UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea Drept

DEPARTAMENTUL DREPT PENAL

REFERAT

Tema: INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR APLICATE ÎN

CAZUL INFRACȚIUNII DE OMOR. PRACTICĂ JUDICIARĂ

Elaborat: Vasile BUGUȚA_______________________

Gr. 1805, an.II

Chișinău, 2020

0
 PLAN:

Introducere.................................................................................................2-3
1. Noţiunea şi semnele omorului...........................................................3-7
2. Criterii de realizare a individualizării pedepsei penale în cazul
comiterii infracțiunii de omor……………………………………..7-13
3. Individualizarea pedepsei penale pentru tentativa și pregătirea
infracțiunii de omor ……………………………………………..13-15
4. Individualizarea pedepsei penale în cazul omorului savârșit de către
minori ............................................................................................16-18
5. Individualizarea pedepsei penale pentru savîrșirea infracțiunii de omor
în cazul judecării persoanelor pe baza probelor administrate în faza de
urmărire penală (art. 364/1 Cod de procedură penală
RM.................................................................................................18-24
Concluzii.................................................................................................25-26
Bibliografie...................................................................................................27

1
 Introducere
Pedeapsa penală se aplică persoanelor care au săvârşit infracțiuni numai în
baza unei sentințe pronunțate de către o instanță judecătorească în cadrul unui
proces penal. Adoptarea hotărârii privind aplicarea pedepsei penale este un proces
complex şi depinde de soluționarea prealabilă de către instanța de judecată a
chestiunilor de fapt şi de drept.
Pedeapsa penală are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea
condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracțiuni atât din partea
condamnaților, cât şi a altor persoane. Pentru ca pedeapsa aplicată inculpatului să
atingă scopurile sus-menționate, legea penală stabileşte anumite criterii de
individualizare a pedepsei.
Diversitatea infracţiunilor şi a tipurilor de personalitate, pe care le pot
prezenta infractorii, impun măsuri penale adecvate, care să poată apăra societatea
de infracţionalitate şi, totodată, să prevină săvârşirea de infracţiuni. Stabilirea
pedepselor şi determinarea limitelor acestora este o activitate la care îşi aduc
contribuţia mai mulţi factori. La această activitate complexă concură, prin eforturi
conjugate și în manieră proprie, legiuitorul și judecătorii.
  Prima formă (operațiune) a individualizării pedepselor o face legiuitorul cu
prilejul înscrierii acestora în normele de incriminare, fiind denumită
individualizare legală.
O altă adaptare a pedepsei o efectuează judecătorul cu ocazia aplicării
pedepsei persoanei care a săvârşit infracţiunea. Această formă de individualizare
este numită individualizare judiciară sau judecătorească.
Criteriile de individualizare a pedepsei sunt cerințele de care instanța de
judecată este obligată să se conducă în procesul stabilirii şi aplicării pedepsei.
CP stabileşte criterii generale şi criterii speciale de individualizare a
pedepsei. Criteriile generale de individualizare a pedepsei penale sunt prevăzute în
art. 75 CP. Conform acestor criterii, persoanei recunoscută vinovată de săvârşirea
unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea
Specială a CP şi în strictă conformitate cu dispozițiile Părții Generale a CP. La
2
stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de
gravitatea infracțiunii comise, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de
circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea, de influența
pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condițiile
de viață ale familiei acestuia.
Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă. Pedeapsa este
echitabilă când ea impune infractorului lipsuri şi restricții ale drepturilor lui
proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârşite şi este suficientă pentru
restabilirea echității sociale, adică a drepturilor şi intereselor victimei, statului şi
întregii societăți, perturbate prin infracțiune.
Pedeapsa este echitabilă şi atunci când este capabilă de a contribui la
realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului şi
prevenirea comiterii de noi infracțiuni atât de către condamnat, cât şi de alte
persoane. Or, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea blândă generează
dispreț față de ea şi nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului şi nici
pentru prevenirea săvârşirii de noi infracțiuni. De asemenea, o pedeapsă prea aspră
generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire şi de neîncredere
în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.
1. Noţiunea şi semnele omorului
Una din infracţiunile contra vieţii persoanei este infracţiunea de omor.
Sub denumirea generică de omucidere se incriminează faptele care aduc
atingere vieţii omului, ca atribut fundamental şi indispensabil al persoanei umane
şi de care depinde existenţa şi fiinţa sa. Aceste incriminări sancţionează cele mau
grave atentate împotriva persoanei: omorul, omorul calificat, pruncuiderea ş.a.
Apărarea persoanei şi, îndeosebi, a vieţii, constituie o preocupare constantă,
comună a tuturor sistemelor de drept, din orice rînduire socială, viaţa fiind ocrotită
de lege nu atît ca fenomen biologic, ci mai presus de toate, ca fenomen social, ca
valoare primară şi absolută a oricărei societăţi, ca condiţie indispensabilă a însăşi
existenţei societăţii omeneşti1. Legea ocroteşte nu numai interesul fiecărui individ
1
Brînza Sergiu, Stati Vitalie, Tratat de drept penal. Volumul II, Chişinău 2015, pag. 124.
3
de a trăi, de a-şi conserva şi prelungi viaţa, dar mai ales interesul societăţii ca viaţa
fiecărui om să fie păstrată şi respectată de ceilalţi, conservarea vieţii indivizilor
fiind hotărîtoare pentru existenţa societăţii, care nu poate fi concepută decât ca
formată din indivizi în viaţă2.
Dreptul la viaţă al tuturor oamenilor a fost proclamat solemn odată cu
revoluţiile burghezo-democratice, dîndu-se astfel expresie celor mai nobile
năzuinţe ale omenirii. Aceleaşi idei au fost exprimate şi prin Declaraţia Universală
a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U la 10 decembrie
19483. În art. 3 din Declaraţie, se arată că „orice om are dreptul la viaţă, libertate
şi inviolabilitatea persoanei”, iar Pactul cu privire la drepturile politice şi civile
prevede în art. 6 pct. 1 că „ dreptul la viaţă este inerent persoanei umane; acest
drept trebuie ocrotit prin lege; nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod
arbitrar”.
Legea penală nu conţine o definiţie a noţiunii generale de omor. Trebuie de
menţionat, însă, că importanţa acestei noţiuni este greu de a o subestima atât din
punct de vedere al teoriei cât şi, mai ales din punct de vedere al practicii aplicării
legii la categoria respectivă de cauze.
Noţiunea generală a omorului reprezintă un reper care ne permite să
soluţionăm corect chestiuni particulare ce apar în procesul de calificare a faptelor,
să cunoaştem semnele individuale ale infracţiunii comise şi să verificăm
conformitatea lor cu prevederile legii4.
Sintetizând semnele comune pentru toate formele şi tipurile de omor la
etapa finală a analizei şi ridicându-le la un tot întreg în limitele definiţiei ştiinţifice
vom ajunge la noţiunea generală de omor.
Evident, o asemenea componentă de infracţiune poate fi privită doar în
calitate de construcţie teoretică care, însă, are, aşa cum deja s-a afirmat, o
însemnătate deosebit de mare pentru practica apilcării normelor penale ce conţin
semnele componenţei de omor5.
2
Dobrinoiu V., Drept penal partea specială, Vol. I, Bucureşti 2000, pag. 55-56.
3
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U la 10 decembrie 1948.
4
Diaconescu Gheorghe. Infracţiunile în Codul penal român. Editura Oscar Print. Bucureşti 1997, pag. 211.
5
Drept penal român (Curs selectiv pentru licenţă), Bucureşti 1997, pag. 214.
4
 Omorul este indispensabil legat cu înţelesul termenilor de viaţă şi moarte a
omului. Astfel nu poate să fie calificate ca omor acele fapte, care nu atentează la
viaţa persoanei.

Astfel, din punct de vedere al teoriei dreptului penal, omorul reprezintă

fapta prejudiciabilă, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală, care
atentează la viaţa altei persoane şi-i cauzează acestuia moartea.
La români întrebarea dată este tratată puţin în alt mod. Omorul, constă în
uciderea unei persoane, mod de exprimare care nu reprezintă altceva decât o
explicare mai precisă a denumirii marginale a infracţiunii (omorul), fără a
reprezenta o descriere explicită a tuturor elementelor constituitive ale infracţiunii6.
Astfel, în legislaţia penală a României se operează cu trei termeni:
“omucidere”,”omor”,”ucidere”.
Pentru a ne face concluzii şi păreri privind utilizarea de către legiuitor a
acestor termeni va trebui să arătăm semnificaţia, înţelesul acestora.
Potrivit Dicţionarului de Sinonime: “omor” presupune o crimă, ucidere,
asasinat, omucidere; “omuciderea” – un asasinat; “a ucide” – a omorî, a răpune, a
asasina, a distruge.7
Prin urmare, termenul de “a ucide” presupune manifestarea de violenţă,
ceea ce se poate realiza, consider, doar în cazul intenţiei,
Din relevarea sinonimelor cuvântului “omor” conchidem că acestuia îi este
caracteristică doar intenţia.
Astfel, considerăm că omorul ar putea fi definit drept o cauzare
întenţionată cu caracter ilegal a morţii unei persoane.
În legea penală a RM nu este dată noţiunea omorului, dar din analiza
capitolului “Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei”, în mod indirect
legiuitorul tratează noţiunea omorului anume în aspectul sus-menţionat, fapt pe
care îl putem conchide din reflectările diferenţiale ale omorului şi ale lipsirii de
viaţă din imprudenţă.

6
Boroi Al, Infracţiuni contra vieţii, Editura Naţional, 1996, pag. 32.
7
Gh. Bulgăr, Dicţionar de sinonime, Bucureşti 2012, pag. 217.
5
 Omorul intenţionat (sau pur şi simplu omorul) este lipsirea ilegală şi
intenţionată de viaţă a unei alte persoane. Această definiţie a noţiunii de omor este
aplicabilă tuturor infracţiunilor săvîrşite prin omor, prevăzute la art.145-148 CP al
RM8.
Gradul de pericol social în cazul omorului este mult mai sporit, căci omorul
este o infracţiune săvârşită numai cu intenţie, spre deosebire de lipsirea de viaţă din
imprudenţă. În calitate de subiect al infracţiunii de omor poate fi numai persoana
fizică. Existenţa omorului nu este condiţionată de vreo calitate specială a
subiectului. În consecinţă, infracţiunea poate fi săvârşită de orice persoană care
îndeplineşte condiţiile generale psiho-fizice ale răspunderii penale.9
Omorul poate fi comis de o singură persoană ori prin contribuţia conjugată
a două sau mai multor persoane (coautor, instigator, complice, organizator). Este
vorba de o cooperare a mai multor persoane care contribuie, fiecare într-o măsură
mai mare sau mai mică, cu o poziţie subiectivă identică sau diferită (participaţie
improprie), la realizarea infracţiunii.10
În cazul infracţiunii de omor legiuitorul cere în mod necesar producerea
rezultatului material, adică survenirea morţii persoanei. De aici deducem un alt
semn al omorului – că este o componentă materială, adică se consumă din moment
ce a decedat victima.
Un alt semn al omorului este că între activitatea desfăşurată de făptuitor şi
moartea victimei trebuie să existe un raport de cauzalitate, adică moartea victimei
să survină anume în urma faptei (acţiunei sau inacţiunei) făptuitorului.
Omorul intenţionat dă expresie unei conduite violente, reprezentând o
formă de manifestare a făptuitorului care a luat hotărârea de a suprima viaţa unei
persoane şi se foloseşte de mijloace apte să realizeze acest scop. Aceasta ne
permite de a diferenţia omorul de lipsirea de viaţă din imprudenţă unde nu avem un
act de violenţă, ci o conduită greşită a persoanei într-o situaţie periculoasă,
8
Hotarărea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în cauzele
penale referitoare la infracțiunile savîrșite prin omor (art. 145-148 CP al RM) Nr. 11 din 24.12.2012. În: Buletinul
Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova . 2013, Nr. 6, pag. 4.
9
Boroi Al, op. cit., pag. 51.
10
Ibidem, pag. 52.
6
succeptibilă ca, în anumite împrejurări să producă consecinţe grave pentru viaţa
persoanei.
Omorul intenţionat nu poate fi săvîrşit nici înainte de începutul vieţii
persoanei, nici după încetarea vieţii persoanei. Prin deces se înţelege stingerea
integrală şi ireversibilă a activităţii biologice a proceselor vitale ale organismului.
Sub aspectul consumării infracţiunii de omor, interesează anume momentul morţii
cerebrale, şi nu momentul morţii clinice. Provocarea morţii clinice constituie
tentativa la infracţiunea de omor intenţionat11.
Din punctul de vedere al laturii subiective omorul este comis numai cu
intenţie. Fapta omorului în toate cazurile trebuie să fie ilegală, adică să nu fie
permisă de către lege.
2. Criterii de realizare a individualizării pedepsei penale în cazul comiterii
infracțiunii de omor

Pentru ca o pedeapsă concretă să-şi atingă scopul, ea trebuie aleasă şi dozată

astfel încât, prin fiecare din funcţiile sale, să realizeze un efect maxim.
Operaţia de adaptare a pedepsei în raport cu fiecare infracţiune şi cu
fiecare infractor, în vederea realizării scopului ei, poartă denumirea de in-
dividualizare a pedepsei.
Individualizarea pedepsei îşi are fundamentul juridic în dispozițiile
capitolului VIII al Părții Generale a CP.
La aceste dispoziții se mai adaugă şi dispozițiile din CPP privind
individualizarea pedepsei penale a inculpatului la judecarea cauzei pe baza
probelor administrate în faza de urmărirepenală (art. 364/ 1 alin. (8) CPP) sau
reducerea pedepsei inculpatului drept recompensă pentru încălcarea dreptului
inculpatului (art. 385 alin. (5) CPP)12.
Pentru ca politica penală a ţării noastre, privită sub aspectul acţiunii de
combatere a criminalităţii, să-şi atingă obiectivul - reducerea treptată a feno-
11
Hotarărea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în cauzele
penale referitoare la infracțiunile savîrșite prin omor (art. 145-148 CP al RM) Nr. 11 din 24.12.2012. În: Buletinul
Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova . 2013, Nr. 6, pag. 4.
12
Gheorghe Ulianovschi, Dorin Popescu, Viorica Puică et.al. Ghid cu privire la aplicarea pedepsei , Chișinău, 2014,
p. 5-6.
7
menului infracţional, este necesar ca fiecare pedeapsă să-şi îndeplinească, prin
constrângerea pe care o implică, funcţiile sale, căci numai astfel scopul pedepsei
va putea fi atins13.
O pedeapsă este, aşadar, aptă a-şi îndeplini funcţiile şi realiza scopul
contribuind prin aceasta la înfăptuirea obiectivelor politicii penale - numai dacă
atât în faza judecăţii, cât şi în faza executării este perfect individualizată.
Individualizarea pedepsei este un principiu fundamental al dreptului penal,
totodată fiind unul dintre instrumentele de realizare practică a politicii penale.
Criteriile de individualizare a pedepsei sunt cerințele de care instanța de
judecată este obligată să se conducă în procesul stabilirii şi aplicării pedepsei.
CP stabileşte criterii generale şi criterii speciale de individualizare a
pedepsei. Criteriile generale de individualizare a pedepsei penale sunt prevăzute în
art. 75 CP. Conform acestor criterii, persoanei recunoscută vinovată de săvârşirea
unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea
Specială a CP şi în strictă conformitate cu dispozițiile Părții Generale a CP. La
stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de
gravitatea infracțiunii comise, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de
circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea, de influența
pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condițiile
de viață ale familiei acestuia.
Codul Penal prevede criterii speciale de individualizare a pedepsei în
cazurile:
 aplicării pedepsei conform efectelor circumstanțelor atenuante şi agravante
(art. 78 CP);
 aplicării unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege (art. 79 CP);
 aplicării pedepsei la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăției (art.
80 CP);
 aplicării pedepsei pentru o infracțiune neconsumată (art. 81 CP);

13
Botnaru S., Grama M., Şavga A., Grosu V. Drept penal. Partea Generală. - Chişinău: Cartier Juridic, 2005, p. 233.

8
  aplicării pedepsei pentru recidivă de infracțiuni (art. 82 CP);
 aplicării pedepsei pentru participație (art. 83 CP);
 aplicării pedepsei pentru infracțiuni care intră în concurs (art. 84 CP);
 aplicării pedepsei în cazul unui cumul de sentințe (art. 85 CP);
 aplicării pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin (art. 86 CP);
 aplicării pedepsei inculpatului la judecarea cauzei pe baza probelor
administrate în faza de urmărire penală (art. 364/1 alin. (8) CPP);
 reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru încălcarea
drepturilor inculpatului în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei (art.
385 alin. (4) CPP).

În realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire

în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl au circumstanţele atenuante
şi agravante.
Prin circumstanţe înţelegem acele stări, împrejurări ori calităţi ce ţin de
infracţiune sau de infractor anterioare, concomitente sau subsecvente
comiterii infracţiunii, reglementate implicit sau expres de legea penală şi care
micşorează sau măresc gradul prejudiciabil al infracţiunii sau de peri-
culozitate al infractorului, atenuând sau agravând răspunderea penală14.
După modul în care sunt stabilite circumstanţele, deosebim circumstanţe
legale şi judiciare.
Circumstanţele legale sunt prevăzute expres şi limitativ în lege şi implicarea
lor în procesul individualizării este obligatorie pentru instanţa de judecată.
Circumstanţele legale atenuante sunt prevăzute în art. 76 din CP al RM, iar
circumstanţele legale agravante - în art. 77 din CP al RM. Circumstanţele legale
pot fi generale şi speciale15. Circumstanţele legale generale sunt prevăzute în
Partea generală a Codului penal şi îşi produc efectul în cazul oricăreia dintre
faptele incriminate ca infracţiuni în Partea specială a Codului penal. Circum-

14
Groza D. Libertatea de apreciere a judecătorului în materia sancţiunilor şi măsurilor neprivative de libertate.
Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2011, p. 221.
15
Botnaru S., Grama M., Şavga A., Grosu V., op. cit. p. 242.
9
stanţele legale speciale sunt prevăzute în anumite situaţii în însăşi norma de
incriminare şi ele nu produc efecte decât în cazul acelei infracţiuni în al cărei
conţinut legal sunt prevăzute.
Dacă aceeaşi situaţie de fapt realizează atât conţinutul unei circumstanţe
legale generale, cât şi conţinutul unei circumstanţe legale speciale, va fi luată în
considerare acea din urmă.
Circumstanţele judiciare nu sunt determinate de lege, iar aplicarea lor este
lăsată la aprecierea judecătorului. Ele se constată, se recunosc şi se aplică de către
instanţă în mod facultativ16.
Circumstanţele se mai clasifică şi în funcţie de alte criterii. în funcţie de
obiectul pe care îl caracterizează, circumstanţele pot fi personale sau reale.
Circumstanţele personale sunt legate de persoana făptuitorului şi îl carac-
terizează sub raportul periculozităţii. Ele mai sunt denumite şi circumstanţe
subiective.
Circumstanţele reale, numite şi obiective, sunt legate de faptă şi influenţează
gradul prejudiciabil al acesteia.
În funcţie de faptul dacă circumstanţele erau sau nu cunoscute infractorului,
acestea se clasifică în circumstanţe cunoscute infractorului şi circumstanţe
necunoscute infractorului.
În literatura juridică circumstanţele se mai clasifică după situarea lor în timp
faţă de momentul săvârşirii infracţiunii şi pot fi: anterioare, concomitente şi
subsecvente infracţiunii.
Prevederile art. 75 alin. (1) CP cer ca pedeapsa aplicată să fie nu numai
echitabilă şi legală, ci şiindividualizată. Individualizarea pedepsei constă în
obligația instanței de a stabili măsura pedepsei concrete infractorului, necesară şi
suficientă pentru realizarea scopurilor legii penale şi pedepsei penale.
Individualizarea pedepsei se realizează de către instanța de judecată prin
respectarea cerințelor art. 75 alin. (1) CP de a ține cont la stabilirea categoriei şi
termenului (mărimii) pedepsei de următorii factori:
16
Hotcă Mihai Adrian. Individualizarea judiciară a pedepselor. Concept și feluri, București, 2019, p. 205.
10
  gravitatea infracțiunii săvârşite;
 motivul infracțiunii;
 persoana celui vinovat;
 circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea;
 influența pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului;
 condițiile de viață ale familiei infractorului17.
Practică judiciară (Dosarul nr. 1ra-785/2020)
Prin sentința Judecătoriei Soroca, sediul Floreşti din 09 iulie 2018, în procedura
judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Robu Elena XXXXX a fost
recunoscută vinovată şi condamnată în baza art. 145 alin. (2) lit. e1) Cod penal, la 10 ani
închisoare, cu executare în penitenciar pentru femei de tip închis.
Potrivit sentinței, s-a stabilit că Robu Elena XXXXX, la 14 ianuarie 2018, în
jurul orei 1330, aflându-se în locuința lui Robu Elena XXXXX, situată în XXXXX, fiind în stare
de ebrietate alcoolică, în urma relațiilor de conflict apărute cu soțul Grosu Mihail, cu scopul de
a-l omorî, dându-și seama că prin acțiunile sale pune în pericol viața ultimului și că aceste
acțiuni pot duce la moartea lui, intenționat, i-a aplicat soțului Grosu Mihail o lovitură cu cuțitul
în regiunea cutiei toracice şi anume în regiunea inimii, cauzându-i-i prin aceasta vătămări
corporale, care conform raportului de expertiză judiciară nr. 201829C0014 din 16 februarie
2018, se califică ca vătămări corporale grave, periculoase pentru viață, în rezultatul cărora
victima a decedat la fața locului.
Avocatul Berladean Lilia a declarat apel în numele inculpatei, care a solicitat admiterea
acesteia cu casarea parţială a sentinţei în partea ce ține de pedeapsa sub formă de închisoare
pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru femei, cu
aplicarea art. 79 Cod penal și stabilirea pedepsei sub limita minimă prevăzută de legea
penală.
Inculpată, care a solicitat admiterea acesteia, cu aplicarea unei pedepse mai
blânde, sub limita minimă, conform prevederilor art. 79 Cod penal, deoarece:
- a fost maltratată fizic și moral, de mai multe ori fiind însângerată și fără cunoștință,
la care copiii acesteia pe ascuns apelau la poliție;
- la data de 14.01.2018, Grosu Mihail se afla în stare de ebrietate, astfel s-a început
iarăși ceartă între ei, nu a avut intenția de a-l omorî, se afla deasupra ei cu cuțitul și nu

17
Gheorghe Ulianovschi, Dorin Popescu, Viorica Puică et.al.op. cit, 2014, p. 19.

11
 putea să iasă, iar când a dorit să-i dea mâna într-o parte, pentru a nu fi înfiptă, aceasta
s-a izbit și l-a înfipt cu cuțitul;
- solicită aplicarea unei pedepse mai blânde, sub limita minimă, conform prevederilor
art. 79 Cod penal;
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 21 noiembrie 2018, au
fost respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută sentința.
Instanța de apel menționat, că instanța de fond la stabilirea pedepsei a acordat deplină
eficiență și s-a condus de principiile generale de aplicare a pedepsei consfințite în art. 61alin.
(2) Cod penal, precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.
75 Cod penal, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al faptei, circumstanțele faptei în
care s-a produs infracțiunea, consecințele infracțiunii, personalitatea inculpatei care
la locul de trai se caracterizează negativ, faptul că ultima recunoaște vina și se căiește de cele
comise, cât și poziția succesorului părții vătămate, posibilitatea de corectare și reeducare,
prevenirea comiterii de noi infracțiuni, stabilindu-i lui Robu Elena o pedeapsă care își va atinge
scopul penal.
Instanța de apel a considerat că nu pot fi reținute argumentele inculpatei, cât și
apărătorului acesteia privind aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, ca circumstanțe
excepționale dat fiind faptul că, inculpata are doi copii la întreținere, a recunoscut vina și
este la prima abatere de la lege.
Sub aspectul dat, instanța de apel a concluzionat că, inculpata Robu Elena nu a fost până
la incident o mama grijulie pentru copii săi, din care fapt au fost respinse argumentele acesteia
de a-i oferi posibilitatea de a sta alături de copii și a participa la educarea acestora, reţinându-se
gravitatea infracțiunii comise. Instanța de apel a admis, că inculpata poate să continue
comportamentul amoral prin consumarea băuturilor alcoolice, ceea ce nu va duce la educarea în
societate a copiilor minori.
Luând în considerație norma sus menționată, cât și circumstanțele cauzei, instanța de
apel a ținut cont de faptul că, inculpata a recunoscut vina și se căiește de cele comise, a
conlucrat cu organul de urmărire penală și a solicitat examinarea cauzei conform
prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, care au fost deja luate în considerație de
instanța de fond la aplicarea pedepsei penale, pedeapsa fiind redusă cu o 1/3. Despre
existența copiilor minori de asemenea s-a luat în considerație, ultimei fiind aplicată pedeapsa
minimă prevăzută de norma penală a infracțiunii încriminate, care prevede o pedeapsă cu
mult mai aspră decât pedeapsa sub formă de până la 20 de ani închisoare sau detenția pe
viață.18
18
Decizia Curții Supreme de Justișie din 28 februarie 2020 ( Dosar nr. 1ra-785/2020).
12
 La caz, observăm că instanța de judecată la aplicarea pedepsei penale a luat
în considerație gravitatea infracțiunii săvârşite, motivul infracțiunii, persoana celui
vinovat, circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea,influența
pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, condițiile de viață ale
familiei infractorului.
3. Individualizarea pedepsei penale pentru tentativa și pregătirea
infracțiunii de omor
Practica judiciară a demonstrat că, de regulă, pentru infracţiunea necon-
sumată se aplică o pedeapsă mai puţin aspră decât pentru o infracţiune consumată
analogică. De aceea a fost necesară o reglementare concretă a aspectelor aplicării
pedepsei pentru infracţiunea neconsumată.
Potrivit alin. (1) al art. 81 din CP al RM, la aplicarea pedepsei pentru
infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora
infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. Acestea sunt următoarele:
1. Caracterul şi gradul pericolului social al faptelor săvârşite de cel vinovat;
2. Gradul realizării intenţiei infracţionale;
3. Cauzele datorită cărora infracţiunea n-a fost dusă până la capăt.
La aplicarea pedepsei pentru infracțiunea neconsumată (pregătire şi
tentativă) şi luarea în considerare a circumstanțelor în virtutea cărora infracțiunea
nu a fost dusă până la capăt, judecătorii urmează să rețină că norma aceasta include
doar acele împrejurări care nu depind de voința vinovatului. Totodată se va lua în
considerație şi atitudinea vinovatului față de aceste circumstanțe, care s-a
manifestat în acțiuni privind învingerea lor, capacitatea şi pregătirea de a li se
opune.19
La aplicarea pedepsei pentru infracțiunea neconsumată se va ține cont de
caracterul şi gradul pericolului social al faptei săvârşite de cel vinovat, gradul
realizării intenției infracționale şi cauzele din care infracțiunea nu s-a consumat20.

19
Barbăneagră Alexei ş.a. Codul penal al Republicii Moldova, Comentariu. Chişinău, 2003, pag. 201.
20
Gheorghe Ulianovschi, Dorin Popescu, Viorica Puică, op.cit p. 43.

13
 Astfel, mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracțiune ce nu constituie o
recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute
de sancțiunea articolului imputat pentru infracțiunea consumată, iar mărimea
pedepsei pentru tentativă de infracțiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi
trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul
corespunzător pentru infracțiunea consumată. Pentru pregătirea de infracțiune şi
tentativa de infracțiune detențiunea pe viață nu se aplică.
Practică judiciară (Dosar nr.4-1re-156/2018)
Prin sentința Judecătoriei Nisporeni din 23 decembrie 2013, în
procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,
Zubcu Ivan Xxxxx a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 27, 145
alin. (2) lit. d) Cod penal, la 9 ani închisoare, cu executarea pedepsei în
penitenciar de tip închis.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat, că Zubcu I., la
data de 22 noiembrie 2012, în jurul orei 8:00, aflându-se la domiciliul său în s.
Xxxxx r-nul Xxxxx, opunând rezistență, pentru a fi adus forțat la Procuratura
Nisporeni de către inspectorul poliției criminale a CPR Nisporeni, Bocan I. și
ofițerul operativ de sector a CPR Nisporeni, Andronache Igor, intenționat cu
scopul de a-l omorî pe Bocan I. i-a aplicat acestuia o lovitură cu toporul pe o
traiectorie verticală de sus în jos în direcția capului, însă, deoarece Bocan I. a
blocat lovitura cu mâna, Zubcu I. nu și-a putut duce intenția până la capăt,
cauzându-i părții vătămate în urma loviturii cu toporul leziuni corporale, ce se
califică ca vătămări corporale medii, care provoacă dereglarea sănătății de lungă
durată, mai mult de 21 de zile.
Acțiunile lui Zubcu I. au fost încadrate în baza art. 27, 145 alin. (2) lit. d) Cod
penal - tentativă de omor a unei persoane, în legătură cu îndeplinirea de către victimă a
obligațiilor de serviciu, acțiune care din cauze independente de voința făptuitorului nu
și-a produs efectul21.
Practică judiciară (Dosarul Nr. 1ra-45/2019)
Prin sentinţa Judecătorie Anenii Noi, sediul central din 22 noiembrie 2017, Baltag A. a
fost recunoscut vinovat şi condamnat în baza art. 27, 145 alin. (2) lit. e1 ) Cod penal la 15 ani
închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

21
Decizia Curții Supreme de Justiție din 05 iulie 2018 Dosar nr. 4-1re-156/2018.
14
 Pentru a pronunţa sentinţa, prima instanţă, în fapt, a constatat că Baltag A., în noaptea
din 27 spre 28 februarie 2017, aflându-se în gospodăria cet. Zamşa N., amplasată în sat.
Delacău, r-nul Anenii Noi, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în rezultatul unui conflict apărut
între el şi soţia sa, Baltag T., urmărind scopul omorului intenţionat, cu un 2 cuţit de bucătărie, i-
a aplicat lui Baltag T. o lovitură în regiunea inimii, cauzându-i conform raportului de expertiză
judiciară nr. 39/D din 24.03.2017 vătămare corporală gravă, după care a mai încercat să-i mai
aplice o lovitură, însă au intervenit cet. Zamşa V. şi Beţco V., care i-au curmat acţiunile
infracţionale şi din motive independente de voinţa acestuia, infracţiunea de omor în privinţa lui
Baltag T. nu şi-a produs efectul. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele
administrate, instanţa a reţinut că, în drept, faptele inculpatului Baltag A. întrunesc elementele
constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 27, 145 alin. (2) lit. e1 ) Cod penal, adică tentativă
de omor intenţionat asupra unui membru de familie, care din cauze independente de voinţa
făptuitorului, nu şi-a produs efectul.
Inculpatul Baltag A. a declarat apel solicitat casarea parţială a sentinţei, în partea în
care a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 27, 145 alin. (2) lit. e)
Cod penal, cu stabilirea pedepsei de 15 ani închisoarea, cu pronunţarea unei noi hotărâri în
această parte, potrivit căreia acţiunile inculpatului să fie încadrate în baza prevederilor art.
2011 alin. (3) Cod penal, cu aplicarea pedepsei de 6 ani închisoare, în rest sentinţa să fie
menţinută.
Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 11 aprilie 2018 a fost
menținută sentința primei instanțe.
Prin Decizia Curții Supreme de Justiție apelul inculpatului a fost declarat inadmisibil22.
La caz,aplicarea pedepsei pentru tentativa la infracțiunea de omor a avut loc
cu aplicarea prevederilor art. 81, alin. (3) CP RM.

4. Individualizarea pedepsei penale în cazul omorului savârșit de către

minori
Criteriul de individualizare a răspunderii penale a minorului prevăzut de art.
75 alin. (3) CP este adresat şi procurorului, deoarece procurorul, în baza art. 53 lit.
a) CP şi în condițiile art. 54 CP şi art. 483 CPP, poate să dispună soluționarea
chestiunii privind liberarea minorului de răspundere penală cu aplicarea măsurilor

22
Decizia Curții Supreme de Justiție din 22 ianuarie 2019 (Dosar Nr. 1ra-45/2019).
15
de constrângere cu caracter educativ pentru săvârşirea unei infracțiuni uşoare sau
mai puțin grave.
Pedeapsa se aplică în limitele fixate în Partea Specială a CP, iar pentru
minori, în temeiul art. 70 alin. (3) CP, limitele închisorii se apreciază în felul
următor: limita maximă a închisorii se stabileşte din maximul pedepsei stabilite
pentru maturi prevăzută de legea penală pentru infracțiunea săvârşită redusă la
jumătate, iar limita minimă este cea prevăzută de lege şi pentru cei maturi. În cazul
în care limita maximă redusă la jumătate este sub limita minimă prevăzută de lege
şi se aplică această limită, instanța nu va indica necesitatea aplicării prevederilor
art. 79 CP, deoarece însuşi legiuitorul a stabilit pentru minori limita maximă care
este sub limita minimă prevăzută de lege pentru asemenea infracțiune. Drept
exemplu – sancțiunea art. 145 alin. (2) CP prevede pedeapsă de la 15 la 20 de ani
închisoare, deci limita maximă de închisoare pentru minor va fi de 10 ani,
limită ce depăşeşte cu mult limita minimă prevăzută de lege.
În cazul în care legiuitorul a prevăzut mai multe reduceri ale maximei
pedepsei pentru minori, instanța urmează să aplice toate reducerile din limita
maximă a pedepsei prevăzute de lege. Drept exemplu: minorul a săvârşit o
tentativă de omor (art. 145 alin. (2) CP, sancțiunea căreia este de la 15
la 20 de ani închisoare, iar în instanță a acceptat judecata în baza probelor
administrate în faza de urmărire penală. La individualizarea şi stabilirea pedepsei
pentru o asemenea faptă, instanța va reduce limita maximă a pedepsei cu
închisoare în felul următor:
1). În temeiul art. 70 alin. (3) CP, dat fiind că făptuitorul este minor,
maximul pedepsei se va reduce la jumătate şi va constitui 10 ani închisoare;
2) Conform art. 81 alin. (3) CP, mărimea pedepsei pentru tentativă de
infracțiune nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse
prevăzute la articolul corespunzător din Partea Specială a CP pentru infracțiunea
consumată şi cum am văzut în pct. 1) sancțiunea maxima pentru o asemenea
infracțiune consumată, săvârşită de minor este de 10 ani închisoare, deci pentru

16
tentativă de infracțiune sancțiunea maximă pentru un minor nu va depăşi ¾ din 10
ani, ceea ce va constitui 7 ani şi 6 luni închisoare;
3) Dat fiind că minorul a acceptat judecata în baza probelor administrate în
faza de urmărire penală, în baza art. 364/1 alin. (8) CPP, minorul beneficiază de o
reducere cu o treime a limitelor prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare,
deci limitele pentru individualizarea pedepsei minorului vor fi următoarele: limita
maximă de 7 ani şi 6 luni se va reduce cu 1/3 şi va constitui 5 ani închisoare, în
cazul dat limita maximă și minimă va fi de 5 ani închisoare, din care nu se mai
reduce 1/3 potrivit prevederilor art.364/1 alin.(8) CPP astfel, pedeapsa stabilită
inculpatului minor va fi de 5 ani, deoarece limita maximă pentru minor este cu
mult sub limita minimă prevăzută de sancţiunea art.145 alin. (2) CP.
Totodată este necesar de menționat, că în cazul aplicării prevederilor art.364/1 alin.
(8) CPP RM, limita minimă de pedeapsă nu poate fi mai mică decât limita generală
de 3 luni închisoare, având în vedere prevederea ar. 70 alin.(2) CP, din care însă nu
se mai poate face reducere.
O altă condiție prevăzută de art. 75 CP – la stabilirea categoriei şi termenului
pedepsei, instanța de judecată trebuie să țină cont de gravitatea infracțiunii
săvârşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei
care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra
corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condițiile de viață ale familiei
acestuia23.
Iar pentru minori legiuitorul a prevăzut la art. 475 CPP circumstanțe
suplimentare care urmează a fi stabilite în cauzele privind minorii, cum ar fi:
1) condițiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare
intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularitățile caracterului şi
temperamentului, interesele şi necesitățile lui;
2) influența adulților sau a altor minori asupra minorului;

23
Gheorghe Ulianovschi, Dorin Popescu, Viorica Puică, op.cit p. 56
17
 3) cauzele şi condițiile care au contribuit la săvârşirea infracțiunii, şi, pentru
a stabili aceste circumstanțe, urmează a fi în mod obligatoriu dispusă întocmirea
referatului presentențial de evaluare psihosocială a minorului.
Aplicarea pedepsei cu închisoare unui minor trebuie să fie ultima soluție a
instanței şi doar în cazul în care o altă pedeapsă nu va atinge scopul acesteia.
În cazurile când instanța a constatat că infracțiunile au fost săvârşite de către
minori în stare de ebrietate, urmează să fie clarificate circumstanțele în care ei au
procurat băuturi spirtoase sau substanțe narcotice, acțiunile adulților de atragere a
minorilor la beție sau la consumarea substanțelor narcotice. Instanța de judecată
trebuie să ia în considerare dacă prin caracterul său acțiunea infracțională este
legată de starea de ebrietate a minorului, precum şi de circumstanțele, din cauza
cărora vinovatul minor a ajuns în această stare, ea poate să nu o considere ca
circumstanță agravantă a minorului în timpul săvârşirii infracțiunii, dacă el a fost
adus premeditat la această stare pentru a comite infracțiunea. În asemenea situație,
pe marginea acestui subiect instanța urmează să adopte şi o încheiere interlocutorie
în conformitate cu prevederile art. 218 CPP.
5. Individualizarea pedepsei penale pentru savîrșirea infracțiunii de
omor în cazul judecării persoanelor pe baza probelor administrate în faza de
urmărire penală (art. 364/1 Cod de procedură penală RM
Prin Legea nr. 66 din 5 aprilie 2012, pusă în aplicare din 27 octombrie 2012,
a fost completat CPP cu art. 364/1 care reglementează procedura de judecare a
cauzei penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, care
reprezintă o nouă modalitate de judecare a cauzelor penale prin procedură
simplificată.
La aplicarea pedepsei inculpatului în privința căruia a fost admisă procedura
simplificată de judecare pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,
instanța urmează să ia în considerare atât prevederile din alin. (8) art. 3641 CPP,
cât şi prevederile art. 75 – 88 din CP care reglementează modalitatea
individualizării pedepselor persoanelor condamnate.

18
 Astfel, conform alin. (1) art. 75 CP, persoanei recunoscută vinovată de
săvârşirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor
administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele
fixate în Partea Specială a prezentului Cod şi în conformitate cu dispozițiile Părții
Generale a CP, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 364/1 CPP. La
stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanța de judecată va ține cont de
gravitatea infracțiunii săvârşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de
circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența
pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condițiile
de viață ale acestuia. Concluziile instanței privind fiecare din aceste criterii
generale de individualizare a pedepsei urmează să fie argumentate de către instanță
în hotărârea sa şi confirmate prin anumite probe.
Potrivit alin.(8) art. 364/1 CPP, inculpatul care a recunoscut săvârşirea
faptelor imputate în rechizitoriu şi a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor
administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către instanță
prin încheiere, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă
prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare ori cu muncă neremunerată în
folosul comunității şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute
de lege în cazul pedepsei cu amendă.
Dat fiind că legiuitorul nu a concretizat din care limite urmează a fi redusă
pedeapsa – din limita maximă ori cea minimă prevăzută în sancțiune, Curtea
Supremă de Justiție în Hotărârea Plenului CSJ nr. 13 cu privire la aplicarea
prevederilor art. 364/1 CPP de către instanțele judecătorești din 16.12.2013,
analizând sintagma „limitelor de pedeapsă prevăzută de lege”, a dedus că
legiuitorul a avut în vedere că pedeapsa, în cazul în care este închisoarea, se reduce
cu o treime din maximul şi din minimul prevăzut de sancțiune, stabilindu-se noi
limite cu care trebuie să opereze instanța de judecată la stabilirea pedepsei
inculpatului.
În speță:

19
 a) În cazul în care inculpatul este condamnat în baza art. 145 alin.(1) CP,
pentru omor, sancțiunea căruia prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 15
ani, prin reducerea limitelor minime şi maxime de pedeapsă cu o treime, se
stabileşte noua limită minimă şi maximă de pedeapsă sub formă de închisoare, care
este de la 6 ani şi 8 luni la 10 ani. Astfel, instanța de judecată, după caz, nu va
putea stabili o pedeapsă mai mare de 10 ani. Totodată, dacă în cauză sunt prezente
circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 76 CP, în coroborare cu prevederea art.
78 alin.(1), (2) CP, pedeapsa poate fi coborâtă până la minimul de 6 ani şi 8 luni
închisoare. În asemenea cazuri, nu este necesar să se facă trimitere la prevederile
art. 79 CP, deoarece limita minimă de pedeapsă s-a stabilit potrivit art.
364/1 alin.(8) CP.
b) În cazul în care inculpatul este condamnat în baza art. 145 alin.(2) CP,
pentru omor, sancțiunea căruia prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20
ani, prin reducerea limitelor minime şi maxime de pedeapsă cu o treime, se
stabileşte noua limită minimă şi maximă de pedeapsă sub formă de închisoare, care
este de la 10 ani la 13 ani și 3 luni Astfel, instanța de judecată, după caz, nu va
putea stabili o pedeapsă mai mare de 13 ani și 3 luni. Totodată, dacă în cauză sunt
prezente circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 76 CP, în coroborare cu
prevederea art. 78 alin.(1), (2) CP, pedeapsa poate fi coborâtă până la minimul de
10 ani închisoare.
c) Se va reține că, în cazul condamnării inculpatului minor, există anumite
particularități. Mai întâi de toate, se va ține cont de prevederile art. 70 alin.(3) CP,
în sensul că instanța va stabili limitele de pedeapsă ce urmează a fi aplicată
minorului, având în vedere că termenul maxim al închisorii, prevăzut de legea
penală pentru infracțiunea săvârşită, se reduce la jumătate.
Exemplu de condamnare a inculpatului minor în baza art. 145 alin.(1) CP,
sancțiunea căruia prevede pedeapsa maximă 15 ani închisoare. În temeiul art. 70
alin.(3) CP, pedeapsa maxima pentru acest inculpat nu va putea depăşi 7 ani și 6
luni închisoare. Acest termen este deja sub limita minima prevăzută de sancțiune,
dar, în raport cu prevederea art. 364/1 CPP, limita maximă a pedepsei închisorii
20
urmează să fie calculată din termenul de 7 ani și 6 luni redus cu o treime. Noul
termen obținut, de 5 ani, este limita maximă de pedeapsă sub formă de închisoare,
care poate fi numită unui inculpat minor. La caz, limita minimă va fi de 3 ani, 6
luni.
d) La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea neconsumată în virtutea
prevederilor art. 81 CP, mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracțiune ce nu
constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre
pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea Specială din prezentul Cod
pentru infracțiunea consumată, iar mărimea pedepsei pentru tentativă de
infracțiune ce nu constituie recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul
celei mai aspre pedepse, prevăzute la articolul corespunzător din Partea Specială a
prezentului Cod pentru infracțiunea consumată.
Practică judiciară
 cu privire la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea de omor cu
aplicarea prevederilor art. 364/1 Cod de procedură penală RM: (Dosar
nr. 1ra-1537/2019)
Prin sentinţa Judecătoriei Cimişlia, sediul Central din 28 septembrie 2018
Iacovenco Polina a fost recunoscută vinovată de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 145
alin. (2) lit. e1) Cod penal, şi prin aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedur ă
penală, i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de 11 (unsprezece) ani închisoare, cu executarea
pedepsei în penitenciar pentru femei de tip închis.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a constatat că, Iacovenco Polina
la 22 iulie 2018, în jurul orelor 02:00 min., fiind în stare de ebrietate alcoolică, dîndu- şi seama
de acţiunile sale prejudiciabile, avînd scopul comiterii unui omor
intenţionat asupra unui membru de familie, aflîndu-se în domiciliul amplasat pe str.
Ştefan cel Mare nr.28 ap. 13, împreună cu membrii familiei sale şi anume mama sa
Emţova Natalia şi concubinul său Ciubotaru Ruslan, în urma consumului de băuturi alcoolice,
din cauza conflictului apărat spontan între Emţova Natalia şi Ciubotaru Ruslan, avînd în mînă
un cuţit de bucătărie, intenţionat, i-a aplicat o lovitură cu cuţitul dat în regiunea cutiei toracice
concubinului său Ciubotaru Ruslan, cauzîndui conform raportului de expertiză judiciară medico
- legală nr.201822C0086 din 05 septembrie 2018, leziuni corporale externe şi interne sub formă
de: plagă tăiat- înţepată oarbă a hemitoracelui stîng, penetrantă în cavitatea pleurală: lezarea

21
tegumentelor, secţionarea coastei IV din stînga, lezarea pericardului, peretelui anterior a
ventriculului drept a cordului, plagă transfixiată şi plagă tăiată a lobului superior a pulmonului
stâng - leziuni care au fost produse intravital cu puţin timp înainte de deces (0-30 min), în urma
acţiunii traumatice a unui obiect tăietor - înţepător, în timpul şi circumstanţele descrise în
ordonanţă, au legătură directă cu cauza morţii şi se califică ca vătămare corporală gravă;
excoriaţii pe faţă – leziuni care au fost produse în urma acţiunii traumatice a unui corp dur
contodent sau la lovirea de acesta, cu puţin timp înainte de deces, nu au legătură cu cauza
morţii şi se califică ca vătămare corporală neînsemnată; moartea cet. Ciubotaru Ruslan a
survenit cu aproximativ 24 - 48 ore înainte de necropsia medico - legală, în urma hemoragiei
interne acute, ca rezultat a plăgii tăiat-înţepate a hemitoracelui stîng, cu lezarea pulmonului
stîng şi cordului, fapt confirmat prin modificările patologice respective depistate la necropsia
cadavrului şi adeverite histologic, fapta a fost încadrată juridic în prevederile art. 145 alin. (2)
lit.e1) Cod penal, conform indicilor: omorul unei persoane, săvârşit asupra unui membru de
familie.
Împotriva sentinței au declarat apeluri : avocatul XXX, în numele inculpatei Iacovenco
Polina prin care a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi
hotărâri privind aplicarea pedepsei penale sub formă de închisoare pe un termen de 10 (zece)
ani. Apelantul în cererea de apel a invocat că, sentinţa instanţei de fond este una ilegală, urmînd
a fi casată în partea ce ţine de aplicarea pedepsei penale, reieşind din faptul că, fiind audiată în
cadrul cercetărilor judecătoreşti Iacovenco Polina vina sa în comiterea infracţiunii incriminate
a recunoscut-o integral, să căieşte sincer în cele comise. Faptul dat se confirmă şi prin cererea
înaintată, prin care Iacovenco Polina a solicitat examinarea cauzei în baza probelor
administrate în faza de urmărire penală, care a fost acceptată de instanţa de judecată. Totodată
Iacovenco Polina a solicitat că în caz, dacă va fi stabilită vinovăţia ei în comiterea infracţiunii
incriminate, să fie aplicată pedeapsa penală mai blândă.
A menţionat că, în urma examinării cauzei penale, de către instanţa de judecată, în
privinţa cet. Iacovenco Polina a fost stabilită pedeapsa penală sub formă de închisoare pe un
termen de 11 (unsprezece) ani, ignorînd faptul că acuzarea asolicitat pedeapsa penală sub formă
de închisoare pe un termen de 10 (zece) ani.
Prin decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 23 aprilie 2019,
apelurile declarate de către procuror şi avocat, au fost respinse ca fiind neîntemeiate şi menţinută
sentinţa primei instanţe fără modificări.
Verificând aspectele de drept operate de instanţa de fond la stabilirea şi
individualizarea pedepsei inculpatei Iacovenco Polina, colegiul judiciar a reţinut, că inculpata
Iacovenco Polina a comis infracţiunea prevăzute de art.145 alin.(2) lit. e1) Cod penal conform
22
indiciilor calificativi: omorul intenţionat, săvârşit asupra unui membru de familie, pentru care
prima instanţă, dând eficienţă prevederilor art. 7, 61,75 Cod penal i-a stabilit pedeapsa în
formă de închisoare pe termen de 11 (unsprezece) ani.
La stabilirea acestei pedepse instanţa de fond a reţinut drept circumstanţe
atenuante, autodenunţul inculpatei şi contribuirea activă la descoperirea infracţiunii, iar în
calitate de circumstanţă agravantă - în sarcina inculpatei Iacovenco Polina a fost reţinută
săvârşirea infracţiunii în stare de ebrietate.
La stabilirea pedepsei inculpatei Iacovenco Polina, instanţa de fond a ţinut cont de
prevederile art.364/1 alin.(8) Cod de procedură penală, „inculpatul care a
recunoscut săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să
se facă în baza, probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de
reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei
cu închisoarea.... Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se
aplică pedeapsa închisorii de 30 ani”.
Fapta imputată inculpatei Iacovenco Polina se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de
ani sau cu detenţiune pe viaţă. La fel instanţa de fond corect a aplicat
criteriile de individualizare a pedepsei stabilite la art.75 Cod penal.
Instanţa de fond just a reţinut ca circumstanţă agravantă săvîrşirea infracţiunii de
către Iacovenco Polina în stare de ebrietate. Nu este reţinut argumentul apărării
precum că instanţa de fond urma să reţină ca circumstanţă atenuantă - căinţa sinceră de cele
comise, or căinţa sinceră, recunoaşterea vinovăţiei nu pot fi valorificate ca o circumstanţă
atenuante prevăzută de art.76 alin.(l) lit.f) Cod penal, deoarece deja a constituit temeiul aplicării
procedurii simplificate şi aceleiaşi situaţii de drept nu i se acordă o dublă valenţă juridică
Instanţa de apel a menţionat, că instanţa de fond la stabilirea pedepsei a acordat deplină
eficienţă şi s-a condus de principiile generale de aplicare a pedepsei consfinţite în art. 61 alin. (2)
Cod penal, precum şi de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 75
Cod penal, ţinând cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei, circumstanţele faptei în care
s-a produs infracţiunea, consecinţele infracţiunii, personalitatea inculpatei care la locul de trai se
caracterizează pozitiv, faptul că ultima recunoaşte vina şi se căieşte de cele comise, cât şi poziţia
succesorului părţii vătămate, care ferm a comunicat în şedinţa de judecată, că urmează inculpata
să fie pedepsită conform legii, posibilitatea decorectare şi reeducare, prevenirea comiterii de noi
infracţiuni, stabilindu-i cet. Iacovenco Polina o pedeapsă care îşi va atinge scopul penal.
Prin urmare, colegiul judiciar a conchis că pedeapsa aplicată lui Iacovenco
Polina este în limitele prevăzute de lege.

23
 Împotriva Deciziei Curții de Apel Chișinău a declarat recurs inculpata Iacovenco Polina.
Recursul a fost declarat inadmisibil cu menținerea Deciziei Curții de Apel24.
Din analiza practicii judiciare la caz, se constată că instanţa la stabilirea
pedepsei a acordat deplină eficienţă şi s-a condus de principiile generale de
aplicare a pedepsei consfinţite în art. 61 alin. (2) Cod penal, precum şi de criteriile
generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 75 Cod penal.

Concluzii
  Instanţele trebuie să asigure aplicarea măsurilor aspre de pedeapsă faţă de
persoanele adulte care au săvîrşit infracţiuni grave, deosebit de grave şi 8
excepţional de grave, în special în ipoteza pluralităţii de făptuitori, precum grupul
criminal organizat şi organizaţia criminal.
Instanţele de judecată trebuie să ţină cont de faptul că enumerarea
circumstanţelor atenuante (art.76 CP) nu este limitativă. Recunoaşterea de către
24
Decizia Curții Supreme de Justiție din 29 octombrie 2019 (Dosar Nr. 1ra-1537/2019)
24
instanţa de judecată a altor circumstanţe stabilite în şedinţă de judecată drept
atenuante trebuie să fie indicată în partea descriptivă a sentinţei.
Pot fi recunoscute drept circumstanţe agravante numai acele împrejurări,
care sînt strict prevăzute de lege, stabilite de organele de urmărire penală şi incluse
în conţinutul rechizitoriului.
În cazul în care vreuna din circumstanţe agravante enumerate în art.77 CP
imputată inculpatului, fiind cercetată în şedinţă judiciară, nu şi-a găsit confirmare,
aceasta urmează a fi exclusă din învinuire, din oficiu, de către instanţa de judecată,
cu indicarea motivelor în partea descriptivă a sentinţei.
În cazurile în care circumstanţa ce atenuează sau agravează răspunderea
penală (art.76-77 CP) este indicată în dispoziţiile articolului Părţii speciale a
Codului penal, ca semn al componenţei infracţiunii, în conţinutul variante-tip sau
în conţinutul variantelor agravate, ea nu poate fi luată în considerare la stabilirea
pedepsei pentru această infracţiune.
În cazul în care instanţa de judecată a constatat circumstanţe atenuante şi a
redus pedeapsa, după caz pînă la minim, aceste circumstanţe nu mai pot servi
temei de aplicare a prevederilor art.90 Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiaşi
situaţii de drept i se acordă o dublă valenţă juridică.
Una din deficienţele esenţiale o constituie faptul că numeroase instanţe
judecătoreşti nu clarifică datele care se referă la persoana vinovatului şi la persoana
victimei, precum şi la relaţiile dintre ele, la comportarea victimei în timpul
comiterii infracţiunii.
Nu toate instanţele iau măsuri pentru elucidarea cauzelor şi condiţiilor care
au contribuit la săvîrşirea omorurilor.
Sentinţa poate fi bazată doar pe probe care au fost cercetate direct,
multilateral, complet şi obiectiv în cadrul şedinţei de judecată.
Instanţele judecătoreşti trebuie să cerceteze minuţios toate circumstanţele
infracţiunilor săvîrşite prin omor. Concluziile instanţei judecătoreşti cu privire la
vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, încadrarea infracţiunii săvîrşite şi aplicarea
pedepsei urmează să fie motivate în sentinţă, indicîndu-se probele cercetate.
25
 Ţinînd cont de faptul că motivele şi metodele infracţiunilor săvîrşite prin
omor au o importanţă deosebită pentru aprecierea corectă a celor săvîrşite şi pentru
stabilirea pedepsei, instanţele judecătoreşti urmează să clarifice în toate cazurile
aceste circumstanţe şi să le indice în sentinţă25.
Stabilind pedeapsa pentru infracţiunea de omor, instanţele judecătoreşti
urmează să ia în consideraţie toate circumstanţele în care a fost savărșită această
infracțiune: tipul intenţiei, motivul şi scopul, modul, condiţiile şi etapa de săvîrşire
a infracţiunii, gravitatea urmărilor, persoana vinovatului şi circumstanţele cauzei
care atenuează sau agravează răspunderea. De asemenea, vor fi examinate datele
referitoare la persoana victimei, relaţiile ei cu făptuitorul, precum şi
comportamentul ei în timpul comiterii infracţiunii.

BIBLIOGRAFIE:

I. Acte normative:
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Adoptată la New York, la 10
decembrie 1948. Republica Moldova a aderat la Declaraţie prin Hotărîrea
Parlamentului nr. 217-XII din 28.07.1990. Publicată în ediţia oficială “Tratate
internaţionale”, 1998, Volumul I.
2. Codul penal: Legea Republicii Moldova nr. 985- XV din 18 aprilie 2002. În:
MO al RM, 2002, nr. 128-129. În vigoare din 12 iunie 2003.
3. Codul de procedură penală: Legea Republicii Moldova nr. 122-XV din 14
martie 2003. În: MO al RM, 2003, nr. 104-110. În vigoare din 12 iunie 2003.
25
Hotcă Mihai Adrian. Individualizarea judiciară a pedepselor. Concept și feluri, București, 2019, p. 209-210.
26
4. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova “Cu privire
la practica judiciară în cauzele penale privind infracţiunile săvârşite prin omor (art.
145-148 CP al RM”, Nr. 11 din 24.12.2012. În: Buletinul Curții Supreme de
Justiție a Republicii Moldova . 2013, Nr. 6.
II. Manuale și monografii:
1. Brînza Sergiu, Stati Vitalie, Tratat de drept penal. Volumul II, Chişinău 2015.
2. Barbăneagră Alexei ş.a. Codul penal al Republicii Moldova, Comentariu.
Chişinău, 2003.
3. Boroi Al, Infracţiuni contra vieţii, Editura Naţional, 1996.
4. Bulgăr Gh, Dicţionar de sinonime, Bucureşti 2012.
5. Botnaru S., Grama M., Şavga A., Grosu V. Drept penal. Partea Generală. -
Chişinău: Cartier Juridic, 2005.
6. Dobrinoiu V., Drept penal partea specială, Vol. I, Bucureşti 2000.
7. Diaconescu Gheorghe. Infracţiunile în Codul penal român. Editura Oscar Print.
Bucureşti 1997.
8. Groza D. Libertatea de apreciere a judecătorului în materia sancţiunilor şi
măsurilor neprivative de libertate. Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2011.
9. Ulianovschi Gh, Popescu Dorin, Puică Viorica et.al. Ghid cu privire la aplicarea
pedepsei, Chișinău, 2014.
10. Hotcă Mihai Adrian. Individualizarea judiciară a pedepselor. Concept și feluri,
București, 2019.
III. Practică judiciară

1. Decizia Curții Supreme de Justișie din 28 februarie 2020, Dosar nr. 1ra-
785/2020.
2. Decizia Curții Supreme de Justiție din 05 iulie 2018, Dosar nr. 4-1re-
156/2018.
3. Decizia Curții Supreme de Justiție din 29 octombrie 2019 , Dosar Nr. 1ra-
1537/2019.
4. Decizia Curții Supreme de Justiție din 22 ianuarie 2019 (Dosar Nr. 1ra-
45/2019).

27
28