Semiologie Chirurgicala Word Examen

BATALIE ANTIMICROBIANĂ
Asepsie – totalitatea mijloacelor utilizate în vederea profilaxiei (prevenirii) infecțiilor la nivelul plăgilor = manevre sterile.
Antisepsie – totalitatea mijloacelor utilizate pentru asanarea (tratarea) unei plăgi chirurgicale infectate sau potențial infectate
(aplicare locală).
Dezinfecția – măsuri antiseptice în vederea realizării unei “asepsii” de mediu limitate (oligosepsie) care poate merge la
sterilizare.
Antibioterapia – măsuri antibacteriene în interiorul organismului (statice – cide) – spectru antibacterian.
Chimioterapie antibacteriană – substanțe: acid paraminobenzoic
ASEPSIA
PROTEJAREA PACIENTULUI CHIRURGICAL FAȚĂ DE PERICOLUL INFECȚIILOR ESTE UN OBIECTIV STRATEGIC DE

IMPORTANȚĂ MAJORĂ LA REALIZAREA CĂRUIA CONCURĂ TREI MARI CATEGORII DE FACTORI
Creșterea rezistenței antiinfecțioase a organismului
Stabilirea unei indicații operatorii judicioase
Reducerea încărcăturii bacteriene a mediului spitalicesc în totalitatea sa și în primul rând a instrumentelor și materialelor folosite în
cursul intervențiilor chirurgicale
=>asepsia chirurgicală=>metodă profilactică
ASEPSIA
Ca acţiune profilactică, de prevenire a contaminării plăgilor cu germeni patogeni, asepsia foloseşte o serie de metode, începînd de
la spălarea mâinilor chirurgului şi protejarea lor cu mănuşi sterile, la dezinfecţia cîmpului operator şi sterilizarea tuturor
instrumentelor şi materialelor folosite într-o intervenţie chirurgicală. Pentru realizarea acestora se utilizează o serie de mijloace
fizice şi chimice.
STERILIZAREA
Căldura se foloseşte pentru sterilizare sub formă de căldură uscată sau căldură umedă.
Sterilizarea prin căldură uscată se adresează instrumentarului chirurgical şi se face în etuva cu aer cald. Alte modalităţi de
sterilizare prin căldură uscată (flambare, sterilizarea cu fierul de călcat) nu asigură eliminarea tuturor germenilor şi nu au aplicaţiiîn
chirurgie.
STERILIZAREA
Sterilizarea prin aer cald este metoda cea mai folosită pentru instrumentarul metalic şi se face în cuptorul cu aer cald (cunoscut sub
numele de cuptor Poupinel)
Cuptorul Poupinel este o cutie metalică cu pereţi dubli, cu rafturi în interior pentru aşezarea cutiilor cu instrumente. Între pereţii
laterali sînt montate rezistenţe electrice pentru încălzire, iar între plafoane se găseşte un ventilator pentru uniformizarea aerului
care circulă în interior. Aerul cald pătrunde prin orificiile ce se găsesc în planşeul peretelui interior. Pentru realizarea unei bune
sterilizări trebuie îndeplinite cîteva condiţii: aparatul să fie perfect etanş, o temperatură interioară de cel puţin 180°C, instrumentarul
să fie bine curăţat de substanţe organice înainte de sterilizare, iar cutiile cu instrumente să fie aranjate mai larg pentru a permite o
repartizare uniformă a temperaturii
ASEPSIA
PROTEJAREA PACIENTULUI CHIRURGICAL FAȚĂ DE PERICOLUL INFECȚIILOR ESTE UN OBIECTIV STRATEGIC DE

IMPORTANȚĂ MAJORĂ LA REALIZAREA CĂRUIA CONCURĂ TREI MARI CATEGORII DE FACTORI
Creșterea rezistenței antiinfecțioase a organismului
Stabilirea unei indicații operatorii judicioase
Reducerea încărcăturii bacteriene a mediului spitalicesc în totalitatea sa și în primul rând a instrumentelor și materialelor folosite în
cursul intervențiilor chirurgicale
=>asepsia chirurgicală=>metodă profilactică

ASEPSIA
Ca acţiune profilactică, de prevenire a contaminării plăgilor cu germeni patogeni, asepsia foloseşte o serie de metode, începînd de
la spălarea mâinilor chirurgului şi protejarea lor cu mănuşi sterile, la dezinfecţia cîmpului operator şi sterilizarea tuturor
instrumentelor şi materialelor folosite într-o intervenţie chirurgicală. Pentru realizarea acestora se utilizează o serie de mijloace
fizice şi chimice.
STERILIZAREA
Căldura se foloseşte pentru sterilizare sub formă de căldură uscată sau căldură umedă.
Sterilizarea prin căldură uscată se adresează instrumentarului chirurgical şi se face în etuva cu aer cald. Alte modalităţi de
sterilizare prin căldură uscată (flambare, sterilizarea cu fierul de călcat) nu asigură eliminarea tuturor germenilor şi nu au aplicaţiiîn
chirurgie.
STERILIZAREA
Sterilizarea prin aer cald este metoda cea mai folosită pentru instrumentarul metalic şi se face în cuptorul cu aer cald (cunoscut sub
numele de cuptor Poupinel)
Cuptorul Poupinel este o cutie metalică cu pereţi dubli, cu rafturi în interior pentru aşezarea cutiilor cu instrumente. Între pereţii
laterali sînt montate rezistenţe electrice pentru încălzire, iar între plafoane se găseşte un ventilator pentru uniformizarea aerului
care circulă în interior. Aerul cald pătrunde prin orificiile ce se găsesc în planşeul peretelui interior. Pentru realizarea unei bune
sterilizări trebuie îndeplinite cîteva condiţii: aparatul să fie perfect etanş, o temperatură interioară de cel puţin 180°C, instrumentarul
să fie bine curăţat de substanţe organice înainte de sterilizare, iar cutiile cu instrumente să fie aranjate mai larg pentru a permite o
repartizare uniformă a temperaturii
Instrumentele metalice, după curăţire, se pun în cutii metalice, iar acestea se aşează pe etajerele din interiorul cuptorului, cu
capacele deschise, în aşa fel încît aerul din momentul în care s-a atins temperatura de 180º C durata sterilizării este de 30-40
minute. După trecerea timpului necesar sterilizării, se întrerupe funcţionarea termostatului şi se lasă materialele să se răcească
pînă ce temperatura coboară la 30-40°C când se deschide uşa, se închid cutiile cu capacele lor şi se sigilează cu o hâtie pe care
se consemnează data şi ora sterilizării. Sterilizarea prin aer cald, la Poupinel, este o metodă care asigură o bună aseptizare, nu
degradează instrumentarul, iar cutiile astfel pregătitese pot păstra pentru utilizare timp de 24 de ore cu condiţia să nu fie deschise
în acest interval.
La 160°C durata sterilizării este de 2 ore; la 170°C durata sterilizării este de 1-1,5 ore; la 180°C durata sterilizării este de 30—40
minute. Măsurarea timpului necesar unei bune sterilizări se socoteşte din momentul atingerii temperaturii corespunzătoare în
interiorul cuptorului.
Prin sterilizarea cu aer cald se distrug atât formele vegetative, cât şi sporulate ale bacteriilor sau fungilor, precum şi virusurile
Dintre metodele de sterilizare prin căldură umedă singura cu aplicabilitate în chirurgie este sterilizarea cu vapori de apă sub
presiune (autoclavarea). Alte metode de sterilizare prin căldură umedă (fierberea, pasteurizarea, tindalizarea) nu realizează
distrugerea tuturor germenilor şi ca urmare nu au aplicaţii în chirurgie.
Fierberea s-a folosit pentru sterilizarea serigilor, tuburilor de cauciuc. Nu asigură distrugerea formelor sporulate şi a unor virusuri.
Pasteurizarea şi tindalizarea nu pot fi considerate metode de sterilizare, ci doar de reducere a numărului de bacterii; se folosesc în
idustria alimentară.
Fierberea – mecanism de acţiune: denaturare distruge formele vegetative, nu si sporii nu este metodă de sterilizare eficientă
100°C, 30 minute
Tindalizarea – sterilizarea fracţionată: evită încălzirea la temperaturi de peste 100°C
• încălzire în 3 zile consecutive, între încălziri incubare la termostat pentru germinarea sporilor
• tindalizare la 100°C în vasul Koch (Arnold) utilizând vapori fluenţi
• tindalizare la 65°C în baie de apă
• sterilizarea unor medii de cultură, alimente
• Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune este metoda cea mai folosită pentru aseptizarea unor materiale şi instrumente,
în spitale. Prin această metodă sterilizăm materialul moale (pansamente, halate, halate). Sterilizarea cu vapori de apă sub
presiune este metoda cea mai eficientă; Peste temperatura de 120°C la presiunea de o atmosferă sînt distruşi, practic, toţi
germenii, chiar şi cei sub formă sporulată. Timpul necesar pentru, începînd din momentul atingerii parametrilor de presiune
şi temperatură este de 30—40 de minute. Acest tip de sterilizare se face cu un aparat special numit autoclav; acesta
asigură încălzirea vaporilor la temperatura necesară, pesiunea în interior şi circulaţia vaporilor supraîncălziţi; aparatul
asigură în paralel şi obţinerea apei sterile care este livrată într-un circuit izolat.
Sterilizare prin vapori sub presiune – autoclavarea; mecanism de acţiune: denaturare
Temperatura vaporilor de apă într-un spaţiu închis creste proporţional cu presiunea
• 0,5 atm – 115°C
• 1 atm – 121°C
• 2 atm 134°C
• în microbiologie: 121°C timp de 15’- 30’
• în blocurile operatorii: 134°C timp de 30’
• Controlul sterilizării făcute cu ajutorul căldurii uscate sau umede se face prin
• mijloace fizice şi chimice.
• Mijloacele fizice constau în măsurarea temperaturii din interiorul cuptorului Poupinel şi a temperaturii şi presiunii din
autoclav cu ajutorul termometrelor şi respectiv al manometrelor încorporate.
• Mijloacele chimice utilizează substanţe sub formă de pulberi cu punct de topire cunoscut sau substanţe care la o anumită
temperatură îşi schimbă culoarea. Acestea se aşază în tuburi sau flacoane mici de sticlă, care se introduc în interiorul
casoletelor sau cutiilor cu material de sterilizat.
• Recoltarea de probe pentru culturi bacteriene din sau de pe materialele sterilizare
• este o măsură suplimentară de control; în caz că aceste în aceste culturi se dezvoltă germeni bcterieni, atunci fie nu au
fost respectate procedeele recomandate pentru aparatul respectiv, fie a survenit o defecţiune a aparatului, care impune
repararea sa. Sterilizarea la „rece" utilizează radiaţiile şi o serie de substanţe chimice cu acţiune antiseptică.
• Sterilizarea cu radiaţii ultraviolete se foloseşte pentru aerul din sălile de operaţii. Eficienţa razelor ultraviolete este însă
numai la distanţă de 1,5—2 m de sursă, ceea ce obligă la mutarea sursei în diferite puncte ale sălii sau montarea mai
multor surse. Durata de sterilizare este de 30—40 de minute.
• Sălile moderne de operaţie sînt prevăzute şi cu instalaţii pentru climatizare care, pe lîngă realizarea unei temperaturi şi
umidităţi optime, asigură şi filtrarea aerului, realizînd astfel şi sterilizarea încăperilor.
• Radiaţiile γ (gamma) se folosesc pentru sterilizarea materialelor din cauciuc, plastic sau metal. Datorită penetrabilitătii lor
mari, sterilizarea acestor materiale se poate face chiar fiind acoperite de învelişuri protectoare, iar eficienţa sterilizării este
de lungă durată (câţiva ani, cu condiţia ca învelişul protector să rămână intact). Este metoda de sterilizare la scară
industrială a materialelor sanitare de unică utilizare (seringi, tuburi de drenaj din plastic, lame de bisturiu etc.).
• Dintre substanţele chimice, pentru realizarea asepsiei se folosesc aldehidele şi oxidul de etilen.
• Formolul (formaldehida) se întrebuinţează sub formă de vapori sau sub formă de soluţie. Sub formă de vapori se foloseşte
pentru sterilizarea saloanelor. Sub formă de soluţie se foloseşte pentru sterilizarea rapidă a instrumentarului metalic
(sterilizarea se face prin imersia instrumentului în soluţia de formol timp de minim 20 minute, urmată de clatirea cu alcool şi
apă sterilă).
• Pentru sterilizarea instrumentarului sofisticat (cum este instrumentarul endoscopic şi laparoscopic – care are componente
de sticlă, plastic sau fibre de sticlă, care nu pot fi sterilizate termic) se folosesc soluţii speciale, conţinând o asociere de
aldehide cu puternic efect antiseptic. Sterilizarea se face prin imersia instrumentelor în soluţie. Este însă necesară
respectarea cu stricteţe a recomandărilor producătorului produsului respectiv (referitoare la diluarea soluţiei, pregăirea
instrumentarului, timpul minim necesar etc.).
• Oxidul de etilen este un gaz incolor, inodor, inflamabil şi cu o capacitate foarte mare de penetrare prin cauciuc, mase
plastice sau hârtie. Ca urmare instrumentele şi aparatele se pot steriliza împachetate etanş în folie de plastic. Este o
metodă eficientă, accesibilă şi în spital. Se sterilizează sonde de plastic sau cauciuc, tuburi de dren şi instrumente metalice
sau din plastic. Oxidul de etilen are o acţiune bactericidă foarte puternică, distrugînd orice microorganisme. Este însă iritant
şi pentru a elimina etilenoxidul remanent instrumentele sterilizate se folosesc după 24-48 de ore, timp necesar ca
substanţa să se elimine din ambalajul materialelor sterilizate.
• Ca metodă curativă de distrugere a germenilor de pe tegumente, dintr-o plagă sau din mediu, antisepsia utilizează o serie
de mijloace chimice denumite, în general, antiseptice sau dezinfectante. Se obişnuieşte să se denumească antiseptic
substanţa cu acţiune bactericidă sau bacteriostatică ce se aplică pe ţesuturi vii, iar dezinfectant substanţa folosită pentru
distrugerea germenilor de pe diverse obiecte, produse septice sau din mediul extern.
• Acţiunea substanţelor antiseptice constă în distrugerea membranelor celulare sau coagularea proteinelor, fără a fi legată
de viaţa bacteriană activă (nu interferează în mod specific cu anumite căi metabolice bateriene precum antibioticele)
• Pentru a putea fi folosită în condiţii bune, o substanţă antiseptică trebuie să îndeplinească mai multe condiţii :
• -să distrugă germenii cu care vine în contact
• -să nu acţioneze asupra ţesturilor pe care se aplică sau să le altereze mecanismele de apărare
• -să nu deterioreze suprafeţele, instrumentele sau materialele care urmează să fie dezinfectate
• -să fie uşor solubilă (în apă sau alcool), iar soluţia rezultată să fie stabilă
• Deşi numărul substanţelor chimice cu acţiune antiseptică este considerabil, numai unele dintre acestea întrunesc calităţile
menţionate mai sus ş deci pot fi folosite ca antiseptice. Fiecare antiseptic are la bază o substanţă chimică cu un mod de
acţiune cunoscut şi cu anumite proprietăţi ce o fac utilizabilă pentru anumite scopuri.
• Clasificare:
• agresivitate
• concentrație
• durată
• formulă chimică
• citofilaxie
• Cu acțiune slabă (perhidrol, apă oxigenată)
• De suprafață (de acoperire) colorante
• Degajare de:
• clor
• Dakin
• Cloramină
• O2
• H2O2
• 3% (apă oxigenată)
• 30% (perhidrol)
• acid boric
• Derivați de metale grele (Hg, Ag)
• Detergenți:
• anionici
• cationici: bromocet, clorocet
• neionici: tego
• Alcooli
• Fenol
• Formol
• Iodul:
• Soluție alcoolică de I2 (metaloid)
• Soluție alcoolică de I2 + IK = tinctură
• iodoforii (soluții proteice)
• (izodin, betadin, povidon)
• Clorhexidină
• Stomatologie
• paste de dinți
• apă de gură
• gargara
• Acid boric
• Uleiuri volatile (eugenol, cuișoare, scorțișoara, menta)
• Rivanol (gingivita)
• Detergenți anionici
• H2O2, iodoforii
• Alcoolul este un antiseptic foarte folosit în chirurgie, mai ales pentru tegumente, deoarece este bactericid şi nu are acţiune
nocivă asupra pielii. Se utilizează în concentraţii de 70% pentru antisepsia tegumentelor uscate, cînd are cea mai mare
acţiune bactericidă.
• Nu acţionează asupra formelor sporulate şi de aceea nu poate fi folosit ca mijloc de sterilizare la rece. Se poate întrebuinţa
singur sau asociat cu alte antiseptice (iodul) pentru pregătirea cîmpului operator şi pentru dezinfecţia mîinilor chirurgului şi
a plăgilor.
• Alcoolul nu se poate aplica direct pe plagă sau pe zone fără strat cornos, deoarece produce deshidratarea sau coagularea
celulelor cu care vine în contact
• Iodul este unul din cele mai vechi antiseptice (utilizat de peste un secol). Acţiunea
• sa se produce atît asupra bacteriilor, a sporilor, cît şi a ciupercilor (bactericid, sporocid şi fungicid); soluţia de iod pătrunde
în anfractuozităţile tegumentului şi în orificiile glandulare. Se foloseşte solubilizat în alcool sau benzină:
• -tinctura de iod este o soluţie alcoolică 2% + iodură de sodiu 2% şi folosită curent pentru dezinfecţia tegumentelor
• -soluţie concentrată de tinctura de iod : iod 7% + iodură de potasiu 5% + alcool 83°
• -soluţia Lugol : iod 5% + iodură de potasiu 10% dizolvate în apă. Are slabe calităţi
• antiseptice
• -benzina iodată este o soluţie slabe de iod în benzină uşoară; se foloseşte pentru
• degresarea şi dezinfecţia tegumentelor ;
• Acţiunea antiseptică a iodului se exercită asupra tegumentelor uscate şi de aceea
• se foloseşte pentru sterilizarea cîmpului operator, iar în caz de maximă urgenţă şi pentru sterilizarea mîinilor chirurgului.
• Dezavantajele iodului sînt următoarele:
• -soluţiile vechi sau prea concentrate de tinctura de iod produc iritaţii ale tegumentelor datorită precipitării iodului. De aceea
se recomandă ca prepararea tincturii de iod să se facă în cantităţi mici, pentru a fi utilizată numai în stare proaspătă.
• -uneori survin fenomene de hipersensibilizare datorite proprietăţilor alergizante ale iodului; alergia cunoscută la iod impune
folosirea unui alt antiseptic
• -aplicat pe ţesuturi moi, seroase şi mucoase, el poate produce necroza acestora. De aceea nu se pune în contact cu o
plagă sau cu mucoase, deoarece coagulează proteinele; se aplică numai pe tegumente, pînă la marginile plăgii
• -în contact cu plăgile secretante degajă acid iodhidric, iritant pentru tegumente; ca atare, plăgile secretante se vor
dezinfecta cu un alt antiseptic, iar pe pielea badijonată cu tinctură de iod nu se va aplica niciodată un pansament umed.
• Povidona iodată (betatina, Betadine) este un antiseptic cu spectru larg antimicrobian (bactericid, fungicid, virucid,
protozoicid), recomandat pentru dezinfecţia pielii şi mucoaselor şi tratamentul plăgilor. Preparatul conţine iodul activ ca
agent antimicrobian. Se foloseşte sub formă de soluţie, de săpun, de unguent sau de ovule vaginale. Este mult mai puţin
iritantă, dar mult mai activă decât soluţiile de iod; este practic antisepticul cel mai folosit în spital.
• Soluţia de Betadine se foloseşte pentru dezinfecţia pielii şi mucoaselor înainte de
• diferite acte chirurgicale (incizii, injecţii, puncţii, biopsii, perfuzii), dezinfecţia preoperatorie a pielii şi mucoaselor,
tratamentul plăgilor aseptice, tratamentul infecţiilor cutanate bacteriene şi fungice. Diluţiile de betadină se prepară imediat
înainte de folosire; nu se stochează ca atare.
• Săpunul de Betadine se foloseşte pentru dezinfecţia mâinilor înainte şi după actele medicale curente şi pentru asepsia
preoperatorie a mâinilor.
• Unguentul de Betadine: tratamentul arsurilor, al rănilor septice şi aseptice, al ulcerelor trofice, escarelor şi altor infecţii
cutanate şi dermatoze suprainfectate Betadine nu se foloseşte în cazul sensibilităţii cunoscute sau constatate la iod.
• Culoarea brună a Betadinei îi indică eficacitatea; diminuarea sau dispariţia culorii indică scăderea activităţii antimicrobiene;
Betadina se descompune sub influenţa luminii sau la temperaturi mai mari de 40 de grade; efectul antimicrobian se
exercită la un pH intre 2 şi 7; nu se foloseşte împreună cu preparate topice enzimatice.
• Clorul este un bun antiseptic, care are acţiune bactericidă prin distrugerea proteinelor şi oxidarea substanţelor organice. Se
obţine prin descompunerea acidului hipocloros care degajă clor nativ, activ antimicrobian.
• Dintre substanţele capabile să degaje clor, cele mai folosite în chirurgie sunt hipocloriţii şi cloraminele.
• Hipocloritul de sodiu (soluţia Dakin) este o soluţie apoasă de clor, tamponată cu carbonat şi bicarbonat de calciu care, în
contact cu substanţe organice, degajă clor, ceea ce produce dizolvarea ţesuturilor necrozate şi dezodorizarea plăgilor. Are
aceeaşi acţiune dizolvantă şi asupra cheagurilor de sînge, ceea ce limitează utilizarea lui în plăgile cu risc hemoragie. Se
foloseşte sub formă de soluţie preparată proaspăt (deoarece este foarte instabilă) pentru irigarea continuă a plăgilor
infectate şi cu sfaceluri.
• Cloraminele sînt compuşi organici ai clorului; în contact cu apa formează acidul hipocloros, care la rândul lui degajă clor
activ. Au acţiune asupra bacililor gram-negativi
• şi a bacilului Koch. Nu sînt active în mediu alcalin. Se utilizează in soluţie de diverse concentraţii (0,2 până la 5%) pentru
irigarea plăgilor supurate şi pentru dezinfecţia unor mucoase. Se mai folosesc pentru dezinfecţia veselei, pardoselilor, a
tăviţelor şi a unor materiale. Substanţa este livrată sub formă de comprimate; prin dizolvarea lor se oţine o soluţie care se
recomandă să se folosească proapspătă.
• Apa oxigenată este o soluţie apoasă 3% de peroxid de hidrogen şi care, prin descompunere spontană, dă naştere la
oxigen atomic ce oxidează substanţele din mediul înconjurător. Prepararea soluţiei se face prin dizolvarea tabletelor de
perhidrol în apă; soluţia obţinută se descompune la lumină şi de aceea se păstrează în sticle de culoare închisă. Se
foloseşte pentru antisepsia plăgilor şi a mucoaselor. Acţiunea sa mai importantă este cea mecanică, prin efervescenţa care
se produce odată cu eliberarea oxigenului şi care antrenează resturile tisulare sau corpii străini din zonele profunde sau
fundurile de sac ale plăgilor delabrante. In cazul plăgilor infectate cu anaerobi se foloseşte sub formă de perfuzii, uneori
asociată cu alte antiseptice.
• Acidul boric se prezintă sub formă de cristale albe şi se foloseşte ca atare sau în soluţii 2-3%, mai ales pentru antisepsia
plăgilor infectate cu bacil piocianic. Acţionează de asemenea şi asupra sfacelurilor, a ţesuturilor necrozate şi a crustelor, pe
care le macerează şi uşurează eliminarea lor.
• Permanganatul de potasiu este o substanţă oxidantă, cu acţiune bactericidă lentă şi variabilă în raport de diverşi germeni.
Se prezintă sub formă de cristale de culoare violetă şi se foloseşte sub formă de soluţie 0,1-0,5% pentru dezinfecţia unor
mucoase (vaginală, vezicală, bucală) şi a plăgilor infectate cu anaerobi.
• ANESTEZIA
• AN = fără; ESTEZIA = sensibilitate
• Istoric:
• În antichitate
• Utilizarea unor metode stranii ca strangularea sau contuzia cerebrală
• Utilizarea extractului de opium (laudanum), a extractului de măselariță (hyosciamus niger), a mătrăgunei.
• ANESTEZIA
• Definiție: Anestezia reprezintă toate mijloacele farmacologice și tehnice care permit bolnavului să suporte actul terapeutic
chirurgical în condiții de securitate și confort optime, iar chirurgului să execute intervenția în condiții de imobilitate și
relaxare adecvate ale bolnavului.
• Dezideratele actuale ale anesteziei sunt:
• ANALGEZIA = lipsa durerii
• AMNEZIA – HIPNOZA = somnul bolnavului e o componentă facultativă, tendința actuală este de a realiza cel puțin
amnezia înaintea și în timpul actului operator.
• RELAXAREA MUSCULARĂ - se realizează selectiv cu droguri curarizante în anestezie generală și cu ajutorul
concentrației anestezicului local în anestezia regională.
• ASIGURAREA HOMEOSTAZEI GENERALE = devenită azi componenta principală a anesteziei, cuprinde toate mijloacele
de urmărire (monitorizare) și toate măsurile de terapie intensivă -pre, -intra și postoperatorii (deconectare neuro psihică).
• Caracteristicile unui anestezic ideal:
• absența inflamabilității
• să se evapore ușor la temperatura ambiantă
• să fie activ (să aibă acțiune anestezică puternică)
• să se solubilizeze în sânge pentru a asigura rapid răspândirea anestezicului în toate țesuturile
• metabolism minimal
• să fie compatibil cu epinefrinele
• să dea o bună relaxare a mușchilor scheletici
• să nu aibă o activitate excesivă asupra sistemului nervos simpatic
• să nu fie iritant pentru căile aeriene
• să fie bronhodilatator
• să nu depreseze excesiv miocardul
• să nu dea vasodilatație cerebrală
• să nu fie hepato sau nefrotoxic.
• Clasificarea anesteziilor
• I. ANESTEZIA GENERALĂ (NARCOZA) – constă în reacții reversibile ce întrerup funcția de percepție a durerii la nivelul
centrilor cerebrali.
• Poate fi:
• pe mască
• intubație orotraheală IOT
• intravenoasă
• intrarectală
• Astăzi se folosește în locul monoanesteziei, anestezia combinată sau balansată (De Castro) = administrarea pe minim
două căi a drogurilor  scăderea dozelor și cumularea efectelor.
• II. ANESTEZIA LOCO – REGIONALĂ - întrerupe căile de conducere ale influxului nervos (netransmițând excitația
nociceptivă) la nivelul regiunii unde se produce energie lezională.
• Poate fi:
• anestezie regională prin infiltrație
• anestezie de contact (locală pura – receptori)
• blocajul de nerv periferic (tronculară)
• blocajul de plex nervos (plexală)
• blocajul regional central:
• anestezia subarahnoidiană = rahianestezia
• anestezia epidurală = peridurală
• anestezia regională intravenoasă.
• anestezia regională intraosoasă
• III. LOCALĂ
• PREGĂTIREA PENTRU ANESTEZIE
• => primul aspect al activității anestezistului, având ca scop scăderea morbidității și mortalității perioperatorii.
• Include:
• stabilirea contactului cu bolnavul și pregătirea psihologică a acestuia
• evaluarea bolii chirurgicale și a răsunetului ei sistemic
• evaluarea și corectarea/ ameliorarea bolilor și disfuncțiilor coexistente
• stabilirea riscului operator și anestezic = scor ASA
• PREGĂTIREA PENTRU ANESTEZIE
• ANESTEZIA GENERALĂ (NARCOZA)
• Principiul de bază al tehnicilor de AG e reprezentat de combinațiile anestezice; în practică se combină anestezicele
inhalatorii (gazoase și volatile) și anestezia intravenoasă.
• Etapele oricărui tip de AG sunt:
• Inducția – grad înalt de risc
• Menținerea
• Trezirea – grad mediu de risc
• INDUCȚIA
• Definiție: trecerea bolnavului de la starea de conștiență la cea de somn cu pierderea reflexelor = stare dependentă total de
medicul anestezist.
• împreună cu trezirea din AG = perioade critice ale actului anestezic cu incidență crescută de producere a accidentelor și
incidentelor.
• Tehnicile de inducție se împart în:
• inducția I.V.
• inducția inhalatorie
• la copii se adaugă inducția intramusculară și intrarectală
• INDUCȚIA I.V.
• cel mai frecvent folosită
• precedată de administrarea de O2 pe mască
• agenți de inducție = droguri hipnotice cu durată scurtă de acțiune:
• barbiturice – TIOPENTAL
• benzodiazepine – MIDAZOLAN
• se urmărește dispariția reflexului ciliar
• INDUCȚIA INHALATORIE
• Se utilizează atunci când e necesară menținerea respirației spontane (căi aeriene compromise) și mai ales la copii,
facilitând efectuarea altor manevre dureroase (abord venos secundar).
• Fazele anesteziei descrise de Guedel la anestezia cu eter (greu de observat la anestezicele moderne) sunt:
• faza de amnezie – pierderea cunoștinței fără modificarea percepției durerii;
• faza de delir – dezinhibiție corticală totală, halucinații și predominanță adrenergică;
• faza de anestezie chirurgicală - pupile miotice, respirații regulate și absența reacțiilor somatice sau vegetative la stimularea
dureroasă;
• faza de supradozare – respirații agonice, pupile dilatate și areactive, hipotensiune --> colaps;
• INDUCȚIA INHALATORIE
• în caz de AG cu IOT se procedează astfel:
• se verifică dacă bolnavul permite ventilație asistată;
• pentru facilitarea laringoscopiei se administrează un miorelaxant --> curară depolarizantă SUCCINILCOINA sau
nedepolarizantă PANCURONIUM, VENCURONIUM, ATRACURIUM.
• pentru abolirea reacțiilor vegetative simpatice la laringoscopie (HTA, tahicardie) se administrează opioide majore
(FENTANYL, SUFENTANYL, ALFENTANYL) sau betablocante, lidocaină.
• MENȚINEREA
• Definiție: perioada cuprinsă ître faza de anestezie chirurgicală necesară efectuarii actului operator și trezire = etapa
de anestezie și terapie intensivă intraoperatorie.
• - e necesară menținerea unui nivel de profunzime al anesteziei asigurând ventilația pacientului, compensarea pierderilor de
lichide din preoperator și menținerea echilibrului metabolic.
• - Tehnici utilizate: - monoanesteziile: inhalatorie sau i.v.
• - anestezii combinate: inhalatorie și i.v.
• SUBSTANȚE UTILIZATE IN A.G.
• A. DROGURI ADMINISTRATE PE CALE INHALATORIE = anestezice analgetice generale inhalatorii
• a. Anestezice inhalatorii gazoase:
• protoxidul de N (N2O)
• b. Anestezice inhalatorii volatile:
• hidrocarburi halogenate: CLOROFORM, HALOTAN, KELEN
• esteri halogenati: METOXIFLURANE, ENFLURANE, ISOFLURANE, SEVOFLURANE, DESFLURANE
• eteri: ETER DIETILIC
• SUBSTANȚE UTILIZATE IN A.G.
• B. DROGURI ADMINISTRATE PE CALE INTRAVENOASA
• a. Substante hipnotice:
• - barbiturice: TIOPENTAL
• - benzodiazepine: DIAZEPAM, MIDAZOLAM, FLUNITRAZEPAM
• - altele: KETAMINA, ETOMIDATE, PROPOFOL
• b. Analgetice majore opioide: FENTANYL, SUFENTANYL, ALFENTANYL, REMIFENTANYL, MORFINA
• c. Relaxante musculare = CURARE
• depolarizante: SUCCINILCOLINA
• edepolarizante: D - TUBOCURARINA, GALAMINA, PANCURONIUM, VECURONIUM, ROCURONIUM, MIVACURIUM,
ATRACURIUM
• TREZIREA
• Definiție: perioada de revenire de la starea de somn anestezic la starea de conștiență cu revenirea reflexelor vitale
de protecție = perioada de labilitate hemodinamică și respiratorie, necesitând supraveghere atentă
• TREZIREA
• - se face prin reversarea (antagonizarea) drogurilor utilizate în anestezie sau asteptând ca acestea sa se metabolizeze și
elimine spontan
• - detubarea se face pe bolnav treaz sau adormit pe baza unor criterii ce au la bază observarea abilității bolnavului de a:
• - ventila eficient
• - oxigena suficient
• - a-și proteja căile respiratorii
• - bolnavul e considerat treaz când răspunde la stimuli verbali, e capabil să-și protejeze căile respiratorii de obstructie sau
aspiratie prin reflexele de deglutiție și tuse.
• ANESTEZIA LOCO – REGIONALĂ
• Definiție: e constituită din totalitatea tehnicilor ce interceptează impulsul nociceptiv la nivel de receptor, de transmitere
(nerv/ plex nervos) sau medular.
• Substanțe anestezice locale:
• Proprietăți fizico – chimice:
• Baze slabe
• Nucleu cromatic legat de o grupare amino printr-o legătură tip ester sau amidă
• Substanțe tip ester: PROCAINA, COCAINA, CLORPROCAINA, TETRACAINA, CINCOCAINA
• Substanțe tip amidă:LIDOCAINA, MEPIVACAINA, BUPIVACAINA, ETIDOCAINA, ROPIVACAINA
• Mod de prezentare:
• PH acid pentru a le conferi stabilitate
• Conservant antimicrobian
• Etapele anesteziei locale sunt:
• Bloc simpatic cu vasodilatație periferică și creșterea temperaturii cutanate
• Pierderea sensibilității termice și dureroase
• Pierderea propriocepției
• Pierderea sensibilității tactile
• Bloc motor
• Efectele secundare și toxicitatea anestezicelor locale:
• Precauții la cardiaci, renali, insuficiență hepatică, nou născuți, gravide
• Reacții alergice până la șoc anafilactic la substanțele tip ester
• Toxicitate locală scăzută datorată mai ales injectării în spațiul subarahnoidian
• Toxicitate sistemică cu manifestări la nivel SNC și cardiovascular
• Toxicitate SNC: fotofobie, tinitus, gust metalic, tulburări de vedere, amorțirea buzelor și limbii, convulsii, comă
• Toxicitate cardiovasculară: scăderea contractibilității miocardului, tulburări de ritm, pierderea tonusului vascular până la
colaps.
• Anestezia locoregională se subîmparte în:
• Anestezie locală
• Anestezie regională (de conducere)
• ANESTEZIA LOCALĂ
• Poate fi:
• a. Anestezie locală de suprafață:
• prin badijonare: pentru anestezia mucoaselor
• prin infiltrație: intradermică
• prin refrigerare: cu substanțe volatile sau gheață
• b. Anestezie locală prin infiltrație profundă:
• infiltrație strat cu strat a țesuturilor (planurilor) – utilizată pentru intervenții mici și mijlocii, durata ei nedepășind 60 min.
• ANESTEZIA REGIONALĂ (DE CONDUCERE)
• a. Anestezie intraosoasă
• injectarea în spongioasa osului a anestezicului până la saturarea areolelor spongioase
• b. Anestezia intravenoasă
• administrarea i.v. a substanței anestezice locale depă ce s-a pus un garou pneumatic la nivelul brațului
• complicații toxice frecvente datorită concentrației anestezicului
• c. Blocajul de nerv periferic
• infiltrare la nivelul proiecției cutanate a nervului, după prealabila infiltrare a tegumentelor la nivelul locului de puncție
• mecanism de acțiune: blocaj la nivelul transmisiei
• util pentru nervii intercostali, ulnar, median, radial, musculocutanat, ilioinghinal, iliohipogastric, femurocutanat lateral,
femural, obturator, sciatic, tibial posterior, peronier.
• d. Blocajul de plex nervos:
• Blocajul de plex cervical:
• pentru intervenții la nivelul capului și gâtului
• puncționare pe marginea posterioară a SCM – ului la 1/2 distanței între apofiza mastoidă și inserția claviculară
• 15 – 20 ml anestezic.
• Blocajul de plex brahial:
• anestezia membrului superior cu excepția tegumentelor umărului și părții mediale a brațului – utilizare în ortopedie și
chirurgie plastică
• abord supraclavicular – tehnica Kulenkamph – bolnav culcat cu capul întors spre partea opusă, după palparea arterei se
înaintează cu acul până pe fața anterioară a primei coaste “răzând” fața posterioară a mijlocului claviculei.
• 30 – 40 ml substanță anestezică
• Blocajul de plex lombar și plex sacrat
• Pentru anestezia membrului inferior – intervenții ortopedice
• e. Blocaje regionale centrale:
• anestezia subarahnoidiană = rahianestezia
• anestezia epidurală = peridurală
• ANESTEZIA SUBARAHNOIDIANĂ
• injectare în spațiul subarahnoidian (între arahnoidă și piamater) unde există LCR, a substanței anestezice locale printr-un
ac cu mandren => se interceptează conducerea nervoasă la nivelul ieșirii din măduvă a rădăcinilor nervilor rahidieni =
anestezie radiculară.
• Se palpează procesele spinoase ale vertebrelor  se introduce acul trecând prin tegument  țesutul celular subcutanat 
ligamentul inter și supraspinos  ligamentul galben  dura mater  arahnoidă  SPAȚIUL SUBARAHNOIDIAN = reperat
prin exteriorizarea LCR.
• în funcție de nivelul la care se face:
• joasă - până la L1
• medie – până la T8
• înaltă - până la T5
• Substanțe utilizate: Novocaină 8% 1 – 2 ml, Xilină 2% 4 - 5 ml, Bupivocaină
• indicată în intervențiile pe membrul pelvin, perineu, etaj abdominal submezocolic
• durează 30 – 90’
• Incidente și accidente de rahianestezii:
• IMEDIATE – ACUTE: hipotensiune, parestezii, puncția unei vene epidurale, dispnee, apnee, greață, vărsături.
• LA DISTANȚĂ: cefalee postpuncționarea durei, infecții, hematom subdural.
• ANESTEZIA EPIDURALĂ = PERIDURALĂ
• introdusă de Dogliotti în 1923
• injectare în spațiul epidural = spațiu virtual aflat între ligamentul galben și duramater
• tehnică: se trece prin toate straturile descrise la rahianestezie până la ligamentul galben (ce are structură dură și elastică)
--> la pătrunderea în spațiul epidural unde există presiune negativă acul “scapă” în spațiu.
• ! Atât rahianestezia cât și anestezia peridurală pot fi realizate continuu prin intermediul unui cateter subțire.
• Incidente și accidente ale anesteziei peridurale:
• IMEDIATE – ACUTE: puncția durei, injectare subarahnoidiană, injectare intravasculară, lezarea măduvei, puncția unei
vene epidurale.
• LA DISTANȚĂ: cefalee postpuncționarea durei, infecții, hematom subdural.
• Avantaje și dezavantaje comparative între rahianestezie și anestezie peridurală:
• RAHIANESTEZIE
• Avantaje
• - rapidă și facilă
• - relaxare musculară foarte bună
• - toxicitate mică prin cantitate mică de anestezie
• - posibilă lateralizare (hemirahianestezie)
• Dezavantaje
• - blocaj anestezic brutal
• - prin cateter nu s-a impus
• - soluție de continuitate în dura mater
• Avantaje și dezavantaje comparative între rahianestezie și anestezie peridurală:
• ANESTEZIE PERIDURALĂ
• Dezavantaje
• - mai dificilă și are timp limitat
• - relaxare musculară mai limitată
• -toxicitate mai mare
• - nu există lateralizare
• Avantaje
• - blocaj anestezic mai lent
• - se pretează la utilizare de cateter
• - nu se lezează dura mater
 ȘOCUL
 Definiție: stare de disfuncție cardiovasculară severă ce se manifestă prin hipoperfuzie tisulară globală și este însoțită
frecvent de reducerea presiunii arteriale medii.
 ȘOCUL
{n șoc consumul de O2 este redus prin:
 aprovizionare scăzută cu O2 (DO2 < 1000 ml/ kg)
 prin scăderea fluxului (hipoperfuzie) în șocul hipovolemic și cardiogen, sau
 prin maldistribuția fluxului, în șocul septic și anafilactic.
 extracție tisulară a oxigenului scăzută în șocul septic.
 ȘOCUL
 Hipoperfuzia tisulară se poate diagnostica rapid, pe baza unor semne simple, ușor de cules:
 tahicardie
  TA
 modificarea stării de conștiență (obnubilare, agitație)
 scăderea debitului urinar.
 ȘOCUL
Clasificare
Pe baza componentei hemodinamice inițial perturbate, putem avea:
 șoc hipovolemic
 șoc cardiogen
 șoc septic
 șoc anafilactic
 șoc neurogen.
 ȘOCUL HIPOVOLEMIC
 Definiție: este șocul produs de reducerea volumului sanguin circulant efectiv, ce determină scăderea debitului
cardiac, scăderea fluxului sanguin periferic și deci reducerea marcată a aportului de O2 la nivel tisular.
 Există mai multe forme de șoc hipovolemic:
 - șocul hemoragic - este forma de șoc hipovolemic pur, caracterizată prin pierderea de sânge asociată cu o leziune
tisulară minimă.
Exemple: plăgi vasculare, ruptura de varice esofagiene, ruptura de sarcină extrauterină etc.
 - șocul traumatic - are patern mixt hemodinamic și metabolic, la scăderea volumului sanguin adăugându-se numărul
mare de mediatori eliberați datorită reacției inflamatorii locale și sistemice;
 - spre deosebire de șocul hemoragic pur, în șocul traumatic hipovolemia este de la început asociată cu o distrucție tisulară
mare.
 - șocul prin pierderi de apă și electroliți: - se produce prin vărsături, aspirație gastrică, fistule, diaree sau sechestrare de
apă și electroliți prin ocluzie intestinală.
 - șocul prin arsuri: - se produce prin sechestrarea de plasmă în spațiul extracelular extravascular nefuncțional;
- are două posibilități:
 răspuns inflamator precoce  mediatorii inflamației cu toate consecințele lor;
 infecție frecvent asociată  șoc septic posibil.
Fiziopatologia șocului hipovolemic
 scăderea volumului sanguin circulant produce:
 modificări hemodinamice
 modificări celular – metabolice.
 a. Modificări hemodinamice
 scăderea volumului sanguin  activarea baroreceptorilor de joasă presiune (din atrii și venele mari)  vasoconstricție
sistemică = mecanism compensator imediat al hipovolemiei;
 persistența scăderii volumului sanguin  activarea baroreceptorilor de înaltă presiune (din sinusul carotidian și arcul aortic)
 declanșarea reacției simpato – adrenergice  eliberarea de catecolamine  “centralizare a circulației” = dirijarea
fluxului sanguin spre cap și cord.
 Răspunsul neurohormonal la hipovolemie poate fi sintetizat prin schema:
La nivelul microcirculației se produc următoarele perturbări:
 perturbarea schimburilor lichidiene la nivelul capilar
 fenomenul de șunt arterio – venos
 maldistribuția fluxului sanguin
 modificări reologice ( vâscozitatea sângelui capilar)
 disfuncții / leziuni de endoteliu capilar.
 b. Modificări celular - metabolice
 hipoxemia  metabolismul celulei devine anaerob  acumulare rapidă de acid lactic  distrugerea celulei.
Tablou clinic
 hipotensiune arterială, tahicardie, polipnee, extremități reci cianotice, absența pulsului capilar, oligurie;
  PVC – indică reducerea presarcinii;
  POCP (presiunea capilară pulmonară) – se măsoară cu cateterul Swan – Ganz;
 insuficiență renală acută prin reducerea filtrării gromerulare  tubulonecroză;
 paO2 se menține în limite normale datorită “centralizării” circulației;
 alterarea stării de conștiență (obnubilare, confuzie).
 Principii de tratament
în șocul hipovolemic
1. TRATAMENTUL CAUZEI PRODUCĂTOARE (tratament etiologic);
2. EVALUAREA FUNC|IEI RESPIRATORII (menținerea libertății căilor aeriene, oxigenoterapie, ventilație mecanică etc.);
3. REFACEREA VOLUMULUI SANGVIN CIRCULANT = prioritatea tratamentului hemodinamic al șocului hipovolemic. Se
pot utiliza:
 sânge integral
 soluție stabilă de proteine plasmatice (SPPS)
 plasmă proaspătă congelată
 Dextran 70 = coloid sintetic rezultat din fermentația zaharozei cu bacteria Leuconostoc mesenteroides
 Haemacelul = soluție 3,5% de gelatină, cu greutate moleculară 35.000 preparată prin hidroliza colagenului animal
 Hidroxidil amidonul (HES) = soluție 6% amidon
 Soluțiile cristaloide = NaCl 0,9% sau soluții saline hipertone ex. 3% sau 7,5%.
 4. REFACEREA TRANSPORTULUI DE OXIGEN – prin administrarea concentratelor de hematii resuspendate 
corectarea rapidă a hematocritului la valoarea optimă de 30% (Hb = 10 g/dl).
 ! Utilizarea sângelui integral este rezervată doar hemoragiilor cataclismice.
 5. CORECTAREA TULBURĂRILOR DE COAGULARE prin administrarea de:
 plasmă proaspătă congelată
 concentrat trombocitar.
 6. MEDICA|IA INOTROPICĂ:
 vasoconstrictoare (Noradrenalină, Efortil)
 cardiotonice (Digoxin, catecolamine)
 Exemplu: Adrenalină 1 – 10 g/ min; Dopamina 1 – 20 g/ kg/ min; Dobutamina 1 – 20 g/ kg/ min.
 7. CORECTAREA DEZECHILIBRELOR ELECTROLITICE ȘI ACIDO – BAZICE deoarece acidoza metabolică este
prezentă în toate formele de șoc și se asociază frecvent cu hiperpotasemia și hiponatremia;
 8. TRATAMENTUL INSUFICIEN|EI DE ORGAN – ex: tratamentul cu diuretice în insuficiența renală.
 ȘOCUL CARDIOGEN
 Definiție: Este un deficit sever al funcției de pompă cardiacă, manifestat prin reducerea debitului cardiac (index
cardiac < 1,8 l/min/m2) însoțită de creșterea volumului de sânge din ventriculul stâng la sfârșitul diastolei (presiune capilară
pulmonară mai mare de 17÷20mm Hg).
Cauzele șocului cardiogen:
A. Insuficiența mecanismului contractil:
 infarct miocardic
 cardiomiopatie
B. Impedanța la ejecția ventriculară:
 intrinsecă (stenoză aortică, stenoză hipertrofică subaortică idiopatică)
 extrinsecă (embolie pulmonară masivă, hipertensiune pulmonară cu cord pulmonar, disecție de aortă)
C. Impedanța la umplerea ventriculară:
 intrinsecă (stenoză mitrală, mixem atrial, tromb atrial)
 extrinsecă (tamponadă pericardică, pericardită restrictivă)
D. Insuficiența valvulară:
 regurgitare mitrală acută
 regurgitare aortică acută
E. Disrithii (tahiaritmii, bradiaritmii)
F. Ruptura de miocard (infarct miocardic, traumă).
Fiziopatologie
 Scăderea debitului cardiac  modificări neuroumorale (reacție simpatoadrenergică, eliberare de arginin vasopresină,
activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron)  creșterea contractilității miocardice, tahicardie și vasoconstricție
periferică;
 Hipotensiunea arterială severă nu poate fi compensată de răspunsul neurohormonal.
Diagnostic
 Semnele de ȘOC HIPODINAMIC:
 semne de hipoperfuzie
 presiunea pulsului scăzută
 extremități reci
 timp de umplere capilară prelungit
 Se adaugă semnele care sugerează o suferință cardiacă:
 creșterea presiunii venoase jugulare
 edeme periferice
 raluri crepitante la bazele pulmonare (echivalentul unei presiuni capilare pulmonare >18mm Hg)
 dureri precordiale
 modificări ischemice pe ECG
 Rx: profil cardiac mărit + semne de congestie pulmonară.
Principii de tratament
 Tratamentul cauzei:
 condiționează succesul terapeutic
 exemple: tratamentul chirurgical al unei leziuni valvulare acute, evacuarea unui revărsat periodic.
 Terapia cu lichide:
 ! presarcina este de obicei crescută și administrarea de lichide va agrava tulburarea hemodinamică (fac excepție situațiile
de șoc cardiogen asociate cu hipovolemie relativă sau absolută, cu valori de POCP < 18 mm Hg.
Tratamentul medicamentos:
 medicația inotropică: adrenalina, noradrenalina, dopamina, izoprenalina
 medicația vasodilatatoare: nitroprusiatul de Na, nitroglicerina.
Alte măsuri terapeutice:
 terapia trombolitică (în șocul cardiogen din IMA)
 balonul de contrapulsație (când șocul cardiogen e potențial reversibil)
 suport cardiocirculator extracorporeal femural – femural, instalat percutan.
 pompa cu turbină (hemopump) sau pompa centrifugă implantabile percutanat în ventriculul stâng în scopul creșterii
debitului bătaie
 angioplastie coronariană transluminală percutană
 by – pass aortocoronarian de urgență.
 ȘOCUL SEPTIC
 Definiție: este suferința hipoxică ce apare ca urmare a prezenței în sânge a germenilor patogeni și/ sau a toxinelor
acestora
 ȘOCUL SEPTIC
 Colegiul american al chirurgilor toracici și Societatea Americană de Terapie Intensivă au stabilit următoarele noțiuni:
 INFEC|IA - răspunsul inflamator determinat de prezența microorganismelor invadatoare la nivelul unor țesuturi ale gazdei
ce sunt în mod obișnuit sterile.
 BACTERIEMIA - prezența microorganismelor viabile în sângele gazdei
 SINDROMUL DE RĂSPUNS INFLAMATOR SISTEMIC (SRIS) - modalitatea de răspuns nespecific al gazdei la orice
traumă severă, prin:
 T< 38C sau 36C
 Tahicardie > 90/ min
 Tahipnee > 20 resp/ min sau paCO2 < 32 mm Hg
 Leucocite > 12.000/ mm3 sau < 4.000/ mm3
 SEPSISUL (STAREA SEPTICĂ) - răspunsul inflamator sistemic determinat de prezența unui proces infecțios activ în
organismul gazdă.
 ȘOCUL SEPTIC - sepsisul însoțit de  TA și semne de hipoperfuzie tisulară în condițiile unei volemii normale.
 ȘOCUL SEPTIC
 Fiziopatologie
 Cel mai studiat este răspunsul inflamator declanșat de endotoxina (lipopolizaharid) eliberată de germenii Gram – negativi.
ENDOTOXINA poate produce următoarele efecte:
 efect toxic direct asupra celulelor endoteliale =>  permeabilitatea
 activarea factorului XII (Hageman) => inițierea coagulării și fibrinolizei
 activarea complementului => eliberarea componentelor C3a, C4a, C5a => agregarea neutrofilelor și degranularea
mastocitelor => eliberarea de histamină => vasodilatație.
 Interacțiunea cu macrofagele și monocitele, cu inițierea procesului de fagocitoză => eliberarea locală a CITOKINELOR și
metaboliților acidului arahidonic (EICOSANOIZII).
 ! CITOKINELE sunt cei mai importanți mediatori în patogeneza reacției inflamatorii și a suferinței organice din șocul septic.
 ȘOCUL SEPTIC
 Acțiunea tisulară directă a mediatorilor eliberați de endotoxină => instalarea SINDROMULUI DISFUNC|IEI ORGANICE
MULTIPLE (MODS) putând interesa următoarele organe:
 - cord => insuficiență cardiacă
 - plămâni => ARDS
 - rinichi => necroză tubulară acută
 - ficat => necroză centrolobulară
 - vezică biliară => colecistită ditiazică
 - stomac => HDS prin ulcerații de stress
 - intestin subțire => leziuni ale mucoasei
 - colon => colită ischemică
 - pancreas => pancreatită ischemică
 - sistem imun => imunodepresie
 - sistemul coagulării => CID
 - SNC => alterarea senzoriului.
 ȘOCUL SEPTIC
 Diagnostic
 Se stabilește pe baza semnelor de reacție hemodinamică HIPERDINAMICĂ, asociate cu semnele de sepsis.
 Primele manifestări ale șocului septic la bolnavul internat la terapie intensivă:
 alterarea senzoriului
 oligurie sau creșterea necesarului de lichide
 intoleranță la alimentația enterală și ileus
 rezistență la insulină
 acidoză lactică
 trombocitopenie
 granulocitoză sau granulocitopenie
  pH – ului mucoasei gastrice.
 ȘOCUL SEPTIC
Principii terapeutice
 terapia cauzei (tratamentul chirurgical al infecției și antibioterapia)
 terapia intensivă a perturbării hemodinamice
 terapia antimediatori:
 nespecifică: hemofiltrarea, corticoterapia
 specifică: anticorpi monoclonali => antiendotoxina, antiinterbutrina 1, antifactor de necroză tumorală etc.
 terapia disfuncțiilor/ leziunilor organice (tratamentul pulmonului de șoc, al insuficienței renale acute etc.).
 ȘOCUL ANAFILACTIC (ANAFILACTOID)
 Șocul anafilactic reprezintă reacția acută la o substanță străină la care organismul a fost în prealabil sensibilizat
(hipersensibilizare imediată sau hipersensibilizare de tip I), având mecanism imunologic.
 Șocul anafilactoid este identic cu cel anafilactic din punct de vedere al manifestării clinice, dar nu este declanșat de
un mecanism imunologic.
Fiziopatologie
 o substanță dergogenă => stimulează sinteza de IgE ce se leagă de suprafața mastocitelor și bazofilelor; la următoarea
expunere la atg  reacție atg – atc  eliberarea de histamină, interbutrine, PG, leucotriene, factor activator plachetar 
șoc.
 mecanismul de declanșare a șocului anafilactoid este incert.
 Manifestări clinice
 vasodilatație
 creșterea permeabilității capilare  pierdere de plasmă în spațiul interstițial
 scăderea presarcinii (hipovolemie relativă și absolută)
  DC
 tahicardie
 hipotensiune arterială brusc instalată.
Tratament
Tratamentul insuficienței pulmonare:
 oxigenoterapie
 intubație traheală
 ventilație artificială
Adrenalina = drogul de elecție datorită următoarelor efecte:
 inhibă eliberarea de histamină
 bronhodilatator
 cardiotonic
 vasoconstrictor
 Se administrează:
 i.v. în perfuzie continuă 1 – 2 mg/ 100 ml S.F.
 s.c. 0,3 – 0,5 mg.
! Antihistaminicele (anti H1, anti H2) NU au efect în șocul anafilactic (anafilactoid) declanșat; au însă efect profilactic
împreună cu corticoizii.
 ȘOCUL NEUROGEN
 Definiție: este dat de hipotensiunea secundară unei disfuncții a sistemului nervos produsă de o traumă sau de o
rahianestezie prea înaltă.
 ȘOCUL NEUROGEN
 Fiziopatologie
 are ca mecanism principal o disfuncție acută a SISTEMULUI VEGETATIV SIMPATIC;
 simpaticoliza (în hipotalamus, trunchi cerebral sau la nivelul măduvei cervicale sau toracale) => vasodilatație => scăderea
rezistenței vasculare sistemice => HIPOTENSIUNE.
 ȘOCUL NEUROGEN
 Diagnostic
 istoricul sugerează etiologia (traumatică sau accident de anestezie);
 datele clinice (hipotensiune cu bradicardie, tegumente calde).
 ȘOCUL NEUROGEN
 simpatomimetice vasoconstrictoare pentru refacerea tonusului simpatic, ca: efedrină, efortil, neosinefrină;
 soluții volemice pentru menținerea unui volum intravascular adecvat.
 HEMORAGIA, HEMOSTAZA, TRANSFUZIA

 HEMORAGIA
 Definiție: Prin hemoragie se înțelege scurgerea sângelui în afara sistemului vascular prin efracția peretelui vasului
sau prin diapedeza eritrocitelor (hemoragie în pânză).
 CLASIFICAREA HEMORAGIILOR
I. CLASIFICAREA DUPĂ NATURA VASULUI LEZAT
 Hemoragie arterială:
- culoare roșie deschisă a sângelui ce țâșnește pulsatil (sincron cu bătăile cordului) de la nivelul capătului proximal al
arterei lezare;
 - la capătul distal sângele curge continuu, deosebindu-se de hemoragiile venoase doar prin culoarea sângelui.
 Hemoragia venoasă:
- sânge roșu închis ce se exteriorizează în mod continuu la nivelul ambelor capete vasculare dar mai ales la capătul distal
(sângerare continuă).
CAZ PARTICULAR: hemoragia din venele cervicale, când rezultă o scurgere intermitentă, doar culoarea inchisă pledând
pentru originea venoasă.
 Hemoragia capilară:
- sângerare difuză, în suprafață, cu forță scăzută, de culoare asemănătoare sângelui venos, compresiunea locală oprind
hemoragia.
 Hemoragia mixtă:
- apare în plăgi traumatice cu interesare arterială, venoasă și capilară.
II. CLASIFICARE DUPĂ LOCUL UNDE SE EXTERIORIZEAZĂ
Hemoragia externă - sângele se scurge în afara organismului
Hemoragie internă - sângele se scurge într-o cavitate naturală fără legătură cu exteriorul și poate fi:
 - HEMOTORACE
 – prin lezarea unor elemente vasculare din torace, putându-se umple până la 40% din volumul circulant (2000 ml);
– dacă e lezat și parenchinul - HEMOPNEUMOTORACE
– diagnostic prin puncție și semne de insuficiență respiratorie acută;
 - HEMOPERICARDUL
 – consecințele unei plăgi cardiace
– la acumularea unei cantități mai mari de 200-300 ml se produce TAMPONADĂ CARDIACĂ
 - HEMOPERITONEUL
 – prin leziunea organelor parenchimatoase intraabdominale sau a unor elemente vasculare
– poate fi traumatic sau netraumatic (ex. în sarcină extrauterină ruptă)
– diagnosticul se poate pune la apariția semnelor de hemoragie (iritație peritoneală, puncție pozitivă)
– la sângerarea a mai puțin de 500 ml puncția poate fi negativă  puncție cu lavaj
 - HEMARTROZA
 – acumularea de sânge în cavitățile articulare
– impotență funcțională, redoare, puncție pozitivă
 - HEMORAGIA MENINGEE
 Hemoragia exteriorizată secundar:
Sângele se varsă într-un organ cavitar, apoi se exteriorizează pe căi naturale.
 Distingem astfel trei categorii:
 A. Hemoragii la nivelul tubului digestiv
- cu sânge proaspăt sau după ce a fost transformat în tubul digestiv prin coagulare, digestie, putrefacție;
 Putem avea:
 HEMATEMEZĂ
 - vărsătură cu chiaguri și sânge roșu (sângerare abundentă) sau un “zaț de cafea” = MELANEMEZĂ (hemoragie lentă)
 - melanemeza apare datorită reacție :
 MELENĂ
 - exteriorizarea sângelui prin defecație cu scaun “de păcură”, moale, neformat, lucios
 - tipică pentru HDS, apare la sângerarea a minim 100 -200 ml în traiectul digestiv
 RECTORAGIE
 HEMATOCHEZIE
 - sânge proaspăt și cheaguri pe cale rectală
- caracteristică HDI
 B. Hemoragii la nivelul aparatului respirator
 EPISTAXIS
 - sângerarea pe nas - prin lezarea petei vasculare Kissellbach sau a arterei sfenopalatine în caz de HTA
 HEMOPTIZIE
 - tuse cu expectorație sanguinolentă roșie, spumoasă.
 C. Hemoragii la nivelul aparatului urinar
 HEMATURIE
 - putând fi micro sau macroscopică (terminală, totală, inițială)
 Hemoragia intersitițială
Este o variantă a hemoragiei interne și constă în acumularea de sânge în țesuturi
- poate duce la - echimoză
- sufuziune
- hematom – putând atinge 2000 ml în fracturile de bazin
II. CLASIFICAREA DUPĂ GRAVITATE EXPRIMATĂ PRIN CANTITATEA DE SÂNGE PIERDUT
 1. Ușoară
 - < 500 ml clinic semne minime; bine tolerată
 - devine gravă prin repetare la intervale scurte
 2. Medie
 - 500 ÷1500 ml  semne locale și generale de scădere a volumului sanguin
 3. Gravă
 - 1500 ÷ 2000 ml  ȘOC HEMORAGIC dacă sângerează și nu e oprită și sângele nu e înlocuit
 4. Cataclismică
 - > 2500 ml  moarte fulgerătoare prin stop cardiorespirator
IV. CLASIFICARE DUPĂ DURATA SÂNGERĂRII
 Hemoragie acută
◦ pierdere sanguină în interval scurt
◦ pierdere 50% din volum/ câteva minute  moarte
 Hemoragie cronică
 Pierderi mici 300 ÷ 500 ml, repetate  “anemie cronică”  anemie, hemodiluție, hipoproteinemie, sideropenie
 Pierderea a 50% din volum / 24 h poate fi suportată
 Toleranța minimă: 60% din volum/ (săptămâni).
V. CLASIFICARE DUPĂ INTERVALUL SCURS ÎNTRE RĂNIRE ȘI APARIȚIA HEMORAGIEI
 Primitivă (primară) – se produce și se manifestă în momentul producerii efracției vasculare.
 Întârziată - în câteva ore de la leziune datorită arterioconstricției capetelor arteriale, hTA și organizării cheagului – liza
cheagului.
 Tardivă sau secundară - la 7 ÷ 8 zile de la traumatism.Cauze: infecție cu liza trombilor fistule digestive, derapaj de ligaturi
etc.
VI. CLASIFICARE DUPĂ PRINCIPIUL TERAPEUTIC
 Medicale – necesită măsuri terapeutice generale, nu pot fi oprite prin acțiune directă pe vasele ce sângerează.
 Chirurgicale – nu pot fi stăpânite decât prin acțiune directă asupra vasului lezat.
 Medico – chirurgicale – traumatisme la persoane cu defecte de coagulare.
 Fiziopatologia hemoragiilor
 Gravitatea hemoragiilor depinde de:
 Cantitatea de sânge pierdut:
 300 – 500 ml bine tolerată
 500 – 1000 ml supraviețuire posibilă fără transfuzii
 1500 – 2000 ml moarte rapidă dacă nu se reface volumul circulant
 2000 – 2500 ml exitus
 Calcularea volumului pierdut se face prin:
puls
 INDICELE DE ȘOC = ————
TA max
◦ 70/ 140 = 0,5 - normovolemie
◦ 100/ 100 = 1 – deficit 20 – 30% = ȘOC POTENȚIAL
◦ 120/ 80 = 1,5 – deficit 30 – 50% = ȘOC MANIFEST
◦ 140/ 70 = 2 – deficit > 50% = ȘOC DECOMPENSAT
◦ 140/ 60 = 2,5 – deficit > 50% = ȘOC TERMINAL
 Rapiditatea pierderii de sânge (debit)
◦ pierderea a 50% vol/ 24 h poate fi compensată, dar dacă se produce în câteva minute duce la moarte
 Vârsta – gravitate mare sub 3 și peste 65 ani
 Boli preexistente – în special ischemiile cronice
 Repetare în timp
 Compensarea hemoragiilor se face prin:
 Mobilizarea apei interstițiale
 Scăderea eliminării renale de H2O și Na prin creșterea aldosteronului
 Mobilizarea sângelui de depozit
 Vasoconstricție și centralizarea circulației la organele vitale  compensare imediată a unei hemoragii de până la 20% vol /
1000 – 1500 ml.
 Tablou clinic
I. SEMNE GENERALE
TULBURĂRI CARDIO – CIRCULATORII
◦ Puls > 100/ min, depresibil
◦ Scade TA – până la pierderi de 30% vol scade TA max apoi scade și TA
 TAmax < 60 mmHg  COLAPS
TULBURĂRI LA NIVELUL TEGUMENTELOR ȘI MUCOASELOR
 Palide, reci, transpirate, vene periferice colabate
TULBURĂRI RESPIRATORII
 Respirație rapidă, superficială
TULBURĂRI NERVOASE
 Bolnav agitat, speriat, cască => pierderea conștienței
TULBURĂRI OCULARE
 Scotoame, amauroză pasageră, fosfene
TULBURĂRI AUDITIVE
 Acufene
TULBURĂRI RENALE
 oligoanurie  anurie
 Tablou clinic și paraclinic
 II. SEMNE LOCALE
◦ evidente în hemoragiile externe
◦ în hemoragiile interne  semne de revărsat la nivelul cavităților închise (peritoneu, pleură, pericard).
◦ evidențiabile – în hemoragiile exteriorizate sec.
 III. SEMNE DE LABORATOR
◦ apar după 12 – 24 h
◦ scade numărul hematiilor, scade Ht, scade Hb, scad proteinele plasmatice
◦ apar reticulocite în circulație, crește azotul extrarenal
 HEMOSTAZA
 Definiție: totalitatea proceselor sau mijloacelor ce concură la oprirea unei hemoragii.
 HEMOSTAZA
Poate fi:
 Hemostază spontană (fiziologică) = ansamblul fenomenelor fiziologice ce duc la oprirea hemoragiei, cum ar fi
vasoconstricția, activarea trombocitelor (hemostaza primară), mecanismele coagulării (hemostaza secundară).
 Hemostaza provocată = oprirea unei hemoragii prin mijloace chimice sau fizice. Se subîmparte în:
◦ Hemostaza preventivă - în cursul unor intervenții chirurgicale cu risc crescut de hemoragie.
◦ Hemostaza curativă - totalitatea mijloacelor fizice, chimice și biologice ce duc la oprirea hemoragiei.
 HEMOSTAZA
 O sângerare neobișnuit de abundentă poate fi consecința a trei tipuri de afecțiuni cu DEFICIT DE HEMOSTAZĂ precum și
a unor afecțiuni cu RISC CRESCUT DE SÂNGERARE.
 AFECȚIUNI CU DEFICIT DE HEMOSTAZĂ
 Afecțiuni cu transmitere genetică:
◦ Hemofilia A – deficit de factor VIII
◦ Hemofilia B – deficit de factor IX
◦ Boala Von Wilebrandt – deficit de factor VII
 Afecțiuni dobândite
 Trombocitopenia
 Policitemia Vera
 AFECȚIUNI CU RISC CRESCUT DE SÂNGERARE
 ciroza hepatică
 hipersplenism
 leucemie acută
 limfomul malign
 macroglobulinemie
 mielomul multiplu
 HEMOSTAZA CURATIVĂ (TERAPEUTICĂ)
 1. MEDICAMENTOASĂ prin administrare de:
 vasoconstrictoare (adrenalină, noradrinal, efedrină, adrenostazin, ergomet)
 coagulante (vitamina K, calciu gluconic)
 substanțe neutralizante (sulfat de protamină)
 sângele și derivații de sânge
 2. CHIRURGICALĂ
 provizorie
 definitivă
 HEMOSTAZA CHIRURGICALĂ
A. HEMOSTAZA CHIRURGICALĂ PROVIZORIE
◦ are ca scop oprirea hemoragiei până se poate aplica o hemostază definitivă
◦ se poate aplica prin:
 compresiune:
 locală
 la distanță
 poziția segmentului lezat
 Hemostaza chirurgicală prin compresiune locală poate fi:
◦ digitală
◦ tamponament compresiv
◦ pansament compresiv
◦ forcipresură temporară (pensare)
◦ sutura etanșă a tegumentelor  formarea unui hematom ce oprește sângerarea prin creșterea presiunii
 Hemostaza chirurgicală prin compresiune la distanță se poate face:
◦ SELECTIV – la nivelul vasului lezat (unde artera trece pe un plan osos)
 Exemple:
a. carotidă se comprimă pe apofiza transversă a vertebrei C6 (tubercul
Chassignac)
a. subclaviculară pe coasta I în spatele claviculei
a. femurală pe femur în triunghiul Scarpa
a. humerală pe humerus în șanțul bicipital intern
aorta se comprimă cu pumnul pe coloana lombară.
◦ CIRCULAR – prin comprimarea globală a tuturor structurilor anatomice se realizează cu GAROUL
 Reguli de aplicare a garoului:
proximal de plagă în leziunile arteriale și distal în leziunile venoase
strâns exact cât să oprească hemoragia (câțiva cm de Hg deasupra tensiunii arteriale maxime)
cât mai aproape de plaga vasculară dar nu în dreptul marilor articulații
eficiența se verifică prin: oprirea sângerării, dispariția pulsului distal, paloare distală
bilet cu identitatea bolnavului, diagnostic, ora exactă a aplicării
menținut max 2 h, altfel => ȘOC DE DEGAROTARE datorat substanțelor acumulate în teritoriul ischemiat (chinine biogene,
putresceină, cadaverină, histamină, acid lactic)
scoatere progresivă în AG + locală la rădăcina membrului.
B. HEMOSTAZA CHIRURGICALĂ DEFINITIVĂ
 Poate fi:
 Mecanică:
◦ ligaturi vasculare
◦ suturi vasculare
◦ clipuri metalice
 Termică:
◦ termocuagulare
◦ electrocoagulare
◦ cauterizare laser
 Chimică:
◦ injecții sclerozante (examen endoscopic)
◦ aplicații locale de epinefrină
◦ aplicații locale de materiale hemostatice (bureți de trombină, gelaspon, oxicel, tisuecol)
 TRANSFUZIA
 Definiție: Metodă de tratament constând în injectarea de sânge sau derivate din sânge în sistemul circulator al
pacientului.
 “Regula de aur” a transfuziei este folosirea sângelui izogrup, izo Rh.
 TRANSFUZIA
 Înaintea oricărei transfuzii e obligatorie efectuarea testării compatibilității directe prin 2 reacții:
 reacția de compatibilitate majoră - între hematiile donatorului și serul primitorului
 reacția de compatibilitate minoră - între serul donatorului și hematiile primitorului
 Testarea compatibilității directe e obligatorie deoarece pot apărea incompatibilități accidentale chiar și în timpul
transfuziilor izogrup, izo Rh.
 TRANSFUZIA
 În urgență, în absența sângelui izogrup avem:
 - grup O = “donator universal”
 - grup AB IV = “primitor universal”
 Valabile doar la diluții mari = max 1/20 altfel intervin noțiunile:
 “donator universal periculos”
 “primitor universal periculos”
 TRANSFUZIA
 Compatibilitățile în grupul ABO:
 TRANSFUZIA
 În cazul sistemului Rh:
 nu se transfuzează sânge Rh (+) la pacienții Rh (-)
 apare problema particulară a incompatibilității mamă/ făt: la mame Rh (-) imunizate față de făt Rh (+) (chiuretaj, avort,
sarcină Rh (+))  aparitie de anti Rh ce traversează placenta  hemoliză la făt => o femeie Rh (-) nu va fi transfuzată cu
sânge Rh (+).
 INDICAȚIILE ÎNLOCUIRII SÂNGELUI ȘI ELEMENTELOR SALE
 1. ÎNLOCUIREA VOLUMULUI
◦ se evită transfuziile a < 500 ml sânge
◦ la tineri:
 pierderi sanguine acute de 1 – 1,5 l pot fi înlocuite cu SF sau DEXTRAN
 suportă Hb < 10g % fără transfuzie
 2. TRATAMENTUL ANEMIILOR CRONICE, MEDICALE
 3. ÎNLOCUIREA FACTORILOR COAGULĂRII CU:
 concentrat de plasmă specific
 sânge proaspăt integral
 4. INDICAȚII SPECIFICE
 circulația extracorporeală
 dializa extrarenală
 CONTRAINDICAȚIILE TRANSFUZIILOR DE SÂNGE
 cardiopatiile organice decompensate
 pneumopatiile acute
 bronșite grave
 emfizemul pulmonar grav
 trombozele venoase
 HTA
 insuficiența hepatică gravă
 TCC
 AVC, etc.
 CONTRAINDICAȚIILE DONĂRII DE SÂNGE
1. Absolute, definitive: vârstă > 65 ani, hepatita virală, sifilisul, epilepsie, alergii medicamentoase sau alimentare,
hemopatii maligne, diabet insulinodependent.
2. Relative: afecțiuni ce ar putea periclita sănătatea donatorului ca polipi, hemoroizi, ulcer, guta, diabetul controlat
igienodietetic.
3. Temporare: menstruație, sarcina, alăptarea (18 luni), intervențiile chirurgicale, după vaccinări, anemie, stări febrile.
 SÂNGELE INTEGRAL ȘI ALTE PREPARATE DE SÂNGE
1. SÂNGELE INTEGRAL
 sânge proaspăt în primele 24 h – conține toți factorii coagulării
 sânge conservat, mai vechi de 24 h nu are trombocite și nici factorii V și VIII.
2. MASĂ ERITROCITARĂ ȘI ERITROCITE CONGELATE
 concentrat (70%) de eritrocite obținute prin îndepărtarea parțială a plasmei
 indicată de obicei în anemiile cronice
3. CONCENTRAT DE TROMBOCITE
 în trombocitopenii
 risc mare de transmitere SIDA, hepatită, alergii
4. PLASMA CONSERVATĂ
 proaspătă sau congelată conține toți factorii coagulării
5. CONCENTRATE DE PLASMĂ
 concentrat antihemofilie (A sau B)
 concentrat de fibrinogen
 concentrat de albumină = ! singurul ce NU transmite hepatita și SIDA
 COMPLICAȚIILE TRANSFUZIILOR
1. HEMOLIZA – datorată incompatibilității de grup ABO, Rh sau alte grupe
 Manifestări ce apar la 50 ml transfuzați: căldură și durere pe vena puncționată, congestia feței, dureri lombare,
hemoglobinurie, frison, febră, presiune în piept, tahipnee, hipotensiune, tahicardie.
 Atitudine terapeutică:
 întreruperea transfuziei
 un nou test de compatibilitate directă + hemocultură + bilirubinemie
 sondă vezicală
 alcalinizarea urinii și forțarea diurezei
2. INFECȚIA BACTERIANĂ A SÂNGELUI CONSERVAT
 Manifestări clinice: febră, frison, colici abdominale, vomă, diaree  septicemie
 antibiotice cu spectru larg
 oxigenoterapie
 COMPLICAȚIILE TRANSFUZIILOR
3. REACȚII ALERGICE
 urticarii, febră => șoc anafilactic
4. EMBOLIA AERIANĂ
 Manifestări clinice: cianoză, hipotensiune, tahicardie, stop cardiorespirator
 Atitudine terapeutică: așezarea bolnavului pe stânga cu capul coborât și picioarele înălțate
5. EDEMUL PULMONAR ACUT
 Manifestări clinice: disnee, tuse, raluri umede la baza pulmonului, crește PVC, jugulare
 turgescente.
 diuretice
 poziție semișezândă
6. TROMBOFLEBITA VENEI PUNCȚIONATE
7. TRANSMITEREA UNOR BOLI ca: hepatita, SIDA, sifilis, malaria, bruceloza.
 INFECȚIILE CHIRURGICALE
 Definiție: Expresia anatomo clinică a conflictului inflamator microorganism - gazdă constituie infecția chirurgicală sau
medicală (nu contaminarea!!!).
 Infecția chirurgicală constituie un palier distinct în cadrul infecțiilor, în general.
Infecția chirurgicală
 Plurimicrobiană (polifloră)
 - Dominanta locală cu potențial sistemic
 - Depistare prin examen local (semne de inflamație)
 - Tratament – local sângerând (evacuare, extirpare)
 Infecția medicală
 Monomicrobiană (monofloră)
 - Dominanta sistemică
 - Depistare prin examen complex general
 - Tratament – general antibiotic etiologic
 FACTORI DE CONDIȚIONARE A INFECȚIILOR CHIRURGICALE
1. Microorganismul
 Patogen
 Condiționat patogen
 Saprofit
1.2. Virulența tulpinii
Agresine
 Implantare
 Anihilare gazdă
 Difuzibilitate
Toxine
 Endo (Herxeimer)
 Exotoxine
1.3. Asocierea microbiană (sinergism)
◦ Aerob
◦ Anaerob
1.4. Gradul cantitativ al infecției
1.5. Durata contactului
 FACTORI DE CONDIȚIONARE A INFECȚIILOR CHIRURGICALE
2. Gazda
2.1. Poarta de intrare
 Vascularizație
 Oxigenare
 Distrucții – Delabrări
2.2. Răspunsul imun.
 Natural
 Dobândit
2.3. Starea generală, vârstă, sex, graviditate, boli nutriție, endocrine, neurologice, cardiace, pulmonare, renale, iradierea,
citostaticele, imunosupresoare.
 Patogenie
 Semne clinice ale infecțiilor chirurgicale
 Semne clinice ale infecțiilor chirurgicale
 Evoluția anatomo - clinică a infecțiilor chirurgicale
 Tratament
Profilactic
◦ Evitarea creerii de porți de intrare.
◦ Apărare specifică (imunoterapie, vaccinare – seroterapie)
◦ Diminuarea numărului de germeni la poarta de intrare (dezinfecție – prelucrare primară a plăgii recent
contaminate).
 Tratament
Tratament local (chirurgical)
 Depinde de fază - forma clinică
 Tratament
 Tratament
 Tratament
 Tratament
 INFECŢII ACUTE CHIRURGICALE LOCALIZATE
STAFILOCOCIILE CUTANATE
 stafilococul aureu hemolitic
o toxine difuzabile (hemolizina, enterotoxina, leucocidina, toxina epidermolitică, etc.)
o enzime (coagulaza, fibrinolizina, hialuronidază, etc.)
 Foliculita
Definiţie: Foliculita este inflamaţia foliculului pilos.
 Etiopatogenie: Foliculitele acute superficiale (impetigo) afectează ostiumul folicular (regiunea superficială a foliculului pilos)
 apar mai ales la nivelul feţei după bărbierit, în regiunea pubiană, în pielea capului la copii sau în jurul unei plăgi infectate
 Simptomatologie:
o iniţial, hiperemie locală, prurit moderat
o În stadiul de flictenă purulentă, apare durerea.
 Tratament:igienă locală atentă, badijonare locală cu alcool 70 de grade sau tinctură de iod, dezinfecţie cu apă oxigenată,
rivanol şi deschiderea pustulelor, eventual aplicarea de unguente cu antibiotice (tetraciclină şi neomicină 2-3 %)
 Furunculul
 Definiţie: Furunculul este inflamaţia folicululi pilos şi a glandelor sebacee anexe,produsă de stafilococ, caracterizat printr-o
necroză locală rapidă numita bourbillon, urmată de detaşarea şi eliminarea acestuia
 Etiopatogenie: stafilococ virulent, în general rezistent la antibiotice. persoanele care lucrează în mult praf, personalul
sanitar
 cauzele favorizante locale: iritaţiile îndelungate,
 cauze favorizante generale: surmenajul fizic şi intelectual, intoxicaţiile(alcoolismul), boli grave, epuizante (diabetul zaharat,
febra tifoidă, gripă, bronhopneumonie)
 Furunculul
 mică tumefacţie cu hiperemia tegumentelor supraiacente
 2-3 zile apare o flictenă purulentă centrată de un fir de păr
 în ziua 5-6, flictena se deschide spontan şi lasă să se scurgă un lichid purulent
 ziua 8-9 de la începutul fenomenelor inflamatorii, burbionii se elimină spontan sau prin extragere delicată cu o pensă
 furuncul voluminos, pot apărea semne de tip septic: febră, frisoane, cefalee
 Localizare la nivelul gâtului, feţei, feselor, sânilor
 Furunculul
 Evoluţie şi complicaţii: limfangită, adenoflegmon, erizipel, septicemie şi septicopiemie.
 la nivelul piramidei nazale şi buzei superioare tromboflebitei septice, care se poate propaga la sinusurile cavernoase
intracraniene, ceea ce reprezintă o complicaţie foarte gravă
 Furunculoza gravă, neglijată: deces
 Carbunculul (furunculul antracoid)
 Definiţie: Carbunculul este o aglomerare de furunculi ce realizează un placard cutanat (aspect de fagure) şi invadează
hipodermul subiacent dezvoltând un flegmon masiv, întins, iar ţesuturile din jur sunt dure, infiltrate.
 Etiopatogenie: stafilococul aureu, imunitate scăzută (obezitate, diabet zaharat), igienă defectuoasă
 Aspectul local: conglomerat de furuncule => furunculului antracoid (nume care vine de la culoarea violacee-negricioasă a
pielii); regiunii cervicale posterioare (cefei) şi al spatelui
 Carbunculul (furunculul antracoid)
 Simptomatologie: senzaţie de disconfort local, placard roşu-violaceu, după 2-3 zile apar furunculi în faze evolutive diferite
 Semnele generale: febră de tip septic, frisoane, cefalee, insomnie, alterarea stării generale
 Evoluţie şi complicaţii:vindecare spontană (necroză-ulceraţie-cicatrizare), infecţioase locale (celulita, limfandenita acută) şi
generale (septicemia cu sau fără localizări metastatice)
 Tratament: general și local
 Hidrosadenita
 Definiţie: Hidrosadenita este inflamaţia acută a glandelor sudoripare apocrine
 Etiopatogenie: stafilococul aureu. se localizează mai frecvent în regiunea axilară, bilateral în 10-15 % din cazuri
 Simptomatologie: 2 forme clinice distincte: abcesul tuberozitar şi hidrosadenita recidivantă
 Evoluţie şi complicaţii: Abcesul tuberozitar poate evolua spre resorbţie lentă sau spre supuraţie. Este posibilă recidiva la
acelaşi nivel, la distanţă mică sau de partea opusă
 Hidrosadenita recidivantă localizată la nivelul glandelor sudoripare perineale poate determina supuraţii cronice, trenante şi
rebele la tratament, reunite sub denumirea de maladia Verneuil
 Tratament local și general
 Abcesul cald
 Definiţie: Abcesul cald este o colecţie purulentă acută localizată în diferite ţesuturi sau spaţii anatomice, bine delimitată Se
caracterizează prin existenţa unei membrane piogene neoformate (zonă vascularizată de ţesut inflamator) şi a unui
conţinut purulent (zonă de necroză, nevascularizată, compusă din detritusuri de ţesut local, leucocite moarte, componente
de sânge şi plasmă, bacterii)
 Etiopatogenie: plăgi superficiale mici care se cicatrizează în suprafață, infecția evoluând în profunzime (înțepare, leziuni de
grataj, injecții). Răspândirea germenilor pe cale hematogenă sau limfatică.
 stafilococul şi streptococul (germeni care se găsesc în mod obişnuit pe tegumente sau obiecte), pneumococul, colibacilul,
gonococul
 Simptomatologie: tumor, rubor, dolor, calor, functio lesa
 Evoluţie şi complicaţii: evacuare spontană (rar), complicații- flegmon
 Tratament: medical și chirurgical
 Flegmonul (Celulita acută difuză)
 Definiţie: Flegmonul este o inflamaţie acută şi difuză a ţesutului conjunctiv, caracterizat prin propagare, necroza ţesutului
afectat, fără tendinţă la limitare. Este deci o celulită progresivă ce interesează mai ales ţesutul subcutanat sau interstiţii
conjunctive cu mare toleranţă cum ar fi spaţiul retroperitoneal, submandibular, retromamar, etc.
 Etiopatogenie: plăgi (zdrobiri de ţesuturi), rar plăgi mici (înţeparea chirurgului în timpul unei operaţii septice, înţeparea într-
un cui infectat) sau prin injectarea de substanţe nesterile.
 Streptococul si germenii anaerobi
 Simptomatologie: locală, generală, laborator
 Evoluţie şi complicaţii locale și generale
 Tratament local și general
 Erizipelul
 Definiţie: Erizipelul este o boală infectocontagioasă cu apariţie sporadică, produsă de streptococul beta-hemolitic din grupul
A, mai rar de stafilococ şi se caracterizează clinic printr-o dermită având ca leziune locală tipică ,,placardul erizipelatos’’
 TRAUMATISMELE PĂRȚILOR MOI
 TRAUMATISMELE
 Ansamblul de manifestări și de consecințe locale și sistemice care apar și se dezvoltă în urma acțiunii unui agent
traumatizant (vulnerant) asupra organismului.
 Contuziile
 Contuziile sau traumatismele închise – modificări structurale și funcționale produse în țesuturi ca urmare a acțiunii unui
agent vulnerant care nu crează o soluție de continuitate tegumentară sau mucoasă
 Acțiunea corpuri contondente cu suprafață mare și netedă
 Acțiune directă (accelerație)/indirectă (decelerație, proiectare)
 Superficiale/profunde
 Clasificare
CONTUZII SUPERFICIALE:
Intereseaza tegum.si hipodermul
ESCORIATIA
IMPREGNARILE
FLCTENA POSTTRAUMATICA
NECROZA CUTANATA POSTTR.
ECHIMOZA
HEMATOMUL
CONTUZIILE HIPODERMULUI
 Contuziile profunde
CONTUZII PROFUNDE:
Interseaza structurile profunde.
CONTUZILE FASCILOR/APONEVROZE
HERNIA MUSCULARA
RUPTURA MUSCULARA
CONTUZIA ABDOMINALA
CONTUZIA TORACICA
CONTUZIA CEREBRALA
CONTUZIA MEDULARA
 Contuziile superficiale
 ESCORIATIA:
- pierdere de epiderm pîna la derm
- nu sîngereaza pîna la strat cornos
- sîngereaza pîna la derm
- sint porti de intrare a germenilor
TRATAMENT:
- toaleta – badijonari cu iod
- profilaxie AT
 IMPREGNARILE:
- retineri de microparticule de pamint,
nisip, metale
- potential septic
- se indeparteaza prin spalare / instrumental
 FLICTENA POSTTRAUMATICA
- decolare dermo-epidermica
- continut serohemoragic
- apare in primele ore
Tratament:
- punctionare
- pansamente sterile compresive
 NECROZA CUTANATA POSTTRAUMATICA
- intreruperea circulatiei in zona tegumentara afectata
- escara- se elimina – plaga
- prin compresiune din interior- hematom,
fragm. osoase fracturate
Escara de decubit: sacrococcigiana,calca- neana, trohanteriana
- SE PREVINE
Tratament: excizie-pansamente- grefe
 ECHIMOZA:
- revarsat sanguin in hipoderm
- rosu-violaceu apoi albastru-vinat apoi
galben-verzui dispare in 2-3 sapt.
PRECOCE:apare imediat dupa traumat.
TARDIV: apar la 8-24 ore prin fuzare la distanta- fr. baza craniu, fr. Bazin
Tratament: comprese reci, unguente
 HEMATOMUL
1. HEMATOMUL SUPERFICIAL:
- intre tegument si fascie
2. HEMATOMUL PROFUND:
- in muschi, intracraniene, toracice,
intraabdominale, hematom retroperitoneal
 HEMATOMUL:
3. HEMATOMUL CIRCUMSCRIS:
- sau”localizat” este bine delimitat de tes.
adiacente
- apare ca o tumefiere, dureroasa, moale,
fluctuenta, crepitatii, !!!PULSATIL
- hematomul pulsatil- determ. de lez. unei artere
 HEMATOMUL
4. HEMATOMUL DIFUZ:
- fuzarea singelui pe tecile vasculo nervoase, in interstitiile musculare
- patrunde in tes. conj.
- compresiuni asupra struct. vasculo- ner-
voase
 CONTUZIILE HIPODERMULUI
- ruperea retelei vasc.din hipoderm deter.
necroza aseptica a hipodermului / teg.
- proces inflam.- grasimile elib.- fibroscle-
roza cicatriciala – noduli fibrosi
Revarsatul sero-limfatic MOREL-LAVALLE
- acumul. seroasa intre hipoderm si fascie
- lichid sero citrin- prin transvazare
- pe coapsa, abdomen ant.-lat., fesa, lomba
 CONTUZIILE HIPODERMULUI
Seromul postoperator:
- acelasi mecanism de producere
- apare dupa operatii
TRATAMENT:
- punctii
- pansamante compresve
CONTUZIILE
PROFUNDE
 CONTUZIILE FASCIILOR SI
APONEVROZELOR
- se asociaza cu distructii musculare
- trec neobservate si determina leziunile
urmatoare
 HERNIA MUSCULARA
- ruptura fasciei musculare
- tumora moale, nedureroasa, palpabila in
relaxare- dispare in contractie
- fascia nu se vindeca spontan
- necesita sutura sa
- apare la biceps brahial, triceps sural,dr.
ant. al coapsei
 RUPTURA MUSCULARA
- prin traumat. direct sau prin contractura
musc. brusca
- ruptura spontana prin suprasolicitare sau
pe un muschi patologic
- ruptura poate fii totala sau partiala
Semne clinice :
- durere vie , senzatie de ruptura,
- tumefiere, impotenta functionala
- echimoza
- la palpare: zona de depresiune
Evolutie: cicatr. sclerofibroasa
tardiv- osteogeneza heterotopa
Tratament:
- imobilizare – bandaj compresiv
- in spital:
- conservativ
- chirurgical- miorafie
 CONTUZIILE PROFUNDE
COMOTIA:
- tulb. functionala de scurta durata
- la nivelul org. parenchimatoase in ca-
vitati delimitate osos
- NU leziuni macro/ micro
Comotia cerebrala: dupa T.C.C.
- pierdere de cunostiinta scurta
 CONTUZII PROFUNDE
Comotia toracica:
- dupa tr. dir. sau indir.
- semne respiratorii si cardiace
Comotia medulara:
- tulb. tranzit. de sensibilitate si motorii
si ale R.O.T.
CONTUZIA
- prin mec.dir. sau indirect
- lez. org.cavitare sau parenchimatoase
- NU exista concordanta intre lez. parie-
tale si lez. org. interne
- nu exista proportie intre act. agentul vulnerant si rasunetul lezional
CONTUZII- semne clinice:
- sindrom de hemoragie interna
- sindrom de iritatie peritoneala
- sindrom combinat
Contuzii cranio-cerebrale:
- hemat. epicraniene, intracraniene, dila- cerari cerebrale
Contuzii toracice:
- lez. parietale, lez.pulmonare, lez. pleurale, lez. mediast.
Contuzii abdominale:
- lez. org. cavit./ parenchimatoase
COMPRESIUNEA:
- segm. de corp prins intre 2 suprafete dure
care actioneaza contrar
- lez. prin cresterea brusca a presiunii in org.
situate in cavitati inextensibile
1. Sindr. de compresiune itracerebrala:

- H.I.C.- coma, voma, staza papilara
COMPRESIUNEA
2. Sindr. de compresiune toracica:
- cresterea brusca a pres. intratoracice- sin-
gele impins brusc din sist. cav spre perif.
- sist. cav avalvulat- hemoragii prin diape-
deza eritrocitara
- devine albastru – cap, torace, membre sup.
CLINIC: bolnav albastru, dispnee, turgescenta
jugularelor- masca echimotica MORESTIN
COMPRESIUNEA
3. Sindr. de compresiune cardiaca:
- prin compresiunea cordului
- lez. Ischemice miocardice
4. Sindr. de compresiune medulara:
- prin hematoame, focare de fractura
- tulb. nervoase perif.- sensibilitate, motilitate, ROT
 SINDROMUL DE COMPARTIMENT
- cresterea pres. tisulare intr-un spatiu anat.
inchis compromite circulatia
Cauze: hemoragie in sp. anat. inchis
traumatisme, terapie anticoagulanta
pansament strins, fasciorafie strinsa
dupa repermeabilizarea arterelor
Apare la extremitati antebrat/ gamba
- hiperperfuzie tis. si edem iterst.si celular
CLINICA:
- durere si impotenta functionala
- tulb. ale nervilor aferenti-gamba/antebrat
- durere la mobilizare pasiva picior/mina
- obirctiv-tumefierea compart.
- puls periferic absent +/-
- pralizia segm.= stad. avansat
Impotant: examen clinic repetat
sindr. apare in prmele 48-72 ore
Paraclinic: monitorizarea pres. Intracompart
TRATAMENT: fasciotomie gambiera , an-
tebrat, picior, mina
- se lasa deschisa sutura intiziata/grefa
 SINDROMUL DE STRIVIRE
- BYWATERS E.G. 1941
- strrivirea de mase musculare intre 2- 15 ore
- ischemie a tes. strivite
CLINIC: 3 stadii
Stad. 1: perioda de strivire
Stad. 2: perioada dupa degajare
edem al extremitatii voluminos
echimoze, flictene
 SINDROMUL DE STRIVIRE
Stad. 3: perioada de I.R.A.
dupa 2-3 zile anurie
blocaj renal prin mioglobinurie
Tratament: corectii volemice, h- electrolit.
trat. I.R.A.medic.- dializa
 TRAUMATISME DESCHISE
Leziuni produse prin intreruperea continuitatii tegumentelor sau mucoaselor
CLASIFICARE -etiopatogenic
-mod de prroducere
-anatomopatologic
-topografic
-timpul scurs
-evolutie
 ETIOPATOGENIC – mod de actiune al agentului vulnerant
MECANICE - taiere
- intepare –arme; animale
- contuzie – zdrobire; strivire;
arme de foc; muscatura
TERMICE - caldura – arsuri
- frig – degeraturi
AGENTI IONIZANTI – iradiere
AGENTI CHIMICI – acizi-baze
 MOD DE PRODUCERE
-accidentale:de munca,decirculatiep
Prin cadere,casnice
-intentionale:agresiune,suicid
-iatrogene:interventii chir. Endoscopie
injectii,punctii
 ANATOMOPATOLOGIC
-dupa numar: unice,multiple
-dupa profunzime: - superficiale
- profunde
-la nivelul membrelor:
-cu/fara lez.osteo-articulare
-cu/fara lez.vasculo-nervoase
-la nivelul cavitatilor naturale:
-nepenetrante
-penetrante:cu/fara lez.viscerale
 TIMPUL SCURS
PLAGI RECENTE
sub 6 ore
PLAGI VECHI
peste 6 ore
 DUPA TOPOGRAFIE SI EVOLUTIE
TOPOGRAFIC:
-dupa regiunea sau organul lezat
EVOLUTIE:
-necomplicate
-complicate
 EXAMENUL CLINIC AL PLAGILOR
-se vad si serecunosc rapid
TREBUIE CAUTATE
-stabilirea unui bilant lezional
-anamneza a modului de producere
-examinarea clinica
-inspectie,palpare
-percutie,auscultatie
 TIPURI DE PLAGI
1.PLAGI pin INTEPARE
-leziuni limitate ale tesuturilor superf.
piele, tes. cel. subcutanat
-IMPORTANT: adincimea lor
-leziuni viscerale
-traiect lung -INFECTIE
 TIPURI DE PLAGI
2.PLAGI prin TAIERE
-au margini regulate liniare
-mai lungi, decit profunde
-vindecare rapida
3.PLAGI CONTUZE
-margini neregulate,
-distructii, delabrari tisulare
-avulsii tisulare,hematoame
 TIPURI DE PLAGI
4.PLAGI IMPUSCATE
-dupa tipul de proiectil
-unipolare
-bipolare-plagi transfixiante
-plaga in seton
 TIPURI DE PLAGI
5.PLAGI INTEPATE/MUSCATE
Produse de : – insecte
– animale veninoase/bolnave
Se denumesc – plagi INTOXICATE
Determina – fenomene alergice
– fenomene toxice
--transmit boli
CLINIC -fenomene locale si generale
-INFECTIA
 SEMIOLOGIA PLAGILOR
Simtomatologia depinde de :tipul plagii
modalitatea de producere ,carracterele
anatomo-patologice si de reactivitatea
individuala
SEMNE LOCALE
SUBICTIVE : durere ,impotenta funct.
OBICTIVE :-solutie de continuitate
-hemoragie /scurgeri patologice
 SEMIOLOGIA PLAGILOR
SEMNE GENERALE
-soc traumatic
-soc hemoragic
-febra.> infectie
 VINDECAREA PLAGILOR
VINDECARE PRIMARA
-per primam- vindecare fara complicatii
cu restabilirea continuitatii
-devitalizare a marginilor plagii minima
si fara infectie
-pentru plagile taiate
-timp – 6 – 8 zile
VINDECARE SECUNDARA
- per secundam – timp mai lung si se re-
alizeaza prin proliferarea tesutului
conjunctiv care la suprafata se aco-
pera cu epiteliu.
- infectia este prezenta
-evolutia in 4 stadii :
1.Stadiul de inflamatie – eliminare
-realizeza detersia tes.necrozate
-enzimele celulare, fagocitoza
2.Stadiul proliferativ
-formare de tes.de granulatie
-tes. de granulatie normal sau pato-
logic
3.Stadiul de epitelizare
-proliferarea celulelor epiteliale
4.Stadiul de fibroplazie :
-determina formarea cicatricii
-matrice de colagen
VINDECARE prin CONTRACTIE
-se realizeaza prin tractiunea tegu-
mentelor din jurul leziunii
-miofibrilele – contractia sireorien-
tarea tesuturilor
 Factorii care influenteaza vindecarea
FACTORI LOCALI :
-tipul de plaga
-temperatura ambianta
-vascularizatia tesuturilor
-hematomul , seromul
-tesutul adipos
-infectia , corpii straini
-iradiatia
-mobilizarea segmentului respectiv
 Factorii care influenteaza vindecarea
FACTORI GENERALI
-virsta
-starea de nutritie
-anemia
-medicamente
-stari patologice
 FAZELE VINDECARII
1.FAZA PRIMARA : 4-5 zile
-inflamatie si autoliza
-detersia necrozelor
2.FAZA SECUNDARA :14-15 zile
-proliferare si granulatie
-matricea colagenica
-formarea cicatricii
3.FAZA TERTIARA : pina la 1 an
-modelarea cicatricii
 Complicatiile vindecarii
Complicatii imediate :
-socul traumatic sau hemoragic
-hematomul
-infectia locala sau generala
-dehiscenta - evisceratia
 PATOLOGIA CICATRIZARII
Cicatricea hipertrofica
-apare in luna 2 prin hiperplazie
-cicatricea devine rosie, voluminoasa
dura ,pruriginoasa
-retrocedeaza spontan in primii 2 ani
Cicatricea cheloida :
-cicatrice cheloida definitiva
-se trateaza cu antiinflamatorii sau
chirurgical
 PATOLOGIA CICATRIZARII
Cicatricea retractila
-ingrosare ,coarda retractila la nvelul
zonelor de flexiune
Cicatricea dureroasa
-inglobarea de filete nervoase
-clinic – hiperestezie,parestezii
-cu timpul se amelioreaza sau devin
permanente
MLIGNIZAREA cicatricei
-la cicatriciile cheloide
 TRATAMENTUL PLAGILOR
Tratamentul local :
Medicul de familie:
-prim ajutor la orice plaga
-va TRATA :plagi superficiale
suturi hemostatice
sutura cavitatilor deschise
-va TRIMITE :plagi profunde
plagi superficiale intinse
plagi cu pierderi tegumentare
plagi complexe
 Tratamentul plagilor recente
Plagile sub 6 ore >SUTURA PRIMARA
-TOALETA PLAGII
-EZPLORAREA PLAGII
-SUTURA PLAGII
 Tratamentul plagilor vechi
Plagile care depasesc 6 ore
-considerate contaminate
-toaleta , explorare
-SUTURA INTIRZIATA
-sutura la ziua a- 5-a
Plagile infectate
-SUTURA SECUNDARA
 Tratamentul general al plagilor
Profilaxia ANTITETANICA
-ser antitetanic
-anatoxina
Antialgice
Antibiotice
Corectia functiilor vitale
 Tratamente particulare
Plagile complexe
-tendoane ,oase
-vase , nervi
Plagile prin intepare
-spini
-plantare
-insecte
 Tratamente particulare
Plagi muscate :
-vipera
-ciine
-om
Plagi prin arme de foc
-proiectil , schije
-fenomen de cavitatie
-infectie , tetanos ,gangrena gazoasa
 TRAUMATISMELE PRIN AGENȚI TERMICI
 ARSURILE
 Definiție:
Reprezintă o categorie specifică de traumatisme, cauzate de acțiunea unor agenți fizici, chimici sau ionizanți ce produc
leziuni distructive asupra pielii și uneori asupra țesuturilor subiacente, antrenând întotdeauna pe lângă tulburări locale și
tulburări generale.
 Arsura este deci o boală locală și generală.
 Etiologie:
 Agenți fizici:
◦ Agenți termici
 flăcări
 lichide și vapori fierbinți
 metale topite
 explozie
◦ Curent electric
 flama electrică
 electrocuția
 Etiologie:
Agenți chimici:
 acizi
 baze
 unele săruri
 Etiologie:
Agenți ionizanți:
 raze UV, Röntgen, gamma
 Fiziopatologie:
Se discută în funcție de 3 parametri:
 leziunea locală
 fenomene generale
Modificări ale țesuturilor în funcție de temperatură:
 - 40 – 60 ºC - degradarea enzimatică = reversibilă
 - > 100 ºC - necroze de coagulare
 - caramelizare a glucidelor
 - > 600 ºC - carbonizare
 - > 1000 ºC - calcinare
 Fiziopatologie:
LEZIUNEA LOCALĂ
 Este tridimensională, fiind caracterizată de volum (suprafață corporală - % SC - și profunzime – grade).
 LEZIUNEA LOCALĂ
 Clasificarea în funcție de suprafața arsă
 Regula 9 a lui Wallace:
 - cap, gât 9%
 - membre toracice 9%x2
 - membre pelviene 18 % x 2
 - trunchi anterior 18 %
 - trunchi posterior 18 %
 - perineu și organe genitale externe 1%
---------------------------------------------------------------
TOTAL = 100 %
 Clasificarea în funcție de profunzimea arsurii

 Se face în grade de arsură
◦ GRAD I
 eritem, edem
 necroză doar a stratului superficial al epidermului
 vindecarea în 2 –3 zile cu “restitutio in integrum”
◦ GRAD II
 flictena cu lichid clar
 necroză și a straturilor profunde ale epidermului
 vindecare în 7 – 10 zile cu “restitutio in integrum”
◦ GRAD III
 flictena hemoragică sau/ și escara dermică (moale)
 necroză a epidermului în totalitate cu distrugerea M.B.
 vindecare “per secundam” => cicatrice și discromie
◦ GRAD IV
 escara totală, uscată, insensibilă
 necroza a cuprins tot dermul
 vindecare spontană numai la S< 5 cm, altfel grefarea e obligatorie.
 Clasificarea clinică în funcție de volumul arsurii

 Indicele prognostic I.P. = S(%) x gradul arsurii
◦ < 40 - fără fenomene generale și complicații
◦ 40 – 60 - fenomene generale obligatorii, complicațiile încep să apară
◦ 60 – 80 - 50% complicații, apar cazuri mortale
◦ 80 – 100 - complicațiile sunt majoritare
◦ 100 – 140 - complicații obligatorii, decesul e frecvent
◦ 140 – 180 - decesele sunt 50%
◦ 180 – 200 - decesele devin majoritare
◦ > 200 - supraviețuirea și vindecarea sunt excepționale
 COMPLEX LEZIONAL GENERAL
I.P. > 60 => fenomene generale obligatorii = boala arșilor
Etapele evolutive ale bolii arsului:
PERIOADA DE }OC – primele 3 zile
 mari dislocări electrolitice  edem  pierderi mari de lichide
 șoc cu latență mare (după 3h de la accident)
 toxemie și complicații metabolice
 hipoxie, anemie, sdr. de insuficiență acută tegumentară

PERIOADA DISMETABOLICĂ
 2 evenimente importante:
 => ziua a 4-a  “întoarcerea edemelor”  poliurie cu pericol de decompensare a cordului drept
 => ziua a 9-a  escarele se delimitează complet  evaluarea precisă a leziunilor
 la sfârșitul acestei perioade leziunile de grad II, III trebuie să fie vindecate, iar cei cu arsuri de gradul IV trebuie să fie apți
pentru grefare.
 COMPLEX LEZIONAL GENERAL
Etapele evolutive ale bolii arsului:
PERIOADA VINDECĂRII LOCALE – 2 luni = perioada chirurgicală
 echilibru metabolic fragil
 grefare între zilele 21 – 28
 completa vindecare cutanată
PERIOADA DE CONVALESCEN|Ă = 12 – 24 luni
 leziunile de gradul I – II pot evolua către hiperpigmentare dar nu necesită tratament
 leziunile de gradul III – IV se vindecă cicatriceal cu evoluție locală zgomotoasă: congestie, prurit, dureri  retracție
cicatriceală
 evaluarea sechelelor locale > 9 luni  intervenții corective – 2 ani.

PERIOADA }OCULUI CRONIC POSTCOMBUSTIONAL
 apare după 2 ani de evoluție sau prin pierderea momentului operator din stadiul III
 datorită neacoperirii cutanate  pierderi continue
 SDR. }OCULUI CRONIC POSTCOMBUSTIONAL – plăgi granulare extinse, denutriție gravă, scăderea constantelor
biologice
 singura soluție de tratament = grefarea cutanată (homo sau hetero).
 TRATAMENT
 Primul ajutor la locul accidentului
 Primul ajutor la nivelul dispensarului
 {ntr-o unitate spitalicească
 TRATAMENT
Primul ajutor la locul accidentului
 îndepărtarea agentului vulnerant
 bolnavul va fi dezbrăcat complet
 îndepărtarea prin ștergere cu comprese a substanțelor chimice
 spălare cu apă cu debit crescut pe tot corpul
 învelire în câmpuri sterile (cearceafuri călcate)
 traheostomie de urgență în caz de grave tulburări respiratorii (explozii în spații închise)
 în cazul electrocuțiilor monitorizarea ritmului cardiac
 resuscitare cardiorespiratorie în caz de stop
 trimitere la un spital dotat cu chirurgie plastică (3h).
◦ {n caz de arsuri puțin profunde, gr. I - II, pe suprafețe mici:
 spălare blândă cu apă și săpun
 5 – 10 min sub jet de apă rece
 dezinfecție cu alcool iodat sau iodofori organici (betadină)
 Bioxiteracor spray > 30 cm
 spargerea flictenelor clare
 Ampicilină 2g/zi x 3 zile
 Algocalmin, Piafen, Romergan
 TRATAMENT
Primul ajutor la nivelul dispensarului
 reechilibrarea hidroelectrolitică
 sol. cloruro – sodice izotonice sau glucoză 5 – 10%
 prevenție antitetanică
 O2 pe sonda nazală
 TRATAMENT
Tratamentul într-o unitate spitalicească
 calmarea durerii: Mialgin, Morfină i.v.
 curățire mecanică cu apă și săpun + Rivanol, Cloramină, Bromocet
 îndepărtarea corpilor străini, resturi de haine, pansamentului
 stratul de smoală se îndepărtează la 10 – 12 zile
 arsurile gr. I – II pe suprafețe mici nu se pansează
 fața, gâtul, perineul nu se pansează
 arsurile gr. III – IV se pansează cu pansament uscat sau Rivanol 1‰.
 TRATAMENT
TRATAMENTUL ANTI}OC
Se aplică oricărei arsuri de grad II – III > 15% S.C. sau > 5% S.C. la copil
Implică:
Reechilibrarea hidroelectrică
 cantitatea de lichide administrată pe 24 h = % S.C. x Grad
 1/3 coloizi, 2/3 cristaloizi (NaCl, Ringer lactat, bicarbonat 8,3%)
Reanimare respiratorie
 IOT sau traheostomie
 aerosoli
Prevenirea disfuncțiilor digestive
 sondă nazo – gastrică
 repaus alimentar 72 h
 H2 bolcanți
 TRATAMENT
Tratamentul tulburărilor renale
 Monitorizare diureză (cantitate/ h, osmolaritate, clearance, pH)

Ameliorarea funcției imunitare
 antienzime
 imunoglobuline i.v.

Terapia durerii

Tratamentul chirurgical
 grefe de piele ce se pot aplica din săptămâna a 3-a dacă avem pat granular bine vascularizat
 indiciile pentru momentul grefării sunt: stare generală bună, apetit prezent, alimentație orală reluată, lipsa febrei, diureză >
1500 ml/ zi, peste 3,5 mil. hematii/ mm3
 se utilizează autogrefe sau homogrefe
 se utilizează grefe de piele liberă și despicată, grefe de piele totală, plastii pediculate.
 ARSURILE PRIN ELECTRICITATE
 leziuni locale = arsură electrică
 leziuni generale = electrocutare  șoc electric

 Factori agravanți: voltaj scăzut, amperaj mare, curent alternativ, umezeala, contactul nemijlocit cu pământul.

 “marca electrică” la punctul de intrare și ieșire al curentului poate fi punctiformă  necroză întinsă; e puțin dureroasă
 electrocutarea: contracții tonico – clonice, tetaniforme ale musculaturii
 }OCUL ELECTRIC: pierdere de cunoștință, convulsii, “rinichi de șoc”, leziuni digestive (necroză de pancreas, etc.).
 ARSURILE PRIN ELECTRICITATE
 Tratament:
 local:
◦ excizii precoce până în țesut sănătos, fasciotomii, amputații
◦ plastie de piele liberă despicată sau operații plastice
 general
◦ respirație artificială “gură la gură”, masaj cardiac extern, oxigenoterapie.
 ARSURILE CHIMICE
 gravitatea e dată de cantitatea și concentrația substanței, durata contactului, penetrabilitatea substanței

 ACIZI  deshidratarea țesuturilor și coagularea proteinelor  escară galben brună

 BAZE  deshidratare, combinare cu lipidele și depunerea de substanțe azotoase; au acțiune îndelungată, escara se
formează lent

 TRATAMENT:
 spălături abundente cu apă, ser fiziologic
 neutralizarea cu substanțe alcaline (amoniac 1%), bicarbonat de Na, acizi
 excizia escarelor și grefe de piele liberă despicată.
 ARSURILE PRIN IRADIERE, ACTINICE
 Parcurg 5 faze evolutive:
 Edem, prurit, dureri - durează 2 – 3 zile
 Latență - durează 3 – 7 zile
 Eritem, vezicule, ulcerații - durează 7 – 30 zile
 Dureri violente, necroze - după o lună
 Leziuni cronice definitive cheloide, atrofie, discromie, teleangiectazii, hiperkeratoze, ulcerații atone, degenerescență
malignă
 Particularitate de tratament: pansament închis, plastie precoce.
 DEGERĂTURILE – CONGELA|II
 Definiție: modificări funcționale și lezionale tisulare localizate produse sub acțiunea frigului; oglinda modificată a
arsurii.
 Etiologie

◦ frigul
◦ factori favorizanți

 Frigul:
◦ intensitate = cantitatea pierdută de corp/ unitatea de timp și suprafață
temperatura ambiantă
natura ambientului
viteza de deplasare
altitudinea (PO2 )
◦ durata de expunere

 Factori favorizanți:
◦ lipsa de adaptare
◦ sensibilitatea generală la frig
◦ sensibilitatea locală

 Factori individuali:
 degetele mai sensibile
 oboseala fizică și psihică
 frica
 negrii
 persoanele longiline

 Alți factori:
dereglările neuroendocrine
tulburările circulatorii și trofice
bolile infecțioase
alimentație insuficientă
anemie
scăderea presiunii O2 din aerul inspirat (altitudinea)
 Patogenie

 După Leriche
 - dezechilibru neurovascular – funcțional și reversibil  organic și ireversibil
 - frigul  vasoconstricție  eliberarea de substanțe vasodilatatoare  vasodilatație
  transudație

 flictene
  blocarea circulației de întoarcere  tromboza vaselor
 edem
 superficiale  gangrenă

 După Rostand, Lavelock, Rey
 - frigul  cristalizarea apei  șocul osmotic

 Teorii mixte
◦ vasomotorii
◦ leziuni directe
 Fiziopatologie

 Efecte sistemice
◦ Vasoconstricție (conservarea căldurii)
◦ Debitul sanguin superficial  profund  încălzirea reîntoarcerii venoase
◦ Transpirație
◦ Frisoane (creșterea metabolismului bazal)
◦ Expunere prelungită  vasodilatație

 Efecte locale
◦ Congelarea țesuturilor
◦ Distrugerea endoteliului
◦ Distrugerea celulelor dermului
◦ Vasoconstricție arteriolară
◦ Ischemie tisulară
 Tablou clinic

 Perioada de expunere
 Rece
 Ischemică
 Anestezică

 Tegumente
 Reci
 Palide
 Insensibile
 Țesuturi
 cartonate
 dure
 sonore
 DEGERĂTURILE – CONGELAȚII
◦ Perioada de reâncălzire
 Caldă
 Roșie
 Hiperemică
 Durerea
 câteva minute  ore

◦ Perioada degerăturii constituite
 Necroză a țesuturilor
 Flictene, edem
 Durerile diminuă treptat
 Reacția vasomotorie este perturbată
◦ Perioada de sechele
 a) trofice
 atrofie cutanată
 hiperhidroză
 hiperkeratoză
 cianoză
 edem cronic
 decalcifieri osoase
 b) nervoase
 dureri nevralgice
 cauzalgii
 anestezie și hiperestezie la frig
 c) vasculare
 sindromul arteritic al marilor degerați
 Clasificarea degerăturilor
Gradul I
 Eritematoasă, edemeatoasă
 Temperatura cutanată crescută
 Roșeața tegumentelor dispare la presiune
 Leziuni reversibile, fără sechele
Gradul II
 Flictene
 Dermul roșu, violaceu, cald
 Epidermul se regenerează fără cicatrice
 Clasificarea degerăturilor
Gradul III
 Necroză superficială
 Temperatura superficială scăzută
 Colorația trece de la roșu la violaceu și nu se modifică la presiune
 Anestezie prezentă
Gradul IV
 Necroză profundă
 |esuturi negre
 Gangrenă
 Amputație spontană
 Sechele
 Complicațiile
 șocul - de reîncălzire
 Infecțiile
- locale => erizipel, tetanos, gangrenă gazoasă
- generale => infecții respiratorii, abcese viscerale, septicemii
 Anatomie patologică
 Leziuni vasculare
 trombi
 endarterită obliterantă
 leziuni distructive în medie și adventicea vaselor

 Leziuni nervoase
 sufuziuni hemoragice în trunchiuri nervoase
 degenerescența tecii de mielină

 Leziuni musculare
 degenerescența hialină
 necroza fibrei musculare
 reacție de scleroză
 Examene de laborator
 hemoconcentrație
 hiperleucocitoză
 hiperazotemie
 acidoză metabolică
 hipercoagulabilitate globală
 creșterea creatin - fosfo - kinazei
 creșterea LDH
 creșterea TGO
 Examene paraclinice
 Termografia
 hiperemia în amonte de leziune
 Doppler
 amplitudini diminuate ale oscilațiilor
 Rx
 demineralizare osoasă difuză
 Arteriografia
 Investigații cu radioizotopi radioactivi
 Xenon 133 subcutanat - scade fluxul sanguin în țesuturile din zonă
 scintigrama cu TcMDP99m - diferențiază țesuturile viabile
 TRATAMENT
 Tratament
profilactic
 Ambianța de expunere  în funcție de rezistența individului la frig  creștere:
 alimentație echilibrată
 evitarea alcoolului
 evitarea efortului fizic și oboselii
curativ
 precoce
 reîncălzirea de urgență
 TRATAMENT
 Primul ajutor
 înlăturarea frigului și a cauzelor favorizante
 înlăturarea factorilor mecanici (îmbrăcăminte, haine strâmte)
 evacuare rapidă
 NU se încălzește temporar până la spital
 TRATAMENT
La spital
 încălzire rapidă
 I, II => temperatura nu trebuie să o depășească pe cea a corpului uman
 profunde => băi cu apă caldă la 40 - 43ºC, 20 - 30 min. => pansamente sterile
 perfuzii masive
 Ringer lactat
 Dextran 40
 Hydergin și vitamina C
 dismutaza hiperoxidică
 infiltrația simpaticului
 profilaxia antitetanică
 tratament cu antibiotice
 TRATAMENT
tratament chirurgical
 toaletă chirurgicală sterilă
 primele 2 -3 săptămâni se debridează veziculele sparte și lambourile detașabile
 după 10 - 15 zile - necrectomii parțiale
 amputații - după 3 luni
 - de urgență numai în gangrena umedă sau când este asociată altă leziune
 simpatectomia - precoce
 fizioterapie
 gimnastică terapeutică
 chirurgie respiratorie
 TRAUMATISMELE VERTEBRO - BAZILARE
Patogenie
Forțe directe
 fractură a procesului spinos
 fractură a unui arc vertebral posterior
Forțe indirecte
 hiperflexia
 hiperextensia
 TVB cervicale superioare C1 - C2
Fractura atlasului
 hiperextensie compresivă
 compresie vertebrală pură
 fractura Jefferson = fractură a arcurilor osoase anterioare și posterioare ale atlasului cu deplasare laterală a maselor
laterale
Fractura procesului odontoid
 căderi în cap
 accidente rutiere
 după Anderson:
 fractura de tip 1 - oblică
 fractura de tip 2 - la bază
 fractura de tip 3 - în corpul vertebral al axisului
Spondilolistezistul traumatic al lui C2
 fractura spânzuraților
 dislocare anterioară a corpului C2 în relație cu C3
 TVB Cervicale inferioare C3 - C7
Leziuni disco - ligamentare
 cele mai frecvente
 fracturi - luxații - asocierea fracturării proceselor articulare unei leziuni disco - ligamentare
 luxații - dislocarea din axul vertebral al segmentului traumatizat
 entorse grave - expresia clinică a rupturii sistemului disco - ligamentar în absența listezisului corpului vertebral
Leziuni disco - corporeale
 fracturile peretelui anterior al corpului vertebral
 fractura antero - posterioară a corpului vertebral
 fractura cominutivă a corpului vertebral
Leziunile mixte
 fractura “teardrop” = detașarea fragmentului antero - inferior al corpului vertebral, fractura sagitală a corpului vertebral și a
arcului posterior cu dislocarea intracanaliculară a fragmentelor din corpul vertebral
 TVB Toraco - lombare și lombare
Conceptul celor 3 coloane a lui Denis
Coloana anterioară
 Lig. vertebral ant. și 1/2 ant a corpului vertebral
Coloana mijlocie
 1/2 post. a corpului vertebral
Coloana posterioară
 procesele articulare
 ligamentul galben
 lamele transverse
 apofiza spinoasă post.
 ligamentul interspinos
 TVB Toraco - lombare și lombare
 Fracturile prin compresie - fără leziuni medulare

 Fracturile cominutive - compresie axială cu vătămarea coloanei ant. și post.

 Fracturile cu dislocare - radiologic există o dislocare ant. și angulare a vertebrei proximale cu detașarea unui fragment
antero - superior din corpul vertebrei inferioare

 Traumatism de “centură de siguranță” - la nivelul primelor 3 vertebre lombare
 Simptomatologia
Fractura de coloană fără afectara elementelor nervoase
 durere locală
semn cardinal
surdă, continuă
strict localizată
iradiată pe traiectul nervilor
exacerbată la tuse, strănut, mobilizare activă
 contractura maselor musculare paravertebrale
 impotența funcțională
 deformarea reliefului apofizelor spinoase
 ghibozitate posttraumatică
 Simptomatologia
Fractura de coloană cu afectarea elementelor nervoase și leziuni rahidiene
 comoția medulară
abolirea temporară a funcțiilor medulare
remisiunea completă
 contuzia medulară
compromitere funcțională parțială sau totală a măduvei
sechele neurologice
 compresiunea medulară
acută
progresivă - sdr. de compresiune medulară
tardivă - secundar unui calus hipertrofic
 dilacerarea medulară
transecțiune medulară ireversibilă și invalidantă
 Simptomatologia
Șocul medular
 inhibiție medulară totală
 paraplegie sau tetraplegie flască
 anestezie pentru toate modurile de sensibilitate
 absența reflexelor miotatice și cutanate
 tulburări sfincteriene
 perturbarea funcțiilor vegetative
 tulburări trofice
 Conduita terapeutică
La locul accidentului
 guler cervical - circular - tetiera
 mișcări limitate ale rahisului (între rulouri)
 Conduita terapeutică
La internare
 examen radiologic
 CT vertebrobazilar
 repetarea radiografiilor după 2 - 3 săptămâni
 îngrijirea membrelor paralizate pentru prevenirea escarelor și contracturii
 tratament neurochirurgical

TRAUMATISMELE TORACICE


TRAUMATISMELE TORACICE

CLASIFICĂRI
 I. Urgenţe chirurgicale traumatice ale toracelui
 Urgenţe absolute/ extreme (torace traumatic supraacut).
 Stop cardiac, stop respirator, insuficienţă cardiacă şi respiratorie acute prin asfixie sau edem pulmonar acut;
 Hemoragii mari (marile vase – emergenţa cardiacă)
Măsuri de resuscitare vitală, hemostază provizorie la locul accidentului.
 Urgenţe majore/ grd. I (plăgi sau contuzii toracice cu interesarea viscerelor)
 traumatismele cranio – cerebrale severe;
Prioritate: la prim ajutor, evacuare – transport, terapie intensivă.
 Urgenţe minore torace (beneficiu de inventar – pot evolua)
 leziuni simple ale peretelui toracic, fără interesarea organo – funcţională a organelor endotoracice (factura uni sau
pluricostală fără volet, plăgi, contuzii uşoare, etc.).
Reţinute şi rezolvate terapeutic de către medicul generalist.
 TRAUMATISMELE TORACICE
 II. Traumatisme toracice
 1. Închise
 2. Deschise
 Minore
 Medii
 Majore
 Absolute
 O caracteristică a patologiei toracice traumatice este primatul dezordinilor fiziopatologice acute (cardio –
circulatorii, reacţii vaso – vagale) asupra consecinţelor lezionale, datorate violenţelor externe directe şi indirecte propriu –
zise.
 TRAUMATISMELE TORACICE ÎNCHISE (PLEURA INTACTĂ)
 = nu există o comunicare directă între cavitatea pleurală şi mediul exterior.
 Gravitatea:
 forţa agentului vulnerant
 locul unde acesta acţionează
 vârsta pacientului
 afecţiunile preexistente la nivelul aparatului respirator şi circulator.
 Mecanisme:
 lezarea traumatică directă
 compresiunea organelor intratoracice între stern şi coloana vertebrală
 leziuni osoase ale cutiei toracice
 hipertensiunea aeriană intracavitară (traumatism cu glotă închisă)
 leziuni bronşice
 leziuni parenchimatoase
 prin decelerare
 dezinserţia bronşiilor primitive de la nivelul carinei traheale
 ruperea aortei
 dezinserţia arterelor intercostale
 prin explozie
 hemoragii intraparenchimatoase
 ruptura căilor aeriene
FIZIOPATOLOGIE
 I. Consecinţe fiziopatologice majore
 Insuficienţa respiratorie acută (IRA) = expresia clinică a unei adaptări la o respiraţie deficitară ca ventilaţie (IRA
obstructivă, antalgică, prin dezechilibrul arhitectonic al toracelui), hematoză deficitară şi eliminare de CO2 (IRA restrictivă).
 IRA ventilatorie
 depresia centrilor respiratori (stres, opiacee, perturbaţii metabolice)
 obstrucţia căilor aeriene (spasm gloric, hipersecreţie de mucus, cu stază bronşică, cu abolirea reflexului de
tuse, glosoptoză, corp străin).
 diminuarea antalgică a amplitudinii respiratorii (fracturi costale)
 dezechilibrul arhitectural al cutiei toracice (pneumotorace compresiv, respiraţia paradoxală, comprimarea
şi pendularea mediastinului).
FIZIOPATOLOGIE
 IRA restrictivă
Reducerea suprafeţei respiratorii (edem pulmonar, revărsate intrapleurale şi mediastinale de sânge, aer, lichide
transudate sau exudate) – evisceraţii intra-toracice ale visc. abdominale.
 Clinic:
 Sindromul de hipoxemie hipoxică (PO2 sub 50 – 60 mm Hg, oxihemoglobină sub 90%)
Lipsa de oxigen:
 De aport
 Efort circulator, efort respirator, agitaţie psihomotorie, cianoză
 Sindromul de acidoză respiratorie prin hipercapnie (PCO2 peste 40–60mm Hg) şi hipercarbie (bicarbonaţi în exces)
 Supraîncărcare traheo – bronşică cu secreţii => hiperventilaţie alveolară => respiraţii superficiale, bradicardie cu
hipertensiune arterială, semne de carbonarcoză, vasodilataţie cutanată cu eritroză şi hipersudaţie.
Obiectivele terapeutice:
 Asigurarea libertăţii căilor respiratorii
 Reexpansionarea plămânului la perete
 Combaterea durerii cu doze de analgetice cu toleranţă respiratorie
 Restabilirea unităţii funcţionale dintre plămân şi peretele toracic
 Toracotomie în caz de leziuni endotoracice grave.
2. Insuficienţa cardio – circulatorie acută (ICCA) = perturbarea activităţii cardiace şi
 transportul oxigenului (hipoxie de stază) => şoc traumatic de cauză toracică.
 Edemul pulmonar de cauză neurocentrală
 Asocierile traumatice craniene, abdominale, membre, arsuri, hemoragii (politraumatisme).
II. Sindroame fiziopatologice
1.Sindromul de compresiune
 La nivelul plămânului
- lezare bronhii/ parenchim pulmonar => aer (pneumotorax)
 progresiv (presiune joasă)
 compresiv (cu supapă)
 - lezare artere intercostale/ parenchim pulmonar => sânge (hemotorax)
 - ruptură canal limfatic => chilotorax
 - ruptură diafragmatică => organe abdominale intratoracic=> Scăderea volumelor pulmonare (importantă, afecţiuni
pulmonare preexistente) => IRA
 Bilateralitatea accentuează deficitul.
 La nivelul cordului
- lezarea vaselor pericardofrenice => sânge în pericard=> Tamponadă cardiacă, insufienţă cardiacă hipodiastolică.
 Mediastin extracardiac
pneumomediastin
hemomediastin
2. Sindromul de perete mobil
 volet costal: două linii de fractură paralele care interesează mai multe coaste alăturate
 disjuncţie condrocostală sau condrosternală + fractura mai multor coaste=> respiraţie paradoxală => fenomen de “aer
pendulant” => agravează IRA
 imobilizarea voletului costal
 stabilizarea pneumatică internă
 osteosinteza la nivelul focarelor de fractură
 hemivolet costal
3.Sindromul de încărcare traheobronşică (cercul vicios Cournaud) (SINDROM OBSTRUCTIV)
 Dezechilibrele hidro – electrolitice şi acido – bazice
 ceşterea PaCO2
 săderea PaO2
 comutarea metabolismului energetic pe calea anaerobă
 creşterea acidului lactic
 creşterea corpilor cetonici
 Plămânul de şoc (ARDS: Adult Respiratory Distress Syndrome)
 Mediatori chimici specifici inflamaţiei => modificarea permeabilităţii membranei capilare => în spaţiul interstiţial (exudat,
migrare neutrofile) => alterarea membranei alveolo – capilare => modificarea schimburilor gazoase, edem alveolar.
 Rx - infiltrate pulmonare difuze cu tendinţă la confluare
- insuficienţă cardiacă stângă
Obiective tratament în ARDS:
 reducerea edemului interstiţial şi alveolar
 menţinerea oxigenării tisulare
 prevenirea toxicităţii oxigenului administrat în exces
 prevenirea apariţiei altor manifestări adverse
 50% decedează
CLINIC
I. Sindroame clinice lezionale particulare
 Comoţia toracică
 lovituri puternice aplicate pe peretele toracic (regiunea precordială);
 reacţie vago – vagală posttraumatică cu repercursiuni neuro – centrale, cortico – subcorticale, de tip inhibitor
sincopal (pierderea stării de conştienţă, depresie cardio – respiratorie), fără să se producă leziuni evidente din
partea organelor endotoracice;
 respiraţia artificială
 oxigenare
 resuscitare cardio – respiratorie
 Sindromul de compresie toracică
 Strivire de scurtă durată dar constantă asupra unui perete toracic elastic (tineri) => formă particulară de contuzie
toracică, fără leziuni viscerale
 Lipotimie
 Depresie hemodinamică şi respiratorie
 Masca echimotică Morestin
 eritrocianoză cervico – facială
 rupturi vasculare => hemoragii:
• submucoase bucofaringiene
• subconjunctivale
• retroorbitare cu exoftalmie
• retiniene, în corpul vitros şi nervul optic cu pierderea vederii
(cecitate)
 II. Leziuni parietale
 Contuzia toracică
 Clinic:
 durere
 echimoză la locul impactului
 Tratament:
 antalgice
 supraveghera 7 – 10 zile
 Fractura costală
 Clinic:
 echimoză
 deformarea regiunii
 cracmente
 durere vie la palpare în punct fix
 Rx – focarul de fractură
 Tratament:
 identificarea leziunilor scheletice
 identificarea leziunilor endotoracice asociate
 terapia durerii
 evacuarea colecţiilor intratoracice
 împiedicarea apariţiei încărcării traheo – bronşice
 Fracturile coastelor 1, 2 şi cele ale scapulei (rare) – mortalitate 36%.
 Voletul costal şi hemivolet
 Clinic:
 respiraţie paradoxală +/ - topografie şi tipul fracturii
 Tratament:
 terapia activă a durerii
 evacuarea colecţiilor intratoracice
 IOT + VM (frecv. resp. > 30 resp/ min, PaO2 < 60 mmHg, PaCO2 > 45 mmHg)
 Intervenţie chirurgicală (+ leziuni intratoracice care necesită rezolvare de urgenţă)
 Fracturile sternale
 Clinic:
 echimoză
 deformarea regiunii
 cracmente
 durere la palpare
 +/ - pneumo/ hemomediastin, pneumo/ hemotorax
 Rx (profil) – fracturi complete/ incomplete
 Tratament:
 asemănător cu cel al fracturilor costale
III. Leziuni endotoracice
 Contuzia pulmonară
 hipertensiunea aerului din arborele traheo – bronşic
 comprimarea parenchimului pulmonar între stern şi coloana vertebrală
 Rx (faţă) – opacitate neomogenă de intensitate subcostală şi contur imprecis delimitat
 supraveghere
 Ruptura pulmonară (unică/ multiplă)
 lezarea parenchimului pulmonar de către coastele fracturate
 evacuare hemo/ pneumotorax
 sutură pulmonară
 Leziunile căilor aeriene (rare)
 Sindromul de strivire care apare nu este direct proporţional cu mărimea leziunii ci cu permeabilitatea acesteia.
 rupturi mici => drenajul pneumotoraxului
 rupturi mari => urgenţă (repararea defectului, reimplantarea bronşiilor primitive).
 Ruptura esofagiană (rară)
 1/3 inferioară a esofagului
 simptomatologia şi tratamentul variază în funcţie de topografia şi vechimea leziunii => mediastinite
 Ruptura canalului toracic
 La nivelul hiatusului aortic al diafragmului
 traumatisme cu hiperextensia coloanei vertebrale
 biochimia lichidului de drenaj al cavităţii toracice
 explorarea sistemului limfatic cu substanţă de contrast
 drenajul colecţiei lichidiene + nutriţie parenterală
 peste 14 zile (drenajul NU scade) => intervenţie chirurgicală
 Leziunile diafragmului
 Partea stângă (85%)
 rupturi, dezinserţii
 sindrom de compresiune (pulmonară, cardiacă)
 sindrom ocluziv
 reintroducere viscere herniate în abdomen
 frenorafie/ reinserţia diafragmului
 Leziunile pericardului
 1 – 2 cm anterior de nervul frenic
 rupturi mici => NU periculoase, NU tratament
 rupturi mari => luxare cord, torsiune vase mari, ruptură cord
 ruptură vase pericardo – frenice => hemopericard = tamponadă cardiacă
 leziuni mici => pericardiocenteză
 leziuni mari => drenarea cavităţii pericardice
 => ligatura vaselor pericardofrenice
 Leziunile cordului
 ruptura cordului (atrii)
 rupturi/ dezinserţii cordaje tendinoase
 leziuni valvulare
 leziuni artere coronare
 tratament chirurgical de specialitate de urgenţă
 Leziunile vaselor mari (aortă, arteră pulmonară, vene cave)
 sunt însoţite de hemoragii fudroaiante şi de cele mai multe ori sunt fatale.
 TRAUMATISMELE TORACICE DESCHISE
 = agentul vulnerant produce o soluţie de continuitate între mediul exterior şi cavitatea toracică.
 Agenţi etiologici:
 arme albe
 gloanţe
 proiectile secundare
 coarne de animale
 fragmentele costale fracturate
 În cazul în care agentul vulnerant a acţionat sub spaţiul V intercostal există posibilitatea deschiderii diafragmului şi lezarea
consecutivă a organelor intraabdominale.
 Gravitatea:
 unilateralitatea sau bilateralitatea lor
 diametrele plăgii toracice
 pierderile volemice suferite
 asocierea altor leziuni (volete costale, leziuni diafragmatice, etc.)
 Sindroame fiziopatologice:
 Sindromul de compresiune endotoracică
 Sindromul hemoragic
 Risc de complicaţii septice.
 Conduita:
 identificarea orificiului de intrare +/ - ieşire
 traiectul agentului vulnerant nu trebuie sondat instrumental => lezare vase, pleură
 Rx  proiectil retenţionat intratoracic/ embolizat la distanţă (leziune vase mari)
 --> explorarea plăgii cu substanţă de contrast.
 I. Traumatismele toracice deschise cu plăgi nepenetrante
 = din punct de vedere fiziopatologic se comportă ca traumatismele închise
 pleura parietală indemnă
 sunt interesate:
 planurile musculare
 fascia exotoracică
 muşchii intercostali
 fascia endotoracică (facultativ)
 lezarea a. intercostale/ a. mamară internă => hematom => sdr. compresiune endotoracică  evacuare + hemostază.
 sângerarea continuă => pleura parietală cedează => hemopneumotorax posttraumatic  drenaj toracic obligatoriu.
 II. Traumatismele toracice deschise vera
 = există o comunicare permanentă cu exteriorul, aerul intrând şi ieşind din torace în fiecare ciclu respirator.
 pneumotorax sufocant cu supapă => IRA + împiedicare întoarcere venoasă => risc vital  intervenţie chirurgicală (bilanţ
leziuni, tratament, drenaj cavitate pleurală)
 III. Traumatismele toracice complexe
 plăgile toracice bilaterale larg deschise => IRA + hemoragie => deces
 evisceraţie traumatică pulmonară => NU pneumotorax sufocant, RISC de necroza parenchimului
 plăgile deschise toraco – abdominale  toraco – freno – laparotomie
 Traumatismele toracice produse de arme de foc:
 analiza orificiilor de intrare/ ieşire a proiectilului => distanţa la care s-a produs împuşcarea, tipul de muniţie
 gravitate:
 viteză proiectil
 mişcări de
 precesie
 rostogolire
 pendulare în lungul traiectoriei
 decelerarea suferită de proiectil în interiorul toracelui
 leziuni:
 directe (parenchim pulmonar, bronhii, vase mari etc)
 datorate eschilelor osoase (proiectile secundare)
 disfuncţii parenchimatoase importante  rezecţia teritoriului afectat
 TRAUMATISMELE ABDOMINALE
 Stratificarea peretelui abdominal
 Ţesut cutanat şi subcutanat
 Fascia parietală externă
 Teaca dreptului abdominal - anterioară
 Dreptul abdominal + spaţiu premuscular + spaţiu retromuscular
 Teaca dreptului abdominal - posterioară
 Fascia endoabdominală (parietala internă)
 Strat properitoneal
 Peritoneul
 Ultimele două sunt spaţii de clivaj
 Clasificarea traumatismelor abdominale - după Mondor -
După agentul vulnerant:
 percusiune
 proiecţie
 tasare
 strivire
 presiune
 După mecanismul agentului vulnerant:
 direct
 simplu
 sprijinit
 indirect (contralovitura)
 combinat
După direcţia de acţiune (incidenta)
 tangent
 secant
După caracterul traumatismului
 contuzii
 plăgi:
 nepenetrante
 penetrante: unipolare, bipolare
După gravitate
 asocieri (ficat + colon)
 localizări (biliar, peribiliar)
 politraumatisme
 perforante: simple, complexe
După multiplicitate
După regiune (topografie)
După existenţa factorilor predispozanţi:
 starea fiziologică
 procese patologice vechi
 Etiologia traumatismelor abdominale
Cel mai frecvent apar în condiţiile politraumatismelor
 accidente de circulaţie, industriale, sportive
 agresiuni
 iatrogene
 rectoscopii
 esofagoscopii
 puncţii abdominale
 Patogenia traumatismelor abdominale
Mecanismul de producere:
 direct: - simplu
 - sprijinit
 indirect (contralovitura)
 combinat

Modalitate traumatică:
 percursiunea
 proiecţia
 presiunea
 strivirea
 tasarea
Factori de agravare
 multiplicitatea
 asocierea patologiei abdominale
 politraumatismele
 starea fiziologică
 Fiziopatologia traumatismelor abdominale
Leziunile parietale
 hematoame
 evisceraţii de epiplon sau anse intestinale
 fenomene inflamatorii
 Fiziopatologia traumatismelor abdominale
 organe parenchimatoase
 leziuni subcapsulare
 leziuni capsulare
 distrucţii de parenchim
 distrucţii de elemente vasculare
 Hemoragii intraperitoneale
 Hematom retroperitoneal
 organe cavitare =>perforaţie=> peritonita generalizată
 Anatomia patologică a traumatismelor abdominale
Contuzii
parietale
 echimoze
 escoriaţii
 hematoame
 rupturi: musculare, vasculare
viscerale
 echimoze
 hematom subcapsular
 rupturi:unghiul duodeno – jejunal, unghiul ileo – colic, viscerale
Plăgi
 nepenetrante
 penetrante
 perforante
 Clinica traumatismelor abdominale
Anamneza
 imposibilă
 posibilă
Elemente utile de anamneză:
 vechimea
 agentul vulnerant
 durerea abdominală spontană
 simptome obiective sesizate de bolnav
 preexistenţa proceselor patologice
Examen clinic general
 şocul
 hemoragia
 perforaţia
Examen clinic local
 inspecţia
 tipul leziunii
 agentul vulnerant
 hematoame
 eventraţii
 evisceraţii
 lichide patologice
 absenţa excursiilor respiratorii
 palparea
 tumora imobilă
 tumoră mobilă
 bulgăre de zăpadă
 durerea cu apărare
 hipertonie musculară
 percuţie
 semnul clopotului (Mandel)
 iritaţie peritoneală
 dispariţia matitatii hepatice
 pneumoperitoneu
 matitate deplasabilă
 sindr. lichidian abdominal pozitiv
 hipersonoritate
 ileus paralitic
 decompresiune Blumberg
 auscultaţie
 liniste în rupturi viscerale cavitare
 peristaltica prezentă în viscere cavitare indemne
 percuţie
 semnul clopotului (Mandel)
 iritaţie peritoneală
 dispariţia matitatii hepatice
 pneumoperitoneu
 matitate deplasabilă
 sindr. lichidian abdominal pozitiv
 hipersonoritate
 ileus paralitic
 decompresiune Blumberg
 auscultaţie
 liniste în rupturi viscerale cavitare
 peristaltica prezentă în viscere cavitare indemne
 Paraclinica traumatismelor abdominale
Examinări radiologice
 radiografia simplă
o pneumoperitoneul
o corpi străini
o ştergerea umbrei renale
o nivele hidroaerice
Puncţia abdominală
 exploratorie
 puncţia - lavaj a peritoneului
 Scintigrafia
 Ecografia
 Laparoscopia
Examinări de laborator
 hemoleucograma
 amilazemia
 glicemia
 transaminaze
 bilirubina
Sondaje
 vezicale
 gastrice
Examinări funcţionale
 electrocardiograma
 electroencefalograma
 Tratamentul traumatismelor abdominale
 Cei trei “R” ai lui Ballinger
Recunoaşterea
 anamneza
 examen clinic
 examen paraclinic
Reanimarea
 respiratorie
 cardiovasculară
Reparare
 antibioterapie
 laparotomie
 Tratamentul traumatismelor abdominale
 plăgi
 contuzii
 două semne de leziune viscerală şi traumatism cert
 traumatism incert şi semne prezente
 traumatism major
 traumatism cu stare generală bună, semne dubioase
 alegerea anesteziei
 calea de acces
 explorare intraoperatorie
 rezolvarea leziunilor
 îngrijirea postoperatorie
 rezolvarea complicaţiilor
 POLITRAUMATISMELE
 Definiție: Două sau mai multe leziuni traumatice majore cu RISC VITAL.
 CARACTERISTICI – complex patogenice:
 SE AUTOÂNTREȚINE
 SE AUTOAGRAVEAZĂ RAPID
 ESTE IMPREVIZIBIL
 CONSTITUIE MAI MULT DECÂT SUMA APARENTĂ A LEZIUNILOR SINGULARE.
 INCIDENȚA – mai mare de 20% din totalul accidentelor
 DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL CU
 - Leziuni asociate = leziuni multiple minore medii cu topografie distinctă (fără risc vital).
 - Leziuni combinate = agenți traumatici diferiți cu acțiune în zone topografice unice sau multiple (noxe + traumatism) (fără
risc vital).
 Variante de politraumatism:
 Bilezional
 trilezional
 tetralezional
 Frecvente:
 abdomino toracic
 cranio toracic
 cranio abdominal
 toraco locomotor
 cranio toraco abdominal
 cranio toraco locomotor
 cranio toraco abdominal locomotor.
 FIZIOPATOLOGIE
 CARCASSONE – COMPLEXE LEZIONALE
 - TIP EVOLUTIV
 - TIP SIMPTOMATIC
 C.L. DE ADIȚIE – (SUMARE)
 C.L. DE SUSTRAGERE - (MASCAREA UNOR SIMPTOME DE INTENSITATEA ALTORA)
 C.L. DE POTENȚIALIZARE – AUTOțNTREȚINERE ȘI AGRAVARE țN CASCADĂ
 CAP
 COLOANA CERVICALĂ
 TORACE
 MEMBRE
 ABDOMEN
 RETROPERITONEU + COLOANA LOMBARĂ+ BAZIN
 ETAPE EVOLUTIVE ALE POLITRAUMATISMELOR
 ETAPE EVOLUTIVE ALE POLITRAUMATISMELOR
 Tratament
 TRAUMATISMELE CRANIO – CEREBRALE
 TCC
 Traumatism:
 închis
 deschis
 Clasificare:
 primare
 secundare
 subsecvente - adiționale
 tardive
 TCC
 Leziuni cerebrale primare
 Se produc prin dislocarea și deplasarea bruscă a masei cerebrale în interiorul durei mater și al cutiei craniene.
 Comoția cerebrală:
 pierderea difuzăși de scurtăduratăa funcției nervoase
 leziune funcțională
 total reversibilă
 Contuzia cerebrală:
 leziune polimorfă
 sufuziune sangvinăla nivel cortical
 minoră, medie, gravă
 Dilacerarea cerebrală:
 leziune structuralăireversibilă
 hemoragie în spațiul subdural
 TCC
 Leziuni cerebrale secundare
 Efectele secundare ale TCC sunt produse de:
 hipotensiunea
 hipoxia
 compresiunea structurilor nervoase
 edem cerebral
 hematom intracranian
 TCC
 Hematomul intracranian:
 Hematomul extradural:
 între calota osoasăși dura mater
 secțiunea arterei meningee mijlocii produsăde fractura osului temporal
 Hematomul subdural:
 între duramater și cortex
 asociat cu un TCC sever care determinăo dilacerare cerebrală
 Hematomul intracerebral:
 colecție sangvinăîn parenchimul cerebral
 TCC
 Tablou clinic
 semne de HIC
 semne neurologice de focar
 dimensiunea pupilară- mioza urmatăde midriaza de partea hematomului
 pupile dilatate și fixe bilateral
 deficit motor segmentar - de partea opusăpupilei dilatate
 Tratament
 evacuarea chirurgicalăa hematomului
 TCC
 Leziuni cerebrale subsecvente
 plăgile scalpului
 fracturi craniene
 plăgi cranio - cerebrale
 abcesul cerebral posttraumatic
 fongusul cerebral
 TCC
 Plăgile scalpului
 dupănumăr
 unice
 multiple
 dupăprofunzime
 superficiale: interes@nd epidermul și dermul
 complete
 dupăîntindere
 punctiforme, liniare, orificiale, contuze
 TCC
 Fracturile craniene
 deschisă:
 în contact cu atmosfera
 risc secundar de meningităsau abces
 și cele care intereseazăcavitatea nazalăsau urechea medie
 închisă
 Clasificarea fracturilor craniene:
 directe
 medicale
 indirecte
 progresive
 Fracturile craniene directe:
 nedenivelate:
 fisuri craniene
 disjuncții ale structurilor craniene
 așchierea craniană
 fracturi liniare
 fracturi dehiscente
 fracturi cominutive
 denivelate
 extruzive
 necominutive
 cominutive
 intruzive
 în godeu
 plate
 angulare
 penetrante
 complexe
 cranio - orbitale
 cranio - sinusale
 cranio - etmoidale
 cranio - auriculare
 cranio - fasciale
 TCC
 Fracturile craniene medicale:
 prin rahis
 prin mandibulă
 TCC
 Fracturile craniene indirecte:
 iradiate
 controlaterale
 Fractura craniană progresivă:
 entitate aparte în patologia traumaticăa copilului
 TCC închis în fractura liniarădehiscentă
 dilacerare meningo - cerebralăasociatăcu HIC
 TCC
 Diagnosticul pozitiv al fracturilor
 Radiologic
 o fracturăliniarăeste mai subțire, mai întunecatăși mai angulatădec@t un traiect vascular
 imaginea fracturii este mai dreaptăși mai bine definitădec@t o linie de suturăcraniană.
 Computer tomografia - pacienți în stare confuzăsau cu semne neurologice.
 TCC
 Conduita terapeutică
 Fractura liniarădeschisă
 toaleta plăgii
 inspecția fracturii
 scurgere de LCR - inchidere chirurgicală.
 Fractura închisăcu înfundare:
 reducerea fracturii
 extirparea eschilelor osoase
 cura chirurgicalăa leziunilor
 Fractura deschisăcu înfundare:
 intervenție chirurgicalăde urgență
 TCC
 Plăgile cranio - cerebrale
 Produc lezarea pielii, osului cranian, durei mater și a substanței cerebrale.
 tangențiale
 penetrante oarbe
 transfixiante
 TCC
 Abcesul cerebral post traumatic
 DupăTCC închise sau deschise
 Infecția se propagăprin continuitate sau pe cale venoasă
 Plăgile cranio - cerebrale asigurăsoluția de continuitate
 Este posibilăcalea venoasăprin tromboflebită
 Fongusul cerebral
 Protruzia substanței cerebrale
 Consecința lipsei sau tratamentului incorect al plăgilor cranio - cerebrale
 Leziune evolutivăcu deteriorarea progresivăa structurilor cerebrale
 TCC
 Leziuni posttraumatice tardive
 Pot evolua dupăsăptăm@ni, luni, ani de la accident.
 Encefalopatia posttraumatică
 Scleroza atroficăa substanței albe
 tulburări de memorie, orientare, comportament, echilibru
 crize convulsive
 Epilepsia posttraumatică
 crize focale Jacksoniene - motorii de partea opusăleziunii, predominant facio - brahial
 crize convulsive generalizate - izolate, repetitive sau subintrante.
 TCC
 Principii terapeutice în TCC majore
 Primul ajutor:
 evaluarea stării bolnavului
 asigurarea permeabilității căilor respiratorii
 ventilație adecvată
 evaluare cardiocirculatorie
 guler pentru protejarea g@tului
 transport în decubit lateral
 TCC
 Anamneza
 poziția pacientului
 momentul accidentului
 modificări ale nivelului de conștiență
 eventuale tulburări respiratorii
 Nivelul de conștiență
 Scala Glasgow
 pentru funcția oculară
 deschiderea ochilor
 spontană -4
 la stimul verbal -3
 la durere -2
 absența deschiderii ochilor -1
 pentru funcția motorie
 la stimul verbal - răspuns prompt -6
 la stimul dureros
 localizeazădurerea -5
 răspuns prin flexie -4
 flexie anormală -3
 extensie -2
 absența răspunsului motor -1
 pentru funcția verbală
 răspuns orientat, conversează -5
 conversație confuză -4
 răspuns neadecvat -3
 sunete neinteligibile -2
 absența răspunsului verbal -1
 Total între 3 și 15 puncte, totalul punctelor fiind invers proporțional cu severitatea cazului.
 Examinarea scalpului - plăgi, contuzii, depresiuni ale calotei.
 Examinarea vestibulului nazal și auditiv
 epistaxis
 otoragie
 scurgeri de LCR
 rinolicvoree
 otolicvoree
 Examinarea nervilor cranieni
 Echimoza retroauriculară- semnul lui Battle - cu sau fărăparalizie de facial indicăfractura st@ncii temporalului.
 Semne de deteriorare
 scăderea nivelului de conștiență
 bradicardia
 hipertensiunea
 respirația profundă
 Tratamentul unui TCC major cu hematom intracranian - neurochirurgical.
 TUMORILE
 Definiție: tumorile reprezintă neoformații tisulare care iau naștere printr-o proliferare celulară anormală.
 Clasificarea și nomenclatura tumorilor
 Criterii de clasificare:
 Criteriul biologic:
 Benigne:
 creștere
 evoluție locală
 delimitare netă de țesuturile locale
 înalt grad de diferențiere histo – citologică
 Maligne:
 creștere rapidă
 invazie locală
 diseminare regională și la distanță
 recidive postoperatorii
 lipsă de diferențiere celulară.
 Criteriul histologic
 caracteristicile microscopice
 tablou histoarhitectural
 Principalele categorii de tumori
 Tumorile mezenchimale
 țesuturi conjunctive fibroase:
 fibroame
 fibrosarcoame
 țesuturi musculare netede:
 leiomioame
 leiomiosarcoame
 țesuturi musculare striate:
 rabdomioame
 rabdomiosarcoame
 țesut cartilaginos:
 condroame
 condrosarcoame
 țesuturi osoase:
 osteoame
 osteosarcoame
 țesut adipos:
 lipoame
 liposarcoame
 țesut vasc. – sangv.:
 angioame
 angiosarcoame
 țesuturi hematoformatoare:
 leucemii
 țesuturi limfoide:
 limfoame
 Tumori epiteliale
 benigne:
 adenoame
 polipii – fungiformi, pediculați
 papiloame
 vegetante
 neregulate
 maligne – adenocarcinoame
 carcinoame
 carcinoame pavimentoase
 carcinoame tranziționale – laringe
 carcinoame nediferențiate
 după caracterele morfologice
 carcinoame cu celule mici
 carcinoame cu celule clare
 carcinoame secretante
 tumora Krukenberg
 metastază carcinomatoasă a ovarului
 tumora Grawitz
 hipernefrom
 tumora Schmincke
 limfoepiteliom al căilor respiratorii superioare.
 Tumorile de origine neuroectoblastică:
 glioame
 ependinoame
 meningeoame
 ganglioneuroame
 tumori ale sistemului APUD (apudoame)
 Tumorile embrionare
 Teratoamele
 formate din țesuturi multiple
 fără legătură cu structurile regiunii
 aflate în diferite stadii de diferențiere.
 Tumorile mixte
 epiteliale – adeno acanto carcinoamele
 mezenchimale
 miofibroame
 fibrolipoame
 epiteliale și mezenchimale
 adenoamele pleiomorfe de glandă salivară
 adenosarcoamele uterine
 carcinosarcoamele renale.
 GRADING- UL HISTO – CITOLOGIC
 metodă de evaluare microscopică a malignității cancerelor și apreciere prognostică a acestora.
 Se notează cu litera G la care se adaugă indicele de la 1 la 4.
 G1 = malignități reduse
 G4 = malignitatea cea mai ridicată
 G2, G3 = malignitate între G1 și G4.
 {n cancerul stomacului:
 G1 = arhitectură glandulară gastrică conservată
 G2 = formațiuni glandulare rare
 G3 = lumene glandulare foarte rare
 G4 = structuri glandulare absente.
 Stadializarea după sistemul TNM
 T = tumora primară
 N = adenopatia regională
 M = metastaze la distanță
 METODE DE TRATAMENT
 CHIRURGIA
 radicală a tumorii primare
 tratamente conservatoare
 de reducere
 metastazelor
 urgențelor oncologice
 paliativă
 reconstructivă și de recuperare
 profilactică
 Chirurgia radicală a tumorii primare
 cel mai eficace tratament
 exereze largi radicale cu extirparea în bloc a tumorii și ganglionilor regionali.
 există diferențe între operabilitatea tehnică și cea oncologică deoarece uneori intervenția tehnic posibilă este contraindicată
oncologic.
 Chirurgia de reducere – “debulking surgery”
 indicată în cazurile în care există metode eficiente pentru controlul leziunilor reziduale
 în cancerul ovarian
 Chirurgia metastazelor
 pentru cele hepatice cel mai frecvent
 pulmonare, limfatice, cerebrale
 Chirurgia în urgențe oncologice
 insuficiențe respiratorii în cancerele laringiene sau tiroidiene
 ocluzii sau perforații în cancere digestive.
 Chirurgia paliativă
 pentru ameliorarea calității vieții bolnavului fără să influențeze supraviețuirea
 mastectomii de curățire
 derivații digestive
 gastrostomii
 Chirurgia reconstructivă și de recuperare
 reconstrucția s@nului
 închiderea fistulelor vezicovaginale
 reconstrucții osoase
 reconstrucții cervicofaciale
 Chirurgia profilactică
 corectarea criptorhidriei
 mastectomii bilaterale pentru carcinoamele tubulare
 colectomia totală la indivizi cu polipoză colică ereditară.
 CHIMIOTERAPIA
 Clasificarea citostaticelor:

 Alchilanți
 ciclofosfamida
 nitrosoureele
 tratamentul tu. intracraniene
 Nipalkin
 alți agenți alchilanți
 busulfanul
 leucemia mieloidă cronică
 procarbozina
 limfoame
 Dacarbozina
 Tio – tepa
 instilații locale în cancerul de vezică urinară sau intraperitoneal pentru cancerul ovarian
 Antimetaboliți
 Metotrexat
 5 Fluorouracilul (5 – FU)
 cancerul mamar
 cancerele ORL, digestive
 Citozin arabinozida (Ara – C)
 Analogi purinici
 6 – mercaptopurina (6 – MP)
 6 – tioguanina (6 – TG)
 Produși naturali vegetali
 Vinca alcaloizii
 vincristina
 vindesina
 Antibiotice
 Antraciclinele
 Dannorubicina
 Doxorubicina (Adriamicina)
 Epidoxorubicina (Farmarubicina)
 Bleomicina
 Tumori testiculare, limfoame
 Actinomicina D
 Oncopediatrie
 Nefroblastomul
 Tumorile testiculare
 Mitomicina
 Cancerele gastrice
 Cancerele canalului anal și vulvare
 Enzime
 L – asparaginoza
 Leucemii acute la copii
 Produși electrofilici
 Cisplatinul
 tu. testiculare
 cancere pulmonare
 cancere ovariene, col uterin
 Indicațiile actuale ale chimioterapiei:
 Tumori chimiocurabile în stadii avansate
 Cancer ovarian
 Coriocarcinom nediferențiat rinofaringian
 Leucemie acută limfoblastică
 Sarcom Ewing
 Tumoră Wilms
 Tumori testiculare neseminomatoase
 Tumori vindecabile prin chimioterapie adjuvantă
 Cancer mamar
 Cancere colorectale și anale
 Tumori chimioresponsive dar puțin vindecabile
 Cancer de col uterin
 Cancer de endometru
 Cancer gastric
 Cancer mamar
 Cancer de prostată
 Tumori cerebrale
 blastom
 meduloblastom
 Tumori puțin chimioresponsive în stadii avansate
 Cancere digestive
 Cancer tiroidian
 Melanom
 Osteosarcom.

Semiologie Chirurgicala Word Examen

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Semiologie Chirurgicala Word Examen

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BATALIE ANTIMICROBIANĂ

Antibioterapia – măsuri antibacteriene în interiorul organismului (statice – cide) – spectru antibacterian.

Chimioterapie antibacteriană – substanțe: acid paraminobenzoic

PROTEJAREA PACIENTULUI CHIRURGICAL FAȚĂ DE PERICOLUL INFECȚIILOR ESTE UN OBIECTIV STRATEGIC DE

Creșterea rezistenței antiinfecțioase a organismului

Stabilirea unei indicații operatorii judicioase

=>asepsia chirurgicală=>metodă profilactică

PROTEJAREA PACIENTULUI CHIRURGICAL FAȚĂ DE PERICOLUL INFECȚIILOR ESTE UN OBIECTIV STRATEGIC DE

Creșterea rezistenței antiinfecțioase a organismului

Stabilirea unei indicații operatorii judicioase

=>asepsia chirurgicală=>metodă profilactică

Tindalizarea – sterilizarea fracţionată: evită încălzirea la temperaturi de peste 100°C

• tindalizare la 100°C în vasul Koch (Arnold) utilizând vapori fluenţi

• tindalizare la 65°C în baie de apă

• sterilizarea unor medii de cultură, alimente

Sterilizare prin vapori sub presiune – autoclavarea; mecanism de acţiune: denaturare

Temperatura vaporilor de apă într-un spaţiu închis creste proporţional cu presiunea

• 0,5 atm – 115°C

• în microbiologie: 121°C timp de 15’- 30’

• în blocurile operatorii: 134°C timp de 30’

• mijloace fizice şi chimice.

• Recoltarea de probe pentru culturi bacteriene din sau de pe materialele sterilizare

 HEMORAGIA, HEMOSTAZA, TRANSFUZIA

1. Sindr. de compresiune itracerebrala:

S-ar putea să vă placă și