TEMA: ETICA ȘI MORALA- CONCEPTE FUNDAMENTALE

1.1. Semnificația conceptelor de morală și etică

1.2. Prejudicăți în privința moralei
1.3. Etica, morală și religie
1.4. Influenţa eticii asupra performanţelor întreprinderii.
1.5. Nivelurile normelor eticii afacerilor

1.1. Semnificația conceptelor de morală și etică

Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul normelor şi
imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti. Ea a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii
datorită lui Socrate, dar ca discilplină ştiinţifică ea a existat din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica
la nivelul „demnităţii ştiinţelor”.
Nici una din instituţiile umane nu poate exista mai mult timp fără un consens asupra acelora ce e
bine, ce e rău. Oamenii pentru a putea supravieţui trebuie să coopereze, dar pentru asigurarea acesteia
sunt necesare anumite norme de comportament. Esenţa acestui principiu constă în convingerea că în
orice grup membrii trebuie să poarte unele forme de responsabilităţi faţă de binele celorlalţi. Activitatea
comună a oamenilor nu poate să fie neutrală în ceea ce priveşte moralitatea. Morala istorică a fost prima
forma de reglare a relaţiilor dintre oameni. O importanţă deosebita capătă această formă a reglării
relaţiilor umane în societatea democratică în care lipseşte controlul statului faţă de gospodărire sau alte
activităţi umane.
La noi, termenul etică are cel puţin trei semnificaţii diferite. In primul rând, etica se referă la aşa-
numitele moravuri, cutume şi obiceiuri tradiţionale specifice diferitelor culturi. De pildă, în lumea
occidentală culoarea de doliu este negrul; în Extremul Orient, albul. In spaţiul islamic consumul de
alcool este interzis; în lumea creştină este ceva foarte răspandit; unele popoare, precum ruşii, polonezii
ori scandinavii, preferă băuturile spirtoase, pe când francezii, italienii, grecii şi spaniolii beau indeosebi
vin, iar germanii sau cehii consumă impresionante cantităţi de bere. Evreii şi musulmanii nu se ating de
carnea de porc, pe când chinezii mănancă şerpi, câini sau maimuţe, iar în Occident broaştele, melcii sau
stridiile sunt considerate de către gurmanzi adevărate delicatese.
Astfel de cutume tradiţionale există şi în domeniul economic. In Occident, preţurile afişate în
magazine nu sunt, de regulă, negociabile; în Orient, tocmeala dintre vanzător şi cumpărător este aproape
obligatorie. Lumea apuseană pune mare preţ pe punctualitate, pe când în America Latină sau în Africa se
consideră că un om este cu atât mai important şi mai vrednic de stimă cu cât îşi permite să întârzie mai
mult. In Occident, comisioanele acordate, mai mult sau mai puţin „pe sub masă”, unor oficiali cărora li
se solicită un contract sau anumite facilităţi fiscale ori comerciale sunt considerate profund imorale; nu
acelaşi lucru se poate spune despre ţările în curs de dezvoltare, unde mituirea funcţionarilor publici
constituie o practică obişnuită, de multe ori la vedere. In toată lumea există încă profesii şi ocupaţii
exclusiv masculine sau exclusiv feminine. Dacă zbor cu avionul, mă aştept ca în carlingă să se afle

1
numai bărbaţi, iar cafeaua şi băuturile să fie servite numai de către nişte stewardese amabile şi foarte
drăguţe. Interzisă de lege şi scandaloasă din punct de vedere moral în Occident, munca salariată sau de-a
dreptul sclavagistă a minorilor este ceva foarte obişnuit în Lumea a Treia etc.
Ştiinţa filosofică care are drept obiect de studii morala se numeşte etica (tabelul 1).
Tabelul 1. Definiţii ale noţiunii de etică
ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică cu
conţinutul lor de clasa şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită
morală corespunzătoare unei anumite clase sau societăţi;
reprezintă norme de comportament acceptate de societate ca juste, corecte, morale,
precizând ce e bun si ce e rău, îndatoririle si obligaţiunile morale corespunzătoare unei
societăţii;
Reprezintă un sistem de principii morale, de metode pentru aplicarea acestora;
Etica furnizează instrumentele pentru a elabora judecăţi morale;
cuprinde limbajul, concepţiile şi metodele care dau capacitatea individului de a efectua
decizii morale;
ştiinţă a comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescripţii concrete sau o teorie
asupra morale;
ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anume, reguli care sunt
fundamentate pe distincţia între bine şi rău, ...(Wundenburger);
un set de reguli care definesc ceea ce este drept şi greşit în conduita noastră(D.Buhalis şi
E.Laws);
reflecţie sistematică asupra consecinţelor morale ale deciziilor(Johns).

Dacă vom reveni la istoria eticii ca filozofie practică, putem constata că toţi autorii sunt de acord
că obiectul eticii îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea: Ce este binele? Răspunsurile la o
asemena întrebare a creat numeroase dispute. Abia în sec. XX lucrurile sunt lămurite într-un fel, iar
disputele atenuate, căci G. E. Moore demonstrează într-o lucrare de anvergură, „Principia Ethica”, că
binele nu este capabil de nici o definiţie, dar trebuie recunoscut cînd ne întîlnim cu el.
Într-o altă accepţiune etica are două obiecte de studiu: ideea de bine şi ideea de moralitate.
Din perspectiva ideii de bine avem etica filosofică:
 etica lui Platon
 etica creştină şi cea iudaică
 etica lui Kant şi etica lui Hegel
 etica lui Nicolai Harmann
Cel de-al doilea obiect al eticii îl constituie viaţa morală, experienţa morală. Utilizarea diferitor
termini etica (în greaca) şi morala (în latină) nu e întâmplătoare. In literatură se consideră că aspectele
etice sunt oglindite în relaţiile sociale, iar cele morale în evoluarea internă a personalităţii.
Tabelul 2. Definiţii ale noţiunii de morală
ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de
colectivitate, şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică (DEX);
Morala ştiinţa binelui şi răului, teoria acţiunii umane în calitatea ei de a fi supusă datoriei şi au ca scop
binele;

2
 Din punct de vedere etimologic termenul etică provine de la cuvintele greceşti: „ethos” – datină,
obicei, obişnuinţă, patrie, locuinţă, loc de întîlnire etc. și „ethike” – ştiinţa cunoaşterii.
De la cuvîntul „ethos” a derivat cuvîntul „ethicos” cu sensul „din/ sau/pentru morală”, utilizat la
greci atunci cînd discutau despre principiile comportamentului uman.
Pentru a evita posibilele confuzii terminologice, vom denumi ethos ansamblul de cutume şi
obiceiuri tradiţionale care interesează mai curând antropologia culturală decît etica propriu-zisă. In al
doilea rând, prin termenul „etică” se înţelege ansamblul de valori şi norme care definesc, într-o anumită
societate, omul de caracter şi regulile de comportare justă, demnă şi vrednică de respect, a căror
încălcare este blamabilă şi vrednică de dispreţ. In această accepţiune, etica promovează anumite valori,
precum cinstea, dreptatea, curajul, sinceritatea, mărinimia, altruismul etc., încercând să facă respectate
norme de genul: „Să nu minţi!”, „Să nu furi!”, „Ajută-ţi aproapele!”, „Respectă-ţi părinţii!”, „Creşte-ţi
copiii aşa cum se cuvine!”, „Respectă-ţi întotdeauna promisiunile!” etc.
In firescul limbii române, ansamblul acestor reguli de „bună purtare” se numeşte morală, iar
condiţia omului care aspiră să trăiască potrivit unor idealuri şi principii cât mai înalte se numeşte
moralitate.
Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: pentru aspectele de
ordin teoretic folosim termenul de etică, iar pentru aspectele de ordin practic al eticii folosim – morala.
Deasemenea, putem menţiona, că etica este o disciplina filozofică şi în acelaşi timp, şi o disciplină
ştiinţifică.
Etica este o disciplină filozofică deoarece:
 gîndirea etică s-a cristalizat în cadrul condiţiilor filozofice generale;
 la baza oricărei concepţii etice dezvoltate coerent stă explicit sau implicit o concepţie
generală asupra existenţei;
 ea studiază relaţia dintre „faptele bune” şi ceea ce este binele, prin însuşi demersul ei, care
este un demers sintetic şi conceptualizat.
Etica este o disciplină ştiinţifică deoarece:
 studiază 2 tipuri de probleme: problemele teoretice propriu-zise ce se referă la natura şi esenţa
moralei şi problemele ce ţin de modul în care ar trebui să procedeze omul, după ce principii şi norme să
se comporte;
 se elucidează astfel de domenii:
a. axiologia etică – ce studiază problemele binelui şi răului;
b. deontologia etică – ce studiază problemele datoriei;
c. fenomenologia eticii – ce studiază morala unei societăţi sub aspect sociologic şi istoric;
d. genealogia moralei;
e. etica istorică.
3
  dispune de metode de cercetare: metoda speculativă şi metoda empirică.
 întruneşte următoarele funcţii: cognitivă, normativă, persuasivă, educativă.
Literatura de specialitate ne prezintă, deasemenea, clasificarea eticii:
 etica normativă – are în vedere prescrierea de norme pentru comportamentul individual al
omului, dar şi pentru organizarea morală a vieţii sociale.
 etica descriptivă – ţine să ne indice cum să facem corect şi just.
 etica aplicată – se ocupă cu analiza din punct de vedere moral a unor situaţii concrete din
practica socială sau profesională în vederea luării unor decizii. Deasemenea, etica aplicată este formată
dintr-o paletă de disciplină, printre care: etica tehnologiei informaţiei, etica cercetării ştiinţifice, etica
bunăstării animalelor, etica în afaceri, bioetica, etica medicală, etica mediului, etica în politicele publice,
etica relaţiilor intertnaţionale.
 etica ştiinţifică – este ramura care reflectă un adevăr ştiinţific.
 etica explicativă.

1.2. Prejudicăți în privința moralei

La nivelul simţului comun morala este adeseori percepută ca tip de principii şi norme care au
rolul de a stăvili "instinctul plăcerii". O glumă populară spune că tot ce este plăcut este fie ilegal, fie
imoral, este mereu interzis, sau cel puţin îngraşă.
Cea mai frecventă confuzie este identificarea moralităţii cu conduita sexuală. În acest sens,
moralitatea înseamnă: puritanism, abstinenţă, interdicţii sexuale, virtutea înţeleasă ca virtute sexuală
(fidelitate sau abstinenţă). Moraliştii sunt priviţi drept gardieni ai purităţii, înăcriţi, bătrâni, inchizitoriali,
oameni mereu puşi să-i judece pe alţii, să-i condamne în faţa opiniei publice, să-i arate cu degetul.
Această confuzie vine dintr-o tradiţie mai veche, specifică societăţii premoderne, adică, în
contextul nostru, a acelui tip de societate în care separaţia dintre public şi privat era slabă, comunitatea
era omogenă religios şi cutumiar sau colectivitatea prima ca importanţă asupra individului.
În comunităţile închise, foarte tradiţionaliste şi conservatoare, teama şi veneraţia faţă de “instanţa
morală” erau motivaţii esenţiale pentru supunerea la norme şi obiceiuri. În comunităţile deschise
primează respectul şi aprecierea faţă de semeni şi faţă de principiile morale convenite în comunitate.

1.3. Etica, morală și religie

Morala este o parte considerabilă a vieţii noastre. Doar în situaţii de rutină şi automatisme nu avem
dileme şi nu ne punem problemele specifice moralei:
Problemele centrale ale moralei sunt următoarele:
- Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)?
- Cum ar trebui să-i judecăm pe alţii şi pe noi înşine?
4
 - Cum trebuie să-i tratăm pe alţii şi să admitem să fim trataţi de ceilalţi?
- Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în viaţă?
- Care este cel mai bun mod de viaţă?
- Ce fel de persoană ar trebui să fiu?
Dacă o persoană se apropie de standardele morale ale unei comunităţi (religioase, politice,
profesionale ş.a), ea se bucură de apreciere (este membră valoroasă a comunităţii), încredere (este o
persoană pe care te poţi baza că nu te trădează, se ţine de promisiuni, respectă principii), sau dimpotrivă,
este blamată ( judecată ca o persoană ca vinovată, socotită imorală (lipsită de valoare ca membră a
comunităţii respective), pedepsită prin dispreţ, oprobiu, izolare, marginalizare, excludere, alungare.
În anumite comunităţi se aplică pedepse fizice (de exemplu stigmatizarea), inclusiv pedeapsa
capitală. Câteva exemple sunt semnificative: femeilor din triburile africane li se taie inelele montate în
jurul gâtului (iar acesta se fracturează) dacă sunt considerate vinovate grav.
Un număr mare de învăţătoare algeriene au fost mitraliate de către un grup de fundamentalişti
islamici pentru delictul de a apărea în spaţiul public să-i înveţe pe alţii.
Răspunsurile la problemele morale le putem afla şi din morala comună, din obiceiuri, din
standardele comunităţii în care trăim. Dar morala comună este nereflectivă. Atunci când o adoptăm,
tendinţa este să ne luăm după alţii, fără să ne întrebăm de ce şi nici dacă este bine sau drept să o facem.
Etica este teorie asupra moralei. Un demers etic înseamnă să reflectăm asupra principiilor
generale (inclusiv pe ce bază aleg un anumit set de principii în raport cu altul) şi să judecăm din
perspectiva acestor principii ce ar trebui să facă o persoană, inclusiv noi înşine, într-o situaţie
particulară.
Spre deosebire de etică, morala are o semnificativă componentă emoţională. Etica: implică
mai multă detaşare, explorarea şi acceptarea modurilor de viaţă alternative.
Acceptarea unei etici nu cere abandonarea unei morale private, ci considerarea celorlalte
principii şi norme morale ca alternative posibile în diferite contexte.
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să
aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor.
Distincţia între etică şi religie
Din perspectivă religioasă, Dumnezeu este primă cauză, inclusiv a actelor morale. Este sursă
normativă supremă. Este prezent în intuiţie şi percepţie speciale (în revelaţii, profeţii, este întrupat).
Perceptele morale sunt porunci revelate. Oamenii religioşi acceptă morala religioasă fără să caute
evidenţe, raţiuni, argumente sau dovezi palpabile. Ei se ghidează după principiul: crede şi nu cerceta.
Poruncile divine sunt o problemă de credinţă, nu de deliberare raţională.
Morala religioasă îl are ca scop suprem pe Dumnezeu: "Iubeşte-L pe Domnul Dumnezeul tău!
(vezi I-a poruncă a religiei creştine). Sensul vieţii omului credincios este mântuirea iar mijlocul de a o
5
dobândi este respectarea căii divine (a poruncilor divine revelate profeţilor şi sfinţilor sau întrupate în
Iisus). Marea promisiune a moralei religioase este fericirea veşnică, cea din viaţa veşnică, iar în viaţa
pământească moralitatea este pregătirea pentru a fi demn de această fericire.
Societăţile moderne şi postmoderne au consfinţit ieşirea din particularismul religios. Astfel de
societăţi capătă caracteristicile secularizării (ale separaţiei bisericii de atât şi de instituţiile laice).
Aceasta nu înseamnă că modernitatea este atee, ci că ea se caracterizează prin comunităţi foarte
heterogene religios, separă privatul de public, este contractualistă, inclusiv în privinţa normelor etice, se
axează pe dezvoltarea instituţiilor şi organizaţiilor care au nevoie de coduri etice particularizate.
Problemele creării unor astfel de coduri sunt de tipul: Cum am putea să coexistăm bine şi drept într-o
anumită instituţie sau organizaţie, indiferent de credinţele religioase, de principiile şi obişnuinţele
morale private ale fiecăruia dintre noi?
Morala religioasă devine o opţiune personală şi comunitară, dar ea nu poate funcţiona ca atare în
profesii, viaţa politică, organizaţii neguvernamentale cu caracter laic, în administraţie.
Pentru funcţionarea vieţii publice avem nevoie de o morală raţională în locul celei religioase
(derivată din credinţă). Aceasta presupune punerea în chestiune a credinţelor, obiceiurilor, normelor,
dispariţia certitudinilor transcendentale de tipul: aşa stă scris; aşa a spus Profetul; aşa a spus sau făcut
Iisus; aşa ne învaţă Budha. În schimbul certitudinilor, avem convenţii asupra principiilor şi normelor
după care consimţim să trăim. Morala laică este de tip convenţional.
Etica este în căutarea suportului raţional a unei poziţii faţă de alta, caută evidenţe obiective în
legătură cu felul în care ar trebui să trăim, ce înseamnă o viaţă cu sens, cum trebuie să-i tratăm pe
semeni. Implică o minte deschisă şi moduri de viaţă alternative, cu coduri relativ diferite (familial,
comunitar, religios, profesional, politic).
Orice morală se centrează pe componenta normativă. Cu alte cuvinte, ea ne spune ce trebuie
sau ar trebui să facă oamenii pentru a fi socotiţi demni de respect şi nu ceea ce fac ei efectiv
(componenta descriptivă) De exemplu, un enunţ descriptiv este de tipul: Unii politicieni fac promisiuni
mincinoase. Un enunţ etic normativ este de tipul: Politicienii nu trebuie să facă promisiuni false. Mai
explicit, dacă vor să fie demni de încredere (morali, în context), politicienii nu trebuie să facă promisiuni
mincinoase. Încrederea publică, în cazul nostru, este fundament pentru menţinerea coeziunii comunitare
şi a instituţiilor, ba chiar şi a sistemului politic democratic. Normele pot să fie formulate ca imperativ
categoric: ce trebuie să facă oricine, oricând şi oriunde într-o anumită situaţie (arată ce este obligatoriu
să facem sau să ne abţinem să facem). Ele pot să fie formulate ca imperativ ipotetic şi acestea arată ce
este dezirabil (ce ar trebui) să facem sau să ne abţinem să facem în anumite situaţii.
O normă poate să conţină interdicţii (de exemplu: Să nu ucizi decât în legitimă apărare!),
permisii (Poţi să nu te supui ordinelor dacă ele încalcă drepturile omului) sau obligaţii (Ţine-ţi
promisiunile!).
6
 Etica (la fel ca şi morala) se construieşte pe baza unor principii.
a) Principiul egalităţii în faţa normelor
Morala nu este făcută pentru eroi şi sfinţi, nici pentru genii, ci pentru oamenii obişnuiţi. Aceasta
nu înseamnă că eroii, sfinţii şi geniile nu trebuie să se supună normelor morale, ci subliniază doar faptul
că morala este regula, nu excepţia. Când vorbim despre egalitatea între oameni, nu ne referim la
egalitatea lor intelectuală, biologică, estetică, ci la egalitatea lor în faţa principiilor şi normelor
morale şi la egalitatea în faţa legii, tot aşa cum, din punct de vedere religios ne referim la faptul că, în
faţa lui Dumnezeu, toţi suntem egali. Pentru ca o astfel de egalitate să fie posibilă, principiile şi
normele morale trebuie să fie accesibile ca înţelegere, indiferent de gradul de educaţie al persoanei şi,
în acelaşi timp, ele trebuie să fie practicabile.
b) Principiul clarităţii şi clarificării (conceptelor, poziţiilor).
Într-o societate deschisă, pluralistă, oamenii pot să-şi enunţe clar poziţia faţă de o problemă
morală şi să acţioneze în consecinţă. De exemplu, dacă un medic crede că avortul este imoral (e crimă),
nu are decât să lucreze într-o clinică în care nu se fac avorturi sau să rămână doar obstetrician. Dacă o
persoană este neinteresată să acţioneze pentru binele public, moral ar fi să nu se implice în politică sau
în administraţie publică. Aici apare ca evidentă şi diferenţa faţă de poziţii fundamentaliste: o religie este
impusă ca morală de stat şi transferată integral sau aproape integral în legislaţie.
Etica nu discută adevăruri, ci poziţii diferite faţă de problemele de alegere morală, căutând
evidenţe mai tari. Etica studiază standardele generale care se aplică celor mai mulţi oameni, în cea
mai mare parte din viaţa lor. De aceea rare ori ţine cont de particularităţi cum ar fi: sexul, rasa,
capacităţile şi talentele, statusul unei persoane. Eventual aceste particularităţi sunt tratate în context
tematic (drepturi, dreptate, egalitate de şanse pentru membri grupurilor defavorizate: drepturile femeilor,
ale minorităţilor rasiale, etnice, religioase, sexuale). Principiile generale ale eticii tind să depăşească
orice fel de diferenţe (chiar dacă această posibilitate este adesea pusă sub semnul întrebării).

1.4. Influenţa eticii asupra performanţelor întreprinderii

La ora actuală tot mai multe companii ţin să se informeze despre avantajele eticii în afaceri,
deaceea folosirea eticii în afaceri poate îmbunătăţi performanţele firmei în 3 domenii:
1) Productivitatea - salariaţii unei firme constituie elementul principal în atingerea
productivităţii maxime. Ei sunt influenţaţi pozitiv sau negativ din cauza politicilor manageriale care sunt
aplicate. Multe firme au înfiinţat programe de consiliere ale salariaţilor, pentru ai ajuta în problemele ce
ţin de familie, muncă, aspect financiar etc.;
2) Relaţii cu partenerii - cel de al doilea domeniu în care practicile etice îmbunătăţesc
performanţa, e cel al influenţei pozitive al partenerilor din afară.

7
 3) Reglementările guvernamentale - cel de al 3-lea domeniu în care practicile etice pot
îmbunătăţi performanţele firmei e minimizarea reglementărilor guvernamentale.

1.5. Nivelurile normelor etice în afaceri

Normele etice diferă de la o unitate economică la alta şi de la o ţară la alta, existând diferenţe în
diverse ramuri a economiei naţionale. Complexitatea normelor ce reglementează comportamentul etic
impune necesitetea clasificării lor:
1) La nivel mondial avem hipernorme - se bazează pe valori umane şi sunt fixate în principiul
businessului internaţional care reprezintă un cod de etică internaţională. Ele sunt superioare faţă de
codurile de etică corporative şi naţionale;
2) La nivel macroeconomic sunt macronorme – care sunt realizate în codurile de etică ramurale
şi naţionale. Ele cuprind respectul faţă de proprietatea privată şi relaţiile de piaţă, corectitudinea
informaţiei, omiterea discriminării pe piaţa muncii;
3) La nivel microecenomic deosebim micronorme – bazate pe principiile încrederii şi lipsei
discriminării în relaţiile dintre furnizori şi consumatori, personal şi administraţie, manageri si acţionari.
Încălcarea lor duce la diverse pierderi şi la acest nivel se rezolvă şi apar permanent probleme etice.

Surse bibliografice:
 Covaş L. Cultura afacerilor, Chişinău, 2004, p.50-60
 Cowton, Ch.,Crisp, R.,(editors) Business Ethics. Perspectives on the Practice of Theory,
Oxford University Press, 1998, p. 9
 Crane, A., Matten, D. Business Ethics. A European Perspective, Oxford University Press,
2004, p. 8
 Crăciun D. Note de curs. Etica în afaceri. Principii de bază ale eticii în afacerile internaţionale,
1989, p.11-40

Referat:
 Evoluţia eticii pe plan mondial şi în Republica Moldova
 Importanţa eticii la ora actuală pentru mediul de afaceri.
 Etica creştină şi cea iudaică
 Etica lui Kant şi etica lui Hegel
 Etica lui Nicolai Harmann