Transfer si contratransfer in relatia

psihoterapeutica – partea a doua

Data publicării: 27-03-2017

In relatia psihoterapeutica, C. G. Jung pune accentul pe alianta terapeutica ce se creeaza intre

pacient si analist. In prezent suntem cu totii constienti ca, dincolo de toate scolile de
psihoterapie si diferitele teorii, unul dintre cele mai importante aspecte in orice proces de
vindecare terapeutica (daca nu poate, chiar cel mai important) il reprezinta alianta terapeutica
– plecand de la stabilitatea, increderea si siguranta pe care pacientul le traieste in relatia
terapeutica, procesul poate avansa si se poate dezvolta.

In psihoterapiile psihodinamice, transferul (tot ceea ce traieste pacientul fata de analistul sau
– proiectiile cognitive si emotionale) si contratransferul (ceea ce traieste analistul fata de
pacient) sunt elemente cheie in mentalizarea si elaborarea cazurilor pacientilor. Asa cum a
impartit si inconstientul, Jung descrie doua tipuri de transferuri – cel personal si cel
colectiv.

Transferul personal se refera la aspectele relatiei pacientului cu figuri din trecut (parintii),
pe care le proiecteaza asupra analistului, dar si aspecte ale potentialului acestuia (umbra sa cu
parti pozitive si negative).

Transferul arhetipal se refera la proiectiile transferentiale – de exemplu, pacientul il poate

vedea pe analist ca fiind un vindecator absolut sau, din contra, Raul in persoana. Aceste
imagini sunt incarcate cu emotie extrem de puternica si au o forta mult mai mare decat cele
care pot proveni din viata personala / „cotidiana” a pacientului.
In acelasi timp, Jung pune accentul pe importanta si existenta reala a contratransferului – in
1929, acesta mentiona „Nu poti exercita nici o influenta, daca nu esti susceptibil de a fi
influentat…Pacientul (il influenteaza) pe analist in mod inconstient…Iar acest fenomen
poarta numele de contratransfer.”

Contratransferul este un „instrument deosebit pentru obtinerea de informati despre pacient”

care pot ajuta la gasirea cheii in procesul de vindecare. Intelegerea, simtirea, imaginarea
„realitatii” celuilalt faciliteaza activarea in analist a „vindecatorului ranit” – instanta care, la
randul ei, poate activa in pacient instanta „terapeutului interior” cu ajutorul caruia vindecarea
isi poate incepe cursul.

Vindecarea ce se vede in exterior isi are izvorul in interiorul nostru. In cadrul psihologiei
contemporane de orientare psihodinamica, apare ideea conform careia emotiile si
comportamentul analistului devin un obiect de cercetare la fel de important ca cele ale
pacientului.

Inchei cu una dintre ideile esentiale ale phisiatrului si psihanalistului C.G. Jung – „Analistul
poate ajuta pacientul nu mai mult decat s-a dezvoltat el pe sine ca persoana individuata.”
Opere Complete 16, paragraf 545