REPARTITIA APEI IN ORGANISM

Apa totala – reprezinta in medie 60 –70% din greutatea corporala şi

variaza in funcţie de sex, virsta, greutate precum şi de ţesutul
explorat: ţesutul nervos conţine aproximativ 82-85% apa, cordul şi
rinichiul aproximativ 75-80%, osul 30% iar dintele 10% . La
barbatul tinar apa totala reprezinta 50 – 70% din greutatea
corporala, la femeia adulta 44-65% din greutatea corporala, la nou-
nascut in medie 75%, iar la virsta de 5 ani ajunge la 65% din
greutatea corporala.
Dupa 50 de ani, cantitatea apei libere incepe sa scada in special
prin scaderea apei intracelulare. Deoarece grasimile sunt hidrofobe, in
celulele adipoase este reţinuta o cantitate mai mica de apa. Ca urmare,
indivizii cu cantitaţi mai mari de grasime au proporţional mai puţina
apa şi tendinţa de a fi mai susceptibili la dezechilibrele fluidice care
produc deshidratari.
Apa totala libera este repartizata in doua sectoare principale (tabel
nr. X):
sectorul intracelular (45-50% din greutatea corporala)
sectorul extracelular, in constituţia caruia apa se afla in proporţie de
20% din greutatea corporala, este separat de sectorul celular pin
membrane celulare.
Apa din sectorul extracelular este repartizata in mai multe
compartimente:
compartimentul intravascular - 5% din greutatea corporala. Format
din apa plasmatica este compartimentul cu cea mai activa circulaţie,
prin intermediul sau fiind conduse lichidele spre interstiţiu şi ţesuturi
şi eliminaţi cataboliţii sau excesul de lichide. Explorarea acestui
sector, uşor de realizat, reprezinta un indicator pentru studiul
dinamicii hidroelectrolitice a organismului.
compartimentul interstiţial (15% din greutatea corporala) cuprinde
apa situata intre membrana celulara şi capilara
compartimentul transcelular (1,5% din greutatea corporala) se refera
la lichidul cefalorahidian, la mediile lichidiene oculare şi articulare şi
la lichidele din seroase.
compartimentul hidric din ţesutul conjunctiv dens (cartilaje şi oase)
reprezinta 10% din greutatea corporala. Apa acestui compartiment
se deplaseaza lent şi are schimburi foarte reduse cu restul
lichidelor organismului, aceasta fiind explicaţia pentru care unii
autori nu o inglobeaza in sectorul extracelular.
 Apa din organism Barbat Femei Nou-
e nascut
Apa totala 50 – 45 - 65 75
70
Sector celular 40 30 35
Sector extracelular 20 20 40
Compartiment intravascular 4 4 4
Compartiment interstiţial 16 16 35
Compartiment transcelular 1,5 1,5
Compartimentul din ţesutul 10 10
conjunctiv dens (cartilaje, oase)

Dezechilibre hidroelectrolitice: tipuri, definitie

Dezechilibrele hidroelectrolitice se manifesta prin modificarea
celor 2 componente ale organismului: apa şi concentraţia electroliţilor
in diferitele compartimente ale organismului.
Tulburarile echilibrului hidroelectrolitic se pot prezenta sub sub
doua mari aspecte
cu bilanţ hidric pozitiv realizind sindroamele de hiperhidratare;
cu bilanţ hidric negativ realizind sindroamele de deshidratare.
Fiecare din aceste modificari pot fi extracelulare, celulare şi
globale; deseori se intilnesc diverse asocieri care realizeaza tulburari
mixte. in funcţie de modificarea presiunii osmotice aceste tulburari pot
fi: hipertone, izotone şi hipotone.
- extracelulare
I. Deshidratari - celulare
- globale
- extracelulare
II. Hiperhidratari - celulare
- globale
III. Tulburari - hiperhidratare extracelulara cu
 deshidratare celulara
mixte - deshidratare extracelulara cu
hiperhidratare celulara

Procedeele de determinare a tulburarilor hidroelectrolitice sunt:

cintarirea zilnica a pacientului
realizarea bilanţului hidric: aport – eliminare
tehnici de determinare a spaţiilor hidrice din organism
tehnici de determinare a electroliţilor
Electrolitii plasmatici
Electroliţii indeplinesc multiple roluri in organism, orice activitate
biologica necesitind o anumita concentraţie şi un echilibru al
acestora.
Concentraţia principalilor electroliţi plasmatici dizolvaţi in lichidele
organismului este diferita in diversele compartimente hidrice.
Explorarea nivelului electroliţilor se face de obicei in plasma sau ser,
deşi relevanţa deosebita pentru diagnosticul unei tulburari a
echilibrului hidro-electrolitic o prezinta şi variaţiile din celelalte
sectoare lichidiene.

Ionul Intravascul Interstiţi Intracelula

ar al r
Sodiu 140 136 10

CATION Potasiu 5 5 150

I Calciu 5 (total) 5 -
Magneziu 2 2 38

ANIONI Clor 100 117 3

Bicarbonat 27 30 10

Proteine 16 2 65

Acizi 6 7 20
organici

Fosfat 2 23 100
 Sulfat 1 1,1 20

Osmolaritatea plasmei, definitie valori normale si patologice

Presiunea osmotica este definita ca forţa exercitata de o parte şi de alta

a unei membrane semipermeabile care separa doua lichide inegal de
bogate in molecule dizolvate. Unitatea de masura este osmolul.
Osmolaritatea plasmei (presiunea osmotica) este data de numarul de
molecule solvite din plasma. Deci, presiunea osmotica este direct
proporţionala cu numarul de particule dizolvate in unitatea de volum a
soluţiei. Pentru moleculele care disociaza fiecare ion reprezinta un
osmol
in cazul plasmei sau serului, osmolaritatea se exprima in
miliosmoli, care pentru electroliţi corespund cu
miliechivalenţii.
VALOAREA NORMALa: 290 – 310 mOsm/l
Orice soluţie cu osmolaritatea egala cu 290 – 310 mOsml/l este
izoosmolara sau izotona.
Scaderea osmolaritaţii se numeşte hipotonie, iar creşterea hipertonie.
In plasma exista substanţe osmotic active (uree, glucoza) prin
creşterea concentraţiei lor, pot determina modificarea presiunii
osmotice.
in diferite situaţii patologice, determinate de pierderile de lichide
sau de electroliţi se produc reechilibrari ale sectoarelor şi
compartimentelor lichidiene ale organismului prin deplasari de apa.
Sensul deplasarii apei este dictat de gradientele presiunii osmotice..

Tipuri de deshidratare si de hiperhidratare

Tulburarea
Manifestari clinice Cauze
hidroelectrolitica
Deshidratare hiperton Semne de - Aport hidric
a deshidratare: sete, insuficient: alterarea
limba şi mucoasele senzaţiei de sete,
uscate, ochi hipotoni imposibilitatea de
ingerare.
 - Pierderi cutanate,
digestive, renale.
- Greşeli terapeutice
Tulburari - pierderi de singe,
hemodinamice care plasma, lichide
pot merge pina la şoc digestive (fistule biliare,
izotona hipovolemic diaree, varsaturi
incoercibile)
- administrarea de
diuretice in exces
- Semne de - Pierderi renale de Na+
deshidratare
extracelulara pina la - Pierderi de lichide
colaps hipovolemic intestinale (aspiraţii ,
fistule inalte)
hipotona - Semne de
hiperhidratare - Sechestrare de Na+:
nervoasa: crampe, inflamaţii, arsuri,
delir, coma ocluzii intestinale
- Greşeli terapeutice
Hiperhidratar Frecvent este prezent Perfuzii cu lichide
e edemul hipertone
Ingerarea de apa de
hiperton mare (naufragiaţi)
a
Terapia cu corticoizi
Hiperfuncţie
corticosuprarenaliana
Edem local, regional edem local, regional
sau sistemic sau sistemic prin:
creşterea presiunii
hidrostatice, scaderea
izotona
presiunii
coloidosmotice, leziuni
capilare, diminuarea
drenajului limfatic
hipotona - Alterari - Interzicerea aportului
hemodinamice ca de sare (insuficienţa
HTA cardiaca, insuficienţa
renala cronica)
- Simptome nervoase:
cefalee, crampe, - Ingerarea de cantitaţi
tulburari psihice, mari de lichide
edem cerebral
- Secreţie inadecvata de
- Simptome digestive: ADH
varsaturi