta spre obiectivizarea naratiunii.
Tema nuvelei este de factura romantica, fiind reprezentata de evocarea artistica a unei perioade
zbuciumata din istoria Moldovei, mai precis cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul in vremuri in
care luptele pentru tron erau frecvente si insemnau multa varsare de sange. Moldova celei de-a doua jumatati a
secolului XVI devine un spatiu fictional in care conduce un domnitor trian pentru care obisnuinta de a ucide la
inceput pentru a se razbuna devine patima si placere.
Evolutia textului are la baza viziunea romantica, autorul valorificand scene ce impresioneaza, rasturnari
de situatie, personaje exceptionale construite prin procedeul antitezei. Scenele semnificative ce deslusesc
continutul operei sunt prezente inca din capitolul I ce include intalnirea dintre domnitor si solia de boieri trimisi
sa-i comunice lui Lapusneanu faptul ca poporul nu-l doreste. Scena contureaza intentiile domnitorului de a
recupera tronul limitand astfel luptele pentru putere si uramrind razbunarea pe boierii tradatori, conturand astfel
conflictul dintre el si Motoc, protagonistul afirmand ca boierul nu va fi ucis de sabia sa. Aceasta evidentiaza in
mod indirect trasaturi ale domnitorului, hotarat, stapan pe sine, razbunator; replica adresata boierilor: “daca voi
nu ma vreti, eu va vreu” exprimand vointa inflexibila de a conduce cu sau fara voia boierilor.
In capitolul al II-lea este prezenta discutia dintre domnitor si domnita Ruxanda. Pe parcursul acestuia,
este evidentiata constructia antitetica a personajelor in maniera romantica, doamna fiind o prezenta luminoasa,
angelica ce contrasteaza cu firea impulsiva si razbunatooare a protagonistului. La rugamintele Ruxandei de a
inceta omorurile, Lapusneanu reactioneaza violent disimulandu-si adevaratele intentii: i se adreseaza
necuvincios numind-o “muiere nesocotita” dupa care duce mana la jungher, dar reuseste sa se stapaneasca si ii
promite un “leac de frica”.
Capitolul al III-lea infatiseaza punctul culminant ce se desfasoara pe doua secvente distincte, fiind
pregatit de discursul domnitorului de la Mitropolie, o scena fictionala care evidentiaza caracterul disimulant,
buna cunoastere a psihologiei multimii de care da dovada acesta. Este imbracat cu toata pompa domneasca, face
gesturi crestinesti, vorbeste ca un pastor ce trebuie sa aiba grija de turma, cunsocand faptul ca atunci cand vine
vorba de credinta, omul devine sensibil si manipulabil. Scena uciderii celor 47 de boeri este o scena romantica,
puternica, ce evidentiaza cinismul personajului acesta privind scena sangeroasa cu zambet.
Scena revoltei multimii adunata in fata palatului este memorabila prin faptul ca autorul surprinde pentru
prima data personajul colectiv. Multimea se aduna fara a sti de ce, fiind nemultumita doar de starea inaintata de
saracie. Atunci cand o voce din multime rosteste replica prin care cere capul lui Motoc, toate vocile o urmeaza.
Dialogul dintre domnitor si boier sublineaza pe de o parte lasitatea lui Motoc, iar pe de alta parte modul in care
Lapusneanu isi tine promisiunea fata de acesta dandu-l multimii, caci intelege ca domnia sa se intemeiaza pe
puterea poporului, “prosti, dar multi”.
In capitolul al IV-lea, deznodamantul este reprezentat de moartea domnitorului, prin otravire
reprezentand o situatie exceptionala prin faptul ca doana Ruxanda, prezenta pozitiva pe parcusul nuvelei fiind
cea care in final planuieste moartea sotului sau.
Orizontul catre universul fictional se deschide prin intermediul titlului care anunta protagonistul acestei
oprere. Reprezentat de un substantiv propriu ce indica o personalitate istorica, titlu il evidentiaza, construit
pentru a ilustra tipologia domnitorului crud si tiran caracterizat prin capacitate de disimulare si o buna
cunoastere a psihologiei umane.
Prozatorul imbina realitatea istorica si fictiunea regasita la nivelul structurii narative a nuvelei ce este
simetrica, cu un echilibru solid, fiind organizata in patru capitole, fiecare purtand un motto semnificativ pentru
continutul acestora: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu” (replica la indemnul boierilor de a renunta la tron); “Ai
sa dai sama, doamna!...” (amenintarea vaduvei unui boier ucis de Lapusneanu, adresata sotiei acestuia); “Capul
lui Motoc vrem...” (strigatul norodului, venit la Curtea Domneasca sa se planga de asuprirea boierilor, de
saracie, de viata lor insuportabila); “De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu...” (cuvintele domnitorului
aflat pe patul de moarte, ca avertisment pentru cei ce l-au calugarit).
Actiunea este clara si se bazeaza pe conflictul bine evidentiat dintre domnitor si boieri ce l-au tradat la
prima domnie si-l silisera sa paraseasca tronul Moldovei. Naratiunea la persoana a III-a defineste naratorul
obiectiv al nuvelei. Timpul derularii intamplarii este cronologic, iar spatiul narativ este real, Moldova secolului
XVI.
Constructia echilibrata specifica unei nuvele si in acelasi timp particularitate a clasicismului, este
evidentiata prin intermediul relatiei dintre incipitul si finalul operei, ambele caracterizate prin sobrietate.
Incpitul marcheaza venirea in tara a domnitorului, rezumand evenimentele care motiveaza revenirea la tron si
atitudinea razbunatoare a acestuia. Frazele finale consemneaza sfarsitul tiranului in mod convis si obiectiv
amintind de stilul cronicarului.
Conflictele sunt concentrate, puternice, pentru a scoate in evidenta caracterul sangeros al
protagonistului. Conflictul principal este de ordin politic si este reprezentat de lupta pentru putere intre domnitor
si boieri. Conflictul secundar este cel dintre protagonist si Motoc, conflict anuntat la inceputul operei si inchieat
in capitolul al III-lea. Conflictul social dintre boieri si popor reiese din scena revoltei multimii din punctul
culminant in care autorul zugraveste pentru prima oara in literatura romana personajul colectiv.
Relatiile temporale si spatiale confera verosimilitate intamplarilor, intoarcerea lui Lapusneanul pe tronul
Moldoveni pentru o a doua domnie in anul 1564. In primele trei capitole se desfasoara imediat dupa revenirea
pe tron, iar in ultimul se trece prin procedeul rezumarii la evenimentele ce se desfasoara cu patru ani mai tarziu.
Opera, considerata model al nuvelisticii romanesti evidentiaza coexistenta romantismului, clasicismului
si realismului, particularitate a pasoptismului romanesc. Astfel, elementele romantice din nuvela sunt
reprezentate de constructia personajului exceptional pus in situatii iesite din comun, preferinta pentru scene
dramatice, preocuparea pentru crearea culorii locale, de epoca (limbajul arhaic, vestimentatia, arhitectura).
Ilustrarea elementelor clasice se realizeaza prin echilibrul compozitional (patru capitole, patru motto-uri),
constructia simetrica, promovarea unor valori morale: ideea de bine, dreptate, conturarea stilului sobru.
Constructia elementelor realiste se bazeaza pe prezentarea veridica a realitatii istorice, prezenta toponimelor si
indicatori temporali precisi si a constructiei personajului tip (al tiranului crud, razbunator).
Arta de prozator a lui Costache Negruzzi este remarcabila mai ales prin forta de construire a gesturilor
petice ale personajelor prin cuvintele memorabile ale acestora precum si prin observatia psihologica atenta a
naratorului ca principal procedeu artistic de introspectie a protagonistului.

Caracterizarea unui personaj

Personajele sunt putine, dar puternic conturate, trasaturile lor fiind evidentiate indirect de fapte, vorbe si
ganduri care le determina comportamentul si destinul.
Alexandru Lapusneanul este protagonistul operei, erou atestat istoric si eponim, este alcatuit din
puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional ce actioneaza in imprejurari iesite din comun.
Trasaturile morale reies in mod indirect din faptele, atitudinile si deciziile protagonistului, unele istorice,
preluate din cronica lui Grigore Ureche, altele fictionale.
Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate, in
organizarea razbunarii impotriva boierilor care-l tradeaza in prima domnie, aceasta fiind, de altfel, unica ratiune
pentru care dorea sa ocupe pentru a doua oara tronul Moldovei. Inteligent si energic, protagonistul isi manifesta
inca din expozitiune strategia bine pusa la punct, aceea de a-si duce la indeplinire planurile razbunatoare
impotriva care il vandusera. In intriga, naratorul remarca in mod direct privirea domnitorului, ce scanteiase “ca
un fulger”, amenintatoare si ferma atunci cand refuza cu incapatanare sa renunte la tron: “Mai degraba-si
intoarce Dunarea cursul indarapt”.
Alte insuisri ale personajui, reiesite indirect, reliefeaza ipocrizia voievodului, rabdarea extraordinara si
tenacitatea impresionanta de a-l tine pe Motoc langa el, care-l caracterizeaza direct “Maria ta esti prea puternic”.
Lapusneanul dovedeste aici si o strategie de autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie mai vigilent si
neincrezator fata de boieri.
Inveninat de ura, voda isi pune in aplicare planul: confisca averile boierilor si incepe sa-i ucida,
profitand de cea mai mica greseala iar capul vinovatului fiind spanzurat la poarta palatului cu o pancarta pe care
era scrisa vina. Protagonistul detine arta disimularii, scena din biserica scotand in relief, indirect, perfidia cu
care domnitorul, cu prefacuta smerenie se inchina pe la incoane, saruta moastele, il ia martor pe Dumnezeu
pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din Biblie, apoi ii pofteste pe boieri la un ospat de impacare. Cruzimea
este trasatura dominanta a personajului, motivata, indirect, de uciderea celor 47 de boieri, ale caror capete le
aseaza sub forma de piramida, fiind un fapt real atestat istoric si una dintre cele mai sadice crime din istoria
tarii. Alte fapte savarsite de Lapusneanul accentueaza, indirect, sadismul sau: leacul de frica pe care i-l da
doamnei Ruxanda, linsarea lui Motoc, schingiurie si omorarea cu sange rece a boierilor.
Moartea vilenta, prin otravire, comisa chiar de blanda sa sotie, este o plata bine-meritata pentru cruzimea
sa. Episodul mortii domnitorului este inspirat din cronica lui Grigore Ureche. Din mottoul ulitmului capitol
reies indirect rautatea si veninul care i-au animat comportamentul in toti anii celei de-a doua domnii.
Modalitatile de caracterizare indirecta, includ, totodata si verbele si gesturile personajului, devenit
irational cand isi ameninta sotia si copilul, astfel Ruxanda acceptand sfatul lui Spancioc de a-i pune otrava in
bautura, fiind incurajata si de mitropolit, care-l caracterizeaza drept “crud si cumplit”.
Deznodamantul nuvelei este cutremurator, Stroici si Spancioc se uite cu satisfactie la suferinta
voievodului, naratorul descriind in detaliu chinurile ingrozitoare care a lasat “o pata de sange in istoria
Moldovei”.
Relatiile personajului cu celelalte personaje accentueaza indirect trasaturile care-l individualizeaza in
nuvela. Cu doamna Ruxanda, Lapusneanul se casatorise din calcul pentru a atrage “inimile norodului” in care
era inca vie pomenirea lui Rares. Nu o respecta nici pentru originea ei nobila, nici pentru ca ii este sotie sau
mama copiilor sai. Gesturile, mimica si cuvintele rostite de domnitor in capitolul al II-lea in scena discutiei cu
doamna evidentiaza falsitatea lui: mai intai ii saruta mana, apoi se posomoraste, reactioneaza impulsiv la
rugamintea ei ducandu-si mana la jungher, dar se stapaneste si ii promite “un leac de frica”. In capitolul urmator
se razbuna pe boieri, pe Motoc si nu o iarta nici pe doamna pentru indrazneala de a-i vorbi despre efectele
faptelor lui.
Limbajul protagonistului accentueaza agresivitatea si ura sa nepotolita, chiar si dupa toate crimele
infaptuite. Lipsit de credinta crestina, il jigneste pe mitropolit spunandu-i “boaita fatarnica” si-l ameninta cu
dusmanie: “eu (...) te-am facut mitropolit, eu te desmitropolesc”. Verbele afresive la imperfect: “mureau”, “se
aparau”, “cadeau” care descriu scena uciderii boierilor, amplifica tirania si cruzimea domnitorului.