Farmacognozie generală

Cursul 1
AMF 1

Farmacist
ILIES CLAUDIA STELIANA
 Farmacognozia este știința care are drept obiect cunoașterea produselor naturale de
origine vegetală și animală utilizat de direct ca medicament sau care servesc drept sursă la
prepararea medicamentelor.
Produsul vegetal poate fi constituită din întreaga plantă sau numai din anumite părți
de plantă:organe subterane, scoarță, frunze, flori, fructe și semințe, muguri care conțin
substanțe farmacologic active. Tot ca produse vegetale sunt considerate și uleiurile volatile,
rășinile balsamuri, legumele, uleiurile grase, etc care se obțin prin diverse metode de extracție
și presare.
Folosirea termenului de produs vegetal urmărește totodată înlocuirea denumirii vechi
de drog care astăzi este utilizată frecvent pentru produsele care sunt folosite de toxicomani
(stupefiante halucinogene, etc).
Farmacognozia studiază produsele vegetale sub toate aspectele în afară de acțiune al
lor fiziologică care formează obiectul farmacodinamiei.
Etimolgie
Numele de farmacognozie derivate de la cuvintele grecești farmakon care înseamnă
medicament și gignosco care înseamnă cunosc.
Obiectul de studiu al farmacognozie include:
- Studierea plantelor medicinale ca surse de substanțe farmacologic active.
- Determinarea resurselor de plante medicinale.
- Normarea și standardizarea produselor vegetale aici sunt perfecționate metodele
determinării identificării și calității produselor vegetale.
- descoperirea noilor remedii de origine vegetală în scopul elaborării unor medicamente
mai eficiente.
Cunoștințele dobândite la studierea farmacognozie sunt necesare pentru
farmacodinamie și toxicologie, căci nu se poate vorbi de acțiune farmacodinamică sau de
toxicitatea unui produs până nu se cunoaște compoziția chimică a acestuia.

Compoziția chimică a plantelor medicinale

Plantele posedă o biodiversitate uimitoare în schimbul de substanțe și au capacitatea de

a sintetiza dioxidul de carbon apă și substanțe anorganice o cantitate însemnată de diferiți
compuși.
În organismele vegetale au fost identificate 21 de elemente printre care 16 (hidrogen,
carbon, azot, oxigen, fosfor, sulf, sodiu, potasiu, calciu, clor, mangan, fier, cobalt, cupru, zinc,
magneziu) se întâlnesc la toate organismele vii, iar 5 – bor aluminiu vanadium molibden iod
numai la câteva specii.

1
 Cei mai simpli compuși anorganici (CO2, H2O, no3, sulfit, fosfat) furnizează plante
șase elemente de bază: carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf și fosfor, din care se formează
majoritatea compușilor: albumine, acizi nucleici, glucide, lipide, etc
Apa

Are un rol însemnat în procesele vitale ale plantei ea prezintă mediul în care se petrec toate
procesele biochimice caracteristice organismului viu. Conținut ulei în plante se găsește în 40
până la 90% și variază în dependență de organele plantei.

Metaboliții primari

Sunt toate substanțele care intră în compoziția plantelor pot fi împărțite în două grupe:
organice și minerale.
Substanțele organice la rândul lor se împart în: metaboliți primari și secundari.
Substanțele biosintezei primare sunt reprezentate de: albumine glucide lipide fermenți
și vitamine.
Albuminele au un rol însemnat deoarece constituie masă principală a protoplasmei.
Albuminele sunt fermenții /catalizatori ai tuturor transformărilor biochimice. Se deosebesc de
albumine simple - proteinele și albuminele compuse numite proteide.
Aminoacizi sintetizați de plante se împart în două grupuri: proteinogenici, adică
aminoacizii, care intră în compoziția albuminelor și neproteinogenici – adică aminoacizii care
nu intră în compoziția albuminelor dar se întâlnesc în plante în stare liberă.
În natura sunt cunoscuți 20 până la 25 de aminoacizi care intră frecvent în natura
proteinelor. Opt dintre ei sunt socotiți aminoacizi esențiali: triptofanul, fenilalanina, lizina,
trenoină, velină, leucina, metionina, izoleucina. Aceștia nu se sintetizează în organismul uman
fiind aduși în organism sub formă de aport alimentar. Sunt cunoscuți mai mulți de 200 de
aminoacizi neproteinogenici, care participă în schimbul de aminoacizi ai plantelor.
Sunt cunoscute câteva grupe de proteine dintre care cele mai răspândite sunt albumina
și globulina. Ultima constituie masa principală a albuminelor semințelor oleaginoase.
Proteinele reprezintă compuși ai albuminei simple cu componenți ne albinoși. Ele se
clasifica după natura părților ne albinoase: fosfoproteide, lipoproteide, glucoproteide,
cromoproteide, metaloproteide, nucleoproteide. Lipoproteidele însoțesc grăsimile.
Glucoproteidele intră în componența mucilagii lor. Nucleoproteinele constituie una dintre
principalele grupe de Albumine ce au o mare însemnătate în toate procesele care se petrec în
organismele vii inclusiv în plantele medicinale. Ele reprezintă compuși albuminelor simple cu
acizii nucleici. Cele mai intime procese vitale – sinteza albuminelor, creșterea, transmiterea
proprietăților ereditare - se petrec cu participarea acizilor nucleici care se află în nucleul
celulelor plastide mitocondrii cromozomi și în fracția solubila celulelor.

2
 Acizii nucleici prin hidroliză se descompune în trei tipuri de substanțe: baze azotice
( purinice și pirimidinice), zaharuri (pentoze, riboza și dezoxiriboza) și acidul fosforic. Se
deosebesc două tipuri de acizi nucleici de bază: ribonucleic – ARN și dezoxiribonucleic –
ADN. În compoziția ARN intră riboza citozina uracilul adenina guanina acidul fosforic; În
compoziția ADN ului dezoxiriboza citozina timina 5-metilcitozina, guanină și acidul fosforic.

Glucidele
Reprezintă o clasă mare de compuși naturali care prezintă substanțe organice alcătuite
din carbon, oxigen și hidrogen. Cei mai simpli reprezentanți ai glucidelor sunt
monozaharidele sau monozele. Un induse între ele manos le formează compuși care cresc în
masă și se complică după structură, numiți oligozaharide, iar cei macromoleculari
poliholozide - polizaharide sau polioze.
După rolul fiziologic îmi plante glucidele se pot împărți în trei grupuri:
- Metaboliți monozaharide și oligozaharide participante în procesele biologice și care
servesc ca substanțe inițiale în sinteza secundară;
- Substanțe de rezervă unele grupe de poliholozide (amidon inulină) și în unele cazuri
monozaharide și oligozaharide;
- Substanțe structurale (celuloza).

Lipidele
Include două grupuri de compuși naturali: grăsimi și lipoide. Lipidele se găsesc în
toate componentele plantei ele se depozitează în cantități însemnate în semințe și fructe; ele se
pot afla sub formă de grăsimi de rezervă sau pot fi conțin structura are ai celulelor
protoplasmei. Lipidele constituie materialul de rezervă necesar procesului dezvoltării
embrionului, sau este folosit ca material energetic.
La oxidarea completă din lipide 1g = 9.5kcal, 1g de albumine/proteine=5.5kcal, 1g
de glucide=4.1kcal. Lipidele protoplasmatice constituie parte componentă a celulei și
îndeplinesc rol însemnat în reglarea permeabilității celulelor și reprezintă rezerve concentrat
de energie; lipidele și lipoproteinele intră în componența membranelor biologice ale celulelor.
Substanța de bază secretată de cuticule este cutina, în compoziția căreia intră acizi
grași solizi. Cu tine este acoperită cu un strat subțire de ceruri vegetale, ceea ce oferă un
caracter hidrofob fiind foarte puțin permeabilă pentru apă. De exemplu, în cuticula fructelor
merele Răchițele în stratul cutinic se găsește sub formă de incluziuni cristale de compuși
triterpenice în special cei ai acidului ursolic.

Fermenții
Majoritatea reacțiilor chimice în organismele vii se petrec cu participarea fermenților.
Există două clase de fermenți monocomponenți și bicomponenți. Fermenții monocomponenți
care conțin numai albumine, deci fermentul tipic este pepsina, ia descompune albuminele în

3
peptone și polipeptide. Activitatea fermentului monocomponent depinde de anumite grupe
chimice care se numesc centre active, la degradarea centrului activ segmentul își pierde
activitatea sa catalitică. Fermenții bicomponenți constau din albumină și partea nealbuminoasă
legată de el numită cofactor sau coferment.
Fermenții se împart în șase categorii în funcție de tipul reacției catalizate avem
oxidoreductaze, transferaze, hidrolaze, lidaze, izomeraze, ligaze.

Vitaminele
Reprezintă compuși cu greutate moleculară mică și structură chimică diversă fiind
necesari în procesele biochimice și fiziologice. Sunt legate cu fermenții și foarte des intră în
grupele active ale fermentilor bicomponenți, devenind cofermenți. În produse vegetale
vitaminele sunt componenți foarte stabili iar unele dintre ele se acumulează în cantități
considerabile.
Acizi organici
Sunt cele mai răspândite substanțe în plante unele plante pot acumula cantități
însemnate de acizi organici.
Rolul acizilor organici este însemnat și diverse de exemplu se formează ca substanțe
inițiale în procesul fotosintezei. Reacția de fixare a bioxidului de carbon din atmosferă în lipsa
luminii în timpul căruia are loc furnizarea acizilor organici produsul stabil al fixației este
acidul malic care are rol important în ciclul respirator al plantei precum și în schimbul
substanțelor nutritive.
De asemenea acizii organici participă la respirația plantelor ca proces biologică
important caracteristic organismelor vii fiind un compus intermediar dar descompunerea
glucidelor în dioxid de carbon și apă; cu ajutorul acestora se face legătura între respirație și
biosinteza globulinelor grăsimilor și altor substanțe.
Sinteza hemoglobinei și a clorofilei se înfăptuiește cu participarea a acizilor organici
dintre ei acidul propionic, este inelul de neînlocuit în moleculele acestor pigmenți biologici
importanți. Participă la sinteza poliholozidelor secundare (substante pectice, gume mucilagii),
păstrând structura constituenților lor – monozaharidele(acizi uronici).

Metaboliti secundari
Sunt substanțele biosintezei secundare în plante se clasifică numeroși compuși care
formează trei clase mari principale alcaloizi, terpenoide și compuși fenolici. Toți acești
compuși participă la schimbul de substanțe care se petrece în organismul vegetal și împlinesc
anumite funcții necesare plantei. Dintre ei de exemplu acidul oxichinonic nu se acumulează în
plante și ca de regulă după formare imediat sunt cheltuiți de plante în alte scopuri biosintetice.
Alte substanțe (alcaloizi, uleiuri volatile, substanțe tanante, etc.), invers au tendința de
a se acumula deseori în așa cantități care dau posibilitate de a folosi plantele care conțin ca
surse pentru aceste substanțe.

4
 Substanțele minerale
Acestea se împart în două grupuri
- Macroelemente: potasiu, sodiu, calciu, magneziu, siliciu, clor, fosfor- conținutul lor
se dozează prin ardere din cenușă prin măsurare în sutimi de procent.
- Microelementele: fier, cupru, zinc, iod, bor – conținutul lor se dozează prin ardere din
cenușă prin măsurare în miimi de procent.
Fosforul se găsește sub formă de acid fosforic și intră în componența ATF.
Fierul cupru molibden și alte elemente participă la formarea multor fermenți.
Magneziul este partea componentă stabilă a clorofilei activează fermenții care
reglează descompunerea și transformarea glucidelor. sărurile de calciu și magneziu ai acizilor
picti nici constituie baza pectinei membranelor mijlocii care unesc între ele pereții celulelor.

Variabilitatea compoziției chimice a plantelor medicinale

Formarea și acumularea în plante a substanțelor farmacologic active este un proces

dinamic care se schimbă în ontogeneza plantei și depinde de asemenea de un șir de factori
ai mediului înconjurător. În procesul ontogenezei dezvoltării individuale planta trece
fazele de la embrionul la dezvoltare vegetativă înflorire fructificare până la vestejire.
fiecare celulă fiecare organ al plantei mai întâi cresc apoi ating anumite dimensiuni în
timp oarecare împlinesc funcțiile lor proprii după ce mor. ontogeneza este însoțită de
schimbări caracteristice în metabolismul. Dar totodată schimbărilor în metabolismul
albuminelor, glucidelor, lipidelor duc în sine schimbări în dinamica formării produselor
biosintezei secundare.
Conținutul calitativ al substanțelor farmacologică active poate fi diferit de la
diverse organe în aceeași plantă.
De exemplu, în organele subterane ale lemnului dulce există acidul glicirizinic, iar
în părțile aeriene alți compuși terpenici. De exemplu, cantitate de ulei gras în semințele de
ricin sporește încontinuu de la faza maturizării în lapte până la faza maturării depline a
semințelor și această sporire constituie aproape sută la sută. Un alt exemplu este cantitatea
de mentol asociat și liber în uleiul volatil de mentă se mărește în perioada de înflorire a
plantei. Unele plante își pot schimba conținutul calitativ al substanțelor active ca de
exemplu uleiul volatil de coriandru compoziția căruia se deosebește radical în perioada a
maturizării în lapte a fructelor față de perioada maturizării depline.
Compoziția chimică a plantelor se schimbă de asemenea în dependență de regimul
de iluminare. Unele plante iubesc locurile deschise și lumina solară stimulează formarea
în ele a principiului activ, aici vorbim de plante cu ulei volatil, pentru alte plante sunt
necesare locurile întunecoase pentru dezvoltare și pentru acumulare principiilor active de
exemplu rostopască.

5
 Principiile active

Substanțele farmacologic active sunt substanțele metabolismului secundar

(alcaloizii, saponozidele, heterozide cardiotonice, flavonoizide, cumarine, etc), dar pot fi
și substanțe ale metabolismului primar - vitamine, lipide, glucide.
Deoarece în produsele vegetale există un complex întreg de substanțe farmacologic
active trebuie evidențiat una sau câteva substanțe farmacologic active care determină
virtutea terapeutică a plantei, aceste substanțe farmacologic active se numesc principii
active.
Toate celelalte substanțe care se conțin împreună cu principiile active se consideră
însoțitoare. De exemplu, saponozidele conținute în frunzele de degețel contribuie la
dizolvarea și asimilare heterozide lor cardiotonice accelerând acțiunea lor. Pe lângă
principiile active plantele mai conțin și substanțe toxice de exemplu, scoarța proaspătă de
crușin conține derivați ai antranolului, iar semințele de ricin conțin toxalbumina.

Obținerea produselor vegetale

Acest proces include a privire la corectitudinea păstrării lor. Factorii care influențează
creșterea, maturitatea plantelor precum și prelucrarea lor sunt:
Condițiile atmosferice.
Datorită condițiilor atmosferice diferențiale de la an la an, plantele medicinale se
dezvoltă și ajung la maturitate la termene diferite în decursul anilor și chiar în cadrul aceluiași
an. De exemplu, mușețelul se recolta în a treia decadă a lunii aprilie însă dacă se produce o
desprimăvărare timpurie, momentul optim de recoltare poate fi amânat până în prima decadă a
lunii mai.
Condițiile de sol
Momentul optim de recoltare is a influențat și de componentă a solului pe care cresc
plantele. de exemplu dacă mușețelul crește pe terenuri nisipoase înflorește mult mai repede
decât cel pe terenuri grase sau terenuri agricole normale.
Expoziția și lumina
Terenurile cu expoziție sudică plantele înfloresc mai repede decât cele cu expoziție
nordică sau estică, aici ele răsar mai timpuriu datorită faptului că zăpada se topește mai
devreme iar Pământul se încălzește mai ușor. de asemenea pe terenurile puternic cu umbrite
din cauza vegetației etajelor superioare plantele ajung mai târziu la momentul optim de
recoltare decât cele care cresc pe un teren în neumbrit.

6
 Altitudinea
Influențează puternic momentul optim de recoltare, de exemplu la șes înflorirea se
produce mai devreme decât pe deal sau munte.
Nerespectarea momentului optim de recoltare scade în măsură însemnată și cantitate
de principii active din plantă deci calitatea produsului obținut va fi inferior inferioară deoarece
principiile active se formează și se acumulează un anumite organe ale plantei momentul
recoltării trebuie să fie ales atunci când organul respectiv sau acumulat cantități maxime ale
substanței respective.
Un alt exemplu, frunzele de lăcrămioare adunate cu 10-14 zile eu înainte de înflorire
sunt de două ori mai bogate în substanțe active, decât în perioada de înflorire. Rădăcinile de
strigoaie recoltate când planta încă nu sa dezvoltat sau toamna după ce parte a aerian să aveți
stejat au un conținut mai mult de el ca Luis decât în perioada de creștere a plantei când
substanțele active migrează în partea superioară tulpină frunze și flori. Florile de salcâm
galben sex sub formă de boboci dezvoltați cu mult înainte de a se desface corola deoarece
procentul de rutozida este mai mare în timp ce după deschiderea completă a florii procentul
este foarte scăzut.
Organele subterane
Recoltarea organelor subterane se face primăvară timpurie sau toamna târzie în această
perioadă părțile subterane conțin cea mai cea mai mare cantitate de principii active deoarece
în restul timpului principiul activ, urcă în partea aeriană reducând considerabil cantitatea
principiului activ. Rădăcinile plantelor bienale se culeg toamna în primul an de vegetație în
decursul iernii sau primăvara celui de al doilea an cât mai timpuriu ca să nu apară primele
semne de dezvoltare. Recoltarea plantelor anuale se realizează cu putin puțin timp înainte de
înflorire. rădăcinile cu un conținut bogat în amidon și mucilagii se recoltează pe cât posibil
dimineața deoarece sa constatat că nu are aceste substanțe migrează în părțile verzi în rădăcini
în rădăcini.
Muguri foliari
Se formează toamna,iar recoltarea lor se face primăvara timpuriu când planta își
intensifică activitatea ei de vegetație recoltarea se termină când solzișorii care acoperă
mugurii încep să se desfacă mugurii plesnesc și se alungesc. Se interzice recoltarea mugurilor
terminali de pe tulpină principală a coniferelor deoarece prin aceasta va fi oprită creșterea lor
în înălțime.
Frunzele
Recoltarea frunzelor are loc primăvara atunci când acest organ este ajuns la dezvoltare
normală ia variază de la specie la specie. În cazul erba celor recoltarea adecvată corespunde
epocilor de înflorire de asemenea frunzele care conțin uleiuri volatile urmează să fie recoltate
pe timp noros iar cele celelalte pe timp cu vreme cu soare.
Florile
Recoltarea florilor are loc cu puțin timp înainte de înflorire adică în boboc(salcâm
japonez) și în timpul înfloririi la mușețel, albăstrele; însă nici un caz mai târziu după ce
floarea sa trecut. Timpul cel mai prielnic pentru recoltarea florilor este în jurul prânzului pe

7
vreme uscată de obicei însorită,florile se recoltează de obicei întregi rupe în dusei cu codiță
cât mai scurtă unele se culeg numai petalele lumânărică albăstrele.
Părțile aeriene
Recoltarea se face când planta este înflorită în așa fel ca produsul vegetal rezultat să
conțină cât mai multe flori. Nu se va recolta partea lignificată a plantelor, lipsită de ramuri, cu
frunze, când plantele au crescut deja prea înalte, se recoltează numai vârfurile 20-25 de cm
împreună cu ramurile, nu se recomandă recoltarea prin smulgere. Recoltarea se realizează pe
vreme uscată rupânduse cu ajutorul secerei.
Semințele
Se recoltează când au ajuns la maturitate iar în cazul fructelor care le conțin sunt
dehiscente înainte de desfacerea lor spontană.
Recoltarea scoarței
Scoarța poate fi recoltată de pe tulpini ramuri iar și de pe rădăcini momentul optim
recoltării este primăvară până în momentul formării frunzelor, deoarece o parte din această
perioadă scoarța conține o cantitate suficientă de principii active, iar pe de alta parte se poate
desprinde ușor de parte lemnoasă a organului respectiv. Indiferent de anotimp scoarța se
recoltează doar pe vreme uscată fără umiditate și cu soare excepție făcând după cum am
precizat organele care conțin uleiuri volatile.
Următoarea operație este pregătirea în vederea uscării la materialului vegetal este
foarte important ca acest procedeu să fie realizat înainte pentru a evita o prelucrare ulterioară.
De exemplu, florile de mușețel culese de la început operația de selectare și de înlăturare a
altor flori asemănătoare este aproape imposibilă după uscare.
Pregătirea plantelor în vederea uscării constă în fasonarea și îndepărtarea tuturor
componentelor străine organice și minerale precum și a impurităților care pot fi:
- Corpuri străine organice aici putem avea alte plante în afară de planta culeasă,
- Corpuri străine minerale aici putem avea nisip pământ praf pietricele care pot fi
amestecate împreună cu recoltarea.
- Impuritățile îți mai sunt și alte părți din plantă medicinală decât produsul vegetal necesar.
- ca și corpuri străine organice sau minerale și impurități pot fi și unele părți din plantă
decolorate sau brunificate.

Uscarea produselor vegetale

Acest procedeu diferă în funcție de produsul vegetal supus uscării. Se impune o

abordare diferențiată în funcție de:
-textura și conținutul în apa ale acestuia,
-natura principiilor active și a conținutului enzimatic din organele supuse deshidratării.

8
 În afară de activitate enzimatică după recoltare și în timpul uscării planta sau organul
recoltat oferă un mediu prielnic dezvoltării diferitelor microorganisme. Astfel plantele care
conțin între 15-20% apă dezvoltă mucegaiuri în timp ce majoritatea plantelor medicinale care
conțin în stare proaspătă 45-95% apă dezvoltă bacterii și microorganisme.
Pentru a nu fi expuse alterării și pentru menținerea aspectului și conținutului în
principii active majoritate produselor uscate din plante trebuie să conțină numai mult de 14%
apă.
Pentru o bună conservare se consideră maxim următoarele procente de umiditate:
scoarța 13- 14%, frunzele 8- 14%,
părțile aeriene 12- 14%, semințele 10- 13%,
mugurii 14- 15%, florile 7- 14%,
fructele 13- 18%, rizomii 12- 14%.

Uscarea corectă necesită cunoașterea structurii chimice a principiilor active existente

în produsele vegetale culese. astfel produsele vegetale care conțin uleiuri volatile temperatura
maximă nu trebuie să depășească 30-35 grade Celsius, iar cele cu heterozide și alcaloizi 50-80
de grade Celsius.
Uscarea plantelor medicinale se poate realiza prin două căi și anume naturală în aer
liber la soare sau la umbră și artificială.
Uscare la soare
Este cea mai economică metodă utilizată pentru anumite părți ale plantei ca rădăcinile
rizomi scoarțele mugurii fructele semințele a căror conținut este mai stabil sub acțiunea
razelor solare neputând degrada aspectul comercial al produsului.
Uscare la umbră
Este cea mai răspândită metodă în zonele climaterice instabile și mai ales în regiunile
deluroase sau montane, uscarea se face la umbră podul clădirilor orice încăperi goale și o
pune și magazie în prealabil dezinfectate curățit a și reparate se vor creea posibilități de
aerisire continua.
Între o încăpere se recomandă să se usuce un singur produs pentru a evita amestecul și
împrumutarea reciprocă a mirosului. cantități exprimate în gram pe metru pătrat:
Florile 250 -500 g/M2
Frunzele și părțile aeriene 500 – 1000
Scoarță și rădăcini 1000 – 2000
Durata uscării depinde foarte mult de materia primă care este supusă uscării dar și de
perioada în care se efectuează recoltarea.
Uscarea artificială

9
 Sunt două tipuri de scări uscarea cu aer rece și uscare cu aer cald.
Uscătorul cu aer rece este o construcție simplă care poate fi amenajată în magazii
poduri grajduri neutilizate. Acest uscător este alcătuit dintre un ventilator puternic care suflă
aerul în mediul înconjurător pe conducte montate în pardoseală încăperii. Uscarea prin această
metodă se recomandă speciilor ierboase care au conținut tradus în apă și conțin uleiuri volatile,
care prin uscarea calda ar produce evaporarea uleiului volatil din plantă.
Prin uscare produsul suferă o serie de modificări datorită pierderii apei volumul său
scade singurele care nu își modifică forma sunt scoarțele rădăcinile și semințele, în timp ce
frunzele fructele și părțile aeriene își modifică volumul și se încrețesc. Culoarea produsului
vegetal uscat trebuie să rămână însă neschimbată, frunzele rămân verzi florile își păstrează
culoarea naturală. O uscare realizată în mod corect este cea în care culoarea produsului
vegetal rămâne neschimbată.
Aducerea produsului vegetal în stare finită
Produsele vegetale ajunsei la depozitele centrale sunt recepționate atât calitativ, cât și
cantitativ, verificând umiditatea acumulată în timpul transportării, acest lucru necesită o
uscare suplimentară, pentru a evita mucegăirea sau alterare a produsului vegetal. Înainte să fie
livrate produsele vegetale sunt controlate cu mare atenție pe masa de prelucrare. Aceste
operații se face manual la Flori, frunze, părți ariene și rădăcini, prin această operație se
îndepărtează praful existent pământul și nisipul.
Ambalarea și etichetarea produselor vegetale
Produsele vegetale trebuiesc păstrate în pungi de hârtie duble pergamente în cutii de
lemn sau de carton în conformitate cu cerințele documentației tehnice de păstrare.
Etichetarea produsului vegetal înseamnă inscripționarea Pe ambalaj a denumirii
asociației care a care a efectuat recoltarea produsului vegetal denumirea produsului vegetal
greutatea netă precum și termenul de expirare.
Depozitarea produselor vegetale
După ambalare produsele vegetale sunt depozitate în camere speciale prevăzute cu
termohidrometre, pentru a asigura o buna pastrare a lor.
Clasificarea produselor vegetale
În studiul farmacognozie y se folosesc mai multe criterii de clasificare a produselor
vegetale cu avantajele și dezavantajele lor.
Clasificarea morfologică
Ea presupune identificarea produselor vegetale a unei plante după organele separate
ale plantei, respectiv aici avem părți aeriene ale plantei, frunze, flori, fructe, rizomi, rădăcini,
tuberculi, bulbi.
Avantajele acestui criteriu sunt caracterele macroscopice și microscopice ale
produselor vegetale în schimb nu pot fi identificate diferite principii active care sunt conținute
de anumite părți ale plantei. De exemplu, frunzele de măselariță conțin alcaloizi, de degețel

2
conțin heterozide cardiotonice, frunzele de mentă conțin uleiuri volatile,iar pentru fiecare
dintre aceste produse vegetale sunt necesare condiții de colectare uscare și păstrare diferite.
Clasificarea botanică
Este inrudirea filogenetică a plantelor, de exemplu avem produse vegetale care conțin
părți ale unor plante din familia Apiaceaesau din familia Laminaceae. Această clasificare fiind
necesară pentru identificarea familiilor din care face parte planta a cărui produs vegetal ne
interesează.
Clasificarea farmacodinamică și farmacoterapeutică
Această clasificare este utilă în cazul produselor vegetale a căror proprietăți
farmacodinamice sunt identice și sunt utile în terapeutică, ca dezavantaj unele produse
vegetale au acțiuni sau întrebuințări diferite, putând fi folosite în cadrul mai multor grupe
farmacologice.
Clasificare chimică
Din această grupă fac parte produsele vegetale care au structură chimică a principiilor
active și acțiune pharma dinamică identică. De exemplu, produsele vegetale care conțin
terpinoide, alcaloizi heterozide, compuși fenolici etc.
Standardizarea produselor vegetale
Standardizarea presupune stabilirea și folosirea anumitor reguli în scopul sistematizării
activității în domeniu determinat în folosul și cu participarea tuturor părților cointeresate. În
acest sens în folosite documente tehnice de normare cum ar fi farmacopeea mamografi
farmacopeice etc.
Farmacopeea( provine din grecescul farmacon care înseamnă remediu și poiein care
înseamnă a face) reprezintă o culegere de de monografii farmacopeice, metode de analiză și
alte specificări normative indicațiile căruia sunt obligatorii pentru toate instituțiile și
întreprinderile antrenate în prepararea păstrarea controlul și celor care utilizează produsele
vegetale. La noi în România există farmacopeea ediția a zecea în care sunt descrise o serie de
monografii ale produselor vegetale.

3
4